Conf. dr. Ionela Dobrin Conf. dr.

Doru Ioan Marin

Conf. dr. Gabriela Neață Asist. dr. Fulvia Florica Vlad

MATERIALE DE FERTILIZARE ȘI DE
PROTECȚIE FITOSANITARĂ

1
2
 CUPRINS

Introducere..................................................................................................................................... 3
PARTEA I – MATERIALE DE FERTILIZARE....................................................................... 7
Capitolul 1. Fertilizarea în raport cu cerinţele plantelor........................................................... 9
Capitolul 2. Bazele agrochimice ale fertilizării în raport cu solul............................................. 16
Capitolul 3. Principalele materiale de fertilizare........................................................................ 21
Capitolul 4. Controlul stării de fertilitate prin analize agrochimice, în vederea folosirii
raţionale a îngrăşămintelor..................................................................................... 32
Capitolul 5. Stabilirea dozelor de îngrăşăminte.......................................................................... 37
PARTEA a II- a – AGROTEHNICĂ........................................................................................... 41
Capitolul 6. Buruienile din culturile agricole.............................................................................. 43
6.1. Generalităţi........................................................................................................................ 43
6.2. Clasificarea buruienilor..................................................................................................... 44
Capitolul 7. Utilizarea erbicidelor în combaterea buruienilor.................................................. 52
7.1. Introducere........................................................................................................................ 52
7.2. Formule de condiţionare (fabricare) a erbicidelor............................................................ 53
7.3. Aplicarea erbicidelor......................................................................................................... 54
7.4. Norma de amestec, doza de erbicid, substanţa activă....................................................... 54
7.5. Pregătirea amestecului de stropit...................................................................................... 55
7.6. Reguli de aplicare a erbicidelor......................................................................................... 56
7.7. Absorbţia erbicidelor şi translocarea lor în plante............................................................ 57
7.8. Acţiunea erbicidelor asupra plantelor............................................................................... 58
7.9. Acţiunea plantelor asupra erbicidelor............................................................................... 58
7.10. Selectivitatea erbicidelor................................................................................................. 59
7.11. Interacţiunea erbicidelor cu solul.................................................................................... 61
7.12. Persistenţa erbicidelor în sol........................................................................................... 62
7.13. Erbicidele recomandate pentru combaterea buruienilor la principalele culturi de câmp 62
PARTEA a III-a – ENTOMOLOGIE.......................................................................................... 75
Capitolul 8. Obiectul şi istoricul entomologiei. Organizarea protecţiei plantelor în
România.................................................................................................................... 77
8.1. Obiectul entomologiei....................................................................................................... 77
8.2. Scurt istoric al dezvoltării entomologiei în România........................................................ 77
8.3. Organizarea protecţiei plantelor în România.................................................................... 78
Capitolul 9. Caracterele generale ale insectelor.................................................................. 80
9.1. Capul şi apendicele sale.................................................................................................... 80
9.2. Toracele şi apendicele sale................................................................................................ 82
9.3. Abdomenul şi apendicele sale........................................................................................... 84
Capitolul 10. Anatomia şi fiziologia insectelor............................................................................ 86
10.1. Tegumentul..................................................................................................................... 86
10.2. Sistemul muscular........................................................................................................... 87
10.3. Sistemul digestiv............................................................................................................. 87
10.4. Sistemul circulator.......................................................................................................... 88
10.5. Sistemul respirator.......................................................................................................... 88
10.6. Sistemul excretor............................................................................................................. 88
10.7. Sistemul secretor............................................................................................................. 89
10.8. Sistemul nervos............................................................................................................... 89
10.9. Sistemul reproducător..................................................................................................... 89
Capitolul 11. Clasificarea insectelor............................................................................................. 91

3
Capitolul 12. Metode de combatere a dăunătorilor animali ai plantelor cultivate.................. 97
12.1. Măsuri de carantină fitosanitară...................................................................................... 97
12.2. Metode agrofitotehnice................................................................................................... 99
12.3. Folosirea de soiuri şi hibrizi de plante rezistente............................................................ 101
12.4. Metode mecanice............................................................................................................ 101
12.5. Metode fizice................................................................................................................... 102
12.6. Metode chimice............................................................................................................... 103
12.7. Metode biologice............................................................................................................. 138
PARTEA a IV-a – FITOPATOLOGIE....................................................................................... 145
Capitolul 13. Principalele grupe de fitopatogeni şi simptomele specifice bolilor plantelor… 147
13.1. Principalele grupe de fitopatogeni.................................................................................. 147
13.2. Simptome specifice bolilor plantelor.............................................................................. 149
Capitolul 14. Principalele produse folosite pentru combaterea bolilor plantelor.................... 152
14.1. Caracterizarea principalelor grupe de fungicide............................................................. 153
Capitolul 15. Măsuri generale de protecţia muncii la depozitarea, transportul şi utilizarea
produselor de uz fitosanitar şi prevenirea poluării produselor agricole.......... 158
15.1. Măsuri generale de protecţia muncii la depozitarea, transportul şi utilizarea
produselor de uz fitosanitar............................................................................................. 158
15.2. Măsuri generale pentru prevenirea poluării produselor agricole.................................... 159
ANEXE ERBICIDE....................................................................................................................... 162

4
 INTRODUCERE

Folosirea produselor fertilizante şi fitosanitare constituie elemente absolut necesare pentru

practicarea unei agriculturi moderne.
Aplicarea acestor substanţe poate fi efectuată numai pe baza unei perfecte cunoaşteri a
modului de acţiune, a efectelor pe care le pot produce asupra culturilor agricole şi a mediului
înconjurător.
Acţiunile de protecţia plantelor ca verigi ale tehnologiilor de cultură a plantelor au un rol
hotărâtor în limitarea pagubelor cauzate de dăunători, agenţi fitopatogeni şi buruieni. Pe plan
mondial, aceste pierderi sunt apreciate la circa 35 % din producţia potenţială a plantelor, cu anumite
variaţii în funcţie de cultură, zonă şi nivelul agriculturii practicate.
Prin lucrarea de faţă autorii încearcă să prezinte în mod sintetic, pe baza recomandărilor din
literatura de specialitate, aspecte legate de aplicarea îngrăşămintelor, erbicidelor şi a produselor
fitosanitare utilizate în culturile agricole.
Lucrarea este adresată studenţilor din învăţământul agricol, dar şi tuturor celor interesaţi de
utilizarea îngrăşămintelor şi a produselor fitosanitare.
Lucrarea a fost elaborată de cadre didactice de la Facultatea de Agricultură din Universitatea
de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti, contribuţia autorilor fiind următoarea:
Conf. dr. Gabriela Neaţă – partea I-a
Conf. dr. Doru Ioan Marin – partea a II-a
Conf. dr. Ionela Dobrin – partea a III-a
Asist. dr. Fulvia Florica Vlad – partea a IV-a
Autorii consideră că această lucrare este perfectibilă şi adresează mulţumiri tuturor cititorilor
pentru sugestiile aduse.

Coordonator lucrare,
Conf. dr. Ionela DOBRIN

5
6
 Conf. dr. Gabriela NEAŢĂ

PARTEA I
MATERIALE DE FERTILIZARE

7
 MATERIALE DE FERTILIZARE

Cuvinte cheie: materiale de fertilizare, agrochimie

Obiective: Familiarizarea studenţilor cu fenomenele specifice plantelor şi solului în legătură cu
nutriţia minerală, absorbţia şi adsorbţia şi cunoaşterea principalelor materiale de
fertilizare, modul de folosire, cât şi acţiunea acestora în scopul obţinerii unor recolte
ridicate din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Pentru completarea necesarului de elemente nutritive din sol, natura şi omul au pus la
dispoziţia agriculturii o serie de produse, materiale de fertilizare numite îngrăşăminte.
Îngrăşămintele sunt substanţe minerale sau organice, simple sau compuse, naturale sau
obţinute pe cale de sinteză, care se aplică sub formă solidă sau lichidă, în sol, la suprafaţa acestuia
sau pe plantă, pentru completarea necesarului de elemente nutritive şi în scopul îmbunătăţirii
condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor cultivate, a intensificării activităţii microbiologice
şi a ridicării stării generale de fertilitate a solului şi a sporirii producţiei din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, fără degradarea mediului înconjurător (D. Davidescu şi Velicica Davidescu,
1969).

Ştiinţa care se ocupă cu menţinerea şi sporirea stării de fertilitate a solului în scopul obţinerii
unor recolte ridicate cantitativ şi calitativ şi care are ca mijloace de intervenţie îngrăşămintele şi
amendamentele este agrochimia.

8
 Capitolul 1
FERILIZAREA ÎN RAPORT CU CERINŢELE PLANTELOR

Cuvinte cheie: elementele nutritive clasificare, stările de aprovizionare, absorbţia

Obiective: Prezentarea factorilor de vegetaţie în legătură cu elementele nutritive necesare plantelor.

Clasificarea elementelor nutritive în funcţie de conţinutul lor în plante.
Cunoaşterea stărilor de aprovizionare a plantelor şi a mecanismului de absorbţie în
legătură cu aplicarea îngrăşămintelor.

Plantele sunt organisme autotrofe, care îşi produc singure substanţele necesare creşterii şi
dezvoltării din compuşi minerali prin procesul unic al lumii vii fotosinteza.
Pentru aceasta plantele au nevoie de energie luminoasă, energie calorică, apă şi elemente
nutritive, care reprezintă factorii de vegetaţie. Factorii de vegetaţie se împart în factori climatici şi
factori de nutriţie.
Factorii climatici sunt energia luminoasă şi energia calorică care diferă de la o ţară la alta şi
de la o zonă la alta.
Factorii nutritivi sunt apa, aerul şi elementele nutritive. Rolul fiecărui factor nutritiv este
prezentat în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1
Factorii nutritivi şi rolul lor în viaţa plantelor
Factorul Rolul
Apa principala sursă de hidrogen, asigură aprovizionarea cu elemente nutritive,
asigură schimburile vitale din plantă, turgescenţa, echilibrul termic şi mecanic
Aerul sursă de CO2, mediu pentru respiraţie legat de metabolismul plantei
Nutriţia este dată de ionii minerali NO3-, NH4+, PO43-, K+, Ca2+, SO42-, Mg2+, Fe2+,
Mn2+, Cu2+, Zn2+ etc.

Plantele se adaptează la un mod de viaţă specific. În acest sens s-au realizat soiuri şi hibrizi
care au înscrise în codul lor genetic anumite caracteristici ale solului (pH, textură, conţinut de
materie organică etc.) cât şi caracteristici ale climei (temperatură, lumină, umiditate, altitudine,
latitudine etc.). De multe ori aceste caracteristici de bază nu pot fi respectate şi unele plante se
adaptează noilor cerinţe altele nu. Această proprietate se numeşte adaptabilitate).
În timpul adaptării plantelor se modifică morfologia sistemului radicular care se corelează cu
mediul nutritiv al plantelor, respectiv cu absorbţia elementelor nutritive şi translocarea lor în plante.
Adaptarea în aceste condiţii a dus la conceptul de ecotip. Aplicarea îngrăşămintelor trebuie să ţină
cont de aceste procese.
Nutriţia se realizează prin aportul elementelor nutritive din sol cât şi prin aplicarea
îngrăşămintelor cu ajutorul lucrărilor agrotehnice şi a irigaţiilor.
Cunoaşterea naturii substanţelor care alcătuiesc plantele, a conţinutului şi rolului lor în viaţa
plantelor reprezintă premizele unei fertilizări corespunzătoare şi obţinerii unor recolte ridicate şi de
o bună calitate.
Din analizele efectuate la diferite plante, de diferiţi cercetători s-a constatat că plantele
conţin în jur de 60 de elemente chimice.

9
 Carbonul, Hidrogenul, Oxigenul au o pondere în compoziţia plantei de aproximativ 90%;
Azotul, Fosforul, Sulful, Potasiul au un conţinut de 4,4 %; Calciu, Magneziu, Sodiu, Siliciu, Clorul
2,7 %; Microelemente- elemente în cantitate de ppm1 0,3 - 0,4 %.
Plecând de la compoziţia elementară a plantelor şi excluzând elementele: carbon, hidrogen
şi oxigen care sunt elementele constitutive ale plantelor, elementele absolut necesare creşterii şi
dezvoltări plantelor şi al căror rol a fost până în prezent determinat, denumite elemente nutritive
sunt: azotul, fosforul, potasiul, sulful, calciul, fierul, magneziul, manganul, borul, cuprul,
molibdenul, zincul şi alte câteva.
În funcţie de conţinutul lor în plante şi de rolul acestora în nutriţie, elementele nutritive se
clasifică după cum urmează în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2
Clasificarea elementelor necesare nutriţiei plantelor
Elemente Caracterizare
1. Esenţiale Elementele absolut necesare proceselor de creştere, dezvoltare şi
reproducere: C, O, H, N, P, S, K, Ca, Mg, Fe, Mn, B, Zn, Cu, Mo, Cl.
2. Utile Elemente care prin prezenţa lor determină efecte favorabile în creşterea şi
dezvoltarea plantelor, iar absenţa lor nu produce efecte negative: Rb, Na, Si,
Br, Ba, Co, Ni etc.
3. Alte elemente Elemente care nu exercită un rol cunoscut în procesele biologice ale
plantelor

Elementele nutritive se găsesc în plante în diferite proporţii care nu definesc în fapt şi

importanţa lor pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. Elementele se pot clasifica în funcţie de
cantitatea lor în substanţa uscată a plantei, cât şi a rolului acestora în viaţa plantelor.

Stările de aprovizionare a plantelor cultivate în legătură cu aplicarea îngrăşămintelor

Atât absenţa cât şi excesul unor elemente nutritive în sol şi plante pot determina dereglări
fiziologice grave. Pornind de la relaţia dintre concentraţia în elementul nutritiv în ţesutul plantei şi
recolta obţinută sau creşterea plantei, Prevost şi Ollangier au stabilit şase stări de nutriţie: carenţa,
insuficienţa, starea normală (nivel critic), abundenţa, excesul şi toxicitatea (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Stările de aprovizionare la plantele cultivate

1
ppm- mg element/kg
10
 Carenţa (de la punctul 0 la 1) indică creşterea plantei, deşi concentraţia în elementul
nutritiv descreşte în ţesuturi. Este zona care datorită scăderii concentraţiei elementului se observă
efecte vizibile nutritive respectiv: pete, necroze, scăderea în înălţime a plantelor;
Insuficienţa (de la punctul 1 la 2) indică o creştere a plantei fără atingerea potenţialului
genetic deoarece prezenţa elementului nutritiv este în minus faţă de necesar;
Starea normală (de la punctul 2 la 3) este similară cu o concentraţie corespunzătoare în
element nutritiv şi obţinerea unei recolte mari. Limita inferioară respectiv punctul 2 este
reprezentată de nivelul critic de aprovizionare este punctul ce reprezintă optimul în aprovizionarea
cu elemente nutritive şi reprezintă maximum de recoltă;
Aprovizionare abundentă (de la 3 la 4) este caracterizată printr-o creştere a concentraţiei în
elementul respectiv dar care determină scăderea recoltei. Este punctul unei aprovizionări
nejustificate din punct de vedere economic;
Excesul (de la 4 la 5) în care creşterea exagerată a concentraţiei elementelor nutritive din
plantă duce la scăderea recoltei;
Toxicitatea (de la 5 la 6) reprezintă concentraţia mărită a elementului în ţesut ce determină
un efect toxic, plantele suferă şi pot pieri.
Nevoia plantelor în elemente nutritive este influenţată de soi, specie, vârsta plantelor,
aprovizionarea cu apă, temperatura şi prezenţa sau absenţa unor elemente.
Aplicarea îngrăşămintelor trebuie făcută diferenţiat ţinând cont de soiul, specia plantei.
Unele plante acumulează o cantitate mai mare de elemente nutritive în perioada de formare a
frunzelor, alta în formarea tulpinilor, ramurilor sau fructelor. Aplicarea diferenţiată trebuie să
urmărească cerinţele plantelor în funcţie de vârstă. Acumularea substanţei uscate în primele faze de
vegetaţie este mai scăzută decât acumularea de elemente nutritive. Plantele îşi alcătuiesc o rezervă
în vederea dezvoltării lor.
Toate plantele au un ciclu anual. În cadrul acestui ciclu se disting mai multe faze de
vegetaţie sau fenofaze:
1. perioada creşterii vegetative este perioada de creare a unor ţesuturi noi; în această
perioadă se consumă intens azot;
2. perioada fructificării este perioada când cresc cerinţele plantelor în fosfor şi în
microelemente;
3. perioada maturităţii este caracterizată prin acumularea de substanţe de rezervă în
seminţe, fructe, rădăcini prin maturarea ţesuturilor. În această perioadă creşte cerinţa în fosfor ca
factor de maturare, potasiu factor de calitate, bor factor de calitate respectiv rezistenţă la boli şi
dăunători.
Odată cu parcurgerea perioadei de vegetaţie, a fenofazelor, a vârstei se modifică şi consumul
de elemente nutritive. În acest sens distingem următoarele perioade de consum:
1. perioada critică a nutriţiei coincide cu primele faze de creştere şi dezvoltare, este
perioada când o aprovizionare necorespunzătoare determină dezechilibre;
2. perioada consumului maxim corespunde fenofazei cu creştere vegetativă intensă şi
începerea acumulării substanţelor de rezervă;
3. perioada eficienţei maxime când creşterea consumului coincide cu maturarea fructelor şi
acumularea substanţelor de rezervă.

Absorbţia elementelor nutritive de către plante

Procesul de absorbţie este un proces caracteristic plantelor, iar organele specializate pentru
aceasta sunt rădăcina şi frunza. Rădăcina este adaptată la funcţia de absorbţie a apei şi substanţelor
minerale prin perii absorbanţi. Zona piliferă sau a perilor absorbanţi se găseşte în vârful rădăcinii.
Perii absorbanţi sunt alcătuiţi din celule rizodermice modificate cu o lungime de ordinul

11
milimetrilor şi grosimea de ordinul micrometrilor (m)2. Ei au o permeabilitate mare faţă de apă.
Numărul perilor absorbanţi diferă mult în funcţie de specie. Lungimea rădăcinilor permite
explorarea solului şi absorbţia apei cu elemente minerale pe o adâncime mare.
Apa şi substanţele minerale din soluţia solului străbat ţesuturile rădăcinii pentru a ajunge la
vasele lemnoase prin care sunt transportate spre frunze.
Spaţiile pereţilor celulari ai rădăcinii au diametrul mai mare de 10 nm3. Diametrul ionilor
substanţelor nutritive este mult mai mic decât al spaţiilor pereţilor celulari şi anume de 0,13 nm
pentru Mg2+, 0,19 nm pentru Na+, 0,20 nm pentru Ca2+, 0,27 nm pentru K+, 0,30 nm pentru NH4+
ceea ce permite penetrarea ionilor în interiorul rădăcinilor.
Sensul de transport al ionilor este de la o concentraţie mai ridicată spre cea diluată tinzându-se
spre egalizarea concentraţiei dintre soluţia solului şi seva rădăcinii sau prin influenţa câmpului
electric determinat de întrepătrunderea dintre sistemul sol-plantă. Fenomenul de absorbţie are loc
datorită membranelor plasmatice reprezentate prin plasmalemă şi tonoplast care delimitează la
exterior citoplasma celulară.
Se presupune că membranele plasmatice sunt alcătuite dintr-un strat dublu de fosfolipide, ce
constituie o matrice fluidă, lichid-cristalină, în care sunt incluse proteinele membranale globuloase.
Pe cele două suprafeţe ale membranei pot fi găsite proteine de diferite tipuri. Membranele
lipoproteice sunt alcătuite din molecule de lipide polare orientate cu grupările hidrofile spre
exterior şi lanţul acil nepolar (hidrofob) spre mijlocul acestui bistrat (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Membranele plasmatice ale celulei vegetale

(după I. Burzo şi colab., 1993)

Fenomenul de absorbţie este influenţat de mai mulţi factori:

- concentraţia ionilor în faza lichidă;
- coeficientul de transpiraţie;
- ritmul de înnoire în sol cu elemente nutritive sau îngrăşăminte;
- capacitatea de tamponare a solului pentru diferiţi ioni.
Absorbţia elementelor nutritive în plante este un mecanism complex ce este influenţat de
metabolismul plantei respectiv de fenomenele de respiraţie, transpiraţie, evapo-transpiraţie etc.
Procesul depinde de factorii plantă: specie, soi, de factorii sol: pH, conţinutul în săruri, textură,
structură, de factori climă: temperatură, umiditate dar şi alţi factori precum prezenţa diferiţilor ioni
în soluţia solului: sinergism, antagonism.

2
m = 10-6m;
3
nm = 10-9m
12
 Factorii care afectează absorbţia Modul în care afectează absorbţia
Potenţialul fotosintetic Asimilarea elementelor nutritive este cea mai bună când frunzele
fixează cea mai mare cantitate de carbon pe unitatea de suprafaţă.
În acest caz intervine intensitatea fotosintezei (Ifs) ce depinde la
rândul ei de intensitatea luminii incidente şi de particularităţile
structurale ale frunzelor cât şi de poziţia frunzelor şi densitatea lor.
Vârsta plantei Rădăcinile tinere absorb elemente mult mai rapid decât plantele
mature.
În diferitele fenofaze ale creşterii plantelor necesarul de apă şi
elemente nutritive este diferit. Astfel în perioada de creştere şi
fructificare a plantelor absorbţia substanţelor minerale sporeşte.
Concentraţia soluţiei solului Absorbţia depinde în acest caz de specia studiată, de adaptarea
plantelor la un conţinut mai ridicat de săruri în sol.
Secreţiile radiculare Acizii organici secretaţi de rădăcinile plantelor în sol determină
solubilizarea unor compuşi minerali greu solubili care pot deveni
astfel accesibili plantelor.
Tehnica de aplicare Absorbţia este mai mare când aplicarea elementelor nutritive are
loc odată cu semănatul sau plantatul, la cuib sau în benzi.
Umiditatea solului Absorbţia apei cu sărurile minerale decurge în condiţii optime la
75 - 80 % din capacitatea totală pentru apă a solului.
Temperatura solului Temperatura scăzută diminuează absorbţia apei şi a substanţelor
minerale. Temperatura optimă pentru plante este de 20 - 35C.
Temperaturi foarte ridicate exterioare reduce procesul de absorbţie.
Luminozitatea Luminozitatea are o acţiune indirectă asupra absorbţiei. Lumina
determină deschiderea fotoactivă a stomatelor, intensificarea
procesului de transpiraţie şi stimularea procesului de absorbţie pe
cale pasivă.
Valenţa ionilor Ionii nutritivi şi în special cei cu valenţă mică sunt transportaţi mai
uşor prin membranele plasmatice. Ordinea de absorbţie la cationi
este: NH4+, K+, Na+, Mg2+, Al3+, Fe3+ iar la anioni: NO3-, Cl-, SO42-,
PO43-.

La nivelul rădăcinilor plantelor, coexistă atât fenomenul de absorbţie (asimilaţie), cât şi cel
de desorbţie (dezasimilaţie) a elementelor nutritive (fig. 1.3).

ABSORBŢIE
 
  
solul  rădăcină  soluţia solului
    
 DESORBŢIE 

Fig. 1.3. Mecanismul absorbţiei elementelor nutritive în plante

(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992)

Prin mecanismul de absorbţie rădăcinile plantelor absorb elementele nutritive sub formă
ionică. Ionii intră în reacţii de schimb cu celulele perişorilor absorbanţi.
Ionii elementelor nutritive sunt rezultaţi din disocierea unor săruri, acizi slabi sau compuşi
organici sunt cationi sau anioni care sunt preluaţi de compuşii organici din rădăcină şi integraţi în
metabolism.
Mecanismul absorbţiei poate fi un mecanism pasiv sau activ.

13
 Absorbţia pasivă. Membranele plasmatice sunt semipermeabile datorită interiorului
hidrofob al dublului strat lipidic care constituie o barieră pentru cele mai multe molecule polare
hidrosolubile, ele însă au o permeabilitate mare pentru apă.
Transportul moleculelor polare, cum sunt ionii, glucidele, aminoacizii şi numeroşi metaboliţi
se realizează cu ajutorul transportorilor proteici din membrană. Aceste substanţe pot transporta un
singur compus chimic într-o singură direcţie sau două substanţe în acelaşi sens sau în sensuri opuse.
La absorbţia pasivă participă atât ioni, cât şi molecule polare şi nepolare anorganice şi
organice.
Transportul prin membrană al substanţelor organice şi minerale cu greutate moleculară mică
se poate face pasiv prin fenomenul de difuzie invers gradientului de concentraţie. Trecerea se
realizează prin diferenţa de gradient de concentraţie dintre soluţia solului şi concentraţia sucului
celular al rădăcinilor şi este influenţat de procesul de evapo-transpiraţie al frunzelor plantei.
Difuziunea se face dinspre zona mai concentrată spre zona cea mai diluată, iar viteza procesului
depinde de mărimea şi masa moleculelor, de concentraţia soluţiei nutritive şi de temperatură.
Absorbţia pasivă are loc fără consum de energie şi constă într-o simplă trecere de la nivelul solului
în interiorul rădăcinilor în “spaţiul liber aparent”.
Absorbţia activă este absorbţia cu consum de energie prin schimb ionic ca urmare a unor
procese metabolice sau prin transfer de ioni în sistem redox. Absorbţia activă a ionilor constă în
trecerea acestora în rădăcină împotriva gradientului de concentraţie şi presiune.
Membrana celulelor rădăcinilor asigură un schimb permanent în funcţie de potenţialul lor
electric. În cazul în care rădăcina elimină protoni (H+)are loc absorbţia cationilor iar în cazul în care
elimină ioni hidroxil (OH-) se absorb anioni.
Absorbţia anionilor (NO3-, H2PO4-, Cl-) are loc prin ionizarea grupărilor carboxilice de la
substanţele pectice ce sunt conţinute de pereţii celulari. Cationii sunt absorbiţi prin schimbarea
protonilor substanţelor pectice cu cationii soluţiei nutritive.
În absorbţia activă intervin molecule transportoare specializate care sunt produşi
intermediari ai proceselor de fotosinteză-respiraţie. Moleculele transportoare se cuplează cu ionii
absorbiţi formând un complex care traversează membrana celulară şi pătrund în citoplasmă unde
urmează procesul de separare a complexului în părţi componente, ionul nutritiv fiind astfel absorbit
de plantă.
Molecula transportoare poate fi un produs al reacţiilor de fosforilare oxidativă sau a
metabolismului glucidic.
Procesul de transport este selectiv existând pentru fiecare ion sau grup de ioni molecule
transportoare specifice.
Desorbţia. Este un fenomen nedorit şi poate avea loc datorită prezenţei în soluţia solului a
unei cantităţi ridicate de elemente nutritive sau datorită influenţei unor factori climatici în condiţii
de stres.

Rezumat

Plantele, organisme autotrofe îşi produc singure substanţele necesare creşterii şi dezvoltării
prin absorbţia elementelor nutritive provenite din rezerva solului sau din îngrăşămintele aplicate.
Elementele necesare nutriţiei sunt absorbite de plante în diferite proporţii valorile acestora variind
de la concentraţii de ordinul ppmilor până la procente. Absorbţia este un fenomen complex care se
realizează în mod pasiv de la o concentraţie mai ridicată spre o concentraţie scăzută, activ prin
pătrunderea elementelor nutritive cu consum de energie. Aplicarea îngrăşămintelor trebuie să se
facă conform stării de aprovizionare optimă (nivelul critic pe curba lui Ollangier şi Prevost) cu preţ
de cost optim.

14
 Întrebări recapitulative

1. Care sunt factorii de vegetaţie şi rolul lor?

2. Care sunt elementele majore din compoziţia plantelor? Exemple.
3. Cum se clasifică elementele nutritive în funcţie de importanţa acestora pentru creşterea şi
dezvoltarea plantelor?
4. Clasificarea elementelor nutritive în funcţie de conţinutul lor în substanţa uscată a plantei.
5. Care este rolul azotului, fosforului şi potasiului în creşterea şi dezvoltarea plantelor?
6. Care sunt stările de aprovizionare a plantelor cultivate şi care este legătura la aplicarea
îngrăşămintelor?
7. Care sunt fazele de vegetaţie ale plantelor cultivate şi care este legătura acestora cu
perioadele de consum?
8. Care sunt fenomenele de absorbţie?
9. Care sunt factorii ce influenţează absorbţia elementelor nutritive în plantă?

15
 Capitolul 2
BAZELE AGROCHIMICE ALE FERTILIZĂRII ÎN RAPORT CU SOLUL

Cuvinte cheie: solul, componente, adsorbţie

Obiective: Cunoaşterea componentelor solului cu o atenţie deosebită la proprietăţile acestora a
fenomenului de adsorbţie şi factorilor care influenţează acest fenomen, pH-ul solului şi
importanţa acestuia în viaţa plantelor.

Solul, componente, rolul lor în creşterea fertilităţii solului

Solul este principalul mijloc de producţie, în agricultură este un corp natural dinamic rezultat
în urma acţiunii simultane a biosferei, atmosferei şi hidrosferei asupra litosferei. Pentru plantele
cultivate reprezintă suportul pentru creşterea sistemului radicular, rezervor de substanţe nutritive
necesare creşterii şi intermediarul pentru aplicarea îngrăşămintelor.
Solul este format din trei faze, fiecare având un rol bine stabilit.
Faza solidă reprezintă aproximativ 50 % din totalul solului şi are rolul de a susţine planta şi
a intermedia accesul elementelor nutritive către aceasta în timpul perioadei de vegetaţie.
Faza solidă este formată din aproximativ 45 % componente minerale şi 5 % componente
organice respectiv materia organică.
Componenta minerală este formată din minerale primare, minerale secundare şi săruri.
Mineralele primare reprezintă compoziţia rocii pe care s-a format solul.
Mineralele secundare s-au obţinut în urma unor procese de dezagregare şi apoi alterare sub
acţiunea agenţilor atmosferei şi biosferei asupra mineralelor primare respectiv a rocii pe care s-a
format solul. În urma acestor procese complexe şi de lungă durată s-au obţinut mai mulţi produşi
secundari şi anume: argilele, oxizii şi hidroxizii de fier şi aluminiu, săruri, praf, pulbere, nisip,
pietriş, bolovăniş.
Cea mai importantă caracteristică este cea legată de componenta argiloasă care este formată
din straturi alternative de tetraoxizi de siliciu şi octaedri de aluminiu care au sarcini negative libere
provenind de la oxidenul legat de Si şi Al. Aceşti tetraedri şi octaedri formează straturi alternative,
fie straturi formate din un tetraedru-un octaedru (mica, caolinitul), fie un tetraedru-un octaedru şi un
alt tetraedru (montmorilonitul, vermiculitul). Între straturi există un spaţiu liber care are capacitatea
de a reţine cationi, respectiv cationi de elemente nutritive.
Principala proprietate a componentei minerale este capacitatea de schimb cationic
(C.S.C.me/100 g), proprietate care permite solului să reţină sau să pună la dispoziţia plantelor
diferiţi cationi care reprezintă elemente nutritive necesare creşterii şi dezvoltării acestora (Ca2+,
Mg2+, K+, Fe2+ etc.).
Materia organică reprezintă acumularea de resturi vegetale şi animale în diferite stadii de
descompunere. Materia organică reprezintă o sursă de elemente nutritive pentru plante. Fiind
componentă a solului influenţează în mod direct însuşirile fizico-chimice ale acestuia şi asigură
totodată materialul energetic pentru microflora solului. Conţinutul de materie organică a solurilor
poate varia mult de la 1 % la chiar 8 - 9 %, iar principala componentă a acesteia este humusul.
Humusul reprezintă materia organică bine descompusă ca urmare a unor procese biologice şi
chimice. În urma acestor procese rezultă acizi humici (acizi organici cu catene lungi de carbon),
acizi fulvici (acizi organici cu catene scurte de carbon), huminele (săruri ale acizilor humici), cât şi
substanţe nehuminice.
Proprietatea acestor componente ale humusului este capacitatea de schimb cationică
(C.S.C.me/100 g), proprietate importantă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor, dar cea mai
importantă proprietate este aceea că prin componentele sale humusul se combină cu particulele

16
argiloase formând complexe organo-minerale stabile care determină structura solului. Acest
complex organo-mineral al solului se numeşte complexul adsorbtiv al solului.
Complexul adsorbtiv al solului, cât şi humusul determină principala proprietate a acestuia
fertilitatea.
Din punct de vedere agrochimic humusul asigură structura stabilă a solului, permeabilitatea
acestuia faţă de apă şi aer. Prin descompunerea acestuia se eliberează o cantitate mare de CO2 ce
ajută la solubilizarea substanţelor nutritive, este principala sursă de azot şi alte elemente nutritive
pentru plante.
Faza lichidă reprezintă aproximativ 25 % din totalul solului şi este principalul agent de
transport al elementelor nutritive, principala sursă prin intermediul căreia plantele absorb elemente
nutritive din faza solidă. Faza lichidă denumită impropriu soluţia solului, este apa din sol încărcată
cu ioni şi gaze (O2, CO2, N2 etc.). Apa din sol încărcată cu ioni şi gaze acţionează asupra
componentelor solului influenţând descompunerea şi încărcarea lui. Astfel faza lichidă conţine pe
lângă apă substanţe ionice, moleculare, coloidale de natură fie minerală fie organică şi gaze.
Componentele minerale ale fazei lichide sunt anioni (NO3-, H2PO4-, Cl- etc.) şi cationi (H+,
K+, Na+, Ca2+, Mg2+ etc.), iar componentele organice sunt părţi ale humusului descompuse de
metabolismul plantelor sau secreţiile rădăcinilor.
Conţinutul soluţiei solului variază foarte mult în funcţie de condiţiile de vegetaţie, umiditate,
temperatură cât şi de aplicarea îngrăşămintelor sau amendamentelor.
Faza gazoasă reprezintă în mare 25 % din compoziţia solului şi este mediul ce favorizează
activitatea microorganismelor şi prin acţiunea sa permite trecerea elementelor nutritive în forme
accesibile plantelor. Gazele ce compun faza gazoasă sunt azotul, oxigenul, bioxidul de carbon,
amoniacul şi uneori în funcţie de tipul de sol mercaptanul, metanul, hidrogenul sulfurat. Gazele
ocupă spaţiile din structura solului în competiţie directă cu soluţia solului. Aerul din sol are o
compoziţie aproximativă de 19 % O2, 79 % N2, 0,9 % CO2.
Gazele din sol se dizolvă în soluţia solului şi apoi acţionează asupra componentelor solide
ducând la eliberarea substanţelor nutritive. Activitatea solului sau a microorganismelor solului face
ca solul să conţină o cantitate mare de CO2. În interiorul solului gazele se deplasează prin difuzie şi
curgere liberă.

Capacitatea solurilor de a reţine elemente nutritive pentru plante

Capacitatea solurilor de a reţine elemente nutritive şi a le pune la dispoziţia plantelor se

numeşte adsorbţie. Această reţinere are loc prin mai multe fenomene fizice şi chimice legate de
complexul adsorbtiv al solului şi depinzând de mai mulţi factori. Reţinerea este influenţată în
principal de componenta argiloasă a solului cât şi de materia organică care au principala proprietate
precizată anterior şi anume capacitatea de schimb cationică.
Adsorbţia mecanică este însuşirea solului ca orice corp poros, de a reţine din apa care se
infiltrează particulele aflate în suspensie cu dimensiuni mai mari decât dimensiunea porilor
acestuia. Acest fenomen depinde de alcătuirea granulometrică a solului cât şi de structura lui şi
porozitatea acestuia. Astfel sunt reţinute substanţe fin dispersate, semidescompuse.
Adsorbţia polară sau capacitatea de reţinere fizică este reţinerea prin fenomene fizice de
suprafaţă, respectiv tensiunea superficială a substanţelor fin dispersate molecular în apă cât şi
substanţele gazoase. Această reţinere se manifestă la limitele de separare a fazelor solidă – lichidă,
lichidă – gazoasă, solidă – gazoasă.
Capacitatea de reţinere biologică, este însuşirea solului de a reţine din soluţia solului
substanţe cu ajutorul plantelor cu şi fără clorofilă. In acest caz intervin microorganismele solului,
cât şi plantele superioare care folosesc materia organică ca un material energetic, absorbind
elemente nutritive la nivelul microflorei solului şi care sunt puse ulterior la dispoziţia plantelor.
Adsorbţia polară este însuşirea solului de a reţine elemente nutritive cu schimb de baze
datorită complexului adsorbtiv al solului. Suma cationilor şi inclusiv a protonilor adsorbiţi, capabili
17
de schimb cu alţi cationi din soluţia solului defineşte capacitatea de schimb cationică. În acest caz
au loc adsorbţia cationilor Ca2+, Mg2+, K+, Na+, H+ etc.
Dacă complexul nu este saturat decât parţial reacţia continuă până la saturare. Schimbul este
instantaneu, echivalent în funcţie de valenţele cationilor, reversibil şi depinde totodată de raza ionică.
Adsorbţia anionilor are loc într-o proporţie mai mică (1 - 5 %) şi are loc ca urmare a
sarcinilor pozitive ce apar pe feţele laterale ale mineralelor argiloase sau a substanţelor organice.
Capacitatea de reţinere chimică este caracteristică tuturor ionilor şi este procesul de
trecere a acestora din forme solubile în forme greu solubile cu precipitare. Acest proces este
caracteristic ionilor de fosfor, caz în care se numeşte retrogradare.
Puterea de tamponare a solurilor este capacitatea solurilor de a se opune oricărei
modificări de pH prin adăugarea de acizi sau baze şi punerea în libertate a grupărilor de H + sau OH-
prin disocierea acestora. Această capacitate se datorează prezenţei coloizilor organici şi minerali
care prin sistemele lor de acizi sau baze slabe asigură sisteme amfotere.
Aceste sisteme amfotere sunt asigurate de prezenţa în soluţia solului a acizilor slabi: acidul
carbonic H2CO3, acizii humici şi acizii alumino-silicici, cât şi a sărurilor lor.
Această proprietate a solurilor este importantă pentru asigurarea unui regim optim din punct
de vedere al pH-ului pentru soluri cât şi pentru aplicarea amendamentelor şi îngrăşămintelor.
Paralel cu fenomenele de adsorbţie atunci când metabolismul plantei intervine apare şi un
fenomen numit desorbţia care duce la trecerea unor elemente absorbite în soluţia solului.
Adsorbţia este influenţată de o serie de factori fizici, chimici şi biologici:

1. Factorii fizici Umiditatea – Apa fiind totodată solvent dar şi mediu de difuzie pentru
elementele nutritive asigură solubilizarea (cu ajutorul CO2 dizolvat), dar
şi transportul elementelor nutritive; o umiditate mai mare o capacitate mai
mare de mobilizare şi transport a elementelor nutritive.
Temperatura – Temperatura este influenţată de climă, irigaţie; temperaturi
scăzute încetinesc procesele de transport şi fixare a elementelor nutritive;
temperatura optimă este între 10 - 30C.
Textura solului – Alcătuirea granulometrică influenţează procesul de
aeraţie, procesele de oxido-reducere din sol, dar şi activitatea
microorganismelor ceea ce conduce la o aplicare diferenţiată a
îngrăşămintelor.
Structura solului – Un sol fără structură influenţează nefavorabil
procesele chimice şi biochimice ale solului datorită lipsei de aer al
acestuia.
2. Factorii chimici Reacţia solului (pH) – are influenţă asupra mobilităţii elementelor
nutritive a tuturor compuşilor din sol; fiecare ion – element nutritiv are o
mobilitate bine stabilită în funcţie de pH; azotul şi sulful au o mobilitate
mai mare la un pH mai mic de 7 iar potasiul este mobil indiferent de pH
etc.
Potenţialul redox al solurilor influenţează prin oxidarea sau reducerea
ionilor elementelor nutritive. Cum plantele au o afinitate mai mare faţă de
elementele nutritive în valenţe inferioare Fe2+, Mn2+ etc. acesta este şi
legătura dintre acest indicator şi adsorbţie.
3. Factorii biologici Activitatea microorganismelor solului respectiv a faunei şi florei.

Formele elementelor nutritive din sol şi accesibilitatea lor pentru plante

Elementele nutritive din sol au fost cercetate de mult timp şi s-a căutat să se definească în
funcţie de locul unde se găsesc cât şi în funcţie de accesibilitatea acestora pentru plante mai multe
forme, şi anume:
18
a) Fixate în mineralele primare elementele nutritive se găsesc în forme greu solubile şi greu
accesibile pentru plante. Prin procese de dezagregare şi alterare aceste forme pot trece în altele
mai uşor accesibile pentru plante. Această formă reprezintă rezerva solului.
b) Fixate în forme neschimbabile, în compuşi minerali cu solubilitate diferită şi accesibilitate
redusă pentru plante.
c) Reţinută la suprafaţa particulelor coloidale ale solului, acestea trec uşor prin schimb în soluţia
solului şi sunt uşor accesibile pentru plante
d) Dizolvate în faza lichidă a solului sunt elemente nutritive ce trec din substratul mineral şi
organic în soluţia solului şi sunt preluate cu uşurinţă de plante.
Cunoaşterea formelor elementelor în sol ajută specialistul la cunoaşterea aplicării corecte a
îngrăşămintelor astfel încât să completeze necesarul de elemente uşor accesibile pentru plante.

Cerinţele plantelor de cultură faţă de pH-ul solului

Majoritatea plantelor agricole au o amplitudine destul de mare în ceea ce priveşte adaptarea
la pH-ul solului (tabelul 2.1), totuşi există un optim pentru fiecare specie în parte, iar depăşirea lui
duce la căderea recoltei.

Tabelul 2.1
Cerinţele plantelor faţă de reacţia solului
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992)
Plantele Limitele pH în care Plantele Limitele pH în care
plantele cresc şi se plantele cresc şi se
dezvoltă cel mai bine dezvoltă cel mai bine
I. Plante de câmp şi furajere
Tolerante la aciditate, pH 4 - 6
Festuca ovina 4,5 - 6,0 Orez 5,0 - 6,0
Festuca pratensis 4,5 - 7,0 Seradela 5,0 - 6,0
Agrostis 5,0 - 6,0 Secară 5,0 - 6,0
Cartof 5,0 - 6,0 Festuca rubra 5,5 - 6,5
Lupin galben 5,0 - 6,0 Arahide 5,5
Ovăz 5,0 - 6,0
Mijlociu tolerante (mezofile) la aciditate, preferă un pH între 5 şi 7
Hrişcă 5,5 - 5,7 Cânepă 6,0 - 7,0
Grâu 5,5 - 7,5 Dactylis 6,0 - 7,0
Porumb 5,5 - 7,5 Lolium 6,0 - 7,0
Tutun 5,5 - 7,5 Lupin dulce 6,0 - 7,0
Sorg 5,5 - 7,5 Phalaris 6,0 - 7,0
Timoftică 5,5 - 8,0 Mazăre 6,0 - 7,0
In pentru fuior 6,0 - 6,5 Fasole 6,0 - 7,0
Rapiţă 5,8 - 6,7 Trifoi 6,0 - 7,0
Tolerante la alcalinitate, preferă un pH între 6 şi 8
Alopecurus 6,0 - 7,5 Orz 6,5 - 8,0
Poa (firuţa) 6,0 - 7,5 Vicia (măzărichea) 6,5 - 8,0
Floarea-soarelui 6,0 - 7,5 Sfecla de masã 7,0 - 7,5
Muştar 6,0 - 7,5 Sfecla de zahăr 7,0 - 7,5
In pentru ulei 6,0 - 8,0 Rapiţa 7,0 - 8,0
Bromus 6,0 - 8,0 Sfecla furajeră 7,0 - 8,0
Lucernă 6,5 - 7,5

Concentraţia ionilor de hidrogen şi hidroxil în faza lichidă a solului determină bazicitatea şi

aciditatea acestuia. În mod obişnuit, solurile se apreciază din punct de vedere al pH-ului soluţiei
solului după scala prezentată în tabelul 2.2.

19
 Majoritatea plantelor de cultură nu pot suporta un pH sub 4,5 sau peste 8,3 şi nici variaţii ale
acestuia. Cunoaşterea pH-ului cerut de plante dă posibilitatea alegerii celor mai potrivite forme de
îngrăşământ ca şi stabilirea necesităţii de corectare a reacţiei solului.

Tabelul 2.2
Caracterizarea solurilor după valoarea pH (0 - 20 cm)
Extract în
Caracterizarea Extract în Caracterizarea suspensie
suspensie salină suspensie apoasă apoasă
1: 2,5 1:2,5 1:2,5
Practic neutru 6,01 - 6,50 6,81 - 7,20 Foarte slab 7,21 - 7,50
Foarte slab acid 5,01 - 6,00 6,41 - 6,80 alcalin 7,51 - 8,00
Slab acid 4,21 - 5,00 5,81 - 6,40 Slab alcalin 8,01 - 8,40
Moderat acid 3,51 - 4,20 5,01 - 5,80 Moderat alcalin 8,41 - 9,00
Puternic acid 3,50 4,31 - 5,00 Puternic alcalin 9,01 - 10,00
Foarte puternic - 3,51 - 4,30 Foarte puternic
acid alcalin  10,10
Extrem de acid -  3,50 Excesiv de
alcalin

Rezumat

Solul reprezintă suportul pentru plante şi intermediarul prin care plantele se aprovizionează
pentru creştere şi dezvoltare. În funcţie de conţinutul solului în argilă şi humus cât şi formarea unui
complex adsorbtiv stabil, bine format, acţionează fenomenele de adsorbţie şi astfel planta poate
realiza productivitatea sa genetică. Un alt factor ce trebuie luat în seamă este pH-ul solului care
poate determina dezvoltarea în bune condiţii a plantelor.

Întrebări recapitulative

1. Componentele solului şi importanţa lor agrochimică.

2. Care este proprietatea cea mai importantă a componentei minerale şi a materiei organice
care determină adsorbţia elementelor nutritive?
3. Enumeraţi tipurile de adsorbţie. Definiţie, mecanisme.
4. Ce este puterea de tamponare a solurilor şi care este importanţa ei agrochimică?
5. Enumeraţi câţiva factori ce influenţează mobilitatea elementelor nutritive în sol.
6. Care sunt formele elementelor nutritive în sol din punct de vedere agrochimic?
7. Cum se pot caracteriza solurile în funcţie de pH?

20
 Capitolul 3
PRINCIPALELE MATERIALE DE FERTILIZARE

Cuvinte cheie: îngrăşămintele, sortiment, folosire, amendamentele, sortiment, folosire

Obiective: Cunoaşterea sortimentului de îngrăşăminte chimice şi organice, a proprietăţilor fizice şi
chimice ale acestora în legătură cu aplicarea lor la diferite culturi şi epoci.
Aplicarea corectă a amendamentelor şi cunoaşterea materialelor de amendare

Îngrăşămintele sunt substanţe de origine naturală sau industrială, simple sau complexe care
se aplică în stare solidă sau lichidă, la suprafaţa solului sau pe plantă care asigură nivelul de
aprovizionare solicitat de plantă în vederea creşterii şi dezvoltării armonioase în scopul obţinerii de
producţii ridicate şi de o bună calitate pentru c onsum.
În funcţie de natura lor îngrăşămintele se împart în două categorii chimice şi naturale.
Îngrăşămintele chimice sunt obţinute pe cale industrială în urma unor procedee chimice.
Clasificarea continuă dacă ţinem cont de elementul activ pe care îl conţin, şi anume îngrăşăminte cu
un element, cu două şi mai multe elemente nutritive.
a) îngrăşăminte cu azot, lichide sau solide care au ca element activ azotul sub formă amoniacală,
nitrică sau amidică. Majoritatea îngrăşămintelor cu azot sunt uşor solubile în apă, uneori
higroscopice cu mare accesibilitate pentru plante;
b) îngrăşăminte cu fosfor, fosforul fiind sub formă de fosfaţi. Sunt îngrăşăminte uşor solubile până
la greu solubile în apă sau solvenţi convenţionali, uşor până la greu accesibile pentru plante,
aplicarea lor trebuie să ţină cont de tipul de sol şi caracteristicile fizice şi chimice ale acestuia;
c) îngrăşăminte cu potasiu cuprind săruri ale potasiului uşor până la greu solubile în apă.
d) îngrăşăminte cu macroelemente de ordin secundar (S, Mg, Fe);
e) îngrăşăminte cu microelemente (cu elementele Zn, Cu, Mo etc.);
f) îngrăşăminte complexe şi mixte. Îngrăşămintele complexe sunt cele ce conţin două sau trei
elemente şi care a fost obţinut în urma unui proces chimic specific. Îngrăşămintele mixte conţin
două sau trei elemente , iar procesul de obţinere a fost cel de măcinare şi amestecare a două sau
mai multe îngrăşăminte simple.
Îngrăşămintele organice sunt produse reziduale naturale de origine organică ce se pot obţine
direct în diferite gospodări prin diverse procese. Unele din cele mai cunoscute îngrăşăminte
organice sunt:
1. Gunoiul de grajd, urina mustul, gunoiul de păsări, composturile;
2. Turba;
3. Îngrăşămintele verzi

Caracteristicile de bază ale unui îngrăşământ

Cercetătorii din domeniul chimiei care se ocupă cu realizarea de noi produse în domeniul
îngrăşămintelor sunt preocupaţi de mai multe aspecte care în prezent reprezintă unele probleme
pentru cei ce utilizează aceste produse şi anume conţinutul în elemente nutritive, higroscopicitatea
unora dintre ele, solubilitatea cu problema legată de levigare şi altele şi în ultimul timp preţul de
cost al acestora.
Idealul în acest domeniu ar fi un îngrăşământ care să posede următoarele caracteristici (după
D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992):
a) Conţinut ridicat în macroelemente (N, P, K);
b) Conţinut scăzut în microelemente (raport 200:1)

21
c) Îngrăşămintele solide să nu fie higroscopice şi să aibă solubilitate ridicată când sunt introduse în
sol;
d) Să nu se fixeze în sol în forme greu accesibile plantelor;
e) Să nu se piardă prin levigare;
f) Să aibă o reacţie acidă pentru solurile bazice şi una bazică pentru solurile acide;
g) Să fie uşor de fabricat;
h) Să se păstreze uşor;
i) Să aibe un preţ de producţie scăzut.

Exprimarea substanţei active din îngrăşăminte

Caracteristica de bază a unui îngrăşământ şi măsura care asigură un calcul corect al dozelor
necesare de aplicat la diferite culturi este substanţa activă a acestuia. La un îngrăşământ nu toată
cantitatea fizică aplicată reprezintă elementul nutritiv pe care vrem să-l aplicăm. De aceea este
necesară cunoaşterea substanţei active sau calculul ei. Calcularea substanţei active se poate realiza
doar la îngrăşămintele a căror formulă este cunoscută. La celelalte trebuie să ne orientăm după
buletinul de analiză ce se livrează odată cu îngrăşământul. Substanţa activă poate fi exprimată în
element chimic: N, P, K sau în oxizi: P2O5, K2O, CaO, MgO etc.
Exemplu de calcul:
Îngrăşământul este azotatul de amoniu. Formula chimică este NH4NO3
Cunoscând masele atomice se calculează masa moleculară: M = 80
La 80 g NH4NO3………………..2.14 g N
100 gNH4NO3………………..x g N………..x = 35,00 % Ns.a.

Metodele de aplicare a îngrăşămintelor

Metodele de aplicare a îngrăşămintelor trebuie să ţină cont de sol, plantă şi posibilele

transformări ale acestor materiale în timpul folosirii.
După epoca de aplicare se disting trei metode principale.
Fertilizarea de bază. Aplicarea îngrăşămintelor se îmbină cu lucrările solului: arătura
adâncă, în acest fel se încorporează cea mai mare parte a îngrăşămintelor fosfatice şi potasice
respectiv 1/2 până la 2/3 din acestea. Această fertilizare se face concomitent cu aplicarea unei doze
corespunzătoare de gunoi de grajd.
Fertilizarea odată cu semănatul sau plantatul asigură plantelor elementele necesare în
primele faze de vegetaţie respectiv 20 - 30zile. Îngrăşămintele se aplică cu maşini speciale pe
acelaşi rând, odată cu sămânţa, răsadul. Se aplică 1/4 din cantitatea totală de îngrăşăminte.
Fertilizarea în timpul vegetaţiei sau fertilizare suplimentară care are ca scop să completeze
necesarul de elemente nutritive în diferite faze de vegetaţie. Se aplică fie pe rânduri prin împrăştiere
sau încorporare fie odată cu irigarea culturilor.

Formele elementelor nutritive uşor accesibile plantelor

Sursele principale de elemente nutritive pentru plante provin din sol şi din îngrăşăminte iar
acestea conţin elementele în diferite forme chimice. Plantele au o afinitate aparte pentru fiecare ion
din soluţie. Accesibilitatea mai mare sau mai mică a diferiţilor cationi şi anioni este dată în
următorul tabel.

22
 Tabelul 3.1
Formele elementelor uşor accesibile plantelor

Elementul Forma cea mai uşor accesibilă pentru plante

Azotul NH4+/NO3- şi NH2-
Fosforul Săruri ale acidului fosforic: H2PO4-, HPO42-
Potasiul Ionul K+
Magneziul Mg2+
Calciul Ca2+
Sulful SO42-
Fierul Fe2+
Molibdenul MoO42-
Manganul Mn2+

Sortimentul de îngrăşăminte chimice. Clasificare, proprietăţi, utilizare

Îngrăşăminte cu azot
În solul arabil cantitatea de azot total variază în medie pe adâncimea 0 - 20 cm între 0,1 și
0,4%, iar în orizonturile mai adânci scade, astfel încât la câţiva metri lipseşte. Prezenţa azotului în
sol se datorează activităţii microbiologice, ca urmare a transformării azotului atmosferic, a azotului
din humus cât şi din îngrăşăminte. Peste 95 % din azotul stratului arabil este de origine organică.
În plantă, conţinutul în azot total variază între 0,2 și 4,5 % apreciat la substanţă uscată, fiind
mai ridicat în seminţe şi la plantele leguminoase.
Carenta în azot, duce la încetinirea formării substanţelor proteice, la oprirea creşterii și
dezvoltării plantelor, cât şi înmuguririi.
Azotul în plante provine primordial din sol sau din azotul atmosferic prin precipitaţii. Pe
această cale azotul este fixat biochimic printr-un proces enzimatic de reducere şi trecere într-o
legătura organica. Fixarea biochimica a azotului este un proces complex care este guvernat de unele
enzime care duc la ruperea legăturii azotului molecular rezultând unii compuşi intermediari ca
hidrazina, hiroxilamina care în reacţie cu compuşii organici ce conţin gruparea carbonil dau naştere
la substanţe organice azotate.
În sol sursa principala de azot folosită pentru nutriţia plantelor o constituie ionii de NH4+,
ionii NO3- și amidic NH2-. Toate au aceeaşi valoare fiziologică. Utilizarea de către plante a azotului
nitric sau amoniacal depinde de condiţiile de sol şi caracteristicile plantei.
Îngrăşămintele cu azot folosite în agricultură sunt săruri ale acizilor tari acid sulfuric, acid
clorhidric, acid azotic precum şi săruri ai unor acizi slabi ca acidul carbonic.
Folosirea îngrăşămintelor cu azot se face mult mai bine dacă se aplica împreuna cu cele de
fosfor şi potasiu care ajută la ameliorarea condiţiilor de nutriţie. Toate plantele reacţionează pozitiv
la aplicarea îngrăşămintelor cu azot, eficienţa diferă cu specia sau chiar cu soiul. Aplicarea trebuie
efectuată în mai multe etape astfel plantele reacţionează pozitiv dacă aplicarea se face în prima
jumătate a perioadei de vegetaţie.

Îngrăşăminte cu fosfor
În sol fosforul provine de la roca parentală pe care acesta s-a format. În orizontul arabil
conţinutul de fosfor total variază între 0,03 și 0,24 % P2O5. Fosforul din orizontul arabil scade cu
adâncimea respectiv între 0,02 și 0,16 % P2O5. Cea mai mare parte a fosforului in orizontul arabil
este format din compuşi minerali (50 - 70 %), iar restul este format din compuşi organici.
În plantă conţinutul de fosfor variază cu soiul, tipul organului (între 0,2 % în tulpini şi
frunze și 0,8 - 1,5 % P2O5 în seminţe).

23
 Carența în fosfor se manifestă printr-o încetinire a creşterii, a formării fosfoproteinelor,
frunzele rămân subţiri, peţiolul se alungeşte, frunzele se îngălbenesc sau se brunifică devenind
uneori violacee. Se reduce procesul de fructificare, de întârziere a maturări fructelor.
Eficienţa îngrăşămintelor cu fosfor depind de plantă (soi, specie), de condiţiile de sol şi de
modul de aplicare (perioada, lucrările solului).
Plantele reacţionează fie foarte bine (grâul, fasolea, sfecla de zahăr, tomatele etc.), bine spre
moderat (cartoful, porumbul, mazărea etc.) sau slab (hreanul, ovăzul, secara etc.) faţă de aplicarea
îngrăşămintelor cu fosfor. (după D.Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992).
Cercetările întreprinse în ţara noastră arată că pe un kilogram de fosfor, P2O5, folosit ca
îngrăşământ, se obţin, în raport de condiţiile de sol şi agrotehnica aplicată sporuri mari de recoltă.
Eficienţa îngrăşămintelor cu fosfor se manifestă pe o perioadă mai lungă de la aplicare (2 - 3 ani),
deoarece coeficientul de folosire a acestor îngrăşăminte este în primul an de doar 30 - 40 %. Se
recomandă folosirea îngrăşămintelor cu fosfor împreună cu gunoiul de grajd pentru a mării eficienţa
acestora.

Îngrăşăminte cu potasiu
În sol, potasiul provine din rocile parentale pe care a luat naştere solul, mai bogate fiind
rocile magmatice. Conţinutul total de potasiu total al scoarţei variază în jurul a 2,3 % K2O,iar în
orizontul arabil potasiul este cuprins între 1,5 - 2,3 % K2O. Solurile argiloase au un conţinut mai
ridicat în potasiu decât celelalte tipuri de sol.
În plante conţinutul de potasiu variază cu specia, vârsta şi organele vegetative. Cea mai
mare cantitate de potasiu se găseşte în organele tinere, în frunze şi fructe. Pentru plante principala
sursă de aprovizionare cu potasiu o constituie solul, hidrosfera şi aportul adus de gunoiul de grajd.
Eficienţa îngrăşămintelor cu potasiu depinde de plantă, tipul de sol şi felul îngrăşământului.
Unele plante sunt mari consumatoare de potasiu: floarea-soarelui, cartoful, sfecla de zahăr etc.,
altele au capacitatea de a lua potasiu din forme insolubile din sol. Unele plante sunt foarte sensibile
la aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu precum conopida, castraveţii, varza, altele au sensibilitate
scăzută precum fasolea, căpşunul, mazărea etc.

Îngrăşăminte complexe şi mixte

Agricultura intensivă necesită aplicarea de îngrăşăminte ce conţin concomitent mai multe
elemente fertilizante.
Când din amestecul materiilor prime rezultă compuşi noi, produsul poartă numele de
îngrăşământ complex, iar când prin amestec nu rezulta un compus nou produsul rezultat se
numeşte îngrăşământ mixt.
Aceste îngrăşăminte au o serie de avantaje care le impune în folosire mai frecventă decât
îngrăşămintele simple care sunt folosite doar pentru completarea punctuală a unor carenţe specifice.
Acestea au însuşiri fizico-chimice mai bune, sunt granulate, au o reacţie neutră, deci pot fi folosite
pe orice tip de sol, nu sunt higroscopice, au un coeficient de folosire a elementelor nutritive ridicat,
la aplicare se face economie de transport, ambalare şi folosire.
Sortimentul de îngrăşăminte chimice complexe şi mixte pot fi formate din două elemente:
NP, NK, PK sau cu trei elemente NPK.
Când denumim un îngrăşământ complex trebuie să spunem componentele şi apoi substanţa
activă a lor. Spre exemplu: Nitrofoska 13: 26: 13. Aceasta înseamnă că îngrăşământul conţine % N:
% P2O5: % K2O respectiv un conţinut 13 % N, 26 % P2O5 şi 13 % K2O.

Îngrăşăminte organice naturale

Îngrăşămintele organice sunt îngrăşămintele locale ce se obţin din diferite produse de origine
vegetală sau animală printr-o prelucrare prealabilă efectuată în apropiere de locul de obţinere. Între

24
aceste îngrăşăminte putem enumera gunoiul de grajd, gunoiul de păsări, turba, urina, mustul de
gunoi de grajd şi compostul.
Aceste îngrăşăminte asigură îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului ajută la
sporirea fertilităţii acestuia fiind factor energetic pentru microorganismele solului.

Gunoiul de grajd
Gunoiul de grajd este un îngrăşământ natural la îndemâna tuturor deoarece se poate obţine în
orice gospodărie ce are unul sau mai multe animale.
Gunoiul de grajd este de fapt un amestec alcătuit din dejecţii solide şi lichide ale animalelor
domestice împreună cu aşternutul de paie, coceni, muşchi sau alte materiale la îndemâna tuturor pe
care animalele îl folosesc. Este un îngrăşământ complex ce conţine o serie de elemente nutritive
necesare plantelor: N, P, K, Ca, Mg, B, Mn etc.
Cantitatea de gunoi de grajd ce se poate acumula în cursul unui an într-o gospodărie este
legată de numărul de animale, specia acestora, cantitatea de aşternut folosit, felul hranei şi calitatea
ei cât şi numărul de zile de stabulaţie. O formulă de calcul ce poate fii utilizată cu succes este:
Cgg = (H/2 + A).4
în care: Cgg este cantitatea de gunoi de grajd proaspăt;
H – cantitatea de substanţă uscată din hrană;
A – cantitatea de substanţă uscată din aşternut.
Compoziţia gunoiului de grajd este variată deoarece conţine substanţele care au luat parte
la formarea masei vegetale din hrana animalelor. Aceste substanţe suferă o serie de transformări atât
pe timpul trecerii prin organismul animal, cât şi la depozitarea ulterioară până la folosire.
Compoziţia gunoiului de grajd proaspăt (tabelul 3.2) variază în raport cu specia şi vârsta
animalelor, cu hrana, cu felul aşternutului şi cantitatea acestuia.

Tabelul 3.2
Compoziţia medie a gunoiului de grajd proaspăt (%)
Părţile Conţinutul mediu de substanţe, în kg, la 100 kg gunoi de grajd
componente proaspăt (aşternut de paie)
amestecat de cal de cornute mari de oi de porci
Apă 73 - 75 71 77 64 72
Materie organică 21 - 23 25 20 31 25
Azot (N) 0,50 0,58 0,45 0,83 0,45
Fosfor (P) 0,11 0,12 0,10 0,10 0,08
Potasiu (K) 0,50 0,52 0,49 0,55 0,50
Calciu (Ca) 0,25 0,15 0,28 0,23 0,13

Calitatea gunoiului de grajd variază şi acesta cu modul de depozitare şi fermentarea

acestuia cât şi cu timpul de fermentare.
În practică după durata de depozitare şi gradul de fermentare se deosebesc patru feluri de
gunoi de grajd:
1. gunoi de grajd proaspăt când paiele sunt tari, rezistente şi au culoarea galbenă. Timpul de
fermentare este zero;
2. gunoi de grajd semifermentat când structura paielor încă se cunoaşte dar acestea nu mai sunt
tari, se rup uşor, culoarea paielor devine cafeniu închis. În timpul fermentării s-a pierdut 20 - 30 %
din greutatea iniţială a gunoiului de grajd;
3. gunoi de grajd fermentat când structura paielor nu se mai cunoaşte este o masă brună-
negricioasă cu aspect unsuros. În timpul fermentării s-a pierdut aproape 50 % din greutatea
iniţială a gunoiului de grajd;

25
4. gunoi de grajd foarte bine fermentat se prezintă ca o masă pământoasă, culoare negricioasă se
mai numeşte şi mraniţă. În timpul fermentării s-a pierdut aproape 70 - 75 % din greutatea
iniţială a gunoiului de grajd.
Compoziţia chimică după fermentare variază în limite foarte mari, însă în medie el conţine:
0,5 - 0,6 % N, 0,25 - 0,4 % P2O5, 0,6 - 0,8 % K2O, 75 % apă şi 25 % substanţă uscată. Prin
descompunerea gunoiului de grajd în timpul fermentării se modifică raportul C/N care la gunoiul de
grajd proaspăt este cuprins în medie de la 19/1 la 25/1 prin fermentare se modifică şi devine 11/1 -
16/1 apropiindu-se foarte mult de raportul materiei organice din sol.
În gunoiul de grajd proaspăt substanţele nutritive se află în cea mai mare parte în forme care
nu pot fii luate cu uşurinţă de către plante. În afară de acest dezavantaj dacă gunoiul de grajd se
introduce proaspăt în sol favorizează pierderea umezelii din sol, imobilizează azotul din nitraţi şi
din alte forme în dauna plantelor. De aceea este de preferat ca acesta după ce este scos din grajd să
fie depozitat raţional şi a suferi o descompunere numită fermentare. Există mai multe procedee de
colectare a dejecţiilor animale respectiv împreună cu aşternutul, separat dejecţiile solide de cele
lichide, prin spălare cu apă a grajdurilor sau pe aşternut permanent completat pe măsură ce se
murdăreşte. Fermentarea gunoiului de grajd se face într-o platformă cu o lăţime de 4-20 m şi
lungimea după necesitate, aşezată la distanţă de grajd. Fermentarea este condiţionată de umiditatea
materialului, aeraţie şi temperatură.

Tabelul 3.3
Tipurile de fermentare în funcţie de aşezare
Tipul de fermentare Modul de aşezare a Timp de fermentare Temperatura de Valoarea
gunoiului de grajd fermentare fertilizantă
În grămezi La întâmplare, de nedeterminat Nedeterminat Scăzută
nesistematice formă neregulată
Aerobă la cald Prin aşezare în 2 - 3 luni 50 - 60C Medie
platformă afânat
Anaerobă, la rece Prin aşezare îndesată 3 - 4 luni 30 - 35C vara Mare
20 - 25C iarna
Combinată iniţial Iniţial aşezare afânată 4 - 5 luni Mare
aerob şi apoi anaerob şi apoi îndesată
Sub picioarele In interiorul grajdului Nedeterminat până la Mare
animalelor sau ridicarea nivelului în
aşternut permanent, grajd
condiţii de
fermentare anaerob

Gunoiul de grajd se poate încorpora în sol în principiu în orice timp al anului. Cel mai bine
este ca încorporarea să se facă odată cu lucrările solului din toamnă - vară. Împrăştierea trebuie să
fie uniformă şi să fie încorporat în sol în aceeaşi zi sub brazda de plug. Aplicarea gunoiului de grajd
este favorabilă la toate plantele de cultură, dar acţiunea lui se poate întinde pe perioada a 2, 3 şi
chiar 4 ani.
Tulbureala este îngrăşământul natural rezultat în urma colectării dejecţiilor animale prin
curăţirea grajdurilor prin spălare cu cantităţi de apă în raport de 1 parte dejecţii şi 2 - 3 părţi apă.
Acest amestec se lasă să fermenteze 2 - 3 săptămâni după care se poate aplica în câmp.
Compostul constituie un îngrăşământ organic sau organo-mineral ce se obţine prin
fermentarea diferitelor resturi vegetale şi animale din gospodărie, singure sau în amestec cu diferiţi
compuşi minerali var, cenuşă, nămol, până când substanţele nutritive trec în forme accesibile
plantelor. Ca resturi organice pot fi deşeuri din gospodăriile individuale ale fiecărui agricultor.
Fermentarea se face pe platforme aşezate la suprafaţa pământului care sunt similare cu cele
pentru gunoiul de grajd. Componentele se mărunţesc şi se aşează în platforma sub formă de straturi
apoi amestecul astfel format se udă cu apă sau urină sau must de gunoi de grajd. Se execută găuri de
26
aerisire. Se produc procese de descompunere aerobă. După două luni grămezile astfel formate se
desfac şi se reclădesc pentru a se completa procesul de compostare.
Compoziţia compostului variază foarte mult în funcţie de materialele care l-au format. În
medie conţine 0,15 - 0,95 % N, 0,14 - 1,2 % P2O5, 0,3 - 1,85 % K2O.
Compostul poate fi utilizat la orice fel de plantă. Are acţiune rapidă.

