UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURA

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Șef Lucrări doctor,
Cristina Slabu

Absolvent,
Alexei Zapolschi

2018
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURA
SPECIALIZAREA BIOLOGIE

Cercetări privind efectul alelopatic al florii

soarelui(Helianthus annus L.) și al pelinului alb
(Artemisia absintum) asupra unor soiuri de
grâu și porumb

Coordonator științific,
Șef Lucrări doctor, Cristina Slabu

Abslovent,
Alexei Zapolschi

Iași
2018
DECLARAȚIE,

4
 CUPRINS

Lista figurilor și tabelelor 3

Introducere 5

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1: STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND

INTERACȚIUNILE ALELOPATICE ÎN FITOCEANOZELE AGRICOLE

1.1 Importanța relațiilor alelopatice în ecosistemele agricole 7

1.2 Scurt istoric despre cercetările în domeniul alelopatic 9
1.3 Aspecte privind acțiunea alelopatică a specie Hellianthus annus 11
1.4 Aspecte privind acțiunea alelopatică a speciei Artemisia absinthium 12

Capitolul 2: BIOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIILOR LUATE ÎN STUDIU

2.1 Biologia și ecologia speciei Helianthus annuus 14

2.2 Biologia și ecologia speciei Triticum aestivum 16
2.3 Biologia și ecologia speciei Zea mays 18
2.4 Biologia și ecologia speciei Artemisia absinthium 20
 PARTEA II – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3: OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE

EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1 Obiectivele studiului 22

3.2 Condițiile de experimentare 23
3.3 Materialul biologic utilizat 24
3.4 Metode de lucru folosite 29

Capitolul 4: REZULTATELE STUDIULUI

4.1 Efectul extractelor apoase de Hellianthus annus și de Artemisia absinthium

asupra germinației și cresterea plantulelor 35

4.1.1 Capacitatea germinativă 35

4.1.2 Dinamica de creștere a plantulelor 38

4.1.3 Conținutul de substanță uscată 41

4.1.4 Efectul extractelor apoase asupra activității catalazei 43

Concluzii 47

Bibliografie 49

4
 Lista figurilor

Fig. 3.1 Sticlăria de laborator și materialul biologic pregătit pentru

experimentare
Fig. 3.2 Floarea soarelui
Fig. 3.3 Triticum aestivum, soi Izvor
Fig. 3.4 Triticum aestivum, soi Xenos
Fig. 3.5 Zea mays
Fig. 3.6 Artemisia absinthium
Fig. 3.7 Aspectul semințelor de grâu, pregătite pentru experiment
Fig. 3.8 Aspectul vaselor în care s-a efectuat extractul de Helianthus annus și
cel de Artemisia absinthium
Fig. 3.9 Aspectul plantulei de porumb după 6 zile de la germinația cariopselor
Fig. 3.10 Determinarea activității catalazei
Fig. 3.11 Materialul vegetal după uscare

Fig. 4.1 Efectul tratamentului cu exctractele apoase de Helianthus annus și

Artemisia absinthium asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Izvor
comparativ cu varianta martor (considerată 100%)
Fig. 4.2 Efectul tratamentului cu exctractele apoase de Helianthus annus și
Artemisia absinthium asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Xenos
comparativ cu varianta martor (considerată 100%)
Fig. 4.3 Dinaminca de creștere a părții aeriene la porumb, hibrid Arioso sub
efectul tratamentelor de floarea soarelui și pelin
Fig. 4.4 Dinaminca de creștere a părții aeriene la grâu, soi Xenos sub efectul
tratamentelor de floarea soarelui și pelin
Fig. 4.5 Dinaminca de creștere a părții aeriene la grâu, soi Izvor sub efectul
tratamentelor de floarea soarelui și pelin
Fig. 4.6 Diferența de creștere a plantulelor față de martor după 8 zile de la
germinație

3
Fig. 4.7 Aspectul plantulelor la a după 7 zile de la germinație
Fig. 4.8 Aspectul coleoptilelor după 8 zile de la germinație
Fig. 4.9 Efectul tratamentelor asupra acumulării de substanță uscată în plante
Fig. 4.10 Aspectul plantulelor de grâu, soi Izvor înaintea cântăririi
Fig. 4.11 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei,
la porumb, soi Arioso
Fig. 4.12 Efectul extractului apos de pelin asupra activității catalazei, la
porumb, soi Arioso
Fig. 4.13 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei,
la gâu, soi Xenos
Fig. 4.14 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei,
la grâu, soi Izvor
Fig. 4.15 Efectul extractului apos de pelin asupra activității catalazei, la grâu,
soi Izvor
Fig. 4.16 Efectul extractelor apoase asupra activității catalazei celor 3 soiuri
cercetate, în minutul 8 al experienței

Lista tabelelor

Tabelul 3.1 Caracteristici biologice și tehnologice hibridului Neoma

Tabelul 3.2 Rezintența la boli a hibridului Neoma
Tabelul 3.3 Variantele experimentale

Tabelul 4.1 Efectul exctractelor apoase de Helianthus annus și Artemisia

absinthium asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Izvor
Tabelul 4.2 Efectul exctractelor apoase de Helianthus annus și Artemisia
absinthium asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Xenos

4
 Introducere

Recent, a fost observat că în agroecosistemele moderne, în pofida aportului de energie, în

continuă creștere, sub formă de îngrășăminte, lucrări ale solului în concordanță cu specia
cultivată, la condiții corespunzătoare specie, scade semnificativ producția culturilor.
Datorită noilor tehnologii de cercetarte, specialiștii au putut explica aces declin prin efectele
care le au plantele una asupra alteia, efecte alelopatice. În ecosistemele naturale aceste efecte
sunt doar niște șocuri biochimice produse de metaboliți toxici eliminați de planta, pentru a
elimina concurența sau posibilii dăunători. În ecosistemele Agricole, resturile vegetale rămase în
sol ca resturi vegetale pot afecta următoarea cultură. Chiar dacă este practicată monocultura,
oricum este afectată productivitatea, deoarece este cunoscut fenomenul de autotoxicitate.
În consecință metaboliții din compoziția plantelor pot exercita o stimulare sau o inhibiție a
proceselor de dezvoltare și creștere a plantelor din asolament. Astfel, în ultimile decenii au luat
amploare cercetările de specialitate, începute înca in secolul trecut de către Molish. Așadar, ca o
consecință a scăderii productivității plantelor de culdură, cercetarea fenomenului a căpătat o
importanță economică pentru Agroecologie. A început sa fie luat în considerație în formarea
asolamentelor exact ca un oricare alt factor de mediu.
În literatura de specialitate, care s-a îmbogățit masiv in ultimile decenii, sunt descriși peste
10.000 de metaboliți eliminați de plante, printre ei putem exemplifica cei cu un rol alelopatic
important: alcaloizi, teramenoide, acizii grași, steroizi, fenoli. Atât floarea soarelui, cât și pelinul
au un efect alelopatic accentuat pentru plantele de cultură dar și pentru buruieni. Trebuie de
menționat că efectul alelopatic asupra unei plante se studiază în funcție de fenofază, de aceea
experimentele alelopatice trebuie executate atât in laborator, cât și in camp.
Un prim pas în cercetarea și studierea influenței resturilor vegetale rămase în sol asupra
germinării și creșterii plantelor premergătoare este studierea lor în condiții de laborator.
Din aceste motive, principalul obiectiv al studiului experimental, a fost acela de a cerceta
efectul alelopatic al speciei de Helianthus annus asupra soiurilor de Triticum aestivum, Izvor și
Xenos, dar și asupra specie de Zea mays soiul Arioso.
Pe lângă asta, a fost studiat și efectul alelopatic al specie Artemisia absinthium asupra
acelorași soiuri de grâu și porumb.

5
 Astfel, pentru a îndeplini obiectivul principal am urmărit:

1. Evaluarea capacității de germinare a semințelor sau evaluarea germinabilității sub efectul

alelopatic al extractelor apoase de floarea soarelui și pelin.
2. Determinarea efectului alelopatic al extractelor apoase de pelin și floarea soarelui asupra
creșterei plantulelor și acumularea de substanță uscată în planta.
3. Evaluarea efectului alelopatic asupra activității catalazei.

În urma cercetărilor, s-a constatat influența aleloaptică negativă a extractului de floarea

soarelui asupra celor doua specii luate în studiu. Diferențele față de martorul netratat au oscilat în
funcție de specie, soi și concentrația extractului aplicat.
Experiențele au confirmat rezultatele din literature de specialitate, conform căroroa
pelinul prezintă proprietăți alelopatice mai puternice decât cu floarea soarelui.

6
 CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII PE PLAN NATIONAL ȘI

INTERNAȚIONAL

1.1 Importanța relațiilor alelopatice in ecosistemele agricole

Pentru majoritatea dintre noi comportamentul teritorial se asociază doar cu animalele, lupta
pentru teritoriu între pasari, mamifere, pesti etc. Însă de mult este cunoscut ca si plantele au
metode de aparare, ele fiind de ordin chimic.
Plantele formeaza fitocenoza prin interacțiunile care exista între ele. Peste tot in lume,
plantele cresc in asociații ecologice, ele fiind adaptate la anumite zone. Astfel mereu exista o
concurență, pentru lumina, pentru apa din sol, hrana din sol, dar și lupta cu diferite substanțe
chimice, cum ar fi produșii secundari de metabolism, secretați de alte plante din acelasi areal.
Pentru a defini acest fenomen Molisch, în 1937 a introdus termenul de „allelopathie” care
este format din cuvintele grecești „allelon” = reciproc și „pathos” = suferință.
Alelopatia este un fenomen biologic, o forma de concurență naturală a plantelor în natură.
Datorită acestei metode de luptă pentru existență, unele specii supraviețuiesc în timp, altele,
dimpotrivă, dispar. Cea mai importantă influență asupra altor culturi este furnizată de secrețiile
radiculare. De asemenea, compușii pot fi eliberați și pe frunze, ei vor ajunge în sol odata cu
ploaia sau cu irigarea.
După botanistul german, Molisch, alelopatia este „capacitatea plantelor superioare sau
inferioare de a produce substanțe care eliberate în mediu pot infuența favorabil, sau nefavorabil
dezvoltarea altor plante, dar care pot exercita și o acțiune intraspecifică de autotoxicitate.”
(dupa Wegmann, 2007).

