Curs 3

„Limba de lemn” vs. LRA

1. Etimologie → lb. rusă (în traducere exactă, „limbă de stejar”). Vezi și expresia fr. langue de bois,
engl. newspeak (G. Orwell – 1984).

2. Definiție: Subsistem lingvistic caracterizat prin clișeizare maximă și transparență minimă, impus,
de regulă, de un regim totalitar (nazist, comunist) și difuzat ulterior prin repetare, cu scopul de a
impune o anumită ideologie/autoritate, prin anihilarea gândirii maselor.

3. Scurt istoric: Rădăcinile limbii de lemn → în a doua jum. a sec. al XIX-lea, la filosofii ruși. În
Rusia, limba de lemn a cunoscut 3 faze:
 faza leninistă: limba devine instrument de luptă politică, pt. instituirea și impunerea puterii
comuniste. Trăsături: patos revoluționar, incitare la acțiune, imprecații, lexic preluat din
terminologia militară.
 faza stalinistă și poststalinistă: control absolut exercitat de putere. Trăsături: dispare patosul
revoluționar → înlocuit de slogan, clișeizare și manipulare.
 faza perestroikistă (în rusă, perestroika „reconstrucție”): discursul oficial nu mai deține
monopolul. Trăsături: o etapă logoreică1, dar defensivă, în care încep să pătrundă anglicisme
și termeni creștini.
În România → 2 etape ale limbii de lemn:
 faza Gh. Gheorghiu-Dej (1948-1965);
 faza N. Ceaușescu (1965-1989).

4. Forme de manifestare a limbii de lemn în România:

 o formă de aparat (directive, acte oficiale);
 ca infrastructură a altor tipuri de discurs:
→ acaparează complet lbj. publicistic al vremii (false reportaje);
→ intră și în osatura literaturii proletcultiste2 (realismul socialist);
→ se identifică frecvent cu discursul politic.

5. Interacțiunea funcțiilor limbajului:

Funcția expresivă/emotivă: Emițătorul → foarte rar specificat în limba de lemn, este un Emițător
suprapersonal (reprezentant al poporului/Partidului).
Funcția conativă: Receptorul este adesea neprecizat sau, când e precizat, e un Receptor suprapersonal
(poporul, forțele progresiste etc.).
Funcția referențială: Referentul = falsificat/ inventat (retorica cifrelor). Discursul → la un nivel
general, abstract și vag → pron. și adj. pron. nehot. Funcția referențială devine o funcție incitativă,
prin îndemnul la acțiune (Să facem totul pentru propășirea țării!).
Funcția fatică este foarte solicitată, mai ales la nivel oral: menținerea contactului dintre Emițător și
Receptor se realizează (și) prin intermediul elementelor nonverbale (mimică, gestică) și paraverbale
(intonație, accent).
Funcția metalingvistică → deturnată de la intenția primară: ea nu mai explicitează codul, ci îl impune,
prin apoziții clișeizate de tipul: Cel mai iubit fiu al țării, tov. N. Ceaușescu...
Funcția expresivă → inventar de figuri de stil clișeizate (catacreze): epitete hiperbolice, metafore
rudimentare, enumerații, repetiții (inclusiv pleonastice), tautologii.

6. Trăsături generale ale limbii de lemn:

6.1. Nivelul fonetic → relevant doar în cazul comunicării orale: elemente nonverbale (mimică,
gestică), paraverbale (accent, intonație), posibile forme corupte dpdv fonetic (pretini).

1
Se desfășoară în timpul lui Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, poreclit „Vorbărețul”.
2
Literatura „la comandă”, care preamărea clasa muncitoare și Partidul Comunist.