Îngrăşăminte verzi
Îngrăşămintele verzi constau din încorporarea în sol a unor plante în stare verde în special
leguminoasele. Îngrăşămintele verzi au o acţiune complexă datorită faptului că îmbogăţesc solul în
substanţe organice ca urmare a descompunerii acestora, măreşte rezervele de azot necesare plantelor
de cultură, împiedică spălarea substanţelor nutritive uşor solubile, îmbunătăţeşte regimul hidric al
solului unde au fost încorporate. Plantele utilizate trebuie să dea o masă vegetală mare şi să fie
nepretenţioase la condiţiile de sol. Plantele care se folosesc ca îngrăşăminte verzi sunt prezentate în
tabelul 3.4.

Tabelul 3.4
Plantele folosite ca îngrăşământ verde în raport cu condiţiile de sol
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu)
Zona agricolă Soluri
de cultură nisipoase lutoase argiloase sărăturoase
Zona foarte Lupin galben, Lupin albastru, Lupin albastru, -
favorabilă trifoi încarnat, lupin galben, lupin peren,
(precipitaţii peste măzăriche seradella, lupin lupin alb, trifoi
550 - 600 mm păroasă, sulfină peren, lupin alb, mărunt,
anual) albă, seradella. latir, trifoi roşu, măzăriche
trifoi mărunt, comună, bob
hrişcă, secară. mărunt, rapiţă
colza.
Zona favorabilă Lupin galben, Rapiţă, floarea- Lintea pratului
Lupin cu
(precipitaţii peste sulfină albă. soarelui, lintea (latir) mazăre,
floarea roşie,
500 mm anual) pratului, muştar rapiţa lupin alb,
sulfină, hrişcă,
floarea-
soarelui,
măzăriche
păroasă
Soluri în regim Măzăriche Lintea pratului, Lintea pratului, -
irigat păroasă, trifoi sulfină fasole,
mărunt. măzăriche

Îngrăşămintele verzi sunt plante care se cultivă fie în cultură în perioada principală de
vegetaţie sau ca o cultură intermediară. Eficienţa acestora creşte dacă înainte de semănat se dau şi
îngrăşăminte chimice şi se respectă regulile agrofitotehnice cerute de fiecare plantă. Eficienţa este
echivalentul folosirii a 20 t/ha gunoi de grajd.
Turba se prezintă sub forma unui sediment din resturi vegetale de plante depuse în locuri
umede. Se găseşte în ţară în zona muntoasa. Turba conţine în medie 1 - 3,1 % N, 0,08 - 0,22 % P2O5,
0,07 - 0,25 % K2O.

27
 Amendarea solurilor acide şi alcaline

Corectarea reacţiei acide a solurilor

În ţara noastră solurile acide se găsesc în zona pădurilor de foioase şi răşinoase. Repartiţia
teritorială a solurilor agricole cu reacţie acidă reprezintă circa 5.700.000 ha, din care aproximativ
30 % revine terenurilor agricole.
Aciditatea solurilor este dată de ionii de hidrogen aflaţi liberi în soluţia solului, cât şi de
ionii de H+ şi Al3+ adsorbiţi la suprafaţa particulelor coloidale.
Aciditatea potenţială poate servi ca măsură pentru stabilirea cantitativă a dozei de
amendament. Aciditatea potenţială este împărţită în mod convenţional în aciditate de schimb şi
aciditate hidrolitică.
La folosirea amendamentelor trebuie să ţinem cont de valoarea de neutralizare a acestora,
care este măsura de neutralizare a 1g de amendament comparativ cu carbonatul de calciu. O unitate
de neutralizare corespunde la 10 mg CaO ce neutralizează 1 ml HCl 0,357 N, iar 100 kg CaO pur
dau 100 de unităţi de valoare neutralizantă (tabelul 3.5).

Tabelul 3.5
Valoarea de neutralizare a amendamentelor
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992)
Produse folosite pentru corectarea În valori relative faţă de
reacţiei acide a solurilor CaCO3 = 100 CaO = 100
CaCO3 – piatră de var 100 56
CaO – var stins 150 - 185 100
Ca(OH)2 – var stins 138 75
Marnă 50 - 60 32
MgO 260 140
MgCO3 134 67
Spumă de defecaţie 65 35

Nevoia dozei de amendament se stabileşte în funcţie de pH-ul determinat în KCl N/1 sau în
apă distilată şi se poate face o apreciere a necesităţii de amendare astfel:
- la pH < 4,5 nevoia de amendare este mare;
- la pH cuprins între 4,6 şi 5,5 necesarul de amendament este mijlociu;
- la pH cuprins între 5,5 şi 5,8 nu este necesar să se facă amendare.
Doza de amendament calcaros se calculează astfel:
x.10.50 100
DozaCaCO3t / ha  Gv.h.
1000 k
în care: x – aciditatea hidrolitică în me/100 g sol;
10 – coeficient pentru trecerea de la 100 g sol la 1 kg sol;
50 – coeficient pentru trecere de la 1 mg CaCO3 la 1 kg sol, care provine de la faptul că 1
miliechivalent de H+ corespunde cu 50 mg CaCO3;
Gv – greutatea volumetrică a stratului arabil supus ameliorării, în t/ha;
H – grosimea stratului de sol ameliorat, în m;
1000 – factor de transformare de la kg la t;
k % de CaCO3 din materialul folosit pentru a obţine doza de amendament – substanţă fizică.
Amendamentele se pot aplica în orice perioadă a anului. Din punctul de vedere al
transformărilor care au loc în sol după aplicare cel mai bine este a se aplica amendamentele prin
împrăştiere înainte de arătura de vară şi încorporat odată cu aceasta. Adâncimea de încorporare are
o mare importanţă asupra corectării reacţiei acide a solurilor. Aplicarea la suprafaţa solului a unor
doze de 4 - 5 t/ha, fără încorporare ulterioară produce schimbarea cu o unitate de pH pe adâncimea
de 0 - 15 cm, abia după 8 - 12 ani.

28
 Aplicarea amendamentelor se recomandă a se face concomitent cu aplicarea unei doze de
20 - 30 t/ha gunoi de grajd pentru a asigura un substrat organic pentru plante.

Corectarea reacţiei solurilor saline şi alcaline

În urma cartărilor agrochimice şi pedologice efectuate în România, solurile cu un conţinut
ridicat în săruri solubile ocupă o suprafaţă de peste 515.000 ha, respectiv 2,8 % din teritoriul
agricol. Aceste soluri sunt răspândite în zonele de stepă şi silvostepă.
Cauzele care au dus la formarea acestor soluri sunt naturali ca: roca mamă, relieful,
adâncimea pânzei de apă freatică la adâncime scăzută, compoziţia chimică a apei freatice ce conţine
cantităţi ridicate de săruri de Na, Cl, SO42- etc., factori climatici ca temperatura ridicată şi
precipitaţii scăzute, sau datorită intervenţiei omului prin irigaţii, drenaj nefavorabil sau construcţii
hidrotehnice.
Cele mai frecvente săruri ce se găsesc în solurile sărăturate din România sunt: NaCl, CaCl2,
Na2CO3, NaHCO3, Na2SO4, MgCl2, MgSO4, CaSO4.
Cantitatea mare de săruri solubile se poate acumula la o adâncime de la suprafaţă 30 - 50 cm,
dar şi în orizontul de suprafaţă.
Pentru stabilirea nevoilor de amendare pentru săruri solubile este necesar să se cunoască
conductibilitatea electrică a extractului de saturare care trebuie să fie sub 4 mm ho, conţinutul ionic
al acestor săruri, gradul de saturare sau salinizare, suma bazelor adsorbite, repartizarea pe profil a
sărurilor şi grosimea orizontului sărăturat.
După gradul de sărăturare care exprimă conţinutul cantitativ de săruri solubile în stratul
arabil se deosebesc:

Tabelul 3.6
Clasificarea solurilor în funcţie de conţinutul de săruri solubile

Tipul de sol Conţinutul de săruri solubile în substrat, %

Nesalinizat < 0,20
Slab salinizat 0,30 - 0,60
Mijlociu sărăturate 0,70 - 0,90
Puternic sărăturate > 1,00

Substanţele folosite la amendare sunt: CaSO4, fosfogipsul, S elementar, acidul sulfuric

rezidual, CaCl2, Al2(SO4)3, polisulfura de Ca, CaO, praful de lignit. Valoarea de acidifiere
comparativ cu gipsul este:

Tabelul 3.7
Valoarea de amendare a unor materiale comparativ cu gipsul

Materialul folosit la amendare Valoarea de acidifiere

Gips 1,00
Fosfogips 1,25
Acid sulfuric concentrat 0,38
Sulf elementar 0,18

Pentru calculul dozelor de amendament se pot utiliza două cai, şi anume:

Prin înlăturarea Na+ adsorbit
  c  
Dozakg / ha  a Gv.h b  T .e. f .g 
  100  d  

29
în care: a – valoarea de acidifiere a amendamentului;
Gv – greutatea volumetrică a stratului arabil, kg/m3;
h – grosimea stratului de sol ce se ameliorează, în cm;
b – cantitatea de sodiu schimbabil, me/100 g sol;
c – % de sodiu care nu este nociv pentru plante (5 - 12 % din T);
T – capacitatea de schimb cationic, me/100 g sol;
d – carbonat de sodiu rezidual, me/100 g sol;
e – modul de administrare – 0,4 solubilizat în apa de spălare; 0,6 împrăştiat la suprafaţa
solului, urmat de spălare;
f – gradul de mineralizare al apei de spălare;
g – efectuarea de lucrări de desfundare – drenare.
Prin scăderea PSA, procentul de sodiu adsorbit iniţial, la nivelul suportat de plante pe o
adâncime a stratului arat de h cm:
Dozat / ha  0,01.T PSAi  PSAd Gv.h.E
în care: PSAi – procentul de Na adsorbit existent iniţial;
PSAd – procentul de Na adsorbit ce se doreşte a se realiza;
E – cantitatea de amendament în grame corespunzătoare unui gram echivalent de sodiu
adsorbit: - sulf elementar 100 %………….16,1 g
- gips 100 %……………………..86,0 g
- fosfogips 80 % gips ……………106,0 g
- acid sulfuric conc………………52,3 g.
Ameliorarea solurilor sărăturate necesită măsuri complexe ca:
- arătura adâncă fără răsturnarea brazdei, subsolaj;
- aplicarea de amendamente;
- spălări pentru îndepărtarea sărurilor solubile;
- drenaj artificial pentru asigurarea corectării.

Rezumat

Sortimentul de îngrăşăminte este variat pornind de la cele chimice şi până la cele organice.
Îngrăşămintele se aplică fie ca fertilizare de bază în scopul asigurării solului cu elementele nutritive
necesare plantelor pentru pornirea şi menţinerea în condiţii optime a vegetaţiei, fie ca fertilizare
suplimentară în cazul apariţiei unor fenomene de carenţă. Aplicarea îngrăşămintelor trebuie
efectuată ştiinţific cu calcularea necesarului acestora ţinând cont de substanţa activă, caracteristicile
agrochimice ale solului şi caracteristicile fizice ale îngrăşămintelor cât şi eficienţa plantelor la
diferitele îngrăşăminte.
Alături de materialele de fertilizare se utilizează amendamentele, materiale pentru corectarea
reacţiei acide sau bazice a solurilor. Aplicarea amendamentelor se recomandă a se efectua odată cu
aplicarea de îngrăşăminte organice.

Întrebări recapitulative

1. Definiţi şi caracterizaţi materialele de fertilizare.

2. Care este caracteristica de bază a unui îngrăşământ ideal?
3. Calculaţi substanţa activă la uree, sulfat de amoniu, sulfat de potasiu.
30
4. Precizaţi metodele şi epocile de aplicare a îngrăşămintelor.
5. Care este sursa principală de azot folosită în nutriţia plantelor?
6. Cum se pot clasifica îngrăşămintele cu azot?
7. Care sunt îngrăşămintele cu fosfor uşor solubile în apă şi uşor accesibile pentru plante?
8. Clasificaţi îngrăşămintele cu potasiu.
9. Ce este gunoiul de grajd, care este compoziţia chimică a acestuia?
10. Ce este compostul, din ce este format?
11. Care sunt materialele de corectare a reacţiei acide a solului?
12. Care sunt materialele de corectare a reacţiei alcaline a solului?

31
 Capitolul 4
CONTROLUL STĂRII DE FERTILITATE PRIN ANALIZE AGROCHIMICE,
ÎN VEDEREA FOLOSIRII RAȚIONALE A ÎNGRĂȘĂMINTELOR

Cuvinte cheie: controlul agrochimic, analiza după semnele exterioare ale plantei, analiza chimică a
plantei şi solului
Obiective: Controlul agrochimic presupune cunoaşterea stărilor normale ale plantelor, aspectul
exterior şi alerta în caz de apariţie a unor semne specifice sau nespecifice în cultura
plantelor. Analizele se efectuează de specialişti, iar aceasta presupune o recoltare
corectă a probelor şi o analiză specifică fiecărui element conform metodologiilor
existente în laboratoarele de agrochimie din toată ţara.

Specialistul trebuie să ştie să deosebească în cursul perioadei de vegetaţie stările de creştere

şi dezvoltare normale de cele anormale, să stabilească cauzele şi să indice măsurile
corespunzătoare. Pentru verificarea supoziţiilor şi precizarea diagnosticului, după examinarea atentă
a stării de vegetaţie, sunt necesare o serie de analize, de teste chimice ale solului şi plantei.
Din acest punct de vedere, în practică se folosesc:
- diagnosticul foliar al stării de nutriţie după semne exterioare aparente;
- diagnosticul prin analiza chimică a plantei;
- diagnosticul după analiza chimică a solului;
- diagnosticul integrat, sol – plantă - recoltă.
Trebuie reţinut că nu numai nutriţia necorespunzătoare duce la creşterea şi dezvoltarea
anormală a plantelor, ci şi alte cauze. Deci înainte de a trece la investigaţii chimice, se analizează
cauzele de ordin meteorologic, fitosanitar, agrotehnic, însuşirile morfologice ale solului.

Controlul stării de nutriţie după semne exterioare

Pentru a distinge starea normală de creştere şi dezvoltare a plantelor agricole este necesar ca
specialistul să cunoască bine cum arată starea normală în diferite faze de vegetaţie, atât în ceea ce
priveşte caracteristicile morfologice cât şi culoarea şi poziţia frunzelor.
Atunci când plantele nu absorb cantitatea necesară din unul sau mai multe elemente nutritive
pot apare semne vizibile pe părţile exterioare ale plantei datorită unor procese metabolice restrânse .
Iniţial se face determinarea pH-ului solului comparându-se rezultatul cu pH-ul optim prevăzut de
literatura.
Există o strânsă legătură între starea de aprovizionare şi însuşirile morfologice ale plantelor.
Astfel în caz de carenţă în unul din elemente se reduce înălţimea plantelor fie apar pete, necroze sau
alte semne distinctive. Pentru fiecare element există alte simptome specifice ce apar pe frunze iar
cel mai important este poziţia acestor frunze pe plantă.
Există trei poziţii tipice care pot servi la diagnosticarea cauzelor deranjamentelor nutritive:
pe frunzele mature de la bază, pe frunzele tinere de la vârf sau pe frunzele şi mature şi tinere.
Astfel pe frunzele mature de la bază este vorba de elementele care au o mare mobilitate în
plante ca K, Mg, iar pe cele tinere de la vârf este vorba de absenţa unor elemente care nu au o
mobilitate mare B, Ca.
Un alt simptom ar fi culoarea frunzelor unde intervin elementele cu rol plastic. În cazul în
care frunzele sunt verzi-pal spre galben pot fi elementele N, S, Mg, când frunzele sunt verzi închis
albăstrui cu necrozarea marginilor intervine elementul P etc. Unele din semnele caracteristice
pentru carenţa într-un element sunt prezentate în tabelul 4.1.

32

Semne exterioare caracteristice insuficienţei elementelor nutritive
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu)
0 1
Elementul Modul de creştere şi
dezvoltare al plantelor
Insuficienţa se constată
mai ales în perioada de
creştere: tulpini, lăstari
Azot scurţi şi subţiri; frunze
mici; la graminee înfrăţire
slabă, ramificare redusă. În
livezi, înflorirea la pomi
slabă; formarea slabă a
rădăcinilor adventive la
fragi.
Creşterea accelerează
întârzierea fazelor de
dezvoltare mai ales
Fosfor înfloritul şi coacerea;
formarea slabă a
rădăcinilor adventive la
fragi.
Întârzierea fazelor de
dezvoltare.
Magneziu
Vătămarea şi pieirea
mugurilor şi rădăcinilor
terminale, formarea
Calciu rozetelor din frunze mici;
ramificarea puternică a
rădăcinilor.
Tabelul 4.1
2 3 4
Culoarea Alte semne Părţile plantei la
frunzelor care apar în
primul rând
semnele, fază de
vegetaţie
Verde deschis, Căderea timpurie Pe frunzele bătrâne
clorotică, mai a frunzelor; inferioare; semnele
târziu se lăstarii şi frunzele pot să apară chiar în
îngălbenesc; pe secundare capătă primele faze de
frunzele de varză, poziţie verticală; creştere.
pomi şi arbuşti fructele sunt
fructiferi apar puternic colorate.
nuanţe portocalii şi
roşietice.
Albastruie verde Mărimea redusă a Pe frunzele mari,
închis, întunecată; fructelor (măr) ajunse la maturitate,
apar nuanţe roşii schimbări în de la partea
(purpurii la coloraţia lor; inferioară a
crucifere) şi căderea timpurie ramurilor sau a
bronzate; frunzele a frunzelor; plantelor.
care se usucă au apariţia unor pete
culoare închisă, ruginii cafenii în
une-ori aproape interiorul
neagră. tuberculilor de
cartof; îngroşarea
pereţilor celulari.
Cloroză care apare Coacerea Pe frunzele mai
în special pe incompleta a bătrâne, inferioare
marginile şi pe fructelor (măr); de unde se urcă spre
partea centrală al încreţirea şi cele tinere;
limbului frunzei, răsucirea simptomele apar în
deseori păstrând marginii fazele mai târzii,
între ele dungi frunzelor (tutun); căderea frunzelor.
verzi; apariţia fragilitatea
nuanţelor galbene frunzelor (la
cafenii şi roşii cartof) datorită
(varză); cloroză conţinutului mare
"marmorată" a de apă.
frunzelor (ridiche,
gulie, topinambur).
Cloroză; apariţia Răsucirea margi- Pe frunze şi părţile
dungilor albe pe nilor frunzei în mai tinere ale
marginea frunzelor sus (sfeclă, cartof plantelor.
(ridiche, gulie, şi altele), margi-
varză); aspect nile frunzelor nu
marmorat (tomate sunt drepte; pier-
de seră). derea turgescen-
ţei tuberculilor de
cartof (pete cafe-
nii de ţesut mort).
33
 0 1 2 3 4
Pieirea mugurilor şi Îngălbenirea Tulpinile şi Pe frunze şi părţile
rădăcinilor terminale; organelor vege- rădăcinile goale; mai tinere ale
dezvoltarea intensă a tative şi în special putrezirea rădă- plantelor
lăstarilor laterali ceea ce dă a celor tinere, cinilor (la sfecla
plantei forma de tufă; căderea frunzelor de zahăr); vătă-
zbârcirea frunzelor şi a fructelor; marea fructelor
superioare; înflorirea slabă, suberificarea (tomate); forma-
scuturarea florilor; ţesuturilor; defor- rea ţesutului mort
Bor nelegarea fructelor; marea fructelor; pe suprafaţa şi în
dispunerea frunzelor în pete de diverse interiorul fruc-
formă de rozetă. culori (cafenie- telor; dezvoltarea
verde-închis), slabă a căpăţânii
crăparea fructelor. la conopidă;
apariţia nuanţelor
cafenii; dimen-
siunea mică a
tuberculilor la
cartofi
Poziţia verticală a lăstarilor Cloroză, între Distrugerea Pe părţile mai tinere
şi frunzelor nervurile ţesutului frunzei; ale plantei (în
frunzelor, adeseori poziţia verticală a primul rând la baza
pătarea frunzelor; lăstarilor şi a frunzelor).
nervurile frunzei şi frunzelor
cele mai mărunte secundare; forma
rămân verzi cea ce triunghiulară a
face ca frunza să frunzelor şi
pară pestriţă; răsucirea
nuanţe cenuşii, marginilor în sus
Mangan verzi şi cafenii la (sfeclă); pete
ovăz; apariţia unor cafenii sau zone
pete mici cafenii seci pe suprafaţa
închise de-a lungul internă a fiecărei
nervurilor frunzei jumătăţi la bobul
şi moartea de mazăre.
ţesuturilor (cartof);
culoarea roşie
ştearsă a frunzelor
la sfecla de masă.
Creşterea slabă şi chiar Cloroza, albirea Pierderea Pe părţile mai tinere
Cupru oprirea din creştere. vârfurilor tugescenţei la ale plantei.
frunzelor. frunzele şi
tulpinile tinere.
Scurtarea internodiilor; Îngălbenirea sau Frunze îngroşate La frunzele mai
frunze mici dispuse în pătarea frunzelor (tutun); la pomi bătrâne, în diferitele
rozete; fructificarea slabă. (cloroză) care mai puternic faze de vegetaţie.
Zinc cuprinde uneori şi exprimate
nervurile; apariţia primăvara.
nuanţelor de bronz
în coloraţia
frunzelor; dungi
albe la frunzele de
porumb, de-a
lungul nervurilor
frunzei.

34
 0 1 2 3 4
Creşterea încetinită a Culoarea verde- Simptomele Pe părţile mai tinere
tulpinii în grosime. gălbuie a limbului insuficienţei sunt ale plantelor.
frunzei si adeseori asemănătoare cu
Sulf a nervurilor, fără acelea pentru
să piară ţesutul. azot; formarea
slabă a nodozo-
tăţilor la legu-
minoase.
Încetinirea creşterii Cloroză Formarea Pe părţile mai tinere
neuniformă între fructelor puternic ale plantelor.
nervurile colorate; pieirea
Fier frunzelor; culoarea ramurilor atunci
verde-deschis şi când lipsa
galbenă a frunzelor fierului este prea
fără moartea accentuată (păr,
ţesuturilor. prun, vişin).

Controlul stării de nutriţie prin analiza plantei

Pentru a trece la faza a doua, de analiză chimică a plantei trebuie să se cunoască stările de
nutriţie al plantelor cultivate în legătură cu stările de aprovizionare.
Analiza chimică propriu-zisă implică mai multe etape, şi anume:
- recoltarea probelor vegetale pentru analiză;
- alegerea metodei de analiză chimică în funcţie de ce dorim să cunoaştem: analiză
calitativă sau analiză cantitativa;
- interpretarea rezultatelor analizelor.
Probele recoltate trebuie să fie reprezentative. Alegerea organului de referinţă nu se face
întâmplător ci pentru fiecare specie de plante vor fi alese organele caracteristice ca: peţiolul,
nervura mediană, limbul frunzelor sau cârceii, lăstarii de un an la plantele anuale sau bienale sau
multianuale.
Analiza propriu-zisă se poate face la ţesuturile în întregime sau doar la seva extrasă prin
presare. Analizele pot fi la probe proaspete sau conservate.
Analizele calitative şi cantitative se efectuează prin reacţii de culoare specifice fiecărui ion
ce se determină şi după metode standardizate
La interpretarea rezultatelor se pot folosi diagrame, nomograme, etc elaborate pe baza
experimentărilor de către laboratoare sau institute de cercetare.

Testarea stării de nutriţie prin analiza solului

Controlul stării de fertilitate a solului se efectuează în scopul stabilirii interdependenţei

dintre acesta şi factorii de mediu: clima, sol, microorganisme, plantă, îngrăşământ.
Etapele testării solului sunt următoarele:
a) ridicarea probelor reprezentative şi condiţionarea lor;
b) analiza propriu-zisă;
c) interpretarea analizelor.
Analizele se efectuează în general de tehnicieni chimişti cu experienţă de laborator analizele
fiind de serie şi metodele de lucru sunt standardizate.
Probele de sol trebuie să fie probe medii care să fie reprezentative, recoltate de pe suprafeţe
analitice astfel încât analiza să fie concludentă.

35
 Rezultatele analizelor de sol sunt exprimate în ppm şi se înscriu în buletine de analiză şi se
interpretează după indicii agrochimici etalonaţi, grafice, curbe sau suprafeţe de răspuns, diagrame,
interpretări statistice sau studii de bilanţ.

Rezumat

Specialistul trebuie să ştie să deosebească în cursul perioadei de vegetaţie stările de creştere

şi dezvoltare normale ale plantelor, să stabilească cauzele şi să indice măsurile corespunzătoare.
După examinarea atentă a stării de vegetaţie, sunt necesare o serie de analize, de teste chimice ale
solului şi plante. În practică se folosesc:
- diagnosticul foliar al stării de nutriţie după semne exterioare aparente la care se observă
poziţia petelor sau arsurilor pe plantă, raportul dintre partea aeriană şi rădăcină şi astfel se poate
determina cauza;
- diagnosticul prin analiza chimică a plantei la care se recoltează frunze, plante întregi care
se analizează conform metodologiei standard, iar rezultatele se compară cu valorile existente în
literatura de specialitate;
- diagnosticul după analiza chimică a solului la care se recoltează probe de sol care se
supun analizelor agrochimice: pH-ul, conţinutul de săruri, conţinutul de macroelemente şi
microelemente. Rezultatele obţinute încadrează solul în starea de aprovizionare prezentată de
literatura de specialitate;
- diagnosticul integrat, sol – plantă - recoltă prin care se coordonează rezultatele obţinute la
analiza plantei şi solului în vederea redresării fertilităţii şi obţinerea unor recolte ridicate.

Întrebări recapitulative

1. Care sunt etapele ce trebuiesc parcurse pentru controlul stării de fertilitate?

2. La controlul stării de nutriţie după semne exterioare ce trebuie să examinăm?
3. Ce implică analiza chimică a plantei?
4. Ce implică analiza chimică a solului?
5. Cum se pot interpreta rezultatele analizelor?

36
 Capitolul 5
STABILIREA DOZELOR DE ÎNGRĂȘĂMINTE

Cuvinte cheie: potenţialul genetic al plantelor, dozele optime economice, analizele agrochimice,
recolte maxime cu cheltuieli minime.
Obiective: Obţinerea şi, în unele cazuri, redresarea fertilităţii solului prin aplicarea unor metode
ştiinţifice cu privire la calculul dozelor de îngrăşăminte ce trebuiesc aplicate. Calculul
dozelor trebuie să ţină cont de potenţialul genetic al plantelor, analiza agrochimică a
solului şi consumul specific fiecărui tip de cultură şi fiecărui element nutritiv,
coeficientul de utilizare a îngrăşămintelor ce vor fi utilizate. Este necesară utilizarea
îngrăşămintelor organice şi a îngrăşămintelor chimice în doze optime.

Stabilirea dozelor este o problemă este o problemă de răspundere şi totodată destul de

dificilă, pentru că atât cantitatea nesatisfăcătoare cât şi excesul de îngrăşăminte au un efect
nefavorabil asupra producţiei. Prin dozele aplicate trebuie să se creeze o proporţie convenabilă între
elementele nutritive de care plantele au nevoie şi o anumită concentraţie a acestora în sol. Aceeaşi
doză de îngrăşăminte poate fi neadecvată când se află în raporturi nearmonioase, provocând
deranjamente în creşterea şi dezvoltarea plantelor şi poate fi normală dacă faţă de elementele
nutritive se află în raporturi armonioase. Folosirea de doze mari de îngrăşăminte devine o necesitate
pentru sporirea producţiei când se folosesc soiuri cu potenţial de producţie ridicat şi nu trebuie să
renunţăm la sporirea dozelor, ci este necesar să folosim mijloace pentru mai buna folosire şi
echilibrare cu elemente care se găsesc în sol.
Totodată utilizarea de doze mari de îngrăşăminte trebuie să-i corespundă o asimilaţie
clorofiliană puternică ceea ce necesită ca plantele să aibă o densitate care să le permită să primească
cât mai multa lumină de la soare.
Dozele optime de îngrăşăminte pot fi privite din două puncte de vedere:
- tehnic, când se ia în considerare sporul cel mai mare pe kg de îngrăşământ folosit;
- economic, când se analizează mărimea dozei prin prisma venitului net realizat.
Există mai multe căi pentru stabilirea corectă a dozelor. Întotdeauna se porneşte de la
stabilirea dozei de îngrăşăminte se porneşte de la cantitatea de recolta ce urmează a se realiza,
gradul de fertilitate al solului şi factorii economici.
Dozele de îngrăşăminte trebuie stabilite pentru fiecare caz în parte, în aşa fel ca să se obţină
un spor de recoltă care să acopere cel puţin cheltuielile făcute cu îngrăşămintele şi aplicarea lor să
aducă un venit net.
Dozele de îngrăşăminte stabilite pentru o anumită cultură se corectează faţă de doza
obişnuita în raport cu factorii climatici, cu solul, cu starea de fertilitate, cu precipitaţiile căzute, cu
faptul dacă solul a mai fost anterior fertilizat sau nu, ţinând cont de analiza agrochimică.
În calcului cantităţii de îngrăşăminte necesare nutriţiei unei culturi pentru obţinerea unei
producţii scontate (Y) se face ţinând cont de consumul specific al speciei respective, adică de
necesarul de îngrăşăminte substanţă activă, calculat pentru obţine 1 kg produs. Consumurile
specifice sunt prezentate, pentru câteva specii în tabelul 5.1.

37
 Tabelul 5.1
Consumul mediu de elemente nutritive pentru o tonă produs principal
(inclusiv părţile secundare), (după D. Davidescu şi Velicica Davidescu)
Planta Consum mediu pe o tonă produs Raportul la sfârşitul
principalx kg perioadei de vegetaţie
N P2O5 K2O N : P2O5 : K2O
Secară 22 - 26 14 25 - 30 1 : 0,6 : 1,1 - 1,3
Orz de toamnă 30 15 35 - 42 1 : 0,5 - 0,6 : 1,3 - 1,4
Orz de primăvară 25 - 30 13 - 15 17 - 22 1 : 0,4 - 0,5 : 0,7
Ovăz 22 - 28 10 - 12 27 - 37 1 : 0,4 - 0,5 : 1,1 - 1,6
Porumb boabe 25 - 30 8 - 10 20 - 25 1 : 0,3 : 0,7
Porumb siloz 3-4 0,3 - 0,4 2 1 : 0,2 - 0,5 : 0,7 - 1,4
Sfeclă furaj 5 1,5 4,5
Lucernă 30 10 20
Trifoi 25 10 15 1 : 0,3 : 1,2
Borceag de toamnă 20 10 30
Pajişti fân 13 - 17 5-8 18 - 25 1 : 0,4 : 1,4

Tabelul 5.2
Coeficientul mediu de folosire a potasiului, fosforului şi azotului (%)
din îngrăşămintele chimice şi gunoiul de grajd de bună calitate, în primul an
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu)
Doze de gunoi Coeficientul mediu de folosire %
t/ha N P2O5 K2O
30 - 50 26 30 60
50 - 80 22 27 50
80 - 120 18 22 40
Îngrăşăminte chimice 38 - 71 12 - 40 40 - 75

Tabelul 5.3
Coeficienţii de corecţie ai dozelor de îngrăşăminte în raport cu
analiza agrochimică a solului - culturi de câmp
(după D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1978)
Starea de aprovizionare a Coeficienţii de corecţie a dozei
solului după indici agrochimici N P2O5 K2O
Redusă 1,2 - 1,5 1,0 - 1,2 1,5 - 1,8
Mijlocie 1,0 - 1,2 0,7 - 1,0 1,2 - 1,5
Bună (normală) 0,8 - 1,0 0,3 - 0,6 1,0 - 1,2
Ridicată 0 - 0,2 0 0 - 0,4
Foarte ridicată 0 0 0

Astfel pentru obţinerea necesarului de îngrăşământ în vederea realizării unei producţii

scontate (Y) se face după formula:
Doza….kg/ha = Y.Csp/Cu .I
în care: Y – producţia scontată, în t/ha;
Csp – consumul specific de elementul respectiv N, P, K în kg/t de produs ce se va obţine;
Cu – coeficient de utilizare a N, P, K din îngrăşămintele chimice în % (tabelul 4.1);
I – indicele de corecţie al dozei în raport cu analiza agrochimică a solului (tabelul 5.1).

38
 În cazul utilizării unei fertilizări anterioare cu gunoi de grajd sau prin folosirea unei culturi
anterioare de leguminoase sau alte plante la care au rămas unele reziduuri ce au fost încorporate în
sol atunci trebuie să se scadă în mod echivalent din doza calculată cantitatea de element nutritiv ce a
fost adăugată prin fertilizare directă.
În cazul gunoiului de grajd se poate utiliza formula:
Doza …..din gunoiul de grajd kg/ha = Doza g.g.CNg.ku
în care: Doza g.g. – doza de gunoi de grajd, în t/ha;
CNg – conţinutul de azot al unei tone de gunoi de grajd, în kg;
Ku – coeficient mediu de utilizare a azotului din gunoiul de grajd: 0,20 - 0,25 în primul an,
0,30 - 0,35 în al doilea an.
În final:
Doza necesară….kg/ha = Doza…kg/ha – Doza….din gunoiul de grajd kg/ha
O altă formula de calcul ţine seama de analiza agrochimică a solului (după D. Davidescu şi
Velicica Davidescu) astfel formula utilizată poate fi:
Doza….kg/ha = (Co-Rt).1/Cu.Gs.a..K
în care: Co – conţinutul optim ce trebuie atins de sol, în ppm, conform indicilor de aprovizionare
stabiliţi prin analiza agrochimică a solului, etalonaţi în experienţe staţionare de lungă
durată;
Rt – rezerva totală a solului care trebuie îmbogăţit cu elemente nutritive, t/ha;
Cu – coeficientul de utilizare al îngrăşămintelor care se aplică;
K – coeficientul de corecţie al dozei în raport cu conţinutul solului în materie organică, pH,
gradul de gleizare, conţinutul de argilă.
Și în acest caz se ţine cont dacă anterior s-au mai efectuat fertilizări suplimentare cu gunoi
de grajd sau îngrăşăminte verzi.

Rezumat

În contextul zilelor noastre când poluarea este o problemă curentă pentru stabilirea
necesarului de îngrăşăminte trebuie să ţinem cont ca îngrăşămintele chimice aplicate să fie optime
dar să satisfacă cerinţele plantelor cu obţinerea unor recolte ridicate care să asigure necesarul de
consum al populaţiei. Pentru stabilirea dozelor se are în vedere potenţialul genetic al plantelor,
tehnologia ce se poate aplica, consumul specific de element nutritiv kg pe tona de produs obţinut şi
coeficientul de utilizare a îngrăşămintelor. La calculul dozelor se i-a în considerare aplicarea
gunoiului de grajd sau îngrăşămintelor verzi. În acest caz aportul de elemente nutritive majore se
scad din dozele calculate. Calcularea necesarului de îngrăşăminte se face luând în considerare
calculul substanţei active.

Întrebări recapitulative

Să se calculeze necesarul de îngrăşăminte azotat de amoniu pentru o cultură de grâu de 10

t/ha, consumul specific este 0,035 kg N/kg boabe grâu, coeficientul de utilizare a îngrăşămintelor cu
azot este 50 %, iar substanţa activă a azotatului de amoniu este 33,5 % N.

39
 Bibliografie selectivă

Calancea C.,1977, Curs de agrochimie, A.M.D., Cluj

Davidescu D. şi colab., 1964, Metode chimice şi fizice folosite în agricultură, Edit. Academiei,
Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1969, Agrochimia, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1971b, Teoria şi practica ameliorării agrochimice a solurilor
acide şi sărăturate, Red. Rev. agricole, Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1972, Testarea stării de fertilitate prin plantă şi sol, Edit.
Academiei, Bucureşti
Davidescu D., Borlan Z., Davidescu Velicica, Hera C., 1974, Fosforul în agricultură, Edit.
Academiei, Bucureşti
Davidescu D, Velicica Davidescu, 1974, Chimizarea agriculturii, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1978, Agenda agrochimică, Edit. Ceres, Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1979a, Potasiul în agricultură, Edit. Academiei, Bucureşti
Davidescu D., Velicica Davidescu, 1980, Agrochimia modernă, Edit. Academiei, Bucureşti
Davidescu Velicica, Davidescu D., 1983, Teste agrochimice de teren şi laborator, Edit. Ceres,
Bucureşti
Davidescu Velicica, 1996, Agrochimia şi chimia pesticidelor, A.M.D., Bucureşti
Goia M., Otiman P.I. şi colab., 1993, Probleme de fertilizare rezolvate, Edit. MERA şi
PROUNIVERSITARIA, Bucureşti
Prevost, Ollangnier M., 1957, Methode de utilization du diagnostic foliaire, in Analyse des plantes
et problemes des fumures minerales, IRHO, Paris

40
Conf. dr. Doru Ioan MARIN

PARTEA a II-a
AGROTEHNICĂ

41
42
 Capitolul 6
BURUIENILE DIN CULTURILE AGRICOLE

Cuvinte cheie: buruieni, autotrofe, parazite, monocotiledonate, dicotiledonate

Obiective: Cunoaşterea principalelor specii de buruieni din culturile agricole
Cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor, în scopul stabilirii celor mai
eficiente măsuri de control

6.1. Generalităţi

Menţinerea sub control a buruienilor din culturile agricole este o condiţie pentru obţinerea
unor recolte corespunzătoare cantitativ şi calitativ. Aceasta se poate realiza numai printr-o integrare
a tuturor măsurilor de combatere, iar în cadrul acestora combaterea chimică este deosebit de
importantă.
Stabilirea corectă elementelor ce compun strategia de control a buruienilor are la bază, buna
cunoaştere a buruienilor sub aspectul particularităţilor morfologice şi anatomice, de nutriţie, a
duratei vieţii.
Combaterea buruienilor este o necesitate obiectivă şi reprezintă o preocupare permanentă a
specialiştilor din agricultură dar şi din alte sectoare. Buruienile cresc pe terenurile agricole, în
parcuri şi grădini pe terenuri industriale, marginea drumurilor şi a căilor ferate etc. Ele provoacă
pagube agriculturii, dar şi altor sectoare ale economiei. În agricultură pagubele sunt mari (de la 20 %
până la compromiterea totală a culturilor) şi sunt reflectate prin diminuarea recoltelor, deprecierea
calităţii acesteia şi creşterea consumurilor de producţie.
Un control eficient al buruienilor poate fi realizat numai prin aplicarea unui sistem de
măsuri, cunoscut sub denumirea de Combaterea Integrată a Buruienilor (C.I.B.) şi reprezintă
totalitatea metodelor aplicate cu scopul de combatere (distrugere) a buruienilor şi ordinea în care se
aplică fiecare metodă.
În ultimii ani se consolidează tot mai mult noul concept - Managementul Integrat al
Protecţiei Plantelor (M.I.P.P.) şi în cadrul acestuia Managementul Integrat al Buruienilor - M.I.B.
(Budoi, 1996).
Atitudinea prietenoasă a MIB faţă de mediu se încadrează mai bine în Sistemul de
Agricultură Durabilă - SAD (sustenabilă). Se bazează pe considerente economice, ecologice şi
productive:
- Presupune controlul şi dirijarea dinamicii populaţiilor de buruieni, urmărirea dezvoltării
plantelor de cultură şi relaţiile dintre ele.
- Urmăreşte reducerea (sau modificarea) numărului buruienilor până la un nivel tolerabil
Pragul economic de dăunare - PED, urmăreşte conservarea biodiversităţii plantelor în ecosistemele
agricole.
- Presupune un program de monitorizare a buruienilor sub PED.
- Pune accentul pe cunoaşterea biologiei populaţiilor de buruieni, a evoluţiei, a relaţiilor
acestora cu plantele de cultură pentru elaborarea metodelor de menţinere a lor sub "Pragul
economic de dăunare".
M.I.B. presupune perfecţionarea tehnologiilor de producţie. Nu exclude folosirea erbicidelor
dar intensifică acţiunile pentru diminuarea până la total a efectului lor poluant (prin reducerea
dozelor, aplicarea pe zona rândului sau vetre, aplicarea de erbicide fără pericol de remanenţă,
folosirea bioerbicidelor etc.)

43
 Facem precizarea că aceste două noţiuni Combatere integrată şi Managementul integrat al
buruienilor nu sunt noţiuni opuse. În noua concepţie, Combaterea integrată a buruienilor este parte
componentă a Managementului integrat al buruienilor care presupune o activitate mai complexă.
M.I.B. este parte componentă a Sistemului de agricultură durabilă care prevede în principal
păstrarea biodiversităţii dar şi productivitate, profitabilitate, protecţia mediului, justiţia socială şi
conservarea resurselor.

6.2. Clasificarea buruienilor

Clasificarea buruienilor poate fi efectuată după mai multe criterii – din punct de vedere
sistematic (botanic), după culturile pe care le îmburuienează, după terenurile preferate, după
numărul de cotiledoane sau poate fi după particularităţile biologice ale acestora (mod de nutriţie,
durata vieţii, particularităţi de înmulţire).
Clasificarea buruienilor după particularităţile biologice, corespunde cel mai bine pentru
stabilirea măsurilor de combatere.
Prezentăm această clasificare a buruienilor şi descrierea unora dintre specii:

Autotrofe 1) buruieni a) anuale - cu germinaţie

monocotiledonate primăvara timpuriu
- cu germinaţie
primăvara târziu
- care pot ierna
b) perene - cu rizomi
- cu bulbi
2) buruieni a) anuale - efemere
dicotiledonate - cu germinaţie
primăvara timpuriu
- cu germinaţie
primăvara târziu
- care pot ierna
b) bienale
c) perene - cu înmulţire
- cu stoloni
- cu drajoni
- cu rizomi
Semiparazite
Parazite
pe tulpină - Orobanche sp.
pe rădăcină - Cuscuta sp.

Buruienile autotrofe – au clorofilă şi îşi sintetizează hrana.

Buruienile semiparazite – au clorofilă şi îşi pot sintetiza hrana dar când întâlnesc planta
gazdă trec la un sistem de viaţă parazitar.
Buruienile parazite – nu au clorofilă şi îşi procură hrana de la plantele gazdă prin
intermediul haustorilor (organe speciale de sugere).

44
 A. BURUIENI MONOCOTILEDONATE
Buruieni monocotiledonate anuale cu germinaţie primăvara timpuriu
1. Avena fatua – ovăzul sălbatic sau odosul, fam. Gramineae. Tulpina este păroasă;
paniculul întins în toate direcţiile, cu trei flori în spiculeţ, paleea inferioară este prevăzută cu o aristă
lungă, răsucită, îngenunchiată, cu perişori negru-violacei la bază.
2. Lolium temulentum – zîzania sau sălbăţia, fam. Gramineae. Are frunzele mai mari
decât cele inferioare şi spiculeţele lungi, aşezate cu partea îngustă spre rahis; paleile inferioare sunt
aristate. Sămânţa are mărimea celei de secară.
Buruieni monocotiledonate anuale cu germinaţie primăvara târziu
1. Digitaria sanguinalis – meişorul. Rădăcina este fasciculată. Tulpina este geniculată;
uneori se întinde pe sol iar de la noduri formează rădăcini adventive. Frunzele sunt liniare cu o
ligulă scurtă. Inflorescenţa este ramificată digitiform. O plantă formează până la 6.000 seminţe.
MMB = 0,4 g. Cele mai mari pagube le produce la culturile prăşitoare din zonele de sud ale ţării.
2. Echinachloa crus galli L. – iarbă bărboasă, costrei, fam. Gramineae. Rădăcina este
fasciculată, puternică, tulpina ajunge până la 60 - 100 cm înălţime şi lăstăreşte repede dacă se rupe
la plivit; panicului este unilateral cu spiculeţe palid verzui sau roşii brune.
3. Setaria glauca L. – mohor galben, fam. Gramineae. Paniculul spiciform este neîntrerupt
la bază, ramurile laterale sunt prevăzute cu câte un spiculeţ, iar setele de la baza spiculeţului sunt
galbene şi cu dinţişori îndreptaţi în sus. Preferă regiunile din jumătatea nordică a ţării.
4. Setaria viridis L. – mohorul verzui. Paniculul are multe spiculeţe pe ramuri şi setele sunt
verzi, brune, cu dinţi îndreptaţi în sus; pedunculii spicului sunt aspri, păroşi. Se extinde în regiunile
mai sudice.
5. Setaria verticilata L. – mohorul agăţător. Paniculul este alcătuit din verticile apropiate,
spiculeţele sunt prevăzute cu două sete verzi, ai căror dinţi sunt îndreptaţi în jos.
6. Echinochloa oryzicola – mohorul orezar şi Echinochloa macrocarpa, mohorul alb,
infestează de preferinţă orezăriile. La aceste două specii, limbul frunzelor prezintă în lungul nervurii
principale o dungă albă vizibilă, care la orez lipseşte; nu au urechiuşe şi ligulă ca orezul, iar
nodurile tulpinei sunt proeminente.
Buruieni monocotiledonate anuale care pot ierna
1. Apera spica venti L. – iarba vântului, fam. Gramineae. Paniculul are ramuri numeroase,
lungi, inegale şi ramificate, spiculeţe mici de culoare violaceu-verzui.
2. Bromus secalinus L. – obsiga secarei. Germinează toamna şi iernează. Îmburuieneză
culturile păioase de toamnă. Paleele spiculeţelor sunt aristate. Depreciază calitatea făinei – pâinea se
digeră greu şi produce tulburări gastrice.
Buruieni monocotiledonate perene cu rizomi
1. Agropyron repens L. – pirul târâtor, fam. Gramineae. Are în pământ o masă de rizomi
de la nodurile cărora pornesc rădăcini fibroase, ce pot pătrunde până la 80 - 100 cm şi chiar mai
mult. Rizomi sunt formaţi din noduri şi internoduri. La noduri se află sub un rudiment de frunză,
muguri din care pot da lăstari şi rădăcini şi noi plante. În funcţie de gradul de afânare şi aerare a
solului, circa 90 % din rizomi se află până în jur de 15 cm adâncime. Tulpina este un pai subţire,
inflorescenţa un spic, iar fructul este cariopsă.
2. Cynodon dactylon L. – pir gros. Are rizomi groşi ce ating 18 - 22 cm adâncime, tulpina
este culcată la bază, apoi ridicată, ligula este înlocuită de perişori. Paniculul este digitat (de tipul 3 -
6), spiculeţele sunt dispuse pe două rânduri.
3. Sorghum halepense L. – sin. Andropogen halepese L., costreiul mare. Are rizomi groşi,
puternici, târâtori, ce ating 20 - 25 cm adâncime în pământ; tulpina este foarte robustă, paniculul
piramidal, cu spiculeţe purpurii.
4. Typha latifolia L. – papură lată, fam. Typhaceae. Tulpina creşte până la 2 - 2,5 m
înălţime, fără noduri, iar în sol prezintă rizomi groşi, sensibili la uscăciune.

45
 Alte buruieni: Veratrum album – ştirigoaie; Chelidonium majus – rostopască; Mentha
longifolia – izmă; Bolboschoemus maritimus – trosnitoare sau şovar; Laersia oryzoides – orezul
sălbatic ş. anuale
Buruieni monocotiledonate perene cu bulbi
1. Colchicum autumnale – brânduşa de toamnă, fam. Liliaceae. Are un bulb compact,
oval, cu învelişul brun subţire. Frunzele apar în urma florilor, iar acestea sunt în formă de pâlnie, de
culoare roşiatică-liliachie.
2. Ornitogalum umbelatum L. – ceapa ciorii. Are bulbi cu solzi deşi, sudaţi în treimea
inferioară. Frunzele sunt liniare caniculate, mai lungi decât tulpinanuale Florile sunt albe în interior
şi albe sau verzi la exterior, fiind dispuse în corimb.
3. Gagea arvensis L. – ceapa ciorii., laptele păsării. Prezintă doi bulbi înveliţi într-o
membrană comună, solzoasă, uscată. Are doar două frunze bazale caniculate, recurbate la partea
superioară, mai mari decât tulpinanuale
4. Muscari comosum L. – ceapa ciorii. Prezintă un bulb ovoid, brun-roşcat, de mărimea
unei nuci mari.
5. Alium rotundum L. – usturoi sălbatic, pur. Are bulbul format din bulbi închişi într-o
tunică roşie-brună. Tulpina este rotundă, florile sunt purpurii, dispuse într-o umbelă globuloasă.

B. BURUIENI DICOTILEDONATE
Buruieni dicotiledonate anuale efemere
1. Veronica hederifolia L. – şopărliţa sau deritoarea, fam. Schrophulariaceae, are tulpina
aproape târâtoare, frunzele ca la iederă, mult mai late decât lungi, lobate păroase, flori liliachii-
albăstrii pe pedunculi lungi aşezaţi la subsuoara frunzelor.
2. Stelaria media L. – rocoina, fam. Caryophyllaceae, are tulpina întinsă pe pământ, cu un
rând de perişori de o parte şi de alta a tulpinii.
3. Lamium amplexicaule L. – urzica moartă sau sugel, fam. Labiatae. Frunzele superioare
sunt amplexicaule, iar florile purpurii sunt dispuse în verticele depărtate între ele.
4. Lamium purpureum L. - are tulpina culcată şi apoi ridicată şi prezintă verticile florale,
apropiate.
5. Senecio vernalis V. – spălăcioasă, fam. Compositae. Tulpina şi frunzele sunt lânos
păroase pe ambele feţe.
6. Draba verna L. – flămânzica, fam. Cruciferae. Frunzele se află la baza tulpinii în formă
de rozetă.
7. Fumaria schleicheri S.W. – fumariţă, fam. Papaveraceae. Planta are un colorit verde-
auriu, cu flori dispuse în racem, roşii-liliachii, iar bracteea este jumătate din lungimea
pendunculului floral.
8. Erodium cicutarium L. – ciocul berzei sau pliscul cucoarei, fam. Geraniacee. Posedă o
tulpină pubescentă, aproape târâtoare.
Buruieni dicotiledonate anuale cu germinaţie primăvara timpuriu
1. Sinapis arvensis L. – muştarul sălbatic, fam. Cruciferae. Are rădăcina pivotantă, cu
numeroase radicele, tulpina foarte ramificată şi acoperită cu peri rigizi ca şi frunzele; flori galbene,
seminţe închise în fructe numite silicve prevăzute cu un rostru la vârf.
2. Sinapis alba L – muştarul. Fructul, spre deosebire de buruiana precedentă are un rostru
ce reprezintă jumătate din silicva propriu-zisă.
3. Raphanus raphanistrum L. – ridiche sălbatică, fam. Cruciferae, are flori de culoare
galben palid, iar la altele florile alburii; fructul este o silicvă cu componente care se rup între ele la
maturitate, rămânând în fiecare câte o sămânţă.
4. Brassica nigra Kock – muştarul negru. Creşte mai viguros ca muştarul sălbatic, formând
tufe mari, frunze păroase la bază lirate, lung peţiolate.

46
 5. Gallium aparine L. – turiţă mare sau urcătoare, fam. Rubiaceae, are tulpina agăţătoare
cu ghimpi, al căror vârf este întors în jos. Frunzele sunt dispuse câte 7 - 8 în verticil, au ghimpi pe
margini, pe nervura mediană şi pe partea superioară.
6. Gallium tricornutum – turiţă cu trei coarne. Se deosebeşte de turiţa mare prin talia mai
mică, frunze mai scurte şi înguste şi florile câte trei, mai mici, axilare.
7. Caucalis platycarpes L. – morcovul spinos, fam. Umbeliferae. Se recunoaşte prin
umbele care au raza de lungime diferită între ele.
8. Bifora radians M. – buruiana puturoasă. Talia plantei atinge 40 - 50 cm. Întreaga plantă
are miros urât, respingător şi persistent.
9. Adonis aestivalis L. – cocoşei de câmp, fam. Ranunculaceae. Are flori solitare, mari de
culoare roşie-cărămizie, pătate cu negru la bază şi sepalele galben-roşiatice.
10. Fumaria vaillanti Lois. – fumariţa, fam. Papaveraceae. Florile sunt roz-palid sau alb-
roz şi bracteea este de aceeaşi lungime cu pedicelul floral
11. Matricaria chamomilla L. – muşeţel, fam. Compositae. Are miros caracteristic;
receptaculul este conic, gol în interior.
Buruieni dicotiledonate anuale cu germinaţia primăvara târziu
1. Chenopodium album L. – căpriţa sau spanac sălbatic, fam. Chenopodiaceae. Rădăcina
este ramificată, groasă şi puternică; tulpina este ramificată şi apare surie, făinoasă şi inflorescenţa şi
frunzele datorită perilor veziculoşi.
2. Atriplex patula L. – loboda, asemănătoare cu căpriţa, dar este mai scundă şi are tulpina
puternic ramificată la bază.
3. Salsola kali L. – curlanul sau sărăcica, fam. Chenopodiaceae. Are rădăcina pivotantă,
tulpina ramificată prevăzută cu ghimpi scurţi. La maturitate tulpina se rupe de la colet şi este purtată
de vânt la distanţe mari.
4. Polygonum aviculare L. – troscotul, fam. Polygonaceae. În anumite condiţii poate fi şi
de primăvară timpuriu. Tulpina se întinde pe pământ şi are ramificaţii foliate până la vârf.
5. Amaranthus retroflexus – ştirul comun. Fam. Amarantaceae. Tulpina şi frunzele sunt
suculente, bine dezvoltate, acoperite cu perişori. Seminţele sunt lucioase, mici de culoare neagră.
6. Amaranthus albus – ştirul alb, are tulpina puternic ramificată şi frunze cu marginea fin
crestată.
7. Polygonum convolvulus L. (sau Fagopyrum convolvulus) – hrişca urcătoare, fam.
Polygonaceae. Are tulpina volubilă, roşiatică la maturitate. Florile sunt verzui, cu margini albe,
dispuse în raceme spiciforme.
8. Xanthium strumarium L. – scaietele popii, fam. Compositae. Este o plantă monoică,
unisexuată, cu florile femele aşezate la partea de jos, iar cele mascule la partea superioară.
Involucrul femel este pubescent şi prevăzut cu spini recurbaţi la vârf.
9. Tribulus terrestris L. – colţul babei, fam. Zygophyllaceae. Tulpina este târâtoare,
frunzele păroase formate din 4 - 8 perechi de foliole, fără foliolă terminală.
10. Portulaca oleraceea L. – iarbă grasă, fam. Portulacaceae. Tulpina este târâtoare,
suculentă ca şi frunzele.
11. Hibiscus trionum L. (sin. Hibiscus ternatus) – zămoşiţa, fam. Malvaceae. Prezintă flori
solitare, axilare, mari, scurt pedunculate, galben sau purpuriu închis şi catifelate la centru.
12. Cannabis sativa – cânepa sălbatică. Tulpina are 1 - 1,5 m înălţime, este ramificată, cu
aspect stufos.
13. Abutilon theophrasti Medik. – teişorul sau pristolnicul, fam. Malvaceae. Tulpina creşte
înaltă de 1 - 2 m şi chiar mai mult, depăşind uneori înălţimea porumbului. Popular i se mai spune şi
laba pisicii.
Alte buruieni din această grupă sunt: Anagallis arvensis – scânteiuţa; Picris echioides –
iarba găii; Centaurea solstiţialis – scai galben; Datura stramonium – laur, ş.a.

47
 Buruieni dicotiledonate anuale care pot ierna
1. Centaurea cyanus L. – albăstriţa, vineţele, fam. Compositae. Tulpina este înaltă de 70 -
80 cm, puţin ramificată în jumătatea superioară, frunzele înguste, florile albastre, seminţele de 2 -
4 mm în diametru prevăzute cu papus.
2. Matricaria inodora L. – muşeţelul nemirositor, fam. Compositae. Tulpina înaltă de 50 -
100 cm, dreaptă şi ramificată spre vârf numeroase aşezate în capitule în vârful fiecărei ramuri
(solitare). Se deosebeşte de muşeţelul obişnuit prin capitulele cu receptaculul plin.
3. Erigeron canadensis L. – bătrânişul, fam. Compositae. La maturitate planta este
viguroasă, are circa 60 - 80 cm înălţime, frunzele sunt înguste şi tulpina neramificată. Frunzele au
pori rigizi pe margini.
4. Anthemis arvensis L. – romaniţa de câmp, fam. Compositae, cu aspect general lânos,
pubescent.
5. Delphinium consolida L. (consolida regalis) – nemţişor de câmp, fam. Ranunculaceae.
Tulpina este subţire, foarte ramificată, florile albastre, seminţele sunt închise în capsule.
6. Agrostemma githago L. – neghina, fam. Caryophyllaceae. Rădăcina este ramificată,
tulpina poate ajunge la 60 - 80 cm înălţime, este ramificată în partea superioară şi acoperită ca şi
frunzele cu perişori fini şi lungi. Florile sunt solitare, mari, roşii.
7. Capsella bursa pastoris L. – traista ciobanului, fam. Cruciferae. Se aseamănă în
dezvoltare cu punguliţa, dar frunzele bazale sunt în formă de rozetă.
8. Thlaspi arvense L. – punguliţa, fam. Cruciferae. Planta are talie relativ mică (40 - 50 cm).
Frunzele tulpinale sunt înguste, sagitate la bază.
9. Sisymbrium sophia L. – voinicica, fam. Cruciferae. Rădăcina este ramificată, tulpina
subţire, rezistentă şi ramificată în partea superioară; frunzele au miros neplăcut, iar florile sunt alb-
gălbui şi mici. Frunzele sunt acoperite cu peri alipiţi, dând plantei o culoare verde-surie.
10. Papaver rhoeas L. – mac roşu, fam. Papaveraceae. Tulpina atinge 70 - 80 cm înălţime
în condiţii nefavorabile fiind mai scurtă; este subţire, puţin ramificată. La vârful fiecărui penducul
se formează câte o floare roşie. Tulpina şi frunzele sunt acoperite cu peri aspri.
11. Daucus carota L. – morcov sălbatic, fam. Umbeliferae. Tulpina este rigidă păroasă şi în
mijlocul florilor albe din umbelă se află o singură floare roşie-închisă.
12. Vicia sativa L. – măzăriche de primăvară, fam. Leguminosae. Frunzele au 4 - 8 perechi
de foliole, cu cârcel ramificat, 1 - 2 flori axilare, cu stindardul albastru, aripile purpurii şi luntriţa
alburie.
Alte buruieni din această grupă sunt: Viola arvensis Murr. – Trei fraţi pătaţi, Lithospermum
arvense L. – mărgeluşe, Camelina microcarpa Andrz. – lubiţul, Sonchus asper L. – susaiul aspru,
Vicia vilosa Roth. – măzăriche păroasă, Vicia hirsuta L. – cosiţa, ş. anuale.
Buruieni bienale
1. Carduus nutans L. – ciulin, scaiete, fam. Compositae. Tulpina este prevăzută cu dungi
spinoase şi frunzişoare, cu excepţia porţiunii imediat sub capitul, frunzele au foliole dinţate,
capitulele sunt rotunde, nutante, florile purpurii sau albe.
2. Onopordon acanthium L. – scaiul măgăresc, fam. Compositae. Tulpina prezintă carene
spinoase de culoare cenuşiu deschis, poate creşte până la 2 m înălţime şi formează capitule cu flori
roz-violet; frunzele sunt lânoase.
3. Arctium lappa L. (sin. Lappa major) – brusturele mare, fam. Compositae. Tulpina este
robustă, striată, frunzele inferioare mari, albicioase pe partea inferioară şi terminate cu un dinte.
4. Melilotus officinalis L. – sulfina galbenă, fam. Leguminosae şi Melilotus albus Medik –
sulfina albă. Ambele au tulpina striat longitudinalăşi florile ordonate care la prima sunt galbene şi la
a doua albe.
5. Hyosciamus niger L. – măselariţa, fam. Solanaceae. Planta are o înălţime de 40 - 60 cm,
păroasă cu peri lungi, vâscoşi. Florile sunt galbene cu vinişoare violete la bază, pătate pe partea
inferioară cu violet închis.

48
 6. Verbascum phlomoides L. – lumânărica, fam. Scrophulariaceae. Este o plantă viguroasă
cu rădăcină puternică pivotată, tulpina dreaptă, neramificată care se poate dezvolta până la 2 m,
frunze mari, flori galbene aşezate pe un ax scurt, ramificat formând un spic.
Buruieni dicotiledonatedonate perene cu înmulţire prin seminţe
1. Plantago major L. – pătlagina mare, fam. Plantaginaceae. Are rădăcina fasciculată,
tulpina este striată lipsită de frunze. Aceastea sunt numai în rozetă şi sunt mari, eliptice, ovale.
2. Galega efficinalis L. – ciumărea, fam. Leguminoasae. Ajunge până la înălţimea de 70 -
80 cm şi fructifică în vară.
3. Cichorium inthybus L. – cicoarea sălbatică, fam. Compositae. Frunzele se formează
chiar la suprafaţa solului ca o rozetă, florile galbene dispuse în calatidiu, seminţele au papus.
4. Artemisia absinthium L. – pelinul, fam. Compositae. Tulpina înaltă de 50 - 60 cm,
frunzele sunt prevăzute cu peri fini de culoare cenuşie, florile sunt galbene.
5. Rumex crispus L. – dragaveiul, măcrişul, fam. Cuciferae. Tulpina poate creşte până la
1 m. Frunzele sunt acrişoare. În primul an formează rozetă de frunze, iar în al doilea an tulpini
fructifere.
Buruieni dicotiledonatedonate perene cu stoloni
1. Rubus caesius L. – rugul sau murul de mirişte, fam. Rosaceae. Planta are tulpina scurtă
dar din ea pornesc numeroase ramuri. Frunzele sunt păroase pe partea superioară şi verzi,
tomentoase pe partea cea inferioară, peţiolul este păros având pe toată lungimea lui ghimpi scurţi,
ascuţiţi.
2. Potentila reptans L. – cinci degete, fam. Resaceae. Frunzele sunt palmate. Are stoloni
verticali sau oblici faţă de sol, groşi, negricioşi. Frunzele sunt alipit păroase pe faţa inferioară.
3. Ranunculus repens L. – piciorul cocoşului, floarea de lac, fam. Ranunculaceae.
Prezintă stoloni verticali foarte lungi. Florile sunt numeroase, galben aurii, lung pedunculate.
4. Glechema hederaceae L. – silnicul, fam. Labiatae. Tulpina este târâtoare, frunzele
relativ mari; se dezvoltă de timpuriu în primăvară.
Alte buruieni: Ajuga reptans – vinariţa ş. anuale
Buruieni dicotiledonatedonate perene cu rizomi
1. Lathyrus tuberosus L. – sângele voinicului, fam. Leguminosae. Rezintă un rizom
filiform, ramificat, cu tuberculi ovoizi, comestibili. Tulpina este urcătoare, florile sunt roşii purpurii,
au miros plăcut şi sunt dese pe racem.
2. Urtica dioica L. – urzica moartă, fam. Urticaceae. Are un rizom cilindric, târâtor,
ramificat. Tulpina şi frunzele poartă peri urticaţi. Florile sunt unisexuate dioice, rar monoice,
dispuse în panicule axilare.
3. Sambucus aebulus L. – bozul, fam. Caprifoliaceae. Dezvoltă în pământ rizomi
puternici, groşi până la 1 cm, care pot pătrunde până la adâncimea de 40 - 50 cm şi mai mult.
Tulpinile sunt drepte ramificate în partea superioară şi pot atinge înălţimea de 1 - 1,5 m.
4. Aristolochia clematitis L. – mărul lupului, fam. Aristolochiaceae. Are un rizom galben
brun, cilindric, scurt ramificat, nu prea gros. Florile sunt globuloase la bază, tubuloase la mijloc,
răsfirate la vârf, de un galben palid.
5. Equisetum arvense L. – coada calului, fam. Equisetaceae. Are în sol o reţea de rizomi
dispuşi orizontal, care pornesc din loc în loc dintr-un rizom principal, puternic ce poate pătrunde
până la 1 m adâncime. Are două feluri de tulpini care apar succesiv de primăvara până în vară.
Primăvara se formează tulpini goale la mijloc, gălbui care au în vârf un spic ce poartă spori.
Ulterior, tot din rizomi apar plante sterile, verzi, asemănătoare puieţilor de brazi.
6. Polygonum amphibium L. – troscot de baltă, fam. Polygonaceae; posedă un rizom
puternic ramificat din care pornesc rădăcini adventive ramificate.

49
 Buruieni dicotiledonatedonate perene cu drajoni
1. Cirsium arvense L. – pălămida, fam. Compositae. Are rădăcină pivotantă, verticală,
foarte adâncă, care poate ajunge până la 6 - 7 m, din care se formează numeroase rădăcini secundare
cu muguri. Rădăcinile secundare se formează până la circa 15 - 20 cm adâncime, dar pot pătrunde şi
în stratul subarabil, mergând la început orizontal, apoi se curbează şi pătrund vertical. Tulpina este
dreaptă şi poate creşte până la 1 - 2 m înălţime. Frunzele au pe margini ghimpi fini, ascuţiţi. Florile
sunt de culoare roz închis, grupate în capitule aşezate în vârful ramurilor.
2. Sonchus arvensis L. – susaiul, fam. Composte. Rădăcina este mai superficială decât la
pălămidă; tulpina este goală în interior, cu un suc lăptos caracteristic, puţin ramificată în partea
superioară; florile sunt de culoare galbenă, grupate în capitule.
3. Convolvulus arvensis L. – volbura, rochiţa rândunicii, fam. Convolvulaceae. Rădăcina
poate să atingă 2 m adâncime, dând naştere la rădăcini orizontale, bogate în muguri vegetativi.
Tulpina este volubilă, florile de culoare alb-roz au forma unei pâlnii cu 5 unghiuri, cu 5 benzi
roşiatice pe marginea exterioară.
4. Cardaria draba L. (sin. Lepidium draba) – urda vacii, fam. Cruciferae. Rădăcina este
adâncă, groasă, lemnoasă, uneori oblică, cu ramificaţii la vârf şi este acoperită, ca şi frunzele cu
perişori, ceea ce îi dă o culoare cenuşie deschis.
5. Linaria vulgaris. Mill – linariţă, fam. Scrophulariaceae. Rădăcina are ramificaţii
orizontale. Frunzele sunt îngrămădite şi pot fi opuse şi verticilate, sesile; florile sunt de culoare
galben palid, oranj la bază şi sunt dispuse în racem terminal, dens şi păros.
6. Euphorbia cyparissias L. – alior, laptele cucului, fam. Euphorbiaceae. În sol are atât
muguri pe rădăcini, cât şi rizomi. Tulpina este stufoasă, galben-verziu, roşiatică la bază, cu ramuri
sterile la partea superioară. Frunzele sunt moi şi îngrămădite în spirală. Întreaga plantă are un suc
lăptos.
7. Picris hieracioides L. – iarba găii, fam. Compositae. Are rădăcina dezvoltată, cu
ramificaţii ce poartă muguri care dau lăstari şi noi plante. Înălţimea tulpinii este de 50 - 60 cm;
tulpina şi frunzele sunt acoperite cu peri aspri, iar inflorescenţele sunt capitule.

