Drept Civil. Contractele Civile - Igor Trofimov

IGOR TROFIMOV
DREPT CIVIL
CONTRACTELE CIVILE
CHIŞINĂU 2004
CZU 347.44 (075.8)
T87
Redactor ştiinţific:
Andrei GUŞTIUC, doctor în drept, conferenţiar universitar, decanul facultății de drept a Aca-
demiei "Ştefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
Recenzenţi:
Valeriu CUŞNIR, doctor universitar, Prim-prorector Pentru drept, conferenţiar studii şi
activitate metodică a Academiei "Ştefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne al Repu-
blica Moldova, Oleg BĂLAN, doctor în drept conferenţiar universitar, Directorul Departa-
mentului Administraţie Publică la Academia de Administrare publică Pe lânga Preşedintele
Republicii Moldova.
Prezentul curs este recomandat pentru publicare de Senatul Academiei "Ştefan cel Mare" a
MAI a R.M. şi catedra Drept civil a Academiei "Ştefan cel Mare" a MAI al R.M.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii, Trofimov, Igor
Drept civil. Contractele civile / Igor Trofimov – Cc: Acad. "Ştefan cel Mare" a MAI Rep.
Moldova, 2004 (Tipogr. "Elena - VI")- 256 P-ISBN 9975-935-51-6 300 ex. 347.44 (075.8)
ISBN 9975-935-51-6 O.
300 ex.
347.44(075.8)
2
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRTACTELOR

§ 1. Definiţia contractului………………………………………………………….………....8
§ 2. Rolul şi importanţa contractelor………………………………………………....….…9
§ 3. Clasificarea contractelor……………………………………………………………..…10
Capitolul II. CONIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI

§ 1. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de validitate ale contractului………….….22
§ 2. Legalitatea………………………………………………………………………….…..….23
§ 3. Capacitatea de a încheia contractul…………….…………………………..……….24
§ 4. Consimţământul…………………………………………………………………..……..25
§ 5. Obiectul contractului…………………………………………………………..……….27
§ 6. Cauza şi forma contractului…………………………………………………………...27
§ 7. Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a contractului......28
Capitolul III. PRINCIPIILE CONTRACTUALE

§ 1. Noţiunea şi categoriile principiilor contractuale……………………………..……29
§ 2. Principii ce privesc încheierea contractului……………………………………..…30
§ 3. Principii ce privesc efectele contractului……………………………………….…..32
Capitolul IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI CIVIL

§ 1. Generalităţi privind încheierea contractului……………………………………....33
§ 2. Oferta de a contracta………………………………………………………………....…33
§ 3. Acceptarea ofertei……………………………………………………………………...…36
§ 4. Momentul încheierii contractului şi regulile aplicabile……………………..…..38
§ 5. Locul încheierii contractului şi regulile aplicabile………………………….…….40
Capitolul V. TEHNICI DE NEGOCIERE A CONTRACTULUI

§ 1. Generalităţi privind negocierea contractului…………………….…………..…….41
§ 2. Informaţia prealabilă încheierii contractului…………………………………..….41
§ 3. Tratative şi acorduri pregătitoare şi întocmirea textului contractului……....42
§ 4. Licitaţia………………………………………………………………………………..……43
Capitolul VI. EFECTELE CONTRACTULUI ÎNCHEIAT

§ 1. Noţiunea şi clasificarea efectelor……………………………………………...……...45
§ 2. Efectele ce decurg din executarea contractului……………………………....…..45
§ 3. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare
sau neexecutarea contractului……………………………………………………………..47
Capitolul VII. INTERPRETAREA CONTRACTULUI

§ 1. Noţiuni generale privind interpretarea contractului………………………….….48
§ 2. Clasificarea interpretării contractului…………………………..……………….….48
§ 3. Regulile de interpretare a normelor contractuale…………………………………49
Capitolul VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ

§ 1. Noţiuni generale privind răspunderea contractuală…………….…..…………..51
§ 2. Modalităţile răspunderii contractuale……………………………………..………..54
§ 3. Obiectul de prejudiciu în cadrul răspunderii civile contractuale……..……...55
§ 4. Vinovăţia ca condiţie a răspunderii contractuale…………………………..…….57
3
§ 5. Dauna ca temei a răspunderii contractuale………………………………..……...59
§ 6. Fapta prejudiciabilă ca temei a răspunderii civile contractuale………..……..61
§ 7. Legătura de cauzalitate……………………………………………………………....…63
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul IX. CONTRACTUL DE VÎNZARE-CUMPĂRARE

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale
contractului de vânzare-cumpărare……………………………………………………….65
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare………………...68
§ 3. Efectele contractului de vânzare cumpărare………………………………….…...74
§ 4. Particularităţile unor categorii de contracte de vânzare-cumpărare………….76
Capitolul X. CONTRACTUL DE RENTĂ

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de rentă……...77
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de renfă…………………………………...81
§ 3. Efectele în contractul de rentă…………………………………………………….….84
§ 4. Particularităţile contractului de înstrăinare a bunului
cu condiţia întreţinerii pe viaţă…………………………………………………………..…86
Capitolul XI. CONTRACTUL DE DONAŢIE

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de donâie…....86
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de donaţie………………………….……..88
§ 3. Efectele în contractul de donaţie……………………………………………..…......91
Capitolul XII. CONTRACTUL DE SCHIMB

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de schimb…...92
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de schimb……………………………......94
§ 3. Efectele contractului de schimb…………………………………………………......95
Capitolul XIII. CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice
ale contractului de locaţiune………………………………………………………………..96
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de locaţiune……………………..….....99
§ 3. Efectele contractului de locaţiune. ………………………………………..……....101
§ 4. Cesiunea de locaţiune şi sublocaţiunea………………………………………..…103
§ 5. Arenda ………………………………………………………………………...…….......103
§ 6. Leasingul…………………………………………………………………………..….....104
Capitolul XIV. CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ ŞI PRESTĂRJ DE SERVICII

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi condiţiile de validitate ale
contractului de antrepriză şi prestări de servicii………………………….………….105
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de antrepriă………………………….....108
§ 3. Efectele în contractul de antrepriză şi prestări de servicii…………….……...110
§ 4. Particularităţile contractului de antrepriză în construcţii…………………....111
Capitolul XV. CONTRACTUL DE TRANSPORT

ale contractului de transport……………………………………………………………...112
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de transport…………..……………...114
§ 3. Efectele contractului de transport……………………………………………....…117
4
Capitolul XVI. CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT ŞI COMODAT
§ 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului
de împrumut şi comodat……………………………………………………………………121
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de împrumut şi comodat……….....124
§ 3. Efectele contractului de împrumut şi comodat………………………………….127
Capitolul XVII. CONTRACTUL DE DEPOZIT

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de depozit….128
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de depozit………………….…….......130
§ 3. Efectele contractului de depozit……………………………………………….…....131
§ 4. Particularităţile contractului de magazinaj……………………………….………132
§ 5. Particularităţile contractului de sechestru……………………………………..133
Capitolul XVIII. CONTRACTUL DE FRANCHISING

ale contractului de franchising………………………………………………..………….133
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de franchising…………………….....135
§ 3. Efectele contractului de franchising..........................................................138
Capitoluil XIX. CONTRACTELE DE REPREZENTARE

ale contractelor de reprezentare……………………………………………………..……142
§ 2. Condiţiile de validitate a contractelor de reprezentare...............................146
§ 3. încetarea contractelor de reprezentare......................................................150
Capitolul XX. CONRACTULUI DE SOCIETATE

§ 1. Noţiunea, clasificarea, caracterele juridice şi condiţiile
de validitate ale contractului de societate........................................................150
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de societate.....................................153
§ 3. Efectele contractului de societate ......................................................154
§ 4. Particularităţile unor contracte de societate..............................................155
Capitolul XXI. CONTRACTUL DE ASIGURARE

ale contractului de asigurare………………………………………………………..……156
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de asigurare....................................161
§ 3. Efectele în contractul de asigurare………………………………………………...162
Capitolul XXII. CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

ale contractului de tranzacţie………………………………………………………..…..163
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie………………………….165
§ 3. Efectele contractului de tranzacţie…………………………………….………..….168
5
CUVÂNT ÎNAINTE
Lipsa de calificare juridică a negociatorilor

unită cu capacitatea nelimitată a hârtiei de a
suporta orice text alimentează contenciosul
comercial şi asigură o pâine albă avocaţilor.
/Prof. univ., dr. Ion Turcu/
După o perioadă de mai bine de 10 ani, Republica Moldova în sfârşit

poate să se bucure de existenţa unui nou Cod civil, de care se poate de spus,
că este o creatură a raţionalităţii cuplată cu necesitatea timpului şi trecută
prin durerea grabei cu care a fost făcută. Astăzi ne permitem să facem o
analiză primară a normelor noii legislaţii civile, care deşi mai necesită o cizi-
lare, dar care arată drept un puternic val de aer curat în haosul existent de-
pănă la 2003.
De fapt, este necesar să menţionăm, că prin realizarea a aşa lucrări
cum este cea de faţă, nouă nu ne-a rămas decât să depunem ultimul efort,
dealtfel nu cel mai puţin important, şi anume efortul legat de tălmăcirea
normelor civile.
Ţinem, însă, de obligaţia noastră morală de a menţiona că cel mai mare
efort la crearea aspectului actual al legii civile a fost depus de către acel grup
de profesori de la facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova,
care din propria iniţiativă şi cu titlu gratuit au reanimat crearea noului Cod
civil, care fuseseră la acea perioadă delăsat cu succes de grupul creat ante-
rior în 1997. Prin efortul depus de colegii noştri de la facultatea de drept a
USM, Gheorghe Chibac, Sergiu Baeş, Nicolae Roşea, Nicolae Eşanu, Mihai
Buruiană, Andrei Bloşenco, Aurel Băeşu şi alţii, astăzi avem a culege roadele
unui efort ce într-un timp deosebit de scurt a reuşit să demonstreze superio-
ritatea şi eficacitatea sa.
Astăzi în lucrările elaborate de către S. Baeş, N. Roşea, Gh. Chibac, A.
Bloşenco nu întâlneşti decât doar scurtele şi modestele referinţe la ceea ce
priveşte faptul, că «lucrarea de faţă este elaborată în baza noului Cod civil».
Ei nu ţin să facă reclamă din efortul şi succesul pe care l-au realizat odată
cu crearea noului Cod civil, care pe bună dreptate îl putem socoti o fiinţă
creată de acest colectiv demn de invidiat.
Spunem aceste cuvinte, care credem că nu sunt tocmai cele mai potrivi-
te, fiind meritate altele şi mai frumoase, profitând de faptul, că avem posibi-
litatea de a face public aceasta prin «primul cuvânt» la lucrarea de faţă.
Deşi reprezintă o continuare a monografiei «Dreptul contractelor. Partea
generală» publicată în 2002, această lucrare se caracterizează, totuşi, prin
trăsături aparte. Este vorba despre faptul, că in această lucrare este făcut
studiul majorităţii contractelor civile, din care şi unele categorii de contracte,
care nu erau reglementate de legislaţia civilă veche. Credem, că aceasta va fi
un ajutor studenţilor de la facultăţile de drept, maşteranzilor, dar şi un su-
port pentru lucrătorii practici
Din considerente că unele categorii de contracte fac obiectul examinării
în compartimentele dreptului comercial, dreptului bancar sau compartimen-
6
tului dreptului civil «obligaţiile civile», am ţinunt de cuviinţă ca în această
primă ediţie să nu le includem.
Doresc sa aduc sincere mulţămiri colegilor mei conf. univ., dr. Valeriu
Cuşnir, conf. univ., dr. Oleg Bălan şi conf. univ., dr. Andrei Guştiuc, care au
luat o atitudine corespunzătoare faţă de lucrarea în cauză. In special ţin să
menţionez suportul moral acordat de colegul meu de facultate iar actual-
mente decanul facultăţii de drept la Academia MAI, D-l Andrei Guştiuc. Nu
în ultimul rând datorez realizarea acestei lucrări răbdării şi susţinerii mate-
riale şi morale acordate de familia mea cărora le sunt recunoscător.
Având nădejdea că această lucrare va fi de folos, vom continua perfecta-
rea conţinutului şi îmbogăţirea cu noi capitole ce vor reflecta regimul juridic
al ahor contracte.
Igor Trofimov
7
PARTEA GENERALA
Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRACTELOR
§ 1. Definiţia contractului
Articolul 666 Cod civil al Republicii Moldova defineşte contractul ca fi-
ind acel acord de voinţă, care este realizat între două sau mai multe persoa-
ne, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
Doctrina juridică utilizează noţiunea de contract în privinţa acordului
încheiat între două sau mai multe părţi, prin care se dă naştere, se modifică
sau se sting anumite drepturi şi obligaţii, de regulă civile.
Totodată unii autori definesc mult mai restrictiv contractul. Astfel, au-
torii francezi A. Weil şi Fr. Terre definind contractul civil, stabilesc, că acesta
este un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane pentru a
crea un raport juridic - dând naştere unei obligaţii sau constituind un drept
real - a modifica sau stinge un raport juridic preexistent.1 Considerăm
această definiţie ca fiind nu pe deplin adecvată noţiunii de contract, accepta-
te astăzi deoarece definirea oricărui fenomen, proces sau fapt, cu enumera-
rea unora din caracterele sale, chiar şi cele mai principale, este supusă ris-
cului de a crea situaţia când celelalte caractere s-ar exclude implicit sau în-
săşi definiţia ar fi incompletă.
Unii autori susţin, că nu toate actele juridice bilaterale sau multilatera-
le care dau naştere, modifică sau sting drepturi şi obligaţii pot fi desemnate
drept contracte. Astfel, după afirmaţiile lui M. Cantacuzino, contractele sunt
acele acte juridice care au ca scop de a da naştere raporturilor juridice de
obligaţie între părţi2, excluzând în aşa mod din categoria de contracte acele
acte juridice care modifică sau sting raporturile juridice de obligaţii. Evident,
o asemenea viziune a noţiunii de contract astăzi nu este acceptată, astfel
cum legislatorul tinde de a exclude din uzul juridic utilizarea cu înţeles se-
mantic dublu a noţiunilor de contract şi convenţie.
La cele spuse mai sus, ţinem, totuşi, să relevăm un caracter definitoriu
esenţial al contractului, prin care se va putea face distincţia între convenţie
şi contract. Este vorba despre faptul, că unele din convenţii nu se încadrează
în categoria de contracte din simplu considerent al faptului, că părţile la
convenţie îşi exprimă acordul de voinţă în diferite momente, cum ar fi, spre
exemplu, în cazul testamentului. în asemenea situaţie, toate convenţiile pe
cauză de moarte nu pot forma categoria de contracte. Prin urmare, vorbind
despre contract, neapărat trebuie de menţionat, că acesta este una din cate-
goriile de convenţii, ce se încheie doar între vii. în aceeaşi ordine de idei,
ţinem să menţionăm, că nu putem fi de acord cu afirmaţiile unor autori, ca-
re, deşi recunosc, că asupra tuturor actelor civile bilaterale între vii se răs-
frâng aceleaşi drepturi şi obligaţii, totuşi, nu pentru toate aceste acte atribu-
ie denumirea de contracte, limitându-se doar la cele care dau naştere de
obligaţii3.
1 A. Weil et Fr. Terre, „Droit civil. Les obligations", Dallos, Paris 1975, pag.l, după L. Pop, Drept
civil, Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi 1994, pag. 29
2 M. B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil", Bucureşti, 1998, pag. 393
3 A se vedea: Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47
8
În concluzie, ţinem să fim de acord întru totul cu autorii ce expun o de-
finiţie formală a noţiunii de contract, şi să menţionăm, că contractul este un
acord de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane pe timpul vieţii
acestora, cu privire la naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obli-
gaţiilor.
Totuşi, având în vedere faptul, că la ziua de azi legislaţia realizează o
deosebire dintre noţiunea de act juridic civil şi contract, este necesar de a
face o explicaţie referitor la acestea. Aceste două noţiuni, fiind utilizate des
în legislaţia civilă corelează ca parte din întreg (gen - specie)4, fiind aplicată
regula, conform căreia, toate contractele sunt acte juridice şi nu toate actele
juridice sunt contracte. Astfel pot fi acte juridice unilaterale: succesiunea,
legatul etc. şi pot fi acte juridice bilaterale sau multilaterale - contractele.
Până nudemult atât legislaţia cât şi doctrina dreptului civil utiliza noţiunea
de convenţie, substituind prin aceasta noţiunea de act juridic civil. Actual-
mente doctrina începe a renunţa de la utilizarea acestei noţiuni având în
vedere faptul, că după conţinutul său semantic noţiunea de convenţie este
sinonimul termenului contract. Reieşind din cele expuse mai sus, ţinem să
relevăm cele mai principale trăsături caracteristice ale contractului ca act
juridic, şi anume, acesta este un acord de voinţă realizat între două sau mai
multe persoane în fiinţă la momentul încheierii contractului; acordul este
atins prin libera manifestare de voinţă; are drept scop naşterea, modificarea,
stingerea raporturilor juridice şi; presupune considerarea ordinii publice şi
bunelor moravuri.
§ 2. Rolul şi importanţa contractelor

După cât de mult legile sunt menite să dirijeze raporturile sociale apă-
rute între persoane, atât ele sunt şi de rigide în ce priveşte dezvoltarea aces-
tora. Astfel, o lege ce stabileşte anumite limite ale comportamentului în
anumite împrejurări, necesare la momentul adoptării legii sau o perioadă
imediat apropiată, cu scurgerea timpului îşi pierde actualitatea şi eficienţa
sa. Se datorează aceasta ritmului de dezvoltare a societăţii şi a conştiinţei
umane, şi prin urmare dictează necesitatea modificării legii, fapt care deseori
este destul de migăloasă şi greu realizat în timp.
În viaţa cotidiană, însă, apar o anumită categorie de raporturi, care
concomitent necesită o reglementare, dar totodată nu pot fi reglementate
printr-o anumită lege, fapt care impune reglementarea printr-o modalitate
deosebită. în aşa fel apare o nouă categorie de acte ce reglementează rapor-
turile juridice între persoane, şi anume contractele. Ele servesc cât pentru
reglementarea acelor raporturi, pe care legea în particular nu le poate regle-
menta, atât şi pentru înlăturarea lacunelor pe care le-a creat aceasta. în
acest sens, contractul apare drept unul din cele mai flexibile modalităţi de
reglementare a raporturilor sociale. Fiecare dintre noi, zi de zi şi de nenumă-
rate ori se încadrează în diverse raporturi contractuale, fără ca acestui fapt
să-i fie acordată o careva atenţie deosebită. Aceasta are loc doar pentru că de
regulă se realizează contracte elementare, cotidiene, cum ar fi procurarea
produselor alimentare de la piaţă sau de la vre-o instituţie comercială, călă-
toria în transportul obştesc, utilizarea ascensorului, curentului electric, ga-
4 Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47.
9
zului natural etc. De asemenea se încheie şi contracte mai complexe după
natura lor, cum ar fi cele de muncă, contractele matrimoniale, contractele
administrative, inclusiv şi care reglementează relaţiile pe plan internaţional,
altfel spus, tratatele internaţionale.
Ar fi foarte greu de conceput existenţa la un anumit moment a raportu-
rilor între persoane fără existenţa contractelor. Aceasta ar exclude ordinea,
consecutivitatea şi continuitatea raporturilor în societate. Dacă ne-am putea
închipui existenţa noastră fără de contractele de muncă, contractele admi-
nistrative, contractele matrimoniale, atunci nici într-un caz nu am putea
modela o eventuală ordine fără de existenţa contractelor civile şi tratatelor
internaţionale.
În concluzie, susţinem, că contractul constituie una din cele mai flexibi-
le şi prin urmare şi eficiente modalităţi de reglementare a raporturilor social-
juridice şi anume pentru acele adâncuri unde legea nu poate şi nu necesită
a pătrunde, iar totodată este una din cele mai importante mijloace juridice
de asigurare a dezvoltării relaţiilor sociale.
§ 3. Clasificarea contractelor
Problema clasificării contractelor prezintă o importanţă deosebită.
Astfel, având în vedere faptul, că anume contractele sunt acea categorie de
acte care au menirea de a reglementa în detaliu o bună parte a raporturilor
juridice cotidiene, iar spectrul divers al raporturilor prin urmare dictează şi o
diversitate de categorii de contracte, corespunzător este necesară aplicarea
corectă a regimului juridic pentru fiecare din categoria de contracte. Legis-
laţia civilă în vigoare reglementează expres regimul unor categorii de con-
tracte, cum ar fi cele de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb, antrepriză etc.
Urmare însă a dezvoltării sociale şi extinderii afacerilor au apărut noi con-
tracte reglementate sau nereglementate special de lege. De aceea s-a făcut
simţită necesitatea clasificării lor5.
Astfel, doctrina şi legislaţia în vigoare, deşi nu într-un mod expres, in-
duce următoarea clasificare a contractelor:
3.1. În funcţie de ramura de drept în care îşi fac existenţa, deose-
bim contracte civile, contracte comerciale, contracte de muncă, con-
tracte administrative, contracte procesual civile şi procesual-penale,
contracte matrimoniale, contracte internaţionale (tratate şi convenţii).
Determinarea contractului civil detotdeauna a constituit o problemă. As-
tfel, cât doctrina juridică sovietică, atât şi legislaţia în vigoarea atribuia la
categoria de contracte civile absolut toate contractele cu excepţia celor de
muncă şi de drept internaţional. Actualmente, doctrina recunoaşte prezenţa
şi a altor categorii de contracte, cum ar fi cele matrimoniale, administrative
etc. Din aceste considerente se cere enunţarea unor criterii delimitatorii a
contractului civil de toate celelalte categorii de contracte. Aceasta încercăm
să o facem prin prisma unor caractere a acestui contract.
Astfel, spunem, că contractul civil este un contract ce îşi face apariţia în
domeniul reglementărilor raporturilor de drept privat6. Având în vedere fap-
5L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obl.gaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36
6 Cu toate că o bună parte a cercetătorilor în domeniul jurisprudenţei nu recunosc răspândirea
domeniului contractual în raporturile de drept public, situaţia reală, totuşi ne vorbeşte despre
existenţa unei asemenea instituţii ca contractul şi în dreptul public. Astfel, contractele ce-şi fac
10
tul, că respectivul contract nu este unicul în compartimentul dreptului pri-
vat, respectiv ne putem permite să enunţăm o regulă, conform căreia, con-
tractul civil va fi orice contract, care prin regimul său nu poate fi determinat
drept contract de muncă, contract matrimonial sau contract comercial.
Aceasta decurge şi din faptul, că actualmente legislatorul pretinde a acorda
tuturor contractelor de drept privat un regim unic, reglementat de legislaţia
civilă, iar numai în cazurile în care se constată existenţa unor norme juridice
specifice, corespunzător pentru contractele de muncă, comerciale şi matri-
moniale se vor aplica respectivele norme ale legislaţiei muncii sau a celei
ce reglementează raporturile de căsătorie şi familie.
Contractul comercial constituie acea varietate a contractelor de drept
privat, care ţine de raporturile «ce se stabilesc în activitatea comercială in-
ternă realizată de către comercianţi»7. Doctrina juridică priveşte în mod deo-
sebit natura contractului comercial. Astfel, dacă e să privim diviziunea clasi-
că a faptelor de comerţ în fapte de comerţ obiective şi fapte de comerţ subiec-
tive8, atunci corespunzător, dacă vom constata realizarea printr-un contract
a unui fapt de comerţ obiectiv sau dacă vom constata calitatea de comerci-
ant a uneia dintre părţile la contract, vom putea spune, că suntem în pre-
zenţa unui contract comercial. Recunoaşterea acestuia, o vom putea face
atât prin prisma faptelor de comerţ obiective, astfel considerând contracte
comerciale acele contracte care relevă săvârşirea unui fapt de comerţ obiec-
tiv, cât şi prin faptele de comerţ subiective, care sunt fundamentate şi prin
deosebirile esenţiale a dreptului civil de cel comercial9.
Contractele de muncă, de asemenea apar drept o categorie e contracte
ce reglementează raporturile domeniului dreptului privat, şi sunt caracteris-
tice prin faptul, că îşi fac apariţia în domeniul raporturilor de muncă, prin
urmare este vorba de un spectru de raporturi foarte îngust. De regulă ele se
bucură de un regim juridic deosebit de rigid, comparativ cu alte categorii de
contracte, iar condiţiile şi modul de realizare a contractului, de regulă sunt
enunţate într-un mod expres în legislaţie, fapt care face ca majoritatea ra-
porturilor să fie reglementate de norme cu caracter imperativ.
Termenul de contract administrativ este utilizat relativ nu demult în Re-
publica Moldova. Cu toate că doctrina juridică cu deplină siguranţă nu ne
vorbeşte despre un contract administrativ, totuşi legislatorul deja a pus te-
melia unor asemenea categorii de reglementări. Astfel, legislaţia în vigoare
prevede aşa institut cum ar fi concesiunea, care se realizează prin interme-
diul unui contract administrativ - contractul de concesiune. Mulţi pot nu fi
de acord cu o asemenea afirmaţie, însă faptul, că prin contractul de concesi-
une este realizat un interes public, de administrare (gestionare) a patrimoni-
ului public, că acest contract presupune dobândirea de către concesionar a
drepturilor şi obligaţiilor pe care în temeiul legii le avea concedentul, şi că
acest contract se supune unor reguli caracteristice dreptului public, şi în
special dreptului administrativ, acest fapt nu poate fi neglijat. Prin urmare
apariţia în domeniul dreptului public sunt supuse regimului şi regulilor generale ce guvernează
încheierea unui contract, dar totodată vor fi caracterizate şi de specificul domeniului unde-şi fac
apariţia.
7 Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti,
1998, pag. 43
8 A se vedea: I. Turcu, Dreptul afacerilor, Iaşi, 1993, pag. 1449
9 S. Baeş, N. Roşea, Dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Chişinău, 2004, pag. 47-48
11
suntem în prezenţa unui contract diferit de cel civil, de cel comercial, de cel
de dreptul muncii, precum şi de alte categorii de contracte - suntem în pre-
zenţa contractului administrativ. De asemenea amploare a luat problema
respectivă şi în tratarea autorilor ruşi 10. În doctrina dreptului administrativ
se impune tot mai insistent opinia ce enunţă existenţa unei forme specifice
de contract administrativ şi anume contractul administrativ de serviciu. Teo-
ria contractelor administrative îşi are originea în doctrina administrativă
franceză şi în practica jurisdicţională a Consiliului de Stat din Franţa.
Această teorie a fost preluată şi dezvoltată cu succes în dreptul administrativ
român din perioada interbelică11, astăzi fiind recepţionată şi de autorii ad-
ministrativişti din Republica Moldova12. Susţinând opiniile respective afir-
măm că unul din argumentele cele mai importante privind existenţa contrac-
tului administrativ este acesta este supus unui regim de reglementare speci-
fic.
Contractele procesual-civile şi contractele procesual-penale sunt acea ca-
tegorie de contracte, de regulă foarte rar întâlnite, dar care se prezintă drept
o categorie aparte, diferită de celelalte contracte. Deşi doctrina sovietică nu
pomenea despre existenţa a asemenea tipuri de contracte, totuşi nu putem
nega existenţa acestora, chiar şi în perioada anterioară adoptării noului Cod
civil şi procesual civil. Pentru exemplu, legislaţia veche procesual civilă pre-
vedea posibilitatea părţilor de a încheia tranzacţie de împăcare până la emi-
terea hotărârii judecătoreşti pe marginea cazului. Prin această tranzacţie
părţile nu numai că conveneau la o modalitate extrajudiciară de soluţionare
a cazului, ci expuneau şi obligaţiile reciproce, precum şi efectele ce vor sur-
veni drept rezultat al neexecutării sau executării necorespunzătoare a con-
diţiilor tranzacţiei de împăcare.
Acest contract servea temei de clasare a procesului, iar în cazul neexe-
cutării sau executării necorespunzătoare a condiţmor tranzacţiei de împăca-
re, instanţa de judecată examina chestiunea neexe. cutării sau executării
necorespunzătoare a clauzelor contractuaie şj nicidecum din nou cauza care
a constituit obiectul acestui contract. Astăzi aceste reglementări şi-au primit
reglement într-un contract aparte - cel de tranzacţie.
Dacă în ce priveşte contractele civile probleme (dosebite nu existau,
atunci mai problematic situaţia era în ce priveşte contractele procesual-
penale, deoarece legislaţia penală şi procesuai penală veche a Republicii
Moldova nu le reglementa în mod expres aşa tip de contracte. Excepţie ser-
veau doar cazurile în care iegea penală şi legea procesual penală admitea
clasarea pibcesuiuj m virtutea împăcării victimei şi făptuitorului. Cu toate
Ca în mod expres legislaţia nu presupunea încheierea în asemenea caz a
unui contract, totuşi convenţia în cauză dobândea o formă a unui contract,
fiind necesare la încheiere respectarea tuturor condiţiilor de validitate ale
unui contract.
10 A se vedea: а Алехин, А Кармалицкий, Ю Козлов, Администротивное право Российскои

Федерации, Mocквa, 1997, pag. 91
11 A se vedea în acest sens E. Tarangul, op. cit. pag. 468; J. Vermeulen, "Evoluţia dreptului admi-
nistrativ român", Bucureşti, 1943, pag. 209

12 A se vedea: A. Climova, Raporturile juridice administrative, Chişinău, 2001; Ş. Stamatin, "Scurte
referiri privind contractele administrative", Analele Ştiinţifice al Academiei "Ştefan ceel Mare" a
MAI, Seria Drept Privat, nr.4, 2004, pag. 25-30
12
Astăzi, atât legea penală cât şi cea procesual penalg vorbeşte despre
contract procesual - tranzacţie la direct, unde părţile în proces, în cazurile
prevăzute de iege, pot încheia acord de împăcare, care prin efectul său ex-
clude răspunderea pe«aja iar m procesul penal tranzacţia de recunoaştere a
vinovăţie duce la micşorarea cuantumului pedepsei.
De asemenea, am putea vorbi despre un contract procesual-penal şi în
cazul în care legea procesual-penală ar admite încheierea unui pact între
infractor şi autorităţile de cercetare şi urmărire penală, prin care i s-ar
schimba însăşi calitatea sa procesuală, precum în cazul grupurilor crimina-
le, fapt care este destul de e practicat în unele ţări. De asemenea, am putea
vorbi şi despre contractul ce priveşte eliberarea persoanei bănuite de suh
arest m schimbul unei cauţiuni. în concluzie, considerăm, că în continuare
raporturile contractuale în dreptul procesual îşi vor putea găsj o' aplicare
mai mare.
Contractul matrimonial, după cum este definit în legisjatja cu privire la
căsătorie şi familie, constituie acel contract, m'care părţile - viitorii sau pre-
zenţii soţi - determină drepturile şi obligaţiile lor patrimoniale pentru perioa-
da căsătoriei precum şi în rezultatul desfacerii acesteia. Este una din catego-
riile de contracte, care deşi legislaţia le reglementează o perioadă nu prea
mare, totuşi, dar totuşi nu erau interzise, sau altfel spus posibilitatea înche-
ierii acestui tip de contract nu era îngrădită prin legislaţie. Cu toate că legis-
laţia stabileşte ca domeniu al acestui contract doar drepturile patrimoniale,
totuşi, am considera, că legislatorul a limitat posibilităţile acestui contract.
Astfel, la încheierea contractului părţile ar putea conveni şi asupra unor obi-
ecte ce constituie domeniul raporturilor nepatrimoniale, cum ar fi spre
exemplu numele viitorului copil, prenumele acestuia etc.
Contractele internaţionale, sau cum sunt desemnate acestea în dreptul
internaţional - tratatele internaţionale - sunt acea categorie de contracte,
care sunt încheiate «în scris între state şi
guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un in-
strument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi
denumirea sa particulară»13. Însă după cum s-a afirmat pe bună dreptate,
«această definiţie are mai degrabă un caracter funcţional, procedural, fără
însă a se raporta la conţinutul şi trăsăturile de fond ale acestui act juri-
dic internaţional»14. Respectiv, pornind de la idea, că tratatul este deaseme-
nea un contract, dar care îşi face apariţia doar în cadrul raporturilor de
drept internaţional, vom defini tratatul ca fiind «un act juridic ce exprimă
acordul de voinţă a două sau mai multe subiecte de drept internaţional în
vederea creării, modificării sau stingerii raporturilor juridice internaţiona-
le»15.
3.2. În funcţie de conţinutul contractelor, deosebim contracte uni-
laterale, sinalagmatice şi sinalagmatice imperfecte.
13 Articolul 1 al Convenţiei de la Viena cu privire la Dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (în
vigoare pentru Republica Moldova in 25 februarie 1993)
14 O. Bălan, E. Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinăuţ 2001, pag. 229
15 O. Bălan, E. Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinău, 2001, pag. 230
13
Contracte unilaterale 16 sunt acele contracte, la care una din părţile la
contract îşi asumă obligaţii faţă de cealaltă parte, fără ca ultima să-şi asume
reciproc careva obligaţii. Cu alte cuvinte, sunt acele contracte care dku
naştere la obligatorii numai în sarcina uneia din părţi.17 Pentru exemplu,
drept contract unilateral serveşte contractul de mandat, în care mandantul
nu se obligă faţă de mandatar referitor la acriitarea remunerării pentru re-
prezentare, contractul de depozit ch titlu gratuit etc
Contractele sinalgmatice sunt acele m care părţiie se obiigă reciproc.18
In acest sens părţile la contract dobândesc reciproc drepturi şi obligaţii, de
regulă dreptului uneia din părţi îi corespunde obligaţia celeilalte părţi, însa
aceasta nu constituie o regula fără de excepţii deoarece în unele contracte
părţile îşi asuma anumite obligaţii care de cele mai dese ori nu le oferă şi
drepturi reciproce. Majoritatea absolută a contractelor constituie contractele
sinalagmatice.
Contracte sinalamatice imperfecte sunt acle contracte, care la momentul
încheierii contractului acesta apare drept un contract unilateral, adică cali-
tatea de debitor o are doar o parte la contract, insă pe parcursul executării
contractului acesta devine sinalagmatic, adică calitatea de debitor 0 dobân-
deşte şi cealaltă parte a contractului. Exempiu poate servi contractul de
mandat cu titlu gratuit, m care la momentul încheierii contractului, obligaţii
îşi asumă doar mandatarul, iar din momentul executării actului juridic care
constituia obiectq reprezentării, mandantul este obligat să preia toate efecte-
le acestei realizări.
3.3. In funcţie de avantajul pe care-1 urmăresc părţile la încheierea
contractului deosebim contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu
gratuit.
Literatura de specialitate determină contractele cu titlu oneros ca fiind
acele contracte brin care în schimbul folosului patrimonial procurat de o
parte celeilalte; se urmăreşte obţinerea altui folos patrimomal 19. Este vorba
spre exemplu de contractul de vânzare-cumpărare, unde vânzătorul dobân-
deşte în calitate de avantaj suma băneasca, iar cumpărătorul „ bunul cum-
parat sau de contractul de antrepriza, unde antreprenorul urrnăreşte drept
avantaj obţinerea remunerării pentru lucrul prestat, iar clientul - însăşi obi-
ectul confecţionat sau lucrarea realizată. Totuşi nu putem fi pe deplin de
acord cu aceste afirmaţii, deoarece nu toate contractele încheierea cărora
presupune dobândirea unui avantaj presupune posibilitatea evaluării pecu-
niare a acestuia. Astfel, mai acceptabilă este definiţia prin care se determină
drept contract cu titlu oneros acel contract în care fiecare parte urmăreşte a-
şi procura un avantaj 20. Este important de menţionat, că avantaj procurat de
o parte nu este neapărat să constituie echivalentul procurat de cealaltă par-
te.
16 Este necesar de a nu confunda contractele unilaterale cu actele juridice unilaterale. Primele

presupune categoria de contracte care desemnează câte părţi la contract dobândesc calitatea de
debitor prin încheierea contractului, pe când cea de-a doua-presupune categoria de acte juridice
validitatea cărora este constatată la exprimarea voinţei u|iei persoane.
17 L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36
18 Articolul 704 Cod civil al Republicii Moldova
19 A se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil român, introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil
Bucureşti, 1998, pag. 129

20 L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 38
14
La rândul său contractele cu titlu oneros pot fi divizate în contracte co-
mutative şi aleatorii. Comutative sunt acele contracte, unde părţile la mo-
mentul încheierii contractului cunosc cu certitudine mărimea avantajului,
pe când aleatorii sunt acele contracte, unde părţile nu cunosc cu certitudine
mărimea avantajului pe care îl vor dobândi drept rezultat al executării con-
tractului. Exemplu clasic poate servi contractul de antrepriză, unde în cazul
în care părţile convin asupra unui deviz de cheltuieli fix, contractul devine
comutativ, pe când în cazul în care părţile convin asupra devizului aproxi-
mativ, contractul devine aleatoriu21. Este necesar de nu confundat situaţia
în care nu se cunoaşte mărimea avantajului cu situaţia în care nu se cu-
noaşte întinderea, sau volumul prestaţiei. Astfel, în cazul în care este înche-
iat un contract de antrepriză, unde antreprenorul se obligă să realizeze ara-
tul unui câmp, care concomitent din celălalt capăt este arat de altă persoa-
nă, şi părţile nu determină limitele realizării lucrărilor, unica condiţie-limită
fiind momentul în care aceştia doi se vor întâlni, nu va constitui un contract
aleatoriu ci comutativ, deoarece părţile stabilesc valoarea lucrărilor în
funcţie de o anumită unitate de suprafaţă prelucrată, stabilind astfel cu cer-
titudine limita avantajului, dar şi nu întinderea prestaţiei.
Cu titlul gratuit este acel contract prin care nu se urmăreşte obţinerea
unui folos patrimonial în schimbul unui echivalent patrimonial. Este vorba
de contractele clasice precum donaţia, folosinţa cu titlul gratuit, împrumutul
fără camătă, etc. În asemenea contracte partea care execută prestaţia, de
regulă nu urmăreşte un avantaj ca răspuns la prestaţie.
La rândul său contractele cu titlul gratuit pot fi liberalităţi şi dezintere-
sate. Contractele liberalităţi presupun micşorarea patrimoniului celui care
executat prestaţia. Astfel, donatorul prin realizarea donaţiei îşi micşorează
patrimoniul său cu aşa mărime cu cât valorează bunul donat. Contracte de-
zinteresate sunt acele contracte, prin care partea care realizează prestaţia în
rezultatul acesteia nu-şi micşorează patrimoniul său. Contractul de prestare
a unei consultaţii gratuite sau contractul de mandat cu titlu gratuit consti-
tuie un contract dezinteresat, deoarece, la executarea respectiv a consul-
tanţei consultantul sau a mandatului, mandatarul nu-şi micşorează patri-
moniul său.
3.4. În funcţie de efectul produs de contracte deosebim contracte
generatoare de drepturi, contracte constitutive de drepturi, contracte
translative de drepturi şi contracte de stingere a drepturilor22.
Generatoare de drepturi sunt acele contracte prin încheierea cărora se
dă naştere unor drepturi şi obligaţii neexistente până la momentul încheierii.
Astfel, majoritatea tratatelor internaţionale, contractele de muncă, contracte-
le matrimoniale, contractele administrative, precum şi unele contracte civile,
cum ar fi cel de gaj, respectiv creează (generează) drepturi şi obligaţii, pe care
părţile până la momentul încheierii contractului nu le deţinea.
Constitutive de drepturi sunt acele contracte, care presupun consolida-
rea unui drept preexistent. La rândul său contractele constitutive de drep-
turi pot fi: de consolidare sau de modificare a dreptului. Spre exemplu, con-
tractul de antrepriză în construcţii este un contract constitutiv de drepturi şi
de consolidare, deoarece prin realizarea acestui contract, clientul dobândeşte
21 A se vedea: articolul 358 al Codului civil al Republicii Moldova din 1964

22 Utilizând noţiunea de «drepturi» în aceaslă clasificare vom avea în vedere «şi de obligţii».
15
dreptul asupra unui bun existent - casa de locuit sau o altă construcţie,
dreptul asupra căreia acesta o avea şi până la încheierea contractului. Pur şi
simplu, prin realizarea acestui contract s-a creat bunul, altfel spus s-a con-
stituit dreptul asupra unui bun deja existent. Contractul de partaj sau con-
tractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei23, de asemenea este un
contract constitutiv de drepturi, însă este un contract ce modifică drepturile
pe care soţii le-au avut înainte de încheierea contractului.
Contracte translative sunt acelea ce au scop strămutarea (transmiterea)
unui drept sau obligaţie existentă de la o parte a contractului către cealaltă
parte. La rândul său contractele translative pot fi: translative de drepturi,
translative de obligaţii şi mixte, unde are loc translarea concomitent de drep-
turi şi obligaţii. Spre exemplu prin contractul de donaţie are loc translarea
doar a drepturilor. Prin contractul de cesiune de datorie are loc translarea
doar a obligaţiei. Prin contractul de vânzare-cumpărare are loc translarea
concomitent cât a drepturilor atât şi a obligaţiilor24.
Contracte ce privesc stingerea drepturilor constituie acea categorie de
contracte, încheierea cărora are drept scop stingerea unor obligaţii. Pentru
exemplu, acelaşi contract de gaj poate servi drept un contract ce priveşte
stingerea drepturilor, deoarece în cazul în care debitorul obligaţiei principale
nu asigură executarea obligaţiei garantate prin gaj, creditorul gajist poate
cere stingerea acestei obligaţii prin urmărirea bunului gajat, contractul fiind
nu altceva, decât un mecanism de stingere a obligaţiilor. în acelaşi sens poa-
te fi adus drept exemplu tranzacţia de împăcare prevăzută de legislaţia pro-
cesual civilă.
3.5. În funcţie de conţinutul său patrimonial, deosebim contracte
patrimoniale şi contracte nepatrimoniale.
Contractele patrimoniale sunt acele ale căror conţinut poate fi evaluat
în bani. Majoritatea contractelor civile, contractele de muncă, contractele
administrative sunt contracte cu conţinut patrimonial. Se relevă acest carac-
ter prin prisma faptului, că prestaţiile executate în temeiul acestor contracte
sunt pasibile evaluării pecuniare.
Contractele nepatrimoniale sunt acele ale căror conţinut nu poate fi
evaluat în bani. Deşi sunt întâlnite mult mai rar, totuşi aceste categorii de
contracte nu se exclud totalmente. Astfel, contractul de mandat cu titlu gra-
tuit, unde mandatarul realizează reprezentarea intereselor mandantului într-
un proces civil pe o cauză de lezare a unor drepturi personale nepatrimonia-
le, constituie un contract civil cu conţinut nepatrimonial. O bună parte din
tratate, care implementează principiile bunei vecinătăţi sunt tratate cu
conţinut nepatrimonial.
3.6. În funcţie de modul lor de formare, deosebim contracte con-
sensuale, formale şi reale.
Contractele consensuale sunt acea categorie de contracte care se consi-
deră încheiate, iar prin urmare produc efecte prin simplu acord de voinţă a
părţilor. Aceste contracte sunt guvernate de regula: contractul se consideră
23A se vedea: articolul 28 al Codului familiei al Republicii Moldova.

24 Pentru exemplu, cumpărătorul ce dobândeşte în proprietate bunul gajat, odag cu dobândirea
dreptului de proprietate, dobândeşte şi obligata e a garanta obligaţia principală în temeiul contrac-
tului de gaj.
16
încheiat în momentul în care părţile, în forma cerută de legislaţie au conve-
nit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Drept exemplu poate servi
contractul de vânzare-cumpărare cu amănuntul, contractul de arenă etc.
Este necesar de reţinut, că în unele cazuri pentru contractele consensuale
legislatorul cere exprimarea actului de voinţă a părţilor într-o anumită formă
(ex. formă scrisă), fapt care deseori este confundat cu caracterul formal (so-
lemn) al contractului. Acest fapt este important, deoarece în cazul în care nu
s-a respectat forma expunerii actului de voinţă într-un contract consensual,
survine nulitatea de fond a contractului, pe când în cazul în care nu s-a res-
pectat însăşi forma contractului ca condiţie de validitate a contractului, res-
pectiv survine nulitatea de formă. Prin urmare, pentru recu¬noaşterea faptu-
lui săvârşirii actului, în primul caz părţile interesate vor cere recunoaşterea
exprimării actului de voinţă - ca rezultat aceasta vor face dovada încheierii
contractului, iar în cel de-al doilea caz - însăşi recunoaşterea încheierii con-
tractului, expunerea actului de voinţă nefiind pus sub semn de întrebare.
Formale sau solemne sunt contractele care cer respectarea unor formali-
tăţi sau condiţii e solemnitate, care-i induc valabilitatea. Drept condiţii de
solemnitate a încheierii acestor contracte poate fi, autentificarea notarială,
înregistrarea, enunţarea publică a conţinutului contractului, ratificarea tra-
tatului etc.
Reale sunt contractele care se consideră încheiate, iar prin urmare şi
produc efecte doar după remiterea bunului sau săvârşirea unui careva act
de care se leagă începutul producerii efectelor contractului. Spre exemplu,
contract real este contractul de donaţie, contractul de depozit, procura etc.
în unele contracte reale momentul transmisiunii este semnificat prin să-
vârşirea actelor de solemnitate. Spre exemplu, în contractul de donaţie de
bunuri imobile, se consideră realizarea transmisiunii bunului, iar prin ur-
mare şi momentul încheierii contractului momentul când se realizează înre-
gistrarea dreptului în registrul bunurilor imobile în condiţiile şi modul stabi-
lit de Legea cadastrului bunurilor imobile.
3.7. În funcţie de modalitatea încheierii contractelor, deosebim
contracte ce pot fi încheiate strict personal şi contracte ce pot fi înche-
iate prin reprezentant.
Contractele ce pot fi încheiate strict personal sunt acele ce nu pot fi în-
cheiate, decât numai strict de către titularul dreptului sau de către persoana
ce urmează a dobândi dreptul sau eventual obligaţia. Astfel, pentru exemplu,
contractul de donaţie este un contract ce poate fi încheiat de către donator
doar strict personal. Toate contractele de reprezentare se încheie strict per-
sonal25. De asemenea este necesar de a nu confunda încheierea contractelor
prin reprezentare cu parafarea contractelor, unde spre exemplu, tratatele
între state sunt încheiate prin semnarea lor de către reprezentanţii statului,
însă aceasta nu semnifică faptul că tratatul a fost încheiat prin reprezentare.
în asemenea caz vorbim despre situaţia în care reprezentantul va avea capa-
citatea de subiect de drept internaţional, fapt care un reprezentant a statu-
lui, mai bine spus a unei autorităţi publice nu poate realiza încheierea trata-
tului prin reprezentare. Asemenea situaţie, când statul ar fi încheiat tratatul
prin reprezentare, ar fi admisă în momentul în care acesta fiind membru al
25Este necesar de a nu confunda încheierea contractelor de reprezentare cu substituirea reprezen-

tantului, ceea ce nu poate constitui o încheiere a unui nou contract, ci doar o cesiune.
17
unei organizaţii internaţionale, ar fi fost reprezentat de această organizaţie,
sau când ar fi fost vorba despre o careva uniune de state.
Contracte ce pot fi încheiate prin reprezentant sunt acele, referitor la care
legea permite încheierea prin reprezentant. Acestea formează majoritatea
categoriilor de contracte.
3.8. În funcţie de faptul cum sunt sau nu reglementate e legislaţia
în vigoare, deosebim contracte numite şi nenumite26.
Numite sunt contractele care corespund unei operaţiuni juridice deter-
minate şi care sunt nominalizate în legislaţia civilă, fie în Codul civil, fie în
legi civile speciale27, precum şi în alte acte normative speciale. Categoria
contractelor tipice o formează contractul de muncă, contractul matrimonial,
majoritatea contractelor civile, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare,
contractul de schimb, contractul de antrepriză, contractul de leasing, con-
tractul de împrumut, contractul de arendă etc.
Nenumite sunt contractele ce nu se bucură de regim juridic de regle-
mentare propriu. Ele sunt expresia libertăţii de voinţă a persoanei28. Respec-
tiva categorie de contracte este guvernată totalmente de principiul «se admite
totul ceea ce nu este interzis». Spre exemplu, majoritatea tratatelor inter-
naţionale sunt contracte nenumite.
În acelaşi context pentru realizarea corectă a delimitării contractelor în
numite şi nenumite, este necesar de a face o remarcă în ce priveşte existenţa
unui regim juridic de reglementare la aceste contracte. Astfel, în unele ca-
zuri, anumite categorii de contracte nu-şi găsesc o reglementare expresă în
legislaţia în vigoare, însă aceasta nu dă temei de a le numi drept contracte
nenumite. Spre exemplu, Legea cu privire la leasing nu reglementează lea-
singul imobiliar, iar totodată nu există nici o normă cu caracter imperativ,
care ar fi declarat, că legea nu admite leasingul imobiliar. Aceasta ne suge-
rează idea, că încheierea unui contract de leasing imobiliar nu va contraveni
principiului legalităţii. Acest contract însă va rămânea un contract numit
sau tipic, dar nereglementat.
3.9 În funcţie de modul de executare a contractului, deosebim con-
tracte de executare instantanee şi contracte de executare succesivă.
Contract de executare instantanee este acel contract în care actul de
executare presupune o singură prestaţie, întinderea căreia de regulă nu poa-
te fi apreciată în parametri temporari. Exemplu de contract de executate in-
stantanee poate fi contractul de donaţie, contractul de vânzare-cumpărare
etc. în respectivele contracte momentul începutului executării contractului
coincide cu momentul finalizării executării lui.
Contracte de executare succesivă sunt acele, actul de executare ale că-
rora presupune acţiuni multiple, succesive, eşalonate în timp. Exemplu de
asemenea contracte poate servi contractul de locaţiune, contractul de fran-
chising, leasing etc). La respectivele contracte este important determinarea
începutului executării contractului, durata executării lui, iar prin urmare şi
momentul încetării executării contractului.
26 În contextul clasificării respective vom mai întâlni delimitarea contractelor în tipice şi atipice şi
în contracte reglementate şi nereglementate.
27 A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76
18
3.10. În funcţie de corelaţia între contracte, deosebim contracte
principale şi contracte accesorii.
Principale sunt contractele, executarea cărora nu este afectată nici de
un alt contract şi care are o existenţă de sine stătătoare.
Accesorii sunt contractele ale căror executare depinde de conţinutul şi
modul de executare a altui contract. Exemplu clasic constituie contractul de
gaj. Poate fi vorba şi despre alte categorii de contracte, care după natura lor
sunt principale, iar în funcţie de regimul atribuit de către părţi, poate do-
bândi caracter de contract accesoriu. Astfel, la încheierea unui contract de
vânzare-cumpărare, părţile au încheiat şi un contract de transport, prin care
vânzătorul s-a obligat să transporte bunul la cumpărător, dobândind în
acest caz calitatea de cărăuş, iar cumpărătorul - calitatea de destina¬tar, în
asemenea caz contractul de transport dobândeşte caracterul de contract ac-
cesoriu faţă de contractul de vânzare-cumpărare, deoarece, spre exemplu,
din momentul din care se induce rezoluţiu-nea contractului, aceeaşi soartă o
va urma şi contractul de transport.
3.11. În funcţie de faptul cum se exprimă voinţa la încheierea con-
tractului, deosebim contracte negociate, de adeziune şi obligatorii.
Negociate sunt contractele la încheierea cărora părţile negociază toate
clauzele contractului. Contracte negociate sunt majoritatea contractelor,
cum ar fi cele de muncă, cele matrimoniale, majoritatea contractelor civile
(vânzare-cumpărare, gaj, arendă etc.)
De adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în în-
tregime de una intre părţile contractante, cealaltă parte contractantă, prac-
tic, nu poate să modifice clauzele stabilite, ea având posibilitatea numai de a
accepta sau nu contractul respectiv29. Asemenea categorii de contracte se
propun, de regulă, în cazurile aderării la careva societăţi sau de către per-
soanele care prestează anumite categorii de servicii în anumite condiţii şi în
baza anumitor tarife, cum ar fi contractul de prestări de servicii, contractele
de realizare a instruirii în instituţiile e învăţământ prin contract etc.
Contractele obligatorii sunt acele, încheierea cărora este impusă prin le-
ge. Deseori obligativitatea încheierii a asemenea contracte este dictată de
necesitatea realizării unor genuri de activităţi, sau în legătură cu realizarea
lor. Cele mai frecvente categorii de contracte de acest gen sunt contractele de
asigurare obligatorie30.
3.12. În funcţie de posibilitatea revocării contractului, deosebim
contracte revocabile şi contracte irevocabile.
Contracte revocabile sunt acele, în care partea poate pretinde reîntoar-
cerea bunului transmis sau serviciului prestat. Pentru exemplu, legislaţia
unor ţări stabilesc posibilitatea conferirii de către părţi a caracterului de
contract revocabil pentru contractul de donaţie31. În legislaţia civilă a Repu-
blicii Moldova însăşi legea acordă calitatea e contract revocabil contractului
de donaţie32, contractului de mandat etc.
30 A se vedea: Legea cu privire la asiguâri din 1993; Legea cu privire la asigurarea obligatorie e
răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători din 1998 etc
31 A se vedea în acest sens: D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1997
32 A se vedea: articolul 835 Cod civil al Republicii Moldova 33
19
Contracte irevocabile sunt contractele în care părţile nu pot induce revo-
cabilitatea. Astfel, majoritatea contractelor poartă caracter irevocabil. Aceste
contracte sunt guvernate de regula, conform căreia, nici una din părţi la
contract nu poate înceta unilateral executarea contractului.
3.13. În funcţie de natura prestaţiei executate prin contract, deo-
sebim contracte de conservare, contracte de administrare, contracte
de dispoziţie33.
De conservare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte preîntâm-
pinarea pierderea unui drept subiectiv civil.
De administrare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte punerea
în valoare a unui bun sau patrimoniu34.
De dispoziţie este acel contract, care are ca rezultat ieşirea din patrimo-
niu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.
3.14. În funcţie de faptul dacă este afectat sau nu de modalităţi,
deosebim contracte pure şi simple şi contracte afectate de modalităţi35.
Contracte pure şi simple sunt contractele executarea cărora nu poate fi
pusă sub careva condiţie. Astfel, pentru exemplu, contractul de donaţie con-
stituie un contract pur şi simplu. Asemenea categorii de contracte sunt mai
rar întâlnite, însă existenţa lor nu este exclusă totalmente.
Contracte afectate de modalităţi sunt acele, executarea cărora, sau pro-
ducerea efectelor la care ţine de anumite condiţii36. Este vorba, spre exemplu
de contractul de înstrăinare a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă,
contractul de vânzare-cumpă-rare cu pact de răscumpărare (tranzacţiile RE-
PO), contractul de mandat, contractul de antrepriză37 etc. Deasemenea con-
tracte afectate de modalităţi sunt acele contracte, care deşi sunt încheiate
valabil, efectele acestora pot fi produse doar la respectarea unor anumite
condiţii, cum ar fi cea de înregistrare sau publicare. Spre exemplu, conform
Legii cadastrului bunurilor imobile, contractul de arendă a bunului imobil
pe termen mai mare de trei ani urmează a fi înregistrat în mod obligatoriu în
termen de trei luni de la momentul încheierii în registrul bunurilor imobile
sub sancţiunea nulităţii.
3.15. În funcţie de condiţia sub care se încheie contractul
afectat de modalităţi, deosebim contracte încheiate sub condiţie nulă,
contracte încheiate sub condiţie pozitivă, contract încheiat sub con-
diţie negativă, contract încheiat sub condiţie suspensivă şi contract
încheiat sub condiţie rezolutorie.
Contractele încheiate sub condiţie nulă sunt acele contracte, care sunt
încheiate sub o condiţie ce contravine ordinii publice şi bunurilor mora-
vuri, precum şi condiţia a cărei îndeplinire este imposibilă.
33 A se vedea: articolul 198 Cod civil al Republicii Moldova

34 Exemplu poate servi contractul de administrare fiduciară.
35 Cu toate, că prezenta clasificare nu este întâlnită în literatura de specialitate cu referire la teoria
contractului, totuşi, doctrina dreptului privat, şi în special al dreptului civil recunoaşte existenţa şi
a asemenea categorii de contracte, (pentru aceasta a se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere
în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 132.)
37 Condiţia, de regulă la contractul de antrepriză constituie scurgerea anumitei perioade de timp,
survenirea unor împrejurări ce dă posibilitate de a iniţia executarea lucrărilor (ex.: timpul favora-
bil, prezentarea materialelor pentru executarea lucrărilor, emiterea unui act administrativ ce auto-
rizează activitatea etc.)
20
Contractele încheiate sub condiţie pozitivă sunt acele contracte, încheie-
rea cărora este condiţionată de survenirea unui eveniment viitor. Ele pot fi la
rândul său cu termen determinat şi cu termen nedeterminat. Contractele
încheiate sub condiţie pozitivă cu termen determinat sunt acelea, efectul
cărora se produce, dacă evenimentul are loc într-un termen anumit. Con-
tractele încheiate sub condiţie pozitivă cu termen nedeterminat sunt acele
contracte, efectul cărora se produce la survenirea evenimentului, dar care
nu este condiţionat de anumită perioadă de timp38 - el poate să se producă
oricând.
Contractele încheiate sub condiţie negativă sunt acele contracte, efectul
cărora este condiţionat de nesurvenirea unui eveniment într-o anumită peri-
oadă de timp. La scurgerea acestui termen, şi dacă evenimentul nu s-a pro-
dus, contractul produce efecte. Conform prevederilor articolului 237 Cod
civil, condiţia negativă se consideră neîndeplinită chiar şi înaintea expirării
termenului, dacă este evident că evenimentul nu se va mai produce, în cazul
în care condiţia negativă nu este condiţionată de un termen, ea se consideră
îndeplinită doar dacă este evident, că evenimentul nu va mai avea loc nicio-
dată.
Contractul încheiat sub condiţie suspensivă este acel contract, dacă
apariţia drepturilor şi obligaţiilor depinde de un eveniment viitor şi incert
sau de un eveniment survenit, dar de care părţile nu au cunoştinţă.
Contractul încheiat sub condiţie rezolutorie este acel contract, realizarea
condiţiei căreia atrage după sine rezilierea sau rezoluţiunea contractului.
3.16. În funcţie de capacitatea contractului de a produce efecte ju-
ridice, deosebim contracte valabil încheiate, contracte încheiate nule şi
contracte încheiate valabil dar sancţionate cu nulitate.
Contractele valabil încheiate sunt acele contracte, la încheierea cărora
au fost respectate toate condiţiile de valabilitate şi care au capacitate de a
produce efecte juridice.
Contracte încheiate nule sunt acele contracte, la încheierea cărora nu s-
au respectat condiţiile de valabilitate şi care drept rezultat nu au capacitate
de a produce efecte juridice. Această categorie de contracte se consideră că
nu au fost încheiate.
Contractele încheiate valabil, dar sancţionate cu nulitate constituie
acea categorie de contracte cărora legislatorul la în¬cheierea lor valabilă le
stabileşte o condiţie suplimentară, de regulă de opozabilitate, iar nerespecta-
rea acestei condiţii duce la considerarea nulităţii contractului. Precizăm, că
în acest caz vorbim despre o anumită categorie de contracte, care sunt recu-
noscute valabil încheiate, dar legislatorul stabileşte o condiţie suplimentară
în ce priveşte opozabilitatea contractului, nerespectarea căreia duce la decla-
rarea nulităţii contractului. Astfel, spre exemplu, conform prevederilor Legii
privind preţul normativ şi modul de vânzare-cum-părare a pământului, con-
tractul de înstrăinare a terenului urmează a fi înregistrat în termen de trei
luni de la momentul încheierii, în registrul bunurilor imobile. In cazul neres-
pectării acestei condiţii contractul devine nul. Respectivele contracte, în
decursul termenului pentru care se stabileşte obligaţia realizării condiţiei,
produc efecte, care pot chiar fi asigurate prin instanţa de judecată.
38În cazul în care evenimentul nu se produce condiţia se va considera neîndeplinită, iar contractul
nu va produce efecte, dacă va fi evident, că evenimentul nu se va mai produce.
21
Contracte anulabile, care sunt acele contracte, care după regimul juridic
aplicabil, formal sunt încheiate valabil, dar în virtutea anumitor împrejurări
pot fi declarate nule. Exemplu poate fi încheierea contractului cu vicierea
consimţământului, fapt care urmează a fi demonstrat în instanţa de judeca-
tă printr-o procedură stric stabilită. Nulitatea va fi recunoscută, în acest caz,
doar după intrarea în vigoare a hotărârii instanţei de judecată.
3.17. În funcţie de forma în care urmează a fi încheiat contractul,
deosebim contracte încheiate în forma verbală, scrisă şi tacită.
Contractele încheiate în formă verbală sunt acele contracte, pentru con-
siderarea valabilităţii cărora este suficientă înţelegerea verbală, fără a fi ne-
cesară întocmirea căruiva înscris, altfel spus, este acel contract, care se în-
cheie verbal. De regulă opozabilitatea clauzelor sau faptului încheierii aces-
tui contract se face prin confirmarea faptului de către părţile contractuale
sau prin mărturii. Exemplu de aşa tip de contract poate servi cel de arenă,
unde legea cu privire la arenă admite încheierea într-o formă verbală a con-
tractului de arendă.
Contractul încheiat informă scrisă constituie acela, căruia legea îi cere o
formă scrisă. Este necesar de a ţine cont de faptul, că uneori legislatorul
stabileşte condiţia întocmirii înscrisului doar pentru asigurarea opozabilităţii
şi nu pentru validitatea contractului, iar în unele cazuri, forma scrisă este
cerută drept condiţie de validitate.
Contractele încheiate în formă tacită sunt acele contracte, care se consi-
deră încheiate prin simpla realizare a unor acţiuni care fac dovada încheierii
contractului şi care, de regulă, exprimă deja acţiunile de executare a con-
tractului. Exemplu de asemenea contracte poate fi situaţia, când prezenţa
taximetrului la staţia de parcare şi urcarea persoanei în taximetru se inter-
pretează drept încheiere a contractului în formă tacită.
Capitolul II. CONIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI
§ 1. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de validitate ale contractului

1.1. Definiţia. Orice contract, pentru a produce efecte, urmează a fi în-
cheiat valabil. Pentru considerarea valabilităţii încheierii contractului, este
necesar respectarea condiţiilor de validitate ale acestuia.
Literatura de specialitate defineşte condiţiile de validitate a contractu-
lui, ca fiind acele elemente structurale, obligatorii pentru orice contract, care
sunt determinate de lege drept elemente obligatorii, respectarea lor fiind im-
pusă sub sancţiunea nulităţii39 Totodată, lista acestor condiţii poartă carac-
ter exhaustiv şi sunt stabilite prin lege. în practica încheierii contractelor
sunt cunoscute multe cazuri în care părţile, la negocierea clauzelor contrac-
tuale pot stabili şi alte condiţii decât cele pe care le stabileşte legislaţia. As-
tfel, pentru exemplu, putem vorbi despre contractul de arendă a unui bun
imobil încheiat între două persoane, la care termenul de arenă nu depăşeşte
trei ani, iar respectiv legea nu cere înregistrarea cadastrală obligatorie, dar
unde părţile au stabilit obligativitatea înregistrării, iar prin urmare şi con-
diţia constatării validităţii in momentul înregistrării. In această ordine de idei
vorbim despre faptul, că în unele cazuri părţile pot stabili şi condiţii supli-
39 A. M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag 78
22
mentare pentru care se va putea induce valabilitatea contractului, iar în re-
zultat şi producerea efectelor.
Astfel, după cum doctrina, aşa şi legislaţia în vigoare enunţă, următoa-
rele condiţii de validitate:
- Legalitatea;
- Capacitatea de a contracta;
- Consimţământul la încheierea contractului;
- Obiectul contractului;
- Cauza sau scopul contractului;
- Forma contractului.
1.2. Clasificarea condiţiilor de validitate ale contractului
In literatura de specialitate s-a realizat o diversă clasificare a condiţiilor
de validitate a contractului. Cea mai amplă clasificare a condiţiilor de validi-
tate este expusă de către cercetătorul român Gh. Beleiu, care clasifică con-
diţiile de validitate ale actului juridic, iar prin urmare şi a contractului în
funcţie de aspectul la care se referă, în funcţie de obligativitatea prezenţei lor
şi în funcţie de sancţiunea nerespectării lor40.
Astfel, în funcţie de aspectul la care se referă, deosebim condiţii de vali-
ditate de fond şi condiţii de validitate de formă. Condiţii de validitate de fond
sunt acele care ţin de conţinutul contractului - capacitatea părţii de a con-
tracta, consimţământul valabil exprimat, obiectul şi cauza contractului.
Forma în care are loc încheierea contractului constituie o condiţie de formă.
În funcţie de obligativitatea condiţiei de validitate deosebim condiţii de
validitate esenţiale şi neesenţiale.
În funcţie de sancţiunea nerespectării condiţiilor de validitate, deosebim
condiţii, nerespectarea cărora duce la nulitatea contractului şi condiţii de
validitate, nerespectarea cărora duce la ineficacitatea contractului.
În contextul celor enunţate mai sus, ţinem să menţionăm, că de fiecare
dată, atribuirea unei sau alteia din condiţiile de validitate la una din catego-
riile enunţate mai sus, poate fi făcută în funcţie de conţinutul reglementări-
lor legale.
În acest sens, încercăm să redăm succint conţinutul fiecăreia din con-
diţiile de validitate a contractului.
§ 2. Legalitatea
Legalitatea drept condiţie de validitate prezumă corespunderea conţinu-
tului şi efectelor produse de contract prevederilor legislaţiei în vigoare. Toto-
dată condiţia respectivă stabileşte că contractul nu trebuie în fond să con-
travină legii. Astfel înafară de tipurile de contracte reglementate în Codul
Civil, persoanele pot încheia şi alte tipuri de contracte, dar care nu contravin
legislaţiei în vigoare. însăşi condiţia de legalitate a încheierii contractului
rezultă din principiul legalităţii în desfăşurarea raporturilor civile. Astfel,
legalitatea este definită ca un principiu fundamental de drept, în baza căruia
orice subiect de drept trebuie să respecte, şi când este cazul, să aplice legile
şi celelalte acte normative. în acest context, doctrina stabileşte, cu referire la
coraportul stat - persoană că cetăţeanul este liber să se manifeste sau să
întreprindă orice, înafară de ceea ce-i interzis prin lege, iar respectiv autori-
40Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998,
pag. 137
23
tatea de stat este în drept să desfăşoare acele activităţi, care-i sunt autoriza-
te prin lege. Este de menţionat faptul, că acest principiu şi-a găsit cea mai
mare apreciere în perioada sovietică şi constituia unul din pilonii doctrinei
sovietice, în sensul acesta legalitatea urma să elucideze aspectul, care deşi
nu era propriu după natura şi conţinutul său deplin structurii instituţionale
sovietice, respectarea în integru a prevederilor legislaţiei. în acest sens, trac-
tarea principiului legalităţii asigura posibilitatea săvârşirii a aşa tip de
acţiuni, care erau permise de către lege, excluzându-se posibilitatea aplicării
principiului "Se permite totul ceea ce nu interzice legea". Odată cu revizuirea
poziţiilor în ceea ce priveşte posibilitatea persoanei de a opera în contextul
corespunderii acţiunilor sale prevederilor legislaţiei în vigoare, respectiv este
privit sub alt aspect şi principiul legalităţii. Astfel, legalitatea este privită
drept "...un principiu realizarea căruia duce la instituirea ordinii de drept,
ultima fiind o parte a ordinii sociale"41. În acelaşi context, se afirmă, că "sta-
rea de ordine, în desfăşurarea raporturilor sociale rezultată din atitudinea de
respectare a legilor este definită ca legalitate"42 sau că "Legalitatea este un
principiu exprimat prin îndatorirea de a respecta regulile de drept şi ordona-
rea tuturor regulilor de drept într-un unic şi unitar implicând conformitatea
celor inferioare faţă de cele superioare"43. Acest fapt, dă reala posibilitate de
a privi legalitatea, inclusiv şi în domeniul raporturilor contractuale, cel puţin
sub două aspecte - dinamic şi static, unde aspectul dinamic reflectă situaţia
în care acţiunile legate de încheierea şi executarea contractului urmează să
nu contravină legislaţiei, iar aspectul static priveşte situaţia în care toate
efectele şi scopul realizat prin contract urmează a fi conform legislaţiei.
§ 3. Capacitatea de a încheia contractul