1
6.2. Nivelul lexico-semantic
 o limbă fără personalitate stilistică → se copiază lb. rusă din per. sovietică:
→ calcuri lexicale de structură: proletcultism, zi-muncă, Gostat etc.;
→ calcuri semantice: celulă (de partid), cerc (imperialist);
→ calcuri sintactice: a sluji cauzei păcii;
→ calcuri frazeologice: muncă de răspundere, coexistență pașnică;
→ traduceri libere: plan cincinal, gazetă de perete, activ de partid.
 axiologizare a limbajului: cuvintele sunt preinterpretate ideologic → modificarea/falsificarea
sensului cuvintelor;
 utilizarea extinsă a antonimiei;
 maniheismul: ideea unei lumi divizate în tabere adverse, aflate într-o luptă continuă;
 lexic împrumutat din registrul militar (vezi și metafora luptei);
 dominat de o serie de metafore conceptuale3:
→ metafora luptei/războiului;
→ metafora drumului/călătoriei;
→ metafora organismului vegetal/uman (inclusiv metafora familei);
→ metafora edificiului (a construcției/deconstrucției);
→ metafora operei (artefacte);
→ metafora sportului.
6.3. Nivelul morfologic (morfematic)
6.3.1. F l e x i u n e a n o m i n a l ă:
 stil scientoidal (are elemente comune cu lbj. științific – nominalizare, impersonalizare –, dar
nu se confundă nicidecum cu acesta);
 frecvența substantivelor: substantivizarea → tradusă prin:
→ reculul circumstanțialelor, înlocuite prin prep. + subst. (Dacă se dezvoltă o nouă
tehnologie,... → Prin dezvoltarea unei noi tehnologii...);
→ frecvența subst. abstracte (progres) și a infinitivelor lungi (creștere, dezvoltare);
→ înlocuirea verbelor cu structuri verbo-nominale → analitism: a (se) reflecta → a-și găsi
reflectarea; a (se) rezolva → a-și găsi rezolvarea;
 dacă subst. = cel mai mare dușman al verbului4, adj. = cel mai mare dușman al subst.
(blestemul superlativului);
 frecvența adj. la superlativ (contribuie la crearea patosului) și la comparativ (inclusiv de
măsură progresivă), cu modalul comparativ omis: rezultate din ce în ce mai bune/ tot mai
bune...
6.3.2. F l e x i u n e a p r o n o m i n a l ă:
 pron. și adj. pron. nehot.: tot(ul), orice, oricine;
 absența deicticelor5: prin evitarea verbului, se evită referirea la elementele situației de
comunicare: pron. eu → înlocuit de pron. noi, care nu mai are rolul de identifcare a
Emițătorului, ci doar de a-l opune pe acesta celorlalți (noi vs. ei).
6.3.3. F l e x i u n e a v e r b a l ă:
 preferința pt. construcții pasive și impersonale;
 utilizarea abundentă a imperativului și a tuturor formelor lingvistice menite să exprime
ordinul, îndemnul, necesitatea → stilul impersonal se confundă cu cel voluntarist: trebuie să,
se impune să, este necesar să, să facem totul! (conjunctiv cu val. de imperativ).
6.4. Nivelul sintactic
 redundanță maximă → prolixitatea stilului: se spune de mai multe ori același lucru, prin
sinonimie sau apoziție → se transmite foarte puțin în foarte multe cuvinte („beție de
cuvinte”);

3
Metafore care presupun proiecții dintr-un domeniu-țintă abstract într-un domeniu-sursă concret.
4
P. Valery: Majoritatea verbelor exprimă lucruri adevărate, în timp ce subst. sunt paradisul construcțiilor
sintactice false.
5
Elem. care fixează cadrul acțiunii: loc, timp, protagoniști ai situației de comunicare.

