Tranzistoare cu efect de câmp cu joncţiune (TEC–J)

Tranzistorul cu efect de câmp cu joncţiune (TEC-J) funcţionează cu purtători

majoritari (electroni în canalul n, respectiv goluri în canalul p). Tranzistorul cu efect
de câmp cu joncţiune (TEC-J) a fost propus de Schockley în 1952 şi este în esenţă
un rezistor a cărui secţiune este controlată de grosimea regiunii sarcinii spaţiale a
unei joncţiuni pn. Termenul de efect de câmp este legat de existenţa câmpului
electric în zona de sarcină spaţială, câmp a cărui intensitate este determinată de
tensiunea aplicată pe terminalul poartă (gate).

Fig.3.2.1 Structura unui TEC-J cu canal n

Conducţia are loc într-un canal n (Fig. 3.2.1) între contactele sursă (care emite
electroni) şi respectiv drenă (care îi colectează). Electrodul denumit poartă
contactează zona difuzată p+ care împreună cu substratul p+ delimitează canalul n.
Joncţiunea pn poartă-canal este polarizată invers, iar grosimea regiunii de sarcină
spaţială asociată acestei joncţiuni face ca secţiunea conductivă a canalului (regiunea
n neutră) să fie mai mică decât distanţa dintre cele doua joncţiuni. Această secţiune
este controlabilă electric prin diferenţa de potenţial care există între poartă şi canal.

Pe de altă parte TEC-J nu amplifică în curent, iar amplificarea în tensiune este mai
mică. De obicei în circuitele electronice discrete se întâlneşte şi în combinaţie cu
tranzistorul bipolar (se exploatează avantajele ambelor tipuri de tranzistoare).

Fig. 3.2.2 Simboluri grafice pentru TEC - J

Trebuie remarcat faptul că săgeata din simbolul grafic (Fig. 3.2.2) şi în acest caz
desemnează o joncţiune pn (sensul săgeţii de la plan). Curentul de poartă este foarte
mic (de ordinul nA) şi va fi considerat practic nul. Curentul de drenă i D este normal
pozitiv intră în drena tranzistorului cu canal n (electrod care evacuează electroni) şi
iese din drena tranzistorului cu canal p. Curentul de sursă este egal cu cel de drenă.
 Caracteristicile statice ale TEC-J

a. Caracteristicile de ieşire (Fig.3.2.3) i D = iD (uDS ) cu uGS = constant numite şi

caracteristici de drenă.

Fig. 3.2.3 Caracteristici de ieşire ale TEC-J

TEC-J este folosit în zona liniară la tensiuni mici drenă-sursă ca rezistenţă controlată
în tensiune. Aici conductanţa drenă-sursă este identică cu conductanţa canalului şi
rezistenţa drenă-sursă este funcţie liniară de tensiunea poartă-sursă aplicată.

Pentru tensiuni mai mari, distingem a zona neliniară, o zona de saturaţie a curentului
de drenă (aici curentul de drenă depinde foarte slab de tensiunea drenă-sursă), după
care urmează o zonă de creştere abrupt (străpungere) a curentului, nemarcată pe
grafic.

Zona neliniară este caracterizată de uDS < uDS,sat, unde uDS,sat este tensiunea la care
apare saturaţia curentului de drenă.

Zona de saturaţie este caracterizată de faptul că ID nu mai creşte cu uDS.

uDS < uDS,sat, iD = iD,sat

Saturaţia corespunde momentului în care canalul este strangulat lângă drenă.

Această strangulare apare la rândul ei atunci când diferenţa de potenţial între poartă
şi extremitatea de lângă drenă a canalului este egală cu tensiunea de prag.

b. Caracteristicile de transfer (Fig. 3.2.4) sunt iD = iD(uGS). Dispozitivul este folosit

ca amplificator în zona de saturaţie caracterizată de uDS >uDS,sat , unde iD este practic
independent de uDS.
 Fig.3.2.4 Caracteristicile de transfer ale TEC-J

Zona preferată de lucru este cea de la curenţi mari, acolo unde şi panta
caracteristicii este mai mare. Aici curentul scade cu creşterea temperaturii (la UGS =
const) dar problema ambalării termice nu se pune în cazul TEC-J.

TEC-urile se impart în două categorii, în funcţie de tipul de purtători care produc

curentul electric:
- TEC cu canal de tip n, în care purtătorii sunt electroni;
- TEC cu canal de tip p, în care purtătorii sunt goluri.