MIRELA PARASCHIVU

AURELIAN MARIUS PARASCHIVU

FITOPATOLOGIE
MANUAL UNIVERSITAR PENTRU
ÎNVĂȚĂMÂNTUL CU FRECVENȚĂ REDUSĂ

Ediția I
 MIRELA PARASCHIVU
AURELIAN MARIUS PARASCHIVU

FITOPATOLOGIE

MANUAL UNIVERSITAR
pentru
învăţământul cu frecvență redusă

Ediția I

Editura SITECH
Craiova, 2020
Referenți științifici:
Prof.univ.dr. ing. ADRIAN BORCEAN
Șef lucrari dr.ing. OTILIA COTUNA

© 2020 Autorii
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorilor. Orice
reproducere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din
această lucrare, efectuate fără autorizația autorilor este ilicită și constituie o
contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării
justificate de interes științific, cu specificarea respectivei citări.

Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu,

recunoscute de către CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile:
științe juridice, sociologice, politice și administrative, științe ale comunică-
rii, științe militare, informații și ordine publică, științe economice și admi-
nistrarea afacerilor, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

PARASCHIVU, MIRELA
Fitopatologie – manual universitar pentru învățământ cu
frecvență redusă / Mirela Paraschivu, Aurelian Marius Paraschivu . –
Craiova: Sitech, 2020
Conține bibliografie
ISBN 978-606-11-7192-7

631

ISBN 978-606-11-7192-7
 CUPRINS
TEMA NR. 1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE FITOPATOLOGIE
ŞI DESPRE BOLILE PLANTELOR ....................................................... 11
1.1. FITOPATOLOGIA - obiect de studiu, legături cu alte ştiinţe,
ramuri, definiţia şi clasificarea bolilor .............................................. 12
1.2. Simptomele bolilor plantelor.............................................................. 13
1.3. Pagube şi pierderi................................................................................ 16
1.3.1. Relaţii între simptome, pagube şi pierderi...................................... 16
1.3.2. Aprecierea pagubelor şi pierderilor ................................................ 17
1.3.3. Diferitele tipuri de pierderi ............................................................. 18
1.3.4. Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole..................... 18
1.3.5. Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor ........................ 19

TEMA NR. 2. SIMPTOMATOLOGIA, EPIDEMIOLOGIA BOLILOR

PLANTELOR, IDENTIFICAREA ŞI CARACTERIZAREA
PATOGENULUI SAU A NATURII CAUZALE .................................... 23
2.1. Virozele plantelor de cultură.............................................................. 24
2.1.1. Ce sunt virusurile? .......................................................................... 24
2.1.2. Organizarea virusurilor................................................................... 24
2.1.3. Proprietățile virusurilor .................................................................. 24
2.1.4. Transmiterea virusurilor fitopatogene ............................................ 25
2.1.6. Virozele principalelor plante de cultură ......................................... 26
2.1.6.1. Mozaicul dungat al grâului Wheat Streak Mosaic Virus ......... 26
2.1.6.2. Îngălbenirea și piticirea plantelor de orz (Barley Yellow
Dwarf Virus) ............................................................................ 27
2.1.6.3. Mozaicul comun al fasolei - Bean common mosaic virus –
Marmor phaseoli ...................................................................... 28
2.1.6.4. Mozaicul X al cartofului – Potato virus X ............................... 29
2.1.6.5. Mozaicul Y al cartofului Potato virus Y ................................. 30
2.1.6.6. Răsucirea frunzelor de cartof - Potato leafroll virus ............... 31
2.1.6.7. Îngălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei – Beet necrotic
yellow vein virus ...................................................................... 32
2.1.6.8. Mozaicul comun al tutunului - Tobacco mosaic virus
(TMV)...................................................................................... 33
2.1.6.9. TMV la ardei Virus mosaic tabaco în pepper .......................... 34
2.1.6.10. TMV la tomate Virus mosaic tabaco în tomatoes ................. 34
2.1.6.11. Pătarea inelară a tutunului Tobacco ringspot virus (TRSV) . 35
2.1.6.12. Frunze de ferigă la tomate Cucumber mosaic virus
în tomato (CMV) ..................................................................... 36
2.1.6.13. Piticirea și îndesirea tufelor de ardei Cucumber mosaic virus
în pepper .................................................................................. 36
2.1.6.14. Pătarea inelară neagră a tomatelor Tomato black ring virus . 37
2.1.6.15. Boala petelor de bronz Tomato spotted wilt virus ................. 38
2.1.6.16. Vărsatul prunelor Plum pox virus .......................................... 39
2.1.6.17. Mozaicul mărului Apple mosaic virus ................................... 41
2.1.6.18. Scurt nodarea viței de vie Grapevine fanleaf virus (GFLV) . 42
2.2. Micoplasmozele plantelor de cultură ................................................ 43
2.2.1.Ce sunt micoplasmozele? ................................................................ 43
2.2.2. Forma și dimensiunea micoplasmelor ............................................ 44
2.2.3. Proprietăți care le aseamănă cu virusurile ...................................... 44
5
 2.2.4. Proprietăți care le aseamănă cu bacteriile ...................................... 44
2.2.5. Micoplasmozele principalelor plante de cultură............................. 44
2.2.5.1. Filodia trifoiului Clover phyllody ............................................ 44
2.2.5.2. Proliferarea mărului Apple proliferation MLO ....................... 45
2.2.5.3. Stolburul tomatelor Stolbur disease mycoplasm..................... 46
2.2.5.4. Virescența căpșunului Green petall MLO .............................. 47
2.2.5.5. Flavescența aurie la vița-de-vie Grapevine yellows GY
MLO Flavescence dorée-FD MLO .......................................... 48
2.3. Bacteriozele plantelor de cultură ....................................................... 49
2.3.1. Ce sunt bacteriozele plantelor? ....................................................... 49
2.3.2. Ce sunt bacteriile? .......................................................................... 49
2.3.3. Clasificarea bacteriilor.................................................................... 49
2.3.4. Ce simptome produc bacteriile? ..................................................... 50
2.3.5. Bacteriozele principalelor plante de cultură ................................... 52
2.3.5.1. Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveți Pseudomonas
syringae p.v. lachrymans (E.F.Smith et Bryan) Joung Dye
et Wilkie .................................................................................. 52
2.3.5.2. Focul sălbatic al tutunului Pseudomonas syringae pv. tabaci . 53
2.3.5.3. Arsura comună a fasolei Xanthomonas axonopodis pv.
phaseoli (Smith) Vauterin, Hoste, Kersters et Swings
Xanthomonas campestris p.v. phaseoli (Smith) Dye. .............. 54
2.3.5.4. Veștejirea bacteriană a cartofului sau putregaiul brun al
tuberculilor de cartof Ralstonia solanacearum (sin.
Pseudomonas solanacearum) .................................................. 56
2.3.5.5. Pătarea și ciuruirea frunzelor de sâmburoase Xanthomonas
arboricola pv. Pruni sin. Xanthomonas campestris pv. pruni
(Smith) Dye. ............................................................................ 58
2.3.5.6. Cancerul bacterian al pomilor fructiferi Agrobacterium
tumefaciens (Smith and Townsend) Conn (sin.
Agrobacterium radiobacter var. tumefaciens (Smith
and Townsend ) Kean et al.) .................................................... 59
2.3.5.7. Cancerul bacterian al viței-de-vie Agrobacterium
tumefaciens (Smith and Townsend) Conn ............................... 61
2.3.5.8. Pătarea bacteriană punctiformă a tomatelor Pseudomonas
syringae pv tomato .................................................................. 62
2.3.5.9. Cancerul bacterian al tomatelor Corynebacterium
michiganense (Smith) Jensen pv. michiganense
Dye et Kemp ............................................................................ 63
2.3.5.10. Ofilirea bacteriană a cruciferelor sau Putregaiul negru al
cruciferelor sau Nervațiunea neagră a frunzelor de varză
Xanthomonas campestris pv. campestris ................................. 64
2.3.5.11. Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof Clavibacter
michiganensis subsp. spendonicus .......................................... 66
2.3.5.12. Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul umed al tuberculilor
de cartof Erwinia carotovora pv. atroseptica.......................... 67
2.3.5.13. Putregaiul moale al tulpinilor de porumb Erwinia
chrysanthemi pv. Zeae ............................................................. 68
2.3.5.14. Arsura merilor, perilor și gutuilor sau focul bacterian al
rozaceelor Erwinia amylovora (Burrill) Winslow et al. .......... 69

6
TEMA NR. 3. MICOZELE PLANTELOR ............................................. 77
3.1. Clasificarea ciupercilor fitopatogene................................................. 77
3.2. Caracterele sau însușirile generale ale ciupercilor fitopatogene .... 86
3.2.1.Tipurile de aparate vegetative la ciupercile fitopatogene ................ 87
3.2.2.Înmulțire asexuată la ciupercile fitopatogene .................................. 90
3.2.3. Înmulțire sexuată la ciupercile fitopatogene................................... 90
3.3. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli şi a
naturii lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa
Plasmodiophoromycetes....................................................................... 92
3.3.1. Hernia rădăcinilor de varză-Plasmodiophora brassicae Woron .......... 92
3.4. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli
şi a naturii lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa
Ooomycetes ........................................................................................... 92
3.4.1. Căderea (putregaiul) plăntuțelor Pythium de baryanum Hesse .......... 96
3.4.2. Mana cartofului Phytophthora infestans ........................................ 99
3.4.3. Mana tomatelor Phytophthora infestans (Mont.) de Bary............ 102
3.4.4. Mana viței-de-vie Plasmopara viticola (B et C) Berl et de Tony ....... 106
3.4.5. Mana florii-soarelui Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi
Novot. (syn. Plasmopara halstedii) .............................................. 110
3.4.6. Mana cucurbitaceelor Pseudoperonospora cubensis
(Berk. et Curt.) Rostov ................................................................. 112
3.4.7. Mana cepei Peronospora destructor (Berk.) Casp ....................... 114
3.4.8. Mana salatei Bremia lactucae ...................................................... 116
3.5. Caracterele generale ale ciupercilor din Clasa Chytridiomycetes 118
3.5.1. Râia neagră, buba neagră sau cancerul cartofului Synchytrium
endobioticum (Schilb) Perc............................................................ 118