Buruieni semiparazite
1. Alectorolopus sau Rhinanthus major L. – clocoticiul sau sunătoarea, fam.
Scophulariaceae. Are frunze lanceolate, opuse, flori galbene formând raceme terminale. La
maturitate fructele (capsulele) sună de unde a căpătat şi de numirea de sunătoare.
2. Euphrasia rostkeviana – silur. Este o plantă de talie mică, cu flori albe, cu 9 linii violete
şi o pată galbenă la baza buzei inferioare, dispuse în racem spiciform.
3. Melampyrum arvense L. – ciormoiagul sau grâul prepeliţei. Prezintă frunze rigide şi
flori roşii- purpurii sau galbene, inflorescenţa este în formă de spic, fructele sunt capsule alungite,
iar seminţele se aseamănă cu cele de grâu, dar sunt mai mici.
4. Odontites rubra – dinţura sau iarba dintelui. Planta are frunzele translucide, ca şi
bracteele care pot fi egale sau mai mari decât florile care sunt de culoare roşie-albă.

Buruieni parazite pe tulpină

Din această grupă fac parte speciile de cuscută (torţel) fam. Cuscutaceae.
1. Cuscuta campestris (Cuscuta arvensis) – torţelul sau cuscuta mare de câmp. Tulpina se
adună în formă de mănunchiuri compacte. Ca la toate cuscutele, lipsesc frunzele. Florile câte 10 –
30 sunt aşezate în glomerul. Parazitează în special pe jumătatea superioară a plantei gazdă, iar peste
iarnă tulpina piere.
2. Cuscuta trifolii. Tulpina este relativ viguroasă, de 0,50 mm grosime, de culoare galben
portocalie sau roşiatică. Se poate alungi şi încolăci pe planta gazdă formând vetre de infecţie pe
câţiva metri. Flori alburii, rareori roz, lung pedunculate sunt dispuse în glomerule mai mari.
3. Cuscuta epilinum – torţelul de in şi cânepă. Are tulpina filifomă de 1,5 cm grosime, de
culoare galben portocalie sau galbenă verzui.

50
 4. Cuscuta monogyna – parazitează, de preferinţă, pe diferiţi arbori şi arbuşti inclusiv
pepinierele de pomi şi livezi în primii ani. Are tulpina groasă de 1 - 3 mm de culoare galbenă
brunie, roşiatică, ramificată. Seminţele au o lungime de 3 - 3,5 mm prevăzute cu rostruă.
Alte cuscute: Cuscuta europeae., C. epithymum.
Buruieni parazite pe rădăcină
Din această grupă fac parte speciile de Orobanche – lupoaia, fam. Orobanchaceae. Plantele
sunt fără clorofilă, de culoare brună sau albăstruie. Tulpinile sunt simple, umflate la bază, cărnoase
şi au solzi ovali sau alungiţi (care înlocuiesc frunzele) inflorescenţa este spiciformă.
1. Orobanche cumana – lupoaia florii-soarelui; tulpina creşte până la 30 cm înălţime,
florile sunt de culoare albastru-gălbui, seminţele sunt foarte mici care trec cu uşurinţă prin sita cu
ochiuri de 0,25 mm.
2. Orobanche ramosa – lupoaia tutunului, verigelul sau busuiocul sălbatic. Deasupra
haustorilor cu care se fixează pe rădăcina plantei gazdă formează o îngroşare, ca un bulb, din care
dau noi rădăcini cu haustori. Din partea superioară a bulbului ies lăstari din care rezultă eşalonat
tulpini ramificate; întreaga plantă se prezintă astfel ca o tufă. Florile sunt de culoare albăstruie.
3. Orobanche brassicae – lupoaia verzii. Se aseamănă cu Orobanche ramosa cu deosebire
că ramifică mai puţin şi are flori mai mari.

Rezumat

Buruienile produc pierderi importante culturilor agricole prin reducerea cantitativă şi

calitativă a recoltelor şi prin creşterea costurilor de producţie determinate de aplicarea unor
elemente tehnologice suplimentare.
Cunoaşterea speciilor de buruieni din culturile agricole este element obligatoriu pentru
stabilirea programului de control al acestora. Clasificarea buruienilor după particularităţile de
nutriţie, durata vieţii şi particularităţile de înmulţire răspunde cel mai bine acestui scop.
Buruienile se clasifică din aceste puncte de vedere în: specii autotrofe, semiparazite şi
parazite; specii anuale, bienale şi perene; cu înmulţire prin seminţe sau prin seminţe şi organe
vegetative.

Întrebări recapitulative

1. Ce specii de buruieni efemere cunoaşteţi?

2. Ce specii de buruieni parazite cunoaşteţi şi care sunt plantele gazdă?
3. Care sunt principalele specii de buruieni monocotiledonate perene din culturile agricole?

Bibliografie

Budoi Gh., 1993, Herbologie aplicată, USA, Bucureşti

Ciontu C., Marin D., Băbeanu Narcisa, 1994, Lucrări practice de agrotehnică, AMD, USAMV,
Bucureşti
C. Chirilă, 2001, Biologia buruienilor, Editura Ceres, Bucureşti
Guş P., Lăzureanu A., Săndoiu D.I., Jităreanu G., Stancu I., 1998, Agrotehnica, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca
Penescu A., Ciontu C., 2001, Agrotehnica, Editura Ceres, București
Şarpe N., 1987, Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, Editura Ceres,
Bucureşti.
51
 Capitolul 7
UTILIZAREA ERBICIDELOR ÎN COMBATEREA BURUIENILOR

Cuvinte cheie: erbicid, substanţă activă, doză, amestec de erbicidat, epocă de aplicare
Obiective: Cunoaşterea erbicidelor omologate şi utilizate în combaterea chimică a buruienilor din
principalele culturi agricole.
Stabilirea dozelor de erbicid în funcţie de planta de cultură, spectrul de buruieni, epoca
de aplicare şi condiţiile pedoclimatice.
Cunoaşterea modului de pregătire a amestecului de erbicidat şi aplicarea acestuia.

7.1. Introducere

Erbicidele sunt substanţe chimice capabile să distrugă buruienile. Etimologia cuvântului

erbicid vine de la cuvintele latineşti: herba = iarbă şi cedo-cedere = a ucide —> (ucide, distruge
iarba).
După cum prezentam în capitolul anterior, utilizarea erbicidelor (combaterea chimică) este
parte componentă a Managementului integrat al buruienilor (M.I.B.)
Pentru aplicarea unui erbicid şi obţinerea rezultatelor dorite în combaterea buruienilor este
necesară o bună cunoaştere atât a particularităţilor produsului, cât şi a buruienilor (clasificarea
acestora).
Începutul folosirii erbicidelor este marcat de descoperirea acidului 2,4 D (SUA).
În prezent, pe glob, se apreciază că ar exista peste 2.500 erbicide denumiri comerciale ce
înglobează peste 220 de substanţe active.
Aplicarea erbicidelor prezintă unele avantaje:
 Înlătură lucrările manuale ca plivitul şi prăşitul, economisindu-se forţa de muncă umană.
 Reduc lucrările mecanice cu întreţinerea culturilor, economisindu-se energie fosilă.
 Într-un timp scurt se pot controla suprafeţe mari din punct de vedere al îmburuienirii
culturilor.
 Determină creşterea productivităţii muncii.
 Pentru multe culturi, aplicarea erbicidelor determină costuri unitare de producţie mici şi
profituri nete mari, comparativ cu varianta clasică.
Folosirea erbicidelor, necesită personal bine instruit şi o dotare corespunzătoare cu maşini şi
instalaţii de stropit.
Combaterea chimică a buruienilor, presupune o cunoaştere perfectă a particularităţilor
erbicidelor, a mecanismului de acţiune, a proceselor ce au loc la contactul acestuia cu solul şi planta
de cultură.
Ca urmare a numărului foarte mare de erbicide este necesară o clasificarea acestora. Există
mai multe criterii de clasificare:
1. După natura chimică: erbicide organice şi anorganice.
2. După selectivitate: selective (Icedin, Agil, Eradicane ş.a.) şi neselective (Gramoxone,
Roundup ş.a.).
3. După modul de acţiune:
- de contact (ex. Reglone);
- sistemice (Icedin, Fusilade);
- reziduale (Treflan, Onezin).
4. După procesele metabolice pe care le influenţează:
- cu acţiune asupra germinaţiei seminţelor (Treflan, Diizocab, Dual);
- cu acţiune asupra fotosintezei (Afalon, Gesaprim);

52
 - cu acţiune asupra respiraţiei (Brominal);
- cu acţiune hormonală (stimularea creşterii, DMA, Icedin).
5. După epoca de aplicare:
- înainte de semănat, cu încorporare în sol (ppi);
- la semănat sau de la semănat la răsărirea plantei de cultură (preem);
- în perioada de vegetaţie (postem).
6. După forma de condiţionare (soluţii, emulsii, pulberi muiabile, pastă, granule, tablete ş.a.).
7. După gradul de toxicitate:
- extrem de toxice, grupa I de toxicitate, DL sub 50 mg/kg corp, eticheta de culoare
roşie;
- puternic toxice, grupa II de toxicitate, Dl = 50 - 200 mg/kg corp, eticheta de culoare
verde;
- moderat toxice, grupa a III de toxicitate, DL = 200 - 1000 mg/kg corp, eticheta de
culoare albastră;
- cu toxicitate redusă, grupa a IV de toxicitate, DL peste 1000 mg/kg corp, etichetă de
culoare neagră.

Deoarece erbicidele sunt substanţe toxice (otrăvitoare), în procesul de lucru cu acestea se

impune respectarea regulilor de protecţie a muncii. Regulile sunt în general aceleaşi ca şi în cazul
lucrărilor cu insecticide şi fungicide şi se referă la masurile ce sunt necesare pe timpul transportului,
a păstrării şi aplicării erbicidelor, precum şi acordarea primului ajutor în cazul intoxicării cu
erbicide.

7.2. Formele de condiţionare (fabricare) a erbicidelor

De regulă, erbicidele (produsele comerciale) nu sunt substanţe pure. Într-un produs

comercial găsim o parte substanţă activă (s.a), iar restul până la 100 % adjuvanţi.
Substanţa activă răspunde de efectul de combatere al buruienilor, iar adjuvanţii sunt
substanţe ajutătoare cu rol multiplu ca de exemplu: ajută la amestecarea substanţei active cu apa;
măresc eficacitatea substanţei active prin înmuierea ţesuturilor vegetale şi viteza de pătrundere a
produsului în organele buruienilor; unele au rol de adeziv, iar altele ajută la stabilitatea moleculară a
substanţei active în timp.
Erbicidele se produc în următoarele forme: soluţie concentrată; concentrat emulsionabil;
pudră umectabilă (dispersabilă sau muiabilă); pastă (suspensie lichidă); granule dispersabile în apă;
granule; tablete.
Soluţia concentrată (S.C.) reprezintă un amestec fizic omogen a două sau mai multe
substanţe care nu pot fi separate prin metode mecanice. Ele se află în stare moleculară sau ionică.
Concentratul emulsionabil (C.E. sau E.C.) este un erbicid dizolvabil în ulei, iar în amestec
cu apa formează emulsie.
Pudra umectabilă, muiabilă sau dispersabilă (P.U. sau W.P. din limba engleză wattable
powder). Sub această formă se produc erbicidele care au o solubilitate foarte redusă în apă sau ulei.
Ele sunt amestecuri solide dintre erbicide şi diluanţi mărunţite foarte fin.
În amestec cu apa dau suspensii.
Pasta. Erbicidele sub formă de pastă se notează cu C.S. (concentrat în suspensie) sau FW -
de la cuvântul englezesc flawable = care curge), au aspect de lichid vâscos şi sunt erbicide de regulă
pudre umectibile diluate în adjuvanţi lichizi.
Înainte de aplicare erbicidul trebuie amestecat (omogenizarea se face prin agitarea
erbicidului în interiorul ambalajului).
Erbicide formulate granule dispersabile, sunt granule mici, dispersia se face imediat în apă,
se pot introduce direct în rezervorul maşini de stropit. Sunt folosite de regulă la erbicidele ce se
aplică în doze mici (10 până la 50 g/ ha), exemplu: Logran, Glean, Granstar, Grodyl, Tell, Titus etc.
53
 Erbicide formulate sub formă de granule, sunt aplicate în stare uscată (nu se amestecă cu
apa). Substanţa activă din produsul comercial are un procent foarte mic (de regulă nu depăşeşte
10 %). Tratamentul se face asemănător fertilizării cu îngrăşăminte chimice granulate.
Erbicide condiţionate sub formă de tablete, sunt asemănătoare cu granulele dispersabile, dar
mult mai mari.
Glomerule sau granule. Erbicidele condiţionate sub această formă au o eliberare treptată a
substanţei active distrugând buruienile pe măsură ce apar.

7.3. Aplicarea erbicidelor

1. După locul de pătrundere al erbicidului în plantă şi de modul cum acţionează asupra

plantelor, aplicarea lor se face:
a) la sol - cu încorporarea erbicidului (ppi - preplanting
incorporated), superficial (3 - 5 cm) sau mai
adânc (5 - 7 cm) în funcţie de cerinţele lui
- fără încorporare
b) pe vegetaţie (pe frunze)
2. După suprafaţa tratată erbicidele se pot aplica:
a) pe toată suprafaţa
b) pe zona rândului (în benzi), la culturile semănate în rânduri distanţate
(prăşitoare), plantaţiile de pomi şi viţă-de-vie
c) pe vetre (în situaţia unor îmburuienări parţiale)
3. După epoca de aplicare a erbicidelor:
a) preemergenţă (înainte de semănat, o dată cu semănatul, între semănat şi
răsăritul culturilor)
b) în timpul răsăririi buruienilor (pentru unele erbicide nevolatile ce se absorb
prin rădăcini, coleoptil şi plantulă)
c) postemergent (după răsărit) - se va ţine cont de fazele în care se găsesc
buruienile şi planta de cultură, temperatura aerului, intensitatea vântului,
condiţii de ploaie ş.a.

7.4. Norma de amestec, doza de erbicid, substanţa activă

Norma de amestec reprezintă cantitatea de amestec lichid (erbicid + apă) necesară pentru a
erbicida suprafaţa de un hectar. Ea variază între 50 și 800 l/ ha în funcţie de tipul de erbicid, metoda
de erbicidat, maşinile folosite, faza de vegetaţie a buruienilor ş.a.
În general norma de amestec pentru culturile de câmp atunci când tratamentul se face cu
mijloace terestre este de 200 - 300 l/ha. Norme mai mici (50 - 150 l/ha) se practică atunci când
tratamentul se aplică cu mijloace aviatice, iar mai mari (400 - 800 l/ha) când se lucrează cu produse
de contact în plantaţiile pomi-viticole.
Doza de erbicid reprezintă cantitatea de erbicid exprimată în substanţă activă necesară
pentru a trata suprafaţa de un hectar.
Stabilirea dozei se face în funcţie de mai mulţi factori:
 eficacitatea substanţei;
 conţinutul solului în humus (pentru erbicidele aplicate la sol);
 gradul de îmburuienire, speciile dominante şi faza de vegetaţie a acestora (pentru
erbicidele cu aplicare pe vegetaţie);
 metoda de aplicare (în benzi sau pe toată suprafaţa);
 tehnica de aplicare (clasică sau electrostatică).
În practica agricolă se foloseşte doza de produs comercial exprimată în g, kg sau l/ha.

54
 În situaţia în care doza nu este dată în produs comercial ea se calculează după următoarea
formulă:
D.p.c. = (D.s.a./ s.a.) x 100
în care: D.p.c. – doza de produs comercial în g, kg sau l/ha;
D.s.a. – doza de erbicid substanţă activă în kg/ha;
s.anuale – procentul de substanţă activă în produsul comercial.
În cazul în care tratamentul se face în benzi (la culturile prăşitoare sau plantaţiile pomi-
viticole) doza de produs comercial se calculează după următoarea formulă:
D.p.c.b. = (D.p.c. x l) / L
în care: D.p.c.b. – doza de produs comercial în cazul aplicării erbicidului în benzi în g, kg sau l/ha;
D.p.c. – doza de produs comercial în cazul aplicării pe întreaga suprafaţă în g, kg sau l/ha;
l – lăţimea benzii tratate;
L – distanţa dintre rândurile de plante, pomi sau viţă-de-vie.
Substanţa activă, reprezintă acea parte din produsul comercial ce răspunde direct de efectul
de combatere. Pentru erbicidele formulate ca lichid substanţa activă se exprimă în g/l, iar pentru
produsele formulate sub forma de pulberi umectabile sau granule se exprimă în %.
Exemple Dual 500 EC - are 500 g/l metalachlor; Roundup - cu 360 g/l glifosat; Tell 75 WG
- conţine 75 % primisulfuron; Sencor 70 WP - cu 70 % metribuzin.

7.5. Pregătirea amestecului de stropit

În mare măsură calitatea tratamentului cu erbicide depinde de prepararea amestecului dintre

erbicid şi apă.
Prepararea amestecului se poate face direct în rezervoarele agregatelor pentru erbicidat
(dacă se folosesc erbicide care se dizolvă sau se dispersează uşor iar tratamentul se face pe suprafeţe
mici) sau în rezervoare speciale.
Apa folosită la erbicidat trebuie să fie curată, fără impurităţi şi să nu fie dură să nu conţină
peste 150 ppm diferiţi ioni (Ca++, Mg++, Fe++ etc.) deoarece acestea pot reacţiona cu componentele
unor erbicide sau ale substanţelor adjuvante şi ca urmare se formează săruri solubile care precipită,
creând dificultăţi la aplicarea tratamentului (înfundă filtrele, sitele, duzele etc.).
În funcţie de forma sub care sunt livrate erbicidele (soluţii concentrate, concentrat
emulsionabil, pudră umectabilă sau pudră muiabilă, pastă, granule dispersabile ş.anuale),
amestecurile erbicid-apă pot fi de 3 tipuri şi anume: soluţii, emulsii şi suspensii. Tipul de amestec
condiţionează respectarea anumitor măsuri pe durata pregătirii şi aplicării acestuia.
Soluţia este un amestec fizic omogen în care apa este dizolvantul iar ebicidul (soluţie
concentrată S.C.) – dizolvatul. Constituenţii soluţiei nu pot fi separaţi pe cale mecanică. Amestecul
de tip soluţie este clar, limpede, incolor sau colorat. Sub formă de soluţie se aplică DMA-6,
Icedinul, NaTa, Gramoxone; Basagran ş.a.
Emulsia este amestecul între două lichide (în cazul nostru erbicid sub formă de concentrat
emulsionabil, CE sau EC şi apă), fiecare păstrându-şi identitatea. Dacă amestecul este lăsat în
repaos, cele două componente ale emulsiei se pot separa. De aceea în timpul aplicării amestecul
trebuie agitat permanent.
Emulsia are aspect lăptos, alb sau colorat şi nu formează precipitat.
Câteva exemple de erbicide care se aplică sub formă de emulsie: Dual, Treflan, Diizocab,
Eradicane, Mecloran, Betanal, Agil, Fusilade etc.
Suspensia este un amestec format din particule solide (erbicid sub formă de pudră
umectibilă, PU, WP, DF) dispersate într-un lichid (apă). Componentele suspensiei trebuie să fie
suficient de mici pentru a trece prin sitele şi duzele instalaţiei de stropit. Când amestecul rămâne în
repaos particulele solide se depun. De aceea, în timpul aplicării suspensia trebuie agitată în continuu.

55
 Pentru a realiza un amestec omogen, mai întâi se face un preamestec (o maia). În acest scop
erbicidul (cantitatea de erbicid calculată pentru o anumită suprafaţă) se amestecă într-un vas separat,
cu puţină apă până se formează o pastă omogenă. Pentru aceasta este nevoie de aproximativ, două
părţi apă şi o parte erbicid (la greutate). Preamestecul se introduce în bazin sau cisternă, unde se află
o cantitate suficientă de apă (mai mult de jumătate din necesar) agitându-se o dată cu adăugarea
restului de apă.
Exemple de erbicide ce formează suspensii: Onezin. Cosatrin, Venzar, Sencor, Afalon,
Gesagard, ş.a. acestea sunt formulate ca pudre umectabile iar Tell, Granstar, Titus, Logran, Grodyl,
ş.a – sunt sub formă de granule dispersabile iar pentru formarea suspensiei nu mai este necesar
preamestecul.
Amestecul de erbicide. Pentru a mări spectrul de combatere a buruienilor se foloseşte
amestecul din 2 sau uneori 3 erbicide. Prepararea amestecului se poate face în uzinele chimice dar şi
în fermele agricole. Pentru acest lucru este necesar ca erbicidele să fie compatibile iar ordinea în
care acestea se introduc în bazin (cisternă) este următoarea: pudră umectibilă, pastă dispersabilă,
soluţie concentrată şi concentrat emulsionabil.

7.6. Reguli de aplicare a erbicidelor

Aplicarea erbicidelor este una din cele mai complexe lucrări agricole ce necesită specialişti
foarte bine pregătiţi în acest domeniu. Productivitatea muncii, eficacitatea şi calitatea tratamentului
cu erbicide depind în mare măsură şi de anumite reguli de care trebuie să ţinem cont în timpul
tratamentului. Dintre acestea amintim:
 tratamentul trebuie executat la epoca optimă;
 pentru erbicidele cu aplicare la sol, acesta trebuie să fie mărunţit şi nivelat pentru a
permite o repartizare uniformă a erbicidului;
 erbicidele volatile trebuie încorporate în sol la cel mult 20 minute de la aplicare;
 în condiţii de irigare, erbicidele ce se aplică la sol fără încorporare când umiditatea
solului este mică, se impune o irigare cu o normă de 150 - 200 m3/ha pentru o uşoara
pătrunderea erbicidului în sol;
 în zilele în care probabilitatea de a ploua este mare trebuie evitată aplicarea erbicidelor,
pentru a asigura un interval de 6 - 8 ore între momentul tratamentului şi prima ploaie;
 apa folosită la erbicidat cât şi erbicidul care se introduce în bazin (cisternă) trebuiesc
filtrate pentru a se evita pătrunderea impurităţilor şi ca urmare înfundarea instalaţiei (a
duzelor);
 pe toată durata tratamentului se cere să se respecte viteza şi presiunea de lucru stabilite
pentru a administra norma de amestec;
 să se respecte înălţimea de lucru a rampelor de stropit;
 întoarcerea la capetele parcelei să se facă în drum după ce pompa a fost decuplată. Nu se
admite întoarcerea în cultură cu instalaţia în funcţiune. În cazul în care la capete nu avem
drum se va jalona o zonă de întoarcere ce în prealabil a fost erbicidată;
 la culturile semănate în rânduri apropiate şi fără cărări este necesar jalonarea pentru a nu
rămâne fâşii netratate sau a avea suprapuneri ale tratamentelor;
 să se evite opririle agregatelor (desfundarea duzelor) în sole pentru a nu forma vetre
toxice date de supradoza de erbicid;
 la aplicarea erbicidelor viteza vântului să nu depăşească 4 - 5 km/h în cazul
tratamentelor cu maşini terestre şi de până la 2 km/h în cazul tratamentelor cu mijloace
avio;
 după tratament, maşinile se spală cu multă apă pentru a asigura eliminarea completă a
resturilor de erbicid (majoritatea sunt corozive).

56
 7.7. Absorbţia erbicidelor şi translocarea lor în plante

Pătrunderea erbicidelor în plantă

Pătrunderea erbicidelor în plantă este în funcţie de modul de aplicare şi de specia de plante.
Pătrunderea se poate realiza prin părţile subterane, prin părţile aeriene sau pe ambele căi.
Locul de pătrundere al erbicidului în plantă nu este acelaşi cu locul de acţiune al erbicidului.
Absorbţia erbicidelor aplicate la sol
Aplicarea erbicidelor la sol se face în special din două considerente:
- distrugerea buruienilor înainte de răsărire şi ca urmare a eliminării concurenţei cu plantele
de cultură încă de la începutul vegetaţiei;
- unele erbicide sunt absorbite mai uşor prin organele subterane ale plantelor decât prin cele
aeriene.
Erbicidele pot rămâne la suprafaţa solului sau pot fii încorporate în sol.
Pentru a putea fi absorbit erbicidul trebuie să ajungă în contact cu organele plantei.
Interceptarea se face prin circulaţia erbicidului cu soluţia solului sau prin difuzie şi ca urmare a
creşterii rădăcinilor si a tulpinii care ajung în stratul de erbicid.
1. Absorbţia prin seminţe. Înainte sau în timpul germinaţiei seminţelor, erbicidele pot fi
adsorbite sau absorbite. Cele adsorbite rămân în învelişul seminţei de unde pot fi absorbite ulterior
de rădăcina sau plantulă în procesul de germinaţie.
2. Absorbţia prin rădăcină. Pătrunderea prin rădăcini este una din căile importante de intrare
în plantă a erbicidelor cu aplicare la sol.
Pentru ca erbicidul să fie eficient, acesta trebuie mai întâi să străbată pereţii celulelor
rizodermice şi corticale, iar de aici sa ajungă în sistemul de vase conducătoare, lemnoase şi
liberiene. Erbicidele care nu ajung în unul din aceste sisteme, ele nu manifestă acţiune toxică pentru
plante.
Translocarea erbicidelor absorbite prin rădăcini la locurile de acţiune are loc de regulă prin
vasele conducătoare lemnoase.
3. Absorbţia prin coleoptil şi plantulă. Pentru majoritatea monocotiledonatedonatelor,
aceasta este principala cale de absorbţie a erbicidelor.
Erbicidele cu aplicare la sol, mai pot fi absorbite prin bulbi, rizomi , drajoni sau tuberculi.

Absorbţia erbicidelor prin frunze

Pentru buruienile răsărite, erbicidele aplicate la sol au o eficienţă mai redusă, cele mai
eficiente fiind produsele cu absorbţie prin organele aeriene dintre acestea un rol important avându-l
frunzele.
Absorbţia foliară este completă când erbicidul este eliberat în citoplasmă.
Condiţiile care influenţează absorbţia foliară.
1. Reţinerea erbicidului pe suprafaţa frunzei, este prima condiţie pentru ca absorbţia să poată
fi realizată. Reţinerea depinde atât de capacitatea frunzelor de a se umezi cât şi de tensiunea
superficială a amestecului pentru erbicidat.
Gradul de umezire al frunzelor depinde de specia de plante. Frunzele plantelor
monocotiledonate (grâu, orz) nu se umezesc cu amestecuri apoase, în schimb cele ale plantelor
dicotiledonate (muştar, rapiţă) se umezesc foarte repede. Frunzele acoperite de un strat ceros,
frunzele mature, cele cu pubescenţă abundentă rezistă de asemenea umezirii, comparativ cu cele
tinere sau moderat pubescente.
2. Lumina, grăbeşte absorbţia erbicidelor, prin stimulare fotosintezei, iar odată cu seva
elaborată se deplasează şi erbicidele pătrunse în frunze.
3. Temperatura, la valori ridicate determină formarea unei cuticule groase şi mai puţin
permeabilă, iar la valori scăzute frânează fotosinteza şi circulaţia sevei elaborate.
4. Umiditatea atmosferică. Pe vreme uscată erbicidul ajuns pe frunze se usucă repede prin
evaporarea apei din amestecul de stropit, iar stomatele se închid frânând absorbţia.

57
 5. Precipitaţiile, spală erbicidele dacă survin după aplicarea acestor anuale Pentru
majoritatea erbicidelor cu absorbţie foliară se cere un interval de ccanuale 6 ore de la aplicare până
la prima ploaie, ca în frunze să pătrundă o cantitate de erbicid suficientă pentru a distruge planta.
6. Vântul, reduce absorbţia erbicidelor prin grăbirea evaporaţiei amestecurilor apoase şi
volatilizarea erbicidelor.

7.8. Acţiunea erbicidelor asupra plantelor

După modul cum acţionează asupra plantelor erbicidele se grupează în două categorii:
- erbicide de contact;
- erbicid sistemice.
Erbicidele de contact se numesc astfel deoarece omoară celulele şi ţesuturile vii cu care vin
în contact direct. Ele manifestă o toxicitate acută, în câteva ore de la aplicare şi de regulă nu sunt
translocate prin sistemul vaselor conducătoare sau dacă sunt aceasta se petrece pe distanţe foarte
mici.
Erbicidele sistemice sunt substanţe ce pătrund în diferite organe ale plantei şi sunt
translocate prin vasele lemnoase sau liberiene până la locul de acţiune. Ele distrug plantele prin
toxicitate cronică (lentă), moartea survenind după o perioadă de câteva zile până la 2 - 3 săptămâni.
Modul de acţiune al acestor erbicide este diferit atât datorită însuşirilor proprii cât şi datorită
însuşirilor morfologice, fiziologice şi biochimice ale plantelor ele afectează unele procese
fiziologice şi metabolice, distrugând plantele, câteva dintre acestea sunt: a) împiedică procesele de
diviziune celulară (derivaţii ureici, triazinici); b) produc dezvoltarea anormală a ţesuturilor (erbicide
de tip hormonal - 2,4 D); c) inhibă procesul de fotosinteză, ţesuturile devenind clorotice ducând la
moartea buruienilor (triazinele); d) inhibă respiraţia; e) modifică metabolismul normal al azotului;
f) modifică sau inhibă activitatea enzimatică.

7.9. Acţiunea plantelor asupra ebicidelor

Erbicidele ajunse în plantă sunt supuse unor procese fizice, chimice şi biologice, fiind
translocate, imobilizate, alterate sau metabolizate.
Translocarea. Erbicidele ajunse în plantă sunt supuse unui fenomen de deplasare (transport)
de la locul de pătrundere spre diverse părţi ale plantei. Translocarea se face împreună cu seva brută
(vase lemnoase) sau seva elaborată (vase liberiene) până la locul de acţiune. Fenomenul de
translocare este deosebit de important pentru combaterea speciilor perene care au organe de
reproducere subterane (Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Sorghum halepense, Agropyron
repens etc.).
Procesul de translocare prin vasele liberiene este specific pentru erbicidele cu aplicare pe
frunze.
Eficacitatea erbicidelor cu aplicare foliară depinde de viteza de translocare, perioada de
aplicare şi de doza de produs utilizată.
Perioada optimă de aplicare este atunci când buruienile sunt la începutul vegetaţiei şi viteza
de translocare este mult mai mare. Pentru speciile perene epoca de aplicare este optimă când seve
elaborată circulă descendent cu viteza maximă spre organele subterane, această perioadă este după
creşterea completă a frunzelor când rezerva de substanţe de rezervă din aceste organe este epuizată.
Translocarea erbicidelor prin vasele liberiene depinde în mare măsură de doza aplicată.
Aplicarea unei doze prea mari de erbicid duce la o moarte rapidă a frunzelor ceea ce împiedică
translocarea erbicidului spre organele subterane, iar din acestea vor rezulta alte plante.
Translocarea prin vasele lemnoase este specifică pentru erbicidele absorbite prin rădăcini.
Uneori translocarea are loc atât prin vasele lemnoase cât şi prin cele liberiene.

58
 Imobilizarea. Unele erbicide după ce ajung în plantă sunt imobilizate şi ca urmare
inactivate. Această inactivare poate avea drept cauză reacţia dintre erbicid şi unii constituenţi ai
celulelor sau blocarea erbicidelor în vacuole sau absorbţia în pereţii vaselor conducătoare.
Alterarea fitotoxicităţii, dezactivarea sau metabolizarea erbicidului. Procesele ce au loc
după pătrunderea erbicidului în plantă pot determina modificarea structurii chimice a acestuia şi
deci pierderea fitotoxicităţii, transformările pot merge până la degradarea erbicidelor în produse
secundare (metabolizarea acestora).
Activarea fitotoxicităţii. Există situaţii când acţiunea fitotoxică a erbicidului creşte după
pătrunderea lui în plantă (activarea acestuia). De exemplu acidul 2,4 DB nu prezintă toxicitate sau
aceasta este redusa pentru plantă, însă multe buruieni după absorbţie îl transformă în acid 2,4 D care
este toxic.
Fenomenele de activare sau dezactivare sunt determinate de procesele metabolice din plante,
procese ce au la bază o serie de reacţii (oxidare, reducere, hidroliză, dezalchilare, dezaminare etc.).

7.10. Selectivitatea erbicidelor

Selectivitatea, reprezintă însuşirea erbicidelor de a distruge dintr-un amestec de plante pe

unele (buruienile) şi de nu afecta pe altele (plantele de cultură).

Sensibilitatea şi toleranţa la erbicide

Sensibilitatea este însuşirea plantelor (a buruienilor) de a reacţiona cu erbicidele şi ca
urmare de a fii distruse de acestea. Toleranţa este însuşirea plantelor de a rezista acţiunii erbicidelor.
Sensibilitatea şi toleranţa sunt fenomene care se manifestă sub diferite grade de intensitate în
funcţie de plantă. Plantele de cultură trebuie să manifeste o toleranţă maximă, iar buruienile o
sensibilitate maximă fată de erbicid.
În funcţie de cum plantele de cultură sunt sau nu în contact cu erbicidul sau cu doze toxice
ale acestuia, dacă se realizează interacţiunea dintre erbicid şi plantă, selectivitatea poate fi:
a) fizică sau mecanică sau de poziţie;
b) propriu-zisă.

Selectivitatea fizică sau de poziţie

Factorii fizici ai selectivităţii
1. Locul de poziţionare (plasare) al erbicidului, numită şi selectivitate de poziţie. Se
realizează prin aplicarea erbicidului astfel încât acesta să nu ajungă în contact cu planta de cultură
sau contactul să fie redus (sub limita de toxicitate).
Acest tip de selectivitate pentru erbicidele cu aplicare la sol, este influenţat de mobilitatea
erbicidului în sol şi de diferenţa dintre plantă (a căii de absorbţie a erbicidului) şi locul deplasare al
acestuia.
Un exemplu foarte evident pentru selectivitatea de poziţie îl constituie aplicarea
Prometrinului la cultura de floarea soarelui. Planta de cultură are capacitatea de a absorbii
Prometrinul şi dacă acest lucru se realizează atunci cultura ar fi distrusă, dar prin plasarea
erbicidului la suprafaţa solului, rădăcinile de floarea soarelui nu ajung în contact cu acesta,
seminţele fiind plasate la 5 - 7 cm adâncime. Selectivitatea dispare însă, dacă survin ploi abundente
prin care erbicidul să fie levigat în zona rădăcinilor plantei de cultură.
Selectivitatea de poziţie pentru erbicidele cu absorbţie foliară constă în plasarea acestora la
baza plantelor cu tulpina erectă si înaltă (porumb, viţă-de-vie, pomi fructiferi), astfel ca amestecul
de erbicidat să nu vină în contact cu planta de cultură.
2. Folosirea dispozitivelor de protecţie a plantelor de cultură. Sunt apărători din material
plastic, metal sau lemn care împiedică contactul dintre erbicid şi planta de cultură.

59
 3. Doza de erbicid. Pentru erbicide există o doză minimă de la care ele sunt toxice pentru o
anumită plantă. Cunoscând dozele minime şi maxime de toleranţă a plantelor faţă de un erbicid, se
poate stabilii dacă este posibilă utilizarea substanţei respective la o anume cultură.
4. Modul de formulare (condiţionare) a erbicidului. Condiţionarea sub formă de granule a
unor erbicidelor toxice atunci când sunt absorbite prin frunze, face posibilă aplicarea acestora,
granulele nefiind reţinute pe aparatul foliar ci ajung pe sol de unde substanţa este absorbită de
buruienile în curs de răsărire.

Selectivitatea propriu-zisă
Selectivitatea propriu-zisă se manifestă atunci când plantele sunt în contact direct cu
erbicidul.
Factorii morfologico anatomici. Aceştia se referă la poziţia şi structura unor organe ale
plantelor, cu influenţă asupra pătrunderii şi acţiunii erbicidelor în plantă.
1. Frunzele. Pentru ca erbicidul să pătrundă în frunze trebuie ca acesta să intre în contact cu
frunzele şi să fie reţinut la suprafaţa acestora, procese ce sunt influenţate de poziţia, forma, mărimea
şi numărul frunzelor.
Pe frunzele înguste sau cu suprafaţa ceroasă, cu pubeşcenţă abundentă ca si pe cele netede
erbicidele sunt reţinute mai puţin, de asemenea la plantele cu frunzele dispuse spre vertical unde
amestecurile apoase se scurg repede.
2. Nodul coleoptilar (primul nod al tulpinii gramineelor) constituie una din căile principale
de absorbţie şi pătrundere a multor erbicide în plantă. Cunoscând adâncimea la care se formează
nodul coleoptilar la plantele monocotiledonatedonate se poate alege adâncimea de plasare a
erbicidelor astfel ca acesta să fie absorbit numai de buruieni şi nu de planta de cultură.
3. Ţesuturile de creştere (ţesuturile meristematice), sunt cele mai sensibile la acţiunea
erbicidelor de contact. Plantele dicotiledonatedonate au meristemele în vârful tulpinii fiind expuse
direct acţiunii erbicidelor, pe când la monocotiledonatedonate acestea se găsesc la nodurile tulpinii
şi sunt protejate de teaca frunzelor.
4. Viteza de creştere a radicelei. La plantele cu un embrion bine dezvoltat şi cu un număr
mai mare de celule în radicelă (fasole, soia ş.a.) viteza de creştere a radicelei poate constituii un
factor al selectivităţii, prin alungirea rapidă a celulelor existente, astfel că vârful radicelei iese din
zona stratului de sol tratat cu erbicid înainte de a absorbii o doză fitotoxică de erbicid.
5. Organele subterane de reproducere, constituie un factor de rezistenţă pentru buruienile
perene. După distrugerea părţii aeriene a buruienilor din mugurii organelor subterane de înmulţire
(rizomi, drajoni, bulbi, tuberculi) se formează noi tulpini. Aceste buruieni pot fii combătute cu
erbicide speciale care să afecteze viabilitatea acestor organe.

Factorii fiziologici ai selectivităţii. Se referă la efectul erbicidelor asupra plantei, după

pătrunderea acestora în plantă.
1. Căile de absorbţie a erbicidelor în plantă. Alegerea erbicidelor în funcţie de modul de
pătrundere în plantă, de faza de vegetaţie a culturii se poate realiza selectivitatea acestora.
2. Translocarea erbicidelor în plante. Efectul erbicidului este condiţionat de transportul lui
de la locul de pătrundere în plantă la locul de acţiune. Modul şi viteza de deplasare a erbicidului
constituie de asemenea un element de selectivitate.
3. Inactivarea şi metabolizarea erbicidului. Erbicidele ajunse în plantă pot fi imobilizate şi
inactivate. De exemplu atrazinul ajuns în plantele de porumb sub acţiunea unui complex enzimatic
este repede metabolizat şi transformat în hidroxid de atrazin iar acesta în CO2 şi alţi metaboliţi,
devenind netoxic pentru porumb, alte plante nu au această capacitate şi sunt distruse de atrazin.
Proprietăţile chimice ale erbicidelor.
1. Compoziţia chimică a erbicidelor influenţează gradul de fitotoxicitate, solubilitate,
absorbţie, adsorbţie, volatilizare, se alege produsul cu cea mai mare fitotoxicitate pentru buruieni şi
selectivitate maximă pentru planta de cultură.

60
 2. Substanţele protectoare (antidotul), sunt substanţe care introduse într-un erbicid blochează
acţiunea toxică a acestuia faţă de unele plante. Planta devine tolerantă la substanţa activă a
erbicidului, un exemplu îl constituie substanţa N,N-diallyl-2,2-dichloroacetamid sau R 25 788, care
combinată cu substanţa activă EPTC, face posibilă aplicarea acesteia la cultura de porumb (produsul
comercial Eradicane).
3. Perioada în care se aplică erbicidul. Plantele au o sensibilitate şi o toleranţă la erbicide
diferită dea lungul perioadei de vegetaţie, fiind necesară aplicarea acestora când plantele de cultură
au o toleranţă maximă iar buruienile sensibilitate maximă.
4. Interacţiunea dintre pesticide. Pentru a combate o gamă mai largă de buruieni se pot
combina 2 - 3 erbicide sau concomitent cu erbicidarea se pot aplica insecticide şi fungicide, în
aceste situaţii trebuie avută în vedere interacţiunea dintre substanţele respective. Interacţiunea poate
avea efect sinergic sau antagonist.
Interacţiunea sinergică are ca rezultat creşterea fitotoxicităţii şi deci a gradului de
combatere, de exemplu erbicidul Icedin (combinaţia dintre 2,4 D şi Dicamba).
Interacţiune antagonistă, duce la reducerea gradului de toxicitate al amestecului sau al uneia
din componentele acestuia.

7.11. Interacţiunea erbicidelor cu solul

Erbicidele cu aplicare la sol şi o parte din cele aplicate pe frunze şi care ajung pe sol (prin
scurgere sau cădere directă) sunt expuse la diferite procese de natură fizică, chimică, biologică,
ducând la modificarea fitotoxicităţii, dezactivarea şi în final la descompunerea erbicidelor.
Procese fizice. Procese care duc la pierderea de erbicid fără modificarea structurii chimice,
cele mai importante sunt volatilizarea şi levigarea anuală.
1. Volatilizarea, fenomenul prin care erbicidul trece din stare lichidă sau solidă în fază
gazoasă. Principale efecte negative ale volatilizării sunt: a) reducerea cantităţii de erbicid din sol şi
ca urmare necombaterea buruienilor; b) distrugerea culturilor sensibile din vecinătate, dacă vaporii
de erbicid ajung pe acestea în cantităţii mai mari.
Reducerea pierderilor prin volatilizare se realizează prin încorporarea erbicidelor în sol sau
prin condiţionarea acestora sub formă de granule.
2. Levigarea este un proces de deplasare fizică a moleculelor de erbicid în sol împreună cu
apa. Efectul poate fi pozitiv - deplasarea erbicidului în zona de germinaţie a buruienilor, şi negativ -
îndepărtarea erbicidului din zona de intercepţie al buruienilor (în cazul unei levigării accentuate),
distrugerea plantelor de cultură sensibile, atunci când erbicidul ajunge în zona de absorbţie prin
organele subterane ale plantei (exemplu Prometrinul aplicat la cultura de floarea-soarelui).
Procese chimice
1. Descompunerea fotochimică. Erbicidele rămase la suprafaţa solului sunt supuse luminii
solare şi suferă modificări moleculare. Reacţiile fotochimice sunt cauzate de radiaţiile ultraviolete
cu lungimi de undă cuprinse între 40 - 444 A (angstromi).
2. Adsorbţia în complexul coloidal al solului. Moleculele de erbicid adsorbite devin pasive,
inaccesibile plantelor, deci acţiunea de combatere se reduce pe măsură ce creşte adsorbţia anuală.
Fenomenul de adsorbţie este mai intens pe solurile cu un complex argilo-humic bine dezvoltat, este
mai intensă la suprafaţa particulelor de humus decât a celor de argilă, pe solurile acide decât pe cele
alcaline.
3. Desorbţia este procesul prin care din complexul argilo-humic se eliberează moleculele de
erbicid, acestea fiind înlocuite cu molecule de apă sau ioni ai altor substanţe cu încărcătură electrică
similară sau chiar mai mare. Desorbţia se produce mai uşor la nivelul particulelor de argilă decât a
celor de humus. Erbicidele desorbite se întorc în soluţia solului, putând fi absorbite de plante,
levigate sau resorbite în complexul coloidal al solului.
4. Reacţii chimice între erbicide şi constituenţii solului, sunt reacţii de oxido-reducere,
hidroliză ş.anuale, ducând la formarea de săruri sau complexe chimice.
61
 Procese biologice
Erbicidele pot fi absorbite de organele subterane ale plantelor, reducându-se concentraţia
acestora în sol, sau pot fi descompuse de către microorganisme, care folosesc erbicidele organice ca
sursă de hrană şi de energie, ducând la descompunerea sau degradarea acestora până la dioxid de
carbon şi apă. Descompunerea erbicidelor de către microorganisme reprezintă principala cale de
distrugere a erbicidelor din sol, condiţiile optime desfăşurării acestui proces sunt: umiditatea solului
între 50 - 90 % din capacitatea de câmp, temperatura 27 - 32oC, aeraţia suficientă, pH-ul între 6,5 și
8, conţinutul ridicat în materie organică.

7.12. Persistenţa erbicidelor în sol

Persistenţa reprezintă perioada de timp în care erbicidul rămâne activ în sol sub forma în
care a fost aplicat sau ca produse de descompunere. Persistenţa se prezintă sub două forme:
persistenţă absolută şi persistenţă agronomică.
a) Persistenţa absolută sau totală, este perioada în care erbicidul rămâne în sol cu structura
nemodificată.
b) Persistenţa agronomică reprezintă perioada de timp în care erbicidul este fitotoxic (poate
distruge buruienile). Această persistenţă trebuie să aibă o durată apropiată de perioada de vegetaţie
a culturii.
O persistenţă prea scurtă permite instalarea unui nou val de îmburuienare, necesitând
aplicarea altor tratamente. Nici o persistenţă prea îndelungată, peste perioada de vegetaţie a plantei
de cultură nu este dorită, deoarece erbicidul poate fi toxic pentru cultura care urmează în rotaţie.
Rămânerea în sol a erbicidului in cantitate suficientă pentru a fi fitotoxic, după recoltarea culturii la
care a fost aplicat se numeşte fitotoxicitate reziduală.
Toxicitatea reziduală poate fi diminuată prin aplicarea unor măsuri: a) aplicarea unor doze
de erbicide minime dar care să asigure combaterea buruienilor; b) aplicarea erbicidelor cât mai
devreme posibil; c) aplicarea tratamentelor în benzi; d) folosirea amestecurilor de erbicide; e) afânarea
solului pentru a favoriza activitatea microorganismelor; f) aplicarea de îngrăşăminte organice;
g) irigarea pentru a favoriza procesele biochimice din sol şi levigarea erbicidelor; h) cultivarea de
plante tolerante şi care pot metaboliza erbicidul (exemplu porumbul pentru siloz semănat cu
densitate mare, pe terenul unde sa folosit în anii anteriori doze mari de atrazin).

7.13. Erbicidele recomandate pentru combaterea buruienilor

la principalele culturi de câmp

Numărul produselor chimice pentru combaterea buruienilor din culturile de câmp este foarte
mare, noi vom prezenta o listă parţială a acestora, cuprinzând cele mai utilizate erbicide. Cu ajutorul
acesteia putându-se rezolva cele mai diverse situaţii de îmburuienare a culturilor de grâu, orz,
orzoaică, ovăz, orez, porumb, soia, mazăre, floarea-soarelui, in, sfeclă de zahăr şi cartof.
Epoca optimă de aplicare a tratamentelor postemergente, la cerealele păioase este de la
înfrăţire la formarea primului internod.

62
 ERBICIDE UTILIZATE ÎN COMBATEREA BURUIENILOR
DIN CULTURILE DE CEREALE PĂIOASE

Produsul Substanţa activă Cultura Grupele de Epoca Doza

buruieni (g, l,
kg/ha)
1 2 3 4 5 6
ARELON 75 WP Isoproturon 75 % Grâu Monocotiledonate post 3
Orz anuale
Apera spica venti
ASSERT 250 SC Imazametabenz 250 g Grâu Apera spica venti post 2
Orz Avena fatua
Orzoaică
AVADEX BW Trialat 400 g Grâu Monocotiledonate ppi 5-6
Orz anuale
Avena fatua
Lolium sp.
BASAGRAN Bentazon 480 g Grâu Dicotiledonate post 2-4
BUCTRIL M280 Bromoxinil Grâu Dicotiledonate post 1
280 g + MCPA 280 g
COUGAR SC Isoproturon 500 g + Grâu Monocotiledonate preem 1,25 - 1,5
diflufenican 100 g (Apera spica venti)
DICOTEX - 40 MCPA 40 % Grâu Dicotiledonate post 1,5 - 2,5
Orz anuale şi perene
DICURAN 80 WP Clortoluron 80 % Grâu Dicotiledonate şi preem 2-3
unele /post
monocotiledonate
anuale
DMA 6 ac. 2,4-D Grâu Dicotiledonate post 0,8 - 1
660 g Orz anuale şi perene
DMA 810 SL ac. 2,4-D Grâu Dicotiledonate post 0,8 - 1
675 g Orz anuale şi perene
DOSANEX Metoxurom 80 % Grâu Dicotiledonate şi post 3-4
monocotiledonate
anuale
DUPLOSAN Sare de dimetilamină Grâu Dicotiledonate post 2
a mecroprop 600 g Orz anuale
GLEAN 75 DF Clorsulfurom 75 % Grâu Dicotiledonate post 15 - 20
anuale şi perene grame
GRANSTAR 75 DF Tribenuron metil Grâu Dicotiledonate post 20 - 25
75 % anuale şi perene grame
GRASP CE Tralkoxidim 100 g Grâu Apera spica venti post 2 - 2,5
Avena fatua
GRODYL 75 WG Amidosulfuron 75 % Grâu Dicotiledonate post 20 - 40
Orz grame
Orzoaică
HARMONY 75 DF Tifensulfuron metil Grâu Dicotiledonate post 40 - 60
75 % grame
ICEDIN FORTE Dicamba 50 g + Grâu Dicotiledonate post 2
ac. 2,4-D 280 g
ICEDIN SUPER Dicamba 100 g + Grâu Dicotiledonate post 1
ac. 2,4-D 280 g
IGRAN 50 WP Terbutrin 50 % Grâu Monocotiledonate şi preem 3-5
dicotiledonate
anuale

63
 1 2 3 4 5 6
ILLOXAN Diclofop-metil 36 % Grâu Monocotiledonate post 2,5
Avena fatua
IZOGUARD 500 Isoproturon 500 g Grâu Apera spica venti post 5
Orz
LOGRAN 75 WG Triasulfuron 75 % Grâu Dicotiledonate post 10 grame
Orz
LOGRAN EXTRA Triasulfuron 2 % + Grâu Dicotiledonate post 0,5
62 WG terbutrin 60 %
LONPAR ac. 2,4-D 150 g + Grâu Dicotiledonate post 1,5
MCPA 175 g +
clorpiralid 35 g
OLTEST Ester 2 etil hexilic al. Grâu Dicotiledonate post 1,5 - 2
ac. 2,4-D 500 g anuale şi perene
OLTISAN EXTRA Ester ac. 2,4-D 325 g Grâu Dicotiledonate post 1
+ Orz 0,75 ovăz
dicamba 75 g Ovăz
OPTICA Mecropop DMA Grâu Dicotiledonate post 1,5 - 2
600 g Orz anuale
OXYTRIL M Bromoxinil 75 g + Grâu Dicotiledonate post 2 - 2,5
ioxynil 75 g +
mecoprop 375 g
PARDNER Bromoxinil-octanoat Grâu Dicotiledonate post 1 - 1,5
225 g
PUMA S Fenoxapropetil 75 g Grâu Apera spica venti post 0,8 - 1
Avena fatua
SANSAC ac. 2,4-D 360 g + Grâu Dicotiledonate post 1
metosulan 5 g
SANSULFURON Clorsulfuron 75 % Grâu Dicotiledonate post 15 - 20
75 DF Orz grame
SATIS 18 WG Triasulfuron 6 % + Grâu Dicotiledonate post 150 grame
fluoroglyco-fen 12 % Orz

ERBICIDE UTILIZATE ÎN COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE OREZ

Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza

(g, kg, l/ha)
1 2 3 4 5
BASAGRAN Bentazon 480 g/ l Dicotiledonate post 4-5
BASTA Glufosinat de amoniu Monocotiledonate şi post 5
200 g/l dicotiledonate anuale şi desicant
perene
DICOTEX 40 Sare de amoniu 40 % Dicotiledonate post 0,8 - 1,5
DP-36-LV Propanil 360 g/l Monocotiledonate şi post 14 - 20
unele dicotiledonate
FACET Quinoclorac 50 % Monocotiledonate post 0,75 - 1
anuale
GARLON Triclopyr 480 g/l Fam. Cyperaceae post 1
(+MCPA 2 l)
HERBIT 20 EC Fenotiol 20 % Fam. Cyperaceae post 4
_Juncaceae
LONDAX 60DF Bensulfuron metil 60 % Fam. Cyperaceae post 70 - 90
_Juncaceae grame

64
 1 2 3 4 5
NABU S-RV Setoxidium 12,5 % Monocotiledonate post 0,7
anuale şi perene
NELVEK Triclopyr 75 g/l + Fam. Cyperaceae post 5
propanil 230 g/l _Juncaceae
MCPA 135 g/l
ORDRAM 72 CE Molinat 720 g/l Monocotiledonate ppi 7-8
anuale
SATUNIL Bentiocarb 40 % Monocotiledonate post 10
propanil 20 % anuale
SATURN 50 EC Tiobencarb 50 % preem/post 8 - 10
SETOFF 20 WG Cinosulfuron 20 % Fam. Cyperaceae post 0,4
SOFIT 240 EC Pretilaclor 240 g/ l + Monocotiledonate post 3
antidot anuale
SOFIT PLUS Pretilaclor 170 g/l + Monocotiledonate post 6
propanil 330 g/l anuale
STAM LV-10 Propanil 360 g/l Monocotiledonate şi post 14 - 20
unele dicotiledonate
STOMP 330 EC Pendimetalin 330 g/l Monocotiledonate ppi/preem 6
anuale
SURCOPUR LV-36 Propanil 360 g/l Monocotiledonate şi preem/post 14 - 20
unele dicotiledonate

ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR

DIN CULTURA DE PORUMB

Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza

(g, kg, l/ha)
1 2 3 4 5
ACENIT 50 EC Acetoclor 500 g/l Monocotiledonate preem 2,5 - 6
anuale
ALACHLOR 48 EC Alaclor 480 g/l Monocotiledonate ppi 8 - 10
anuale
ALIROX 80 CE EPTC 720 g/l + antidot Monocotiledonate şi ppi 6 - 10
dicotiledonate anuale
ATRED 50 WP Atrazin 50 % Monocotiledonate şi ppi 5 - 10
dicotiledonate anuale
BANVEL Dicamba 480 g/l Dicotiledonate anuale şi post 0,6
perene
BLADEX 50 WP Cianazin 50 % Dicotiledonate şi unele ppi 6 - 10
monocotiledonate
anuale
BROMOTRIL P 25 Bromoxinil 250 g/l Dicotiledonate post. 1,5
SC rezistente la 2,4-D
BUTIZIN 40 SC Butilat 200 g/l + Monocotiledonate şi preem 6 - 10
atrazin 200 g/l dicotiledonate
DIBUROM 800 CE Dimetenamid 200 g/l + Monocotiledonate şi ppi 3-5
butilat 600 g/l part. dicotiledonate
DIIZOCAB 80 CE Butilat 800 g/l Monocotiledonate ppi 6 - 10
anuale
DIPROCARB 75 EPTC 750 g/l + antidot Monocotiledonate ppi 6 - 10
CE anuale
DMA 6 Sare ac. 2,4-D 600 g/l Dicotiledonate post. 1

65
 1 2 3 4 5
DUAL 500 CE Metolaclor 500 g/l Monocotiledonate ppi 5 - 10
anuale
DUAL 960 EC Metolaclor 960 g/l Monocotiledonate ppi 1,5 - 2,5
anuale
ERADICANE 72 EPTC 750 g/l + antidot Monocotiledonate ppi 6 - 10
EC R 25788 60 g/l anuale
FRONTIER 900 EC Dimetenamid 900 g/l Monocotiledonate şi ppi 1,2 - 1,6
unele dicotiledonate
anuale
GESAPRIM 50 WP Atrzain 50 % Monocotiledonate şi ppi 5 - 10
dicotiledonate anuale
GUARDIAN Acetoclor 820-860 g/l + Monocotiledonate şi ppi/preem. 1,75 - 2,5
antidot unele dicotiledonate
anuale
HARMONY 75 DF Tifensulfuron metil Dicotiledonate post 15 grame
75 % rezistente la 2,4-D
HARNESS Acetoclor 900 - 940 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 2-4
unele dicotiledonate
LACORN 48 EC Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 6 - 10
unele dicotiledonate
anuale
LACORN COMBI Alaclor 33,6 % + Monocotiledonate ppi 6
atrazin 14,4 % anuale şi unele
dicotiledonate
LADDOK Atrazin 200 g/l + Dicotiledonate anuale post 3,5 - 4
bentazon 200 g/l
LASSO Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 8 - 10
unele dicotiledonate
anuale
LONPAR Acid 2,4 -D 150 g/l + Dicotiledonate post 2
MCPA 175 g/l +
clorpiralid 35 g/l
MARKSMAN Dicamba 11,5 % + Dicotiledonate anuale şi post 2,5
atrazin 22,2 % perene
MECLORAN 48 Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 6 - 10
CE unele dicotiledonate
anuale
MISTRAL SL 950 Nicosulfuron 40 g/l Monocotiledonate post 1 - 1,5
anuale + Sorghum
halepense din rizomi
OLTISAN EXTRA Acid 2,4-D 325 g/l + Dicotiledonate anuale şi post 1
dicamba 75 g/l perene
ONEZIN 50 PU Atrazin 500 g/l Monocotiledonate şi ppi 5 - 10
dicotiledonate anuale
PARDNER Bromoxinil octanoat Dicotiledonate post. 1 - 1,5
225 g/l
PRIMEXTRA 50 Metolaclor 250 g/l + Monocotiledonate şi ppi/preem./ 4-5
atrazin 250 g/l unele dicotiledonate post.
anuale + costrei din
sămânţă
RAMROD Propaclor 65 % Monocotiledonate şi ppi/preem. 6-8
unele dicotiledonate
anuale

66
 1 2 3 4 5
RING Primisulfuron metil Dicotiledonate anuale post 25 grame +
30 % + prosulfuron 0,15 l
50 % extravon
SACEMID Acetoclor 50 % + Monocotiledonate preem 5
dahemid 8 % anuale
SANAZIN 50 SC Atrazin 500 g/l Monocotiledonate şi ppi 8 - 10
dicotiledonate anuale
SANOLT COMBI Atrazin 100 g/l + Dicotiledonate anuale şi post 1 - 1,5
dicamba 75 g/l + perene
acid 2,4-D 200 g/l
SANROM 375 Atrazin 20,0 % + Dicotiledonate anuale şi post 1
dicamba 7,5 % + perene
acid 2,4-D 10 %
SANROM 40 SC Atrazin 21,4 % + Dicotiledonate anuale şi post 2,5
dicamba 12,1 % perene
SANSAC 2,4-D 360 g/l + Dicotiledonate anuale şi post 1
metosulam 5 g/l perene
SARE DMA 33 LS Sare ac. 2,4-D 330 g/l Dicotiledonate post 1,5 - 2
SIMADON 400 SC Simazin 400 g/l Monocotiledonate şi ppi 8 - 10
dicotiledonate anuale
TELL Primisulfuron 75 % Monocotiledonate post 40 grame +
anuale + Sorghum 0,5 Extravon
halepense din rizomi şi
unele dicotiledonate
anuale
TITUS Rimsulfuron 250 g/kg Monocotiledonate post 40 - 60
anuale + Sorghum grame +
halepense din seminţe şi surfoctant
rizomi şi unele
dicotiledonate anuale
TROPHY Acetoclor 762 g/l + Monocotiledonate şi ppi/preem. 2-3
diclonid 126 g/l dicotiledonate
WEEDMASTER Dicamba 120 g/l + Dicotiledonate anuale şi post 1,5
acid 2,4-D 344 g/l perene

ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURILE

DE LEGUMINOASE ANUALE PENTRU BOABE

Produsul Substanţa activă Cultura Grupele de Epoca Doza

buruieni (g, l, kg/ha)
1 2 3 4 5 6
AGIL 100 EC Propaquizalofop Soia Monocotiledonate post 0,8 - 1,5
100 g/l Mazăre anuale şi perene
Fasole
ALACHLOR 48 Alaclor 480 g/l Soia Monocotiledonate ppi/ 4-6
(LASSO, Fasole şi unele preem.
MECLORAN) dicotiledonate
BASAGRAN Bentazon 480 g/l Soia Dicotiledonate post 2-3
Fasole
Mazăre
BUTOXONE MCPB - Na 400 g/l Mazăre Dicotiledonate post 2,5 - 3
anuale şi perene

67
 1 2 3 4 5 6
DICOTEX 40 MCPA - Na 40 % Mazăre Dicotile anuale şi post 1,5 - 2
perene
DIIZOCAB 80 CE Butilat 800 g/l Fasole Monocotiledonate ppi 6-8
câmp şi unele
dicotiledonate
DUAL 500 Metalaclor 500 g/l Soia Monocotiledonate ppi 4-6
Fasole şi unele
dicotiledonate
ERADICANE 72 EPTC 720 g/l + Fasole Monocotiledonate ppi 6 - 10
EC antidot R 25788 câmp şi unele
dicotiledonate
FLEX Fomesafen 250 g/l Soia Dicotiledonate post 1 - 1,5
Fasole anuale
FOCUS ULTRA Cicloxidim 100 g/l Soia Monocotiledonate post 3-4
Fasole anuale şi perene
FRONTIER 900 Dimetenamid Soia Monocotiledonate ppi/ 1,2 - 1,6
anuale. preem.
FURORE SUPER Fenoxapropetil 75 g/l Soia Monocotiledonate post 2-3
Mazăre anuale şi perene
FUSILADE SUPER Fluazifop-butil Soia Monocotiledonate post 1 - 1,5
125 g/l anuale şi perene
GALAXY Bentazon 360 g/l + Soia Dicotiledonate post 2
acifluorfen 80 g/l Fasole
GALLANT SUPER Haloxifop-metil Soia Monocotiledonate post 1 - 1,5
100 g anuale şi perene
GESAGARD Prometrin 50 % Mazăre Monocotiledonate preem 3-5
şi dicotiledonate
anuale
GUARDIAN Acetaclor 820 – Soia Monocotiledonate ppi/ 1,75 - 2,5
860 g/l + antidot şi unele preem.
dicotiledonate
LEXONE Metribuzin 75 % Soia Dicotiledonate şi post 0,25 - 0,5
(SENCOR) unele
Monocotiledonate
NABU Setoxidium 125 g/l Soia Monocotiledonate post 10
anuale şi perene
PEI 1001 Acifluorfin natrium Soia Dicotiledonate post 2
21,3 % anuale şi unele
monocotiledonate
PIVOT 100 LC Imazetapyr 100 g/l Soia Dicotiledonate şi post 0,5 - 0,75
( ROMPIV) Mazăre unele
Fasole monocotiledonate
TARGA SUPER Quizalofopetil 50 g/l Soia Monocotiledonate post 2,5
anuale şi perene
TREFLAN 48 EC Trifluralin 480 g Soia Monocotiledonate ppi 1,75 - 2,5
Fasole anuale

68
 ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR
DIN CULTURA DE FLOAREA-SOARELUI
Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza
(g, l, kg/ha)
1 2 3 4 5
AFALON Linuron 48,5 % Dicotiledonate şi unele preem. 1 - 2,5
monocotiledonate anuale
AGIL 100 EC Propaquizalofop 100 g/l Monocotiledonate anuale post 1
şi perene
ALACHLOR 48 EC Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/ 8 - 10
unele dicotiledonate anuale preem.
ALIROX 80 CE EPTC 720 g/l + antidot Monocotiledonate şi ppi 5-8
unele dicotiledonate anuale
ARESIN Monolinurom 47,5 % Monocotiledonate şi preem. 1 - 2,4
unele dicotiledonate anuale
DIBUROM 800 CE Dimetenamid 200 g/l + Monocotiledonate şi ppi 3-5
butilat 600 g/l unele dicotiledonate anuale
DIIZOCAB 80 CE Butilat 800 g/l monocotiledonate şi unele ppi 6 - 10
dicotiledonate anuale
DIPROCARB 75 CE EPTC 750 g/l + antidot Monocotiledonate şi ppi 6 - 10
unele dicotiledonate anuale
DUAL 500 CE Metolaclor 500 g/l Monocotiledonate şi ppi 4-8
unele dicotiledonate anuale
EPTAM 6 E EPTC 720 g/l Monocotiledonate şi ppi 5-8
unele dicotiledonate anuale
ERADICANE 72 EC EPTC 720 g/l + antidot Monocotiledonate şi ppi 5-8
R 25788 60 g/l unele dicotiledonate anuale
FOCUS ULTRA Cicloxidim 100 g/l Monocotiledonate anuale post 3-4
şi perene
FRONTIER 900 EC Dimetenamid 900 g/l Monocotiledonate şi preem 1,1 - 1,5
unele dicotiledonate anuale
FURORE SUPER Fenoxapropetil 75 g/l Monocotiledonate anuale post 2,5
şi perene
FUSILADE SUPER Fluzifop-butil 125 g/l Monocotiledonate anuale post 2-3
şi perene
GALLANT SUPER Haloxifop-metil 108 g/l Monocotiledonate anuale post 1 - 1,5
şi perene
GESAGARD 50 WP Prometrin 50 % Monocotiledonate şi preem. 1 - 2,5
unele dicotiledonate
GUARDIAN Acetoclor 820 - 860 g/l Monocotiledonate şi ppi/ 1,75 - 2,5
+ antidot unele dicotiledonate anuale preem.
LASSO Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/ 6 - 10
unele dicotiledonate anuale preem.
LINURON Linuron 50 % Monocotiledonate şi preem. 1 - 2,5
unele dicotiledonate anuale (pe rând)
MECLORAN 48 CE Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/ 6 - 10
unele dicotiledonate anuale preem.
MODOWN 4 F Bifenox 480 g/l Monocotiledonate şi preem. 1 - 1,5
dicotiledonate anuale şi (după
perene semănat)
RACER 25 EC Fluorocloridon 250 g/l Dicotiledonate anuale ppi 4
TOPOGARD 50 WP Terbutrin 350 g/l + Monocotiledonate şi ppi 1-2
terbutilazin 150 g/l dicotiledonate anuale
TREFLAN 48 CE Trifluralin 480 g/l Monocotiledonate şi ppi 1,75 - 2,5
unele dicotiledonate anuale
69
 ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR
DIN CULTURA DE IN

Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza

(g, l, kg/ha)
AGIL 100 EC Propaquizalofop 100 g/l Monocotiledonate anuale post 1 - 1,5
şi perene
AVADEX BW Trialat 400 g/l Monocotiledonate anuale ppi 5-6
BALAN 18 CE Benfluralin 180 g/l Monocotiledonate şi unele ppi 4-8
dicotiledonate anuale
BASAGRAN Bentazon 480 g/l + Dicotiledonate anuale post 2
FORTE wettol 150 g/l
BUCTRIL RV-84 Bromoxil 200 g/l + Dicotiledonate post 1
MCPA 200 g/l
DICOTEX 40 MCPA 40 % Dicotiledonate post 1 - 1,5
DUAL 500 CE Metolaclor 500 g/l Monocotiledonate şi unele ppi 3-6
dicotiledonate anuale
FURORE SUPER Fenoxapropetil 75 g/l Monocotiledonate anuale post 0,8 - 1
şi perene
GLEAN 75 DF Clorsulfuron 75 % Dicotiledonate anuale şi post 10 - 15 g
perene
ILLOXAN Diclofop metil 36 % Monocotiledonate anuale post 2-3

ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR

DIN CULTURA DE SFECLĂ DE ZAHĂR

Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza

(g, l, kg/ha)
1 2 3 4 5
ADOL 80 WP Lenacil 80 % Dicotiledonate anuale ppi 1-2
AGIL 100 EC Propaquizalofop 100 g/l Monocotiledonate anuale post 0,8 - 2
şi perene
ALANEX 48 EC Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi 5
unele dicotiledonate
ALIROX 80 CE EPTC 720 g/l Monocotiledonate şi ppi 6-8
unele dicotiledonate anuale
BETANAL Fenmedifam 157 g/l Dicotiledonate anuale post 6
BETANAL AM 11 Fenmedifam 79 g/l + Dicotiledonate anuale post 5
desmedifam 79 g/l
BETANAL Fenmedifam 129 g/l + Dicotiledonate anuale post 4,5 (1,5 +
COMPACT desmedifam 34 g/l 1,5 + 1,5)
BETANAL Etofunesat 60 g/l Dicotiledonate anuale post 4 (2 + 2)
PROGRESS fenmedifam 60 g/l +
desmedifam 60 g/l
BETANAL Fenmedifam 97 g/l + Monocotiledonate şi post 8 (4 + 4)
TANDEM etofunesat 97 g/l dicotiledonate anuale
BUTIRAN Butilat 250 g/l + Monocotiledonate şi ppi 6 - 10
alaclor 250 g/l unele dicotiledonate anuale
DIIZOCAB Butilat 800 g/l Monocotiledonate şi ppi 6-8
unele dicotiledonate anuale
DUAL 960 CE Metolaclor 960 g/l Monocotiledonate şi ppi 2-3
unele dicotiledonate anuale

70
 1 2 3 4 5
ERADICANE 72 EC EPTC 720 g/l + Monocotiledonate şi ppi 6-8
antidot R 25788 - 60 g/l unele dicotiledonate anuale
FOCUS ULTRA Cicloxidim 100 g/l Monocotiledonate anuale post 3-4
şi perene
FURORE SUPER Fenoxapropetil 75 g/l Monocotiledonate anuale post 2-3
şi perene
FUSILADE SUPER Fluzifop-butil 125 g/l Monocotiledonate anuale post 2-3
şi perene
GALLANT SUPER Haloxifop-metil 108 g/l Monocotiledonate anuale post 1 - 1,5
şi perene
GOLTIX 70 WP Metamitron 70 % Dicotiledonate anuale ppi 10
LASSO Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 4-5
unele dicotiledonate anuale
LONTREL 300 Clopiralid 300 g/l Dicotiledonate (pălămida) post 0,3 - 0,5
NABU S Setoxidim 125 g/l Monocotiledonate perene post 6-8
NORTRON SUPER Etofunesat 500 g/l Monocotiledonate şi post 2,4 - 3
unele dicotiledonate anuale
OLTICARB 75 CE Cicloat 750 g/l Monocotiledonate şi ppi 6-8
unele dicotiledonate anuale
PYRAMIN WP Cloridazon 65 % Dicotiledonate anuale ppi/preem. 4-6
RO-NEET 6 E Cicloat 720 g/l Monocotiledonate şi ppi 6-8
unele dicotiledonate anuale
SAFARI DF Triflusulfuron metil 50 % Dicotiledonate anuale post 30 grame
+ trend
TARGA SUPER Quizalofopetil Monocotiledonate perene post 2,5
VENZAR 80 WP Lenacil 80 % Dicotiledonate anuale ppi/peerm. 1-2

ERBICIDE UTILIZATE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR

DIN CULTURA DE CARTOF

Produsul Substanţa activă Grupele de buruieni Epoca Doza

(g, kg, l/ha)
1 2 3 4 5
AFALON Linuron 47,5% Dicotiledonate şi unele preem. 2-8
monocotiledonate anuale
AGIL 100 EC Propaquizalofop 100 g/l Monocotiledonate anuale post 0,7 - 1
şi dicotiledonate perene
ARESIN Monolinuron 47,5 % Monocotiledonate şi preem. 2-8
unele dicotiledonate anuale
BLADEX 50 WP Cianazin 50 % Dicotiledonateşi unele ppi 3-5
monocotiledonate anuale
DUAL 500 CE Metaclor 500 g/l Monocotiledonate şi ppi 3-5
unele dicotiledonate anuale
FRONTIER 900 EC Dimetenamid 900 g/l Monocotiledonate şi preem. 1,2 - 1,6
unele dicotiledonate anuale
FUSILADE SUPER Fluazifop-butil Monocotiledonate anuale post 1,5 - 3
şi perene
GALEX 500 EC Metolaclor 25 % + Monocotiledonate şi preem. 6-8
metobromuron 25 % dicotiledonate
GALLANT SUPER Haloxifop-metil 108 g/l Monocotiledonate anuale post 1,5
şi perene

71
 1 2 3 4 5
GESAGARD 50 WP Prometrin 50 % Monocotiledonate şi preem. 2-8
dicotiledonate anuale
IGRAN 50 WP Terbutrin 50 % Monocotiledonate anuale preem. 2-8
LASSO Alaclor 480 g/l Monocotiledonate şi ppi/preem. 4
unele dicotiledonate anuale
LEGUZIN 50 PU Cianazin 25 % + Monocotiledonate şi preem 4-6
terbutrin 25 % dicotiledonate
LEXONE 75 DF Metribuzin 75 % Dicotiledonate şi unele post 0,7 - 1,2
monocotiledonate anuale
LINUREX 50 WP Linuron 50 % Dicotiledonate şi unele preem. 2-8
monocotiledonate anuale
LINUREX 50 WP Linuron 50 % Dicotiledonateşi unele preem. 2-8
monocotiledonate anuale
PATORAN 50 WP Metobromuron 50 % Dicotiledonate şi ppi/preem. 3-5
monocotiledonate anuale
PROMEDON 50 PU Prometrin 50 % Monocotiledonate şi preem. 2-8
dicotiledonate anuale
RACER 25 EC Fluorocloridon 250 g/l Dicotiledonate anuale ppi/preem. 3-4
SENCOR 70 WP Metribuzin 70 % Monocotiledonate şi preem. 0,7 - 2
unele dicotiledonate anuale
SOLAREX Linuron 45 % + Monocotiledonate şi preem. 2,5 - 3
terbacil 7,5 % dicotiledonate anuale
TITUS 25 DF Rimsulfuron 250 g/l Monocotiledonate anuale post 40 - 50
şi perene grame +
surfactant
TOPOGARD 50 WP Terbutrin 350 g/l + Monocotiledonate şi preem. 2-8
terbutilazin 150 g/l dicotiledonate anuale şi
perene

Rezumat

Erbicidele sunt substanţe chimice utilizate în scopul de combatere a buruienilor.

