Iurie Colesnic: UN SOROCEAN - MARE ACTOR, POET ȘI MEMORIALIST

ISTORIE 3 Octombrie 2014, ora 16:47

Avem în literatura noastră un gen de literatură neobservat de critici, dar foarte des utilizat de
autori din diverse generații.
Genul are la noi un singur generic pentru toate timpurile - Scrisori din Basarabia. Răvașele
sunt la îndemâna oricui și de aceea acest gen de literatură mi se pare a fi cel mai democratic. Chiar
și cei cu o brumă de carte, dar cu harul expunerii pot crea capodopere în acest segment al literaturii,
ca să nu vorbim și despre valoarea documentară a epistolelor, care știu să conserveze în sine timpul
și epoca.
Scriitorul și actorul Arcadie Donos (1.3.1923, Rughi, Soroca -- 23.12.2002, București) mi-a
trimis odinioară o bucată de proză pe care așa și a intitulat-o. E o mostră de proză pe care o poate
scrie fiecare al treilea basarabean, dacă ar avea harul scrisului așa cum îl poseda Arcadie Donos:
„Prin anul 1947, am primit o ciudată scrisoare de la fratele meu, ofiţer român, prizonier în
URSS: „…Sunt într-o situaţie similară cu a lui Simion” (n.n. – vărul nostru deportat în anul
1940)… Urmau apoi câteva semne pe care mult s-au căznit părinţii şi nu le-au descifrat. Probabil
că fratele se bizuise pe cunoştinţele mele de radiotelegrafist în aviaţie, când le scrisese „… — …”.
Eu le descifrasem uşor, însemnau: S.O.S. Dar am tăcut. Nu însă şi la Statul Major al Armatei, la
Ministerul Apărării. Ambele organisme m-au îndreptat politicos către Crucea Roşie… Acolo, o
personalitate s-a făcut neagră de mânie, dar a dat neputincioasă din umeri. Am dat şi eu, renunţând.
Cum a renunţat şi fratele, sătul de atâta Siberie, la naţionalitatea română, declarându-se moldo-
vean, cum i se ceruse, ca preţ pentru a fi trimis în ţară. Şi a fost trimis în ţara dintre Nistru şi Prut,
deşi soţia, bucureşteancă, locuia în Bucureşti.
Nepotul lui Moş Carp, vărul meu Mihail, îmi scrie după 1956, de pe Nistru: „Aici, la noi, e
bine, nu-i prea rău… Nacialnicii sunt mari şi burtoşi, n-a pierit nici unul…. Te-am văzut pi televi-
zor, erai director de zavod (fabrică — n.n.), în ţară erau inundaţii. Ai venit până aproape de mine,
te-ai uitat lung, lung la mine, eu am strigat: Dochie, adă „samagonul”! (Băutură alcoolică făcută
în casă din sfeclă – n.n.). Tu ai dat din cap că nu vrei. Atunci, iar am strigat: Adă răpidi ţuica, că
nu-i place „samagonul”! Ţi-am întins paharul, te-ai uitat la mine întristat, ai ridicat din umeri şi ai
plecat… Voi vedeţi ce faceţi, acolo, cu „televizia”, că ochii noştri-s pe voi. Eu mereu le spun celor
ce-s veniţi pe aici că românii-s frumoşi, dar voi, câteodată, îi arătaţi urâţi, cum au fost câţiva în
filmul în care-l făceai pe popa… (am ghicit că se referea la porcarii din filmul Moara cu noroc –
n.n.)… Du-te de vezi dacă inspectoratul meu se mai află pe Ştefan cel Mare” (Mereu îl pomeneşte
în scrisorile sale. E vorba de Inspectoratul General al Jandarmeriei, unde a făcut armata. Îl consi-
deră ca a doua lui şcoală, prima fiind cea de la mănăstirea din pădure. Când îl apostrofa careva că
prea le ştie pe toate, îi răspundea înţepat: „Cum să nu le ştiu, mă, că doar am făcut armata la
jandarmi!”). „…Du-te şi vezi dacă mai sunt pompierii lângă Cişmigiu, acolo mă întâlneam cu alt
sorocean şi ne duceam, în zilele cu învoire, să ne plimbăm prin Cişmigiu. Fă, te rog, pentru mine
drumul aista… şi nu uita: cheile de la biserică sunt la mine!”
Mereu, mereu, scrisorile primite din Basarabia îmi amintesc de scrisorile trimise de ziaristul
Alexis Nour din Chişinău lui Constantin Stere la Iaşi şi publicate în revista Viaţa românească.