TEMA NR. 4. CARACTERELE GENERALE ALE CIUPERCILOR

DIN ÎNCRENGĂTURA ASCOMYCOTA .............................................. 124
4.1. Ciupercile din Ord. Taphrinales. Cunoaşterea şi identificarea
genurilor şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse şi a
posibilităţilor de prevenire şi combatere ....................................... 127
4.1.1. Bășicarea frunzelor la piersic Taphrina deformans...................... 127
4.1.2. Hurlupi sau cocoșei sau ghirtoci Taphrina pruni (Fuck.) Tul. ....... 129
4.2. Ciupercile din Ord. Erysiphales. Cunoaşterea şi identificarea
genurilor şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse şi a
posibilităţilor de prevenire şi combatere ....................................... 131
4.2.1. Făinarea trandafirului Sphaerotheca pannosa var. rosae Anamorfa
sau f.c. Oidium leucoconium ........................................................ 135
4.2.2. Făinarea piersicului Sphaerotheca pannosa var. persicae Anamorfa
sau f.c. Oidium leucoconium ........................................................ 135
4.2.3. Făinarea cucurbitaceelor Sphaerotheca fuliginea (Schi ex Fr.) Poli,
Erysiphe orontii Castagne emend. U. Braun Leveillula
cucurbitacearum Golovin (sin. Leveillula taurica f.sp. cucumis
sativa Zapr.) ................................................................................. 137
4.2.4. Făinarea mărului Podosphaera leucotricha (Ell. și Ev.) Salmon
Anamorfa sau f.c. Oidium farinosum........................................... 138
4.2.5. Făinarea grâului Blumeria graminis f.sp, tritici sin. rysiphe graminis
f.sp. tritici Anamorfa sau f.c. Oidium monilioides ....................... 140

7
 4.2.6. Făinarea viței-de-vie Uncinula necator Anamorfa sau f.c. Oidium
tuckeri .......................................................................................... 143
4.2.7. Făinarea tomatelor Leveillula solanacearum f. lycopersici Sin.
Leveillula taurica (Lév.) Arn. Erysiphe sp. ................................. 146
4.3. Bolile produse de ciupercile din genurile Mycosphaerella,
Pyrenophora, Venturia, Gibberella, Diaporthe, Polystigma,
Gnomonia și posibilităţile de prevenire şi combatere .................... 147
4.3.1. Înflorirea parazitară a boabelor de porumb Gibberella fujikuroi
(Saw.) Wr. anamorfa Fusarium moniliforme (Sheld.) ................ 147
4.3.2. Putregaiul tulpinilor și știuleților de porumb Gibberella roseum
f.sp. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen sin. Gibberella saubinetti
(Mont.) Sacc. sin. Gibberella zeae Anamorfa sau f.c. Fusarium
roseum f. sp. Cerealis graminearum (Schv.) ............................... 150
4.4. Bolile produse de ciupercile din genurile Claviceps, Sclerotinia,
Monilinia, Botryotinia, Botrytis, Fulvia (Cladosporium), Drechslera
(Helminthosporium) și posibilităţile de prevenire şi combatere... 153
4.4.1. Cornul secării Claviceps purpurea ............................................... 153
4.4.2. Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor și rapănul ramurilor a măr
Venturia inaequalis (Cke.)Wint. sin. Endostigme inaequalis
(Cke.) Syd. Anamorfa sau f.c. Fusicladium dendriticum
(Wallr.) Fuck. ............................................................................... 154
4.4.3. Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor și rapănul ramurilor la păr
Venturia pirina (Aderh.) Sydow sin. Endostigme pirina (Cke.)
Syd. Anamorfa sau f.c. Fusicladium pirinum (Lib.) Fuck. .......... 156
4.4.4. Pătarea roșie a frunzelor de prun Polystigma rubrum (Pers.) DC.
Anamorfa sau f.c. Polystigmina rubra (Desm.) Sacc. ................. 158
4.4.5. Antracnoza nucului Gnomonia juglandis (DC) Trov. Anamorfa
sau f.c. Marssonina juglandis (Lib.) Mang.................................. 160
4.4.6. Pătarea glumelor la grâu Pheosphaeria nodorum cu anamorfa
Septoria nodorum......................................................................... 162
4.4.7. Pătarea cenușie sau sfâșierea frunzelor de porumb Setosphaeria
turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica, Drechslera
turcica sin. Helminthosporium turcicum ..................................... 164
4.4.8. Pătarea cafenie a frunzelor de tomate Mycovellosiella fulva
(Cooke) Cifferi sin. Fulvia fulva (Cooke) Ciferri, sin.
Cladosporium fulvum Cooke, sin. Passalora fulva .................... 166
4.4.9. Pătarea neagră a florii-soarelui Phoma macdonaldii Boerema
sin. Phoma oleracea var helianthi tuberosi Sacc. ....................... 167
4.4.10. Pătarea brună-cenușie a tulpinilor de floarea-soarelui sau necroza
și frângerea tulpinilor de floarea-soarelui Diaporthe helianthi cu
anamorfa sau f.c. Phomopsis helianthi Munt. Cvet. et al ............ 169
4.4.11. Sfâșierea frunzelor de orz Pyrenophora graminea (Rabh.) Ito.
Et Kurib. Anamorfa sau f.c. Drechslera graminea Drech. Sin.
Helminthosporium gramineum Rabh. .......................................... 172
4.4.12. Pătarea reticulară brună a frunzelor de orz Pyrenophora teres
(Sacc.) Drechs. Anamorfa sau f.c. Drechslera teres Drechs. sin.
Helminthosporium teres ............................................................... 174
4.4.13. Putregaiul negru al rapiței Leptosphaeria maculans Anamorfa
sau f.c. Phoma lingam .................................................................. 176
4.4.14 Putregaiul alb al florii-soarelui Sclerotinia sclerotiorum (Lib.)
de Bary ......................................................................................... 178
4.4.15. Putregaiul alb al rapiței Scleotinia sclerotiorum ........................ 181
8
 4.4.16. Putregaiul alb al tulpinii și fructelor de castraveți și pepeni
galbeni Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary .......................... 182
4.4.17. Putregaiul cenușiu al strugurilor Botryotinia fuckeliana
(De Bary) Whetz sin. Sclerotinia fuckeliana Anamorfa
sau f.c. Botrytis cinerea ............................................................... 185
4.4.18. Putregaiul cenușiu al florii-soarelui Botrytis cinerea Pers......... 186
4.4.19. Monilioza pomilor fructiferi semințoși sau putregaiul brun,
putregaiul negru și mumifierea fructelor la pomii fructiferi
semințoși Monilinia fructigena (Aderh et Ruhl.) Honey sin.
Sclerotinia fructigena anamorfa sau f.c. Monilia fructigena ....... 188
4.4.20. Monilioza pomilor fructiferi sâmburoși sau putregaiul brun și
mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburoși Monilinia
laxa (Aderh et Ruhl.) Honey Anamorfa sau f.c. Monilia laxa
(Ehrenb.) Sacc. ............................................................................. 191
4.4.21. Monilioza fructelor tinere de gutui Monilinia linhartiana
Anamorfa sau f.c. Monilia linhartiana ........................................ 192

TEMA NR.5 CARACTERELE GENERALE ALE CIUPERCILOR

DIN ÎNCRENGĂTURA BASIDIOMYCOTA ....................................... 202
5.1. Clasa Ustilaginomycetes. Cunoaşterea speciilor Ustilago tritici,
U. nuda, U. avenae, U. hordei, U. laevis, U. zeae sau U. maydis,
Sphacelotheca reiliana sau Sorosporium holci sorghi, Tilletia
caries, T. foetida, T. intermedia, T. triticoides, T. controversa sau
nanifica, a bolilor produse de către aceste specii şi măsuri de
prevenire şi combatere...................................................................... 203
5.1.1. Tăciunele zburător al grâului Ustilago tritici (Pers.) Jens ............ 203
5.1.2. Tăciunele zburător al orzului Ustilago nuda (Jensen) Rostrup ........ 205
5.1.3. Tăciunele zburător al ovăzului Ustilago avenae (Pers.) Rostr.......... 206
5.1.4. Tăciunele îmbrăcat al orzului Ustilago hordei (Pers.) Lagerh. ........ 207
5.1.5. Tăciunele îmbrăcat al ovăzului Ustilago kölleri .......................... 208
5.1.6. Tăciunele comun al porumbului Ustilago maydis (DC) Corda ........ 208
5.1.7. Tăciunele prăfos al inflorescențelor de porumb sau tăciunele
știuleților și paniculelor Sphacelotheca reiliana sin.
Sorosporium holci-sorghi f. zeae (Pass.) Săvul. .......................... 209
5.1.8. Mălura comună a grâului Tilletia caries sau Tilletia tritici
Tilletia foetida, Tilletia triticoides și Tilletia intermedia............. 210
5.1.9. Mălura pitică a grâului Tilletia controversa, sin. Tilletia
nanifica ........................................................................................ 212
5.2. Clasa Pucciniomycetes sau fosta clasă Urediniomycetes.
Cunoaşterea speciilor din genurile Uromyces, Puccinia,
Tranzschelia, Phragmidium, a bolilor produse de către
aceste specii şi măsuri de prevenire şi combatere. ......................... 213
5.2.1. Rugina brună a grâului Puccinia recondita sin. Puccinia
triticina......................................................................................... 215
5.2.2. Rugina galbenă a grâului Puccinia striiformis sin. Puccinia
glumarum ..................................................................................... 217
5.2.3. Rugina neagră a grâului Puccinia graminis f.sp. tritici ................ 219
5.2.4. Rugina porumbului Puccinia sorghi ............................................ 221
5.2.5. Rugina prunului Tranzschelia pruni-spinosae (Pers.) Dietel ....... 222
5.2.6. Rugina trandafirului Phragmidium mucronatum (Pers.) Schltdl
sin. Phragmidium disciflorum (Tode) J.F. James ....................... 224

