8Limbajul științific

trei variante stilistice

- științe exacte
- umaniste
- naturale

1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică

• funcţia referenţială; funcţia metalingvistică
• emiţător obiectivat; destinatar specializat
• convenţii specifice de comunicare
 
2. Tipuri
• în funcţie de domeniul ştiinţific (matematică/istorie)
• în funcţie de scop:
- cercetare
- popularizare
- didactic
• sunt posibile particularităţi individuale
 Limbajele tehnice: mai concrete, descriptive, stereotipe
= create în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea
= se îmbogăţesc permanent
= îmbină codul lingvistic cu coduri non-lingvistice: simboluri, scheme, imagini...
= au caracter internaţional (citate şi termeni de specialitate în mai multe limbi; termeni cu
origine comună şi asemănători în alte limbi)

3. Trăsături textuale
• repetiţia e admisă şi chiar recomandată
• claritate, precizie, concizie
• sistem riguros de citare
• dezvoltare logică (de la simplu la complex, de la premise la concluzii)

Organizarea morfologică
- impersonalitate (structuri pasive şi impersonale: se prezintă, este descris...)
- pluralul auctorial (vom analiza...)
- prezentul generic, descriptiv (triunghiul are trei laturi)
- stilul nominal (domină substantivele şi adjectivele de identificare şi clasare)
substantiv + pronume
frecvența mare a substantivelor și pronumelor nepersonale
- impusă de caracterul “obiectual” al comunicării, dominată de funcția cognitiv-referențială
- frecvența pronumelui
- reflexiv
- relativ
 
frecvența numelor proprii (cu funcție de identificare)

(1) dată de caracterul continuativ sau polemic al textului

 
Am văzut că principiul Jakobson - Barthes revine la impunerea unei anumite regularități de
comportare a distanței lui Fucks între termenii unei aceleiași paradigme.
 
(2) indicațiile bibliografice
 
(3) categoria termenilor referențiali
 
Însemnătatea actului lui Burebista nu-i scăpa lui Caesar.
 
frecvența substantivelor abstracte, mai ales în codul metalingvistic
 
absența cazurilor personale
- dativ
- acuzativ cu pe
- vocativ
 
predomină pers. a III-a la pronume
 
(1) persoana a II-a plural, marcă a autorității științifice sau a modestiei
 
Noțiunea de apariție a unui personaj într-o anumită situație ne dă posibilitatea…
 
adjectiv
- număr mare de adjective care refuză comparația
 - marcă a unor subclase de “obiecte”, fenomene, concepte etc., constituie cu
substantivul regent (sau pseudo-regent) sintagme în interiorul cărora substantivul
reprezintă genul proxim, iar adjectivul diferența specifică
- ex. o lentilă convergentă, fracție ordinară
 
- predominanța gradului pozitiv și frecvența scăzută a superlativului absolut
 
- superlativul relativ
 
cel mai mare divizor comun, cel mai mic multiplu comun
 
- slabă frecvență a adjectivelor calificative sau apreciative
 
El [Alecsandri] vede folclorul ca cea mai autentică literatură națională…
 
verb
moduri
- lipsa modului imperativ
 
(1) excepție în varianta didactică:
 
Subliniați numerele naturale divizibile cu 3
 
Să se calculeze intensitățile curenților care circulă prin cele două rezistențe
 
- frecvența determinantă a indicativului și a infinitivului
 
- conjunctivul (fără morfem)
 
Fie un triunghi…
 
- prezumtivul
 
Aici își va fi avut probabil reședința unul dintre nobilii războinici daci
 
valorile prezentului
- prezent (atemporal)
 
(1) ca instrument al definirii diferitelor concepte, exprimate de componente ale codului
metalingvistic, în enunțuri de esență teoretică
 
Epitetul este acea parte de vorbire sau de frază care determină…
 
- prezent pantemporal
 
(1) ca instrument al comentării fenomenelor supuse investigației în texte interpretative
 
psihicul rezultă din relație
sensul se îmbogățește progresiv
 
- prezent dinamic (istoric)
 
(1) instrument al descrierii actualizatoare a unor evenimente istorice, social-culturale,
individual-umane
 
exponenții mișcării literare compilează manuale, alcătuiesc traduceri…
 
- prezent descriptiv
 
(1) ca instrument al reliefării ideilor esențiale dintr-un text de exegeză, a unei opere literare
sau științifice
 
Marea diversitate a obiectelor urmărite transformă opera într-o adevărată frescă a
societății timpului. Boierimea e privită critic: ridicată prin tot felul de vicleșuguri, ea duce o
viață de huzur (Istoria unei plăcinte), nu respectă ruinele trecutului istoric de glorie, ba
chiar contribuie să le risipească (Vandalism), patronează o justiție de clasă grotescă,
admițând nedreptăți strigătoare (Un proțes de la 1826).
 
cum se realizează desfășurarea perspectivei temporale a interpretului asupra
evenimentelor
- imperfect
 
(1) timp al perspectivei
 
Prin publicarea primelor Doine se deschidea un drum nou poeziei românești…
 
(2) autorul stabilește legături cu alte opinii exprimate anterior
 
cum credea…
 
- viitor
 
Sarmații vor înainta mereu spre Dunăre, dar în sec. I î.e.n. ei nu vor depăși ca teritoriu
ocupat efectiv și locuit de ei linia Niprului.
 