7
 Exista mai multe definiții pentru acest fenomen, de exemplu, Crăciun și Crăciun (1989) în
„Dicționar de Biologie” a explicat alelopatia ca: „influența sau efectul unei plante vii asupra
alteia, de netoleranță. Fenomenul de alelopatie se traduce prin sinteza si secreția de către
organele anumitor specii a unor substanțe, adevărate arme chimice, îndreptate împotriva altor
specii vegetale.”
Cea mai mare parte de substanțe alelopatice, aflate în corpul plantelor, inițial sunt inactive,
având rol de protective și apărare, ulterior dupa unele procese ca: hidroliza, oxidoreducere etc.
acești compuși pot sintetiza compuși noi cu proprietățile necesare. Compușii cu cea mai mare
predomonanță alelopatica sunt: fenolii, terpenele și glicozidele.
Cel mai bine cunoscut de toți exemplu de alelopatie este cel al nucului negru (Juglans nigra).
În solul de sub această specie de nuc, plantele mor, din această categorie fac plante ca: tomatele,
lucercă, cartof, dar și specii lemnoase ca mărul. Compusul alelopatic toxic este juglonă si este in
concentrații mari în toate organele nucului.
Atunci când într-o fitocenoza scade disponibilitatea resurselor și rezervelor de săruri naturale,
factori de care depinde supraviețuirea plantei, putem întalni interacții alelopatice între indivizii
din aceeasi specie, fenomen numit autotoxicitate. Acest fenomen a fost pus în evidență la
Parthenium argentatum (dupa Zeigler, 1998 și Wegmann, 2007).
S-a demonstrat că concentrația acestor compuși, atât în organele plantelor cât și în mediul
înconjurător variază in funcție de anotimp (Rice, 1979). Spre exemplu, concentrația ale
produsului din ulmul american, este mai mare în timpul lunilor ianuarie și aprilie.
Pe lângă producerea și eliberarea substanțelor fitotoxice în mediu, un aspect important al
alelopatiei este adsorbția a acestor compuși de către particulele de sol și absorbția lor in
organismele receptoare. (dupa Ferreira și Aquila, 2000). Astfel plantele sau animalele care
reacționează la varietatea de compusi alelopatici din jurul lor sunt numite organisme receptoare,
respective cele care sintetizează acești compuși sunt plante donatoare (Einhellig, 1995).
În general, plantele expuse acestui fenomen, prezintă o crestere și dezvoltare foarte afectată.
Principalele simptome care pot fi observate la plantele care sunt afectate de substanțe chimice cu
rol alelopatic sunt: împiedică germinația semințelor, micșorează mărimea rădăcinilor, scad
densitatea perișorilor absorbanți, reduc capacitatea de reproducere prin reducerea producției de
fructe și semințe. Se poate observa o îngalbenire a frunzelor sau chiar moartea plantei în
totalitate. (Rice, 1979)
Acest fenomen a fost arătat nu doar in mediul terestru, adică in arealurile cuprinse de plante,
dar și în acel acvatic. De exepmlu, în timpul procesului numit în popor „Înflorirea apei”, process
care duce la moartea pestilor din apa, si transform apa în nepotabilă. Aceste consecințe nu sunt

8
cauzate doar de nepătrunderea oxigenului în apă dar și din cauza ca acele cianofite elimină
substanțe toxice, de tipul hidroxilaminelor.
În comparație cu erbicidele, compușii alelopatici sunt mai usor biodegradați, însa pot avea un
efect nedorit asupra altor plante, decât cele țintă, prin urmare înaintea oricărei utilizare este
necesar de făcut studii ecologice a teritoriului.

1.2 Scurt istoric despre cercetările în domeniul alelopatic

Numeroase cercetări si experimente s-au facut până la momentul actual în domeniul alelopatiei,
primele informații despre ea avandu-le din scrierile lui Theophrast, un filozof grec care a trăit in
anii 300 î.e.n., filozof numit și „tatăl botanicii”. El a menționat și descries unele reacții care erau
între unele specii vegetale vecine.
Cunoscut sub numele de „Pilnius cel Bătrân”, Caius Plinius Secundus, a prezentat o carte în
care scria despre Orz (Hordeum vulgare), măzăriche (Vicia ervilia) ca având efecte alelopatice.
La el prima data întâlnim exeplificarea nucului obisnuit ce prezintă acest fenomen.
Apoi, abia in anul 1832 mai întalnim date despre alelopatie, atunci când botanistul francez De
Candolle, în urma observațiilor făcute pe plante de scaieți, euphorbia si efectele lor asupra
ovăzului și grâului, a ajuns la concluzia ca, toate plantele secretă anuminte sunstanțe care
încetinește sau stimulează creșterea altor plante. Tot el a fost cel care a scris despre rotația
culturilor si beneficiile ei asupra degradării acestor compuși.
Anii 1907-1909, Schreiner și Reed au scris despre faptul ca și microorganismele produc
substanțe toxice. Tot ei au fost cei care au extras substanțe fitotoxice din plante și sol, studiindu-
le efectele.
Cook în anul 1921 a descris efectele nucului (Juglans regia) asupra tomatelor (Lycopersicum
esculentum) și cartofilor (Solanum tuberosum), a stabilit că în preajma tulpinilor de nuc, toate
plantele au murit. Un alt cercetător, Massey, în 1925 a observat că aceste plante mor și la o
distanță de 16 m, pe când exemplarele de plante de după acei 16 metri sunt sănătoase. O
concluzie a acestor doi cercetători este că nucul elimină o substanță toxică care dăunează altor
plante ce cresc in preajmă. Care mai apoi în 1928, Davis, un savant de la o Stațiune
Experimentală Agricolă a identificat această toxină și i-a dat numele de Iuglona.
Un mare pas în studiile alelopatiei a fost făcut în timpul celui de-al doilea război mondial,
atunci s-a constat că există acest fenomen și la plantele din deșertul Californiei, la arbuștii
Encelia Farinosa și la cei de Parthenium argentatum (Harbone, 1977).
În agricultură, prima dată termenul de alelopatie a fost introdus de Putnam și Duke în anul
1974. Ei au încercat să reducă numărului de erbicidări prin studierea acestor efecte studierea
9
efectelor alelopatice ale plantelor de cultură aspura buruienilor. Mai apoi, în 1986 de către
Putnam și Tang au fost făcute primele recombinari genetice cu scop de a mări efectul alelopatic
asupra buruienilor.
Deoarce erau tot mai mulți cercetători care studiau acest domeniu, au fost nevoie de
organizații profesionale ca cea înființată în India în 1994, Societatea Internațională de Alelopatie
și Societatea Europeană de Alelopatie (Reigosa și Pedrol, 2002). Aociații care au ajutat la
popularizarea cunoștințelor în domeniu.
Ulterior au urmat o serie de congrese, primul fiind organiazt la Cadiz în Spania în 1996,
congres care a avut mai mult rol informativ, la care au fost prezentate diferite comunicări
științifice cuprinzând și aspecte practice.
Cel de-al doilea congres a fost organizat în Thunderbay, Canada, în anul 1999. Un congres
bazat pe cercetările din domeniul silvic și agricol. Cea mai importantă parte fiind studiile făcute
pe Oryza sativa (orez). Aceste studii au demonstrat că fenomenul de alelopatie poate fi controlat
genetic.(Olofsdotter și colab., 1999).
În anul 2002, s-a produs și cel de-al treilea congres, în Japonia, la Tsukuba, a fsot congresul al
care s-a discutat pentru prima data despre problemele legate de rolul exercitat de alelopatie
asupra ecosistemelor antropizate. S-a adus în discuție și interacțiunea dintre plante și insecte,
interacțiunea dintre plante și microorganisme.
Cel de-al patrulea congres, care a avut loc la Wagga, Australia, în 2005. Congres ce a avut ca
temă: principiile fundamentale, științifice, și mecanismele care guvernează alelopatia, și s-a
bazat pe domenii ca: ecologie, genetică, chimie.
În SUA, la Saratoga Springs (2008), s-a organizat și ultimul congres de până acum, cel de-al
cincilea Congres Mondial de Alelopatie. Atunci s-au adus în discuție probleme ce privesc: rolul
alelopatiei în stoparea invaziei speciilor invazive, alelopatia în agricultură, alelopatia în
ecosistemele forestiere etc.
Odata cu dezvoltarea tehnologică, cu descoperirea noilor metode de cercetare s-a decis să se
facă studii și pe interacțiunile dintre plante și animale (Rizvi și Rizvi, 1992).
În România nu sunt foarte multe studii ce cuprind acest domeniu. Cei care au publicat astfel
de lucrări sunt: Mihăilescu (1948), Bărbat și Puia (1958), Fabian și Micle (1960), Lăpușan
(1960), Acatrinei (1963), Tărău și colab. (1967), Chircă și Fabian (1971), Fabian și colab.
(1974), Neamțu (1983) Corbu și Cachiță (2006, 2007, 2009).

10
 1.3 Aspecte privind acțiunea alelopatică a speciei Helianthus annuus

Floarea-soarelui - Helianthus annus, familia Asteraceae, originară din America de Nord, este
o plantă erbacee, anuală, cultivată pentru semințele bogate în ulei.
În 2002, Macias și colab. au izolat aproximativ 125 de compuși alelopatici naturali din
diferite soiuri de floarea soarelui, fitotoxice pentru multe specii de buruieni.
Floarea-soarelui este o plantă care se bucură de un număr mare de substanțe alelopatice.
Principalele substanțe sunt compușii fenolici, terpenoizi și flavonoidele. Poate influența în mod
activ creșterea plantelor înconjurătoare datorită nivelului ridicat al potențialului alelopatic
(Azania si colab., 2003).
Substanțele care sunt eliminate în sol de această plantă sunt: acidul glicolic, acidul gentisic,
acidul clorogenic, acidul p-hidrobenzoic, acidul cafeic, acidul vanilic, acidul p-courmaric și
acizii ferulici. Concentrația maximă a acestor acizi a fost găsită pe o raza de la 0 până la 10 cm
de la plantă, și odată cu mărirea distanței scade, până cand devine neglijabil, la o distanță de 100
cm. Astfel în comparație cu solul liber, rizosfera florii-soarelui este foarte bogat în substanțe
chimice, și cantitatea lor variază în functie de distanța de la plantă și de adâncime (Azania și
colab., 2003).
La speciile de Helianthus annuus poate fi observat fenomenul de autotoxicitate, deoarece pe
solul pe care anterior a crescut tot cultură de floarea-soarelui, din cauza substanțelor rămase în
sol, germinarea, fotosinteza și respirația au fost inhibate și prin urmare cresterea plantei a fost
simțitor redusă.
Anjum și Bajwa (2005) au ajuns la concluzia că, această plantă datorită potențialului său
alelopatic bine dezvoltat, poate influența negativ dezvoltarea altor plante.
Un studiu recent a demonstrat importanța acestei specii în combaterea buruienilor. Prin
umrare s-a reușit combaterea lor în culturile de Vici faba L.. Bobul este o plantă leguminoasă
care este cultivată la scară largă în China și Etiopia datorita poziției sale economice (Hameed și
Shahwany, 2017).
Efectele alelopatice ale florii-soarelui asupra plantelor de cultură și burienilor ca:
Lycopersiucm esculentum (tomate), Glycine max (soia), Phaseolus vulgaris (fasole), s-au
observat în urma tratării lor cu soluții apoase extrase din părțile aeriene și rădăcina plantei
(Beltran, 1997).
Efectul alelopatic al florii-soarelui a fost demonstrat și de Batish și colab, în 2002, ei au
evidențiat o creștere redusă a porumbului (Zea mays), în cazul cultivării pe un sol bogat în
reziduri de Helianthus annus.

11
 Fenomenul de alelopatie al acestei specii asupra grâului (Triticum aestivum) a fost studiat de
mai multi cercetători, printre ei: Anjum și Bajwa în 2010, Nikneshan și colab. 2011. Și unii și
alții au observat o reducere semnificativă a biomasei, scăderea germinației la 12 soiuri de grâu.