Capacitatea de a încheia contractul. Prin capacitate de a încheia con-
tracte se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de
drepturi subiective şi obligaţii civile prin încheierea personal a contractelor44.
Mai este numită aceasta şi capacitate de a contracta. Condiţia principală a
deţinerii capacităţii de a contracta este prezenţa discernământului. În
funcţie de categoria de subiect, prezenţa capacităţii de a încheia contractului
este posibil de a fi constatată în mod diferit. Astfel, la persoanele fizice, ca-
pacitatea de a încheia contractul poate fi constatată la atingerea anumitei
vârste, după care legislaţia în vigoare leagă posibilitatea persoanei de a fi
parte la contract, sau la prezenţa unei atitudini psihice, care corespunde
capacităţii persoanei de a conştientiza natura; valoare şi efectele contractului
ce urmează a fi încheiat. Totodată, legislaţia poate determina pentru anumite
categorii de persoane incapacitatea de a contracta în funcţie de natura con-
tractului. Astfel, spre exemplu, calitatea de vânzător la încheierea contractu-
lui de franchising nu o poate avea decât persoanele ce comercializează bunu-
rile ce vor constitui obiect al franchisingului sau persoana ce produce aceste
41 Законости, обосновоности судебных актов, Краснодар, 1974, pag. 42

42 loan Huma, Introducere în studiul dreptului, Iaşi, 1993, pag.133
43 Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.l, Iaşi, 1993, pag. 70
44 Este necesar de a face diferenţiere între capacitatea de a încheia contractul şi aptitudinea per-
soanei de a fi parte la contract. Astfel, minorul în vârstă de 14 ani, din numele căruia a fost înche-
iat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului este parte la contract, însă el nu are capacitate
de a încheia contractul personal.
24
bunuri, celelalte categorii devenind incapabile de a avea calitatea de vânzător
în acest contract.
Regula generală, însă, care guvernează capacitatea de a contracta este,
că «poate contracta orice persoană, dacă nu este limitată capacitatea sa prin
lege.». în acest sens, putem determina incapacitatea persoanelor fizice şi in-
capacitatea persoanelor juridice. Astfel, sunt considerate drept persoane in-
capabile acele persoane fizice, care în virtutea minorităţii legea îi conferă in-
capacitatea sa, precum şi persoanele fizice, care sunt recunoscute prin ho-
tărâre judecătorească şi devin incapabile în virtutea incapacităţii sale
psihice45. Capacitatea persoanei juridice de a contracta este guvernată de
principiul «este admis totul este prescris prin actul de constituire sau lege».
Deasemenea prin lege se poate prescrie în mod expres incapacitatea persoa-
nei juridice46. Astfel, se poate constata incapacitatea persoanei juridice de a
încheia un contract, dacă aceasta contravine scopurilor existenţei acesteia
sau dacă prin încheierea contractului se constată lezarea interesului pentru
care există această persoană juridică.
§ 4. Consimţământul
Consimţământul constituie acea condiţie esenţială de fond şi generală a
contractului care constă în hotărârea părţilor de a încheia contractul prin
atingerea acordului de voinţă. Având în vedere faptul, că consimţământul
este nu altceva decât o exteriorizare a unui act de voinţă interior şi real47,
este necesar ca manifestarea acestuia să fie realizată cu respectarea anumi-
tor condiţii.
Astfel, în vederea constatării valabilităţii consimţământului este necesar
de a respecta următoarele condiţii48:
• să provină de la o persoană cu discernământ;
• să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
• să fie exteriorizat;
• să nu fie viciat.
În ce priveşte discernământul, condiţia respectivă a fost enunţată în
subîntrebarea de mai sus.
Intenţia de a produce efecte priveşte certitudinea exprimării voinţei de a
încheia contractul şi de a produce prin acesta efectele concrete. Astfel nu se
consideră că a fost iniţiată contractarea întru producerea efectelor dacă:
• e constatată fictivitatea contractului;
• manifestarea de voinţă a fost făcută vag;
• manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă;
• manifestarea de voinţă a fost făcută sub condiţie potestativă;
45 În literatura juridică de specialitate acesta este determinată drept incapacitate naturală (A se

vedea: Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucu-
reşti, 1998, pag. 143)
46 Exemplu poate servi prevederile articolului 6 al Legii privind preţul normativ şi modul de vânza-
re-cumpărare a pământului, care stabileşte, că persoanele juridice neautohtone nu pot avea calita-
tea e cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă.
47 În acest sens a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 140-141

1998, pag. 143

25
Consimţământ exteriorizat. Pentru atestarea valabilităţii contractului, iar
în unele cazuri însăşi faptul încheierii lui este necesară respectarea anumitei
forme. Astfel contractul deseori îmbracă o haină distinctă: simpla manifesta-
re de voinţă într-o formă verbală, un în scris sau săvârşirea unui act, cum ar
fi spre exemplu, transmiterea bunului ce constituie obiect al contractului
etc.
Vicierea consimţământului constituie o situaţie de exprimare a actului
de voinţă însă în virtutea unor împrejurării, numite vicii, acest act fiind alte-
rat. Astfel, sunt considerate vicii de consimţământ eroarea, dolul, violenţa şi
leziunea49.
Eroarea constituie o falsa reprezentare a realităţii la încheierea unei
contract. Aceasta poate fi:
1) Eroare asupra naturii actului, atunci când o parte crede că încheie
un contract de vânzare-cumpărare, iar cealaltă parte crede că încheie un act
de donaţie.
2) Eroarea asupra identităţii obiectului, atunci când o parte gândeşte că
convine la un anumit bun, iar cealaltă - cu privire la alt bun.
3) Eroarea în substanţă sau în natura obiectului, atunci când o persoa-
nă crede că convine asupra transmisiunii unui bunului de o anumită calita-
te şi caracteristică, pe când în realitate este realizată transmisiunea altui
bun.
4) Eroarea în persoană, arunci când se gândeşte că se contractează
cu o persoană, iar în realitate se contractează cu altă persoană sau cu o per-
soană fără capacitate de a contracta.
5) Eroarea indiferentă fiind o falsă reprezentare a unor împrejurări
mai puţin importante la încheierea contractului şi care nu afectează însăşi
valabilitatea acestuia.
6) Eroarea de fapt ce constituie falsa reprezentare a unei situaţii
defacto la încheierea contractului.
7) Eroarea de drept este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului
unei norme de drept. Unii nu admit eroarea de drept, fundamentându-se pe
faptul că însăşi necunoaşterea dreptului nu poate fi temei de admitere a ero-
rilor în relaţii.
Pentru ca eroare să fie constatată drept situaţie în care se va considera
nevaliditatea consimţământului, este necesar ca elementul asupra căruia
cade falsa reprezentare să fi fost hotărârilor, determinat, să fi influenţat aşa
încât cunoaşterea lui ar fi dus la refuz de a încheia contractul şi partea.
Dolul este viciul de consimţământ ce constă în inducerea în eroare a
unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina să
încheie un act juridic50. În literatura de specialitate se vorbeşte despre dolul
principal sau grav, care se referă la elementele determinante la încheierea
contractului şi de regulă atrage nulitatea contractului şi dolul incident sau
uşor, care priveşte elementele nedeterminante la încheierea contractului şi
atrage nevala-bilitatea doar acelor clauze care au fost stabilite în mod dolo-
siv. Pentru ca dolul să fie considerat drept un viciu de consimţământ este
1998, pag. 145
1998, pag. 147

26
necesar ca acesta să fie determinant la încheierea contractului, să provină
de la cealaltă parte şi să nu fie presupus.
Violenţa. Constituie acel viciu de consimţământ ce constă în ameninţa-
rea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să în-
cheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi putea încheiat51. După natura sa
violenţa poate fi fizică şi morală. Pentru ca violenţa să fie considerată drept
un viciu de consimţământ este necesar ca acesta să fie determinantă şi să fie
nelegitimă.
§ 5. Obiectul contractului
Obiectul contractului. Problema obiectului contractului este examinată
în mod diferit în literatura de specialitate. Referindu-ne la obiectul contrac-
tului, putem utiliza regula generală, conform căreia obiect al contractului
constituie tot ceia cu privire Ia ce părţile îşi asumă obligaţii şi dobândesc
drepturi. Contractul, ca orişicare altă categorie de raporturi apar şi se reali-
zează în vederea obţinerii unui careva obiectiv. în teoria dreptului, referitor
la obiectului raportului juridic există divergenţe. Problema e în aceea că unii
autori apreciază că obiect a unui raport juridic poate fi o conduită pretinsă
de subiectul activ către subiectul pasiv. Alţi autori consideră că obiectul
unui raport juridic nu totdeauna este obţinerea unei conduite respective ci şi
obţinerea cărorva rezultate chiar şi materiale. Suntem de părerea că drept
obiect al raportului juridic contractual constituie o conduită urmărită de
subiectul activ faţă de subiectul pasiv. Aceasta rezultă din acele considerente
că dacă în primul rând vorbim despre caracterul social al oricărui raport
juridic, iar prin urmare excludem factorul material.
Totodată, nu putem vorbi că contractul se încheie doar de dragul acţiu-
nilor sau abstenţiunilor. Părţile deseori urmăresc un anumit rezultat materi-
al concret, cu privire la care de asemenea îşi asumă obligaţii şi stabilesc
drepturi. în acest sens, pornind de la ideea, că orice contract constituie un
raport juridic, corespunzător este necesar de a ne referi la faptul, că contrac-
tul este caracterizat prin obiect intrinsec şi obiect extrinsec. Astfel pentru
exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare obiectul intrinsec al contrac-
tului îl constituie transmisiunea proprietăţii asupra bunului şi achitarea
preţului, pe când obiectul extrinsec îl constituie însăşi bunul vândut şi
preţul.
Pentru ca obiectul în contract să fie valabil, acesta este necesar să exis-
te, să fie în circuitul civil, să fie determinat ori determinabil52, să fie posibil,
să fie licit şi moral.
§ 6. Cauza şi forma contractului

Cauza. Cauza sau scopul contractului este elementul contractului ce
constă în obiectivul (finalul) urmărit la încheierea acestuia. Pentru ca cauza
contractului să fie valabilă, aceasta este necesar să existe, să fie reală şi să
fie licită şi morală.
Forma contractului constituie acea condiţie de validitate ce constă în
modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a
51 Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Drept civil
27
crea, modifica, sau a stinge un raport juridic. Legislaţia în vigoare determină
mai multe forme ale contractelor53, cum ar fi cea scrisă (simplă, notarială,
asimilată celei notariale), verbală şi tacită.
Legislatorul stabileşte forma încheierii contractului în funcţie de conse-
cinţele juridice pe care le produce una sau alta din forme ale încheierii con-
tractului. Astfel, determinăm stabilirea formei pentru valabilitatea contractu-
lui, pentru probarea contractului şi pentru opozabilitatea acestuia54. în acest
sens, nerespectarea formei contractului cerută pentru validitatea acesteia
este sancţionată cu invaliditatea acestuia. Nerespectarea formei contractului
cerută pentru proba contractului nu contestă valabilitatea lui, ci însăşi fap-
tul încheierii lui. Nerespectarea formei contractului cerută pentru opozabili-
tate nu contestă valabilitatea şi faptul încheierii contractului, ci îl face ino-
pozabil, cât în ce priveşte faptul încheierii lui cât şi a condiţiilor acestuia.
§ 7. Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a

contractului
7.1. Definiţie. Efectul principal al nerespectării condiţiilor de validitate
a contractului este nulitatea acestuia. în literatura de specialitate nulitatea
este determinată drept o sancţiune care lipseşte contractul sau unele clauze
ale sale de efectele contrarii normelor juridice stabilite pentru încheierea sa
valabilă. în acest sens vorbim, că nulitatea survine atunci când nu se res-
pectă cel puţin una din condiţiile de validitate a contractului. în asemenea
caz contractul se consideră că nu a fost încheiat, iar clauza nulă - că nu a
fost stabilită. în literatura de specialitate instituţia nulităţii, comparativ cu
alte instituţii de tipul rezilierea, rezoluţiunea, caducitatea etc, este privită
prin prisma efectelor specifice pe care le creează - declararea faptului că con-
tractul nu a fost încheiat şi respectiv nu a produs efecte. Anume aceasta este
distincţia principală a nulităţii.
7.2. Clasificarea nulităţii. în literatura de specialitate se disting mai
multe categorii ale nulităţii. Astfel, în funcţie de natura interesului apărat,
deosebim nulitate absolută şi nulitate relativă. în funcţie de întinderea efec-
telor nulităţii, deosebim nulitate parţială şi nulitate totală. După modul de
consacrare legislativă deosebim nulitate expresă şi nulitate implicită. După
tipul condiţiei de valabilitate nerespectată, deosebim nulitate de fond şi nuli-
tate de formă.
Nulitatea absolută constituie acel efect, care sancţionează nerespectarea
unei norme ce ocroteşte un interes general obştesc sau duce la lezarea unui
drept absolut, cum ar fi spre exemplu, limitarea capacităţii de exerciţiu sau
încheierea contractului cu lezarea intereselor statului. Nulitatea relativă
constituie acel efect, care sancţionează nerespectarea unei norme ce ocro-
teşte un interes particular sau aduce atingere unui drept relativ. De regulă,
contractul lovit de nulitate absolută devine nul prin prescrierea legii, pe când
contractul lovit de nulitate relativă se consideră nul prin cererea părţii. La
aceste două contracte se aplică sintagmele «nul de drept» şi corespunzător -
«anulabil».
53A se vedea articolele 208-215 ale Codului civil al Republicii Moldova

54Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti,
1998, pag. 161
28
Nulitatea parţială constituie acel efect, care priveşte încetarea doar a
unor clauze ale contractului, fără ca întreg contractul să fie lovit de nulitate.
Spre exemplu, în cazul în care la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare a unui teren agricol, părţile stbilesc obligaţia achitării preţului în
altă valută decât leul moldovenesc, această clauză în conformitate cu preve-
derile Legii cu privire la bani, devine nulă, neafectând totodată valabilitatea
întregului contract. Nulitate totală constituie acel efect, care priveşte înceta-
rea contractului în integru. Astfel, la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare a aceluiaşi teren agricol, dar unde în calitate de cumpărător figu-
rează o persoană juridică neautohtonă, în virtutea prevederilor Legii privind
preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, este lovit de
nulitate în integru.
Nulitate expresă constituie acel efect, care este prevăzut în mod expres
prin lege. Pentru exemplu, aliniatul (1) al articolului 213 Cod civil, declară în
mod expres, că nerespectarea prevederilor ce privesc forma autentică a con-
tractului duce la nulitatea acestuia. Nulitate implicită constituie acel efect,
care rezultă din regimul aplicabil unei condiţii de valabilitate. Astfel, spre
exemplu, articolul 6 al Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-
cumpărare a pământului declară, că calitatea de cumpărător într-un con-
tract de vânzare-cumpărare a unui teren agricol nu o poate avea o persoană
juridică neautohtonă. Această normă, însă, nu declară într-un mod expres
faptul, că nerespectarea acestei condiţii duce la nulitatea contractului, dar
faptul dat rezultă implicit din conţinutul acestui articol.
Nulitate de fond constituie acel efect, care intervine în caz de nevalabili-
tate a unei condiţii de fond (conţinut). Nulitate de formă constituie acel efect,
care intervine la nerespectarea formei contractului.
7.3. Efectele nulităţii. Regula principală care guvernează nulitatea es-
te că «contractul lovit de nulitate se consideră că nu a fost încheiat, iar clau-
za lovită de nulitate se consideră că nu a fost stabilită». Această regulă atra-
ge după sine o serie e urmări, cum ar fi cele, că părţile restituie toate pres-
taţiile ce le-au fost executate, se anulează toate actele subsecvente acestui
contract, cu excepţia contractelor ce privesc dobândirea de bună credinţă55.
Capitolul III. PRINCIPIILE CONTRACTUALE
§ 1. Noţiunea şi categoriile principiilor contractuale

Orice domeniu de activitate socială se bazează pe anumiţi "piloni"
numiţi idei fundamentale, călăuzitoare, care le determinăm ca principii.
Cuvîntul principiu vine de la latinescul "principium" care semnifică un
început, avînd şi semnificaţia de element fundamental. Principiu al dreptului
înseamnă acea idee călăuzitoare care stă la baza reglementărilor unui dome-
niu şi serveşte drept axiomă în pornirea acestora. Are în unele cazuri un rol
deosebit la interpretarea normelor juridice.
Principiile contractuale constituie o categorie a principiilor de drept,
facînd parte din sistemul a mai multor ramuri de drept în cărora le sunt ca-
55Totodată legislaţia priveşte şi cazuri, când actele subsecvente ce privesc dobândirea de bună
credinfă deasemenea sunt lovite de nulitate. Este vorba în asemenea caz de bunurile proprietate
publică a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din categoria bunurilor inali-
enabile, insesizabile şi imprescriptibile.
29
racteristice raporturile contractuale. Acestea pot fi sistematizate în funcţie de
mai multe criterii.
Astfel în funcţie de caracterul principiilor, deosebim principii generale
de drept sau fundamentale şi principii ce se aplică doar raporturilor contrac-
tuale. Din categoria principiilor fundamentale ale dreptului vom distinge aşa
principii ca: principiul legalităţii, egalităţii tuturor în faţa legii, democratis-
mului, separaţiei puterilor, responsabilităţii, echităţii şi justiţiei etc. Acestea
sunt corelate cu caracterele generale ale dreptului contractului şi stau la
baza întregului sistem al dreptului. Din categoria principiilor ce au aplicabi-
litate în cadrul raporturilor contractuale ce-şi fac apariţia în anumite ramuri
de drept fac parte acele raporturi, care sunt caracteristice ramurilor respec-
tive. Astfel, spre exemplu, principii ce guvernează raporturile de dreptul civil
sunt principiul proprietăţii, principiul egalităţii în faţa legii civile, principiul
îmbinării intereselor personale, individuale cu cele generale, principiul ocro-
tirii şi garantării drepturilor subiective civile etc.
In funcţie de domeniul de aplicabilitate a principiilor, deosebim principii
ce se referă la încheierea contractului, principii ce se referă la efectele con-
tractului şi principii ce se referă la acţiunea contractului.
În continuare vom ţine să realizăm o succintă caracteristică a principii-
lor ce au referă în exclusivitate la contracte.
§ 2. Principii ce privesc încheierea contractului

Principiile ce privesc încheierea contractului formează acea categorie de
principii care se referă la validitatea contractului, precum şi la oferta de a
contracta şi acceptarea ofertei.
Principiile care privesc validitatea contractului sunt acele principii care
se referă la condiţiile de validitate a contractului. Categoria respectivă de
principii o formează:
1. Principiile ce se referă la capacitatea contractuală a părţilor la con-
tract;
2. Principii ce se referă la consimţământ,
3. Principii ce se referă la obiectul contractului;
4. Principii ce se referă la cauza contractului;
5. Principii ce se referă la forma contractului.
1. Din categoria principiilor ce se referă la capacitatea contractuală a
părţilor la contract deosebim următoarele:
■ principiul prezumţiei capacităţii contractuale;
Principiul prezumţiei capacităţii contractuale presupune, că poate con-
tracta orice persoană care nu este declarată în conformitate cu legislaţia ca
fiind incapabilă. întru înţelegerea corectă a acestui principiu este necesar de
a face referinţă la aşa noţiune ca discernământul, care presupune capacita-
tea defacto de a înţelege importanţa şi caracterul actului săvârşit, pe când
principiul prezumţiei capacităţii contractuale presupune recunoaşterea ca-
pacităţii contractuale de jure. Astfel, după acest principiu, poate fi conside-
rată cu capacitate contractuală o persoană, care de facto nu posedă discer-
nământ, deoarece acest fapt nu este recunoscut în modul şi condiţiile prevă-
zute de legislaţie.
■ principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;
30
Acest principiu, după cum se vede, este aplicabil persoanei juridice. Po-
trivit principiului respectiv, persoana juridică posedă capacitate contractuală
în limitele determinate de competenţa sa, care la rândul său este determina-
tă de scopul activităţii persoanei juridice. Din conţinutul principiului invo-
cat, reiese, că persoana juridică poate avea capacitate contractuală doar în
limitele determinate de scopul activităţii acesteia.
2. Principii ce se referă la consimţământ sunt acele care au referinţă la
actul de voinţă manifestat de către părţile contractuale la încheierea contrac-
tului. Printre respectivele principii deosebim:
■ principiul autonomiei de voinţă56;
Principiul autonomiei de voinţă exprimă libertatea părţilor atât în ce
priveşte încheierea contractului, cât şi în ce priveşte modificarea şi încetarea
efectelor acestuia. Totodată, acest principiu presupune doar libertatea ex-
primării actului e voinţă, şi nicidecum posibilitatea uneia din părţi la con-
tract unilateral de a se dezice de la executarea contractului, deoarece con-
tractul încheiat dobândeşte forţă de lege pentru părţi. Totuşi libertatea ex-
primării actului e voinţă nu presupune inexistenţa cărorva limite. în acest
sens, realizarea principiului libertăţii contractuale presupune respectarea
limitelor morale, de ordine publică şi a celor care ţin de reglementările cu
caracter imperativ. Reglementările cu caracter imperativ, ordinea publică şi
bunurile moravuri sunt nu altceva decât repere a opţiunii contractuale. As-
tfel situaţia respectivă este guvernată de principiul «se admite totul ce nu se
interzice».
■ principiul voinţei reale.
In literatura de specialitate în ce priveşte principiul respectiv există do-
uă concepţii: cea subiectivă conform căreia se consideră ca valabil exprimat
consimţământul referitor la obiectul cu privire la care părţile realmente au
convenit - acordându-i-se prioritate voinţei interne, reale, şi cea subiectivă,
conform căreia se consideră valabil consimţământul ce a fost exprimat în
anumită formă, fiindu-i acordată prioritate anume modului de exprimare a
consimţământului. Legislaţia în vigoare nu acordă prioritate în special cărei-
va concepţii, având aplicabilitate cât cea obiectivă atât şi cea subiectivă. As-
tfel, legislaţia civilă în unele cazuri consideră exprimat consimţământul dacă
acesta a fost realizat în forma cerută de lege (exemplu: încheierea antecon-
tractului de arvună), iar în alte cazuri, împotrivă, aplică regula, conform că-
reia se consideră că părţile au încheiat aşa contract, care corespunde scopu-
lui urmărit de către acestea, cu toate că a fost exprimat într-o altă formă.
■ prezumţia exprimării neviciate a consimţământului
Conform acestui principiu, consimţământul se consideră neviciat până
la proba contrarie. Acest principiu reprezintă importanţă in punct de vedere
a faptului, că vicierea consimţământului nu poate fi declarată decât doar
printr-o procedură stabilită prin lege.
Ce se referă la obiectul contractului putem vorbi despre principiul pre-
zumţiei obiectului licit. Astfel, la încheierea contractului, se prezumă, că
acesta priveşte un obiect licit, cât în ce priveşte obiectul intrinsec, atât şi în
ce priveşte obiectul extrinsec. Din categoria principiilor ce se referă la cauza
încheierii contractului, deosebim două principii-prezumţii:
56 J. Carbonier, Droit civil, tome I, Paris, 1955. Pag. 140

31
• prezumţia de valabilitate a cauzei
• prezumţia de existenţă a cauzei57.
Ambele principii presupun o declarare valabilităţii cauzei în contract,
până la proba contrară, care o demonstrează anume cel ce a declarat neva-
labilitatea şi inexistenţa cauzei.
5. Principiul general care priveşte forma contractului constituie
principiul consensualismului. Respectivul principiu enunţă, că «simpla
manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca ac-
tul juridic civil să ia naştere în mod valabil din punctul de vedere a formei pe
care o îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte
juridice» sau «este privit drept o regulă de drept, potrivit căreia, pentru a
produce efecte civile, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă
specială»58. Astfel situaţiile enunţate constituie regula, însă legislatorul
stabileşte şi excepţii, şi anume excepţia consensualismului, atunci când
pentru validitate legislatorul stabileşte caracterul formal sau real al con-
tractului.
§ 3. Principii ce privesc efectele contractului

Principiile ce guvernează efectele contractelor sunt principiul forţei obli-
gatorii a contractului, principiul irevocabilităţii contractului şi principiul re-
lativităţii contractului.
Principiul obligativităţii contractului priveşte situaţia când între părţile
contractante, condiţiile acestuia au putere de lege, şi nu nici într-un caz nu
admit caracterul facultativ al acestora.
Principiul irevocabilităţii contractului presupune că contractul sinalag-
matic nu poate fi revocat prin voinţa unilaterală a uneia din părţi la con-
tract, iar contractul unilateral nu poate fi revocat prin manifestare de voinţă
a autorului, dacă legea nu admite în mod expres acest fapt.
Principiul relativităţii contractului prezumă că un contract produce efec-
te numai faţă de părţi, neputând să profite sau să păgubească prin acesta
alte persoane. Privind- relativitatea contractului este necesar de precizat, că
în raport cu părţile la contract pot apărea şi alte categorii, cum ar fi avânzi-
cauză, care este persoana ce deşi nu participă la încheierea contractului, dar
totuşi care suportă efectele ei datorită legături juridice cu părţile, şi terţii,
fiind persoane străine de părţi la contract, cu excepţia stipulaţiei pentru al-
tul.
Principiul reprezentării la încheierea contractului civil. Acest principiu se
referă la posibilitatea încheierii contractului prin reprezentant şi conform lui,
toate contractele pot fi încheiate prin reprezentant, dacă legea nu stabileşte
altceva.
57Articolul 207 Cod civil al Republicii Moldova

58Gh. Seleiu, «Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil», Bucureşti,
1998, pag. 160
32
Capitolul IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI CIVIL
§ 1. Generalităţi privind încheierea contractului

Problema ce priveşte încheierea contractului constituie nu doar una te-
oretică, ci este caracterizată prin implicaţii practice. Astfel, este deosebit dee
important să constatăm corect faptul, momentul şi locul încheierii contrac-
tului, pornind de la aceea, că anume cu aceasta este legat şi dobândirea de
către părţi a drepturilor şi obligaţiilor. Inexistenţa unui contract încheiat
duce în mod inevitabil la lipsa drepturilor şi obligaţiilor pentru părţi.
De multe ori este confundată realizarea acordului de voinţă - con-
simţământul cu încheierea contractului. într-adevăr, la contractele consen-
suale prin încheierea contractului înţelegem realizarea acordului de voinţă al
părţilor asupra clauzelor contractuale. La contractul real şi formal aceasta,
însă, nu este suficient - pentru considerarea încheierii acestor contracte este
necesar realizarea şi altor acţiuni, cum ar fi autentificarea notarială, înregis-
trarea, transmisiunea bunului etc. De esenţă, însă rămâne de a determina
corect momentul încheierii contractului, care este, de regulă, condiţionat de
momentul realizării acordului de voinţă a părţilor asupra condiţiilor esenţiale
ale contractului -consimţământului.
Acordul de voinţă se realizează prin ofertă de a contracta şi acceptarea
ofertei. Acestea la rândul său sunt privite atât drept etape de realizare a con-
simţământului, cât şi drept acte juridice separate. în acest sens este deosebit
de important de a determina conţinutul fiecăreia în vederea determinării
condiţiilor şi modului de manifestare a acestora.
§ 2. Oferta de a contracta
2.1. Definiţie. în literatura de specialitate, oferta de a contracta este
determinată drept propunerea pe care o persoană o face altei persoane sau
publicului de a încheia un contract în anumite condiţii. în acest context di-
feriţi autori privesc diferit acest act. Astfel unii îl consideră ca fiind una din
cele două momente principale, prezenţa cărora determină faptul încheierii
contractului, iar alţii îl consideră drept una din etapele prin care parcurge
încheierea contractului, determinând drept etape separate de ofertă reclama,
negocierea etc. Ne permitem a nu fi întru totul de acord cu cea dea doua vi-
ziune asupra problemei având în vedere faptul, că reclama este nu altceva
decât o modalitate sau un tip de ofertă, iar negocierea presupune o perinda-
re de oferte asupra unui obiect ce va constitui în viitor obiect al contractului.
În această ordine de idei, vom ţine să definim oferta ca fiind acel act ju-
ridic esenţial, la exprimarea consimţământului în cadrul încheierii contrac-
tului, care presupune o propunere făcută de o persoană, numită ofertant, în
vederea încheierii contractului în anumite condiţii. Ţinem să menţionăm, că
acest act este în capacitate de a produce efecte doar dacă este valabil expri-
mat.
2.2. Clasificarea ofertei. Problema clasificării ofertei nu şi-a găsit o
largă răspândire în literatura de specialitate, astfel cum mulţi autori în mod
diferit privesc importanţa acestei probleme.
Totuşi, încercăm să relevăm o clasificare, ţinând cont de modalităţile
care sunt expuse în literatura de specialitate.
33
Astfel, în funcţie de faptul cui îi este adresată oferta, deosebim, oferta
adresată unei persoane determinate, oferta adresată unui grup de persoane
şi oferta adresată publicului, fără a determina careva categorii de persoane.
In funcţie de faptul dacă este stabilit sau nu timpul în care poate fi ac-
ceptată oferta, deosebim, oferta făcută cu termen şi oferta făcută fără ter-
men.
În funcţie de faptul în ce formă este exprimată oferta, deosebim oferta
făcută tacit, verbal şi în scris.
Oferta adresată persoanei determinate în materie de efecte produce
efecte doar către cel cui i-a fost adresată oferta, iar prin urmare doar acela
poate s-o accepte sau să renunţe la ea. Oferta adresată unui grup determi-
nat de persoane presupune, că ofertantul specializează oferta delimitând
cercul potenţialilor persoane ce vor avea capacitatea de a accepta oferta în
funcţie de anumite criterii. Asemenea criterii pot servi domeniul activităţilor
profesate, calificarea (profesionalismul), forma organizatorico-juridică de ac-
tivitate etc. Determinarea acestor criterii deseori ţine de specificul obiectului
sau lucrării contractate. Uneori aceste criterii sunt expuse într-un mod ex-
pres în conţinutul ofertei, alteori existenţa lor rezultă în mod implicit, por-
nind de regulă de la natura obiectului contractat. Astfel, în cazul în care o
persoană înaintează oferta de a procura servicii de consultanţă juridică, ofer-
ta este adresată în mod implicit persoanelor care profesează în domeniul
jurisprudenţei. Oferta făcută public constituie acea ofertă, după care, în mod
expres sau implicit, nu poate fi determinată o persoană sau un careva grup
de persoane cui i-ar fi fost adresată în special oferta.
Oferta făcută fără termen, constituie acea ofertă, pe care persoana ce o
face nu determină limite în timp în ce priveşte termenul în care urmează a fi
făcută acceptarea. Asemenea categorie de ofertă poate înceta a mai produce
efecte doar în momentul în care ofertantul o retrage sau aceasta devine ca-
ducă. Oferta făcută cu termen constituie oferta în care cel ce o face, stabi-
leşte în ce termen este posibil să fie făcută acceptarea. Importanţa determi-
nării termenului în care poate fi făcută acceptarea reiese din faptul că după
expirarea acestuia ofertantul nu este obligat să realizeze careva acte supli-
mentare în vederea retragerii ofertei - aceasta se consideră retrasă la sca-
denţă. Unii autori, însă, consideră, că expirarea termenului nu constituie
moment al încetării efectelor ofertei, astfel cum ofertantul poate eventual
admite şi o acceptare întârziată. Considerăm incorectă o asemenea viziune a
problemei, având în vedere faptul că în cazul propunerii făcută cu întârziere,
calificată de aceşti autori drept acceptare realizată, nu poate fi examinată
drept acceptare a unei oferte, ci o ofertă nouă, deoarece aşa-zisa acceptare
se referă deja la o ofertă expirată, ce nu produce efecte. Deci, aceasta apare
drept o nouă ofertă care va fi acceptată eventual de cel ce anterior a făcut o
ofertă în termen. Acest fapt reiese din efectele pe care le produce oferta făcu-
tă anterior - inexistenţa la momentul survenirii propunerii.
Oferta făcută tacit constituie acea ofertă care nu este realizată într-un
mod special, cum ar fi cel verbal sau scris. Cu toate că simpla tăcere nu
constituie o modalitate de a realiza un act juridic, dar totuşi se pot constata
cazuri, când în funcţie de împrejurările în care se găsesc persoanele, acestea
se consideră că au efectuat o ofertă scrisă. Astfel, în cazul în care unitatea
de transport de pasageri, care asigură transportarea pasagerilor pe o anumi-
34
tă rută staţionează într-o staţie, aceasta ne dă de înţeles, că se înaintează o
propunere de a încheia un contract de transport. Oferta făcută verbal consti-
tuie acea ofertă, care presupune expunerea propunerii de a încheia contrac-
tul într-o formă verbală sau altă formă analogică acesteia. Forma scrisă a
expunerii ofertei constituie o modalitate de exprimare a propunerii de a con-
tracta, precum şi a condiţiilor ofertei pe purtători de hârtie sau pe alţi purtă-
tori care pot fi similaţi acestora, cum ar fi spre exemplu, purtătorii magne-
tici, panourile de reclamă video etc.
2.3. Condiţiile ofertei. Fiind determinat drept un act juridic esenţial la
încheierea contractului, oferta de a contracta necesită a fi exprimată în
anumite condiţii. Astfel, respectarea condiţiilor de înaintare a ofertei duce la
posibilitatea acesteia de a produce efecte juridice. în această ordine de idei
determinăm existenţa următoarelor condiţii ale ofertei. Oferta trebuie să în-
deplinească condiţiile esenţiale ale consimţământului. Această condiţie reie-
se din faptul, că oferta şi acceptarea fiind două elemente esenţiale ale con-
simţământului, respectiv, fiecare din ele urmează să corespundă condi¬ţiilor
generale ce ţin de consimţământ. Oferta trebuie să fi reală. Acest fapt presu-
pune, că ofertantul urmează a înainta o ofertă care presupune posibilitatea
atât a acceptării ei, cât şi a executării contractului încheiat. Astfel, propune-
rea de a executa careva lucrări de construcţie şi amenajare într-un termen
extrem de restrâns, care va afecta calitatea lucrărilor şi securitatea benefici-
arilor obiectului ar constitui un obiectiv nereal. Oferta trebuie să fie serioasă.
Oferta înaintată trebuie să presupună un scop serios, astfel cum aceasta pe
lângă faptul că trebuie să urmărească scopul însăşi a încheierii contractului,
mai este necesar de a presupune şi un obiectiv serios. Oferta trebuie să fie
conştientă. Ofertantul care a realizat actul de ofertă, dar care nu a conştien-
tizat acest fapt nu poate fi considerat ofertant. Cele mai dese ori anume ofer-
tele înaintate într-o formă tacită permite producerea unei aluzii de ofertă.
Oferta trebuie să fie neviciată, astfel cum impunerea prin metode violente,
prin eroare sau prin violenţă la exprimarea voinţei de a contracta, inclusiv şi
în ce priveşte înaintarea ofertei constituie o condiţie de declarare a nulităţii
ofertei. Oferta trebuie să fie cu intenţie de a crea efecte, fapt care presupune
conştientizarea de către ofertant a faptului că drept urmare a înaintării ofer-
tei actul de acceptare va constitui încheierea contractului şi că ofertantul
urmăreşte anume aceste efecte. Oferta trebuie să fie fermă fapt care presu-
pune încrederea totală a ofertantului în faptul, că el este interesat a încheia
contractul şi a suporta toate efectele acestuia. Aceasta, însă, nu lipseşte
ofertantul de dreptul de a retrage oferta atunci când se constată dezavanta-
jul său. Oferta neechivocă presupune, ca aceasta nu poate fi doar presupusă
de acceptant, ci urmează a fi conştientizată. Oferta trebuie să fie precisă şi
completă. Această condiţie presupune ca oferta înaintată să releveze pe de-
plin limitele obiectului propus spre contractare, excluzând orice rezerve sau
inexactităţi.
2.4. Efectele ofertei. Vorbind despre efectele oricărui act juridic, inclu-
siv şi despre ofertă, este necesar de menţionat, că acesta presupune urmă-
toarele categorii de efecte:
1. efectele exprimării nevalabile a ofertei;
2. efectele exprimării valabile a ofertei;
3. efectele revocării ofertei;
35
4. efectele acceptării ofertei;
În continuare ţinem să relevăm pe scurt conţinutul fiecăreia din catego-
riile de efecte.
Oferta valabil exprimată cu încălcarea condiţiilor de validitate ale aces-
teia produce are ca efect nulitatea.
Oferta exprimată valabil presupune realizarea unui act juridic unilateral
cu toate efectele ce rezultă din acesta. Principalul efect pe care poate să-1
aibă oferta valabil exprimată, aceasta este acceptarea ei, iar prin urmare în-
cheierea contractului prin realizarea consimţământului. Este necesar doar
să menţionăm, că în acest context vom vorbi despre efectele precedate mo-
mentului acceptării ofertei. Astfel, oferta valabil exprimată are forţă obligato-
rie pentru ofertant. Acest efect poate fi pus sub condiţie de termen. Astfel,
atunci când oferta este făcută cu indicarea termenului, aceasta este obliga-
torie pentru ofertant doar pentru perioada termenului respectiv. Atâta timp
cât oferta nu a întâlnit acceptarea, ofertantul poate revoca oferta. Aceasta
constituie o posibilitate a ofertantului, dar care urmează să fie făcută în ace-
eaşi formă în care a fost făcută oferta sau într-o formă declarată de acesta la
momentul înaintării ofertei ori stabilită prin lege. în momentul în care ofer-
tantul şi-a pierdut capacitatea sa contractuală sau a decedat, oferta devine
caducă. De asemenea oferta poate deveni caducă atunci, când obiectul con-
tractului devine inefectiv. Inefectivitatea obiectului se constată atunci, când
încetează a mai exista scopul în vederea căruia a fost emisă oferta sau se
constată dezavantajul sau imposibilitatea ulterioarei încheieri a contractului.
Aceasta se poate produce şi în privinţa ofertei făcută cu termen şi în privinţa
ofertei fără termen.
După cum am mai menţionat, ofertantul este în drept în orice moment,
până la acceptarea ofertei de a o revoca. Oferta revocată presupune lipsa
efectelor ce rezultă din validitatea sa. Astfel, oferta revocată nu mai poate fi
acceptată, iar prin urmare o eventuală acceptare după revocarea ofertei va fi
considerată drept o nouă ofertă.
Efectele acceptării ofertei. Principalul şi cel mai important efect al ac-
ceptării ofertei constituie realizarea consimţământului în contract, iar la con-
tractele consensuale şi încheierea contractului.
§ 3. Acceptarea ofertei
3.1. Definiţie. Acceptarea constituie cea de-a doua latură esenţială a
consimţământului şi este un răspuns ce constă în manifestarea de voinţă
privind acceptarea ofertei. Este deosebit de important, sub aspect practic, de
a face diferenţierea între ofertă şi acceptare, astfel cum nu totdeauna cel ce
iniţiază negocierile este "sortit" să primească acceptarea. Astfel, spre exem-
plu, în cazul în care au loc negocierile, ofertantul propune preţul, iar po-
tenţialul contractant propune la rândul său alt preţ, venind în acest caz deja
ca ofertant, iar în cazul în care preţul devine avantajos pentru ambele părţi,
acesta este acceptat de către cel ce a iniţiat negocierile, el dobândind în acest
caz calitatea de acceptant.
3.2. Clasificarea acceptării. Problema clasificării acceptării este la fel
de importantă cum şi problema clasificării ofertei. In literatura de specialita-
te întâlnim diverse criterii de clasificare a acceptării. Astfel, în funcţie de
forma acceptării, deosebim acceptarea făcută în scris şi acceptarea făcută
36
verbal. Acceptarea tacită constituie o formă a exprimării acceptului, în care
persoana cui i s-a adresat oferta, într-o formă verbală sau o altă formă simi-
lară acesteia a dat răspunsul cu privire la acordul încheierii contractului.
Este important de menţionat, că forma verbală a acceptării nu asigură efec-
tiv opozabilitatea actului de acceptare a ofertei. în acest sens, la o eventuală
divergenţă în ce priveşte corectitudinea exprimării actului de acceptare a
ofertei sau la exprimarea ofertei viciate, va apărea problema în ce priveşte
cui i se acordă prezumţia încrederii. în acest sens, opozabilitatea va fi posibil
de asigurat doar atunci când din împrejurările, faptele sau circumstanţele
descrise de părţi va reieşi corectitudinea sau incorectitudinea exprimării ac-
ceptării. Acceptarea făcută în formă scrisă constituie o garanţie a opozabili-
tăţii realizării actului de acceptare a ofertei, care uneori apare şi ca condiţie
de valabilitate a acesteia. Astfel, în cazul în care ofertantul a stabilit, că ac-
ceptarea ofertei urmează a fi făcută în exclusivitatea în formă scrisă, neres-
pectarea acestei condiţii va duce la nulitatea acceptării.
În funcţie de modul în care se face acceptarea, deosebim acceptarea ex-
presă şi acceptarea tacită. Acceptarea expresă presupune realizarea actului
de acceptare în modul cerut de lege sau de ofertant. Această modalitate pre-
supune exteriorizarea actului de acceptare în aşa fel încât ofertantul să poa-
tă cu siguranţă şi neechivoc să conştientizeze faptul acceptării. Acceptarea
expresă poate fi atât verbală cât şi în scris. Acceptarea tacită presupune lip-
sa înştiinţării într-o formă scrisă sau verbală în ce priveşte acceptarea ofer-
tei, însă din conţinutul acţiunilor realizate de către cel cui i s-a adresat ofer-
ta, ofertantul urmează să conştientizeze faptul acceptării ofertei. Astfel, spre
exemplu, în cazul în care angajatul în temeiul unui contract de muncă pe
termen prelungeşte prestarea muncilor, iar patronul îi asigură plata muncii,
fără ca să mai fie încheiat un nou contract de muncă sau să fie extins ter-
menul celui precedent, aceasta semnifică acceptarea de către angajat a ofer-
tei patronului privind prestarea acestor munci.
3.3. Condiţiile acceptării. Ca şi în cazul ofertei, acceptarea urmează a
fi făcută cu respectarea anumitor condiţii. Respectarea acestor condiţii asi-
gură exprimarea valabilă a acceptării ofertei. Astfel, pentru ca acceptarea
ofertei să fie valabil exprimată, aceasta trebuie să concorde cu oferta, trebuie
să fie neîndoielnică, dacă oferta a fost adresată unei persoane concrete doar
aceasta poate accepta, trebuie să intervină înainte ca oferta să devină cadu-
că sau fie revocată.
Concordarea acceptării cu oferta constituie condiţia care relevă esenţa
acordului de voinţă. Astfel cum, uneori, chiar şi actul de acceptare făcut cu
expunerea unor condiţii, la prima vedere mai favorabile, pot fi calificate ca
neconcordanţă a acceptării cu oferta. Spre exemplu, indicarea ofertei de preţ
pentru un produs ca fiind "99 lei 99 bani" presupune acceptarea întocmai a
acestuia şi nici de cum mai puţin sau mai mult. La prima vedere aceasta ar
fi absurd, având în vedere faptul, că de regulă, în comerţ totdeauna se ur-
măreşte sporirea avantajului de către cel ce comercializează. însă aici putem
releva şi un interes de altă natură, cum ar fi spre exemplu acel ce este legat
de faptul sporirii cotei de impozitare în cazul atingerii sumei de 100 lei a cos-
tului acestui produs. în asemenea caz, evident, comerciantul nu are nici un
interes de a achita din preţul produsului o sumă mai mare de impozit. Dea-
semenea, este necesar de menţionat, în acest sens, că acceptarea ur-
37
mează să privească întreaga ofertă şi nicidecum o partea a acesteia, poate
chiar şi cea mai esenţială.
Acceptarea, dealtfel ca şi oferta, deasemenea trebuie să fie neîndoielni-
că, acceptantul manifestând certitudine în exprimarea actului de acceptare a
ofertei. în acest sens orice exprimare a acceptului sub condiţie, poate fi cali-
ficată drept acceptare cu rezervă şi va fi lovită de nulitate.
Oferta adresată unei persoane sau unui grup de persoane poate fi ac-
ceptată respectiv doar de această persoană sau grup de persoane. Evident,
că această condiţie este aplicabilă ofertelor adresate persoanei concrete sau
grupului determinat de persoane. Această condiţie îşi găseşte fundamenta-
rea în faptul, că în pofida faptului, că realizarea obiectivelor unui contract
stă în puterea a mai multor persoane, în virtutea principiului libertăţii con-
tractuale, ofertantul este liber de a-şi determina cercul de persoane cu care
poate să se găsească în raporturi contractuale. Aceasta el o poate face de-
terminând anumite criterii, cum ar fi cel profesional, cel ce ţine de experi-
enţă, nume etc.
Acceptarea trebuie să intervină până oferta nu a fost revocată sau până
aceasta nu a devenit caducă. Pornind de la idea, că consimţământul se con-
sideră realizat atunci când oferta a întâlnit acceptarea, corespunzător, ac-
ceptarea nu poate avea drept efect realizarea consimţământului, dacă oferta
nu este capabilă de a produce efecte. Dar după cum am menţionat mai sus,
oferta valabil exprimată, încetează a mai produce efecte atunci când este
revocată în mod expres sau a expirat termenul în decursul căreia putea fi
acceptată sau atunci când devine caducă.
3.4. Efectele acceptării ofertei. Principalul efect pe care îl produce ac-
ceptarea ofertei constituie realizarea consimţământului. Totodată, accepta-
rea ofertei poate duce ca efect şi la încheierea contractului. Această regulă se
aplică, evident către contractele consensuale. La fel ca şi oferta, acceptarea
poate fi revocată. Posibilitatea revocării acceptării apare, la prima vedere,
drept o neconcordanţă în ce priveşte încheierea contractului. în acest sens,
am putea argumenta cu aceia, că revocarea acceptării este posibilă până la
momentul încheierii contractului. Am putea vorbi de această posibilitate, în
primul rând, cu referire la contractele reale şi formale, şi în special la con-
tractele ce se încheie prin concurs (licitaţie).
§ 4. Momentul încheierii contractului şi regulile aplicabile

4.1. Importanţa. Importanţa determinării momentului încheierii con-
tractului nimeni nu o pune la îndoială. Astfel, în funcţie de momentul înche-
ierii contractului putem determina o serie de fapte juridice. După cum pe
bună dreptate menţionează unii autori, determinarea corectă a momentului
încheierii contractului ne dă posibilitatea deseori de a vorbi despre validita-
tea acestuia. Astfel, după cum se menţionează într-o lucrare, importanţa
determinării momentului încheierii contractului se relevă sub următoarele
aspecte59:
1. Existenţa capacităţii părţilor de a contracta;
2. Momentul în care oferta putea fi revocată;
3. Momentul dobândirii dreptului în baza contractului;
59 L. Pop, «Contracte comerciale», voi. I, Bucureşti, 1997, pag. 112

38
4. În raport cu acest moment poate fi determinat şi locul încheierii con-
tractului;
5. Momentul când încep a curge termenii contractuali;
6. Legea aplicabilă contractului sau perioadei de executare a acestuia.
După cum vedem o serie de momente sub aspect juridic sunt determi-
nate în funcţie de momentul încheierii contractului.
4.2. Definiţia. Tradiţional în literatura de specialitate momentul înche-
ierii se consideră acela când oferta întâlneşte acceptarea. Este de menţionat,
însă, că regula enunţată exprimă momentul încheierii contractului doar în
raport cu contractele consensuale. Având în vedere existenţa contractelor
reale şi formale, corespunzător, urmează a enunţa trei reguli ce privesc mo-
mentul încheierii contractului. Contractele consensuale se consideră înche-
iate în momentul în care este realizat consimţământul; Contractele reale se
consideră încheiate în momentul în care este transmis lucrul sau serviciul ce
constituie obiect extrinsec al contractului; Contractele formale se consideră
încheiate în momentul în care sunt realizate condiţiile de formalitate a con-
tractului.
4.3. Regulile aplicabile momentului încheierii contractului consen-
sual. Determinarea momentului încheierii contractului consensual se face în
funcţie de faptul în ce mod se face oferta şi acceptarea şi în ce loc sun reali-
zate acestea. în acest sens, determinăm situaţiile când ofertantul şi accep-
tantul se află unul în prezenţa celuilalt, când contractul se încheie la dis-
tanţă prin telefon sau mijloace internet, când contractul se încheie prin co-
respondenţa. în primul şi al doilea caz, momentul realizării consimţământu-
lui se va considera şi momentul încheierii contractului. în cazul în care
vorbim despre faptul că ofertantul şi acceptantul se află la distanţă şi nu pot
comunica în direct, momentan, iar respectiv actele sale de voinţă vor fi adu-
se la cunoştinţă peste o perioadă de timp de la momentul realizării lui, se
aplică, de obicei, două reguli de bază - regula emisiunii şi regula recepţionă-
rii. După regula emisiunii, se consideră acordul de voinţă realizat atunci
când a fost expediat răspunsul (acceptul) de către acceptant. După regula
recepţionării se consideră acordul realizat atunci când acceptarea a fost re-
cepţionată de către ofertant.
În ce priveşte întrebarea în care caz şi care regulă se aplică, ţinem să
menţionăm, că aici se aplică principiul "se aplică de fiecare dată regula re-
cepţionării dacă ofertantul nu stabileşte altceva".
Regulile aplicabile momentului încheierii contractului real. Contractul
real se consideră încheiat din momentul transmisiunii bunului sau serviciu-
lui de la proprietar către cealaltă parte a contractului. Este necesar să
menţionăm, că acest moment, de regulă este adeverit prin întocmirea actelor
de transmitere primire. Totodată, pentru determinarea corectă a momentului
încheierii contractului real este necesar de a ne referi la divizarea contracte-
lor reale în contracte real-formale şi real-consensuale. Astfel, contractele
real-consensuale se consideră încheiate din momentul simplei transmisiuni
a bunului, iar contractele real-formale se consideră încheiate din momentul
realizării atât a transmisiunii, cât şi a unor formalităţi. Spre exemplu, con-
tractul de donaţie de imobile este desemnat drept un contract real-formal.
Regulile aplicabile momentului încheierii contractului formal. După
cum deja am menţionat, contractul formal se consideră încheiat doar în
39
momentul în care au fost realizate condiţiile de formalitate ale contractului,
cum ar fi forma scrisă, autentificarea notarială, înregistrarea etc. Este nece-
sar, însă, de a ţine cont de faptul, că în cazurile în care la încheierea con-
tractului se cere întocmirea înscrisului, acesta poate fi atât pentru opozabili-
tate cât şi pentru validitate. în acest sens, momentul întocmirii înscrisului se
va considera momentul încheierii contractului doar dacă această condiţie
este cerută pentru validitatea contractului. Aceiaşi regulă se aplică şi la cele-
lalte condiţii de formalitate.
§ 5. Locul încheierii contractului şi regulile aplicabile

5.1. Importanţa. Importanţa locului încheierii contractului nu este mai
mică decât momentul încheierii contractului. Astfel, în funcţie de locul
încheierii contractului putem vorbi despre legislaţia şi regulile aplicabile
contractului. în unele cazuri putem vorbi chiar şi despre posibilitatea înche-
ierii contractului.
5.2. Regulile aplicate. Ca şi în ce priveşte momentul încheierii con-
tractului, şi locul încheierii contractului este dependent de momentul
când acesta începe a produce efecte, iar în mod implicit de momentul înche-
ierii acestuia. Astfel, determinăm reguli de apreciere a locului încheierii con-
tractului la contractele consensuale, la contractele formale şi la contractele
reale.
Regula generală aplicabilă locului încheierii contractului consensual es-
te, că contractul se consideră încheiat în locul în care s-a realizat consimţă-
mântul, adică unde oferta a întâlnit acceptarea, în mod corespunzător vom
specifica de asemenea acele situaţii care privesc momentul încheierii con-
tractului, iar prin urmare vom deduce, că:
• contractul încheiat, unde părţile sunt situate în preajmă se va consi-
dera încheiat în locul aflării părţilor:
• contractul încheiat , unde părţile se aflau la distanţă se va considera
încheiat la locul unde este situat ofertantul, dacă consimţământul a fost rea-
lizat printr-o sursă de comunicare directă sau dacă s-a aplicat regula re-
cepţionării, şi contractul se va considera încheiat la locul aflării celui ce ac-
ceptă oferta dacă se aplică regula emisiunii.
În cazul în care este vorba de încheiere a unui contract formal, locul în-
cheierii acestuia se consideră locul unde s-au perfectat formalităţile.
În cazul încheierii contractului real, locul încheierii acestuia se va con-
sidera locul transmiterii bunului sau serviciului. Este necesar de reţinut, că
în cazul încheierii contractului real-formal, locul încheierii contractului va fi
locul unde s-au perfectat formalităţile contractuale, chiar dacă transmiterea
bunului s-a efectuat în alt loc. Această regulă se aplică doar în cazul dacă
legea sau contractul nu prevede altfel.
40
Capitolul V. TEHNICI DE NEGOCIERE A CONTRACTULUI
§ 1. Generalităţi privind negocierea contractului

Posibilitatea desfăşurării raporturilor contractuale de cele mai multe ori
se datorează caracterului flexibil al acestora, precum şi diverselor posibilităţi
pe care le oferă încheierea unui contract. în acest sens, deosebit de impor-
tant este asigurarea determinării stricte şi fără echivoc a conţinutului con-
tractului. Determinarea strictă a conţinutului contractului este posibil de
realizat cel mai efectiv prin asigurarea unei corecte interpretări a clauzelor
contractuale, precum şi prin stabilirea acelor clauze care vor reflecta în mod
egal cât interesul uneia din părţi atât şi interesul celorlalte. Cel mai efectiv
acest scop poate fi realizat în procesul de negociere a contractului.
Ce este necesar de a înţelege prin negocierea contractului? Negocierea
contractului constituie unul din cele mai importante procedee de stabilire a
condiţiilor contractuale. Aceasta cuprinde anumite etape în care una din
părţi la contract înaintează o ofertă de a contracta, iar cealaltă parte, la rân-
dul său face o nouă ofertă, în mod implicit neacceptând-o pe cea înaintată la
început. Această perindare de oferte reciproce se petrece atâta timp, până
când nu se realizează acordul de voinţă.
Deci, prin urmare, prin negociere vom înţelege acea etapă a încheierii
contractului, unde potenţialii contractanţi înaintează reciproc, prin modali-
tăţi şi procedee admise sau stabilite de lege, oferte de a încheia un contract
cu privire la un obiect şi au drept scop atingerea acordului de voinţă prin
prisma avantajului reciproc dobândit în cadrul acestor negocieri.
Expunând conţinutul etapelor şi modalităţilor de negociere, ne vom opri
totodată şi la unele etape premărgătoare negocierilor.
§ 2. Informaţia prealabilă încheierii contractului

O deosebită importanţă are pentru succesul şi rapiditatea încheierii
contractului existenţa unei informaţii care ar permite relevarea obiectivelor
contractului şi avantajului încheierii acestuia, în acest sens, ofertanţii asigu-
ră publicitatea informaţiei prealabile care constă în evidenţierea unor con-
diţii, de regulă, celor mai esenţiale, în care se va încheia contractul. Respec-
tiva informaţie este prezentată prin diverse căi. Spre exemplu, în drep-
tul comercial, aceasta este realizat prin intermediul publicităţii comercia-
le, prin intermediul etichetării produselor, prin utilizarea GENCOD-ului, prin
intermediul afişării condiţiilor de încheiere a contractului etc. în dreptul in-
ternaţional aceasta se realizează prin schimbul de informaţie şi de propuneri
din partea statelor care iniţiază încheierea unei convenţii internaţionale. în
dreptul muncii informaţia privind ofertele contractuale este asigurată
prin intermediul oficiilor de angajare în câmpul muncii sau oficiilor forţei de
muncă etc. Uneori lipsa informaţiei prealabile încheierii contractului, din
considerente a protecţiei dreptului consumatorului, poate fi pedepsită, cum
ar fi spre exemplu în cazul lipsei indicatorului de preţ pe produsul comer-
cializat, lipsa termenului de valabilitate a produsului etc. în cazul în care
este vorba de negocierea contractului prin intermediul licitaţiei, infor-
maţia prealabilă o constituie însăşi descrierea lotului şi întreaga documen-
taţie de licitaţie.
Această informaţie urmează să corespundă anumitor cerinţe, cum ar fi:
41
1) să fie veridică, adică să corespundă produsului, serviciului sau obiec-
tivului care îl reclamează;
2) să nu inducă în eroare, cum ar fi enunţarea doar a celor calităţi sau
caracteristici ale produsului, care îl caracterizează din cele mai bune laturi,
evitând viciile principale ale produsului.
3) să fie expusă clar, cât din punct de vedere a tehnicii expunerii, atât
şi a conţinutului informaţiei, astfel, încât să se excludă eroarea.
De asemenea deosebim şi alte condiţii ce se referă la această informaţie,
dar care sunt condiţionate de tipul contractului care este încheiat.
§3. Tratative şi acorduri pregătitoare şi întocmirea textului con-

tractului
Acordurile pregătitoare şi tratativele presupun realizarea unor înţele-
geri, iar uneori chiar şi executarea unor clauze contractuale, care ulterior vor
deveni părţi ale contractului. Acestea dau posibilitatea de a stabili atât întreg
spectrul obligaţiunilor contractuale, cât şi posibilitatea relevării capacităţii
de executare a contractului de către potenţialul contractant. De asemenea
acestea pot asigura scoaterea la iveală a eventualelor vicii ale contractului,
pot facilita interpretarea clauzelor contractuale, precum şi pot oferi destul
timp pentru asigurarea părţilor de eventualele eşecuri sau greşeli în executa-
rea contractului.
Acordurile pregătitoare, care urmează tratativele pot, comparativ cu ul-
timele, deja stabilesc obligaţii contractuale. Acestea sunt caracteristice con-
tractelor complexe, acordurilor internaţionale şi se referă, de regulă, la anu-
mite clauze concrete ale contractului sau la principiile de bază asupra cărora
se realizează negocierea. De asemenea acestea se pot referi la unele împreju-
rări cu caracter accesoriu, dar care au o importanţă deosebită, cum ar fi
acordul cu privire la confidenţialitatea tratativelor, acordul cu privire la ex-
cluderea posibilităţii de a negocia cu alte persoane, acordul cu privire la eta-
pele de desfăşurare a tratativelor, acordul cu privire la modul de repartizare
a cheltuielilor pentru petrecerea tratativelor60 etc. Totodată pot fi încheiate
acorduri pregătitoare, care să asigure pregătirea platoului de executare a
contractului. Astfel, spre exemplu, în practica încheierii contractelor în Re-
publica Moldova se cunosc cazuri, când a fost încheiat un acord pregătitor
anterior încheierii acordului de bază, care a servit drept proiect de experi-
mentare a modului şi posibilităţilor de executare a acordului de bază, iar mai
apoi, după adeverirea rezultatelor pozitive, a fost încheiat contractul de ba-
ză61.
La contractele simple, de asemenea putem vorbi despre acorduri pregă-
titoare, şi anume acestea le constituie antecontractele. în categoria acestora
intră arvuna, garanţia, inclusiv şi cea bancară, pactul de preferinţă, promi-
siunea de a contracta etc.
O etapă destul de importantă este întocmirea sau perfectarea textului
contractului. Această fază presupune afişarea pe purtătorii de hârtie sau pe
60 I. Turcu, «Dreptul afacerilore, Iaşi, 1993, pag. 304

61 În acest caz exemplificăm cu acordul de creditare încheiat în 1998, prin care Republica Moldova
asigură implementarea proiectului de înregistrare imobiliară pe ţară. Până la acest acord a fost
încheiat un acord prealabil, care presupunea crearea unui proiect experimental, cu aceleaşi obiec-
tive, şi în cazul succesului, urma să fie încheiat acordul de bază.
42
alţi purtători62 a clauzelor contractuale, după cum s-a convenit în cadrul
negocierilor. Evident, că nu este neapărat, ca întocmirea textului contractu-
lui să fie precedată de negocieri, astfel cum însăşi negocierile pot fi realizate
deja în baza unui proiect al contractului întocmit.
În vederea întocmirii textului contractului este necesar de a ţine cont de
unele cerinţe, respectarea cărora asigură evitarea divergenţelor pe marginea
contractului. Astfel la întocmirea textului contractului este necesar ca63:
1. Fiecare obligaţie asumată trebuie să fie precis formulată;
2. Pentru fiecare clauză este obligatorie identificarea normei juridice
aplicabile;
3. Este recomandabil ca textul să fie citit şi recitit, de mai multe per-
soane, pentru a se percepe corect orice nuanţă şi a se verifica interpretările
posibile;
4. Orice ambiguitate, orice clauză echivocă reprezintă un potenţial
inamic lăsat în spatele frontului;
5. Subtilităţile de stil şi limbaj nu-şi au locul în contract. Aici totul se
spune simplu, direct, clar şi complet;
6. idee strălucită, venită pe neaşteptate, poate fi o idee nefericită;
7. Pe cât posibil trebuie să fie evitat procesul. Garanţiile executării
obligaţiilor trebuie să fie uşor accesibile şi cu un înalt grad de lichiditate;
8. Cu cât numărul documentelor semnate este mai mare şi cu cât tex-
tul este mai stufos, cu atât mai probabilă este strecurarea unei inadvertenţe
care ar putea nărui rezultatul scontat.
§ 4. Licitaţia
Licitaţiile ca modalitate de petrecere a negocierilor presupune o proce-
dură complexă de negociere, în conformitate cu anumite reguli strict stabilite
de organizatorul licitaţiei sau stabilite prin lege. Licitaţia presupune realiza-
rea consimţământului într-o procedură desfăşurată e concurs, într-un mod
public.
Încheierea contractelor prin procedura de concurs este caracteristică
majorităţii categoriilor de contracte - comerciale, civile, de muncă, adminis-
trative. Etapele de organizare şi petrecere a celei mai simple licitaţii sunt:
determinarea lotului, întocmirea documentaţiei de licitaţie, determinarea
cercului de participanţi la licitaţie, publicarea sau transmiterea invitaţiei de
participare la licitaţie, înregistrarea participanţilor la licitaţie, petrecerea în-
săşi a licitaţiei prin deschierea şi evaluarea ofertelor sau organizarea concur-
sului cu strigare, şi adjudecarea contractului.
Vom încerca foarte pe scurt să caracterizăm fiecare in aceste etape.
Determinarea lotului presupune aprecierea în obiectul contractului ce
va fi încheiat. Lotul poate cuprinde unul sau mai multe bunuri, precum şi
universalităţi de bunuri, care la rândul său pot eventual constitui obiecte
separate ale contractului. Este necesar de menţionat, că mai multe bunuri
62 În cazul în care textul contractelor se negociază la distanţă, textul proiectului contractului poate
fi adus la cunoştinţa celeilalte părţi prin mijloacele INTERNET, fără a le afişa pe purtători de hâr-
tie.
63 L. Pop, I. Turcu, «Contractele comerciale», voi. I, Bucureşti, 1997, pag. 65
43
ce constituie elemente ale lotului nu pot constitui obiecte separate ale con-
tractului, decât doar dacă vor fi disjungate în loturi separate.
Întocmirea documentaţiei de licitaţie constituie o etapă deosebit de im-
portantă, care cuprinde întocmirea întregului pachet de documente, care vor
constitui baza juridică a petrecerii licitaţiei. Conţinutul documentaţiei de
licitaţie o formează instrucţiunea sau regulamentul de organizare şi petrece-
re a licitaţiei64, condiţiile contractului, documentele ce relevă conţinutul
cerinţelor faţă de obiectul contractat, formele model a principalelor docu-
mente, cum ar fi oferta şi scrisoarea de acceptare a ofertei, garanţia de parti-
cipare la licitaţie şi de executare a contractului etc.
Determinarea cercului de participanţi la licitaţie este realizat de către
organizatorul licitaţiei. Acesta, în funcţie de caracterul obiectului realizat
poate determina un grup de persoane bine determinat, care vor fi invitaţi de
a participa la licitaţie, dar poate şi să determine doar categoria de persoane
ce pot participa. De asemenea organizatorul licitaţiei poate să nu specifice
categoria de persoane ce pot participa la licitaţie, aceasta reieşind din
conţinutul lotului şi condiţiilor de participare la licitaţie.
Publicarea sau transmiterea invitaţiei de participare la licitaţie şi înre-
gistrarea participanţilor la licitaţie constituie etapa imediat apropiată începu-
tului licitaţiei. Publicarea invitaţiei se realizează, de regulă, prin intermediul
surselor mass-media care sunt accesbile majorităţii sau tuturor potenţialilor
participanţi la licitaţie.
Petrecerea însăşi a licitaţiei prin deschierea şi evaluarea ofertelor sau
organizarea concursului cu strigare presupune deschiderea ofertelor, iar în
cazul licitaţiei cu strigare - anunţarea valorii iniţiale, care mai apoi este ur-
mată de ridicarea acestui «prin strigare». în cazul licitaţiilor fără strigare cu o
singură ofertă65, o mare importanţă o are etapa de evaluare a ofertei, care
constă în aprecierea tuturor laturilor ofertelor în funcţie de criteriile anterior
determinate de organizator.
Adjudecarea contractului constituie decizia organizatorului de a încheia
contractul cu câştigătorul licitaţiei. Aceasta se realizează, fie prin lovitura
ciocanului şi anunţarea numelui sau numărului concursantului, fie prin
emiterea unei scrisori prin care acesta se înştiinţează despre câştigarea lici-
taţiei.
64 Respectivul document poate fi elaborat de către persoana care evaluează ca organizator al lici-
taţiei, dar în cazurile în care este vorba despre licitaţiile organizate şi petrecute de persoanele de
drept public, aceste regulamente sunt de regulă aprobate prin lege sau hotărâre de guvern.
65 De regulă, la aceste categorii de licitaţii ofertele sunt prezentate de către participanţi in timp -
până la începutul licitaţiei - şi în momentul începutului licitaţiei ofertele se deschi şi se evaluează.

