Capitolul 3

INDICATORI STATISTICI
3.1 FUNCŢIILE INDICATORILOR STATISTICI

Statistica studiază fenomenele sub aspectul cantitativ - numeric, în

strânsă interdependenţă cu determinarea lor calitativă, în condiţii date de
timp, loc şi structură organizatorică. Rezultatele cercetării statistice se
concretizează într-un număr mare de expresii numerice interdependente.
În sensul cel mai larg, orice expresie numerică obţinută într-un proces
concret de cercetare se numeşte indicator statistic.
Caracteristicile indicatorilor statistici sunt următoarele :
- au un conţinut concret, reprezintă categorii economice sau
sociale ;
- au o formă proprie de calcul să se exprimă numeric ;
- sunt bine definiţi în timp, în spaţiu şi sub aspect organizatoric ;
- pot fi utilizaţi independent sau pot forma un sistem de
indicatori.
Importanţa indicatorilor statistici în procesul de cercetare este
demonstrată de funcţiile pe care le îndeplinesc: măsurare, comparare,
analiză, sinteză, estimare şi verificare.
Funcţia de măsurare se referă la caracterizarea cantitativă a
diferitelor aspecte ale realităţii obiective studiate prin indicatori cu care se
stabilesc dimensiunile colectivităţilor cercetate şi ale părţilor lor
componente.
Măsurarea se poate face prin observarea directă la nivelul fiecărei
unităţi sau printr-o operaţie de agregare sau dezagregare a datelor
statistice în structura orizontală sau verticală a sistemului. Prin aceste
operaţii se obţin indicatorii absoluţi exprimaţi în numere, cantităţi, valori
etc., care măsoară o unitate, o grupă de unităţi, o subcolectivitate sau o
colectivitate statistică, strict delimitate în timp, în spaţiu şi organizatoric.
Aceşti indicatori sunt exprimaţi în unităţi concrete de măsură. Ei provin
direct din datele de intrare în sistemul informaţional statistic şi sunt
supuşi în continuare unor prelucrări succesive cu ajutorul unor modele de
calcul şi analiză statistică. Între aceşti indicatori se pot stabili relaţii
 STATISTICA

numerice pe orizontală (la acelaşi nivel de înregistrare sau de agregare a

informaţiei) şi relaţii pe verticală (între treptele ierarhice ale sistemului).
Funcţia de comparare provine din necesitatea cunoaşterii
modificărilor intervenite în nivelul, structura sau dinamica fenomenelor.
Compararea se poate face ca diferenţă, sau sub formă de raport. Ca
diferenţă se pot compara numai indicatorii absoluţi care au acelaşi
conţinut şi sunt exprimaţi în aceleaşi unităţi de măsură. Ca raport se pot
compara fie aceeaşi indicatori, fie indicatori diferiţi, dar care se găsesc
într-o relaţie de interdependenţă. Prin aceste operaţii se obţin indicatori
derivaţi, calculaţi în unităţi concrete de măsură (când compararea se face
prin diferenţă şi ca raport a doi indicatori absoluţi care diferă din punctul
de vedere al conţinutului) sau în unităţi abstracte, sub formă de
coeficienţi, procente, promile (când compararea se face sub formă de
raport a doi indicatori de aceeaşi natură).
Funcţia de analiză provine din faptul că în mod frecvent statistica
operează cu variabile complexe, care pot fi descompuse fie într-un produs
de mai mulţi factori, fie într-o sumă de mai multe elemente componente.
În ambele cazuri este necesar să se analizeze relaţiile care există între
fiecare parte şi întreg, între fiecare factor şi rezultat.
Atunci când o variabilă independentă s-a înregistrat cu valori
diferite de la o unitate la alta şi s-a calculat fie un indicator absolut
totalizator, fie un indicator mediu este necesar să analizăm în ce măsură
valorile individuale diferite se regăsesc şi dau conţinut real indicatorilor
sintetici calculaţi.
Funcţia de sinteză este specifică fenomenelor care se manifestă
diferit de la o unitate la alta. Valorile individuale diferite trebuie să fie
sintetizate într-o singură expresie numerică, care determină statistic ceea
ce este esenţial şi tipic pentru întreaga masă de fenomene. Aceşti
indicatori sintetici se calculează sub formă de valori medii (care au sens
statistic numai dacă îndeplinesc condiţia de omogenitate) sau ca indicatori
totalizatori.
Funcţia de estimare este specifică metodei statistice care are
printre fundamentele sale şi teoria probabilităţilor. Valorile estimate pot
să se folosească pentru măsurarea tendinţei de dezvoltare a fenomenului
în aceeaşi perioadă de timp, variabilă ca spaţiu şi organizatoric sau în
aceleaşi condiţii de spaţiu şi organizatorice dar variabile în timp. Funcţia
de estimare se foloseşte şi atunci când datele care au stat la baza
Indicatori statistici

calculelor statistice provin dintr-un sondaj cu caracter reprezentativ.