- structuri verbale complexe, în baza semiauxiliarului de timp a avea
 
aveau să…
 
flexiunea verbală dominată de persoana a III-a sg. + pers. I pl.
 
avem…, urmează…, rezultă…
 
interjecție
absența sau prezența (în varianta didactică) a interjecțiilor și a derivaților interjecționali
- substantive, verbe, adjective, adverbe

Organizarea sintactică
- fraza complexă, exprimând raporturi logice (cauză, scop, concesie, concluzie etc.), cu
structuri explicative, apozitive

a) dezvoltarea unor raporturi de complementaritate, în interiorul enunțului sau cu

enunțuri in absentia
 
împletirea unui plan prim al comunicării, prin care autorul îsi formulează ideile sale despre
obiectul supus investigației, cu un plan secund, prin care se introduc date dintr-un enunț
anterior
 
planul secund concretizează, dezvoltă sau susține afirmațiile din planul prim (citate)
- susține ideile
- prin autoritatea subiectului citat
- prin datele conținute în enunț
- dezvoltă idei
- al căror adevăr a fost infirmat de evoluția cunoașterii științifice
- sau pe care emițătorul enunțului din planul prim le corectează sau le respinge
 
modul de articulare a celor două planuri
- direct (prin citat)
- indirect (prin note și trimiteri bibliografice)
  
b) absența enunțurilor sintetice
- adverbe: da, nu, poate
- interjecții: ei?, vai!
desfășurarea nedialogată a comunicării științifice și a rămânerii acesteia în afara acțiunii
funcțiilor expresiv-emotivă și conativă
 
c) frecvența structurilor redundante
- o redundanță imanentă fenomenului definirii conceptelor
 
(1) definiția reală a conceptelor explicitează redundant definiția nominală implicită
 
Pronumele [‘pentru nume’] este partea de vorbire care se declină și ține locul unui
substantiv.
 
- o redundanță analitică
 
(1) o exprimare concisă este reluată prin intermediul unui raport sintactic (de apoziție, de
coordonare concluzivă sau disjunctivă) într-o dezvoltare analitică
 
De câte ori distribuția unui alomorf poate fi delimitată în termeni fonetici, deci dacă
ocurența lui poate fi prevăzută, prezisă, pe baza anumitor particularități fonetice ale
radicalului, avem de-a face cu un alomorf fonetic.
 
- parafrazarea redundantă a conținutului textului supus analizei
 
(1) reluarea redundantă, la modul explicit, a ideilor pe care acesta le comunică
 
ex. observație + exemplu + comentariu
 
- exprimarea simultană a ideii prin semne lingvistice aparținând la limbi diferite (cuvinte sau
citate în limbi străine) sau la limbaje diferite
 
(1) limbaj natural + limbaj simbolic
 
Indicatorul lui Euler este o funcție multiplicativă, adică
j(m) = j(m1) j(m2),
dacă m = m1, m2 și (m1, m2) @ 1
 
(2) limbi diferite
 
ex. citatul în limba din care se citează + traducere
- fie din textul analizat
- fie din textul bibliografic
 
d) o dinamică specifică între tendința de expansiune a grupurilor nominal și verbal și
tendința de concentrare a expresiei
 
dezvoltarea structurilor enumerative
- relația de apoziție (cel mai adesea de dezvoltare analitică)
- de mici dimensiuni (în interiorul propoziției)
- de mare extindere (în propoziții și fraze)
 
(1) Adunarea are următoarele proprietăți: (a) asociativitate: (a + b) + c = a + (b + c), (b),
comutativitate: a + b = b + a, (c) existența soluției ecuației a + x = b, oricare ar fi a și b.
 
cercetarea analitică și clasificatoare
- grupul nominal și cel verbal cunosc o expansiune amplă, mai ales prin dezvoltarea de
atribute de identificare și de clasare
- dezvoltarea atributelor ca atributive
 
Deci numărul coloanelor în care se găsesc toate numerele întregi prime cu m din tabloul
de mai sus este egal cu numărul numerelor prime cu m scrise în prima linie în tabloul de
mai sus, care constituie deci un sistem redus de resturi modulo m1 și al căror număr este
deci j(m1).
 
reducerea suprafeței de dispersie a planului expresiei
- concentrarea expresiei prin construcții absolute gerunziale echivalente cu:
 
(1) circumstanțiale de timp, de cauză
 
Atributele izolate, putând lipsi, au altă situație.
 
