Tache Anastasia-Maria

Masterat Inovare Culturală, an I

Feminist translation strategies (Strategii feministe de traducere)

Se remarcă interesul ridicat al feministelor în probleme de limbaj, acesta fiind văzut ca un

teren minat din cauza înțelesurilor contradictorii pe care le înglobează, dar și din cauza modului
prin care exprimă diferențele sociale, sexuale și istorice. De exemplu, când feministele rescriu
Biblia, prin intermediul traducerii furnizate, de fapt reasamblează limbajul astfel încât să prezinte
categorii mai laxe față de o anumită ideologie. Apelând la anumite tehnici de traducere, acestea
extind și completează reformele lingvistice ale teoriei orientate pe gen, inițiate de cercetători și
scriitori feminiști. Astfel, o categorie gramaticală închisă în sine cum e genul este regândită de
romancieri experimentaliști, iar ulterior de traducătorii feminiști.
Simon Sherry oferă exemplul romanului L’Eugélionne (1976) scris de Louky Bersianik,
roman care ilustrează într-o manieră alegorică și parodică modul în care limba franceză
contribuie la opresiunea femeilor. Se pune accent în mod deosebit pe două aspecte ale limbii:
strategiile de numire și marcarea genului gramatical. Traducătorul în engleză al romanului,
Howard Scott se confruntă încă de la început cu dificultatea de a explica în mod convingător
realitățile lingvistice franceze. În engleză nu există o formă strictă a genului gramatical,
distincțiile de gen operând mai mult în baza unor criterii psihologice și metaforice. În urma
contradicțiilor provocate, traducătorul este somat să reformuleze structuri de tipul: ʻEverybody
please take off his bootsʼ, unde să înlocuiască pronumele personal ʻhisʼ cu ʻtheirʼ. O altă
încercare de traducere îi aparține lui Susanne de Lotbinière-Harwood, al cărei scop este să atragă
atenția asupra prezențelor feminine din text și să le facă auzite în lume. Soluția pe care o găsește
pentru a indica genul gramatical din limba sursă (franceza) este adăugarea unui ʻeʼ bolduit în
traducerea în engleză: ʻA mute one speaks to a deaf oneʼ. În altă parte a textului alege să atragă
atenția asupra mesajului printr-o modalitate cu totul inedită, apelând la scrierea cu majusculă în
interiorul unui cuvânt: ʻHuMan Rightsʼ.
Un alt aspect interesant sunt calambururile. Operele cu caracter experimental ale feministelor
au fost scrise în maniera deconstructivistă a anilor ʻ70-ʻ80. Feministele evidențiază prin
modalități diverse ambiguitatea sensului, cea preferată fiind jocul de cuvinte. Nicole Brossard,
una dintre cele mai radicale reprezentante ale deconstrucției în ficțiunea feministă apelează
frecvent la aceste jocuri de cuvinte. Titlul unui roman de-al său (L’Amèr, ou le chapitre effrité)
este rezultatul unui complex calambur care combină cel puțin trei cuvinte ale limbii franceze:
ʻmèreʼ (mamă), ʻmerʼ (mare) și ʻamerʼ (dureros, chinuitor). Louise von Flotow sugerează că
centrul de interes al autoarei cade asupra condiției femeii ca mamă și a experienței sale mai puțin
satisfăcătoare, ilustrând un tipar important al imaginarului feminist: conexiunea femeilor cu apa,
cu esența ciclică și fluidă a mării. Nicole Brossard inventează un alt cuvânt prin care femeia este
pusă în relație cu propriul copil, termen prin care deconstruiește abilitățiile înăscute ale femeii de
a oferi suport emoțional: ʻmourritureʼ, lexem rezultat din mixarea lui ʻnourritureʼ (hrană),
ʻpourrirʼ (a putezi) și ʻmourirʼ (a muri). Multe astfel de jocuri de cuvinte se pierd în procesul
traducerii, iar în compensație, mulți traducători creează alte calambururi care nu sunt prezente în
original. Frecvent, jocurile de cuvinte implică asocieri și aliterații care trimit la ideea unui context
feminist, context pe care traducători ca Susanne de Lotbinière-Harwood sau Barbara Godard
încearcă să-l păstreze, uneori traducând chiar și la nivel fonologic. Un astfel de exemplu este
traducerea Barbarei Godard titlului unui roman scris de Nicole Brossard: Amantes/ Lovhers. Prin
apelul la asemenea strategii, textul-sursă și textul-țintă fuzionează adesea, astfel încât cititorul
intră în contact cu autorul și traducătorul simultan. Atunci când se confruntă cu jocuri de cuvinte
și o sintaxă dislocată, traducătorii dau dovadă de un grad ridicat de creativitate, încercând să
construiască structuri similare în limba-țintă. Această încercare păstrează echilibrul textului și
compensează pierderile iminente.
Un alt aspect îl constituie strategiile intervenționiste. Uneori, traducătorii feminiști intervin
în textele pe care le traduc mai ales dacă percep conținutul textului respectiv ca pe ceva ofensator
și în neconcordanță cu ideologia pe care o promovează. Astfel de atitudine a adoptat Carol Maier
față de textul poetului cubanez Octavio Armand căruia îi atribuie un imaginar sexist și o atitudine
misogină. Situația nu este singulară. Traducând textul scriitorului latino-american Guillermo
Cabrera Infante, Suzanne Jill Levine întâmpină dificultăți, percepându-i textul ca unul de o
masculinitate opresivă, narcisist și manipulator. Comentând textul lui Cabrera Infante, Louise
von Flotow susține că uzitarea anumitor metafore și imagini care se referă în mod negativ la
femei exprimă de fapt propria nesiguranță la nivel lingvistic, cât și teama și neîncrederea față de
femei. Traducătoarele se confruntă cu problema etică a trădării ridicată de referirea la mitul lui
Echo și al lui Narcis. Cu toate acestea, intervențiile din textul-țintă nu sunt semnificative.
Există și traducători foarte vizibili din punct de vedere politic care iau o atitudine mai mult
sau mai puțin radicală în numele ideologiei pe care o susțin. Un exemplu îl constituie cazul
Susannei de Lotbinière-Harwood și al Barbarei Godard. Traducând texte ale unor autori bărbați,