Rezultatele prelucrării datelor de sondaj sunt folosite pentru estimaţii ale
indicatorilor corespunzători din colectivitatea generală.
Funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei
unor indicatori statistici determinaţi pe baza unui model de calcul se
referă la validarea rezultatelor demersului statistic. Fenomenele de masă
fiind variabile în timp şi spaţiu ca urmare a influenţei mai multor factori,
printre care şi o componentă aleatoare, pot fi studiate cu ajutorul mai
multor modele statistice. Folosind mai multe modele statistice de calcul şi
interpretare, înseamnă de fapt că se formulează mai multe ipoteze cu
privire la formele obiective pe care le îmbracă legea statistică. În plus
aceste observări sunt de regulă, date obţinute prin sondaj, ceea ce
impune verificarea semnificaţiei lor pentru estimarea parametrilor pentru
întreaga colectivitate.
.
3.2 TIPURI DE INDICATORI STATISTICI

După etapa în care apar în procesul de cunoaştere statistică,

indicatorii pot fi: primari şi derivaţi.
Indicatorii primari se obţin în cadrul prelucrării primare a
datelor statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor unei
observări statistice. Ei au conţinut concret şi formă concretă de
exprimare.Din această cauză indicatorii primari se mai numesc şi
indicatori absoluţi şi constituie baza informaţională a cunoaşterii
statistice.
Pentru a înţelege corect sensul de indicatori statistici primari
trebuie arătat faptul că putem întâlni în practică mai multe cazuri:
• indicatori primari care se obţin de regulă la nivelul unităţilor
complexe ca sumă a unor componente cu conţinut diferit.;
• indicatori primari obţinuţi prin agregarea unor valori
individuale cu acelaşi conţinut calculat la treptele ierarhice
inferioare. De exemplu, produsul intern brut poate fi calculat ca
sumă a unor componente ( consum final, formarea brută de
capital şi export net) dar şi ca indicator agregat obţinut ca sumă
a valorilor adăugate brute create de agenţii economici;
• indicatori primari obţinuţi direct din observare atunci când se
face un studiu monografic al unei unităţi statistice. De exemplu,
 STATISTICA

pentru o întreprindere, indicatorii valorici ai producţiei sunt în

acelaşi timp şi indicatori absoluţi primari şi înregistraţi direct la
nivelul unităţii.
Rezultă că o trăsătură caracteristică a indicatorilor primari este
faptul că elementele constitutive se regăsesc la nivelul tuturor unităţilor
folosite la culegerea datelor.
Pe baza datelor prezentate în tabelul 6.1 se pot face mai multe
tipuri de caracterizări statistice:
• interpretarea corelată a indicatorilor înregistraţi la nivelul
fiecărei unităţi pe baza valorilor caracteristicilor cuprinse în
programul observării (X1 ... Xr);
• interpretarea sistemului de indicatori care poate fi format la
nivelul întregului ansamblu prin agreagarea tuturor valorilor
individuale înregistrate i = 1, n . ( )
Formarea indicatorilor agregaţi
Tabelul 3.1
Nr. crt. al Caracteristicile înregistrate
unităţii de
observare X1 X2 .... Xj .... Xr
1 x11 x21 …. xj1 …. xr1
2 x12 x22 xj2 xr2
.... ..... .... .... .... .... ....
i x1i x2i …. xji …. xri
.... .... ..... .... .... .... ....
n x1n x2n …. xjn …. xrn
Total n n
∑ x1i = x1 ∑ x2i = x2 …. n
∑ x ji = x j …. n
∑ xri = xr
i =1 i =1 i =1 i =1

La determinarea indicatorilor primari se impune verificarea

aditivităţii valorilor înregistrate. Presupunând că X1 este o caracteristică
statistică însumabilă direct indicatorul absolut totalizator (x1) se obţine
Indicatori statistici

astfel:
n
x1 = ∑ x1i
i =1

Un alt caz este acela în care datele individuale nu sunt direct

însumabile şi trebuie găsit un coeficient de echivalenţă (k). Astfel, pentru
variabila X2 indicatorul absolut totalizator (x2) se va obţine după ce în
prealabil fiecare valoare înregistrată a fost multiplicată cu acelaşi
coeficient:
n
x2 = ∑ x2i ⋅ k
i =1

Această situaţie se întâlneşte frecvent în economie (indicatorii

valorici ai producţiei).
În sfârşit, apar şi variabile statistice a căror însumare directă nu
are sens economic deoarece valorile individuale înregistrate nu au
conţinut de mărime absolută ci provin dintr-un calcul statistic:
productivitatea muncii, salariul mediu, randamentul la hectar, rata
rentabilităţii etc. În sens statistic, asemenea valori înregistrate au conţinut
de indicatori derivaţi şi ca indicatori sintetici nu pot fi obţinuţi prin
agregare, ci tot printr-un raport.
Indicatorii derivaţi se obţin în faza de prelucrare statistică a
mărimilor absolute prin aplicarea variatelor metode şi procedee de calcul
statistic (comparaţii, abstractizări, generalizări).
Indicatorii derivaţi fac posibilă analiza aspectelor calitative ale
fenomenelor şi proceselor cercetate. În acest scop, ei exprimă: relaţii
cantitative dintre diferitele caracteristici statistice, dintre diferitele părţi
ale unei colectivităţi sau dintre fenomenele ce se găsesc într-un anumit
grad de interdependenţă; valorile tipice care se formează în mod obiectiv
în cadrul aceleiaşi perioade de timp sau în dinamică; gradul şi forma de
variaţie a caracteristicilor cercetate; legăturile de interdependenţă dintre
fenomene; tendinţa obiectivă de manifestare a fenomenelor; rolul şi
contribuţia diferiţilor factori la formarea şi modificarea mărimii unui
fenomene complex etc.
 STATISTICA