(2) sau cu atributive introduse prin unde
 
Condiția necesară și suficientă ca un număr natural par n să fie perfect este ca n = 2v (2v+1 -
1), v fiind număr natural, iar 2v+1 - 1 număr prim.
 
caracteristici fundamentale

a) eterogenitatea semiotică a enunțului

 
(1) limbă naturală + limbă artificială
 
(2) limbă naturală + limbi străine + imagini
 
Filipendula hexapetala (aglică - fig. 210, A) este frecventă în fânețe și poieni însorite.
 
b) depersonalizarea raportului subiect - predicat
 
- mai puțin în texte de istorie, știință literară, științe umaniste în general
- trei structuri morfo-sintactice

A. expansiunea raportului subiect-predicat în unități sintactice cu dezvoltări nucleare

complexe de tipul:
 
(1) verb impersonal (sau întrebuințat impersonal) + subiect propozițional
 
se cere să se demonstreze…
 
(2) verb copulativ apersonal (sau întrebuințat așa) + nume predicativ propozițional
 
Asta înseamnă că pi = ± 2.
 
B. situarea în nedeterminat a subiectului
 
(1) prin preponderența diatezei verbale impersonale, realizată prin pronume reflexiv în
acuzativ, se
 
Nu se știe dacă există o infinitate de numere prime ale lui Marsenne.
 
(2) și a diatezei pasive cu valoare impersonală
 
Cu aceasta teorema lui Dirichlet este demonstrată.
 
în varianta stilistică a științelor umaniste predomină diatezele activă și reflexivă

C. întrebuințarea  

(1) construcțiilor absolute, gerunziale și infinitivale

notând că …, presupunând că…

 
(2) a predicatelor complexe construite cu participiu sau supin
 
trebuie arătat că…
 
c) dezvoltarea unor anumite raporturi sintactice
- desfășurarea enunțului sintactic în cadrele unor “modele” date

marea frecvență a raportului atributiv

- diferit în stilul științelor pozitive față de cel al celorlalte științe
- în științele umaniste există un relativ echilibru între atribute și atributive,
subordonatele fiind introduse mai ales prin pronume relative
 
frecvența diferită a anumitor raporturi sintactice
- științele deductive îmbină fraze monopropoziționale (sau cu dezvoltare minimă) cu fraze
ample
- predomină raporturile circumstanțiale de
- condiție
- concesie
- consecuție
- și relația de apoziție, expresie a redundanței
 
relația de coordonare
- importanța coordonării concluzive
 
modele sintactice de enunțare relativ fixe (investigația bazată pe raționamente)
 
(1) paralelisme sintactice, cu zone de suprapunere lexico-semantică
 
(2) se reiau în aceleași poziții sintactice sintagme fixe specifice (nominale sau relaționale)

Nivelul lexical
Caracteristici:
- existența terminologiei
- sens denotativ
- se tinde către univocitate semantică (dar polisemia există)
- e posibilă (dar nu foarte frecventă) sinonimia perfectă

 univocitate semantică
- independența față de context
 
mobilitatea vocabularului
- introducerea de termeni noi
- migrarea acestora
- reconsiderarea lor semantică
 
concentrarea maximă a vocabularului
- un număr restrâns de cuvinte au frecvențe foarte ridicate
 
specificitatea constituirii de noi termeni
- termeni constituiți prin pseudo-prefixe sau prin compunere
 
(1) diametru, microcosmos, hipotensiune
 
(2) bronho-pneumonie, ampermetru, psiho-pedagogie
 
structura vocabularului
absența termenilor
- populari
- regionali
- familiari
- arhaici
- argotici
 
dezvoltarea unui cod metalingvistic
- neologisme
- termeni străini
- greacă, latină, germană de circulație internațională
- utilizați eventual cu sinonimul lor românesc
 
zona de suprapunere între fondul principal lexical al limbii literare comune și fondul
principal lexical al stilului științific (mai amplă în textele științelor umaniste)
- el. verbale: a fi, a deveni, a rămâne
- el. conjuncționale: prepoziții, conjuncții, adverbe
ș.a.
 
zona de specificitate
terminologia științifică
- concepte științifice teoretice
 
axiomă, fonem, inducție, teoremă, categorie etc.
 
- componente sau dimensiuni ale realității materiale sau perceptibile numai prin investigație
științifică sau definite și cunoscute în mod specific numai din perspectivă științifică
 
atom, nucleu, structură nucleară, sintagmă, astru etc.
 
terminologie constituită din:
- termeni vechi, românești, eventual adaptați semantic la stilul științific
 
adunare, cerc, cât, mărime, unghi etc.
 
- termeni constituiți (sau reconstituiți) pe terenul limbii române
 
a încifra, deîmpărțit, staminal, dreptunghic etc.
 
- neologisme, de circulație internațională
 
lingvistică, semem, fuziune nucleară, miriapod etc.
 
- termeni străini (latinești, de circulație internațională)
 
(1) de obicei se utilizează împreună cu sinonimul lor (deseori popular)
 
gallium cruciata (smântânică)
 
(2) întrebuințați singuri, neavând corespondent românesc
 
serpentarius serpentarius (specie de pasăre exotică)
 
termeni tehnici
- accentuează univocitatea semantică a cuvântului
 
“traducerea” unor termeni din codul metalingvistic cu termeni din limba literară comună