Ciuleandra

de Liviu Rebreanu

Puiu: S-a întâmplat ceva grav, tată?

Policarp Faranga: Puiule, e într-adevăr foarte grav! Ce docteur
est une canaille! Tu entends? Une canaille!
Puiu: Exagerezi, tată!
Faranga: Du tout, du tout! Am și hotărît: cu orice preț și
stăruinți trebuie să te scot de aici, să intri în observație la un
om cumsecade! Voila!
Puiu: Tocmai acuma cînd am inceput să mă simt mai bine?
Faranga: Și mai bine ai să te simți între niște medici umani și
între niște prieteni, nu ca aici,dușmani! De altfel m-am sfătuit
azi și cu Tilda. E și ea absolut de părerea mea: trebuie să te
mutăm de aici, să te scăpăm de ghearele acestui doctor mizerabil!
(...) Aseară , la club , am stat de vorbă cu profesorul Dordea. M-
a întrebat ce mai faci, cum îți mai merge și așa am ajuns să
discutăm și despre doctorul Ursu. Dordea îl cunoștea perfect l-a
avut ca elev. Ei bine, știi ce-mi spuse Dordea? ”Merituos, chiar
excelent ca medic – zice- dar ca om cu desăvârșire imposibil!” Ai
înțeles? Ce-mi pasă mie de calitățile lui profesionale, dacă
altfel e execrabil? Zice că prin Universitate nu lăsa nicio ocazie
să-și arate ura cea mai neagră împotriva ciocoilor, înțelegând
prin ciocoi,firește, pe toți oamenii de treabă care nu poartă
ițari și opinci. Mania asta a lui era atât de cunoscută că Dordea
l-a și întrebat odată cum se poate, un intelectual ca el, să
afișeze niște condiții atât de barbare?Dar zice n-a putut smulge
dintr-însul că ciocoii i-au zdrobit inima și alte asemenea
bazaconii. Prin urmare vezi: e de ajuns să fii ciocoi, ca acest
specimen primitiv să te urmărească cu ura lui maniacă!
Puiu: Și Dordea o fi exagerând sau l-a înțeles greșit.
Faranga:Deloc ! Dordea nu vorbește niciodată fleacuri și nici nu
se ține de clevetiri. Dacă mi-a spus lucrurile astea, a vrut cu
siguranță să mă previe în mod fin și să nu mă culc pe o ureche în
privința ta și să-mi iau măsurile din vreme. Evidend, medic și el,
nu a putut să vorbescă prea deschis. Și de altfel cuvintele lui
despre el se coroborează cu diverse păreri ce a adunat Matilda de
la prietene de-ale ei, dintre care unele au fost internate aici,în
sanatoriu,și l-au putut cunoaște în contact direct, iar altele au
avut prietene bolnave aici și venind mai des să le viziteze, l-au
cunoscut indirect. Ei bine, nimeni nu spune decît ca e un mojic
fără pereche.
Tăcere din partea lui Puiu.
Franaga: Bine, Puiule, dar să nu uiți că de el depinde viața ta!
De referatul lui!... Nu e prudent să-ți lași viitorul în mâinile
unui om care e adversar declarat al clase sociale din care faci
parte!
Puiu: Ce rău mai mare să-mi facă el decît mi-am făcut eu însumi
prin ceea ce am făcut? Că are să-mi dea un certificat de
responsabilitate? Ei și? Ar fi oare așa o catastrofă mai grea
decît moartea Madeleinei?
Franga:Ar fi moartea ta, Puiule! Ar fi a doua crimă ce m-ar lovi
și pe mine! Una ajunge! A doua trebuie evitată cu orice preț!
Însăși Mădălina, sărmana, n-ar dori să fie astfel răzbunată. Te
rog dar să cumpănești bine când persiști într-o atitudine
sentimentală absolut nepotrivită cu împrejurările!
Puiu:Bine, tată, dumneata vorbești parcă acuma ar mai avea vreo
importanță micile trucuri avocățești! Parcă de aici încolo m-ar
mai putea interesa lumea din afară! Ca să mă împac cu lumea aceea,
ar trebui să înșel, să mă prefac că sunt nebun... Ei asta nu se
mai poate, tată, cu niciun preț! Nu vreau să înșel să-mi încarc
conștiința și cu o înșelăciune spre a scăpa de urmările unei
crime! Nu pot! Și chiar dacă aș fi atât de ticălos să vreau, n-aș
ști cum să simuez, iată! Prin urmare stau aici cum aș sta oriunde,
și aștept linștit să vie ceea ce trebuie să vie!
Faranga: Într-adevăr, ai dreptate! Tu ai aici atâtea frămîntări și
eu mai vin cu... „C est fini”!
Puiu: Eu să-mi văd de cele prezente, căci cele viitoare vor veni
la timpul lor!