De regulă, indicatorii derivaţi se obţin prin aplicarea unui model

de calcul statistic de comparare sau de estimare.
În concluzie, indicatorii utilizaţi în statistică sunt extrem de
numeroşi şi cu metodologii variate de calcul: mărimi relative; mărimi
medii; indicatori ai variaţiei absoluţi, relativi şi medii; indici; indicatori ce
caracterizează corelaţia etc. Fiecare dintre aceşti indicatori exprimă
anumite trăsături ale colectivităţii şi numai prin utilizarea combinată a
indicatorilor absoluţi şi derivaţi se ajunge la cunoaşterea multilaterală a
fenomenelor studiate în continua lor dezvoltare.
Indicatorii derivaţi au un caracter abstract, chiar dacă uneori (în
cazul mediilor, de exemplu) se exprimă în unităţi specifice de măsură.
După modul în care caracterizăm fenomenele putem avea
indicatori analitici sau sintetici.
Indicatorii sintetici sunt valori care concentrează într-o singură
expresie numerică un număr de niveluri individuale diferite. Ele trebuie
să îndeplinească condiţia de a fi semnificative faţă de valorile utilizate în
calcul. Este necesar ca indicatorii sintetici să fie completaţi cu indicatori
analitici care să măsoare fie variaţia valorilor individuale, fie contribuţia
factorilor de influenţă.
Indicatorii sintetici se pot obţine fie ca o sumă de variabile
independente care sunt calculate la nivelul structurilor ierarhice, fie ca un
produs de factori independenţi şi ei calculabili atât în structură orizontală
cât şi în structură verticală.
Indicatorii statistici se mai pot clasifica după modul în care
caracterizăm fenomenele în: mărimi absolute, mărimi relative, mărimi
medii, indici şi ecuaţii de estimare.
Mărimile absolute se determină ca indicatori totalizatori la
nivelul grupelor şi la nivelul întregului ansamblu. Aceşti indicatori se
obţin prin operaţia de agregare
Indicatorii sintetici absoluţi se caracterizează prin aceea că sunt
exprimaţi în unităţi de măsuri însumabile şi pot fi consideraţi
independenţi în raport cu alţi indicatori. Unităţile de măsură pot fi: fizice
sau naturale (bucăţi, metri, tone, persoane fizice etc.); natural-
convenţionale (combustibil convenţional, tractor convenţional etc.); de
timp de muncă (ore, zile, număr mediu personal etc.) şi unităţi valorice.
Indicatorii absoluţi pot fi constituiţi sub formă de sistem prin care se
dimensionează volumul grupelor şi volumul colectivităţii generale.
Indicatori statistici

În continuarea procesului de prelucrare statistică din indicatorii

absoluţi se calculează indicatori derivaţi. Cei mai simpli indicatori
derivaţi sunt indicatorii relativi.

3.3 INDICATORI STATISTICI CALCULAŢI

CA MĂRIMI RELATIVE

3.3.1 Construirea mărimilor relative

Indicatorii relativi se obţin prin aplicarea unui model de

comparaţie sub formă de raport. În statistica social economică, prin
mărime relativă înţelegem rezultatul raportării a doi indicatori statistici
absoluţi. Indicatorul din numărătorul raportului se numeşte indicator
raportat, iar cel din numitor, indicator bază de raportare.
Mărimile relative în statistică nu prezintă dificultate de calcul.
Dificultăţile pot apărea din necomparabilitatea datelor sau în legătură cu
baza de comparare.
În principal, pentru calculul unei mărimi relative, trebuie
respectate trei cerinţe:
• între termenii comparaţi să existe o legătură firească de
condiţionare sau dacă este posibil chiar de cauzalitate;
• termenii raportului să fie cu adevărat comparabili din punct de
vedere al sferei de cuprindere, al metodologiei de calcul, al
structurii organizatorice etc.;
• baza de comparaţie să aibă o anumită semnificaţie în evoluţia
fenomenului studiat.
Asigurarea comparabilităţii presupune efectuarea în prealabil a
unei analize calitative a datelor de care dispunem.
Dintre principalele cauze care nu permit comparaţia directă
menţionăm:
• definiţii diferite ale conţinutului indicatorilor;
• metode diferite de culegere şi prelucrare a datelor statistice;
• modificări cu caracter organizatoric sau teritorial
administrativ;
• modificări de preţuri;
 STATISTICA

• modificări metodologice privind întregul sistem de obţinere a

indicatorilor.
Cele mai multe dificultăţi apar în comparaţiile teritoriale
internaţionale, unde indicatorii provin din surse diferite şi uneori sunt
calculaţi după metodologii diferite. De asemenea, comparabilitatea
trebuie să aibă în vedere şi timpul la care se referă datele. De exemplu,
productivitatea se determină frecvent ca raport între producţie şi număr de
salariaţi. Producţia nu poate fi calculată decât la nivelul unei perioade
(luna, trimestru, semestru, an) în timp ce numărul de muncitori poate fi
determinat la un anumit moment şi atunci pentru a face comparabil
raportul se ia numărul mediu al muncitorilor.
Alegerea bazei de raportare se face în funcţie de scopul
comparării. Această problemă se rezolvă diferit în funcţie de felul mărimii
relative calculate. De pildă, dacă se face comparaţia în timp (în dinamică)
putem alege o bază fixă, respectiv un an reprezentativ în evoluţia
fenomenului studiat sau o bază variabilă (mobilă) care de regulă este anul
precedent.
Pe plan teritorial comparaţiile, se fac, în special, pentru a măsura
statistic decalajul existent. Dacă sunt comparaţii bilaterale problema se
rezolvă simplu: se ia pe rând ca bază de raportare fiecare din cele două
ţări. Mai dificil este atunci când comparaţiile sunt multiple deci când
avem mai multe ţări. În acest caz trebuie găsit un criteriu semnificav
pentru alegerea bazei de raportare. Şi în acest caz putem găsi o soluţie
intermediară, operând cu aşa numita colectivitate standard pe care o
considerăm ca bază de raportare şi comparăm pe rând fiecare unitate cu
acestă bază.
Rezultă că atât verificarea comparabilităţii cât şi alegerea bazei de
raportare se rezolvă pentru fiecare caz în parte în raport cu conţinutul
fenomenului şi scopul comparaţiei.
Alegerea formei de exprimare se face astfel încât mărimile
relative să fie sugestive. În cazul în care se raportează doi indicatori
absoluţi cu acelaşi conţinut putem folosi în acest scop: coeficienţi,
procente, promile, prodecimile, procentimile.
Folosirea coeficienţilor se face atunci când ordinul de mărime al
celor doi indicatori este apropiat şi numărătorul este mai mare decât
numitorul. De exemplu, avem o unitate comercială cu două puncte de
desfacere, A şi B. Prin punctul A s-au vândut în luna iunie 2002, mărfuri
Indicatori statistici