2
Susanne de Lotbinière-Harwood a concluzionat că vocea sa de traducătoare a fost deformată
pentru a putea vorbi dintr-o perspectivă masculină și se simte depresivă gândindu-se la sensul pe
care a trebuit să-l transmită. Prin urmarea, ea nu se limitează doar la a traduce texte aparținând
femeilor, ci se asigură că strategiile sale puse în serviciul textelor respective sunt observate prin
intermediul prefaței pe care o atașează textului, dar și a notelor de subsol. Într-o prefață explică
procesul traducerii realizate de ea ca pe o activitate de factură politică, menită să determine
limbajul să vorbească în numele femeilor. În prefațele sale, Susanne de Lotbinière-Harwood face
referire și la contextul cultural contemporan în care munca sa de traducător se desfășoară: o
traducătoare cu viziuni feministe luând contact cu un text-sursă feminist care urmează să fie
publicat la o editură simpatizant feministă într-un climat politic al activismului feminist din
Canada anilor ʻ70-ʻ80.
O altă voce feministă mult mai radicală este Barbara Godard, promotoare a traducerilor
centrate pe gen. În viziunea sa, teoria textuală a deconstructivismului feminist a furnizat traduceri
care porneau de la un set de certitudini cum ar fi faptul că textele nu sunt neutre, iar sensul lor nu
este universal. În fiecare text există amprenta celui care l-a produs, aceasta coexistând cu
amprenta contextului ideologic în care textul a fost produs. Pe lângă toate acestea, la înțelegerea
sensurilor textului contribuie înseși subiectivitatea lectorului. Această idee este prezentă și în
teoria mai laxă și neorientată pe gen a lui Lefevere. Pentru Godard, la fel ca pentru Derrida, în
cele din urmă traducerea înseamnă reasamblare în serviciul unei tendințe (feministe). Această
reasamblare implică deteritorializare (textul este scos dintr-o sferă regională), dislocare (textul
este exilat într-o cultură diferită) și contaminare (care are loc între limba-sursă și limba-țintă).
Într-un articol publicat în 1991, Louise von Flotow distinge trei strategii principale de
traducere practicate de traducătoarele feministe canadiene: suplimentare, prefațare și piratare.
Așa cum am menționat, traducerea jocurilor de cuvinte implică suplimentarea care funcționază în
baza legii compensației, încercând să creeze în limba-țintă un calambur similar ca tipar celui din
limba-sursă. Prefațarea și adăugarea notelor de subsol au o evidentă funcție explicativă și
didactică. Prin prefațare, Susanne de Lotbinière-Harwood și Barbara Godard încearcă să aducă în
prim-plan poziția traducătorului, ideologia după care acesta se ghidează și prin urmare strategiile
de care acesta face uz. Pe lângă prefață, Barbara Godard a scris și articole teoretice și chiar a ținut
un jurnal de traducător despre munca depusă în vederea traducerii unei text din Nicole Bossard.
Piratarea este o strategie mult mai radicală care se referă la însușirea de către un traducător