Colecţie ce face parte din biblioteca mea refugiată. Spicuiesc: „Limba omenească nu este capabilă
să arate tot ce îndură emigranţii moldoveni în Siberia… Ani şi ani, fără nădejde de reîntoarcere, ei
vieţuiesc ca fiarele, fără limbă, fără soarte, zdrobiţi de mersul aspru al vieţii străine şi rele… Când
ne vom trezi oare din apatia noastră, pentru a apăra cu frăţie acest popor, care ne-a păstrat nouă
sufletul românesc”. (Chişinău, 8 iunie 1907)… „Nici un cuvânt viu, nu numai românesc, ci şi
omenesc, nu sună în întreaga Basarabie, supunându-ne mersului haotic al lucrurilor din Rusia”.
(Chişinău, 31 decembrie 1908)… „Viaţa Basarabiei contemporane, ale cărei manifestări şi eveni-
mente interesează pe toată lumea, nu corespunde deloc cu interesele şi aspiraţiile României locale,
căci tot complexul traiului nostru politico-social şi economic se face pe ruseşte”. (Chişinău, martie
1914)… „Suntem străini în ţara noastră […] Cu toată recunoaşterea că Basarabia este o ţară româ-
nească, se iau măsuri pentru a împiedica orice activitate specifică în sensul naţional”… Şi totuşi,
tot mai mult se ridică credinţa în viitor: „Mai neagră noaptea, mai vii stelele” (Chişinău, 16 aprilie
1907)…
Prin anul 1987, primesc de la poetul Gr. Vieru o scrisoare plină de tristeţi: „Trimite-mi o
veste din Ţară, o carte, un almanah…” I-am trimis un almanah al revistei „Pentru Patrie”, cu ur-
mătorul catren: „Îţi trimit veste / Din ţara de poveste: / Carpaţii mai au creste, / Dunărea mai este!”
Pe Arcadie Donos de la Rughi, de la Soroca l-am cunoscut mai întâi ca poet, pe când îmi făceam
practica de studii la Leningrad, în 1977 la librăria Drujba unde se vindea carte românească am
cumpărat o plachetă de versuri Sunete arse... (București, 1972). Am cumpărat-o fără să fi cunoscut
detalii din biografia autorului, dar intuiția îmi șoptea că-i un om deosebit. Și intuiția nu m-a mințit
- era basarabean. Răzbătea din versurile lui un abur de taină neîmpărtășită.
Mai apoi mi-a fost dat să aflu că e un mare actor și chiar am avut ocazia fericită să mă
conving de aceasta.
L-am cunoscut în 1990 când a intrat în cabinetul meu de la Moldova-film cu lacrimi în ochi. Îi
murea nepotul de leucemie și avea nevoie de ajutor și nimeni din frații basarabeni pe care îi ajutase
cândva nu i-au întins mâna să-l ajute. Era epoca primului parlament, era epoca „evadării” masive
peste Prut a televizoarelor Alfa, și nimeni nu avea timp să-și aplece urechea la necazurile unui biet
actor îmbătrânit, chiar dacă a și publicat în faimoasa antologie de poezie românească „Constelația
Lirei” câțiva autori din Basarabia, ediție apărută până la 1989, când remarcarea unor autori basa-
rabeni îți putea aduce doar necazuri... Și el a riscat...
L-am întâlnit la București prin 1999 și el ne-a dus la apartamentul lui din inima capitalei,
unde la parter era cinematograful „La Scala”, pe scriitorul Sergiu Grossu și pe mine ca să-mi arate
colecțiile lui, cărțile, pozele din spectacole și filme, fotoliul lui de unicat, sculptat și frumos, peste
care plana un aer imperial, în momentul când trona în el stăpânul. Aveam impresia că Arcadie
Donos aici își pregătește rolurile viitoare și nu se depărtează de cele jucate, inclusiv cel mai ma-
gistral rol al cucoanei Chirița...
Și atunci am luat manuscrisul de memorii În voia vaiurilor, care peste un an a și apărut la
Editura Museum. Era în acea seară plin de amintiri, de istorioare hazlii și de un dor de Basarabia
pe care nu-l putea ascunde. Cum nu orientam discuția, ajungeam din nou cu gândul acasă la
Rughi...
A fost ultima întâlnire, după care nu ne-a rămas decât să ne reîntâlnim doar cu scrierile lui...