în valoare de 300mil.lei, iar prin punctul B, 600mil.lei. Comparaţia se

poate face luând pe rând ca bază fiecare din cele două puncte de desfacere
şi obţinem doi coeficienţi.

x A 300
K A/B = = = 0,5
x B 600

x B 600
K B/A = = =2
x A 300

Evident că în acest caz cel de al doilea raport este mai sugestiv

decât primul, adică în punctul B s-a vândut de două ori mai mult decât în
punctul A. Dacă vrem să facem mai sugestiv primul raport îl exprimăm
procentual: 0,5x100=50%.
În cazul în care indicatorul din numărătorul raportului este cu mult
mai mic decât cel din numitorul acestuia se folosesc promilele: rezultatul
raportului se înmulţeşte cu 103. În acest fel se exprimă indicatorii cu care
se caracterizează mişcarea naturală a populaţiei. De pildă,

numarul nascutilor vii

natalitate a = 1000
numarul mediu al populatiei

numarul decedatilor
mortalitatea = 1000
numarul mediu al populatiei

Dacă numărătorul este şi mai mic comparativ cu numitorul,

rezultatul raportului se înmulţeşte cu 104. De exemplu, numărul
studenţilor la 10.000 locuitori, numărul de medici sau paturi de asistenţă
medicală la 10.000 locuitori etc. Această exprimare se poate evita dacă
are sens să inversăm raportul. De exemplu, putem spune, fie numărul de
medici ce revine la 10.000 locuitori, fie numărul de locuitori care revine
la un medic. Sensul interpretării va fi şi el inversat. Se apreciază că
populaţia unei ţări are un standard de viaţă mai ridicat dacă are mai mulţi
medici la 10000 de locuitori, respectiv dacă are mai puţini locuitori la un
medic.
 STATISTICA

Mai rar se întâlnesc exprimări care arată câte unităţi din

indicatorul raportat revin la 100.000 unităţi din baza de raportare. Acest
mod de exprimare este specific pentru: reţeaua şcolară, reţeaua de
circulaţie a mărfurilor, reţeaua sanitară din mediul rural.
Mărimile relative se folosesc în toate domeniile şi în toate fazele
prelucrării. Se pot face comparaţii cu privire la aceeaşi variabilă statistică
sau între două variabile interdependente.

3.3.2 Tipuri de mărimi relative

În funcţie de scopul analizei şi de informaţiile de care dispunem,

în statistica social economică se calculează următoarele tipuri de mărimi
relative:
• mărimi relative de structură;
• mărimi relative de coordonare;
• mărimi relative ale dinamicii;
• mărimi relative ale planului;
• mărimi relative de intensitate.
Mărimile relative de structură se pot calcula de fiecare dată
când s-a aplicat metoda grupării, prin urmare calculul lor este posibil
atunci când colectivitatea este separată pe două sau mai multe grupe. De
exemplu, presupunem că o colectivitate este împărţită în k grupe. În acest
caz se pot calcula mărimi relative de structură, cu sensul de greutăţi
specifice sau ponderi, raportând indicatorii absoluţi calculaţi pe grupe la
acelaşi indicator calculat pe total colectivitate.
k
Notând nivelul absolut al grupelor cu x1, x2 .... xk şi cu ∑ xi
i =1
nivelul absolut (totalizat) al variabilei pe total colectivitate se pot obţine
următoarele mărimi relative cu sensul de ponderi sau greutăţi specifice:

x1 x2 xk
g1* = k
; g1* =
k
.... g 1* =
k
∑ xi ∑ xi ∑ xi
i =1 i =1 i =1

Specifică mărimilor relative de structură este proprietatea de

aditivitate. Fiind calculate faţă de aceeaşi bază, cu greutăţile specifice
Indicatori statistici

corespunzătoare se pot efectua operaţii de adunare şi scădere. Suma

mărimilor relative de structură este egală cu 1 sau 100 după cum acestea
au fost exprimate sub formă de coeficient sau în procente.