1.4 Aspecte privind acțiunea alelopatică a speciei Artemisia absinthium

Pelinul alb, Artemisia absinthium, este o plantă erbacee perenă, care poate fi găsită în toate
regiunile din România. Poate fi întâlnită aproape oriunde, pe dealurile sau câmpiile însorite, în
locurile aride sau pe terenuri aride, sau chiar în locuri pietroase. Deci este o plantă care
interactionează cu o mulțime de alte specii, din diferite arealuri naturale.
Efectele alelopatice ale pelinului alb au fost subiect de studiu pentru o multitudine de lucrări
științifice. Pelinul a fost studiat înca din 1940 de către Bode, atunci el a constatat și observat că
în apropierea regiunilor unde crește pelin se manifestă o inhibiție puternică a creșterii altor specii
de plante, la cele monocotiledonate și la cele dicotiledonate.
Din literatura de specialitate se cunoaște faptul că, această plantă are un efect alelopatic
inhibitor asupra multor specii de plante. Acest efeect este datorat uleiurilor eterice, care alături
de flavoane – principalul produs cu efect alelopatic al pelinului, sunt secretate la nivelul
frunzelor de către perișorii secretori.
În natură, plantele Artemisia absinthium au determinat oprirea creșterii a mai multor specii de
plante, printre ele: Melissa officinalis, Levisticum officinale, Carum carvi etc. (Bode, 1940).
Apoi, descoperirile lui Bode, au fost verificate, confirmate și completate și de alți savanți,
astfel, Funke în 1943 a studiat efectele de alelopatie ale pelinului asupra buruienilor din
vecinătatea lui, și a constatat că are efecte mai agresive asupra speciilor de Senecio și mai puțin
agresive asupra speciilor de Stelaria (după Chircă și Fabian, 1973).
Alți cercetători care au studiat pelinul au fost Knapp și Thyssen, în 1952, care au studiat
consecințele lui asupra unor plante medicinale, cercetări care au aratat ca orice combinație ar fi
luat, plantele au fost atacate de catre soluțiile secretate de pelin.
S-a observat ca în funție din ce este pregătit extractul de pelin, frunze, rădăcini sau flori,
plantele asupra care s-a efectuat experimentul au avut un răspuns diferit. Astfel, cel mai agresiv
efect l-a avut extractul facut din flori, apoi cel din frunze și cel mai slab efect l-a avut cel din
rădăcini (după Chircă și Fabian, 1973).
După ce a fost cercetat în laborator și în seră, doi cercetători, Delabays și Mermillod (2002),
au pus în evidență efectele alelopatice ale lui în câmp, prin încorporarea în sol a frunzelor de
pelin.

12
Rezultatele experimentului confirmă încă odată ca planta acționează ca inhibitor fitotoxic, mai
ales asupra germinației semințelor și creșterii buruienilor.
După toate cercetările făcute s-a constatat și demonstrat că pelinul are un efect alelopatic
negativ asupra plantelor cu care interacționează. Afectează toate partile și organele plantelor, de
la semințe până la flori de la inhibiția creșterii până la micșorarea masei vegetative. Cea mai
rezistentă specie fiind grâul.

13
 CAPITOLUL 2

BIOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIILOR LUATE ÎN STUDIU

2.1 Biologia și ecologia speciei Helianthus annuus

Floarea-soarelui este o plantă oleaginoasă de mare importanță economică și alimentară. Pe

glob este cultivată pe o suprafață de peste 21 milioane hectare. Printre cele mai importante țări
cultivatoare de folarea soarelui, se numără Argentina, urmată de Ucraina. Este o plantă alogamă,
la care polenizarea se efectuează în special prin albine, dar și prin alte insecte.
Biologia
Plantă ierboasă, cu creștere vegetativă, cu rădăcini care ajung la 50-70 cm adâncime atunci
când plantele au 4-5 perechi de frunze (Gh. Bâlteanu, 1989). Foarte rezistentă la secetă datorită
perișorilor absorbanți care ajung in lateral până la 70 cm și a maduvei groase si sub formă de
bureți, care poate depozita apa. Tulpina plantei este erectă, inaltă de 1-4 m acoperită cu peri
scurți și aspri. Până la apariția a 2 perechi de frunze tulpina creste lent, viteza creșterea se
intensifică până ce apare calatidiul, după care se reduce semnificativ.
Frunzele aranjate altern pe tulpină, sunt simple, pețiolate, ultimele perechi de frunze formând
involucrul inflorescenței. Are un aparat foliar bine dezvoltat, cu un număr în jur de 40 de frunze
mari care asigură o buna fotosinteză și respective o bună asimilare a clorofilei. Frunzele se
formează și se dezvoltă pe toată perioada de vegetație a plantei, formându-se până la apariția
inflorescenței și ulterior doar crescând în marime.

14
 Inflorescența în care sunt grupate florile poartă numele de caltidiu, ce are un dimaetru de
aproximativ 35 cm. Inflorescență ce prezintă un receptacul înconjurat de un număr mare de
foliole, și pe care se găsesc 2 tipuri de flori: ligulate, unisexuate, aranjate în 2 rânduri care sunt
pentru a atrage albinele, și tubuloase, hermaphrodite, în număr de aproximativ 2000.
Acestea variază de la periferiile calatidiului spre centrul lui, respectiv de la mari spre mici
(Zamfirescu și colab, 1965). Circa 75% din masa totală a fructului îl reprezintă sămânța. Dupa
cum a scris Belțev în 1963, procesul de formare și umplere a achenelor durează în jur de 50 zile
de la fecundare.
Ecologia
În general nu este o plantă foarte pretențioasă, dar necesită o climă caldă și moderat umedă.
Datorită rezistenței la secetă și variațiile de temperatură, floarea-soarelui cuprinde un teritoriu
vast de cultură.
Temperatura. Este destul de rezistentă la variațiile de temperatură, respectiv se poate
dezvolta bine atât la temperature de 13-17 C cât și la 25-30 C, însă temperaturile optime pentru
dezvoltarea plantei sunt de: 18-20 C în timpul înfloririi și 22-25 C pentru perioada de formare
a fructelor.
Umiditatea. Are nevoie de o cantitate mare de apă, însă rezistă la secetă, datorită rezervelor
de apă acumulate în perioada rece a anului și a perisorilor de pe suprafața tulpinei care reduc
transpirația. Necesitatea apei depinde de fazele de vegetație a plantei, prin urmare cel mai ridicat
consum de apă se înregistrează de la formarea inflorescenței până la umplerea fructelor (Șipoș și
Păltineanu, 1975). Lipsa de apa în această perioadă duce la o scădere simțitoare a producției de
semințe, din cauza ca fara apa se formează calatidii si fructe mici, cu un numar mare de semințe
cu nimic înauntru. Seceta în combinație cu temperaturile ridicate duce la scăderea calității
uleiului, cauzată de acumularea acidului oleic în defavoarea acidului linoleic. Însă datorită
sistemului radicular adânc și adaptărilor morfologice ale specie, floarea-soarelui prezintă o
rezistență la secetă mai sporită chiar și ca cel a porumbului.
Lumină. În comparație cu cerințele față de apa și temperatură, cele față de lumină sunt mult
mai mari, fiind o mare iubitoare de lumină. Dacă este plantată în regiuni cu umbre sau lumină
slabă, putem observa o alungire a tulpinilor, o micșorare a suprafeței frunzelor și manifestarea
heliotropismului, planta își rotește inflorescența în jurul axei sale în căutarea soarelui. Cele mai
mari pretenții le prezintă în special dupa ce se dezvoltă inflorescența. În literatură este
considerată plantă de zi lungă. Cantitatea si calitatea uleiului fiind influențate direct de lumină.
Solul. Este o specie foarte pretențioasă atunci când vine vorba despre soluri. Nu este indicat
să fie cultivate pe soluri argiloase, reci, prea umede, erodate, prea alcaline sau foarte acide. Cum
a putut fi dedus din fraza de mai sus, Helianthus annus este o plantă ce e recomandat să fie
15
plantată în cernoziomuri, care să aibă un Ph bazic, sa fie bogate în substanțe minerale, sa rețină
apa însă sa fie bine drenate. Batish și colaboratorii în 2001 au raportat floarea soarelui ca plantă
cu efecte alelopatice ce poate afecta și inhiba sau accelera creșterea unor culturi. Este o cultură
benefică în asolament ca premergător a unor culturi ca porumb, leguminoase sau chiar grâu.
În dependență de cerințele plantei față de mediu și de arealurile posibile de cultură, în
România floarea-soarelui este cultivată pe 6 zone (Hera și colab., 1989).

2.2 Biologia și ecologia speciei Triticum aestivum

Genul Triticum face parte din familia Gramineae sau Poaceae. Cel mai important din punct
de vedere economic și nutritiv dintre speciile de grâu cultivate, este Triticum aestivum. Deoarece
prezinta o plasticitate ecologică mare, gâul este cultivat pe toate continentele. Țările cu cea mai
mare producție fiind: S.U.A., Canada, Australia, Argentina.
Biologia
Grâul își are proveniența intr-o formă sălbatică a speciilor diploide de Triticum monococcum
(Feldman, 1976). Apoi prima specie tetrapoidă a fost in urma hibridizării a 2 specii T.
monococcum și T. searsii, în urma încrucișării a rezultat Triticum turgidum (AABB), amidonul,
prima specie furnizând genomul A si cea de-a doua genomul B, el fiind și strămoșiul soiurilor
modern. Mai târziu s-a făcut hibridizarea acestui tetraploid cu un alt diploid T. tauschii, care a
furnizat gena D, din această încrucișare a derivate specia numită astăzi Triticum aestivum. Astfel
grâul, plantă hexaploidă (AABBDD) cu 42 de cromosomi (6n=42).
După Lersten (1987) ,grâul este o plantă ierboasă anuală de iarnă de înalțime medie. Starea
vegetativă a lui se prezintă sub formă de lăstari a cărui muguri sunt transformați în tulpini cu
muguri. Culmile, astfel mai sunt numite tulpinile, au de la șase la șapte noduri și in jur de patru
frunze adevărate, ultima din ele fiind la baza inflorescenței.
Inflorescența crește în interiorul tecilor foliare, împreună cu creșterea tulpinii. Când este
aproape să iasă din ultima teaca, planta intră într-o fază numită, faza de „burduf”, perioadă când
se produce o îngroșare, după care urmează înspicarea propriu-zisă. Inflorescența fiind un spic
compus.
O tulpină dă naștere unui spic compus, ale carui ramuri sun spiculețele. Spiculețele sunt
amplasate pe o porțiune numită rahis, care este axul spicului și este o continuare a tulpinii. Un
spiculteț are un ax propriu și câteva glume, de obicei două sau trei. Glumele înconjoară cele
două, trei flori (Lersten, 1987). Pe lângă glume, floarea mai este compusă din 2 palee, între ele
fiind situate celelalte componente ale florii: androceul, el fiind organul mascul al florii și are in

16
componență trei stamina, gineceul, care este organul femel al florii și este format dintr-un ovar
unilocular, și lodiculele, care sunt situate la baza ovarului și au rol de deschidere a florii atunci
când organele sexual au ajuns la maturitate.
Fructul este o cariopsă, el provine din fecundarea și dezvoltarea ovarului. Forma bobului
difera, forma poate fi alungită, eliptică, ovală. Culoarea poate varia de la alb-galbui, la galben.
Partea superioară prezintă perișori ce poartă numele de barba, iar la partea inferioară se găsește
embrionul. La exterior bobul de grau este alcatuilt din pericarp ce are trei regiuni: epicarpul, care
formează cuticula, mezocarpul, ce este format din celule care înainte de maturitate au clorofilă, și
endocarpul, care este format din celule alungite, tubulare.
Compoziția grâului este predominată de substanțe neazotate (62-75%) din masa bobului.
Bobul este format 90% din amidon, restul de 10% fiind dextrie si alte glucide simple. Ele fiind
accumulate în cea mai mare parte în endosperm. Aflate la periferiile bobului, și în embrion sunt
substanțele proteice ale bobului, care prezintă între 10 si 16% din masa bobului.