Sursă: https://www.timpul.md/articol/iurie-colesnic-un-sorocean---mare-actor-poet-i-me-
morialist-64282.html
 Aş vrea să mor
[Analiză literară]
de Arcadie Donos
Aş vrea să mor,
Dar nu când dă cireşu-n floare -
e prea înmiresmat pământu-afară,
e trist şi rece înăuntru

Aş vrea să mor,
Dar nu când dă spicul în pârg -
e prea mult jar
în cer, în aer, pe pământ
Prea tare-s prins în plasa care arde,
E trist şi rece în mormânt

Aş vrea să mor,
E toamnă şi poeţii mor uşor -
dar nu acum!
Prea multe curcubeie trec pe drum,
în cer, în aer, pe pământ, e prea mult aur,
Găsi-voi în mormânt tezaur?

E iarnă
şi ninge
Toate spre primăvară alunecă uşor
Ar fi păcat acum să vreau să mor!
(Arcadie Donos – Altare - antologie de poezie contemporană româno-americană)
Sursă: http://www.jurnalulliterar.ro/articole/Analiza-literara/As-vrea-sa-mor/848/58

Ultimul actor care a jucat Chiriţa, în travesti, Arcadie Donos, poet cu operă şi personaj cul-
tural de primă mână, a rămas mărturisit doar de o placă de marmură, pusă pe zidul casei, de lângă
Biserica Italiană, în care am poposit adesea, Arcaşa fiind un basarabean cu suflet de aur, care nu
trăia mai clocotitor, decât atunci când îl vizita un moldovean de-al lui.

Prea puţin, pentru Arcadie Donos

Sursă: http://dragusanul.ro/o-dragoste-phoenix-a-cladit-un-destin/
https://www.youtube.com/watch?v=sAn_ytV3spo
 Scriitorul zilei: Arcadie Donos, poezii, fotografii
Noi suntem stelele...

Ion Lazu
Aripi

O pasăre neagră pe cerul sur al serii

Singură zburând, după ploaie,

Nu îmi dă griji, ci doar nostalgie –

Ea nu zboară degeaba!

Dar atâta tristeţe ce adastă

Ca un praf greu pe iarbă, lângă drum,

înfundând ogaşul,

Dar atâta tristeţe

Îngreunând aripile

Sufletului singur zburând

Oareunde...