k
∑ xi
x1 x2 xk x1 + x 2 + ... + x k i =1
k
+ k
+ ... + k
= k
= k
= 1,00
∑ xi ∑ xi ∑ xi ∑ xi ∑ xi
i =1 i =1 i =1 i =1 i =1
deci:
k
∑ g *i = 1,00 pentru mărimi relative exprimate prin coeficient
i =1
respectiv:

k
∑ g *i(%) = 100% când mărimile relative se exprimă
i =1
procentual.
În mod analog putem calcula mărimi relative de structură pornind
de la frecvenţele absolute. În acest caz mărimile relative din structură
calculate au sensul de frecvenţe relative.
Frecvenţele relative se notează cu n*i şi se calculează ca un raport
între frecvenţa absolută a fiecărei grupe şi volumul total al colectivităţii.
Dacă notăm cu n1, n2,....nk, volumul absolut al fiecărei grupe şi cu
k
∑ n i , volumul absolut al colectivităţii totale se pot calcula frecveneţele
i =1
relative corespunzătoare folosind relaţia:

ni
n*i = k
∑ ni
i =1
 STATISTICA

Particularizând obţinem:

n1 n2 nk
n1* = k
; n*2 = k
; ... n*k = k
∑ ni ∑ ni ∑ ni
i =1 i =1 i =1

Şi în acest caz:

k
∑ n*i = 1 (dacă frecvenţele relative se exprimă sub formă de
i =1 coeficient);

k
∑ n*i(%) = 100% (dacă frecvenţele relative se exprimă procentual).
i =1

Mărimile relative de structură se reprezintă grafic printr-o

diagramă de structură care poate fi:
• dreptunghiul de structură;
• pătratul de structură;
• cercul sau semicercul de structură.
Mărimile relative de coordonare sau de corespondenţă se
folosesc pentru a compara două grupe ale aceleiaşi colectivităţi sau două
colectivităţi situate în spaţii diferite dar coexistente în timp. Prin urmare,
ori de câte ori este posibil calculul mărimilor relative de structură devine
posibil şi calculul mărimilor relative de coordonare
Presupunând că o colectivitate este împărţită în două grupe şi
nivelul pe grupe al variabilei studiate îl notăm cu xA şi xB se pot calcula
mărimi relative de coordonare de tipul:

xA x
K A/ B = şi K B / A = B
xB xA

Mărimi relative de coordonare se pot calcula şi pornind de la

frecvenţe.
De exemplu, presupunând că în cadrul grupei x sunt 20 studente şi
10 studenţi se pot calcula următoarele mărimi relative de coordonare:
Indicatori statistici

n A 20 n 10
K A/ B = = = 2 sau K B / A = B = = 0 ,5
n B 10 n A 20

Din exemplele anterioare se poate observa că pentru mărimile

relative de coordonare, direcţia de comparaţie nu este unică: oricare dintre
termeni poate fi luat ca bază de comparaţie.
De regulă, mărimile de coordonare se exprimă sub formă de
coeficient.
Mărimile relative de coordonare se folosesc în studiul variaţiei
teritoriale şi prin urmare au caracter de indici teritoriali. Aceşti indici
teritoriali stau la baza comparaţiilor pe plan naţional (între judeţele ţării)
şi pe plan internaţional (între ţări sau zone geografice).
Mărimile relative de coordonare se reprezintă grafic prin benzi şi
coloane stabilind în acest fel relaţiile care există între diferitele părţi ale
aceleiaşi colectivităţi.
Când mărimile relative de coordonare se folosesc în studiul
variaţiei teritoriale (pe judeţe) se reprezintă grafic prin cartograme şi
cartodiagrame.
Mărimile relative ale dinamicii se folosesc în scopul
caracterizării statistice a evoluţiei în timp a fenomenului analizat.
Mărimile relative ale dinamicii se pot calcula când avem două valori ale
aceluiaşi indicator înregistrat în unităţi diferite de timp. În funcţie de baza
de comparaţie aleasă putem calcula:
a) mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă folosind relaţia:

xt
kt / 0 = ⋅ 100
x0

b) mărimi relative ale dinamicii cu bază mobilă (variabilă sau în

lanţ) pe baza relaţiei:
xt
k t / t −1 =⋅ 100
xt −1
În primul caz putem stabili, pe baza mărimilor relative ale
dinamicii calculate, cuantumul modificărilor faţă de o bază de referinţă
 STATISTICA

semnificativă, iar în cel de-al doilea caz ritmicitatea cu care se modifică

fenomenul studiat.
Între mărimile relative ale dinamicii prezentate se poate stabili
următoarea relaţie:

∏ k t / t −1 = k t / 0

unde Π este semnul produsului.

Această relaţie permite determinarea mărimilor relative ale
dinamicii cu bază fixă când se cunosc cele cu bază în lanţ. Relaţia se
verifică numai când mărimile relative sunt calculate sub formă de
coeficient.
Pentru trecerea de la bază în lanţ la bază fixă se foloseşte
următoarea relaţie:

kt / 0 : kt −1 / 0 = kt / t −1

În cazul în care dispunem de informaţii la nivel parţial, putem

calcula mărimi relative ale dinamicii la nivelul ansamblului:

kt / 0 = ∑ xt respectiv kt / t −1 = ∑ xt
∑ x0 ∑ xt −1
În activitatea economico-socială mărimea relativă de dinamică se
numeşte indice.
Mărimile relative ale dinamicii se exprimă sub formă de coeficient
şi cel mai adesea procentual. În publicaţiile de specialitate pentru
mărimile relative ale dinamicii cu bază fixă calculate pentru un număr
mare de ani (rezultând serii cronologice) în dreptul anului luat ca bază se
trec 100%.
Mărimile relative ale dinamicii se reprezintă grafic prin
cronograme (historiograme).
Mărimile relative ale programării (planificării) se calculează şi
în economia de piaţă, la nivelul unităţilor economice fiind necesar să se
elaboreze programe de aprovizionare, producţie şi desfacere pe termene
scurte sau mai lungi.
Indicatori statistici