2
  mecanismul textului este cumulativ (multe enumerații, părți de propoziție de același fel,
apoziționări);
 false coordonări;
 topică emfatică de tipul predicat – subiect sau cu antepunerea atributelor adjectivale față de
regent (mărețe realizări = formă de superlativizare);
 construcții sintactice noi → calcuri sintactice după rusă (verbe construite cu Dativul, în locul
Acuzativului prepozițional).
6.5. Nivelul stilistic
 o limbă foarte omogenă dpdv stilistic, care nu diferă nici de la o epocă la alta, nici de la o țară
la alta;
 dacă stilul = amprenta Emițătorului asupra limbii utilizate, atunci limba de lemn = un nonstil
(nu respectă niciuna dintre trăsăturile generale ale stilului):
→ ≠ claritate (retorică a vagului);
→ ≠ concizie (stil „balonat”6, prolix);
→ ≠ precizie (prin evitarea verbului, în favoarea substantivului, care scutește de precizarea
elementelor situației de comunicare);
 figuri retorice clișeizate:
→ metafore (conceptuale)
→ hiperbolă (exagerarea, în plus sau în minus, a trăsăturilor unui obiect)
→ eufemism (atenuarea unei idei prin substituție sau perifrază)
→ tautologie (repetiție cu val. emfatică → figură a insistenței)/pleonasm (formă de
redundanță = repetiție inutilă).

7. Discursul publicistic din perioada totalitară („limba de lemn”) vs. discursul publicistic
postdecembrist (noua limbă de lemn)
Interferențe și contraste stilistice :
 literar-nonliterar
 limbaj specializat/stil „relaxat” (oralizarea stilului)
 cultism/ neaoșism
 stereotipie/ inovație

Discursul publicistic din perioada totalitară Discursul publicistic postdecembrist (LRA)

(limba de lemn)
(a). După cum destinele individuale, oricât ar fi de
deosebite, sunt crescute şi hrănite din seva
puternicului trunchi al fiinţei naţionale, vârstele
noastre, desfăşurate pe scara de timp a câtorva
generaţii îşi trag aspiraţiile şi împlinirile comune de la
marea zi de naştere a libertăţii patriei, deschizătoare de
epocă în lunga, frământata şi glorioasa istorie a
poporului român. Rădăcinile temeinice, milenare ale
acestui popor, ale luptei şi aspiraţiei spre mai bine, ale
demnităţii sale pulsează continuu seve înnoitoare sub
zodia de fertilitate a socialismului.
(b). Drumul pe care urmează să-l străbatem în
următorii cinci ani nu va fi deloc uşor. Va trebui să nu
precupeţim nici un efort, să mergem într-un ritm rapid
pentru a ridica poporul nostru pe o nouă treaptă a
civilizaţiei socialiste. Pentru acest drum, noi am făcut
toate pregătirile. Am judecat îndelung, ne-am
consultat cu partidul, cu întregul popor, iar Congresul
(a). Lucrurile nu merg. Sau, dacă merg, merg greu.
Sau se urnesc cu întârziere. Sau merg aiurea. De ce?
De ce suntem atât de problematici, de lenţi, de
inadecvaţi? De ce, când ajunge la putere, Opoziţia e la
fel de ineficientă ca Puterea cu care se lupta pe vremea
când era în opoziţie? E poporul neguvernabil? (...) De
ce suntem mereu victimele unei „moşteniri grele”?
Toată lumea îşi pune aceleaşi întrebări, chiar dacă
livrează răspunsuri diverse. Unii vorbesc de ghinionul
nostru istoric, alţii – de felurite conspiraţii planetare,
alţii – de „sistemul ticăloşit”, alţii – de Securitate, de
lene sau de hoţie. Nu ştim răspunsul adevărat. Şi, de
fapt, nici nu-l căutăm în mod autentic.
(b). Piţurcă a avut cărţi mari. Ca un veritabil cartofor,
a preferat să facă spectacol decât să bage la buzunar
calificarea ce-i însenina şi ziua şi finalul de sezon.
Cum pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti,
Dinamo a venit după pauză ca un tăvălug peste reduta
stelistă. Dinu nu a dat în niciun moment semne de
stres. Le-a transmis jucătorilor, la cabine, să rămână cu