Aplicarea acestora trebuie efectuată numai după o bună cunoaştere atât a particularităţilor
produsului, cât şi a buruienilor (clasificarea acestora) şi cu respectarea normelor de protecţie a
muncii şi a mediului înconjurător.
Aplicarea erbicidelor prezintă unele avantaje:
 Înlătură lucrările manuale ca plivitul şi prăşitul, economisindu-se forţa de muncă umană.
 Reduc lucrările mecanice cu întreţinerea culturilor, economisindu-se energie fosilă.
 Într-un timp scurt se pot controla suprafeţe mari din punct de vedere al îmburuienării
culturilor.
 Determină creşterea productivităţii muncii.
 Pentru multe culturi, aplicarea erbicidelor determină costuri unitare de producţie mici şi
profituri nete mari, comparativ cu varianta clasică.
Erbicidele pot fi clasificate după diferite criterii:
1. După natura chimică: erbicide organice şi anorganice.
2. După selectivitate: selective (Icedin, Agil, Eradicane ş.a.) şi neselective (Gramoxone,
Roundup ş.a.).
3. După modul de acţiune:
- de contact (ex. Reglone);
72
 - sistemice (Icedin, Fusilade);
- reziduale (Treflan, Onezin).
4. După procesele metabolice pe care le influenţează:
- cu acţiune asupra germinaţiei seminţelor (Treflan, Diizocab, Dual);
- cu acţiune asupra fotosintezei (Afalon, Gesaprim);
- cu acţiune asupra respiraţiei (Brominal);
- cu acţiune hormonală (stimularea creşterii, DMA, Icedin).
5. După epoca de aplicare:
- înainte de semănat, cu încorporare în sol (ppi);
- la semănat sau de la semănat la răsărirea plantei de cultură (preem);
- în perioada de vegetaţie (postem).
6. După forma de condiţionare (soluţii, emulsii, pulberi muiabile, pastă, granule, tablete ş.a.).
7. După gradul de toxicitate:
- extrem de toxice, grupa I de toxicitate, DL sub 50 mg/kg corp, eticheta de culoare
roşie;
- puternic toxice, grupa II de toxicitate, Dl = 50 - 200 mg/kg corp, eticheta de culoare
verde;
- moderat toxice, grupa a III de toxicitate, DL = 200 - 1000 mg/kg corp, eticheta de
culoare albastră;
- cu toxicitate redusă, grupa a IV de toxicitate, DL peste 1000 mg/kg corp, etichetă de
culoare neagră

Întrebări recapitulative

1. Ce este doza de substanţă activă şi cum se calculează?

2. Care sunt epocile de aplicare a erbicidelor?
3. Cum se pregăteşte amestecul de erbicidat de tip emulsie?
4. Ce erbicide cunoaşteţi pentru combaterea buruienilor monocotiledonate din culturile de
porumb şi floarea-soarelui?
5. Ce erbicide recomandaţi pentru combaterea buruienilor din cultura de grâu de toamnă?

Bibliografie

Budoi Gh., Penescu A., 1996, Agrotehnica, Editura Ceres, Bucureşti

Ciontu C., Marin D., Băbeanu Narcisa, 1994, Lucrări practice de agrotehnică, AMD, USAMV,
București
Guş P., Lăzureanu A., Săndoiu D.I., Jităreanu G., Stancu I., 1998, Agrotehnica, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca
Penescu A., Ciontu C., 2001, Agrotehnica, Editura Ceres, București
Şarpe N., 1987, Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, Editura Ceres, Bucureşti
Worthing R.C., editor, 1991, The pesticide manual. The British Crop Pr. Council
xxx Lucrările ştiinţifice ale Congresului Naţional de Herbologie, Sinaia
xxx Lucrările ştiinţifice ale Conferinţei Proplant, Călimăneşti

73
74
 Conf. dr. Ionela DOBRIN

PARTEA a III-a
ENTOMOLOGIE

75
76
 Capitolul 8
OBIECTUL ŞI ISTORICUL ENTOMOLOGIEI.
ORGANIZAREA PROTECŢIEI PLANTELOR ÎN ROMÂNIA

Cuvinte cheie: arthropod, carantină, protecţia plantelor

Obiective: Obiectul entomologiei
Prezentarea protecţiei plantelor

8.1. Obiectul entomologiei

Termenul de "entomologie" provine din cuvintele greceşti entoma (întretăiat sau segmentat)
şi logos (ştiinţă). După sensul etimologic al cuvântului, Entomologia este ştiinţa care se ocupă de
studiul animalelor cu corpul segmentat, adică al arthropodelor.
Definiţiile ulterioare, limitează obiectul disciplinei de entomologie numai la studiul
arthropodelor cu 6 picioare (hexapode), adică al insectelor.
Entomologia, ca ştiinţă de sine stătătoare, este alcătuită din două mari ramuri: entomologia
generală şi entomologia aplicată.
Entomologia aplicată, după scopul pe care îl are, se împarte în: Entomologie agricolă,
Entomologie forestieră (studiază insectele dăunătoare pădurilor) şi Entomologie medicală
(cercetează insectele care parazitează, transmit sau cauzează boli la om şi animale).
Entomologia agricolă, ramura cea mai importantă a entomologiei, în sens strict, studiază,
din punct de vedere biologic, ecologic, al plantelor atacate şi al combaterii, speciile de insecte
dăunătoare; se ocupă de asemenea de protejarea şi utilizarea în combaterea dăunătorilor a faunei
folositoare agriculturii. În sens larg, această disciplină studiază, sub variate aspecte, speciile de
animale dăunătoare şi folositoare agriculturii; adică în afară de insecte studiază şi alte grupe de
arthropode (acarieni şi miriapode), nematozi, moluşte, rozătoare etc.

8.2. Scurt istoric al dezvoltării entomologiei în România

Primele informaţii referitoare la insecte în ţara noastră, mai ales în legătură cu cele
dăunătoare, le găsim în operele cronicarilor (Gr. Ureche, Axente Uricariul etc.), în care se relatează
frecvent despre invaziile lăcustelor. Date mai vechi există, de asemenea, şi despre creşterea
albinelor şi a viermilor de mătase.
Preocupările ştiinţifice în domeniul entomologiei iau o dezvoltare mai mare în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, când apar şi primele lucrări despre unele grupe de insecte
(Orthoptera, Coleoptera, Lepidoptera etc.) din Transilvania (A. Muller, C. Seidlitz, A. Bielz etc.).
După anul 1900 studiile faunistice se intensifică şi în celelalte provincii, când sunt publicate o serie
de lucrări valoroase (K. Petri, F. Deubeel, A.L. Montandon, C. Hormuzachi, A. Caradja, I. Borcea
etc.).
Date mai complete de entomologie agricolă sunt înregistrate după pătrunderea filoxerei în
ţara noastră (1884), când se publică o serie de legi, regulamente şi cărţi. Astfel, între anii 1891 și
1899 apare legea de combatere a filoxerei, iar în anul 1900 G.N. Nicoleanu publică prima lucrare
monografică intitulată "La lutte contre le phylloxera en Roumanie". În anul 1909, W. Knechtel şi
W.K. Knechtel publică manualul de entomologie aplicată "Insectele vătămătoare din România şi
mijloacele de combatere a lor".
Pentru rezolvarea problemelor curente de protecţia plantelor, după primul război mondial, în
anul 1918 a luat fiinţă în cadrul Ministerului Agriculturii un "Birou entomologic", care s-a

77
transformat în anul 1933 în "Serviciul de protecţia plantelor". În acelaşi timp, activitatea de
cercetare se extinde, bazându-se îndeosebi pe cadrele didactice din învăţământul superior
agronomic din centrele universitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Cercetările s-au dezvoltat puternic după anul 1929, când în cadrul Institutului de Cercetări
Agronomice din România (I.C.A.R.) se creează şi prima unitate specifică de cercetare în domeniul
entomologiei sub denumirea de "Staţiunea de entomologie", care în anul 1945 a fost transformată în
"Secţia de zoologie agricolă". Acestea au fost conduse de W.K. Knechtel (1884 - 1967) şi,
respectiv, C. Manolache (1906 - 1977), care au perfecţionat continuu cadrul lor organizatoric şi au
lărgit şi adâncit sfera problemelor abordate, punând bazele entomologiei aplicate în ţara noastră.
În anul 1962, prin crearea Institutului Central de Cercetări Agricole, toate cercetările de
protecţia plantelor s-au centralizat într-o singură unitate - Secţia de Protecţia Plantelor, cu sarcina de
a dezvolta cercetările în acest domeniu şi de a coordona întreaga activitate de cercetare în
specialitatea respectivă, din reţeaua agriculturii. Din anul 1967 cercetările sunt continuate în cadrul
Institutului de Cercetări pentru Protecţia Plantelor - Bucureşti.

8.3. Organizarea protecţiei plantelor în România

Protecţia plantelor, în ţara noastră, este organizată în două mari sectoare: operativ şi
cercetare ştiinţifică.
Sectorul operativ de protecţia plantelor este condus de Agenţia Naţională Fitosanitară, cu
rang de direcţie generală în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. Acest organism central
are rolul de a conduce şi controla toată activitatea de protecţia plantelor şi de carantină fitosanitară
din ţara noastră.
În subordinea Agenţiei Naţionale Fitosanitare funcţionează Laboratorul Central pentru
Carantină Fitosanitară şi Direcţiile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti (ca unităţi
bugetare cu personalitate juridică). Are totodată relaţii de colaborare cu Institutul de Cercetări
pentru Protecţia Plantelor.
Direcţiile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti efectuează o serie de activităţi,
dintre care enumerăm pe cele mai importante: diagnoza şi prognoza agenţilor de dăunare şi
avertizarea producătorilor agricoli; controlul fitosanitar al vegetalelor şi produselor vegetale
importate şi exportate; depistarea şi monitorizarea bolilor, dăunătorilor şi a buruienilor de carantină;
combaterea biologică şi biotehnică a agenţilor de dăunare; controlul calităţii pesticidelor; controlul
reziduurilor de pesticide din vegetale şi produse vegetale; elaborarea şi urmărirea aplicării
tehnologiilor din domeniul protecţiei plantelor; activitate de poliţie fitosanitară.
Tot în sectorul operativ, în subordinea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, funcţionează servicii publice de protecţie a plantelor, unităţi cu
personalitate juridică. Finanţarea acestora se face de la bugetele consiliilor judeţene şi al Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, precum şi din venituri extrabugetare, provenite din taxele
încasate pentru activităţile publice prestate.
Serviciile publice de protecţie a plantelor îndeplinesc următoarele activităţi publice de
interes local: combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor la toate culturile agricole, pentru toţi
producătorii agricoli; tratamentul chimic al seminţelor destinate însămânţării; dezinfecţia,
dezinsecţia şi deratizarea depozitelor de cereale şi a produselor agricole depozitate; dezinfecţia
materialului săditor şi de plantare; aprovizionarea cu produse de uz fitosanitar, depozitarea şi
comercializarea acestora; alte activităţi specifice.
Cercetarea ştiinţifică în domeniul protecţiei plantelor este coordonată de Academia de
Ştiinţe Agricole şi Silvice şi se efectuează la Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor -
Bucureşti, precum şi în institutele de profil (Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice
- Fundulea, Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului - Braşov, Institutul de Cercetări
pentru Viticultură şi Vinificaţie - Valea Călugărească, Institutul de Cercetări pentru Legumicultură
şi Floricultură - Vidra etc.) în cadrul cărora există secţii sau laboratoare de protecţia plantelor.
78
Cercetări de entomologie se fac de asemenea şi în laboratoarele din reţeaua staţiunilor institutelor
de profil, în institutele de învăţămînt superior agricol şi biologic, la disciplinele de Entomologie
etc.

Rezumat

Entomologia agricolă, în sens strict, studiază din punct de vedere biologic, ecologic, al
plantelor atacate şi al combaterii, speciile de insecte dăunătoare; se ocupă de asemenea, de
protejarea şi utilizarea în combaterea dăunătorilor a faunei folositoare agriculturii.
Direcţiile fitosanitare şi carantina fitosanitară efectuează o serie de activităţi cum ar fi:
diagnoza şi prognoza agenţilor de dăunare şi avertizarea producătorilor agricoli, controlul fitosanitar
al vegetalelor şi produselor vegetale importate şi exportate; depistarea şi monitorizarea bolilor,
dăunătorilor şi a buruienilor de carantină etc.

Întrebări recapitulative

1. Care sunt principalele ramuri ale entomologiei?

2. Când au apărut primele publicaţii în domeniu?
3. Prezentaţi sectorul operativ din cadrul protecţiei plantelor.

Bibliografie

Paşol P., Curs de entomologie agricolă, vol. 1, Partea generală, Lito, I.A.N.B. Bucureşti, 1978
Paşol P. şi colab., Entomologie horticolă, vol. 1, Partea generală, Tipo, Agronomia, Cluj-Napoca,
1991

79
 Capitolul 9
CARACTERELE GENERALE ALE INSECTELOR

Cuvinte cheie: torace, antenă, abdomen

Obiective: Prezentarea corpului insectelor
Caracterizarea principalilor apendici

Clasa Insecta face parte din Încrengătura Arthropoda şi cuprinde un milion de specii, ceea
ce reprezintă aproximativ 2/3 din lumea animală.
Insectele sunt animale cu corpul format din segmente. Denumirea de insectă îşi are originea
în cuvântul latin "insectum" (intersectum = segmentat). Dimensiunile corpului lor variază între
0,25 mm (unele coleoptere şi hymenoptere) până la 150 - 280 mm (unele coleoptere şi lepidoptere).
Corpul insectelor este format din 21 de segmente şi este diferenţiat în 3 regiuni bine
distincte: cap, torace şi abdomen.
Capul este alcătuit din 6 segmente şi prezintă o pereche de antene, organele vizuale şi
piesele bucale.
Toracele este format din 3 segmente bine distincte, pe fiecare segment prezentând ventral
câte o pereche de picioare, iar dorsal, pe ultimele două segmente, în majoritatea cazurilor, două
perechi de aripi. Există insecte care posedă numai câte o singură pereche de aripi (diptere,
strepsiptere) sau sunt chiar lipsite de aripi (apterygote, mallophage, aphaniptere etc.).
Abdomenul, alcătuit din 12 segmente, este lipsit de picioare; insectele inferioare (apterygote)
şi larvele unor insecte superioare (lepidoptere, unele hymenoptere etc.) prezintă apendici locomotorii.
Tegumentul sau învelişul corpului este, în general, dur şi formează exoscheletul sau
scheletul extern.
Orificiul genital la femelă este situat la extremitatea segmentului VIII, iar la mascul la
extremitatea metamerului IX.
Tubul digestiv este drept, aparatul circulator lacunar deschis, iar sistemul nervos ganglionar
scalariform ventral.
La majoritatea insectelor respiraţia este traheană, completată uneori cu cea cutanată sau
branhială.

9.1. Capul şi apendicele sale

Constituţia capului

Capul (caput) insectelor, prima regiune a corpului, este o capsulă puternic chitinizată,
alcătuită din 6 segmente, intim sudate între ele; segmentaţia capului nu se observă decât în stadiul
embrionar. Capsula cefalică este prevăzută în partea anterioară cu orificiul bucal, cu organele anexă,
iar în partea posterioară cu orificiul occipital.
Mărimea şi forma capului sunt variabile. În general, dimensiunile sale sunt mai reduse decât
a celorlalte părţi ale corpului, iar forma sa poate fi emisferică, alungită sub formă de cioc etc.
Suprafaţa capului este separată, prin suturi, în regiuni care nu corespund metamerelor.
Astfel, fruntea (frons) este aşezată median, între orbite şi între braţele suturii epicraniale. Clipeul
(clypeus) se găseşte anterior frunţii. Vertexul (vertex) se află înapoia frunţii şi este cuprins între
ochii compuşi. Occiputul (occiput) este ultima regiune a epicraniului, situată posterior frunţii. Gula
este scleritul ventral al capului, care se întinde între orificiul occipital şi baza submentului a buzei
inferioare (labium).

80
 Gâtul (collum) formează porţiunea terminală a capului şi face legătura cu toracele.
Faţă de restul corpului, se deosebesc 3 tipuri de cap: cap prognat, situat pe aceeaşi linie cu
restul corpului şi cu piesele bucale îndreptate înainte (Forficulidae - Dermaptera); cap ortognat,
situat în poziţie verticală faţă de corp şi cu piesele bucale îndreptate în jos (Acrididae, Tettigoniidae,
Gryllidae - Orthoptera); cap hipognat, situat oblic, în jos, şi cu piesele bucale îndreptate înapoi,
formând un unghi ascuţit faţă de planul orizontal al corpului (Cicadidae, Psyllidae - Homoptera,
Thripidae - Thysanoptera).

Apendicele capului

Capul insectelor prezintă ca apendice organele vizuale, antenele şi aparatul bucal.

Organele vizuale sunt reprezentate prin două feluri de ochi: compuşi şi simpli.
Ochii compuşi sau faţetaţi, în număr de doi, sunt situaţi simetric, pe părţile laterale ale
capului, în cavităţile orbitale. Forma şi mărimea ochilor compuşi sunt variabile. Conturul lor poate
fi circular, oval, reniform etc. La unele insecte ochii sunt foarte dezvoltaţi, ocupând o mare parte din
capsula cefalică (Libellulidae, Bibionidae etc.), iar la altele sunt reduşi sau chiar pot lipsi (unele
specii de Staphylinidae, Carabidae etc.).
Ochii simpli sunt ochi mici, frecvenţi mai ales în stadiul larvar şi la unele insecte adulte. La
larvele insectelor holometabole ei sunt situaţi pe părţile laterale ale capului şi poartă denumirea de
ochi laterali sau stemmate. La adulţii majorităţii ordinelor subclasei Pterygota, precum şi la larvele
unor grupe de insecte cu metamorfoza incompletă, ochii simplii se găsesc, de obicei, pe frunte sau
vertex şi se numesc ochi dorsali. Numărul ochilor simpli la larve variază de la 8 până la 12, iar la
adulţi între 1 şi 3.
Antenele (antennae) sunt piese pereche, simetrice, înserate în diferite poziţii pe cap (înaintea
ochilor, sub ochi etc.). Ele sunt caracteristice insectelor, lipsind în mod excepţional numai la proture
(Protura), la care au existat iniţial. Antenele variază puternic ca număr de articole (de la 1 până la
40 şi chiar mai multe), ca formă şi mărime.
La o antenă tipică de insectă, în general, articolele poartă următoarele denumiri: scapul
(scapus), articolul bazal care se înseră pe capsula cefalică, este de obicei bine dezvoltat şi este în
legătură cu muşchii capului, care îi asigură mişcarea; pedicelul (pedicellus), al doilea articol care
primeşte muşchi de la scapul şi determină înclinaţiile antenei; funiculul sau flagelum (flagellum),
format din restul articolelor, care sunt lipsite de muşchi.
Antenele, după alcătuirea lor şi forma articolelor, pot fi drepte şi genunchiate. La antenele
drepte articolele sunt înşirate unul după altul, în linie dreaptă, iar la cele genunchiate scapulul
formează cu restul antenei un unghi. Antenele pot fi de asemenea regulate, când articolele
componente sunt mai mult sau mai puţin egale, şi neregulate, formate din articole diferite ca formă
şi mărime.
Principalele tipuri de antene regulate (antennae aequales) sunt următoarele: filiforme,
alcătuite din articole mai mult sau mai puţin cilindrice pe toată lungimea antenei (Chrysomelidae);
setiforme sau setacee, la care articolele sunt subţiate treptat de la bază spre vârf (Tettigonioidea);
seriforme sau serate, formate din articole cu expansiuni laterale şi scurte pe o singură parte, având
aspectul unor dinţi de fierăstrău (unele specii de Elateridae); moniliforme, formate din articole
scurte şi rotunjite, legate între ele ca un şirag de mărgele (Tenebrionidae); pectinate, ale căror
articole prezintă apofize unilaterale, în forma unor dinţi de pieptăne (unele specii de lepidoptere);
bipectinate, la care articolele sunt prevăzute cu apofize bilaterale (unele specii de lepidoptere);
penate, formate din articole care prezintă peri lungi, aşezaţi în formă de pană (Culicidae).
Din grupul antenelor neregulate (antennae inaequales) fac parte următoarele tipuri: clavate,
la care vârfurile antenelor sunt formate din articole îngroşate (Pieridae); măciucate, la care
articolele terminale sunt mult îngroşate, în formă de măciucă, bine diferenţiată. Măciuca antenală
poate fi lamelată, cu articolele măciucii mobile şi mult dezvoltate unilateral, în formă de lamelă
(Scarabaeoidea); pectinată, când articolele măciucii sunt imobile şi puternic dezvoltate pe o singură
81
parte (Lucanidae etc.); aristate, cu articolele bazale bine dezvoltate, prezentând lateral sau apical,
pe ultimul articol, o setă (Muscidae, Cicadina).
Mărimea antenelor variază mult. La unele insecte ele ating un sfert sau jumătate din
lungimea corpului (Chrysomeloidea), iar la altele depăşesc chiar corpul (Tettigonioidea).
Rolul principal al antenelor este cel senzorial, pe articolele lor găsindu-se numeroase organe
senzitive, olfactive şi tactile. La unele insecte antenele îndeplinesc şi funcţii mecanice, servind
adesea de cârmă în timpul zborului (unele hymenoptere), ca organe prehensile în timpul copulaţiei
(Pediculidae) etc. Cunoaşterea tipurilor de antene prezintă o deosebită importanţă în sistematica
insectelor.
Aparatul bucal al insectelor este alcătuit dintr-o serie de piese, care se găsesc în jurul
orificiului bucal. După felul hranei (solidă sau lichidă), aparatul bucal este diferit conformat la insecte,
existând mai multe tipuri şi anume: pentru rupt şi masticat, rupt şi lins, înţepat şi supt, supt etc.
Aparatul bucal pentru rupt şi masticat este tipul primitiv, iniţial şi cel mai vechi, din care au
derivat şi celelalte tipuri. Este format din următoarele piese: buza superioară (labrum), o pereche de
mandibule (mandibulae), o pereche de maxile (maxillae) şi buza inferioară (labium). În afara
acestor piese bucale principale, mai menţionăm epifarinxul (epypharynx), sub forma unei cute pe
partea ventrală a labrumului şi hipofarinxul (hipopharynx), existent pe faţa internă a labiului.
Buza superioară este o piesă impară, care se prezintă ca o placă chitinoasă, de diferite
forme, articulată posterior cu clipeul. Ea închide orificiul bucal în partea superioară.
Mandibulele sunt piese perechi şi simetrice, situate lateral sub buza superioară, nearticulate
şi puternic sclerificate, foarte variate ca formă, uneori cu marginea internă dinţată. Ele servesc la
apucat, la rupt şi la masticat hrana.
Maxilele sunt de asemenea piese perechi şi simetrice, situate sub mandibule. O maxilă este
alcătuită din următoarele articole sau sclerite: cardo, scleritul bazal articulat de cap, stipes, care se
articulează pe cardo şi formează corpul principal al maxilei. Stipesul poartă lateral palpul maxilar
(palpus maxillaris), alcătuit din 1 - 6 articole şi distal lobul intern (lacinia) şi lobul extern (galea).
Maxilele ajută la masticarea şi împingerea hranei spre faringe.
Buza inferioară este o piesă impară, mediană şi ventrală, provenită din fuzionarea unei
perechi de apendice, omoloage maxilelor. Ea este formată din următoarele sclerite: submentum,
articulat cu gula, mentum, prevăzut cu doi lobi externi (paraglossae) şi doi lobi interni (glossae).
La aparatul bucal pentru rupt şi masticat, prezent la orthoptere, coleoptere etc., piesele sunt
puternice.
Apropiat de aparatul bucal masticator este cel adaptat pentru rupt şi lins, întâlnit la
hymenoptere - apoidee; la acesta din urmă au suferit modificări glosele, care s-au alungit şi au
format un fel de limbă (ligula), iar palpii labiali şi cei doi lobi externi formează un tub de sugere al
substanţelor lichide.
La aparatul bucal de înţepat şi su t, de tip labial, frecvent la heteroptere, homoptere etc.,
insecte care se hrănesc cu lichide, piesele s-au alungit mult şi s-au ascuţit sub forma unor stileţi.
Aspiraţia lichidelor este maxilară, maxilele fiind străbătute, în lungul lor, de două canale,
unul salivar şi altul alimentar (aspirator).
Aparatul bucal pentru supt, de la lepidoptere, de tip maxilar, are mai dezvoltată trompa,
provenită din lobii externi ai maxilei.

9.2. Toracele şi apendicele sale

Constituţia toracelui

Toracele este format din 3 segmente: protorace (prothorax) - segmentul anterior, mezotorace
(mesothorax) - segmentul median şi metatorace (metathorax) - segmentul posterior. Fiecare
segment toracic este alcătuit, la rândul lui, dintr-o serie de sclerite şi anume: tergum sau notum -
scleritul dorsal, sternum - scleritul ventral şi pleura - scleritele laterale. Legătura dintre pleure şi
82
tergite şi între pleure şi sternite se face prin membranele de articulaţie numite conjunctive, care dau
toracelui posibilitatea să-şi mărească sau să-şi micşoreze volumul în timpul respiraţiei, circulaţiei
sângelui etc. Scleritele toracelui, corespunzător fiecărui segment, poartă următoarele denumiri:
pronotumprosternum şi propleure la protorace, mesonotum, mesosternum şi mesopleure la
mezotorace şi metanotum, metasternum şi metapleure la metatorace.
Dezvoltarea segmentelor toracelui diferă după felul de viaţă a insectelor. Astfel, la insectele
alergătoare (carabide, cicindelide), înotătoare (dytiscide), săritoare (halticide) şi săpătoare
(gryllotalpide) protoracele este mobil şi bine dezvoltat. La insectele zburătoare (diptere,
hymenoptere, odonate etc.) sunt mai dezvoltate mezotoracele şi metatoracele.

Apendicele toracelui

Toracele insectelor prezintă ca apendice organele de locomoţie, formate din aripi şi picioare.
Aripile (alae) sunt evaginaţiuni tegumentare paranotale, articulate pe marginea lateroexternă
şi dorsală a toracelui. Majoritatea insectelor au două perechi de aripi, înserate pe mezotorace (aripile
anterioare) şi metatorace (aripile posterioare); la odonate, ca o excepţie, aripile sunt prinse dorsal, în
regiunea mediană. Insectele care au o singură pereche de aripi, aceasta se găseşte pe mezotorace
(diptere), rareori pe metatorace (strepsiptere).
Aripile sunt formate din două membrane sclerificate, suprapuse şi sudate între ele pe
margini. În cavitatea lor pătrunde sângele, precum şi ramificaţiile traheale şi nervi; îngroşările
acestora din urmă formează nervurile.
Forma, mărimea, consistenţa şi nervaţia aripilor variază mult la diferite grupe de insecte.
Astfel, aripile pot fi triunghiulare, dreptunghiulare, ovale etc. În mod obişnuit, aripile anterioare
sunt mai mari decât cele posterioare; în unele cazuri, perechea a doua de aripi depăşeşte ca mărime
prima pereche (orthoptere, plecoptere). Unele insecte au numai o singură pereche de aripi. Astfel, la
diptere sunt reduse aripile posterioare, iar la strepsiptere cele anterioare; ele formează balansierele
şi, respectiv, halterele. La unele insecte, cele două perechi de aripi sunt reduse sau lipsesc la ambele
sexe (anoplure, mallophage, aphaniptere etc.) sau numai la unul din sexe (la femelele de
Operopthera brumata, Erannis defoliaria, Penthophera morio etc.). La insectele primitive
(apterygote) aripile n-au existat niciodată. După consistenţă, aripile sunt membranoase (diptere,
hymenoptere), membranoase cu solzi (lepidoptere), pergamentoase sau tegmine (orthoptere), elitre
sau chitinoase (coleoptere) şi hemielitre (heteroptere).
La o aripă, indiferent de forma ei, se deosebesc următoarele regiuni de orientare: baza
(basis) - partea cea mai apropiată de torace; vârf (apex) - partea distală; marginea anterioară sau
costală (costa) - marginea aripii situată înainte în timpul zborului şi marginea posterioară (dorsum)
- marginea opusă celei anterioare; marginea exterioară (termen) - marginea aripei opusă bazei.
Nervaţia aripilor este constituită din nervuri (venae) longitudinale şi transversale şi este
caracteristică diferitelor grupe de insecte. Nervurile longitudinale sunt: costa ă (vena costalis),
subcostală (vena subcostalis), adesea cu 2 ramuri, radială (vena radialis), obişnuit cu 5 ramuri,
medială (vena medialis), cu 4 ramuri, cubitală (vena cubitalis), adesea cu 4 ramuri şi anală (vena
analis), în cazurile tipice cu 4 ramuri. Nervurile scurte, care unesc nervurile longitudinale, formează
nervurile transversale. Ele poartă, în general, o denumire dublă, corespunzătoare nervurilor
longitudinale pe care le unesc (nervura mediocubitală, radiomedială etc.).
Aripile servesc ca organe de zbor. Zborul insectelor se efectuează fie prin mişcarea fiecărei
perechi de aripi separat (unele odonate, mecoptere, plecoptere etc.), fie prin mişcarea simultană a
celor două perechi de aripi, când ele sunt prinse prin dispozitive speciale (hamuli - la multe specii
de hymenoptere, frenulum - la fluturii cu zbor nocturn). La unele insecte zborul se realizează prin
mişcarea unei singure perechi de aripi, cealaltă având rol de planor (orthoptere, coleoptere).
Mişcarea aripilor este foarte rapidă şi variază mult la diferite specii. Numărul bătăilor aripilor într-o
secundă este de 9 la Pieris brassicae brassicae, de 28 la odonate, de 190 - 250 la Apis mellifica etc.
Balansierele, la diptere, îndeplinesc în timpul zborului funcţia de asigurare a echilibrului.

83
 Picioarele (pedes), în număr de 3 perechi (anterioare, mediane şi posterioare), se articulează
pe partea ventrală a segmentelor toracice, în cavităţile coxale, între pleure şi sternit.
Un picior tipic de insectă este alcătuit din următoarele părţi: coxa, trochanter, femur, tibia şi
tars.
Coxa este articulată prin doi condili în cavitatea cotiloidă. Ea poate avea diferite forme:
globulară, cilindrică etc. Uneori coxa este divizată în subcoxă şi coxă (Blatta).
Trochanterul, al doilea articol al piciorului, este mic, obişnuit de formă triunghiulară, mai
rar spiniform. La hymenopterele parazite trochanterul este dublu.
Femurul este articolul cel mai dezvoltat al piciorului. Forma şi mărimea sa variază mult la
diferite specii de insecte.
Tibia este de lungimea femurului, însă mai subţire. Ea este prevăzută adesea cu pinteni, spini
etc.
Tarsul este format din 1 - 5 articole. La unele insecte inferioare (proture, diplure) are un
singur articol; la collembole tibia şi tarsul sunt fuzionate, formând o singură piesă tibiotarsul. La
majoritatea insectelor superioare, tarsul este alcătuit din 3 - 5 articole. Primul articol se numeşte
metatars, iar cel distal pretars. Acesta din urmă prezintă 1 - 2 gheare, care pot fi: simple, bifide,
dinţate sau pectinate. Între gheare se găsesc uneori formaţiuni adezive de diferite forme, cunoscute
sub numele de empodium (o prelungire mediană ca un păr), arolium (o prelungire mediană în formă
de lob) şi pulvillus (două prelungiri sub formă de lobi).
Principala funcţie a picioarelor este locomoţia; rareori ele servesc în alte scopuri. Picioarele
sunt acţionate de musculatura toracelui şi de o musculatură proprie. După modul de viaţă a
insectelor, deci în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, articolele componente ale picioarelor au
suferit diferite modificări, deosebindu-se mai multe tipuri de picioare.
Picioare pentru alergat şi mers, la care toate părţile componente sunt lungi şi subţiri şi la fel
de dezvoltate (carabide, cicindelide, blattide etc.).
Picioare pentru sărit, la care femurele posterioare sunt lungi şi îngroşate (acridide,
tettigoniide etc.) sau coxa şi trochanterul sunt mai dezvoltate (cicadide, psyllide, halticide etc.).
Picioare pentru săpat, la care tibiile anterioare sunt lăţite şi prevăzute pe margini cu dinţi
puternici (coropişniţa, unele specii de scarabeoidea etc.).
La insecte se întâlnesc şi alte tipuri de picioare (prehensoare, pentru înot, pentru fixat, de
toaletă etc.).

9.3. Abdomenul şi apendicele sale

Constituţia abdomenului

Abdomenul, ultima regiune a corpului insectelor, este alcătuit, la origine, din 12 segmente
sau uromere (inclusiv coada sau telsonul). Acest număr de segmente poate fi observat în perioada
embrionară a dezvoltării insectelor şi există ca atare numai la adulţii de proture (Protura -
Apterygota). La celelalte grupe de insecte numărul segmentelor este, în general, mai mic (la
majoritatea 5 - 6 segmente). Reducerea numărului segmentelor este datorată invaginării, contopirii
sau transformării în organe accesorii. La unele hymenoptere, primul segment abdominal este
contopit cu metatoracele şi se cunoaşte sub denumirea de propodeu (propodeum).
Un segment abdominal, alcătuit la fel ca un segment toracal, este format dintr-un urotergit şi
un urosternit, legate între ele prin uropleure. Tergitul ultimului segment abdominal se numeşte
placa anală, supraanală sau pigidiu (pygidium), iar sternitul placa genitală sau subgenitală.
Dezvoltarea scleritelor abdominale variază mult la diferite grupe de insecte.
Abdomenul este partea cea mai voluminoasă a corpului, conţinând organele de digestie, de
reproducere etc. Este de diferite forme: cilindric, oval, rotund, turtit lateral sau dorso-ventral etc.
După felul legăturii cu toracele se deosebesc următoarele tipuri de abdomen: sesil - la care
prinderea de torace se face printr-o bază lată (la coleoptere, diptere, orthoptere etc.); suspendat sau
84
agăţat - unde primul segment abdominal este contopit cu ultimul toracal, iar al doilea este puternic
îngustat anterior (la vespide); peţiolat - la care 1 - 2 segmente, care urmează după propodeu, sunt
subţiate, având forma unui peţiol sau peduncul (inchneumonide, formicide etc.).

Apendicele abdomenului

Abdomenul, la majoritatea insectelor, în stadiul embrionar, prezintă diferite apendice, care

dispar în stadiile postembrionare. La insectele inferioare (apterygote), ca şi la unele insecte
superioare, există însă apendice adevărate ca: cerci, stili, gonapofize şi gonapode la adulţi şi
pedesspurii la larve.
Cercii sunt apendice perechi, articulaţi sau nearticulaţi, situaţi pe ultimul segment
abdominal (diplure, thysanure, blattide, ephemeroptere, orthoptere, dermaptere etc.). Cercii la
insecte servesc, în primul rând, ca organe de simţ şi în mai mică măsură sunt folosiţi în alte scopuri
(organe ajutătoare în timpul copulaţiei la orthoptere sau ca organe de apărare la dermaptere).
Stilii sunt apendice perechi, situaţi pe sternitele abdominale. La unele insecte inferioare
(thysanure şi diplure) se găsesc de la segmentele I - II până la segmentul VII sau IX; în acest caz
stilii servesc la locomoţie şi totodată la ridicarea abdomenului de pe substrat, permiţând astfel
funcţionarea veziculelor respiratorii.
Gonapofizele sunt apendice genitale situate pe segmentele 8 şi 9 abdominale şi formează la
femelă ovipozitorul, oviscaptul, terebra sau organul de depunere a ouălor. La insectele superioare
(pterygote) este format, în general, din 3 perechi de valve, care formează un organ tubuliform,
ascuţit la vârf. La unele insecte ovipozitorul este transformat în acul cu venin (apide, vespide).
Gonapodele, apendice genitale externe la mascul, sunt alcătuite din organul copulator numit
edeag (aedeagus) şi o pereche de paramere (parameres), situate pe segmentul IX abdominal.
Genitaliile la masculi au o mare însemnătate în sistematica speciilor de insecte.
Pedesspurii sau picioarele false se găsesc pe sternitele abdominale ale larvelor de lepidoptere
şi tenthredinide (Hymenoptera).

Rezumat

Corpul insectelor este format din 21 de segmente şi este diferenţiat în 3 regiuni bine distincte:
cap, torace şi abdomen. Capul insectelor prezintă ca apendice organele vizuale, antenele şi aparatul
bucal. Toracele insectelor prezintă ca apendice organele de locomoţie, formate din aripi şi picioare.
Abdomenul, ultima regiune a corpului insectelor, în stadiul embrionar, prezintă diferite
apendice, care dispar în stadiile postembrionare.

Întrebări recapitulative

1. Care este rolul antenelor?

2. Ce sunt aripile şi de câte feluri sunt?
3. Prezentaţi principalele tipuri de abdomen.

Bibliografie

Manolache şi colab., Entomologie agricolă, Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1969

Paşol P., Dobrin Ionela, Entomologie generală, vol. 1, Editura Ceres, 2001

85
 Capitolul 10
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA INSECTELOR

Cuvinte cheie: tegument, glande endocrine, glande exocrine, ganglioni

Obiective: Caractere generale anatomice

10.1. Tegumentul

Structura tegumentului

Tegumentul, învelişul corpului insectelor, este format din 3 straturi: cuticula, hipoderma şi
membrana bazală.
Cuticula reprezintă stratul exterior şi cel mai dezvoltat al tegumentului. Ea este secretată de
celulele hipodermei şi este lipsită de o structură celulară. Rolul ei este de a apăra corpul insectelor
de acţiunea factorilor din mediul înconjurător. Cuticula este alcătuită din 3 straturi: epicuticula,
exocuticula şi endocuticula.
Epicuticula este stratul exterior şi cel mai subţire (1 - 4 microni) al cuticulei. Conţine
cuticulină, care este formată din substanţe ceroase şi lipoide. Epicuticula împiedică pătrunderea apei
prin tegument şi contribuie la menţinerea unei umidităţi constante în corpul insectelor.
Exocuticula sau mezocuticu a este al doilea şi cel mai întărit strat al cuticulei. Este alcătuită
din substanţe proteice şi chitină şi se prezintă sub formă de striaţiuni perpendiculare. Grosimea
exocuticulei se reduce mult la articulaţii, ceea ce permite flexibilitatea şi elasticitatea tegumentului.
Endocuticula, al treilea şi cel mai îngroşat strat, este formată tot din substanţe proteice şi
chitină. Ea este constituită dintr-o serie de plăci subţiri, suprapuse, paralele cu suprafaţa sa,
străbătute de canale verticale.
Chitina este un polizaharid azotat. Conţinutul în chitină al cuticulei variază între 25 și 60 %.
Spre deosebire de alte arthropode (crustacei şi miriapozi), chitina insectelor este lipsită de calciu.
Grosimea cuticulei diferă după grupa de insecte. Astfel, la coleoptere cuticula este îngroşată
şi sclerificată, iar la afide şi la larve este subţire şi moale.
Hipoderma sau epiderma este alcătuită dintr-un singur strat de celule vii, de formă cilindrică
sau cubică. Celulele hipodermice au rolul de a secreta cuticula.
Membrana bazală este stratul interior şi cel mai subţire al tegumentului. Ea este formată
din celule stelate, ale căror interstiţii sunt pline cu o substanţă intercelulară omogenă.

Formaţiuni tegumentare

La majoritatea insectelor învelişul corpului prezintă diferite formaţiuni tegumentare ca: peri,
ţepi, spini, tuberculi etc. Aceste formaţiuni sunt de origine cuticulară (ţepi, spini etc.) sau
epidermică (peri sau sete). Toate aceste formaţiuni alcătuiesc sculptura tegumentului.
În tegumentul insectelor se găsesc şi diferite glande monocelulare sau pluricelulare, cum
sunt: glandele ceriere, glandele repulsive, glandele laccipare etc.

Coloraţia tegumentului

Coloraţia tegumentului la insecte este foarte diferită şi poate fi de două feluri: pigmentară
sau chimică şi structurală sau fizică.
Culorile pigmentare sunt datorate unor pigmenţi, răspândiţi în cuticulă, epidermă şi în
corpul insectelor (hemolimfă şi corpul adipos). Pigmenţii situaţi în exocuticulă dau naştere

86
culorilor cuticulare, care sunt permanente. Spre deosebire de aceştia, pigmenţii localizaţi în
epidermă, hemolimfă etc. îşi modifică structura şi determină schimbarea culorilor după moartea
insectelor.
Culoarea tegumentului insectelor variază după natura pigmenţilor. Astfel, pigmenţii
melanici dau o gamă largă de culori, de la galben sau brun-deschis până la negru, iar după felul
hranei, pigmenţii clorofilici dau culoarea verde, carotenici, culorile galbenă şi roşie, antocianici,
culorile de la roşu până la albastru etc.
Culorile structurale sunt datorate fenomenelor de interferenţă şi refracţie a luminii. Variaţia
acestor culori este în legătură directă cu structura cuticulei (la unele specii de lepidoptere,
coleoptere etc.).

Funcţiile tegumentului

Tegumentul la insecte formează exoscheletul sau scheletul extern şi are un rol important în
ocrotirea corpului. Excrescenţele interioare ale tegumentului, pe care se înseră muşchii sau diferite
organe, alcătuiesc endoscheletul sau scheletul intern. Endoscheletul capului poartă denumirea de
tentorium, iar cel al toracelui de endothorax.

10.2. Sistemul muscular

Sistemul muscular la insecte este de origine mezodermică şi este foarte dezvoltat. Ca şi la

alte arthropode, musculatura la insecte este formată în cea mai mare parte din muşchi striaţi. Fibrele
netede sunt rare şi reprezentate prin unii muşchi ai inimii, ai gonadelor şi intestinului.
Musculatura la insecte este alcătuită din două feluri de muşchi: scheletici şi viscerali.
Muşchii viscerali se găsesc în peretele viscerelor şi sunt circulari sau longitudinali.
Insectele au o foarte mare putere musculară. Astfel, ele pot ridica şi deplasa o greutate de 14 -
25 ori mai mare decât greutatea corpului. Lăcustele, cicadele, puricii etc., prin sărituri, ridică şi
transportă corpul la distanţe mari, care depăşesc de sute şi mii de ori lungimea corpului lor.

10.3. Sistemul digestiv

Sistemul digestiv la insecte se prezintă sub forma unui tub lung, care începe cu orificiul
bucal, parcurge toată lungimea corpului, şi se termină în regiunea posterioară cu orificiul anal.
Tubul digestiv este format din trei regiuni: intestinul anterior (stomodaeum), intestinul mediu
(mesenteron) şi intestinul posterior (proctodaeum).
Intestinul anterior începe cu cavitatea bucală şi cuprinde următoarele regiuni: faringele,
esofagul, guşa şi proventricolul.
Intestinul mediu, numit şi stomac sau ventricul chilifer, are obişnuit forma unui sac, rareori
este tubular.
Intestinul posterior este de origine ectodermică. Intestinul posterior este alcătuit din 3
regiuni: pilorul, intestinul subţire şi rectul.
Fiziologia digestiei. Hrana insectelor este foarte variată şi constă din produse de natură
vegetală sau animală, în stare solidă sau lichidă. Pentru a putea fi asimilată, hrana solidă este
supusă prelucrării mecanice şi chimice, iar cea lichidă numai prelucrării chimice.
Prelucrarea mecanică (la insectele rozătoare) se face cu ajutorul pieselor bucale şi se
completează adesea în proventricol.
Prelucrarea chimică constă în hidroliza componentelor fundamentale ale produselor
hrănitoare, respectiv în descompunerea hidrocarbonatelor, a proteinelor şi a lipidelor; moleculele
complexe ale acestor substanţe, sub acţiunea fermenţilor (enzimelor), sunt desfăcute în molecule
mai simple, care pot difuza cu uşurinţă prin epiteliul intestinal.
87
 Prelucrarea chimică începe odată cu introducerea hranei în cavitatea bucală, unde este
amestecată cu secreţiile glandelor salivare. Sub acţiunea amilazei din salivă, o parte din
polizaharide sunt transformate în monozaharide (glucoză). Procesele de hidroliză a alimentelor
continuă, la unele insecte, şi în guşe.

10.4. Sistemul circulator

Sistemul circulator la insecte, ca şi la celelalte arthropode, este deschis şi simplu, sângele

circulând în cea mai mare parte liber în cavitatea corpului, printre organe şi ţesuturi. Într-o măsură
redusă sistemul circulator este vascular, fiind constituit dintr-un tub denumit vas dorsal sau
pericardial.
Sângele şi rolul lui. Sângele (hemolimfa) este format dintr-o substanţă lichidă numită
plasmă. În sânge plutesc celulele sanguine, cunoscute sub numele de leucocite. Ele au un rol
important în apărarea organismului de diferite elemente nocive (diferite microorganisme patogene,
unele săruri etc.), pe care le distrug prin fagocitoză. În sânge se mai găsesc diferite substanţe
anorganice (fosfaţi, sulfaţi, carbonaţi etc.) şi organice (lipide, proteine etc.), precum şi diferiţi
pigmenţi (lipochrome).
Cele mai importante funcţiuni ale sângelui sunt următoarele: transportul substanţelor
nutritive de la pereţii tubului digestiv spre toate organele şi ţesuturile corpului şi transportul
hormonilor, care au un rol însemnat în viaţa insectelor.

10.5. Sistemul respirator

La marea majoritate a insectelor, la fel ca la myriapode, respiraţia este traheană. Ea se

realizează prin intermediul unui sistem de tuburi ramificate numite trahei, care comunică cu
exteriorul prin nişte orificii denumite stigme. Sistemul trahean este caracteristic insectelor terestre;
la insectele acvatice (la larvele de ephemeroptere, plecoptere, odonate etc.) respiraţia se face prin
branhii traheene.
Fiziologia respiraţiei. Procesul respiraţiei la insecte se realizează prin aerisirea traheelor,
respectiv pătrunderea aerului în ţesuturi şi eliminarea bioxidului de carbon. Expiraţia este activă,
efectuându-se prin apăsarea sistemului trahean datorită contractării muşchilor dorso-ventrali, care
apropie tergitele de sternite, şi prin contractarea muşchilor longitudinali, care scurtează
abdomenul. Inspiraţia, datorită revenirii abdomenului la normal, este pasivă. La inspiraţie, aerul
pătrunde prin stigme în trahei şi traheole. La nivelul acestora din urmă se realizează difuziunea
oxigenului în celule.

10.6. Sistemul excretor

În urma proceselor metabolice care au loc în ţesuturi şi organe, în afara sistemului digestiv,
rezultă unele substanţe inerte sau vătămătoare organismului (acizi urici, oxalaţi, carbonaţi etc.), care
sunt eliminate sub formă de excrete prin sistemul excretor. Funcţia de excreţie, la insecte, este
îndeplinită de tuburile lui Malpighi, corpul adipos şi alte organe. Astfel, coccidele au 2 tuburi,
thysanopterele, homopterele, dipterele şi lepidopterele 4, coleopterele 4 - 6, orthopterele 90 - 120
etc. Din punct de vedere histologic tuburile lui Malpighi sunt formate dintr-un singur strat de celule,
mari, epiteliale, învelite de membrana bazală. Tuburile au o musculatură proprie, care le asigură
mişcările în cavitatea corpului. Din punct de vedere fiziologic, tuburile lui Malpighi îndeplinesc
rolul de rinichi, extrăgând din sânge acidul uric şi diferitele săruri. Aceste produse de excreţie ajung
prin canalele tuburilor în intestinul posterior, de unde sunt eliminate prin orificiul anal odată cu
excrementele.
88
 10.7. Sistemul secretor

Sistemul secretor al insectelor este alcătuit din două tipuri de glande: exocrine şi endocrine.
Secreţiile glandelor exocrine ajung la diferite organe prin intermediul unor canale speciale.
Glandele endocrine sunt lipsite de canale, iar secreţiile lor sunt transportate cu ajutorul sângelui în
toate regiunile corpului.
Glandele exocrine sunt foarte diferite ca origine şi funcţie. Ele sunt repartizate în diferite
regiuni ale corpului insectelor (în tegument, tubul digestiv, organele genitale etc.).
Glandele endocrine. Secreţiile acestor glande, cunoscute sub numele de hormoni sau
increte, au un mare rol în viaţa insectelor în ce priveşte dezvoltarea larvară, năpârlirea, diapauza,
metamorfoza etc.

10.8. Sistemul nervos

Sistemul nervos al insectelor, ca şi al celorlalte arthropode, este de tip scalariform. El este de

origine ectodermică şi se compune din sistemul nervos central, sistemul nervos simpatic şi sistemul
nervos periferic.
Sistemul nervos central este alcătuit dintr-un lanţ dublu de ganglioni, uniţi între ei
longitudinal prin fibre nervoase numite conective şi transversal prin comisuri.
Sistemul nervos central este constituit din 3 grupe de ganglioni: ganglionii cerebroizi,
ganglionii subesofagieni şi ganglionii lanţului nervos ventral.
Fiziologia sistemului nervos. Fiecare ganglion este un centru reflex. Prin nervii senzitivi,
care leagă organele de simţ de lobul respectiv al ganglionului, se primesc impulsuri de la periferia
corpului, iar de la lobul motor prin nervii motori (locomotori) sunt transmise răspunsurile
(comenzile) muşchilor organului efector. Prin intermediul arcului reflex se realizează legătura între
diferitele părţi ale corpului şi efectuarea mişcărilor acestuia, sistemul nervos central reprezentând
sistemul de legătură şi coordonare a mişcărilor insectei.

10.9. Sistemul reproducător

Sexele la insecte, în marea lor majoritate, sunt separate. Organele genitale la insecte sunt
formate dintr-o pereche de glande sexuale sau gonade (testicule şi ovare) şi din canale genitale.
Sistemul reproducător este situat în abdomen, latero-dorsal faţă de tubul digestiv. Orificiile
canalelor genitale se deschid pe partea ventrală, pe segmentele 8 şi 9 abdominale.
Sistemul reproducător mascul este constituit dintr-o pereche de gonade (testicule), două
canale deferente, canalul ejaculator, glandele anexe şi edeag (penis).
Sistemul reproducător femel este constituit dintr-o pereche de gonade (ovare), două
oviducte, canalul comun, glandele anexe, receptaculul seminal şi punga copulatoare.

Rezumat

Corpul insectelor este acoperit de un tegument format din: cuticulă, hipodermă şi membrană
bazală. Tegumentul insectelor, spre deosebire de al celorlalte artropode, conţine numai chitină
(polizaharid azotat), nu şi carbonat de calciu. El protejează insecta împotriva factorilor nocivi
externi şi permite eliminarea unor substanţe în exterior.
Circulaţia la insecte este deschisă şi lacunară; inima este situată dorsal şi are rol de pompare.

89
 Sistemul nervos este situat ventral, ganglionar şi scalariform. Sunt câte doi ganglioni pe
fiecare segment legaţi prin comisuri şi conective.
Respiraţia la insecte este traheeană, completată uneori prin cea cutanee.
Excreţia se face prin tuburile lui Malpighi, organe sub forma unor tuburi lungi şi subţiri,
goale, ce se deschid la tubul digestiv.
Sexele la insecte sunt separate, rareori întâlnim cazuri de hermafrodism.

Întrebări recapitulative

1. Care sunt funcţiile tegumentului?

2. Prezentaţi sistemul circulator.
3. Cum este circulaţia la insecte?
4. Ce sunt glandele exocrine? Dar cele endocrine?

Bibliografie

Imms A.D., A General Textbook of Entomology, London, 1957

Manolache C., Boguleanu Gh., Entomologie agricolă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1967
Weber H., Lehrbuch der Entomologie, Verlag von Gustav Fischer, Jena, 1933

90
 Capitolul 11
CLASIFICAREA INSECTELOR

Cuvinte cheie: apterygota, pterygota, superfamilie, metamorfoză

Obiective: Caracterizarea principalelor ordine ale căror specii sunt dăunătoare plantelor agricole

Clasificarea insectelor

Clasa Insecta (Hexapoda) se împarte în două subclase: Apterygota şi Pterygota, care cuprind
32 de ordine, cu numeroase subordine, subfamilii, familii etc.
Subclasa Apterygota (Apterygogenea, Aptilota). Cuprinde insecte inferioare, lipsite de aripi,
cu metamorfoză incompletă de tip epimetabola. Această subclasă cuprinde 4 ordine: Collembola,
Protura, Diplura şi Thysanura.
Specii mai importante pentru plantele horticole se întâlnesc în ordinul Collembola.
Ordinul Collembola. Insecte mici (0,3 - 10 mm), cu capul ortognat. Aparatul bucal este
adaptat pentru rupt şi masticat sau înţepat şi supt. Abdomenul este format din 6 segmente, prevăzut
cu apendice speciale (tub ventral, retinaculum şi furca). Trăiesc în răsadniţe, sere, ciupercării, în
frunzarul pădurilor (litieră).
Familia Hypogastruridae: Hypogastura manubrialis.
Subclasa Pterygota (Pterygogenea, Ptilota). Cuprinde insecte superioare, caracterizate prin
prezenţa aripilor. Există şi forme aptere, datorită unor reduceri de ordin secundar. Dezvoltarea lor
poate fi incompletă (hemimetabolă) sau completă (holometabolă). Această subclasă se împarte în
două diviziuni: Exopterygota şi Endopterygota.
Diviziunea Exopterygota. Insecte cu metamorfoza incompletă (hemimetabolă). Aripile se
dezvoltă la exteriorul corpului. Cuprinde 17 ordine: Ephemeroptera, Plecoptera, Odonata, Embiodea,
Orthoptera, Phasmida, Dermaptera, Blattaria, Thysanoptera, Heteroptera şi Homoptera.
Principalele specii dăunătoare plantelor horticole aparţin ordinelor: Orthoptera,
Thysanoptera, Heteroptera şi Homoptera.
Ordinul Orthoptera (Saltatoria). Cuprinde insecte cunoscute sub numele de lăcuste, cosaşi,
greieri etc., de talie mijlocie sau mare. Capul este ortognat, mai rar hipognat. Aparatul bucal este de
rupt şi masticat. Aripile anterioare sunt pergamentoase (tegmine), iar cele posterioare
membranoase; există şi specii cu aripi rudimentare sau aptere. La majoritatea speciilor picioarele
posterioare sunt conformate pentru sărit; uneori cele anterioare sunt adaptate pentru săpat. Posedă
organe de stridulaţie şi timpanale. Regimul de hrană este fitofag, rareori zoofag.
Subordinul Ensifera cuprinde orthoptere cu antene setiforme. Ovipozitorul este lung, în
formă de sabie sau tub. Organul timpanal este situat pe tibiile anterioare.
Suprafamilia Tettigonioidea (Phasgonuroidea)
Familia Tettigoniidae: Tettigonia viridissima, Decticus verrucivorus, Ephippiger ephippiger,
Polysarcus denticaudus etc.
Familia Gryllidae: Gryllus desertus, G. campestris, Oecanthus pellucens etc.
Familia Gryllotalpidae: Gryllotalpa gryllotalpa
Subordinul Caelifera. Orthoptere cu antene filiforme. Ovipozitorul este scurt, neaparent.
Organul timpanal este situat lateral pe primul segment abdominal.
Suprafamilia Acridoidea
Familia Acrididae: Dociostaurus maroccanus, Locusta migratoria etc.
Familia Catantopidae : Calliptamus italicus
Ordinul Thysanoptera (Physopoda). Insecte cunoscute popular sub denumirea de tripşi. Au
corpul alungit şi de regulă turtit, de dimensiuni mici (0,5 - 5 mm). Capul este hipognat. Aripile sunt

91
membranoase, lungi, înguste şi cu franjuri de perişori pe margini; există şi forme cu aripi
rudimentare sau aptere. Tarsele sunt terminate cu organe adezive. Metamorfoza este remetabolă.
Regimul de hrană este fitofag, uneori zoofag.
Subordinul Terebrantia. Tripşi cu ultimul segment abdominal ascuţit. Ovipozitorul este
scurt, bine aparent.
Suprafamilia Thripoidea
Familia Thripidae: Thrips tabaci, Heliothrips haemorrhoidalis, Anaphothrips vitis etc.
Subordinul Tubulifera. Tripşi cu ultimul segment abdominal alungit în formă de tub, lipsiţi
de ovipozitor.
Suprafamilia Phloeothripidae: Haplothrips spp.
Ordinul Heteroptera (Hemiptera) (ploşniţe). Insecte de mărimi variabile, cu capul hipognat.
Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi supt. Au două perechi de aripi: cele anterioare
chitinizate în partea lor proximală şi membranoase în partea lor distală, numite "hemielitre"; cele
posterioare sunt membranoase. Există şi forme lipsite de aripi. Metamorfoza este paurometabolă.
Regimul de hrană este fitofag şi zoofag.
Subordinul Cryptocerata. Cuprinde heteroptere acvatice, cu corpul de regulă alungit şi turtit.
Subordinul Gymnocerata. Ploşniţe care duc viaţă terestră sau pe suprafaţa apelor. Antenele
sunt mai lungi decât corpul, vizibile, alcătuite din 4 - 5 articole. Picioarele sunt adaptate pentru
mers.
Suprafamilia Scutelleroidea
Familia Scutelleridae: Eurygaster spp.
Familia Pentatomidae: Eurydema spp., Graphosoma lineatum etc.
Suprafamilia Tingidoidea
Familia Tingitidae: Stephanitis pyri
Ordinul Homoptera (cicade, păduchi de frunze, păduchi ţestoşi etc.). Insecte de diferite
mărimi, cu capul hipognat. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt. Aripile de aceeaşi
consistenţă, de obicei membranoase; uneori sunt pergamentoase. În poziţie de repaus aripile sunt
aşezate sub formă de acoperiş. Metamorfoza este incompletă, de tipurile heterometabola
(paurometabola) şi neometabola (homometabola şi parametabola). Regimul de hrană este fitofag.
Subordinul Auchenorrhyncha. Cuprinde homoptere cu antene scurte formate din 3 articole.
Tarsele sunt triarticulate.
Suprafamilia Cicadoidea
Familia Membracidae: Ceresa bubalus.
Familia Cicadellidae: Macrosteles laevis
Subordinul Sternorrhyncha. Homoptere cu antene lungi, alcătuite din 3 - 15 articole. Tarsele
sunt formate din 1 - 2 articole.
Suprafamilia Psylloidea
Familia Psyllidae: Cacopsylla spp.
Suprafamilia Aleurodoidea
Familia Aleurodidae: Trialeurodes vaporariorum
Suprafamilia Aphidoidea
Familia Aphididae: Aphis pomi, Myzodes persicae, Myzus cerasi, Hyalopterus pruni,
Cerosipha gossypii, Macrosiphum rosae etc.
Familia Eriosomatidae: Eriosoma lanigerum.
Familia Phylloxeridae: Phylloxera vastatrix
Suprafamilia Coccoidea
Familia Pseudococcidae: Pseudococcus spp.
Familia Diaspididae: Quadraspidiotus spp., Epidiaspis betulae, Aspidiotus hederae etc.
Familia Lecaniidae: Parthenolecanium corni, Sphaerolecanium prunastri, Pulvinaria vitis etc.
Diviziunea Endopterygota (Holometabola). Cuprinde insecte cu metamorfoză completă.
Aripile se dezvoltă intern. Larvele se deosebesc de adulţi. La această diviziune aparţin 11 ordine:

92
Hymenoptera, Coleoptera, Strepsiptera, Megaloptera, Raphidioptera, Planipennia, Mecoptera,
Trichoptera, Lepidoptera, Diptera, Aphaniptera.
Specii importante pentru plantele cultivate, îndeosebi pentru cele horticole, sunt grupate în
ordinele: Hymenoptera, Coleoptera, Lepidoptera, Diptera.
Ordinul Hymenoptera (viespi, albine, furnici etc.). Insecte de dimensiuni variabile, cu capul
ortognat. Ochii compuşi sunt bine dezvoltaţi; au de asemenea oceli. Antenele sunt diferit
conformate, mai frecvent filiforme sau genunchiate. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt şi supt
sau pentru rupt şi lins. Aripile sunt membranoase; uneori pot fi reduse. Aripile posterioare sunt
adesea mai mici decât cele anterioare. Abdomenul este mobil, cu primul segment contopit cu
metatoracele. Femelele cu ovipozitor; la unele familii acesta este transformat în acul cu venin.
Dezvoltarea este completă. Larvele sunt de diferite tipuri, mai frecvent polipode (Tenthredinidae) şi
apode (Clistogastra). Pupa este liberă, cel mai adesea închisă într-un cocon mătăsos.
Subordinul Chalastogastra (Symphyta). Himenoptere cu abdomenul sesil. Ovipozitorul are,
în general, aspect de ferăstrău. Larvele au capsula cefalică dezvoltată şi prezintă adesea şi picioare
abdominale. Cuprinde specii aproape toate fitofage.
Suprafamilia Pamphilioidea
Familia Pamphiliidae: Neurotoma spp.
Suprafamilia Cephoidea
Familia Cephida: Janus compressus etc.
Suprafamilia Tenthredinoidea
Familia Argidae: Arge spp.
Familia Tenthredinidae: Caliroa limacina, Hoplocampa spp., Ardis brunniventris, Cladius
pectinicornis etc.
Subordinul Clistogastra (Apocrita). Himenoptere cu abdomenul separat de torace printr-o
porţiune îngustă, fie că este pedunculat, fie că este sesil. Trocanterul este mono sau biarticulat.
Ovipozitorul este în formă de sac. Larvele sunt apode. Regimul de hrană în principal zoofag; uneori
este fitofag.
Suprafamilia Chalcidoidea
Familia Eurytomidae: Eurytoma schreineri etc.
Familia Aphelinidae: Aphelinus mali, Encarsia formosa, Prospaltella spp. etc.
Familia Trichogrammatidae: Trichogramma spp.
Ordinul Coleoptera (gândaci). Insecte de diferite mărimi (0,3 - 150 mm). Capul este
ortognat, prognat sau hipognat. Antenele sunt pluriarticulate, în general alcătuite din 11 articole.
Aparatul bucal este adaptat pentru rupt şi masticat. Aripile anterioare sunt puternic chitinizate
(elitre), iar cele posterioare membranoase. Uneori elitrele sunt concrescute şi insectele nu pot zbura
sau aripile posterioare lipsesc. Picioarele sunt diferit adaptate (alergat, săpat, sărit etc.).
Metamorfoza holometabolă, rareori hipermetabolă (Meloidae). Larvele sunt campodeiforme,
melolonthoide, uneori apode. Regimul de hrană este foarte variat (fitofag, zoofag, necrofag,
coprofag).
Subordinul Adephaga. Coleoptere, în majoritatea cazurilor, cu 3 perechi de palpi. Antenele
sunt homonome, de regulă setiforme sau filiforme. Elitrele sunt bine dezvoltate, iar aripile
membranoase, adesea scurtate şi cu nervaţia de tip caraboid. Tarsele sunt pentamere. Regimul de
hrană este, în general, carnivor.
Suprafamilia Caraboidea
Familia Carabidae: Carabus spp., Calosoma spp., Harpalus spp. etc.
Subordinul Polyphaga. Coleoptere cu 2 perechi de palpi. Antenele sunt de diferite forme.
Nervaţia aripilor membranoase este de tip stafilinoid sau cantaroid. Tarsele sunt alcătuite din 3 - 5
articole. Regimul de hrană este foarte variat.
Suprafamilia Scarabaeoidea
Familia Lethridae: Lethrus apterus etc.
Familia Melolonthidae: Melolontha spp., Polyphylla fullo etc.
Familia Rutelidae: Anomala spp.
93
 Familia Cetoniidae: Epicometris hirta, Oxythyrea funesta
Suprafamilia Buprestoidea
Familia Buprestidae: Capnodis tenebrionis, Perotis lugubris
Suprafamilia Elateroidea
Familia Elateridae: Agriotes spp., Melanotus spp., Athous spp. etc.
Suprafamilia Cantharoidea
Familia Cantharidae: Cantharis spp.
Suprafamilia Cucujoidea
Familia Byturidae: Byturus tomentosus
Familia Nitidulidae: Meligethes spp.
Suprafamilia Meloidea
Familia Meloiidae: Lytta vesicatoria
Suprafamilia Tenebrionoidea
Familia Tenebrionidae: Tribolium spp.
Suprafamilia Cerambycoidea
Familia Lamiida: Phytoecia icterica etc.
Suprafamilia Chrysomeloidea
Familia Crioceridae: Crioceris spp., Lilioceris spp. etc.
Familia Chrysomelidae: Leptinotarsa decemlineata
Familia Eumolpidae: Adoxus obscurus
Familia Galerucidae: Galerucella luteola etc.
Familia Halticidae: Phyllotreta spp., Haltica ampelophaga, Psylliodes affinis etc.
Ordinul Lepidoptera (fluturi). Insecte de mărimi variabile (1 - 60 mm). Corpul este acoperit
cu perişori şi cu solzi, de diferite mărimi. Capul este hipognat. Aparatul bucal este conformat pentru
supt. Aripile sunt membranoase şi acoperite cu solzi; uneori aripile sunt reduse sau lipsesc. Larvele
sunt polipode, cunoscute sub numele de "omizi", iar pupele obtecte (mumiforme). Metamorfoza
holometabolă.
Subordinul Jugatae (Homoneura). Fluturi cu nervaţia asemănătoare la cele două perechi de
aripi. Dispozitivul de legătură dintre aripi - jugum - este mai mult sau mai puţin dezvoltat.
Suprafamilia Hepialoidea
Familia Hepialidae: Hepialus humuli humuli etc.
Subordinul Frenatae (Heteroneura). Fluturi cu cele două perechi de aripi deosebite ca formă
şi nervaţie. Legătura dintre aripi se face prin frenulum.
Suprafamilia Nepticuloidea
Familia Nepticulidae: Stigmella malella etc.
Suprafamilia Gracillarioidea
Familia Gracillariidae: Phyllonorycter spp.
Suprafamilia Yponomeutoidea
Familia Yponomeutidae: Yponomeuta malinellus, Y. padella, Argyresthia pruniella etc.
Familia Plutellidae: Plutella xylostella
Familia Lyonetiidae: Lyonetia clerckella, Leucoptera malifoliella etc.
Suprafamilia Gelechioidea
Familia Depressariidae: Agonopterix nervosa, Depressaria spp. etc.
Familia Gelechiidae: Phthorimaea spp., Anarsia lineatella etc.
Suprafamilia Cossoidea
Familia Cossidae: Cossus cossus cossus, Zeuzera pyrina etc.
Suprafamilia Torticoidea
Familia Tortricidae: Eupoecilia ambiguella, Aethes williana, Cochylis epilinana, Tortrix
viridana, Sparganothis pilleriana, Archips podana, Archips xylosteana, Archips rosana, Pandemis
cerasana, Pandemis heparana, Pandemis dumetana, Adoxophyes orana, Hedya nubiferana, Lobesia
botrana, Spilonota ocellana, Enarmonia formosana, Cydia funebrana, C. molesta, C. pomonella, C.
splendana etc.
94
 Suprafamilia Pyraloidea
Familia Pyralidae: Etiella zinckenella, Plodia interpunctella, Ephestia kuechniella, Ephestia
elutella, Cadra cautella etc.
Suprafamilia Lasiocampoidea
Familia Lasiocampidae: Malacosoma neustria
Suprafamilia Papilionoidea
Familia Pieridae: Aporia crataegi crataegi, Pieris brassicae brassicae, Pieris rapae rapae,
Pieris napi napi etc.
Suprafamilia Geometroidea
Familia Geometridae: Abraxas grossulariata, Erannis defoliaria, Peribatodes
rhomboidaria, Operophtera brumata etc.
Suprafamilia Noctuoidea
Familia Noctuidae: Autographa gamma, Helicoverpa armigera, Mamestra brassicae, Xestia
c-nigrum, Agrotis ipsilon, Agrotis exclamationis, Agrotis segetum etc.
Familia Lymantriidae: Lymantria dispar, Euproctis chrysorrhoea, Leucoma salicis etc.
Familia Arctiidae: Hyphantria cunea etc.
Ordinul Diptera (muşte, ţânţari etc.). Insecte mici şi mijlocii, cu capul ortognat, mai rar
prognat sau hipognat. Aparatul bucal este adaptat pentru lins, înţepat şi supt sau înţepat şi lins.
Antenele sunt de diferite forme (aristate, moniliforme, filiforme etc.). Au numai aripile anterioare,
care sunt membranoase, bine dezvoltate. Aripile posterioare sunt reduse la nişte balansiere (haltere).
Tarsele sunt alcătuite din 5 articole şi prevăzute şi cu formaţiuni adezive (pulvillum, arolium etc.).
Larvele sunt apode, iar pupele obişnuit coarctate. Dezvoltarea este holometabolă. Regimul de hrană
este fitofag sau zoofag.
Subordinul Nematocera. Cuprinde muşte cu antene filiforme, alcătuite din peste 10 articole,
în general mai lungi decât capul şi toracele împreună. Palpii maxilari sunt lungi, formaţi din 4 - 6
articole.
Suprafamilia Mycetophiloidea
Familia Sciaridae: Sciara fenestralis etc.
Subordinul Cyclorrhapha. Muşte cu antene scurte, formate din 3 articole; ultimul articol
antenal este prevăzut cu o aristă dorsală. Lunula frontală este mai mult sau mai puţin dezvoltată,
deseori prelungită şi pe părţile laterale ale capului. Aripile au nervaţia caracteristică. Larvele sunt
întotdeauna acefale, cu regimul de hrană polifag sau oligofag. Pupele sunt coarctate. Adultul iese
din puparium printr-un căpăcel circular.
Suprafamilia Phoroidea
Familia Phoridae: Megaselia nigra etc.
Suprafamilia Muscoidea
Familia Anthomyidae: Delia brassicae, Delia antiqua etc.
Familia Helomyzidae: Suillia lurida etc.
Familia Agromyzidae: Liriomyza trifolii etc.