Ecologia
Temperatura. Triticum aestivum este o plantă ce preferă regiuni cu un climat temperat. Este
o plantă destul de pretențioasa la capitolul temperatură, respectiv temperatura minimă pentru
germinarea semițelor este între 3 și 4C, dar pragul optim pentru germinare și răsărire este de
20-25C. O primă etapă după răsărire este înfățirea, în această perioadă temperaturile trebuie sî
fiecuprinse între 12 și 14C, nefavorabile fiind cât temperaturile de 3, 4C, atât și temperature
de 25C în sol, la aceste temperature cauzând încetarea procesului de înfrățire. Primăvara grâul
își începe procesul de vegetație la o temperatură minimă de 5C, care trebuie să fie înregistrată 3-
4 zile consecutive. Pentru înflorire este nevoie de o minimă de 14C, însă pentru ca această fază
să decurgă normal temperaturile zilnice trebuie sa fie între 22 și 24C, asemeni înfrățirii, daca
temperaturile nu depășesc 10C sau nu sunt mai mici de 32C, au un effect procesului.
Umiditate. Grâul nu are cerințe foarte mari pentru apa, însă ca orice alta planta are nevoie de
ea, respectiv cerințele cele mai mici față de apa le are în timpul procesului de germinare și
rasărire, atunci când necesitatea față de apa o reprezintă cca 50% din maaa lor. Însă consumul de
apă în această perioada depinde și de fertilizarea solului, prin urmare un sol mai fertile asigură un
consum mai mic de apă. În perioada de înspicare sunt cele mai mari cerințe față de apă.
Lumina. În procesul de fotosinteză alaturi de apă și CO2, mai participă direct lumina și
radiația solară. Spectrul optim pentru creșterea și dezvoltarea lui fiind cel violet-albastru și roșu.
Triticum aestivum are o dependență de lumina mare, fiind o plantă de zi lungă. Atunci când
durata zilei nu depășește 8 ore, planta nu fuctifică. Lumina și iernarea bună a grâului sunt în

17
interdependență, deoarece lipsa de lumină alungește primul internod și formează nodul la
suprafață, pe când o zi de 12 ore ar forma nodul mai în profunzime astfel oferindui căldura
necesară pentru iernare.
Solul. Deoarece este o plantă foarte pretențioasă în raport cu solurile, are nevoie de soluri
bine fertilizate, neutre, valoarea PH-ului din sol să nu depășescă 7,5. Nepotrivite sunt și solurile
pe care apa stagnează, în care plantele se vor asfixia, sau solurile nisipoase, în care
permeabilitatea este prea mare și vor expune plantele la secetă. Cele mai bune rezultate sunt
înregistrate pe cernoziomuri cu o capacitatea mare de reținere a apei și bogate în substanțe
nutritive.

2.3 Biologia și ecologia speciei Zea mays

Zea mays sau popular, porumbul, face parte din familia monocotiledonatelor Poaceae,
încrengătura Magnoliophyta. Perioada de când datează primele urme de porun este de
aproximativ 60 de mii de ani în urmă, această constatare s-a făacut în urma unor săpaturi
arheologice în apropiere de Mexico-city, unde la o adăncime de 70m a fost găsit polen de
pormub. În culturile mondiale ocupă locul 3 după suprafața cultivată, cel mai mare producător de
Zea mays fiind SUA. Este cultivat pentru întrebuințarea sa în alimentație, ca furaj etc.
Biologia
Plantă ierboasă anuală cu germinație unipolară. Cu un sistem radicular fasciculat, format din
rădăcini adventive care s-au format din nodurile subterane ale tulpinii și nodurile din rădăcini
adventives aeriene. Adâncimea până la care ajung rădăcinile porumbului este de 3-4.
Tulpina este erectă plina cu parenchim medular și variază ca înalțime: de la 0,60 m până la
0,500 m, format din 8-10 internoduri. Înalțimea tulpinii și perioada de vegetație a porumbului
sunt în interdependență, cu cât perioada de vegetație este mai scurtă cu atât înălțimea plantei este
mai mică, respective speciile tardive sunt mult mai înalți ca cei timpurii.
Frunzele sunt de dimensiuni mari, aranjate altern în două rânduri. Partea superioară este
lipsită de perișori, partea inferioară a limbul fiind pubescentă. Marginile frunzei prezintă zimți de
mici dimensiuni, orientați spre varful frunzei. Ca și tulpina, numărul frunzelor este în dependență
de perioada de vegetație, respectiv la hibrizii tardivi numarul este de aproximativ 22, și la cei
timpurii este de 12.
Porumbul este o plantă unisexuată și monoică, florile fiind grupate în inflorescențe diferite
dar situate pe aceeași tulpină. Tulpina masculă este situată pe ultimul internod al tulpinii, și are
forma unui panicul. Lungimea florii atinge 40 de cm, format dintr-un ax principal cu până la 40

18
de ramificații. Floarea femelă este sub forma unui spic modificat cu rahisul semnificativ îngroșat.
Ea este inserată la nivelul nodurilor tulpinii și are o lungime de până la 120 cm. Toată
inflorescența este învelită de frunze modificate, ce poartă numele de pănuși.
Porumbul este o plantă alogamă, prin urmare, fecundarea știuletelui de către polenul aceleași
plante, în condiții normale, practic este imposibilă. Dacă totuși acest tip de fecundare a avut loc,
producția de boabe va fi mult mai scăzută, si aceste boabe nu pot fi folosite pentru producție,
însă ar putea fi folosite pentru creare de noi hibrizi.
Zea mays are fructul o cariopsă de culoare, dimensiune și greutate foarte variată. Structura
anatomică a lui fiind foarte asemănătoare cu cea a grâului, deosebire este că pericarpul este mult
mai dezvoltat.
Ecologia
Temperatură. Zea mays este foarte pretențioasă cnând vine vorba de temperatură, deoarece
pentru ca planta să răsară temperatura aerului trebuie să fie cuprinsă între 10 și 12C.
temperature optimă la care planta poate crește și se dezvolta este de 25-30C. La o temperatură
de 45C, porumbul își incetează cresterea, pe când la una de 50C planta moare. Similar este si
cu minimile, daca la -2C se distrug doar frunzele tinere, atunci minima de -4C distruge planta
întreagă.
Umiditate. Datorită sitemului radicular bine dezvoltat și a capacității porumbului de ași a
reduce trenspirația pe timp de secetă, el este o plantă rezistentă la secetă. Pentru a realize
germinarea, boabele consumă o cantitate de apa, care este proportional cu 30% din masa lor, cu
20% mai puțin ca boabele de grâu. Însă cu toate ca este destul de rezistent la secetă, porumbul
are o perioadă în care este foarte sensibil la insuficiența de apă, acea perioada este cu 10 zile
înaintea apariției paniculului
Lumina. Considerat o plantă de zi scurtă, el este totuși destul de pretențios în privința
luminii. Dacă durata zilei este de 12-14 ore perioada de vegetație a lui se mărește comparativ cu
durata de înflorire a lui atunci când ziua durează 8-9 ore. Dacă planta nu primește suficientă
lumină, din cauza a diferitori factori, cum ar fi: semănatul prea des, sau îmburienare, producția
va fi redusă semnificativ ca urmare a diminuării foliare.
Sol. Față de sol porumbul nu are cerințe exagerat de mari, și totuși producție maximă va da pe
soluri de tip cernoziom levigat, curat de buruieni și cu un PH neutru ce nu depășește indicele de
7. Solurile care sunt contraindicate pentru porumb sunt solurile sărate, mlăștinoase si cu un PH
mai mic 5.
În general, Zea mays poate fi cultivat pe multe tipuri de sol, diferite ca textură și reactive, însă
este indicat sa nu fie folosite soluri extreme, extrem alcalin sau extrem acid. Ca și orice altă

19
plantă nu este indicat ca fie recoltată în monoculture mai mult de trei ani. Având ca bune
premergătoare cerealele păioase, cartoful, leguminoasele pereme și altele.

2.4 Biologia și ecologia speciei Artemisia absinthium

Plantă cu proprietăți dezinfectante, diuretice, laxative, antiimflamatorii, stimulente gastric,

cicatrizante. Datorită acestor proprietăți are o importantă și largă gamă de întrebuențări în
medicină. Pelinul este o plantă ierbacee, perenă ce face parte din încrengătura Magnoliophyta,
familia Asteraceae și este răspândit în toată Europa, Asia și Africa.
Biologia
Este o specie perenă, ierboasă, cu un miros inconfundabil aromatic și cu un gust amar. Herba,
care este principal materie primă utilizata a pelinului, conține 8% substanțe minerale, macro și
microelemente și principala substanță care conferă proprietatea de amar este absintina.
Partea subterana, rădăcina, un rizom lignificat și cu ramificații. Tulpina prezintă perișori cu o
înălțime cuprinsă între valorile de 0,6 m și 1,5 m. Tulpina este erecta, geotropism negativ și este
de 2 tipuri, sterile și florifere. Tulpinile sterile sunt mai scurte, iar cele florifere sunt înalte, sunt
lemnoase la bază, de o culoare gri și ramificații spre vârfuri.
Frunzle sunt pubescente, culoarea parții inferioare diferă de cea superioara, verde spre gri
pentru cea superioară și gri pentru cea inferioară. În funcție de localizarea lor pe plantă, diferă și
forma lor. De exemplu frunzele ce se află la baza tulpinii, sunt lungi, sesile, bipenat sectate, cu o
lățime de aproximativ 4-6 cm. Frunzele tulpinale sunt iarași de diferite forme în funție de
localizarea frunzei pe tulpina. Prin urmare, cele din segmentul inferior sunt bipenat partite, cele
din mijloc, penat partite și ultimele dar nu cele din urmă, cele din apropierea inflorescențelor,
sunt simple, lanceolate.
Florile sunt grupate în inflorescențe de tip capitule globuloase, colorate în galben. Capitulele
sunt acoperite cu bractee membranoase. Florile centrale sunt hermafrodite și au corola de tip
campanulă, împărțită în cinci lobi. Fructul este reprezentată de o achenă mică de culoare cafeniu
închis.
Ecologia
Crește practic pe toate tipurile de sol chiar și pe pietriș. Planta este o hermafrodită cu
polenizare anemogamă care înflorește în lunile iulie-sptembrie.
Nu este o specie foarte pretențioasă față de caracteristicile mediului. Este puțin pretențios la
umiditate, datorită frunzelor care prezintă perișori pe ambele părți ale frunzelor ce reduce
transpirația la minim. Se dezvoltă și înflorește bine în zonele cu temperaturii medii ridicate.E

20
favorizată acumularea uleiului volatil atunci când planta este supusă unui timp secetos cu lipsă
de precipitații.
În schimb, are pretenții față de luminozitate. Este o specie de zi, deci iubitoare de lumină.
Zilele lungi sporește acumularea de uleiuri volatile în plantă și apropie perioada de înflorire a
plantei.
Nu este pretențioasă față de sol, valorifică orice sol. Însă favorizează evoluția plantei solurile
argiloase cu un PH basic. Cu cât solul este mai bogat în substanțe nutritive, cu atât mai bogata in
uleiuri este planta. Nu este pretențioasă nici față de humiditatea solului, se dezvoltă cu ușurință și
la soluri lipsite de apă, însă nu tolerează de loc solurile ce prezintă o salinitate câtuși de mică.

