Dimensiuni complementare ale creativităţii I.2.

1 Potenţialul creativ După cum

am afirmat anterior, unii cercetători privesc creativitatea ca pe o caracteristică
general umană, prezentă aşadar la oricine, oamenii dispunând de un potenţial
necesar unui anumit nivel de realizare creativă. Acest potenţial creativ este privit
ca o sumă a trăsăturilor de personalitate dintre care amintim: capacitatea de a
gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluenţa, sensibilitatea la probleme, spiritul
de observaţie, curiozitatea, încrederea în sine, independenţa în gândire.
J.P.Guilford arată că potenţialul creativ reprezintă „orice abilitate intelectuală
care poate contribui la succesul producţiei creatoare”. Toate însuşirile ce
alcătuiesc creativitatea potenţială a persoanei şi care pot contribui la succesul
actului creativ pot exista, dar nu sunt neapărat utilizabile. De aceea, trebuie
făcută distincţia între conceptul de potenţial creativ şi manifestarea creatoare,
care presupune posibilitatea reală de a crea. Aptitudinile creatoare se situează,
după Guilford, în domeniul producţiei divergente, concept care se apropie de
acţiunea originală, de nonconformism, de evadarea din sfera ideilor curente şi
comune ale imitaţiei sau reproducerii. Creativitatea se deosebeşte de inteligenţa
generală, care nu este altceva decât aptitudinea de a înţelege ideile şi de a le
aplica la soluţionarea problemelor practice. Dar dacă funcţiile esenţiale ale
inteligenţei constau în înţelegere şi invenţie (J. Piaget) atunci nu se poate vorbi
de creativitate fără participarea inteligenţei. Pornind de la această idee, orice
persoană cu o inteligenţă normal dezvoltată este mai mult sau mai puţin creativă,
iar peste un anumit coeficient de inteligenţă, aceasta nu mai corelează cu
creativitatea. În acest sens, Ana Stoica-Constantin concluzionează că „există un
consens deplin în a admite că nivelul inteligenţei creşte proporţional cu cel al
creativităţii până la pragul plasat în apropierea limitei superioare a normalităţii”
(respectiv CI sau IQ = 120). De aici în sus, spre valorile superioare ale
inteligenţei, cele două variabile nu mai corelează, ci au evoluţii independente.
( Creativitatea pentru studenţi şi profesori, 2004, p.19). Potenţialitatea creativă
este educabilă. La naştere copilul posedă doar o anumită potenţialitate creativă
evidenţiată de o anumită flexibilitate, fluenţă, sensibilitate a scoarţei cerebrale.
Ulterior, în procesul educaţiei sporeşte potenţialitatea menţionată în funcţie de
dezvoltarea şi manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali şi de
mediu, dezvoltându-se treptat nivelurile creativităţii. 111
12. Mihaela Roco afirma că „orice om poate fi creativ dar pentru a se împlini în
aceasta direcţie sunt necesare o serie de condiţii.” (Creativitate şi inteligenţă
emoţională, 2004) Creativitatea este rezultatul unui ansamblu complex de factori
de personalitate, prezenţi la toată lumea, dar în măsuri diferite, iar potenţialul,
creativitatea latentă este inerentă fiinţei umane. În limbajul psihopedagogic se
folosesc noţiunile de necreativ- creativitate de nivel scăzut, creativitate normală-
nivel mediu, prezent la majoritatea populaţiei şi creativ-nivel înalt al
creativităţii. Putem spune că la copilul cu aptitudini slabe sau normale,
creativitatea se prezintă sub formă de potenţial creativ, iar responsabilitatea
cadrului didactic constă în dezinhibarea creativităţii expresive a copilului şi
cultivarea factorilor de personalitate care constituie acest potenţial 1.2.2.