6
Fr. Thom.

3
nostru, ca un adevărat stat-major, a stabilit direcţiile şi
mijloacele necesare pentru a străbate în cele mai bune
condiţii, cu succes deplin, acest drum.
(c). Aceeaşi voinţă a poporului care a surpat temeliile
putrede ale unei orânduiri de tragică memorie, şi-a
suflecat mânecile şi şi-a durat, sub încercata conducere
a marelui constructor – partidul, în vatra părintească
izbăvită de exploatarea omului de către om, măreţul
edificiu pe frontispiciul căruia a înscris cu litere săpate
în piatra Carpaţilor: victoria definitivă a socialismului.
(d). Ghe. Gheorghiu-Dej şi-a consacrat întreaga sa
viaţă cauzei celor ce muncesc, slujirii devotate a PCR
– exponentul şi apărătorul intereselor vitale ale
poporului român, avangarda marxist-leninistă a clasei
muncitoare în lupta pentru răsturnarea vechiului regim
burghezo-moşieresc, în măreaţa operă de transformare
revoluţionară a societăţii, de făurire a unei Românii
libere, independente şi prospere.
picioarele pe pământ şi să declanşeze contraatacul,
arma care s-a dovedit fatală lui Piţurcă. Alb-roşilor
„le-a ieşit” egalarea imediat după pauză, lui Drăgan i-a
intrat şi şutul senzaţional din min. 60, după care show-
ul a fost la el acasă. (...) Lui Piţurcă nu i-a mai rămas
decât să se aşeze cuminte pe bancă, privind dezamăgit
spre potul pe care şi l-a dorit atât. Acesta i-a făcut
şmechereşte cu ochiul, i-a arătat Edenul, apoi s-a
postat în curtea lui Dinu şi a lui Dinamo, „duetul” care
a semnat o calificare meritată a „câinilor roşii”.
(c). Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani şi
al organizaţiei judeţene a PSD, Constantin Conţac,
luptă cu DEX-ul împotriva adversarilor politici.. După
ce a fost dat în judecată de deputatul democrat de
Botoşani Cătălin Buhăianu pentru că l-a făcut „căţeluş
cu părul creţ” şi „boschetar”, iar mai mulţi oameni
politici au dezavuat limbajul pe care obişnuieşte să îl
folosească, şeful PSD Botoşani şi-a cumpărat un
dicţionar. „Pentru dânsul şi pentru ceilalţi inamici
politici care mă freacă că nu le place cuvintele spuse
de mine”, a explicat Conţac.
(d). Deputate, spune drept, cine ne va trage-n piept?
Într-unul din marile momente de largă inspiraţie,
urmată apoi de o adâncă expiraţie, deoarece dormeau
profund, parlamentarii noştri au votat legea care
interzice fumatul în locurile publice. Nu se ştie exact
pe unde se visau ei în acele momente extrem de
inportante pentru plămânii patriei, cert este că un
deputat mai isteţ le-a băgat pe sub nas legea fumatului,
iar dânşii s-au gâdilat şi au ridicat toţi mâinile, punând
botul ... ăsta, votul. Când s-au trezit, adică acum vreo
câteva zile, aleşii s-au pomenit că nu mai au voie să
fumeze în sălile de şedinţe, pe holuri, în lift, la birou,
în maiou sau în geam. Singurul loc privat unde
domniile lor îşi mai pot scoate fumurile din cap va fi
toaleta, în fond tot un fel de privată publică. De-acum,
grupurile parlamentare, formate în majoritate din
fumători, se vor numi „grupuri sanitare” şi vor
funcţiona la WC. Aici există scaune – celor care nu
mai au le recomandăm laxative –, există oglinzi care
vor da impresia de cvorum, săpun lichid pentru cei ce
vor să se spele pe mâini de electorat şi lanţuri pentru
tras apa după ce te-ai votat. În plus, se poate renunţa şi
la SPP-iştii nefumători, care trebuie să-i păzească tot
timpul pe deputaţi şi senatori, accesul la „grupul
sanitar” făcându-se pe baza parolei strigate la intrare:
„Nu trage-n piept, dom’ Onaca! Sunt eu, Cutărică!”
Omul re-Kent