21
 CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE,

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1 Obiectivele studiului

Cu toate că în agricultura intensivă contribuția energetică sub diferite forme, lucrări ale
pamantului, pesticide, îngrășăminte este corelată cu fiecare specie cultivate în parte, și
condițiile de mediu pentru cultivarea speciilor este optima, des se observă o scădere
substanțială a productivității.
Aceste observații pot fi explicate pe baza studiilor realizate in domeniul alelopatiei. Sunt
studii care explică acest fenomen ca fiind rezul tatul interacțiunii dintre plante, interacțiuni ce
pun în evidență fenomenul de alelopatie. În jur de 10.000 de metaboliți secundari cu rol
alelopatic, printre care și alcalozi, acizi grași sau sterozi, sunt cunoscuți si descriși în
literatura de specialitate.
Din motive evidente, experimentele în laborator sunt o primă etapă în cunoașterea și
evaluarea rămășițelor care ramân în sol din diverse motive și a efectele acestora asupra
germinației și creșterii speciilor ce sunt plantate după. Însă trebuie comunicat și faptul că
studiul alelopatic al unei plante trebuie sa fie efectuat și interpretat în funcție de fenofaza în
perioada când este afectată specia, din aceste motive cercetarea trebuie sa cuprindă metode
fiziologice, ecologice și moleculare de studiu, deci metode care încep în laborator însă
continuă cu studiul în camp, sere etc. (Ebrahimi și colab., 2011).

22
 Atât floarea soarelui cât și pelinul alb sunt cunoscute ca plante cu un puternic efect
alelopatic asupra speciilor cu care interacționează. Ambele au un efect alelopatic pronunțat
asupra plantelor de cultură. Floarea soarelui, în dependență de concentrația metaboliților din
sol, poate avea efecte atât inhibatorii cât și accelerare a creșterii plantulelor. Spre deosebire
de floarea soarelui, pelinul alb este cunoscut ca o specie in jurul căreia nu crește nimic.
Prin urmare, principalul obiectiv a cercetărilor efectuate a fost, cel de a studia efectele
alelopatice ale florii soarelui și ale pelinului alb asupra germinației semințelor și creșterii
plantulelor de Triticum aestivum cv. Izvor și Xenos, și asupra celor de Zea mays cv. Arioso.
Pentru îndeplinirea obiectivului principal, au fost efectuate următoarele activități:
• Observarea și analiza capacității de germinare a semințelor, sub influența extractelor
de pelin si floarea soarelui.
• Determinarea cantității de susbtanță uscată acumulată în plantule.
• Determinarea efectul extractului apos de Artemisia absinthium și Helianthus annus
asupra activității catalazei.

3.2 Condițiile de experimentare

Studiul experimental al cercetarilor a fost realizat în laboratorul de eco-fiziologie al

Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iași. Sub
supravegherea coordonatorului științific dna. Slabu Cristina.
Semințele au fost puse la germinat în vase petrii, peste hârtie de filtru, pe mesele din
laborator, la o temperature de 23-25oC ziua și 15-17oC noaptea.

Fig 3.1. Sticlăria de laborator și materialul biologic pregătit pentru

experimentare
23
 3.3 Materialul biologic utilizat

In vederea cercetării s-au folosit tulpini de floarea soarelui și părțile aeriene de pelin alb,
culese la maturitatea tehnologică a plantelor. Experimentul a urmărit simptomatica a 2 soiuri
de grâu: Xenos și Izvor, și un soi de floarea soarelui: Neoma.
Mai jos veți găsi câteva caracteristici ale speciilor folosite pentru studiu:
Helianthus annuus

Floarea-soarelui este o plantă cultivată în

special pentru uleiul care îl conține fructul,
care este o achenă. Planta se caraterizează
printr-o mare flexibilitate ecologică. Chiar
dacă are mari cerințe față de factorii de mediu
ca, temperature, umiditate, lumină fertilitatea
mediului, poate rezista și chiar se dezvolta la
secetă, la lipsa substanțelor organice din sol,
și la schimbări mari de temperatură.

Fig. 3.2 Floarea soarelui

(https://www.alamy.com)
Pentru experimentare s-a utilizat hibridul de floarea soarelui – Neoma. Este un hibrid cu
un potențial de productivitate înalt și prezintă o capacitate de germinare și capacitate de
răsărire ridicată. Hibridul Neoma are o perioadă de vegetație de aproximativ 112-114 zile. La
sfârșitul vegetației înălțimea plantei este semi-înaltă și semințele prezintă o cantitate de 48%
de conținut de ulei. Este un hibrid te tip intensive ce reacționează foarte bine cu solurile
bogate. Tolerant la secetă și este adaptat la toate zonele de cultivare din Moldova. Neoma
prezintă și o bună rezistență la boli. Mai jos vor fi reprezentate caracteristicile pentru acest
hibrid.

24
 Tabelul 3.1
Caracteristici biologice și tehnologice hibridului Neoma

Productivitate Potențial productive înalt

Vigoare de răsărire Vigoare înaltă, cultura are o aparență foarte bună

Perioada de vegetație 112-114 zile

Înălțime Semi-înaltă

Conținut de ulei 48%

Tabelul 3.2
Rezintența la boli a hibridului Neoma
Boala: Lupoaie rasa A, E
Tip toleranță: Tolerant

Boala: Putregaiul alb

Rezistența la boli Tip toleranță: Tolerant

Boala: Putregaiul cenușiu al calatidiilor

Tip toleranța: Tolerant

Triticum aestivum
Grâul comun este cultura cea mai întâlnită de pe glob. Fructul grâului, boabele, sunt folosite
in principal pentru fabricarea făinii, ulterior a pâinii. Prezintă două forme, de toamna și de
primavera, și deoarece este cea mai cultivate cultură are și un număr foarte mare de soiuri,
diferite între ele dupa diferite criterii morfologice, calitative, cantitative sau criterii de toleranță
la boală (Körnicke, 1885).
Pentru a efectua experimentul propus, au fost luate în calcul două soiuri de grâu: Xenos și
Izvor.

25
Izvor (tratat cu lamardon 499FS)

Fig. 3.3 Triticum aestivum, soi Izvor

(http://www.madr.ro/docs/cercetare/)

Soi creat la INCDA (Institutul Naional de Cercetare - Dezvoltare Agricol) - Fundulea, prin
hibridare sexuată, urmată de selecția repetată din combinația hibridă în 2009. Soi cu o rezistență
sporită față de secetă, la iernare și datorită faptului că are capacitatea de reglare osmotică, este
rezistent la stresul indus de insuficiența apei. Din punct de vedere a rezistenței la boli, este
tolerant la septorioză și la ugina brună.
Din punct de vedere morfologic, prezintă o tufa ușor culcată, cu frunzele de o culoare verde
deschis. După înflorire frunza capătă un strat ceros și devine mult mai îngustă. Paiul este elastic,
înalt de aproximativ 105 cm și o grosime medie. Spicul este alb, piramidal până la maturitate. La
maturitate ia poziția seminutantă. Boabele sunt alungite, 1000 de boabe cântărind in jur de 40g
iar ce tine de masa hectolitrică, este cuprinsă între valorile de 77 și 79 kg/hl.
Xenos
Este un soi de grâu ce poate fi plantat atât toamna cât și primâvara, este nearistat. Este un soi
cu o plasticitate ecologică mare, un soi care se poate cultiva atât în zone de camp cât și în zonele
de deal.
Un soi ce poate fi folosit ca un bun ameliorator pentru alte soiuri. Este un soi de grâu de talie
mijlocie – înaltă, cu o capacitate mare de înfrățire și cu o rezistență bună la boli. Este bogat in
gluten, cu un indice mai mare de 28, cu o capacitate de producție aproximativ de 7 t/ha și o masă
hectolitrică cuprinsă între 78 și 80 kg/hl, aproximativ intre aceleași valori ca si soiul Izvor.

26
 Este un soi semitardiv, cu o înălțime a plantelor de tip mijlocie-înaltă. Prezintă o rezistență
bună la încolțirea bobului în spic și prezintă o capacitate sporită de înfrățire.

Fig. 3.4 Triticum aestivum, soi Xenos

(http://andagra.ro/grau.html)

Zea mays

Fig. 3.5 Zea mays

(https://goo.gl/images/GmLQgL)
Tepeu și Gucumatz au sfărâmat porumbul și acesta ”a intrat în carnea omului și acesta a fost
sângele său”.- Popol Vuh, biblia Mayașilor.
Pentru un bun parcurs al experimentului, a fost folosit soiul de porumb Arioso creat de firma
elvețiană Sygenta. Este un hibrid dintr-o nouă generație, care se poate adapta la toate tipurile de
condiții pedologice, climatice și agrotehnice, din aceste considerente, este un soi recomandat
pentru toate zonele Moldovei unde se cultivă porumbul. Hibridul Arioso este un soi cu rezistență
sporită la secetă și arșiță.

27
 Arioso, o plantă de talie medie cu perioada de vegetație de aproximativ 115 zile. Prezintă o
productivitate mare și stabilă. Pentru cultivarea acestui hibrid este recomandat o densitate de
circa 50.000 plante/ha.
Artemisia absinthium
Pelinul- veche plantă medicinală, folosit pentru
acțiunea sa terapeutică încă din antichitate. El
fiind descris in papirusurile din literatura greacă și
cea romană. (E. Păun și colab.)
Pentru a cultiva pelinul trebuie ales teritorii
improprii altor culture, teritorii care nu fac parte
din asolament, deoarece este o specie perenă. În
plus este o specie care poate avea orice plantă
premergătoare.
Potrivit unor surse este contraindicat să se
cultive pelin după plantele aromatice din aceeași
familile din cauza unor dăunatori comuni.
(Crăciun și colab. 1989)

Fig. 3.6 Artemisia absinthium

(https://goo.gl/images/wnjt8Z)
Înmulțirea pelinului se realizează prin vectori ca vântul, ploaia, apa de irigație sau prin
vectorul uman, ce presupune semănarea direct în câmp pentru a fi cultivat. Dacă se dorește
cultivarea pelinului, perioada perfectă pentru semănat este imediat după topirea zăpezilor, în așa
mod semințele care nu sunt poziționate foarte adânc în sol să poată beneficia de umiditate.
Este o plantă perenă, astfel în al doilea an de vegetație planta poate atinge o înălțime de până
la 1,5 m. În funcție de destinația plantelor, recoltarea lor se face diferit. Dacă este urmărită
organelle aeriene ale plantei, recoltarea se face la începutul înfloririi, cand cantitatea de ulei
eteric este maximă și neapărat, recoltarea se face sub razele solare. Recoltarea rădăcinil or se
face în timpul primăverii sau toamnei. Pelinul dă în jur de 3500 de kg/ha de herbă.