în asemenea cazuri, participanţii la licitaţiei prezintă, de regulă, doar o singură ofertă.
44
Capitolul VI. EFECTELE CONTRACTULUI ÎNCHEIAT
§ 1. Noţiunea şi clasificarea efectelor

Definiţia. Prin efecte ale contractului sunt înţelese totalitatea de obligaţii
şi drepturi care pot lua naştere cât din conţinutul contractelor în baza clau-
zelor acestuia, atât şi ca rezultat al nerespectării clauzelor, precum şi în ca-
zul nerespectării condiţiilor de valabilitate.
Clasificarea. În acest capitol nu ne vom referi la efectele ce rezultă in în-
cheierea nevalabilă a contractului, deoarece acest subiect este descris într-
un capitol anterior. Totodată, pornind la relevarea conţinutului efectelor con-
tractului încheiat, este necesar de a menţiona, că acestea privesc următoare-
le categorii de bază:
1) Efectele ce privesc părţile şi;
2) Efectele ce privesc terţii.
La rândul său, efectele ce privesc părţile pot fi divizate în:
1) Efecte ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului şi;
2) Efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
a contractului.
3) Efectele ce rezultă din executarea contractului.
O problemă deosebit de importantă constituie determinarea efectelor
contractului încheiat. De fiecare dată, la încheierea contractului, efectele
acestuia sunt determinate fie expres prin lege, fie prin condiţiile contractu-
lui. Oricum, însă, apare necesitatea corectei determinări a efectelor contrac-
tului. Astfel determinăm existenţa unor reguli de determinare a efectelor
contractelor, cum ar fi dovedirea actului, care presupune prezentarea probe-
lor ce vor face dovada contractului (înscrisul, banda magnetică, ricipisa etc),
stabilirea condiţiilor de valabilitate şi interpretarea clauzelor contractuale,
care este realizată, de regulă, prin calificarea clauzei şi stabilirea înţelesului
acesteia.
§ 2. Efectele ce decurg din executarea contractului

În momentul când vorbim despre efectele ce decurg din încheierea con-
tractului, este necesar de menţionat, că acestea o constituie principala cate-
gorie de efecte pe care le urmăresc părţile la încheierea contractului. După
cum se menţionează cu bună dreptate, «...raţiunea încheierii unui tratat este
tocmai crearea de efecte juridice, adică angajarea părţilor la o anumită con-
duită obligatorie»66. în acest context menţionăm, că principalul efect pe care
îi creează un contract valabil încheiat este stabilirea unei conduite a părţilor
la contract. Această conduită este reflectată în conţinutul drepturilor şi obli-
gaţiilor pe care şi le asumă părţile la încheierea contractului. Astfel, din mo-
mentul încheierii contractului acesta dobândeşte putere de lege pentru părţi.
în acest sens, părţile la contract sunt obligate a executa cu exactitate, în
modul şi termenele stabilite în contract toate clauzele acestuia. în acest con-
text, orice abatere, chiar şi de aşa natură, care la prima vedere ar fi accepta-
bilă pentru cealaltă parte la contract, oricum va fi considerată drept executa-
re necorespunzătoare a contractului. De asemenea, în materie de efecte a
contractului, este necesar să menţionăm despre irevocabilitatea contractu-
66 O. Bălan, E. Serbenco, «Drept internaţional public», Chişinău, 2001, pag. 255

45
lui, astfe,l cum, părţile contractuale nu sunt în drept să inducă revocarea
contractului, decât în cazul în care legea în mod expres stabileşte această
posibilitate. în acest sens, partea la contract nu este în drept să înceteze uni-
lateral de la executarea clauzelor contractuale.
Una din categoriile de efecte, ce decurge din principiul relativităţii efec-
telor contractului, constă în faptul, că contractul încheiat nu produce efecte
faţă de terţi, dacă legea nu prevede altceva. în acest sens avem o serie de
contracte, care în materie de efecte se pot referi, altfel spus, stabilesc drep-
turi şi obligaţii faţă de terţi. Spre exemplu, încheierea contractului de man-
dat generează obligaţia pentru cel cui îi este prezentat mandatul, de a execu-
ta prestaţia faţă de mandatar aşa cum ar fi fost executată faţă de mandant.
De asemenea aşa fel de contract este contractul prin care se stabileşte stipu-
laţia pentru terţ.
Totodată, este necesar de a menţiona şi faptul, că contractul încheiat
nu poate fi refuzat executării în mod unilateral de către una din părţile con-
tractuale. Astfel, legislaţia în vigoare stabileşte regula generală, conform că-
reia, contractul încheiat este irevocabil pentru părţi, dacă legea nu stabileşte
altceva în mod expres. Astfel, pentru exemplu, contractul de mandat presu-
pune posibilitatea revocării lui pentru mandant. Contractul de donaţie filan-
tropică, de asemenea presupune posibilitatea revocării lui de către donator.
În concluzie, fiecare contact în funcţie de regimul juridic conferit de că-
tre legislaţie sau de către părţi, presupune diverse efecte juridice, toate ele
stabilind, atât un rezultat material, cât şi un comportament concret al părţii
asupra căreia se referă acest efect.
În unele cazuri, totuşi, conţinutul contractului deviază de la clauzele
reale stabilite de către părţi. Este vorba despre contracte secrete, care nu
exprimă adevărată stare a actului juridic civil, şi care în dreptul civil poartă
denumirea de simulaţie.
Este necesar de a deosebi simulaţia de nulitate şi de efectele neîndepli-
nirii clauzelor, prima fiind o încălcare ce ţine de contract, ci de lege, iar prin
urmare nu duce la încălcarea principiului legalităţii. Astfel simulaţia nu du-
ce la încetarea executării contractului nici pentru trecut, nici pentru viitor.
Astfel articolul 221 al Codului civil declară că dacă un contract a fost înche-
iată cu scopul de a ascunde un alt contract, se aplică prevederile referitoare
la contractul pe care părţile intenţionau de fapt s-o încheie, iar contractul
încheiat este nul. O varietate a contractului secret este fictivitatea acestuia,
care constă în încheierea unui contract în mod aparent, nefiind intenţie între
părţi de a crea un raport juridic. în baza prevederilor Codului Civil, acest
contract este nul67.
Unul din tipurile contractelor secrete care nu-şi găseşte reglementare
expresă este contractul de substituire (interpunere), ce constă în schimbarea
persoanei ce trebuie să devină adevăratul titular al dreptului. Scopul urmă-
rit prin încheierea acestui contract este eschivarea de la plata impozitelor, de
declarare a venitelor, de spălare de bani etc.
67 Alineatul (1) al articolului 221Cod civil al Republicii Moldova

46
§ 3. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau nee-
xecutarea contractului
Înafară de momentele stabilite de contracte, în unele cazuri, legislaţia
stabileşte alte efecte decât cele stipulate în contracte şi anume:
1) Rezoluţiunea68 ce constituie încetarea efectelor unui contract cu efec-
te retroactive, pentru trecut, care sunt datorate neexecutării culpabile a obli-
gaţiilor de către una din părţile contractului sinalagmatic69. Tradiţional în
literatura de specialitate rezoluţiunea este aplicată cazurilor de neexecutare
a contractelor, însă practica încheierii contractelor cunoaşte aplicarea pro-
cedeului analogic cu rezoluţiunea, dar care nu poate fi desemnat în categoria
revocării, având în vedere chiar şi faptul, că revocarea este caracteristică
doar uneia din părţile contractuale. Deseori în practică aceste efecte sunt
confundate cu revocarea contractului, iar ce este mai rău - cu nulitatea
acestuia. Aceasta are loc, cel mai des, datorită efectelor pe care le produce
rezoluţiunea. Astfel precum şi în cazul nulităţii rezoluţiunea, de asemenea
presupune restituirea tuturor prestaţiilor executate de până la încheierea
contractului, însă comparativ cu nulitatea, rezilierea constituie un efect al
contractului valabil încheiat.
2) Rezilierea, ce constituie încetarea unui contract cu efecte pentru vii-
tor, care se datorează neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din
părţi la contractul de executare succesivă. în comparaţie cu rezoluţiunea,
care se aplică şi contractelor de executare instantanee şi are efecte retroacti-
ve, rezilierea se aplică contractelor de executare succesivă şi are efecte doar
pentru viitor, toate efectele produse până la momentul inducerii rezilierii,
rămânând a avea valoare juridică. Ca şi în cazul rezoluţiunii, rezilierea poate
fi indusă nu numai către cazurile de neexecutare a obligaţiilor contractuale.
Aceasta poate apărea ca efect şi în cazul executării corespunzătoare a con-
tractului, dar la expunerea voinţei părţilor. În asemenea caz este vorba des-
pre rezilierea voluntară70, care, mai menţionăm, este necesar de a o deosebi
de revocare a contractului.
3) Caducitatea, ce constituie încetare a contractului prin stabilirea nee-
ficacităţii acestuia datorită intervenţiei unor cauze ulterioare încheierii sale
şi independent de voinţa părţilor. Drept situaţie de caducitate a contractu-
lui poate servi neeficienta obiectului care urmează a fi realizat, iraţionalita-
tea acestuia, dispariţia cauzei contractului etc.
4) Răspunderea contractuală, care constituie o instituţie specifică şi ca-
re o vom examina-o într-un capitol aparte.
68 Articolele 734, 735, 737, 738 Cod civil al Republicii Moldova

69 V. Stoica, «Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile», Bucureşti, 1997, pag. 11
70 V. Stoica, «Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile», Bucureşti, 1997, pag.17
47
Capitolul VII. INTERPRETAREA CONTRACTULUI
§ 1. Noţiuni generale privind interpretarea contractului

Multitudinea clauzelor contractuale, aplicabile asupra unui spectru di-
vers de relaţii, caracterul general al acestora, deseori cere realizarea unor
acte de lămurire a conţinutului unei sau altei clauze. Necesitatea existenţei
unei interpretări a contractului este dictată nu numai de caracterul general
al normelor şi de multitudinea acestora, dar şi datorită unei situaţii destul
de dificilă creată la ziua de azi. Este vorba despre aceea, că datorită faptului
că cu activitatea de asigurare juriică a activităţii de creare a contractelor se
ocupă la ziua de azi nu totdeauna specialişti în domeniul jurisprudenţei, iar
mai mult decât atât, chiar şi juriştii care asigură elaborarea contractelor, nu
totdeauna sunt iniţiaţi în problema respectivă, sau nu sunt la curent cu noi-
le realizări ale ştiinţei dreptului, cu reformele legislative ce au loc în alte ţări,
nu totdeauna sunt la curent cu toate reglementările existente în legislaţie în
ceea ce priveşte unul sau celălalt domeniu. Toate aceste, dar şi alte condiţii
duc la aceea, ca contractele încheiate să conţină unii termeni sau clauze
neclare, deseori atribuindu-le un sens complet diferit de cel original, fără a
defini aceasta, prcum şi să conţină unii termeni sau noţiuni, care să nu fie
determinate după conţinut, lăsându-se la discreţia celor ce aplică interpreta-
rea lor.
Însăşi interpretarea contractului, este privită în mod diferit. Astfel unii
autori consideră, că interpretarea contractului constituie o etapă a procesu-
lui de aplicare a acestuia. Alţi autori consideră interpretarea drept o măsură
ce are menirea de a asigura procesul de aplicare a acestuia71.
Considerăm, în acest sens, că prin acte de interpretare a contractului
înţelegem operaţiunea logică de detalizare şi lămurire a conţinutului acestu-
ia în general sau a unei clauze în parte, în scopul aplicării lor corecte, con-
form înţelesului original şi reflectat necesităţilor relevate de părţi la încheie-
rea contractului şi respectiv pentru încadrarea lor corectă în aplicare.
Astfel, am putea spune, că interpretarea contractului se caracterizează
prin faptul, că constituie o etapă a acestuia; conţinutul interpretării este
tocmai lămurirea sensului voinţei părţilor, exprimată în norma contractuală;
are drept scop corecta incadrare a diferitor situaţii în ipostaza clauzei con-
tractuale, asigurând prin aceasta justa aplicare a ei.
§ 2. Clasificarea interpretării contractului.

Clasificarea interpretării clauzelor contractuale poate fi efectuată în
funcţie de mai- multe criterii şi anume:
- în funcţie de forţa interpretării;
- în funcţie de surse de interpretare;
- în funcţie de metoda de interpretare.
a) Interpretarea contractului în funcţie de forţa sa priveşte acceptarea
acelor principii în exprimarea conţinutuluii autentic a acestuia,. care ţin de
considerarea sursei de interpretare. în acest sens nu orice interpretare are
unele şi aceleaşi efecte. Interpretarea efectuată de către un jurist de înaltă
calificare, care utilizând cele mai adecvate procedee interpretative poate fi
71 I. Ceterchi, M. Luburici, «Teoria generală a statului şi dreptului», Bucureşti, 1983, pag 416
48
mai reuşită, mai deplină şi mai corectă decât interpretarea efectuată de către
instanţa de judecată, însă valoarea acestor două interpretări vor corela în
acest caz invers proporţional. Altfel spus, actul interpretativ emis de juecată
are o putere aplicativă mult mai mare comparativ cu actul de interpretare
realizat de către un jurist, deşi calificat.
În acest sens, în funcţie de forţa interpretării deosebim:
• interpretarea oficială;
• interpretarea neofocială.
Interpretarea oficială este acea interpretare care primeşte un caracter
obligatoriu în virtuitea faptului că este realizată de către organele de stat
împuternicite prin lege special în acest sens. Semnificativ este faptul că
această interpretare primeşte valoare de normă contractuală. Interpretarea
neoficială constituie acea interpretare, care nu invocă un caracter obligatoriu
şi care este realizată de alţi subiecţi decât de organele special împuternicite
în acest sens.
b) Interpretarea realizată referitor la o normă contractuală, are impor-
tanţă deosebită şi considerând sursele de interpretare, deoarece de cele
mai multe ori interpretarea cea mai adecvată o poate expune doar subiectul,
care a inclus în conţinutul contractului un anumit scop, care a emis actul
urmărind un anumit scop concret şi bine determinat. Astfel în acest sens,
este important să reţinem, că interpretarea normei contractuale ralizată de
către ambele părţi la contract, de comun acord, va dobâni caracter de inter-
pretare originală, obânin chiar puterea celei oficiale.
c) Interpretarea contractului în funcţie de metoda de interpretare poate fi
realizată prin metodele de interpretare ab literam; contextuală: extintivă şi
restrictivă; sistematică; raţională; analogică; asimilare; metoda ficţiunii; doc-
trinală etc. Spre exemplu, metoda de interpretare ab literam constituie o în-
cercare de impunerii a aplicării mecanice a normei contractuale. în acest caz
se iau în consideraţie semnele de punctuaţie, consecutivitatea propoziţiilor.
Se apelează cel mai des la conţinutul în integru al contractului şi clauzei în
cazurile cînd juriştii nu paţticipă la proces. Totoată interpretarea ab literam
a unor clauze, poate fi ralizată cât în mod extensiv, atât şi în mod restrictiv.
în acest sens, pentru determinarea modului se aplică principiul «în cazul
clauzelor ce pot fi interpretate dublu, se face interpretarea în favoarea celui
ce se obligă».
§ 3. Regulile de interpretare a normelor contractuale

Regula principală pe care o enunţă legislaţia civilă este că interpretarea
contractului civil este necesar de realizat pe principiile bunei-credinţe. în
literatura de specilitate, regulile de interpretare sunt divizate în trei categorii
principale72:
1) Reguli de stabilire a voinţei reale a părţilor la contract;
2) Reguli de interpretare a clauzelor confuze saucontradictorii;
3) Reguli de interpretare a clauzelor tacite.
In continuare, vom încerca foarte pe scurt să relevăm conţinutul fiecă-
reia in categoriile respective de reguli.
72 L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţilor», Iaşi 1994, pag. 65-66
49
3.1. Regulile de stabilire a voinţei reale a părţilor la contract. Prin-
cipala regulă care ţine de această categorie este că «interpretarea con-
tractului se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după
sensul literal al termenilor»73. Această regulă enunţă faptul, că se va consi-
dera că părţile contractante au încheiat contractul cu privire la acel obiect,
cu privire la care au convenit, chiar dacă din textul contractului reiese altce-
va. Aplicarea acestei reguli este mult mai vaită atunci când este vorba de
contractele deghizate. în asemenea caz, cu toate că părţile au perfectat textul
contractului cu privire la un obiect, se va considera, că acestea au încheiat
contractul cu privire la aceiea la ce în realitate au convenit. Totuşi până în
momentul în care părţile sau altă persoană interesată nu a indus necores-
punderea textului contractului cu voinţa reală a părţilor, textul se va consi-
dera expresia voinţei reale. Mai mult decât atât faptul corespunderii textului
contractului cu voinţa reală a părţilor este prezumată până la proba contra-
ră.
O altă regulă care se referă la stabilirea voinţei rale a părţilor este regu-
la, conform cărea toate normele contractuale se interpretează una prin alta,
în contextul contractului şi cauzei acestuia74. Aceasta presupune şi faptul,
că o clauză contractuală nu poate fi privită separat de celelalte clauze con-
tractuale.
3.2. Reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contra¬dictorii.
Categoria respectivă o formează următoarele reguli 75:
a) când o clauză poate fi interpretată dublu, se va interpreta în sensul
ce poate avea un efect şi nu în acela ce ar avea înlăturarea ei76;
b) termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în sensul ca-
re rezultă in natura contractului77;
c) clauzele înoielnice se interpretează după obiceiul locului încheierii
contractului;
d) atunci când există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea ce-
lui ce se obligă, adică a debitorului78;
e) oricât de generali nu ar fi termenii contractului, acestea au ca obiect
numai prstaţiile cu privire la care părţile s-au obligat;
f) atunci cân în contract se ă exemplu pentru explicarea obligaţiilor, nu
se restrânge numărul şi întinderea acestora la exemplu dat.
Aceste reguli urmează a fi aplicate în sistem, unde nici una din acestea
nu pot fi determinate drept prioritare, iar altele accesorii.
3.3. Reguli de interpretare a clauzelor tacite. De regulă, la încheierea
contractului, părţile stabilesc în mod expres clauzele contractuale. Se întâl-
nesc, însă foarte dese cazuri, când părţile stabilesc doar clauzele principale,
textul contractului astfel nu reflectă voinţa părţilor asupra tuturor detaliilor
contractului. în asemenea cazuri, clauzele obişnuite pentru contractele de
aşa tip se subânţeleg, completân în mod automat contractul. Mai mult decât
atât, multe in efectele contractelor reglementate sunt stabilite în mod expres
73 L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţilon>, Iaşi 1994, pag. 65; Articolul 725 Cod
civil al Republicii Moldova
75 L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţilon>, Iaşi 1994, pag. 65
76 Alineatul (1) al articolului 729 Cod civil al Republicii Moldova
77 Alineatul (2) al articolului 729 Cod civil al Republicii Moldova
50
prin lege, astfel cum, uneori nu este necesar de a ubla textul acesteia în con-
tract, odată ce legea deja a reglementat-o.
3.4. Reguli de interpretare a actelor realizate în baza contractului.
Această categorie de reguli priveşte situaţiile ce privesc corectitudinea sau
incorectitudinea executării contractului. Asemenea categorie de reguli pot fi
determinate în funcţie de fiecare tip de contract. Ele pot fi stabilite cât prin
lege, atât şi de către părţile contractuale. Respectiva categorie de reguli
o constituie ouă categorii de reguli: regulile generale şi regulile ce privesc
fiecare contract în parte. Spre exemplu, din categoria regulilor generale fac
parte aşa reguli cum ar fi:
1) Dacă partea, căreia îndeplinirea condiţiei suspensorii sau rezolu-
torii a convenţiei79 nu-i este convenabilă, a împedicat cu rea credinţă reali-
zarea acesteia, condiţia este considerată ca îndeplinită;
2) Dacă partea, căreia îndeplinirea condiţiei suspensorii sau rezolutorii
îi este convinabilă, a contribuit cu rea credinţă la realizarea acesteia, con-
diţia este considerată ca neîndeplinită etc. Categoria regulilor speciale este
mult mai vastă. Exemplu de asemenea regulă poate servi acea stabilită în
contractul de antrepriză şi care stabileşte, că clientul este obligat să re-
cepţioneze lucrarea executată de antreprenor şi s-o examineze, şi dacă clien-
tul nu va prezenta imediat antreprenorului pretenţiile sale în legătură cu
abaterile de la condiţiile contractului care au înrăutăţit lucrarea sau în legă-
tură cu alte vicii ale lucrării, se va considea că el acceptă moul şi condiţia
executării lucrării.
Capitolul VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
§ 1. Noţiuni generale privind răspunderea contractuală

Instituţia răspunderii civile de totdeauna a constituit «cheia de boltă» a
jurisprudenţei. Necătând la faptul că respectivului compartiment al dreptu-
lui îi este dedicată pe parcursul timpului o deosebită atenţie, se poate afirma
cert faptul că soluţii unice în diversele probleme legate de răspunderea juri-
dică nu totdeauna sunt găsite.
Însăşi răspunderea juridică este necesar de a fi privită sub două aspec-
te şi anume ca răspundere pozitivă - pentru faptele pozitive sau negative80 -
acţiuni sau abstenţiuni - ce urmează a fi comise în viitor, şi răspundere ne-
79 Convenţia este încheiată sub condiţie suspensivă, dacă părţile stipulează naşterea unor drepturi
şi obligaţii în dependenţă de un eveniment, despre care nu se ştie, dacă se va produce sau nu.
Convenţia este considerată încheiată sub condiţie rezolutorie, dacă părţile stipulează încetarea
unor drepturi şi obligaţii în dependenţă de un eveniment, despre care nu se ştie, dacă se va produ-
ce sau nu.
80 În literatura de specialitate sunt întâlnite afirmaţii, conform cărora, răspunderea pozitivă nu
poate fi referită la fapte negative (ex. cauzatoare de daune). Totodată ţinem să afirmăm, că această
poziţie este deja depăşită, deoarece, legislaţia cunoaşte cazuri, în care persoanele suportă măsuri
de răspundere pentru fapte negatorii - cauzatoare de daune - viitoare în virtutea activităţii bazate
pe riscul cauzării acestei daune sau probabilitatea sigură de a le cauza. Exemplu în acest sens
poate servi prevederile Legii Republicii Moldova privind plata pentru poluarea mediului, care stabi-
leşte, care în articolul 7 stabileşte, că plata pentru emisiile de poluanţi ale surselor mobile se varsă
în momentul vămuirii combustibilului importat. Totodată, legislaţia în vigoare a majorităţii state-
lor, inclusiv şi a României stabileşte, că plata pentru emisiile de poluanţi în aerul atmosferic ale
autovehiculelor neînmatriculate în ţară se percepe la intrarea pe teritoriul ţării.
51
gativă - pentru faptele pozitive sau negatorii - acţiuni sau abstenţiuni - ce au
fost comise în trecut.
Definirea răspunderii juridice civile, dealtfel cum şi a altor instituţii ale
dreptului civil nu şi-a găsit o reflectare unică. însăşi teoria dreptului nu a
determinat până la ziua de azi o definiţie unică a răspunderii juridice. Astfel
în teoria dreptului, răspunderea juridică este tratată drept o sancţiune stabi-
lită prin lege, care este aplicată în cazul nerespectării normei de drept şi care
este aplicată în caz de săvârşire a acestei încălcări81. Analogic este definită şi
răspunderea juridică civilă. Astfel autorii români C. Stătescu şi C. Bîrsan cu
referire în special la răspunderea civilă delictuală, susţin, că aceasta este «...
o sancţiune specifică dreptului civil, aplicată pentru săvârşirea faptei ilicite
cauzatoare de prejudiciu.. Strict vorbind, ea este o sancţiune civilă, cu ca-
racter reparator, fără a fi, în acelaşi timp, o pedeapsă».
Din cele spuse mai sus conchidem, că răspunderea juridică este privită
sub două aspecte. Astfel, fiind privită în stricto sensu, aceasta o putem de-
termina drept o obligaţie suplimentară impusă persoanei care a comis încăl-
carea, deoarece impunerea unei persoane de a executa o obligaţie care
aceasta deja o avea, nu completează cu nimic conţinutul raportului juridic.
Deaceea executarea unei obligaţii existente (şi care titularul obligaţiei a refu-
zat executarea acestea), asigurată, inclusiv şi prin forţa de constrângere a
statului, nu poate fi considerată drept răspundere.
Alţi autori, acceptând a privi răspunderea juridică în lato sensu, consi-
deră drept răspundere juridică, cât stabilirea unor obligaţii suplimentare în
vederea executării obligaţiei principale, atât şi aplicarea măsurilor de con-
strângere a statului în vederea executării obligaţiei82.
Intenţionăm să credem, că răspunderea juridică nu este doar o obligaţie
suplimentară impusă persoanei, prin acţiunile căreia a fost adusă o lezare de
interes, dar şi o executare silită a obligaţiei pe care persoana o avea, şi prin
neexecutarea căreia ar fi adus lezare de interes. în acest sens, am putea de-
fini răspunderea juridică, ca fiind acele consecinţe determinate de lege, pe
care urmează a le suporta persoana, prin comportamentul căreia, s-a cauzat
o daună de interes atât general cât şi personal, apărat de lege. Condiţia pro-
ximă este ca acest comportament să fie determinat de lege ca pasibil răs-
punderii.
În ceea ce priveşte răspunderea civilă, atunci am putea afirma că aceas-
ta este caracterizată prin prezenţa unor trăsături deosebite, care îi conferă o
maximă flexibilitate în aplicare şi totodată care asigură o maximă eficacitate
a realizării raporturilor juridice civile, în teoria dreptului civil, dar mai cu
seamă în legislaţia civilă, până la ziua de azi încă nu a fost trasată o linie
«sigură» care ar fi delimitat noţiunea «răspundere civilă» de noţiunea «răs-
pundere materială». în această ordine de idei, considerăm destul de reuşită
clasificarea tipurilor de răspundere juridică, realizată de către teoreticienii
ruşi, unde aceasta a fost privită sub mai multe aspecte. Astfel, autorul rus
O. Leist83 clasifică răspunderea juridică în funcţie de mai multe criterii, cum
ar fi:
81 Ioffe pag. 2; Иофе О. С. Шаргародский М. Д. Вопросы теории право, М. 1961, с. 318

82 Леист О. Э. Санкции в советском праве, Ью 1962б с. 110
83 Леист О. Э. Санкции в советском праве, Ью 1962б с. 133
52
1) În funcţie de caracterul încălcărilor şi sancţiunilor aplicate, se deose-
beşte răspunderea penală, contravenţională, disciplinară şi patrimonială
(materială);
2) În funcţie de ordinea de aplicare a sancţiunilor, deosebim răspundere
judecătorească şi administrativă;
3) În funcţie de subiectul răspunderii, deosebim răspunderea personală
şi răspunderea subiectelor colective;
4) În funcţie de caracterul încălcării de drept, deosebim răspunderea
din culpă şi răspunderea fără culpă;
5) În funcţie de modul de apariţie şi realizare a răspunderii, deosebim
răspunderea ce apare prin prescripţia legii în rezultatul încălcării prevederi-
lor normei de drept şi răspunderea care apare în baza legii în procesul de
cercetării faptelor contravenţionale sau penale, efectuate de către organele
de stat competente.
În această ordine de idei, este necesar de a face o delimitare dintre
noţiunile «răspundere civilă» şi «răspundere materială». Tradiţional, teoria
dreptului delimitează răspunderea juridică în răspundere civilă, administra-
tivă, penală şi materială de dreptul muncii. Drept criteriu, care este luat la
baza acestei clasificări domeniul raporturilor juridice în care apare răspun-
derea juridică şi care sunt reglementate de un anumit tip de norme ce fac
parte dintr-un act normativ separat. în acest sens, utilizând noţiunea «răs-
punderea civilă» o echivalăm cu expresia «răspunderea în dreptul civil».
Aceasta afirmăm în contextul faptului, că în dreptul civil sunt aplicate mă-
suri de răspundere patrimonială (materială) şi măsuri de răspundere nepa-
trimonială, ţinând cont de faptul, că şi în raporturile juridice de drept penal,
civil, administrativ, muncii etc, poate apărea răspundere materială (patrimo-
nială) şi răspundere personală84. Răspunderea materială priveşte obligaţia
persoanei pasibilă răspunderii de a suporta anumite cheltuieli materiale su-
plimentare, cum ar fi confiscarea averii, amenda penală, contravenţională şi
cea civilă (ce priveşte penalităţile într-un contract), confiscarea contraechiva-
lent (rechiziţia), închiderea contului bancar etc. Răspunderea personală pri-
veşte acele obligaţii, care nu ţin de aspectul material al persoanei şi de care-
va cheltuieli, pe care aceasta ar fi obligată să le suporte, cum ar fi închisoa-
rea penală şi administrativă, privarea de dreptul de a conduce mijloacele de
transport auto, privarea de drepturile părinteşti, obligaţia de a aduce scuze
în public sau dezminţiri ai afirmaţiilor calomnioase etc. în contextul celor
expuse mai sus, ne rămâne să afirmăm, că răspunderea materială poate fi
aplicată în raporturile de dreptul civil, de dreptul penal, de dreptul adminis-
trativ, de dreptul muncii, de dreptul mediului etc.
Astfel, definind răspunderea civilă nu putem de a nu face referinţă la
faptul, că aceasta constituie o formă a răspunderii de drept privat, unde pe
lângă faptul, că răspunderea materială este prioritară celei personale, preju-
diciul cauzat printr-o acţiune poate fi recuperat benevol de către persoana
care a cauzat prejudiciul, fără amestecul organelor de stat şi doar numai în
virtutea faptului că persoana care a cauzat prejudiciul conştientizează carac-
84În acest context şi în continuare, noţiunea de răspundere personală este utilizată nu în înţelesul
expus de teoreticianul rus O. Leist ca răspundere a persoanelor fizice, ci ca răspundere ce afectea-
ză drepturile nepatrimoniale ale persoane.
53
terul ilegal al faptei sale şi că organele de stat competente, pot să intervină
în asigurarea executării obligaţiei de recuperare a prejudiciului.
Literatura de specialitate în domeniul dreptului civil acordă cea mai
mare atenţie problemei răspunderii contractuale. în acest sens răspunderea
civilă contractuală este definită ca fiind obligaţia debitorului de a repara pre-
judiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespun-
zătoare sau executarea cu întârziere a obligaţiei sale contractuale85.
Dacă e să ne referim la general la răspunderea civilă contractuală,
atunci este necesar de a vorbi despre faptul, că între răspunderea civilă de-
lictuală şi cea contractuală nu există deosebiri de esenţă86 şi aceasta poate
surveni în următoarele condiţii:
a) A fost săvârşită o faptă (neexecutare, executare necorespunzătoare
sau executarea cu întârziere) de către debitor, prin care s-a încălcat una sau
mai multe clauze contractuale;
b) Fapta prejudiciabilă a fost săvârşită cu culpă;
c) Este prezentă legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul cauzat;
d) Părţile contractuale au stabilit sancţiuni sub formă de amendă sau
penalităţi de întârziere, iar în cazul în care am putea vorbi despre o posibili-
tate de dezvoltare a clauzelor contractuale în materie de răspundere - şi alte
modalităţi87.
Un moment, care considerăm merită o deosebită atenţie, constituie pro-
blema răspunderii pentru faptele cauzatoare de daune civile în virtutea exis-
tenţei unui contract, care obligă creditorul de a duce răspunderea faţă de
terţa persoană, care a fost prejudiciată de către debitor. Este vorba de con-
tractele de asigurare de răspundere pentru daune, despre contractele de ga-
rantare a desfăşurării coerente a raporturilor contractuale sau contractele-
garantii, cum ar fi contractul de gaj, contractul de fidejusiune, contractul de
garanţie bancară etc. în asemenea caz aspectul care priveşte răspunderea
contractuală ţine de răspunderea pe care o va purta faptuitorul-debitor faţă
de creditorul care a recuperat dauna cauzată victimei.
§ 2. Modalităţile răspunderii contractuale

În contextul celor spuse mai sus, totuşi, am putea vorbi despre o răs-
pundere civilă contractuală în condiţiile generale stabilite de legislaţie. Astfel,
într-un contract debitorul poate încălca prevederile acestui contract prin cele
trei forme - prin neexecutare, prin executare necorespunzătoare şi prin exe-
cutare cu întârziere.
2.1. Prin executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale se înţe-
lege faptul, că debitorul a executat în natură obligaţiile sale sau este gata să
le execute după îndeplinirea termenului suspensiv stabilit în contract de
către părţi.88 În acest sens, în materie de răspundere contractuală, esenţial
este acel fapt, că fie nerespectarea condiţiei cu privire la termen a dus la o
85 M. Eliescu, «Răspunderea civilă delictuală», Bucureşti, 1972, pag. 7., după: L. Pop «Drept civil.
Teoria generală a obligaţiilor», Iaşi 1994, pag. 328
86 A. Bloşenco, Răspunderea civilă delictuală, Chişinău, 2002, pag. 25
87 Cu toate, că legislaţia actuală a Republicii Moldova nu interzice în mod expres, dar o eventuală
clauză ce ar stabili obligaţia suplimentare cu caracter sancţionator, considerăm, că nu ar fi

susţinută printr-o hotărâre judecătorească. Totodată, mai menţionăm, că o asemenea clauză legis-
laţia civilă nu interzice.
88 L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţiiloro, Iaşi, 1994, pag. 330
54
daună, fie întârzierea a încălcat o prevedere contractuală ce priveşte obiecti-
vul contractual. Este necesar de ţinut cont de faptul, că uneori, executarea
cu întârziere poate avea efect de neexecutare a obligaţiilor contractuale.
Acest fapt este foarte important, deoarece, deseori, neexecutarea în termenul
stipulat a obligaţiei, duce la dispariţia necesităţii de a mai fi executată. Un
exemplu ar servi cazul, când întârzierea executării obligaţiei de îndeplinire a
lucrărilor de întărire a digurilor, devine neexecutare a acesteia, dacă după
curgerea termenului, digurile au fost deteriorate în virtutea cărorva calami-
tăţi naturale.
2.2. Neexecutarea obligaţiei, ca şi în cazul întârzierii executării obli-
gaţiei, priveşte situaţia în care în termen nu s-a executat obligaţia, însă
comparativ cu prima, debitorul nu a executat în natură obligaţiile sale sau
nu este gata să le execute după îndeplinirea termenului suspensiv stabilit în
contract de către părţi.
2.3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor, con-
stă în executarea în termen a obligaţiei, însă cu nerespectarea condiţiilor de
calitate a executării. Astfel, această formă de încălcare a prevederilor con-
tractuală este cea mai frecventă.
§ 3. Obiectul de prejudiciu în cadrul răspunderii civile contractuale

Orice abatere de la normele de drept, care urmează a fi supusă măsuri-
lor de răspundere se consideră că cauzează un prejudiciu. Aceasta frânează
desfăşurarea ordonată a raporturilor sociale, crează în cadrul acestora nere-
gularităţi, impedimente, fapt prin care se cauzează daune unor participanţi
la raporturi în particular sau societăţii în întregime. Astfel, în virtutea legă-
turii indispensabile între raportul juridic şi normele de drept, conchidem, că
nu se poate de violat norma de drept fără să fi violat raportul juridic, aşa
cum nu se poate de violat raportul juridic fără a viola norma de drept. în
acest sens, norma juridică şi raportul social reglementat de această normă
constituie un obiect unic, inseparabil al prejudiciului.
Am considera, în contextul celor spuse mai sus, că ar exista chiar şi un
raport juridic de prejudiciu, care cuprinde în sine aceleaşi trei elemente -
subiectul, obiectul şi conţinutul, unde obiect al acestui raport constituie în
exclusivitate doar ceea ce se pune sub protecţia legii sau se determină de
părţi în contract. în acest caz este evident că vorbim în exclusivitate doar de
obiectul extrinsec al raportului.
Conform uneia din opinii, drept obiect de prejudiciere în raporturile de
răspundere civilă sunt considerate a fi acele acţiuni sau abstenţiuni pretinse
de către subiectul activ de la subiectul pasiv la încadrarea în raport89, adică
conduita părţilor în raport. Opinia respectivă este bazată pe faptul că rapor-
tul juridic civil are caracter social90.
O altă opinie apreciază obiectul de prejudiciu în raporturile juridice de
răspundere civilă ca fiind ansamblul de acţiuni şi abstenţiuni ce le poate
89A. Ionaşcu, «Tratat de drept civil», voi. 1, Partea Generală, Bucureşti, 1967, pag. 208
90 Dealtfel acest temei este luat la bază nu numai de părtaşii acestei idei. Astfel, chiar şi în cazul,
când cercetătorii specialişti în domeniu acceptă apartenenţa la categoria de obiect al raportului
juridic şi a asemenea categorii cum ar fi bunurile, serviciile prestate etc, ei oricum nu neagă întru
totul prioritatea caracterului social al raportului, în aşa fel, efectiv preamărind-ui volumul de
conţinut al obiectului.
55
pretinde subiectul activ faţă de subiectul pasiv şi care în caz de necesitate
primul este în posibilitate să le ceară executarea sau respectarea acestora,
chiar şi prin intermediul forţei coercitive a statului91. Conform acestei opinii,
obiectul raportului juridic constituie nu numai însăşi când subiectul poate
imediat beneficia de o oarecare acţiune sau abţinere, dar şi starea când
acesta este în posibilitatea de a pretinde la acestea, fiind în drept şi să nu
realizeze posibilitatea respectivă.
Într-o altă opinie, obiectul de prejudiciu al raportului juridic de răspun-
dere civilă este privit nu doar ca potenţialul de acţiuni sau abstenţiuni pe
care le pretinde subiectul activ din partea subiectului pasiv, dar asamblează
în noţiunea respectivă şi aşa categorie cum ar fi valorile materiale sau nema-
teriale92.
Dacă e să privim în fond problema respectivă, este necesar de a
menţiona faptul că aceste definiţii enunţă opinii ce ţin de o extremă sau alta.
Astfel, dacă e să aderăm la una sau alta din opiniile enunţate, atunci în pri-
mul rând riscăm a fi criticaţi de adepţii celeilalte poziţii, care evident conţine
în sine afirmaţii veridice, iar într-al doilea rând, nu suntem asiguraţi să so-
luţionăm în aşa fel problema, evident din considerente, că cel puţin şi unii şi
alţii din oponenţi eventual au posibilitatea de a nu alege corect punctul de
reper în tratarea şi argumentarea problemei. în acest context am propune,
considerăm, o soluţie, după noi, de "compromis" în soluţionarea problemei în
cauză, care ar privi problema respectivă de pe o poziţie relativ diferită de cele
enunţate mai sus. Esenţa acesteia constă în aceia că este necesar de a privi
noţiunea de obiect de prejudiciu în sensul larg şi în sensul restrâns al aces-
teia. Astfel, în stricto sensu privim obiectul raportului juridic de răspundere
civilă ca fiind acele acţiuni sau abstenţiuni pe care le pretinde subiectul su-
praordonat de la subiectul subordonat. în lato sensu privim noţiunea de obi-
ect de prejudiciu civil în sens de conduita ce o urmăreşte subiectul activ că-
tre cel pasiv, inclusiv şi acele valori sau scopuri materiale pe care le urmă-
resc părţile incadrându-se în raport, altfel spus, în acest sens obiectul rapor-
tului juridic cuprinde două categorii: obiectul de conţinut al raportului de
răspundere -intrinsec şi obiectul de rezultat (scop) al raportului - extrinsec.
În contextul celor enunţate mai sus, este necesar de menţionat că dife-
renţierea obiectelor acestora se efectuează în funcţie de mai multe criterii.
Vom lua drept bază două criterii şi anume: în funcţie de obiectul de conţinut
al raportului (conduita) şi în funcţie de obiectul-scop al raportului.
În funcţie de primul criteriu, deosebim două categorii de forme ale obi-
ectelor de prejudiciu în raporturile de răspundere juridică civilă contractuală
şi anume acţiuni şi abstenţiuni pe care le pretinde subiectul activ de la cel
pasiv.
Acţiuni sunt acele manifestări materiale şi de altă natură pe care subi-
ectul pasiv este obligat să le întreprindă în favoarea sau interesul subiectului
activ.
Abstenţiuni constituie acea stare de lucruri, când subiectul pasiv este
obligat faţă de subiectul activ să nu întreprindă careva acţiuni, fie privind
91 Gh. Avornic, Gh, Lupu, «Teoria generală a dreptului», Chişinău, 1997, pag. 182
92 D. Baltag, «Teoria generală a dreptului şi a statului», Cimişlia, 1996, pag. 58
56
lezarea unui drept absolut93, fie privind abţinerea de la realizarea unei
acţiuni, care în cazul contrar ar fi putut s-o ducă la realizare.
În funcţie de al doilea criteriu determinăm ca obiecte cu caracter mate-
rial sau obiecte-scop toate acele rezultate urmărite de părţi la raporturi. As-
tfel, drept obiect material sau de rezultat al raportului juridic putem deter-
mina ca fiind calitatea bunului cumpărat, viaţa şi sănătatea oamenilor, în-
săşi bunul procurat sau transmis cu drept de locaţiune etc.
De asemenea, în funcţie de natura abaterii, se poate cauza un prejudi-
ciu material sau unul nematerial.
§ 4. Vinovăţia ca condiţie a răspunderii contractuale

Argumentarea ştiinţifică a vinovăţiei, ca condiţie a răspunderii civile
poate fi bazată pe diferite poziţii. însăşi vinovăţia constituie element al laturii
subiective a componenţei de încălcare de lege şi totodată elementul determi-
nant a răspunderii subiective. Dacă omul este liber în acţiunile sale sau îşi
permite libertatea, totodată dându-şi sama de factorii obiectivi care conduc
acţiunile sale ce duc la survenirea anumitor efecte, chiar şi ne dorite, dar
presupuse sau posibil de a fi presupuse, atunci el poartă vina oricărei sale
acţiuni, deoarece acestea sunt rezultatul voinţei sale absolute94. Omul îşi dă
bine sama de factorii obiectivi care condiţionează faptele sale, el având posi-
bilitatea de a face o alegere, în virtutea conştientizării necesităţii şi respectiv,
având capacitatea de a conştientiza posibilitatea de a refuza de la acţiune
sau dimpotrivă - de a o săvârşi.
Anume libertatea acţiunii, inclusiv şi în a alege între licit şi ilicit, consti-
tuie determinanta vinovăţiei. După cum a afirmat Lombrozo, a fi liber nu
înseamnă a face ce vreai, - a fi liber înseamnă a nu face ceia ce nu vrei. As-
tfel, persoana care nu este liberă în a alege unul sau altul tipuri de acţiuni
sau eventual abstenţiunea, nu poate purta vina pentru faptă, deoarece în
acest caz era determinată de a săvârşi fapta, fără a avea posibilitate de a
alege cel puţin altă alternativă.
Deci vina, după accepţiunea tradiţională constituie atitudinea psihică a
făptuitorului faţă de fapta sa şi urmările pe care le-a produs această faptă.
În aceste împrejurări, afirmăm, că efectiv sunt cazuri, când formal legea
poate fi încălcată, fără ca făptuitorul să fi fost vinovat de această încălcare.
Altfel, spus, legea poate fi încălcată şi fără culpă. în deosebi aceasta este ca-
racteristic dreptului civil.
În special, problema vinovăţiei a preocupat doctrina dreptului penal şi
contravenţional, deoarece aceasta constituie «cheia de boltă» a răspunderii în
aceste domenii. în ce priveşte dreptul civil, în diferite perioade problema vi-
novăţiei civile a constituit fie o facultate, fie o condiţie a răspunderii. Astăzi
dreptul civil îl preocupă această problemă în măsura în care să fie stabilită
latura subiectivă a răspunderii. Mai mult decât atât, am îndrăzni să afir-
măm, că pentru dreptul civil elementul subiectiv este un element facultativ,
neavând un caracter determinant şi esenţial în aplicarea măsurilor de răs-
pundere, deoarece deseori, aplicarea măsurii de răspundere nu depinde de
gradul de vinovăţie sau chiar şi de prezenţa acesteia. Astfel, cauzarea unei
daune materiale prin acţiunile unui minor de vârsta de 10 ani nu «scuteşte»
93 Această situaţie este cea mai frecventă şi caracteristică domeniului contravenţional.

94 Ioffe O, pag. 110
57
persoana prejudiciată de la dreptul de a cere de la părinţii minorului recupe-
rarea daunei cauzate. De asemenea această situaţie este evidentă în cazurile
în care este vorba despre răspunderea solidară a persoanelor, precum şi în
alte cazuri prevăzute de legislaţie şi care literatura de specialitate le conferă
de regulă un loc de rege la compartimentul «particularităţi ale răspunderii
juridice civile».
Pornind de la ideea unei răspunderi pozitive şi negative, unde ultima
are acţiune asupra faptelor săvârşite în trecut, ajungem la concluzia, că vi-
novăţia este examinată doar în sensul răspunderii negative pentru fapte ne-
gatorii, altfel spus, pentru încălcarea unei norme preexistente95. Pentru apli-
carea răspunderii contractuale această situaţie este cea mai adecvată şi ca-
racteristică.
Problema necesităţii examinării vinovăţiei în considerarea prezenţei
elementului subiectiv sau lipsa de importanţă a prezenţei sau lipsei lui a
constituit totdeauna unul din cea mai discutabilă problemă. Astfel, în teoria
dreptului civil s-au instaurat două poziţii de bază, care-şi fac argumentare în
temeiul a două principii, ce fac referinţă la necesitatea considerării vino-
văţiei ca temei a răspunderii civile. Prima poziţie se bazează pe principiul
«dauna ca temei de răspundere». A doua poziţie este susţinută pe principiul
«vinovăţia ca temei a răspunderii».
Părtaşii principiului vinovăţiei în aplicarea măsurilor de răspundere ci-
vilă susţin idea, că răspunderea civilă nu poate fi aplicată decât în cazul în
care este prezentă vinovăţia făptuitorului. Deaceia, făptuitorul va fi obligat
să recupereze nu orice daună, dar numai acea dauna care este cauzată din
vina sa. Respectiv doar acţiunea săvârşită cu vinovăţie poate servi drept te-
mei pentru aplicarea răspunderii civile.
Părtaşii principiul «dauna ca temei de răspundere» nu neagă totalmente
necesitatea considerării vinovăţiei, însă aceasta are importanţă doar în ceea
ce priveşte faptul cui să-i fie imputată fapta. în acest sens ei susţin idea, că
temei de aplicare a măsurilor de răspundere civilă constituie doar prezenţa
prejudiciului. în acest caz problema principală constituie doar stabilirea le-
găturii obiective de cauzalitate dintre faptă şi consecinţele acesteia. Aspectul
subiectiv constituie deja un criteriu facultativ.
Analizând aceste două poziţii nu putem fi categoric părtaşii unei sau al-
tei poziţii, deoarece şi unii şi alţii din cercetători înaintează destule şi con-
vingătoare argumente în ceea ce priveşte poziţia ce o susţin. însă totodată nu
putem fi corecţi, dacă vom afirma, că susţinem ambele poziţii în egală măsu-
ră. O perioadă destul de îndelungată, doctrina sovietică a dreptului civil a
pus accentul pe răspunderea subiectivă în dreptul civil, totodată, lăsând o
rezervă mică, abia observată şi în ceea ce priveşte răspunderea obiectivă.
După cum afirma S. Bratusi, nici una din teoriile civile nu sunt în stare să
îndreptăţească sau să argumenteze din care considerente este aplicată răs-
punderea pentru cauzarea de daune fără vină, - toţi afirmă, că aceasta o
stabileşte legea96. O argumentare mai convingătoare acesteia poate fi adusă
în baza teoriei răspunderii bazate pe risc97. Conform acesteia teorii, răspun-
95 M. Planiol, Etudes sur la responsabilite civile, 1905. Pag. 283, citat de M. Eliescu, op. Cit-pag
173
96 S. Bratusi, Юридичское ответственость и законость, pag. 174
97 V. Oighenziht, Проблема риска в гражданском прфве, Duşanbe, 1972. pag. 86
58
derea fără culpă pentru cauzarea de daune de către un izvor de pericol sporit
este fundamentată pe un element subiectiv. în calitate de element subiectiv
figurează însăşi voinţa şi conştiinţ făptuitorului. în acest sens, temei pentru
răspundere constituie riscul, ca acceptarea conştientă a posibilităţii surveni-
rii urmărilor cu caracter nociv drept rezultat al acţiunilor sale - a făptuitoru-
lui - şi acceptarea lor conştientă de către făptuitor.
Continuând idea răspunderii contractuale, deasemenea este necesar de
a face încă o remarcă, şi anume în ceea ce priveşte răspunderea contractua-
lă obiectivă. Din start, ţinem să afirmăm, că aceasta îşi are izvor contractul
de asigurare de daune. în acest sens, asigurătorul, fără a fi în culpă de dau-
na cauzată fie de o terţă persoană, fie de o forţe ce nu pot fi dirijate de om,
va fi obligat să recupereze mărimea daunei cauzate.
În ceea ce priveşte conţinutul vinovăţiei la general, mai este important
să analizăm două elemente inseparabile ce determină vinovăţia civilă. Este
vorba despre elementul intelectiv şi elementul volitiv.
§ 5. Dauna ca temei a răspunderii contractuale

Legislaţia civilă are în vedere prin daune acele cheltuieli făcute de credi-
tor, pierderea sau deteriorarea bunului lui, precum şi veniturile neobţinute
de creditor, pe care el le-ar fi obţinut, dacă obligaţia ar fi fost executată de
debitor. Prin completare la regula enunţată, menţionăm, că prin daună con-
tractuală mai înţelegem şi orice alt fapt consierat drept daună de către
părţile contractuale. În literatura juridică de specialitate, dar şi legislaţia în
vigoare, utilizează paralel cu termenul daună şi termenul «prejudiciu» sau
«pagubă», care sunt nu altceva decât sinonim.
Întorcându-ne la definiţia daunei, ţinem să menţionăm faptul, că în lite-
ratura juridică de specialitate, dar dacă facem referinţă la conţinutul legii
civile - şi acesta ne vorbeşte despre daună ca fiind acea lezare de drept ce
poate avea doar conţinut material, care efectiv poate fi evaluată în expresie
bănească98. Ţinem să nu fim deacord cu aceste afirmaţii, din simplu consi-
derent al faptului, că obiect al prejudicierii în dreptul civil pot fi atât dreptu-
rile patrimoniale cât şi cele nepatrimoniale, ultimile neavând o expresie bă-
nească. în acest sens suntem pe deplin deacord cu principiul de definire a
daunei, acceptată în literatura românească de specialitate conform căruia
dauna constituie un rezultat de natură patrimonială sau nepatrimonială.
Prin urmare, prin prejudiciu este necesar să înţelegem acele rezultate
dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării
drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane99.
Încă un moment ce prezintă importanţă în corecta înţelegere a noţiunii
de daună sau prejudiciu, constituie considerarea existenţei daunei în cazul
aplicării clauzei penale în cadrul unui contract.
Astfel, pornind de la ideia, că «prejudiciul este nu numai condiţia răs-
punderii, dar şi măsura ei, în sensul, că autorul răspunde numai în limita
prejudiciului cauzat»100 unii autori consideră, că clauza penală constituie o
măsură de răspundere ce iese din afara daunei. Categoric nu putem fi
98 O. Ioffe, Leningrad, 1955, pag. 204; R. Petrescu, «Teoria obligaţiilor. Răspunderea delictuală»,
99 I. Albu, V. Ursa, «Răspunderea civilă pentru daune morale», Cluj-Napoca, 1979, pag. 29
100 I Anghel, Fr. Deak, M. Popa, «Răspunderea civHâ», Bucuref.i, 1970, pag. 81
59
deacord cu aceste afirmaţii, deoarece în materie contractuală, comparativ
cu domeniul delictual, întinderea faptelor ce constituie daună pentru părţi
este stabilită de înseşi părţile la acest contract. Astfel, întârzierea debitorului
pentru o perioadă de timp, pentru exemplu, chiar o zi două, chiar dacă
aceasta nu a cauzat pierderi materiale efective, oricum constituie daună,
deoarece această întârziere a lezat dreptul creditorului de a recepţiona la
timp marfa sau serviciul prestat de debitor.
Una in cele mai importante probleme este cea a clasificării daunelor.
Astfel, în funcţie de tipul daunei putem vorbi despre caracterul şi natura
raportului juridic, putem vorbi despre norma juridică ce urmează a fi aplica-
tă etc. Reieşind din importanţa atât teoretică cât şi practică a clasificării ti-
purilor de daune am releva următoarea clasificare a daunelor în funcţie de
mai multe criterii. Astfel:
a) în funcţie de conţinutul pecuniar al daunei, aceasta poate fi materia-
lă şi nematerială sau patrimoniale şi nepatrimoniale;
b) în funcţie de natura izvorului daunelor, deosebim daune delictuale
(izvorâte din lege) şi daune contractuale (izvorâte din contract);
c) în funcţie de tipul normelor ce reglementează modul de recuperare a
daunei, deosebim daună civilă, daună penală, daună de drept administrativ,
daună de mediu, daună fiscală.
d) în funcţie de domeniul raporturilor juridice în cadrul cărora sunt le-
zate drepturile, deosebim daune în domeniul raporturilor de proprietate, da-
une în domeniul raporturilor de muncă, daune în domeniul raporturilor de
protecţie, conservare şi dezvoltare a mediului, daune în domeniul raportu-
rilor fiscale, daune în domeniul raporturilor de administrare etc.
e) în funcţie de faptul cui i se cauzează prejudiciul, deosebim prejudiciu
cauzat persoanei umane şi prejudiciu cauzat bunurilor persoanei101. La rân-
dul său prejudiciile cauzate persoanei pot fi fizice şi psihice;
f) în funcţie de natura obiectului prejudiciat, deosebim daune corporale,
morale şi materiale102;
g) în funcţie de posibilitatea de a prevedea survenirea prejudiciului, de-
osebim prejudicii previzibile şi prejudicii imprevizibil103;
h) în funcţie de perioada de timp în decursul căreia se produc prejudici-
ile, deosebim, prejudicii instantanee şi prejudicii104 succesive;
i) în funcţie de subiectul ce a cauzat dauna, deosebim daune cauzate de
subiecţii individuali de drept, daune cauzate de subiectele colective de drept
(importanţă în considerarea vinovăţiei şi legăturii cauzale - interesul);
j) în funcţie de numărul subiectelor ce au contribuit la cauzarea daunei,
deosebim daună cauzată de o singură persoană şi daună cauzată prin con-
cursul a mai multor persoane;
k) în funcţie de raportul între daunele ce rezultă una din alta, deosebim
daune primare şi daune derivate (rezultate din cele primare)105;
101 I. Albu, V. Ursa, «Răspunderea civilă pentru daune morale», Cluj-Napoca, 1979, pag. 32
102 Asemenea clasificare este relevată în articolul 1607 al Codului civil canadian (Code civil du
Quebec).
105 Unii autori utilizează în acest sens termenul de daune directe şi daune indirecte (a se vedea M.
Despax «Droit de l'environement», Paris, 1980, după M. Duţu, «Dreptul mediului», Bucureşti,
1996, pag. 137)
60
1) în funcţie de caracterul faptei prin care s-a cauzat dauna, deosebim
daune cauzate prin fapte licite (legitima apărare şi extrema necesitate) şi da-
une cauzate prin fapte ilicite.
m) în funcţie de faptul când îşi fac apariţia daunele, deosebim daune
curente şi daune viitoare106;
n) în funcţie de posibilitatea determinării daunelor, deosebim daune
existente şi dauna ce se exprimă prin câştigul nerealizat (venit ratat);
o) în funcţie de validitatea actului prin care se cauzează dauna, deose-
bim daune din acte juridice nule şi daune din acte juridice valabile;
p) în funcţie de modul de operare a daunei, deosebim, daune comise
prin acţiuni şi daune comise prin abstenţiuni;
În materie de daune civile, această clasificare exclude unele categorii, în
funcţie de obiectul care îl are sau alte criterii specifice doar dreptului civil.
§ 6. Fapta prejudiciabilă ca temei a răspunderii civile contractuale

Fapta cauzatoare de daune poate fi săvârşită prin două forme principale
- prin acţiune sau prin abstenţiune. După opiniile unor autori, uneori poate
fi prezentă şi o formă mixtă a acţiunii cauzatoare de daună107, care se ex-
primă în comiterea concomitent a acţiunilor interzise şi abstenţiunea de la
săvârşirea acţiunilor la care persoana era obligată.
Totuşi, în pofida strânsei legături dintre aceste forme, considerăm, că
prezintă interes şi necesitate de a examina aceste forme separat, deoarece
ele sunt caracterizate prin trăsături specifice, având implicaţii practice fieca-
re din ele. Astfel, cauzarea de daune poate avea aspect de acţiune şi de ab-
stenţiune de la comiterea unor acţiuni active, acestea având şi o apreciere
practică în vederea corectei calificări a modului de operare108 şi stabilirii po-
sibilităţii făptuitorului de a suporta răspundere.
Deci, prin acţiune, înţelegem acele manifestări active ale persoanei, cu
caracter negatoriu şi care sunt stabilite de lege drept acţiuni care se abat de
la norma conveţuirii sociale. Altfel spus, acţiuni sunt acele manifestări mate-
riale şi de altă natură pe care subiectul pasiv este obligat să le întreprindă în
favoarea sau interesul subiectului activ.
Abstenţiuni constituie acea stare de lucruri, când subiectul pasiv este
obligat faţă de subiectul activ să nu întreprindă careva acţiuni, fie privind
lezarea unui drept absolut109, fie privind abţinerea de la realizarea unei
acţiuni, care în cazul contrar ar fi putut s-o ducă la realizare.
Totodată pentru ca aceste forme să obţină caracterul faptei pasibile
atragerii la răspundere civilă este necesară prezenţa condiţiei ce priveşte ili-
citul acesteia.
Însăşi ilicitul faptei rezultă din faptul că ea este interzisă prin lege, iar
la răspunderea contractuală - prin contract. Dar legea civilă, comparativ cu
106 în mod expres întâlnim referinţele la prejudiciul viitor în articolul 1611 al Codului civil cana-
dian (Code civil du Quebec). Respectiv, conform prevederilor acestui articol, persoana prejudiciată,
necătând, că prejudiciul la moment nu este prezent, ea poate induce obligaţia faţă de debitor de
recuperare a unui prejudiciu viitor.
107 O. Ioffe, Leningrad, 1955, pag. 92
108 Deseori, însăşi modus operandum determină posibilitatea de a stabili legătura cauzală întrefap-
ta cauzatoare de daune şi dauna cauzată prin această faptă.