Rezumat

Principalele specii dăunătoare plantelor cultivate din cadrul diviziunii Exopterygota aparţine
ordinelor: Orthoptera (lăcuste, cosaşi, greieri), Thysanoptera (tripşi), Heteroptera (ploşniţe) şi
Homoptera (cicade, păduchi de frunze, păduchi ţestoşi).
Diviziunea Endopterygota cuprinde insecte cu metamorfoză completă, iar speciile
importante pentru plantele cultivate sunt grupate în ordinele: Hymenoptera (viespi, albine, furnici),
Coleoptera (gândaci), Lepidoptera (fluturi) şi Diptera (muşte, ţânţari).

95
 Întrebări recapitulative

1. Caracterizaţi pe scurt ordinele Coleoptera şi Lepidoptera.

2. Caracterizaţi pe scurt ordinele Hymenoptera şi Diptera.

Bibliografie

Bonnemaison L., Les ennemis animaux des plantes cultiveés et des forêts, vol. I, Paris, 1961
Naum A., Schmidt Elisabeta, Dobrin Ionela, Îndrumător pentru lucrări practice de entomologie,
Lito, U.S.A.M.V. Bucureşti, 1997

96
 Capitolul 12
METODE DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR ANIMALI
AI PLANTELOR CULTIVATE

Cuvinte cheie: carantină, hibrizi, produse fitofarmaceutice, doză, concentraţie, selectivitate

Obiective: Prezentarea principalelor metode de combatere a dăunătorilor animali
Metode de aplicare a produselor fitofarmaceutice şi tipuri de tratamente
Clasificarea pesticidelor

12.1. Măsuri de carantină fitosanitară

Carantina fitosanitară reprezintă totalitatea măsurilor care se aplică pentru a preîntâmpina

pătrunderea pe teritoriul ţării a unor dăunători periculoşi plantelor care nu au fost încă şi semnalaţi,
pentru limitarea arealului speciilor existente numai în anumite zone sau pentru lichidarea unor
focare izolate.
Carantina fitosanitară face parte astăzi din complexul metodelor de combatere aplicate în
agricultura şi silvicultura tuturor statelor.
Carantina fitosanitară, după scopul urmărit, poate fi externă şi internă.
Carantina externă se referă la controlul tuturor produselor de origine vegetală care se
importă, se exportă sau sunt în tranzit în vederea împiedicării introducerii unor dăunători periculoşi
dintr-un continent într-altul şi dintr-o ţară în alta. Controlul fitosanitar se efectuează în toate vămile
feroviare, maritime, în aeroporturi etc. Produsele de origine vegetală (seminţe, puieţi, altoi, butaşi,
bulbi, tuberculi etc.) exportate, importate sau în tranzit trebuie să fie însoţite de certificate
fitosanitare, prin care să se ateste că transporturile respective sunt lipsite de dăunători de carantină.
Controlul se execută după anumite reguli, în funcţie de specificul produselor analizate şi dăunătorii
urmăriţi, în conformitate cu listele oficiale a obiectelor de carantină fitosanitară, cu clauzele
contractuale şi convenţiile multilaterale şi bilaterale încheiate între ţări. Măsurile de carantină
externă sunt asigurate de către direcţiile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti în raza
cărora se găsesc vămile. Listele cu dăunătorii de carantină diferă de la o ţară la alta după specificul
faunei dăunătoare. În România, în prezent sunt în vigoare listele din tabelele care urmează. În
tabelul 12.1 este prezentată Lista A1, care cuprinde dăunătorii de carantină fitosanitară care nu sunt
în Europa şi este obligatorie pentru toate ţările continentului european, iar în tabelul 12.2 este redată
Lista A2, lista ţării noastre, care include dăunătorii de carantină fitosanitară existenţi în Europa.
Carantina internă se referă la controlul culturilor şi a tuturor produselor agricole pentru
împiedicarea răspândirii pe noi teritorii (judeţe, provincii) a unor dăunători periculoşi. Măsurile de
carantină internă sunt asigurate de către direcţiile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Tabelul 12.1
Lista A1 cu dăunătorii de carantină fitosanitară externă inexistenţi în Europa
Nr. Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Încadrarea sistematică
crt. (ordinul, familia)
1 2 3 4
1. Tripsul palmierului Thrips palmi Thysanoptera, Thripidae
2. Aleurodidul negru al citricelor Aleurocanthus woglumi Homoptera, Aleurodidae
3. Aphidul tropical al citricelor Toxoptera citricidus Homoptera, Aphididae
4. Păduchele fals ţestos negru Parasaissetia nigra Homoptera, Lecaniidae
5. Păduchele ţestos lung japonez Lopholeucaspis japonica Homoptera, Diaspididae
6. Cărăbuşul japonez Popillia japonica Coleoptera, Scarabaeidae
97
 1 2 3 4
7. Cărăbuşelul oriental Blitopertha orientalis Coleoptera, Scarabaeidae
8. Puricele cartofului Epithrix tuberis Coleoptera, Halticidae
9. Gărgăriţa căpşunilor Anthonomus bisignifer Coleoptera, Curculionidae
10. Gărgăriţa americană a capsulelor Anthonomus grandis Coleoptera, Curculionidae
11. Gărgăriţa fragilor Anthonomus signatus Coleoptera, Curculionidae
12. Gărgăriţa prunelor Conotrachelus nenuphar Coleoptera, Curculionidae
13. Gărgăriţa andină a cartofului Premnotrypes spp. Coleoptera, Curculionidae
14. Cerambicidul rădăcinilor de citrice Anoplophora chinensis Coleoptera, Cerambycidae
15. Molia fructelor Cydia inopinata Lepidoptera, Tortricidae
16. Viermele cireşelor Cydia packardi Lepidoptera, Tortricidae
17. Molia prunelor Cydia prunivora Lepidoptera, Tortricidae
18. Viermele tomatelor Helicoverpa zea Lepidoptera, Noctuidae
19. Viermele sudic Spodoptera eridania Lepidoptera, Noctuidae
20. Viermele frunzelor de cereale Spodoptera frugiperda Lepidoptera, Noctuidae
21. Viermele frunzelor de bumbac Spodoptera litura Lepidoptera, Noctuidae
22. Molia fructelor de piersic Carposina niponensis Lepidoptera, Carposinidae
23. Musca mediteraneană a fructelor Ceratitis cosyra Diptera, Trypetidae
24. Molia cucurbitaceelor Dacus ciliatus Diptera, Trypetidae
25. Musca stafidelor Epochra canadensis Diptera, Trypetidae
26. Muştele fructelor Rhagoletis spp. Diptera, Trypetidae
27. Muştele fructelor Anastrepha spp. Diptera, Trypetidae
28. Muştele fructelor Bactrocera spp. Diptera, Trypetidae
(non European)
29. Minierul frunzelor de legume Liriomyza sativae Diptera, Agromyzidae
30. Listronotus bonariensis Diptera, Agromyzidae
31. Minierul frunzelor de crizantemă Amauromyza maculosa Diptera, Cordyluridae
32. Musca japoneză a cireşelor Euphranta japonica Diptera
33. Heterodera glycines Tylenchida, Heteroderidae
34. Nacobbus aberrans Tylenchida,
Pratylenchidae
35. Nematodul declinului citricelor Radopholus citrophilus Tylenchida,
Pratylenchidae
36. Acarianul galicol al cerceluşului Aculops fuchsiae Acari, Eriophyidae

Tabelul 12.2
Lista A2 cu dăunătorii de carantină fitosanitară externă existenţi în Europa
Nr. Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Încadrarea sistematică
crt. (ordinul, familia)
1 2 3 4
1. Tripsul californian Frankliniella occidentalis Thysanoptera, Thripidae
2. Parabemisia myricae Homoptera, Aleurodidae
3. Aleurodidul bumbacului Bemisia tabaci Homoptera, Aleurodidae
4. Păduchele lânos al mărului Eriosoma lanigerum Homoptera, Eriosomatidae
5. Păduchele din San José Quadraspidiotus perniciosus Homoptera, Diaspididae
6. Gândacul grânelor Trogoderma granarium Coleoptera, Dermestidae
7. Viermele vestic al rădăcinilor de Diabrotica virgifera Coleoptera, Chrysomelidae
porumb virgifera
8. Gărgăriţa egipteană Bruchidius incarnatus Coleoptera, Bruchidae
9. Gărgăriţa pătată a năutului Callosobruchus maculatus Coleoptera, Bruchidae
10. Gărgăriţa chinezească Callosobruchus chinensis Coleoptera, Bruchidae
11. Gărgăriţa cu ciocul lat Caulophilus latinasus Coleoptera, Bruchidae

98
 1 2 3 4
12. Gărgăriţa braziliană Zabrotes subfasciatus Coleoptera, Bruchidae
13. Molia cartofului Gnorimoschema operculella Lepidoptera, Gelechiidae
14. Molia bananului Opogona sacchari Lepidoptera, Gelechiidae
15. Tortricidul mediteranean al Cacoecimorpha Lepidoptera, Tortricidae
garoafelor pronubana
16. Tortricidul sud african al garoafelor Epichoristodes acerbella Lepidoptera, Tortricidae
17. Viermele egiptean al bumbacului Spodoptera littoralis Lepidoptera, Noctuidae
18. Musca mediteraneană a fructelor Ceratitis capitata Diptera, Thrypetidae
19. Minierul sinuos al frunzelor Liriomyza huidobrensis Diptera, Agromyzidae
20. Nematodul sfeclei Heterodera schachtii Tylenchida, Heteroderidae
21. Nematodul auriu al cartofului Globodera rostochiensis Tylenchida, Heteroderidae
22. Nematodul alb al cartofului Globodera pallida Tylenchida, Heteroderidae
23. Nematozii galicoli ai rădăcinilor Meloidogyne spp. Tylenchida, Heteroderidae
24. Nematodul orezului Aphelenchoides besseyi Tylenchida, Aphelenchidae
25. Nematodul căpşunilor Aphelenchoides fragariae Tylenchida, Aphelenchidae

12.2. Metode agrofitotehnice

În lupta împotriva dăunătorilor, ca şi a bolilor plantelor, măsurile agrotehnice şi de igienă

culturală au o mare importanţă. Prin diferite măsuri culturale se pot influenţa şi modifica atât
condiţiile dezvoltării plantelor, cât şi a dăunătorilor şi a agenţilor patogeni. Prin ele se urmăreşte
modificarea condiţiilor mediului înconjurător, încât acestea să devină favorabile pentru planta
cultivată şi nefavorabile pentru dezvoltarea dăunătorilor.
Asolamentul pe lângă rolul pe care îl are în sporirea fertilităţii solului, prezintă o importanţă
deosebită şi din punct de vedere entomologic. Monocultura practicată un timp îndelungat, în special
în cazul unei agriculturi extensive, duce la permanentizarea unor focare de insecte dăunătoare. În
schimb, rotaţia culturilor este unul din elementele principale care împiedică înmulţirea în masă a
dăunătorilor. Astfel, atacurile nematodului bulbilor şi tulpinilor (Ditylenchus dipsaci), gărgăriţei
albastre a verzei (Baris chlorizans) etc. sunt întotdeauna mai puternice în solele unde nu se respectă
rotaţia culturilor.
Lucrările solului. După cum se ştie în sol se dezvoltă diferite stadii ale unor specii de
insecte (ouă, larve, pupe sau adulţi). Dezvoltarea acestor specii de insecte este influenţată
nefavorabil de lucrările solului (arătura adâncă, lucrările superficiale etc.).
Prin arăturile adânci multe specii de insecte, care se găsesc în sol în diferite stadii, sunt
scoase la suprafaţă şi expuse la acţiunea factorilor abiotici (temperatură, umiditate etc.) sau biotici
(păsări, mamifere, insecte prădătoare etc.). Astfel, prin arăturile de vară şi de toamnă se distrug
mecanic o parte din larvele unor dăunători de sol, cum sunt: viermii sârmă (Agriotes spp.), viermii
albi (Melolontha melolontha, Anoxia villosa), coropişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa) etc., precum şi
diferite stadii ale unor dăunători care se retrag în sol pentru transformare în pupe sau pentru iernare:
gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata), buha verzei (Mamestra brassicae), musca
cepei (Delia antiqua), musca verzei (Delia brassicae) etc.
Dintre lucrările superficiale ale solului o deosebită importanţă prezintă grăparea şi lucrarea
cu cultivatorul. Prin aceste lucrări, numeroase specii de insecte sunt distruse mecanic sau de diferiţi
prădători.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale şi amendamentelor. Prin administrarea unor
îngrăşăminte minerale, mai ales a celor azotoase şi potasice, se modifică uneori destul de mult
gradul de vătămare, precum şi gradul de rezistenţă a plantelor la atacul unor specii de dăunători (la
acarianul roşu comun, păduchele cenuşiu al verzei etc.). Unele îngrăşăminte minerale au şi o
acţiune nocivă asupra unor specii de dăunători. Astfel, azotatul de amoniu provoacă o mortalitate

99
ridicată la viermii sârmă (Agriotes spp., Athous spp.), iar superfosfatul are o puternică acţiune
distructivă asupra melcilor fără cochilie (Deroceras spp., Arion spp. etc.).
Amendarea cu calciu a solurilor podzolice, cu reacţie acidă, asigură neutralizarea acestora şi
crearea de condiţii neprielnice dezvoltării şi înmulţirii viermilor sârmă (Agriotes spp.).
Alegerea terenului. Alegerea raţională a terenului de cultură, în cazul pepinierelor pomicole
şi viticole şi a plantaţiilor definitive, are un rol însemnat în prevenirea atacului unor dăunători. Este
bine cunoscut că unele insecte sunt legate de anumite soluri. Astfel, atacuri mai puternice ale
filoxerei (Phylloxera vastatrix) se constată la viţele de origine europeană cultivate pe solurile grele,
argiloase, în care larvele se pot dezvolta. De aceea, pentru prevenirea filoxerei, înfiinţarea
plantaţiilor de viţă europeană pe rădăcini proprii este posibilă numai în solurile mai uşoare,
nisipoase, care conţin peste 60 % siliciu, în care nu găseşte condiţii prielnice de dezvoltare. De
asemenea, nu se recomandă amplasarea pepinierelor pomicole şi viticole în terenurile puternic
infestate cu viermi sârmă, viermi albi etc.
Semănatul şi plantatul. Epoca de semănat şi plantat, curăţirea şi sortarea seminţelor înainte
de semănat, folosirea de seminţe şi material săditor sănătos etc. au un rol deosebit în protecţia
culturilor faţă de atacul dăunătorilor.
Epoca de semănat şi plantat are o importanţă mare în ce priveşte diminuarea gradului de atac
al unor specii de dăunători şi mai ales al insectelor. Din observaţiile efectuate de numeroşi cercetători
reiese că diminuarea gradului de atac în funcţie de epoca de semănat depinde de mai mulţi factori:
a) momentul apariţiei dăunătorului; b) faza fenologică în care se găseşte planta; c) densitatea
dăunătorului; d) formarea unor ţesuturi speciale, înainte ca planta să fie atacată sau infestată etc. Pe
baza acestor considerente, ca şi a altora de ordin agrotehnic, s-a ajuns să se stabilească epocile de
semănat pentru anumite culturi. Mazărea semănată de timpuriu scapă de atacul moliei mazării
(Cydia nigricana), păduchelui verde al mazării (Acyrthosiphon pisum) şi chiar al gărgăriţelor
frunzelor (Sitona spp.).
Curăţirea şi sortarea seminţelor înainte de însămânţare este una din măsurile importante
pentru a feri culturile de diferite atacuri ale dăunătorilor. Prin curăţire şi sortare se înlătură seminţele
de mazăre infestate de gărgăriţa mazării (Bruchus pisorum), de fasole infestate de gărgăriţa fasolei
(Acanthoscelides obtectus) etc. În plus, prin aceste lucrări se îndepărtează seminţele a numeroase
specii de buruieni, care sunt gazde intermediare pentru mulţi dăunători.
Folosirea de seminţe şi material săditor sănătos este una din condiţiile de bază pentru
asigurarea sănătăţii plantelor. Datorită neaplicării acestor măsuri, cu seminţe şi material săditor
adesea se infestează plantaţiile, culturile, depozitele etc. cu numeroase specii de dăunători ca:
păduchi ţestoşi (Quadraspidiotus perniciosus, Epidiaspis leperii etc.), păduchele lânos (Eriosoma
lanigerum), nematodul galicol al rădăcinilor (Meloidogyne incognita) etc.
Lucrările de întreţinere a culturilor, cum sunt: răritul şi completarea golurilor, irigarea,
praşilele manuale şi mecanice etc., contribuie la limitarea înmulţirii dăunătorilor.
Prin menţinerea densităţii plantelor, conform tehnologiilor, se asigură condiţii normale de
dezvoltare; o densitate mai mare a culturilor de legume, flori etc. sporeşte atacul melcilor fără
cochilie, în timp ce densitatea mică face să crească atacul gândacului din Colorado (Leptinotarsa
decemlineata) la cartof, a muştei verzei (Delia brassicae) la vărzoase etc.
Recoltarea la timp a culturilor poate avea în unele cazuri un rol pozitiv în evitarea atacului
dăunătorilor. Prin recoltarea la timp a culturilor se evită scuturarea boabelor şi se împiedică astfel
formarea samulastrei, pe care se dezvoltă generaţiile de vară ale unor insecte dăunătoare ca:
păduchele verde al mazării (Acyrthosiphon pisum) la mazăre, păduchele negru al sfeclei (Aphis
fabae) la fasole etc. Prin treierarea semincerilor de varză imediat după recoltare şi expunerea
seminţelor câteva zile la soare se distrug majoritatea larvelor de gărgăriţa semincerilor de varză
(Ceuthorrhynchus assimilis).
Măsuri de igienă culturală. Distrugerea resturilor rămase în câmp după recoltare este una
din cele mai importante măsuri de igienă. După strângerea recoltei o mare parte din dăunători se
găsesc, în diferite stadii, pentru hibernare, în resturile vegetale rămase în câmp. Astfel, pe terenurile
în care s-a cultivat fasolea de grădină rămâne adăpostit acarianul roşu comun (Tetranychus urticae),
100
pe tulpinile sau cotoarele diferitelor plante de crucifere iernează ouăle păduchelui cenuşiu al verzei
(Brevicoryne brassicae). De aceea, o măsură de igienă obligatorie şi de mare importanţă este
distrugerea acestor resturi (buruieni uscate, resturi de plante etc.) prin diferite mijloace (ardere,
arături de vară, arături de toamnă etc.).

12.3. Folosirea de soiuri şi hibrizi de plante rezistente

Rezistenţa plantelor la atacul dăunătorilor este o însuşire foarte complexă, care se formează
în urma unui proces evolutiv îndelungat al interacţiunii plantă-dăunător. Acest proces constă, pe de
o parte în realizarea unor mecanisme de apărare de către plante, iar pe de altă parte o luptă
continuă de adaptare corespunzătoare a dăunătorilor pentru a supravieţui. Sunt considerate
rezistente speciile, hibrizii şi soiurile de plante care întrunesc un complex de însuşiri şi caractere,
care permit fie evitarea atacului, fie refacerea plantelor după atac şi asigură producţii mai mari în
condiţiile în care factorii climatici sunt favorabili dezvoltării dăunătorilor.
Rezistenţa plantelor la atacul dăunătorilor este determinată de particularităţile morfologice,
anatomice şi fiziologice ale plantelor şi de compoziţia lor chimică, factori transmisibili ereditar prin
structura genetică.
Din prima categorie de factori ai rezistenţei importanţă deosebită prezintă: pilozitatea
frunzelor, dezvoltarea puternică a masei foliare, puterea mare de regenerare, precocitatea etc.
Astfel, soiurile de viţă-de-vie: Muscat de Hamburg, Afuz-Ali, Napoleon, Coarnă albă etc., având
frunzele cu o pilozitate redusă, sunt mai puţin atacate de acarianul roşu comun (Tetranychus
urticae), comparativ cu soiurile: Traminer, Riesling etc., la care numărul redus de peri de pe faţa
inferioară a frunzelor face ca acarianul să nu poată fi fixat corespunzător, iar stadiile de dezvoltare
ale dăunătorului să fie uşor îndepărtate de vânt. Speciile de cartof Solanum chacoensis şi S.
demissum, ca şi hibrizii S. demissum x (Katahdin + Mercur), Rapid x (Mercur + Mittelfruhe) sau
soiurile Voran, Alma şi Mittelfruhe, având o masă foliară dezvoltată şi o putere mare de regenerare,
sunt mai puţin sensibile la atacul gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata). Soiurile
precoce de mazăre scapă de atacul tripsului mazării (Kakothrips robustus) şi chiar de al gărgăriţei
mazării (Bruchus pisorum), iar soiurile timpurii de cireş sunt mai puţin atacate de musca cireşelor
(Rhagoletis cerasi).
Particularităţile fiziologice ale plantei (presiunea osmotică a sucului celular, activitatea
fermenţilor etc.) pot influenţa gradul de atac al unor dăunători. Astfel, creşterea activităţii
carbohidrazei contribuie la reducerea gradului de atac al păduchelui castraveţilor (Cerosipha
gossypii) la culturile atacate, iar creşterea presiunii osmotice a sucului celular a frunzelor de căpşun,
prin administrarea unor doze mărite de îngrăşăminte, îngreunează hrănirea acarianului căpşunului
(Hemitarsonemus pallidus) şi provoacă mortalitatea dăunătorului şi reducerea atacului.
În ceea ce priveşte compoziţia chimică a plantelor s-a constatat că prezenţa unor substanţe
biogene (alcaloizi, glucosizi etc.), care provoacă perturbaţii în procesele fiziologice şi în
metabolismul dăunătorilor, împiedică dezvoltarea normală a lor, constituie principala cauză a
neinfestării acestor plante. Astfel, soiurile de varză cu coceanul roşu, care conţin antociani, sunt mai
puţin atacate de musca verzei (Delia brassicae). Porumbarul sălbatic (Prunus spinosa), care conţine
în organele lui o cantitate mai ridicată de tanin este mai puţin populat şi atacat de păduchele cenuşiu
al prunului (Hyalopterus pruni), comparativ cu prunul cultivat. Vişinii cultivaţi pe nisipuri, care
conţin în frunze substanţe tartrice, nu sunt atacaţi de viespea cireşului (Caliroa limacina) şi de
păduchele negru al cireşului (Myzus cerasi).

12.4. Metode mecanice

Metodele mecanice de combatere a dăunătorilor constau în adunarea şi distrugerea directă a

insectelor pe cale manuală sau prin folosirea unor dispozitive sau aparate speciale. Metodele
101
mecanice, în general, au o folosire limitată, din cauză volumului mare de manoperă pe care îl
solicită, precum şi eficacităţii mai reduse faţă de alte metode.
Adunarea insectelor pe cale manuală se practică mai ales în legumicultură, atât în câmp cât
şi în spaţiile protejate, şi constă în strângerea de pe plante a diferitelor stadii de dezvoltare ale
dăunătorilor şi distrugerea lor prin diferite procedee. Metoda se aplică împotriva unor specii ca:
fluturele alb al verzei (Pieris brassicae brassicae), buha verzei (Mamestra brassicae) la culturile de
vărzoase, gândacii sparanghelului (Crioceris spp.) şi gândacul cepei (Lilioceris merdigera) la
liliacee, gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) la solanacee etc.
Şanţurile capcane se folosesc cu scopul de a proteja culturile de atacul unor insecte care se
deplasează pe sol (Margaritia sticticalis, Lethrus apterus etc.). Aceste şanţuri se execută cu pluguri
speciale, pământul ridicându-se obişnuit pe partea culturii care trebuie apărată; adâncimea lor este
de 25 - 30 cm. Pentru distrugerea directă a insectelor se recomandă prăfuirea bazei lor cu diferite
insecticide de contact.
Brâiele capcană se folosesc împotriva unor insecte de la pomi (Cydia spp., Hyphantria
cunea, Rhynchites spp. etc.). Ele se confecţionează din carton gofrat, legături de paie, pânză de sac
etc. şi se fixează ca un brâu în jurul trunchiurilor şi ramurilor mai groase.
Scuturarea pomilor se practică în combaterea unor insecte dăunătoare la pomi (Anthonomus
pomorum, Rhynchites spp., Melolontha spp. etc.) în perioada corespunzătoare apariţiei adulţilor.
Această lucrare se execută numai în cursul dimineţii (până la orele 7), când insectele se găsesc în
stare de amorţire şi se repetă la fiecare 5 - 7 zile; insectele adunate se distrug prin diferite procedee.
Omizitul se foloseşte cu rezultate foarte bune împotriva unor insecte care iernează ca larve în
cuiburi formate din frunze (Aporia crataegi crataegi, Euproctis chrysorrhoea). Tăierea cuiburilor
se face cu foarfeci speciale de omizit sau alte unelte. Cuiburile de larve adunate se distrug prin
ardere. Această lucrare se execută toamna târziu, după căderea frunzelor.
Inelele cu clei se fixează în jurul trunchiurilor sau ramurilor mai groase ale pomilor, cu
scopul de a se captura diferite specii de insecte care atacă pomii (Operophtera brumata, Erannis
defoliaria, Aporia crataegi crataegi, Rhynchites spp. etc.). Inelele cu clei se găsesc în comerţ gata
preparate sau se pot confecţiona după diferite reţete.
Răzuirea scoarţei şi tăierea ramurilor uscate sau puternic atacate sunt măsuri de igienă
culturală care se fac în pomicultură. Răzuitul tulpinilor şi al ramurilor mai groase se execută toamna
târziu sau iarna şi se aplică împotriva unor insecte care iernează în scoarţa exfoliată, în muşchi şi
licheni.

12.5. Metode fizice

În această grupă sunt cuprinse diferite procedee fizice folosite în combaterea insectelor şi
altor animale dăunătoare (metode termice, curentul electric etc.).
Metodele termice au o largă folosire în combaterea dăunătorilor produselor vegetale
depozitate (diferite seminţe, legume sau fructe uscate etc.). Ele constau în utilizarea temperaturilor
ridicate sau scăzute (temperaturi letale), care determină moartea insectelor şi acarienilor. Astfel,
prin expunerea la temperaturi cuprinse între 52 și 55oC se pot distruge: gândăceii făinii (Tribolium
spp.), gândacul tutunului (Lasioderma serricorne), molia fructelor uscate Plodia interpunctella),
acarianul făinii (Acarus siro). Gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus) moare în decurs de 12
ore la temperaturi de - 10oC, iar gărgăriţa mazării (Bruchus pisorum) la temperaturi de - 9,5oC.
Tratamentele termice se efectuează în instalaţii speciale (uscătorii, etuve etc.) cu temperatură
reglabilă.
Focul se foloseşte pentru distrugerea prin ardere a diferitelor resturi de plante (tulpini,
ramuri uscate, frunze etc.), în care se găsesc unele insecte dăunătoare.
Lumina este utilizată în capturarea insectelor cu fototropism pozitiv (diferite specii de
noctuide, tortricide etc.), cu ajutorul curselor luminoase. Acestea din urmă se folosesc mai ales în
vederea alcătuirii curbelor de zbor, precum şi pentru depistarea unor noi specii dăunătoare.
102
 Capcanele vizuale, de regulă reprezentate de vase, plăci etc. diferit colorate, se folosesc mai
ales în avertizare şi mai puţin în combaterea insectelor. Astfel, pentru urmărirea zborului unor specii
de afide dăunătoare culturilor de cartof (Myzodes persicae, Aphis nasturtii etc.) se utilizează vasele
galbene, umplute cu zemuri toxice, plăcile galben-ocru, făcute din carton de formă dreptunghiulară
de 10 x 15 cm şi acoperite cu folie de polietilenă transparentă pe care s-a aplicat un strat subţire de
clei, se folosesc în capturarea puricilor meliferi ai părului (Cacopsylla spp.), iar plăcile galbene se
întrebuinţează atât în avertizarea cât şi în combaterea muştei cireşelor (Rhagoletis cerasi).
Razele X şi γ sunt utilizate din ce în ce mai mult în protecţia plantelor.
Razele X se folosesc îndeosebi în depistarea infestărilor ascunse la diferite specii de insecte
care atacă în depozite (Sitophilus spp.,Rhizopertha spp. etc.).
Razele γ se pot folosi în distrugerea directă a insectelor prin metoda autocidiei (sterilizarea
masculilor). Se cunosc cercetări cu privire la folosirea radiaţiilor gamma în combaterea diferitelor
specii de insecte dăunătoare (Ceratitis capitata, Dacus spp., Cydia spp., Lobesia botrana,
Hyphantria cunea etc.).

12.6. Metode chimice

Metodele chimice de apărare a plantelor constau în combaterea dăunătorilor, bolilor şi

buruienilor cu ajutorul unor substanţe speciale, cunoscute sub numele de produse fitofarmaceutice
sau pesticide.
Metodele chimice, în etapa actuală, au o largă utilizare datorită avantajelor mari pe care le
prezintă. Printre acestea menţionăm următoarele:
- distrugerea dăunătorului se poate face pe suprafeţe mari şi într-un timp foarte scurt;
- eficacitatea tratamentelor chimice este foarte ridicată;
- unele produse fitofarmaceutice sunt compatibile (se pot amesteca între ele) şi se pot folosi
în tratamente mixte pentru combaterea simultană a unor dăunători şi a unor paraziţi vegetali
(viermii fructelor cu rapănul merelor şi perelor, moliile strugurilor cu mana viţei-de-vie etc.);
- posibilitatea aplicării mecanizate a produselor fitofarmaceutice (cu aparatură terestră de
mare capacitate, cu avioane şi helicoptere).
Extinderea tratamentelor chimice pe suprafeţe din ce în ce mai mari şi creşterea cantităţilor
de produse fitofarmaceutice folosite la hectar au permis să se pună în evidenţă şi o serie de
dezavantaje, cunoscute în protecţia plantelor sub denumirea de efecte secundare negative (Baicu,
1975).
Principalele dezavantaje ale metodelor chimice sunt următoarele:
- poluarea mediului înconjurător datorită folosirii neraţionale a produselor fitofarmaceutice,
îndeosebi a celor cloroderivate şi organofosforice. Reziduurile toxice ale acestor produse s-au găsit în
cantităţi însemnate, adesea peste toleranţele admise, în sol, în apele curgătoare, în lacuri, în pânzele
freatice etc. Prezenţa lor a fost semnalată de asemenea în produsele vegetale şi animaliere;
- apariţia raselor de dăunători rezistenţi la unele produse fitofarmaceutice ca urmare a
utilizării intensive a combaterii chimice şi aplicării repetate a tratamentelor cu preparate care au la
bază aceeaşi substanţă activă;
- dereglarea echilibrului biocenotic natural, care are ca urmare înmulţirea în masă a
dăunătorilor. Acest fenomen apare frecvent în cadrul agrobiocenozelor datorită distrugerii prin
tratamente chimice a zoofagilor. Astfel, înmulţirea în masă a păduchelui lânos (Eriosoma
lanigerum) a fost determinată de distrugerea parazitului său, viespea Aphelinus mali, prin aplicarea
în livezi a tratamentelor chimice cu produse cloroderivate şi organofosforice împotriva unor specii
de dăunători ca: păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus), viermele merelor (Cydia
pomonella) etc. Creşterea populaţiilor diferitelor specii de acarieni tetranychizi în livezi, vii etc. s-a
produs la fel din cauza aplicării tratamentelor cu produse organoclorurate (DDT, HCH, Lindan
etc.), prin care s-au distrus duşmanii lor naturali etc.;
- toxicitatea pesticidelor faţă de om şi animale.
103
 Semnalarea dezavantajelor tratamentelor cu produse fitofarmaceutice nu înseamnă
renunţarea la folosirea metodelor chimice de protecţie a plantelor. Aceste metode se vor folosi în
continuare, însă în aşa fel încât efectele negative secundare să fie reduse la minimum sau chiar
eliminate.
Problemele complexe ale combaterii chimice a dăunătorilor, bolilor şi buruienilor constituie
obiectul unei discipline noi a protecţiei plantelor, cunoscută sub numele de fitofarmacie sau
agrofarmacie. Aceasta se ocupă cu studiul pesticidelor din toate punctele de vedere şi anume:
origine, compoziţie, proprietăţi fizico-chimice, condiţionare, mod de acţiune, mod de aplicare,
eficacitate, efecte secundare etc.
Se prezintă în continuare principalele noţiuni folosite în fitofarmacie, necesare pentru
înţelegerea numeroaselor aspecte de combatere şi ecologice, care au loc în practica agricolă.

Condiţionarea pesticidelor

Substanţele active pure nu se aplică în protecţia plantelor, întrucât purificarea produselor

deşi ar duce la creşterea acţiunii biologice necesită consum mare de energie şi ar ridica mult costul
lor.
Nici produsele tehnice, aşa cum rezultă din sinteză, cu foarte puţine excepţii, nu se folosesc
în practică. Marea majoritate a produselor tehnice ce se obţin din instalaţiile de sinteză industrială
sunt condiţionate (formulate) în amestec cu alte substanţe, denumite adjuvante sau auxiliare, pentru
a asigura o bună miscibilitate, etalarea pe substrat şi rezistenţa la ploaie (aderenţă) şi pentru a putea
fi aplicate în condiţii optime cu maşinile de protecţia plantelor. De exemplu, la pulberile de prăfuit,
în afară de substanţa activă, se adaugă şi substanţe suport sau vehicul (talc, caolin, pământ de
diatomee - Kiesselgur etc.); la emulsii se folosesc diferiţi emulgatori (săpunuri, sulforicinatul,
sulfonaftenatul, caolinul etc.) şi muianţi adezivi (săpunuri de sodiu sau potasiu, uleiuri sulfonate
etc.), iar la suspensii diferite substanţe adezive (bentonite etc.). Uneori se adaugă la aceste produse
şi unele substanţe colorante, odorante etc.
Produsele fitofarmaceutice sunt condiţionate sub diferite forme şi anume: pulberi de prăfuit
(PP); pulberi umectabile (PU), utilizate pentru pregătirea suspensiilor; pulberi solubile (PS) şi
concentrate solubile (CS), folosite pentru prepararea soluţiilor; concentrate emulsionabile (CE)
pentru emulsii; soluţii concentrate (SC), care în loc de solvenţi petrolieri costisitori ca la CE,
utilizează apa şi alţi ingredienţi; produse pentru tratamente cu volum ultra redus (VUR),
condiţionate în mod special pentru a putea fi aplicate fără diluare cu apă, dar cu instalaţii speciale;
granule (G), utilizate în combaterea unor dăunători prin tratamente la sol şi la plante; produse pentru
tratarea seminţelor (PTS), condiţionate special pentru seminţe sau în alte forme (CE, PU), dar care
se aplică şi pe seminţe. Există şi alte forme de condiţionare ca: aerosoli, tablete, pastile, momeli etc.
Produsele fitofarmaceutice condiţionate au un anumit conţinut în substanţă activă. De
exemplu, produsul Sinoratox 35 CE conţine 35 % dimetoat şi 65 % emulgatori şi muianţi adezivi,
iar produsul Oltitox 50 PU conţine 50 % carbaril şi 50 % substanţe adezive.
Conţinutul în substanţă activă se poate prezenta şi sub altă formă şi anume: greutatea
substanţei active în g per l. Astfel, produsul Nogos 500 EC conţine 500 g diclorvos/l şi corespunde
formei anterioare cu 50 % s.a., iar produsul Sonet 100 EC conţine 100 g hexaflumuron/l, ceea ce
înseamnă un conţinut de 10 % s.a.
Doză şi concentraţie. Produsele fitofarmaceutice, în funcţie de conţinutul în substanţă activă,
se folosesc în combaterea dăunătorilor în diferite doze şi concentraţii.
Doză, în domeniul protecţiei plantelor, înseamnă cantitatea de substanţă activă (s.a.) sau de
produs condiţionat (p.c.) necesară a fi aplicată la unitatea de suprafaţă, de greutate etc. pentru a
obţine o eficacitate ridicată. Doza se exprimă în g (kg) s.a./ha, g (kg) p.c./ha, g (cm) p.c./m3, l (kg)
p.c./t etc. (Baicu, 1987).
Concentraţia (%) reprezintă cantitatea de produs condiţionat din 100 l apă. De exemplu,
produsul Sinoratox 35 CE se foloseşte în stropiri în concentraţie de 0,15 %; aceasta înseamnă că
emulsia preparată după acest criteriu are 0,150 l din produsul condiţionat respectiv şi 99,850 l apă.
104
Acest mod de dozare, practicat pentru tratamentele sub formă de stropiri, este utilizat mai des în
horticultură, unde tratamentele sunt numeroase şi se succed frecvent (în vii şi livezi). În acest caz,
creşterea suprafeţei foliare a culturilor fiind mare în cursul perioadei de vegetaţie şi cantităţile de
zemuri ce se aplică la hectar se măresc corespunzător. Dozarea produselor fitofarmaceutice prin
concentraţie este reală şi asigură o bună eficacitate numai în cazul stropirilor cu volum normal.
Acest sistem de dozare nu corespunde însă stropirilor la care se aplică cantităţi mai mici de lichid la
hectar, întrucât se reduce cantitatea de substanţă activă sau produs condiţionat şi scade eficacitatea.

Metode de aplicare a produselor fitofarmaceutice şi tipuri de tratamente

Produsele fitofarmaceutice se folosesc în combaterea dăunătorilor prin următoarele metode:

tratarea directă a plantelor în cursul perioadei de vegetaţie; tratarea unor părţi ale plantelor (seminţe,
tuberculi, bulbi etc.); tratarea solului; gazarea spaţiilor închise de cultură (sere, solarii etc.), a
spaţiilor de depozitare a produselor vegetale etc.
După modul de condiţionare, aplicarea produselor fitofarmaceutice se face prin diferite
tipuri de tratamente cum sunt: tratamente umede, tratamente uscate, tratamente gazoase şi momeli
toxice.
Tratamentele umede constau în folosirea produselor sub formă de suspensii, emulsii, soluţii
etc., prin stropiri, pulverizări, umectări etc.
Procedeele de aplicare a zemurilor de stropit sunt variate. Ele se clasifică, în mod obişnuit,
în raport cu volumul de lichid aplicat la hectar în cursul unui tratament.
Clasificarea frecvent folosită în protecţia plantelor cuprinde mai multe tipuri de aplicare a
zemurilor de stropit.
Stropiri cu volum normal (VN), în care sunt cuprinse toate procedeele în cadrul cărora se
aplică mai mult de 400 l/ha.
Stropiri cu volum redus (VR), care înglobează toate procedeele de aplicare a lichidului în
cantităţi cuprinse între 5 şi 400 l/ha; normele mai scăzute, de 15 - 75 l/ha, se folosesc frecvent în
tratamente aero, iar cele mai mari, de 100 - 200 l/ha, se aplică cu aparatură terestră.
Stropiri cu volum ultra redus (VUR), când se aplică mai puţin de 5 l/ha. Preparatele de tipul
VUR sunt condiţionate special şi se folosesc ca atare în combaterea dăunătorilor, fără a fi diluate cu
apă. Dispozitivele pentru aplicarea tratamentelor sunt prevăzute cu duze deosebite, care asigură o
bună distribuţie a cantităţilor mici de zemuri. Tratamentele cu preparate VUR au o productivitate
ridicată, reducându-se mult numărul decolărilor şi aterizărilor.
Tratamentele umede, în general, prezintă avantajul că substanţa toxică aderă mai bine de
substrat. În acelaşi timp au dezavantajul că necesită, în cazul stropirilor cu volum normal, cantităţi
mari de apă. În ultima perioadă, datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă, tratamentele cu
volum redus şi în mod special cele cu volum ultra redus au luat o extindere din ce în ce mai mare.
Tratamentele uscate constau în aplicarea produselor fitofarmaceutice sub formă de pulberi,
microcapsule şi granule pe plante, pe sol etc.
Tratamentele cu pulberi de prăfuit (prăfuirile), comparativ cu stropirile, se efectuează mai
uşor întrucât produsele vin din fabrici în forma în care se aplică, nenecesitând apă şi vase speciale
pentru preparare. Pe de altă parte, consumul de substanţă activă la unitatea de suprafaţă este mai
mare, eficacitatea este mai redusă, pulberile prezentând o adezivitate mai mică, iar gradul de
poluare a mediului înconjurător şi posibilităţile de intoxicare sunt mai mari. Din aceste motive
insecticidele organoclorurate sub formă de pulberi de prăfuit nu se mai produc în România.
Tratamentele cu preparate granulate sunt cu mult superioare celor cu pulberi, înlăturând în
mare parte efectele negative ale prăfuirilor. Produsele granulate se vor folosi din ce în ce mai mult
în combaterea unor dăunători ai plantelor.
Cantităţile de pulberi sau granule necesare pentru tratamente variază între 20 și 100 kg/ha,
în funcţie de conţinutul în substanţă activă, specia de dăunător, faza de dezvoltare a plantelor etc.
Tratamentele umede şi uscate se aplică şi la seminţe, în combaterea unor dăunători ca:
viermii albi (Anoxia villosa), viermii sârmă (Agriotes spp.) etc.
105
 Tratamentele gazoase (fumigaţiile) constau în folosirea produselor fitofarmaceutice sub
formă de gaze toxice sau vapori toxici în combaterea unor grupe de dăunători din spaţiile închise
(silozuri, sere etc.) sau din sol.
Momelile toxice sunt amestecuri de produse toxice cu diferite substanţe alimentare (boabe
de cereale, tărâţe, turte de floarea-soarelui etc.). Momelile otrăvite se folosesc în combaterea
rozătoarelor (şoareci, şobolani etc.) şi a unor insecte (lăcuste, coropişniţe etc.).

Toxicitatea produselor fitofarmaceutice

Criteriul de bază în aprecierea posibilităţii de folosire a substanţelor chimice ca mijloc de

combatere a dăunătorilor, agenţilor patogeni şi buruienilor îl constituie toxicitatea.
Gradul toxicităţii produselor fitofarmaceutice depinde de mai mulţi factori şi anume: natura
chimică a produsului; modul în care acţionează asupra organismului; concentraţia în substanţă
activă; gradul de alterare etc.
Toxicitatea produselor fitofarmaceutice este caracterizată de doza letală (DL). Doza letală
reprezintă cantitatea de produs fitofarmaceutic care provoacă moartea. În mod obişnuit se prezintă
prin DL 50, adică cantitatea de preparat care produce o mortalitate de 50 % la animalele asupra
cărora a fost aplicat. DL 50 se determină pe unele specii de animale, de regulă pe şobolani, prin
aplicarea pe cale orală şi dermală. Doza letală se exprimă în mg/kg.
Un alt indice al toxicităţii îl constituie concentraţia letală (CL 50), care reprezintă doza de
produs din aer, apă şi sol care produce o mortalitate de 50 %.
Fiecare produs fitofarmaceutic se caracterizează prin anumite DL 50 şi CL 50. Aceste valori
exprimă riscurile ce pot apare prin manipularea substanţelor toxice de către muncitori.
În raport cu doza letală medie (DL 50) pesticidele se împart în 4 grupe:
- grupa I, produse foarte toxice, cu DL 50 sub 50 mg/kg corp;
- grupa a II-a, produse puternic toxice, cu DL 50 între 50 și 200 mg/kg corp;
- grupa a III-a, produse moderat toxice, cu DL 50 între 200 și 1.000 mg/kg corp;
- grupa a IV-a, produse cu toxicitate redusă, cu DL 50 peste 1.000 mg/kg corp.
Există şi noţiunea de doză subletală, care reprezintă cantitatea de toxic care produce
otrăvirea, dar nu cauzează moartea animalelor.
Toxicitatea produselor fitofarmaceutice poate fi acută şi cronică. Intoxicarea acută se
produce la scurt timp de la introducerea în organism a unei cantităţi de toxic (produse
organofosforice etc.). Intoxicarea cronică are loc în urma acumulării continue în organism a
toxicului; atunci când acesta ajunge la o cantitate suficientă se produce intoxicarea celulei, în
special a celei nervoase (produse organoclorurate).

Agrodisponibilitatea

Agrodisponibilitatea reprezintă cantitatea de substanţă activă, aplicată într-o anumită formă

de condiţionare, care ajunge la nivelul organismelor ţintă (populaţiile dăunătorilor). Cu metodele
actuale de aplicare a tratamentelor, agrodisponibilitatea rar depăşeşte 0,1 - 1 % din cantitatea
administrată. De altfel, aceasta este şi esenţa procesului de poluare, întrucât restul substanţei nu
contribuie la eficacitate, ci poluează mediul înconjurător (solul, plantele, recolta etc.). O
agrodisponibilitate mai mare o asigură produsele care se aplică ca momeli, la tratarea seminţelor
etc. Dimpotrivă, au o agrodisponibilitate mică pesticidele care se aplică prin prăfuiri şi la tratarea
generală a solului (Baicu, 1987).

Reziduuri toxice

Reziduul de preparat fitofarmaceutic reprezintă depozitul de toxic sau de metabolit rămas la

suprafaţă sau acumulat în produsul agricol provenit din culturi care au fost supuse tratamentelor cu

106
produse fitofarmaceutice. El este adesea semnalat şi în produsele agricole obţinute de la plantele
cultivate în terenurile la care s-au aplicat tratamente la sol.
Reziduurile de pesticide, în afară de produsele agricole, se mai găsesc în sol şi ape (râuri
curgătoare, lacuri, pânze freatice).
Cantitatea de reziduuri ce rămâne pe fructe, legume, cereale etc., precum şi cea acumulată
în sol şi ape, depinde de numeroşi factori, dintre care menţionăm următorii: natura produsului,
forma de condiţionare, doza de produs utilizată la hectar, numărul de tratamente, data aplicării
tratamentelor în raport cu recoltarea etc. Întrucât reziduurile toxice prezintă un pericol mare
pentru sănătatea oamenilor şi animalelor, în majoritatea ţărilor s-au stabilit limite maxime
admisibile (LMA) pentru pesticide. Ele sunt exprimate în părţi per milion (ppm) şi sunt de 100 ori
mai mici decât concentraţia minimă care produce primele tulburări de intoxicare. În tabelul 18
sunt prezentate limitele maxime admisibile în România pentru reziduurile unor pesticide în
produsele agroalimentare.

Tabelul 12.3
Lista limitelor maxime admisibile (LMA) propuse în România
pentru reziduurile unor pesticide în unele produse horticole
Nr. Substanţa activă Produsele horticole LMA
crt. şi produsul (ppm)
1. Dimetoat Legume 0,5
(Sinoratox 35 CE, Fructe 0,3 - 0,8
Sinoratox 10 G)
2. Diclorvos Legume 0,05
(Onevos 35 CE, Fructe 0,05
Nogos 500 EC)
3. Malation Legume 0,3 - 0,5
(Carbetox 37 CE, Fructe 0,3 - 0,5
Carbetovur 50)
4. Fenitrotion Legume şi fructe 0,05 - 0,5
(Sumithion 50 EC)
5. Fosalon Legume 0,1 - 2
(Zolone 25 WP) Fructe 0,1 - 0,5
Struguri 0,2
6. Carbaril
(Sevin 85 WP) Legume şi fructe 0,2
7. Etion Legume şi fructe 0,1 - 0,5
(Sintox 40 CE)

Întrucât în producţie este greu să se urmărească prin analize chimice existenţa reziduurilor
toxice în produsele agricole pe fiecare solă, cultură şi unitate, pentru a se evita prezenţa reziduurilor
toxice în recoltă s-a introdus intervalul de pauză.

Intervalul de pauză

Intervalul de pauză sau timpul de pauză este perioada de timp, în zile, de la ultimul tratament
al culturii agricole cu pesticide până la recoltare, necesară pentru degradarea substanţelor şi
reducerea reziduurilor sub limita maximă admisibilă. Intervalele de pauză recomandate pentru unele
pesticide la diferite culturi sunt prezentate în tabelul 12.4.

107
 Tabelul 12.4
Intervalele de pauză recomandate pentru unele pesticide
la diferite culturi horticole
Nr. Substanţa activă Cultura Intervalul de pauză
crt. şi produsul (în zile)
Dimetoat Legume câmp 14
1. (Sinoratox 35 CE) Măr, păr, prun 21
Cireş, piersic 14
Diclorvos Pomi fructiferi 7
2. (Onevos 35 CE, Viţă-de-vie 7
Nogos 500 EC) Legume de câmp 5
Legume seră 3
Malation Legume câmp 21
3. (Carbetox 37 CE, Pomi fructiferi 21
Carbetovur 50)
4. Fenitrotion Pomi fructiferi 14
(Sumithion 50 EC) Legume câmp 14
Carbaril
5. (Sevin 85 WP) Pomi fructiferi 7
Etion Viţă-de-vie 21
6. (Sintox 40 CE) Pomi fructiferi 21

SELECTIVITATEA PESTICIDELOR

Aceasta reprezintă fenomenul de acţiune a unui produs asupra dăunătorilor şi lipsa de

acţiune sau acţiunea slabă asupra altor organisme din cultura la care s-a aplicat tratamentul (Baicu,
1990). Altfel spus, selectivitatea pesticidelor reprezintă fenomenul de distrugere a dăunătorilor
(insecte, acarieni etc.) şi în acelaşi timp fenomenul de protejare a faunei utile (duşmani naturali,
polenizatori etc.). Folosirea pesticidelor selective în protecţia plantelor constituie una din verigile
principale ale combaterii integrate.
În funcţie de mortalitatea organismelor utile după aplicarea unui tratament, pesticidele se
clasifică în următoarele grupe:
- foarte selective, cu o mortalitate sub 20 %;
- selective, cu o mortalitate cuprinsă între 21 și 37 %;
- mediu selective, cu o mortalitate cuprinsă între 38 și 63 %;
- slab selective, cu o mortalitate cuprinsă între 64 și 80 %;
- neselective, cu o mortalitate cuprinsă între 81 și 100 %.
În combaterea integrată interes prezintă pesticidele din primele două grupe.
Se cunosc patru tipuri de selectivitate.
Selectivitatea fiziologică este cea mai importantă, prin natura lor chimică pesticidele din
această categorie neavând acţiune distrugătoare asupra organismelor utile. Printre substanţele
active ale pesticidelor cu selectivitate fiziologică ridicată se numără: endosulfan, naled, fosalon,
pirimicarb, tetraclorvinfos, diflubenzuron, clorfluazuron etc.
Selectivitatea tehnologică este datorată formei de condiţionare a pesticidului şi modului de
aplicare a tratamentului şi este caracteristică produselor care asigură o agrodisponibilitate cât
mai mare. La această categorie aparţin pesticidele care au la bază substanţele active: carbofuran,
bendiocarb, dimetoat, fosfura de zinc etc. şi se aplică ca tratamente la groapă la plantare,
aplicarea de granule pe rând la semănat şi ca momeli toxice.
Selectivitatea ecologică rezultă din aplicarea tratamentelor în funcţie de ciclurile biologice
ale dăunătorilor şi entomofagilor, astfel ca primii să fie distruşi, iar ceilalţi protejaţi. De exemplu, în
pomicultură sunt selective tratamentele de iarnă, care sunt foarte eficace în combaterea larvelor şi

108
adulţilor de păduchi ţestoşi, a ouălor de păduchi de frunze, de puricele melifer al mărului şi de
acarieni etc., fără să afecteze duşmanii naturali ai acestora, care sunt retraşi în diferite locuri mai
ferite pentru hibernare. Tratamentele cu insecticide când speciile de Trichogramma se găsesc în
ouăle gazdelor de asemenea sunt selective.
Cunoaşterea aprofundată a biologiei şi ecologiei dăunătorilor şi a speciilor utile permite
mărirea posibilităţilor de utilizare selectivă a insecticidelor fiziologic neselective.
Selectivitatea de comportament este determinată de capacitatea unor specii de insecte
dăunătoare şi folositoare de a reacţiona diferit la unele substanţe chimice. Astfel, feromonii sexuali,
atractanţii nutritivi etc. atrag dăunătorii, dar nu afectează duşmanii naturali.
Unele pesticide manifestă selectivitate şi faţă de unele microorganisme entomopatogene.
Pentru Bacillus thuringiensis sunt selective: diclorvosul, malationul, triclorfonul, carbarilul,
permetrinul, fenvaleratul etc., iar pentru Beauveria bassiana sunt: triclorfonul, carbarilul, etionul,
tetraclorvinfosul etc.
Combaterea integrată a dăunătorilor presupune folosirea pe scară largă a pesticidelor
selective.

Rezistenţa insectelor şi acarienilor faţă de pesticide

Apariţia raselor rezistente de dăunători faţă de unele pesticide este datorată aplicării
frecvente a tratamentelor cu produse care au la bază aceeaşi substanţă activă.
Fenomenul de scădere a eficacităţii unui pesticid, care la introducerea lui în practica
agricolă era eficace, se numeşte rezistenţă câştigată.
Formarea raselor rezistente are la bază apariţia de mutaţii în populaţia dăunătorului, care
sunt în stare, pe fondul prezenţei pesticidului şi la doze şi concentraţii crescânde, să se înmulţească.
După o perioadă de timp întreaga populaţie devine rezistentă şi eficacitatea scade, iar produsul
respectiv trebuie înlocuit.
Populaţiile unor dăunători manifestă adesea aşa-numita rezistenţă încrucişată, caracterizată
prin aceea că rasele acestora sunt rezistente nu numai faţă de produsul iniţial, ci şi de altele înrudite
chimic.
În ţara noastră (Baicu, 1980) se cunosc rase rezistente faţă de unele pesticide la unele specii
dăunătoare culturilor horticole (tabelul 12.5).
Tabelul 12.5
SPECII DE ARTHROPODE DĂUNĂTOARE CARE AU RASE REZISTENTE
LA INSECTICIDE ŞI ACARICIDE ÎN ROMÂNIA
Nr. Specia Cultura Produsele
crt.
1. Myzodes persicae Culturi de seră Dimetoat
Legume câmp Malation
Dimetoat
2. Trialeurodes vaporariorum Legume seră şi câmp Metidation
Metil pirimifos
Bioresmetrin
Cartof
3. Leptinotarsa decemlineata Tomate Deltametrin
Vinete
Culturi de legume de seră Etion
4. Tetranychus urticae şi câmp, viţă-de-vie, măr, Dicofol
păr Propargit
5. Panonychus ulmi Măr, păr Etion

109
 Rasele de dăunători rezistente faţă de diferite pesticide se stabilesc de laboratoarele de
cercetare specializate din institutele de profil agricol. Cunoaşterea acestor rase are o importanţă
practică deosebită, întrucât frecvent în producţie toate neajunsurile din procesul de combatere
(conţinutul mai redus în substanţă activă a produsului, nerespectarea dozei sau a concentraţiei,
aplicarea tratamentelor în afara perioadei de avertizare, condiţii meteorologice nefavorabile etc.) a
dăunătorilor sunt puse pe seama rezistenţei.
Apariţia raselor rezistente duce la consumuri exagerate de pesticide, la poluare şi în final la
pierderi de recoltă.
Pentru prevenirea formării raselor rezistente de dăunători se recomandă o serie de măsuri
(Baicu T., 1980), dintre care amintim pe cele mai însemnate:
- alternarea produselor, pe bază de substanţe active deosebite şi chiar mod diferit de
acţiune;
- respectarea dozelor recomandate, stabilite experimental; mărirea dozelor accelerează de
regulă formarea raselor rezistente;
- folosirea de amestecuri de insecticide (DDVP + triclorfon, sinoratox + lindan etc.); aceste
amestecuri previn apariţia rezistenţei, dar odată formate rasele, ele au o eficacitate mai redusă;
- folosirea metodelor biologice ori de câte ori este posibil;
- introducerea sistemelor de combatere integrată a dăunătorilor în scopul frânării
fenomenului prin acţionarea asupra lor prin diferite metode.

COMPATIBILITATEA PESTICIDELOR

Aplicarea în amestec a două sau mai multe produse formulate, fără să se producă fenomene
negative (scăderea eficacităţii, fitotoxicitate etc.), se cunoaşte sub denumirea de compatibilitate
(Puşcaşu şi colab., 1987).
Incompatibilitatea este fenomenul invers, adică prin amestecul a două sau mai multe produse
apar fenomene negative.
În raport de cauze, incompatibilitatea poate fi biologică (fitotoxicitate), fizico-chimică
(depunere, precipitare, separare, scăderea muiabilităţiii şi adezivităţii) şi chimică (reacţii de
inactivare între substanţele active, formarea de combinaţii complexe).
Amestecurile de pesticide compatibile se folosesc mult în protecţia plantelor, îndeosebi în
horticultură. Astfel, în viticultură pentru combaterea moliilor strugurilor şi manei viţei-de-vie, la o
singură trecere prin plantaţie, se amestecă un insecticid şi un fungicid, în pomicultură, împotriva
viermelui merelor şi acarianului roşu al pomilor se amestecă un insecticid cu un acaricid, iar pentru
combaterea acestor dăunători, concomitent cu făinarea, la amestecul menţionat se adaugă şi un
fungicid.
Folosirea de amestecuri de pesticide compatibile are ca efect direct reducerea numărului de
tratamente şi indirect realizarea de economii de timp, de forţă de muncă şi de energie, precum şi
reducerea tasării solului.
Sunt puţin compatibile produsele: polisulfurile de bariu şi calciu, uleiurile, zeama bordeleză,
preparatele organostanice etc.
Pentru evitarea arsurilor şi a lipsei de eficacitate a amestecurilor se impune respectarea cu
stricteţe a tabelelor de compatibilitate.

CLASIFICAREA PESTICIDELOR

Pesticidele, utilizate în combaterea dăunătorilor animali, pot fi clasificate în diferite feluri:

după grupa de dăunători împotriva cărora se folosesc, după modul de acţiune, după compoziţia lor
chimică etc.
Din punct de vedere al grupei dăunătorilor ce se combat se cunosc următoarele grupe de
pesticide: insecticide, folosite în combaterea insectelor; acaricide, utilizate în combaterea speciilor
de acarieni; nematocide, pentru combaterea nematozilor; moluscocide (helicide), care se aplică
110
împotriva melcilor şi zoocide, folosite în combaterea animalelor cu sânge cald. Din această ultimă
grupă fac parte şi rodenticidele sau raticidele, cu care se combat rozătoarele.
Pesticidele se pot clasifica şi după modul lor de acţiune: pesticide de contact, care acţionează
direct asupra dăunătorului, efectul letal obţinându-se cu condiţia ca substanţa să vină în contact
direct cu corpul dăunătorului; pesticide de ingestie, care acţionează asupra insectelor după ce sunt
introduse în tubul digestiv, odată cu hrana; pesticide asfixiante (gazoase sau fumigante), care
produc asfixierea insectelor prin aparatul respirator. Unele insecticide au acţiune complexă: de
ingestie, de contact şi chiar asfixiantă; aceste produse se cunosc sub denumirea de pesticide mixte.
În sfârşit, produsele fitofarmaceutice se clasifică şi după natura şi compoziţia lor chimică.
Pe baza acestui sistem de clasificare, utilizat tot mai frecvent în lucrările de specialitate, se vor
prezenta în continuare pesticidele (Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi
utilizate în România, 1999).