9
TEST RECAPITULATIV ....................................................................... 232

INDEX POZE ........................................................................................... 239

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................... 255

10
 TEMA NR. 1

NOŢIUNI GENERALE DESPRE FITOPATOLOGIE

ŞI DESPRE BOLILE PLANTELOR

Unități de învățare
1.1. FITOPATOLOGIA-obiect de studiu, legături cu alte ştiinţe, ramuri,
definiţia şi clasificarea bolilor.
1.2. Simptomele bolilor plantelor.
1.3. Pagube şi pierderi.
1.3.1. Relaţii între simptome, pagube şi pierderi
1.3.2. Aprecierea pagubelor şi pierderilor
1.3.3. Diferitele tipuri de pierderi
1.3.4. Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole
1.3.5. Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor

Obiectivele temei
-Prezentarea diferitelor şi multiplelor tulburări şi modificări pe care le pro-
duc bolile în structura şi funcţiile unei plante
-Cunoaşterea tipurilor de boli şi a naturii lor cauzale;
-Înţelegerea noţiunii de simptom şi a tipurilor de simptome pe care patogeni
le produc în timpul patogenezei
-Înţelegerea tipurilor de simptome externe cu rol hotărâtor în identificarea şi
diagnosticarea bolilor plantelor;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor
dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de bolile plantelor
-Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole
-Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie
pentru studenţii anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi combatere, EUC 2010,
ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH,
Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi
a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în Taxonomia ciupercilor
Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec- 2006 -Atlas de Fitopatologie trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

11
1.1. FITOPATOLOGIA - obiect de studiu, legături cu alte ştiinţe,
ramuri, definiţia şi clasificarea bolilor

FITOPATOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul bolilor

plantelor. Denumirea este formată din trei cuvinte greceşti al căror înţeles
defineşte de fapt şi obiectul de studiu al disciplinei.
Phyton = plantă; pathos = suferinţă sau boală; logos = ştiinţă sau
vorbire
Este cunoscută în limba engleză sub diverse denumiri cum ar fi:
Phytopathology, Plant Pathology, Plant Disease. Ea corespunde în linii
mari conceptului de „Medicina plantelor”.
Legaturi cu alte științe
Studiile de Fitopatologie răspund la punerea în valoare a noţiunilor
de Botanică, Microbiologie, Biologie moleculară, Genetică, Biochimie, Fi-
ziologie vegetală, Ecologie, Fitotehnie, Toxicologie, Epidemiologie, Agro-
tehnică, Agrochimie, etc. Fitopatologia redescoperă ansamblul datelor bio-
logice, chimice, fizice ale unui sistem determinat. Clasic, ştiinţa fitopatolo-
gică nu înglobează probleme legate de dăunători şi paraziţi animali ai plan-
telor, ci abordează numai rolul lor în transmiterea patogenilor (virusuri, mi-
coplasme, bacterii, ciuperci).
Definiţia bolii şi clasificarea bolilor plantelor
Prin boală se înţelege orice tulburare ce are loc în structura şi
funcţiile unui organism vegetal, care se manifestă prin modificări biochimi-
ce, fiziologice, citologice, histologice şi anatomo-morfologice care afectează
capacitatea de producţie şi de reproducere a plantei.
După cauzele care le produc bolile plantelor se împart în două mari
categorii:
1. Boli neinfecţioase (fiziologice/fiziopatii) provocate de acţiunea
nefavorabilă a unor factori abiotici din mediul extern (umiditate, temperatu-
ră, lumină, carenţa de macro- şi microelemente, etc.) sau ca urmare a unor
greșeli tehnologice.
2. Boli infecţioase (parazitare) provocate de diferiţi patogeni (pri-
oni, virioni, virusuri, micoplasme, bacterii, ciuperci, antofite parazite).
Casificarea bolilor parazitare a plantelor se face în funcţie de
mai multe criterii, utilizarea cea mai mare având-o clasificarea după
natura patogenului. După acest criteriu, bolile infecţioase se clasifică astfel:
- viroidoze-boli provocate de viroizi;
- viroze - boli provocate de virusuri;
- micoplasmoze - boli provocate de micoplasme;
- richeţioze - boli provocate de riche\ii;
- bacterioze - boli provocate de bacterii;
- micoze - boli provocate de ciuperci;
- antofitoze - boli provocate de antofite (plante superioare parazite cu
sau fără clorofilă).
În funcţie de evoluţia procesului patologic în timp, bolile plante-
lor se împart în două categorii:
-boli acute - cu o evoluţie rapidă a procesului parazitar, producând în
scurt timp moartea plantei, cum sunt bolile produse de: Pythium debaryanum,
Corynebacterium michiganense pv. michiganense, Verticillium sp., etc.
-boli cronice-cu un proces parazitar de lungă durată, ce se desfăşoară
de-a lungul mai multor fenofaze din perioada de vegetaţie a plantelor, stân-
jenesc dezvoltarea acestora, influenţează ritmul de creştere încetinindu-l,

12
grăbesc apariţia fenomenului de îmbătrânire a ţesuturilor, adică apariţia se-
nescenţei, scad capacitatea de producţie şi eventual grăbesc moartea plantei,
dar nu o cauzează. Putem da exemplu bolile produse de: Gnomonia juglan-
dis (sin. Gnomonia leptostyla), Nectria cinnabarina, etc.
Din punct de vedere al ritmului de propagare bolile plantelor se
împart în:
-epifiţii-boli care se răspândesc repede pe suprafeţe mari, producând
epidemii (ruginile grâului produse de speciile genului Puccinia, mana viţei-
de-vie produsă de Plasmopara viticola).
-endemii-boli cu un areal limitat (râia neagră a cartofului produsă de
Synchytrium endobioticum).
După caracterul infecţiei, bolile plantelor se clasifică astfel:
-localizate-afectează numai o anumită parte a plantei (rădăcina, tul-
pina sau baza tulpinii, frunza, inflorescenţa, floarea, fructul, sămânţa) şi
reprezintă marea majoritate a bolilor întâlnite. Ele au în general o acţiune
cronică, de lungă durată, procesul parazitar desfăşurându-se de-a lungul
întregii perioade de vegetaţie a plantelor;
-generalizate-provoacă îmbolnăvirea întregii plante, cum ar fi de
exmplu: virozele, traheobacteriozele, traheomicozele; ele reprezintă un nu-
măr mai redus de boli, dar mai grave;
-localizate dar cu efect generalizat-acţionează la nivelul sistemului
radicular sau al bazei tulpinii, distrugând în general integritatea vaselor con-
ducătoare sau a măduvei plantelor şi determină de fiecare dată ofilirea sau
moartea plantelor. Exemple: traheobacteriozele-nervaţiunea neagră a frunze-
lor de varză, putregaiurile moi şi cancerul bacterian sau ofilirea bacteriană a
tomatelor-produse de Xanthomonas campestris pv. campestris, Erwinia sp.
şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense sau traheomicozele
produse de specii ale genurilor Fusarium, Verticilium, Diplodia etc.
Bolile infecţioase constituie obiectul esenţial de studiu şi de cer-
cetare al fitopatologiei.
Reţinem că bolile plantelor întotdeauna au o natură cauzală, ele nu
apar din senin şi în funcţie de acest aspect sunt infecţioase (dacă sunt produ-
se de un patogen infecţios care trăieşte parazit pe planta gazdă) şi respectiv
fiziologice dacă sunt cauzate de condiţii de mediu nefavorabile (factori per-
turbatori de nutriţie carenţe sau exces de macro şi microelemente, de apă,
arşiţă, secetă, grindină, îngheţ, brumă, substanţe poluante, radiaţii, valori pH
etc. Simptomele pot fi asemănătoare sau pot fi confundate, dar importantă
este natura cauzală. Se mai cunosc bolile acute şi respectiv bolile cronice,
bolile endemice şi respectiv epidemice, bolile localizate, bolile generalizate
şi bolile localizate, dar cu efect generalizat.

1.2. Simptomele bolilor plantelor

În vederea combaterii bolilor produse de diverşi patogeni trebuie mai

întâi să fie corect identificată boala şi în special patogenul care a produs-o,
adică să se stabilească diagnoza.
Stabilirea diagnozei se face în funcţie de modificările suferite de
plantă în urma îmbolnăvirii, denumite simptome, întregită de identificarea
microscopică a patogenului.
Patogenii provoacă în interiorul plantei o serie de modificări biochi-
mice, citologice care sunt puse în evidenţă numai prin analize şi studii spe-
ciale, nesezizate de ochiul observatorului.

