Perfecţiunea umană îşi are baza în cel de-al treilea tip de cunoaştere: prin ea,
intelectul omului devine parte a intelectului infi nit al lui Dumnezeu, având loc, astfel, o unire,
prin iubire, cu ceea ce este etern şi imuabil. Două secole mai târziu, Bertrand Russell* oferă o
viziune oarecum diferită asupra formelor de cunoaştere, împărţindu-le în cunoaşterea
lucrurilor şi cunoaşterea adevărurilor, fiecare putând fi considerată, la rându-i, ca
subdivizându-se în alte două forme: cunoaşterea imediată şi cunoaşterea derivată. Va numi
cunoaşterea imediată a lucrurilor drept cunoaştere prin experienţă nemijlocită, iar cunoaşterea
derivată, drept cunoaştere prin descriere
Distincţia dintre cunoaşterea prin experienţă nemijlocită şi cunoaşterea prin descriere
îi va servi lui Russell pentru a formula principiul fundamental al epistemologiei empiriste:
orice propoziţie pe care o putem înţelege trebuie să fi e compusă în întregime din constituenţi
pe care îi cunoaştem nemijlocit.