28
 3.4 Metodele de lucru folosite

Pentru a putea determina efectul alelopatic al florii soarelui și al pelinului asupra germinației
și creșterii plantulelor de grâu și porumb, am folosit un experiment care s-a bazat pe: extractul
apos de Helianthus annus și Artemisia absinthium și pe catalază, care a fost a doua parte a
experimentului.

Obținerea extractului și germinarea semințelor în condiții de laborator

Extractul apos de Helianthus annus și cel de Artemisia absinthium a fost obținut print metoda
descrisă de Guo, Z. Q şi colab. 2008, modificată. Obținerea extractului s-a realizat în două etape.
1. Recoltarea și pregătirea materialului vegetal
Indivizii de pelin au fost recoltați la începutul fazei de înflorire, atunci când planta conține
cantitatea maxima de uleiuri eterice.
Pentru floarea soarelui s-au utilizat părțile aeriene ale plantei, recoltată în fenofaza înfloririi.
Pentru ambele specii s-a urmărit ca plantele sa fie lipsite de boli sau dăunători, astfel
micșorând riscul de erori. După ce a fost recoltat, materialul biologic a fost uscat la temperature
camerei, la umbra, pentru a nu fi schimbată compoziția lor de către razele solare, și păstrate în
laborator până la pregătirea extractului.
2. Etapele pregătirii extractului apos
Înainte de a fi pregătit, materialul biologic vegetal este mărunțit. În 2 vase diferite punem
părțile mărunțite de floarea soarelui și respectiv a pelinului, peste care adaugăm apă distilată în
cantitate de 500 ml la 50 g de material. Amestecul este lăsat 48 de ore pentru a se pregăti
extractul.
Extractul rezultat după 48 de ore este considerat de concentrație 100%. Pentru experiment
vom avea nevoie de un extract de 50%, care a fost preparat prin diluarea celui de 100% cu apă
distilată. Înaintea utilizări, soluția rezultată a fost filtrată și folosită la germinarea semințelor.

29
 Tabelul 3.3
Variantele experimentale propuse:

V1 Martor- umectat cu apă distilată

V2 Extract de floarea soarelui 50%

V3 Extract de floarea soarelui 100%

V4 Extract de pelin 50%

V5 Extract de pelin 100%

Experimentul a constat în tratarea semințelor de Triticum aestivum si Zea mays cu extractul

preparat de Helianthus annus si Artemisia absinthium în două concentrații, 50% și respectiv
100%, în comparație cu un martor, care a fost tratat doar cu apă distilată.

Studiul germinației semințelor și creșterii plantulelor sub acțiune alelopatică:

Facultatea germinativă este exprimarea procentuală a capacității semințelor de a germina,

în condiții optime într-un anumit număr de zile. Facultatea germinativă este specifică fiecărei
specii în parte (Hodișan și Timar, 2010). Facultatea germinativă mai este numită și
germinația totală.
Germinabilitatea semințelor a fost observată in conformitate cu caracteristicile si cerințele
ecologice ale speciilor luate în studiu, astfel:
Grâul, ambele soiuri, pot începe germinarea la 3-40C, deși temperatura optimă pentru
germinare este 20-25 0C, la o umiditate de 50% și o durată de aproximativ 3-4 zile.
Porumbul, este gata să inceapa germinarea la 10-12 0C, valorile medii favorabile fiind 25-
30 0C, la o umiditate de 30%, și o durată de 3-4 zile.
Pentru ca experimentul să poată fi realizat, am folosit 15 vase Petri cu diametrul de
100mm, în care am introdus hârtie de filtru. În fiecare vas, s-au folosit 100 semințe de grâu și
respective 50 semințe de porumb. În fiecare zi lichidul din fiecare vas era completat cu câte
5ml de H2Od, pentru a menține umiditatea optima.

30
 Fig. 3.7 Aspectul semințelor de grâu, pregătite pentru experiment

Observația germinației semințelor și a creșterii plantulelor a început la două zile după

începerea experimentului și măsurătorilor dupa șase zile.
Stadiile fenolgice de dezvoltare ale semințelor au fost evaluate cu ajutorul scalei BBCH
”Biologishe Bundesanstalt, Bundessortenamt und CHemische Industrie”.
Astfel etapele prezentate de BBCH sunt următoarele:
❖ 00 – Semințe uscate
❖ 01 – Începutul imbibiției semințelor
❖ 03 – Sfârșitul imbibiției
❖ 05 – Apariția rădăcinițelor embrionare
❖ 06 – Devin vizibile perii radiculari, lungimea radicelelor și rădăcinile laterale
❖ 07 – Apariția coleoptilelor
❖ 09 - elongația coleoptilelor
Coleoptilele prezintă prima frunză care învelește embrionul la graminee și elongația lor
definește începutul germinației în camp. Cresterea plantulelor a fost examinată prin
măsurarea lungimii medii a coleoptilelor și a primei frunze în ultima zi de măsurători.

31
 Fig. 3.8 Aspectul vaselor în care s-a efectuat extractul de Helianthus annus și cel de
Artemisia absinthium

Fig. 3.9 Aspectul plantulei de porumb după 6 zile de la germinația cariopselor

32
Determinarea activității catalazei prin metoda gazometrică
Catalaza reprezintă o enzimă care separă apa oxigenată din țesuturi în apă și oxigen
molecular.
Activitatea catalazei este bazată pe volumul de oxigen degajat intr-o anumită unitate de
timp.
Aparatul utilizat pentru efectuarea catalazei este un dispozitiv format din: vas de reacție
cu 2 brațe, tub de sticlă în formă de T, stativ metalic, biuretă gradată, tuburi de cauciuc și o
pâlnie de sticlă. Pe lângă acest dispozitiv am folosit un mojar cu pistil, balanță analitică.
Pentru a determina activitatea catalazei se cântăresc aproximativ 2 g de material vegetal, în
care se mojarează cu 0,5 g de nisip de cuarț până la o pastă omogenă. Pasta se introduce intr-
un braț al vasului de reacție, împreună cu o linguriță de praf de cretă și 10 ml de apă distilată.
În cel de-al doilea braț se toarnă 5 ml de soluție 3% de apa oxigenată. După amestecarea
celor două componente, timp de 8 minunte, la interval de 60 de secunde, se inregistrează
cantitatea de oxigen degajat prin scindarea apei oxigenate de către catalaza dintre materialul
vegetal din vasul de reacție.

Fig. 3.10 Determinarea activității catalazei

33
Determinarea conținutului de substanță uscată a materialului vegetal

După uscarea la etuvă, la o temperatură de

105⁰C, timp de 24 de ore, materialul vegetal a
fost cantărit pentru a determina conținutul de
substanțăț uscată.
Conținutul de substanță uscată a fost raportat
la materialul vegetal proaspăt.

Fig. 3.11 Materialul vegetal după uscare

34
 CAPITOLUL 4

REZULTATELE STUDIULUI

4.1 Efectul extractelor apoase de Hellianthus annus și Artemisia absinthium

asupra germinației coariopselor și cresterii plantulelor

Din punct de vedere agronomic, germinația reprezintă procesul prin care trece semința din
momentul când aceasta este pusă in sol și până la apariția palntei la suprafață (Toma și Jităreanu,
2007).
Din punct de vedere fiziologic, germinația este trecerea seminței în stare activă, proces ce
presupune diferite transformări morfologice, biochimice și nu în ultimul rând, biochimice.
Proces prin care din embrionul seminței apare plantula, iar ulterior din plantulă va crește întreaga
plantă (Toma și Jităreanu, 2007).

4.1.1 Capacitatea germinativă

Capacitatea sau facultatea de germinație este procentajul de semințe care în urma supunerii
lor, intr-un anumit timp, la condiții de umiditate și temperatură favorabile speciei, dau naștere
unor germeni normali (Hodișan și Timar, 2010).
Facultatea germinativă poate fi observată în special în condiții artificiale de sera sau laborator,
unde condițiile de mediu pot fi controlate. În condiții normale, din cauza temperaturii și
umidității variabile, facultatea germinativă se păstrează pentru un timp mult mai scurt,
comparative cu experimentele în condiții de laborator.
35
 În timpul germinației, primele schimbări anatomo-morfologice care se petrec sunt, umflarea
tegumentului prin imbibiția endospermului, și creștera în volum a endospermului prin imbibiția
tegumentului. Apoi se produc schimbările citologice ce țin de creșterea celulei producând
extensia celulei, mai apoi diferențierea celulară, în acel moment începe să se diferențieze
radicula, tigela, gemula și cotiledoanele, din care vor lua naștere rădăcina, tulpina și respective
frunzele plantei (Toma și Jităreanu, 2007).
Astfel, procentajul de semințe germinate a porumbului este de 100% la toate variantele.
Considerând varientele martor ca fiind 100%, în tabelele de mai jos vor fi prezentate diferența de
germinație a cariopselor de grâu în cazul tratării lor cu pelin și floarea soarelui în diferite
concentrații, față de martor.

Tabelul 4.1

Efectul exctractelor apoase de Helianthus annus și Artemisia absinthium asupra germinației

cariopselor de grâu din soiul Izvor
Soiul V1 V2 V3 V4 V5
Izvor 60 31 54 29 17

120
100
100 90

80

60 51.6 48.3

40
28.3

20

0
Grâu , soi Izvor

Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

Fig. 4.1 Efectul tratamentului cu exctractele apoase de Helianthus annus și Artemisia absinthium
asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Izvor comparativ cu varianta martor (considerată
100%)

36
În urma tratamentelor cu extract de floarea soarelui se constată o scădere a procentului de
semințe comparativ cu varianta martor. Astfel, extractul de 50% a determinat o scădere la 51,6%,
iar cea de 100% - la 90%. O scădere mai accentuată a germinabilității s-a constat la tratamentele
cu pelin. Astfel, tratamentul cu concetrația de 50% a determinat o scădere la 48,3% și cea de
100% - la 28,3%

Tabelul 4.2

Efectul exctractelor apoase de Helianthus annus și Artemisia absinthium asupra germinației

cariopselor de grâu din soiul Xenos (conform variantelor experimentale din tabelul 4.3)
Soiul V1 V2 V3 V4 V5
Xenos 54 49 49 18 9

120
100
100 90.74 90.74

80

60

40 33.3

16.6
20

0
Grâu, soi Xenos

Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

Fig. 4.2 Efectul tratamentului cu exctractele apoase de Helianthus annus și Artemisia

absinthium asupra germinației cariopselor de grâu din soiul Xenos comparativ cu varianta martor
(considerată 100%)

O rezistență mai sporită l-a avut soiul Xenos.Astfel, în urma tratamentelor cu extract de floarea
soarelui se constată o scădere a procentului de semințe comparativ cu varianta martor. Astfel,
ambele extracte au dus la o scadere de 10%, prin urmare germinabilitateas semințelor a constituit
90,74%. În cazul tratării cu pelin, datele stau astfel, procentul de germinabilitate a ajuns la 33,3%
la variantele tratate cu concentrație de 50%, și la 16,6% pentru cele tratate cu concentratie 100%.