PRODUSE CU ACŢIUNE TOXICĂ

INSECTICIDE

INSECTICIDE ANORGANICE

Din acest grup de insecticide (compuşii arsenului, derivaţii floruraţi, clorura de bariu), în
prezent se mai folosesc preparatele pe bază de sulf, îndeosebi polisulfurile. Acestea au proprietăţi
insecticide, acaricide, nematocide şi fungicide. Sunt produse de contact, cu acţiune ovicidă,
larvicidă şi adulticidă. Se caracterizează printr-o toxicitate moderată sau redusă. Se folosesc mai
ales în pomicultură, atât în tratamente de iarnă cât şi în cele de vară, în combaterea păduchilor
ţestoşi, afidelor, puricilor meliferi, acarienilor etc.
Polisulfura de bariu 45 PU (amestec de sulf măcinat 20 - 25 % cu sulfură de bariu 40 - 45 %)
se recomandă în concentraţie de 6 % în tratamentele de iarnă şi în concentraţie de 1 % în perioada
de vegetaţie. Nu este compatibilă cu alte produse. Se utilizează şi în combaterea nematodului
bulbilor şi tulpinilor prin tratarea bulbilor de usturoi şi arpagicului în concentraţie de 0,4 %
(înmuiere 2 - 3 ore, urmată de svântare).
Polisulfura de calciu 12 CS se foloseşte în tratamentele de iarnă în concentraţie de 20 %, iar
vara în concentraţie de 2 %. Ca nematocid se recomandă în tratarea bulbilor de usturoi şi
arpagicului în concentraţie de 0,8 % (2 - 3 ore înmuiere şi svântare ulterioară).

INSECTICIDE DE ORIGINE VEGETALĂ

Sunt produse fitofarmaceutice pe bază de alcaloizi, glucozizi etc., extraşi din plante, cu
acţiune de contact şi ingestie, care provoacă moartea prin paralizie. Deşi grupează produse de la
foarte toxice până la cele cu toxicitate redusă şi chiar netoxice, prezintă avantajul că efectul
insecticid dispare repede şi nu lasă reziduuri.
Dintre produsele cu utilizări însemnate în trecut menţionăm pe cele pe bază de Nicotină
(extrasă din Nicotiana tabacum şi N. rustica), Anabazina (extrasă din Anabasis aphylla), Rotenona
(extrasă din Derris elliptica) şi în mod deosebit Piretrinele (extrase din florile de Pyrethrum
cinerariaefolium şi P. coccineum). Acestea din urmă se folosesc şi în prezent, mai ales în
combaterea insectelor sinantrope, pentru motivul că pentru om şi animalele cu sânge cald nu sunt
toxice decât pe cale intravenoasă.

INSECTICIDE PE BAZĂ DE ULEIURI EMULSIONABILE

Sunt produse de distilare obţinute din petrol, condiţionate cu diferiţi emulgatori şi folosite în
tratamentele de iarnă în pomicultură. Acţionează pe cale de contact asupra ouălor de acarieni,
111
păduchi de frunze etc. şi asupra larvelor şi adulţilor de păduchi ţestoşi. Nu au acţiune nocivă pentru
om şi animalele cu sânge cald şi au o toxicitate redusă, făcând parte din grupa a IV-a.
Ulei mineral. Pe această bază, cu un conţinut de 92 %, în România se fabrică produsul US 1
(ulei spindel), care se aplică în concentraţie de 1,5 %.

INSECTICIDE ORGANOCLORURATE

Sunt produse pe bază de hidrocarburi clorurate (tabelul 12.6), care acţionează asupra
insectelor prin contact şi ingestie şi mai rar prin respiraţie. Afectează sistemul nervos şi produce
moartea prin paralizie. Toxicitatea lor variază între moderat toxice şi puternic toxice. Au în general
remanenţă mare; timpul de pauză la unele produse, la culturile de legume, ajunge până la 42 zile.
Datorită posibilităţii de a cumula în organismele vegetale şi animale de pe toate nivelele trofice,
precum şi persistenţei mare în sol (6 - 10 ani), unele produse au fost scoase din uz (DDT, HCH,
heptaclor etc.). În prezent se utilizează mai ales preparatele pe bază de endosulfan şi lindan.
Tabelul 12.6
INSECTICIDE ORGANOCLORURATE
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,2 % Mamestra brassicae 21 varză
0,2 % Trialeurodes 21 tomate
vaporariorum
Endosulfan Thiodan 0,15 % Macrosiphum solani II 21 tomate
35 EC 0,15 % Cerosipha gossypii 21 castraveţi
0,15 % Hoplocampa spp. prun
0,15 % Cydia funebrana prun
0,15 % Cydia pomonella măr
3 l/ha Leptinotarsa 28 legume
Endosulfan Thionex decemlineata III
25 ULV 2 l/ha Acrythosiphon pisum mazăre
2 l/ha Myzodes persicae 42 legume
3,5 l/ha Aphis pomi 25 măr
0,2 % Leptinotarsa 21 cartof
decemlineata
0,2 % Mamestra brassicae 21 varză
Endosulfan Thionex 0,2 % Trialeurodes II 21 tomate
35 CE vaporariorum
0,15 % Macrosiphum solani tomate
0,2 % Cerosipha gossypii castraveţi
3 l/ha Aphididae cartofi de
sămânţă
0,2 % Anthonomus măr
pomorum
Endosulfan Thionex 50 0,15 % Trialeurodes II 14 legume
WP vaporariorum
Lindan Lindan 1,2 l/t săm. Agriotes spp. II 7 grâu, orz
750SC Zabrus tenebrioides

112
 Insecticide organofosforice

Produsele organofosforice (tabelul 12.7) au la bază esteri ai acidului fosforic, esterii acizilor
tiofosforici, esterii acidului ditionoperofosforic, derivaţi ai acidului pirofosforic. Aceste insecticide
se caracterizează printr-un spectru larg de acţiune, nu cumulează în organismul omului, al
animalelor şi al plantelor şi au o persistenţă redusă în sol, plante şi apă. Prin descompunere
formează de regulă substanţe mai puţin toxice. Unele produse sunt sistemice. Acţionează pe cale de
contact, ingestie şi respiraţie asupra sistemului nervos, ca inhibitori ai colinesterazei, producând
moartea prin paralizie. Toxicitatea produselor organofosforice variază de la foarte toxice până la
produse cu toxicitate redusă. Timpul de pauză la majoritatea produselor este de 12 - 15 zile; la unele
produse poate ajunge până la 40 zile, iar la altele este numai de 5 - 7 zile.
Tabelul 12.7
INSECTICIDE ORGANOFOSFORICE
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
1. DE CONTACT ŞI INGESTIE
0,05 % Cydia pomonella 21 măr
0,05 % Cydia funebrana 21 prun
0,1 % Trialeurodes plante de
vaporariorum seră
0,05 % Brevicoryne 21 varză
Metil Actellic brassicae IV
pirimifos 50 EC 0,1 % Aulacorthum solani tomate
0,15 % Tetranychus urticae legume seră
0,2 % Quadraspidiotus 21 pomi
perniciosus fructiferi
0,05 % Rhagoletis cerasi cireş
0,1 % Lobesia botrana viţa-de-vie
4 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
2 l/ha Aphididae pomi
fructiferi
2 l/ha Malacosoma neustria pomi
fructiferi
Malation Carbetovur 2 l/ha Lymantria dispar III pomi
50 CE* fructiferi
4,5 l/ha Bryobia rubrioculus pomi
fructiferi
4,5 l/ha Tetranychus urticae pomi
fructiferi
3 l/ha Rhagoletis cerasi cireş
1,5 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,8 l/ha Mamestra brassicae 21 varză
0,4 % prun
0,3 % varză
Cydia funebrana
Carbetox 0,5 % Pieris brassicae legume
Malation 37 CE* 0,5 % (trat. brassicae pomi
vară) Tetranychus urticae II fructiferi
1 % (trat. Quadraspidiotus
iarnă) perniciosus

113
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
0,4 % măr
0,5 % măr
Cydia pomonella
0,4 % Anthonomus cireş
0,4 % pomorum piersic
0,4 % Rhagoletis cerasi piersic
0,3 - 0,4 % Myzodes persicae viţă-de-vie
Anarsia lineatella
Lobesia botrana
Malation Carbetox 0,3 % Cydia pomonella III măr
50 CE* 0,2 % Hoplocampa minuta prun
odorizat 0,2 % Cydia funebrana prun
0,2 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,3 % Cydia pomonella măr
Malation Carbetox 0,3 % Cydia funebrana III prun
50 CE* 0,3 % Quadraspidiotus măr
periniciosus
0,3 % Leucoptera măr
malifoliella
Malation Malatox 0,5 % Quadraspidiotus III măr, prun
perniciosus
(generațiile de vară)
1,2 kg/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Triclorfon Onefon 90* 0,1 % Brevicoryne III 14 varză
brassicae
0,2 % Mamestra brassicae 14 legume
0,1 % Macrosiphum rosae 14 trandafir
0,1 % Cydia pomonella măr
0,15 % Myzodes persicae 14 piersic
0,15 % Rhagoletis cerasi 14 cireş
0,1 % Lobesia botrana 14 viţa-de-vie
0,8 % Myzodes persicae 14 legume
0,8 % Acyrtosiphon pisum 14 mazăre
0,8 % Macrosiphum 14 legume
euphorbiae
0,1 % Thrips tabaci 14 castraveţi
0,15 % Cydia pomonella 14 măr
0,15 % Cydia funebrana 21 prun
0,15 % Hoplocampa spp. 14 prun
Diazinon Diazinon 60 0,15 % Rhagoletis cerasi III 14 cireş
EC 0,15 % Malacosoma neustria 14 pomi
fructiferi
0,15 % Operophtera brumata 14 pomi
fructiferi
0,15 % Aphididae 14 pomi
fructiferi
0,15 % Erannis defoliaria 14 pomi
fructiferi
0,15 % Tortrix viridana 14 pomi
fructiferi
0,15 % Lobesia botrana viţă-de-vie

114
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
0,15 % Myzodes persicae 14 piersic
0,08 % Myzodes persicae 14 ardei
0,08 % Acyrtosiphon pisum 14 mazăre
0,1 % Thrips tabaci 14 castraveţi
0,15 % Cydia pomonella 14 măr
Diazinon Diazol 60 EC 0,15 % Phyllonorycter III 14 măr
blancardella
0,15 % Stigmella malella 21 măr
0,15 % Cydia funebrana 21 prun
0,15 % Hoplocampa spp. 21 prun, măr,
păr
0,15 % Eurytoma schreineri 14 prun
0,15 % Rhagoletis cerasi 14 cireş
0,15 % Malacosoma neustria 14 pomi
fructiferi
0,15 % Operophtera brumata 14 pomi
fructiferi
0,15 % Aphididae 14 pomi
fructiferi
0,15 % Lobesia botrana viţa-de-vie
0,15 % Cydia pomonella măr
0,15 % Cydia funebrana prun
Dazinon Basudin 600 0,15 % Hoplocampa spp. III prun, măr
EC păr
(60%) 0,15 % Rhagoletis cerasi cireş
0,15 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,15 % Aphididae pomi
fructiferi
1 l/ha Lobesia botrana 21 viţa-de-vie
1,5 l/ha Leptinotarsa 7 cartof
decemlineata
Clorpirifos Dursban 480 0,2 % Quadraspidiotus II 14 măr
EC perniciosus
(48 %) 0,2 % Cydia pomonella 14 măr
0,2 % Cydia funebrana 14 prun
0,2 % Erannis defoliaria 14 pomi
fructiferi
0,1 % Phyllonorycter măr
Clorpirifos Reldan 40 blancardella III
metil EC 0,1 % Cydia funebrana prun
0,15 % Quadraspidiotus măr, prun
perniciosus
Ethyl cotnion 1 l/ha Leptinotarsa 21 cartof
Azinfos etil 40 EC decemlineata I
0,1 % Macrosiphum 21 tomate
euphorbiae
0,1 % Quadraspidiotus pomi
perniciosus fructiferi
Mecarbam Murfotox 68 0,08 % Trialeurodes II tomate,
EC vaporariorum castraveţi
0,08 - 0,1 % Cydia pomonella măr
0,08 - 0,1 % Cydia funebrana prun

115
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
0,1 % Cydia pomonella 7 măr
0,1 % Hoplocampa spp. 7 prun, măr,
păr
0,1 % Cydia funebrana 7 prun
DDVP Nogos 0,1 % Rhagoletis cerasi II 7 cireş
500 EC 0,15 % Hyphantria cunea 7 pomi
(50 %) fructiferi
0,1 % Myzodes persicae 7 piersic
0,1 % Aphididae 7 legume
0,1 % Trialeurodes 7 legume
vaporariorum
0,1 % Lobesia botrana 7 viţa-de-vie
0,15 % Trialeurodes 7 castraveţi
vaporariorum seră
0,15 % Macrosiphum solani 7 tomate seră
DDVP Onevos 0,2 % Phyllonorycter II 7 măr
35 CE* blancardella
0,2 % Myzodes persicae 7 piersic
0,2 % Hyalopterus pruni 7 prun
0,15 % Phyllotreta spp. 7 varză
0,15 % Mamestra brassicae 7 varză
0,1 % Pieris brassicae 14 varză
brassicae
0,1 % Aphididae III 14 legume
0,1 % Cydia pomonella 14 măr
Fenitrotion Sumithion 0,1 % Hoplocampa minuta 14 prun
50 EC 0,1 % Cydia funebrana 14 prun
0,1 % Anarsia lineatella 14 piersic
0,1 - 0,2 % Hyphantria cunea 14 pomi
fructiferi
0,1 % Lobesia botrana 21 viţă-de-vie
0,1 % Eupoecilia 21 viţă-de-vie
ambiguella
0,5 - 1 l/ha Melasoma populi plop, salcie
0,5 - 1 l/ha Galerucella luteola ulm
1,5 l/ha Mamestra brassicae varză
0,15% Trialeurodes 30 legume
vaporariorum seră
Methidation Ultracid 1,5 l/ha Leptinotarsa I cartof
20 EC decemlineata
0,2% Quadraspidiotus pomi
perniciosus fructiferi
0,3 % Quadraspidiotus măr, prun
(tratament perniciosus
vară)
Fosalon Zolone 0,25 - 0,3 % Aphis pomi III măr
25 WP (pepiniere
şi livezi de
producţie)
0,25 - 0,3 % Cydia pomonella măr
0,15 - 0,2 % Cydia pomonella 7 măr
0,15 - 0,2 % Cydia funebrana 7 prun

116
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
Fosalon Zolone 35 0,15 % Brevicoryne II 21 varză
CE brassicae
0,15 % Mamestra brassicae 21 varză
0,15 % Eurydema ornata 21 varză
0,15 % Delia brassicae 21 varză
2. SISTEMICE
0,1 % Malacosoma neustria 21 pomi
fructiferi
0,1 % Yponomeuta 21 pomi
malinellus fructiferi
0,1 % Cydia funebrana 21 prun
0,1 % Anarsia lineattella 21 piersic
Dimetoat Sinoratox 0,1 % Myzodes persicae III 14 piersic
35 CE* 0,1 % Rhagoletis cerasi 14 cireş
1,2 l/ha Aphidae 21 cartof
0,1 % Tetranychidae şi pomi
Bryobiidae fructiferi
0,2 % Trialeurodes 14 legume
vaporariorum
0,3 % Leptinotarsa 14 legume
decemlineata
0,15 - 0,2 % Anthonomus 21 măr
pomorum
0,15 - 0,2 % Quadraspidiotus 21 măr
perniciosus
20 kg/ha Botyznoderes IV 35 sfecla
Dimetoat Sinoratox (pentru punctiventris
10 G* densităţi sub
4 - 5 ex./m2)
0,1 % Cydia pomonella 21 măr
0,1 % Hoplocampa spp. 21 prun, măr,
păr
Dimetoat Perfection 0,1 % Rhagoletis cerasi 21 cireş
40 EC 0,1 % Aphididae 21 pomi
fructiferi
0,1 % Bryobia rubrioculus 21 pomi
fructiferi
0,1 % Tetranychidae 21 pomi
fructiferi
* Produs românesc

INSECTICIDE CARBAMICE

Produsele carbamice (tabelul 12.8) sunt esteri ai acidului carbamic. Caracterizate printr-o
acţiune rapidă de şoc, acţionează în principal pe cale de contact şi ingestie; unele produse au acţiune
sistemică. Produc moartea prin paralizie, acţionând asupra sistemului nervos ca anticolinesterazici.
Cu unele excepţii (carbaril din grupa a III-a), majoritatea produselor au o toxicitate mare (fac parte
din grupele I şi a II-a). Timpul de pauză oscilează după produs între 7 şi 60 zile. Produsele pe bază
de carbofuran, furatiocarb etc. au o bună persistenţă în sol şi sunt cele mai eficace în combaterea
viermilor sârmă, viermilor albi, viermilor cenuşii etc.

117
 Tabelul 12.8
INSECTICIDE CARBAMICE
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Carbofuran Carbofuran 25,0 - 28,0 l/t Tanymecus I porumb
350 săm.(25,0 l/t săm. dilaticollis
pt. densităţi sub Sitona spp. lucernă
20 de ex./m2)
Carbofuran Furadan 5 G 40 kg/ha Ditylenchus dipsaci I cartof
sămânţă
Carbofuran Furadan 20,0 l/t săm. Tanymecus I porumb
500 ST dilaticollis
0,03 - 0,04 % Phyllonorycter măr
(0,6 kg/ha) blancardella
0,03 % Cydia pomonella măr
Fenoxicarb Insegar (0,6 kg/ha) IV
25 WP 0,03 % Leucoptera măr
(0,6 kg/ha) malifoliella
0,03 % Cydia funebrana prun
(0,6 kg/ha)
0,3 kg/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,03 % Anarsia lineatella piersic
0,03 % Cydia molesta piersic
0,05 % Trialeurodes 10 legume
vaporariorum seră
0,05 % Macrosiphum 10 tomate
Metomil Lannate euphorbiae I
90 WS 0,05 % Cydia pomonella 7 măr
0,05 % Cydia funebrana 14 prun
0,05 % Hoplocampa spp. 14 prun
0,05 % Hyalopterus pruni 14 prun
0,05 - 0,1 % Lobesia botrana 10 viţă-de-vie
Metomil Metomex 0,05 % Trialeurodes I 10 legume
90 SP vaporariorum seră
1 l/ha Lobesia botrana 15 viţă-de-vie
Tiodicarb Larvin 375 0,1% Cydia pomonella II măr
(37,5 %) 0,1% Leucoptera măr
malifoliella
1 kg/ha Leptinotarsa 21 cartof
decemlineata
0,15 % Helicoverpa 7 tomate
Carbaril Sevin 85 WP armigera III
0,15 % Cydia pomonella 21 măr
0,15 % Epicometis hirta 21 pomi
fructiferi
0,15 % Hoplocampa minuta 14 prun
0,15 % Cydia funebrana 14 prun
0,15 % Lobesia botrana 14 viţă-de-vie
0,1% Cerosipha gosspii castraveţi
Pirimicarb Pirimor II câmp
25 WG 0,1% Brevicoryne brassicae varză
0,1% Aphididae pomi
fructiferi

118
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,5 kg/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Bensultap Victenon 0,05 % Leptinotarsa IV vinete
50 WP decemlineata
0,05 % Cydia pomonella măr
0,05 % Leucoptera măr
malifoliella
0,075 % Cydia funebrana prun
0,05 % Hoplocampa spp. prun, măr,
păr
1 kg/ha Lobesia botrana viţă-de-vie

INSECTICIDE PIRETROIDE

Piretroidele sau piretroizii de sinteză (tabelul 12.9) sunt produse obţinute pe cale sintetică, a
căror substanţe active sunt asemănătoare celor a piretrinelor naturale. Spre deosebire de acestea din
urmă, care se descompun uşor la lumină şi după o zi nu mai prezintă acţiune biologică, marea
majoritate a piretroidelor sunt stabile 7 - 15 zile. Acţionează asupra sistemului nervos al insectelor
pe cale de contact, ingestie şi respiraţie, având o puternică acţiune de şoc. Unele produse au şi
acţiune acaricidă. În general sunt produse toxice şi mediu toxice. Fac excepţie preparatele pe bază
de bioresmetrin şi permetrin, care practic sunt netoxice, având DL 50 de 8.600 mg/kg şi, respectiv,
 4.000 mg/kg . Timpul de pauză variază de la 1 - 3 zile până la 3 săptămâni. Au spectru larg de
acţiune, selectivitate scăzută şi pot forma rase rezistente de dăunători. Sunt cele mai puternice
insecticide cunoscute până în prezent, folosindu-se în dozele cele mai mici (5 - 10 g s.a./ha).

Tabelul 12.9
INSECTICIDE PIRETROIDE SAU PIRETROIZI DE SINTEZA
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Cipermetrin Agrothrin 0,2 l/ha Leptinotarsa III cartof
10 EC decemlineata
0,08 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Cipermetrin Cyperguard 0,008 % Leptinotarsa III tomate,
25 EC decemlineata vinete
0,008 % Macrosiphum tomate,
euphorbiae vinete
0,02 % Anarsia lineatella piersic
0,02 % Myzodes persicae piersic
0,02 % Aphis pomi măr
Cipermetrin Signal 2,5 l/t săm. Agriotes spp. III porumb
Cipermetrin Cypermethrin 0,1 l/ha Lobesia botrana III viţă-de-vie
25 EC
0,02 % Leptinotarsa vinete
Cipermetrin Cypermethrin decemlineata III
10 EC 0,02 % Macrosiphum vinete
euphorbiae

119
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,03 % Cydia pomonella măr
0,03 % Cydia funebrana prun
0,02 % Leptinotarsa vinete
decemlineata
0,02 % Brevicoryne brassicae varză
Cipermetrin Cypersan 0,125 l/ha Lobesia botrana III viţă-de-vie
200 EC 0,02 % Phyllonorycter măr
(20 %) blancardella
0,02 % Anarsia lineatella piersic
0,02 % Cydia molesta piersic
0,02 % Cydia pomonella măr
0,015 % Mamestra brassicae varză
0,015 % Pieris rapae rapae varză
0,015 % Brevicoryne brassicae varză
0,1 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,02 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
(pomacee)
0,015 % Cydia pomonella măr
0,015 % Aphis pomi măr
Cipermetrin Polytrin 0,015 % Hoplocampa spp. IV prun, păr,
200 EC măr
(20 %) 0,015 % Eurytoma schreineri prun
0,015 % Cydia funebrana prun
0,015 % Rhagoletis cerasi cireş, vişin
0,015 % Myzodes cerasi cireş, vişin
0,15 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,015 % Cerosipha gossypii castraveţi
0,015 % Myzus persicae piersic
0,02 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,015 % Phyllonorycter pomi
blancardella fructiferi
0,02 % Leptinotarsa vinete
decemlineata
0,02 % Trialeurodes legume
Cipermetrin Sherpa vaporariorum IV
25 EC 0,02 % Macrosiphum tomate
euphorbiae
0,0125 % Cydia pomonella măr
0,0125 % Cydia funebrana prun
0,03 % Macrosiphum tomate
euphorbiae
0,03 % Aphis gossypii castraveţi
0,03 % Aphis pomi măr
0,03 % Mamestra brassicae varză
Cipermetrin Supersect 0,2 l/ha Leptinotarsa III cartof
10 EC decemlineata
0,02 - 0,025 % Leucoptera măr
malifoliella

120
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,02 - 0,025 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,03 % Cydia pomonella măr
0,03 % Cydia funebrana prun
0,03 % Myzus cerasi cireş, vişin
0,03 % Rhagoletis cerasi cireş
0,2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,1 l/ha Lobesia botrana viţa-de-vie
Alfa- Alphaguard 0,1 l/ha Leptinotarsa cartof,
cipermetrin 10 EC decemlineata III vinete
0,015 % Rhagoletis cerasi cireş
0,015 % Cydia molesta piersic
0,28 l/ha Leptinotarsa 7 cartof,
decemlineata vinete
0,05 % Trialeurodes 7 legume
vaporariorum seră
0,04 % Pieris brassicae 7 varză
brassicae 7
0,02 % Mamestra brassicae varză
0,05 % Myzodes persicae 14 ardei
0,0125 % Cydia pomonella 14 măr
Deltametrin Decis 25 0,0125 % Phyllonorycter III 14 măr
Flow blancardella
(2,5 %) 0,05 % Quadraspidiotus măr
perniciosus
0,0125 % Aphis pomi măr
0,0125 % Leucoptera măr
malifoliella
0,0125 % Myzus cerasi cireş, vişin
0,0075 % Rhagoletis cerasi cireş, vişin
0,0075 % Cydia funebrana prun
0,0125 % Hyalopterus pruni prun
0,0125 % Eurytoma schreineri prun
0,025 % Eriosoma lanigerum măr
0,0125 % Erannis defoliaria pomi
fructiferi
0,0125 % Operophtera brumata pomi
fructiferi
0,025 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
Deltametrin Decis 25 WG 0,030 kg/ha Eurygaster III grâu
0,030 - 0,040 integriceps cartof
kg/ha Leptinotarsa măr
0,003 % decemlineata
(0,045 kg./ha) Cydia pomonella măr
Phyllonorychter
blancardella
Hoplocampa prun
testudinea
Hoplocampa minuta prun
Decis ULV 2 l/ha Leptinotarsa 3 cartof
Deltametrin 5 g/l decemlineata III

121
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
(0,5 %) 2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
Decis 2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
Deltametrin ULV/RV* 2 l/ha Leptinotarsa III cartof
5 g/l (0,5%) decemlineata
Fenvalerat Efenal 20 EC 0,03 % Cydia molesta III piersic
0,2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,3 l/ha Leptinotarsa cartof
Fenvalerat Sanvalerat decemlineata III
200 EC 0,05 % Macrosiphum tomate
(20 %) euphorbiae câmp
0,04 % Eriosoma lanigerum măr
0,02 % Cydia pomonella măr
0,02 % Cydia funebrana prun
0,3 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,05 % Trialeurodes legume
vaporariorum
0,025 % Brevicoryne brassicae varză
0,025 % Phyllotreta atra varză
0,1 % Mamestra brassicae varză
0,05 % Thrips tabaci ceapă
Fenvalerat Sumicidin 0,02 % Cydia pomonella III măr
20 EC 0,02 % Cydia funebrana prun
0,02 % Rhagoletis cerasi cireş, vişin
0,02 % Cydia molesta piersic
0,02 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,04 % (câte Eriosoma lanigerum măr
0,8 l/ha la sol
şi colet)
0,1 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,2 l/ha Mamestra brassicae varză
0,015 % Cydia funebrana prun
0,03 % Phyllonorycter măr
Esfenvalerat Sumi-alpha blancardella IV
2,5 CE 0,05 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,03 % Macrosiphum tomate
euphorbiae
0,03 % Myzodes persicae ardei
0,015 % Cydia pomonella măr
0,015 % Rhagoletis cerasi cireş
0,04 % Eriosoma lanigerum măr
0,075 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Zeta- Fury 10 EC 0,02 % Mamestra brassicae IV varză
cipermetrin 0,02 % Brevicoryne brassicae 7 varză
0,02 % Pieris brassicae varză
brassicae
0,2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,01 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi

122
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Isathrine 0,05% Myzodes persicae 3 legume
Bioresmetrin 100 g/l 0,05-0,075% Trialeurodes IV legume
(10 %) vaporariorum
0,05 % Trialeurodes 7 legume
vaporariorum
0,04% Pieris brassicae 7 varză
brassicae
0,04% Macrosiphum 7 tomate
euphorbiae
0,04% Mamestra brassicae 7 varză
Deltametrin Decis 0,05% Myzodes persicae III 7 ardei
2,5 CE* 0,0075% Cydia pomonella 14 măr
0,05% Quadraspidiotus 14 măr
perniciosus
0,0125% Aphis pomi 14 măr
0,0125% Myzus cerasi cireş, vişin
0,0075% Rhagoletis cerasi cireş
0,0075% Cydia funebrana prun
0,0125% Hyalopterus pruni prun
0,0125% Eurytoma schreineri prun
0,0125% Eriosoma lanigerum 7 măr
0,025% Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,025% Cacopsylla spp. păr
0,2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,28 l/ha Leptinotarsa 7 cartof,
decemlineata vinete
0,05 % Trialeurodes 7 legume
vaporariorum
0,04 % Pieris brassicae 7 varză
brassicae
0,04 % Mamestra brassicae 7 varză
0,05 % Myzodes persicae 7 ardei
0,0075 % Cydia pomonella 14 măr
0,0125 % Phyllonorycter 14 măr
blancardella
0,05 % Quadraspidiotus 14 măr
Deltametrin Decis perniciosus III
2,5 CE* 0,0125 % Aphis pomi 14 măr
0,0125 % Myzus cerasi cireş
0,0125 % Rhagoletis cerasi cireş
0,0125 % Hyalopterus pruni prun
0,0125 % Eurytoma schreineri prun
0,025 % Eriosoma lanigerum măr
0,0125 % Malacosoma pomi
neustria fructiferi
0,025 % pomi
Hyphantria cunea fructiferi
0,025 % pomi
Lymantria dispar fructiferi
0,3 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata

123
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,03 % Leptinotarsa 7 vinete
decemlineata
Beta- Chinmix 0,03 % Thrips tabaci III 7 ceapă
cipermetrin 5 EC 0,03 % Mamestra brassicae 7 varză
0,03 % Brevicoryne 7 varză
brassicae
0,03 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,03 % Aphis pomi măr
0,03 % Cydia pomonella măr
0,03 % Eurytoma schreineri prun
0,03 % Cydia funebrana prun
0,05 % Aphis pomi măr (livezi
pe rod şi
pepiniere)
Beta-ciflutrin Bulldock 2,5 0,05 % Hyalopterus pruni III prun
EC 0,05 % Leucoptera măr
malifoliella
0,05 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,05 % Cydia pomonella măr
0,05 % Cydia funebrana prun
0,3 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
(0,03 %)
0,3 l/ha Leptinotarsa cartof
(0,03 %) decemlineata
0,1 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,02 % Myzodes persicae legume
0,02 % Macrosiphum ardei
euphorbiae
Alfa- Fastac 10 EC 0,02 % Thrips tabaci III ceapă
cipermetrin 0,02 % Eriosoma lanigerum măr
0,008 % Malacosoma pomi
neustria fructiferi
0,015 % Cydia pomonella măr
0,015 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,015 % Cydia funebrana prun
0,015 % Eurytoma schreineri prun
0,015 % Hoplocampa spp. prun, măr,
păr
0,015 % Rhagoletis cerasi cireş
0,075 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,02 % Brevicoryne brassicae varză
0,1 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,02 % Myzodes persicae legume
0,02 % Macrosiphum legume
euphorbiae
0,02 % Thrips tabaci legume
0,02 % Eriosoma lanigerum măr

124
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,008 % Malacosoma pomi
neustria fructiferi
Alfa- Fastac 10 CE 0,02 % Myzodes persicae III piersic
cipermetrin RV* 0,015 % Anarsia lineatella piersic
0,015 % Cydia molesta piersic
0,02 % Trialeurodes legume
vaporariorum seră
0,015 % Cydia pomonella măr
0,015 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,015 % Cydia funebrana prun
0,015 % Eurytoma schreineri prun
0,015 % Hoplocampa spp. prun, măr,
păr
0,015 % Rhagoletis cerasi cireş
0,02 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,02 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,02 % Mamestra brassicae varză
0,02 % Pieris brassicae varză
brassicae
0,2 l/ha Leptinotarsa cartof,
decemlineata vinete
0,04 % Trialeurodes tomate
vaporariorum solar
Lambda Karate 0,3 l/ha Mamestra brassicae varză
cihalotrin 2,5 EC 0,4 l/ha Myzodes persicae III ardei
0,04 % Tetranychus urticae ardei gras
solar
0,01 % Cydia pomonella măr
0,01 % Cydia funebrana prun
0,01 % Rhagoletis cerasi cireş
0,01 % Cydia molesta piersic
0,01 % Aphis pomi măr
0,02 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,02 % Panonychus ulmi măr, prun
0,03 % Eurytoma schreineri prun
0,25 l/ha Lobesia botrana viţa-de-vie
Lambda Karate Zeon 0,015 % Cydia pomonella şi măr
cihalotrin 50 g/l (50 %) 0,15 l/ha Aphis pomi III
(0,015 %) Lobesia botrana viţă-de-vie
0,02 % Rhagoletis cerasi cireş
0,02 % Myzus cerasi cireş
0,02 % Aphis pomi livezi pe
Lambda Karate Max III rod şi
cihalotrin (3,75 %) pepiniere
0,25 l/ha Leptinotarsa cartof
(9,4 g s.a./ha) decemlineata
0,02 % Cydia funebrana prun
0,02 % Cydia pomonella măr
0,03 % Aphis gossypii castraveţi

125
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
solar
0,03 % Macrosiphum vinete de
euphorbiae câmp
0,03 % Mamestra brassicae varză
Tau- Mavrik 2 E 0,05 % Myzodes persicae III ardei gras
fluvalinat (24 %) solar
0,03 % Panonychus ulmi măr
0,025 % Polyphagotarsonemus ardei
latus
Fenpropatrin Meotrin 0,025 % Cydia pomonella III măr
20 EC 0,025 % Panonychus ulmi pomi
fructiferi
0,025 % Bryobia rubrioculus pomi
fructiferi
0,25 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
(0,025 %)
0,25 l/ha Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,04 % Tetranychus urticae 7 castraveţi
0,035 % Mamestra brassicae 7 varză
0,035 % Pieris rapae rapae varză
0,05 % Trialeurodes tomate,
Bifentrin Talstar vaporariorum III vinete,
10 EC castraveţi
seră
0,05 % Thrips tabaci ceapă
consum
0,04 % Leucoptera măr
malifoliella
0,04 % Panonychus ulmi măr
0,04 % Anarsia lineatella piersic
0,04 % Cydia molesta piersic
0,04 % Myzodes persicae piersic
0,04 % Eurytoma schreineri prun
0,3 l/ha Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,2 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie

INSECTICIDE DIVERSE

În această categorie de insecticide sunt incluse produse care au la bază substanţe active care
nu se încadrează în grupele prezentate anterior. Unele preparate se folosesc din ce în ce mai mult în
producţie (tabelul 12.10).
Tabelul 12.10
INSECTICIDE DIVERSE
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,05 % Trialeurodes castraveţi,
vaporariorum tomate,
vinete solar

126
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,05 % Myzodes persicae ardei gras
câmp
0,05 % Cerosipha gossypii IV castraveţi
Pyriproxifen Admiral 0,1 % Quadraspidiotus măr şi prun
10 EC (tratamente de perniciosus
iarnă)
0,05 %
(tratamente de
vară)
0,05 % + 1 % Quadraspidiotus măr, păr
US1-92 perniciosus
(tratamente de
iarnă
Buprofezin Applaud 0,1 % Trialeurodes IV tomate seră
25 WP vaporariorum
0,05 + 0,2 % Quadraspidiotus măr, prun,
US1 - 92 perniciosus
(tratamente de
vară)
0,05 % + 1 % Quadraspidiotus măr, prun
US1- 92 perniciosus
(tratamente de
iarnă)
0,025 % + Quadraspidiotus măr
Buprofezin Applaud 1,5 % US1- 92 perniciosus IV
40 SC (tratament
aplicat la
sfârşitul
perioadei de
repaus)
0,025 % + Panonychus ulmi măr
1,5 % US1- 92
(tratament
aplicat la
sfârşitul
perioadei de
repaus)
0,05 % + 1 % Panonychus ulmi măr
US1- 92
(tratamente de
iarnă)
0,04 % Myzodes persicae piersic
(0,4 kg/ha) (pepiniere
şi livezi cu
pomi pe rod)
Pymetrozin Chess 25 WP 0,1 % Aphis pomi IV măr
0,4 kg/ha Aphididae cartofi de
sămânţă
0,04 % Myzodes persicae ardei
0,04 % Macrosiphum tomate şi
euphorbiae vinete de
câmp

127
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,04 % Tetranychus urticae vinete solar
Flufenzin Flumite 200 0,05 % Panonychus ulmi IV măr
(20 %) 0,05 % Tetranychus urticae măr
0,1 % Cydia pomonella măr
Lufenuron Match 50 EC 0,3 l/ha Phyllonorycter IV măr
(5 %) blancardella

Leptinotarsa cartof
decemlineata (L1 -
L2)
0,0125 % Myzus persicae ardei gras
solar
0,06 kg/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,025 % Trialeurodes castraveţi şi
vaporariorum tomate solar
0,06 kg/ha Aphididae cartof
sămânţă
Acetamiprid Mospilan 0,25 kg/ha Pulvinaria vitis IV viţă-de-vie
20 SP 0,25 kg/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,0125 % Aphis gossypii castraveţi
0,0125 % Brevicoryne varză
brassicae
0,025 % Mamestra brassicae varză
0,04 % Frankliniella legume
occidentalis plante
floricole şi
ornamentale
în seră
0,02 % Cacopsylla pyri păr
0,02 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,0125 % Macrosiphum rosae trandafir
0,0125 % Macrosiphoniella crizanteme
sanborni
0,4 - 0,5 l/ha Leptinotarsa cartof
Acetamiprid Mospilan decemlineata IV
3 EC 0,4 - 0,5 l/ha Aphididae cartof
0,06 % Cydia pomonella măr
0,06 % Phyllonorycter măr
Novaluron Rimon 10 EC blancardella II
0,075 % Cacopsylla spp. păr
0,25 l/ha Leptinotarsa cartof
decedecemlineata
(larve tinere L1 - L2)
0,04 % Cerosipha gossypii castraveţi
Imidacloprid Confidor IV seră
200 SL 0,075 % Trialeurodes castraveţi
(20%) vaporariorum seră, tomate
seră

128
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,1 % Panonychus ulmi I măr
0,09 % Liriomyza trifolii legume şi
flori seră
Abamectin Vertimec 0,08 % Tetranychus urticae castraveţi
1,8 EC seră
0,6 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,1 % Cacopsylla spp. păr

AMESTECURI DE INSECTICIDE

Formularea amestecurilor de insecticide s-a impus în ultimele decenii în scopul măririi

capacităţii de combatere a dăunătorilor datorită efectului sinergic şi pentru prevenirea apariţiei
raselor rezistente (tabelul 12.11).
Tabelul 12.11
Amestecuri de insecticide
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
0,6 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,1 % Mamestra brassicae varză
0,1 % Pieris brassicae varză
brassicae
0,1 % Brevicoryne varză
brassicae
Quinalfos Ecalux S* 0,075 % Macrosiphum tomate
(160 g/l) + euphorbiae III
tiometon 0,075 % Thrips tabaci ceapă
(160 g/l) 0,075 % Quadraspidiotus măr
perniciosus
0,075 % Cydia pomonella măr
0,075 % Hoplocampa minuta prun
0,075 % Eurytoma schreineri prun
0,075 % Panonychus ulmi prun
0,075 % Anarsia lineatella piersic
0,075 % Cydia molesta piersic
0,1 %(1500 l/ha Eriosoma lanigerum măr
soluţie la sol şi
colet)
0,075 % Phyllonorycter măr
blancardella
0,075 % Stigmella malella măr
0,075 % Archips podana măr
0,075 % Adoxophyes orana măr
0,75 % Lobesia botrana viţă-de-vie
1,5 % Quadraspidiotus pomi
(30 l/ha) perniciosus fructiferi

129
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Quinalfos Oleoecalux* 1,5 % Tetranychus urticae pomi
(30 g/l) + (3 %) (30 l/ha) III fructiferi
ulei mineral 1,5 % Panonychus ulmi pomi
(160 g/l) (30 l/ha) (ouă hibernante) fructiferi
1,5 % Bryobia rubrioculus pomi
(30 l/ha) (ouă hibernante) fructiferi
0,4 - 0,5 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Cipermetrin Nurelle D 0,06 % în 800 l Macrosiphum 14 tomate
(50 g/l) + 50/500 EC apă/ha euphorbiae II câmp (se-
clorpirifos (5 % + 50 %) minceri)
(500 g/l) 0,075 % Eriosoma lanigerum 14 măr
0,075 % Phyllonorycter 14 măr
blancardella
0,075 % Leucoptera măr
malifoliella
0,075 % Eurytoma schreineri prun
0,075 % Cacopsylla spp. păr
0,075 % Synanthedon coacăz
tipuliformis negru
Malation 3 % (trat. iarnă) Quadraspidiotus pomi
(12,26 %) + Oleocarbetox perniciosus III fructiferi
ulei mineral 12 CE* 3 % (trat. iarnă) Panonychus ulmi pomi
(40 %) fructiferi
Malation 30 kg/ha Gryllotalpa legume
(0,3 %) + Sintogrill gryllotalpa IV răsadinţe
fenitrotion 5 G* şi câmp
(4,7 %)
0,75 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Fenvalerat 0,05 % Cydia pomonella măr
(5 %) + Sumicombi 0,05 % Cydia funebrana III prun
fenitrotion 30 CE 0,03 % Adoxophyes orana măr
(25 %) 0,04 % Eriosoma lanigerum măr
(0,8 l/pom la
sol şi colet)
0,07 % Lobesia botrana viţă-de-vie
0,05 % Tetranychidae pomi
fructiferi
1,5 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
DDVP 0,15 % Mamestra brassicae varză
(300 g/l) + Total 60* 0,15 % Piersis brassicae II varză
triclorfon (30 % + brassicae
(300 g/l) 30 %) 0,15 % Brevicoryne varză
brasssicae
0,15 % Cerosipha gossypii castraveţi
0,15 % Thrips tabaci ceapă
25 - 30 kg/ha Melolontha pomi
Dimetoat melolontha pepiniere
(5%) + Sinolintox şi
lindan (5%) 10 G* III căpşunerii

130
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
25 - 30 kg/ha Gryllotalpa legume
gryllotalpa răsadniţe
şi câmp
25 - 30 kg/ha Agriotes spp. legume
câmp

INSECTICIDE INHIBITOARE A METAMORFOZEI

ARTHROPODELOR

Aceste produse alcătuiesc un nou grup de insecticide, care acţionează ca inhibitoare a

sintezei chitinei în cursul dezvoltării larvare. Astfel, la larvele care ingeră substrat tratat cu
asemenea insecticide, după ce năpârlesc în cuticula nouă nu se mai formează chitină, tegumentul
rămâne moale, iar corpul neprotejat şi larvele mor. Tratamentele cu aceste produse sunt eficace
împotriva larvelor din vârstele I şi a II-a. Întrucât aceste insecticide întrerup dezvoltarea insectelor
ele se cunosc sub denumirea de insecticide inhibitoare a metamorfozei. Fiind active faţă de un
proces propriu insectelor şi altor arthropode, aceste produse practic nu sunt toxice pentru om şi
animalele cu sânge cald. Deşi nu au acţiune de şoc, eficacitatea lor biologică este mare (15 - 25
zile). Sunt produse selective şi mediu selective. În tabelul 12.12 sunt prezentate principalele
insecticide din acest grup, avizate pentru folosire în ţara noastră.

Tabelul 12.12
INHIBITORI AI METAMORFOZEI ARTHROPODELOR
Substanţa Produsul Concentraţi Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat a (%) sau dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
0,05 % Panonychus ulmi măr
0,05 % Cydia pomonella măr
0,05 % Phyllonorycter măr
Flufenoxuron Cascade 5 G blancardella IV
0,05 % Anarsia lineatella piersic
0,05 % Cydia funebrana prun
0,1 % Tetranychus urticae arbuşti
1 l/ha Tetranychus urticae viţă-de-vie
1 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,05 % Pieris brassicae 14 varză
brassicae
0,05 % Plutella xylostella varză
Diflubenzuron Dimilin 0,05 % Mamestra brassicae IV 14 varză
25 WP 0,03 % Cydia pomonella 14 măr
0,03 % Phyllonorycter măr
blancardella 14
0,03 % Cydia molesta piersic
0,03 % Cydia funebrana prun
Diflubenzuron Dimilin 0,02 % Phyllonorycter IV măr
SC 48 blancardella
0,05 % Cydia pomonella măr
0,05 % Phyllonorycter măr
blancardella
131
 Substanţa Produsul Concentraţi Grupa sau specii de Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat a (%) sau dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
Teflubenzuron Nomolt 0,05 % Eriosoma lanigerum IV măr
15 SC 0,05 % Panonychus ulmi pomi
fructiferi
0,05 % Cacopsylla spp. păr
0,05 % Mamestra brassicae varză
0,15 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
0,2 l/ha Leptinotarsa cartof
decemlineata
Hexaflumuron Sonet 0,05 % Phyllonorycter IV 14 măr
100 EC blancardella
(10 %) 0,05 % Anarsia lineatella piersic
0,05 % Cydia molesta piersic
0,05 % Cacopsylla spp. 14 păr
Atabrom 0,1 l/ha Leptinotarsa IV cartof
Clorfluazuron 120 EC (400 lapă) decemlineata
(12 %)

INSECTICIDE GAZOASE

Insecticidele gazoase (tab. 12.13), cunoscute şi sub numele de asfixiante sau fumigante, sunt
produse fitofarmaceutice care se folosesc îndeosebi în combaterea dăunătorilor în spaţiile închise
(silozuri, magazii etc.). Ele acţionează pe cale respiratorie; vaporii sau gazele toxice degajate
pătrund prin stigme în trahei, de unde difuzează în tot corpul şi produc moartea prin asfixiere. La
utilizarea insecticidelor gazoase este necesară etanşeitatea spaţiilor, iar după terminarea gazării
îndepărtarea obligatorie a gazelor sau vaporilor toxici prin aerisire naturală sau prin ventilare la
produsele neinflamabile. Insecticidele gazoase fiind de regulă foarte toxice şi unele din ele
inflamabile şi explozibile, se impune cu stricteţe respectarea măsurilor de protecţia muncii şi de
prevenirea şi stingerea incendiilor.

Tabelul 12.13
INSECTICIDE GAZOASE ŞI DEZINFECTANŢI
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Insecticide gazoase
3
30 - 40 g/m Tribolium spp. produse
30 - 40 g/m3 Lasioderma vegetale
30 - 40 g/m3 serricorne horticole
Oryzaephilus depozitate
Bromura de Bromură de 30 - 40 g/m3 surinamensis II (fructe şi
3
metil metil* 30 - 40 g/m Plodia legume
(99,5 %) 30 - 40 g/m3 interpunctella uscate,
30 - 40 g/m3 Ephestia spp. ciuperci
Acarus siro uscate, miez
Rhizoglyphus de nucă,
echinopus arahide etc.)

132
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha sau (zile)
l/ha)
Quikfos-UP 9 - 15 g/t Dăunători ai produse
Fosfură de (57 %) (3 - 5 tablete) produselor vegetale I vegetale
aluminiu (tablete a 3 g) horticole depozitate horticole
depozitate
Fosfură de Delicia gas 30 g/t Dăunători ai produse
aluminiu toxin (10 tablete) produselor vegetale I vegetale
(56,7 %) horticole depozitate horticole
(tablete a 3 g) depozitate
Dăunători ai produse
Fosfură de Fertoxin 9 - 15 g/t produselor vegetale I vegetale
aluminiu (56 %) (3 - 5 tablete) horticole depozitate horticole
(tablete a 3 g) depozitate
2 - 5 g PH3 m3 Dăunători ai produse
Fosfură de Degeschplates (respectiv 1 produselor vegetale I vegetale
magneziu (29 g/1 placă) placă la 6 - 7 t) horticole depozitate horticole
depozitate
Rhizoglyphus
Etion Fumisin 2 - 24 kg/ echinopus III spaţii goale
10 PF* 500 m3 Glycyphagus spp. de
Tyrophagus spp. depozit
Acarus siro
Coopex 0,25 g/m3 Plodia fructe şi
Permetrin smoke (1 cutie/ interpunctella IV legume
generator 1000 m3 spaţiu (adulţi) uscate
(13,5 %) depozit)
Dăunători ai spaţii goale
3
Malation Fumitox 30 g p.c./m produselor vegetale II de depozit
10 PF* horticole depozitate
Dezinfectanţi
Metil Actellic 1 % (0,2 l/ Dăunători ai spaţii goale
pirimifos 50 EC 100 m2) produselor vegetale IV de depozit
horticole depozitate
Metacrifos Damfin 0,4 % Dăunători ai spaţii goale
950 EC (40 ml/m2) produselor vegetale III de depozit
(95 %) horticole depozitate
Propoxan 0,5 % Dăunători ai spaţii goale
Propoxur 200 EC (50 ml/m2) produselor vegetale III de depozit
(20 %) horticole depozitate
*Produs românesc

NEMATOCIDE

În combaterea nematozilor de la plante (Meloidogyne spp., Ditylenchus spp. etc.) se

utilizează în prezent produse sintetizate special, unele selective, cu o puternică acţiune nematocidă.
Datorită dozelor mari care se aplică la hectar în tratarea solului şi a costului ridicat al produselor,
nematocidele se folosesc îndeosebi în sere. Produsele nematocide recomandate în ţara noastră sunt
prezentate în tabelul 12.14.

133
 Tabelul 12.14
Nematocide
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau de dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
1 2 3 4 5 6 7
500 kg/ha Meloydogine spp. legume şi
Dazomet Basamid III flori seră
granule 500 kg/ha Dithylenchus spp. legume şi
(98 %) flori seră
şi câmp
60 kg/ha Ditylenchus dipsaci usturoi
(sămânţă)
50 - 75 kg/ha Meloidogyne tomate
Etoprofos Mocap 10 G incognita II seră
60 kg/ha Dorylaimus spp. căpşun
60 kg/ha Xiphinema spp. căpşun
50 - 75 kg/ha Aphelenchoides spp. căpşun
50 - 75 kg/ha Longidoridae viţă-de-vie
30 kg/ha Globodera spp. cartofi
sămânţă
Oxamil Vydate 10 G 30 - 64 kg/ha Trialeurodes I legume
vaporariorum seră
50 - 60 kg/ha Meloidogyne usturoi
150 kg/ha incognita
Ditylenchus dipsaci legume
seră
0,2 % Trialeurodes 7 - 14 legume
Oxamil Vydate 24 L vaporariorum I seră
(240 g/l) 0,2 % Ditylenchus dipsaci usturoi
sămânţă

ACARICIDE

În combaterea acarienilor fitofagi, pe lângă unele insecticide organofosforice (dimetoat,

malation, metil paration etc.) şi piretroide (lambda cihalotrin, fenpropatrin etc.) şi cu acţiune
acaricidă, se folosesc pesticide cu acţiune specifică şi chiar selectivă. Cele mai utilizate produse
sunt enumerate în tabelul 12.15.

Tabelul 12.15
ACARICIDE
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau de dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
Dicofol Kelthane 0,2 %(2 l/ha) Tetranychus urticae IV vinete
18,5 EC
0,2 % Bryobia 28 măr
Dicofol Mitigan rubrioculus IV
18,5 EC 0,2 % Panonychus ulmi 28 măr

134
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau de dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
0,2 % Tetranychus 28 măr
viennensis
0,2 % Tetranychus urticae legume
seră
0,2 % Eriophyes vitis viţă-de-vie
0,2 % Quadraspidiotus 21 măr
perniciosus
0,1 % Cydia funebrana 21 prun
0,1 % Hoplocampa minuta 21 prun
0,1 % Hyalopterus pruni 21 prun
0,1 % Myzus cerasi cireş
Etion Sintox 40 0,1 % Panonychus ulmi III 21 pomi
CE* fructiferi
0,1 % Bryobia 21 pomi
rubrioculus fructiferi
0,1 % Tetranychus urticae pomi
fructiferi
0,1 % Lobesia botranna viţă-de-vie
0,1 % Phyllocoptes vitis 21 viţă-de-vie
0,1 % Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,08 - 0,1 % Tetranychus urticae legume
Cihexatin Pennstyl seră
25 WP 0,05 % Panonychus ulmi III pomi
fructiferi
0,05 % Bryobia pomi
rubrioculus fructiferi
0,05 % Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,05 % Panonychus ulmi viţă-de-vie
0,03 - 0,04 % Panonychus ulmi pomi
Cihexatin Pennstyl III fructiferi
600 F 0,03 - 0,04 % Bryobia pomi
(60 %) rubrioculus fructiferi
0,5 l/ha Polyphagotarsonemus ardei
latus
0,5 l/ha Tetranychus urticae ardei
0,04 % Panonychus ulmi pomi
Fenbutation Torque IV fructiferi
oxid 550 SC 0,04 % Cydia pomonella măr
(55 %) 0,05 % Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,04 % Panonychus ulmi 35 pomi
(ouă hibernante) fructiferi
Clofentezinn Apollo 0,4 l/ha Tetranychus urticae IV 35 viţă-de-vie
50 SC (ouă)
0,4 l/ha Panonychus ulmi 35 viţă-de-vie
(ouă hibernante)
0,05 - 0,07 % Tetranychus urticae măr
0,07 % Panonychus ulmi prun
Fenazaquin Demitan 0,5 - 0,7 % Tetranychus urticae viţă-de-vie
200 S 0,05 % Tetranychus urticae III vinete,
(20 %) pepeni
verzi câmp,

135
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau de dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
crizanteme
0,03 % Panonychus ulmi măr, cais,
prun,
Hexitiazox Nissorun IV piersic,
10 WP 0,5 kg/ha Tetranychus urticae cireş
viţă-de-vie
Hexitiazox Nissorun 0,04 % Tetranychus urticae IV legume
5 CE
0,1 % Tetranychus urticae 14 măr, prun
0,1 % Panonychus ulmi 14 măr, prun
Propargit Omite 0,1 % Tetranychus urticae IV 7 ardei
570 EW (solarii şi
(57 %) câmp)
1,5 l/ha Tetranychus urticae 7 viţă-de-vie
0,1 % Panonychus ulmi 14 măr
0,1 % Tetranychus urticae 14 castraveţi
Fenpiroximat Ortus 5 SC IV seră
0,5 l/ha Tetranychus urticae 14 viţă-de-vie
0,5 l/ha Panonychus ulmi 14 viţă-de-vie
0,5 - 0,7 kg/ha Panonychus ulmi măr
0,025 - 0,035 % Tetranychus urticae măr
Tebufenpirad Pyranica 0,25 kg/ha Tetranychus urticae III vinete,
20 WP castraveţi
(solar şi
câmp)
0,25 kg/ha Tetranychus urticae viţă-de-vie
0,3 l/ha Panonychus ulmi viţă-de-vie
Acrinatrin Rufast 15 EC 0,3 l/ha Lobesia botrana IV viţă-de-vie
0,04% Panonychus ulmi măr
0,04% Phyllonorycter măr
blancardella
0,05 % Panonychus ulmi măr, prun
0,05 - 0,075 % Tetranychus urticae prun
0,075 % Tetranychus urticae castraveţi
Pyridaben Sanmite IV seră
20 WP 0,05 - 0,075 % Polyphagotarsonemus ardei
latus
0,05 - 0,075 % Trialeurodes tomate
vaporariorum
Fenpropatrin 0,06 % Tetranychus urticae castraveţi
(8 %) + Danirun III (solar)
hexythiazol 11 EC 0,06 % Cydia pomonella măr
(3 %) 0,06 % Panonychus ulmi măr
0,6 l/ha Tetranychus urticae viţă-de-vie
* Produs românesc

MOLUSCOCIDE

Sunt substanţe chimice folosite în combaterea gastropodelor, în special a melcilor fără

cochilie. Împotriva lor în trecut s-au folosit praful de var nestins şi superfosfatul, aplicate prin

136
presărare la baza plantelor în doze de 150 - 200 kg/ha. În prezent se utilizează preparatele pe bază
de metaldehidă. Ele sunt condiţionate sub formă de granule cu 5 - 10 % s.a. Sunt produse moderat
toxice (DL 50 - 600 mg/kg). Acţionează pe cale de ingestie. Se utilizează în combaterea melcilor
fără cochilie în doze de 30 kg/ha. Printre produsele condiţionate vechi mai menţionăm: Escartox 5 G,
Metaldehida 5 G. Noul produs Optimol 4 G, de asemenea pe bază de metaldehidă, pe suport de
tărâţe, plus un atractant şi un protectant (ca să reziste mai mult timp), se aplică în doză de 15 kg/ha.
În urma otrăvirii au loc anestezierea, imobilizarea, deshidratarea şi apoi moartea melcilor.
Produsul este selectiv pentru carabidele utile şi nu are restricţie de folosire, neavând nevoie de
timp de pauză.
Pe bază de metiocarb este recomandat în ţara noastră produsul Mesurol 4 G, care se
foloseşte în protecţia culturilor de legume, în funcţie de gradul de infestare, în doze de 3 - 6 kg/ha.
Se cunosc şi alte moluscocide, pe bază de aminocarb, mexacarbat etc.

RODENTICIDE

În combaterea rozătoarelor se folosesc o gamă variată de produse: extrase din plante

(preparatele de Scilla, stricnina), anorganice (fosfura de zinc, sulfatul de taliu etc.), organice
sintetice (tiocarbamaţii), care acţionează pe cale de ingestie. Din grupul produselor organice de
sinteză fac parte şi compuşii oxicumarinici (warfarina, clorfacinon etc.), care au un mod de acţiune
diferit faţă de celelalte rodenticide, cauzând moartea rozătoarelor prin producerea unor hemoragii
interne. Momelile sunt ingerate în mod repetat, iar animalele mor în linişte în galerii. În tabelul
12.16 sunt prezentate rodenticidele recomandate în ţara noastră.

Tabelul 12.16
Rodenticide
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau de dăunători toxicitate de pauză
doza (p.c. (zile)
kg/ha sau
l/ha)
3 - 4 kg/ha Microtus arvalis culturi
Difetialon Baraki 50 g momeli/ III horticole
Pellets locaţie Rattus norvegicus produse
0,0025 % horticole
depozitate
(seminţe de
legume,
fructe şi
legume
uscate,
arahide,
nuci)
50 g momeli/ Rattus norvegicus produse
Flocumafen Storm Bait locaţie horticole
Clocks 20 g momeli/ Mus musculus III depozitate
(0,005%) locaţie

137
 12.7. Metode biologice

Lupta biologică este una din metodele importante de combatere a dăunătorilor plantelor
cultivate. Metodele biologice ocupă un loc însemnat în practica agricolă şi constituie o direcţie de
perspectivă în protecţia plantelor.
După definiţia Organizaţiei Internaţionale de Luptă Biologică (O.I.L.B.) prin combatere
biologică se înţelege folosirea unor organisme vii şi a produselor activităţii lor biologice cu scopul
reglării populaţiilor de dăunători.
Faţă de metodele chimice, lupta biologică are următoarele avantaje mai importante: nu
prezintă nici un pericol pentru om şi animalele cu sânge cald, protejează fauna folositoare, iar
biopreparatele sunt compatibile cu unele insecticide şi pot fi folosite concomitent sub formă de
stropiri.
Metodele şi mijloacele (procedeele) biologice care se folosesc împotriva insectelor şi a altor
animale dăunătoare sunt: metodele biologice propriu zise (zoofagii şi virusurile şi microorganismele
patogene), metodele genetice (autocidia şi utilizarea organismelor modificate genetic).

METODE BIOLOGICE PROPRIU-ZISE

ZOOFAGI

Combaterea biologică cu ajutorul zoofagilor se poate realiza prin folosirea prădătorilor şi

paraziţilor indigeni sau importaţi din alte ţări.
Creşterea entomofagilor şi acarofagilor şi lansarea lor în masă în culturi după tehnologii
moderne alcătuiesc metodele biologice care s-au impus în protecţia plantelor. Se cunosc până în
prezent tehnologii de înmulţire şi lansare la unele specii de prădători şi paraziţi.
Prădători. Prădătorul Phytoseiulus persimilis (Parasitiformes - Phytoseidae), acarofag
foarte activ, se foloseşte în combaterea acarianului fitofag Tetranychus urticae, dăunător frecvent,
extrem de periculos al culturilor de legume (tomate, ardei, castraveţi etc.) şi plantelor ornamentale
(trandafiri, garoafe, cale, gerbera etc.) din sere. Prădătorul se înmulţeşte în camere speciale
climatizate, sere izolate etc., la temperaturi cuprinse între 26 - 30oC şi o umiditate atmosferică de
70 - 80 %, pe seama acarianului fitofag Tetranychus urticae, care se dezvoltă pe plante de fasole,
crescute în tăvi cu soluţii nutritive sau în ghivece cu pământ. Plantele, infestate cu prădătorul
respectiv, se transportă la locul de combatere. Normele de lansare variază în funcţie de densitatea
dăunătorului, oscilând între 1: 20 - 1: 50 (un acarofag la 20 - 50 acarieni fitofagi). Pe baza
cercetărilor efectuate la I.C.C.P. acest acarofag se poate aplica în culturile din sere de tomate,
vinete, castraveţi, ardei, dovlecei, trandafiri, garoafe, cale, ciclamen etc. Reuşita aplicării acestui
acarofag depinde de condiţiile de temperatură (optim 24 - 30oC) şi de integrarea cu insecticidele şi
fungicidele care se folosesc pentru combaterea altor dăunători şi agenţi patogeni (Iacob, 1972 a,
1974).
Paraziţi. Viespea Prospaltella perniciosi (Aphelinidae - Hymenoptera) se recomandă în
combaterea păduchelui din San José (Quadraspidiotus perniciosus). Numeroase experimentări
efectuate în multe ţări (Franţa, Italia, Elveţia, Cehia etc.), precum şi în ţara noastră, dovedesc
perspectiva folosirii acestui parazit în practica combaterii biologice. Înmulţirea acestei viespi se
face chiar pe păduchele din San José, care poate fi crescut pe dovleci, în laboratoare speciale, la
temperaturi de 26 - 27oC şi umiditatea relativă de 60 - 75 %. Primăvara, când timpul se încălzeşte,
dovlecii infestaţi cu păduchele din San José, parazitat de viespi, se atârnă în sacoşe cu ochiuri mari
în pomii atacaţi. Viespile apărute trec pe scoarţa pomilor, unde infestează şi distrug toate stadiile de
dezvoltare ale păduchelui. După Săvescu şi colab. (1968) gradul de parazitare poate ajunge până la
90 - 95 % în anii calzi şi umezi şi numai până la 25 - 30 % în anii secetoşi.
Viespea Trichogramma evanescens (Trichogrammatidae - Hymenoptera) se utilizează în
combaterea unor dăunători ca: buha verzei (Mamestra brassicae), fluturele alb al verzei (Pieris
138
brassicae brassicae), fluturele mic al verzei (Pieris rapae rapae), molia verzei (Plutella xylostella),
buha grădinilor de legume (Xestia c-nigrum) etc. Această viespe ouăfagă se creşte pe ouăle de molia
făinii (Ephestia kuehniella) sau molia cerealelor (Sitotroga cerealella), în camere climatizate, la
temperaturi de 21 - 24oC, unitatea relativă de 70 - 80 % şi la o umiditate a produselor de 14 - 16 %.
Tehnologia de înmulţire în masă, semiindustrială, a acestei viespi cuprinde următoarele
etape: reînoirea şi înmulţirea materialului biologic iniţial; înmulţirea moliilor gazdă: Ephestia
kuehniella sau Sitotroga cerealella; obţinerea fluturilor şi ouălor gazdă; păstrarea gazdei; infestarea
ouălor gazdei cu Trichogramma; păstrarea trichogramei; evaluarea calităţii insectelor obţinute
(Ciochia, 1982; Şandru, 1992).
Trichogramma se păstrează în frigider la temperatura de 1 - 3oC şi 85 - 90 % umiditate. În
faza de prepupă poate fi păstrată 30 - 40 de zile, în stadiul de pupă 20 de zile şi ca adult, înainte de
zbor, 10 zile.
Norma de lansare, în funcţie de specia de insectă dăunătoare, cultură şi zona geografică,
variază între 60.000 și 150.000 viespi la hectar la un tratament. Se recomandă două tratamente şi
anume: prima lansare la începutul pontei, iar a doua în timpul depunerii maxime a ouălor (Şandru,
1992; Călin Maria, 1996).
În practica horticolă, mai ales la culturile de legume, la noi în ţară, aplicarea viespii în masă,
în perioada depunerii ouălor de către dăunător, se face manual (cu plachete de carton cu ouă
parazitate); în alte ţări s-au experimentat cu succes diferite procedee de lansare mecanică a viespii
(cu capsule, suspensii de ouă, ouă în vrac) (Albert şi Neuffer, 1991).

VIRUSURI ŞI MICROORGANISME PATOGENE

Una din metodele de bază pentru combaterea dăunătorilor, în special a insectelor, o

constituie folosirea virusurilor şi a microorganismelor patogene (bacterii, ciuperci, ricketsii,
protozoare etc.). Acestea au o largă răspândire în natură şi produc în anii cu condiţii favorabile
îmbolnăvirea în masă a dăunătorilor prin declanşarea unor epizootii (viroze, bacterioze, micoze
etc.). Deşi primele încercări de folosire a agenţilor patogeni în combaterea insectelor s-au efectuat
încă de la sfârşitul secolului trecut, aplicarea unor procedee de luptă propriu-zisă în practică s-a
iniţiat decât cu 4 - 5 decenii în urmă.
Pe baza virusurilor şi a microorganismelor patogene se produc, în prezent, în lume o serie de
biopreparate sau, cum se mai numesc, insecticide biologice, care se folosesc pe scară destul de largă
în combaterea insectelor.
Biopreparatele virotice sunt produse biologice pe bază de virusuri, obţinute prin infectarea
"in vivo" a gazdelor din care se extrag apoi, prin procedee speciale, virusurile înmulţite. Cele mai
multe biopreparate au la bază virusurile poliedrice nucleare (VPN) şi virusurile granulozei (VG),
care aparţin familiei Baculoviridae. Baculovirusurile sunt specifice numai pentru insecte şi unele
animale nevertebrate, nefiind patogene pentru om şi animalele vertebrate. Această particularitate a
lor face ca ele să fie folosite în combaterea insectelor dăunătoare.
Până în prezent au fost înregistrate în lume aproximativ 20 de preparate virale pe bază de
baculovirusuri. Dintre acestea menţionăm biopreparatele care se produc în cantităţi mari şi se
folosesc cel mai mult în practică: "Elcar" şi "Virin HS" pentru combaterea omizii fructificaţiilor
(Helicoverpa armigera), "Gypcheek" recomandat împotriva omizii păroase a stejarului (Lymantria
dispar), "Carpovirusin" şi "Virin GIAP" destinate combaterii viermelui merelor (Cydia pomonella)
etc. (Ciurhii, 1997).
Baculovirusurile pătrund în corpul insectelor pe cale digestivă, iar simptomele bolii apar
după 48 de ore de la producerea infecţiei. Larvele infectate au corpul mai deschis la culoare şi
puternic lichidifiat. La atingerea larvelor tegumentul se sparge şi lichidul infecţios se răspândeşte în
mediul înconjurător. Cantitatea virusurilor după utilizare se măreşte de miliarde de ori, spre
deosebire de pesticidele chimice, care după folosire se descompun în alţi metaboliţi, uneori mai
toxici. Larvele infectate sunt foarte agitate şi au mişcări necoordonate. Ele mor pe plantele gazdă,
cel mai adesea atârnând cu capul în jos.
139
 Biopreparatele bacteriene sunt produse biologice pe bază de bacterii entomopatogene.
Speciile Bacillus thuringiensis, B. lentimorbus şi B. popilliae din familia Bacillaceae sunt folosite,
în cea mai mare măsură, pentru producerea industrială a unor preparate entomopatogene.
Cea mai importantă specie este Bacillus thuringiensis, care produce îmbolnăviri la larvele
unor specii de fluturi şi de gândaci. Acest bacil a fost izolat prima dată în anul 1902, în Japonia, din
larve bolnave de Bombyx mori şi denumit "bacillul boalei sotto" şi reizolat din larve moarte de
Anagasta kuhniella şi descris ştiinţific de către Berliner în 1915.
În natură, Bacillus thuringiensis are o mare răspândire. În prezent se cunosc aproximativ 40
de varietăţi/serotipuri ale tulpinilor aparţinând grupului B.t. Patogenitatea acestora este datorată
prezenţei a patru entităţi toxice active faţă de unele specii de insecte (alfa-exotoxina, beta-exotoxina
sau exotoxina termostabilă, gama-exotoxina şi delta-endotoxina). Dintre acestea cea mai importantă
este delta-endotoxina, cunoscută şi sub denumirile de endotoxina termolabilă sau cristalul proteic,
care de fapt este substanţa activă a preparatelor bacteriene. Acestea, condiţionate sub diferite forme
(concentrate lichide apoase, pulberi muiabile etc.) au la bază sporii şi/sau cristalele proteice ale
diferitelor varietăţi ale speciei Bacillus thuringiensis şi anume: var. kurstaki, utilizată în combaterea
omizilor defoliatoare la culturile de legume, la viţa-de-vie şi pomi fructiferi; var. tenebrionis,
folosită în combaterea larvelor gândacului din Colorado şi var. israeliensis eficace pentru ţânţari şi
muştele negre (Galani şi Andrei Ana-Maria, 1997).
Bolile bacteriene cunoscute la insecte se caracterizează prin invadarea hemocelului şi
multiplicarea patogenului în el, moartea larvelor având loc, de regulă, prin septicemie (Galani şi
Andrei Ana-Maria, 1997). Unele preparate, al căror component trofic este proteina în formă de
cristale, fie cauzează paralizia organelor interne ale larvelor (Novodor TM), fie produc
deranjamente metabolice (Foray).
Larvele îmbolnăvite de Bacillus thuringiensis se recunosc uşor încât au corpul moale, de
culoare închisă, în faza premortală devenind brune şi chiar negre.
Preparatele bacteriene acţionează prin oprirea hrănirii la scurt timp după efectuarea
tratamentului şi prin producerea unei mortalităţi foarte ridicate după 2 - 7 zile. Ele nu sunt toxice şi
active, sub aspectul patogenităţii, faţă de om, de vertebratele superioare şi de insectele folositoare
(cu excepţia viermelui de mătase).
Tratamentele cu biopreparatele bacteriene dau cele mai bune rezultate când sunt aplicate
împotriva larvelor de vârstele I şi a II-a.
În tabelul 12.17 sunt prezentate preparatele bacteriene utilizate în România, care au la bază
specia Bacillus thuringiensis.
Biopreparatele fungice sunt produse biologice care au ca principiu activ sporii ciupercilor
entomopatogene.
Ciupercile infectează specii de insecte care aparţin tuturor ordinelor; micozele mai frecvente
sunt semnalate la ordinele: Orthoptera, Heteroptera, Hymenoptera, Coleoptera, Lepidoptera şi
Diptera.