13
 Simptomele reprezintă modificări ce pot fi observate pe cale vizuală
(coloraţii, decoloraţii, atrofii, hipertrofii), prin pipăiri (pustule de rugini,
proeminenţele de pe fructele atacate de Xanthomonas campestris pv. pruni
sau Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii), ecidiile, stromele),
prin gustul modificat al fructelor (fad, acru, amar) sau prin miros (înţepător
de acid butiric, de mucegai, de trimetilamină-de peşte alterat).
În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifi-
ca astfel:
- simptome incipiente sau de început al bolii;
- simptome principale sau caracteristice bolii;
- simptome finale;
-simptome ascunse sau latente
În cazul ciupercii Plasmopara viticola care produce mana viţei-de-
vie, apariţia petelor de decolorare sau a petelor untdelemnii pe frunzele
bazale, reprezintă simptomele incipiente.
Apariţia în scurt timp a unui puf albicios de sporangiofori şi zoospo-
rangi, reprezintă simptomul principal care confirmă diagnoza, iar arsura sau
necrozarea ţesutului în dreptul petelor undelemnii, reprezintă simptomul final.
Simptome ascunse sau latente apar în cazul acţiunii virale atunci
când manifestarea acestora este estompată din cauza factorilor de mediu, în
special a temperaturilor ridicate.
În timpul patogenezei pe o plantă pot să apară mai multe simptome,
dar nu toate ajută la stabilirea diagnozei, deoarece mulţi patogeni pot să-şi
manifeste atacul prin simptome identice. Ca urmare a acestui fapt simpto-
mele bolilor au fost grupate în vederea stabilirii diagnozei patogenului pe
organele atacate ale plantei sau în interiorul acestora astfel:
1. SIMPTOME PRINCIPALE
2. SIMPTOME SECUNDARE
- INTERIOARE
-EXTERIOARE - colorări, decolorări, ofiliriri, necroze,
putregaiuri, modificări de organe, cancere, ciuruiri, pătări, nanism, atrofii.
De exemplu, în cazul bacteriilor fitopatogene pe suprafaţa organelor
atacate se formează o peliculă translucidă mucilaginoasă pe vreme umedă
şi alb crustoasă pe vreme uscată care reprezintă exudatul bacterian.
Ciupercile formează partea lor vegetativă-miceliul-în interiorul sau exterio-
rul plantei care va genera fructificaţiile asexuate şi sexuate ale ciupercii.
Simptomele secundare, se află în legătură strânsă cu reacţia plantei
gazdă la cauza bolii. Astfel, aceeaşi cauză, la diferite specii de plante poate
povoca simptome diferite.
Un exemplu, îl constitue Cucumber mosaic virus (sin. Marmor cu-
cumeris), care produce pe frunzele de cucurbitaceae, simptom tipic de mo-
zaic; la tomate, Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris) de-
termină atrofierea parenchimului foliar („frunze de ferigă la tomate”); la
ardei, Cucumber mosaic in peper (sin. Marmor cucumeris) produce îndeşi-
rea şi piticirea tufelor. Aceeaşi cauză în cazul aceleaşi plante gazdă în
funcţie de condiţia climatică poate genera simptome diferite ca în cazul mo-
niliozelor pomilor fructiferi seminţoşi care produc putregai brun pe vreme
călduroasă şi umedă, putregai negru pe vreme umedă şi răcoroasă şi mumi-
fiere pe vreme călduroasă şi umedă la început după care intervine o vreme
călduroasă şi secetoasă.
Simptomele secundare pot fi:
- Simptome secundare interne

14
 - Simptome secundare externe
Simptome secundare interne-reprezintă totalitatea modificărilor în
structura şi funcţiile interne ale plantei, modificări citologice, histologice,
biochimice, fiziologice, care nu pot fi percepute cu organele de simţ, ci nu-
mai cu ajutorul aparaturii de laborator. Sunt frecvente, de exemplu, modifi-
cările membranei celulare, modificarea proceselor enzimatice, a fotosinte-
zei, a respiraţiei, a temperaturii etc.
Simptome secundare externe-se referă la modificări ale diverselor
organe ale plantei atacate sau ale plantei în întregime şi nu necesită aparatu-
ră de laborator. Evidenţierea acestora se face cu ajutorul organelor de simţ,
văzul, pipăitul, gustul, mirosul.
Principalele simptome secundare exterioare sunt: ofilirea, modifica-
rea de culoare, necrozele, atrofiile, hipertrofiile, nanismul, leziunile, pătările
de culori diferite, provocarea de răni, apariţia de excrescenţe, cancere, pu-
tregaiuri, secreţii.
Ofilirea poate fi: ofilire fiziologică şi ofilire patologică.
Ofilirea fiziologică-reprezintă dereglarea echilibrului hidric al plan-
tei sau pierderea turgescenţei celulelor plantei, în urma acţiunii unor factori
de mediu: ca temperatura ridicată, seceta atmosferică, carenţa în macro- şi
microelemente etc.
Ofilirea patologică-reprezintă tot un dezechilibru hidric al plantei,
dar determinat de localizarea unui patogen sau a unui complex de patogeni
în vasele conducătoare ale acesteia pe care le înfundă, le distruge integrita-
tea, descompune structura şi chiar produc putrezirea ţesuturilor bazale ale
tulpinii, fiind caracteristică bolilor numite traheoze.
De exemplu, bacteriile Xanthomonas campestris pv. campestris,
Erwinia chrysanthemi pv. zeae şi Corynebacterium michiganense pv. mi-
chiganense produc nervaţiunea neagră la varză, putregaiul moale la porumb
şi respectiv ofilirea sau cancerul tomatelor datorită înfundării vaselor con-
ducătoare cu exudatul bacterian, iar ciupercile Verticillium albo-atrum,
Verticilium dahliae, Fusarium sp. produc aceleaşi simptome prin distruge-
rea sau înfundarea vaselor conducătoare libero-lemnoase la diverse specii de
plante cultivate.
Modificari de culoare se referă atât la colorări cât şi la decolorări.
Decolorările-sunt simptome care caracterizează atacul virusurilor şi
bacteriilor. Decolorările pot fi generalizate, afectând întreaga plantă şi se
manifestă prin îngălbenirea părţilor verzi ale plantei, simptomul fiind denu-
mit cloroză sau pot fi parţiale, fiind specifice virusurilor şi micoplasmelor
care produc mozaicuri comune sau inelare.
Colorările-se manifestă în special pe frunzele plantelor bolnave, mai
rar pe fructe şi ramuri, putând fi provocate de diferiţi patogeni şi pot avea
culori diferite: albe, galbene, brune, roşietice, negre (pătarea albă a frunzelor
de tomate produsă de Septoria lycopersici, pete undelemnii produse de ciu-
percile din Clasa Oomycetes, pătarea roşie a frunzelor de prun produsă de
Polystigma rubrum, pătarea brună a frunzelor de grâu produsă de Septoria
tritici şi Stagonospora (sin. Septoria) nodorum, pătarea neagră a frunzelor
de trandafir produsă de Diplocarpon rosae).
Necrozele-se referă la moartea organului atacat sau al întregii plante
gazdă, fiind determinat de sfârşitul raporturilor parazitare dintre patogen şi
planta gazdă.
Din punct de vedere simptomatologic acest fenomen se prezintă sub
forma unor ţesuturi brunificate (moarte) în majoritatea cazurilor de patogeneză.

15
 Atrofiile (hipoplaziile)-sunt reduceri ale dimensiunii normale ale
unor organe ale plantei atacate sau chiar a plantei, aşa cum este de exemplu
în cazul bolii frunză de ferigă la tomate, produsă de virusul Cucumber mo-
saic in tomato (sin. Marmor cucumeris), simptomul fiind reprezentat de
îngustarea mezofilului foliolelor, rămînînd adesea numai nervura principală.
Hipertrofiile (hiperplaziile) - reprezintă proliferarea haotică a ţesu-
turilor ca urmare a acţiunii enzimatice a patogenilor. Astfel, fructele tinere
atacate de ciuperca Taphrina pruni sunt de 2-3 ori mai mari decât cele să-
nătoase, iar tuberculii de cartof atacaţi de Synchytrium endobioticum, pot
prezenta tumori canceroase care depăşesc diametrul tuberculului sănătos.
Nanismul (piticirea) plantelor atacate, se înregistrează atunci când
întreaga plantă se abate de la datele biometrice normale. De exemplu, plan-
tele tinere de floarea-soarelui atacate de ciuperca Plasmopara helianthi
Novot. var. helianthi Novot., nu depăşesc 30% din înălţimea plantei sănă-
toase, iar plantele de grâu atacate de ciuperca Tilletia controversa (sin. Til-
letia nanifica) nu depăşesc înălţimea de 35 cm. Tot nanism se înregistreză şi
în cazul atacului realizat de Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cu-
cumeris) la tomate, Cucumber mosaic in peper la ardei, tutun sau de către
micoplasmă la grâu, orz sau tomate.
Leziuni, răni, cancere-sunt frecvente pe ramuri, fructe şi alte orga-
ne ale plantei gazdă.
Leziunile de pe ramurile atacate sunt cele mai tipice, în acest caz
scoarţa este descompusă de parazit, iar prin uscare apar răni deschise sau cance-
re deschise. Marginea rănii deschise se suberifică şi tinde să acopere leziunea,
cum este cazul la cancerul deschis al pomilor fructiferi produs de Nectria gal-
ligena. Apariţia de cancere deschise mai este cauzată şi de Xanthomonas cam-
pestris pv. pruni pe ramurile de prun, Corynebacterium michiganense pv. mi-
chiganense pe tulpinile de tomate, Streptomyces scabies pe tuberculii de cartof.
Secreţii pe suprafaţa plantei-cele mai frecvente sunt cele determi-
nate de activitatea parazitară a bacteriilor fitopatogene. Acestea lasă pe su-
prafaţa atacată un exudat translucid, mucilaginos sub forma unei pelicule
strălucitoare atunci când higroscopicitatea din atmosferă este mare, iar pe
timp uscat exudatul bacterian se deshidratează şi se prezintă la locul de atac
sub forma unei cruste albicioase.
Sunt şi situaţii când unele ciuperci, cum ar fi Stigmina carpophyla
sau Coryneum beijerinckii provoacă pe ramurile de sâmburoase atacate,
secreţia unor gome (cleiuri).