37
4.1.2 Dinamica de creștere a plantulelor

Datorită unor procese biosintetice de transformare ce sporesc cantitatea substanței uscate, se

realizează așa numitul proces de creștere. Proces fiziologic de mărire ireversibilă a volumului și
greutății țesuturilor si organelor plantei.
Procesul de creștere începe cu zigotul care prin diviziune își mărește greutatea, volumul și la
un moment dat se diferențiază în țesuturi și organe. Organele care se diferențiază în urma
morfogenezei sunt: rădăcina, care este o dezvoltare a radiculei, tulpina, care se dezvoltă din
gemula și frunzele care se dezvoltă din cotiledoane.
Datorită punctelor de creștere, prezente pe plantă, ea poate crește toată viața. Aceste puncte
conțin țesuturi meristematice ce sunt intr-o continuă dezvoltare formând noi și noi organe (Toma
Liana Doina și Jităreanu Carmen Doina, 2007).
Pentru a cerceta efectul alelopatic al florii soarelui și a pelinului asupra creștirii, au fost
efectuate 3 măsurători. Respectiv, prima măsurătoare a fost realizată după cinci zile de la apariția
coleptilelor, și următoarele două masurători au fost făcute a doua zi dupa apariția coleoptileor și
respectiv a 3 zi după apariția lor.
Prin urmare, efect stimulator au prezentat tratamentele cu floarea soarelui și pelin au
prezentat un caracter inhibitor pentru toate cele 3 specii cercetate. (Fig 5.1, Fig 5.2) Exceptie a
făcut tratarea grâului, soiul Izvor cu extract apos de floarea soarelui 50%, căruia i-a fost
stimulată creșterea, comparativ cu martorul. (Fig. 5.3)

MEDIA GRADULUI DE CRESTERE A PARTII

AERIENE (CM)
7
5.72 5.47
6
4.96
5 4.43 4.53
4.08
4 3.44 3.6 3.52
3.25 3.1
2.99 2.82 2.76
3 2.5

2
1
0
Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

19.03.2018 20.03.2018 21.03.2018

Fig. 4.3 Dinaminca de creștere a părții aeriene la porumb, hibrid Arioso sub efectul tratamentelor
de floarea soarelui și pelin

38
 MEDIA GRADULUI DE CRESTERE A PARTII
AERIENE (CM)
14 12.17 11.84
12 10.86
10 8.63 8.4
7.8 7.34
8 6.92
5.5 6.1
6 4.37 4.7
3.9 4.26
4 2.6
2
0
Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui Pelin 50% Pelin 100%
100%

19.03.2018 20.03.2018 21.03.2018

Fig. 4.4 Dinaminca de creștere a părții aeriene la grâu, soi Xenos sub efectul tratamentelor de
floarea soarelui și pelin

MEDIA GRADULUI DE CRESTERE A PARTII

AERIENE (CM)
10
8.62
9 7.96
7.84
8 7.04
7 6.47 6.66 6.6 6.4
6 4.9 5.23
5
3.8 3.7
4
3
1.89 2.15
2 1.4
1
0
Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

19.03.2018 20.03.2018 21.03.2018

Fig. 4.5 Dinaminca de creștere a părții aeriene la grâu, soi Izvor, sub efectul tratamentelor cu
extracte de floarea soarelui și pelin
.

39
 DIFERENȚA FAȚĂ DE MARTOR (%)
120
100 100 97.2 100
100 95.6 92.34
90.9
81.6
80 70.9 69.02
60.6
60

40 35
30
24.9
20 15

0
Porumb Grâu, Izvor Grâu, Xenos

Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

Fig. 4.6 Diferența de creștere a plantulelor față de martor după 8 zile de la germinație

Fig. 4.7 Aspectul plantulelor după 2 zile de la germinație

40
 Fig. 4.8 Aspectul coleoptilelor după 8 zile de la germinație

4.1.3 Conținutul de substanță uscată

Efectul extractelor apoase de floarea soarelui și pelin asupra acumulării de substanță uscată s-
a determinat prin cântărirea materialului vegetal în stare proaspătă, separat rădăcini și coleoptile,
după care a fost uscat la o temperatură de 105⁰C în etuvă. După uscarea materialului, s-a efectuat
o recântărire a materialului deja uscat. Substanța uscată a fost raportată la greutatea inițială a
materialului vegetal în stare proaspătă.
În urma determinărilor s-a constatat că în urma germinării în apă distilată valorile substanței
uscate au reprezentat 10.77% la porumb, 16.94% la soiul de grâu Izvor și 12.98% la soiul de
grâu Xenos. În ce privește conținutul de substanță uscată in urma tratării cu extract de floarea
soarelui am evidențiat valori cuprinse între 13,85% la soiul de grâu Xenos și 6.3%la soiul de
grâu Izvor. La soiul de grâu Xenos și la porumb, nu s-a înregistrat o variație accentuat
conținutului de substață uscată în urma tratării cu floarea soarelui. În urma tratării cu pelin a fost
înregistrată o variație între 11.81% la porumb și 0 la soiul de grâu Izvor.
La porumb atât tratamentele cu extract de pelin de ambele concentrații, cât si tratamentele cu
extract de floarea soarelui de ambele concentrații, nu au produs o variație semnificativă a
substanței uscate totale față de variantele martor.
După cum putem observa în figura 5.9, la porumb martorul conține un procent de 10.77%
substanță uscată. Tratamentelr cu cu extract de pelin 50% și respective 100% au determinat o
acumulare de substanță usată de 11.81% și respective 8.86%. Indivizii tratați cu extract de
floarea soarelui de 50% și 100%, au înregistrat un procent de 9.85% și respective 8.32%.

41
 Soiurile de grâu au prezentat o variație mult mai mare față de martor a conținutului de
substanță uscată, prin urmare, la soiul Izvor la varianta martor, un conținut de, 16.94% raportat
la masa vegetative proaspătă 3.67% în urma tratării cu extract de pelin 50%, în urma tratării cu
extractul apos de pelin 100% coantitatea de substanță proaspătă a fost insuficientă pentru
determinări.
În urma tratării cu extract apos de floarea soarelui de 50% și 100%, rezultatele au fost
urmatoarele: 9.5% și respective 6.3%.
Soiul Xenos a avut o cantitate de substanță uscată de 12.98% și valorile au variat astfel:
9.39% la tratarea cu pelin 50%, 2.13 la tratarea cu pelin 100%, 13.85% - floarea soarelui 50% și
de 10.32 – floarea soarelui 100%.

SUBSTANȚA USCATĂ TOTALĂ (%)

18 16.94
16
13.85
14 12.98
11.81
12 10.77 10.32
9.85 9.5 9.39
10 8.32 8.86
8 6.3
6
3.67
4
2.13
2
0
0
Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

Porumb Grâu, IZVOR Grâu, XENOS

Fig. 4.9 Efectul tratamentelor asupra acumulării de substanță uscată în plante

Fig. 4.10 Plantulele de grâu, soi Izvor înaintea cântăririi

42
4.1.4 Efectul extractelor apoase asupra activității catalazei

. Catalaza este o enzimă respiratorie ce separă apa oxigenată din țesuturi în apă și oxigen
molecular, apă ce este toxică. Din cauza că eliberarea catalazei din peroxizomi este progresivă,
determinarea catalazei este dependentă de timp. După cântărrea a 2g de substanță proaspătă s-a
efectuat determinarea activității catalazei. În acest experiment cantitatea oxigenului degajat a fost
înregistrată in fiecare minută timp de opt minute. Datele au fost trecute în diagrame.

activitatea catalazei (cm3)

35
30
25
20
15
10
5
0
T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8
martor 9.3 14 17.2 19.3 20 21 22 24.5
extract 50% 13 19.1 27.3 26.7 30.8 31.1 32.1 33.2
extract 100% 13.2 19 23 26.3 27.8 29.8 30.8 31.9

Fig. 4.11 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei, la porumb,
soi Arioso

activitatea catalazei (cm3)

30
25
20
15
10
5
0
T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8
Control 9.3 14 17.2 19.3 20 21 22 24.5
extract 50% 2 7 10 12 15.5 14.6 15.7 16.6
extract 100% 6.3 12.3 14 17.3 19.4 20.2 21.9 22.9

Fig. 4.12 Efectul extractului apos de pelin asupra activității catalazei, la porumb, soi Arioso

43
 activitatea catalazei (cm3)
40
35
30
25
20
15
10
5
0
T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8
Control 12.3 19.6 24.3 28 31.5 33.6 34.2 35.8
extract 50% 11.8 15.6 17.5 20 22.6 23.8 24.9 24.4
extract 100% 8.5 14 16.3 20 26 30.3 31.4 32.5

Fig. 4.13 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei, la grâu, soi
Xenos

activitatea catalazei (cm3)

50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8
Control 10 16.4 22.1 26.3 29.6 31.9 32.8 33.2
extract 50% 8.9 18.5 19.7 21.3 23.1 25.4 25.9 27
extract 100% 19.8 32.6 39.8 42.1 44 45.2 46.5 46

Fig. 4.14 Efectul extractului apos de floarea soarelui asupra activității catalazei, la grâu, soi
Izvor

44
 activitatea catalazei (cm3)
50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
1 2 3 4 5 6 7 8
Control 10 16.4 22.1 26.3 29.6 31.9 32.8 33.2
extract 50% 14.5 29.3 35.6 38.2 40.2 41 43.9 43.2
extract 100% 0 0 0 0 0 0 0 0

Fig. 4.15 Efectul extractului apos de pelin asupra activității catalazei, la grâu, soi Izvor

În urma experimentului, s-a obținut o variație mare de oxigen în comparație cu martorul.

Martorul soiului de grâu Izvor, în minutul opt, a degajat o cantitate de 33.2 cm 3. Extractul apos
de pelin de 50% a stimulat degajarea de oxigen, prezentând rezultatul de 43.2 cm3. Extractul de
floarea soarelui a avut efect atât inhibitor, cât și stimulator asupra plantulelor de grâu, astfel
extractul de concentrație 50% a prezentat o valoare de 27 cm3 și cel de 100% de 46 cm3. Pentru
plantulele de grâu tratate cu extract de pelin 100% nu s-a putut determina catalaza din cauza
lipsei de material vegetal.
Pentru soiul de grâu, Xenos, s-a determinat activitatea catalazei doar pentru martor, care a
prezentat o valoare de 35.8 cm3 și pentru plantulele tratate cu extract apos de floarea soarelui
50% și 100%, care au degajat o cantitate de 24.4 cm3 și respectiv 32.5 cm3. Pentru plantulele
tratate cu extract de pelin nu a putut fi efectuat experimentul pe motiv că nu era suficient
material vegetal.
Efectul alelopatic a extractelor apoase asupra porumbul, privind degajarea de oxigen, a fost
unul inhibator în cazul tratării cu pelin și stimulator în cazul tratării cu extract de floarea soarelui.
Astfel, martorul, care a fost tratat cu apă a degajat o cantitate de 24.5 cm3 oxigen, materialul
vegetal tratat cu pelin 50% și 100% a degajat 16.6 cm3 și respectiv 22,9 cm3, plantulele tratate
cu extract apos de floarea soarelui 50% au prezentat valorile de 33,2 cm3 și cel de concentrație
100%, 31,9 cm3.
După 8 minute de la inițierea reacției, cea mai intensă activitate a catalazei s-a înregistrat la soiul
de grâu Izvor, in urma tratamentului cu extract de floarea soarelui 100%, și pelin 50% ceea ce
demonstrază că plantele, sunt bine adaptate la stresul oxidativ. Analizând cantitatea de oxigen
45
degajat, plantulele tratate cu pelin au prezentat o degajare redusă de oxigen comparativ cu
martorul. În cazul a fiecare din plantulele luate in experiment se înregistreză o stagnare a
activității catalazei în minutul 8.

activitatea catalazei (cm3)

50 46
43.2
45
40 35.8
33.2 33.2 31.9 32.5
35
30 27
24.5 24.4 22.9
25
20 16.6
15
10
5 0 0 0
0
Martor Floarea soarelui 50% Floarea soarelui 100% Pelin 50% Pelin 100%

Porumb Grâu, IZVOR Grâu, XENOS

Fig. 4.16 Efectul extractelor apoase asupra activității catalazei celor 3 soiuri cercetate, în
minutul 8 al experienței

46
 CONCLUZII

❖ Efectul alelopatic al extractului de Helianthus annus asupra germinației semințelor, creșterii

și dezvoltării plantulelor de Triticum aestivum, soiurile Izvor și Xenos.