Calculul mărimilor relative ale planului presupune preluarea din

evidenţele unităţii economice analizate (de exemplu-societatea
comercială) a informaţiilor referitoare la:
• nivelul fenomenului analizat într-o perioadă de bază (x0);
• nivelul planificat (programat) al aceluiaşi fenomen într-o
perioadă curentă (xp1)
• nivelul realizat al acestuia în perioada curentă (x1).
Din compararea sub formă de raport a celor trei indicatori rezultă:
- o mărime relativă a sarcinii de plan:
x pl
k pl / 0 = ⋅ 100 coeficientul sarcinii de plan
x0
- o mărime relativă a îndeplinirii planului:
x
k1 / pl = 1 ⋅ 100 coeficientul îndeplinirii planului
x pl
- o mărime relativă a dinamicii:
x
k1 / 0 = 1 coeficientul de dinamică
x0
Între cei trei coeficienţi se poate stabili relaţia:
k1 / 0 = k pl / 0 ⋅ k1 / pl
x1 x pl x1
= ⋅
x0 x0 x pl
Dacă dispunem de informaţii la nivel parţial putem calcula mărimi
relative ale planului la nivel de ansamblu:
∑ x pl ∑ x1 ⋅ 100
k p1 / 0 = ⋅ 100 respectiv k1 / pl =
∑ x0 ∑ x pl
De cele mai multe ori mărimile relative ale planului se exprimă
procentual. Adesea se reţine numai valoarea ce depăşeşte 100, arătând
procentul de depăşire a planului sau procentul de creştere programat.
Coeficientul sarcinii de plan poate fi supraunitar sau subunitar.
Interpretarea acestuia trebuie să se facă în funcţie de conţinutul
indicatorului implicat în calcul şi de corelaţia cu ceilalţi indicatori ai
activităţii economice. De pildă, pentru acei indicatori care în mod obiectiv
au tendinţă de creştere (volumul încasărilor, productivitatea muncii,
 STATISTICA

beneficiul), sarcina de plan se fixează ca limită minimă, iar pentru

indicatorii cu tendinţă de scădere (consumuri specifice, costuri) sarcina de
plan se fixează ca limită maximă.
Mărimile relative ale planului se reprezintă grafic prin diagramele
prin coloane.
Mărimile relative de intensitate se calculează ca raport între doi
indicatori absoluţi de natură diferită între care există o relaţie de
interdependenţă. Un exemplu de mărime relativă de intensitate poate fi
nivelul productivităţii muncii (W), calculat ca raport între nivelul
producţiei (q) şi timpul de muncă consumat pentru producerea acesteia
 q  .
W = 
 T 
În general o mărime relativă de intensitate poate fi calculată după
relaţia:
yi
xi =
zi

Cele două caracteristici yi şi zi introduse în raport sunt

caracteristici primare, înregistrate direct prin observarea statistică, iar
raportul xi, calculat pe fiecare unitate de observare, este o caracteristică
secundară (derivată). Semnificaţia acestei caracteristici constă în aceea că
exprimă câte unităţi din valoarea caracteristicii yi revin la o unitate a
valorii caracteristicii zi. Din relaţia anterioară rezultă că yi depinde de doi
factori: unul de natură extensivă (cantitativă) zi care poate fi asimilat
frecvenţelor absolute şi prin urmare este direct însumabil, şi unul de
natură intensivă (calitativă) - xi care nu poate fi însumat direct. Pentru a
calcula nivelul caracteristicii x pe total se raportează nivelul totalizat al
caracteristicii y la nivelul totalizat al caracteristicii z, conform relaţiei:
x= ∑ i
y
∑ zi
Mărimile de intensitate au largi aplicaţii în:
• industrie (coeficientul mecanizării, automatizării, utilizării
intensive, extensive sau integrale a utilajului);
• agricultură (coeficientul chimizării, irigaţiilor, aplicării
măsurilor agrotehnice, recolta medie la ha.);
Indicatori statistici

• turism (indicatorii eficienţei activităţii de turism,

productivitatea muncii etc.);
• demografie (coeficienţii mişcării naturale şi migratorii a
populaţiei).
În concluzie mărimile relative au largi aplicaţii în toate domeniile
vieţii social economice, calculul lor permiţând aprofundarea analizei
fenomenelor studiate, dar se impune ca la interpretarea lor să avem în
vedere şi nivelul indicatorilor absoluţi din care s-au calculat precum şi
corelaţia cu cât mai mulţi indicatori cu care se află în relaţii de
condiţionare reciprocă.
Aplicaţie
Pentru exemplificarea modului de calcul al mărimilor relative se
folosesc datele din tabelul 3.2.

Tabelul 3.2
Magazine Valoarea % sarcinii % îndeplinirii Număr de
încasărilor în de plan planului vânzători
perioada curentă
(x1) (Kpl/0) (K1/pl)
0 1 2 3 4
A 100 105 94 10
B 240 120 102 20
C 140 110 107 10
Pentru determinarea gradului de îndeplinire a planului pe total
trebuie obţinute valorile planificate ale încasărilor (xpl) pornind de la
procentul îndeplinirii planului pe fiecare magazin :

x1 x1 ⋅ 100
K1 / pl = ⋅100 , de unde x pl =
x pl K1 / pl

100 ⋅ 100
x pl = = 106,3 mil.lei (pentru magazinul «A»)
94

240 ⋅ 100
x pl = = 235,2 mil.lei (pentru magazinul «B»)
102
 STATISTICA

140 ⋅ 100
x pl = = 130 ,8 mil.lei (pentru magazinul «C»)
107
Pe total (pe ansamblu):