3
feminist a unui text ale cărui intenții nu sunt în mod obligatoriu feministe. Așa procedează
Susanne de Lotbinière-Harwood, traducând Letters dʼune autre de Lise Gauvin. În aceste cazuri,
traducătorul „corectează” termenii generic masculini care apar în limba franceză, intervenție care
cu siguranță nu corespunde intenției autorului. Apelând la astfel de strategii radicale, feministele
reușesc să rămână loiale cauzei lor. Cu toate acestea, și în rândul lor s-au distins voci care au
ridicat obiecții.
Unul dintre cei mai înverșunați critici ai feminismului anglo-american a fost traducătorul
brazilian Rosemary Arrojo care obiectează fervent împotriva modului în care feministele înțeleg
fidelitatea față de text, dar și împotriva incoerențelor teoretice promovate de acestea. Arrojo le
acuză de oportunism atunci când pretind că sunt fidele sensului textului, dar în același timp nu se
sfiesc să intervină în text din raționamente feministe. Pe de altă parte, feministele cataloghează
drept violent și agresiv limbajul metaforic al lui George Steiner și al lui John Florio, dar în
viziunea lui Arrojo, propriile lor intervenții sunt la fel de agresive. O altă obiecție ridicată de
Arrojo are ca punct de plecare incoerența teoretică, faptul că multe traducătoare feministe susțin
că adoptă în traducerea lor linii deconstructiviste, dar în același timp contrazic viziunea lui
Derrida conform căreia niciun sens nu poate fi reprodus sau recuperat, ci este gata creat sau
recreat. Din această perspectivă, revendicările feministe privitoare la recrearea premeditată de
sensuri nu au nimic de-a face cu poziția adoptată de Derrida.
De altfel, diversitatea de opinii întâlnită în rândul teoreticienelor feministe, fiecare având o
orientare politică diferită, credințe religioase și valori etnice diferite, conduce la disiparea mitului
solidarității feminine, construit în baza ideii că genul singur ar putea crea o legătură trainică între
femei care provin din medii diferite.
În concluzie, gândirea de tip feminist și traducerile care au servit această ideologie reprezintă
o dimensiune importantă (poziționarea în funcție de gen) în crearea, traducerea și evoluția
textelor literare. Traducerea centrată pe gen derivă din domeniul Studiilor Culturale, îmbogățind
sfera traductologiei cu o mai subtilă înțelegere a acestei categorii culturale. Pe de altă parte,
aceste traduceri atrag atenția asupra flexibilității limbii în crearea unei anumite identități culturale
care are la bază genul, dar și asupra flexibilității ei în redarea unor experiențe particulare ale eului
feminin.