Sunteți pe pagina 1din 1

Capcanele ortografiei

Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi văzut, în mediul virtual, cuvinte scrise cu cratimă unde nu trebuia sau, şi
mai bine, fără nicio cratimă. Exemple sunt cu duiumul, "v-a" în loc de "va", "i-a" în loc de "ia" şi, preferata
mea, "zile" în loc de "zi-le".

Dar ce sunt ortogramele, de fapt? Care este definiţia lor? Conform dexonline, ortograma este un model de
scriere, corectă, conformă cu regulile gramaticale, destinat unor exerciţii de fixare şi consolidare a
ortografiei în rândurile elevilor. Numai că mulţi dintre cei care scriu în mediul virtual nu o fac corect şi pun
totul, spun ei, pe seama grabei şi a economiei de timp.

Haideţi să şi explicăm. O să începem cu preferata mea, "zile" în loc de "zi-le". Cratima, aşa cum ştiţi,
marchează rostirea într-o singură silabă a două părţi de propoziţie diferite: verbul "a zice" (persoana a II-a
singular, mod imperativ) şi pronumele personal, persoana a III-a, plural "le" (la dativ - răspunde la întrebarea
"cui?"). "Zile" este un substantiv comun, formă de plural a substantivului "zi". Iată şi exemplele: "Zi-le ora şi
locul întâlnirii!", "Zi-le ceea ce vor să audă!", "Au mai rămas 3 zile până la începerea competiţiei", "Peste
două zile vom pleca în excursie", "Zi-le cine te-a sunat aseară!". Simplu, nu?

O altă greşeală frecventă este folosirea lui "dea" şi "de-a" când nu trebuie. "Dea" se scrie legat atunci când
este verb la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a singular şi plural: el să dea, ei să dea. "De-a"
se scrie dezlegat atunci când cratima marchează rostirea într-o singură silabă a două părţi de vorbire
diferite, respectiv prepoziţia "de" şi auxiliarul "a" care intră în componenţa verbelor la infinitiv. Iată
exemplele. "A trecut pe la noi ca să ne dea de veste că Ioana se întorce mâine în oraş" vs "Hai să ne jucăm
de-a v-aţi ascunselea".

Oricum ar fi, cert este un singur lucru. Mergeţi la şcoală, că e bună şi ea la ceva!

1. Algeți varianta corectă (subliniați) 3 p. a rotungi – a rotunji, păianjen – păiangen, a se gena – a se jena,
leger – lejer, diriginte – dirijinte, lingerie – lenjerie. 2. Puneți în locul punctelor literele potrivite 5 p. bo…er,
a…plasa, de…bate, gh...aur, ch...ag, ch...ar, v ... ac, v...ață, ch...abur, co...fortabil, di...-dedimineață, Ista...bul,
gh...ață, fug...a, m...zăzi. 3. Exemplificați prin enunțuri ortografierea cuvintelor deloc / de loc, demult / de
mult, întruna / întruna, deoparte / de o parte. 8 p.
____________________________________________________________________________________

S-ar putea să vă placă și