Tabelul 12.17
Preparate biologice bacteriene
Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
Spori + 0,05 % Mamestra varză câmp
cristale brasssicae
proteice de Dipel 2x WP 0,05 % Pieris rapae rapae varză câmp
Bacillus 0,5 - 0,75 l/ha Hyphantria cunea IV pomi
thuringiensis fructiferi
var. Kurstaki 0,5 kg/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
32000 u.i. (0,05 %)
140
 Substanţa Produsul Concentraţia Grupa sau specii Grupa de Perioada Cultura
activă condiţionat (%) sau doza de dăunători toxicitate de pauză
(p.c. kg/ha (zile)
sau l/ha)
Spori +
cristale IV
proteice de Dipel ES 1 l/ha (0,1 %) Hyphantria cunea prun
Bacillus 1 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
thuringiensis
var. Kurstaki
17.600 u.i.
0,1 % Pieriss brassicae varză
Bacillus brassicae
thuringiensis Dipel WP 0,1 % Mamestra IV varză
16.000 brassicae
u.i/mg 0,1 % Cydia funebrana prun
0,1 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
0,1 % Lobesia botrana viţă-de-vie
Bacillus 4,5 l/ha Leptinotarsa cartofi
thuringiensis Ecotech decemlineata IV
var Kurstaki extra 1,5 l/ha Lobesia botrana viţă-de-vie
0,1 % Mamestra varză
Cristale brassicae
proteice de Foray 0,1 % Pieris rapae rapae varză
Bacillus 0,05 % Anarsia lineatella IV piersic
thuringiensis 0,05 % Cydia molesta piersic
var. Kurstaki 1 l/ha Cydia funebrana prun
0,1 % Hyphantria cunea pomi
fructiferi
Cristale
proteice de Novodor TM 5 l/ha (300 l Leptinotarsa IV vinete
Bacillus apă) decemlineata câmp,
thuringiensis cartofi
var.
tenebrionis

Contaminarea insectelor are loc prin diferitele orificii ale corpului şi prin tegument. Larvele şi
pupele sunt mai susceptibile la îmbolnăvire decât adulţii, iar ouăle sunt infectate foarte rar. În
interiorul insectei gazdă ciuperca se dezvoltă distrugând ţesuturile, ceea ce cauzează moartea; miceliul
umple hemocelul şi apare apoi la suprafaţa corpului unde formează organele de fructificare.
Ciupercile entomopatogene deşi se întâlnesc în toate clasele sistematice, pentru regiunile cu
climat temperat cele mai numeroase şi mai importante specii aparţin clasei Deuteromycetes (Fungi
imperfecti). Din această clasă cele mai importante specii de ciuperci entomopatogene fac parte din
genurile: Beauveria, Metarrhizium, Sorosporella, Verticillium etc. Bolile provocate de aceste
ciuperci sunt cunoscute sub numele de muscardine.
Principalele specii ale genului Beauveria sunt B. bassiana şi B. tenella. Acestea atacă
insecte din diferite grupe sistematice, producând boala cunoscută sub numele de muscardina albă
datorită faptului că miceliul, conidioforii şi conidiile sunt de culoare albă.
Beauveria bassiana are o largă răspândire, lista insectelor gazdă fiind cea mai cuprinzătoare.
În ţara noastră această ciupercă a fost semnalată la numeroşi dăunători ai plantelor, atât la culturile
de câmp cât şi la culturile horticole (gândacul din Colorado - Leptinotarsa decemlineata, fluturii
albi ai vărzoaselor - Pieris spp., viermele merelor - Cydia pomonella, inelarul - Malacosoma
neustria etc.).

141
 Pe baza ciupercii Beauveria bassiana se produc biopreparatele: "Beauveria spores",
"Boverin" etc.

METODE GENETICE

Metodele genetice cunoscute în prezent în combaterea dăunătorilor sunt autocidia şi

utilizarea organismelor modificate genetic.

AUTOCIDIA

Autocidia este una din metodele biologice de combatere a dăunătorilor şi constă în

distrugerea populaţiei unei specii prin ea însăşi. Altfel spus, să asigurăm combaterea populaţiei
viermelui merelor (Cydia pomonella) chiar cu viermele merelor.
Principalul mijloc biologic folosit în cazul autocidiei îl constituie indivizii sterilizaţi, în
special masculii.
Sterilitatea indivizilor se face fizic prin utilizarea radiaţiilor ionizante (radiosterilizarea) sau
chimic cu chimiosterilizanţi (chimiosterilizarea).
Radiosterilizarea constă în utilizarea radiaţiilor gamma provenite din surse de izotopi
radioactivi Co60 în special sau Cs137, iar chimiosterilizarea prin folosirea unor substanţe chimice,
atât pe cale de ingestie cât şi prin contact (Thiotepa, Tepa, Metepa etc.). Sterilitatea indusă prin
aceste metode este datorată următoarelor cauze: inactivarea spermei prin pierderea capacităţii de
fecundare sau a mobilităţii, reducerea importantă a numărului de ouă depuse, întreruperea
spermatogenezei şi ouăgenezei, provocarea morţii celulelor sexuale în diferite faze ale dezvoltării,
apariţia unor anomalii cromozomale sau mutaţii letale în spermatocite şi ovocite. Sterilitatea poate
fi determinată de una sau de mai multe cauze.
Sterilizarea (numai a masculilor sau a ambelor sexe) prin iradieri se face numai în laborator,
la un număr calculat de indivizi, crescuţi în masă pe diete artificiale în condiţii climatizate. Cu
ajutorul chimiosterilizanţilor sterilizarea se face în natură.
Tehnica insectelor sterile (T.S.I.). Această metodă constă mai ales în folosirea radiaţiilor
ionizante, în doze diferite după grupa de dăunători, care asigură o sterilitate totală.
Pentru sterilizarea masculilor de lepidoptere sunt necesare doze mari de radiaţii, cuprinse
între 30 - 50 krad, în timp ce pentru masculii majorităţii dipterelor sunt suficiente doze mai mici de
10 krad (La Chance şi colab., 1967; North, 1975).
Prin lansarea masculilor sterili în mijlocul populaţiei naturale, toate femelele care se
împerechează cu masculii iradiaţi depun ouă nefertile, având loc în acest mod reducerea puternică a
populaţiei respective. Prin lansări repetate, şi la generaţiile următoare, se ajunge la eradicarea
dăunătorului sau, de regulă, la reducerea densităţii acestuia sub nivelul pragului de dăunare. Întrucât
insectele lansate sunt total sterile, supresia dăunătorului a cărui suprimare se urmăreşte încetează
odată cu întreruperea lansărilor de indivizi sterili.
Prin folosirea chimiosterilizanţilor s-au obţinut rezultate bune în combaterea unor dăunători:
buha semănăturilor (Agrotis segetum), viermele merelor (Cydia pomonella) etc.
Stelilitatea moştenită (S.M.). Această metodă se bazează pe folosirea în combaterea unor
specii dăunătoare a insectelor parţial sterile.
Sterilitatea prin retroîncrucişare (S.R.), metodă genetică superioară celor prezentate
anterior, constă în introducerea în populaţia naturală a unor factori de sterilitate, care persistă pe
termen nelimitat. Aceasta se realizează prin lansarea de masculi sterili S.R., care produc spermă
eupirenă anormală (spermatoizi fără nucleu, neviabili), şi ca urmare fecundarea femelelor nu are loc
(La Chance şi Karpenko, 1981, 1983). Efectul supresiv al sterilităţii prin retroîncrucişare este mult
mai mare decât în cazul tehnicii insectelor sterile şi sterilizării moştenite întrucât masculii şi
femelele lansate nu au fost iradiate, iar comportamentul lor este aproape identic cu cel al adulţilor
din natură (Knipling, 1979; Knipling şi Klassen, 1976); totodată femelele retroîncrucişate atrag mai
mulţi masculi decât femelele native şi produc la fel de mulţi urmaşi.
142
 UTILIZAREA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

În prezent cea mai modernă aplicaţie a biotehnologiilor în agricultură este crearea şi

introducerea în cultură a plantelor transgenice. Acestea sunt plante modificate genetic, care produc
moartea dăunătoilor prin consumarea lor. Spre deosebire de metodele clasice de ameliorare a
plantelor, bazate pe transferul genelor prin hibridare şi retroîncrucişare într-un lung proces de
selecţie, biotehnologiile moderne asigură transferul genelor benefice de la un genom la altul, prin
tehnici de separare, creându-se astfel un organism nou. Această ultimă tehnologie permite transferul
genelor de la un organism la altul indiferent de poziţia sistematică din regnul animal sau cel vegetal
pe care specia donatoare o ocupă. Astfel, dacă prin vechile tehnici transferul de gene se făcea numai
între organisme aparţinând aceleeaşi specii sau între specii înrudite din punct de vedere sistematic,
tehnicile moderne permit transferul între organisme foarte îndepărtate biologic, întrucât natura
chimică şi sistemul de codificare a informaţiei genetice sunt unice în lumea vie. Genele transferate
prin biotehnologii moderne sunt numite transgenice, iar organismele vegetale astfel modificate
poartă numele de plante transgenice.
Tehnicile moderne de transfer a genelor folosesc ca vector transmiţător bacteria
Agrobacterium tumefaciens sau bacteria Escherichia coli. Folosirea acestor metode a permis
obţinerea unor rezultate notabile. Sunt deja cunoscute plantele transgenice create prin transferul
genei care determină sinteza delta endotoxinei (cristalele proteice) de la Bacillus thuringiensis la
plantele respective şi care produc toxine asemănătoare celor ce formează bacteria şi cauzează
moartea insectelor dăunătoare. Astfel, menţionăm crearea plantelor de cartof "Bt" din soiul Russet
Burbank, care sunt protejate de atacul gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata). În
genomul acestor plante a fost transferată gena Cry III patotip C de la Bacillus thuringiensis var.
tenebrionis.
În prezent se cultivă plante transgenice la diferite specii (bumbac, porumb, floarea-soarelui,
cartof).

Rezumat

Metodele folosite în combaterea dăunătorilor animali ai plantelor cultivate, după scopul lor
se clasifică în preventive şi curative. Metodele preventive şi curative de combatere a dăunătorilor
animali, după mijloacele folosite, se grupează în următoarele categorii: măsuri de carantină
fitosanitară, metode agrofitotehnice, folosirea de hibrizi şi soiuri de plante rezistente, metode
mecanice, metode fizice, metode chimice şi metode biologice.
În general metodele agrofitotehnice au un caracter profilactic, prin aplicarea lor realizându-se
în primul rând, prevenirea atacului dăunătorilor precum şi reducerea înmulţirii lor şi a atacului.
Pentru obţinerea unor eficacităţi ridicate, metodele agrofitotehnice trebuie să fie utilizate pe
perioade lungi, cu mult înainte ca paguba să devină vizibilă.
În ceea ce priveşte utilizarea de soiuri sau hibrizi rezistenţi, aceasta reprezintă o metodă
ideală, deoarece implică un cost minim, nu poluează mediul înconjurător şi nu afectează fauna utilă.
Combaterea dăunătorilor cu substanţe chimice s-a dovedit, până în prezent, foarte eficace,
substanţele utilizate având o viteză de acţiune ridicată, forme variate de condiţionare şi posibilitatea
tratării unor suprafeţe mari.
Extinderea metodelor biologice de combatere a dăunătorilor este una dintre direcţiile de
perspectivă a dezvoltării protecţiei plantelor, aceste metode ocupând un loc însemnat în practica
agricolă. Lupta biologică este rezultatul unei intervenţii active a omului şi constă în folosirea
diferitelor mijloace şi metode biologice în distrugerea dăunătorilor animali în scopul reducerii
densităţii numerice a populaţiilor acestora sub pragul economic de dăunare.

143
 Întrebări recapitulative

1. Ce este carantina fitosanitară?

2. Care este rolul asolamentului?
3. Ce înţelegeţi prin plantă rezistentă?
4. Prezentaţi pe scurt principalele metode mecanice.
5. Care sunt avantajele utilizării metodelor chimice? Dar dezavantajele?
6. Ce este agrodisponibilitatea?
7. Ce este selectivitatea?
8. Care sunt principalele tipuri de selectivitate?
9. Caracterizaţi pe scurt principalele grupe de insecticide utilizate în ţara noastră.

Bibliografie

Alexandrescu Sanda, Baicu T., 1973, Utilizarea inhibitorilor de nutriţie în protejarea culturii de
cartof contra gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata Say), Anal. I.C.P.P., vol.
IX, p. 449 - 456.
Alexandrescu Sanda, Prunescu C., Traciuc Elena, Codreanu Doina, 1975, Modul de acţiune al
Brestanului şi oxiclorurii de cupru ca inhibitori de nutriţie ai gândacului din Colorado
(Leptinotarsa decemlineata Say), Anal. I.C.P.P., vol. IX, p. 231 - 245.
Baicu T., Săvescu A., 1978, Combaterea integrată în protecţia plantelor, Edit. Ceres, Bucureşti.
Bonnemaison L., 1961, Les ennemis animaux des plantes cultivées et des forets, vol. I, Paris.
Călin Maria, 1996, Cercetări cu privire la biologia şi combaterea integrată a dăunătorilor la varză,
Teză de doctorat, U.S.A.M.V., Bucureşti.
Ciochia V., 1982, Tehnologia creşterii semiindustriale a entomofagului Trichogramma Westw. În
vederea utilizării acestuia în limitarea populaţiilor unor dăunători ai sfeclei de zahăr din
România (I), Lucr. Şt. Sfeclă de zahăr, XI, Fundulea - Bucureşti, p. 163 - 182.
Ciochia V. (coordonator) şi colab., 1997, Limitarea populaţiilor de dăunători vegetali şi animali
din culturile agricole prin mijloace biologice şi biotehnice în vederea protejării mediului
înconjurător. Edit. Disz Tipo, Braşov.
Ciurhii M., 1997, Combaterea microbiologică cu bacterii şi ciuperci entomopatogene a unor
dăunători, în: "Limitarea populaţiilor de dăunători vegetali şi animali din culturile agricole
prin mijloace biologice şi biotehnice în vederea protejării mediului înconjurător". Edit.
Disz Tipo, Braşov, p. 201 - 257.
Isac Gr., 1973, Cercetări privind combaterea biologică a viermelui merelor (Carpocapsa
pomonella L.) prin folosirea entomofagului Trichogramma embryophagum Htg., Anal.
I.C.P.P., vol. IX, p. 377 - 391.
Knipling E.F., 1979, The basic principles of insect population suppression and management, U.S.
Dept. Agric. Handbook 512, 659 p.
North D.T., 1975, Inherited sterility in Lepidoptera, Ann. rev. Entomol., 20, p. 167 - 182.
Şandru Gavrilă, 1992, Cercetări privind controlul biologic al unor dăunători din culturile agricole
cu ajutorul speciilor de Trichogramma în judeţul Mureş, Teză de doctorat, U.S.A.M.V.,
Bucureşti, 186 p.

144
 Asist. dr. Fulvia Florica VLAD

PARTEA IV-a
FITOPATOLOGIE

145
 MATERIALE DE UZ FITOPATOLOGIC

Cuvinte cheie: fitopatologie, fungicid

Obiective: Familiarizarea studenţilor cu: procesul de îmbolnăvire la plante, agenţii patogeni
implicaţi (virusuri, micoplasme, bacterii şi ciuperci), principalele simptome specifice
bolilor plantelor, caracterizarea produselor de uz fitosanitar, modul de folosire şi
agenţii fitopatogeni ţintă, în vederea obţinerii unor recolte agricole şi horticole, mari şi
sănătoase.

În timpul vieţii, plantele sunt atacate de diferiţi agenţi patogeni (virusuri, bacterii,
micoplasme, ciuperci), care determină îmbolnăvirea acestora.
Procesul de îmbolnăvire la plante este iniţiat în momentul în care ca urmare a acţiunii unui
agent fitopatogen, încep să apară schimbări imperceptibile de ordin biochimic şi fiziologic, care în
timp se amplifică şi se acumulează determinând schimbări majore, alcătuind simptomele bolii.
Boala este un proces determinat de o cauză numită agent patogen, care provoacă la plante
o iritaţie cu caracter permanent, ce se manifestă printr-o perturbare a structurii sau funcţiilor sale
(Grente, 1973).
Ştiinţa care se ocupă cu studiul bolilor plantelor, cu biologia patogenilor şi cu prevenirea şi
combaterea lor este fitopatologia (phyton (gr.) = plantă, pathos (gr.) = boală, logos (gr.) = ştiinţă).
Agricultura, atât în România cât şi în alte ţări, suferă anual pierderi substanţiale de pe urma
atacului diferiţilor agenţi patogeni.
La viţa-de-vie, din cauza manei (produsă de ciuperca Plasmopara viticola), a făinării
(ciuperca Uncinula necator) şi a putregaiului cenuşiu al strugurilor (cauzat de ciuperca Botryotinia
fuckeliana), pagubele sunt foarte ridicate. De exemplu, în anii 1953, 1955, 1960, 1964, 1968, 1970,
1971, 1984, recoltele au scăzut sub 50 % din cauza invaziei puternice de mană; atacul de putregai
cenuşiu, în unii ani, poate reduce recolta de struguri cu peste 30 % (Popescu Gh., 1993).
Pe lângă pierderile cantitative, apariţia şi manifestarea bolilor la plante, determină şi
importante pierderi calitative de recoltă. De exemplu, apariţia de micotoxine (aflatoxina, substanţă
cancerigenă, produsă de ciuperca Aspergillus flavus).
În România pierderile datorate bolilor, dăunătorilor şi buruienilor sunt de circa 30 %.
Activităţile întreprinse, pentru protecţia plantelor faţă de atacul agenţilor fitopatogeni,
reduc aceste pierderi.
Fungicid, produs chimic folosit pentru combaterea agenţilor fitopatogeni (virusuri,
micoplasme, bacterii şi ciuperci).

146
 Capitolul 13
PRINCIPALELE GRUPE DE FITOPATOGENI
ŞI SIMPTOMELE SPECIFICE BOLILOR PLANTELOR

Cuvinte cheie: virus, micoplasmă, bacteria, ciupercă, simptom

Obiective: Prezentarea principalelor grupe de fitopatogeni (virusuri, micoplasme, bacterii,
ciuperci) şi simptomele produse de aceştia în procesul de îmbolnăvire la plante.

13.1. Principalele grupe de fitopatogeni

a) Virusurile fitopatogene
Virusurile fitopatogene sunt sisteme acelulare, submicroscopice, alcătuite dintr-un acid
nucleic (ARN sau ADN) şi proteină, care trăiesc şi se înmulţesc numai în celula vie a plantei gazdă,
fiind paraziţi intracelulari.
Bolile produse de acestea plantelor se numesc viroze.
Din punct de vedere economic cele mai importante viroze, pentru România, sunt:
- mozaicul tomatelor – Tobacco mosaic virus in tomato;
- filozitatea tomatelor – Cucumber mosaic virus in tomato;
- piticirea şi îndesirea ardeiului – Cucumber mosaic virus in pepper;
- mozaicul castraveţilor – Cucumber mosaic virus;
- mozaicul X al cartofului – Potato virus X;
- stricul cartofului – Potato virus Y;
- mozaicul comun al fasolei – Bean common mosaic virus;
- vărsatul prunelor – Plum-pox virus;
- scurt nodarea viţei-de-vie – Grapevine vein mosaic virus;
- încreţirea frunzelor la căpşun – Strawberry crinkle virus;
- rizomania sfeclei – Beet yellow vein virus;
- mozaicul tutunului – Tobacco mosaic virus;
- mozaicul european al porumbului şi striaţia ruginia a sorgului – European maise mosaic
virus;
- piticirea galbenă a orzului – Barley yellow dwarf virus;
- mozaicul dungat al grâului – Wheat streak mosaic virus, şi altele.

b) Micoplasme fitopatogene
Micoplasmele fitopatogene sunt un grup de microorganisme procariote, unicelulare lipsite
de perete celular, pleumorfe (iau forma spaţiului disponibil), ce produc boli la plante numite
micoplasmoze.
Principalele micoplasmoze cu importanţă economică sunt:
- proliferarea mărului;
- proliferarea şi aspermia cepei;
- stolburul solanaceelor;
- îngălbenirea şi piticirea cerealelor;
- filodia trifoiului etc.

c) Bacterile fitopatogene
Bacteriile fitopatogene sunt microorganisme celulare de tip procariot, au formă de bastonaş,
având lungimea de 0,6 - 4,0 μm şi lăţimea de 0,3 - 1,4 μm, produc boli numite bacterioze.

147
 Cele mai păgubitoare bacterioze sunt:
- nervaţiunea neagră a frunzelor de crucifere – Xanthomonas campestris pv. campestris;
- arsura bacteriană a fasolei – Xanthomonas campestris pv. phaseoli;
- arsura bacteriană a nucului – Xanthomonas campestris pv. juglandis;
- arsura bacteriană a mazării – Pseudomonas syringae pv. pisi;
- arsura bacteriană la soia – Pseudomonas syringae pv. glycinea;
- arsura aureolată a fasolei – Pseudomonas syringae pv. phaseolicola;
- pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi – Pseudomonas lachrymans;
- râia tuberobulbilor de gladiole – Pseudomonas marginata;
- cancerul bacterian – Agrobacterium tumefaciens;
- focul bacterian al rozaceelor – Erwinia amylovora;
- înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof – Erwinia
carotovora pv. atroseptica şi Erwinia carotovora pv. carotovora;
- putregaiul umed al bulbilor de ceapă – Erwinia carotovora pv. carotovora;
- putregaiul umed al morcovului – Erwinia carotovora pv. carotovora;
- râia comună a tuberculilor de cartof – Streptomyces scabies;
- ofilirea bacteriană a tomatelor – Clavibacter michiganensis pv. michiganensis
(Corynebacterium michiganense pv. michiganense) ş.a.

d) Ciuperci fitopatogene
Ciupercile fitopatogene sunt organisme inferioare, lipsite de clorofilă, care produc boli la
plante cunoscute sub numele de micoze (mykes (gr.) = ciupercă). În prezent, se consideră că peste
10 000 de specii de ciuperci produc boli la plante (Agrios G., 1997).
După simptomele întâlnite pe plante avem:
1.) mănări – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Phytophthora, Plasmopara,
Peronospora, Peronoplasmopara (Pseudoperonospora), Bremia.
Ex. Phytophthora infestans – mana tomatelor şi cartofului;
Plasmopara viticola – mana viţei de vie.
2.) făinări – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Sphaerotheca, Erysiphe,
Podosphaera, Uncinula, Leveillula, Phyllactinia, Microsphaera.
Ex. Sphaerotheca pannosa var. persicae – făinarea piersicului;
Uncinula necator – făinarea viţei-de-vie.
3.) pătări şi antracnoze – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Polystigma,
Gnomonia, Mycosphaerella, Venturia, Fabraea, Blumeriella, Septoria, Colletotrichum,
Alternaria, ş.a.
Ex. Venturia inaequalis – pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor şi rapănul ramurilor de măr;
Blumeriella jaapii – pătarea purpurie a fruzelor de cireş (antracnoza frunzelor de cireş)
Colletotrichum lindemuthianum – antracnoza fasolei;
Septoria lycopersici – pătarea albă a frunzelor de tomate (septorioza tomatelor);
Alternaria alternata – pătarea neagră a frunzelor de tomate (alternarioza tomatelor).
4.) putregaiuri – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Sclerotinia, Monilinia,
Botryotinia, Botrytis.
Ex. Sclerotinia sclerotiorum – putregaiul alb al plantelor (tomate, morcov, castraveţi,
floarea-soarelui, soia etc.);
Monilinia fructigena – putregaiul brun al fructelor seminţoase (monilioza seminţoaselor);
Botryotinia fuckeliana – putregaiul cenuşiu al strugurilor;
Botrytis cinerea – putregaiul cenuşiu al tomatelor.
5.) tăciuni – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Ustilago, Sphacelotheca.
Ex. Ustilago tritici – tăciunele zburător al grâului;
Ustilago hordei – tăciunele îmbrăcat al orzului;
Sphacelotheca reiliana – tăciunele inflorescenţelor de porumb.

148
 6.) măluri – produse de ciuperci ce aparţin genului Tilletia.
Ex. Tilletia tritici, Tilletia triticoides, Tilletia foetida, Tilletia intermedia – mălura
comună a grâului.
7.) rugini – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Uromyces, Puccinia,
Tranzschelia, Gymnosporangium, Phragmidium.
Ex. Uromyces phaseoli – rugina fasolei;
Puccinia horiana – rugina crizantemei;
Phragmidium mucronatum – rugina trandafirului.
8.) ciuruiri – produse de ciuperci ce aparţin genului Stigmina.
Ex. Stigmina carpophila – ciuruirea frunzelor la speciile pomicole sâmburoase.
9.) ofiliri – produse de ciuperci ce aparţin următoarelor genuri: Fusarium, Verticillium.
Ex. Fusarium dianthi – ofilirea fuzariană a garoafelor (fuzarioza garoafelor);
Fusarium coeruleum – putregaiul uscat al tuberculilor de cartof;
Verticillium dahliae – verticilioza la ardei, vinete, tomate, bumbac, castraveţi etc.

13.2. Simptome specifice bolilor plantelor

Toate modificările vizibile şi invizibile, de aspect şi funcţii ale plantelor infectate de către
virusuri, micoplasme, bacterii şi ciuperci, constituie simptomele bolilor.
Observarea simptomelor se poate efectua cu ochiul liber, cu lupa de mână sau cu lupa
binoculară după cum simptomele sunt mai mult sau mai puţin evidente.
Principalele simptome sunt:
Pătarea – este simptomul cel mai des întâlnit atât la viroze, bacterioze cât şi la micoze.
Petele apar, de regulă pe părţile aeriene ale plantelor, frunze, lăstari, tulpini, fructe etc., şi pot avea
diferite culori.
Culoarea petelor poate rămâne neschimbată cum este cazul petelor de decolorare produse
de diferite virusuri (ex. Mozaicul cucurbitaceelor – Cucumber mosaic virus sau Vărsatul prunelor –
Plum-pox virus) sau se schimbă, evoluând spre galben-bruniu, brun-roşietic sau brun-negricios,
când petele se transformă în arsuri, exemplu arsura comună a fasolei (Xanthomonas phaseoli),
unde petele gălbui de pe frunze se brunifică treptat, de la centru spre periferie.
O situaţie similară apare şi în cazul micozelor de tipul mănărilor, exemplu mana viţei de vie
(Plasmopara viticola) unde petele verzi gălbui, ce apar în prima fază a bolii, numite şi „pete
untdelemnii”, devin brun roşietice în faza a doua, numită „faza de arsuri”. În cazul mănărilor pe
partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor de decolorare, se mai poate observa prezenţa unui
puf albicios, cenuşiu sau violaceu (fructificaţiile ciupercii).
La multe micoze denumirea bolilor a fost determinată de culoarea petelor, care poate fi:
- roşie – ex. pătarea roşie la frunzele de prun (Polystigma rubrum).
- cafenie – ex. pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor de măr (Venturia inequalis).
- neagră - ex. pătarea neagră a frunzelor de trandafir (Fabraea rosae).
Petele pot fi difuze, ex. mana castraveţilor (Pseudoperonospora cubensis) sau bine
conturate, fiind delimitate de o margine evidentă, mai închisă la culoare, ex. septorioza tomatelor
(Septoria lycopersici).
În funcţie de dimensiuni şi formă întâlnim pete:
- mici – 2 - 4 mm în diametru - Septoria viticola (septorioza viţei de vie).
- mijlocii – 5 - 8 mm în diametru - Venturia pirina (pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor şi
rapănul ramurilor la păr).
- mari – ajungând până la 15 cm în lungime – Helminthosporium turcicum (pătarea cenuşie a
frunzelor de porumb).
- circulare – septorioza părului (Septoria pirina).
- colţuroase – pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi (Pseudomonas lachrymans).
149
 - alungite – cele situate pe tulpini.
- sub formă de liniuţe – dungarea galbenă a cepei (Onion yellow dwarf virus).
Uneori, una şi aceeaşi boală se poate manifesta prin pete de forme diferite, ex. pe frunzele de
prun atacate de Plum-pox virus se găsesc pete de decolorare sub formă de benzi, circulare sau
semicirculare.
Pete cu aspect pâslos, albicioase-cenuşii, se întâlnesc şi în cazul bolilor numite făinări,
produse de ciupercile din Ordinul Erysiphales.
Pe frunzele de grâu, făinarea (Erysiphe graminis), este reprezentată de pâsle
miceliene dense, sub formă de pete, pe când la viţa-de-vie - făinarea produsă de ciuperca
Uncinula necator apare ca o pâslă albicioasă fină, abia vizibilă la suprafaţa frunzelor sau a
boabelor.
Necrozele sunt porţiuni mai mari sau mai mici de ţesut mortificat. Necrozele pot fi
localizate sau generalizate. Necroze generalizate întâlnim în cazul virozei cartofului produsă de
virusul Potato virus y sau pe frunzele de cartof cu atac de mană (Phytophthora infestans).
Pustulele sunt caracteristice ruginilor - boli produse de ciupercile uredinale. Sunt
alcătuite din grămezi de spori, punctiforme, ovale şi liniare, care la început sunt acoperite de
epidermă, dar aceasta, ulterior, se rupe. Pustulele pot avea diferite culori (galbenă, brună,
neagră), în funcţie de sporii din care este alcătuită. Pustule punctiforme se găsesc pe
frunzele de fasole atacate de ciuperca Uromyces phaseoli (produce rugina la fasole), iar
pustule liniare întâlnim în cazul bolii rugina neagră a grâului (Puccinia graminis).
Hipertrofii şi hiperplazii apar în urma creşterii sau înmulţirii exagerate a celulelor
parenchimatice sub acţiunea agenţilor patogeni. Ex. cancerul bacterian al rădăcinilor pomilor
fructiferi – Agrobacterium tumefaciens, hernia rădăcinilor de crucifere – Plasmodiophora brasicae.
Atrofiile se manifestă printr-o slabă dezvoltare a unor organe sau chiar a plantelor. Ex.
filozitatea tomatelor (Cucumber mosaic virus in tomato).
Putregaiurile apar pe rădăcini, tulpini şi fructe, fiind produse de bacterii şi ciuperci.
După consistenţa organului afectat şi în raport cu condiţiile climatice din câmp sau din
depozite, putregaiurile pot fi umede (umiditate atmosferică ridicată) şi uscate (umiditate atmosferică
scăzută).
Putregai umed întâlnim în cazul tuberculilor de cartof atacaţi de bacteria Erwinia carotovora
pv. carotovora sau la fructele de seminţoase atacate de ciuperca Monilinia fructigena (putregaiul
brun al fructelor).
Putregaiul uscat este frecvent întâlnit pe tuberculii de cartof atacaţi de ciuperca Fusarium
coerulem (mai ales în silozuri, spre primăvară).
Ofilirea şi veştejirea poate fi de natură fiziologică sau parazitară. Ofilirea parazitară este
ireversibilă şi este produsă de diferiţi agenţi patogeni (bacterii, ciuperci). Acestea se pot dezvolta în
interiorul vaselor pe care le obturează, împiedicând circulaţia normală a sevei brute în plantă, ca la
ofilirea bacteriană a tomatelor produsă de Clavibacter michiganensis pv. michiganensis
(traheobacterioză) sau ofilirea micotică a tomatelor produsă de Fusarium oxysporum f.sp.
lycopersici (traheomicoză).
În alte cazuri, parazitul consumă apa din planta gazdă cauzând ofilirea acesteia, aşa cum se
întâmplă la plantele de lucernă atacate de cuscută (plantă antofită).
Simptomul de ofilire apare de multe ori şi datorită distrugerii rădăcinilor de către patogeni.
O astfel de ofilire provoacă ciuperca Plasmodiophora brassicae, care cauzează hipertrofierea
rădăcinilor de crucifere.
Ciuruirea frunzelor, simptom caracteristic atacului unor ciuperci şi bacterii, ce apare ca
urmare a distrugerii ţesuturilor din zona de atac. În cele din urmă ţesutul atacat se mortifică, se
desprinde şi cade, frunza rămânând ciuruită. O ciuruire tipică a frunzelor se întâlneşte la
sâmburoase (cireş, vişin, prun, cais etc.) atunci când sunt atacate de ciuperca Stigmina carpophilla,
boala numindu-se chiar ciuruirea micotică a frunzelor.

150
 Distrugerea şi înlocuirea unor organe. Majoritatea agenţilor patogeni distrug ţesuturile
atacate, astfel, ciuperca Plasmopara viticola distruge parţial sau total frunzele, boabele tinere etc.
Ciuperca Monilinia laxa poate să distrugă complet florile de vişin, cireş, cais, prun etc.
Unii patogeni pot distruge total organele atacate, înlocuindu-le cu fructificaţiile lor. Aşa se
întâmplă, în cazul atacului ciupercilor ustilaginale care produc boli numite tăciuni, cum sunt
Ustilago nuda, Ustilago nigra, Ustilago hordei, Ustilago tritici, care distrug spicele de orz şi grâu,
transformându-le, parţial sau total într-o masă negricioasă de spori (clamidospori). La speciile de
Tilletia, care produc măluri, clamidosporii înlocuiesc numai endospermul bobului (ex.Tilletia tritici
care provoacă mălura comună a grâului). În cazul atacului ciupercii Claviceps purpurea boabele de
secară sunt distruse şi înlocuite de scleroţi, organe de rezistenţă ale ciupercii, de unde şi denumirea
bolii de cornul sau pintenul secarei.
Deformarea organelor. Patogenii pot să deformeze mai mult sau mai puţin unele organe
atacate. Astfel virusul Bean common mosaic virus produce o deformare (încreţire) a frunzelor de
fasole, iar virusul Potato leaf roll virus produce o răsucire a marginilor frunzelor către faţa
superioară la cartof; ciuperca Taphrina deformans deformează frunzele de piersic (băşicarea) etc.
Modificarea habitusului plantelor. Unii patogeni produc modificări interne (biochimice,
fiziologice) atât de puternice, încât schimbă habitusului plantei, ducând de cele mai multe ori, la
piticire (nanism) şi îndesirea frunzelor. Reducerea taliei plantelor de fasole este provocată de virusul
Bean common mosaic virus. Nanismul este întâlnit şi la plantele la ardei atacate de Cucumber
mosaic virus in pepper, care produce piticirea şi îndesirea ardeiului, la floarea soarelui atacată de
ciuperca Plasmopara helianthi.

Rezumat

Principalii agenţi fitopatogeni sunt: virusurile, micoplasmele, bacteriile şi ciupercile. În

urma acţiunii agenţilor patogeni asupra plantelor acestea suferă o serie de modificări vizibile şi
invizibile, de aspect şi funcţii, constituindu-se în simptome. Cunoaşterea principalelor simptome
specifice bolilor plantelor prezintă importanţă practică deosebită, ajutând la luarea unei decizii
corecte pentru combaterea agentului cauzal al bolii.

Întrebări recapitulative

1. Ce este fitopatologia?
2. Enumeraţi principalele grupe de fitopatogeni.
3. Enumeraţi simptomele bolilor plantelor.
4. Ce sunt simptomele bolilor plantelor?
5. Cum se pot observa simptomele bolilor plantelor?
6. Daţi 5 exemple de viroze.
7. Daţi 3 exemple de micoplasmoze.
8. Daţi 5 exemple de bacterioze.
9. Daţi 7 exemple de micoze.

151
 Capitolul 14
PRINCIPALELE PRODUSE FOLOSITE PENTRU
COMBATEREA BOLILOR PLANTELOR

Cuvinte cheie: produs comercial, substanţă activă, doză, concentraţie, DL 50

Obiective: Cunoaşterea mijloacelor de combatere a principalilor agenţi patogeni ce produc boli
plantelor cultivate este absolut necesară pentru tinerii absolvenţi, precum şi clasificarea
şi caracterizarea acestora.

Clasificarea produselor folosite în combaterea bolilor plantelor se poate face după mai multe
criterii:
1). După patogenii împotriva cărora se folosesc, produsele pot fi:
- virusocide (folosite pentru combaterea virusurilor);
- bactericide (eficace pentru combaterea bacteriilor);
- fungicide (folosite pentru combaterea ciupercilor fitopatogene).
În acest curs vom denumi fungicide toate produsele chimice şi biologice folosite în
combaterea fitopatogenilor (virusuri, bacterii, ciuperci).
2). După modul de acţiune, deosebim:
- fungicide de contact, care acţionează asupra fitopatogenilor, atunci când vin în contact cu
aceştia, mai precis înainte de pătrunderea acestora în plantă şi producerea infecţiei. Aceste fungicide
au efect preventiv, tratamentele se repetă la o săptămână, dacă nu a plouat, între timp, dacă plouă,
tratamentul se repetă după fiecare ploaie. La aplicarea tratamentelor cu fungicide de contact, mai
ales în cazul mănărilor trebuie avut grijă, ca produsul chimic să vină în contact cu patogenul, ştiut
fiind faptul că în cazul acestor boli fructificaţiile ciupercii se găsesc pe partea inferioară a frunzei
(trebuie ca tratamentul să fie efectuat de jos în sus);
- fungicide sistemice care sunt absorbite în plantă imediat după aplicare şi, intrând în vasele
conducătoare (frecvent în xilem, rar în floem), asigură distrugerea fitopatogenilor sau stopează
activitatea distructivă a acestora, şi se translocă în tinerii lăstari, pe care îi protejează. Aceste
fungicide au efectiv preventiv şi curativ, şi asigură o protecţie de până la 15 zile.
3). După forma de condiţionare, fungicidele se pot prezenta ca:
- pulbere muiabilă (PU = WP (wetable powder));
- pulbere solubilă în apă (PS = SP);
- concentrat emulsionabil (CE = EC);
- concentrat solubil în apă (CS = SL);
- suspensie concentrată (SC);
- pulbere pentru prăfuit (PP = DP);
- pulbere pentru tratarea seminţelor (PTS = DS);
- lichid pentru tratamente cu volum ultraredus (VUR = UL);
- suspensie pentru tratamente cu volum ultraredus (SVUR = SU);
- pastă (PA);
- granule (G), granule dispersabile (GD = WG) etc.
4). După compoziţia chimică, produsele folosite în combaterea bolilor se grupează astfel:
- fungicide anorganice (pe bază de cupru, pe bază de sulf etc.);
- fungicide organo-minerale (organostanice);
- fungicide organice;
- fungicide biologice.
5). În funcţie de doza letală 50 % (DL 50) oral acută a substanţei active, se clasifică în patru
grupe de toxicitate:
- Grupa a I-a: produse extrem de toxice, având DL 50 până la 50 mg/kg corp;

152
 - Grupa a II-a: produse puternic toxice, având DL 50 între 50 şi 200 mg/kg corp;
- Grupa a III-a: produse moderat toxice, cu DL 50 între 201 şi 1000 mg/kg corp;
- Grupa a IV-a: produse cu toxicitate redusă, cu DL 50 peste 1000 mg/kg corp.
Prin DL 50 se înţelege doza unică de substanţă activă, exprimată în mg/kg corp, care,
administrată oral la şobolanii albi – masculi şi femele – supuşi în prealabil la un post de 24 ore,
provoacă moartea la 50 % din lotul experimental, în cursul perioadei de observaţie de 14 zile.
Produsul comercial (p.c.) conţine substanţa activă (principiul activ) în amestec cu
substanţe auxiliare.
Substanţa activă (s.a.) sau principiul activ este substanţa care acţionează asupra
fitopatogenului, determinând eficacitatea produsului.
Concentraţia este cantitatea de substanţă activă sau de produs comercial conţinută într-o
unitate de volum sau de masă a unei soluţii sau suspensii şi se poate exprima în kg, litri sau în
procente.
Doza este cantitatea de substanţă activă sau produs comercial aplicată pe unitatea de
suprafaţă (ha) sau volum (tonă).

14.1. Caracterizarea principalelor grupe de fungicide

FUNGICIDE ANORGANICE

a). Pe bază de cupru. Cuprul este foarte toxic pentru bacterii şi ciuperci. Produsele pe bază
de cupru sunt eficace în combaterea patogenilor ce produc mănări, pătări (septorioze, alternarioze,
antracnoze etc.), ciuruiri ale frunzelor şi bacterioze.
Cuprul, mai precis sulfatul de cupru este folosit la prepararea zemei bordeleze.
b). Pe bază de sulf. Sulful se foloseşte de aproape 200 ani în combaterea ciupercilor ce
produc făinări la plante (Erysiphaceae), prin prăfuire şi prin stropire. Mai poate fi folosit pentru
dezinfectarea serelor, magaziilor etc., se arde 30 - 100 g sulf/m3.
Acţiunea fungicidă a sulfului depinde de temperatură: la 25 – 30o C acţionează energic, sub
18 - 20oC devine inactiv, iar la temperaturi de peste 30oC devine fitotoxic, adică produce arsuri
plantelor. Soiurile de viţă de vie cu boabe roşii nu suportă sulful (Popescu Gh., 1993).
Sulful este folosit pentru prepararea următoarelor soluţii pentru stropit: zeamă sulfocalcică şi
polisulfură de bariu.

FUNGICIDE ORGANO-METALICE

a). Compuşii organo-mercurici. Sunt produse cu toxicitate ridicată, s-au folosit o lungă
perioadă de timp, mai ales pentru tratarea seminţelor de cereale, legume, plante tehnice etc.
În România a fost interzisă folosirea lor, începând din anul 1995 (Gheorghieş C. şi Cristea
Stelica, 2001).
b). Compuşii organo-stanici. Sunt produse încadrate în grupa a II-a sau a III-a de toxicitate,
în funcţie de conţinutul în substanţă activă.
Se utilizează în combaterea manei cartofului şi a cercosporiozei sfeclei, în doză de 0,36 kg
s.a./ha, concentraţia: 0,1 - 0,2 %.
Nu sunt toxice pentru albine şi pot fi folosite pentru combaterea algelor din orezării.

FUNGICIDE ORGANICE DE SINTEZĂ

Principalele grupe de substanţe organice, care se folosesc în prevenirea şi combaterea bolilor

plantelor sunt:

153
 I). FUNGICIDE DE CONTACT

1). Derivaţi ai tiramului

a). Tiuramul. La noi în ţară sunt omologate mai multe produse din această grupă şi anume:
Thiram 80 WP, Tiradin 500 SC, Tiradin 70 PUS, Tiuram 75 PU. Se folosesc pentru tratarea
seminţelor de porumb, sfeclă, fasole, legume etc. dar şi pentru tratamente foliare pentru combaterea
ciupercilor ce produc pătări, ciuruiri, băşicări etc. Se folosesc în concentraţie de 0,2 - 0,3 %. Sunt
produse cu toxicitate medie (grupa a III-a).
Intră în compoziţia a numeroase produse mixte (în combinaţie cu tiofanat metilul – Tiramet,
cu Carboxina – Vitavax 200 etc.).
Produsul Tiuram 75 PU aplicat în concentraţie de 2 - 3 %, pe trunchiul pomilor,
îndepărtează rozătoarele (Gheorghieş C. şi Cristea Stelica, 2001).
b). Metiramul este substanţa activă a produselor comerciale Polyram combi, Polyram DF.
Se foloseşte cu succes în combaterea ciupercilor, ce produc mănări la viţa de vie şi legume, în
concentraţie de 0,2 - 0,25 %. Are acţiune şi faţă de ciupercile ce produc rugini. Are toxicitate redusă
(grupa a IV-a).

2). Ditiocarbamaţii
Se folosesc pentru combaterea a numeroase ciuperci ce produc mănări, pătări, rapăn etc., cu
excepţia făinărilor.
Din această grupă fac parte mai multe substanţe active.
a). Mancozeb-ul este principiul activ al mai multor produse comerciale (Dithane M 45,
Nemispor, Dithane 75 EG, Efmanzeb, Vondozeb, Novozir). Aceste produse se folosesc în
concentraţie de 0,2 %. Substanţa mai este folosită la fabricarea produselor complexe (Acrobat MZ,
Curzate super, Galben M, Mancoben, Ridomil MZ, Systhane MZ etc.).
b). Maneb-ul se foloseşte la fabricarea produsului Trimangol 80, folosit în concentraţie de
0,2 %; intră şi în compoziţia unor produse complexe Polyram M, Cuprofix M (maneb + Cu SO4),
Curzate Man (cimoxanil + maneb), Labilite (tiofanat metil + maneb), Silodor (sulf + maneb).
c). Propineb-ul este principiul activ al produsului Antracol, folosit pentru combaterea
ciupercilor ce produc mănări, pătări, rugini, în concentraţie de 0,2 %. Produsul complex Antracol
BT (propineb + triadimefon) combate simultan mana şi făinarea viţei de vie. Este o substanţă slab
toxică (grupa a IV-a).
d). Ziram-ul este substanţa activă a produsului Ziram 90 WP, care se foloseşte în
concentraţie de 0,25 % (2,5 kg/ha) pentru rapănul la măr şi mana tomatelor.
Intră şi în compoziţia unor produse complexe: Cuprozir (oxiclorură de cupru + ziram),
Systhane Z (ziram + myclobutanil). Este o substanţă slab toxică (grupa a IV-a).
e). Zineb-ul substanţa activă care intră în compoziţia unor produse complexe: Cuprofix Z
(sulfat de cupru + zineb). Are toxicitate redusă (grupa a IV-a).
Toate substanţele active din grupul ditiocarbamaţilor au toxicitate redusă (grupa a IV-a). Se
folosesc în concentraţie de 0,2 %, exceptând Ziramul – 0,25 %.

3). Chinone
Ditianon-ul este substanţa activă a mai multor tipuri de condiţionare a produsului Delan,
folosit pentru combaterea manei viţei de vie şi rapănului la măr. Substanţa este moderat toxică,
grupa a III-a.

4). Derivaţi ai benzenului şi fenolului

a). Clorotalonil. La noi este folosit produsul Bravo cu diferite forme de condiţionare
(tabelul 7), pentru combaterea ciupercilor ce produc mănări, făinări, putregaiuri, pătări, în
concentraţie de 0,15 - 0,25 %. Este o substanţă slab toxică (grupa a IV-a).

154
 b). Dinocap. Substanţa activă a produselor Karathane FN şi Karathane LC, folosite pentru
combaterea ciupercilor ce produc făinări, în concentraţie de 0,1 % şi, respectiv, 0,05 %. Este o
substanţă slab toxică (grupa a IV-a).

5). Dicarboximide
În această grupă se întâlnesc substanţe active de contact, dar sunt şi unele penetrante (nu
sistemice), nu se translocă în lăstarii tineri.
În cadrul acestei grupe avem două diviziuni:
A. Ftalimide
B. Imide ciclice
Ftalmidele (săruri ale acidului ftalic), se folosesc pentru combaterea ciupercilor ce produc
mănări şi pătări, în concentraţie de 0,2 - 0,25 %, cu unele excepţii.
a). Captan-ul, substanţă activă cu eficacitate foarte bună în combaterea ciupercii Venturia
inaequalis (produce rapănul mărului), dar şi a ciupercilor ce produc mănări, putregaiuri etc., se
foloseşte în concentraţie de 0,2 - 0,3 %. Sunt produse pe bază de captan: Orthocid, Merpan,
Captadin. Are toxicitate redusă (grupa a IV-a).
Captanul intră în compoziţia multor produse complexe (Atemi C, Topas C, Systhane C etc.),
produse ce combat în acelaşi timp atât ciuperci ce produc făinări cât şi pe cele ce produc pătări.
b). Folpet-ul este substanţa activă a produselor Folpan 50 WP, Folpan 80 WP, folosite în
concentraţie de 0,2 % şi intră în compoziţia unor produse complexe ca: Mikal (fosetil de aluminiu +
folpet), Cuprofix F (cupru + folpet), Shavit F (triadimenol + folpet). Este o substanţă slab toxică
(grupa a IV-a). Se foloseşte pentru combaterea aceloraşi patogeni ca şi Captanul.
Imidele ciclice se folosesc pentru combaterea ciupercilor ce produc putregaiuri (Ord.
Helotiales).
a). Vinclozolin – substanţă activă de contact şi penetrantă, cu acţiune preventivă şi curativă.
Intră în compoziţia produsului Ronilan folosit pentru combaterea ciupercilor ce produc putregaiuri
la diferite plante de cultură. Intră şi în compoziţia produsului complex Konker (vinclozolin +
carbendazim), utilizat pentru combaterea ciupercilor ce produc boli la floarea-soarelui (1,25 l/ha) şi
a celor ce produc monilioze pomilor fructiferi (0,125 %) şi putregai cenuşiu la viţa de vie (1,5 l/ha).
Substanţa vinclozolin este încadrată în grupa a II-a de toxicitate.
b). Iprodion – are acţiune asupra ciupercilor heloţiale, dar în acelaşi timp şi asupra celor ce
produc alternarioze, ciuruiri şi ofiliri fuzariene plantelor de cultură. Produse pe bază de iprodion:
Rovral 50 PU şi Rovral 50 WP; şi un produs complex: Calidan SC (iprodione + carbendazim),
Rovral TS (iprodione + carbendazim).
Substanţa este slab toxică (grupa a IV-a).
c). Procimidon – substanţă cu acţiune faţă de ciupercile heloţiale, intră în compoziţia
produsului Sumilex. Are toxicitate slabă (grupa a IV-a).

II). FUNGICIDE SISTEMICE

1). Derivaţi ai acidului carbamic şi bendimidazoli

a). Benomil – substanţă activă cu acţiune sistemică, intră în compoziţia produsului
comercial Benlate 50 WP. Acest produs este folosit pentru combaterea făinărilor, rapănului,
putregaiurilor, antracnozelor etc. Este o substanţă slab toxică (grupa a IV-a).
b). Carbendazim – substanţă activă cu acţiune sistemică, intră în compoziţia unor produse
comerciale: Derosal 50 SC, Derosal 50 WP, Bavistin 50 WP, Bavistin DF. Acţionează asupra
aceloraşi grupe de patogeni ca şi precedentul, în plus poate fi folosit pentru combaterea patogenilor
din sol, prin aplicarea tratamentelor la rădăcina plantelor atacate.
c). Tiofanat-metil – substanţă cu proprietăţi sistemice, intră în compoziţia produselor
Topsin M 70 WP, Topsin M ULV, Topsin 70 PU, Metoben 70 PU.

155
 d). Propamocarb – intră în compoziţia următoarelor produse sistemice: Previcur 607 SC,
Proplant 72,2 SL, se foloseşte cu succes în combaterea ciupercilor ce atacă plantele tinere în
răsadniţe.

2). Amine şi Amide

a). Metalaxil – este substanţa activă a produselor sistemice: Apron 35 SD, Apron XL 350
ES, folosite pentru combaterea ciupercilor ce produc mănări, atât în tratamente foliare cât şi la
sămânţă. Intră şi în compoziţia unor produse complexe, în combinaţie cu alte substanţe active.
b). Oxicarboxina – substanţă activă a produselor Plantvax 20 EC, Plantvax 75 WP, folosite
pentru combaterea ruginilor.
c). Benalaxil – substanţă activă a produsului Galben 35 SD, folosit pentru combaterea
ciupercilor ce produc mănări.
d). Cimoxanil – substanţă activă a produsului Curzate 50 WP folosit pentru combaterea
ciupercilor ce produc mănări.

3). Diazine şi heterocicli diverşi

a). Acibenzolar-S-metil – substanţă activă a produsului Bion 50 WG folosit pentru
combaterea făinării grâului, în dozăde 0,06 kg/ha.
b). Pirazofos – substanţă activă a produsului Afugan EC folosit pentru combaterea
făinărilor.
c). Fenarimol – este substanţă activă a produselor sistemice: Rubigan 12 CE, Rubigan 12 EC,
folosite cu predilecţie în combaterea ciupercilor ce produc făinări şi pătări.
d). Fenpropimorf – substanţă activă a produsului Corbel EC, folosit pentru combaterea
patogenilor ce produc boli la grâu, în doză de 0,06 kg/ha.
e). Trimorfamid – substanţă activă a produsului Fademorf 20 CE folosit pentru combaterea
făinărilor la pomii fructiferi.
f). Imazalil – substanţă activă a produsului Magnate 50 ECNA folosit pentru combaterea
putregaiurilor merelor în depozit, în concentraţie de 0,09 %.

4). Triazoli şi imidazoli

Această grupă cuprinde substanţe active ce acţionează asupra ciupercilor ce produc rugini,
făinări, pătări, nu asupra celor ce produc mănări.
Substanţele active din această grupă sunt încadrate în grupa a IV-a de toxicitate cu excepţia
următoarelor produse: Bayleton 25 WP, Trifmin 30 WP şi Kitazin 48 EC încadrate în grupa a III-a,
fie ca urmare a naturii substanţei active, fie datorită ponderii mari a acesteia în masa produsului
(ex.: Bayleton 25 WP, grupa a III-a, iar Bayleton 5 PU şi Bayleton 5 WP, grupa a IV-a).

5). Diverse
În această grupă sunt cuprinse numeroase fungicide, având ca substanţe active dintre cele
mai diferite, precum: fosetil de aluminiu, ciprodinil, quinoxifen, dodine, tolifluanid,
azoxistrobin etc.

AMESTECURI
De cele mai multe ori este nevoie să se combată în acelaşi timp mai mulţi agenţi fitopatogeni
pentru a reduce costul tratamentelor (carburanţi, apă, mână de lucru), în acelaşi timp evitându-se şi
tasarea solului, ca urmare a trecerilor repetate cu utilajele respective. Prin urmare, au fost obţinute
unele produse ce conţin două sau mai multe substanţe active, numite simplu amestecuri.

ANTIBIOTICE
În România, sunt omologate şi se folosesc antibioticele: Kasumin 2L, Kasumin 2WP şi
Validacin 3S.

156
 PRODUSE BIOLOGICE
Sunt omologate pentru a fi folosite două produse: Trichosemin 25 PTS şi Trichodex 25 WP.

Rezumat

În zilele noastre, ca urmare a creşterii populaţiei, este necesară obţinerea unei cantităţi de
alimente din ce în ce mai mare, dar de pe aceeaşi suprafaţă agricolă. Un rol important în reducerea
recoltelor îl au agenţii fitopatogeni, care «dijmuiesc» de cele mai multe ori culturile agricole, de
aceea folosirea diferitelor mijloace de combatere a acestora este absolut necesară. Aplicarea
tratamentelor se va face respectând concentraţiile şi dozele avizate, precum şi cu respectarea
timpului de pauză. Tratamentele se vor efectua fie cu produse de contact, fie cu produse sistemice.

Întrebări recapitulative

1. Criteriile de clasificare a produselor folosite pentru combaterea bolilor plantelor (a agenţilor

fitopatogeni)?
2. Ce este DL 50?
3. Ce este doza?
4. Ce este concentraţia?
5. Ce numim produs comercial?
6. Ce este substanţa activă?
7. Enumeraţi câte 5 produse de contact şi câte 5 produse sistemice folosite pentru combaterea
agenţilor ce produc:
a) mănări;
b) făinări;
c) putregaiuri;
d) pătări.

157
 Capitolul 15
MĂSURI GENERALE DE PROTECŢIA MUNCII LA DEPOZITAREA,
TRANSPORTUL ŞI UTILIZAREA PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR
ŞI PREVENIREA POLUĂRII PRODUSELOR AGRICOLE

Cuvinte cheie: protecţia muncii, poluare, limită maximă admisibilă, interval de pauză
Obiective: Conştientizarea viitorilor specialişti faţă de riscul pe care îl implică nerespectarea
măsurilor de protecţia muncii la depozitarea, transportul şi utilizarea produselor de uz
fitosanitar, precum şi a dozelor, concentraţiilor, şi a timpului de pauză stabilite pentru
fiecare produs chimic.

15.1. Măsuri generale de protecţia muncii la depozitarea, transportul

şi utilizarea produselor de uz fitosanitar

Pe teritoriul României se fabrică, se comercializează şi se utilizează, pentru combaterea

bolilor plantelor cultivate, numai produsele de uz fitosanitar omologate de Comisia
Interministerială pentru Omologarea produselor de uz fitosanitar, care este organizată şi
funcţionează în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei nr. 4/1995. Potrivit dispoziţiilor legale în
vigoare, numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, spaţii şi mijloace de producţie
şi transport, pot fabrica, ambala şi reambala produse de uz fitosanitar, pot efectua importuri şi
distribui astfel de produse. Este interzisă promovarea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar care nu
sunt omologate pentru a fi folosite pe teritoriul României, precum şi folosirea acestora în alte
scopuri decât cele pentru care au fost omologate.
Numai specialiştii care au “certificat de atestare profesională” în care se menţionează că
au competenţa şi experienţa să lucreze cu produse chimice încadrate în grupele I şi II de toxicitate
pot fi angajaţi de agenţii economici autorizaţi să lucreze cu astfel de produse.
La lucrările cu produse chimice vor fi folosite persoane care au avizul medicului, nu vor fi
folosiţi: minori, femei gravide sau care alăptează, persoane care prezintă răni deschise, care suferă
de boli de plămâni, ficat, inimă, sunt dependente de alcool.
Personalul implicat în lucrul cu produsele de uz fitosanitar va fi instruit în momentul
angajării şi periodic (la începutul fiecărui sezon de tratamente, la folosirea unor produse noi etc.).
În timpul lucrului cu produse chimice este interzis cu desăvârşire consumul de alcool.
În timpul efectuării tratamentelor sau manipulării produselor de uz fitosanitar tot personalul
implicat în astfel de acţiuni va fi echipat corespunzător, cu haine de protecţie (salopetă, şorţ,
pelerină cu glugă, mănuşi de protecţie, cizme de cauciuc, ochelari de protecţie sau mască,
pantalonul se va purta pe deasupra cizmei).
Depozitarea produselor de uz fitosanitar se face în depozite situate la minim 100 m faţă
de locuinţe, grajduri, depozite de furaje, ape.
Depozitul trebuie să aibă mai multe încăperi (minim trei) destinate numai pentru depozitarea
produselor de uz fitosanitar: o încăpere pentru produsele condiţionate sub formă de pulbere, una
prevăzută cu aerisire şi fără instalaţie electrică pentru produsele emulsionabile şi o a treia încăpere
în care să fie biroul magazionerului, să se păstreze registrele, echipamentul de protecţie şi neapărat
o trusă de prim ajutor.
Produsele vor fi aranjate după conţinut şi toxicitate, marcându-se informaţiile utile pe tăbliţe
uşor vizibile.
Magazionerul are obligaţia de a ţine evidenţa intrărilor şi ieşirilor de produse chimice într-un
registru, mai ales a celor din grupele I şi II de toxicitate, pentru care va avea un registru special. Nu

158
va furniza produse de uz fitosanitar în ambalaje folosite în alimentaţie, pentru evitarea producerii
unor accidente nedorite.
În timpul transportului ambalajele cu pesticide vor fi manipulate cu grijă, în vehicule vor
fi aşternute paie sau talaj, care vor fi distruse prin ardere după terminarea lucrului. În vehicul nu vor
circula alte persoane decât cele autorizate, nici nu vor fi transportate alte materiale (obiecte,
alimente, furaje etc.).
Prepararea soluţiilor pentru stropit se va face în locuri special amenajate, după care este
obligatorie strângerea ambalajelor, care fie se vor returna la magazie, fie vor fi distruse şi îngropate
sau arse. Ambalajele produselor de uz fitosanitar nu vor fi folosite în alte scopuri decât cele pentru
care au fost confecţionate şi nici ambalajele care au altă destinaţie nu vor fi folosite pentru
ambalarea produselor de uz fitosanitar.
Tratamentul seminţelor se va face în şoproane. Sămânţa tratată se va ţine sub cheie, de
asemenea, mare atenţie în cazul seminţelor tratate cu produse de uz fitosanitar din grupele I şi II de
toxicitate. La încheierea lucrului seminţele tratate, căzute vor fi adunate.
Vor fi anunţate cu 5 zile înainte de efectuarea tratamentelor cu produse toxice pentru om,
animale şi albine, primăria din localităţile învecinate, apicultorii din zonă (pentru a-şi închide
albinele), unităţile piscicole şi de gospodărirea apelor, unitatea sanitară apropiată.
Timpul de lucru cu produse de uz fitosanitar să nu fie mai mare de 6 ore, pentru fiecare
muncitor. În timpul lucrului muncitorilor le este interzis să mănânce, să bea şi să fumeze, toate
acestea sunt permise în pauză, în locuri special amenajate, la umbră, după ce în prealabil s-au spălat
pe mâini şi pe faţă cu apă şi săpun.
Parcelele tratate vor fi marcate cu tăbliţe de avertizare: „TEREN OTRĂVIT”,
„PĂŞUNATUL INTERZIS”, având grijă să fie menţionat intervalul de pauză (2 - 4 săptămâni).
Dacă produsul cu care a fost efectuat tratamentul este extrem de toxic va fi instituită o patrulă
pentru paza parcelei respective, iar timp de 3 zile va fi interzisă pătrunderea pentru alte lucrări, în
parcela respectivă.
Este interzisă aplicarea cu mijloace avio a produselor chimice încadrate în grupele I şi II de
toxicitate.
Când se efectuează dezinfectarea pământului în sere, cu produse fumigante, muncitorii
vor purta mască de gaze, cizme de cauciuc şi mănuşi, toate în perfectă stare de folosire.
În timpul lucrului cu produse de uz fitosanitar conducătorul locului de muncă are
obligativitatea de a verifica starea de sănătate a muncitorilor. La cel mai mic semn de intoxicaţie
(greaţă, ameţeală, iritarea ochilor, tuse, congestionarea feţei, înroşirea pielii etc.), persoana
respectivă va fi scoasă în afara zonei de lucru şi aşezată la umbră. După care i se va acorda primul
ajutor, după care va fi transportată la cea mai apropiată unitate sanitară, însoţitorul acesteia având
asupra sa eticheta sau ambalajul produsului folosit în timpul lucrului.
Conducătorul locului de muncă (conducător de unitate, fermier, proprietar etc.) răspunde de
protecţia muncitorilor şi a vizitatorilor (elevi, studenţi aflaţi în practică etc.).

15.2. Măsuri generale pentru prevenirea poluării produselor agricole

În urma aplicării tratamentelor chimice părţile tratate ale plantei sunt protejate de atacul
diferiţilor agenţi fitopatogeni, dar în acelaşi timp se constată apariţia unor reziduuri ale substanţelor
de uz fitosanitar folosite în produsele alimentare vegetale (legume, fructe etc.) sau animale (ca
urmare a hrănirii animalelor cu furaje poluate chimic).
Prin reglementări legale s-a hotărât că prezenţa unor cantităţi foarte mici de reziduuri este
uneori inevitabilă, şi ca urmare a fost stabilită pentru fiecare substanţă activă în parte şi în funcţie de
produsul agricol în cauză, cantitatea maximă de reziduuri admisă (de ordinul miligramelor) raportat
la kilogramul de produs agricol. Limitele maxime admisibile (L.M.A.) sunt stabilite pentru fiecare
produs de uz fitosanitar şi pentru fiecare produs agricol.
159
 Pentru reducerea cantităţilor de reziduuri în produsele agricole trebuie respectate
următoarele:
- în funcţie de faza de dezvoltare a plantei va fi ales produsul de uz fitosanitar (în funcţie de
timpul rămas până la recoltare);
- tratamentele se vor efectua numai la avertizare;
- alternarea tratamentelor cu produse din diferite grupe chimice;
- se vor respecta dozele şi concentraţiile stabilite pentru fiecare produs în parte;
- pentru ultimul tratament se vor alege produse cu toxicitate redusă şi cu remanenţă redusă;
- va fi respectat cu stricteţe “timpul de pauză” sau “intervalul de pauză”. Timpul de
pauză reprezintă perioada în zile de la efectuarea ultimului tratament şi până la recoltare. Acesta
este stabilit pentru fiecare produs de uz fitosanitar, pentru fiecare cultură şi în funcţie de destinaţia
produsului agricol respectiv (sămânţă, consum în stare proaspătă, vinificare, păstrare peste iarnă
etc.). Timpul de pauză este stabilit în corelaţie cu viteza de descompunere a substanţei chimice
utilizate (vezi coloana nr.6, din tabelele cu produse chimice);
- nu va fi depăşită doza de adeziv din soluţiile pentru stropit fiindcă acest fapt duce la
creşterea cantităţilor de reziduuri în recoltă.
În viitor, se preconizează renunţarea pe cât posibil la produsele cu toxicitate mare şi puternic
remanente, şi înlocuirea acestora cu produse biologice.

Rezumat

Tinerii specialişti trebuie să fie conştienţi de riscul pe care îl presupune nerespectarea unor
măsuri de protecţia muncii, simple şi la îndemâna oricui, putându-se produce accidente grave
soldate cu pierderi materiale şi uneori chiar umane. De asemenea, nerespectarea, la efectuarea
tratamentelor, a dozelor, a concentraţiilor şi a timpului de pauză, stabilite pentru fiecare produs
chimic în parte, poate duce la poluarea produselor agricole, făcându-le improprii pentru consum, şi
a mediului ambiant. Tratamentele vor fi efectuate la avertizare, şi dacă este posibil, cu produse
biologice sau cu produse chimice slab toxice şi cu remanenţă redusă.