K1ans
∑ x1 = 480 = 1,0163 sau 101,63%
/ pl =
∑ x pl 472,3
Pentru determinarea sarcinii de plan pe total trebuie calculate mai
întâi valorile încasărilor realizate în perioada de bază (x0):

x pl x pl ⋅ 100
K pl / 0 = ⋅100 , de unde x0 =
x0 K pl / 0

106 ,3 ⋅ 100
x0 = = 101,2 mil.lei (pentru magazinul « A »)
105

235,2 ⋅ 100
x0 = = 196 mil.lei (pentru magazinul « B »)
120

130 ,8 ⋅ 100
x0 = = 118 ,9 mil.lei (pentru magazinul « C »)
110

Pe total (pe ansamblu):

∑ x pl 472,3
K ans
pl / 0 = = = 1,1351 sau 113,51%
∑ x0 416,1
Indicatori statistici

Dinamica încasărilor pe fiecare magazin se calculează ca raport

între încasările realizate în perioada curentă şi cele din perioada de bază:
x1
K1 / 0 =
x0
100
K1 / 0 = = 0,9881 sau 98,81% (pentru magazinul «A»)
101,2

240
K1 / 0 = = 1,2245 sau 122,45% (pentru magazinul «B»)
196

140
K1 / 0 = = 1,1775 sau 117,75% (pentru magazinul «C»)
118,9
Pe total :

K1ans ∑ x1 = 480 = 1,1536 sau 115,36%

/0 =
∑ x0 416,1
Verificare:
K1ans ans ans
/ 0 = K1 / pl ⋅ K pl / 0 = 1,0163 ⋅1,1351 = 1,1536 (ADEVĂRAT)

Rezultă că situaţia cea mai favorabilă s-a înregistrat la magazinul

« C » (o creştere de 17,75% faţă de 10% cât s-a prevăzut) iar cea mai
nefavorabilă la magazinul « A » (unde s-a prevăzut o creştere de 5% şi s-a
înregistrat o scădere de 1,19%).
Mărimile relative de dinamică şi ale planului se reprezintă grafic
prin coloane (vezi fig.3.1.)
 STATISTICA

140
120
100 %sarcinii de
plan
80
% indeplinirii
60 planului
40 dinamica
20 incasarilor

0
"A" "B" "C"

Fig 3.1 Mărimile relative ale planului şi dinamicii

Pentru a analiza mutaţiile structurale în perioada curentă faţă de

perioada de bază se calculează mărimile relative de structură în perioada
de bază (PB) şi în perioada curentă (PC) şi se reprezintă grafic prin
dreptunghiul de structură mărimile relative de structură corespunzătoare
(vezi tabelul 3.3şi fig.3.2.)
Tabelul 3.3
Magazine Valoarea încasărilor Stuctura încasărilor
(mil. lei) (%)
PB PC PB PC
A 1 2 3 4
A 101,2 100 24,32 20,83
B 196,0 240 47,10 50,00
C 118,9 140 28,58 29,17
Total 416,1 480 100,00 100,00
Indicatori statistici

100%
90%
28,58 29,17
80%
70%
60% "C"

50% "B"
47,1 50 "A"
40%
30%
20%
10% 24,32 20,83
0%
PB PC

Fig 3.2 Structura încasărilor în cele două perioade

Ponderea încasărilor realizate la magazinul „A” a scăzut, aceasta
fiind compensată de creşterea ponderii încasărilor în primul rând la
magazinul „B” ( de la 47,1% în perioada de bază la 50% în perioada
curentă) şi în mai mică măsură de creşterea ponderii încasărilor la
magazinul „C” (de la 28,58% în perioada de bază la 29,17% în perioada
curentă).
Se pot calcula mărimi relative de coordonare atât pentru valoarea
încasărilor cât şi pentru numărul de vânzători în perioada curentă.
Luând ca bază de raportare magazinul „A” care are valoarea cea
mai mică a incasărilor, obţinem:
240
KB/ A = = 2 ,4
100
140
KC / A = = 1,4
100
Reprezentarea grafică a acestui tip de mărimi relative este
exemplificată în figura 3.3.
 STATISTICA

Magazine
"A" 1

"B" 2,4

"C" 1,4

0 1 2 3

Fig 3.3 Mărimi relative de coordonare

Singura mărime relativă de intensitate care se poate calcula pe
baza datelor de mai sus este valoarea medie a încasărilor pe un vânzător
(w), obţinută astfel:
- la nivel parţial (pe magazin):
100
WA = = 10 mil.lei/vânzător
10
240
WB = = 12 mil.lei/vânzător
20
140
WC = = 14 mil.lei/vânzător
10
- pe total:
480
W= = 12 mil.lei/vânzător
40
Indicatori statistici