1.3. Pagube şi pierderi

1.3.1. Relaţii între simptome, pagube şi pierderi

Informaţia obiectivă în materie de pagube şi pierderi este în general
complexă şi cel mai adesea nu poate fi exprimată de o funcţie matematică
simplă. Printre parametrii de considerat în acest caz menţionăm în special
caracterul mai mult sau mai puţin spectacular al simptomelor şi stadiul de
dezvoltare al culturii unde ele sunt observate.
La cereale, bolile frunzelor care rămân localizate în partea inferioară
a plantei pot fi fără conseciţe defavorabile asupra producţiei.
Din contră, o rugină a cerealelor (Puccinia graminis) ale cărei pus-
tule nu ocupă decât 1% din suprafaţa foliară, creşte transpiraţia cu 38% cre-
ând un deficit în apă care, în unele stadii de dezvoltare poate afecta sensibil
cantitatea şi calitatea producţiei.

16
 Există de asemenea fenomene de compensaţie care fac ca până la un
anumit nivel, suprimarea unei părţi a aparatului de producţie nu diminuează va-
loarea producţiei (fructe mai puţin numeroase, dar mai mari, diminuarea densi-
tăţii cerealelor compensată de o producţie individuală pe plantă mai mare, etc.).
Tipul de producţie (culturi comerciale, culturi de subsistenţă în regiuni
neindustrializate, culturi de legume sau plantaţii de pomi fructiferi familiale în
regiunile industrializate, grădini de agrement) trebuie de asemenea să fie luate
în considerare. Câteva pete superficiale de pătarea cafenie a fructelor la măr
sau păr (produse de ciuperci ascomicete ale genului Venturia) într-o plantaţie
de agrement, reprezintă un simptom şi constituie o pagubă în raport cu un
fruct «perfect», dar nu o pierdere, căci acest fruct este comestibil.
Din contră, într-o plantţie destinată producţiei comerciale, aceste
pete induc o declasare a valorii de piaţă a fructelor (ceea ce constituie o
pierdere) căci aspectul lor este mai puţin apreciat de consumator şi conser-
varea lor este mai puţin bună. De altfel, dacă leziunile superficiale realizate
de Venturia inaequalis sunt invadate ulterior de paraziţi secundari (Tricho-
tecium, Monilinia), fructele putrezesc şi devin necomestibile.
Există însă şi consumatori mai pretenţioşi din punct de vedere ecolo-
gic şi care caută pe piaţă fructe cu pete de Venturia inaequalis, care chiar
dacă sunt mai mici şi mai puţin aspectuoase au un preţ de două ori până la
de două ori şi jumătate mai mare decât fructele foarte aspectuoase, datorită
conţinutului foarte redus sau lipsă, în rezidii toxice.
Prezenţa substanţelor toxice poate de asemenea devaloriza produsul,
a cărui calitate ar fi excelentă de altfel: micotoxine (produse de diferite spe-
cii Fusarium), aflatoxine (substanţe cancerigene produse de Aspergillus
flavus, la arahide, porumb, etc.), toxine produse de cornul secării Claviceps
purpurea la cereale, eventual rezidii de pesticide, mai ales la legume şi fruc-
te consumate în stare proaspătă, etc.

1.3.2. Aprecierea pagubelor şi pierderilor

Noţiunea de pierdere este adesea dificil de apreciat. teoretic este
vorba de compararea unei situaţii de fapt (alterări sau pagube corespunzând
la un anumit nivel de pierderi) cu o situaţie ideală (absenţa pierderilor) care
este adesea tehnic imposibil de reprodus la o scară mare. Este un efect parti-
cular dificil, de a obţine în natură martori de referinţă valabili, cum s-ar zice
plante sănătoase, a căror istorie se cunoaşte cu certitudine şi la care se poate
estima producţia potenţială, integrând-o într-un plan de probe purtate pe
locuri, epoci şi experimentatori diferiţi.
Aprecierea pierderilor în raport cu o producţie potenţială teoretică se
face experimental, realizând o scară limitată, de încercări de protecţie totală
(efectuate independent de rentabilitatea lor economică sau de impactul lor
asupra mediului înconjurător) care permite estimarea nivelului maxim pe
care-l poate atinge o producţie vegetală în absenţa tuturor cauzelor dăună-
toare. Rezultatele trebuie adesea să fie interpretate cu prudenţă, date fiind
riscurile interacţiunii unui tratament cu diverşi factori concurând la formarea
producţiei (efecte asupra fiziologiei plantei, efectul insecticid al fungicide-
lor, efectul fungicid al insecticidelor, etc.).
Protecţia totală nu poate fi aşteptată la ansamblul culturilor, atât din
raţiuni de non-rentabilitate economică decât din cauza pericolelor care ar
rezulta pe plan ecologic. De aceea una dintre primele griji ale protecţionistu-
lui plantelor trebuie să fie stabilirea pragurilor de toleranţă, dedesubtul
cărora nivelul pierderilor poate fi acceptat şi deasupra cărora este indicat să

17
se intervină în vederea reducerii.
Bineînţeles că o cultură crescută într-un loc separat, în timp sau în
spaţiu dintr-o cauză de potenţiale pagube (ca importul unei plante fără para-
ziţii săi într-o nouă zonă geografică), rapiditatea şi intensitatea creşterii
schimburilor internaţionale, cât şi intensificarea culturilor şi extinderea zo-
nelor cultivate în cursul ultimelor decenii, au redus considerabil izolarea
geografică sau cronologică (exemplu: transportul patogenului ruginii arbo-
relui de cafea din Africa în America de Sud în anul 1970, fiind 250 de ani de
când fusese introdusă cultura arborelui de cafea în acest continent.
În unele cazuri excepţionale s-a putut practica eradicarea unui pato-
gen într-o regiune determinată. Astfel în 1927, Florida a reuşit să elimine de
pe întreg teritoriul său o bacterie parazită a citricelor (Xanthomonas citri)
care fusese introdusă aici accidental în 1911; acest rezultat nu a fost realizat
decât printr-un efort considerabil şi cu preţul distrugerii unei bune părţi din
culturile existente (20 milioane arbori). Noile suşe ale bacteriei au fost ob-
servate în Florida în 1983 şi o a doua tentativă de eradicare este în curs de
desfăşurare.

1.3.3. Diferitele tipuri de pierderi

Se pot distinge pierderile potenţiale de pierderile reale.
Pierderile potenţiale sunt cele care ar fi înregistrate dacă nu s-ar face
nici o intervenţie în vederea protejării culturilor şi produselor lor.
Pierderile reale sunt cele care sunt efectiv observate, şi nu împiedică
punerea în practică a metodelor de protecţie.
- Tipuri de pierderi: primare: afectând producţia propriu-zis
prin diminuarea cantităţii producţiei şi creşterea costurilor de prod. ur-
mare a eventualelor tratamente, reamplasări etc.

PIERDERI DIRECTE secundare: afectând potenţialul de producţie

(la nivelul producţiei)
prin:-contaminare, slăbirea sau suprapresiunea
producţiilor sau culturilor subsecvente
-creşterea costului de producţie al culturilor
(ex. Dezinfectarea solului)
PIERDERI INDIRECTE -pierderi la conservare la producător;
-pierderi la negocianţi
-pierderi la consumatori
-încărcare pentru colectivitate
şi mediul înconjurător (cost social).

1.3.4. Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole

Principala grijă a producătorului agricol şi a agronomului constă în a
produce. Dar nu la orice preţ: producţia trebuie să fie economic şi/sau social
rentabilă.
Formarea preţului produselor agricole, atât la nivele micro-economice
cât şi macro-economice este supusă la constrângeri cantitatea de produse
agricole disponibile şi preţul lor neconstituind variabile independente.
Un exemplu mai concludent îl reprezintă producţia de floarea-
soarelui care a înregistrat pierderi de până la 30 % din producţie ca urmare a
atacului ciupercii Botrytis cinerea, atac favorizat de toamnele ploioase (vezi
anuarul statistic-evoluţia preţului la ulei şi a producţiei; în anul 1999, preţul
la floarea-soarelui a suferit o scădere însemnată ca urmare a producţiilor

18
mari înregistrate în ARGENTINA, floarea-soarelui fiind cotată la bursă şi
respectând legea cererii şi ofertei). De asemenea seceta din 2007 a determi-
nat aproape dublarea preţului la uleiul de floarea-soarelui.
În regiunile cu o agricultură de subzistenţă presiunea demografică,
creşterea populaţiei a extins plantele de cultură în zone unde condiţiile eco-
logice sau edafice defavorabile le fac mai sensibile la bolile şi dăunătorii din
toate ordinele.