109 Această situaţie este cea mai frecventă şi caracteristică domeniului civil, contravenţional şi
penal.
61
cea penală sau contravenţională nu cuprinde în sine o listă exhaustivă a
faptelor care sunt interzise sau dimpotrivă sunt prescrise. Aceasta reiese din
natura domeniului raporturilor de dreptul civil. în special aceasta se relevă
în cadrul raporturilor contractuale, unde părţile la raporturi, desinestătător
stabilesc cadrul de acţiuni sau abstenţiuni ce vor fi considerate abatere de la
contract.
La moment există doar întrebarea - care sunt criteriile în baza cărora se
apreciază ilicitul faptei ce este pasibilă aplicării măsurilor de răspundere
civilă. Aceste criterii urmează a fi determinate în funcţie de tipurile de răs-
pundere - delictuală sau contractuală.
Astfel, în cadrul raporturilor ce rezultă din cauzarea de daune prin acte
delictuale sau contractuale determinăm următoarele criterii de apreciere a
ilicitului faptei ce este pasibilă aplicării măsurilor de răspundere civilă:
a) Dreptul de a săvârşi faptele care au dus la daune.110 Astfel, în cazul în
care persoana-faptuitor era în drept prin lege să săvârşească acţiunile care
au dus la cauzarea de daune este exonerată de răspundere civilă.
b) Obligaţia de a săvârşi fapta care a dus la cauzarea de daune. în virtu-
tea obligaţiilor funcţionale persoana-faptuitor poate cauza o daună, dar care
faptă era obligat să o săvârşească în virtutea unei prevederi legale111.
c) Aprecierea faptului, dacă persoana-faptuitor nu era în starea de legiti-
mă apărare sau extremă necesitate112. Cu toate, că problema legitimei apă-
rări şi extremei necesităţi priveşte exonerarea de răspundere doar penală
sau contravenţională, aceasta, oricum obţine şi unele aspecte speciale în
materie de drept civil. Astfel, cauzarea de daune civile ce sunt încadrate în
categoria de legitima apărare vor exonera cât de răspundere penală sau con-
travenţională, atât şi de cea civilă, aşa cum depăşirea limitelor legitimei apă-
rări constituie o faptă ilicită şi implică după sine aplicarea măsurilor de răs-
pundere civilă. în cazul în care este vorba de extrema necesitate, aici, legis-
laţia civilă, nu presupune în toate cazurile exonerarea de la răspundere, as-
tfel, cum persoana în interesul cărea au fost întreprinse acţiunile va fi pasi-
bilă chemării în faţa instanţei pentru a fi obligată la recuperarea daunei cau-
zate prin acţiunile în condiţiile de extremă necesitate.
d) Fapta să nu fie pasibilă aplicării măsurilor de răspundere civilă extra-
contractuală. Astfel, în cazul în care fapta constituie obiect al răspunderii
civile delictuale, atunci nu se mai poate vorbi despre natura contractuală a
acesteia. Uneori, normele legii admite posibilitatea abaterii prin stabilirea
unor clauze contractuale, în temeiul cărora părţile lărgesc sau dimpotrivă
limitează cadrul drepturilor şi obligaţiilor în cadrul acestor raporturi. în aşa
caz ceia ce părţile vor stabili suplimentar sau în limitele formulei legale «dacă
altceva nu o prevede contractul», va constitui ceea ce se numeşte răspundere
contractuală.
e) Clauzele contractuale să determine strict cadrul drepturilor şi obligaţii-
lor contractuale, astfel cum, pentru aplicarea măsurilor de răspundere con-
tractuală este important ca părţile să stabilească strict cadrul obligaţiilor
reciproce. Pentru aplicarea măsurilor concrete de răspundere contractuală
este necesar de a stabili şi categoriile de sancţiuni, la care părţile se obligă în

112 Articolele 1401, 1402 Cod civil al Republicii Moldova
62
caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor con-
tractuale, dar uneori nu este esenţial faptul ca părţile să stabilească spectrul
de măsuri, deoarece aceasta la rândul său poate duce la încetarea raporturi-
lor contractuale.
f) Caracterul scopurilor pe care le urmăresc părţile întru executarea con-
tractului. în cazul în care scopul contractului este ilicit sau amoral, acesta
nu poate servi temei pentru răspunderea contractuală.
O importanţă deosebită, considerăm o are delimitarea, cât în materie
contractuală atât şi în materie extracontractuală, a inacţiunii ilicite de impo-
sibilitatea de a acţiona. Este necesar de reţinut, că pentru a fi stabilită ab-
stenţiunea, este necesar să fie existentă o obligaţie a persoanei-faptuitor de a
acţiona într-un anumit mod, obligaţie care este efectiv negliijată. în acest
context se determină următoarele momente ce deosebesc abstenţiunea ca
faptă ilicită de imposibilitatea de a acţiona şi anume:
a) În cazul abstenţiunii ilicite, persoana necesită să fie în posibilitate fi-
zică de a acţiona, astfel, cazul imposibilităţii de a acţiona se poate consta
prin lipsa la moment a aptitudinilor fizice de a săvârşi acţiunile în vederea
executării obligaţiei.
b) În cazul abstenţiunii ilicite, persoana necesită să aibă atitudine psi-
hică faţă de fapta sa, astfel cum persoanele lipsite de descernământ nu pot
apărea ca subiecţi de răspundere civilă, de asemenea mai sunt situaţii în
care persoana nu-şi dă şi nu are posibilitate să-şi dea seama despre faptul,
că la moment se abţine de la acţiuni. Aceasta se referă la cazurile în care
persoanele nu conştientizează ilicitul abstenţiunii, deoarece consideră în
mod eronat, că comite o abstenţiune legală.
§ 7. Legătura de cauzalitate
În acele cazuri, când se presupune, că fapta unei persoane a dus la ca-
uzarea daunei, o întrebare destul de importantă constituie determinarea le-
găturii de cauzalitate între fapta comisă şi dauna produsă. Aceasta se so-
luţionează după schema «faptă - legătură de cauzalitate - daună».
Problema legăturii de cauzalitate permanent a constituit una din cele
mai dificile şi mai discutabile probleme. Subiectul de discuţie privea două
aspecte:
1) dacă este sau nu legătura de cauzalitate unul din temeiurile atrage-
rii la răspundere juridică civilă pentru daune şi;
2) care sunt regulile de stabilire a legăturii de cauzalitate,
În acest sens am putea relata următoarele:
Referitor la faptul dacă legătura de cauzalitate este sau nu element
obligatoriu pentru angajarea răspunderii civile, putem spune cu certitudine,
că chiar şi în cazul răspunderii obiective, legătura de cauzalitate este o con-
diţie obligatorie, în lipsa căreia nu poate fi vorba de angajare a răspunderii
juridice. Totuşi unii autori susţin, că în cazul în care nu este prezentă o ca-
reva daună, ci sunt constatate acţiuni pasibile răspunderii, legătura de cau-
zalitate nu este obligatoriu de a fi constatată. Nu putem fi de acord cu aceste
afirmaţii din considerente, că nu poate fi vorba de o faptă pasibilă răspunde-
rii, dar care exclude dauna. Orice faptă poate fi imputată doar în cazul în
care aceasta cauzează daună, fie materială, fie de altă natură. Uneori, crea-
rea înseşi a unui pericol, fără ca să mai urmeze un careva pierderi materiale,
63
deja constituie daună. Respectiv aceasta cere în mod obligatoriu necesitatea
examinării chestiunii cu privire la legătura de cauzalitate. Alta este proble-
ma, dacă legătura de cauzalitate urmează a fi stabilite sau doar se prezumă.
Deseori, cauzarea daunelor este rezultatul acţiunii unei persoane (fizice
sau juridice), dar de regulă, la survenirea daunei concurează o serie de con-
diţii-cauze, care direct sau indirect contribuie la producerea rezultatului fi-
nal. Prin urmare, este destul de important de a stabili cu certitudine de a
stabili anume care faptă a dus la cauzarea daunei.
Doctrina juridică a propus diverse sisteme de reguli de stabilire a legă-
turii de cauzalitate. Astfel, determinăm următoarele sisteme pentru stabili-
rea legăturii de cauzalitate113:
a) Sistemul echivalenţei condiţiilor, care presupune, că în cazul în care
nu se poate determina cu precizie faptul cauzal, toate faptele în absenţa că-
rora prejudiciul final nu ar fi survenit, au aceiaşi valoare cauzală, adică sunt
echivalente.
b) Sistemul cauzei proxime, care presupune, că se consideră cauză
drept cauză a prejudiciului numai fenomenul, fapta sau împrejurarea imedi-
at anterioară producerii acestuia, apreciindu-se că în lipsa ei, chiar dacă ar
fi existat celelalte împrejurări, prejudiciul nu s-ar fi produs.
c) Sistemul cauzei adecvate, care presupune, că sunt considerate
cauze acele fenomene, fapte sau împrejurări, anterioare, care în mod
normal, obişnuit, conform experienţei umane, produc asemenea prejudicii
sau consecinţe, fiind previzibile, iar fenomenele, faptele sau împrejurările
care numai accidental au determinat producerea daunei nu sunt considerate
cauze ale acesteia.
d) Sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii, care presupune,
că fenomenul-cauză nu acţionează singur şi izolat, ci în anumite condiţii,
care fără a produce ele singure efectul păgubitor, au favorizat totuşi produ-
cerea acestuia, în asemenea condiţii, toate condiţiile ce au contribuit la pro-
ducerea daunei obţin caracter cauzal, prin urmare pot fi considerate cauze
ale daunei.
Dacă e să ne referim la regulile aplicate în Republica Moldova, ţinem să
menţionăm, că anume sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii
constituie sistemul de reguli, prin prisma căruia se stabileşte legătura de
cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
113 L. Pop, «Drept civil. Teoria generală a obligaţiiloro, laşi, 1994, pag. 212-215
64
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul IX. CONTRACTUL DE VÎNZARE-CUMPĂRARE
§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractu-

lui de vânzare-cumpărare
1.1. Noţiunea. Articolul 753 Cod civil defineşte contractul de vânzare-
cumpărare ca fiind acel contract în baza căruia o parte numită vânzător se
obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi, numite cumpărător,
iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Codul
civil din 26.12.64 în articolul 238 ne propune o altă definiţie: "în baza con-
tractului de vânzare-cumpărare vânzătorul se obligă să remită cumpărătoru-
lui proprietatea unui bun, iar cumpărătorul se obligă să primească bunul şi
să plătească pentru el o anumita sumă de bani." Codul civil al României în
art. 1294 ne spune: " Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una
dintre părţi - vânzătorul - strămută proprietatea unui bun al său asupra
celeilalte părţi - cumpărătorul -care se obligă în schimb a plăti vânzătorului
preţul bunului vândut."114 Codul civil al Federaţiei Ruse în art. 455 menţio-
nează: "în contractul de vânzare - cumpărare o parte (vânzătorul) se obligă
să transmită bunul (marfa) în proprietatea celeilalte părţi (cumpărător) iar
cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o sumă
de bani numită preţ.". Şi doctrina juridică, de asemenea defineşte contractul
de vânzare-cumpărare drept un contract prin care una dintre părţi - vânză-
torul - transmite celeilalte părţi - cumpărătorul - un drept în schimbul unei
sume de bani numită preţ"115 sau un acord de voinţă, care se realizează între
două părţi numite vânzător şi cumpărător, prin care vânzătorul se obligă în
principal, să predea lucrul vândut, iar cumpărătorul se obligă să plătească
preţul lucrului.116
Pornind de la definiţiile care sunt expuse mai sus, vedem în fond releva-
rea indicilor principali definitorii ai contractului de vânzare-cumpărare. To-
todată este important de menţionat faptul, că prin contractul de vânzare-
cumpărare pe lângă transmisiunea dreptului de proprietate are loc transmi-
siunea şi a altor drepturi legate de bunul vândut, inclusiv şi grevările care
ţin de acest bun. Astfel, spre exemplu, în cazul în care este realizată vânza-
rea unui bun, care până la momentul vânzării este transmis unei terţe per-
soane cu drept de folosinţă persoana terţă ce deţine bunul cu drept de folo-
sinţă îşi păstrează acest drept şi în raport cu noul proprietar - cumpărătorul.
De asemenea şi în cazul în care vorbim despre vânzarea bunului gajat atunci
când creditorul gajist a dat acordul cu privire la înstrăinarea bunului gajat,
cumpărătorul dobândeşte obligaţia de asigurare a gajului. Găsim aceleaşi
opinii şi în doctrină. Printre acestea am putea exemplifica cu următoarea
definiţie: "Vânzarea-cumpărarea este acel contract prin care o parte numită
vânzător, transmite un drept de proprietate sau un alt drept asupra unui
bun al său către, cealaltă parte, numită cumpărător, care se obligă în
schimb să plătească vânzătorului preţul bunului vândut.117
114 Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1996, pag. 9
115 Camelia Toader, Manual de contracte civile speciale, Bucureşti, 2000, pag.7
116 losif R. Urs, Samaranda Angheni, Drept civil. Contracte civile, Bucureşti 2000, pag.12
117 Radu I. Motică, Florin Moţi», Contractul de vânzare-cumpărare, Bucureşti, 1998 pag.l0
65
1.2. Clasificarea contractului de vânzare-cumpărare. Varietatea ma-
re a categoriilor de contacte de vânzare-cumpărare este condiţionată cât de
regimul juridic diferit care îl consacră legislatorul acestora, atât şi de frec-
venţa şi importanţa acestei categorii de contracte. Astfel, putem deosebi con-
tractele de vânzare-cumpărare în mai multe categorii, după cum urmează:
a) în funcţie de domeniul de reglementare a contractului, deosebim:
- contract de vânzare-cumpărare civil şi;
- contract de vânzare-cumpărare comercial;
b) în funcţie de faptul dacă este sau nu afectat de modalităţi, deosebim:
- contract de vânzare-cumpărare simplu şi;
- contract de vânzare-cumpărare afectat de modalităţi;
c) în funcţie de modul de încheiere a contractului, deosebim:
- contract de vânzare cumpărare încheiat direct şi;
- contract de vânzare-cumpărare încheiat printr-o procedură concursa-
lă;
d) în funcţie de natura bunurilor ce constituie obiect al vânzării cumpă-
rării, deosebim:
- contract de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile şi;
- contract de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile;
1.3. Caracterele juridice ale contractului de vânzare -cumpărare.
Pornind de la regimul juridic conferit de legislaţia civilă în vigoare, determi-
năm la contractul de vânzare-cumpărare următoarele caractere juridice:
1. Este un contract sinalagmatic,
2. Este un contract cu titlu oneros şi comutativ,
3. Este un contract translativ de drepturi,
4. Este un contract cu conţinut patrimonial,
5. Este un contract consensual, dar care poate fi şi formal,
6. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin repre-
zentant,
7. Este un contract numit şi reglementat,
8. Este un contract de executare instantanee,
9. Este un contract principal,
10. Este un contract negociabil,
11. Este un contract irevocabil,
12. Este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi.
1. Caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare presu-
pune, că obligaţiile părţilor poartă caracter reciproc. Astfel, obligaţia vânză-
torului de a transmite cumpărătorului bunul vândut se raportează la obli-
gaţia cumpărătorului de a transmite preţul bunului cumpărat. Totodată, în
contractul de vânzare-cumpărare apare un specific al corelării obligaţiilor
când spre exemplu obligaţia vânzătorului de a transmite cumpărătorului
bunul vândut se raportează nu doar la dreptul cumpărătorului de a primi
bunul, ci şi la obligaţia acestuia de a-1 primi. Stabilirea acestei obligaţii se
datorează anumitor efecte de ordin material care ar rezulta din neacceptarea
bunului de către cumpărător sau din neîntreprinderea acţiunilor care ar fi
dus la recepţionarea bunului.
2. Caracter oneros al vânzării-cumpărării rezultă din faptul că fiecare
parte contractantă, urmăreşte un interes patrimonial: vânzătorul - să
66
primească preţul, iar cumpărătorul - lucrul cumpărat.118 Caracterul comuta-
tiv al vânzării-cumpărării reiese de faptul că încă de la încheierea contractu-
lui drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor sunt cert determinate sau
determinabile119;
3. Este un contract translativ de drepturi pornind de la faptul, că efectul
principal al contractului de vânzare-cumpărare constituie transmisiunea
dreptului de proprietate. Posibilitatea părţilor de a dobândi dreptul de pro-
prietate asupra bunului cumpărat prin încheierea acestui contract, însă, nu
este unica. Este vorba despre faptul, că odată cu transmisiunea dreptului de
proprietate are loc transmisiunea şi altor drepturi şi obligaţii civile raportate
la acest bun. Astfel, dacă bunul vândut constituie obiect al contractului de
gaj, şi la vânzarea acestuia creditorul gaj ist a dat acordul, cumpărătorul
dobândeşte odată cu dreptul de proprietate şi obligaţia de asigurare a gaju-
lui. Deci, în principiu, transferul dreptului de proprietate de la vânzător la
cumpărător poate fi acompaniat, de regulă, de transmisiunea şi altor drep-
turi şi obligaţii civile.
4. Este un contract cu conţinut patrimonial, pornind de la faptul, că drep-
tul fundamental al cărui transmitere are loc în baza acestui contract - drep-
tul de proprietate - este un drept patrimonial.
5. Este un contract consensual, dar care poate fi şi formal. Caracterul
consensual al contractului de vânzare-cumpărare reiese din faptul că, de
regulă, acest contract se consideră încheiat, iar prin urmare produce efecte
juridice din momentul realizării consimţământului. Totodată, codul civil sta-
bileşte o serie de condiţii de formalitate care presupun atât întocmirea formei
scrise a contractului, cât şi autentificarea notarială a acestuia, iar în unele
cazuri şi înregistrarea acestuia în diferite registre.
6. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezen-
tant, calitatea de reprezentant la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare fiind acceptată atât în privinţa vânzătorului cât şi în privinţa
cumpărătorului.
7. Este un contract numit şi reglementat, pornind de la faptul, că legisla-
torul îi conferă acestui contract un sediu juridic aparte, dându-i o reglemen-
tare detaliată, iar uneori chiar şi prea detaliată120.
8. Este un contract de executare instantanee, dat fiind faptul, că părţile
contractante îşi exercită obligaţiile la contract imediat, într-o perioadă de
timp, care nu poate fi determinată în parametri temporari. Acest fapt, însă,
nu exclude stabilirea în contractul de vânzare-cumpărare a unor obligaţii,
executarea cărora poate avea loc succesiv. Astfel, atunci când părţile au con-
118 Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1997 pag.13
119 Articolul 756 Cod civil stabileşte, că părţile atunci când la încheierea contractului de vânzare
cumpărare nu au determinat preţul, acesta se determină după "preţul practicat în mod obişnuit în
momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi bunuri vândute
în împrejurări comparabile."
120 Ne referim la prevederile articolului 755 Cod civil, care stabileşte cine are obligaţia de a suporta
cheltuielile în legătură cu autentificarea şi înregistrarea contractului de vânzare- cumpărare a

bunurilor imobile. Astfel, legislatorul stabileşte cu certitudine obligaţia cumpărătorului de
a suporta toate cheltuielile în legătură cu vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile, fapt care nu
este admisibil la un contract, deoarece părţile pot conveni şi la o altă formulă - când obligaţia de
a suporta asemenea cheltuieli îi aparţine total sau parţial vânzătorului. Aşa modalitate părţile o
pot stabili prin încheierea unui antecontract sau chiar la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare.
67
venit asupra vânzării-cumpărării unei cantităţi de bunuri determinate gene-
ric, transmisiunea de facto, precum şi cantităţile transmise pot fi raportate
la o anumită perioadă de timp.
9. Este un contract principal, deoarece apare totdeauna drept un scop
principal al desfăşurării relaţiei contractuale şi de regulă acest contract ser-
veşte drept contract principal la cele accesorii care mai pot fi încheiate pen-
tru asigurarea drepturilor dobândite în cadrul vânzării-cumpărării.
10. Este un contract negociabil, pornind de la faptul, că toate condiţiile
vânzării-cumpărării de către părţile contractante pot fi negociate.
11. Este un contract irevocabil după regimul juridic conferit de către le-
gislator. Totodată, legislatorul stabileşte unele condiţii ale vânzării-
cumpărării când acest contract poate apărea drept un contract revocabil.
Este vorba de prevederile articolului 808 Cod civil, care stabileşte, că la în-
cheierea contractului de vânzare-cumpărarea a bunurilor pentru consum,
cumpărătorul are dreptul
ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimen-
tar să preschimbe bunul cu un bun similar de alte caracteristici, sau dacă
alt bun cu aşa caracteristici nu există, contractul poate fi revocat din iniţia-
tiva cumpărătorului121.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare

Ca orice contract, pentru a produce efecte juridice şi contractul de vân-
zare-cumpărare trebuie să întrunească condiţii generale de validitate, un
consimţământ valabil al părţilor care obligă, părţile să aibă capacitatea de a
contracta, să existe un obiect determinat, licit şi posibil, cauza contractuală
să fie licită şi morală să corespundă cerinţelor de formă etc.
2.1. Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Calitatea de părţi
în contractul de vânzare-cumpărare o are:
a) Vânzătorul, care poate fi orice persoană fizică sau juridică, căreia
după tipul contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile articolelor 20-22
Cod civil le este admisă această calitate.
b) Cumpărătorul, care de asemenea poate fi orice persoană fizică sau
juridică, căreia după tipul contractului de vânzare- cumpărare în condiţiile
articolelor 20 - 22 Cod civil le este admisă această calitate. Totodată, cu-
noaştem cazuri în care calitatea de cumpărător poate fi limitată pornind de
la anumite calităţi ale cumpărătorului. Astfel, spre exemplu, calitatea de
cumpărător nu o poate avea persoana fizică străină sau apatridul şi persoa-
na juridică neautohtonă în cazul în care obiect al vânzării cumpărării apare
un sector de teren agricol. De asemenea se exclude calitatea de cumpărător
a persoanei care organizează şi petrece licitaţia în ce priveşte bunurile vân-
dute la această licitaţie etc. Nu poate avea calitatea de cumpărător tutorele
şi curatorul, soţul şi rudele acestora de până la gradul al patrulea inclusiv la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu persoana pusă sub tutelă
sau curatelă. Nu poate avea calitatea de cumpărător mandatarul dacă înche-
ie vânzarea-cumpărarea diri numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi
prin reprezentant, cu excepţia cazurilor când este autorizat expres sau când
mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.
121 Aliniatul 2 al articolului 808 Cod civil al Republicii Moldova.

68
2.2. Consimţământul părţilor. Realizarea consimţământului constituie
una din condiţiile de validitate, care la contractul de vânzare-cumpărare
uneori poate servi drept moment de constatare a încheierii contractului.
Pornind de la aceasta, este deosebit de necesar de a determina corect mo-
mentul realizării consimţământului în contractul de vânzare-cumpărare.
După regula generală, consimţământul în contractul de vânzare-cumpărare
este realizat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale
contractului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului fac parte
condiţiile referitor la: bunul vândut, preţul bunului, termenul şi modul de
transmitere a bunului, termenul şi modul de transmitere a preţului şi ter-
menul de garantare a viciilor bunului vândut etc. Respectiv, din momentul
când a fost realizat acordul de voinţă cu privire la aceste momente conside-
răm, că consimţământul în contractul de vânzare-cumpărare a fost realizat,
iar în ce priveşte cazul când acesta apare ca un contract consensual, atunci
acest fapt consemnează şi momentul încheierii contractului.
2.3. Obiectul contractului. Pornind de la regula generală prin care de-
terminăm obiectul contractului, şi anume obiect al contractului constituie
totul ceia cu privire la ce părţile dobândesc drepturi şi obligaţii, urmează a
enunţa şi categoriile obiectului la contractul de vânzare-cumpărare:
a) Obiectul intrinsec îl formează:
1) Transmisiunea bunului vândut, care presupune actul de transmite-
re de facto a posesiei asupra bunului vândut de la vânzător către cumpără-
tor şi primire a bunului de către cumpărător. După prevederile articolului
760 Cod civil, bunul se consideră transmis din momentul predării efective a
bunului fie către cumpărător, fie către persoana indicată de acesta sau din
momentul punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă bunul urmează
să fie predat la locul aflării lui. Este foarte important de a determina corect
momentul când se consideră executată obligaţia de a transmite bunul. As-
tfel, regula principală după care se determină momentul transmisiunii bu-
nului de la vânzător către cumpărător este că vânzătorul a efectuat transmi-
terea bunului către cumpărător atunci când a efectuat predarea de facto a
bunurilor acestuia sau persoanei indicate de acesta. Totodată, însă, părţile
la încheierea contractului pot stabili şi altă modalitate a momentului consi-
derării transmiterii bunului. Astfel, după cum prevede articolul 760 Cod ci-
vil, moment al transmisiunii bunului poate fi şi momentul când vânzătorul a
asigurat accesul cumpărătorului la bun pentru a fi recepţionat.
2) Transmisiunea preţului. Transmisiunea preţului apare drept obligaţie
corelativă celei de transmitere a bunului, însă nu poate fi nici într-un caz
drept condiţie reciprocă de executare. Astfel, cum¬părătorul nu poate în-
dreptăţi întârzierea achitării preţului cu întârzierea predării bunului122. La
încheierea contractului părţile pot stabili de asemenea şi condiţii referitor la
modul de transmitere a preţului. Este vorba despre transmiterea preţului
bunului cumpărat direct vânzătorului sau transmiterea prin intermediul
122întârzierea transmiterii bunului poate servi drept o condiţie rezolutorie atunci când depăşirea
termenului de predare a avut drept efect caducitatea actului. în asemenea condiţii cumpărătorul
cere declararea rezoluţiunii contractului, şi reţinerea plăţii preţului apare drept o măsură de asigu-
rare a efectelor declarării rezoluţiunii şi nu drept o neexecutare a obligaţiei cumpărătorului răs-
puns la neexecutarea obligaţiei de către vânzător.
69
unor terţe persoane, inclusiv şi prin utilizarea serviciilor instituţiilor financi-
are, în acest sens, executarea obligaţiei cumpărătorului de a transmite
preţul se consideră avută loc la momentul când vânzătorul sau terţa persoa-
nă care reprezintă interesele vânzătorului a intrat sau are posibilitatea de a
intra în posesia banilor.
3) Transmiterea dreptului de proprietate. Din definiţia dată în articolul
753 Cod civil, reiese că odată cu transmisiunea bunului, vânzătorul asigură
transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia. Pornind de la de-
finiţia contractului de vânzare-cumpărare, putem deduce, că odată ce vânză-
torul este obligat pe lângă transmiterea efectivă a bunului să transmită
şi dreptul de proprietate asupra acestuia, atunci momentul transmiterii
bunului poate să nu coincidă cu momentul transmiterii dreptului de proprie-
tate. Acest fapt poate fi argumentat şi prin prevederile articolului 214 Cod
civil şi prevederilor Legii cadastrului bunurilor imobile, prin care se stabi-
leşte că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile dobândit prin con-
tractul de vânzare-cumpărare este dobândit din momentul înregistrării în
cadastrul bunurilor imobile. în acest sens, este necesar de a ţine cont de
faptul, că la transmiterea dreptului de proprietate pot fi constatate următoa-
rele situaţii la care se aplică anumite reguli, cum ar fi:
a) dreptul de proprietate este transmis cumpărătorului în momentul
transmiterii bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
b) dreptul de proprietate este transmis anterior momentului transmiterii
bunului;
c) dreptul de proprietate este transmis ulterior momentului transmiterii
bunului.
Prima regulă se aplică în cazul în care nici contractul de vânzare-
cumpărare, nici legea civilă nu stabileşte momentul transmisiunii drep-
tului de proprietate în raport cu momentul transmiterii bunului. In aşa caz,
odată ce vânzătorul a transmis posesia sau a acordat accesul cumpărătoru-
lui la intrarea în posesie asupra bunului, se va considera că a avut loc tran-
smisiunea dreptului de proprietate. Cea de-a doua şi a treia regulă sunt
aplicate în situaţia în care fie legea civilă, fie contractul 123 prevede că dreptul
de proprietate asupra bunului vândut se transmite anterior sau ulterior
momentului de transmitere a posesiei asupra bunului. Astfel, momentul do-
bândirii dreptului de proprietate poate fi considerat momentul încheierii con-
tractului, care efectiv este anterior momentului dobândirii posesiei asupra
bunului, momentul achitării preţului, care de asemenea poate fi anterior
transmiterii bunului, momentul înregistrării contractului, care poate fi ulte-
rior transmiterii bunului etc. Acest fapt are o importanţă esenţială în ceea ce
priveşte executarea obligaţiilor contractuale. Astfel, dacă dreptul de propri-
etate asupra bunului este apărut ulterior momentului de transmitere a
bunului sau concomitent cu aceasta, la o eventuală neexecutare a obligaţiei
vânzătorului de a transmite posesia asupra bunului, cumpărătorul va putea
cere executarea silită a obligaţiei de a transmite bunul, pe când în cazul în
care dreptul de proprietate a fost dobândit anterior momentului de întrare în
posesia bunului, la o eventuală neexecutare a obligaţiei vânzătorului de a
123Este necesar de ţinut cont, însă de faptul, că odată ce legea prevede imperativ momentul do-
bândirii dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat, atunci posibilitatea părţilor de a stabili
prin contract un alt termen se exclude.
70
transmite posesia asupra bunului cumpărătorul va putea cere revendicarea
bunului avut în proprietate.
4) Garantarea în caz de evicţiune. Situaţia în care cumpărătorul este
pus în pericolul de a pierde total sau parţial dreptul asupra bunului cumpă-
rat prin intervenţia unei persoane dreptul cărea a apărut anterior momentu-
lui încheierii contractului se consideră caz de evicţiune. Articolul 766 Cod
civil stabileşte că în caz de evicţiune cumpărătorul este obligat să cheme (să
atragă) în calitate de copârât vânzătorul. în cazul în care cumpărătorul nu
atrage vânzătorul în calitate de copârât, ultimul este scutit de răspundere
faţă de vânzător dacă dovedeşte că atragerea sa în proces ar fi prevenit
evicţiunea.
5) Garantarea lipsei viciilor şi garantarea calităţii bunului vândut. Con-
form prevederilor articolelor 763 şi 764 Cod civil, vânzătorul este obligat să
predea cumpărătorului bunul fără vicii materiale şi juridice. în ce priveşte
viciile bunului vândut, este necesar de a face deosebire între viciile bunului
şi defectele acestuia. Este vorba despre faptul, că uneori la încheierea con-
tractului defectele materiale ale bunului nu se consideră de către părţi drept
vicii ale acestuia. Astfel, în cazul vânzării-cumpărării unui autoturism, de-
fecţiunea sistemului de frânare poate nu fi considerat de către părţi drept
viciu al bunului, dat fiind faptul, că în momentul încheierii contractului
cumpărătorul cunoştea despre aceasta, iar mai mult decât atât îl satisfăcea
această stare, deoarece defectul respectiv a influenţat esenţial la micşorarea
preţului.
Aşadar, viciile bunului vândut pot fi de natură juridică şi materiale. Se
consideră vicii materiale acele care posedă defecte sau care au fost predate
în cantitatea necorespunzătoare clauzelor contractului. Vicii juridice sunt
cele care presupun dreptul unui terţ asupra bunului cumpărat, dar despre
care cumpărătorul nu cunoaşte. Regula principală care priveşte garantarea
viciilor este că cumpărătorul pate cere înlăturarea doar acelor vicii despre
care nu ştia şi nu putea şti la momentul primirii bunului sau încheierii con-
tractului. Cumpărătorul, constatând prezenţa viciilor bunului cumpărat îna-
intează pretenţii cu privire la viciile bunului imediat ce le-a constatat, dar nu
mai târziu de termenul stabilit în contract, sau dacă contractul nu prevede
un aşa termen - nu mai târziu de şase luni din momentul transmiterii bunu-
lui.
6) Conservarea bunului vândut. După prevederile articolului 780 Cod
civil când cumpărătorul întârzie să ia bunul sau nu plăteşte preţul, dacă
plata preţului şi transmiterea bunului urmează a fi făcută simultan, vânză-
torul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a-1 conserva.
7) Înlăturarea viciilor bunului vândut. Vânzătorul, la cererea cumpără-
torului este obligat să înlăture din cont propriu viciile bunului vândut sau să
admită reducerea preţului, dacă la aceasta pretinde cumpărătorul.
b) Obiectul extrtinsec îl formează:
1) Bunul vândut. Pentru ca un bun să poată constitui obiectul material
al prestaţiei vânzătorului, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ urmă-
toarele condiţii: să fie în circuitul civil; să existe în momentul încheierii con-
tractului său să poată exista în viitor; să fie determinat sau determinabil licit
şi posibili; să fie proprietatea vânzătorului;
71
Bunul să fie în circuitul civil. Articolul 286 Cod civil stabileşte, că bu-
nurile pot circula liber cu excepţia cazurilor când circulaţia lor este limitată
sau interzisă prin lege124. Îngrădirea circuitului civil poate fi: absolută - care
priveşte bunurile care prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii fac obiec-
tul proprietăţii publice şi care sunt inalienabile, şi; relativă, referitoare la
bunurile care, nefiind inalienabile, pot fi vândute-cumpărate, dar numai de
către anumite persoane sau numai în anumite condiţii125. Regula generală
după care determinăm bunurile care sunt în circuitul civil este "toate bunu-
rile sunt în circuitul civil dacă legea nu prevede altceva". în literatura de
specialitate apar opinii după care un bun poate fi declarat inalienabil, adică
scos din circuitul civil prin convenţia părţilor, nu numai prin lege. Este vor-
ba de cazul când părţile contractante pot conveni asupra clauzei de inalie-
nabilitate a bunurilor care formează obiectul contractului, cu condiţia, însă,
ca această clauză să fie temporară şi să justifice un interes legitim.126
Bunul să existe în momentul încheierii contractului. însăşi prevederile
articolului 753 Cod civil presupune, că vânzătorul transmite cumpărătorului
un bun existent. Astfel, articolele 765, 772, 773, 774, 775 Cod civil, precum
şi alte articole, presupun în mod implicit imposibilitatea vânzării unui bun
inexistent. în acest sens, este deosebit de important de a determina corect
faptul, că este vorba despre un bun concret existent sau de un alt bun, care
poate apărea în calitate de obiect al vânzării-cumpărării. Spre exemplu, la
vânzarea unui set de elemente care poate să formeze o garnitură de mobilă
nu este corect să spunem, că obiect al vânzării-cumpărării este garnitura de
mobilă, ci doar setul de elemente din care poate fi asamblată această garni-
tură. în acest caz argumentăm cu faptul, că la o eventuală insuficienţă a
numărului de detalii din set, cumpărătorul poate înainta pretenţii cu privire
la lipsa detaliilor din setul pentru asamblarea garniturii de mobilă, pe când
în cazul în care în contract ar figura ca obiect al vânzării garnitura de mobi-
lă, cumpărătorul nu mai poate înainta pretenţii cu privire la lipsa cărorva
elemente ale garniturii, deoarece conform prevederilor articolului 765 Cod
civil, acesta a avut posibilitatea de a verifica prezenţa sau lipsa unui element
al garniturii şi respectiv acesta putea înainta pretenţii doar cu privire la vicii-
le latente. în acest sens, în contractul de vânzare-cumpărare, dacă părţile au
convenit asupra cumpărării unui set de elemente pentru asamblarea garni-
turii de mobilă, atunci în contract nu trebuie să figureze ca obiect garnitura
de mobilă, deoarece la momentul încheierii contractului aceasta efectiv nu
există.
Bunul să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil. Necesitatea de-
terminării bunului vândut reiese din mai multe considerente. Corecta apre-
124 Noţiunea de lucruri care sunt în circuitul civil şi respectiv scoase din circuilul civil vizează, în
realitate, fie numai inalienabilitatea unor bunuri - dar care pot forma obiectul unor acte juridice
netranslative de proprietate (de exemplu, locaţune, comodat etc.) - fie numai regimul juridic special
(restrictiv) al circulaţiei anumitor bunuri. în sensul propriu-zis al cuvântului, sunt scoase din
circuitul civil numai lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul drep-
tului de proprietate şi al actelor juridice (aşa numitele lucruri comune - res comunii - aerul, razele
solare, apa mării sau din râul curgător.) care - fiind inepuizabile — nu aparţin nimănui şi al cărui
uz e comun tuturor, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Ca excepţie este cazul apelor care au
potenţialul energetic valorificabil sau acelea ce pot fi folosite în interes public fac parte din dome-
niul public.
125 Exemplu pot servi armele, substanţele narcotice etc.
126 Dumitru Macovei, Drept civil. Contracte, Iaşi 1999, pag.39
72
ciere a naturii, cantităţii şi naturii bunului dă posibilitate ca părţile să poată
confirma executarea deplină şi corespunzătoare condiţiilor enunţate la reali-
zarea consimţământului. Astfel, determinarea bunului în contractul de vân-
zare-cumpărare priveşte stabilirea naturii, cantităţii şi calităţii bunului.
Uneori, determinarea cere indicarea şi altor parametri identificatorii, cum ar
fi locul amplasării127, numărul de identificare, numărul de înregistrare etc.
Astfel, de exemplu, o construcţie este determinată prin indicarea localităţii în
care este situată, apoi strada, numărul cadastral, dimensiunile etc. Bunul
trebuie să fie posibil din punct de vedere fizic (material) şi juridic, în fine,
bunul ce constituie obiectul contractului trebuie să fie licit şi moral ceea ce
presupune posibilitatea utilizării lui fără careva impact amoral128.
Bunul să fie în proprietatea vânzătorului. Odată ce prin contractul de
vânzare-cumpărare se produce transmisiunea dreptului de proprietate, este
firesc că această transmisiune urmează a fi făcută de la proprietar. Legislaţia
cunoaşte, însă, cazuri când cel cec asigură transmisiunea bunului şi a drep-
tului de proprietate nu este şi proprietarul bunului. Este vorba de cazurile
de înstrăinare forţată a bunurilor realizată de regulă de instanţa de judecată
sau de către alte organe ale statului care după legislaţie posedă asemenea
competenţă.
2. Preţul contractului. Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului
constând într-o sumă de bani, care după aprecierea părţilor constituie valoa-
rea bunului vândut. în acest context este necesar de a face diferenţiere între
preţul şi costul bunului, unde costul bunului reprezintă valoarea efectivă a
acestuia, care cuprinde cheltuielile suportate pentru confecţionarea bunului,
pe când preţul reprezintă valoarea atribuită bunului de către părţi la con-
tract. Preţul poate să coincidă, dar de regulă acesta este diferit de costul bu-
nului — el poate fi cât mai mare atât şi mai mic.
Pentru calificarea contractului încheiat drept contract de vânzare-
cumpărare, iar în unele cazuri şi pentru valabilitatea contractului de vânza-
re-cumpărare preţul trebuie să fie fixat în bani. Astfel articolul 756 Cod civil
stabileşte în mod expres că "preţul bunului trebuie exprimat în bani." Dacă
contraprestaţia transmiterii bunului are o altă exprimare decât în bani,
atunci este imposibil de a califica contractul respectiv drept contract de vân-
zare-cumpărare. El apare în aşa caz drept un contract de schimb sau de
altă natură. Uneori, pornind, însă, de la faptul că contraprestaţia transmisi-
unii dreptului de proprietate asupra bunului poate fi de asemenea o sumă
de bani anume preţul apare ca indiciu principal de relevare a calificativului
contractului de vânzare-cumpărare. Exemplificăm aceasta prin faptul, că
contraprestaţia transmisiunii dreptului de proprietate asupra bunului poate
fi o sumă de bani şi în contractul de rentă. Aici însă suma de bani apare
drept o prestaţie de întreţinere, care nu este neapărat să fie echivalentă valo-
rii bunului care a fost transmis în proprietate debirentierului. Este deosebit
de important de ţinut cont de faptul că dacă se înstrăinează însă numai o
cotă-parte individualizată din imobil pentru preţ determinat, iar cealaltă par-
te în schimbul întreţinerii există două contracte distincte, cuprinse într-un
singur act, urmând a se aplica pentru fiecare contract regulile corespunză-
127 De regulă se referă la bunurile imobile, dar poate fi indice determinant şi pentru bunurile mobi-
le, dacă părţile stabilesc expres aşa indiciu.
128 Astfel de lucruri ar putea fi, spre exemplu, casetele cu înregistrări video pornografice.
73
toare. Astfel, dacă se stipulează în actul părţilor că 1/3 din imobil se înstrăi-
nează pe un anumit preţ, iar 2/3 din imobil se înstrăinează în schimbul în-
treţinerii, acel act va cuprinde două contracte distincte, primul de vânzare-
cumpărare şi al doilea de întreţinere.129 Prin urmare, asupra 2/3 din bunul
dobândit în proprietate va exista grevarea dreptului de proprietate-
inalienabilitatea pe durata vieţii credirentierului, iar 1/3 din bunul vândut
va fi liber de o atare grevare. Corespunzător şi în registrul cadastral al bunu-
rilor imobile, deşi dobânditorul în urma încheierii acestor contracte a do-
bândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil, oricum vor fi efectua-
te două înscrieri, deoarece şi natura actelor săvârşite şi natura efectelor
acestora este diferită.
Dacă în contractul de vânzare-cumpărare, preţul bunului nu este de-
terminat în mod expres sau implicit într-o dispoziţie care permite să fie de-
terminat, se va considera, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în
mod obişnuit în momentul încheierii contractului, în ramura comercială res-
pectivă pentru aceleaşi bunuri vândute în împrejurări comparabile130. În
lipsa, însă, a unei careva posibilităţi de a determina preţul bunului, contrac-
tul va lovit de nulitate.
Uneori legislatorul nu lasă la latitudinea părţilor aprecierea preţului în
contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, Legea privind Programul de privati-
zare pentru anii 1997-1998 stabileşte, că terenurile aferente întreprinderilor
privatizate se înstrăinează doar le preţul normativ stabilit conform Legii cu
privire la preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului131.
în asemenea caz, posibilitatea stabilirii unui alt preţ, chiar şi mai mare decât
cel normativ are drept efect declararea nulităţii contractului de vânzare-
cumpărare132.
O condiţie stabilită referitor la preţ este aceea ca preţul să fie serios.
Stabilirea caracterului de preţ serios constituie o problemă ce poate fi apre-
ciată în fiecare caz concret în baza împrejurărilor concrete de încheiere a
contractului. Practica contractuală ne demonstrează, că preţul poate fi su-
perior sau inferior valorii bunului cară formează obiectul vânzării. Aceasta se
argumentează cu faptul, că părţile sunt libere să determine valoarea la care
se vinde bunul. în acest caz s-a spus că nu trebuie confundată neseriozita-
tea preţului cu validitatea lui, întrucât în caz de neseriozitate, preţul con-
tractului este nul absolut, iar în caz de validitate a preţului, contractul de
vânzare - cumpărare este valabil.133 În cazul în care preţul este sincer şi se-
rios însă este mult inferior sau superior valorii reale a lucrului vândut, con-
tractul va fi valabil deoarece părţile sunt libere să determine preţul.
§ 3. Efectele contractului de vânzare cumpărare

Ca orişicare altă categorie de contracte şi contractul de vânzare-
cumpărare produce următoarele categorii de efecte:
129 Radu I. Motică, magistru Florin Moţiu, Contractul de vânare-cumpărare, Bucureşti, 1999 pag.
80-81
130 Articolul 756 Cod civil al Republicii Moldova.
131 Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului " Nr.l308-XIII
din_25.07.1997.
132 În cazul în care părţile au stabilit un preţ mai mare decât preţul normativ, acesta poate să fie
lovit de nulitate parţială.

133 Radu I. Motică, Florin Moţiu, Contractul de vânare - cumpărare, Bucureşti, 1999, pag.88
74
a) efecte ale încheierii contractului;
b) efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contractului
şi;
c) efecte ale executării contractului;
3.1. Efectele încheierii contractului. Principalul efect al încheierii con-
tractului constituie dobândirea de către părţi a drepturilor şi obligaţiilor con-
tractuale. Astfel, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare vânză-
torul are obligaţia de a:
1. suporta cheltuielile de predare a bunului, dacă altceva nu este pre-
văzut în contract;
2. asigura transmisiunea dreptului de proprietate;
3. transmite bunul în termenul stabilit de contract sau în alt termen ce
reiese din contract;
4. preda şi accesoriile bunului odată cu predarea acestuia;
5. garanta cumpărătorul în caz de evicţiune;
6. primi preţul bunului;
7. remite odată cu bunul şi toate documentele referitoare la bun;
8. preda bunul fără vicii materiale sau de natură juridică;
9. înlătura viciile bunului vândut;
10. asigura asortimentul bunurilor vândute;
11. preda bunurile ambalate, dacă contractul nu prevede altceva;
12. conserva bunul vândut în cazul în care cumpărătorul întârzie să
preia bunul cumpărat;
13. asigura dreptul de preemţiune a coproprietarul în diviziune. Cum-
părătorul la rândul său are următoarele obligaţii: de a plăti preţul bunului;
de a prelua bunul vândut;
14. de a suporta cheltuielile de primire şi transportare a bunului din
locul încheierii contractului, precum şi cele de autentificare notarială şi înre-
gistrare, dacă contractul nu prevede altceva;
15. de a confirma vânzătorului faptul recepţionării bunului şi cores-
punderea asortimentului, garniturii, precum şi a altor caractere a acestuia
prevederilor contractului;
16. de a atrage de partea sa vânzătorul în caz de evicţiune.
3.2. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau neexecu-
tarea contractului. Referitor la această categorie de efecte se poate de aplicat
regula generală, după care drept efect a executării necorespunzătoare sau
neexecutării condiţiilor contractului poate fi cerută de către părţi fie executa-
rea silită a obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea contractului, fie alte efecte
specifice obligaţiei neexecutare cu sau fără cererea despăgubirii din partea
debitorului obligaţiei. Totodată este necesar de a examina conţinutul anumi-
tor categorii de efecte, care poartă în sine un specific aparte ale acestei cate-
gorii. Astfel, drept efect a neexecutării obligaţiei vânzătorului de a garanta
cumpărătorul în caz de evicţiune, acesta suportă sarcina întregii despăgubiri
a pierderii dreptului de proprietate de către cumpărător. în suma de despă-
gubire se va încadra cât preţul plătit de către cumpărător in vânzătorului
atât şi cheltuielile suportate de către cumpărător ulterior momentului de
dobândire a bunului. Drept efect al neexecutării obligaţiei de a preda bunul
fără vicii materiale sau de natură juridică, vânzătorul va înlătura pe cont
propriu toate viciile bunului, inclusiv şi va despăgubi daunele cauzate dato-
75
rate acestor vicii sau va preschimba bunul cu un alt bun de acelaşi fel. în
cazul în care vânzătorul nu a asigurat dreptul de preemţiune, titularul aces-
tuia după prevederile articolului 795 Cod civil are dreptul de a dobândi drep-
tul de cumpărător.
3.3. Efecte ce rezultă din executarea contractului. Principalul efect al
executării clauzelor contractului de vânzare-cumpărare constituie dobândi-
rea de către cumpărător a dreptului de proprietate asupra bunului cumpă-
rat, şi obţinerea preţului de către vânzător.
§ 4. Particularităţile unor categorii de contracte de vânzare-

cumpărare
4.1. Contractul de vânzare-cumpărare cu pact de răscumpărare. După
prevederile articolului 786 Cod civil, prin contractul de vânzare-cumpărare
cu pact de răscumpărare înţelegem acel contract unde vânzătorul îşi rezervă
dreptul de răscumpărare a bunului vândut în termenul, condiţiile şi la
preţul convenit de către părţi la încheierea contractului. Astfel, vânzătorul
transmite cu toate efectele transmisiunii dreptul de proprietate asupra bu-
nului către cumpărător, dar prin dispoziţiile contractuale îşi rezervă, prin
comun acord dintre părţi, dreptul de a cere pe durata unei anumite perioade
de timp răscumpărarea bunului vândut. înăuntru acestui termen, la prima
cerere a vânzătorului, deşi cumpărătorul este proprietarul bunului, totuşi
restituie bunul cumpărat fostului vânzător. La momentul respectiv, cumpă-
rătorul -actualul proprietar al bunului apare în calitatea de vânzător, şi in-
vers - vânzătorul apare în calitatea de cumpărător al bunului. Pentru peri-
oada termenului de răscumpărare dreptul de proprietate dobândit de către
cumpărător este grevat cu pactul de inalienabilitate. Odată ce termenul înă-
untru căruia vânzătorul are dreptul de a cere răscumpărarea a expirat, drep-
tul cumpărătorului este liber de această grevare, iar eventuala vânzare-
cumpărare între aceste persoane după expirarea termenului în cauză se va
considera o nouă vânzare-cumpărare, care se va încheia în alte condiţii de-
cât cele prevăzute în pactul de răscumpărare.
4.2. Contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor pentru consum.
Vânzarea-cumpărarea bunurilor pentru consum apare drept o modalitate a
contractului de vânzare cumpărare comercială.
Astfel vânzătorul la acest contract apare în calitate de întreprinzător, iar
vânzările mărfurilor apare drept o activitate comercială. Caracteristic pentru
categoria respectivă de contracte sunt următoarele:
a) Preţul la aceste contracte, de regulă nu se supune negocierii şi se
stabileşte în mod egal pentru toţi cumpărătorii;
b) Clauzele esenţiale ale contractului se stabilesc pentru toţi cumpără-
torii în mod egal;
c) Oferta de vânzare se expune în mod public (vitrine, cataloage etc), cu
indicarea preţurilor, caracteristicilor tehnice, precum şi altor caractere
esenţiale);
d) Cumpărătorul poate preschimba bunul nealimentar în timp de 14 zi-
le din momentul încheierii contractului, cu un bun similar, dar de altă mă-
rime, culoare, model etc, iar în cazul în care aşa ceva nu există - să-1 resti-
tuie vânzătorului contra preţul plătit;
76
4.3. Vânzarea-cumpărarea la licitaţie. Vânzarea la licitaţie constituie o
încheiere a contractului prin concurs. Organizatorul licitaţiei stabileşte con-
diţiile licitaţiei, stabilind la începutul acesteia preţul iniţial de vânzare sau
volumul iniţial de cumpărare134 şi valoarea pasului135. Fiecare pas constituie
o nouă ofertă de a contracta. Organizatorul licitaţiei adjudecă contractul ce-
lui ce a pus la dispoziţie oferta cea mai bună. Condiţiile de mconsiderare a
ofertei favorabile sunt stabilite fie într-un regulament de petrecere a licitaţiei,
fie în invitaţia de participare la licitaţie. Neîncheierea contractului de vânza-
re-cumpărare de către câştigătorul licitaţiei constituie temei de organizare a
unei noi licitaţii. Nu se admite în acest caz adjudecarea contractului următo-
rului participant după câştigător. Drept rezultat al refuzului de încheiere a
contractului de către câştigătorul licitaţiei, adjudecătorul este în drept să
ceară despăgubiri. De regulă aceste despăgubiri se percep din contul ga-
ranţiilor oferite de participanţii la licitaţiei (taxe de participare la licitaţie,
garanţii bancare etc).
4.4. Vânzarea-cumpărarea întreprinderii ca un complex patrimonial. în
baza articolului 817 Cod civil, cumpărătorul poate dobândi dreptul de pro-
prietate asupra unei întreprinderi. Vânzarea dreptului asupra cotei reprezen-
tative (inclusiv şi asupra acţiunii) se deosebeşte de vânzarea-cumpărarea
întreprinderii prin faptul, că sunt înstrăinate toate activele şi pasivele aceste-
ia, şi nu doar partea ce aparţine participantului la societate sau acţionaru-
lui. Prin întreprindere ca complex patrimonial se are în vedere totalitatea
elementelor care asigură funcţionarea întreprinderii conform scopului său de
activitate, precum şi cele ce se determină de părţi ca fiind inseparabile de
întreprindere. Dreptul de proprietate asupra întreprinderii apare din momen-
tul predării acesteia către cumpărător sau reprezentantul acestuia şi urmea-
ză să fie înregistrat la Camera înregistrării de Stat.
Capitolul X. CONTRACTUL DE RENTĂ

lui de rentă
1.1. Definiţia contractului de rentă. Articolul 847 Cod civil defineşte
contractul de rentă ca fiind acel contract în baza căruia o parte numită debi-
rentier se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros o rede-
venţă celeilalte părţi numite credirentier.
Până la adoptarea codului civil în vigoare legislaţia civilă cunoştea doar
o singură varietate a contractului de rentă şi anume contractul de înstrăina-
re a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă, deşi cât practica inter-
naţională atât şi legislaţia fostelor republici ale URSS prevedeau deja demult
un aşa tip de contracte.136 În Republica Moldova acest contract încă nu este
prea bine cunoscut practicii contractuale. în pofida acestui fapt, însă, legis-
latorul nu stabilea vre-o careva interdicţie în ceea ce priveşte încheierea unui
134 Contractul de vânzare-cumpărare la licitaţie presupune atât posibilitatea vânzării, cât şi a

cumpărării bunurilor (achiziţii).
135 Pasul la licitaţie constituie limitele valorii ofertei pe care o poate înainta participantul la licitaţie.
136 A se vedea spre exemplu articolele 583-605 ale Codului civil al Federaţiei Ruse (partea II adop-
tată de Duma de Stat a Federaţiei Ruse Îs 22 decembrie 1995 şi pusă în aplicare începând cu 01
martie 1996)
77
contract de întreţinere decât cel de înstrăinare a casei de locuit cu condiţia
întreţinerii pe viaţă. Mai mult decât atât, la momentul când părţile care în-
cheiau un atare contract, urmau să stipuleze în contract absolut toate con-
diţiile, astfel acoperind lacuna existentă în legislaţie. Astăzi noi avem în co-
dul civil o serie de articole care reglementează raporturile de rentă, dând as-
tfel o posibilitate de a apărea în practica contractuală a Republicii Moldova
unui nou cadru de raporturi contractuale - de rentă.
1.2. Clasificarea contractului de rentă. După cum prevede conţinutul
articolelor 839-858 Cod civil al Republicii Moldova, contractul de rentă poate
fi clasificat după cum urmează:
• în funcţie de forma rentei, deosebim renta în bani şi renta în natură;
• în funcţie de termenul constituirii rentei deosebim renta viageră şi
renta pe termen;
• în funcţie de faptul faţă de cine se constituie renta, deosebim renta
constituită faţă de credirentier şi renta constituită şi faţă de terţi.
• în funcţie de regimul de reglementare a rentei deosebim renta simplă
şi înstrăinarea bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.
Renta în bani constituie acea categorie a rentei unde debirentierul se
obligă faţă de credirentier să plătească redeventa în bani. Renta în natură
presupune achitarea redevenţei sub formă de marfă sau produse. Aceasta
presupune, că părţile la încheierea contractului stabilesc nu doar periodici-
tatea şi mărimea plăţii ci şi natura produsului, iar pornind de la aceasta -
calitatea şi cantitatea acestuia, care de regulă este echivalentă unei sume
băneşti. Renta viageră constituie acea rentă care se constituie pe durata
vieţii credirentierului sau terţei persoane în favoarea căreia deasemenea s-a
constituit renta. Renta pe termen presupune că debirentierul se obligă la
plata redevenţei doar pentru un anumit termen. Termenul respectiv poate fi
determinat fie de producerea unui careva eveniment sau fapt, exclusiv moar-
tea credirentierului, fie de împlinirea unui termen concret determinat de
părţi, care porneşte să curgă de la momentul încheierii contractului, de la
momentul achitării primei plăţi sau de la un alt careva moment stabilit de
părţi.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de rentă. Contractul de rentă
este caracterizat prin următoarele:
a. Este un contract ce poate fi atât unilateral cât şi sinalagmatic. însăşi
prevederile articolului 847 Cod civil, definind contractul de rentă stabilesc
caracterul unilateral al acestuia, unde debirentierul se obligă către crediren-
tier cu privire la plata unei redevenţe, fără ca credirentierul să fie reciproc la
ceva obligat. Mai mult decât atât aliniatul doi al aceluiaşi articol stabileşte
posibilitatea constituirii rentei în favoarea unui terţ. Totodată, contractul de
rentă poate apărea drept un contract sinalagmatic. Astfel, articolele 849,
852, precum şi articolele 839 - 845 Cod civil stabilesc posibilitatea debirenti-
erului de a cere de la credirentier executarea cărorva prestaţii, de regulă,
neechivalente valorii obligaţiei asumate de debirentier. Astfel, la contractul
de rentă atât debirentierul cât şi credirentierul se obligă cu privire la anumi-
te prestaţii -debirentierul cu privire la redeventa, iar credirentierul cu privire
la transmisiunea către debirentier a bunului.
b. Este un contract ce poate fi atât cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit.
Caracterul oneros al contractului rezidă din însăşi natura contractului de
78
rentă, unde după definiţia expusă în articolul 847 Cod civil, debirentierul
asigură credirentierului gratuit plata unei redevenţe. Totodată nu mai puţin
important loc ocupă şi contractele oneroase de rentă, astfel cum, cel mai des
întâlnit fiind contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe
viaţă, este nu altceva decât un contract cu titlu oneros. Atunci când vorbim,
că contractul de rentă este cu titlu gratuit el poarte apărea doar drept o libe-
ralitate, deoarece debirentierul de fiecare dată achitând redeventa îşi
micşorează patrimoniul său, şi anume cu atât cu cât valorează mărimea
acestei plăţi. Atunci când este vorba despre contractul de rentă cu titlu one-
ros, acesta apare doar ca un contract aleatoriu deoarece debirentierul nu
poate cunoaşte mărimea definitivă a prestaţiei la care se obligă faţă de cre-
direntier, chiar şi atunci când este vorba despre un contract de rentă înche-
iat pe termen137. Anume acest moment este şi esenţial pentru deosebirea
contractului de rentă de cel de vânzare-cumpărare şi de schimb, unde ope-
raţiunile de executare a obligaţiei contractuale la aceste contracte sunt iden-
tice după natura lor, însă contractele de vânzare-cumpărare şi de schimb
sunt totdeauna comutative şi nu aleatorii cum în cazul contractului de ren-
tă.
c. Este un contract de regulă generator de drepturi, dar poate apărea
drept un contract translativ de drepturi. Şi acest moment deasemenea ne
vorbeşte despre o deosebire esenţială a contractului de rentă de cel de vân-
zare-cumpărare, schimb sau donaţie. Anume în contractul de rentă se naşte
un drept neexistent până la acel moment - un drept pentru credirentier, şi
anume dreptul de a beneficia de o redeventa, care uneori poate fi acompani-
ată de o careva condiţie. Este esenţial, însă, faptul, că această redeventa du-
pă mărimea sa nu poate nicidecum să fie pusă sub condiţia de a fi echiva-
lentă valorii prestaţiei acordate de către credirentier debirentierului. De aici
noi vedem şi fundamentarea faptului că plata redevenţei de către debirentier
se face periodic. Totodată, prin contractul de rentă are loc transmisiunea
unor drepturi. Este vorba, de regulă, de transmisiunea drepturilor asupra
bunurilor de către credirentier debirentierului.
d. Este un contract cu conţinut patrimonial. Prestaţia cu privire la care
se obligă debirentierul totdeauna poate fi evaluată în bani. Prin urmare, ca-
racteristic pentru contractul de rentă este că obiect al acestuia nu poate fi o
prestaţie cu conţinut nematerial.
e. Este un contract formal. Acest caracter este relevat prin dispoziţiile
articolului 849 Cod civil. Condiţia de formalitate a acestuia este dictată de
regulă de natura bunului care constituie obiect al prestaţiei cuvenite debi-
rentierului. Regula principală care se aplicăîn acest caz este: forma cerută
pentru înstrăinarea bunului ce constituie obiect al rentei se cere pentru con-
tractul de rentă. Spre exemplu, la momentul în care obiectul cu privire la
care se obligă părţile constituie un bun imobil, contractul urmează nu nu-
mai a fi autentificat notarial ci şi supus înregistrării în cadastrul bunurilor
imobile.
f. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin repre-
zentant. După regimul conferit contractului de rentă legislatorul nu
instituie vre-o careva limită în ce priveşte posibilitatea încheierii acestui
137Este vorba spre exemplu despre o situaţie când credirentieral a decedat mai devreme de împli-
nirea termenului de executare a contractului.
79
contract prin reprezentare. Ar fi greşit, chiar, să considerăm, că s-ar putea
aplica doar regula încheierii personale a contractului, deoarece s-ar lipsi de
logică aceasta în cazul în care, spre exemplu, credirentierul, care poate fi
invalid să nu aibă posibilitatea de a delega dreptul de a fi încheiat contractul
de către un jurist-specialist, astfel uşurându-i şi situaţia, şi garantându-i
drepturile.
g. Este un contract numit, tipic şi reglementat. într-adevăr, legislatorul
categoria respectivă de contracte îşi găseşte o reglementare expresă a
regimului juridic, fiind stabilite majoritatea condiţiilor şi efectelor specifice
anume acestui contract.
h. Este un contract ce presupune prestaţii de executare instantanee,
dar după regimul său apare drept un contract de executare succesivă. După
natura prestaţiilor care le presupune contractul de rentă acesta apare drept
un contract executare succesivă. Astfel, debirentierul asigură plata rede-
venţei periodic. Perioada plăţii acestei redevenţe, uneori nu este cunoscută
părţilor, deoarece acesta poate fi un contract de rentă viageră, sau termenul
de achitare a plăţilor este determinat de un eveniment sau fapt, momentul
împlinirii căruia nu poate fi cunoscut. Totodată, atunci când se presupune
transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului oferit de către credi-
rentier, această prestaţie este cu caracter de executare mstantanee. Prin
urmare în aşa fel corect vom putea determina şi regulile aplicabile prestaţiei
de executare succesivă şi regulile aplicabile prestaţiei de executare instanta-
nee.
i. Este un contract principal. Caracterul respectiv al contractului apare
drept un indiciu identificatorul a contractului. Astfel, după regimul juridic
stabilit de către legislator, scopul principal care este urmărit de către părţi la
încheierea contractului constituie asigurarea plăţii redevenţei. în cazul, însă,
când plata rentei apare drept rezultat sau condiţie de dobândire de către
credirentier a dreptului de proprietate asupra unui bun, aceasta (renta) nu
poate fi considerată un contract separat, ci după cum este prevăzut de arti-
colele 839-845 Cod civil, acesta apare drept o varietate a contractului de ren-
tă, iar prin urmare drept un contract principal.
j. Este un contract negociabil. Părţile la încheierea contractului pot ne-
gocia atât cuantumul rentei, cât şi forma şi termenul acesteia. Mai mult de-
cât atât, părţile pe parcursul executării contractului pot conveni asupra mo-
dificării cuantumului şi formei rentei.
k. Este un contract de regulă irevocabil, dar în condiţiile stabilite de le-
ge părţile pot induce revocabilitatea contractului. Codul civil conferă con-
tractului de rentă un caracter de contract irevocabil, unde părţile nu pot în
mod unilateral să renunţe de la executarea obligaţiilor contractuale. Astfel,
conform prevederilor articolului 856 Cod civil oricare din părţi la contractul
de rentă are dreptul să ceară rezilierea contractului dacă executarea acestu-
ia este imposibilă. Menţionăm, în acest caz, că legislatorul declară posibilă
rezilierea şi nu revocarea contractului de rentă. Astfel, atunci când partea la
contractul de rentă este în stare să execute condiţiile contractului aceasta
nu poate induce rezilierea acestuia. Dimpotrivă, în acest caz, cealaltă parte
poate cere executarea silită a obligaţiei contractuale. Totuşi, Articolul 858
Cod civil stabileşte situaţia când contractul de rentă obţine un caracter revo-
cabil. Este vorba despre cazul de deces a debirentierului, când succesorii
80
acestuia renunţă la bun şi prin urmare, renunţă la întreţinerea credirentie-
rului. Este de menţionat, însă, că această renunţare poate fi făcută doar prin
actul de opţiune succesorală şi aplicând prevederile articolului 1527 Cod
civil această renunţare poate fi făcută nu doar la bunul care constituie obi-
ect al rentei, ci este rezultat al renunţării de la moştenirea întregii părţi sau
mase ce i se cuvine moştenitorului.
l. Este un contract de regulă afectat de modalităţi. La încheierea con-
tractului părţile pot stabili diverse condiţii, care pot ţine atât de începutul
producerii efectelor, cât şi de momentul încetării contractului. Astfel, părţile
pot stabili drept moment după care debirentierul încetează plata redevenţei
faptul dobândirii de către credirentier a capacităţii de muncă sau producerea
unui careva fapt juridic.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de rentă

2.1. Capacitatea de a încheia contractul. După cum s-a menţionat mai
sus, prin capacitate de a încheia contracte se înţelege aptitudinea părţii de a
deveni titular de drepturi subiective şi obligaţii civile prin încheierea contrac-
telor, condiţia principală a deţinerii capacităţii de a contracta fiind prezenţa
discernământului. La contractul de rentă legislatorul nu stabileşte condiţii
speciale de capacitate. Pornind de la acesta, capacitatea de a încheia con-
tractul de rentă, având calitatea de credirentier şi debirentier o poate avea
orice persoană. Aici poate fi stabilit doar cenzul de vârstă pentru debirentier,
care este condiţionat de atingerea majoratului. în ceea ce priveşte calitatea
credirentierului, legislatorul nu stabileşte aşa condiţie cum ar fi incapacita-
tea fizică de muncă sau de întreţinere.
Astfel, calitatea de credirentier o poate avea chiar şi o persoană aptă de
muncă, cum ar fi spre exemplu un student ce-şi face studiile la facultate sau
chiar şi un angajat în câmpul muncii.
Unicul moment, pe care legislatorul nu 1-a stipulat, însă, este cela ce
priveşte calitatea de credirentier a persoanei juridice. Pornind de la faptul, că
legislatorul nu face o distincţie expresă între contractele civile şi cele comer-
ciale, în conţinutul articolului 847 Cod civil s-ar fi cerut concretizarea cali-
tăţii de credirentier doar pentru persoana fizică.
2.2. Consimţământul ca fiind acea condiţie de fond a contractului ce
constă în hotărârea părţilor de a încheia contractul prin atingerea acordului
de voinţă, la contractul de rentă poate avea loc odată cu respectarea anumi-
tor reguli. Astfel, în vederea constatării valabilităţii consimţământului în
contractul de rentă este necesar ca consimţământul să provină de la o per-
soană cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juri-
dice138; să fie exteriorizat şi; să nu fie viciat. Realizarea de facto, însă, a con-
simţământului nu deseori duce la producerea efectelor juridice. Astfel, după
prescripţiile articolului 849 Cod civil, realizarea consimţământului nu este
suficientă pentru validitatea contractului - mai este necesară autentificarea
notarială a acestuia, iar în cazurile în care în temeiul contractului de rentă
138Intenţia de a produce efecte la contractul de rentă apare deseori drept un indice de diferenţiere
a acestui contract de alte contracte. Este vorba despre faptul, că părţile, uneori pentru a deghiza o
vânzare-cumpărare sau un contract de schimb, pot perfecta textul unui contract de rentă. Princi-
palul moment, însă, se va releva prin faptul, că la încheierea contractului de rentă urmează să
urmărească producerea anume a efectelor rentei.
81
debirentierului i se dă un bun imobil, acest contract urmează a fi înregistrat
în registrul cadastral al bunurilor imobile.
2.3. Obiectul contractului. Referindu-ne la obiectul contractului de ren-
tă, nicidecum nu ne vom abate de la regula generală a după care se deter-
mină obiectul contractului. Astfel, obiect al contractului de rentă constituie
tot ceia cu privire la ce părţile îşi asumă obligaţii şi dobândesc drepturi.
Astfel obiectul intrinsec al contractului de rentă îl constituie: - achitarea
periodică a redevenţei; după clauzele contractuale, părţile stabilesc obligaţia
debirentierului de a asigura credirentierului, sau şi unei terţe persoane plata
unei redevenţe. Plata respectivă se face de către debirentier periodic în cuan-
tume stabilite de părţi la momentul încheierii contractului. Plata respectivă
poate fi făcută cât personal credirentierului, atât şi prin intermediari, inclu-
siv şi prin intermediul instituţiei bancare. La momentul, însă, când părţile
stipulează clauza transmisiunii plăţii, părţile urmează a concretiza modul de
confirmare a recepţionării de către credirentier a plăţii, precum şi efectele
acesteia. Astfel, în cazul în care părţile stabilesc în contract transmiterea
personal "din mână în mână" a plăţii de la debirentier la credirentier, mo-
mentul executării obligaţiei de către debirentier se va considera momentul
intrării în posesie asupra plăţii de către credirentier. în cazul însă când la
executarea obligaţiei debirentierului se utilizează serviciile instituţiilor fînan-
ciar-bancare, momentul executării obligaţiei de către debirentier se va consi-
dera momentul când credirentierul a intrat în posesie de jure asupra sumei
băneşti, deşi posesia de facto nu a fost realizată139. Totodată, în cazul rentei
viagere, precum şi în cazul în care în contractul de rentă plata este prevăzu-
tă în bani, dacă părţile în contract nu stabilesc altceva, renta urmează a fi
achitată în prealabil. De asemenea, la încheierea contractului părţile pot
stabili posibilitatea recalculării sumei achitate în funcţie de procesele legate
de devalorizarea valutei în care este calculată plata rentei, stabilind criteriile
sau reperele de calculare. în contractul de rentă părţile pot stabili condiţii de
asigurare a respectării termenului de achitare a plăţilor. Această garanţie
poate apărea sub formă de penalitate sau în calitate de o sumă garantată,
care poate fi deţinută de o terţă persoană.
- transmisiunea proprietăţii asupra bunului de la credirentier către de-
birentier, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor de către
credirentier debirentierului se face după regulile de transmisiune a bunului
în contractul de vânzare-cumpărare. Respectiv, dacă pentru un bun, care
face obiectul transmisiunii în contractul de rentă, pentru vânzare este nece-
sar înregistrarea într-un careva registru, atunci şi contractul de rentă va
urma aceiaşi procedură şi va fi supus aceloraşi condiţii.
- asigurarea inalienabilităţii bunului înstrăinat de către credirentier
debirentierului; după prescripţiile articolului 852 Cod civil, debirentierul nu
poate înstrăina bunul dobândit de la credirentier, fără acordul ultimului. De
asemenea debirentierul nu poate realiza altcareva acte, care ar putea duce la
înstrăinarea acestui bun. Este necesar, însă în acest caz de făcut diferenţiere
între ceea ce constituie alienabilitatea bunului şi consumptibilitatea acestu-
ia. Astfel, legislaţia civilă nu stabileşte îngrădire pentru debirentier în ceea ce
139Este vorba în acest caz despre situaţia în care debirentierul a depus pe contul bancar al credi-
rentierului suma bănească sau a efectuat transferul de bani pe contul acestuia, dar credirentierul
nu a efectuat ridicarea sumelor băneşti de pe acest cont.
82
priveşte consumarea bunului. Faptul acesta poate fi confirmat şi prin regula
stabilită de articolul 843 Cod civil, conform căruia chiar şi în cazul peirii bu-
nului debirentierul rămâne a fi obligat faţă de credirentier la plata rede-
venţei.
Obiectul extrinsec al contractului de rentă îl formează:
- redevenţa sau plata debirentierului; în general, legislatorul utilizează
diferiţi termeni în ce priveşte plata în contractul de rentă. Astfel, aceasta este
denumită fie redevenţa140, fie rentă141. în baza contractului de rentă plata cu
privire la care se obligă debirentierul la încheierea contractului poate avea
atât exprimare pecuniară, cât şi sub formă de bunuri.
În cazul în care renta este stabilită în bani, părţile urmează a determina
valuta plăţii. Totodată, părţile sunt în drept de a modifica forma rentei, pre-
cum şi cuantumul acesteia. Din prevederile articolului 854 Cod civil ar re-
ieşi, că posibilitatea modificării formei rentei este doar în cazul în care iniţial
părţile au stabilit renta în bunuri. Ar fi, însă, incorect de gândit în aşa mod,
deoarece posibilitatea ca părţile să modifice orice clauză contractuală, care
nu schimbă, însă, esenţa contractului nu este îngrădită. Cu atât mai mult
nici într-un articol ce reglementează regimul juridic al contractului de rentă
nu este stabilită vre-o limită a modificării clauzelor contractuale.
Atunci când părţile stabilesc renta în bunuri, urmează ca în contract să
se determine natura bunului, calitatea precum şi cantitatea acestuia. Este
necesar, însă, să ţinem cont de faptul, că contractul de rentă, după ope-
raţiunile care le presupune, deseori se aseamănă cu contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie etc. în acest sens,
pentru a nu confunda natura rentei cu cea a contractului de schimb sau
donaţie, la contractul de rentă bunurile transmise de către debirentier ur-
mează a avea aşa natură, încât ele să nu aibă destinaţie de a fi folosite pen-
tru crearea unui bun similar celui transmis de către credirentier sau să fie
folosite în circuitul comercial de către credirentier în vederea practicării acti-
vităţii comerciale.
- bunul înstrăinat de către credirentier; comparativ cu prevederile codu-
lui civil vechi de până la 2003, care stabilea posibilitatea ca credirentierul să
pretindă la o întreţinere doar în cazul înstrăinării casei de locuit, Codul civil
în vigoare nu limitează categoriile de bunuri care pot fi transmise de către
credirentier debirentierului pentru asigurarea de către ultimul a întreţinerii
pe viaţă. Respectiv, după prevederile articolului 839 Cod civil, acestea pot fi
atât bunurile imobile cât şi cele mobile. Mai mult decât atât legislatorul nu
limitează nici valoarea acestui bun. După condiţiile generale transmiterea
bunului în proprietatea debirentierului de către credirentier urmează a fi
realizată în condiţiile generale a vânzării-cumpărării respectivului bun.
Atunci, însă, când bunul transmis aparţine cu drept de proprietate la două
sau mai multe persoane, debirentierul dobândeşte dreptul de proprietate
asupra acestui bun doar în cota parte care-i aparţine credirentierului. - ter-
menul rentei; după cum prevede articolul 848 Cod civil, renta poate fi limita-
tă de un termen, dar poate fi şi viageră (pe durata vieţii credirentierului). în
cazul stabilirii rentei pe termen, părţile fie stabilesc perioada concretă, de-
terminată în zile, luni, ani etc, fie condiţionează încetarea rentei de produce-

83
rea unui fapt juridic, care se va produce cu certitudine, dar care nu poate fi
determinat în ce parametri temporari se poate produce. Acest fapt trebuie să
excludă neapărat decesul persoanei dat fiind faptul, că această categorie
intră sub caracterul rentei viagere.
Cauza. Cauza sau scopul contractului de rentă este deosebit de necesar
de a fi relevată corect. Aceasta se datorează faptului, că anume pornind de la
scopul încheierii contractului de rentă, care presupune asigurarea unei în-
treţineri pentru o altă persoană, îl putem deosebi de contracte, care după
componenţa operaţiunilor contractuale, iar uneori chir şi după natura efec-
telor sunt foarte asemănătoare. Este vorba spre exemplu de asemănarea
contractului de rentă cu cel de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie etc.
Forma contractului. Articolul 849 stabileşte o regulă generală referitor
la forma contractului de rentă, şi anume că acesta urmează a fi încheiat în
formă scrisă şi autentificat notarial. Atunci,
însă, când obiect al rentei apare un bun imobil, renta urmează a fi înre-
gistrată în cadastrul bunurilor imobile.
§ 3. Efectele în contractul de rentă