1979
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)

Scriitorul zilei: Arcadie Donos, n. 1 martie 1923 - d. 19 decembrie 2000

Dintr-o familie de mici funcţionari, A.D. a avut răgazul să termine liceul Comercial din Bălţi,
după care, refugiat cu familia la Bucureşti, a dat curs chemării sale spre actorie, urmând Academia
de Muzică şi Artă, apoi Institutul de artă teatrală şi devenind actor la Teatrul Mic din Bucureşti,
unde a jucat până în 1975. Actor cu reale aptitudini interpretative în roluri de compoziţie dar şi în
registru comic, a fost mereu prezent pe scenă, distribuit şi în filme, încă de la absolvirea Institutu-
lui, deci îl întîlnim în primele filme româneşti de după război: Mitrea Cocor, 1952, Arendaşul
român, 1952, Nepoţii gornistului, 1953, Moara cu noroc, 1955, D-ale Carnavalului 1958, Tudor,
1963, Paşi spre lună, 1964, Toate pânzele sus, 1977 , (în total 20 de titluri, ceea ce nu e puţin),
chemat să joace de regizori foarte diferiţi, într-o paletă de roluri diverse, interpretate totdeauna cu
adecvare, cu farmec.
Basarabean plin de har şi de haz, persoană agreabilă, simpatizat de colegi (lucru mai rar!),
A.D. nu a fost doar un actor talentat, pe scenă sau pe ecran, ci şi o fire de poet, creativ, furat de
visătorie, inspirat; debutând în adolescenţă, la Bălţi, ca poet, a scris pe-atunci (1942) şi o piesă de
teatru (Viforul), valorificată decenii mai târziu. Este autorul câtorva piese ce au ţinut stagiunea pe
scena Teatrului Mic. Totuşi, solicitat intens ca actor, nu a neglijat poezia de taină, însă nici nu s-a
grăbit să publice, debutând ca poet în volum abia spre vârsta de 50 de ani, cu Sunete arse, 1972,
dar perseverând întru lirism: Cântarea verbului a fi, 1975, Cetăţile de rouă, 1985, Şi punctum,
1989. A scris şi proză: Să vii acasă pe un nor, 1989, Aduceri aminte de pe Nistru şi Dâmboviţa,
1996, Tablete antistres, 1998, Rugi, 1999. Piese de teatru deci, scenarii radiofonice şi alte materiale
pentru scenă şi Radio - un autor complet, după cum se observă. Nici măcar nu este un caz ieşit din
comun, dacă ne gândim bine, căci mulţi alţi actori au mânuit cu aplomb pana, chiar dacă succesul
scenei a pus de multe ori şi pe nedrept în umbră talentul literar. Ca să nu mai spunem că literatura
nu asigură o răsplată bănească pe măsură. Puţini actori au reuşit să se afirme şi în prima linie a
creaţiei literare: Emil Botta, Dinu Ianculescu, Ştefan Radof, dar şi Radu Beligan, Mircea Albu-
lescu, Mircea Diaconu - pe care mi-l amintesc debutând cu proze scurte poematice la cenaclul
Labiş, la sfârşitul anilor 60.
La primirea mea în Uniune, mi-am dat seama că printre cei "unşi" ca scriitori se aflau câţiva
actori cunoscuţi, chiar renumii, precum Ion Lucian.
S-a întâmplat să fiu coleg de grupă, în studenţia mea la geologie cu vărul primar al lui Arca-
die Donos, cei doi se vizitau, viitorul geolog primea invitaţii la spectacole şi ne lua şi pe noi. L-
am văzut pe A.D. în Muşchetariii Măgăriei sale, o piesă comică, delectabilă, pentru copii şi tineret.
A repurtat un succes răsunător jucând în travesti Coana Chiriţa, la concurenţă cu faimosul Miluţă
Gheorghiu, de la Naţionalul ieşean. Semn că "meseriaşul" îşi cunoştea bine puterile.
O placă memorială se află (ai zice că ascunsă ca într-o nişă - deşi la drept vorbind se în-
făţişează ca o carte deschisă vederii/citirii) la intrarea primei scîri a blocului (fosta) Cofetăria Scala,
unde în fapt mai există o altă placă, pentru scriitorul Paul Anghel.

Sursă: http://ilazu.blogspot.com/2011/12/scriitorul-zilei-arcadie-donos-poezii.html