1.3.5. Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor

Plantele fiind la baza transformării energiei solare în energie biologi-
că, rezultă că tot ceea ce atinge producţia plantelor constituie unul dintre
polii esenţiali ai activităţii umane şi se repercutează pe ansamblu la biosferă.
Agricultura raţională în sens larg vizează obţinerea de la natură a
unui maxim (alţii ar zice un optim) de produse utile, totodată menţinând
într-un fel permanent capacitatea sa de producţie. Ea situează acest obiectiv
general într-un context economic (probleme de rentabilitate mai mult sau
mai puţin (logue echeance), ecologice (acţiune asupra mediului) şi social
(sănătate publică, viaţă rurală.
Conceptul «Protecţia plantelor» se raportează la gestiunea diferite-
lor producţii vegetale (câmpuri, pajişti, păduri, sere, domenii acvatice, etc.)
în vederea protejării împotriva factorilor care pot direct sau indirect altera
cantitatea sau calitatea produsului cercetat (seminţe, fructe, flori, frunze,
rizomi, rădăcini, lemn, fibre, dar şi vegetaţia fixatoare de dune, păduri anti-
eroziune, plantaţii ornamentale sau urbane, etc.). Acest concept ia de ase-
menea în considerare toate efectele pe care intervenţiile puse în practică în
cadrul acestei gestiuni le pot avea asupra perenităţii producţiei considerate.
El trebuie aplicat de o manieră specifică la fiecare tip de cultură: culturi de
subzistenţă, culturi industriale, culturi extensive sau intensive, culturi tem-
perate, tropicale sau subtropicale, culturi anuale sau perene, culturi sub sti-
clă sau în aer liber.
Se poate spune că aplicarea practică a principiilor producţiei plante-
lor va fi strâns legată de condiţiile particulare ale fiecărei culturi în parte. Va
trebui din acest punct de vedere cerută o atenţie particulară la repercursiuni-
le, adesea imprevizibile, intervenţiile preventive sau curative susceptibile de
a fi puse în practică la diferite nivele de producţie şi de conservare a produ-
selor vegetale.
În ţările în curs de dezvoltare, de exemplu, nevoile sunt atât de mari
încât ar fi necesară creşterea producţiei. Trebuie uneori evitată transforma-
rea brutală a culturilor de subzistenţă diversificate în monoculturi care ar
risca să fie subiecte pentru ravagii catastrofice ale paraziţilor specifici fără
ca să se dispună de mijloace tehnice sau financiare pentru combaterea aces-
tora. Totodată să avem în vedere dificultăţile de creştere a suprafeţelor culti-
vate, atât din raţiuni economice cât şi ecologice, intensificarea culturilor şi
limitarea pierderilor de toate tipurile constituie în prezent principalele mij-
loace de reducere a problemelor subalimentării.
Intensificarea culturilor, în ţările în curs de dezvoltare (revoluţia ver-
de începută de BORLAUG în America Latină) permite creşterea randamen-
telor în special prin înlocuirea noilor soiuri, utilizarea îngrăşămintelor, iriga-
rea, lupta împotriva buruienilor, bolilor şi prădătorilor. Această intensificare
pune adesea în unele cazuri probleme economice şi sociale (necesitatea unor
investiţii importante, creşterea şomajului, etc.).
Se pare că pe o perioadă scurtă, metoda cea mai eficace de creştere a

19
soldului utilizabil în produse vegetale ar consta în reducerea pagubelor în
curs la o cultură şi a pierderilor suferite în timpul depozitării, transportului,
conservării. Se estimează că pe plan mondial, 40 % din producţia vegetală
potenţială este sustrasă utilizării de către om.
Nivelul real al pierderilor în curs variază în funcţie de natura plantei,
tipul de cultură şi stadiul mai mult sau mai puţin avansat al tehnicilor de
producţie şi de conservare. Într-o ţară ca Franţa se estimează la 15 % nivelul
pierderilor cauzate de boli şi dăunători. Dar sunt ţări în curs de dezvoltare
care plătesc un greu tribut acestei risipe de resurse, s-ar putea spune din
acest punct de vedere că în ţările industrializate, trebuie produs mai puţin
şi pierdut puţin, în timp ce în ţările mai puţin industrializate, trebuie
pierdut puţin şi produs mult.
Estimarea pierderilor medii la diferite culturi din zone geografice
mai puţin industrializate dau valori variind între 25 % - 60 %.
Dată fiind importanţa acestor pierderi măsurile simple cum ar fi selecţia
sanitară, pot da creşteri de producţie spectaculare în cazul patogenilor cartofu-
lui, ai florii-soarelui, virusul mozaicului maniocului, virozele napului dulce.
Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se
manifestă foarte variat, de la poluarea mediului şi regăsirea rezidiilor toxice
în produsul finit, până la poluarea pânzei de apă freatică, apariţia rezistenţei
la pesticide, cu influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.

TEST DE EVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de boală?

Răspuns:
Prin boală se înţelege orice tulburare ce are loc în structura şi
funcţiile unui organism vegetal, care se manifestă prin modificări bio-
chimice, fiziologice, citologice, histologice şi anatomo-morfologice care
afectează capacitatea de producţie şi de reproducere a plantei.

2. Care sunt criteriile după care s-a realizat clasificarea bolilor

plantelor?

Exerciţii
Exemplu rezolvat
1) Clasificați bolile plantelor după evoluția procesului patogenic:
a) boli acute;
b) boli neinfecțioase;
c) boli localizate;
d) boli infecțioase;
e) boli cronice;
Răspuns: a), e)

De rezolvat:
2) Ce reprezintă simptomele bolilor?
a) modificarea culorii

20
 b) atrofii, hipertrofii;
c) modificarea gustului (gust fad, acru, amar);
d) modificarea mirosului (miros înţepător de acid butiric, de muce-
gai, de trimetilamină-de peşte alterat
e) modificarea aspectului la pipăit
Răspuns: ............................

3) În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica în:

a) simptome incipiente sau de început al bolii;
b) simptome principale sau caracteristice bolii;
c) simptome finale;
d) simptome secundare;
e) simptome ascunse sau latente;
Răspuns: .......................

4) Care este diferenţa dintre pagube şi pierderi?

5) Enumeraţi tipurile de pierderi.
6) Comentaţi importanţa socio-economică a protecţiei plantelor.
7) Care este aspectul financiar al pierderii de produse agricole?

REZUMATUL TEMEI NR. 1

FITOPATOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul bolilor
plantelor. Ea corespunde în linii mari conceptului de „Medicina plante-
lor”.Tema prezintă multiplele şi profundele modificări care au loc în interio-
rul, dar şi la exteriorul plantei în timpul atacului patogenului sau patogenilor
asupra plantei în procesul de patogeneză scoţând în evidenţă definiţia bolii
şi clasificarea bolilor plantelor. Sunt prezentate diversele categorii de boli în
funcţie de natura cauzală, în funcţie de natura patogenului cauzator, în
funcţie de evoluţia procesului patologic, în funcţie de ritmul de propagare al
bolilor plantelor, în funcţie de caracterul infecţiei. Caracteristic bolilor plan-
telor sunt simptomele care apar atât la interiorul cât şi la exteriorul plantelor
şi care pot fi principale şi secundare, interne dar şi externe. După tipicitatea
acestor simptome se încearcă identificarea bolilor dar pentru un diagnostic
corect trebuie să obţinem în laborator patogenul cauzator. Este necesar să
procedăm aşa deorece de multe ori simptomele pot fi asemănătoare şi ele
singure pot duce la posibile confuzii. De asemenea tema descrie termenii de
pagube şi pierderi, relaţiile dintre simptome, pagube şi pierderi. Este prezen-
tat modul de apreciere a pagubelor şi pierderilor pornindu-se de la compara-
rea unei situaţii reale cu o situaţie ideală în care practic cultura ar fi sănătoa-
să fără a suferi nici un fel de pagubă sau pierdere.
S-a insistat pe cunoaşterea tipurilor de pierderi care pot fi pierderi
potnţiale şi pierderi reale şi care la rândul lor pot fi directe primare şi secun-
dare şi pierderi indirecte.
Conceptul «Protecţia plantelor» se raportează la gestiunea diferite-
lor producţii vegetale (câmpuri, pajişti, păduri, sere, domenii acvatice, etc.)
în vederea protejării împotriva factorilor care pot direct sau indirect altera
cantitatea sau calitatea produsului cercetat (seminţe, fructe, flori, frunze,
rizomi, rădăcini, lemn, fibre, dar şi vegetaţia fixatoare de dune, păduri anti-
eroziune, plantaţii ornamentale sau urbane, etc.). Acest concept ia de ase-
menea în considerare toate efectele pe care intervenţiile puse în practică în
cadrul acestei gestiuni le pot avea asupra perenităţii producţiei considerate.
El trebuie aplicat de o manieră specifică la fiecare tip de cultură: culturi de

21
subzistenţă, culturi industriale, culturi extensive sau intensive, culturi tem-
perate, tropicale sau subtropicale, culturi anuale sau perene, culturi sub sti-
clă sau în aer liber.
Estimarea pierderilor medii la diferite culturi din zone geografice
mai puţin industrializate dau valori variind între 25%-60 %.
Dată fiind importanţa acestor pierderi măsurile simple cum ar fi selecţia
sanitară, pot da creşteri de producţie spectaculare în cazul patogenilor cartofu-
lui, ai florii-soarelui, virusul mozaicului maniocului, virozele napului dulce.
Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se
manifestă foarte variat, de la poluarea mediului şi regăsirea rezidiilor toxice
în produsul finit, până la poluarea pânzei de apă freatică, apariţia rezistenţei
la pesticide, cu influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.