După regula generală, şi contractul de rentă produce trei categorii de
efecte şi anume efecte ce rezultă din încheierea contractului, efecte rezultate
din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a condiţiilor contrac-
tuale efecte rezultate din încetarea contractului, care la rândul ei poate avea
loc prin reziliere, caducitate şi prin executare.
3.1. Efectele ce rezultă din încheierea contractului. Drept rezultat al în-
cheierii contractului de rentă părţile la contract dobândesc drepturi şi obli-
gaţii reciproce, care după conţinutul lor sunt următoarele:
a) Dreptul credirentierului de a pretinde de la debirentier o plată a ren-
tei şi prin urmare, obligaţia debirentierului de a achita plata respectivă;
b) Obligaţia debirentierului de a achita renta în termenul stabilit de
contract;
c) Obligaţia debirentierului de a achita renta în forma stabilită de con-
tract;
d) Obligaţia debirentierului de a plăti renta în mărimea stabilită de con-
tract;
e) Obligaţia debirentierului de a achita renta în bani în avans, dacă con-
tractul nu prevede altceva;
f) Obligaţia debirentierului de a asigura întreţinere terţei persoane în
cazul în care aceasta este determinată în contractul de rentă;
g) Obligaţia debirentierului de a nu înstrăina bunul transmis de că-
tre credirentier fără acordul ultimului;
3.2. Efectele ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunză-
toare a condiţiilor contractuale. Drept rezultat al neexecutării sau executării
necorespunzătoare a condiţiilor contractului de rentă survin următoarele
efecte:
a) în cazul în care debirentierul nu asigură achitarea rentei sau nu o
achită în mărimea (cuantumul) stabilită în contract, credirentierul poate
cere executarea forţată a obligaţiei debirentierului sau rezilierea contrac-
tului. Odată cu rezilierea contractului bunul transmis de către credirentier
se restituie acestuia;
84
b) în cazul neexecutării obligaţiei de a achita renta în termenul stabilit
de contract, debirentierului îi pot fi aplicate penalităţi de întârziere, dacă
aceasta o prevede contractul, sau credirentierul poate insista asupra rezilie-
rii contractului;
c) în cazul neexecutării obligaţiei debirentierului de a achita renta în
forma stabilită de contract credirentierul poate cere executarea forţată sau
rezilierea contractului. Rezilierea, însă, poate fi cerută în cazul în care forma
rentei este esenţială pentru scopul încheierii de către părţi a contractului;
d) în cazul neexecutării obligaţiei debirentierului de a achita renta în
avans credirentierul poate cere executarea forţată a obligaţiei, despăgubiri
pentru perioada neachitată în avans, precum şi rezilierea contractului;
e) în cazul în care debirentierul nu asigură întreţinere terţei persoane în
cazul în care aceasta este determinată în contractul de rentă, atât credirenti-
erul cât şi terţa persoană poate cere executarea forţată a obligaţiei, precum
şi rezilierea contractului;
f) în cazul în care debirentierul a înstrăinat bunul transmis de către
credirentier fără acordul ultimului, contractul de înstrăinare a acestui bun
va fi lovit de nulitate.
3.3. Efectele încetării contractului de rentă. încetarea contractului de
rentă poate avea loc prin reziliere, caducitate şi prin executare. Executarea
contractului de rentă poate înceta prin reziliere atât în cazul când una din
părţi nu-şi onorează obligaţiile contractuale, cât şi în cazul în care sunt în-
călcate careva prevederi contractuale. Efectul principal al încetării contrac-
tului de rentă prin executare constituie încetarea plăţii redevenţei de către
debirentier şi restituirea bunului credirentierului, dacă un aşa bun a fost
transmis. Plăţile care au fost prestate către credirentier nu sunt restituite,
altfel spus, rezoluţiunea în contractul de rentă nu se aplică. Am putea spu-
ne, însă, că în acest sens legislatorul nu a privit problema sub toate aspecte-
le, dat fiind faptul, că nu a luat în consideraţie posibilitatea inducerii încetă-
rii contractului din culpa credirentierului. Aceste cazuri pot fi atât în situaţia
când credirentierul a provocat neexecutarea obligaţiei de către debirentier142,
cât şi în cazul în care el însuşi nu şi-a onorat obligaţia sa de a transmite bu-
nul.
Executarea contractului de rentă poate înceta prin caducitate, de regulă
atunci când debirentierul nu are capacitate de a asigura această întreţinere.
Spre exemplu acesta a fost concediat din serviciu şi prin urmare nu dispune
de o sursă de venit constant pentru ca să-şi onoreze la timp şi în mărimea
necesară obligaţiile.
Încetarea contractului de rentă prin executare are drept efect încetarea
obligaţiei de plată a rentei de către debirentier, iar prin urmare şi încetarea
celorlalte obligaţii aferente acesteia. De regulă aşa mod de încetare a con-
tractului survine la expirarea termenului contractului de rentă încheiat pe
termen sau la decesul credirentierului, în cazul contractului de rentă viage-
ră.
142 Am putea aduce drept exemplu la acest caz situaţia în care credirentierul a răspândit infor-
maţie calomnioasă la adresa debirentierului, inclusiv şi în legătură cu executarea contractului
de rentă, precum şi atunci când credirentierul artificial a creat condiţii de executare dificilă a con-
tractului etc.
85
§ 4. Particularităţile contractului de înstrăinare a bunului cu con-
diţia întreţinerii pe viaţă
Deşi legislatorul a stabilit pentru contractul de rentă un regim juridic
general, totuşi, pornind de la practica contractuală deja stabilită, precum şi
de la importanţa unor cazuri de stabilire a obligaţiilor de întreţinere pe viaţă,
contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă i s-a
conferit un capitol aparte. Fiind o varietate a contractului de rentă, totuşi
găsim o serie de particularităţi determinate de specificul şi importanţa aces-
tui contract. Astfel, 839 Cod civil stabileşte, că dobânditorul (debirentierul)
asigură beneficiarului de întreţinere (credirentierului) întreţinerea doar cu
titlu oneros şi doar în natură143 - locuinţă, hrană, îngrijire etc. La decesul
dobânditorului bunul transmis, precum şi obligaţia de întreţinere se tran-
smite prin moştenire succesorilor dobânditorului. în cazul în care, însă,
acestea renunţă la moştenire, bunul, după prevederile articolului 858 Cod
civil, se restituie beneficiarului de întreţinere.
Capitolul XI. CONTRACTUL DE DONAŢIE
§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului

de donaţie
Definiţia. Articolul 827 al Codului civil defineşte contractul de donaţie
ca fiind acel contract, în baza căruia o parte numită donator se obligă să
mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilal-
te părţi numite donatar. Pornind de la definiţia expusă în articolul 827, pu-
tem ajunge la concluzia, conform căreia contractul de donaţie constituie un
contract prin care o parte se obligă a transmite celeilalte părţi, cu titlu gratu-
it, în proprietate un bun. Prin urmare, din definiţia expusă reiese, că drept
efect al contractului încheiat apare obligaţia donatorului de a transmite bu-
nul. Totodată, articolul 828 Cod civil stabileşte o regulă, conform căreia, to-
tuşi, contractul de donaţie se consideră încheiat din momentul transmisiunii
bunului de la donator către donatar. Articolul 830 stabileşte, însă, noţiunea
de "promisiune de a dona", prin care se consacră şi caracterul formal al con-
tractului de donaţie.
Prin urmare, în definiţia din articolul 827 Cod civil este incorporată de-
finirea atât a donaţiei simple ca un contract real, cât şi a promi siunii de a
dona.
Clasificarea. Legislaţia civilă stabileşte regimul juridic al mai multor ca-
tegorii de contracte de donaţie. Astfel deosebim:
- în funcţie de faptul dacă donatorul se obligă sau nu a dona, deosebim
donaţia simplă şi promisiunea de a dona.
- în funcţie de faptul dacă este sau nu afectată de modalităţi donaţia,
deosebim donaţia necondiţionată şi donaţia filantropică (condiţionată).
- în funcţie de obiectul donaţiei, deosebim donaţia de bunuri şi donaţia
de bani.
143Acest fapt, însă, nu exclude posibilitatea stabilirii de către instanţa de judecată, sau, eventual
de către părţile contractuale a unei plăţi de întreţinere fixate. Specificul constă, însă în aceea, că
obligaţia de întreţinere nu se va limita doar la această plată. Astfel, în cazul în care starea sănătăţii
beneficiarului de întreţinere va cere efectuarea unor cheltuieli, care vor depăşi mărimea plăţii fixe
stabilite de instanţă, dobânditorul va fi obligat la suportarea tuturor acestor cheltuieli.
86
1.3. Caracterele juridice. Contractul de donaţie este caracterizat prin
următoarele:
1. Este un contract de regulă unilateral. Pornind de la idea că în con-
tractul de donaţie îşi asumă obligaţie doar o singură parte -donatorul, cum
ar fi obligaţia de a transmite bunul donatarului, acest contract apare respec-
tiv drept un contract unilateral. Totodată, conform prevederilor articolului
834 Cod civil, donaţia poate apărea drept un contract sinalagmatic imper-
fect, unde la momentul încheierii contractului donatarul nu are nici o obli-
gaţie, « iar din momentul intrării în proprietate poate, în virtutea contractu-
lui, să se oblige la anumite prestaţii sau sarcini.
2. Este un contract cu titlu gratuit, şi o liberalitate. Din însăşi natura
contractului de donaţie, care presupune transmiterea cu titlu gratuit a bu-
nurilor din patrimoniul donatorului în cel al donatarului reiese caracterul
neoneros al contractului, iar prin regula stabilită de articolul 827 Cod civil,
care stabileşte mărirea patrimoniului donatarului din contul patrimoniului
donatorului se relevă caracterul exclusiv de liberalitate a contractului de
donaţie.
3. Este un contract translativ de drepturi. Deşi în articolul 827 Cod civil
nu este expus în mod expres condiţia transmisiunii dreptului de proprietate,
totuşi, prin contractul de donaţie este realizată transmisiunea dreptului de
proprietate. Faptul transmisiunii dreptului de proprietate prin contractul
de donaţie este relevat din conţinutul articolelor 835 şi 836 Cod civil, prin
care implicit revocarea sau rezoluţiunea are drept efect reintegrarea de către
donator în dreptul de proprietate.
4. Este un contract cu conţinut patrimonial, dat fiind faptul, că obiectul
contractului reprezintă valori patrimoniale.
5. Este un contract de regulă real, dar poate fi şi formal. Caracterul real
al contractului de donaţie este relevat din conţinutul aliniatului (1) al artico-
lului 828 Cod civil, conform căruia contractul de donaţie se consideră înche-
iat în momentul transmiterii bunului. Totodată articolul 830 stabileşte, că în
cazul în care este făcută o promisiune de a dona, contractul urmează a fi
încheiat în formă autentică, iar în cazul donaţiei de bunuri imobile, este ne-
cesară înregistrarea în registrul bunurilor imobile.
6. Este un contract numit şi reglementat. Astfel, legislatorul stabileşte
pentru toate categoriile de donaţii un regim juridic concret.
7. Este un contract de executare instantanee, astfel cum executarea
contractului presupune o singură prestaţie - transmisiunea bunului. Totoda-
tă, în legătură cu prevederile articolului 831 Cod civil, este necesar de a nu
confunda plăţile periodice cu privire la care se obligă donatorul cu executa-
rea succesivă a obligaţiei contractuale, astfel cum în cazul donaţiei, în vede-
rea diferenţierii acestui contract de contractul de rentă, fiecare plată făcută
constituie nu altceva decât executarea unei prestaţii aparte.
8. Este un contract principal, dat fiind faptul, că condiţia executării
contractului de donaţie nu este limitată sau dependentă de modul şi condiţia
de executarea a altui contract.
9. De regulă apare drept un contract de adeziune, dar poate fi şi negoci-
at. Caracterul de adeziune a contractului de donaţie poate fi relevat, spre
exemplu în contractul de donaţie filantropică, unde donatorul indică desti-
naţia bunului donat sub sancţiunea revocării donaţiei. Totodată, chiar şi în
87
contractul de donaţie filantropică părţile pot negocia limita condiţiei de folo-
sire a bunului, iar conform prevederilor articolului 834 Cod civil - chiar şi
unele obligaţii către donatar.
10. După natura sa contractul de donaţie apare drept un contract ire-
vocabil, însă poate fi şi revocabil. Astfel, regula generală este, că contractul
de donaţie este irevocabil dacă legea nu stabileşte altceva. Care sunt cazurile
în care donaţia poate fi revocată? Articolele 834 şi 835 Cod civil, stabilesc
excepţia de revocabilitate a contractului de donaţie. Este vorba în fond de
următoarele situaţii:
a) în cazul în care donaţia este condiţionată de o sarcină sau de folosi-
rea bunului conform unei destinaţii, iar condiţia de sarcină sau destinaţie
nu este respectată de către donatar, donatorul poate induce revocarea do-
naţiei;
b) în cazul în care se stabileşte situaţia de ingratitudine gravă144, fapt
care consemnează o comportare nedemnă a donatarului faţă de donator
sau rudele acestuia;
c) donatarul refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului în-
treţinerea datorată. Totodată este necesar de a face diferenţiere între revoca-
rea donaţiei şi rezilierea acesteia.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de donaţie

2.1. Legalitatea drept condiţie de validitate prezumă corespunderea
conţinutului şi efectelor produse de contract prevederilor legislaţiei în vigoa-
re. în acest sens, se aplică principiul "Se permite totul ceea ce nu interzice
legea". Totodată condiţia respectivă stabileşte că contractul nu trebuie în
fond să contravină legii. Astfel întrebarea principală care poate fi pusă în ce
priveşte legalitatea contractului de donaţie constituie "ce este interzis în ca-
zul contractului de donaţie?". Răspunsul la această întrebare îf formulăm
prin enunţarea unei reguli generale: nu se admite înstrăinarea prin donaţie a
tuturor bunurilor, care nu pot constitui obiect al vânzării-cumpărării, pre-
cum şi nu se admite donaţia în toate cazurile în care nu se admite vânzarea-
cumpărarea. Fundamentăm această regulă pe condiţia generală a posibili-
tăţii încheierii actelor de înstrăinare de bunuri. Pe lângă aceasta, articolul
832 al Codului civil mai determină şi alte cazuri în care donaţia este inadmi-
sibilă.
Este vorba în fond de trei situaţii:
- donaţia în numele persoanelor incapabile;
- donaţia proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituţii
medicale, educative, de asistenţă socială şi din alte instituţii similare din
partea persoanei care se află în ele sau din partea soţului sau rudelor aces-
teia de până la gradul patru, inclusiv.
- donaţia între persoanele juridice cu scop lucrativ.
2.2. Capacitatea de a încheia contractul. După regula generală, enunţa-
tă anterior, prin capacitate de a încheia contracte se înţelege aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi subiective şi obligaţii
civile prin încheierea contractelor. Regula generală, însă, care guvernează
144Conform prevederilor aliniatului (3) al articolului 835 Cod civil revocarea pe temei de ingratitu-
dine poate fi indusă doar în decursul unui an din momentul în care cel îndreptăţit să revoce a luat
cunoştinţă de motivul de revocare.
88
capacitatea de a contracta este, că «poate contracta orice persoană, dacă nu
este limitată capacitatea sa prin lege.». în acest sens, putem enunţa, că în
cazul contractului de donaţie calitatea de părţi o au:
a) Donatorul, care poate fi orice persoană fizică sau juridică, căreia le-
gea nu-i îngrădeşte capacitatea de a încheia contractul de donaţie. Momen-
tul esenţial, care caracterizează capacitatea de donator este acela ce priveşte
deţinerea bunului ce urmează a fi donat cu titlu de proprietate. Astfel, în ce
priveşte persoana fizică, capacitatea completă de a dona o are orice persoa-
nă, care a atins vârsta de 18 ani. Pentru persoanele care nu au atins vârsta
de 18 ani145 legislatorul admite calitatea de donator, însă doar în ce priveşte
valoarea mică a donaţiei. în ceea ce priveşte calitatea persoanei juridice de
donator, aici legislatorul stabileşte o limită, care considerăm, este destul de
justificată. Este vorba de condiţia stabilită în articolul 832 al Codului civil,
conform cărea persoana juridică nu poate avea calitatea de donator în ce
priveşte donaţia faţă de o altă persoană juridică cu scop lucrativ. în rest,
dacă actul de donaţie nu contravine scopurilor activităţii persoanei juridice,
aceasta cu succes poate figura în contractul de donaţie în calitate de dona-
tor.
b) Calitatea de donatar vis-a-vis de cea de donator o poate avea orice
persoană. Mai mult decât atât, în cazul în care contractul de donaţie nu ne-
cesită autentificare notarială sau înregistrare de stat, calitatea de donatar o
poate avea chiar şi persoana fizică începând cu vârsta de 7 ani, chiar dacă
valoarea donaţiei este însemnată. în ce priveşte calitatea de donatar a per-
soanei juridice, aici enunţăm aceeaşi regulă deja declarată - dacă este vorba
de donaţie între persoanele juridice cu scop lucrativ, posibilitatea de a apă-
rea în calitate de donatar este exclusă.
2.3. Consimţământul, după cum am mai menţionat, constituie acea
condiţie esenţială de fond şi generală a contractului care constă în hotărârea
părţilor de a încheia contractul prin atingerea acordului de voinţă. Având în
vedere faptul, că contractul de donaţie este un contract real, respectiv con-
simţământul nu desemnează momentul încheierii contractului. Totodată,
legislatorul admite situaţia în care contractul de donaţie se va considera în-
cheiat la momentul realizării consimţământului, fără însă, ca acesta să fie
considerat drept contract consensual. Este vorba de prevederile aliniatului
(2) al articolului 828, conform căruia donatorul va transmite donatarului
bunul, stabilind un termen pentru acceptarea donaţiei, şi respectiv în mo-
mentul în care donatarul acceptă donaţia, fie expres, fie tacit, contractul se
va considera încheiat. De regulă, însă, realizarea consimţământului are loc
până la transmisiunea bunului.
2.4. Obiectul contractului. Referindu-ne la obiectul contractului de do-
naţie, vom reflecta spectrul acestuia pornind de la regula generală, con-
form căreia obiect al contractului constituie tot ceia cu privire la ce părţile
îşi asumă obligaţii şi dobândesc drepturi.
Astfel, obiectul intrinsec în contractul de donaţie îl constituie:
a) transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunului donat;
b) înştiinţarea cu privire la viciile bunului donat146;
145 În această categorie se includ şi persoanele care au atins deja vârsta de 7 ani (aliniatul (2) al
articolului 22 al Codului civil).
146 Articolul 838 Cod civil.
89
c) despăgubirea pentru viciile nedeclarate cu viclenie;
d) executarea sarcinii puse drept condiţie a donaţiei147;
e) transmiterea plăţilor periodice148.
Obiectul extrinsec îl formează:
• bunul donat;
• sumele băneşti care sunt achitate în contul susţinerii materiale;
• sarcina pusă drept condiţie a donaţiei;
a) Bunul donat. Bunul donat trebuie să corespundă cerinţelor generale
ce ţin de posibilitatea de a-1 înstrăina. Totodată, legislatorul stabileşte o
condiţie certă referitor la bunurile donate, şi anume, aceia care priveşte
stricta determinare a bunului şi faptul, că acesta la momentul încheierii con-
tractului să existe. Astfel, obiect al donaţiei nu poate fi un patrimoniu sau o
parte a acestuia ci doar bunuri determinate.
b) Transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunului donat. După
regula generală, transmisiunea dreptului de proprietate în contractul de do-
naţie este efectuată odată cu transmiterea bunului. Uneori, însă, transmite-
rea efectivă a bunului nu este suficientă pentru considerarea transmisiunii
dreptului de proprietate. Astfel, pentru donaţiile, care urmează a fi înregis-
trate, de regulă dobândirea dreptului de proprietate este legat de momentul
înregistrării. în aşa fel, chiar dacă transmisiunea bunului are loc mai înainte
de momentul înregistrării, dreptul de proprietate se consideră dobândit din
momentul înregistrării. în cazul însă când vorbim despre înregistrarea do-
naţiei de imobile, aceasta prin efectul său constituie şi însăşi momentul în-
cheierii contractului, dat fiind faptul, că de regulă momentul înregistrării
semnifică momentul transmiterii defacto a bunului imobil donat.
c) Înştiinţarea cu privire la viciile bunului donat şi despăgubirea pentru
viciile nedeclarate cu viclenie. Din conţinutul articolului 838 Cod civil, reie-
se, că donatorul este obligat să înştiinţeze donatarul despre eventualele vicii
ale bunului, care după natura lor pot cauza prejudicii donatarului. Referin-
du-ne la natura viciilor despre care ne vorbeşte legislatorul în acest articol ar
fi cazul după analogia cazurilor şi condiţiilor asemănătoare să constatăm, că
donatorul nu va duce răspundere pentru daunele cauzate de toate viciile.
Este vorba doar despre acele vicii, despre care donatorul avea ştiinţă şi des-
pre care donatarul la momentul intrării în posesie asupra bunului nu putea
să le constate sau să le depisteze. Totodată, am putea menţiona, că la des-
păgubirea pentru daunele cauzate de viciile nedeclarate donatorul va fi obli-
gat doar dacă este vorba de trecerea sub tăcere cu viclenie, altfel spus, cu
utilizarea unor metode dolosive, care chiar şi în cazul cânt donatarul ar fi
putut lua act de existenţa viciilor, dar datorită utilizării acestor mijloace,
ultimul nu şi-a realizat această posibilitate.
d) Executarea sarcinii puse drept condiţie a donaţiei. După prevederile
articolului 834 Cod civil, părţile pot conveni ca efectele donaţiei să fie con-
diţionate de îndeplinirea unei sarcini sau realizarea unui scop. Sarcina res-
pectivă poate fi atât în interesul donatorului, cât şi în interesul terţului149.
Exemplu poate servi donarea unei sume de bani, cu condiţia, că donatarul
va organiza o masă pentru vagabonzi.

149 Articolul 834 stabileşte, că sarcina poate fi de utilitate publică.
90
e) Transmiterea plăţilor periodice. Potrivit prevederilor articolului 831
Cod civil donaţia poate fi şi sub formă de plăţi perio¬dice. Astfel părţile stabi-
lesc atât cuantumul plăţii cât şi periodicitatea achitării lor. De asemenea
poate fi stabilită şi forma plăţii.
2.5. Cauza. Cauza sau scopul contractului este condiţia ce constă în
obiectivul (finalul) urmărit la încheierea acestuia. Deseori, anume perfecta-
rea contractului de donaţie serveşte drept mijloc de deghizare a contractului
de vânzare-cumpărare. Astfel, în acest sens, este necesar, ca să facem deo-
sebire nu doar în natura actului, ci şi în scopul urmărit de către părţi. Astfel,
donatorul urmăreşte creşterea patrimoniului donatarului, fără un contra-
echivalent pentru sine sau o terţă persoană. în acest sens, donatarul urmă-
reşte creşterea patrimoniului său din contul donatorului. Esenţial, însă, este
faptul, că are loc nu doar o transmisiune simplă a bunului, ci una ce presu-
pune transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului. Lipsa unuia din
aceste caractere duce la inexistenţa cauzei de donaţie.
2.6. Forma contractului constituie acea condiţie de validitate ce constă
în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de
a crea efectele contractului de donaţie. Regula generală pe care o enunţă
articolul 829 Cod civil, este că "dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a
cărui vânzare este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeaşi formă
este cerută şi pentru donaţie". De aici rezultă următoarele: contractul de
donaţie poate fi încheiat în formă simplă, fie prin întocmirea unui înscris, fie
într-o formă verbală, dar poate fi cerută şi condiţia autentificării notariale,
iar uneori chiar şi înregistrarea în registrele de stat.
§ 3. Efectele în contractul de donaţie

Contractul de donaţie produce următoarele categorii de efecte:
a) efectele încheierii contractului;
b) efectele executării necorespunzătoare sau ţieexecutării contractului;
c) efectele executării contractului.
3.1. Efectele încheierii contractului de donaţie. Efectul principal al în-
cheierii contractului de donaţie sunt drepturile şi obligaţiile părţilor. în acest
sens, legislaţia stabileşte următoarele:
a) Obligaţia donatorului de a transmite bunul donat150;
b) Obligaţia donatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra
bunului donat;
c) Obligaţia donatarului de a executa condiţia stabilită drept efect al
donaţiei;
d) Obligaţia donatorului de a înştiinţa donatarul despre viciile ascunse
ale bunului donat.
e) Obligaţia morală de recunoştinţă faţă de donator, care este reflectată
în conţinutul articolului 835 Cod civil, care prin neexecutarea căreia
poate avea drept efect revocarea donaţiei.
150Respectiva obligaţie este caracteristică în cazul în care este vorba despre promisiunea de do-
naţie (articolul 830 Cod civil). în cazul donaţiei simple însăşi transmiterea bunului consemnează
momentul încheierii contractului, iar prin urmare şi momentul când încep a fi produse efectele
donaţiei. Rezultând din aceasta obligaţia de a transmite bunul în contractul de donaţie nun poate
apărea mai devreme decât încheierea contractului.
91
3.2. Efectele executării necorespunzătoare sau neexecutării contractu-
lui de donaţie. Drept rezultat al executării necorespunzătoare sau neexecu-
tării contractului de donaţie survin următoarele efecte:
a) Drept rezultat al neexecutării obligaţiei de a transmite bunul donat,
donatarul poate cere predarea silită a acestuia. Cererea de predare forţată a
bunului donat poate fi respinsă în cazul în care îndeplinirea promisiunii de
donaţie este imposibilă151.
b) Drept rezultat a neexecutării obligaţiei donatarului de a executa con-
diţia stabilită drept efect al donaţiei, donatorul poate revoca donaţia. Mai
este necesar de precizat faptul, că executarea sarcinii puse drept condiţie a
donaţie poate fi cerută atât de către donator cât şi de terţele persoane intere-
sate de executarea sarcinii, dar revocarea poate fi indusă doar de către dona-
tor.
c) Drept rezultat a neexecutării obligaţiei donatorului de a înştiinţa do-
natarul despre viciile ascunse ale, bunului donat, donatorul va despăgubi
toate daunele suportate de către donatar drept rezultat al acestor vicii. Este
necesar de menţionat doar, că donatorul va fi obligat la despăgubire, doar
dacă el cunoştea despre aceste vicii, şi existenţa lor a fost trecută sub tăcere
cu viclenie.
d) Drept rezultat a neexecutării obligaţiei morale de recunoştinţă
faţă de donator, donatorul poate cere revocarea donaţiei. Situaţia respectivă
este denumită drept al donatorului de a revoca donaţia pentru ingratitudine.
Acest efect poate fi indus doar
pe parcursul unui an din momentul din care donatorul a luat cu-
noştinţă de motivul de revocare.
3.3. Efectul principal al executării contractului de donaţie constituie
dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului donat de către donatar,
iar în cazul în care este vorba despre donaţia condiţionată - şi îndeplinirea
condiţiei stipulate de părţi.
Capitolul XII. CONTRACTUL DE SCHIMB

lui de schimb
1.1. Noţiunea. Articolul 823 Cod civil defineşte contractul de schimb ca
fiind acel contract în baza căruia părţile se obligă să transmită reciproc pro-
prietatea asupra anumitor bunuri ce le aparţin cu drept de proprietate, fie-
care din ei fiind reciproc vânzător al bunului transmis şi cumpărător al bu-
nului primit.
Din definiţia expusă mai sus, precum şi din prevederile articolului 824
Cod civil, reiese că referitor la contractul de schimb se aplică regulile con-
tractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, la contractul de schimb se
aplică toate regulile ce priveşte vân-zarea-cumpărarea bunurilor, dar totoda-
tă este necesar de ţinut cont de faptul, că sunt unele particularităţi, la care
ne vom referi mai jos.
151 Articolul 830 Cod civil. 136

92
1.2. Caracterele juridice ale contractului de schimb. Pornind de la
regimul juridic conferit de legislaţie, determinăm la contractul de schimb
următoarele caractere juridice:
a) Este un contract sinalagmatic,
b) Este un contract cu titlu oneros,
c) Este un contract translativ de drepturi,
d) Este un contract cu conţinut patrimonial,
e) Este un contract, de regulă consensual, dar care poate fi şi formal,
f) Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin repre-
zentant,
g) Este un contract numit şi reglementat,
h) Este un contract de executare instantanee,
i) Este un contract principal,
j) Este un contract negociabil,
k) Este un contract irevocabil,
l) Este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi.
1. Caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare pre-
supune, că părţile se obligă reciproc la încheierea contractului. Mai mult
decât atâta, obligaţiile sunt chiar de acelaşi tip la fiecare din părţi pornind de
la faptul, că părţile în contractul de schimb au concomitent calitatea atât de
cumpărător cât şi de vânzător.
2. Caracterul oneros al contractului de schimb rezultă din faptul că
părţile se obligă reciproc la prestaţii materiale care pot avea şi un supliment
financiar - sulta. Totodată, contractul de schimb rămâine a fi comutativ re-
ieşind din faptul că la încheierea contractului părţile cunosc cu certitudine
natura bunurilor preschimbate, valoarea lor, inclusiv şi mărimea sultei;
4. Este un contract translativ de drepturi pornind de la faptul, că efec-
tul principal al contractului de schimb este transmisiunea dreptului de pro-
prietate. Posibilitatea părţilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra
bunului cumpărat prin încheierea acestui contract, însă, nu este unica. Este
vorba despre faptul, că aşa cum la contractul de vânzare-cumpărare, aşa şi
la cel de schimb odată cu transmisiunea dreptului de proprietate are loc
transmisiunea şi altor drepturi şi obligaţii civile raportate la acest bun. As-
tfel, dacă bunul vândut constituie obiect al contractului de gaj, şi la vânza-
rea acestuia creditorul gajist a dat acordul, coschimbaşul dobândeşte odată
cu dreptul de proprietatea şi obligaţia de asigurare a gajului. Deci, prin ur-
mare, transferul dreptului de proprietate de la un coschimbaş la celălalt
poate fi acompaniat, de regulă, de transmisiunea şi altor drepturi şi obli-
gaţii civile.
5. Este un contract cu conţinut patrimonial.
6. Este un contract consensual, dar care poate fi şi formal. Caracterul
consensual al contractului de schimb porneşte de la caracterul consensual
al contractului de vânzare-cumpărare şi reiese din faptul că, de regulă, acest
contract se consideră încheiat, iar prin urmare produce efecte juridice din
momentul realizării consimţământului. în cazul, însă, când este vorba de
faptul, că pentru contractul de vânzare-cumpărare legislatorul cere pentru
validitatea contractului forma autentică sau înregistrarea lui, acest contract
devine formal.
7. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin
93
reprezentant.
8. Este un contract numit şi reglementat.
9. Este un contract de executare instantanee, dat fiind faptul, că părţile
contractante îşi exercită obligaţiile la contract imediat. Totodată, aceasta
nun înseamnă, că părţile îşi execută concomitent obligaţiile de transmitere
a bunurilor. Astfel, momentul de transmitere a bunurilor de la un
coschimbaş celuilalt poate să difere de momentul când a fost primit bunul.
10. Este un contract principal.
11. Este un contract negociabil, pornind de la faptul, că toate condiţiile
schimbului de către părţile contractante pot fi negociate.
12. Este un contract irevocabil.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de schimb

Ca orice contract, pentru a produce efecte juridice şi contractul de
schimb trebuie să întrunească condiţii generale de validitate, un consimţă-
mânt valabil al părţilor care obligă, părţile să aibă capacitatea de a contrac-
ta, să existe un obiect determinat, licit şi posibil, cauza contractuală să fie
licită şi morală să corespundă cerinţelor de formă etc.
2.1. Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Calitatea de părţi
în contractul de schimb o are orice persoană fizică sati juridică, căreia după
condiţiile articolelor 20-22 Cod civil le este admisă această calitate. Totodată,
cunoaştem cazuri în care calitatea de parte la contractul de schimb este li-
mitată pornind de la limitarea calităţii de cumpărător în contractul de vânza-
re-cumpărare, care poate fi limitată pornind de la anumite calităţi ale cum-
părătorului. Astfel, spre exemplu, calitatea de cumpărător nu o poate avea
persoana fizică străină sau apatridul şi persoana juridică neautohtonă în
cazul în care obiect al vânzării cumpărării apare un sector de teren agricol.
în acest caz nu va fi posibilă încheierea contractului de schimb.
2.2. Consimţământul părţilor. După regula generală, consimţământul
în contractul de vânzare-cumpărare este realizat arunci când părţile au con-
venit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor
esenţiale ale contractului fac parte: bunurile schimbate, mărimea sultei, da-
că aceasta se stabileşte, termenul şi modul de transmitere a bunurilor, ter-
menul şi modul de garantare a viciilor bunului coschimbat etc. Respectiv,
din momentul când a fost realizat acordul de voinţă cu privire la aceste mo-
mente considerăm, că consimţământul în contractul de vânzare- cumpărare
a fost realizat, iar în ce priveşte cazul când acesta apare ca un contract con-
sensual, arunci acest fapt consemnează şi momentul încheierii contractului.
totul ceia cu privire la ce părţile dobândesc drepturi şi obligaţii, urmează a
enunţa şi categoriile obiectului la contractul de vânzare-cumpărare:
a) Obiectul intrinsec îl formează:
1) Transmisiunea bunului, care presupune actul de transmitere de fac-
to a posesiei asupra bunului coschimbat de la vânzător către cumpărător şi
primire a bunului de către cumpărător. Bunul se consideră transmis din
momentul predării efective a bunului fie către coschimbaş-proprietar, fie
către persoana indicată de acesta sau din momentul punerii bunului la dis-
poziţia celuilalt coschimbaş dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării
94
lui. Uneori, dacă aceasta o prevede contractul, transmisiunea bunurilor tre-
buie să se realizeze simultan. Acest fapt apare drept o condiţie a considerării
executării contractului.
2) Transmisiunea sultei. Transmisiunea sultei apare drept obligaţie
doar dacă contractul prevede aşa ceva. La încheierea contractului părţile pot
stabili deasemenea şi condiţii referitor la modul de transmitere a sultei.
3) Transmiterea dreptului de proprietate. Din definiţia dată în articolul
753 Cod civil, reiese că odată cu transmisiunea bunului, vânzătorul asigură
transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia. Totodată, părţile pot
stabili o condiţie a dobândirii dreptului de proprietate în funcţie de faptul
dacă a avut loc coschimbarea de facto a bunurilor. De regulă, însă, prin con-
tractul de schimb dreptul de proprietate poate fi dobândit în următoarele
modalităţi152:
- dreptul de proprietate este transmis în momentul transmiterii
- bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
- dreptul de proprietate este transmis anterior momentului transmi-
terii bunului;
- dreptul de proprietate este transmis ulterior momentului transmi-
terii bunului.
4) Garantarea în caz de evicţiune. Şi la contractul de schimb se aplică
regulile generale ale evicţiunii. Totodată, în cazul în care se constată că unul
din coschimbaşi nu este proprietar al bunului, cealaltă parte la contract este
în drept să înceteze executarea obligaţiei sale de a transmite bunul.
Garantarea lipsei viciilor şi garantarea calităţii bunului coschimbat. Ca
şi la vânzare-cumpărare, transmiţătorul bunului este obligat să predea bu-
nul fără vicii materiale şi juridice, cu toate efectele ce rezultă din aceasta.
înlăturarea viciilor bunului coschimbat. Coschimbaşul, la cererea celeilalte
părţi este obligat să înlăture din cont propriu viciile bunului transmis.
b) Obiectul extrinsec îl formează:
1) Bunul transmis (coschimbat). Pentru ca un bun să poată constitui
obiectul material al prestaţiei în contractul de schimb, aceasta trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie în circuitul civil; să
existe în momentul încheierii contractului său să poată exista în viitor; să fie
determinat sau determinabil licit şi posibili; să fie proprietatea vânzătorului.
2) Sulta. Suma de bani care constituie diferenţa de valoare a bunurilor
constituie sultă. Sulta nu trebuie să depăşească valoarea bunului schimbat
pentru care se cere această sultă.
§ 3. Efectele contractului de schimb

Ca orişicare altă categorie de contracte şi contractul de schimb produce
următoarele categorii de efecte:
- efecte ale încheierii contractului;
- efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contractului
şi; efecte ale executării contractului;
3.1. Efectele încheierii contractului. Principalul efect al încheierii
contractului constituie dobândirea de către părţi a drepturilor şi obligaţiilor
152 Explicaţia regulilor se face ca şi la contractul de vânzare-cumpărare.

95
contractuale. Astfel, prin încheierea contractului de schimb, ca şi la cel de
vânzare-cumpărare părţile au obligaţia de a:
- suporta reciproc cheltuielile de predare a bunului, dacă altceva nu es-
te prevăzut în contract;
- asigura transmisiunea dreptului de proprietate;
- transmite bunul în termenul stabilit de contract sau în alt termen ce
- preda şi accesoriile bunului odată cu predarea acestuia;
- garanta în caz de evicţiune;
- primi sulta;
- remite odată cu bunul şi toate documentele referitoare la bun;
- preda bunul fără vicii materiale sau de natură juridică;
- înlătura viciile bunului;
- asigura asortimentul bunurilor;
- preda bunurile ambalate, dacă contractul nu prevede altceva;
- de a confirma faptul recepţionării bunului şi corespunderea asorti-
mentului, garniturii, precum şi a altor caractere a acestuia prevederilor con-
tractului;
3.2. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau nee-
xecutarea contractului. Referitor la această categorie de efecte se poate de
aplicat regula generală, după care drept efect a executării necorespunzătoare
sau neexecutării condiţiilor contractului poate fi cerută de către părţi fie exe-
cutarea silită a obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea contractului, fie alte
efecte specifice obligaţiei neexecutate cu sau fără cererea despăgubirii din
partea debitorului obligaţiei. Conform prevederilor articolului 826 Cod civil,
în cazul în care una din părţi a transmis un bun ce nu constituie proprietate
sa, celălalt coschimbaş este în drept să refuze executarea prestaţiei la care s-
a obligat.
3.3. Efecte ce rezultă din executarea contractului. Principalul efect
al executării clauzelor contractului de schimb constituie dobândirea de către
părţi a dreptului de proprietate asupra bunului coschimbat.
Capitolul XIII. CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE
§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de

locaţiune
1.1. Definiţia. Doctrina defineşte contractul de locaţiune ca fiind acel
contract, în baza căruia o persoană, numită locator, se obligă să asigure
unei alte persoane, numită locatar (chiriaş), folosinţa temporară, totală sau
parţială a unui lucru în schimbul unei sume de bani numită chirie153.
Codul civil al Republicii Moldova în articolul 875 defineşte locaţiunea ca
fiind acel contract în baza căruia o parte, numită locator, se obligă să dea
celeilalte părţi, numită locatar, un bun determinat individual în folosinţă
temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să
plătească chirie.
Pornind de la cele enunţate mai sus, putem ajunge la concluzia, că con-
tractul de locaţiune este acel contract, în baza căruia o parte, numită loca-
153 Dumitru Macovei, Drept civil. Contracte. Iaşi, 1999, pag. 205.
96
tor, se obligă să transmită celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa tempora-
ră, totală sau parţială a unui bun, iar locatarul se obligă să-1 restituie la
scadenţa şi să achite plata pentru locaţiune, numită chirie.
1.2. Clasificarea. După natura sa, contractul de locaţiune apare nu
drept un contract de specie ci drept un contract de gen. Astfel, în ce priveşte
acest moment, doctrina delimitează două categorii de locaţiune, şi anume:
locaţiunea de bunuri şi locaţiunea de lucrări şi servicii154. În aşa fel în cate-
goria locaţiunii de bunuri intră contractele de închiriere de locuinţă, contrac-
tele de închiriere
de bunuri mobile (autoturisme, aparate de uz casnic etc), arenda, iar
locaţiunea de lucrări sau servicii include în sine contractele de antrepriză,
transport, prestări de servicii, depozit etc.
Cu toate acestea, în continuare, dar şi în corespundere cu prevederile
Codului civil al Republicii Moldova, vom utiliza noţiunea de "locaţiune" doar
în ce priveşte contractele de locaţiune de bunuri.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de locatiune. Conform preve-
derilor legislaţiei civile, contractul de locatiune este caracterizat prin urmă-
toarele:
- Este un contract sinalagmatic,
- Este un contract cu titlu oneros
- Este un contract translativ de drepturi,
- Este un contract cu conţinut patrimonial,
- Este un contract de regulă consensual,
- Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezen-
tant,
- Este un contract numit şi reglementat,
- Este un contract de executare succesivă,
- Este un contract principal,
- Este un contract negociabil,
- Este un contract irevocabil,
- Este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi.
a. Este un contract sinalagmatic. Prin încheierea contractului de locati-
une ambele părţi la contract dobândesc drepturi şi obligaţii. Astfel, locatorul
are obligaţia de a transmite bunul în locatiune, iar locatarul are obligaţia de
a folosi bunul conform destinaţiei şi de a achita în termenul stabilit de con-
tract plata de locatiune - chiria.
b. Contractul de locatiune este cu titlu oneros. Astfel, în articolele 875,
879, 886, 887 Cod civil legislatorul stabileşte în mod expres caracterul one-
ros al locaţiunii, anume acesta fiind unul din indicii determinatorii ai lo-
caţiunii. De regulă apare ca un contract comutativ, unde părţile cunosc cu
certitudine atât valoare şi termenul utilizării bunului, cât şi mărimea plăţii
de locatiune. Anume caracterul oneros al contractului de locatiune îl deose-
beşte esenţial de contractul de comodat, unde părţile nu se obligă la plata
pentru folosinţa bunului transmis în folosinţă.
c. Este un contract translativ de drepturi. In contractul de locatiune are
loc transmisiunea folosinţei bunului cu condiţia restituirii aceluiaşi bun. în
aşa fel, posibilitatea restituirii unui bun de aceeaşi natură la scadenţă este
Ana Manea Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile. Iaşi, 1994, pag.
154
215
97
exclusă, chiar şi ca obligaţie de alternativă. Aceasta şi deosebeşte locaţiunea
de împrumut, unde are loc transmisiunea dreptului de proprietate asupra
unui bun fungibil.
In lipsa unei norme exprese în ce priveşte considerarea momentului do-
bândirii dreptului de folosinţă la contractul de locatiune, aplicând regu-
la generală a transmisiunii drepturilor, ajungem la concluzia, că dreptul de
folosinţă se consideră dobândit din momentul intrării de către locatar în po-
sesie asupra bunului. Şi invers, transmiterea bunului de la locatar la locator
în procesul de restituire a acestuia, se consideră de asemenea din momentul
intrării în posesie a locatorului asupra bunului. în cazul în care transmisiu-
nea bunului se face prin terţa persoană, dreptul asupra bunului se conside-
ră transmis către cealaltă parte a contractului odată cu intrarea în posesia
bunului de către terţa persoană, dacă această persoană reprezintă interesele
părţii respective. Totodată, este necesar de menţionat, că deşi în articolul
876 Cod civil legislatorul cere o anumită formă şi condiţia înregistrării la
bunurile imobile, aceasta este cerută, totuşi pentru opozabilitate, şi nu pen-
tru validitate.
Prin urmare, riscul peirii fortuite a bunului, în cazul locaţiunii stă pe
sama locatorului, chiar şi atunci când posesia de facto o deţine locatarul. în
lipsa unei norme exprese, aplicând analogia, am considera totuşi, că riscul
peirii fortuite a bunului nu va fi suportat de către locator dacă locatarul a
folosit bunul peste termenul stabilit, contrar destinaţiei sale, precum şi în
cazul transmisiunii folosinţei bunului unui terţ contrar prevederilor contrac-
tului. însă chiar şi în aşa împrejurări, riscul peirii fortuite va rămânea pe
sama locatorului dacă locatarul va putea demonstra că peirea fortuită a bu-
nului ar fi avut loc chiar şi dacă folosinţa bunului nu ar fi ieşit din limitele
prevăzute de contract.
d. Este un contract cu conţinut patrimonial. Rezultă acest caracter din
situaţia generală, că prestaţiile cu privire la care se obligă locatorul faţă de
locatar şi locatarul către locator, au de regulă conţinut patrimonial.
e. Este un contract consensual. După prevederile Codului civil acest
contract este unul cu caracter consensual, unde atât locatorul, cât şi locata-
rul îşi asumă obligaţii la momentul încheierii contractului, iar începutul
producerii efectelor contractului nu este legat cu momentul transmiterii bu-
nului. Totodată articolul 876 Cod civil stabileşte condiţia întocmirii formei
scrise a contractului de locaţiune de imobile, iar arunci când această locati-
une se încheie pe un termen ce depăşeşte trei ani, dreptul urmează a fi în-
scris în registrul bunurilor imobile. Această condiţie, însă este o condiţie de
opozabilitate, care nu afectează validitatea contractului de locatiune.
zentant. După cum prevăd regulile capitolului VIII al Codului civil, la con-
tractul de locatiune nu se stabileşte vre-o careva limită în ce priveşte posibi-
litatea încheierii acestui contract prin reprezentare.
g. Este un contract numit, tipic şi reglementat. Legislatorul acordă con-
tractului de lolocaţiune un regim expres de reglementare, fiind stabilite ma-
joritatea condiţiilor şi efectelor specifice anume acestor contracte.
h. Este un contract ce presupune prestaţii de executare instan¬tanee,
dar după regimul său apare drept un contract de executare succesivă. într-
adevăr, după natura prestaţiilor care le presupune contractul de locatiune,
98
acesta apare drept un contract de executare succesivă, astfel cum folosinţa
bunului este exercitată succesiv pe durata unei perioade de timp, sau resti-
tuirea bunului este condiţionată de scurgerea unei perioade de timp. Totoda-
tă, atunci când se presupune transmiterea dreptului de folosinţă asupra
bunului obligaţia de transmitere a bunului este executată instantaneu.
i. Este un contract principal. După regimul juridic stabilit de către legis-
lator, scopul principal care este urmărit de către părţi la încheierea contrac-
tului constituie transmisiunea bunului pentru folosirea acestuia în scopul
extragerii fructelor cu ulterioara restituire a acestuia şi achitarea plăţii de
locatiune, însăşi executarea acestora nefiind condiţionată de încheierea altui
contrac155.
gocia toate condiţiile: de transmitere, caracterele bunului, modul de restitui-
re, mărimea plăţii de locatiune - chiriei etc.
k. Este un contract irevocabil. Părţile după încheierea contractului de
locatiune nu pot înceta sau refuza unilateral de la executarea contractului,
astfel cum executarea acestuia fiecare din părţi poate cere executarea silită a
obligaţiei.
l. Este un contract ce poate fi atât simplu, cât şi afectat de modalităţi.
La încheierea contractului părţile pot stabili diverse condiţii, care pot ţine
atât de începutul producerii efectelor, cât şi de momentul încetării contrac-
tului.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de locatiune

Pentru validitatea contractului de locaţune urmează ca acesta să cores-
pundă condiţiilor de legalitate, privitoare la consimţământ, privitor la capaci-
tatea de a încheia contractul, privitor la obiect, şi privitor la cauza şi forma
contractului.
2.1. Capacitatea de a încheia contractul. Calitatea de părţi la contractul
de locatiune o au locatorul şi locatarul. Locator este persoana care deţine cu
drept de proprietate bunul transmis în locatiune. Locatar este persoana care
exercită folosinţa asupra bunului transmis în locatiune. Atât calitatea de
locator cât şi cea de locatar o poate avea orice persoană cu capacitate de
exerciţiu completă sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă în condiţiile pre-
văzute de legea civilă. Chiar şi în cazul în care dreptul de proprietate asupra
bunului aparţine unei persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu, oricum
calitatea de locator sau locatar aceasta nu şi-o pierde. în asemenea cazuri
este limitată doar capacitatea sa de a încheia personal contractul. Aceasta,
însă, o face din numele părţii reprezentantul său.
2.2. Consimţământul la contractul de locatiune, ca şi la alte categorii de
contracte este realizat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor
esenţiale ale contractului. Condiţiile esenţiale ale contractului de locatiune
sunt: a) natura şi caracterele bunului transmis; b) scopul locaţiunii bunului;
155 Este necesar de a deosebi caracterul unui contract principal de modalităţile de care poate fi
condiţionată executarea contractului. Astfel, contractul este principal deoarece nu este condiţionat
de existenţa şi modul de executare a unui alt contract, pe când încheierea contractului sub con-
diţie suspensivă sau rezolutorie presupune posibilitatea executării doar în legătură cu îndeplinirea
condiţiei, care dealtfel poate rezulta dintr-un careva contract. Acesta, însă nu apare drept un con-
tract ce condiţionează executarea locaţiunii.
99
c) termenul de locatiune; d) modul de transmitere-restituire a bunului; e)
mărimea şi termenul de achitare a chiriei. La momentul când părţile au con-
venit asupra acestor condiţii, consimţământul se consideră realizat.
2.3. Obiectul contractului. Referindu-ne la obiectul contractului de lo-
caţiune, cum şi la alte contracte, vom descrie obiectul intrinsec şi extrinsec
al contractului.
Astfel obiectul intrinsec al contractului de locaţiune îl constituie:
- Transmiterea bunului în locaţiune. La încheierea contractului de lo-
caţiune părţile stabilesc obligaţia locatorului de a transmite bunul. Transmi-
siunea poate fi realizată fie personal, fie prin
reprezentantul uneia din părţi. La momentul realizării transmisiunii
părţile întocmesc act de predare-primire a bunului sau un alt document care
ar confirma transmisiunea bunului.
- Transmisiunea dreptului de folosinţă asupra bunului. Transmite-
rea dreptului de folosinţă asupra bunului dat în locaţiune are loc odată cu
transmiterea posesiei asupra acestuia. De regulă calcularea termenului este
condiţionată de transmiterea folosinţei asupra bunului.
- Înştiinţarea cu privire la viciile bunului transmis. După prescripţiile
articolului 880 Cod civil, locatorul este obligat de a înştiinţa locatarul despre
viciile bunului transmis, despre care acesta cunoaşte.
- Restituirea bunului transmis în folosinţă. La expirarea termenului
de locaţiune, locatarul este obligat să restituie bunul. Locatarul restituie bu-
nul prin întoarcerea aceluiaşi lucru care i-a fost transmis la încheierea con-
tractului. în acest caz părţile întocmesc act de confirmare a restituirii
bunului, indicând corespunderea acestuia prevederilor contractului sau stă-
rii sale anterioare predării către locatar.
- Achitarea plăţii de locaţiune. După prevederile contractului de lo-
caţiune părţile stabilesc obligaţia locatarului de achitare a chiriei. Achitarea
este făcută de către locatar în termenele prevăzute de contract. Astfel, părţile
pot stabili achitarea chiriei la finele fiecărei luni sau altei perioade stabilite
de părţi, precum şi la începutul fiecărei perioade sau la finele executării con-
tractului, odată cu restituirea bunului, semestrului etc, cu indicarea zilei
concrete de achitare şi modalităţii.
- Achitarea altor plaţi. Este vorba de achitarea unor plăţi ce ţin de în-
treţinerea bunului, daunele cauzate de către terţi bunului transmis în lo-
caţiune, plăţile ce rezultă din uzura bunului etc.
- Folosirea conform destinaţiei a bunului transmis în locaţiune. Locata-
rul este obligat să folosească bunul în aşa fel încât să nu contravină desti-
naţiei sale sau să nu ducă la deteriorarea acestuia, în unele categorii de con-
tracte de locaţiune, pe lângă obligaţia de folosire conform destinaţie poate
exista şi obligaţia de a fi folosit bunul. Această obligaţie poate reieşi din na-
tura bunului sau din prescripţia legii. Astfel, dacă neutilizarea bunului ar
duce la peirea sau înrăutăţirea stării acestuia, atunci locatarul va avea obli-
gaţia nu numai de a folosi conform destinaţiei bunul transmis, dar şi de a-1
utiliza. Spre exemplu, prin prescripţia Codului funciar, beneficiarul de folo-
sinţă funciară este obligat la prelucrarea terenului sub sancţiunea pierderii
dreptului. Această situaţie se referă în mod direct şi la cazul de arendă a
terenurilor.
Obiectul extrinsec al contractului de rentă îl formează:
100
- Bunul transmis în locaţiune. Bunul transmis în locaţiune, comparativ
cu contractul de împrumut, după prevederile legislaţiei civile urmează să fie
nefungibil. Aceasta înseamnă, că acest bun este nefungibil, fie prin natura
sa, fie prin determinarea părţilor la contract. Drept bunuri ce pot constitui
obiecte ale locaţiunii pot fi oricec bun mobil sau imobil, care după regimul
juridic aplicabil sunt susceptibile de a fi date în locaţiune.
- Termenul de locaţiune. La încheierea contractului de locaţiune, părţile
fie stabilesc perioada concretă, determinată în zile, luni, ani etc, fie condiţio-
nează ca şi în cazul împrumutului restituirea bunului de producerea unui
fapt juridic, care se va produce cu certitudine, dar care nu poate fi determi-
nat în ce parametri temporari se poate produce. în asemenea cazuri vorbim
despre contract de locaţiune cu termen determinat şi contract de locaţiune
cu termen nedeterminat. Totodată, legislatorul în articolul 877 Cod civil sta-
bileşte limita maximă a termenului pe durata căruia bunul poate fi transmis
în locaţiune şi anume este vorba de termenul ce nu depăşeşte 99 ani. în
unele acte legislative termenul limită de locaţiune poate fi mai mic decât 99
ani, cum ar fi spre exemplu cazul locaţiunii obiectivelor acvatice - 25 ani.
începutul curgerii termenului de regulă constituie ziua transmiterii defacto a
bunului, dar poate fi considerat şi momentul când locatarul avea posibilita-
tea oferită de locator de a intra în posesia bunului. - Chiria. Chiria constituie
o sumă bănească, de regulă, cu privire la care se obligă locatorul faţă de lo-
catar. Chiria poate fi achitată atât în bani cât şi în bunuri echivalate, după
valoare, la o anumită sumă de bani. Mărimea chiriei poate fi modificată de
către părţi de comun acord, dar în cazurile în care locatarul a fost nevoit să
suporte anumite cheltuieli în legătură cu necesitatea conservării bunului
transmis în locaţiune, sau a avut de suportat din urma unor vicii ale bunu-
lui, acesta poate să facă scăderea valorii acestor cheltuieli din plata pentru
locaţiune. Aceste scăderi trebuie să fie neapărat proporţionale.
Cauza. Cauza sau scopul contractului de locaţiune este reflectată în
două momente: urmărirea scopului de utilizare a bunului pentru extragerea
fructelor pentru sine sau pentru terţi, satisfacerea unor interese private
ale locatarului, precum şi urmărirea plăţii pentru locaţiunea bunului.
Forma contractului. Articolul 876 Cod civil stabileşte regula generală,
după care contractul de locaţiune de imobile poate fi încheiat în formă scrisă
şi dacă termenul de locaţiune depăşeşte
trei ani, atunci se cere înregistrarea cadastrală imobiliară în registrul
bunurilor imobile a acestuia. în cazul bunurilor mobile nu este stabilită vre-
o careva regulă ce ar condiţiona validitatea sau opozabilitatea contractului
de locaţiune. Totodată, chiar şi în cazul bunurilor mobile, legislaţia ar putea
prevedea careva condiţii specifice de formă a contractului de locaţiune a
imobilelor.
§ 3. Efectele contractului de locaţiune

Ca şi celelalte categorii de contracte contractul de locaţiune produce
următoarele categorii de efecte:
b) efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contractu-
lui şi;
101
3.1. Efectele încheierii contractului. După cum am mai menţionat, prin-
cipalul efect al încheierii contractului constituie dobândirea de către părţi a
drepturilor şi obligaţiilor contractuale. Astfel, prin încheierea contractului de
locaţiune locatorul are obligaţia de a:
- transmite bunul în condiţiile contractului de locaţiune;
- asigura transmisiunea dreptului de folosinţă asupra bunului;
- garanta viciile bunului;
- repara prejudiciul cauzat locatarului de către terţele persoane;
- de a face reparaţia capitală a bunului transmis în locaţiune;
- despăgubi cheltuielile suportate de locatar în legătură cu necesitatea
suportării cheltuielilor de reparaţie în scopul conservării bunului, dar
care nu au fost executate de către locator la cererea sau înştiinţarea locata-
rului;
Locatarul la rândul său are următoarele obligaţii:
- de a confirma faptul recepţionării bunului şi corespunderea caractere-
lor acestuia prevederilor contractului;
- de a folosi, păstra sau îngriji bunul transmis cu deligenţa unui pro-
prietar;
- să-1 folosească doar conform destinaţiei indicate în contract sau desti-
naţiei ce reiese din natura bunului;
- să suporte cheltuielile curente ce rezultă din folosirea bunului;
- să nu transmită în folosinţa unor terţi bunul, dacă contractul nu pre-
vede altceva;
- să restituie bunul la scadenţă sau dacă termenul nu este determinat,
atunci să-1 restituie după atingerea scopului în vederea căruia a fost tran-
smis bunul;
- să achite în mărimea şi termenul stabilit de contract plata de chirie;
3.2. Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau neexecu-
tarea contractului. Referitor la această categorie de efecte aplicăm regula
generală, după care drept efect a executării necorespunzătoare sau neexecu-
tării condiţiilor contractului poate fi cerută de către părţi fie executarea silită
a obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea sau rezilierea contractului, fie alte
efecte specifice obligaţiei neexecutare cu sau fără cererea despăgubirii din
partea debitorului obligaţiei. Totodată, în cazul neexecutării obligaţiei de res-
tituire a bunului, locatarul va achita locatorului plata de chirie pentru în-
treaga perioadă de reţinere (întârziere). Această sancţiune se aplică supli-
mentar la penalităţile pentru întârziere. 3.3. Efecte ce rezultă din executarea
contractului. Principalul efect al executării clauzelor contractului de locaţiu-
ne este dobândirea de către locatar a dreptului de folosinţă asupra bunului
transmis şi dreptul locatorului de a primi plata pentru locaţiune pe durata
locaţiunii, iar la scadenţă de a primi bunul.
Totodată, legislatorul presupune şi încetarea contractului anterior mo-
mentului de expirare a termenului de locaţiune. Este vorba de cazurile de
peire a bunului transmis în locaţiune.
De rând cu posibilitatea încetării anticipate a contractului, legislatorul
prevede posibilitatea prelungirii termenului contractului de locaţiune. Este
102
vorba de posibilitatea de a prelungi termenul pentrru perioada care în total
cu perioada de până la prelungire a termenului nun va depăşi limita indicată
în articolul 877 Cod civil sau într-un alt act legislativ, care stabileşte aşa
ceva. Posibilitatea prelungirii termenului de locaţiune are loc fie tacit, fie ex-
pres, dacă: a) raporturile contractuale continuă, în mod tacit considerându-
se prelungirea contractului pe termen nedeterminat; b) şi-a onorat cu bună
credinţă obligaţiile în termenul anterior; c) bunul se dă în locaţiune pe un
nou termen. In cazul în care sunt stipulate noi condiţii ale locaţiunii, sau
termenul limită a expirat, contractul de locaţiune se consideră nou-încheiat
şi nu prelungit.
§ 4. Cesiunea de locaţiune şi sublocaţiunea

4.1. Sublocaţiunea. Sublocaţiunea presupune transmisiunea dreptului
de locator în baza unui contract de sublocaţiune de la locatar către o terţă
persoană în ce priveşte contractul de locaţiune - sublocator. în contractul de
sublocaţiune locatarul contractului de locaţiune devine locator în contractul
de sublocaţiune, iar sublocatarul în acest contract are calitatea de locatar.
Sublocaţiunea poate fi încheiată doar cu acordul locatorului. Termenul sub-
locaţiunii nun poate depăşi termenul de locaţiune rămas de la momentul
încheierii contractului de sublocaţiune.
Contractul de sublocaţiune nu produce efecte faţă de locator. Astfel,
când locatorul induce către locatar-sublocator o careva obligaţie, sublocata-
rul va răspunde faţă de locatar-sublocator doar în mărimea limitelor con-
tractului de sublocaţiune.
Totodată, dacă prin acţiunile sublocatarului au fost cauzate daune loca-
torului sau altor locatari, locatorul poate cere de la locatar-sublocator rezilie-
rea contractului de sublocaţiune.
Încetarea şi rezilierea contractului de sublocaţiune se produce în ace-
leaşi condiţii cum şi rezilierea şi încetarea contractului de locaţiune.
4.2. Cesiunea de locaţiune. Comparativ cu sublocaţiunea, cesiunea de
locaţiune este o transmitere a dreptului locatarului asupra bunului transmis
în locaţiune, dar cu subschimbarea locatarului. Astfel, dacă în cazul sublo-
caţiunii locatarul rămâne obligat faţă de locator, în cazul cesiunii de locaţiu-
ne, locatarul-cedent nu rămâne obligat faţă de locator această legătură fiind
stabilită între locator şi locatarul-cesionar. Locatarul-cesionar execută
drepturile şi obligaţiile de locatar în strictă conformitate cu condiţiile con-
tractului de locaţiune încheiat anterior între locator şi locatarul-cedent.
§ 5. Arenda
5.7. Definiţie. Referitor la natura contractului de arendă, odată cu
adoptarea noului Cod civil au apărut multe discuţii. Astfel, unii leagă arenda
doar numai de locaţiunea terenurilor agricole, alţii atribuie contractului de
arendă un caracter de contract comercial şi prin urmare îl consideră carac-
teristic şi pentru alte categorii de bunuri, decât terenurile agricole. Totuşi,
articolul 911 Cod civil defineşte arenda ca fiind acel contract în baza căruia
o parte numită arendator transmite celeilalte părţi numite arendaş, terenuri
sau alte bunuri agricole pe o durata determinată de timp contra unei sume
de bani numită plată de arendă. Totodată, alineatul (2) al articolului 911
Cod civil stabileşte, că dispoziţiile cu privire la arendă, prin convenirea
103
părţilor, se poate referi şi la locaţiunea altor bunuri imobile. Deci, având în
vedere că arenda este un tip al locaţiunii, referind-o la bunurile imobile alte-
le decât terenurile agricole, deasemenea o putem determina drept arendă, iar
prin urmare aceasta ne dă de înţeles, că arenda nu se poate limita doar cu
terenurile şi inventarul agricol.
5.2. Particularităţi în reglementare. Conform prevederilor Codului civil
contractul de arendă este caracterizat prin următoarele particularităţi.
a) Prevederilor contractului de arendă li se aplică regulile contractului
de locaţiune, dacă legea nu prevede altceva.
b) După prevederile articolului 912 Cod civil, acest contract urmează a
fi încheiat în formă scrisă. Totodată, legislatorul nu stabileşte vre-o careva
sancţiune pentru nerespectarea acestei condiţii, iar prin urmare aceasta
poate apărea drept condiţie de opozabilitate.
Termenul arendei nu poate fi mai mic de un an. Dacă termenul arendei
expiră, iar arendatorul nu cere predarea bunului, şi arendaşul nu realizează
predarea, prelungind folosinţa, contractul se consideră prelungit pentru un
an.
Plata arendei poate fi atât în natură cât şi în bani. Dacă mai mult din
jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit, arendaşul poate
cere reducerea proporţională a plăţii arendei. Această cerere o poate face
doar până la separarea fructelor de bun.
Contractul de arendă poate înceta atât prin reziliere, cât şi prin revoca-
re. Revocarea contractului de arendă se aplică doar în cazurile stabilite prin
lege, cum ar fi spre exemplu, încetarea contractului de arendă în legătură cu
retragerea sectorului de teren pentru restabilirea stării ecologice ai acestuia.
§ 6. Leasingul
6.1. Definiţie. Articolul 923 Cod civil defineşte contractul de leasing ca
fiind acel contract în baza căruia o parte numită creditor financiar (locator)
dobândeşte în proprietate sau produce un bun mobil care îl transmite în
proprietate celeilalte părţi numite locatar, iar aceasta din urmă achită loca-
torului plata bunului în rate. în ce priveşte definiţia expusă a contractului de
leasing, este necesar de precizat următoarele momente: a) definiţia expusă în
articolul 923 Cod civil face diferită definirea leasingului în Legea cu privire la
leasing; b) dacă în Legea cu privire la leasing acesta apărea un contract tri-
partid, după prevederile actuale ale Codului civil acesta este un contract bi-
partid; c) ca şi înainte de adoptarea noului Cod civil, legislatorul nu interzice
leasingul mobiliar, deşi expune că leasingul se referă doar la bunurile mobi-
le.
6.2. Particularităţi. Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, contrac-
tul de leasing este caracterizat prin următoarele particularităţi.
a) Leasingul se aplică doar la folosinţa bunului în scopuri profitabile-
comerciale;
b) dreptul de a alege vânzătorul şi/sau bunul aparţine locatarului,
dacă contractul nu prevede altceva;
c) la scadenţă, dacă încetează deplina amortizare, locatarul dobândeşte
dreptul de proprietate asupra bunului;
d) la calculul plăţii periodice (chiriei), se i-a în consideraţie preţul bunu-
lui şi termenul de amortizare a acestuia;
104
e) leasingului i se aplică prevederile ce se referă la locaţiune, dacă legea
nu prevede altceva;
f) contractul de leasing se încheie în formă scrisă;
g) din momentul intrării în posesia bunului locatarul preia toate riscuri-
le, inclusiv şi riscul peirii fortuite a bunului;
h) părţile pot opera cesiunea drepturilor cec rezultă din contract, dar fă-
ră ca regimul juridic al contractului să aibă de suportat careva schimbări.
Capitolul XIV. CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ

ŞI PRESTĂRI DE SERVICII
§ 1. Noţiunea, clasificarea şi condiţiile de validitate ale contractu-

lui de antrepriză şi prestări de servicii
Definiţia. Articolul 946 Cod civil defineşte contractul de antrepriză ca fi-
ind acel contract în baza căruia o parte numită antreprenor se obligă să efec-
tueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi numite client, iar clien-
tul se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.
Clasificarea. Pornind de la regimul juridic al contractului de antrepriză
putem realiza clasificarea contractului de antrepriză după cum urmează:
- în funcţie de natura lucrărilor efectuate la executarea contractului de
antrepriză, deosebim antrepriza privind producerea bunurilor şi antrepriza
privind modificarea bunurilor şi prestarea de servicii.
- în funcţie de tipul antreprizei, deosebim, antrepriza simplă şi contrac-
tul de prestări de servicii.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de antrepriză şi prestări de
servicii. Contractul de antrepriză, pornind de la prevederile legislaţiei în vi-
goare este caracterizat prin următoarele caractere:
- Este un contract cu titlu oneros şi poate fi atât comutativ cât şi alea-
toriu,
- Este un contract constitutiv de drepturi,
- Este un contract de regulă consensual,
tant,
- Este un contract de executare succesivă,
- Este un contract principal, dar poate fi şi accesoriu,
a. Caracterul sinalagmatic al contractului de antrepriză şi de prestări de
servicii este relevat prin faptul, că la încheierea contractului părţile se obligă
reciproc, iar obligaţiile de regulă sunt cora-portate. Astfel, antreprenorul este
obligat să efectueze lucrarea, iar clientul este obligat să plătească valoarea
acesteia; antreprenorul este obligat să înlăture neajunsurile sau viciile bu-
nului creat, iar clientul este obligat să înştiinţeze antreprenorul în termen
despre viciile depistate, iar la înlăturarea lor de către antreprenor, să confir-
me acest fapt; prestatorul oferă serviciul, iar beneficiarul achită plata pentru
105
serviciul acordat. Anume în acest caracter este necesar de a deosebi contrac-
tul de prestări de servicii de contractul de procură, unde la procură repre-
zentantul la momentul încheierii contractului nu are careva obligaţii faţă de
reprezentat,
b. Caracterul oneros al contractului de antrepriză este de principiu,
astfel, cum articolul 946 Cod civil stabileşte în mod expres, că la recepţiona-
rea lucrărilor clientul este obligat să le plătească. Totodată am accepta şi o
situaţie, când contractul de antrepriză ar fi fost executat fără o careva obli-
gaţie de remunerare din partea clientului, unde antreprenorul ar executa
lucrările din contul său, dar cu titlu gratuit. Exemplu ar fi cazul de executa-
re a lucrărilor de reparaţie la o casă de copii (orfelinat) sau executarea unei
lucrări agricole pe cont propriu a antreprenorului (cheltuielile de semănat
sunt suportate de către antreprenor, iar seminţa este pusă la dispoziţie de
către client). In asemenea caz, în contractul de antrepriză devizul de cheltu-
ieli ar primi un alt aspect decât atunci când este vorba despre un contract de
antrepriză oneros. Astfel, în deviz s-ar include doar referinţele la tipul şi va-
loarea materialelor folosite la lucrări, dar plata pentru lucrări se va exclude
din deviz. Mai des întâlnim, însă caracterul gratuit la contractul de prestări
de servicii, unde prestatorul poate presta serviciul fără a percepe o careva
plată pentru aceasta. în cazul, însă, în care antrepriza sau prestările de ser-
viciu apar drept un contract cu titlu oneros, acestea apar de regulă ca un
contract comutativ, unde părţile cunosc cu certitudine atât valoare şi terme-
nul realizării lucrării sau prestării serviciului, cât şi mărimea plăţii pretinse
de către antreprenor sau prestator. Atunci când vorbim, însă, că antrepriza
şi prestările de servicii apar, de regulă, drept un contract comutativ, ajun-
gem la concluzia, că caracterul aleatoriu al acestuia rămâne a fi doar ex-
cepţie. Ţinem să menţionăm, însă, că această afirmaţie nu ar avea un fun-
dament, deoarece legislatorul în realitate nu stabileşte caracterul aleatoriu a
antreprizei sau prestărilor de servicii ca excepţie. în aşa fel, spunem, că ca-
racterul aleatoriu al contractului de antrepriză şi prestări de servicii este mai
puţin frecvent, astfel cum "regula caracterului comutativ" al acestui contract
o raportăm doar la faptul că este întâlnit mai des. Astfel, la încheierea con-
tractului de antrepriză se întocmeşte un deviz fix antrepriza devine un con-
tract comutativ, iar în cazul în care se întocmeşte un deviz aproximativ, an-
trepriza devine un contract aleatoriu.
c. Este un contract constitutiv de drepturi. în contractul de antrepriză
prin efectul său are loc de regulă constituirea unui drept. Acest caracter
este esenţial în deosebirea antreprizei la confecţionarea unui bun cu
materialele antreprenorului de vânzarea-cumpărarea bunului confecţionat
de vânzător, unde ultimul contract apare drept unul translativ de drepturi.
Prin urmare, este deosebită în acest caz şi problema ce priveşte supor-
tarea riscului peirii fortuite a bunului sau lucrării. După regula generală,
atunci când în baza contractului nu este transmisă proprietatea, riscul peirii
fortuite stă pe sama proprietarului. în cazul antreprizei, importanţă are fap-
tul din a cui materiale se fac lucrările şi în posesia cui acestea se aflau.
d. Este un contract cu conţinut patrimonial. Rezultă acest caracter din
situaţia generală, că prestaţiile cu privire la care se obligă antreprenorul faţă
de client sunt cu conţinut patrimonial.
106
e. Este un contract consensual. După prevederile Codului civil acest
contract este unul cu caracter consensual, unde atât antreprenorul, cât şi
clientul îşi asumă obligaţii la momentul realizării consimţământului, şi prin
urmare începutul producerii efectelor contractului nu este legat cu mo-
mentul transmiterii bunului. Totodată pot fi stabilite în unele cazuri şi con-
diţia de formă, însă care apare doar ca o condiţie de opozabilitate, şi care nu
afectează validitatea contractului.
zentant. Codul civil, la contractul de antrepriză nu stabileşte vre-o careva
limită în ce priveşte posibilitatea încheierii acestui contract prin reprezenta-
re.
g. Este un contract numit, tipic şi reglementat. Legislatorul conferă la
capitolul contractul de antrepriză un regim expres de regle¬mentare, fiind
stabilite condiţiile şi efectele specifice contractului.
h. Este un contract ce presupune prestaţii de executare succesivă.
Având în vedere că lucrările se execută de către antreprenor sau prestator o
anumită perioadă de timp, contractul de antrepriză apare drept unul de exe-
cutare succesivă. Totodată, atunci când se presupune transmiterea dreptu-
lui asupra bunului obligaţia de transmitere a bunului este executată instan-
taneu.
i. Este un contract principal, dar poate fi şi accesoriu. După cum de-
termină cauza încheierii contractului, părţile pot urmări drept scop principal
crearea sau renovarea bunului şi urmărirea beneficiului din prestarea servi-
ciului, dar totodată, antrepriza şi prestările de servicii pot apărea drept un
contract accesoriu, unde părţile prin lucrările executate sau serviciile presta-
te pot asigura executarea unui alt contract. Exemplu ar fi cazul încheierii
contractului de antrepriză pentru deservirea tehnică a aparatajului procurat
de la antreprenor, care în contractul de vânzare-cumpărare apare în calitate
de vânzător. în acest caz, producerea efectelor contractului de vânzare-
cumpărare va condiţiona producerea efectelor în contractul de antrepriză.
j. Este un contract negociabil. Deseori, însă, acest contract apare drept
unul de adeziune, având în vedere faptul, că serviciile prestate şi lucrările
realizate au un caracter de activitate comercială exercitată în baza unor tari-
fe stabilite.
k. Este un contract irevocabil, unde părţile după încheierea contractu-
lui nu pot înceta sau refuza unilateral de la executarea contractului, astfel
cum executarea acestuia fiecare din părţi poate cere executarea silită a obli-
gaţiei.
l. Este un contract ce poate fi atât simplu, cât şi afectat de modalităţi.
De regulă, condiţiile care sunt stabilite de părţi privesc momentul începutu-
lui executării contractului de antrepriză, astfel cum părţile pot conveni asu-
pra faptului, că acel moment se va considera moment de început a executării
contractului când una din părţi va săvârşi un act care confirmă dorinţa de a
executa contractul156.
156 Este necesar de a face diferenţiere dintre dorinţa de a executa contractul şi dorinţa ca acesta să
producă efecte. Astfel, efectele se produc deja de la încheierea contractului, însă momentul de
iniţiere a lucrărilor depind de executarea unor acte suplimentare.
107
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de antrepriză
Ca orice contract, pentru a produce efecte juridice şi contractul de an-
trepriză trebuie să întrunească condiţii generale de validitate ale contractului
referitoare la consimţământ, la capacitate de a contracta, la obiect, la cauză
şi la formă.
2.1. Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Calitatea de părţi în
contractul de antrepriză o are:
a) Antreprenorul, care poate fi orice persoană fizică sau juridică. Toto-
dată, în ce priveşte încheierea contractului de antrepriză legea civilă stabi-
leşte anumite condiţii de încheiere, unde părţile trebuie să corespundă con-
diţiilor articolelor 20 - 22 Cod civil. De asemenea legislatorul poate stabili şi
condiţii suplimentare în ce priveşte calitatea de antreprenor, unde în cazul
în care persoana cefigurează în contractul de antrepriză în calitate de antre-
prenor, practică activitate de antreprenoriat, aceasta pentru calitatea de
aparte la contract trebuie să posede autorizaţie specială (patentă, licenţă
etc.)
b) Cumpărătorul, care de asemenea poate fi orice persoană fizică sau
juridică, căreia după tipul contractului de antrepriză în condiţiile articolelor
20-22 Cod civil le este admisă această calitate.
2.2. Consimţământul părţilor. Realizarea consimţământului constituie
una din condiţiile esenţiale pentru considerarea momentului încheierii con-
tractului. Pornind de la aceasta, este deosebit de necesar de a determina
corect momentul realizării consimţământului în contractul de antrepriză.
După regula generală, consimţământul în contractul de vânzare-cumpărare
este realizat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale
contractului. Prin urmare, se va considera că părţile au realizat consimţă-
mântul atunci când ele au convenit asupra următoarelor momente: asupra
bunul ce urmează a fi confecţionat sau serviciului ce urmează a fi prestat,
asupra valorii lucrărilor ce urmează a fi achitate, asupra termenului de exe-
cutare a lucrării sau prestării serviciului, asupra modului de transmitere a
bunului, termenului şi modului de transmitere a plăţii pentru lucrări sau
servicii şi asupra termenului de garantare a viciilor bunului creat. Respectiv,
din momentul când a fost realizat acordul de voinţă cu privire la aceste mo-
mente considerăm, că consimţământul în contractul de antrepriză a fost rea-
lizat, iar prin urmare contractul se consideră încheiat.
totul ceia cu privire la ce părţile dobândesc drepturi şi obligaţii, determinăm:
a) Obiectul intrinsec în contractul de antrepriză şi prestări de servicii îl
formează:
1) Confecţionarea bunului sau executarea lucrării, care presupune
actul de executare de facto a lucrărilor de creare a bunului sau de prestare a
serviciului. Astfel, părţile stabilesc modul, condiţiile, ordinea, limitele, forma
precum şi alte condiţii referitor la confecţionarea bunului sau prestarea ser-
viciului.
2) Transmisiunea materiei prime pentru confecţionarea bunului. Atunci
când contractul de antrepriză este executat cu materialele clientului, clien-
tul asigură transmisiunea materiei prime. Transmisiunea materialelor
necesare pentru executarea lucrărilor consemnează atât momentul cânt an-
108
treprenorul începe executarea lucrării, cât şi faptul cine va prelua riscul ma-
terialelor necalitative. Astfel, dacă la momentul predării materialelor pentru
executarea lucrărilor antreprenorul constată defecte fizice ale materialului
transmis, acesta este obligat de a înştiinţa despre aceasta clientul. Clientul
poate să schimbe materialul, iar dacă dă acordul utilizării materialului de-
fectat, acesta preia riscul oricăror consecinţă datorate acestui defect. Da-
că, însă, antreprenorul nu înştiinţează clientul despre defectul constatat, tot
riscul daunelor datorate din acest defect stă pe sama antreprenorului.
3) Transmisiunea bunului confecţionat sau lucrării executate. In con-
tractul de antrepriză bunul confecţionat sau lucrarea executată se consideră
transmisă din momentul predării efective a acestora fie către client, fie către
persoana indicată de acesta sau din momentul punerii bunului la dispoziţia
clientului dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui.
4) Achitarea plăţii pentru lucrări. Transmisiunea plăţii pentru lucrări
apare drept obligaţie corelativă celei de transmitere a bunului, însă nu poate
fi nici într-un caz drept condiţie reciprocă de executare. Totodată, dacă
părţile nu au stabilit altceva, plata pentru lucrările sau serviciile prestate se
face imediat după momentul predării bunului sau lucrărilor.
5) Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului creat. Din
conţinutul prevederilor Codului civil, reiese că odată cu crearea bunului
antreprenorul asigură şi transmisiunea dreptului de proprietate către
client asupra materialelor din care este confecţionat bunul, deoarece la
momentul creării bunului calitatea de proprietar o are clientul, deşi acest
bun a fost confecţionat integral din materialele antreprenorului. Anume
acest moment este esenţial pentru diferenţierea contractului de antrepriză
de cel de vânzare-cumpărare.
6) Garantarea calităţii bunului confecţionat. Conform prevederilor Co-
dului civil, antreprenorul este obligat să predea clientului bunul fără vicii
sau defecte materiale, în condiţiile stipulate în contract. Astfel, defectul res-
pectiv a influenţat esenţial la micşorarea preţului. Pentru asigurarea calităţii
bunului creat, antreprenorul poate acorda un termen de garanţie.
7) Conservarea bunului confecţionat. Pornind de la faptul, că dreptul de
proprietate asupra bunului confecţionat aparţine clientului, din momentul
executării lucrării clientul are obligaţia de al recepţiona. Atunci, însă, când
este vorba despre faptul că clientul nu intră în posesia bunului creat, antre-
prenorul este obligat să asigure păstrarea bunului cu întreprinderea măsuri-
lor rezonabile pentru a-1 conserva. înlăturarea defectelor bunului confecţio-
nat. Atunci, când la momentul recepţionării bunului sau pe durata termenu-
lui de garanţie clientul constată prezenţa unor defecte antreprenorul, la ce-
rerea clientului este obligat să înlăture din cont propriu defectele bunului
sau să admită reducerea preţului, dacă la aceasta pretinde clientul.
b) Obiectul extrinsec la contractul de antrepriză şi prestări de servicii îl
formează:
1) Bunul creat sau serviciul prestat. Pentru ca un bun să poată consti-
tui obiectul material al prestaţiei antreprenorului, aceasta trebuie să înde-
plinească cumulativ următoarele condiţii: să fie în circuitul civil; să existe îh
momentul încheierii contractului său să poată exista în viitor; sa fie deter-
minat sau determinabil licit şi posibil. Astfel, o armă poate apărea în calitate
de obiect al contractului de antrepriză, doar dacă pe corpul acesteia se efec-
109
tuează careva lucrări ce nu-i modifică caracteristicile sale sau nu duce la
scăderea siguranţei acesteia. Confecţionarea unei cantităţi de substanţe
narcotice este obiectivul unui contract de antrepriză doar în condiţiile strict
determinate de lege. Bunul care nu este posibil nu poate constitui obiect al
antreprize, iar prin urmare nu poate fi sancţionat antreprenorul pentru in-
capacitatea de a crea un obiect care nu poate fi creat de către nimeni. Bunul
trebui să fie determinat sau determinabil, deoarece lipsa determinării obiec-
tului antreprizei face imposibilitate prezentării pretenţiilor referitor la natura
şi caracteristicile bunului.
2) Materialele cu care vor fi executate lucrările. în contractul de antre-
priză lucrările pot fi executate atât cu materialele clientului cât şi cu materi-
alele antreprenorului.
3) Valoarea lucrărilor. Achitarea lucrărilor este obiectul prestaţiei clien-
tului constând într-o sumă de bani, care după aprecierea părţilor constituie
valoarea bunului şi lucrării realizate. Valoarea lucrărilor este reflectată în
devizul la contractul de antrepriză. Astfel, devizul poate fi fix şi aproximativ.
Devizul fix presupune achitarea de către client antreprenorului aşa sumă,
care este convenită în contract, chiar dacă în realitate antreprenorul a avut
să cheltuie mai mult sau mai puţin din suma respectivă, pe când în cazul în
care este vorba de devizul aproximativ, clientul va achita antreprenorului
suma cheltuită efectiv pentru realizarea lucrărilor. în cel de-al doilea caz an-
treprenorul, pentru determinarea sumei ce urmează a fi achitată va prezenta
clientului dare de samă pentru lucrările executate.
4) Termenul de executare a lucrărilor. Părţile execută prestaţiile stabili-
te în contract în termene stabilite. Astfel, clientul se obligă să efectueze tran-
smiterea materialelor pentru confecţionarea bunurilor în anumit termen, iar
antreprenorul se obligă de a executa lucrarea în anumit termen, termenul
acesta fiind raportat la momentul predării materialului.
§ 3 Efectele în contractul de antrepriză şi prestări de servicii

Ca orişicare altă categorie de contracte şi contractele de antrepriză şi
prestări de servicii produce următoarele categorii de efecte:
b) efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contrac-
tului şi;
tractuale. Astfel, prin încheierea contractului de antrepriză părţile dobân-
desc următoarele drepturi şi obligaţii:
- de predare a materialelor cu care urmează a fi confecţionat bunul;
- de a asigura transmisiunea dreptului de proprietate;
- de a transmite bunul în termenul stabilit de contract sau în alt termen
ce reiese din contract;
- de a preda şi accesoriile bunului odată cu predarea acestuia;
- de a garanta calitatea bunului sau lucrării;
- de a preda plata pentru lucrări;
- de a preda bunul fără defecte;
- de a înlătura defectele bunului sau lucrării efectuate;
110
- de a conserva bunul în cazul în care clientul întârzie să preia bunul
cumpărat;
- de a confirma antreprenorului faptul recepţionării bunului şi cores-
punderea acestuia prevederilor contractului;
- de a respecta termenele contractuale.
3.2. Efectele ce rezulta din executarea necorespunzătoare sau neexecu-
tarea contractului. Ca şi la alte contracte, la cel de antrepriză se poate de
aplicat regula generală, după care drept efect a executării necorespunză-
toare sau neexecutării condiţiilor contractului poate fi cerută de către părţi
fie executarea silită a obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea contractului,
fie alte efecte specifice obligaţiei neexecutate cu sau fără cererea despăgubirii
din partea debitorului obligaţiei.
Totodată, drept efect al neexecutării obligaţiei de a înlătura defectul, cli-
entul poate să-1 înlăture din cont propriu şi prin urmare antreprenorul va
despăgubi daunele cauzate datorate acestor defecte.
executării clauzelor contractului de antrepriză constituie constituirea drep-
tului clientului asupra bunului confecţionat, şi obţinerea plăţii pentru aceas-
ta de către antreprenor.
§ 4. Particularităţile contractului de antrepriză în construcţii

Contractul de antrepriză în construcţii este caracterizat prin anumite
particularităţi, atât în ce priveşte condiţiile de încheiere, cât şi în ce priveşte
condiţiile de executare. Astfel, la încheierea contractului de antrepriză în
construcţii, care poate să presupună atât construcţia, cât şi reconstrucţia
unor clădiri, încăperi sau instalaţii, este necesară prezenţa autorizaţiei de
construcţie sau reconstrucţie. Autorizaţia de construcţie sau reconstrucţie
este eliberată în baza proiectului de construcţie sau reconstrucţie aprobat în
modul stabilit de legislaţia cu privire la urbanism şi calitate în construcţii.
Orice demolare cu ulterioara construcţie a clădirilor este necesar să fie
acompaniată de autorizaţie de demolare şi de construcţie. însăşi lucrările de
construcţie şi reconstrucţie sunt executate atât conform prevederilor con-
tractului cât şi conform condiţiilor de calitate în construcţii. Chiar dacă con-
tractul de antrepriză în construcţii prevede altceva decât cerinţele de calitate
în construcţie, superioritate în respectare au cerinţele de calitate în con-
strucţie. La finele executării lucrărilor construcţia urmează a fi recepţionată.
Recepţionarea lucrărilor de construcţie se face de către o comisie mixtă com-
pusă din specialişti din diferite domenii: tehnic, ecologic, antiincendiar etc.
Drept rezultat al recepţionării se întocmeşte proces-verbal de recepţie, unde
pe lângă menţiunea despre corespunderea lucrărilor cerinţelor de calitate se
face referinţă şi la documentele în baza cărora a fost efectuată construcţia -
proiectul aprobat, autorizaţia de construcţie sau reconstrucţie etc.
111
Capitolul XV. CONTRACTUL DE TRANSPORT

transport
1.1 Definiţia. Contractul de transport este acel contract în baza căruia o
parte numită cărăuş sau transportator se obligă faţă de cealaltă parte numi-
tă pasager să o transporte împreună cu bagajele ei la locul de destinaţie sau
faţă de client să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar călătorul şi
respectiv clientul se obligă să plătească remuneraţia convenită.
Este necesar de concretizat, că în conformitate cu prevederile articolului
980 Cod civil, transportarea gratuită a persoanei sau a bunului făcută în
afara activităţii de antreprenoriat nu nimereşte sub incidenţa regulilor apli-
cabile contractului de transport şi privesc doar obligaţii de prudenţă şi deli-
genţă.
1.2 Clasificarea contractului de transport. Este deosebit de important
de reţinut, că în contractele de transport, pentru aprecierea corectă a
conţinutului drepturilor şi obligaţiilor părţilor la contract o deosebită impor-
tanţă are tipul transportului, perioada şi modul de transportare, tipul încăr-
căturii, categoria pasagerului etc. Astfel, putem deosebi următoarele catego-
rii de contracte de transport:
a) în funcţie de tipul mijlocului de transport cu care se face
- transportarea, deosebim:
- contract de transport auto;
- contract de transport feroviar;
- contract de transport aerian;
- contract de transport fluvial;
- contract de transport maritim;
- contract de transport cosmic;
- contract de transport cu tracţiune animală.
b) în funcţie de conţinutul transportat, deosebim: contract de transport
de pasageri; contract de transport de bunuri;
c) în funcţie de modul de transportare, deosebim:
- contract de transport continuu;
- contract de transport succesiv;
- contract de transport combinat;
1.3 Caracterele juridice ale contractului de transport. Contractul de
transport este caracterizat prin următoarele:
- Este un contract sinalagmatic pornind de la faptul, că părţile se obligă
reciproc. Astfel obligaţiile cărăuşului constau în asigurarea transportării în-
cărcăturii sau a pasagerului şi bagajelor acestuia în condiţiile şi termenele
stabilite în contract, iar clientul sau călătorul este obligat să achite plata
pentru transportate şi respectiv pentru călătorie.
- Este un contract cu titlu oneros şi comutativ. La încheierea
contractului de transport ambele părţi la contract urmăresc avantaje -
clientul transportarea încărcăturii, iar cărăuşul remunerarea.
- Este un contract translativ de drepturi. în contractul de transport cli-
entul transmite cărăuşului dreptul de posesie asupra încărcăturii, care la
atingerea punctului de destinaţie, cărăuşul urmează s-o restituie.
112
- Este un contract cu conţinut patrimonial în contractul de transport
părţile pretind la executarea unor obligaţii care pot fi evaluate pecuniar.
Pornind de la aceasta părţile la contract pot în mod cert să aprecieze atât
valoarea eventualelor daune care pot fi cauzate, cât şi avantajele pe care le
urmăresc ca rezultat al executării contractului.
- Este un contract consensual. La încheierea contractului de transport
părţile deşi sunt obligate a respecta forma scrisă a contractului de tran-
sport, totuşi această condiţie rămâne doar una
de opozabilitate, nerespectarea căreia ar duce la imposibilitatea confir-
mării faptului încheierii contractului de transport sau condiţiilor acestu-
ia.
- Este un contract ce poate fi încheiate atât personal cât şi prin repre-
zentant. La încheierea contractului de transport legislatorul nu limitea-
ză posibilitatea încheierii acestuia prin reprezentant.
- Este un contract numit şi reglementat. Este un contract care îşi gă-
seşte în mod detaliat reglementările în ce priveşte condiţiile şi efectele înche-
ierii acestuia.
- Este un contract de executare succesivă. La acest contract părţile sta-
bilesc de regulă perioada de executarea contractului, care presupune acte de
executare succesive, eşalonate în timp.
- Este un contract ce poate fi atât principal cât şi accesoriu Atunci cânt
clientul urmăreşte transportarea, fără ca aceasta să fie condiţionată de mo-
dul de executare a altui contract, contractul de transport apare drept unul
principal. Atunci, însă, când, spre exemplu la încheierea unui contract de
vânzare-cumpărare, părţile au încheiat şi un contract de transport, prin care
vânzătorul s-a obligat
să transporte bunul la cumpărător, dobândind în acest caz calitatea de
cărăuş, iar cumpărătorul - calitatea de client. în asemenea caz contractul de
transport dobândeşte caracterul de contract accesoriu, deoarece din momen-
tul din care se induce rezoluţiunea contrac tului, aceeaşi soartă o va urma şi
contractul de transport.
- Este de regulă un contract negociabil, dar poate fi şi de adeziune.
Atunci când este vorba de contractele de transport de pasageri cu rute stabi-
lite, de regulă este vorba despre contract de transport de adeziune, unde
cărăuşul stabileşte condiţiile de călătorie, timpul deplasării şi preţul călăto-
riei, iar călătorul fie acceptă fie nu acceptă aceste condiţii. în celelalte cazuri
contractele de transport sunt supuse negocierii.
- Este necesar în ce priveşte prevederile articolului 981 Cod civil, de fă-
cut diferenţiere între contractul obligatoriu şi obligaţia de a încheia contrac-
tul de transport. Astfel, contractul de transport rămîne un contract negocia-
bil, iar prin prisma prevederilor articolului 981 Cod civil, pentru persoanele
care fac publică oferta de a încheia contractul de transport, încheierea con-
tractului este obligatorie.
- Este un contract revocabil. Articolul 20 al Codului transportului auto
stabileşte dreptul călătorului de a restitui biletul de călătorie până la pleca-
rea autobusului din gară. Astfel, pasagerul este în drept să restituie biletul
113
oricând până la plecarea autobusului din gară, cu restituirea costului biletu-
lui157.
- Este un contract ce poate fi atât pur şi simple cât şi afectat de modali-
tăţi. La încheierea contractului de transport părţile pot conveni la executarea
contractului în funcţie de realizarea unor condiţii ce ar privi atât executarea
cât şi validitatea acestuia.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de transport

Pentru validitatea contractului de transport este necesară respectarea
condiţiilor ce privesc legalitatea, consimţământul, capacitatea părţilor de a
contracta, obiectul, cauza şi forma.
Legalitatea încheierii contractului presupune respectarea regulii gene-
rale, după care se admite totul ceea ce nu este interzis, în acest sens, se
consideră încheiat cu încălcarea condiţiei de legalitate acel contract de tran-
sport, unde transportatorul nu are autorizaţie specială de exercitare a tran-
sportării. Spre exemplu se cons¬deră încheiat cu încălcarea condiţiei de le-
galitate contractul de transport unde cărăuşul nu posedă licenţă de efectua-
re a transportului de călători, ori nu posedă permisul de conducere unde să
fie atestată categoria respectivă de admitere la dreptul de conducere a uni-
tăţii de transport ce poate transporta călători etc. De asemenea se consideră
încheiat cu încălcarea condiţiei de legalitate acel contract unde obiect al
transportului sunt bunurile interzise sau limitate în circuitul liber civil (dro-
guri, arme, substanţe nucleare etc.) şi fără autorizaţia şi înzestrarea respec-
tivă a unităţii de transport.
Capacitatea de a încheia contractul. Calitatea de părţi la contractul de
transport o au:
a) Cărăuşul sau transportatorul, care este persoana fizică ce realizează
transportarea cu mijlocul de transport şi care posedă autorizaţiile necesare
(permis de conducere, licenţă etc.) sau
persoana juridică proprietar al unităţii de transport cu care se realizea-
ză transportarea încărcăturilor sau pasagerilor.
Pasagerul (călătorul), care este persoana fizică indiferent de capacitatea
sa, dar care în temeiul contractului se bucură de dreptul de a fi transportată
până la punctul de destinaţie.
Clientul, care este persoana fizică sau juridică care în baza contractului
de transport transmite cărăuşului încărcătura pentru a fi transportată la
punctul de destinaţie.
d) Destinatarul, care este persoana care preia încărcătura. în unele ca-
zuri destinatarul poate fi aceiaşi persoană care a făcut predarea bunurilor
pentru transport.
Consimţământul la încheierea contractului. In contractul de transport
consimţământul se consideră realizat în momentul când părţile au convenit
asupra condiţiilor esenţiale ale contractului şi anume asupra tipului de
transport, asupra modului de transportare, asupra bunurilor transportate şi
157în cazul în care biletul este restituit cu mai mult de două ore înainte de plecarea autobusului
(conform graficului), pasagerului i se restituie costul integral al biletului cu excepţia taxelor supli-
mentare achitate anterior de acesta. în cazul în care biletul se restituie cu mai puţin de două ore
de la momentul plecării autobusului din gară, pasagerului i se restituie suma achitată pentru bilet
cu reţinerea a 15% din costul acestuia.
114
plăţii pentru transport, asupra termenului transportului, asupra modului de
predare-primire a încărcăturii şi modului de achitare a plăţii pentru tran-
sport etc.
Obiectul în contractul de transport ca şi la toate celelalte contracte con-
stituie totul ceia cu privire la ce părţile stabilesc drepturi şi obligaţii la înche-
ierea contractului. Astfel:
a) obiectul intrinsec îl formează:
- Transmisiunea încărcăturii. La încheierea contractului de transport
părţile pot conveni asupra modului şi condiţiilor de transmitere a încărcătu-
rii. Astfel, părţile pot conveni asupra faptului, că transmisiune a încărcăturii
se consideră momentul când cărăuşul are accesul asupra încărcăturii sau
fie în momentul când clientul-predător a amplasat încărcătura în mijlocul de
transport a cărăuşului. Acest moment prezintă o importanţă deosebită
având în vedere faptul, că cărăuşul răspunde de integritatea mărfii din mo-
ment ce el a intrat în posesia acesteia şi are posibilitatea reală de a asigura
paza şi integritatea acesteia. Odată cu transmiterea încărcăturii clientul şi
cărăuşul întocmesc act prin care confirmă primirea mărfii. De regulă aceasta
este foaia de trăsură, care pe lângă aceasta mai este şi confirmare a faptului
că a fost încheiat contract de transport.
- Îmbarcarea pasagerilor. După regulile de călătorie a pasagerilor, în
rutele regulate pasagerii sunt îmbarcaţi doar la staţiile special amenajate. Se
consideră îmbarcare a persoanei în mijlocul de transport momentul când
aceasta este în posibilitate să fie transportată.
- Recepţionarea încărcăturii. Recepţionarea presupune primirea de că-
tre destinata a încărcăturii. Momentul recepţionării încărcăturii deseori
poate fi confundat cu momentul sosirii transportului la punctul de desti-
naţie. Momentul sosirii la punctul de destinaţie de regulă este diferit de cel
de recepţie a încărcăturii, deoarece însăşi recepţionarea poate avea loc o pe-
rioadă mult mai îndelungată, şi la respectarea căreia, de regulă, se obligă
destinatarul. Părţile pot conveni asupra faptului că momentul recepţionării
se va considera momentul când unitatea de transport a sosit la locul de des-
tinaţie, însă aceasta va presupune, că deîndată cărăuşul a pus la dispoziţie
destinatarului încărcătura spre a fi descărcată sau debarcată de către aces-
ta. La recepţionarea mărfii destinatarul sau clientul.
- Debarcarea pasagerilor. Ca şi îmbarcare a pasagerilor debarcarea
acestora la transportul de pasageri cu rute regulate poate avea loc doar la
staţiile special destinate pentru aceasta.
- Înştiinţarea cărăuşului despre natura şi conţinutul încărcăturii. La
efectuarea încărcării clientul înştiinţează cărăuşul referitor la conţinutul şi
natura mărfii. El preîntâmpină cărăuşul despre eventualele pericole ce pot
apărea în legătură cu careva situaţii excepţionale (accident sau deteriorare),
iar în funcţie de posibilităţi, asigură cărăuşul cu mijloacele necesare de pre-
întâmpinare a eventualelor pericole produse de această încărcătură, da-
că asemenea utilaje nu sunt sau nu trebuie să fie în înzestrarea cărăuşului.
- Asigurarea integrităţii încărcăturii. Cărăuşul pe tot parcursul este
obligat să asigure integritatea încărcăturii. Astfel, el este obligat să evită ca-
reva pierderi sau deteriorări ale încărcăturii.
- Transportarea încărcăturii. Acesta constituie categoria cheie a obiec-
tului în contractul de transport. Prin transportare se are în vedere asigura-
115
rea deplasării cu mijloace şi suporturi ale cărăuşului a anumitei încărcături.
Comparativ cu alte categorii de contracte prin care de asemenea se asigură
deplasarea anumitor mărfuri, contractul de transport este caracterizat prin
faptul, că marfa nu are capacitatea de a se deplasa desinestătător ci este
deplasată cu ajutorul mijloacelor de transport speciale. Spre exemplu, deşi
gazele naturale sunt deplasate la distanţe de mii de kilometri prin conducte
speciale, această deplasare nu va nimeri sub incidenţa reglementărilor ce
contractul de transport, pe cînd transportarea a 4000 litri de gaz într-o cis-
ternă special amenajată va constitui contract de transport.
- Transportarea bagajelor. în contractul de transport de pasageri odată
cu transportarea călătorilor cărăuşul asigură transportarea bagajelor acesto-
ra.
- Despăgubirea pentru daunele cauzate încărcăturii, bagajelor sau călă-
torului. La contractul de transport de bunuri, cărăuşul poartă răspundere
de integritatea încărcăturii. Cărăuşul este
exonerat de la răspundere pentru distrugerea sau deteriorarea încărcă-
turii dacă aceasta se datorează culpei clientului, viciului despre care că-
răuşul nu cunoştea sau perisabilităţii naturale a încărcăturii, precum şi da-
torită forţelor majore. La cauzarea daunelor pasagerilor şi bagajelor acestora
cărăuşul de asemenea va despăgubi integral, dacă nu se va demonstra culpa
pasagerului sau intervenţia forţelor majore. Totodată, transportatorii de pa-
sageri, sunt obligaţi să încheie contract de asigurare pentru daunele cauzate
călătorilor.
- Achitarea plăţii pentru transport sau călătorie. Constituie deasemenea
una din categoriile de bază a obiectului în contractului de transport. In
această privinţă are importanţă momentul când clientul este obligat să efec-
tueze plata pentru transport. Astfel, în contractul de transport de pasageri
sau bunuri taxa pentru transport este achitată la începutul parcursului,
dacă contractul nu prevede altfel.
b) Obiectul extrinsec îl formează:
- Bagajele, care constituie bunurile personale ale pasagerului, care con-
stituie valori materiale sau nemateriale şi care acesta le are în timpul călăto-
riei. Bagajele pot fi deţinute la pasager în timpul călătoriei sau pot fi tran-
sportate în locuri special amenajate pentru transportarea bagajelor. Încărcă-
tura, care reprezintă bunurile materiale sau nemateriale ce sunt transmise
de către client cărăuşului şi care urmează a fi transportate către cărăuş.
- Taxa pentru transportare, care reprezintă o sumă bănească cu privire
la care se obligă pasagerul sau clientul pentru transportul efectuat. Este
necesar de făcut diferenţiere între taxa pentru transportare şi sumele bă-
neşti care pot fi percepute de către cărăuş pentru servicii accesorii transpor-
tului, cum ar fi plata pentru procurarea prealabilă a biletului s.a.
- Termenul transportării, care reprezintă perioada de timp convenită de
părţi, care se limitează între momentul când cărăuşul a intrat în posesia
încărcăturii şi momentul când a pus la dispoziţia clientului sau destinataru-
lui încărcătura în modul prevăzut de contract, sau în cazul contractului de
transport de pasageri -perioada de timp în care cărăuşul urmează să se de-
plaseze între punctul de plecare şi punctul de destinaţie.
116
- Tipul transportului, care reprezintă categoria unităţii de transport
cu care se face transportarea. La categoria respectivă face parte transportul
auto, feroviar, aerian, fluvial, maritim etc.
- Starea şi înzestrarea transportului, care reprezintă acele caracte-
ristici care le posedă unitatea de transport cu care se face transportarea în-
cărcăturii. Astfel, substanţele periculoase pot fi
transportate doar cu unităţi de transport special înzestrate cu meca-
nisme de transportare. în unele cazuri, clientul poate stabili cerinţe speciale
pentru unitatea de transport şi la transportarea încărcăturilor nepericuloa-
se, cum ar fi banii, armele, substanţe medicamentoase, unele categorii de
produse alimentare (ex. laptele, carnea etc.)
- Modul de transportare, care poate fi continuu, succesiv şi combinat.
Transportarea continuă presupune realizarea transportării doar cu o singură
unitate de transport de la punctul de plecare până la punctul de destinaţie.
Transportarea succesivă presupune efectuarea transportării de către mai
mulţi cărăuşi, dar cu acelaşi tip de transport. Astfel, spre exemplu, efectua-
rea transportării unui vagon de marfa de la Chişinău la Moscova poate avea
loc cu înlocuirea pe parcursul deplasării de către mai mulţi cărăuşi, tipul de
transport rămânând acelaşi - feroviar. Transportarea combinată presupune
efectuarea transportării cu înlocuirea a mai multor tipuri de transport - fero-
viar, auto, maritim etc. Şi în cazul transportului succesiv şi în cazul tran-
sportului combinat, clientul poate înainta pretenţiile către primul, ultimul
sau acel transportator care prin acţiunile sale a cauzat o careva daună sau a
dus la întârziere. La rândul său acesta poate face acţiune în regres faţă de
cărăuşul care s-a făcut vinovat de cauzarea daunei. Plata integrală făcută
către unul din cărăuşi la contractul de transport combinat sau succesiv con-
stituie plata făcută faţă de toţi transportatorii
- Documentele însoţitoare ale mărfii, care reprezintă categoria de acte
care confirmă provenienţa mărfii (atunci când este necesar), documentele
necesare vămuirii, precum şi alte documente care asigură cărăuşul în ce
priveşte trecerea inofensivă a parcursului.
Cauza contractului de transport. Contractul de transport este încheiat
de către părţi în scop de asigurare a deplasării pasagerilor sau încărcăturilor
în punctul de destinaţie, iar odată cu aceasta -obţinerea profitului de către
cărăuş ca rezultat al transportării.
Forma contractului de transport. In ce priveşte forma conrtactului de
transport, codul civil stabileşte forma scrisă a contractului. Această condiţie
apare, însă, drept una de opozabilitate şi nu de validitate. Astfel articolul
994 Cod civil stabileşte, că contractul de transport este constatat printr-o
scrisoare de conosament, lipsa, pierderea sau deteriorarea căreia nu afectea-
ză validitatea contractului de transport.
§ 3. Efectele contractului de transport

Ca orişicare alt contract şi în contractul de transport se produc trei ca-
tegorii mari de efecte:
a) efecte ce rezultă din conţinutul contractului - drepturile şi obligaţiile
părţilor;
b) efectele ce rezultă din executarea contractului;
117
c) efectele ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespun-
zătoare a contractului;
In continuare vom desfăşura fiecare categorie de efecte: Efecte ce rezul-
tă din conţinutul contractului. Efectele ce rezultă din conţinutul contractului
sunt drepturile şi obligaţiile părţilor. La încheierea contractului de transport
părţile îşi asumă următoarele drepturi şi obligaţii:
- obligaţia cărăuşului de a asigura primirea (recepţionarea) încărcă-
turii;
- obligaţia cărăuşului de verificare a corespunderii datelor din scrisoa-
rea de trăsură cu numărul, cantitatea şi semnele coletelor, aspectul exterior
al încărcăturii şi a ambalajului;
- obligaţia cărăuşului de a verifica modul de încărcare şi aranjare a în-
cărcăturii în unitatea de transport;
- obligaţia clientului de a asigura ambalaj trainic şi corespunzător măr-
fii, unităţii de transport şi condiţiilor de transportare;
- obligaţia clientului de a înştiinţa cărăuşul despre natura încărcă-
turii, eventualul caracter periculos al încărcăturii şi măsurile necesare de
precauţie;
- obligaţia cărăuşului de a asigura îmbarcarea pasagerului la punctul
de plecare;
- obligaţia cărăuşului de a confirma primirea încărcăturii;
- obligaţia clientului de a elibera foaia de trăsură;
- obligaţia clientului de a anexa la foaia de trăsură documentele necesa-
re trecerii prin vamă ori altor operaţiuni similare anterioare momentului li-
vrării la destinaţie;
- obligaţia cărăuşului de a executa transportarea mărfii în termenul
stabilit de contract;
- obligaţia cărăuşului de a asigura transportarea mărfurilor pericu-
loase în conformitate cu regulile speciale de transport a asemenea încărcă-
turi;
- obligaţia clientului sau pasagerului de a achita taxa pentru transpor-
tare;
- obligaţia cărăuşului de a asigura predarea încărcăturii la punctul de
destinaţie;
- obligaţia cărăuşului de a asigura debarcarea pasagerului la punctul
de destinaţie;
- obligaţia clientului de a confirma primirea mărfii de la cărăuş;
- obligaţia cărăuşului de a respecta itinerarul rutei şi staţiona doar la
staţiile special determinate pentru oprire;
- obligaţia cărăuşului de a transporta bagajele pasagerului;
- obligaţia pasagerului de a achita plata pentru bagaje;
- obligaţia cărăuşului de a asigura integritatea bagajelor;
- dreptul clientului de a dispune de încărcătură pe întreg parcursul ru-
tei;
- dreptul cărăuşului la compensarea cheltuielilor suplimentare suporta-
te în legătură cu indicaţiile date de client;
- dreptul de retenţie a cărăuşului pentru neexecutarea de către client a
obligaţiei de plată a transportului;
118
Efectele ce rezultă din executarea contractului de transport sunt tran-
sportarea încărcăturii la punctul de destinaţie şi intrarea de către cărăuş în
posesia sumei băneşti achitate pentru transport.
Efectele ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
a contractului de transport. Ca rezultat al executării necorespunzătoare sau
neexecutării contractului de transport survin următoarele efecte:
a) În cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a asigura primirea (re-
cepţionarea) încărcăturii clientul este în drept să inducă rezilierea contractu-
lui cu cererea despăgubirii diferenţei de plată pentru transportul realizat în
baza unui contract încheiat cu un alt cărăuş şi daunelor cauzate drept re-
zultat al neexecutării respectivei obligaţii.
b) În cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de verificare a corespunde-
rii datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea şi semnele
coletelor, aspectul exterior al încărcăturii şi a ambalajului acesta preia toate
riscurile necorespunderii încărcăturii;
c) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a verifica modul de în-
cărcare şi aranjare a încărcăturii în unitatea de transport acesta preia toate
riscurile eventualei daune cauzate de încărcătură cărăuşului.
d) în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a asigura ambalaj trainic
şi corespunzător mărfii, unităţii de transport şi condiţiilor de transportare,
cărăuşul este exonerat de la răspunderea pentru înrăutăţirea calităţii mărfii,
precum şi pentru eventualele deteriorări ale mărfii. Totodată clientul este
obligat faţă de cărăuş la despăgubirea daunelor cauzate de încărcătura ne-
corespunzătoare.
e) în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a înştiinţa cărăuşul des-
pre natura încărcăturii, eventualul caracter periculos al încărcăturii şi mă-
surile necesare de precauţie clientul preia toate riscurile daunelor cauzate
drept rezultat al lipsei de informaţie;
f) în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a elibera foaia de trăsură
şi întocmire corectă a acesteia, clientul răspunde pentru toate daunele şi
consecinţele incorectitudinii întocmirii;
g) în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a anexa la foaia de trăsu-
ră documentele necesare trecerii prin vamă ori altor operaţiuni similare an-
terioare momentului livrării la destinaţie acesta răspunde pentru toate dau-
nele cauzate cărăuşului.
h) în cazul pierderii documentelor ce sunt anexă la foaia de trăsură, că-
răuşul poartă răspundere doar pentru pierderea documentelor şi este obli-
gat să despăgubească doar pentru pierderea încărcăturii.
i) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a executa transportarea
mărfii în termenul stabilit de contract cărăuşul poartă răspundere în mărime
de 100% din taxa de transport şi repară toate prejudiciile materiale suporta-
te de această întârziere.
j) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a efectua ambarcarea
pasagerilor în termenul prevăzut de contract, dar nu mai puţin decât cu o
oră, pasagerul este în drept să rezilieze contractul cu restituirea întregului
cost a biletului pentru călătorie, inclusiv şi taxele suplimentare, cu despăgu-
birea daunelor cauzate drept rezultat la această întârziere.
119
k) în cazul neexecutării obligaţiei clientului sau pasagerului de a achita
taxa pentru transportare, cărăuşul are dreptul de retenţie a încărcăturii sau
bagajelor până la achitarea deplină a taxei de transport.
1) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a asigura predarea în-
cărcăturii la punctul de destinaţie acesta suportă toate cheltuielile suportate
de client pentru recepţionare a încărcăturii la punctul de destinaţie.
m) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a asigura debarcarea
pasagerului la punctul de destinaţie cărăuşul este obligat să achite pasage-
rului toate cheltuielile suportate de acesta în legătură cu deplasarea până la
punctul de destinaţie. în cazul în care unitatea de transport cu care se efec-
tua transportarea s-a defectat, cărăuşul este obligat s-o înlocuiască cu o altă
unitate de transport şi să prelungească călătoria. în cazul în care unitatea de
transport cu care s-a înlocuit este de o clasă mai inferioară decât cea prevă-
zută în contract, cărăuşul va despăgubi pasagerului diferenţa de cost a bile-
tului pentru clasa respectivă.
n) în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a asigura integritatea
bagajelor, acesta poartă răspundere pentru daunele cauzate drept rezultat
al deteriorării sau pierderii bagajelor.
Cărăuşul este exonerat de la răspunderea pentru deteriorarea sau
pierderea bagajelor dacă demonstrează forţa majoră, viciul propriu sau culpa
pasagerului. Cărăuşul deasemenea nu poartă răspundere pentru pierderea
documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, dacă cărăuşului
nu i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să-1 tran-
sporte.
o) în cazul neexecutării vre-unei obligaţii în contractul de transport de
către unul din transportatori la transportul succesiv sau combinat de per-
soane, răspunderea o poartă transportatorul în cursul căruia s-a cauzat da-
una, dacă în contract nu este prevăzut altceva, sau dacă unul dintre cărăuşi
nu şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie.
p) în cazul neexecutării vre-unei obligaţii în contractul de transport de
către unul din transportatori la transportul succesiv sau combinat de bu-
nuri, răspunderea o poartă fiecare din transportatori pentru executarea în-
tregului transport. Totodată clientul poate face pretenţii de despăgubire la
transportul succesiv sau combinat de bunuri doar primului, ultimului sau
cărăuşului pe parcursul căruia a avut loc dauna sau întârzierea. La rândul
său, primul sau ultimul cărăuş, dacă nu sunt în culpă pentru dauna sau
întârzierea cauzată pot înainta acţiune în regres faţă de cărăuşul participant
la transportul combinat, care este în culpă.
q) In cazul în care din culpa pasagerului sau din cauza bagajelor sale s-
a cauzat daune materiale cărăuşului, pasagerul este obligat să despăgu-
bească toate daunele cauzate.
r) In cazul pierderii sau deteriorării încărcăturii, cărăuşul este obligat la
repararea prejudiciului cauzat clientului proporţional valorii încărcăturii sau
diminuării valorii încărcăturii. Prin prevederile articolului 1011 Cod civil, se
va considera pierdută încărcătura dacă aceasta întârzie timp de 30 zile de la
momentul când aceasta urma să fie ajunsă la punctul de destinaţie sau dacă
termenul de livrare nu era stabilit - în termen de 60 zile de la momentul
primirii încărcăturii de către cărăuş.
120
Capitolul XVI. CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT ŞI COMODAT
§1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut şi

comodat
1.1. Definiţia. Legislaţia civilă de până la adoptarea noului cod civil nu
făcea într-un mod expres deosebirea dintre contractele de împrumut şi co-
modat. Deşi doctrina deosebeşte două categorii ale împrumutului - cel de
folosinţă şi cel de consumaţie, în codul civil în vigoare însăşi împrumutul
apare drept o categorie a contractelor. Astfel, astăzi legislatorul deosebeşte
câteva categorii de contracte de împrumut, dintre care două sunt împrumu-
tul propriu-zis şi comodatul. De asemenea din categoria contractelor de îm-
prumut fac parte şi contractele de împrumut bancar, cum ar fi cel de credit
bancar, dar deşi acesta face parte din categoria împrumutului, el va consti-
tui obiectul de examinare a unui următor capitol.
În acest sens, prin comodat, după prevederile articolului 859 Cod civil
este necesar de a înţelege acel contract în baza căruia o parte numită como-
dant transmite cu titlu gratuit un bun în folosinţa celeilalte părţi numite
comodatar, iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului
pentru care i-a fost dat acest bun. Prin împrumut, după prevederile articolu-
lui 867 Cod civil este necesar de înţeles acel contract, în baza căruia o parte
numită împrumutător se obligă să dea în proprietatea celeilalte părţi numite
împrumutat bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie
banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expi-
rarea termenului pentru care i-a fost date.
Din definiţiile enunţate mai sus rezultă că împrumutul propriu-zis pre-
supune transmiterea unui bun fungibil, iar transmiterea este făcută cu titlu
de proprietate, pentru consumaţia bunului, iar comodatul presupune tran-
smisiunea unui bun nefungibil, chiar şui prin determinarea părţilor, iar
transmisiunea este cu drept de folosinţă cu obligaţia restituirii intacte a bu-
nului.
1.2. Caracterele juridice ale contractelor de împrumut şi comodat. Con-
form prevederilor legislaţiei civile, contractele de împrumut şi comodat sunt
caracterizate prin următoarele:
- Este un contract translativ de drepturi,
- Este un contract consensual,
tant,
- Este un contract de executare instantanee,
- Este un contract principal,
În ce priveşte caracterul oneros sau gratuit al acestor contracte, ţinem
să menţionăm, că aceste două contracte se deosebesc, astfel cum constatăm
caracterul gratuit al contractului de comodat şi caracterul oneros al contrac-
tului de împrumut.
121
a. Este un contract sinalagmatic. Prevederile articolelor 859 şi 867 Cod
civil, definind contractul de comodat şi împrumutatul stabilesc caracterul
sinalagmatic al acestuia. Astfel, la contractele de comodat şi împrumut .atât
comodantul şi împrumutătorul cât şi comodatarul şi împrumutatul se obligă
cu privire la anumite prestaţii - comodantul şi împrumutătorul cu privire la
transmiterea bunului în împrumut, iar comodatarul şi împrumutatul cu pri-
vire la restituirea acesteia la scadenţă. Specific, însă rămâne faptul, că deşi
contractul este consensual, la neexecutarea obligaţiei de a transmite bunul
comdantul sau împrumutătorul nu poate fi obligat la executarea silită a
obligaţiei, aceasta, după natura ei rămânând o obligaţie imperfectă.
b. Contractul de comodat este cu titlu gratuit, iar contractul de împru-
mut poate fi atât cu titlu gratuit, cât şi cu titlu oneros. Astfel, dacă la con-
tractul de comodat legislatorul stabileşte în mod expres caracterul gratuit,
atunci la contractul de împrumut, părţile pot stabili clauza achitării dobân-
zii. Dreptul de stabilire a clauzei dobânzii nu este limitat de către lege, astfel
cum aceasta poate fi stabilită atât în privinţa persoanelor fizice cât şi celor
juridice. Totodată, în ce priveşte caracterul gratuit al contractului de como-
dat, atunci putem să menţionăm faptul, că deşi în definiţia dată în articolul
859 Cod civil, contractul de comodat este determinat drept unul gratuit, le-
gislatorul totuşi nu stabileşte o interdicţie sau o sancţiune cu nulitate a con-
tractului de comodat în cazul în care părţile ar stabili o clauză a dobânzii.
Prin urmare, gratuitatea comodatului nefiind un element definitoriu, dobân-
da s-ar accepta şi în cazul în care priveşte comodatul.
c. Este un contract translativ de drepturi. în contractul de comodat are
loc transmisiunea folosinţei bunului, iar în împrumut are loc transmisiunea
dreptului de proprietate asupra unui bun fungibil. Acest moment este nece-
sar de a-1 deosebi de contractul de vânzare-cumpărare sau schimb sau do-
naţie. Astfel, dacă în contractul de vânzare-cumpărare părţile urmăresc
drept scop transmisiunea proprietăţii asupra bunului, în contractul de îm-
prumut, transmiterea dreptului de proprietate este determinată drept o
necesitate obiectivă pentru asigurarea folosirii buhului transmis în folosinţă.
Totodată, dacă prin contractul de vânzare-cumpărare, odată cu transmiterea
dreptului de proprietate are loc transmiterea şi a altor drepturi şi obligaţii,
cum ar fi drepturile ce grevează dreptul de proprietate (locaţiunea, gajul,
servitutile etc), atunci prin contractul de împrumut are loc transmisiunea
doar dreptului de proprietate, fără careva alte translări de drepturi. Acest
fapt ne poate spune, totodată, că la încheierea contractului de împrumut,
riscul peirii fortuite a bunului îl suportă persoana care a dobândit dreptul de
proprietate. Astfel, la contractul de împrumut, în lipsa unei norme exprese,
aplicând regula generală a transmisiunii drepturilor, ajungem la concluzia,
că dreptul de proprietate se consideră dobândit din momentul intrării de
către comodatar în posesie asupra bunului. Şi invers, transmiterea dreptului
de proprietate de la comodatar la comodant în procesul de restituire a îm-
prumutului, se consideră deasemenea din momentul intrării în posesie a
como-dantului asupra bunului. în cazul în care transmisiunea bunului se
face prin terţa persoană (cărăuş, reprezentant etc), dreptul de proprietate
asupra bunului se consideră transmis către cealaltă parte a contractului
odată cu intrarea în posesia bunului de către terţa persoană, dacă această
persoană reprezintă interesele părţii respective. Totodată, împrumutatul şi
122
respectiv împrumutătorul se consideră că a intrat în posesia de facto asupra
bunului, iar prin urmare a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului,
dacă a intrat în posesia părţilor principale ale acestuia, chiar dacă accesorii-
le au fost transmise mai târziu. în cazul dat, la restituire împrumutantul
poate cere despăgubiri legate de imposibilitatea folosirii bunului în lipsa ac-
cesoriilor sau la achitarea penalităţilor de întârziere, dacă acestea erau pre-
văzute de contract.
Contractul de comodat presupune, după cum am mai spus, transmisi-
unea doar a dreptului de folosinţă. Astfel, ca urmare a încheierii contractului
de comodat, comodatarului îi este rezervată doar folosinţa bunului, exclu-
zându-se o eventuală consumaţie a bunului. Prin urmare, riscul peirii fortui-
te a bunului, în cazul comodatului stă pe sama comodantului, chiar şi
atunci când posesia defacto o deţine comodatarul. Riscul peirii fortuite a
bunului nu va fi suportat de către comodant dacă comodatarul a folosit bu-
nul peste termenul stabilit de folosinţă a bunului, contrar destinaţiei sale,
precum şi în cazul transmisiunii folosinţei bunului unui terţ. Totodată, ris-
cul peirii fortuite va rămânea pe sama comodantului dacă comodatarul va
putea demonstra că peirea fortuită a bunului ar fi avut loc chiar şi dacă folo-
sinţa bunului nu ar fi ieşit din limitele prevăzute de contract158.
d. Este un contract cu conţinut patrimonial. Prestaţiile cu privire la ca-
re se obligă împrumutătorul faţă de împrumutat şi comodatarul către como-
dant şi invers, au de regulă conţinut patrimonial.
e. Este un contract consensual. Deşi, după natura contractului de îm-
prumut, acesta ar urma să fie cu caracter real, totuşi, după prevederile Co-
dului civil acest contract rămâne a fi cu caracter consensual, unde atât
comodantul şi împrumutătorul cât şi comodatarul şi împrumutatul îşi
asumă obligaţii la momentul încheierii contractului, iar începutul produ-
cerii efectelor contractului nu este legat cu momentul transmiterii în îm-
prumut sau comodat a bunului. Caracterul consensual al contractului de
împrumut şi comodat este relevat prin dispoziţiile articolelor 860, 868 şi 870
Cod civil.
zentant. După regimul conferit contractului de împrumut şi comodat legisla-
torul nu instituie vre-o careva limită în ce priveşte posibilitatea încheierii
acestui contract prin reprezentare.
g. Este un contract numit, tipic şi reglementat. Legislatorul acordă con-
tractelor de împrumut un regim expres de reglementare, fiind stabilite majo-
ritatea condiţiilor şi efectelor specifice anume acestor contracte.
h. Este un contract ce presupune prestaţii de executare instantanee,
dar după regimul său apare drept un contract de executare succesivă. După
natura prestaţiilor care le presupune contractul de împrumut şi comodat
acesta apare drept un contract de executare succesivă, astfel cum folosinţa
bunului este exercitată succesiv pe durata unei perioade de timp, sau resti-
tuirea bunului este condiţionată de scurgerea unei perioade de timp. Totoda-
tă, atunci când se presupune transmiterea dreptului de proprietate sau folo-
sinţă asupra bunului obligaţia de transmitere a bunului este executată in-
stantaneu.

123
i. Este un contract principal. Caracterul respectiv al contractului apare
drept un indiciu identificatorul a contractului. Astfel, după regimul juridic
stabilit de către legistrator, scopul principal care este urmărit de către părţi
la încheierea contractului constituie transmisiunea bunului cu ulterioara
restituire a acestuia. Pentru asigurarea restituirii pot fi încheiate contracte
accesorii, care ar garanta restituirea bunului.
gocia atât condiţiile de transmitere, caracterele bunului, modul de restituire,
precum şi mărimea dobânzii.
k. Este un contract de regulă irevocabil, dar în condiţiile stabilite de le-
ge părţile pot induce revocabilitatea contractului. Astfel, conform prevederi-
lor articolului 870 Cod civil împrumutătorul poate revoca contractul dacă
situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, astfel, ca
aceasta să creeze pericolul restituirii împrumutului.
l. Este un contract de regulă afectat de modalităţi. La încheierea con-
tractului părţile pot stabili diverse condiţii, care pot ţine atât de începutul
producerii efectelor, cât şi de momentul încetării contractului.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de împrumut şi como-

dat
Ca orişicare alte categorii de contracte, contractele de comodat şi îm-
prumut, pentru validitatea lor urmează a corespunde condiţiilor de legalita-
te, privitoare la consimţământ, privitor la capacitatea de a încheia contrac-
tul, privitor la obiect, şi privitor la cauza şi forma contractului.
Capacitatea de a încheia contractul. Prin capacitate de a încheia con-
tractul de împrumut şi comodat se înţelege aptitudinea părţii de a deveni
titular de drepturi subiective şi obligaţii civile, condiţia principală a deţinerii
capacităţii de a contracta fiind prezenţa discernământului. La contractul de
împrumut şi comodat legislatorul nu stabileşte condiţii speciale de capacita-
te. Pornind de la acesta, capacitatea de a încheia contractul de împrumut şi
comodat o poate avea orice persoană. Facem referinţă doar la cenzul de vâr-
stă pentru părţi, care este condiţionat de atingerea majoratului.
Consimţământul la contractul de împrumut şi comodat este realizat
atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului.
Drept condiţii esenţiale ale contractului de împrumut şi comodat determi-
năm: a) natura bunului împrumutat; b) scopul împrumutului - folosinţă
sau consumaţie; c) termenul împrumutului; d) modul de transmitere-
restituire a bunului; e) mărimea şi termenul de achitare a dobânzii. La mo-
mentul când părţile au convenit asupra acestor condiţii, consimţămân-
tul se consideră realizat.
Totodată, în vederea constatării valabilităţii consimţământului în con-
tractul de comodat şi împrumut, este necesar ca consimţământul să provină
de la o persoană cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce
efecte juridice; să fie exteriorizat şi; să nu fie viciat.
2.3. Obiectul contractului. Referindu-ne la obiectul contractului de
comodat şi împrumut, nefăcând abatere de la regula generală după care se
determină obiectul contractului, vom descrie obiectul intrinsec şi extrinsec al
contractului.
124
Astfel obiectul intrinsec al contractului de împrumut şi comodat îl con-
stituie159:
- Transmiterea bunului în împrumut sau comodat. După clauzele con-
tractului de comodat şi de împrumut părţile stabilesc obligaţia comodantului
şi împrumutătorului de a transmite bunul în împrumut. Transmisiunea
poate fi realizată fie personal, fie prin reprezentantul uneia din părţi. La
momentul realizării transmisiunii părţile întocmesc act de predare-primire a
bunului sau un alt document care ar confirma transmisiunea bunului către
împrumutat sau comodatar. Acest document, pe lângă faptul transmiterii
bunului mai confirmă şi momentul începutului curgerii termenului de îm-
prumut sau comodat.
- Transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunului în cazul îm-
prumutului şi transmisiunea dreptului de folosinţă asupra buhului în
cazul comodatului. Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunuri-
lor în cazul împrumutului are loc după aceleaşi reguli cum şi în cazul înche-
ierii contractului de vânzare-cumpărare. Respectiv, dacă pentru un bun,
care face obiectul transmisiunii în -contractul de împrumut, pentru vânzare
este necesară autentificarea notarială sau înregistrarea într-un careva regis-
tru, atunci şi contractul de rentă va urma aceiaşi procedură şi va fi supus
aceloraşi condiţii. Aceleaşi condiţii se referă şi la transmisiunea folosinţei
asupra bunului transmis în comodat.
- Asigurarea sau garantarea restituirii bunului dat în împrumut sau
comodat. După prescripţiile articolului 873 Cod civil, părţile pot conveni
asupra faptului ca împrumutatul să puie la dispoziţia împrumutătorului o
garanţie a restituirii bunului împrumutat. În cazul în care împrumutatul nu
respectă obligaţia de garantare împrumutătorul poate cere rezilierea contrac-
tului.
- Restituirea bunului împrumutat sau transmis în comodat. La expira-
rea termenului de împrumut sau comodat, comodatarul sau împrumutatul
sunt obligaţi să restituie bunul. Comodatarul restituie bunul prin întoarce-
rea aceluiaşi lucru care i-a fost transmis la încheierea contractului. împru-
mutătorul întoarce bunul de acelaşi gen, specie etc, în aceleaşi condiţii, ma-
să, cantitate etc. în ambele cazuri părţile întocmesc act de confirmare a res-
tituirii bunului, indicând corespunderea acestuia prevederilor contractului
sau stării sale anterioare predării către comodatar.
- Achitarea dobânzii sau compensarea uzurii bunului. Dacă contractul
de împrumut prevede achitarea dobânzii, comodatarul urmează a achita do-
bânda în termenul, valoarea şi modul stabilit în contract. Astfel, părţile pot
stabili achitarea dobânzii la finele fiecărei luni, la finele semestrului etc, cu
indicarea zilei concrete de achitare şi modalităţii. Atunci când părţile nu au
prevăzut un termen de achitare a dobânzii, aceasta va fi achitată periodic la
finele fiecărui an cuprins între momentul încheierii contractului şi momentul
restituirii bunului. în cazul însă când termenul de împrumut nu depăşeşte
un an şi în contract nu este stipulat momentul achitării dobânzii, aceasta se
159Pornind de la faptul, că obiectul acestor două contracte coincide, ne vom referi la ambele con-
tracte concomitent, însă în cazul în care vom constata deosebiri, aceasta o vom menţiona în fiecare
caz concret.
125
achită la momentul când urmează a fi restituit bunul1160. Compensarea
uzurii presupune achitarea acelor cheltuieli care le va suporta comodantul
în legătură cu restabilirea stării bunului, de până la transmitere. Această
compensare poate avea loc dacă părţile au stabilit aşa clauză.
- Retenţia bunului. Comodatarul are dreptul de a aplica retenţia bunu-
lui, dar numai în legătură cu cheltuielile extraordinare necesare conservării
bunului. Obiectul extrinsec al contractului de rentă îl formează:
- Bunul transmis în împrumut şi comodat. Bunul transmis în împru-
mut, după prevederile legislaţiei civile urmează să fie fungibil. Aceasta în-
seamnă, că acest bun este fungibil, fie prin natura sa, fie prin determinarea
părţilor la contract. în cec priveşte comodatul, dimpotrivă, bunul transmis
este fie după natura sa, fie după determinarea părţilor nefungibil. în acest
sens, chiar dacă bunul, după natura sa este fungibil, totuşi, la peirea sa co-
modantul mai întâi poate cere despăgubire pecuniară a valorii bunului şi
numai într-a doua poziţie poate apărea posibilitatea restituirii unui bun de
acelaşi gen. Condiţiile generale care se referă la bunurile ce constituie obiect
al vânzării-cumpărării se referă şi la împrumut.
- Termenul împrumutului sau comodatului. La încheierea contractu-
lui de comodat sau împrumut, părţile fie stabilesc perioada concretă,
determinată în zile, luni, ani etc, fie condiţionează restituirea împrumu-
tului de producerea unui fapt juridic, care se va produce cu certitudine, dar
care nu poate fi determinat în ce parametri temporari se poate produce.
Acest fapt trebuie să excludă neapărat împrejurările ce ţin de posibilitatea
rezilierii sau revocării contractului. începutul curgerii termenului de regulă
constituie ziua transmiterii de facto a bunului împrumutat.
- Dobânda. Dobânda constituie o sumă bănească, de regulă, cu privire
la care se obligă împrumutatul faţă de împrumutător. După prevederile arti-
colului 869 Cod civil, dobânda trebuie raportată la rata de refinanţare a
Băncii Naţionale a Moldovei. Necorespunderea acestei condiţii duce la nuli-
tatea clauzei dobânzii în contractul de împrumut.
2.4. Cauza. Cauza sau scopul contractului de împrumut sau comodat
este deosebit de necesar de a fi relevată corect. Aceasta se datorează faptu-
lui, că anume pornind de la scopul încheierii contractului de împrumut şi
comodat, care presupune transmiterea folosinţei sau proprietăţii cu scop de
restituire de aceeaşi vânzare, unde ultima nu presupune restituirea bunului
transmis.
2.5 Forma contractului. Articolele 859 şi 867 Cod civil nun stabilesc o
regulă expresă cu privire la forma contractului de împrumut şi comodat. în
lipsa acesteia, pornind de la principiul consensualismului la încheierea con-
tractelor, conchidem, că contractul de împrumut şi comodat poate fi încheiat
şi în formă verbală, iar pentru asigurarea opozabilităţii împrumutului săi
comodatului, este necesar întocmirea înscrisului. Totodată, la încheierea
contractului de împrumut, dacă pentru transmisiunea dreptului de proprie-
160 Este necesar de a nu confunda momentul când urmează a fi restituit bunul conform contractu-
lui şi momentul restituirii de facto a bunului. Aceste două momente pot să nu coincidă, astfel cum
momentul restituirii de facto a bunului poate fi mai târziu decât momentul când acesta urma să fie
restituit. în cazul dat împrumutătorul poate achita la timp - la momentul când este necesar de a
restitui bunul - dobânda, dar poate întârzia restituirea bunului, şi invers.
126
tate a bunului ce constituie obiect al împrumutului la vânzare se cere o
anumită formă această formă este cerută şi pentru împrumut.
§ 3. Efectele contractului de împrumut şi comodat