3.4 ÎNTREBĂRI ŞI TESTE-GRILĂ

3.4.1 Întrebări recapitulative

1. Ce sunt mărimile relative?

2. Cum se exprimă mărimile relative, în general?
3. Ce tipuri de marimi relative se folosesc pentru analiza evoluţiei
în timp a unui fenomen?
4. Ce tip de mărime relativă se foloseşte pentru evidenţierea
mutaţiilor în structura unui fenomen?
5. Ce tip de mărime relativă se foloseşte pentru comparaţii
teritoriale?
6. Ce tip de mărime relativă se foloseşte pentru compararea a doi
indicatori cu conţinut diferit, dar între care există o legătură
firească?
7. Ce tipuri de mărimi relative se folosesc pentru compararea a
doi indicatori cu acelaşi conţinut?
8. Ce condiţii trebuie să îndeplinească datele statistice pentru a
permite calculul mărimilor relative de structură?
9. Ce condiţii trebuie să îndeplinească datele statistice pentru a
permite calculul mărimilor relative de coordonare?
10. Ce condiţii trebuie să îndeplinească datele statistice pentru a
permite calculul mărimilor relative de dinamică?
11. Ce condiţii trebuie să îndeplinească datele statistice pentru a
permite calculul mărimilor relative de intensitate?
12. Prin ce se deosebesc mărimile relative de structură de celelalte
tipuri de mărimi relative?
13. Prin ce se deosebesc mărimile relative de intensitate de
celelalte tipuri de mărimi relative?
14. Pentru ce tipuri de mărimi relative se pot efectua calcule atât la
nivel parţial cât şi la nivel de ansamblu?
15. Cum se reprezintă grafic mărimile relative de structură?
16. Cum se reprezintă grafic mărimile relative de coordonare?
 STATISTICA

17. Cum se reprezintă grafic mărimile relative de dinamică?

18. Cum se reprezintă grafic mărimile relative de ale planului?
19. Cum se reprezintă grafic mărimile relative de intensitate?
20. Cum se exprimă mărimile relative de structură?
21. Cum se exprimă mărimile relative de coordonare?
22. Cum se exprimă mărimile relative de dinamică?
23. Cum se exprimă mărimile relative de ale planului?
24. Cum se exprimă mărimile relative de intensitate?
25. Pentru ce se utilizează mărimile relative de structură?
26. Pentru ce se utilizează mărimile relative de coordonare?
27. Pentru ce se utilizează mărimile relative de dinamică?
28. Pentru ce se utilizează mărimile relative ale planului?
29. Pentru ce se utilizează mărimile relative de intensitate?

3.4.2 Teste-grilă

1. Printre funcţiile indicatorilor statistici nu se includ:

a) funcţiile de măsurare şi comparare;
b) funcţiile de analiză şi sinteză;
c) funcţiile de planificare şi control;
d) funcţia de estimare;
e) funcţiile de verificare a ipotezelor şi de testare a
semnificaţiei.

2. Găsiţi clasificarea incorectă:

a) indicatori statistici primari şi derivaţi;
b) indicatori statistici primari şi absoluţi;
c) indicatori statistici sintetici şi analitici;
d) mărimi absolute, relative şi medii, indici, ecuaţii de estimare.

3. În cazul colectivităţilor care nu sunt împărţite în grupe nu se

pot calcula:
a) mărimi relative de structură;
b) mărimi relative ale dinamicii;
c) mărimi relative ale planului;
Indicatori statistici

d) mărimi relative de dinamică.

4. Mărimile relative se măsoară:

a) numai în procente;
b) în coeficienţi, procente, promile, prodecimile, procentimile;
c) în unitatea de măsură a caracteristicii statistice respective;
d) sunt mărimi adimesionale.

5. La calcularea unei mărimi relative nu este obligatoriu ca:

a) termenii raportului să fie comparabili;
b) să existe o legătură de condiţionare între termenii comparaţi;
c) baza de comparaţie să fie semnificativă pentru fenomenul
analizat;
d) colectivitatea statistică să fie omogenă.

6. Mărimile relative de structură se reprezintă grafic prin:

a) histogramă;
b) b) poligonul frecvenţelor;
c) diagrame de structură;
d) diagrame de volum;
e) diagrame prin benzi.

7. Mărimile relative de coordonare se reprezintă grafic prin:

a) histogramă;
b) poligonul frecvenţelor;
c) diagrame de structură;
d) cronogramă;
e) diagrame prin benzi sau coloane.
 STATISTICA

8. Mărimile relative ale planului se reprezintă grafic prin:

a) diagrama prin coloane;
b) poligonul frecvenţelor;
c) diagrame de structură;
d) diagrame de volum;
e) cronogramă.

9. Mărimile relative ale dinamicii se reprezintă grafic prin:

a) cronogramă;
b) poligonul frecvenţelor;
c) diagrame de structură;
d) diagrame de volum;
e) diagrame radiale.

10. Pentru a compara două grupe ale aceleiaşi colectivităţi folosim

mărimi relative:
a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.

11. Pentru a măsura evoluţia în timp a fenomenului analizat

folosim mărimi relative:
a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.
Indicatori statistici

12. Pentru a compara doi indicatori diferiţi , dar interdependenţi

folosim mărimi relative:
a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.

13. Pentru a compara nivelul realizat al unui fenomen cu cel

programat folosim mărimi relative:
a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.

14. Pentru a compara nivelul absolut al unei grupe cu ansamblul

colectivităţii folosim mărimi relative:
a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.

15. Productivitatea muncii este o mărime relativă:

a) de structură;
b) ale planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.
 STATISTICA

16. Numărul muncitorilor din prima secţie a unei unităţi economice

reprezintă 75% faţă de numărul muncitorilor din cea de a doua
secţie a aceleiaşi unităţi. Indicatorul respectiv este o mărime
relativă:
a) de structură;
b) a planului;
c) de coordonare;
d) de intensitate;
e) de dinamică.

17. Mărimile relative de structură nu se reprezintă grafic cu:

a) diagrama prin cerc;
b) diagrama prin dreptunghi;
c) diagrama prin pătrat;
d) diagrama prin benzi.

Soluţii:
1.c; 2.b; 3.a; 4.b; 5.d; 6.c; 7.e; 8.a; 9.a; 10.c; 11.e; 12.d; 13.b; 14 a; 15.d;
16.c; 17.d.