22
 TEMA NR. 2

SIMPTOMATOLOGIA, EPIDEMIOLOGIA BOLILOR

PLANTELOR, IDENTIFICAREA ŞI CARACTERIZAREA
PATOGENULUI SAU A NATURII CAUZALE

Unități de învățare
2.1. Virozele plantelor de cultură
2.1.1. Ce sunt virusurile?
2.1.2. Organizarea virusurilor.
2.1.3. Proprietățile virusurilor
2.1.4. Transmiterea virusurilor fitopatogene.
2.1.5. Simptomele produse de virusuri.
2.1.6. Virozele principalelor plante de cultură.
2.2. Micoplasmozele plantelor de cultură
2.2.1. Ce sunt micoplasmozele?
2.2.2. Forma și dimensiunea micoplasmozelor.
2.2.3. Proprietăți care le aseamănă cu virusurile.
2.2.4. Proprietăți care le aseamănă cu bacteriile.
2.2.5. Micoplasmozele principalelor plante de cultură.
2.3. Bacteriozele plantelor de cultură
2.3.1. Ce sunt bacteriozele plantelor?
2.3.2. Ce sunt bacteriile?
2.3.3. Clasificarea bacteriilor.
2.3.4. Ce simptome produc bacteriile.
2.3.5. Bacteriozele principalelor plante de cultură

Obiectivele temei
-Prezentarea definiţiei virusurilor, micoplasmelor și bacteriilor şi a modului
de infecţie, proprietăţile fizice chimice şi biologice ale virusurilor, mico-
plasmelor si bacteriilor, modul de transmitere, tipurile de simptome şi no-
menclatura acestora;
-Prezentarea diferitelor şi multiplelor tulburări şi modificări pe care le pro-
duc virusurile, micoplasmele și bacteriile în structura şi funcţiile unei plante
-Cunoaşterea tipurilor de viroze, micoplasmoze și bacterioze şi a naturii lor
cauzale, respectiv a patogenilor care le produc;
-Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe, un rol hotărâtor în
identificarea şi diagnosticarea virozelor, micoplasmozelor și bacteriozelor
plantelor;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor
dintre ele.Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de virozele, micoplas-
mozele și bacteriozele plantelor.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată:
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie
pentru studenţii anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi combatere, EUC 2010,
ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH,
Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978- 973-746-285-5;

23
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi
a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în Taxonomia ciupercilor
Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec- 2006 -Atlas de Fitopatologie trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

2.1. Virozele plantelor de cultură

2.1.1. Ce sunt virusurile?

Virusurile sunt entități, particule sau macromolecule infecțioase ale
plantelor, animalelor, omului și bacteriilor, care se caracterizează prin dife-
rențe fundamentale atât din punct de vedere structural, cât și fiziologic, de
microorganismele procariote și eucariote.
Știința care se ocupă cu studiul virusurilor și a bolilor produse de
acestea (viroze), la plante, animale, om, se numește virusologie.

2.1.2. Organizarea virusurilor

- extracelular, virusul este numit virion, particulă virală sau corpus-
cul elementar și corespunde particulei virale mature, complete, infecțioase.
Virionul este forma în care virusul se găsește la sfârșitul procesului de
replicare în celula plantei gazdă și sub care este eliberat în mediul exterior.
- intracelular, în urma pătrunderii virusului într-o celulă prin procesul de
infecție, structura virionului este profund modificată, în sensul că genomul
viral este liber în celula plantei gazdă și pregătit să se replice și să fie tran-
scris; acest stadiu reprezentat de genomul viral liber, lipsit de învelișul pro-
teic poartă numele de virus vegetativ.

2.1.3. Proprietățile virusurilor

1. Proprietăți fizice
2. Proprietăți chimice
3. Proprietăți biologice
Proprietățile fizice ale virusurilor
Forma virionilor poate fi: sferică, cilindrică, bastonaș rigid sau flexi-
bil (virusul mozaicul tutunului-VMT) paralelipipedică, piramidală, bipira-
midală, filamentoasă, decaedrică, dodecaedrică, icosaedrică, etc.
Dimensiunile diametrului acestora variază între 10 nm și 300 nm,
ceea ce corespunde cu diferențe în volum de 10 000 ori.
Structura: genomul viral și capsida proteică.
Genomul viral este constituit numai dintr-un singur acid nucleic
ADN (Hull, 2002) sau ARN, niciodată ambele la același virus. În cazul vi-
rusurilor fitopatogene genomul viral este constituit din ARN, acestea fiind
ribovirusuri.
Capsida virală este alcătuită din una sau câteva tipuri de molecule
proteice și reprezintă învelișul proteic care acoperă de jur împrejur genomul
viral, ce favorizează fixarea și pătrunderea virusului în celula gazdă.
Proprietățile chimice ale virusurilor
Compoziția chimică a particulei virale (carbon, oxigen, hidrogen,
azot, fosfor, glucide și puțină cenușă);
Biotropismul pozitiv este proprietatea virusurilor de a se multiplica
numai în celulele vii atât vegetale, cât și animale.

24
 Masa moleculară a genomului diferitelor virusuri variază de la 1,2-
1,8x10 daltoni până la 200x106daltoni (1 dalton-1D=1,672649x10-24g).
6

Diluția limită indică gradul de diluție pe care-l poate suporta sucul

extras din plantele bolnave până ce își pierd capacitatea de infecție.
Influența pH–ului. Virusurile rămân stabile numai între anumite li-
mite ale concentrației ionilor de H și se inactivează la anumite valori de pH .
Temperatura de inactivare este valoarea minimă la care sucul infec-
țios păstrat timp de 10 minute, își pierde total capacitatea de infecție (42 -93
grade C).
Sarcina electrică a virusurilor este în general negativă, la electrofo-
reză virusurile se îndreptă spre anod (+) (Horne, 1967).
Inhibarea infecțiozității reprezintă fenomenul de pierdere reversibilă
a infecțiozității.
Ultrafiltrabilitatea este determinată de dimensiunile submicroscopi-
ce ale virionilor, aceștia putând trece prin porii filtrelor bacteriene dacă au
dimensiuni până la 700 mµm sau nm.
Proprietățile biologice ale virusurilor
Sunt reprezentate de reacțiile serologice și sinteza de particule virale noi
pe baza informației genetice adusă de genomul viral în celula plantei gazdă.
Reactiile serologice se stabilesc între suspensia virală și antiserul
specific, care conține anticorpi și sunt în general reacții de precipitare sau
aglutinare (Voller și colab., 1976, 1979; Milene și Luisoni, 1977; van Re-
genmortel, 1967; van Wechmar și van Regenmortel, 1969; Moghal și
Francki, 1976; Chu și Francki, 1979).
Replicarea virusurilor este obligatorie într-o celulă gazdă vie por-
nind exclusiv de la informația genetică existentă în genomul viral.
Aceste proprietăți biologice ale virusurilor subliniază caracterul par-
ticular, original al acestora și definesc parazitismul absolut (strict) intracelu-
lar, de nivel genetic, caracteristic numai virusurilor și nemaiîntâlnit la alte
grupe de microorganisme.

2.1.4. Transmiterea virusurilor fitopatogene

Aspecte privind transmiterea virusurilor patogene au fost abordate de
numerosi autori Costa (1976), Pirone și Harris (1977), Harisson (1977), Bird
și Maramorosch (1978), Maramorosch și Harris (1979), Ford și Evans
(2003), Walkey (1991), Pirone și Blanc (1996), Gray și Gildow (2003),
Sherwood și colab. (2003).
 pe cale mecanică;
 prin altoiri între planta infectată și cea test;
 prin intermediul vectorilor care pot să fie:
a) vectori vegetali - ciuperci (Olpidium, Synchytrium);
b) vectori animali - nematozi, acarieni, insecte.

2.1.5. Simptomele produse de virusuri

Cloroza se manifestă pe frunze sau pe întreaga plantă prin pete de
decolorare(ex. Plum-pox).
Necroza se manifestă prin mortificarea diferitelor țesuturi sau orga-
ne, care capătă o culoare brun închis. Necrozele apar sub formă de puncte,
de dungi sau pete (ex. Streakul solanaceelor).
Mozaicul este cel mai frecvent și mai caracteristic simptom pentru
viroze, manifestându-se sub forma unei alternanțe de zone ale frunzei colo-
rate în verde închis cu zone verzi-gălbui sau galbene, care contrastează cu

25
verdele normal al frunzei. Mozaicul devine mai evident când frunzele se
privesc în transparență (mozaicul tutunului, mozaicul sfeclei).
Deformările de organe definesc categoria de simptome care se referă
la atrofii sau reduceri de organe („frunze de ferigă” la tomate) și hipertrofii
sau mărirea exagerată a unor organe (mozaicul cucurbitaceelor).

2.1.6. Virozele principalelor plante de cultură

2.1.6.1. Mozaicul dungat al grâului
Wheat Streak Mosaic Virus
Virusul poate infecta grâul, meiul, porumbul, precum și unele gra-
minee spontane. Plantele infectate sunt pitice(foto 3), iar frunzele au aspect
marmorat, striat, dungat datorită alternării porțiunilor de limb verzi-gălbui
sau galbene dispuse în lungul limbului cu cele verzi (foto 1,2). Adesea frun-
zele afectate devin necrotice, iar spicele pot fi sterile. Un alt simptom carac-
teristic este micșorarea înălțimii plantei cu 20-30%, această reducere fiind
mai accentuată la plantele infectate toamna decât la cele infectate primăvara.
Pierderile de producție pot varia între 7% și 60% (Christian și Willis, 1993,
Langham și colab. 2001).
Patogenul este virusul Wheat streak mosaic virus care are particule
filamentoase de 700x15 mµm (nm) care are o singură moleculă de ARN
monocatenar cu greutatea moleculară de 2,8 x106 daltoni. Temperatura de
inactivare este de 52-54oC, diluția limită este de 10-3-10-4
Aceria tulipae (sin. Eriophytes tulipae) și Aceria tosichella sunt
principalii vectori ai acestui virus. Acesta este purtat în corpul vectorului,
însă nu este transmis în ouă (Seifers și colab.1997, Seifers și colab.2009).

Foto 1. Aspect cu mozaicul dungat al grâului pe limbul frunzei de grâu

(Photo by R. Bellm.)

Foto 2. Aspect din câmp cu mozaicul dungat al grâului (manifestare în vetre)

26
 Foto 3. Plante de grâu pitice datorită mozaicului dungat al grâului

2.1.6.2. Îngălbenirea și piticirea plantelor de orz

(Barley Yellow Dwarf Virus)
Virusul infectează peste 150 de specii de plante de cultură (orz, ovaz,
grau, porumb, orez), buruieni și graminee spontane. Principalele plante de
cultură afectate sunt: grâul, orzul, ovăzul, secară și porumb. Pot fi afectate
multe specii de graminee din fânețe, pajiști, gazon, peluze, pășuni.
Atacul virusului Barley yellow dwarf virus asupra plantelor cauzea-
ză sau produce simptome de piticire și îngălbenire, reduce semnificativ pro-
ducția, împiedică înspicarea, determină sterilitatea spicelor sau împiedică
umplerea boabelor (D'Arcy, C.J. și L.L. Domier. 2000).
Sunt cazuri când cultura este compromisă și ea nu mai poate fi recoltată.
Ovăzul a înregistrat cele mai mari pierderi de recoltă de 25-50% în
timp ce orzul și grâul au înregistrat pierderi de 3-30%. Însușirile calitative
ale producției scad considerabil.
Plantele de orz infectate cu Barley yellow dwarf virus prezintă în-
gălbenire, înroșire sau zone vineții de-a lungul marginilor, vârfurilor sau pe
limbul frunzelor mature (foto 4).