Ca şi celelalte categorii de contracte contractele de comodat şi împru-
mut produce următoarele categorii de efecte:
- efecte ale încheierii contractului;
- efecte ale executării necorespunzătoare sau neexecutării contractu-
lui şi;
- efecte ale executării contractului;
tractuale. Astfel, prin încheierea contractului de comodat comodantul are
obligaţia de a:
- transmite bunul în condiţiile contractului de comodat;
- asigura transmisiunea dreptului de folosinţă asupra bunului;
- garanta comodatarului viciile bunului;
- repara prejudiciul cauzat comodatarului ca rezultat a nepredării bunu-
lui;
- despăgubi cheltuielile suportate de comodatar în legătură cu necesita-
tea excepţională a suportării acestora în scopul conservării bunului;
La încheierea contractului de împrumut împrumutătorul are obligaţia
de a:
- transmite bunul în condiţiile contractului de împrumut;
- asigura transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunului;
- transmite bununl în termenul stabilit de contract sau în alt termen ce
- garanta împrumutatului viciile bunului;
- repara prejudiciul cauzat împrumutatului ca rezultat a nepredării bu-
nului;
Comodatarul la rândul său are următoarele obligaţii:
- de a confirma comodantului faptul recepţionării bunului şi corespun-
derea caracterelor acestuia prevederilor contractului;
- de a păstra sau îngriji bunul transmis cu deligenţa unui proprietar;
- să-1 folosească doar conform destinaţiei indicate în contract sau desti-
naţiei ce reiese din natura bunului;
- să suporte cheltuielile ce rezultă din folosirea bunului;
- să nu transmită în folosinţa unor terţi bunul, dacă contractul nu pre-
vede altceva;
- să restituie bunul la scadenţă sau dacă termenul nu este determinat,
atunci să-1 restituie după atingerea scopului în vederea căruia a fost tran-
smis bunul;
- împrumutatul la încheierea contractului de împrumut are următoarele
obligaţii;
127
- de a confirma împrumutătorului faptul recepţionării bunului şi cores-
punderea caracterelor acestuia prevederilor contractului;
- să restituie împrumutătorului în termenul stabilit bunuri de acelaşi
gen, cantitate, calitate, caractere etc.
- să achite în mărimea şi termenul stabilit dobânda, dacă aceasta o pre-
vede contractul;
- să garanteze împrumutătorul restituirea împrumutului.
3.2 Efectele ce rezultă din executarea necorespunzătoare sau neexecu-
tarea contractului.
Referitor la această categorie de efecte se poate de aplicat regula genera-
lă, după care drept efect a executării necorespunzătoare sau neexecutării
condiţiilor contractului poate fi cerută de către părţi fie executarea silită a
obligaţiei contractuale, fie rezoluţiunea contractului, fie alte efecte specifice
obligaţiei neexecutate cu sau fără cererea despăgubirii din partea debitorului
obligaţiei. înafară de a ceasta la contractele de împrumut şi comodat se con-
stată posibilitatea survenirii unor efecte specifice a neexecutării sau execută-
rii necorespunzătoare a contractelor de împrumut şi comodat. Astfel, drept
efect a refuzului comodantului sau împrumutătorului de a transmite bunul,
acestea sunt obligaţi doar la despăgubirea daunelor cauzate. în cazul respec-
tiv, comodatarul şi împrumutatul nu pot cere executarea silită a obligaţiei de
transmiterea a bunului. Atunci când în virtutea unor împrejurări neprevăzu-
te, comodantul poate cere restituirea bunului înainte de termenul prevăzut
de contract, inducând astfel rezilierea contractului. Deasemenea, atunci
când comodatarul transmite bunul unor terţi, precum şi în cazul în care
acest bun este folosit contrar destinaţiei, precum şi în cazul în care comoda-
tarul a decedat, contractul de comodat este supus rezilierii.
Imprumutătorul este în drept să inducă rezilierea contractului atunci
când împrumutatul nu a asigurat garantarea împrumutului.
executării clauzelor contractului de comodat este dobândirea de către como-
datar a dreptului de folosinţă asupra bunului transmis, iar în cazul împru-
mutului dreptul de proprietate a împrumutatului asupra bunului împrumu-
tat, şi dreptul împrumutătorului şi comodantului la restituirea acestui, pre-
cum şi la o dobândă pentru împrumut.
Capitolul XVII. CONTRACTUL DE DEPOZIT

depozit
Definiţia. Conform prevederilor articolului 1086 Cod civil, contractul de
depozit este acel contract în baza căruia o parte numită depozitare obligă să
păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte, numită deponent, o perioadă
determinată sau nedeterminată şi să-1 restituie la cerere.
Clasificarea contractului de depozit. Legislaţia civilă în vigoare în
conţinutul referitor la contractul de depozit face deosebirea între două mari
categorii de contracte - contractul de depozit propriu-zis şi contractul de ma-
gazinaj. Vorbind însă despre depozit, este necesar de a spune, că categoria
raporturilor juridice unde o persoană dobândeşte obligaţia de a asigura păs-
trarea bunului gratuit sau contra unei plăţi, spectrul acestora este mult mai
128
vast. Astfel, în literatura de specialitate putem face diferenţierea între două
categorii de depozite:
a) depozitul propriu-zis şi
b) sechestrul. La rândul său depozitul propriu-zis, care poate avea ca
obiect numai bunuri mobile nelitigioase, are trei variante:
a) depozitul obişnuit (voluntar şi regulat);
b) depozitul necesar;
c) depozitul neregulat. Sechestrul se deosebeşte de depozitul propriu-
zis prin faptul că are ca obiect lucruri litigioase, inclusiv imobile. Sechestrul
poate fi: convenţional şi judiciar161.
Reieşind din cele expuse mai sus am putea ajunge la următoarele con-
cluzii în ce priveşte clasificarea a depozitului şi anume, că depozitul poate fi:
• Depozit convenţional (inclusiv şi sechestrul convenţional) şi depozit
judiciar (sechestrul judiciar);
• Depozit litigios (sechestrul) şi depozit nelitigios;
• Depozit regulat şi depozit neregulat;
• Depozit voluntar şi depozit obligatoriu;
Vorbind de clasificarea contractului de depozit vom face referinţă la ur-
mătoarele categorii:
• contractul de depozit litigios (sechestru convenţional) şi
• contractul de depozit nelitigios;
• contractul de depozit regulat şi contractul de depozit neregulat;
• contractul de depozit voluntar şi contractul de depozit obligatoriu;
• contractul de depozit civil şi contractul de depozit comercial - magazi-
najul.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de depozit. Contractul de
depozit este caracterizat prin următoarele:
a) Este un contract sinalagmatic. Astfel, atât depozitarul cât şi deponen-
tul dobândeşte drepturi şi obligaţii reciproce în acest contract.
b) Este un contract de regulă cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlu
oneros. în contractul de depozit obişnuit, caracterul oneros al acestuia este
prezumat dacă în contract nu este prevăzut altceva. Atunci însă, când depo-
zitarul asigură realizarea unei activităţi de antreprenoriat, dimpotrivă ca-
racterul oneros al depozitului se prezumă, dacă altceva nu este prevăzut de
contract. Atunci când contractul de depozit apare drept unul oneros de regu-
lă el este comutativ.
c) Este un contract translativ de drepturi, unde are loc transmiterea po-
sesiei asupra bunului de la deponent la depozitar.
d) Este un contract cu conţinut patrimonial, unde valoarea fiecărei obli-
gaţii poate fi evaluată pe deplin.
e) Este un contract consensual, având în vedere faptul, că părţile do-
bândesc drepturi şi obligaţii din momentul realizării consimţământului.
Deşi sunt opinii referitor la caracterul real al contractului de depozit, nu pu-
tem fi de acord cu acest fapt, deoarece din momentul încheierii contractu-
lui depozitarul dobândeşte obligaţia de a primi bunul la păstrare, astfel cum
aşa obligaţie în cazul contractului real nu ar fi putut exista. Mai mult decât
Ana Manea Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi 1994, pag.
161
292
129
atât, chiar se poate de vorbit şi despre o obligaţie a deponentului de a pre-
da bunul la păstrare, deoarece, prin prevederile articolului 1087 Cod civil,
deponentul răspunde faţă de depozitar pentru prejudiciul cauzat depozitaru-
lui în legătură cu faptul că nu a predat bunul.
f) Este un contract ce poate fi încheiate atât personal cât şi prin repre-
zentant.
g) Este un contract numit şi de regulă reglementat. Totodată, întâlnim
şi contracte de depozit nereglementate.
h) Este un contract de executare succesivă, unde părţile stabilesc ter-
menul şi întinderea obligaţiilor privind păstrarea bunului.
i) Este un contract de regulă principal, dar poate apărea drept unul ac-
cesoriu. în aşa fel, atunci când este vorba, spre exemplu, despre asigurarea
executării unui contract de transport, pentru recepţionarea bunurilor
părţile stabilesc obligaţia depozitării acestor într-un loc special amenajat,
fapt care obligă una din părţi de a încheia contract de depozit. în cazul dat,
modul de executare a contractului de transport va condiţiona modul de exe-
cutare a contractului de depozit.
j) Este un contract de regulă negociabil, dar atunci când depozitul se
efectuează cu titlu de activitate de antreprenoriat, acesta apare, de regulă,
drept unul de adeziune.
k) Este un contract irevocabil. Deşi după conţinutul drepturilor şi obli-
gaţiilor caracteristice deponentului, acesta este în drept să primească bunul
transmis la păstrare la prima cerere a sa, totuşi, acesta nu apare drept un
contract revocabil, deoarece predarea bunului la cererea deponentului nu
este o încetare înainte de termen a contractului ci un efect ce priveşte execu-
tarea contractului. Astfel, contractul de depozit apare deasemenea drept un
contract irevocabil.
1) Este un contract ce poate fi atât pur şi simplu, cât şi afectat de mo-
dalităţi. Modalităţile pot fi de timp, de fapt etc.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de depozit

Ca şi la orişicare alt contract şi în la încheierea contractului de depozit
este necesară respectarea condiţiilor de validitate ce privesc legalitatea, ca-
pacitatea de a încheia contractul, consimţământul părţilor, obiectul contrac-
tului cauza şi forma acestuia.
Legalitatea. Regula generală ce guvernează condiţia de legalitate la orice
contract este că se admite totul cea ce nu este interzis.
Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Calitatea de părţi la con-
tractul de depozit o are deponentul şi depozitarul. Calitatea de deponent o
poate avea orice persoană fizică sau juridică. Calitatea de depozitar o poate
avea orice persoană fizică capabilă în condiţiile prevăzute de legislaţia civilă
de a duce răspundere patrimonială de daunele cauzate deponentului pe du-
rata depozitului. Astfel, deşi Codul civil nu enunţă în mod expres condiţia de
capacitate a depozitarului la contractul de depozit, această condiţie rezultă
din natura obligaţiilor pe care le poate avea depozitarul în contractul de de-
pozit.
Consimţământul la încheierea contractului de depozit este realizat în
momentul când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contrac-
tului şi anume referitor la tipul depozitului, natura şi caracterele bunului
130
depozitat, termenul depozitului şi plata pentru depozit, dacă aceasta o pre-
vede contractul sau dacă aceasta reiese din tipul depozitului. în unele ca-
zuri, unde de regulă este vorba despre prestarea serviciilor de depozitare,
consimţământul se consideră realizat în momentul în care deponentul a pre-
dat bunul la păstrare. Acest fapt, însă, nicidtecum nu înlătură caracterul
consensual al contractului, deoarece la acest moment realizarea consimţă-
mântului doar coincide cu momentul transmiterii bunului de către depo-
nent. Mai corect în aşa caz ar fi fost spus că consimţământul este realizat
atunci când deponentul a săvârşit acţiunea de transmitere a bunului, primi-
rea bunului de către depozitar nefiind necesară pentru considerarea realiză-
rii consimţământului, deoarece deja primind bunul, depozitarul a executat
obligaţia sa prevăzută de a primi bunul.
Obiectul în contractul de depozit ca şi la alte contracte îl formează totul
ceia cu privire la ce părţile stabilesc drepturi şi obligaţii.
Astfel, obiectul intrinsec în contractul de depozit îl formează:
- transmisiunea bunului la păstrare;
- transmisiunea remuneraţiei (plăţii) pentru depozit;
- înştiinţarea depozitarului despre caracteristicile bunului depozitat;
- restituirea bunului depozitat;
- remiterea fructelor bunului depozitat;
- restituirea cheltuielilor suportate de către depozitar în legătură cu
păstrarea bunului;
- asigurarea condiţiilor corespunzătoare de păstrarea bunului.
Obiectul extrinsec în contractul de depozit îl formează:
- bunul transmis în depozit;
- remuneraţia pentru depozit;
- cheltuielile suportate de către depozitar pentru păstrarea bunului;
- termenul de depozitare;
- condiţiile de depozitare (locul păstrării bunului, temperatura, supra-
faţa etc).
Cauza în contractul de depozit trebuie să corespundă scopului de asi-
gurare a păstrării bunului. Astfel nu poate fi considerat încheiat sub cauză
licită contractul, conform căruia depozitarul se obligă a păstra bunuri furate
sau bunuri păstrarea cărora necesită autorizaţie specială (substanţe narcoti-
ce, arme etc.)
Forma scrisă contractului de depozit presupune asigurarea opozabili-
tăţii încheierii acestuia şi nu este stabilită pentru opozabilitate. Totodată, se
constată situaţii când forma scrisă a contractului de depozit este înlocuită
cu altă modalitate cum ar fi fise sau jetoane. Acestea de asemenea, având
semne distinctive presupun posibilitatea confirmării încheierii contractului
de depozit.
§ 3. Efectele contractului de depozit

Ca la orişicare contracte în contractul de depozit constatăm survenirea
următoarelor categorii de efecte: efecte ale încheierii contractului, efecte ale
executării contractului şi efecte ale executării necorespunzătoare sau neexe-
cutării contractului de depozit. în aşa fel, din categoria efectelor încheierii
contractului de depozit fac parte:
a) obligaţia depozitarului de a primi bunul la păstrare;
131
b) obligaţia deponentului de a înştiinţa depozitarul despre natura şi
c) caracteristicile, inclusiv şi cele cu caracter periculos a bunurilor lă-
sate la păstrare;
d) obligaţia deponentului de a achita plata pentru depozit;
e) obligaţia depozitarului de a restitui bunul;
f) obligaţia deponentului de a ridica bunul depozitat;
g) obligaţia depozitarului de a restitui fructele bunului depozitat;
h) obligaţia deponentului de a confirma restituirea bunului de către
i) depozitar;
j) obligaţia depozitarului de a nu folosi bunul depozitat;
k) obligaţia deponentului de a restitui cheltuielile suportate dedepozitar
pentru păstrarea bunului;
l) dreptul depozitarului de retenţie asupra bunului transmis în depozit
în cazul în care deponentul nu achită plata pentru depozit sau nu despăgu-
beşte cheltuielile pentru păstrarea bunului depozitat.
Efectul principal al executării contractului de depozit constituie restitui-
rea bunului către deponent şi achitarea plăţii pentru depozit de către depo-
nent.
Din categoria efectelor neexecutării sau executării necorespunzătoare a
contractului de depozit fac parte:
- în cazul neexecutării obligaţiei depozitarului de a primi bunul la păs-
trare deponentul poate cere executarea forţată a depozitării sau rezilierea
contractului cu despăgubirea cheltuielilor suportate pentru depozitarea bu-
nurilor conform prevederilor contractului încheiat ulterior;
- în cazul neexecutării obligaţiei deponentului de a înştiinţa depozitarul
despre natura şi caracteristicile, inclusiv şi cele cu caracter periculos a bu-
nurilor lăsate la păstrare deponentul suportă riscul tuturor cheltuielilor pe
care le-a suportat depozitarul în legătură cu aceasta.
- în cazul neexecutării obligaţiei deponentului de a achita plata pentru
depozit depozitarul are dreptul de retenţie a bunului;
- în cazul neexecutării obligaţiei depozitarului de a restitui bunul depo-
nentul poate cere executarea forţată a obligaţiei cu repararea tuturor cheltu-
ielilor suportate în legătură cu aceasta;
- în cazul neexecutării obligaţiei deponentului de a ridica bunul depozi-
tat, acesta este obligat să suporte toate cheltuielile suportate de către depozi-
tar în legătură cu păstrarea bunului peste termen;
- în cazul neexecutării obligaţiei depozitarului de a restitui fructele bu-
nului depozitat deponentul poate cere executarea forţată a obligaţiei sau re-
pararea daunelor suportate din cauza nerestituirii fructelor;
- în cazul neexecutării obligaţiei depozitarului de a nu folosi bunul de-
pozitat, acesta este obligat să despăgubească deponentului costul uzurei
bunului şi să restituie toate fructele obţinute din rezultatul folosirii bunului.
§ 4. Particularităţile contractului de magazinaj

Contractul de magazinaj face parte din categoria contractelor de depozit
comercial. Pornind de la importanţa relaţiilor de depozit comercial, legislato-
rul a conferit acestei categorii de depozit un capitol aparte. Totodată, este
necesar de concretizat, că la contractul de magazinaj se aplică toate regulile
depozitului, dacă codul civil sau contractul de magazinaj nu prevede altceva.
132
În acest sens vom încerca să relevăm câteva particularităţi ale contrac-
tului de magazinaj, şi anume:
a) La preluarea bunurilor la păstrare magazinerul nu este obligat să
constate cantitatea, genul, felul caracteristicile lor.
b) Deponentul are dreptul de inspectarea stării de păstrare a bunurilor
înmagazinate.
c) Magazinerul este obligat să informeze deponentul despre înrău-
tăţirea stării bunului şi să întreprindă măsuri pentru conservare.
d) În cazul înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazi-
nerul este îndreptăţit să le amestece.
e) Magazinerul este îndreptăţit să organizeze licitaţie de vânzare a bu-
nului înmagazinat, dacă starea acestuia se înrăutăţeşte.
f) La încheierea contractului de magazinaj părţile pot conveni asupra
faptului, că magazinerul va putea elibera bunul posesorului recipisei de ma-
gazinaj la ordin;
g) Magazinerul, pe durata înmagazinării are dreptul de gaj asupra bu-
nurilor înmagazinate.
§ 5. Particularităţile contractului de sechestru

Noţiunea contractului de sechestru în legislaţia noastră a apărut relativ
nu demult. Am putea vorbi despre existenţa contractului de sechestru odată
cu adoptarea Legii cu privire la gaj, unde s-a stabilit posibilitatea deposedării
bunului gajat şi aflarea acestui bun la o terţă persoană, fie care reprezintă
interesele creditorului gajist, fie care reprezintă interesele debitorului gajist.
Dar enunţarea expresă a regimului acestui contract a avut loc doar odată cu
adoptarea noului Cod civil. Astfel, contractul de sechestru este acel contract,
în baza căruia persoanele remit un bun aflat în litigiu, unei terţe persoane -
depozitar, care asigură păstrarea bunului până la soluţionarea litigiului şi îl
restituie persoanei care are dreptul asupra acestui bun.
Capitolul XVIII. CONTRACTUL DE FRANCHISING

franchising
1.1. Definiţia contractului de franchising. Contractul de franchising
este cunoscut practicii contractuale în Republica Moldova începând cu
adoptarea Legii nr. 1335-XIII din 01.10.1997 cu privire la franchising. Codul
civil prin articolele 1171-1178 modifică conţinutul reglementărilor ce pri-
vesc franchisingul, stabilind anumite reguli specifice, iar în unele cazuri
puţin deosebite decît cele reglementate de Legea cu privire la franchi-
sing. Astfel, baza juridică a reglementării contractului de franchising o con-
stituie Codul civil şi Legea nr. 1335-XIII din 01.10.1997 cu privire la franchi-
sing.
Articolul 1171 Cod civil defineşte contractul de franchising ca fiind acel
contract în baza căruia o parte numită franchiser şi cealaltă parte, numită
franchisee, care sunt întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze
comercializarea de bununri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din
ele, a unor prestaţii specifice.
133
Clasificarea contractului de franchising. în funcţie de natura prestaţiei
pe care o determină părţile în contractul de franchising putem deosebi fran-
chisingul comercial şi franchisingul corporativ162. Franchisingul comercial
presupune participarea franchiseeului la întregul ciclu de producţie şi la
comercializarea bunurilor sau serviciilor, pe când franchisingul comerci-
al presupune posibilitatea franchiseeului de a participa doar la comercializa-
rea bunurilor fabricate de franchiser.
Caracterele juridice ale contractului de franchising. Contractului de
franchising îi sunt proprii următoarele caractere juridice:
a) Este un contract sinalagmatic. Ambele părţi în contractul de franchi-
sing dobîndesc drepturi şi obligaţii în baza contractului de franchising.
b) Este un contract cu titlu oneros. în contractul de franchising atît
franchiseeul cît şi franchiserul urmăresc avantaje reciproce de natură mate-
rială. Totodată apare de regulă drept un contract aleatoriu, deoarece fran-
chiserul, de regulă, pretinde de la franchisee plăţi care se calculează pornind
de la veniturile obţinute de către franchisee, iar acestea nu pot fi determina-
te cu certitudine la momentul încheierii contractului.
c) Este un contract translativ de drepturi. în contractul de franchising
are loc transmisiunea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale, cum ar fi
dreptul de a utiliza numele, dreptul de a folosi tehnologia originală a fran-
chiserului, dreptul asupra unor utilaje etc.
d) Este un contract formal. Articolul 1172 Cod civil stabileşte în mod
expres forma scrisă a contractului de franchising şi obligaţia înregistrării
acestuia.
e) Este un contract ce poate fi încheiat atît persoanl cît şi prin reprezen-
tant. Pornind de la faptul, că Codul civil nu stabileşte îngrădiri în ce priveşte
posibilitatea încheierii prin reprezentare a contractului de franchising, ajun-
gem la concluzia, că contractul de franchising poate fi încheiat atît persoanal
cît şi prin reprezentant.
f) Este un contract numit, tipic şi reglementat. Astfel îtitreg regimul de
reglementare, conţinutul, condiţiile şi efectele specifice contractului de fran-
chising sunt prevăzute de legislaţia în vigoare.
g) Este un contract de executare succesivă. Executarea succesivă a con-
tractului de franchising presupune existenţa unor relaţii contractuale pe
durată lungă. Arrticolul 1176 Cod civil stabileşte regula generală, după care
durata contractului este stabilită în funcţie de posibilitatea desfacerii bunu-
rilor sau serviciilor, iar dacă termenul nu este stipulat în contract, perioada
minimă în care contractul va fi pus în executare nu va fi mai mică de un an.
h) Este un contract principal. Executarea contractului de franchising
nu este condiţionată nici de un altcareva contract, însă deseori, contractul
de franchising poate apărea drept operaţiune a contractului de leasing.
i) Este un contract negociabil. Toate clauzele contractului sunt detaliat
negociate de către părţi. Atît franchiserul cît şi franchiseeul stabilesc în mod
detaliat limitele drepturilor şi obligaţiilor reciproce. Aceasta este condiţionat
de cele mai dese ori de natura raporturilor în care se incadrează părţile. As-
tfel, în categoria aceasta de raporturi este vorba de protecţia proprietăţii in-
dustriale, de secret comercial, fapt care obligă ambele părţi.
162 Articolul 6 al Legii cu privire la franchising

134
j) Este un contract irevocabil. Din conţinutul legii, contractul de fran-
chising apare drept unul irevocabil. Părţile nu sunt în drept să stabilească o
careva clauză a revocabilităţii contractului. Fiind stabilită o asemenea clau-
ză, ea va fi lovită de nulitate.
k) Este un contract, de regulă, afectat de modalităţi. Pornind de la ca-
racterul complex al contractului de franchising, acesta apare, de regulă ca
unul afectat de modalităţi de timp de fapt etc.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de franchising.

Ca orişice contract, pentru considerarea validităţii lui este necesară
respectarea condiţiilor ce priveşte legalitatea, consinţămîntul, capacitatea de
a încheia contractul, obiectul, cauza şi forma contractului.
2.1. Legalitatea. Legalitatea la încheierea contractului de franchising ca
şi la alte contracte presupune realizarea tuturor actelor neinterzise prin lege.
Astfel, din categoria actelor interzise de a fi realizate în baza contractului de
franchising fac parte acele care presupun încălcarea drepturilor proprie-
tăţii industriale. Deasemenea sunt interzise acte care ar încălca con-
diţiile antimonopol de realizare a activităţii comerciale. Părţile la înche-
ierea contractului pot stabili şi alte condiţii convenabile în limitele cărora
acestea reciproc vor limita condiţia de legalitate a încheierii contractului cu
terţe persoane.
2.2. Capacitatea de a încheia contractul de franchising. Calitatea de
părţi la contractul de franchising o are franchiserul şi franchisee. Franchise-
rul este partea care dispune de un nume şi reputaţie în producerea anumi-
tor bunuri sau prestarea anumitor servicii, li care pune la dispoziţia franchi-
see drepturi, materiale, instruire, precum şi informaţii cu privire la pro-
ducerea şi desfacerea bunurilor sau serviciilor. Franchisee este partea care
beneficiază de drepturile, materialele, instruirea etc. transmisă de către
franchiser, asigură producerea şi/sau comercializarea bunurilor sau ser-
viciilor şi achită franchiserului plata pentru acestea. Pentru calitatea de
părţi în contractul de franchising este necesar ca acestea să aibă statut de
întreprindere şi să fie autonome una de cealaltă. Prin calitatea de întreprin-
dere se are învedere orice persoană juridică cu scop lucrativ, care realizează
activitatea de antreprenoriat în condiţiile stabilite de legislaţie, cât pe terito-
riul Republicii Moldova, atât şi din afara teritoriului acesteia. Autonomia
întreprinderilor presupune imposibilitatea în mod direct de a influienţa acti-
vitatea reciprocă, cum ar fi raportul de dependenţă (întreprinderea depen-
dentă, întreprinderea afiliată, holdingul, uniunile de întreprinderi etc), pre-
cum şi faptul că una din acestea nu figurează în calitate de fondator sau
acţionar al celeilalte.
2.3. Consinţămîntul la încheierea contractului de franchising este reali-
zat arunci cînd părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractu-
lui. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului de franchising fac par-
te: tipul activităţii de franchising, termenul franchisingului, mărimea şi na-
tura plăţilor de frasnchising, limitele realizării franchisingului, tipul franchi-
singului (corporativ sau comercial), condiţiile de păstrare a secretului comer-
cial etc.
2.4. Obiectul contractului de franchising. Obiectul intrinsec al contrac-
tului de franchising îl formează:
135
a) Promovarea comercializării de bunuri. Prin promovarea comercializă-
rii de bunuri se are în vedere asigurarea unei politici unice în ce priveşte
calitatea bunurilor sau serviciilor, modul lor de prestare, asigurarea reţelei
de comercializare, asigurarea sistemului de reclamă, organizarea depistării
cazurilor de contrafacere, falsificare, plagiere şi a altor modalităţi de impact
negativ asupra reputaţiei producătorului bunurilor şi serviciilor, precum şi
alte domenii de facilitare a activităţii comerciale.
b) Executarea unor prestaţii specifice franchisingului. Prin executarea
unor prestaţii specifice se are în vedere realizarea acelor activităţi, care pre-
supun asigurarea producerii bunurilor sub numele franchiserului sau
asigurarea comercializării bunurilor sau serviciilor sub numele franchiseru-
lui cu toate consecinţele care pot surveni din aceasta.
c) Transmisiunea dreptului de a utiliza numele franchiserului. Prin
transmisiunea dreptului de a utiliza numele se are în vedere posibilitatea
franchiseeului de a utiliza atît denumirea produsului sau a producătorului,
cît şi simbolica specifică acestuia.
d) Transmisiunea documentaţiei tehnologice privind fabricarea bunului
sau prestarea serviciului. Prin documentaţie tehnologică se are în vedere
totalitatea de documente, scheme, mostre, modele, care descriu procesul de
fabricare a bunurilor.
e) Instruirea personalului franchiseeului de către franchiser. Franchise-
rul, în vederea asigurării producerii calitative a produsului, este cointe-
resat, iar prin condiţiile contractului de
franchising, este şi obligat să asigure instruirea personalului franchise-
eului. Aceasta poate fi făcută atît pe cont propriu, cît şi din contul franchise-
eului.
Obiectul extrinsec al contractului de franchising îl formează:
- Bunurile incorporale care sunt transmise franchiseeului de către fran-
chiser, prin care se are în vedere informaţia cu privire la modul şi condiţiile
de fabricare a bunurilor ce urmează a fi comercializate, cu privire la condiţii-
le de calitate,cu privire la metodica şi forma de prestare a serviciilor, cu
privire la particularităţile ce privesc fabricarea bunurilor sau prestarea
serviciilor, cu privire la modul de prezentare a mărfii sau serviciilor pentru
comercializare etc.
- Drepturile. Prin drepturi se are în vedere acele drepturi care sunt
trasmise de către franchiser franchiseeului în ce priveşte utilizarea tehnolo-
giilor, proceselor, metodelor etc. de fabricare a bunurilor sau prestare a
serviciilor, drepturile de utilizare experienţei obţinute de franchiser şi tran-
smise prin instruirea personalului franchiseeului etc.
- Mărcile de producţie. Prin mărci de producţie se are în vedere utiliza-
rea mărcilor utilizate de către franchiser în comercializarea produselor
fabricate şi care pot fi utilizate de către franchisee. în cazul, însă în care,
însă, franchiseeul utilizează marca franchiserului, acesta asigură identifica-
rea acesteia prin înscrisuri care diferenţiază producţia fabricată de franchi-
ser de cea fabricată de franchisee. înscrisurile identificatorii se specifică în
momentul încheierii contractului. Mostra sau clişeul ce reflectă marca de
producţie a frranchiserului se anexează la contract şi constituie parte inte-
grantă a acestuia.
136
- Modele, aranjamente şi decoraţii. Prin modele, aranjamente şi deco-
raţii se are în vedere acele mostre sau materiale orientative, care permite
franchiseeului să fabrice produsul sau să presteze serviciul. Ele trebuie să
reflecte deplin, clar şi suficient volumul de informaţie necesar franchiseeului
pentru fabricarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Modelele, copiile sau
imaginile foto ale acestora, schiţele decoraţiilor, proiectele, planurile, precum
şi alte materiale sau copiile foto cu reflectarea elementelor identificatorii ale
acestora constituie parte integrantă a contractului şi se anexează la con-
tract. Dacă pe parcursul activităţii de franchising apre nececsitatea de a mo-
difica sau completa modelele, aranjamentele, decoraţiile, schiţele, planurile
etc, părţile vor conveni asupra acestor fapte în aceleaşi condiţii şi formă în
care a fost încheiat contractul. Aceasta va constitui o modificare sau comple-
tare a contractului.
- Termenul contractului. După caracterele definitorii ale contractului
de franchising, acesta apare drept un ""contract de executare succesivă, iar
prin urmare părţile stabilesc perioada de executare a contractului, care se
determină prin indicarea începutului executării şi momentului când fran-
chiză încetează a mai fi executată. Părţile sunt libere de a stabili desinestătă-
tor termenul contractului de franchising, însă această perioadă totdeau-
na trebuie să fie raportată la posibilităţile şi cerinţele de desfacere a bunuri-
lor şi serviciilor. Prin cerinţe de desfacere bunurilor se are în vedere perioa-
deele de garanţie oferite, perioade pe decursul cărora real pot fi înstrăinate
bunurile, randamentul activităţii, posibilitatea franchiseeului de a revendica
investiţiile făcute etc. Pe tot parcursul acestui termen contractul este
irevocabil, şi părţile pot induce rezilierea contractului în condiţiile generale
prevăzute de legislaţie. Deasemenea părţile pot să nu specifice un termen
concret a franchizei, astfel contractul considerându-se încheiat pe termen
nedeterminat. Totodată, aliniatul doi al articolului 1176 Cod civil, stabileşte
un specific în ceea ce priveşte rezilierea contractului de franchising într-o
procedură mai simplificată. Astfel, atunci când părţile au încheiat contractul
pe un termen nedeterminat sau pe un termen mai mare de 10 ani, fiecare
din părţi are dreptul, făcând un preaviz cu uun an înainte de a induce rezili-
erea contractului. Atunci, când nu este respinsă de către partea opusă rezili-
erea (se constată tăcerea sau se face acceptarea expresă a rezilierii), la expi-
rarea termenului de un an, contractul se consideră reziliat şi încetează a mai
fi executat, iar tăcecrea la preaviz se consideră în virtutea aceestui arrticol
drept acceptare a rezilierii. în cazul în care termenul contractului de franchi-
sing este nedeterminat sau depăşeşte 10 ani, dacă părţile nu au indus rezili-
erea contractului, acesta se consideră prelungit pe un termen de doi ani.
Specific este faptul, că atunci când este vorba de termenul mai mare de 10
ani, la expirarea termenului indicat în contract, chiar dacă părţile nu au in-
dus rezilierea, acest termen nu se mai prelungeşte cu doi ani. Spre exemplu,
dacă părţile au stabilit un termen de 15 ani, termenul contractului se va
considedera prelungit de şapte ori, nedepăşind în fine perioada de 15 ani. La
expirarea termenului de 15 ani, chiar dacă cea de-a opta perioadă nu a fost
împlinită, contractul oricum încetează a produce efecte.
- Plata pentru franchiză. Plata pentru franchiză este un moment
esenţial al contractului de franchising. Pornind de la faptul, că contractul de
franchising este un contract cu titlu oneros, în contract una din obligaţiile
137
principale care şi le asumă franchiseeul este obligaţia de achitare a plăţii
pentru franchiză. După cum prevede articolul 1174 Cod civil, această plată
este raportată la volumul de vânzări realizate de către franchisee. Astfel,
părţile stabilind clauza plăţii pentru franchiză pot stabili fie o cifră concretă,
fie un procent (parte) din veniturile obţinute de franchisee în rezultatul vân-
zărilor realizate a bunurilor produse în baza contractului de franchising. To-
todată, părţile la încheierea franchizei pot stabili şi alte plăţi, cum ar fi
plăţile pentru utilizarea mărcii, plăţii pentru instruirea angajaţilor franchise-
eului, plăţile pentru relizarea anumitor activităţi care puteau fi realizate de
către franchisee, dar care necesitau o anumită practică şi experienţă etc. în
acest sens Legea cu privire la franchising face deosebire între plata ce rezultă
din vânzările bunurilor sau prestarea serviciilor în baza contractului de
franchising şi celelalte plăţi, denumind-o pe cea dintâi royalty. în aceest
sens, este necesar de reţinut, că royalty se achită periodic la finele perioadei
stabilite de către părţi, iar celelalte plăţi poartă, de regulă, un caracter unic
şi sunt stabilite prin sume fixate.
2.5. Cauza şi forma contractului de franchising. Condiţia principală ce
determină cauza încheierii contractului de franchising este ca acesta să ur-
mărească realizarea unei activităţi comune de obţinere, producere, comercia-
lizare a bunurilor sau prestare a serviciilor, excluzînd orice scop de monopo-
lizare a domeniului de producţie şi înlăturare a concurenţei. După cum este
stabilit în aliniatul unu al articolului 1172 Cod civil, forma cerută pentru
validitatea contractului de franchising este forma scrisă. Nerespectarea aces-
tei forme duce la nulitatea contractului. Totodată, Legea cu privire la fran-
chising prevede obligaţia înregistrării contractului de franchising la Agenţia
de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Cerinţa referitor la înregis-
trarea contractului de franchising nu este stabilită pentru validitatea acestu-
ia, mai mult decît atât, legislatorul nu stabileşte un careva termen de înre-
gistrare. Prin urmare, înregistrarea contractului de franchising este necesară
pentru opozabilitatea acestuia. Totodată, alineatul doi al articolului 1172
Cod civil, stabileşte condiţia obligatorie de a descrie în mod detaliat în
conţinutul contractului programul de prestare a franchisei. Cerinţa respecti-
vă rezultă din importanţa deescrierii acestei informaţii în conţinutul contrac-
tului, astfel cum aceasta devine o condiţie a acestuia. Fiecare cerinţă a pro-
gramului, etapă de realizare, măsuri necesare de a fi întreprinse, precum şi
efectele nerespectării (penalităţi, garanţii etc.) trebuie saşi găsească oglindire
în conţinutul contractului. în ce priveşte tehnica întocmirii contractului,
menţionăm, că însăşi programul, poate să fie reprezentat printr-o anexă la
contract, care evident este parte integrantă a acestuia.
§ 3. Efectele contractului de franchising

Ca orişicare alt contract, contractul de franchising produce efecte ce re-
zultă din încheierea contractului - drepturile şi obligaţiile părţilor, efecte ce
rezultă din executarea contractului şi efecte ale executării necorespunzătoa-
re sau neexecutării contractului.
3.1. Efectele ce rezultă din încheierea contractului. Efectele principale
ce rezultă din încheierea contractului de franchising sunt drepturile şi obli-
gaţiile părţilor. Pornind de la aceasta constatăm, că în contractul de franchi-
sing franchiserul are următoarele obligaţii:
138
- Să pună la dispoziţia franchiseeului bunuri incorporale, drepturi,
mărci de producţie, modele, aranjamente, decoraţii, concepte asupra apro-
vizionării, desfacecrii, organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe. Drept
rezultat al faptului, că franchiserul nu asigură franchiseeul cu informaţia
deplină, precum şi cu materialele şi mostrele necesare, acesta duce răspun-
dere pentru necalitatea produsului, precum şi pentru pierderile sau daunele
care au survenit drept rezultat al acecstei necalităţi.
- Să asigure protejarea programului comun de prestare a serviciilor şi
de fabricare a bunurilor de intervenţiile terţelor persoane. în acest sens, la
constatarea cărorva intervenţii, de natură să lezeze calitatea produsului sau
serviciului, modul şi procedura de fabricare a produsului şi prestare a servi-
ciului, să ducă la pierderea sau divulgarea informaţiei despre tehnologia fa-
bricării produsului sau prestării serviciului etc, chiar dacă franchiseeul nu
cunoaşte despre aceasta, franchiserul întreprinde toate măsurile menite să
preântâmpine aceste intervenţii. în cazurile de necesitate, franchiserul impli-
că şi franchiseeul în realizarea măsurilor de preântâmpinare a asemenea
intervenţii.
- Să asigure îndrumarea, informarea şi perfecţionarea profesională a
franchiseeului. Existenţa acestei obligaţii reiese din însăşi necesitatea asigu-
rării calităţii produsului sau serviciului întru excluderea diferenţei de calita-
te între produsul fabricat sau serviciul prestat de franchiser şi produsul
fabricat sau serviciul prestat de franchisee. Instruirea şi pregătirea pro-
fesională, îndrumarea şi informarea este realizată de către franchiser prin
includerea în procesul de producţie la obiectele franchiseeului a specialiştilor
angajaţi ai franchiserului, care chiar în procesul de producţie asigură instru-
irea personalului franchiseeului. Deasemenea, angajaţii franchiseeului pot
trece stagierea sau instruirea la obiectivele de producţie a franchiserului. în
fine părţile pot realiza orice formă existentă şi efectivă de instruire şi schimb
de informaţie. în acest sens, la încheierea contractului părţile stabilesc pro-
gramul de instruire, graficul şi tematica cursurilor sau ciclelor de instruire
etc, acestea constituind parte integrantă a contractului.
- Să pună la dispoziţia franchiseeului nu doar informaţia genuni cărea a
fost stipulat în contract, dar şi acele categorii de informaţii, care sunt obiec-
tiv necesare franchiseeului. Aceste informaţii pot privi atât unele neajunsuri
în ce priveşte tehnologia fabricării produsului, dar despre care la momentul
încheierii contractului nu se ştia, cât şi despre limitările în comercializarea
produsului sau prestarea serviciilor, dictate de actele emise de autorităţile
publicee sau dictate de careva împrejurări de ordin obiectiv. Aceste categorii
de informaţii, precum şi altele cu caracter de urenţă se pun la dispoziţia
franchiseeului Me către franchiser, fără a mai realiza procedura obişnuită de
modificare a contractului, dar în termenii rezonabili. Lipsa sau întârzierea
furnizării informaţiei menţionate mai sus, duce la posibilitatea răspunderii
franchiserului pentru daunele suportate de franchisee sau de terţi, în legă-
tură cu utilizarea bunurilor sau serviciilor.
La rândul său franchiseeul este obligat:
a) de a achita plata pentru franchiză;
b) de a utiliza programul de prestare a franchizei în mod activ şi cu
deligenţa unui bun întreprinzător; Utilizarea programului de prestare a
franchizei în mod activ şi cu deligenţa unui bun întreprinzător presupune
139
atât buna credinţă în executarea contractului, cât şi corectitudinea în rea-
lizarea activităţii de producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor în
raport cu alţi parteneri, precum şi cu clienţii. Pornind de la faptul, că orice
greşeală comisă în activitatea sa de către franchisee poate aduce leziune
mărcii franchiserului, franchisee este obligat să excludă orice activităţi efec-
tul cărora ar duce atingere reputaţiei şi mărcii, iar mai mult decât atât el
este obligat să înlăture, cu sau fără ajutorul franchiserului, orice influenţă a
terţelor de natură să aducă la asemenea urmări.
c) de a procura bunurile şi serviciile prin franchiser sau prin intermedi-
ul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură
nemijlocită cu scopul contractului. Obligaţia de procurare a bunurilor şi ser-
viciilor prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de
acesta, dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractu-
lui, constituie o obligaţie specifică menită să apere atât interesele franchise-
rului în ce priveşte posibilitatea acestuia de a ţine sub control procesul de
producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor, cât şi să asigure dezvol-
tarea relaţiilor franchiseeului cu partenerii franchiserului. Totodată, legisla-
torul nu stabileşte un caracter imperativ acestei obligaţii. Astfel, atunci când
părţile la contract nu au stabilit obligaţia franchiseeului de a procura mate-
ria primă de la furnizorii franchiserului sau de la persoanele desemnate de
acesta, franchiseeul este în drept să determine desinestătător persoanele
care vor asigura activitatea de producere cu materie primă. Uneori, însă,
deşi în contract nu este stipulată obligaţia franchiseeului de a procura bu-
nuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate
de acesta, totuşi această obligaţie poate să aparţină franchiseeului reieşind
din scopul încheierii contractului. Astfel, când realizarea acordului de înche-
iere a franchizei a fost condiţionat ded faptul că franchiseeul va procura bu-
nurile de la frranchiser sau de la persoana indicată de el sau când este des-
tul de evident, că în lipsa acestei condiţii franchiserul nu ar fi încheiat acest
contract, precum şi în alte cazuri care pot releva acest fapt.
d) De informare reciprocă şi cea de confidenţialitate. împrejurările în ca-
re părţile urmează a se informa reciproc sunt acelea ce ţin de impactul din
partea terţilor, constatat în procesul activităţii, calitatea necorespunzătoare
a bunurilor produse de părţi sau calitatea necorespunzătoare a materiei
prime folosite de acesteia, schimbările în tehnologia şi procesul de producere
a bunurilor sau prestare a serviciilor etc. Deşi contractul de franchising tre-
buie să prevadă anumite procedee, termene şi condiţii de transmitere a ase-
menea informaţie, totuşi legislatorul stabileşte, că această furnizare de in-
formaţie trebuie să aibă loc pe baza principiului bunei-credinţe. Astfel, por-
nind de la interesul comun, părţile urmează a se informa în termene rezona-
bile şi să asigure accesul deplin a celeilalte părţi la informaţia transmisă.
Această informaţie trebuie să fie cât mai accesibilă pentru părţi, veridică şi
oportună. Obligaţia de confidenţialitate presupune, că părţile nu vor divulga
informaţia legată de program, de tehnologiile de producere a bunurilor şi
prestare a serviciilor, precum şi alte informaţii de care sau făcut cunoscut
părţile în procesul de executare a contractului. în acest sens în categoria
informaţiei confidenţiale intră atât cea care constituie secret comercial, cât şi
cea căreia părţile i-a conferit asemenea titlu. Este important de reţinut fap-
tul, că obligaţia de confidenţialitate aparţine părţilor şi după încetarea con-
140
tractului de franchising, iar în unele cazuri, chiar şi în cazul în care contrac-
tul nu a fost încheiat, iar această informaţie s-a făcut cunoscută părţilor la
etapa negocierii contractului ulterior neîncheiat sau decorat nul. In acest
sens, părţile pot stabili anumite limite în timp după încetarea contractului,
pe durata căruia partea contractantă este obligată să asigure confidenţialita-
tea informaţiei.
e) Obligaţia de concurenţă loială. încheierea contractului de franchising
presupune posibilitatea părţilor la contract, pe durata executării acestuia de
a face cunoscut cu întreaga stare a lucrurilor la partener. Astfel fiecare din
părţi poate afla laturile slabe ale activităţii partenerului său în contractul de
franchising. Şi dacă pe durata executării contractului există obligaţii reci-
proce, executarea cărora are menirea de a înlătura momentele negative sau
neajunsurile părţii la contract, atunci după încetarea contractului aceste
cunoştinţe despre fostul partener pot fi eventual utilizate în defavoarea aces-
tuia. Cel mai mult la acest capitol poate fi afectat anume franchiserul. în
acest sens, legislatorul a stabilit obligaţia de concurenţă loială a părţilor la
contractul de franchising, chiar şi după încetarea contractului. Concurenţa
loială presupune posibilitatea părţilor de a activa pe aceiaşi piaţă, fabricarea
aceluiaşi gen de produse, prestarea aceloraşi servicii, dar în aşa fel încât
aceasta să nu dăuneze fostului partener. Legea nr. 906-XII privind limitarea
activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei din 29.01.1992 stabileşte
limitele concurenţei loiale. Pe lângă cele menţionate în legea susnumită,
franchiseeul are obligaţia de a garanta concurenţa loială prin respectarea
unor cerinţe suplimentare, cum ar fi, spre exemplu, excluderea inducerii în
eroare a clienţilor prin răspândirea unor informaţii despre diferenţa de cali-
tate între bunurile ce le produce şi bunurile produse de fostul partener, ar-
gumentând cu faptul că a stat în raporturi contractuale cu acesta.
În cazul în care se constată o concurenţă neloială legată de informaţia
cunoscută pe parcursul executării contractului de franchising, prin decizia
autorităţii de stat privind dezvoltarea concurenţei şi limitarea activităţii mo-
nopoliste (conform Legii nr. 906-XII privind limitarea activităţii monopoliste
şi dezvoltarea concurenţei) sau instanţa de judecată este în drept să pună
interdicţie de concurenţă pe plan local pe o perioadă nu mai mare de un an.
Este necesar de menţionat, că acesta interdicţie poate fi pusă doar franchi-
seeului. Atunci, când concurenţa neloială se constată din partea franchise-
rului, se aplică măsurile prevăzute de legislaţia ce reglementează concurenţa
neloială. Atunci când în condiţiile legii s-a pus interdicţia de concurenţă, iar
drept rezultat la aceasta fostului franchisee i se pereclitează activitatea pro-
fesională, franchiserul sau persoana cointeresată îi acordă compensaţie fi-
nanciară corespunzătoare. Prin pereclitare a activităţii profesionale se are în
vedere pierderea capacităţii de lucru a întreprinderii, pierderea clienţilor sau
partenerilor de afaceri, impunerea penalităţilor de întârziere, sistarea proce-
sului de producţie etc. Prin compensaţie financiară înţelegem acea despăgu-
bire care ar echivala cu pierderile reale suportate de către franchisee drept
rezultat a punerii interdicţiei de concurenţăţ, precum şi veniturile ratate
drept rezultat la aceasta. Este necesar de menţionat faptul, că aceste compe-
saţii financiare se achită indiferent de faptul din ce motiv şi din a cui iniţiati-
vă a fost încetată executarea contractului. Deasemenea este necesar de ţinut
cont de faptul, că obligaţia de compensare stă pe sama persoanei interesate
141
de punerea interdicţiei, care poate fi atât franchiserul, cât şi un eventual
partener al acestuia într-un alt contract de franchising.
3.2. Efectele ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunză-
toare a contractului de franchising. Efectele principale ce pot rezulta din ne-
executarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de franchising
este posibilitatea părţilor de a cere, după caz:
a) rezilierea contractului cu sau fără despăgubirea daunelor cauzare;
b) obligarea părţii la executarea forţată a obligaţiei sale contractuale cu
sau fără despăgubirea daunelor cauzate;
Ca rezultat a rezilierii contractului, franchiserul devine proprietar al tu-
turor bunurilor produse de către franchisee.
3.3. Încetarea contractului de franchising. Contractul de franchising în-
cetează odată cu:
- expirarea termenului contractului;
- rezilierea contractului;
- realizarea scopului franchisingului, dacă contractul a fost încheiat pe
termen nedeterminat;
- la încetarea uneia din părţi de la contract.
Capitoluil XIX. CONTRACTELE DE REPREZENTARE
§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractelor de

reprezentare
Codul civil al Republicii Moldova în articolul 242 stabileşte, că un act
juridic civil poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezentant. Acelaşi
articol ne spune că împuternicirile reprezentantului pot rezulta din lege, din
act juridic sau din împrejurările în care acţionează reprezentantul. Prin actul
de reprezentare actele săvârşite de către reprezentant (persoana care repre-
zintă) produc efecte asupra reprezentatului (persoana ce este reprezentată).
După cum reiese din cele menţionate mai sus, reprezentarea, fiind un
institut important al dreptului civil, care implicit asigură dinamica şi dezvol-
tarea raporturilor juridice civile, poate avea cel puţin trei izvoare: legea, un
act juridic prin care se deleghează aceste împuterniciri, şi împrejurările care
presupun că persoana ce acţiona prezumă calitatea sa de reprezentant.
La tema curentă vom vorbi doar despre reprezentarea în baza contrac-
tului.
1.1. Noţiunea contractului de reprezentare. Aşa după cum stabileşte
prevederile articolelor 242, 252, 1030, 1053, 1061 şi 1075 Cod civil, prin
contract de reprezentare este necesar de înţeles acel contract în baza căruia
o parte, numită reprezentant, încheie în limitele împuternicirilor sale, din
numele celeilalte părţi, numite reprezentat, acte juridice civile, iar reprezen-
tatul" în rezultatul acestor acte dobândeşte drepturi şi obligaţii civile. Din
categoria acestor contracte fac parte procura, mandatul, comisionul, admi-
nistrarea fiduciară, expediţia etc.
Totodată, fiecare din contractele de reprezentare sunt caracterizate prin
anumite particularităţi care se reflectă în regimul juridic de reglementare a
fiecăruia din aceste contracte. Vom încerca să desfăşurăm aceste comparti-
mente la început cu enunţarea definiţiilor fiecăruia din aceste contracte.
142
a) Prin contract de procură este necesar de înţeles acel contract în baza
căruia o parte numită reprezentat delegă celeilalte părţi numite reprezentant
dreptul de a săvârşi din numele şi pe sama reprezentatului anumite acte
juridice, iar reprezentantul, la rândul său, gratuit, este în drept să să-
vârşească aceste acte în condiţiile şi limitele indicate în procură, iar la să-
vârşirea actului este obligat la restituirea rezultatului reprezentării.
b)Prin contract de mandat este necesar de înţeles acel contract în baza
căruia o parte numită mandant împuterniceşte cealaltă parte numită man-
datar de a o reprezenta la încheierea actelor juridice, iar mandatarul se obli-
gă, gratuit sau conta plată, să aoţioneze în numele şi pe contul mandantu-
lui.
c) Prin contract de comision este necesar de înţeles acel contract în care
o parte numită comisionar se obligă să încheie, oneros, acte juridice din
nume propriu , dar pe contul celeilalte părţi numite comitent.
d) Prin contract de administrare fiduciară este necesar de înţeles acel
contract în care o parte numită fiduciant sau fondator al administrării predă
bunuri în administrarea fiduciară celeilalte părţi numite administrator fidu-
ciar, iar acesta se obligă să administreze patrimoniul pe nume propriu şi în
cont propriu în interesul fiduciantului.
e) Prin contract de expediţie este necesar de înţeles acel contract în baza
căruia o parte numită expeditor se obligă, oneros, pe numele şi în contul
celeilalte părţi, numite client, sau în nume propriu, să încheie un contract
de transport şi să efectueze actele necesare transportării.
1.2. Clasificarea contractelor de reprezentare. Tradiţional, clasificarea
contractelor de reprezentare se limitează cu enunţarea contractelor de man-
dat şi comision. Legislatorul, însă odată cu adoptarea noului Cod civil a pus
temelia apariţiei în practica contractuală a unei mari diversităţi de contracte
de reprezentare. Este vorba, pe lîngă contractele de mandat şi comision şi de
contractul de administrare fiduciară, de contractul de expediţie, de contrac-
tele de comision profesionist etc.
Până astăzi, însă, nici legislatorul, dar nici în teoria dreptului civil nu s-
a stabilit o poziţie fixă în ce priveşte toate categoriile contractelor de repre-
zentare. Astfel, spre exemplu, în majoritatea izvoarelor de specialitate noţiu-
nea de procură nicidecum nu este atribuită categoriei de contracte. Totoda-
tă, autorii nu îndrăznesc să definească categoria actului din care face parte
procura. Chiar şi legislatorul prin definirea procurii în articolul 252 Cod civil
a definit procura nu prin enunţarea categoriei de acte la care face parte
aceasta, ci prin indicarea formei care trebuie s-o obţină acest act - "procura
este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor".
Dacă am admite poziţia în care despre procură nu se poate de vorbit ca
despre un contract, atunci ne-am fi întâlnit cu următoarea situaţie: reieşind
din faptul, că procura nu este atribuită la o categorie de acte juridice - con-
tracte sau acte juridice unilaterale -, şi bazându-ne pe expresia deja enunţa-
tă precum că "procura este un înscris prin care se atestă împuternicirile" am
putea spune, că aceasta va fi prezentă la orice categorie de contracte de re-
prezentare. Astfel, la în cazul încheierii contractului de mandat confirmarea
împuternicirilor mandatarului va fi făcută prin procură. La încheierea con-
tractului de comision, confirmarea împuternicirilor comisionarului va fi făcu-
tă prin procură.
143
Vedem, însă, că situaţia este de altă natură. în articolele 253 -258 Cod
civil, legislatorul atribui procurii un regim a unui act juridic căruia îi sunt
proprii caractere ale unui act de reprezentare de rând cu cele de mandat şi
comision, iar mai mult decât atât, îi atribuie caractere distincte de ultimele
două, fapt care ne vorbeşte nu numai despre faptul că procura nu este doar
un înscris de confirmare a împuternicirilor, ci este o categorie distinctă a
actelor de reprezentare, făcând parte în mod firesc din categoria de contrac-
te.
Pornind de la cele expuse mai sus, vom face următoarea clasificare a
contractelor de reprezentare:
a) în funcţie de tipul actului de reprezentare, deosebim:
- procura sau contractul de procură;
- contractul de mandat;
- contractul de comision;
- contractul de administrare fiduciară;
- contractul de expediţie.
b) în funcţie de faptul din numele şi pe sama cui se săvârşeşte
actul de reprezentare, deosebim:
- contracte de reprezentare săvârşite din numele şi pe sama reprezenta-
tului (procura, mandatul);
- contracte de reprezentare săvârşite din numele reprezentantului dar
pe sama reprezentatului (comisionul, administrarea fiduciară)
c) în funcţie de avantajul urmărit de părţi la încheierea contractului de
reprezentare, deosebim:
- contracte de reprezentare cu titlu gratuit (procura);
- contracte de reprezentare ce pot fi atât cu titlu gratuit cât şi cu titlu
oneros (mandatul);
- contracte de reprezentare cu titlu oneros (comisionul);
d) în funcţie de termenul contractului de reprezentare, deosebim:
- contracte de reprezentare cu termen-limită determinat (procura);
- contracte de reprezentare cu termen-limită nedeterminat (manda-
tul, comisionul etc).
1.3. Caracterele juridice ale contractelor de reprezentare. Orice contract
de reprezentare este caracterizat prin următoarele:
a) Sunt contracte sinalagmatice, unde ambele părţi de la momentul în-
cheierii contractului dobândesc obligaţii reciproce, cum ar fi obligaţia repre-
zentantului de a săvârşi actul de reprezentare şi obligaţia reprezentatului să
suporte efectele actului săvârşit, iar dacă aceasta o prevede contractul, şi să-
1 remunereze. Totodată, procura apare drept un contract sinalagmatic im-
perfect, deoarece la momentul încheierii contractului reprezentantul nu este
obligat să realizeze actul de reprezentare - el doar este în drept să săvârşeas-
că acest act. De la momentul, însă, în care reprezentantul a săvârşit actul de
reprezentare el devine obligat (a restitui bunul, a asigura integritatea bunu-
lui etc.)
b) Este un contract ce poate fi atât cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit.
Referitor la caracterul oneros sau gratuit al contractului nu există o careva
regulă strictă. Aceasta diferă de la categorie la categorie de contract. Astfel,
144
contractul de procură este cu titlu gratuit, contractul de mandat poate fi atât
cu titlu gratuit, atât şi cu titlu oneros163, iar comisionul este cu titlu oneros.
c) Este un contract translativ de drepturi. în baza contractului de repre-
zentare reprezentatul delegă către reprezentant dreptul de a săvârşi în nu-
mele şi pe sama sa anumite acte juridice, prin care acesta dobândeşte sau
pierde drepturi şi obligaţii civile. Prin urmare contractele de reprezentare
sunt contracte translative de drepturi.
Este necesar de ţinut cont de faptul, că unele categorii de contracte de
reprezentare în funcţie de natura lor presupun transmisiunea doar unor ca-
tegorii de împuterniciri. Astfel, contractul de mandat special presupune să-
vârşirea doar a actului indicat în mandat, iar în cazul contractului de man-
dat general presupune săvârşirea tuturor actelor în interesul mandantului.
Mandatul în care nu se concretizează că este special sau general, dar în care
se formulează termeni generali presupune posibilitatea mandatarului de a
săvârşi doar acte de administrare şi conservare, iar în cazul necesităţii să-
vârşirii şi altor acte, este necesar formularea unor clauze exprese.
d) Este un contract ce poate fi atât cu conţinut patrimonial cât şi cu
conţinut nepatrimonial. La încheierea contractului de reprezantare obiect al
acestuia pot fi atât drepturile patrimoniale cât
şi cele nepatrimoniale. Spre exemplu, în cazul încheierii contractu-
lui de mandt privind reprezentarea în instanţa de judecată cu privire la apă-
rarea unui drept nepatrimonial acest contract apare drept unul cu conţinut
nepatrimonial.
e) Este un contract consensual. Legislaţia civilă stabileşte pentru con-
tractele de reprezentare condiţia de formă drept una de opozabilitate. Astfel
persoana care reprezintă interesele este în drept să săvîrşească actele pe
sama reprezentatului, dar efectul reprezentării faţă de terţi va fi făcut
doar în cazul când reprezentantul va face opozabile împuternicirile sale,
posibilitate care poate fi făcută doar printr-un înscris. Unele categorii de
contracte de reprezentare, însă, urmează a fi făcute în formă scrisă şi auten-
tificate notarial. Articolul 252 Cod civil stabileşte, că procura eliberată pen-
tru încheierea de acte juridice în formă autentică urmează a fi autentificată
notarial. Totodată, după cum ţinem a crede, însăşi definiţia procurii făcută
în articolul 252 Cod civil ("procura este un înscris") ne dă de înţeles, că pro-
cura poate fi încheiată doar în formă scrisă, condiţie ce priveşte însăşi validi-
tatea acesteia. Mai este necesar de menţionat şi faptul, că procura nu poate
fi considerată un contract formal pornind de la aceea, că simplu fapt a în-
tocmirii înscrisului sau chiar şi autentificarea lui notarială nu este suficient
pentru ca aceasta să producă efecte. Prin urmare procura nu este nici un
contract consensual, nici unul formal, dar este un contract real, efectele că-
ruia se produc la momentul transmiterii înscrisului care confirmă împuter-
nicirile. Doar din acest moment reprezentantul este în posibilitate de a să-
vârşi careva acte de reprezentare.
f) Este un contract ce poate fi încheiat strict personal. Deşi în categoria
contractelor de reprezentare fac parte contractele de substituire a reprezen-
tării, totuşi contractul de reprezentare rămâne unul ce poate fi încheiat strict
163Caracterul gratuit al mandatului este prezumat, dacă în contract nu este stabilit caracterul lui
oneros. Totodată, dacă mandatul este exercitat în virtutea profesării unei activităţi, acesta se pre-
zumâ a fi cu caracter oneros.
145
personal. Aceasta reiese din natura raportului juridic. Numai cel ce are drep-
turi le poate delega şi doar cel ce poate delega, are capacitatea de a încheia
asemenea act juridic. Substituirea reprezentării vine doar în a doua stadie a
executării contractului de reprezentare, şi după cum este înţeles, este după
natura sa un act de executare a contractului de reprezentare, care
dealtfel, nu poate fi încheiat dacă anterior nu a fost încheiat însăşi contrac-
tul de reprezentare.
g) Este un contract numit şi reglementat. Atât după regimul juridic sta-
bilit de codul civil, cât şi după natura actelor, contractele de reprezentare fac
parte din categoria contractelor numite, şi reglementate.
h) Este un contract de executare succesivă. In contractele de reprezen-
tare nu este lipsă niciodată termenul de executare a obligaţiei sau dreptului
delegat, precum şi termenul de acţiune a reprezentării.
i) Este un contract de regulă principal. După natura actelor săvârşite în
contractul de reprezentare, acesta se prezumă a fi unul principal, însă de
multe ori, părţile încheie contracte de reprezentare, acestea obţinând titlu de
contract accesoriu. Contract de reprezentare accesoriu de regulă este con-
tractul de expediţie, unde realizarea reprezentării este însoţită îndeplinirea
condiţiilor contractului de transport sau de vânzare-cumpărare.
j) Este un contract negociabil. La încheierea contractului de reprezenta-
re părţile sunt în putere de a negocia toate clauzele contractului de reprezen-
tare. Unica situaţie unde contractul de repre¬zentare poate apărea drept
unul de adeziune este situaţia în care reprezentantul realizează o activitate
profesionistă în anumite codiţii (comisionarul profesionist, agentul comerci-
al, avocatul etc).
k) Este un contract revocabil. După regimul juridic acordat contractelor
de reprezentare, reprezentatul este în drept să revoce contractul. Temeiuri de
revocare a mandatului pot fi atât cele legate de neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a contractului cât şi motive nelegate de executare neco-
respunzătoare. Revocarea poate fi făcută chiar şi fără careva motivaţie din
partea reprezentatului. Revocarea se face de regulă prin retragerea sau anu-
larea înscrisului care adevereşte împuternicirile reprezentantului.
l) Este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi. La
încheierea contractului de reprezentare, părţile pot stabili condiţii suplimen-
tare ce ar privi momentul săvârşirii acrului de reprezentare, modul de să-
vârşire a acestuia etc.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractelor de reprezentare

Ca orice contract pentru încheierea validă a contractului de reprezenta-
re este necesar respectarea condiţiilor de validitate ce privesc legalitatea,
consimţământul, capacitatea de a încheia contractul, obiectul, cauza şi for-
ma contractului.
2.1. Legalitatea. Condiţia legalităţii la contractele de reprezentare pre-
supune că la încheierea contractului părţile pot stabili condiţia reprezentării
tuturor actelor cu excepţia celor ce intră în categoria actelor ce pot fi încheia-
te strict personal. Deasemenea reprezentantul nu poate exercita reprezenta-
rea în vederea încheierii actului juridic pentru sine, decât în cazul în care
actul nu presupune executarea unei obligaţii şi aceasta nu rezultă din con-
tract. Spre exemplu, în vederea executării actului de conservare sau reparare
146
a mijlocului de transport, proprietarul delegă reprezentantului pe lângă
dreptul de a se adresa cu cererea de reparare a mijlocului de transport către
terţe persoane, şi dreptul de a conduce mijlocul de transport pe perioada
reparaţiei164.
2.2. Capacitatea părţilor de a încheia contractul. Regula principală la
care necesită să facem referinţă la cazul dat este că la încheierea contracte-
lor de reprezentare, legislatorul cere respectarea condiţiei generale de ca-
pacitate contractuală necesară săvârşirii actului juridic în condiţiile articole-
lor 222 - 225 Cod civil. Altfel spus, regula generală care ar enunţa condiţia
de capacitate la încheierea contractelor de reprezentare este, că aceasta se
determină în funcţie de capacitatea de exerciţiu de a săvârşi acte personal.
Astfel, persoana cu capacitate restrânsă poate încheia valabil contractul de
reprezentare în calitate de reprezentat, doar în privinţa acelor acte, care le
poate săvârşi personal. Aceeaşi regulă se aplică şi la calitatea de reprezen-
tant, însă articolul 243 Cod civil stabileşte o excepţie, şi anume excepţie ce
se referă la limitarea capacităţii de exerciţiu a reprezentantului. Astfel, după
prevederile articolului243 Cod civil, actul juridic, încheiat de reprezentant
este valabil şi în cazul în care reprezentantul este limitat în capacitatea de
exerciţiu.
2.3. Consimţământul la încheierea contractului de reprezentare. Por-
nind de la faptul, că contractele de reprezentare nu au un caracter consen-
sual, ajungem la concluzia, că realizarea consimţământului are loc cu
mult timp înainte de încheierea contractului. Condiţia esenţială de realizare
a consimţământului este realizarea acordului părţilor asupra condiţiilor
esenţiale ale contractului. Drept condiţii esenţiale în orice contract de
reprezentare constituie categoriile de acte ce urmează a fi săvârşite de către
reprezentant, modul şi condiţiile de săvârşire a acestor acte, termenul de
exercitare a împuternicirilor, limitele împuternicirilor, modul de remitere a
drepturilor şi bunurilor către reprezentat, iar în cazurile prevăzute de lege
sau contract şi remunerarea cuvenită reprezentantului.
2.4. Obiectul contractului de reprezentare. Ca şi la celelalte contracte,
contractul de reprezentare este caracterizat prin obiect intrinsec şi obiect
extrinsec.
Obiectul intrinsec al contractelor de reprezentare îl formează:
a) Delegarea drepturilor ce urmează a fi exercitate în baza contractului
de reprezentare. Prin delegarea drepturilor se are în vedere determinarea
strictă a drepturilor, care reprezentatul le transmite reprezentantului pentru
săvârşirea actelor juridice de reprezentare de către ultimul.
b) Săvârşirea actului juridic de către reprezentant. Prin săvârşirea
actului juridic de către reprezentant se are în vedere încheierea de acte juri-
dice în numele reprezentantului sau al său, dar pe sama reprezentatului şi
crearea anume a acelor efecte, care au fost convenite de către părţi la înche-
ierea contractului de reprezentare.
164 În majoritatea cazurilor anume acest drept şi această situaţie este confundată cu dreptul de
folosinţă gratuit care este propriu contractului de transmitere în folosinţă gratuită a bunului şi
proprietarii de mijloace de transport în locul încheierii unui contract de folosinţă gratuită a mijlo-
cului de transport, încheie contract de procură, delegînd şi dreptul de folosinţă, încheind astfel un
contract neadecvat scopului urmărit de părţi.
147
c) Remunerarea reprezentării. Dacă contractul de reprezentare prevede,
reprezentatul urmează a remunera reprezentantul pentru acţiunile de repre-
zentare care acesta le-a săvârşit. Legislatorul nu stabileşte un mod imperativ
de remunerare, precum şi nu stabileşte momentul remunerării. Aceasta
rămâne de fiecare dată la latitudinea părţilor contractante.
d) Transmisiunea executării reprezentării către un terţ (substituirea
reprezentării). în procesul de executare a contractului de reprezentare se pot
întâlni unele cazuri, când reprezentantul nu poate exercita reprezentarea.
Exemplu poate servi alegerea lui la o funcţie de conducere în cadrul organu-
lui de stat împotriva căruia a înaintat acţiune persoana interesele căreia
acesta le reprezintă sau imposibilitatea fizică de a exercita actul de reprezen-
tare din cauza unei boli etc. În aceste cazuri reprezentantul va substitui
împuternicirile sale. Prin substituirea împuternicirilor reprezentantului se
are în vedere încheierea de către un reprezentant cu o terţă persoană a
unui act prin care terţa persoană dobândeşte dreptul de a reprezenta intere-
sele reprezentatului. Condiţia generală în care poate avea loc substituirea
reprezentării este protejarea interesului reprezentatului şi imposibilitatea
obiectivă de a executa contractul de reprezentare personal de către reprezen-
tant. în cazul contractului de procură, procura de substituire este nece-
sar de a fi autentificată notarial, chiar şi dacă procura eliberată nu necesită
autentificare notarială.
e) Prezentarea informaţiilor şi a dării de samă privind executarea
reprezentării. în unele categorii de contracte de reprezentare, cum ar fi
cel de mandat, la finele executării reprezentării sau dacă aceasta o cer îm-
prejurările, şi pe parcursul executării contractului, mandatarul este obligat
să facă darea de samă sau să prezinte informaţie concisă asupra modului,
etapei şi condiţiilor de executare a mandatului. Aceleaşi drepturi le au
părţile şi în cazul celorlalte categorii de contracte de reprezentare.
f) Predarea rezultatelor executării actului de reprezentare. Efectul final
al executării reprezentării este obţinerea rezultatelor urmărite de părţi. As-
tfel, drept rezultat al săvîrşirii actului juridic de către reprezentant, acesta
transmite toate rezultatele şi efectele actului, după caz - actul ce confirmă
dreptul, banii, bunul procurat, informaţia obţinută etc.
Obiectul extrinsec al contractelor de reprezentare îl formează:
a) Bunul material sau de altă natură ce urmează a fi conservat sau ad-
ministrat în baza contractului de reprezentare; Drept obiect extrinsec al con-
tractului de reprezentare pot fi bunurile materiale, care urmează a figura
drept obiect al actelor juridice ce urmează a le încheia reprezentantul în te-
meiul contractului de reprezentare. Acestea pot bunuri determinate atât in-
dividual, cât şi generic. Condiţia care o stabileşte legislatorul este că repre-
zentantul nu poate folosi în scopuri personale bunurile transmise în baza
contractului de reprezentare.
b) Termenul contractului de reprezentare. De regulă legislatorul nu sta-
bileşte în mod imperativ termenul limită de exercitare a contractului de re-
prezentare, astfel cum părţile sunt în drept desinestătător să stabilească
durata de exercitare a împuternicirilor, însă, la procură, legislatorul, totuşi a
stabilit un termen limită de trei ani pentru acţiunea acesteia. Deşi în artico-
lul 254 Cod civil legislatorul operează cu termenul "eliberează pe un termen
de cel mult trei ani", totuşi este necesar de ţinut cont de faptul, că termenul
148
de trei ani începe a curge nu di» momentul eliberării procurii, care ar fi mo-
mentul transmiterii acesteia către reprezentant, şi care poate să difere
esenţial de momentul întocmirii acesteia, ci anume din momentul întocmi-
rii procurii. Totuşi, referitor la procurile eliberate în străinătate, dar în care
nu sunt indicate termenul de acţiune, durata acţiunii165 nu este limitată,
încetarea acţiunii acesteia are loc doar la retragerea sau încetarea ei în con-
diţiile generale.
c) Rezultatul executării contractului de reprezentare. Rezultat al execu-
tării contractului de reprezentare poate fi dobândirea unui drept, transmisi-
unea unui drept, obţinerea unui bun, unei sume de bani, apărarea unui
drept lezat etc.
d) Remunerarea în contractul de reprezentare. Dacă contractul de re-
prezentare prevede posibilitatea remunerării reprezentantul poate pretinde la
o remunerare, care de regulă este făcută în formă bănească, dar după cum
am menţionat mai sus, în lipsa unei reglementări exprese în ce priveşte na-
tura remunerării, aceasta poate fi făcută şi în natură.
e) Condiţiile de executare a reprezentării. Prin condiţii de executare a
reprezentării se are în vedere împrejurări şi condiţii care le asigură reprezen-
tatul reprezentantului pentru ca ultimul să poată efectiv şi corect de a exer-
cita reprezentarea. Din categoria acestor condiţii pot face informaţiile nece-
sare reprezentantului despre partea cu care urmează a fi încheiat actul juri-
dic, materialele sau documentele necesare pentru perfectarea actului juridic
etc.
f) Despăgubirile rezultate din executarea contractului de reprezenta-
re. Codul civil stabileşte, că atât reprezentantul cât şi reprezentatul este în
drept să pretindă la despăgubire de la cealaltă parte, dacă drept rezultat al
acţiunilor acesteia a avut de suportat careva cheltuieli suplimentare, sau a
avut de suportat careva daună. Aceasta se presupune şi atunci când repre-
zentantul a depăşit limitele împuternicirilor şi prin aceasta a cauzat da-
ună reprezentatului.
2.5. Cauza contractelor de reprezentare. în ceea ce priveşte cauza con-
tractului de reprezentare, este necesar de menţionat, că aceasta în multe
cazuri este esenţială. Astfel, corecta determinare a cauzei ne poate permite
să diferenţiem contractul de reprezentare, care presupune posibilitatea folo-
sirii bunurilor de contractul de folosinţă, unde bunurile de asemenea apar
ca obiect a folosinţei. în acest sens, în contractul de reprezentare folosirea
bunului are drept scop asigurarea săvârşirii actului juridic în vederea căruia
s-a încheiat contractul de reprezentare, dar în cazul contractului de folo-
sinţă, folosinţa bunului constituie însăşi scopul încheierii contractului. As-
tfel, în cazul încheierii procurii pentru folosirea bunului (exemplu: autotu-
rism), unde este indicat doar dreptul reprezentantului de a exercita folosinţa
bunului, fără ca să fie enunţat că folosirea se va realiza în scopul săvârşirii
fie a unui act juridic concret sau a unui gen de acte, constituie nu altceva
decât un contract de folosinţă gratuită a bunului şi nu procură. Prin urmare
la acest contract nu pot fi aplicate regulile procurii cu privire la termen, for-
mă etc, iar aplicarea acestora nu atrage după sine careva efecte.
165Ţinem să atragem atenţia, că utilizarea termenului de "termen de validitate a procurii" nu este

potrivit, deoarece în acest caz este vorba, totuşi, de termenul de acţiune a contractului încheiat
valabil.
149
2.6. Forma contractelor de reprezentare. în ce priveşte forma contracte-
lor de reprezentare, legislatorul nu a stabilit o regulă unică, astfel cum, pen-
tru contractele de reprezentare condiţia de formă scrisă a contractului apare,
de regulă, drept o condiţie de opozabilitate. Totodată, legislatorul a stabilit
pentru procură o regulă, în care dacă actul ce urmează a fi săvârşit într-o
anumită formă cerută pentru validitate, procura urmează a fi încheiată în
aceeaşi formă. Astfel, procura, mandatul, comisionul, contractul de admmis-
trare fiduciară şi cel de expediţie se încheie în formă scrisă simplă pentru
opozabilitate. Procura prin care se deleghează dreptul de a înstrăina un bun
imobil urmează a fi încheiată în formă scrisă şi autentificată notarial din
motiv că contractul de înstrăinare a unui imobil urmează a fi autentificat
notarial, aceste condiţii fiind de validitate.
§ 3. Încetarea contractelor de reprezentare