Întrebări recapitulative

1. Când se efectuează instruirea personalului ce participă la tratamente?

2. Cine nu are voie să participe la lucrările cu produse de uz fitosanitar?
3. Ce nu este permis să se facă în timpul tratamentelor chimice?
4. Cu mijloace avio nu se pot efectua tratamente cu produse din grupele de toxicitate ….........
şi …..........
5. Ce este timpul de pauză?
6. Ce este limita maximă admisibilă?

160
 Bibliografie

Gheorghieş, C., Frăţilă Elisabeta, Geamăn, I., Ignat Voica, 1990, Fitopatologie – Caiet pentru
lucrări practice. I.A.N.B. – Bucureşti.
Gheorghieş, C., Cristea Stelica, 2001, Fitopatologie, vol. 1. Editura Ceres, Bucureşti.
Jianu Fulvia, Gheorghieş, C., 2000, Unele aspecte privind combaterea chimică a bacteriei Erwinia
amylovora in vitro şi in vivo. Lucr. ştiinţifice, U.S.A.M.V.-Bucureşti, seria A, vol. XLIII,
pag.159-163.
Popescu, Gh., 1993. Fitopatologie. Editura Tehnică, Bucureşti.
Severin, V., Simona Kupferberg, Zurini, I., 1985, Bacteriozele plantelor cultivate. Editura Ceres,
Bucureşti.
Severin, V., Constantinescu Florica, Frăsin Loredana Beatrice, 2001, Fitopatologie. Editura Ceres,
Bucureşti.
***CODEXUL produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România. Bucureşti,
1999.

161
 ANEXE
ERBICIDE

162
 Tabelul 1
FUNGICIDE ANORGANICE PE BAZĂ DE CUPRU
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
CHAMPION 50 WP Pseudomonas syringae pv. lachrymans Pătarea unghiulară 0,3 % Castraveţi III
(hidroxid de cupru cu Xanthomonas campestris pv. phaseoli Arsura comună a fasolei 0,25 % Fasole
50 % cupru metalic) Pseudomonas syringae pv. phaseolicola Arsura aureolată 0,25 % Fasole
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha Viţa-de-vie
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,3 % (trat. prefloral) Păr, gutui
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,2 % (prefloral) Măr, păr, gutui
0,04 % postfloral Măr, păr, gutui
Phytophthora infestans Mana cartofului 3,0 kg/ha Cartof
Xanthomonas vesicatoria 0,3 % (3 kg/ha) Tomate
Pseudomonas tomato 0,3 % (3 kg/ha) Tomate

FUNGURAN OH Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 4,0 kg/ha Viţa-de-vie III

50 WP Phytophthora infestans Mana tomatelor 1,5 kg/ha Tomate
(hidroxid de cupru cu Peronospora farinosa f.sp. betae Mana sfeclei 4,0 kg/ha Sfeclă
50 % cupru metalic) Peronoplasmopara humuli Mana hameiului 0,4 % (în 1000 - 2000 l Hamei
apă)
Pseudoperonospora cubensis Mana castraveţilor 3,2 kg/ha (0,4 %) Castraveţi
Pseudomonas lachrymans (e.s.) Pătarea unghiulară 3,2 kg/ha (0,4 %) Castraveţi
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 3 % în repaus vegetativ Păr
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,3 % (prefloral) Păr, gutui
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,04 % (postfloral) Păr, gutui
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,2 % (prefloral) Măr
0,04 % (postfloral)
Xanthomonas phaseoli Arsura comună 0,25 % Fasole
Pseudomonas phaseoli Arsura aureolată 0,25 % Fasole

SUPER CHAMP FL
(hidroxid de cupru cu
25% cupru metalic)
Phytophthora infestans Mana tomatelor 3,0 l/ha (0,3%) Tomate IV
Pseudomonas lacrymans Pătarea unghiulară 3,0 l/ha (0,3%) Castraveţi
Xanthomonas phaseoli Arsura comună 2,4 l/ha (0,3%) Fasole
Pseudomonas phaseoli Arsura comună 2,4 l/ha (0,3%) Fasole
Xanthomonas vesicatoria Băşicarea fructelor 0,2% (2 l/ha) Tomate câmp
Pseudomonas tomato Pătarea pustulară 0,2% (2 l/ha) Tomate câmp
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 l/ha Viţa-de-vie

163
 Tabelul 1 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
OXICIG 50 PU Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 6,0 kg/ha Viţa-de-vie III
(oxiclorură de cupru cu Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,4 - 0,5 % Castraveţi
50 % cupru metalic) (4,0 - 5,0 kg/ha)
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,4 - 0,5 % Tomate
(4,0 - 5,0 kg/ha)

TURDACUPRAL Peronospora tabacina Mana tutuului 0,3 % Tutun 21 IV

50 PU Phytophthora infestans Mana cartofului 4 - 5 kg/ha Cartof
(oxiclorură de cupru cu Phytophthora infestans Mana tomatelor 4 - 5 kg/ha Tomate 21
50 % cupru metalic) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,15 - 0,2 % (prefloral) Măr 21
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de 0,15 % Prun 21
prun
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 6,0 kg/ha Viţa-de-vie
Lophodermium pinastri Înroşirea, căderea acelor de 0,2 - 0,4 % Silvicultură 21
pin
Dothiostroma pini Înroşirea acelor de pin 0,2 - 0,4 % Silvicultură
Monilinia spp. Monilioză prun 0,15 - 0,2 % Prun

164
 Tabelul 2
FUNGICIDE ANORGANICE PE BAZĂ DE SULF
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
FLUIDOSOUFRE Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 15 - 20 kg/ha Piersic 4 IV
(sulf 99 %) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 20 - 25 kg/ha Castraveţi 4
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 11 - 20 kg/ha Măr 4
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 30 kg/ha Viţa-de-vie 4
Botryotinia fuckeliana Mucegaiul cenuşiu 30 kg/ha Viţa-de-vie 4
Microsphaera abbreviata Făinarea stejarului 20 - 25 kg/ha Silvicultură

KUMULUS DF Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,3 % Măr 4 IV

(sulf 80 %) Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,3 % Viţa-de-vie 4
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,4 % Castraveţi

KUMULUS S Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,3 % Măr 4 IV

(sulf 80 %) Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,3 % Viţa-de-vie 4

MICROTHIOL Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 8,0 kg/ha Cereale păioase 21 IV

(SULF 80 %) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,4 % Castraveţi 4
Erysiphe cichoracearum Făinarea tutunului 0,4 - 0,5 % Tutun
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului – înainte de 0,7 % Măr 4
înflorit
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului – după 0,3 % (omologare Măr 4
înflorit valabilă până la
15.04.2000)
Sphaerotheca pannosa v.persicae Făinarea piersicului – după 0,4 - 0,5 % Piersic 4
înflorit
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,4 % Coacăz
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,4 % Viţa-de-vie
Microsphaera abbreviata Făinarea stejarului 0,3 - 0,4 % Silvicultură

165
 Tabelul 2 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
MICROTHIOL Uncinula necator Făinarea viţei de vie 0,2 - 0,3 % Viţa de vie IV
SPECIAL Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 8,0 kg/ha Cereale păioase 21
(sulf micronizat 80 %) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,4 % Castraveţi 4
Erysiphe cichoracearum Făinarea tutunului 0,4 - 0,5 % Tutun 4
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,4 % Măr 4
Sphaerotheca pannosa v.persicae Făinarea piersicului – după 0,4 - 0,5 % Piersic
înflorit
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,4 % Coacăz 4
Microsphaera abbreviata Făinarea stejarului 0,3 - 0,4 % Silvicultură

THIOVIT Podosphaera leucotricha Făinarea mărului – înainte de 0,7 % Măr IV

(sulf 80 %) înflorit
Făinarea mărului – după 0,4 % Măr
înflorit
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,3 % Viţa-de-vie
Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,4 - 0,5 % Piersic
Erysiphe cichoracearum Făinarea tutunului 0,3 - 0,4 % Tutun
Microsphaera abbreviata Făinarea stejarului 0,3 - 0,4 % Alun
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,3 - 0,4 % Castraveţi
Erysiphe betae Făinarea sfeclei de zahăr 5,0 kg/ha Sfeclă de zahăr

166
 Tabelul 3
FUNGICIDE ORGANO METALICE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
BRESTANID 50 Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,5 p.c./ha în 400 l apă/1 Sfecla de II
(trifenil acetat de staniu tratam. (se aplică 2 trat. zahăr
500 g/l) la un interval de 21 zile

BRESTAN 60 WP Spirogyra spp. Alge din orezării 2,0 - 4,0 kg/ha Orez 14 II
(trifenil acetat de staniu Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,5 kg/ha Sfeclă 40
54 % + maneb 18 %) Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 0,1 % (0,3 l butuc) Hamei
Phytophthora infestans Mana cartofului 0,6 kg/ha Cartof 7
Alternaria solani Alternarioza 0,5 kg/ha Cartof 7
Septoria apii Septorioza cepei 0,1 - 0,2 % Ceapă 7

167
 Tabelul 4
DERIVAŢI AI TIRAMULUI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
POLYRAM DF Peronospora tabacina Mana tutunului 0,2 % Tutun 21 IV
(metiram 80 %) Alternaria solani Alternarioza 1,8 kg/ha Cartof 21
Phytophthora infestans Mana cartofului 1,8 kg/ha Cartof 21
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,2 % Tomate 21
Fulvia fulva Pătarea cafenie 0,2 % Tomate 21
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 21
Alternaria solani Alternarioza 0,2 % Tomate 21
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,2 % Castraveţi 21
Uromyces dianthi Rugina 0,3 % Garoafe 21
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,25 % Măr 21
Venturia pirina Rapănul părului 0,25 % Păr 21
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 28

ROYAL FLO 42 S Fusarium spp. Fuzarioza 3,5 l/t săm. Porumb IV

(tiram 480 g/l) Pythium spp. Căderea plăntuţelor 3,5 l/t săm. Porumb
Tilletia spp. Mălura comună 2,5 l/t săm. Grâu
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,5 l/t săm. Floarea-soarelui
Alternaria spp. Alternarioza 2,5 l/t săm. Floarea-soarelui

THIRAM 80 WP Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,3 % Măr 10 IV

(tiram 80 %) Agenţi patogeni din sol 3,0 kg/t săm. Porumb

TIRADIN 70 PUS Ustilago maydis Tăciunele comun al porumbului 3,5 kg/t săm. Porumb III
(tiram 70 %) Sorosporium holci-sorghi Tăciunele inflorescenţelor 3,5 kg/t săm. Porumb
Fusarium spp. Fuzarioza 3,5 kg/t săm. Porumb
Pleospora bjoerlingii Putregaiul uscat al sfeclei 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Pythium spp. Căderea plantulelor 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Fusarium spp. Fuzarioza 8,0 kg/t Sfeclă
Fusarium spp. Fuzarioza (tratament la sol) 0,4 % Silvicultură
Pseudomonas syringae pv. syringae Bacterioza coriandrului 4,0 kg/t săm. Coriandru
Tilletia spp. Mălura comună 2,0 kg/t săm. Grâu
Fusarium spp Fuzarioza 2,0 kg/t săm. Grâu

168
 Tabelul 4 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
TIURAM 75 PU Alternaria solani Alternarioza 0,2 % Tomate 10 III
(tiram 75 %) Colletotrichum lindemuthianum Antracnoza fasolei 0,2 % Fasole 10
Venturia spp. Rapănul 0,3 - 0,4 % Pomi fructiferi 10
Monilinia spp. Monilioza fructelor 0,3 - 0,4 % Pomi fructiferi 10
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,3 - 0,4 % Piersic 10
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,3 - 0,4 % Cais, piersic 10
(Corynebacterium beijerinckii)

169
 Tabelul 5
DITIOCARBAMAŢI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
ANTRACOL 70 WP Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 0,2 % Hamei 35 IV
(propineb 70 %) Phytophthora infestans Mana cartofului 1,5 - 2,5 kg/ha Cartof 7
Alternaria solani Alternarioza 1,5 - 2,5 kg/ha Cartof 7
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 7
Fulvia fulva Pătarea cafenie 0,2 % Tomate 7
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,2 % Castraveţi 28
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 - 0,25 % Ceapă 28
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 - 0,3 % Măr 28
Venturia pirina Rapănul mărului 0,2 - 0,3 % Păr 28
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 - 0,3 % Viţa-de-vie 28

DITHANE M-45 Tilletia spp. Mălura comună 2,5 kg/t săm. Grâu IV
(mancozeb 80 %) Pleospora bjoerlingii Putregaiul uscat al sfeclei 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Fusarium sp. Fusarioza 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Peronospora tabacina Mana tutunului 0,2 % Tutun
Phytophthora infestans Mana cartofului 2,0 - 2,5 kg/ha Cartof 21
Rhizoctonia solani Rizoctonioza 0,5 kg/t tub. Cartof
Alternaria solani Alterrnarioza 2,0 kg/ha Cartof
Fulvia fulva Pătarea cafenie a tomatelor 0,2 % Tomate 21
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 14
Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,0 - 2,5 kg/ha Tomate 14
Clavibacter michiganense p.v. Ulceraţia bacteriană 0,2 % Tomate 14
michiganense (e.s.)
Xanthomonas campestris p.v. Băşicarea fructelor de tomate 0,2 % Tomate 14
vesicatoria (e.s.)
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă
Colletotrichum lagenarium Antracnoza cucurbitaceelor 0,2 % Castraveţi
Alternaria spp. Alternarioza 0,2 % Castraveţi
Venturia spp. Rapănul 0,2 % Pomi fructiferi
Monilinia spp. Monilioza fructelor 0,2 % Pomi fructiferi
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,2 % Piersic 28
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de 0,2 % Prun 28
prun

170
 Tabelul 5 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
DITHANE M-45 Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,2 % Piersic, cais 28 IV
(mancozeb 80 %) Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 10
Botryotinia fuckeliana (e.s.) Putregaiul cenuşiu 0,2 % Viţa-de-vie 21
Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 2,0 kg/ha Hamei 28
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,2 % Cais 28
Fusarium spp. (trat. la sol şi plantule) Fuzarioza 0,2 - 0,4 % Silvicultură
Puccinia horiana Rugina 0,2 % Crizanteme 21

EFMANZEB 80 WP Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % (2 kg/ha în Viţa-de-vie IV

(mancozeb 80 %) 1000 l apă)
Phytophthora infestans Mana cartofului 2,5 kg/ha Cartof

NOVOZIR MN 80 Plasmopara Mana viţei-de-vie 2,0 kg/ha Viţa-de-vie IV

(mancozeb 80 %) (0,2 %)

TRIMANGOL 80 PU Peronospora tabacina Mana tutunului 0,2 % Tutun 28 IV

(maneb 80 %) Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,2 % Tomate 28
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 28
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă 28
Venturia spp. Rapănul 0,3 % Pomi fructiferi 28
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de 0,3 % Prun 28
prun
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 28
VONDOZEB 75 DG Tilletia spp. Mălura comună 2,5 kg/t săm. Grâu IV
(mancozeb 75 %) Pleospora bjoerlingii Putregaiul uscat al sfeclei 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Fusarium spp. Fuzarioza 8,0 kg/t săm. Sfeclă
Peronospora tabacina Mana tutunului 0,2 % Tutun
Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,0 - 2,5 kg/ha Cartof 21
Rhizoctonia solani Rizoctonioza 0,5 - 1,0 kg/1,0 - 1,5 t Cartof
tub.
Fulvia fulva Pătarea cafenie 0,2 % Tomate 14
Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,0 - 2,5 kg/ha Tomate
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 14

171
 Tabelul 5 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
VONDOZEB 75 DG Xanthomonas campestris p.v. Băşicarea fructelor de tomate 0,2 % Tomate 14 IV
(mancozeb 75 %) vesicatoria (e.s.)
Clavibacter michiganense p.v. Ulceraţia bacteriană 0,2 % Tomate
michiganense
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă
Colletotrichum lagenarium Antracnoza cucurbitaceelor Castraveţi 14
Alternaria spp. Alternarioza Castraveţi
Venturia spp. Rapănul Pomi fructiferi 28
Monilinia cinerea Monilioza fructelor 0,2 % Pomi fructiferi 28
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,2 % Piersic 28
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de 0,2 % Prun 10
prun
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,2 % Piersic, cais 21
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 28
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu Viţa-de-vie
Fusarium spp. Fuzarioza (tratamente la sol şi 0,2 - 0,4 % Silvicultură
plantule)

ZIRAM 90 WP Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,25 % Măr III

(ziram 900 g/kg) Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,5 kg/ha (0,25 %) Tomate

172
 Tabelul 6
CHINONE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
DELAN 750 SC Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,035 - 0,05 % Măr 21 III
(ditianon 750 g/l) 0,7 - 1 l/ha
Venturia pirina Rapănul părului 0,035 - 0,05 % Păr
0,7 - 1 l/ha

DELAN 500 SC Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,065 % Măr 21 III

(ditianon 500 g/l) Venturia pirina Rapănul părului 0,065 % Păr

173
 Tabelul 7
DERIVAŢI AI BENZENULUI ŞI FENOLULUI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
KARATHANE Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,1 % Măr 21 IV
FN 57 Bryobia rubrioculus Păianjenul brun al pomilor 0,1 % Arbuşti 21
(dinocap 25 %) Tetranychus urticae Păianjenul roşu comun 0,1 % Arbuşti
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,1 % Arbuşti
Erysiphe cichoracearum Făinarea tutunului 0,1 % Tutun 28
Sphaerotheca fuliginea Făinarea castraveţilor 0,1 % Castraveţi 7
Leveillula taurica Făinarea ardeiului 0,1 % Ardei
alte Erysiphaceae Făinări 0,1 % Alte legume
Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,1 % Piersic 21
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,1 % Viţa-de-vie 21

KARATHANE LC Sphaerotheca fuliginea Făinarea castraveţilor 0,05 % Castraveţi IV

(dinocap 350 g/l)

MYCOGUARD Leptosphaeria maculans Putregaiul uscat 3,0 l/ha Rapiţa de toamnă IV

500 SC Are efect secundar asupra patogenilor: pentru ulei
(clorotalonil 50 %) Botryotinia fuckeliana (e.s.) Putregaiul cenuşiu
Erysiphe spp. (e.s.) Făinare Rapiţa de toamnă
Alternaria spp. (e.s.) Pătarea neagră pentru ulei
Cercospora beticola Cercosporioza 4,0 l/ha Sfecla de zahăr
Peronoplasmopara humuli Mana 2,0 - 4,0 l/ha Hamei
Phytophthora infestans Mana tomatelor 4,0 l/ha (0,4 %) Tomate
Peronospora destructor Mana cepei 3,2 l/ha Ceapă

BRAVO 500 SC Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 1,5 - 2,0 l/ha Sfeclă 7 IV
(clorotalonil 500 g/l) Phytophthora infestans Mana tomatelor 1,5 - 2,0 l/ha (0,2 %) Tomate 7
Fulvia fulva Pătarea cafenie 1,5 - 2,0 l/ha Tomate 7
Alternaria solani Alternarioza 1,5 - 2,0 l/ha Tomate 7
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,4 % Tomate 7
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,2 % (1,5 - 2,0 l/ha) Tomate 7
Colletotrichum coccodes Antracnoza 1,5 - 2,0 l/ha Tomate 7
Peronospora destructor Mana cepei 1,5 - 2,0 l/ha Ceapă 14
Botrytis allii Putregaiul cenuşiu 1,5 - 2,0 l/ha Ceapă 14
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,25 % (2,5 l/ha) Castraveţi 14

174
 Tabelul 7 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
BRAVO 500 SC Alternaria cucumerina Alternarioza 1,5 - 2,0 l/ha Castraveţi 7 IV
(clorotalonil 500 g/l) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,25 % (1,5 - 2,0 l/ha) Castraveţi
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,0 l/ha (0,2 %) Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu (e.s.) 2 l/ha (0,2 %) ef. Viţa-de-vie
secundar
Phytophthora infestans Mana cartofului 1,5 l/ha ptr. soiuri Cartof
rezist.
Alternaria solani Alternarioza 2,0 l/ha ptr. alte soiuri Cartof
Pseudoperonospora cubensis Mana 1,5 l/ha Pepeni galbeni
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 2,5 l/ha (0,25 %) Pepeni galbeni
Venturia inaequalis Rapăn 2,5 l/ha (0,25 %) Măr
0,25 % (2,5 l/ha) -
infecţii secundare
Venturia pirina Rapăn 0,15 % Păr
Monilinia laxa Monilioza 0,15 % Prun, piersic
Polystigma rubrum Pătarea roşie 0,15 % Prun
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor 0,15 % Piersic
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,25 % Căpşun

BRAVO 75 WP Erysiphe graminis
(clorotalonil 75 %)
Puccinia recondita
Fusarium spp.
Septoria spp.
Phytophthora infestans
Făinarea cerealelor 2,0 kg/ha (singur sau Cereale păioase IV
1,1 kg/ha asociat)
Rugina brună a cerealelor 2,0 kg/ha (singur sau Cereale păioase
1,1 kg/ha asociat)
Fuzarioza 2,0 kg/ha (singur sau Cereale păioase
1,1 kg/ha asociat)
Septorioza 2,0 kg/ha (singur sau Cereale păioase
1,1 kg/ha asociat)
Mana cartofului şi tomatelor 2,0 kg/ha Cartof 21

175
 Tabelul 8
DICARBOXIMIDE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
CAPTADIN 50 PU Peronospora tabacina Mana tutunului 0,2 % Tutun 14 IV
(captan 50 %) Rhizoctonia solani Rizoctonioza 0,2 - 0,5 % Tutun răsad
Pythium debarianum Căderea răsadurilor 0,2 - 0,5 % Tutun răsad
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,2 % Tomate 21
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 21
Fulvia fulva Pătarea cafenie 0,2 - 0,25 % Tomate 21
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă 14
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,2 % Castraveţi 14
Colletotrichum lindemuthianum Antracnoza fasolei 0,25 % Fasole 14
Venturia spp. Rapănul 0,25 % Pomi fructiferi 14
Monilinia spp. Monilioza fructelor 0,25 % Pomi fructiferi 14
Mycosphaerella sentina Pătarea albă a frunzelor 0,25 % Păr 14
Diplocarpon sorauerii Entomosporioza părului 0,25 % Păr 14
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de prun 0,25 % Prun 14
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,25 % Piersic 14
Coccomyce hiemalis Pătarea frunzelor 0,25 % Cireş, vişin 14
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 21
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu (e.s.) Viţa-de-vie

CAPTAN KNE Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,2 % Tomate IV

50 WP
(captan 50 %)

FOLPAN 80 WDG Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 1,5 kg/ha (0,15 %) Hamei IV
(folpet 80 %) Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de prun 0,2 % (2,0 kg p.c. în Prun 40
1000 l apă)
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr 40
Phytophthora infestans Mana cartofului 1,5 - 2,0 kg/ha Cartof 21
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 1,5 kg/ha Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana (e.s.) Putregaiul cenuşiu 1,5 kg/ha Viţa-de-vie

176
 Tabelul 8 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
FOLPAN 80 WDG Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 1,5 kg/ha (0,15 %) Hamei IV
(folpet 80%) Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de prun 0,2 % (2,0 kg p.c. în Prun 40
1000 l apă)
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr 40
Phytophthora infestans Mana cartofului 1,5 - 2,0 kg/ha Cartof 21
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 1,5 kg/ha Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana (e.s.) Putregaiul cenuşiu 1,5 kg/ha Viţa-de-vie

FOLPAN 80 WP Alternaria solani Alternarioza 2 kg/ha (0,2 %) Tomate 21 IV

(folpet 80%) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr 21
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 1,5 kg/ha Viţa-de-vie 40
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,5 kg/ha Viţa-de-vie 21
Phytophthora infestans Mana cartofului 2,0 kg/ha Cartof 21
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2 kg/ha (0,2 %) Castraveţi 21
Venturia pirina Rapănul părului 0,2 % Păr 21
Polystigma rubrum Pătarea roşie a frunzelor de prun 0,2 % Prun 21
Stigmina carpophyla Ciuruirea frunzelor 0,2 % Prun 21
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,2 % Cireş, vişin 21
Stigmina carpophyla Ciuruirea frunzelor 0,2 % Cireş, vişin 21
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,2 % Piersic 21
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,2 % Piersic 21

RONILAN 50 DF Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,05 - 0,07 % Prun, cireş, vişin, II
(vinclozolin 50 %) cais, piersic
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/ha (2 tratam.) Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha (2 tratam.) Floarea-soarelui
Sclerotium cepivorum Putregaiul alb 0,25 % (2,5 kg/ha) Ceapă
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,5 kg/ha (0,15 %) Salată
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,5 kg/ha (0,15 %) Salată
Alternaria dauciq Alternarioza 0,05 % (0,5 kg/ha) Morcov

177
 Tabelul 8 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
RONILAN 50 WP Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui II
(vinclozolin 50 %) Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Sclerotium cepivorum Putregaiul alb al usturoiului 2,5 kg/ha Usturoi
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,75 kg/ha Fasole solar 14
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 0,75 kg/ha Fasole solar 14
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,05 % Căpşun 21
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,05 % Cais, piersic 21
Monilinia fructigena Monilioza seminţoaselor 0,05 % Măr
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,75 kg/ha Viţa-de-vie 21

ROVRAL 50 WP Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui IV

(iprodion 50 %) Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Alternaria spp. Alternarioza 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Alternaria solani Alternarioza 0,2 % Tomate 21
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,035 % Tomate seră 21
Alternaria solani Alternarioza 0,05 % Tomate seră
Sclerotium cepivorum Putregaiul alb al usturoiului 600 g/100 kg bulbi Usturoi 21
Alternaria brassicae Alternarioza 1,0 kg/ha Conopidă
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,75 kg/ha Fasole solar
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 0,75 kg/ha Fasole solar
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,15 % Piersic, cais 14
Monilinia fructigena Monilioza sâmburoaselor 0,1 - 0,15 % Seminţoase 21
Monilinia laxa (pentru perioade foarte Monilioza sâmburoaselor 0,05 - 0,1 % Sâmburoase 14
ploioase)
Prelungirea păstrării în depozit la 15 zile: 0,1 % Piersic 14
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,05 - 0,1 % Căpşun 21
Mycosphaerella fradariae Pătarea albă a căpşunului 0,2 % Căpşun 21
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha Viţa-de-vie 28
Pentru păstrarea produselor în depozite:
Botryotinia fuckeliana Fuzarioza 0,2 % Cartof
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,2 % Morcovi

178
 Tabelul 8 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
ROVRAL 50 WP Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 0,2 % Morcovi
(iprodion 50 %) Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,2 % Mere
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,2 % Struguri de masă

SUMILEX 50 FL Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 l/ha Floarea-soarelui IV

(procimidon 50 %) Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 l/ha Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 l/ha Viţa-de-vie
Alternaria spp. Alternarioza 1,0 l/ha Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 l/t săm. Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 l/t săm. Floarea-soarelui

SUMILEX 50 PU Alternaria spp. Alternarioza 1,0 kg/t săm. Floarea-soarelui IV

(procimidon 50 %) Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,1 % Tomate solar 3
Alternaria solani Alternarioza 0,05 % Tomate solar
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,0 - 1,5 kg/ha Viţa-de-vie 14
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/t săm. Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,1 % Castraveţi solar
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,1 % Fasole
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 0,1 % Fasole
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,15 % Căpşun
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,1 % Căpşun 14
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,1 % Pomi fructiferi 14
Monilinia linharthiana Monilioza gutuiului 0,1 % Gutui 14
Coryneum beijerinckii (în perioade Ciuruirea frunzelor 0,1 % Piersic, cais 9
ploioase - 0,15)
Păstrare în depozit: 0,1 % Piersic

179
 Tabelul 9
DERIVAŢI AI ACIDULUI CARBAMIC ŞI BENZIMIDAZOLI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
BENOMYL 50 WP Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,07 % Măr III
(benomil 50 %) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,07 %
Diaporthe (phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 1,5 kg/ha Floarea-soarelui
Phoma macdonaldi 1,5 kg/ha Floarea-soarelui
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 1,0 kg/ha (0,1 %) Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha (0,1 %) Viţa-de-vie
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,5 kg/ha Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,5 kg/ha Floarea-soarelui
Monilinia spp. Monilioza fructelor 0,07 % vişin

EFOMYL 50 WP Monilinia linhartiana Monilioza 0,07 % (1,4 kg p.c./ha Gutui 14 IV

(benomil 50 %) în 2000 l apă)
Diaporthe (Phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 1,0 kg p.c./ha Floarea-soarelui 18

BAVISTIN DF Fulvia fulva Pătarea cafenie a frunzelor 0,05 % Tomate IV

(carbendazim 50 %) Verticilium dahliae Ofilirea vasculară 0,05 - 0,1 % Ardei
(0,5 l sol/plantă)
Diaporthe (Phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 1,5 kg/ha/trat. Floarea-soarelui
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,05 - 0,07 % Măr
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,05 - 0,07 % Măr
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 kg/ha (2 tratam.) Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,0 kg/ha (2 tratam.) Floarea-soarelui
Cercospora beticola Cercosporioza 0,3 kg/ha Sfecla de zahăr
Septoria tritici Septorioza 0,6 kg/ha Grâu
Puccinia spp. Rugina 0,6 kg/ha Grâu
Erysiphe graminis Făinarea grâului 0,6 kg/ha Grâu
Fusarium spp. Fuzarioza 0,6 kg/ha Grâu
Erysiphe graminis Făinarea 0,6 kg/ha Orz de toamnă
Rhynchosporium secalis Arsura frunzelor 0,6 kg/ha Orz de toamnă
Pyrenophora teres 0,6 kg/ha Orz de toamnă
Fulvia fulva Pătarea cafenie 0,05 % (0,5 kg/ha) Tomate
Septoria lycopersici Septorioza 0,05 % (0,5 kg/ha) Tomate
Colletotrichum coccodes Antracnoza 0,1 % (1 kg/ha) Tomate

180
 Tabelul 9 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
BAVISTIN DF Verticillium dahliae Ofilirea vasculară 0,05 - 0,1 % Tomate, vinete IV
(carbendazim 50 %) (0,5 l sol/plantă)
Fusarium oxysporum Fuzarioza 0,05 - 0,1 % Pepeni verzi,
(0,5 l sol/plantă) Pepeni galbeni
Uncinula necator Făinarea viţei de vie 0,85 kg/ha (0,085 %) Viţa-de-vie
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,85 kg/ha (0,085 %) Viţa-de-vie

CARBENDAZIM Complex boli foliare 0,6 l/ha Grâu IV

500 SC Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,5 l/ha/tratam. Floarea-soarelui
(carbendazim 500 g/l) Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,5 l/ha/tratam. Floarea-soarelui

DEROSAL 50 PU Cladosporium fulvum Pătarea cafenie 0,7 kg/ha (0,07 %) Tomate 14 IV

(carbendazim 50 %) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,07 % sau 1,4 kg/ha Măr 18

KOLFUGO 25 SC Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,6 - 0,9 l/ha Sfecla de zahăr 18 IV
SUSP Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr 18
(carbendazim 25 %) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,2 % Măr 18
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,2 % Cireş, vişin 18
Mycosphaerella sentina Pătarea albă 0,2 % Păr 18
Diplocarpon sorauerii Entomosporioza 0,2 % Păr 18
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,2 % Căpşun 14
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă 0,2 % Căpşun 14

METOBEN 70 PU Verticillium dahliae Ofilirea vasculară 0,1 % (3 l/m2) Garoafe IV

(tiofanat metil 70 %) Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 0,5 kg/ha (asociat) sau Cereale păioase
1 kg/ha (singur)
Sorosorium holci-sorghi Tăciunele inflorescenţelor 2,0 kg/t săm. Porumb
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui 18
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 kg/t săm. Floarea-soarelui
Leveillula taurica Făinarea ardeiului, tomatelor 0,15 % (0,5 l/plantă) Ardei, tomate, 18
vinete
Fusarium oxysporum Fuzarioza 0,1 % (0,5 l/plantă) Tomate, ardei, 18
vinete
Verticillium dahliae Ofilirea vasculară (verticilioza) 0,1 % (0,5 l/plantă) Tomate, ardei, 14
vinete
Sphaerotheca pannosa var. rosae Făinarea trandafirului 0,1 % Trandafir 14

181
 Tabelul 9 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
METOBEN 70 PU Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,07 % Măr IV
(tiofanat metil 70 %) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,07 % Măr
Podosphaera pirina Rapănul părului 0,07 % Păr
Verticillium dahliae Ofilirea vasculară (verticilioza) 0,1 % (1,0 l/plantă) Castraveţi
Monilinia fructigena Monilioza 0,07 % Măr
Diplocarpon sorauerii Entomosporioza părului 0,07 % Păr
Septoria pirina Septorioza 0,07 % Păr
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,07 % Cireş, vişin,
piersic, cais
Stigmina carophila Ciuruirea frunzelor 0,07 % Piersic, cais,
cireş, vişin
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă 0,07 % Căpşun
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 0,07 % Căpşun
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 1,5 - 2,0 kg/ha Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,5 - 2,0 kg/ha Viţa-de-vie

PROPLANT 72,2 SL Pythium debarianum Căderea plăntuţelor 0,15 - 0,25 % Tomate IV

(propamocarb 722 g/l) (3,5 l sol./m2)
Phytophthora parasitica Mana de sol a tomatelor 0,15 - 0,25 % Tomate
(3,5 l sol./m2)
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,15 - 0,25 % Tomate
Pythium ultimum Căderea răsadurilor 0,15 - 0,25 % Ardei şi vinete
(3-5 l/m2)
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,15 % (1,5 l/ha) Castraveţi

TOPSIN M ULV Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 2,0 l/ha (în 8 l apă) Cereale păioase 21 IV
(tiofanat metil 40 %) Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,5 - 1,0 l/ha Sfeclă 21
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 2,25 l/ha Viţa-de-vie
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,25 l/ha Viţa-de-vie

182
 Tabelul 10
AMINE ŞI AMIDE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
APRON 35 SD Plasmopara helianthi Mana florii-soarelui 4 kg/t săm. Floarea-soarelui III
(metalaxil 35 %) Pythium debarianum Căderea răsadurilor 2,5 g/kg săm. Tomate
Peronospora viciae f.sp. pisi Mana mazării 0,2 kg/t săm. Mazăre

APRON XL 350 ES Plasmopara helianthi Mana florii-soarelui 3,0 l/t săm. Floarea-soarelui III
(metalaxil-M 350 g/l) Pythium debarianum Căderea plăntuţelor 4,0 l/t săm. Sfecla de zahăr
Peronospora farinosa Mana sfeclei de zahăr 4,0 l/t săm. Sfecla de zahăr

PLANTVAX 20 EC Uromyces dianthi Rugina garoafelor 0,3 % Garoafe 28 IV

(oxicarboxina 20 %) Puccinia arenariae Rugina garoafelor 0,3 % Garoafe

PLANTVAX 75 WP Puccinia menthae Rugina mentei 2,0 kg/ha Mentă 28 IV

(oxicarboxina 75 %) Uromyces dianthi Rugina garoafelor 0,2 - 0,3 % Garoafe
Phragmidium disciflorum Rugina trandafirului 0,1 % Trandafir

GALBEN 35 SD Plasmopara helianthi Mana florii-soarelui 4,0 kg/t săm. Floarea-soarelui IV

(benalaxil 35 %)

CURZATE 50 WP Phytophthora infestans Mana cartofului 0,25 kg/ha + Cartof 14 IV

(cimoxanil 50 %) 1 kg Mancozeb
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,025 % + Castraveţi 3
0,1 % Mancozeb
Peronospora destructor Mana cepei 0,025 % + Ceapă
0,1 % Mancozeb sau
0,25 % Turdacupral
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,25 kg/ha + Viţa-de-vie 21
alte fungicide
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,25 kg/ha + Tomate câmp 14
1 kg Mancozeb sau
3 kg Turdacupral
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,25 kg/ha + Tomate seră 7
1 kg Mancozeb sau
3 kg Turdacupral

183
 Tabelul 10 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) pauză toxicitate
PANOCTINE 35 LS Tilletia spp. Mălura comună 2,0 l/t săm. Grâu III
(guazatin acetat 35 %) Fusarium spp. Fuzarioza

SAPROL 190 EC Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 1,5 l/ha (în 500 l apă) Cereale păioase IV
(triforin 190 g/l) Puccinia recondita Rugina brună a cerealelor 1,5 l/ha (în 500 l apă) Cereale păioase
Leveillula taurica Făinarea ardeiului, tomatelor 0,125 % Ardei, tomate 21
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,1 % Castraveţi 21
Septoria chrysanthemella Spetorioza crizantemelor 0,1 % Crizanteme
Sphaerotheca pannosa var. rosae Făinarea trandafirului 0,1 % Trandafir
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,125 % Măr 21
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,125 % Măr
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,125 % Cireş 14
Sphaerotheca pannosa var. persicae Făinarea piersicului 0,125 % Piersic 14
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,125 % Agriş
Sphaerotheca macularis Făinarea căpşunului 0,125 % Căpşun
Monilinia laxa Monilioza 0,1 % Cais
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 1,0 - 1,5 l/ha Viţa-de-vie 30

184
 Tabelul 11
DIAZINE ŞI HETEROCICLI DIVERŞI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
(concentraţia) pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
BION 50 WG Erysiphe graminis Făinarea grâului 0,06 kg/ha Grâu IV
(acibenzolar-S-metil 50 %)

AFUGAN EC Leveillula taurica Făinarea ardeiului 0,05 % Ardei 3 III

(pirazofos 30 %) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,005 % Castraveţi 7
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,1 % Măr 28
Sphaerotheca pannosa var. persicae Făinarea piersicului 0,1 % Piersic
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,1 % Coacăz
Microsphaera abbreviata Făinarea stejarului 1,0 l/ha Silvicultură
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,05 % Viţa-de-vie

RUBIGAN 12 CE Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,04 - 0,05 % Măr 28 IV

(fenarimol 120 gl)

RUBIGAN 12 CE Leveillula taurica Făinarea ardeiului 0,04 % Ardei 7 IV

(fenarimol 120 g/l) Leveillula taurica Făinarea tomatelor 0,03 % Tomate 7
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor (sere) 0,02 % Castraveţi 7
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor (câmp) 0,03 % Castraveţi 7
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,04 % Măr 28
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,04 % Măr 28
Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,04 % Piersic 14
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,03 % Căpşun 14
Mycrosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,03 % Căpşun
Sphaerotheca macularis Făinarea căpşunului 0,03 % Căpşun
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,04 % Agriş
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,04 - 0,05 % Cireş, vişin
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,04 % Piersic, cais
Cronartium ribicola Rugina coacăzului 0,04 % Coacăz negru 14
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,25 l/ha Viţa-de-vie

185
 Tabelul 11 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul de Grupa de
(concentraţia) pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
RUBIGAN 12 CE Leveillula taurica Făinarea ardeiului 0,04 % Ardei 7 IV
(fenarimol 120 g/l) Leveillula taurica Făinarea tomatelor 0,03 % Tomate 7
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor (sere) 0,02 % Castraveţi 7
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor (câmp) 0,03 % Castraveţi 7
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,04 % Măr 28
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,04 % Măr 28
Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,04 % Piersic 14
Mycrosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,03 % Căpşun
Sphaerotheca macularis Făinarea căpşunului 0,03 % Căpşun
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,04 % Agriş 14
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,04 - 0,05 % Cireş, vişin 14
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,04 % Piersic, cais 14
Cronartium ribicola Rugina coacăzului 0,04 % Coacăz negru
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,25 l/ha Viţa-de-vie 14

CORBEL EC (Erysiphe, Puccinia, Boli foliare 1.0 kg/ha Grâu 35 IV

(fenpropimorf 750 g/l) Fusarium, Septoria)

FADEMORF 20 CE Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,15 % (3 l/ha) Mă 21 IV

(trimorfamid 20 %) Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,15 %(3 l/ha) Piersic

MAGNATE 50 ECNA Penicillium expansum Putregaiul merelor în depozit 0,09 % Mere în III
(imazalil 500 g/l) Gloeosporium album depozite
Botrytis cinerea frigorifice

186
 Tabelul 12
TRIAZOLI ŞI IMIDAZOLI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
ANVIL 5 SC Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,04 % Măr 14 IV
(hexaconazol 50 g/l) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,04 % Măr 14
Sphaerotheca pannosa v. persicae Făinarea piersicului 0,04 % Piersic 21
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,04 % Piersic 21
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,06 %
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,04 % Arbuşti fructiferi 3
Drepanopeziza ribis Făinarea coacăzului 0,04 %
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,25 l/ha Viţa-de-vie 14

BAYCOR 25 WP Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,1 % Castraveţi 15 IV

(biloxazol 25 %) Uromyces dianthi Rugina garoafelor 0,2 % Garoafe
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,1 % Măr 21
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,1 % Măr 21

BAYFIDAN 250 EC Erysiphe, Puccinia etc. Boli foliare 0,5 l/ha Grâu 35 IV
(triadimenol 250 g/l) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,05 % Castraveţi
Leveillula taurica Făinarea ardeiului 0,05 % Ardei 28
Erysiphe heraelei Făinarea morcovului 0,05 % Morcov
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,05 % Măr 7

BAYLETON 5 PU Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,05 % Castraveţi seră 7 IV

(triadimefon 5 %) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,05 - 0,1 % Măr 10
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,05 - 0,1 % Măr 10
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 1 - 1,5 kg/ha Viţa-de-vie 35
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,1 % Castraveţi câmp 7

CARAMBA 60 SL (Erysiphe, Pyrenophora etc.) Complex boli foliare 1,2 l/ha Orz IV
(meteonazol 60 g/l) Septoria nodorum Septorioza spicelor 1,2 l/ha Grâu
Erysiphe graminis Făinare 1,0 l/ha Grâu
Septoria tritici Septorioză 1,0 l/ha Grâu
Puccinia spp. Rugini 1,0 l/ha Grâu
Fusarium spp. Fuzarioza 1,0 l/ha Grâu

187
 Tabelul 12 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
DIVIDEND 030 FS Tilletia spp. Mălura comună 1,0 l/t săm. Grâu IV
(difenoconazol 30 g/l) Fusarium spp. Fuzarioza 1,0 l/t săm. Grâu

FOLICUR SOLO Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,4 l/ha Viţa-de-vie IV

250 EW Monilinia spp. Monilioza 0,075 - 0,1 % Sâmburoase
(tebuconazol 250 g/l) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,750 kg/ha Măr
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,750 kg/ha (0,05 %) Măr

GRANIT 20 SC (Erysiphe graminis, Puccinia spp., Boli foliare – complex 1,0 l/ha/trat. Grâu IV
(bromuconazol 200 g/l) Septoria tritici, Fusarium sp.)
(Erysiphe graminis, Rhynchosporium s., Boli foliare – complex 1,0 l/ha Orz
Pyrenophora spp.)

IMPACT 125 SC Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 1,0 l/ha Grâu 42 IV

(flutriafol 125 g/l) Septoria tritici Septorioza grâului 1,0 l/ha Grâu
Puccinia spp. Rugina 1,0 l/ha Grâu

IMPACT 25 SC Boli foliare şi ale spicului 0,5 l/ha Grâu, orz IV

(flutriafol 250 g/l)

ORIUS ST 2 WS Tilletia spp. Mălura comună 1,5 kg/t săm. Grâu, orz IV
(tebuconazol 2 %) Fusarium spp. Fuzarioza
Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului
Pyrenoshpora graminea Sfâşierea frunzelor

PUNCH 40 EC Diaporthe (Phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 0,4 l /ha Floarea-soarelui IV

(flusilazol 40 %) Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 0,4 l/ha Floarea-soarelui
Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,2 l/ha Sfeclă
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,005 % Măr 14
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,005 % Măr 14
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,05 l/ha Viţa-de-vie 14
Botryotinia fuckeliana (e.s.) Putregaiul cenuşiu 0,05 l/ha Viţa-de-vie

188
 Tabelul 12 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
RAXIL 060 FS Tilletia spp. Mălura comună 0,5 l/t săm. Grâu IV
(tebuconazol 60 g/l) Ustilago nuda Tăciunele zburător 0,5 l/t săm. Orz
Pyrenoshpora graminea Sfâşierea frunzelor 0,5 l/t săm. Orz

REAL 200 FS Ustilago nuda Tăciunele zburător 0,2 l/t săm. Orz de toamnă IV
(triticonazol 200 g/l) Tilletia spp. Mălura comună 0,2 l/t săm. Grâu

SANAZOLE 250 EC Complex boli foliare 0,5 l/ha Grâu IV

(propiconazol 250 g/l)

SCORE 250 EC Alternaria solani Alternarioza 0,05 % (0,5 l/ha) Tomate seră 7 IV
(difenoconazol 250 g/l) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,01 % (150 ml/ha) Măr 14
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,01 % (150 ml/ha) Măr 14
Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,3 l/ha Sfeclă
Erysiphe betae Făinarea sfeclei (2 trat, în 300 l apă/ha)
Monilinia laxa Monilioza 0,015 % Cais
Monilinia laxa Monilioza 0,015 % Piersic
Monilinia laxa Monilioza 0,015 % Vişin

SHAVIT 25 EC Podosphaera leucotricha Făinarea mărulu 0,05 % Măr IV

(triadimenol 250 g/l) Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,5 l/ha Castraveţi
Puccinia horiana Rugina 1,0 l/ha Crizanteme
Uncinula necator Făinarea 0,2 l/ha (0,02 %) Viţa-de-vie
Complex boli foliare 0,5 l/ha Grâu, orz

SPORTAK 45 EC Erysiphe, Puccinia, Septoria etc. Boli foliare 1,0 l/ha Grâu IV
(procloraz 450 g/l) Erysiphe graminis f.sp. hordei Făinarea orzului 1,0 l/ha Orz
Phynchosporium secalis Arsura frunzelor de secară 1,0 l/ha Orz
Pyrenophora spp. Sfâşierea frunzelor şi pătarea 1,0 l/ha Orz
reticulară
Diaporthe (Phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 1,0 l/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,0 l/ha Floarea-soarelui

189
 Tabelul 12 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
SUMI-8 12,5 WP Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,5 kg/ha Sfeclă IV
(diniconazol 12,5 %) Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,15 kg/ha Viţa-de-vie
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,015 % Măr
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,015 % Măr

SUMI-8 2 FL Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului 1,0 l/t săm. Orz IV
(diniconazol 2 %) Pyrenophora graminea Sfîşierea frunzelor 1,0 l/t săm. Orz
Tilletia spp. Mălura comună 1,0 l/t săm. Grâu
Fusarium spp. Fuzarioza 1,0 l/t săm. Grâu

SYSTHANE 40 WP Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului 0,3 kg/t săm. Orz IV
(miclobutanil 40 %) Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 0,3 kg/t săm. Orz

SYSTHANE FORTE Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,015 % Viţa-de-vie IV

(miclobutanil 240 g/l) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,02 % Măr
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,02 % Măr

TILT 250 CE Erysiphe, Puccinia, Septoria etc. Complex boli foliare 0,5 l/ha Grâu 28 IV
(propiconazol 250 g/l)

TOPAS 100 EC Sphaerotheca humuli Făinarea hameiului 0,025 % Hamei 28 IV

(penconazol 100 g/l) Leveillula taurica Făinarea ardeiului, tomatelor 0,035 % Ardei, tomate 7
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,025 % Castraveţi (seră) 7
Uromyces dianthi Rugina garoafelor 0,05 % Garoafe
Sphaerotheca mors-uvae Făinarea agrişului 0,025 % Arbuşti fructiferi 28
Cronartium ribicola Rugina coacăzului 0,05 % Arbuşti fructiferi 28
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,25 % (0,250 l/ha) Viţa-de-vie 28
Podosphaera leucotricha 0,02 % (0,3 l/ha) Măr
Mycrosphaera abbreviata 0,035 % (se folosesc Pepiniere şi
500 l soluţie/ha) plantaţii tinere
de Quercinee

190
 Tabelul 12 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
TRIADIMEFON Erysiphe graminis Făinarea cerealelor 0,5 kg/ha Grâu IV
CIG 25 PU Septoria tritici Septorioza grâului 0,5 kg/ha
(triadimefon 25 %) Puccinia spp. Rugina 0,5 kg/ha

VECTRA 10 SC Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,03 % Măr IV

(bromuconazol 100 g/l) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,03 % Măr
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,25 l/ha Viţa-de-vie

191
 Tabelul 13
DIVERSE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară (concentraţia) de pauză toxicitate
ALFONAT Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha Viţa-de-vie IV
(fosetil de aluminiu 70 %) Pseudoperonospora cubensis Mana castraveţilor 3,0 kg/ha Castraveţi 21
Peronospora destructor Mana cepei 3,0 kg/ha Ceapă

ALIETTE 80 WG Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,3 % (înflorit) Măr, păr, gutui IV
(fosetil de aluminiu 80 %) Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 4 kg/ha în 2000 l apă/ha Hamei
(în faza dezv. max. a pl.)

CHORUS 75 WG Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 kg/ha (0,02 %) Măr IV

(ciprodinil 75 %) Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,2 kg/ha (0,02 %) Măr
Venturia pirina Rapănul părului 0,2 kg/ha (0,02 %) Păr

CRYSTAL 250 SC Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 0,1 - 0,15 l/ha (la Viţa-de-vie IV
(quinoxifen 250 g/l) interval de 10 - 12 zile)

EFUZIN 500 SC Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,06 % (0,900 l p.c./ha) Măr IV
(dodine 500 g/l) Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,2 % (2,0 l p.c./ha) Piersic

EUPAREN MULTI Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr IV

50 WP Podosphaera leucotricha Făinarea mărului (efect secunndar
(tolifluanid 50 %) acaricid, boli de
depozit)
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului Căpşun
Botrytis cinerea Putregaiul ceuşiu
Plamopara viticola Mana viţei-de-vie 2,0 kg/ha (0,2%) Viţa-de-vie
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu
Tetranychus urticae Păianjenul roşu comun

QUADRIS SC Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,075 % Castraveţi IV

(azoxistrobin 250 g/l) Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor (0,75 l/ha)
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,75 l/ha Viţa-de-vie
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie

192
 Tabelul 14
AMESTECURI
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
ACROBAT MZ Phytophthora infestans (2 ani) Mana cartofului 2,0 kg/ha Cartof IV
90/600 WP Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,0 kg/ha Castraveţi
(dimetomorf 9 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,0 kg/ha Viţa-de-vie
mancozeb 60 %) Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,0 kg/ha Tomate
Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 2,0 kg/ha Hamei
Peronospora destructor Mana cepei 2,0 kg/ha Ceapă

ALIETTE C Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,5 % Castraveţi IV

(fosetil de aluminiu Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 5,0 kg/ha Viţa-de-vie
25 % + oxiclorura de
cupru cu 25 % cupru
metalic)

ALLEGRO Complex boli foliare 1,0 l/ha Orz IV

(epoxiconazol 125 g/l +
kresoxim metil 125 g/l)

BAYTAN Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului 2,0 kg/t săm. Orz IV
UNIVERSAL 19,5 DS Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 2,0 kg/t săm. Orz
(triadimenol 15 % +
fuberidazol 2 % +
imazalil 2,5 %)

BRESTAN 60 WP Spirogyra spp. Alge din orezării 2,0 - 4,0 kg/ha Orez 14 II
(trifenil acetat de staniu Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 0,5 kg/ha Sfeclă 40
54 % + maneb 18 %) Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 0,1 % (0,3 l butuc) Hamei
Phytophthora infestans Mana cartofului 0,6 kg/ha Cartof 7
Alternaria solani Alternarioza 0,5 kg/ha Cartof 7
Septoria apii Septorioza cepei 0,1 - 0,2 % Ceapă 7

BUMPER SUPER Erysiphe graminis, Puccinia spp., Boli foliare şi ale spicului 0,8 l/ha Grâu IV
490 EC Septoria tritici, Fusarium spp.
(procloraz 400 g/l + Erysiphe graminis Boli foliare şi ale spicului 0,8 l/ha Orz
propiconazol 90 g/l) Rhynchosporium secalis,
Pyrenophora spp.

193
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
CUPROZIR 50 PU Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,25 - 0,3 % Măr 10 IV
(oxiclorura de cupru cu (până la înflorit) (5 - 6 kg/ha)
34 % cupru metalic + Venturia pirina Rapănul părului 0,2 - 0,3 % Păr
ziram 13 %) (până la înflorit) (4 - 6 kg/ha)
Blumeriella jaapii Pătarea frunzelor 0,2 % Cireş, vişin
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,2 % Cireş, vişin, cais
Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,2 % Piersic, cais
Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,2 % Piersic
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,2 % Piersic

CURZATE MAN Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,5 kg/ha Castraveţi IV

(cimoxanil 4 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,5 kg/ha Viţa-de-vie
maneb 64 %)

CURZATE MANOX Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,5 kg/ha Castraveţi IV

(cimoxanil 5 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,15 % Viţa-de-vie
mancozeb 18 % +
oxiclorura de cupru
50 %)

CURZATE SUPER C Phytophthora infestans Mana cartofului 2,5 kg/ha Cartof IV

(cimoxanil 4,5 % +
mancozeb 68 %)

CURZATE SUPER V Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha (0,3 %) Viţa-de-vie IV
(cimoxanil 4 % +
mancozeb 40 %)

DIVIDEND STAR Tilletia spp. Mălura comună 1,0 l/t săm. Grâu IV
036 FS Fusarium spp. Fuzarioza 1,0 l/t săm. Grâu
(difenoconazol 30 g/l + Ustilago nuda Sfâşierea frunzelor 1,5 l/t săm. Orz
ciproconazol 6,25 g/l) Pyrenophora graminea Helmintosporioza 1,5 l/t săm. Orz

194
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
EQUATION PRO Phytophthora infestans Mana cartofului 0,4 kg/ha Cartof IV
(cimoxanil 30 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,4 kg/ha Viţa-de-vie
famoxadon 22,5 %) Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,4 kg/ha Tomate
Xanthomonas vesicatoria Băşicarea fructelor de tomate 0,4 kg/ha Tomate

FOLICUR MULTI Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,0 - 2,5 kg/ha Viţa-de-vie III
50 WP Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie (0,20 - 0,25 % în
(tebuconazol 10 % + Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1000 l soluţie)
tolifluanid 40 %) Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,075 % Măr
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,075 % Măr

GALBEN M Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha Viţa-de-vie IV

(benalaxil 4 % + Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,5 kg/ha (0,25 %) Tomate
oxiclorură de cupru cu Phytophthora infestans Mana cartofului 2,5 kg/ha Cartof
33 % cupru metalic)

KONKER Diaporthe (Phomopsis) helianthi Frângerea tulpinilor 1,25 l/ha Floarea-soarelui 21 II

(vinclozolin 250 g/l + Alternaria sp. Alternarioza 1,25 l/ha Floarea-soarelui 21
carbendazim 165 g/l) Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 1,25 l/ha Floarea-soarelui 21
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 1,25 l/ha Floarea-soarelui
Sclerotinia sclerotiorum şi complex boli Putregaiul alb 1,25 l/ha Rapiţă toamnă
foliare pentru ulei
Monilinia laxa Monilioza sâmburoaselor 0,125 % Pomi fructiferi 21
Monilinia fructigena Monilioza seminţelor 0,125 % Pomi fructiferi 21
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,15 % Căpşun 21
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,15 % Căpşun 21
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 1,5 l/ha Viţa-de-vie 21
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,125 % Tomate de câmp
Alternaria solani Alternarioza 1,25 l/ha
Cladosporium fulvum Pătarea cafenie
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 1,25 l/ha Castraveţi

195
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
LABILITE 70 WP Tilletia spp. Mălura comună 2,5 kg/t săm. Grâu IV
(tiofanat metil 20 % + Fulvia fulva Pătarea cafenie a tomatelor 0,15 % Tomate 28
maneb 50 %) Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,2 % Tomate 28
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,2 % Tomate 28
Alternaria solani Alternarioza 0,2 % Tomate 28
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 0,15 % Castraveţi
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,15 % Castraveţi
Leveillula taurica Făinarea ardeiului, tomatelor 0,2 % Ardei, tomate
Peronospora destructor Mana cepei 0,2 % Ceapă
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,2 % Măr 28
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,2 % Măr 28
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,2 % Căpşun
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,2 % Căpşun
Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 3,0 - 4,0 kg/ha Viţa-de-vie 28
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3 - 4 kg/ha Viţa-de-vie 28
Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie 3 - 4 kg/ha Viţa-de-vie 28

MANCOBEN 60 PTS Pythium debaryanum Căderea răsdadurilor 4,0 kg/t săm. Tomate IV
(mancozeb 40 % + Rhizoctonia solani Rizoctonioza tutun etc. 4,0 kg/t săm. Tomate
tiofanat metil 20 %) Xanthomonas campetris pv. phaseoli Arsura aureolată a fasolei 4,0 kg/t săm. Fasole
Pseudomonas syringae pv. phaseolica Arsura bacteriană a fasolei 4,0 kg/t săm. Fasole
Fusarium oxysporum f.sp. pisi Fuzarioza 4,0 kg/t săm. Mazăre
MANCUVIT PU Phytophthora infestans Mana cartofului şi tomatelor 2,0 kg/ha Cartof, tomate 21 IV
(mancozeb 25 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 0,2 % Viţa-de-vie 30
oxiclorura de cupru
46 %)

MAXIM XL 035 FS Fusarium spp. Fuzarioza 1,0 l/t săm. Porumb IV

(fludioxonil 25 g/l + Pythium spp. Căderea plăntuţelor (omologare valabilă
metalaxil-M 10 g/l) până la 15.12.1999)

METOZIR S 60 PU Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,3 % (6 kg/ha) Piersic 14 IV

(ziram 35 % + sulf 17 % Stigmina carpophila Ciuruirea frunzelor 0,3 % (6 kg/ha) Piersic 14
+ tiofanat metil 8 %)

196
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
MIKAL Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha Viţa-de-vie 28 IV
(etilfosfit de aluminiu
50 % + folpet 25 %)

MIKAL M Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,8 kg/ha Castraveţi IV

(mancozeb 26 % + (câmp)
fosetil de aluminiu 44 %) Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 3,5 kg/ha Castraveţi
(solar)
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,5 kg/ha Viţa-de-vie
Phytophthora infestans Mana cartofului 3,5 kg/ha Cartof

MIRAGE F 75 WP Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,5 kg/ha Viţa-de-vie IV

(folpet 60 % + Uncinula necator Făinarea viţei-de-vie
procloraz 15 %) Botrytis cinerea (e.s.) Putregaiul cenuşiu
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,5 kg/ha Castraveţi
Sphaerotheca fuliginea Făinarea cucurbitaceelor 2,5 kg/ha Castraveţi
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,5 kg/ha Castraveţi
Fusarium oxysporum f.sp. tulipae Fuzarioza lalelelor 0,5 % tratarea bulbilor Lalele
Botrytis tulipae Mucegaiul cenuşiu 2,5 kg/ha Lalele bulbi

PATAFOL Phytophthora infestans Mana cartofului 2,0 kg/ha Cartof IV

(ofurace 6 % + Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,0 kg/ha (0,2 %) Viţa-de-vie
mancozeb 64 %) Phytophthora infestans Mana tomatelor 2,0 kg/ha (0,2 %) Tomate
Alternaria solani Alternarioza (efect secundar) 2,0 kg/ha (0,2 %) Tomate
Peronospora destructor Mana cepei 2,0 kg/ha (0,2 %) Ceapă
Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 2,0 kg/ha (0,2 %) Castraveţi

PENNSUC S Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 7,0 l/ha (în 300 l apă) Sfeclă I
(trifenil hidroxid de Erysiphe betae Făinarea sfeclei 7,0 l/ha (în 300 l apă) Sfeclă
staniu 35 g/l +
sulf 690 g/l)

PRELUDE SP Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului 2,0 kg/t săm. Orz IV
(procloraz 10,8 % + Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 2,0 kg/t săm. Orz
carbendazim 40 %) Tilletia spp. Mălura comună 1,5 kg/t săm. Grâu
Ustilago tritici Tăciunele zburător 1,5 kg/t săm. Grâu
Fusarium ap. Fuzarioza 1,5 kg/t săm. Grâu

197
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
RAXIL T 515 FS Tilletia spp. Mălura comună 2,0 l/t săm. Grâu III
(tebuconazol 15 g/l + Fusarium spp. Fuzarioza
tiram 500 g/l)

RIDOMIL MZ 72 WP Phytophthoora infestans Mana cartofului 2,5 kg/ha Cartof 7 IV

(metalaxil 8 % + Phytophthoora infestans Mana tomatelor 0,25 % Tomate seră 3
mancozeb 64 %) Pseudoperonospora cubensis Mana cucurbitaceelor 0,25 % Castraveţi seră 3
(max. 2 tratam.) 3
Phytophthoora infestans Mana tomatelor 3,5 kg/ha Tomate câmp 3
Alternaria solani Alternarioza 3,5 kg/ha Tomate câmp 7
Peronospora destructor Mana cepei 2 kg/ha (0,25 %) Ceapă 7
Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 2,5 kg/ha Viţa-de-vie

RIDOMIL GOLD Peronospora tabacina Mana tutunului 3,0 kg/ha Tutun III
PLUS 42,5 WP Plasmopara viticola Mana viţei-de-vie 3,0 kg/ha Viţa-de-vie
(metalaxil-M 2,5 % + Phytophthora infestans Mana cartofului 3,0 kg/ha Cartof (2 - 3
oxiclorură de cupru cu tratam. în per.
40 % cupru metalic) de creştere max.
a plantelor)
Phytophthora infestans Mana tomatelor 0,3 % (3 kg/ha) Tomate
Peronospora destructor Mana cepei 0,3 % (3 kg/ha) Ceapă
Pseudoperonospora humuli Mana hameiului 0,3 % (3 kg/ha) Hamei
(în 2000 l apă/ha)

ROVRAL TS Rhizoctonia solani Rizoctonioza 5,0 g/kg săm. Tomate, IV

(iprodion 35 % + Fusarium oxysporum Fuzarioza 5,0 g/kg săm. Castraveţi
carbendazim 17,5 %) Verticillium dahliae Ofilirea vasculară (verticilioza) 5,0 g/kg săm. Castraveţi
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 g/kg săm. Floarea-soarelui
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 g/kg săm. Floarea-soarelui
Alternaria crassa Alternarioza 2,0 g/kg săm. Laur
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 g/kg săm. Laur
Sclerotinia sclerotiorum Putregaiul alb 2,0 g/kg săm. Schinel
Pyrenophora graminea 1,0 l/ha Orz
SUMI 8 GOLD Ustilago nuda Tăciunele zburător al orzului 1,5 l/t săm. Orz IV
(diniconazol 15 g/l + Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 1,5 l/t săm. Orz
imazalil 15 g/l)

198
 Tabelul 14 (continuare)
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
SYSTHANE C Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,1 % (2 kg/ha) Măr 14 IV
(miclobutanil 3,5 % + Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,1 % (2 kg/ha) Măr 14
captan 46,5 %) Taphrina deformans Băşicarea frunzelor de piersic 0,1 % (2 kg/ha) Piersic

SYSTHANE C PU Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,1 % (2 kg/ha) Măr IV

(miclobutanil 3,5 % + Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,1 % (2 kg/ha) Măr
captan 46,5 %)

TANGO SUPER Cercospora beticola Complex de boli foliare 1,0 l/ha Grâu IV
(fenpropimorf 250 g/l + Erysiphe betae Complex de boli foliare 1,0 l/ha Orz
epoxiconazol 84 g/l) Cercosporioza 1,0 l/ha/tratam. Sfecla de zahăr
Făinarea 1,0 l/ha/tratam. Sfecla de zahăr

TIRAMET 60 PTS Tilletia spp. Mălura comună 3,0 l/t săm. Grâu III
(tiofanat metil 20 % + Fusarium spp Fuzarioza rădăcinilor, 3,0 l/t săm. Grâu
tiram 40 %) coletului şi plăntuţelor

TIRAMET 600 SC Tilletia spp. Mălura comună 3,0 l/t săm. Grâu III
(tiram 400 g/l + metil Fusarium spp Fuzarioza 3,0 l/t săm. Grâu
tiofanat 200 g/l)

VINCIT F Fusarium spp Fuzarioza rădăcinilor, 1,5 l/t săm. Grâu IV

(tiabendazol 25 g/l + coletului şi plăntuţelor
flutriafol 25 g/l) Tilletia spp. Mălura comună 1,5 l/t săm. Grâu
Ustilago nuda Tăciunele zburător 1,5 l/t săm. Orz de toamnă
Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 1,5 l/t săm. Orz de toamnă

VITAVAX 200 FF Tilletia spp. Mălura comună 2,5 l/t săm. Grâu 21 IV
(carboxina 200 g/l + Ustilago nuda Tăciunele zburător 3,0 l/t săm. Orz
tiram 200 g/l) Pyrenophora graminea Sfâşierea frunzelor 3,0 l/t săm. Orz
Fusarium spp. Fuzarioza 2,5 l/t săm. Porumb
Pythium spp. Căderea plăntuţelor 2,5 l/t săm. Porumb

199
 Tabelul 15
ANTIBIOTICE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
KASUMIN 2 L Pseudomonas syringae pv. lachrymans Pătarea unghiulară 0,15 % (1,5 l/ha) Castraveţi IV
(kasugamycin 2 %) Colletotrichum lagenarium Antracnoza cucurbitaceelor 0,15 % (1,5 l/ha) Castraveţi
Cercospora beticola Cercosporioza sfeclei 2 kg/ha Sfeclă
Septoria lycopersici Pătarea albă a frunzelor 0,15 % Tomate
Venturia inaequalis Rapănul mărului 0,15 % Măr
Podosphaera leucotricha Făinarea mărului 0,15 % Măr
Erwinia amylovora Focul bacterian al rozaceelor 0,15 % Măr
Mycosphaerella fragariae Pătarea albă a căpşunului 0,15 % Căpşun
Sphaerotheca macularis Făinarea căpşunului 0,15 % Căpşun

VALIDACIN 3 S Pleospora bjoerlingii Putregaiul uscat al sfeclei 3,0 l/t săm. Sfeclă IV
(validamicin 3 %) Pythium spp. Căderea plăntuţelor 3,0 l/t săm. Sfeclă
Rhizoctonia solani Rizoctonioza cartof, tutun etc. 3,0 l/t săm. Sfeclă
Rhizoctonia solani (tratarea Rizoctonioza cartof, tutun etc. 3% Cartof
materialului săditor)

200
 Tabelul 16
PRODUSE BIOLOGICE
Produsul (s.a.) Testul pentru care a fost avizat Doza Cultura Timpul Grupa de
(concentraţia) de pauză toxicitate
Denumirea ştiinţifică Denumirea populară
TRICHODEX 25 WP Botryotinia fuckeliana Putregaiul cenuşiu 2,0 kg/ha Viţa-de-vie IV
(Trichoderma harzianum) Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 2,0 kg/ha Tomate,
Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu 0,2 % (2 kg p.c. castraveţi
în 1000 l apă/ha) (seră)
Ceratocystis pilifera Ciuperci de albăstreală 150 - 200 g sol. de căpşun, zmeur
Sclerophoma pithiophyla tratare/mp lemn sau
Aureobasidium pullulans 50 g ulei mineral
Alternaria tennuis Ciuperci de mucegăire fungicizat/mp lemn
Chaetomium globosum
Stachybotris atra
Cladosporium herbarum
Trataments versicolor Ciuperci de putregai
Coniophora puteana
Fomes annosus

TRICHOSEMIN 25 PTS (Sclerotinia sclerotiorum, Complex patogeni 4,0 g/kg săm. Floarea- IV
(Trichoderma viride) Botrytis cinerea, Fusarium spp.) soarelui

201
202