1. În literatura de specialitate Helianthus annus este prezentat ca o plantă ce are efecte

alelopatice asupra buruienilor dar și asupra plantelor de cultură. Manifestă și fenomen
de autotoxicitate.
2. Germinația semințelor de grâu în urma tratării cu extract apos de floarea soarelui a
fost afectată la ambele soiuri, însă cu o germinabilitate mai bună s-a dovedit a fi soiul
Izvor la concentrația de 50% și Xenos la concentrația de 100%.
3. La 5 zile de la apariția coleoptilelor, s-a remarcat că extractul apos de Helianthus
annus de concentrație 50% are un efect stimulator asupra soiului Izvor însă inhibator
pentru soiului Xenos, și cel de concentrație 100% are efect inhibitor pentru ambele
soiuri.
4. La 7 zile de la apariția coleoptilelor, ambele soiuri au fost influențate negativ de către
extract, prezentând o creștere a plantulelor mai scăzută decât a martorului.
5. Extractul apos de floarea soarelui a avut un efect inhibator și asupra cantității de
substanță uscată totală, cu exceptia soiului Xenos tratat cu o concentrație de 50%,
care a prezentat o valoare superioară martorului
6. Extractul de floarea soarelui, in ambele concentrații imprimă un efect inhibitor asupra
activității catalazei, in cazul soiului de grâu Izvor și a celui de porumb Arioso. In
cazul soiului Xenos tratat cu extract de concentrație 50%, efectul este stimulator.

❖ Efectul alelopatic al extractului de Helianthus annus asupra germinației semințelor, creșterii

și dezvoltării plantulelor de Zea mays.

1. Germinația semințelor nu a fost afectată de către extract. Germinabilitatea fiind de

100%.
2. Dupa 5 zile de la apariția coleoptilelor, ambele concentrații de extract prezintă un
efect inhibitor asupra creșterii plantulelor.

47
 3. Dupa 7 zile de la apariția coleoptilelor, tendința de inhibare a creșterii a fost
menținută. Astfel, atât concentrația de 50%, cât și cea de 100% au inhibat creșterea
plantuleor .
4. Efectul inhibator al extractului a fost simțit și în cazul biosintezei de substanță uscată.
5. Activitatea catalazei se reduce odată cu mărirea concentrației extractului apos.

❖ Efectul alelopatic al extractului de Artemisia absinthium asupra germinației semințelor,

creșterii și dezvoltării plantulelor de Triticum aestivum, soiurile Izvor și Xenos.

1. Ca și floarea soarelui, pelinul are un efect alelopatic asupra multor specii de buruieni
si plante de cultură.
2. S-a constat o germinabilitate extrem de scăzută a semințelor în urma tratării cu pelin
de concentrații 50% și 100%. Germinabilitatea scade pe măsură ce crește
concentrația.
3. Atât dupa 5 zile, cât și după 7 zile de la apariția coleoptilelor, s-a înregistrat o
inhibație puternică a creșterii plantulelor în comparație cu martorul.
4. Asemănător, grâului tratat cu floarea soarelui, cel tratat cu extract apos de pelin
prezintă o reducere a cantității de substanță uscată. Cantitatea de substanță uscată
scade odată cu creșterea concentrației extractului.

❖ Efectul alelopatic al extractului de Artemisia absinthium asupra germinației semințelor,

creșterii și dezvoltării plantulelor de Zea mays.

1. Cu excepția germinabilității semințelor, care nu au fost afectate de extract, ceilalți

parametri urmăriți fost inhibate de către extractul apos de pelin.

❖ Comparația efectelor produse de extractele de Artemisia absinthium și Helianthus annus

1. Ambele specii au un efect alelopatic puternic.
2. Atât pelinul cât si floarea-soarelui, efect inhibator asupra creșterii coleoptilelor, cu
exceptia extractului de floarea-soarelui 50% la grâul din soiul Izvor.
3. Ambele extracte folosite au avut efect inhibator asupra cantității de substanță uscată.

48
 BIBLIOGRAFIE

1) Anjum T., Bajwa R., 2005, Allelopathic potential of sunflower (Helianthus annus L.) as
natural herbicide. Second Intl. Weed Sci. Conf WSSP Absts., p.17.
2) Azania A.A.P.M., Azania C.A.M., Alives P.L.C.A., Palanjar R., Kadian H.S., Sati S.C,
Rawt L.S., Dahiya D.S., Narwal S.S, 2003. Allelopathic plants. Sunflower (Helianthus
annus L.) Allelopathy J., p. 1-20.
3) Batish D., Kohli R.K., Singh H.P., 1998, Allelopathy and his implications in
Agroecosystems, Journal of Crop Production, p. 169-202.
4) Bâlteanu Gh., Bârnaure V., Fazecaș J. Fitotehnie. București: Ed. Didactică și pedagogică,
1979.
5) Chircă E., Fabian A., 1973, Consecințe alelopatice produse de Artemisia absinthium L.
În: ”Contrib. Bot. Cluj”, p.318-324.
6) Corbu S. și Cachița-Cosma D., 2010, Alelopatia. Editura Universității din Oradea,
Oradea. p.61-148.
7) Crăciun T. și Crăciun L-L., 1989, Dicționar de Biologie, Ed. Albatros, București, p. 21-
22.
8) Delabays N., Mermillod G., 2002, Phenomenes dțallelopathie: premieres observations au
champ. Revue suisse Agric., 34, p.231-237.
9) Ebrahimi E. Și colab., 2011, Effects of straw water extracts on germination of oil seed
rape and wheat, University of Natural Resource and Life Sciences Vienna, Department of
Crop Sciences, Division of Agronomy, Tulln.
10) Einhelling F.A., 1995, mechanism of action of allelochemicals in allelopathy. In:
Allelophaty: Organisms, Processes and Applications. Ed. Inderjit, Dakshini K.M.M.,
Einhellig F.A., ACS Symp. Ser. 582, Washington, D.C., p. 96-116.
11) Ferreira A.G., Aquila, M.E.A., 200, Alelopatia: uma area emergente da ecofisiologia.
Revista Brasileira de Fisiologia Vegetal 12.
12) Harbone J.B., 1997, Introduction to ecological biochemistry. Acad. Press, London –
New York – San Francisco p. 178-195.
13) Hodișan N., Timar A., 2010, Materii prime vegetale, condiționarea, păstrarea și
expertizarea calității. Ed. Universității Oradea, p. 633.
14) Jităreanu C.D. și Toma L.D., 2007. Fiziologie vegetală, Editura Ion Ionescu de la Brad,
Iași.

49
15) Knapp R., Thyssen P., 1952, ”Untersuchungen uber die gegenseitige Beeinflussung von
Heilpflanzen in Mischkulturen”. In: ”Ber. Dtsch. Bot. Ges.” P.60-70.
16) Molish H., 1937, Der Einfluss einer Pflanze auf die andere – Allelopathie. In:
Introduction to Ecological Biochemistry. Ed. Harborne, J.B., Acad. Press, London – New
York – San Francisco, 1977, p 178-179.
17) Olofsdotte M., Want D., Navarez D., 1999, Allelopathic rice for weed control. In:
Recent Advances in Allelopathy Vol.1. A science for the Future. Ed. Macias F.A.
Galindo J.c.G., Molinillo J.M.G., Cutler H.G., University of Cadiaz, Spain.
18) Putman A.R., 1974, Biological suppression of weeds. Evidence for allelopathy in
accessions of cucumber. Science, 185, p.370-378.
19) Putnam A.R, Tang C.S., 1986, The Science of Allelopath. Ed. John Wiley, Sons, New
York, p.317.
20) Reigossa M.J., Pedrol N., Sanchez-Moreiras A.M., Gonzalez L., 2002, Stress and
Allelopathy. In: Allelopathy, From Molecules to Ecosystems. Ed. Reigosa M., Pedrol N.,
Departamento de bioloxia vexetal e ciencia do Solo, Universidade de Vigo, Vigo, Spain,
p.231-256.
21) Rice E.L., 1979, Allelopathy-âan Update. The Botanical Review, 45, (1).
22) Rizvi S.J.H., Rizvi V., 1992, Allelopathy: Basic and Applied Aspects. Ed. Chapman,
Hall, London, p. 480.
23) Samuil C., 2007, Tehnologii de Agricultură Ecologică. Editura Ion Ionescu de la Brad,
Iași.
24) Starodub V., 2008 Tehnologii în fitotehnie. Editura Universității Agrară din Moldova,
Chișinău. p. 81-119; p. 142-161.
25) Wegman K., 2007, Ecological Biochemistry, Ed. ”Vasile Goldiș” University Press Arad,
p. 80-83.
26) Feldman M., 1976. Taxonomic Classification and Names of Wild, Primitive, Cultivated,
and Modern Cultivated Wheats. Wheats. In: N.W. Simmonds. (ed.)., Evolution of Crop
Plants. Longman, London. P. 120-128.
27) Lersten N.R., 1987. Morphology and Anatomy of the Wheat Plant. In: E.G. Heyne (ed).
Wheat and Wheat improvement. American Society of Agronomy, Madison, p.33-75.
28) Beltran L., Lyva A., Caparicon L., 1997. A preliminary study of the allelopathic effect of
sunflower (Helianthus annus L.) on several economic crops. Cultivos Tropicales, p. 40-
42.
29) http://biofile.ru/bio/19415.html [accesat la 10/05/2018]
30) https://www.syngenta.md/product/seed/nk-neoma [accesat la 15/05/2018]
50
31) http://www.tela-botanica.org/bdtfx-nn-6753-synthese [accesat la 25/04/2018]
32) http://www.scritub.com/medicina/Artemisia-absinthium-L-Asterac91841.php [accesat la
15/03/2018]
33) http://www.madr.ro/docs/cercetare/Rezultate_activitate_de_cercetare/INCDA_Fundulea.
pdf [accesat la 06/06/2018]
34) http://andagra.ro/grau.html [accesat la 06/06/2018]

51