Contractele de reprezentare încetează în urma survenirii următoare-
lor împrejurări:
- la expirarea termenului contractului de reprezentare;
- în urma revocării contractului de reprezentare;
- în urma rezilierii contractului de reprezentare;
- în urma încetării reprezentatului (decesul persoanei fizice sau înceta-
rea persoanei juridice);
- în urma încetării reprezentantului (decesul persoanei fizice sau înceta-
rea persoanei juridice);
- în urma declarării reprezentatului sau reprezentatului ca persoană
dispărută fără veste;
- în urma lipsirii sau limitării capacităţii de exerciţiu a reprezen-
tantului sau reprezentatului;
- odată cu executarea totală a contractului de reprezentare.
Capitolul XX. CONRACTULUI DE SOCIETATE
§ 1. Noţiunea, clasificarea, caracterele juridice şi condiţiile de vali-

ditate ale contractului de societate
Legislaţia civilă a Republicii Moldova utilizează termenul "contract de
societate" odată cu adoptarea Codului civil din 2002, deşi posibilitatea utili-
zării termenului "contract de societate" era şi odată cu adoptarea Regula-
mentului societăţilor economice (Hotărârea Guvernului nr.500 din 1991),
unde contractul în baza căruia era constituită o societate economică - con-
tractul de constituire - putea fi determinat drept contract de societate.
În general termenul "contract de societate" poate fi privit sub două as-
pecte:
a) în stricto sensu - făcând referinţă la sensul atribuit contractului de
societate prin prevederile articolului 1339 Cod civil, unde acesta este privit
drept un contract de activitate în
comun fără crearea unei persoane juridice şi;
b) în lato sensu - ca fiind orice contract în baza căruia este formată o
societate, activitatea căreia urmăreşte realizarea unui scop comun, cu sau
fără crearea unei persoane juridice. Pornind de la aceasta, am fi diferenţiat
contract de societate cu crearea persoanei juridice (contract de constitui-
150
rea a unei societăţi comerciale, contract de constituire a unei asociaţii
obşteşti, partid etc.) şi contract de societate fără crearea persoanei juridice
(contract de societate civilă).
Avem, însă, de făcut diferenţiere între contractul de societate în lumina
articolului 1339 Cod civil şi orice altă categorie a contractului de societate în
general inclusiv comercială, necomercială etc. Astfel, conform prevederilor
articolului 1339 Cod civil, prin contract de societate civilă se are în vedere
acel contract în care două sau mai multe părţi, numite asociaţi participanţi,
se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice sau de altă
natură, fără constituirea unei persoane juridice, împărţind între ele toate
foloasele şi pierderile.
Esenţial deosebeşte contractul de societate civilă de alte categorii de
contracte faptul, că prin încheierea contractului de societate civilă nu se cre-
ează o personalitate juridică.
Astfel, ajungem la concluzia, că contractele de societate pot fi clasificate
pornind de la următoarele criterii:
a) în funcţie de tipul societăţii create deosebim: contract de societate cu
scop economic (cu caracter comercial sau fără caracter comercial); contract
de societate fără scop economic;
b) în funcţie de faptul dacă prin contractul de societate este sau nu cre-
ată persoană juridică deosebim:
- contract de societate prin care este creată persoană juridică;
- contract de societate prin care nu este creată persoană juridică (socie-
tate civilă);
În concluzie facem definiţia contractului de societate, care este acel con-
tract, în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice se obligă reci-
proc să asigure realizarea undei activităţi într-un scop comun cu caracter
economic sau neeconomic cu sau fără constituirea persoanei juridice.
1.2. Caracterele juridice ale contractului de societate. Diversitatea cate-
goriilor contractelor de societate presupune şi caractere juridice diverse de la
un contract de societate la altul. Astfel, contractul de societate este caracte-
rizat prin următoarele:
a) Este un contract sinalagmatic. Toate părţile la contract dobândesc
drepturi şi obligaţii prin încheierea contractului de societate. La unele cate-
gorii de contracte părţile prin puterea legii dobândesc drepturi şi obligaţii
diferenţiat. Astfel, în societatea în comandită comanditarii poartă răspun-
dere solidară pentru obligaţiile asumate de societate, pe când comanditarii
suportă răspunderea în limitele aportului depus la societate.
b) Este un contract de regulă cu titlu oneros şi aleatoriu, dar în cazul
societăţilor necomerciale acesta apare drept un contract cu titlu gratuit, un-
de memrii-fondatori nu pretind la foloase din rezultatul activităţii acestei
societăţi.
c) Este un contract consensual. Deşi prin prevederile legislaţiei în
vigoare se stabileşte autentificarea notarială a unor categorii ale contractelor
de societate şi înregistrarea lor, care efectiv sunt indici ale caracterului for-
mal al contractului, totuşi, de regulă efectul contractului de societate se
produce din momentul realizării consimţământului. Astfel, la constituirea
persoanei juridice aceasta dobândeşte capacitatea de a săvârşi acte juridice
din momentul încheierii contractului de constituire, unde sunt stabilite atât
151
drepturile şi obligaţiile fondatorilor cât şi domeniul de competenţă a persoa-
nei create. Mai mult decât atât, prin efectul încheierii contractului de consti-
tuire a unei persoane juridice are loc însăşi crearea persoanei juridice, care
ulterior necesită a fi înregistrată.
d) Este un contract cu caracter patrimonial. Efectiv toate obiectivele
contractelor de societate pot fi evaluate pecuniar.
e) Este un contract de executare succesivă. La contractele de societate
este stabilită perioada de acţiune a contractului determinată prin înce-
putul acţiunii contractului şi momentul încetării acestuia. Astfel, la unele
categorii de contracte de societate perioada de acţiune determină perioada de
existenţă a persoanei juridice create.
f) Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin repre-
zentant. La încheierea contractului de societate membrii fondatori pot înche-
ia personal contractul de societate, dar pot şi
delega drepturile de negociere şi încheiere a contractului de societate al-
tei persoane, care dobândeşte calitatea de reprezentant. Contractele de soci-
etate pot fi încheiate şi de către persoanele care reprezintă interesele alteia
prin puterea legii sau în baza actelor de constituire a unei altei societăţi. As-
tfel, în cazul în care părinţii exercită reprezentarea intereselor persoanei mi-
nore în gestionarea patrimoniului său, acestea sunt în drept în scopul spori-
rii acestui patrimoniu, precum şi în scopul conservării lui de a întreprinde
acţiuni de gestionare a patrimoniului, inclusiv şi transmiterea acestuia pen-
tru constituirea unei societăţi.
g) Este un contract atât translativ cât şi generator de drepturi. Dat fi-
ind că în contractul de societate părţile dobândesc calitatea de membru-
fondator, prin efectul acestui contract acestea dobândesc noi drepturi şi
obligaţii, neexistente până la acel moment, contractul dobândind un caracter
de contract generator de drepturi. Este vorba, spre exemplu, despre dreptul
la sustragerea foloaselor materiale din activitatea societăţii sau devidende.
De asemenea prin efectul contractului de societate are loctransmisiunea
drepturilor. Spre exemplu, la încheierea contractului de societate are loc
formarea unui patrimoniu al persoanei create (în cazul fondării persoanei
juridice), fapt care presupune, că are loc transmisiunea drepturilor patrimo-
niale asupra bunurilor transmise în capitalul statutar.
h) Este un contract numit şi reglementat. Contractul de societate, prin
natura sa cere o reglementare mai detaliată în ce priveşte regimul său de
reglementare. Astfel, contractul de societate îşi găseşte reglementarea într-o
serie de acte normative cum ar fi Codul civil, Legea cu privire la antrepreno-
riat şi întreprinderi, Regulamentul societăţilor economice adoptat prin Hotă-
rârea Guvernului nr. 500 din 1991.
i) Este un contract principal. In asigurarea desfăşurării raporturilor ju-
ridice, contractul de societate apare drept un contract principal, care presu-
pune realizarea raporturilor distincte, ce nu au un caracter accesoriu.
j) Este un contract negociabil. La încheierea contractului de societate
părţile sunt în posibilitate de a negocia absolut toate clauzele contractului,
acesta fiind un contract perfect negociabil.
k) Este un contract irevocabil. Deşi după natura multor contracte de
societate posibilitatea revocării ar fi evidentă, suntem de părere, totuşi, că
acest contract este irevocabil. Spre exemplu, posibilitatea unei părţi - co-
152
manditatului în contractul de constituire a unei societăţii în comandite, de a
ieşi din societate duce în mod necesar la încetarea societăţii, iar prin urmare
a contractului de societate. Aceasta însă nu o putem declara revocare din
simplu motiv că această situaţie este caracteristică doar atunci când numă-
rul de membri-fondatori ai societăţii, ca rezultat al ieşirii din societate a unui
membru-fondatori devine mai mic decât numărul minim cerut de legislaţia
în vigoare. în toate celelalte cazuri, contractul de societate continuă a produ-
ce efecte, chiar şi dacă unul din membri-fondatori iese din societate. Mai
mult decât atât, la unele categorii de societăţi poate chiar fi modificată sau
înlocuită parte la contractul de societate prin înstrăinarea dreptului de par-
ticipare la societate.
l) Poate fi un contract atât simplu cât şi afectat de modalităţi. Astfel, la
încheierea contractului de societate părţile pot stabili anumite condiţii de
timp sau fapt, producerea sau neproducerea cărora ar fi dus la producerea
efectelor contractului de societate, iar în unele cazuri chiar şi la încetarea
acestuia.
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de societate

Ca şi orişicare alt contract, contractul de societate este condiţionat în ce
priveşte producerea efectelor, de respectarea a şase condiţii principale de
validitate proprii fiecărui contract. Este vorba de condiţiile ce privesc legali-
tatea, capacitatea părţilor de a contracta, consimţământ, obiect, cauză şi
formă.
2.1. Legalitatea. Ca şi la alte contracte condiţia de legalitate în contrac-
tul de societate presupune aplicarea regulii generale "se admite totul ce nu
se interzice". Prin urmare apare întrebarea "ce se interzice la încheierea con-
tractului de societate?". Se interzice a încheia un contract de societate în
vederea realizării unui scop ce contravine intereselor publice. Se interzice de
a încheia contract de societate de către o persoană juridică, aceasta având
calitatea de membru, dacă scopul de activitate a acestei societăţi contravine
scopului activităţii acestei persoane juridice.
2.2. Capacitatea de a contracta. Calitatea de părţi la contractul de
societate o are orice persoană fizică sau juridică. Persoanele fizice care nu
posedă capacitate deplină de exerciţiu
deasemenea pot dobândi calitatea de părţi la contractul de societate
prin actele de reprezentare săvârşite de părinţii, tutorii sau curatorii acesto-
ra în scopul administrării sau conservării patrimoniului acestei persoane.
2.3. Consimţământul la încheierea contractului de societate. La încheie-
rea contractului de societate consimţământul este realizat în momentul în
care părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din
categoria condiţiilor esenţiale la contractul de societate fac parte tipul socie-
tăţii, scopul activităţii, forma de activitate, mărimea participaţiunilor la so-
cietate, termenul de activitate, modul de repartizare a veniturilor (dacă
aceasta o permite tipul societăţii), temeiurile de încetare a activităţii, modul
de dirijare şi reprezentare a societăţii.
2.4. Obiectul. în contractul de societate obiectul intrinsec îl formează:
- transmisiunea bunurilor în capitalul statutar al societăţii,
- stabilirea modului de dirijare a societăţii;
- stabilirea condiţiilor de activitate a societăţii;
153
- stabilirea spectrului de domenii ale activităţii societăţii;
- administrarea bunurilor transmise societăţii;
- repartizarea veniturilor;
- repartizarea riscurilor şi răspunderilor pentru insuccesele
- activităţii;
Obiectul extrinsec al contractului de societate îl formează:
- bunurile transmise în capitalul statutar al societăţii;
- veniturile obţinute ca rezultat al activităţii societăţii;
- devidendele la care pretind membrii-fondatori;
- termenul contractului;
Cauza. In funcţie de tipul societăţii putem determina şi cauza în con-
tractul de societate. La contractele de constituire a societăţilor economice
cauza o constituie realizarea unor venituri. La contractele de societate neco-
mercială scopul poate fi asigurarea realizării unui obiectiv social util, fără
sustragerea cărorva venituri din aceasta.
Forma. In ce priveşte forma contractului de societate, legislatorul stabi-
leşte diferite condiţii. Astfel, în cazul contractelor de societate prin care se
constituie o persoană juridică, contractul urmează a fi încheiat în formă
scrisă, autentificat notarial şi înregistrat în registrul corespunzător al per-
soanelor juridice. În ce priveşte contractul de societate civilă, legislatorul nu
stabileşte o condiţie strictă de formă. Astfel, conform prevederilor articolului
1341 Cod civil, contractul de societate civilă poate fi încheiat atât în formă
scrisă cât şi verbal, nefiind cerută înregistrarea şi autentificarea lui notaria-
lă.
§ 3. Efectele contractului de societate

La încheierea contractului de societate survin patru categorii de efecte:
efecte ale încheierii contractului, efecte ale executării contractului, efecte ale
executării necorespunzătoare sau a neexecutării contractului şi efecte ale
încetării contractului.
Din categoria efectelor încheierii contractului de societate se presupun
apariţia drepturilor şi obligaţiilor fondatorilor, cum ar fi dreptul de a partici-
pa la gestiunea societăţii, dreptul de a pretinde la devidende rezultate din
veniturile obţinute din activitatea societăţii, obligaţia de a transmite bunurile
sau banii în capitalul statutar al societăţii.
Ca rezultat al executării necorespunzătoare sau neexecutării contractu-
lui de societate părţile pot cere rezilierea contractului, ceea ce presupune
implicit lichidarea societăţii, iar în unele cazuri chiar şi ieşirea din societate
fără lichidarea acesteia166.
Ca rezultat al încetării contractului de societate, părţile, cu excepţia
contractului de societate necomercială, pot pretinde la partajul bunurilor şi
veniturilor ce aparţineau societăţii. în funcţie de tipul societăţii, fondatorii
mai pot duce răspundere faţă de creditori pentru obligaţiile asumate de soci-
etate în perioada acţiunii contractului de societate (SC, SNC).
166În cazurile în care unul din membrii-fondatori ai societăţii iese din societate, aceasta se operea-
ză prin modificarea contractului de societate.
154
§ 4. Particularităţile unor contracte de societate
4.1. Contractul de societate în nume colectiv. La încheierea contractului
de societate în nume colectiv numărul asociaţilor poate fi nu mai mare de 20
persoane. O persoană fizică sau juridică nu
poate fi parte decât doar la un singur contract de societate în nume co-
lectiv sau de societate în comandită. în baza contractului de constituire a
societăţii în nume colectiv are loc crearea unei persoane juridice. în pofida
acestui fapt, însă, fondatorii răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile
persoanei juridice create. În baza contractului de societate în nume colectiv
fiecare membru-fondator acţionează din numele societăţii, dacă în contract
nu este prevăzut că administrarea se deleghează unei persoane concrete sau
că aceasta nu se face în comun. Totodată este necesar de ţinut cont, că în
cazul în care administrarea se face în comun, deciziile necesită să fie adopta-
te în unanimitate de către toţi fondatorii societăţii.
4.2. Contractul de societate în comandită. La încheierea contractului de
societate în comandită se creează o nouă persoană juridică. Calitatea de
părţi o au comanditarii şi comanditarii. Comanditaţii participă la activitatea
societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile asumate de socie-
tate. Comanditarii nu participă la activitatea societăţii şi răspund pentru
obligaţiile acesteia doar în limitele participaţiunii la societate. Calitatea de
parte la contractul de societate în comandită este incompatibilă cu calitatea
de parte la alte contracte de societate în nume colectiv sau de societate în
comandită. Contractul de societate în nume colectiv încetează în cazul în
care în societate în urma retragerii sau decesului nu mai rămâne nici un
comanditar sau nici un comanditat.
4.3. Contractul de societate cu răspundere limitată. Contractul de
societate cu răspundere limitată reprezintă contractul în care două sau
mai multe persoane fizice şi/sau juridice înfiinţează o persoană juridică.
Membrii-fondatori ai societăţii cu răspundere limitată răspund pentru obli-
gaţiile acesteia doar în limita bunurilor transmise în capitalul statutar al
acesteia. Membrii-fondatori ai societăţii cu răspundere limitată pot înstrăina
cota sa de participare. La contractul de societate cu răspundere limitată,
părţile la contract pot cere excluderea unui asociat prin modificarea contrac-
tului. Asemenea modificare se operează pe cale judecătorească, dacă
partea la contract, referitor la care s-a făcut cererea de excludere, nu dă
acordul de excludere din societate.
4.4. Contractul de societate pe acţiuni. Contractul de societate pe
acţiuni este acel contract în baza căruia este înfiinţată o nouă persoană juri-
dică, capitalul social al căreia este divizat în acţiuni. Calitatea de părţi la
contractul de societate pe acţiuni o au acţionarii. Specific este faptul doar în
ce priveşte dobândirea şi pierderea calităţii de parte la acest contract. Astfel,
calitatea de parte la contractul de societate pe acţiuni persoana o dobân-
deşte şi o pierde odată cu dobândirea şi respectiv cu pierderea dreptului
asupra acţiunilor - documente ce atestă dreptul acţionarilor, după caz, de a
participa la conducerea societăţii pe acţiuni, dreptul de a primi devidende şi
dreptul de a pretinde la partea din patrimoniului societăţii pe acţiuni în ca-
zul încetării acesteia - drepturi şi obligaţii care sunt proprii părţii la contrac-
tul de societate.
155
4.5. Contractul de constituire a cooperativei este contractul prin care se
constituie persoana juridică cu scopuri de regulă economice. Contractul de
constituire a cooperativei poate fi încheiat de către cel puţin 5 persoane fizi-
ce şi/sau juridice. Calitatea de membru a cooperativei o poate avea o per-
soană fizică de la vârsta de 16 ani. Părţile la contractul de constituire a coo-
perativei odată cu crearea persoanei juridice creează şi capitalul social al
acesteia prin participaţiuni.
4.6. Contractul de societate necomercială. Prin contractul de societate
necomercială fondatorii asigură realizarea unor scopuri ce nu ţin de obţine-
rea venitului. Este necesar de menţionat, că obiect al contractului de socie-
tate necomercială poate fi o activitate economică, însă activitatea respectivă
nu apare drept scop principal ci doar ca mijloc de realizare a scopului (cau-
ze) contractului de societate necomercială, care după natura sa nu poate fi
cu privire la obţinerea venitului. Aşa tip de contracte se încheie referitor la
constituirea unei asociaţii (religioasă, politică, sindicat etc), instituţii sau
fundaţii. Prin contractul de societate necomercială respectiva societate devi-
ne proprietarul bunurilor transmise în capitalul social al acesteia. La înceta-
rea societăţii fondatorii nu pot pretinde la careva bunuri sau rezultate ale
activităţii acestei societăţi. Toate beneficiile acesteia sunt utilizate întru rea-
lizarea scopului determinat în contract.
4.7. Contractul de societate civilă. Prin contractul de societate civilă
asociaţii se obligă să realizeze de comun o activitate cu scop economic, dar
care nu presupune crearea persoanei juridice. Toţi participanţii la societate
contribuie în măsură egală la societate în cazul în care nu este nu este con-
venit asupra altei modalităţi de contribuţie. în cazul în care contribuţia fiecă-
rui membru nu este egală, fiecare din ei pretinde la partajul veniturilor pro-
porţional contribuţiei făcute. Toţi asociaţii răspund solidar pentru obligaţiile
societăţii.
Capitolul XXI. CONTRACTUL DE ASIGURARE

asigurare
Având în vedere faptul, că Republica Moldova astăzi face tentativa de a
deveni un stat economic dezvoltat, realizarea acestei idei fără existenţa unui
sistem de asigurare bine organizat şi dezvoltat, practic este imposibil. Chiar
şi ţinând cont de faptul, că economia ţării noastre este bazată prioritar pe
agricultură, este necesar de ţinut cont de faptul, că după statistică, doar o
dată în cinci ani în Moldova nu au loc cataclisme naturale (ploi cu grindină,
inundaţii, fortuni etc). Această stare de fapte ar trebui să puie în gardă pro-
ducătorii agricoli şi să asigure crearea unei practici de asigurare, însă reali-
tatea în majoritatea cazurilor este de altă natură, şi anume majoritatea
populaţiei nu dă importanţă raporturilor de asigurare şi se bazează, de regu-
lă, pe ironia spartei. Poate că această situaţie are rădăcini în lipsa practicii
de asigurare pe parcursul anilor precedenţi şi existenţa unei lipse «incarna-
te» de încredere în asigurare la momentul când a «izbucnit» valul companiilor
de asigurare în perioada creării unei economii de piaţă, într-adevăr, practica
mondială cunoaşte o dezvoltare destul de mare şi fructuoasă a activităţii de
asigurare. În Republica Moldova, însă se poate de vorbit despre asigurare
156
doar începând cu anul 1871, când pe teritoriul Moldovei de peste Prut, care
făcea parte din cadrul României, fiinţau agenţii a unor organizaţii de asigu-
rare austriece, italiene, engleze şi maghiare; iar începând cu anul 1871, când
a fost autorizată înfiinţarea primei societăţi româneşti de asigurare "Dacia",
care a pus baza activităţii de asigurare în România. în teritoriul actual al
Republicii Moldova, la Chişinău în anul 1923 a fost întemeiată societatea
cooperativă de asigurare "Vulturul, care a fost înfiinţată de 25 de asociaţi,
dintre care 2 cooperative de credit, o cooperativă de consum şi 22 persoane
fizice cu un capital de 5.3 mln. lei, ea mai apoi fiind mutată la Bucureşti.167
Odată cu dezvoltarea Republicii Moldova în componenţa URSS, activitatea şi
practica de asigurare a fost legată de un sistem unic de asigurare de stat sub
egida GOSSTRAH-ului. Acesta reprezenta un sistem centralizat şi rigid de
asigurare, care de cele mai multe ori a dus la tipizarea raporturilor de asigu-
rare şi limitarea cadrului acestora, pe prim plan fiind puse interesele statu-
lui.
Odată cu declararea Republicii Moldova ca stat suveran şi independent
a fost pus începutul unei noi etape relaţiile de asigurare. A fost lichidată Di-
recţia asigurărilor de stat de pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii
Moldova, iar ca rezultat la aceasta au apărut şi un şir de organizaţii de asi-
gurare cu capital privat, care în consecinţă au permis dezvoltarea peţii de
asigurare în Republica Moldova şi astăzi suntem în posibilitate de a beneficia
de serviciile de asigurare a diferitor firme, care de regulă, asigură o concu-
renţă sănătoasă pe această piaţă.
1.1. Definiţia contractului de asigurare. Codul civil al Republicii Moldo-
va defineşte contractul de asigurare ca fiind acel contract în baza căruia o
parte numită asigurat se obligă să plătească celeilalte părţi, numite asigură-
tor, prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească asiguratului
sau beneficiarului de asigurare, la producerea riscului asigurat suma de asi-
gurare ori despăgubirea de asigurare în limitele şi termenele convenite.
1.2. Clasificarea contractului de asigurare. Problema clasificării ra-
porturilor juridice de asigurare prezintă o importanţă deosebit de mare. As-
tfel, corecta determinare a naturii raportului de asigurare, ne permite să
apreciem şi natura obligaţiilor pe care le au părţile la producerea cazului
asigurat. Totodată, este deosebit de important şi pentru corecta aplicare a
normei legale sau contractuale la situaţia concretă de asigurare. Deşi legis-
latorul face deosebirea între două categorii mari de asigurare, cea de persoa-
ne şi cea de daune, considerăm, că clasificarea categoriilor contractelor
şi raporturilor de asigurare, enunţate în literatura juridică de specialitate
este mult mai potrivită şi mai explicită.
Astfel, vom realiza clasificarea raporturilor de asigurare după mai multe
criterii168:
1) În funcţie de modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare,
distingem:
- Asigurarea prin efectul legii. Asigurarea prin efectul legii este caracte-
ristică anumitor genuri de activităţi şi profesii, de regulă, legate de risc. As-
tfel, lucrătorii de poliţie beneficiază de asigurare pentru daunele cauzate să-
167 I.Văcărel; P.Bercea "Asigurări şi reasigurări", Bucureşti, 1993, pag. 105 -107
168 V. Pătulea, C. Turuianu Curs rezumat de drept al afacerilor; Bucureşti 1994, pag.207 236
157
nătăţii pe timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, fără ca să fie încheiat
contract de asigurare – ei beneficiază de această asigurare prin efectul legii.
- Asigurarea contractuală presupune apariţia raporturilor contractu-
ale drept rezultat a încheierii contractului de asigurare.
2) În funcţie de domeniul asigurării, se deosebesc:
- Asigurările de bunuri constituie acea asigurare unde obiectul asigură-
rii riscului sunt bunurile asiguratului sau beneficiarului de asigurare.
- Asigurările de persoane presupune că se asigură valorile personal
umane: viaţa, sănătatea, integritatea corporală, capacitatea de muncă etc.
- Asigurările de răspundere civilă presupune asigurarea de anumite
acţiuni cauzatoare de daune, săvârşite de către asigurat sau în adresa lui şi
care generează raporturi de răspundere civilă.
3) În funcţie de riscul asigurat, asigurările pot fi clasificate în:
- Asigurări pentru inundaţii, trăsnete, explozii, cutremure de pământ;
referitoare la clădiri, construcţii, maşini şi instalaţii, mijloace de transport.
- Asigurări pentru ploi torenţiale, grindină, inundaţii, furtuni, uragane,
alunecări sau prăbuşiri de teren la culturile agricole;
- Asigurări pentru boli, epidemii şi accidente ale animalelor;
- Asigurări pentru derapări, răsturnări, coliziuni şi prăbuşiri sau alte
accidente ale mijloacelor de transport;
- Asigurări pentru evenimente ce pot surveni în viaţa persoanelor fizice;
- Asigurări de răspundere civilă.
4) În funcţie de obiectul asigurat există:
- Asigurări de mijloace fixe: clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de
transport etc.;
- Asigurări ale fondurilor de producţie circulante: materii prime, materi-
ale, combustibili etc;
- Asigurări ale obiectelor de uz casnic ale cetăţenilor;
- Asigurări ale culturilor agricole şi animalelor;
- Asigurări de persoane etc.
5) În funcţie de teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare
deosebim:
- Asigurări interne care presupun realizarea asigurării pentru fapte rea-
lizate pe teritoriul ţării asigurătorului.
- Asigurări externe presupune prezenţa elementului de extranietate.
Aceste categorii de asigurări privesc asigurarea de fapte ce pot avea loc atât
în interiorul ţării asigurătorului, cât şi în afara acestui teritoriu. Calitatea
de asigurător în acest caz presupune prezenţa legăturilor contractuale cu
firme de asigurare din străinătate, care ar asigura despăgubirea la locul pro-
ducerii riscului asigurat sau aptitudinea acestuia de a face rapid transferul
de mijloace pentru despăgubirea riscului asigurat. Aşa tip de asigurare este
caracteristic transportului internaţional, creditelor între persoanele ce
aparţin diferitor state etc.
6) În funcţie de natura raporturilor care se stabilesc între asigurat şi
asigurător asigurarea poate fi:
- Directă. In cazul asigurării directe relaţiile de asigurare apar nemijlo-
cit între asigurător şi asigurat, care este persoană ce beneficiază de despă-
gubirea de asigurare sau plata de asigurare.
158
- Indirectă. La asigurarea indirectă (reasigurarea) are loc o asigurare
a asigurătorului direct, ambele părţi fiind societăţi comerciale de asigurare.
în baza contractului de reasigurare, reasiguratorul, în schimbul primei de
reasigurare, contribuie, corespunzător cu riscurile preluate, la suportarea
indemnizaţiilor de asigurare pe care reasiguratorul le plăteşte la produ-
cerea evenimentului care a făcut obiectul reasigurării.
7) În funcţie de natura juridică a raporturilor de asigurare, deosebim169:
- Asigurări comerciale, care presupun asigurarea părţilor la anumite
contracte de fapte comerciale;
- Asigurări comercial-civile, unde una din părţi la contract este asi-
gurată de fapte comerciale, iar cealaltă de fapte civile.
8) În funcţie de obligativitatea asigurării, deosebim:
- Asigurare obligatorie, care presupune obligativitatea încadrării în ra-
porturile juridice de asigurare. Această obligaţie apare fie în virtutea realiză-
rii unei activităţi legate de risc, fie în virtutea existenţei riscului iminent.
- Asigurare facultativă, care presupune facultatea persoanei de a înche-
ia contractul de asigurare. Poate privi deasemenea şi domeniile ce sunt
supuse asigurării obligatorii, dar privesc, de regulă, clauze mai specifice.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de asigurare. Contractul de
asigurare este caracterizat prin următoarele:
- Este un contract sinalagmatic. Caracterul sinalagmatic al contrac-
tului de asigurare rezultă din faptul că ambele părţi la contractul de asigura-
re, şi asiguratul şi asigurătorul dobândesc drepturi şi obligaţii reciproce.
- Este un contract cu titlu oneros şi aleatoriu. Caracterul oneros al
contractului de asigurare este reflectat în avantajul bănesc care-1 urmăreşte
asiguratul drept rezultat al survenirii riscului asigurat şi prima de asigurare
pe care o pretinde asigurătorul. Totodată, contractul de asigurare apare
drept unul aleatoriu pornind de la faptul, că părţile, la momentul încheierii
contractului nu cunosc cu certitudine care va fi mărimea sumei la care va
pretinde asiguratul în caz de survenire a riscului asigurat. Totodată, con-
tractul de asigurare poate apărea drept unul comutativ. Aceasta are loc
atunci, când părţile convin nu la o despăgubire de asigurare, ci la o plată de
asigurare fixată, în caz de survenire a riscului asigurat.
- Este un contract generator de drepturi. La prima vedere contractul de
asigurare apare drept un contract translativ de drepturi, deoarece asiguratul
transmite prima de asigurare, iar asigurătorul transmite suma de despăgu-
bire la momentul survenirii cazului asigurat, însă aceasta priveşte doar efec-
tele contractului încheiat, care sunt nu altceva decât căi de realizare a unui
caracter generator a dreptului la despăgubire - drept neexistent până la
momentul încheierii contractului de asigurare.
- Este un contract cu conţinut patrimonial. Caracterul patrimonial al
contractului de asigurare nici nu poate fi pus la îndoială. Părţile pretind de
fiecare dată la despăgubiri materiale atunci când asiguratul a avut de su-
portat în anumite împrejurări daune materiale. Probabil că caracterul pa-
trimonial al contractului de asigurare nu-şi are multă existenţă, unde îşi va
găsi locul potrivit şi caracterul nepatrimonial al acestui contract, unde dau-
na morală deasemenea va constitui obiect al acestui contract.
169 Francisk Deak Drept civil, Contracte speciale, V.I; Bucureşti 1976, pag.80
159
- Este un contract consensual. Legislatorul stabileşte în mod expres ca-
racterul consensual al contractului de asigurare, pornind de la faptul, că
nerespectarea formei scrise a contractului de asigurare nu duce după sine
nulitatea acestuia, ci inopozabilitatea lui170.
tant. Putem argumenta acest caracter pornind de la faptul, că Codul civil
nu stabileşte condiţia încheierii personale a contractului de asigurare. To-
todată este necesar de a nu confunda încheierea contractului de asigurare
prin reprezentant de încheierea contractului de asigurare în favoarea unui
terţ, care dobândeşte calitatea de beneficiar de asigurare. In cazul contractu-
lui de asigurare în favoarea unui terţ, cel ce a încheiat contractul dobân-
deşte calitatea de parte la contrat - asigurat, iar în cazul încheierii prin re-
prezentant a contractului de asigurare, reprezentantul nu dobândeşte pen-
tru sine calitatea de asigurat.
- Este un contract numit, tipic şi reglementat. Legea civilă reglementea-
ză într-o serie de acte în mod expres regimul juridic al contractului de asigu-
rare. Astfel, sediul juridic al contractului de asigurare îl formează Codul civil
al republicii Moldova, Legea cu privire la asigurări, Legea cu privire la asigu-
rarea obligatorie de asistenţă medicală, Legea cu privire la mărimea modul şi
termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medi-
cală etc.
- Este un contract de executare succesivă. Caracterul succesiv al con-
tractului de asigurare rezultă din faptul că părţile se obligă la pres¬taţii suc-
cesive. Astfel, asiguratul se obligă să achite sistematic prima de asigurare,
iar asigurătorul se obligă de fiecare dată la survenirea cazului asigurat să
achite despăgubirea sau plata de asigurare.
- Este un contract, de regulă, principal, dar poate apărea drept unul ac-
cesoriu. Caracterul principal rezultă de fiecare dată atunci când persoanele
urmează scopul de a se asigura de eventuale daune ce nu presupun realiza-
rea anumitor activităţi. Totodată, pot fi asigurate şi careva raporturi juridice,
cum ar fi cele de creditare, de transport, de realizare a unui contract de an-
trepriză, a unui contract de muncă etc.
- Este un contract, de regulă, de adeziune, dar poate fi şi negociabil. în
majoritatea absolută a cazurilor contractele de asigurare încheiate apar
drept contracte de adeziune. Acestea se aplică în compartimentele unde ra-
porturile de asigurare sunt foarte frecvente, iar valoarea riscului asigurat nu
este esenţial. în cazul, însă, în care este vorba de cazuri excepţionale sau
valoare esenţială a riscului asigurat, aceste contracte, de regulă, sunt nego-
ciate.
- Este un contract irevocabil. Caracterul irevocabil al contractului de
asigurare rezultă din imposibilitatea părţilor de a renunţa unilateral la exe-
cutarea obligaţiilor contractuale. în contractul de asigurare are loc doar rezi-
lierea contractului, unde şi asiguratul şi asigurătorul este obligat, până la
rezilierea contractului să-şi onoreze toate obligaţiile contractuale.
- Este un contract afectat de modalităţi. Practic toate contractele de asi-
gurare presupun condiţii şi modalităţi privind executarea obligaţiei de plată
a primei de asigurare şi a despăgubirii de asigurare sau primei de asigurare.
170 Articolul 1308 Cod civil, articolul 28 al Legii cu privire la asigurări. 240
160
§ 2. Condiţiile de validitate a contractului de asigurare
La încheierea contractului de asigurare este necesar respectarea con-
diţiilor de validitate a oricărui contract şi anume: cea de legalitate, capacitate
de a contracta, consimţământ, obiect, cauză şi formă.
2.1. Legalitatea la încheierea contractului de asigurare presupune res-
pectarea condiţiei, după care se admite totul ceiea ce nu se interzice. Astfel,
spre exemplu, se consideră încheiate cu încălcarea condiţiei de asigurare
acele contracte, care presupune un interes ilicit, asigurarea prejudiciului
suportat la jocuri, pareuri, loterii, eventualelor cheltuieli la care poate fi su-
pusă persoana în scopul eliberării ostaticilor etc.
2.2. Capacitatea de a încheia contractul de asigurare o are:
a) având calitatea de asigurat - orice persoană fizică sau juridică, care
în condiţiile generale posedă capacitate juridică de a încheia contractul. Este
logic faptul, ca dobândirea calităţii de asigurat să-i aparţină, spre exemplu,
proprietarului unui imobil, deşi acesta nu are împlinită vârsta majoratului.
Aceasta nicidecum nu trebuie de confundat cu dreptul de a decide încheie-
rea contractului, sau altfel spus cu capacitatea de a expune acordul la în-
cheierea contractului, deoarece acesta este propriu la aşa contracte doar
la persoanele fizice ce dispun de capacitate de exerciţiu completă.
b) având calitatea de asigurător - orice persoană juridică constitui-
tă, inclusiv şi cu capital străin, în scopul desfăşurării activităţii de asigurare
pe bază de licenţă.
c) având calitatea de beneficiar de asigurare - orice persoană terţă per-
soană, căreia asigurătorul îi va despăgubi cazul asigurat în baza contractu-
lui de asigurare.
2.2. Consimţământul la încheierea contractului de asigurare este reali-
zat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contrac-
tului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului de asigurare fac
parte: tipul asigurării, obiectul asigurat, riscul şi cazul asigurat, mărimea
primei de asigurare, termenul de achitare a primei de asigurare, mărimea
despăgubirii de asigurare sau plăţii de asigurare etc. Caracteristic pentru
realizarea consimţământului în contractul de asigurare este faptul, că acesta
este realizat în formă scrisă.
2.3. Obiectul în contractul de asigurare priveşte ca şi la alte contracte
totul ceea cu privire la ce părţile stabilesc drepturi şi obligaţii. Astfel, obiec-
tul intrinsec al contractului de asigurare îl formează:
- asigurarea riscului asigurat;
- plata primei de asigurare;
- plata despăgubirii de asigurare;
- înştiinţarea referitor la producerea cazului asigurat;
- păstrarea confidenţialităţii informaţiei despre asigurare;
Obiectul extrinsec al contractului de asigurare îl formează:
a) riscul asigurat, care reprezintă acea valoare materială sau nemateria-
lă, pe care părţile în contractul de asigurare o protejează. Din categoria valo-
rilor supuse asigurării pot apărea: viaţa şi sănătatea asiguratului, bunurile,
răspunderea civilă etc;
b) prima de asigurare, care reprezintă suma de bani, pe care urmează a
o plăti asigurătorului asiguratul asigurătorului.
161
c) suma de asigurare, care reprezintă o sumă bănească determinată
convenită de către părţi, pe care asigurătorul urmează s-o plătească asigura-
tului sau terţei persoane.
d) despăgubirea de asigurare, care constituie o sumă de bani, echiva-
lentă valorii daunei şi care asigurătorul urmează s-o plătească asigura-
tului sau terţei persoane.
e) cazul asigurat, care constituie faptul sau împrejurarea (evenimentul
sau riscul asigurat) la survenirea căruia asigurătorul este obligat să despă-
gubească prin contractul de asigurare. Riscul asigurat trebuie să fie viitor şi
posibil, deci incert.
f) termenul de asigurare, care constituie perioada de timp pe durata că-
ruia, la survenirea cazului asigurat, asigurătorul se obligă la plata despăgu-
birii de asigurare.
2.5. Cauza în contractul de asigurare reprezintă scopul asigurării po-
sibilităţii financiare a asiguratului în cazul survenirii daunei la producerea
cazului asigurat, şi scopul asigurătorului de a primi o primă de asigurare de
la asigurat, iar la survenirea cazului asigurat - de a achita plata sau despă-
gubirea de asigurare.
2.6. Forma scrisă a contractului de asigurare, cerută pentru opozabili-
tate. Astfel, încheierea contractului de asigurare poate fi constatată prin con-
firmarea plăţii primei de asigurare. Totodată nu
se admite dovada încheierii contractului de asigurare prin proba cu
martori sau chiar şi prin început de înscris.
§ 3. Efectele în contractul de asigurare

În contractul de asigurare constatăm survenirea efectelor încheierii con-
tractului de asigurare, efectelor neexecutării sau executării necorespunză-
toare a contractului de asigurare şi efectelor expirării termenului de asigura-
re şi a încetării contractului de asigurare;
3.1. Efectele încheierii contractului de asigurare. Drept rezultat a în-
cheierii contractului de asigurare, principalul efect este dobândirea de către
părţi a drepturilor şi obligaţiilor contractuale. Astfel, la încheierea contractu-
lui de asigurare asiguratul este obligat să achite în termenul stabilit prima
de asigurare, să înştiinţeze asigurătorul de survenirea cazului asigurat, iar
în caz de necesitate să acorde acestuia informaţia necesară constatării
condiţiilor ce au influenţat la producerea cazului asigurat. La rândul său
asigurătorul este obligat să achite plata de asigurare sauj despăgubirea de
asigurare în cazul în care a survenit cazul asigurat. La încheierea contractu-
lui de asigurare asigurătorul este obligat la achitarea despăgubirii de asigu-
rare doar în cazul în care cazul
asigurat a avut loc după achitarea primei de asigurare, dacă altceva nu
prevede contractul.
3.2. Efectele neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractu-
lui de asigurare; în cazul în care una din părţile contractuale nu-şi onorea-
ză obligaţiile contractuale, cealaltă parte
este în drept să ceară, după caz, fie executarea silită a obligaţiei con-
tractuale cu sau fără repararea daunelor cauzate drept rezultat a neexecută-
rii sau executării necorespunzătoare, fie rezilierea contractului, cu sau
tară dezdăunare. Executarea necorespunzătoare sau neexecutarea poate să
162
fie manifestată prin neachitarea sau neachitarea în termen a primei de asi-
gurare de către asigurat, neachitarea plăţii sau despăgubirii de asigurare de
către asigurător sau achitarea incompletă a acesteia171, nefurnizarea infor-
maţiei cu privire la survenirea cazului asigurat, răspândirea informaţiei con-
fidenţiale referitor la contractul de asigurare etc.
3.3. Efectele expirării termenului de asigurare şi a încetării contractului
de asigurare; La expirarea termenului de asigurare, asigurătorul nu mai
este obligat să despăgubească cazurile asigurate produse. Termenul de
asigurare expiră, conform prevederilor legislaţiei civile, la orele 24 a ultimei
zile din termenul convenit. Astfel, cazul asigurat produs la ora 00.01 a ur-
mătoarei zile nu va mai nimeri sub incidenţa contractului de asigurare.
Capitolul XXII. CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

tranzacţie
1.1. Definiţia. în literatura de specialitate contractul de tranzacţie este
definit ca fiind acel contract în care „părţile îşi fac una alteia sacrificii reci-
proce, renunţând la anumite drepturi, sau stipulând chiar prestaţii noi, în
schimbul unor renunţări făcute de cealaltă parte"172.
Articolul 1331 Cod civil defineşte contractul de tranzacţie este acel con-
tract prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un pro-
ces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotă-
râri judecătoreşti.
Contractul de tranzacţie, deşi apare drept un contract nou după adop-
tarea Codului civil, totuşi nu putem spune, că legislaţia nu prevedea un
asemenea tip de contract. Astfel, părţile într-un proces, după prevederile
vechiului cod procesual civil erau în posibilitate de a se împăca asupra liti-
giului, această împăcare servind drept temei pentru încetarea procesului.
Astăzi, însă, reglementarea contractului de tranzacţie obţine o expresie mai
clară, astfel cum legislatorul stabileşte nu doar efectele tranzacţiei, dar şi
condiţiile de validitate ale acesteia, efectele nerespectării condiţiilor contrac-
tului de tranzacţie etc. Este necesar de menţionat, că regimul juridic deter-
minat tranzacţiei în articolele 1331-1338 Cod civil se referă doar la o cauză
civilă, excluzând împrejurările unei fapte de natură penală, contravenţională
sau de altă natură.
Astfel, pornind de la definiţia enunţată în articolul 1331 Cod civil, în
baza contractului de tranzacţie părţile
1.2. Clasificarea contractului de tranzacţie. în noua legislaţie contractul
de tranzacţie apare drept un contract numit şi reglementat. Astăzi, în
baza noii legislaţii putem deosebi cel puţin trei categorii de tranzacţii: tran-
zacţia civilă (1331-1338 Cod civil), tranzacţia de împăcare penală (artico-
lul 109 Cod penal) şi tranzacţia de recunoaştere a vinovăţiei procesual pe-
nală (articolele 504-512 Cod de procedură penală). Poate apărea un temei de
171 Articolul 25 al Legii cu privire la asigurare prevede în mod expres cazurile în care asigurătorul
este în drept să renunţă la achitarea despăgubirii de asigurare. Aceste împrejurări poartă caracter
exhaustiv.
172 C. Hamangiu, 1. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu "Tratat de drept civil român", după Eugcniu
Safta-Romano „Contracte civile: încheiere, executare, încetare" Iaşi 1998, p. 307

163
discuţie în ce priveşte denumirea acestui contract, astfel cum în dreptul civil
acest contract este denumit tranzacţie, iar în dreptul penal aceasta este nu-
mit împăcare. Deşi pentru dreptul penal noţiunea de contract nu este tra-
diţională şi este întrebuinţată relativ nu demult173, totuşi nu putem nega
natura juridică a actului prin care după prevederile articolului 109 al Codu-
lui penal al RM se înlătură răspunderea pentru o infracţiune uşoară sau mai
puţin gravă. Prin urmare şi în cazul actului prevăzut de articolul 109 Cod
penal şi în cazul actului prevăzut de articolele 1331-1338 Cod civil este vor-
ba despre tranzacţie. Totodată, este necesar de a face deosebire între tran-
zacţiile civilă, penală şi procesual penală, fiecare din ele având obiect diferit.
în aşa fel tranzacţia civilă înlătură procesul, neexcluzând posibilitatea pen-
tru persoana ce a cauzat dauna de a duce răspunderea. Tranzacţia penală
înlătură doar răspunderea, fără a înlătura procesul174. Procesul penal în
asemenea caz încetează drept rezultat al faptului că nu există temei de apli-
care a măsurilor de răspundere şi nu în temeiul tranzacţiei. Tranzacţia pro-
cesual penală nu înlătură nici procesul, nici răspunderea. Aceasta influ-
enţează doar asupra mărimii pedepsei175.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de tranzacţie. Contractul de
tranzacţie este caracterizat prin următoarele:
1. Este un contract, sinalagmatic. Caracterul sinalagmatic al contractu-
lui de tranzacţie reiese din faptul că la încheierea contractului de tranzacţie
ambele părţi la contract dobândesc drepturi şi obligaţii. Astfel, părţile so-
luţionând natura litigiului stabilesc reciproc obligaţiile executării soluţiei
litigiului.
2. Este un contract cu titlu oneros, dar poate apărea drept un contract
cu titlu gratuit. Caracterul oneros al tranzacţiei este unul de principiu, unde
părţile la contract sunt în stare să asigure soluţia litigiului punând drept
temelie avantajul material al împăcării. În cazul, însă, când drept obiect al
litigiului apar drepturi cu conţinut nepatrimonial, şi soluţia litigiului nu cere
avantaje cu conţinut material, acest contract devine cu titlu oneros. Dease-
menea acesta devine cu titlu oneros, atunci când una din părţi cedează cu
titlu gratuit avantajul pe care-1 poate pretinde.
3. Este un contract, de regulă, constitutiv de drepturi, dar poate apărea
şi drept unul translativ de drepturi. Caracterul constitutiv de drepturi este
unul propriu tranzacţiei, iar în cazurile în care obiecte ale litigiului apar bu-
nurile, - punându-se problema transmiterii drepturilor asupra acestora -
acest contract devine drept unul translativ de drepturi.
4. Este un contract cu conţinut patrimoniale, dar poate fi şi cu conţinut
nepatrimonial. Tranzacţia apare drept un contract cu conţinut nepatrimonial
atunci când de regulă obiectul litigiului apare un drept nepatrimonial.
5. După natura sa este un contract consensual. Caracterul consensual
rezultă din condiţiile referitoare la forma contractului ce le stabileşte legisla-
torul. Astfel, legislaţia civilă nu stabileşte contractului de tranzacţie o con-
173 I. Trofimov, Dreptul contractelor. Partea generală. Chişinău 2002, pag. 10-13.
174 Alineatul (2) al articolului 109 Cod penal stabileşte, că împăcarea produce efecte doar din mo-
mentul pornirii urmăririi penale.
175 I. Trofimov, D. Arteni, "Unele aspecte privind tranzacţia în dreptul civil şi în dreptul penal",
Analele ştiinţifice ale Academiei "Ştefan cel Mare" a MAI, seria Drept Privat, nr. 3, Chişinău, 2003,
pag. 100.
164
diţie de formă pentru valabilitate, unde părţile litigiului pot conveni asupra
modului de soluţionare şi într-o formă verbală, altfel spus, contractul de
tranzacţie fiind un contract consensual.
6. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin repre-
zentant. Pornind de la regulile generale de petrecere a procesului civil, unde
părţile pot fi reprezentate în proces, odată ce tranzacţia apare drept un act
ce soluţionează natura litigiului, conchidem, că şi tranzacţie este posibil de a
fi încheiată de reprezentantul părţii în proces sau litigiu.
7. Este un contract numit, tipic şi reglementat. Având în vedere, că le-
gislatorul în mod expres reglementează conţinutul regimului juridic al con-
tractului de tranzacţie, acesta dobândeşte în noul cod caracterul unui con-
tract tipic, reglementat şi numit.
8. Este un contract de executare succesivă. Deşi efectele executorii ale
contractului de tranzacţie pot fi de natură instantanee, totuşi tranzacţie
rămâne a fi un contract de executare succesivă. Acest lucru rezultă din fap-
tul, că executarea tranzacţiei presupune respectarea unei anumite proce-
duri şi, de regulă, onorarea obligaţiei principale - redresarea naturii litigiu-
lui – apare drept o obligaţie ce se execută pe durata unei perioade îndelunga-
te de timp.
9. Este un contract principal. Contractul de tranzacţie apare drept actul
juridic principal ce soluţionează obiectul litigiului şi soarta căruia nu depin-
de de modul şi condiţia executării altor contracte.
10. Este un contract negociate. însăşi obiectul contractului de tran-
zacţie - litigiul - condiţionează caracterul negociabil al contractului de tran-
zacţie. în vederea soluţionării litigiului părţile negociază toate clauzele con-
tractuale, cât cele ce privesc modul de soluţionare a litigiului, atât şi cele ce
privesc etapele procesului de soluţionare.
11. Este un contract irevocabil. După cum prevede articolul 1333 Cod
civil, tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat, iar în cazurile
neexecutării condiţiilor tranzacţiei, aceasta este susceptibilă executării silite.
12. Este un contract ce poate fi atât pur şi simplu, cât şi afectat de mo-
dalităţi.
§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie

Pornind de la prevederile articolului 1334 Cod civil, care stabileşte, că
tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a
actelor juridice, ajungem la concluzia, că pentru validitatea tranzacţiei este
necesar respectarea condiţiilor generale de validitate ce privesc legalitatea,
capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul, cauza şi forma.
2.1. Legalitatea încheierii contractului de tranzacţie. Articolul 1332 Cod
civil stabileşte, că tranzacţia nu poate fi încheiată cu privire la capacitatea
persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică. în acest caz
este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea per-
soanei de a se prezenta în calitate de pârât sau reclamant sau într-o altă
careva calitate în cadrul procesului civil. Deasemenea tranzacţia nu este
admisă în ce priveşte schimbarea calităţii procesuale. Spre exemplu, obiect
al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vânzătorului bunului în
cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci
de partea celui ce a indus situaţia de evicţiune.
165
Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii
sau incapacităţii persoanei de a săvârşi anumite acte, indiferent de faptul
dacă este aceasta persoană fizică sau juridică. Nu poate constitui obiect al
tranzacţiei ordinea de realizare a unui interes public într-o altă modalitate
decât cea prevăzută în legislaţia în vigoare, dacă legea nu admite o altă mo-
dalitate de soluţionare a cazului. Nu poate fi obiect al tranzacţiei exonerarea
de la răspundere sau micşorarea cuantumului răspunderii unei persoane în
cazul comiterii unei daune mediului, pornind de la faptul, că dauna de me-
diu se despăgubeşte după alte reguli decât cele prevăzute de Codul civil176.
2.2. Capacitatea părţilor de a încheia contractul de tranzacţie. Cali-
tatea de părţi la contractul de tranzacţie o au părţile în litigiu, fie care sunt
implicate într-un proces, fie care au dreptul de a se adresa în instanţă pen-
tru soluţionarea unui interes lezat. În aşa fel, capacitatea de a încheia con-
tractul de tranzacţie este direct condiţionată de capacitatea procesual civilă
a persoanei.
2.3. Consimţământul în contractul de tranzacţie se consideră realizat
atunci, când părţile au convenit asupra tuturor condiţiilor cauzei litigioase.
Raport cu alte categorii de contracte, tranzacţia nu presupune realizarea
consimţământului la momentul când părţile au convenit asupra condiţiilor
esenţiale - realizarea acestuia la contractul de tranzacţie se constată doar
dacă părţile au convenit asupra tuturor condiţiilor ce privesc litigiul.
2.4. Obiectul în contractul de tranzacţie priveşte deasemenea acele do-
uă categorii - obiectul intrinsec şi obiectul extrinsec.
Obiectul intrinsec al contractului de tranzacţie îl formează:
a) Prevenirea unui proces ce poate începe. La apariţia litigiului în legă-
tura cu faptul că una din eventualele părţi la proces consideră încălcarea
dreptului său, părţile în litigiu pot iniţia o procedură de negociere a situaţiei
create, care are drept rezultat încheierea contractului de tranzacţie. în acest
contract părţile convin asupra tuturor împrejurărilor ce constituie obiectul
litigiului. încheierea acestui contract are drept efect imposibilitatea demară-
rii procedurii judecătoreşti de către una din părţile contractante. Astfel,
părţii la contractul de tranzacţie, care a depus cerere de chemare în judecată
având ca obiect litigiul soluţionat prin contractul de tranzacţie, i se va refuza
în examinarea acestei cereri, întemeind aceasta pe faptul existenţei unei
tranzacţii. Dovada existenţei tranzacţiei se va face de persoana interesată în
evitarea procesului. Totodată, chiar dacă părţile la contractul de tranzacţie
au convenit asupra modului de soluţionare a litigiului apăru, şi au fost lăsa-
te nereglementate careva împrejurări, dar modul de soluţionare a cărora nu
poate fi determinat nici din contextul contractului, nici după lege, şi dacă
părţile nu pot conveni asupra lor prin încheierea unui contract de tranzacţie
asupra acestora, partea, interesul căreia este afectat, este în drept de a de-
pune cerere în instanţa de judecată.
b) încetarea procesului început deja, dar asupra căruia nu s-a pro-
nunţat încă o hotărâre. Prin contractul de tranzacţie părţile, care deja au
fost atrase într-un proces civil, sau chiar şi cele atrase într-un proces penal,
dar în ce priveşte cauza civilă, pot conveni asupra încetării procesului civil şi
respectiv - cauzei civile. Temei pentru încetarea procesului constituie conve-
176 A se vedea I. Trofimov, Dreptul mediului, Chişinău, 2002, pag. 50-59

166
nirea părţilor asupra tuturor problemelor expuse în cererea de chemare în
judecată, cererea reconvenţională, precum şi în celelalte cereri făcute până
la încheierea tranzacţiei. Deasemenea tranzacţia poate fi încheiată şi în pro-
cesul examinării cazului în apel sau recurs. Astfel, părţile pot conveni asu-
pra fondului litigiului şi după ce a fost aplicat căile de atac, dar până la mo-
mentul în care hotărârea instanţei de judecată a devenit definitivă.
c) înlăturarea problemelor apărute în legătură cu executarea hotărâ-
rii adoptate pe marginea unui proces, probleme care ar constitui obiectul
unei eventuale examinări judecătoreşti sau executări silite. în această stadie
contractul de tranzacţie este menit de a înlătura acele probleme care fie nu
au fost soluţionate de către părţi în legătură cu executarea hotărârii in-
stanţei de judecată, fie au apărut careva împrejurări suplimentare, după
care fie este necesară încheierea unui asemenea contract, fie este necesară o
examinare judecătorească asupra problemei executării.
Obiectul extrinsec în contractul de tranzacţie îl formează:
a) Litigiul. Obiectul principal al tranzacţiei este neînţelegerea apărută
între două sau mai multe persoane. Este necesar de reţinut, că litigiul con-
stituie obiect al tranzacţiei, dacă nu există pe marginea acestuia o hotărâre
judecătorească deja pronunţată.
b) Dreptul protejat sau interesul apărat. Nu poate fi iniţiată negocierea
unei tranzacţii, dacă nu este prezent un litigiu.
c) Termenul de executare a condiţiilor tranzacţiei. La încheierea
tranzacţiei, analogic prevederilor legii procesual civile, sau analogic eventua-
lei hotărâri judecătoreşti, părţile stabilesc termene de executare a tran-
zacţiei.
d) Bunul în litigiu. Bunul care serveşte obiect al litigiului poate apărea
drept obiect al contractului de tranzacţie. Este important de reţinut, că prin
încheierea tranzacţiei nu se poate dispune o transmisiune de drept patrimo-
nial asupra bunului, deoarece aceasta este condiţia unui contract translativ
de drepturi. Prin tranzacţie poate fi făcută promisiunea încheierii unui
asemenea contract.
2.5. Cauza contractului de tranzacţie trebuie să reflecte dorinţa părţilor
de a soluţiona litigiul apărut între părţi. Nu poate fi încheiată tranzacţie cu
scop de transmisiune a dreptului de proprietate sau cu alt scop decât cu cel
ce priveşte un litigiu.
2.6. Forma scrisă a contractului de tranzacţie este cerută pentru opo-
zabilitate. Pornind de la caracterul consensual a tranzacţiei, totuşi legislato-
rul presupune posibilitatea părţilor de a profita de executarea silită a preve-
derilor contractului doar după omologarea acestuia. în acest sens, este des-
tul de important de a ţine cont de faptul, că contractul de tranzacţie încheiat
este opozabil părţilor. Pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi, inclusiv
instanţelor de judecată, este cerută omologarea. Nu cere omologare posibili-
tatea aplicării penalităţilor în rezultatul neexecutării sau executării necores-
punzătoare a condiţiilor contractului. Astfel, persoana interesată în executa-
rea silită a contractului de tranzacţie înaintează o cerere instanţa de judeca-
tă în competenţa căreia intră examinarea litigiului care eventual ar fi fost
soluţionat de această instanţă, şi făcând dovada neexecutării condiţiilor con-
tractului, cere executarea silită a acestuia. Instanţa de judecată, drept rezul-
tat al verificării corespunderii conţinutului contractului de tranzacţie con-
167
diţiilor prevăzute de legislaţie, decide asupra asigurării executării silite a
condiţiilor contractuale sau se pronunţă asupra necorespunderii condiţiilor
acestuia prevederilor legislaţiei în vigoare.
§ 3. Efectele contractului de tranzacţie

După cum este stabilit în condiţiile articolului 1333 Cod civil, părţile la
încheierea contractului de tranzacţie soluţionează litigiul apărut, fără a mai
fi necesară desfăşurarea unui proces civil, sau opresc procesul civil, sau în-
lătură dificultăţile avute loc în legătură cu executarea hotărârii instanţei de
judecată. în toate cazurile prin încheierea contractului de tranzacţie se con-
sideră că părţile au dat soluţie litigiului, iar un eventual proces este inutil.
Prin urmare, dacă una din părţile la contract înaintează cerere de chemare
în judecată, unde obiectul litigiului îl formează obiectul contractului de tran-
zacţie, atunci instanţa de judecată va refuza examinarea cauzei pe temei că
tranzacţia încheiată are puterea lucrului judecat, chiar şi dacă eventuala
hotărâre judecătorească ar fi formulat o altă soluţie decât cea care-i stipula-
tă în contractul de tranzacţie. Partea care a înaintat cerere de chemare în
judecată este în drept să pretindă la examinarea judecătorească doar a celei
părţi a litigiului care nu şi-a găsit oglindire în textul contractului de tran-
zacţie.
Prin urmare, efectul principal al încheierii contractului de tranzacţie es-
te soluţionarea litigiului pe o cale extrajudiciară, care are drept efect, după
caz, evitarea sau încetarea procesului, precum şi soluţionarea unor chesti-
uni ce privesc executarea unei hotărâri judecătoreşti în vigoare.
168

Drept Civil. Contractele Civile - Igor Trofimov

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Civil. Contractele Civile - Igor Trofimov

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IGOR TROFIMOV

Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRTACTELOR

Capitolul II. CONIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI

Capitolul III. PRINCIPIILE CONTRACTUALE

Capitolul IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI CIVIL

Capitolul V. TEHNICI DE NEGOCIERE A CONTRACTULUI

Capitolul VI. EFECTELE CONTRACTULUI ÎNCHEIAT

Capitolul VII. INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Capitolul VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ

Capitolul IX. CONTRACTUL DE VÎNZARE-CUMPĂRARE

Capitolul X. CONTRACTUL DE RENTĂ

Capitolul XI. CONTRACTUL DE DONAŢIE

Capitolul XII. CONTRACTUL DE SCHIMB

Capitolul XIII. CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

Capitolul XIV. CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ ŞI PRESTĂRJ DE SERVICII

Capitolul XV. CONTRACTUL DE TRANSPORT

Capitolul XVII. CONTRACTUL DE DEPOZIT

Capitolul XVIII. CONTRACTUL DE FRANCHISING

Capitoluil XIX. CONTRACTELE DE REPREZENTARE

Capitolul XX. CONRACTULUI DE SOCIETATE

Capitolul XXI. CONTRACTUL DE ASIGURARE

Capitolul XXII. CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

Lipsa de calificare juridică a negociatorilor

/Prof. univ., dr. Ion Turcu/

După o perioadă de mai bine de 10 ani, Republica Moldova în sfârşit

Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRACTELOR

§ 2. Rolul şi importanţa contractelor

10 A se vedea: а Алехин, А Кармалицкий, Ю Козлов, Администротивное право Российскои

nistrativ român", Bucureşti, 1943, pag. 209

16 Este necesar de a nu confunda contractele unilaterale cu actele juridice unilaterale. Primele

Bucureşti, 1998, pag. 129

21 A se vedea: articolul 358 al Codului civil al Republicii Moldova din 1964

23A se vedea: articolul 28 al Codului familiei al Republicii Moldova.

25Este necesar de a nu confunda încheierea contractelor de reprezentare cu substituirea reprezen-

33 A se vedea: articolul 198 Cod civil al Republicii Moldova

Capitolul II. CONIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI

§ 1. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de validitate ale contractului

§ 3. Capacitatea de a încheia contractul

41 Законости, обосновоности судебных актов, Краснодар, 1974, pag. 42

45 În literatura juridică de specialitate acesta este determinată drept incapacitate naturală (A se

dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 140-141

1998, pag. 143

1998, pag. 147

§ 6. Cauza şi forma contractului

§ 7. Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a

53A se vedea articolele 208-215 ale Codului civil al Republicii Moldova

Capitolul III. PRINCIPIILE CONTRACTUALE

§ 1. Noţiunea şi categoriile principiilor contractuale

§ 2. Principii ce privesc încheierea contractului

56 J. Carbonier, Droit civil, tome I, Paris, 1955. Pag. 140

§ 3. Principii ce privesc efectele contractului

57Articolul 207 Cod civil al Republicii Moldova

§ 1. Generalităţi privind încheierea contractului

§ 4. Momentul încheierii contractului şi regulile aplicabile

59 L. Pop, «Contracte comerciale», voi. I, Bucureşti, 1997, pag. 112

§ 5. Locul încheierii contractului şi regulile aplicabile

§ 1. Generalităţi privind negocierea contractului

§ 2. Informaţia prealabilă încheierii contractului

§3. Tratative şi acorduri pregătitoare şi întocmirea textului con-

60 I. Turcu, «Dreptul afacerilore, Iaşi, 1993, pag. 304

până la începutul licitaţiei - şi în momentul începutului licitaţiei ofertele se deschi şi se evaluează.

§ 1. Noţiunea şi clasificarea efectelor

§ 2. Efectele ce decurg din executarea contractului

66 O. Bălan, E. Serbenco, «Drept internaţional public», Chişinău, 2001, pag. 255