Foto 4. Plante de orz infectate cu Barley yellow dwarf virus

In cazul plantelor de porumb infectate frunzele capătă o nuanța roșu-

violet, apoi se necrozează (foto.5)
Când infecțiile cu BYDV se produc în stadii tinere de plantulă,
frunzele pot apărea deformate, răsucite și în dinte de ferăstrău. Plantele vi-
rozate rămân pitice, nu înspică sau formează spice mici. Spiculețele rămân
adesea sterile și numărul și greutatea boabelor sunt reduse.
În cazul grâului se constată că plantele infectate prezintă fenomenul
de piticire, iar cantitatea de clorofilă scade considerabil favorizând apariția
îngălbenirii și reducerii accentuate a ritmului de creștere.
27
 Piticirea se datorează reducerii înălțimii internodurilor. Aceasta poa-
te fi atât de severă încât uneori plantele afectate nici nu înspică.
Au fost identificate peste 14 specii de afide responsabile pentru tran-
smiterea virusului care apare în genurilor: Metopolophium, Macrosiphum,
Rhopalosi-phum, Schizaphis, Sitobion.
Pierderi de producție 3-30%.
Patogenul este Barley yellow dwarf virus care este încadrat în Lute-
oviridae particulele au formă sferică de 25 mµm (nm) cu o moleculă de
ARN monocatenar. Greutatea moleculară este de 2,0 x 106daltoni. Prezintă
5 tulpini virale codificate MAV, PAV, RMV, RPVși SGV.

Foto 5. Frunze de porumb infectate cu

Barley yellow dwarf virus

2.1.6.3. Mozaicul comun al fasolei -

Bean common mosaic virus – Marmor phaseoli
Primele simptome apar după aproximativ două săptămâni de la in-
fecție, pe frunzele tinere sub forma unor pete de culoare verde deschisă sau
gălbuie, care alternează cu porțiuni de culoare normală dând aspect de mo-
zaic frunzelor (foto 7).
Într-o fază mai avansată a bolii, petele se extind între nervuri, ducând
la decolorarea lor, cu excepția unor porțiuni situate în lungul nervurilor, iar
limbul se deformează și devine asimetric (foto 6).
Plantele atacate au o înflorire slabă, iar păstăile sunt mici și deformate.
Poate să apară fenomenul de piticire și îndesire a plantelor sub formă
de buchet. Păstăile sunt mici, diforme cu boabe puține. Semințele nu se mai
formează sau rămân mici. Producția se reduce considerabil în funcție de
momentul realizării infecției și de fenofaza în care se află cultura.
Patogenul este Bean common mosaic virus (sin. Marmor phaseoli)
care are particule virale în formă de bastonaș și măsoară 750x12 mµm (nm).
Patogenul aparține genului Potyvirus, familia Potyviridae (Adams și colab.,
2011)
Este transmis prin afide, dar cel mai adesea prin sămânță transmitere
putând ajunge la 83% (Pasev și colab, 2013; Bos, 1971).

28
 Foto 6. Frunze de fasole infectate cu Bean common mosaic virus

Foto 7. Aspect de mozaic pe frunze de fasole infectate cu

Bean common mosaic virus

2.1.6.4. Mozaicul X al cartofului – Potato virus X

Acest virus produce simptome externe puțin distincte, decolorări mai
evidente și pete de mozaic apar la plantele în plină creștere (foto 9).
Virusul determină slăbirea generală a plantelor și scăderea recoltei, prin
micșorarea numărului de tuberculi, în special la formele accentuate de mozaic.
Patogenul este Potato X virus (sin. Marmor dubium Holmes, sin.
Solanum virus 1 Smith).
Particulele virusului apar sub forma unor bastonașe flexuoase cu di-
mensiuni de 515x15 mµm (nm) (foto 8).
Forma de cristalizare: benzi, lamele. Temperatura de inactivare 70-
76 C. Diluția limită: 10-5-10-6.
o

Transmiterea virusului se poate realiza prin intermediul tuberculilor

infectați, prin contactul dintre frunzele sau rădăcinile plantelor infectate cu
cele ale plantelor sănătoase, prin cuscută, prin diverse specii de insecte și
prin zoosporii ciupercii Synchytrium endobioticum. Pierderile de productie
se încadrează între 10-15% (Chiunga E și Valkonen JPT, 2013).

Foto 8. Potato X virus Particulele virusului sub forma unor bastonașe

flexuoase cu dimensiuni de 515x15 mµm (nm).

29
 Foto 9. Potato X virus - mozaic pe frunze

2.1.6.5. Mozaicul Y al cartofului

Potato virus Y
Boala prezintă importanță economică însemnată în întreaga lume
(Rolot, 2005; Valkonen, 2007). La cultivarele (soiurile) mai sensibile apar
pe frunze, pețioluri și tulpini pete necrotice în formă de dungi, de culoare
brună sau negricioasă.
Frunzele virozate sunt mai mici decât cele normale, sunt casante și
cu vârful îndoit spre interior, iar limbul se încrețește (foto 10). Frunzele de
la bază și de la mijloc se usucă mai devreme și cad; în cele din urmă rămân
pe tulpina goală câteva frunze, care prezintă simptom de mozaic și sunt în-
crețite (foto 11).
Înălțimea plantelor este mult redusă, lăstarii sunt mult mai subțiri de-
cât cei de la plantele sănătoase, iar tuberculii sunt mici și puțini (foto 12).
Patogenul este Potato Y virus (PVY) I. M. Smith (sin. Marmor upsi-
lon Holmes, sin. Solanum virus 2 Orton, Smith.)
Particulele virale măsoară 648-730x11 mµm (nm).
Forma de cristalizare: tuburi.
Temperatura de inactivare 50-62oC.
La -20oC rezistența virusului în frunzele virozate ajunge la 12 luni.
Diluția limită:10-2-10-6.
Rezistența în suc:7-50 zile.
Are mai multe tulpini virale cu virulențe diferite. Virusul este tran-
smis prin mai mult de 25 de specii de afide dintre care cele mai importante
sunt Aphis fabae și Myzus persicae și prin intermediul tuberculilor infectați
cu virus sau al celor virozați rămași în sol după recoltare.

Foto 10. Potato Y virus comparativ

planta sănătoasă vs. planta bolnavă

30
 Foto 11. Potato Y virus mozaic pe frunze

Foto 12. Potato Y virus - mozaic pe tuberculi

2.1.6.6. Răsucirea frunzelor de cartof -

Potato leafroll virus
Boala se evidențiază prin îndoirea marginilor foliolelor către fața su-
perioară, prin răsucire de-a lungul nervurii mediene sub formă de luntre sau
cornet (foto 13).
Plantele sunt mai pitice au o înălțime de ½ până la 1/3 din înălțimea
plantelor sănătoase. Culoarea frunzelor devine verde argintie ca urmare a
blocării amidonului în frunze.
Tuberculii sunt mici, subțiri, alungiți față de cei de la plantele sănă-
toase ca urmare a acumulării de amidon în frunze deoarece vasele conducă-
toare sunt necrozate.
Într-o secțiune longitudinală printr-un tubercul provenit de la o plan-
tă virozată pot fi observate necroze ale floemului (Foto 14).
Patogenul este Potato leafroll virus care este încadrat în Luteoviri-
dae și este un Polerovirus cu particule izodiametrice de 24 mµm (nm).
Temperatura de inactivare este de 70oC, rezistența sau longevitatea în suc
este de 4 zile la 2oC, diluția limită 10-4.
Virusul se poate transmite prin tuberculii infectați și prin afide. Iden-
tificarea virusului s poate face cu ajutorul testului ELISA.

31
 Foto 13. Potato leafroll virus – frunze răsucite sub forma de cornet

Foto 14. Potato leafroll virus – secțiune prin tubercul, necroze ale floemului

2.1.6.7. Îngălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei –

Beet necrotic yellow vein virus
Virusul afectează rădăcinile și ca urmare pe frunze apare decolora-
rea, îngălbenirea și apoi brunificarea nervurilor (Tamada, 1975) (foto 15).

Foto 15. Beet necrotic yellow vein virus –

decolorări pe frunze

Pe rădăcini, în a doua jumătate a perioadei de vegetație (august-

septembrie) apare proliferarea puternică a radicelelor, ale căror vârfuri sunt
necrozate și încâlcite, cu aspectul caracteristic unei ,,bărbi”.
O secțiune printr-o rădăcină bolnavă ne relevă îngălbenirea apoi
brunificarea sau necrozarea accentuată a vaselor conducătoare, începând din
vârful acesteia (foto 16).

32
 Foto 16. Beet necrotic yellow vein virus – proliferarea radicelelor
și necrozarea vaselor conducătoare

Patogenul este Beet necrotic yellow vein virus care are particule fle-
xuoase de 90-390 x 20 mµm (nm). Temperatura de inactivare este de 65-
70oC, diluția limită este 10-4, rezistența în suc 5 zile, forma de cristalizare
sub formă de particule drepte rigide.
Virusul este transmis de către ciuperca de sol Polymyxa betae. Tran-
smiterea virusului este inhibată parțial de temperaturile scăzute (Goffart &
Maraite, 1992). Pierderile de producție pot varia între 50-70%.

2.1.6.8. Mozaicul comun al tutunului -

Tobacco mosaic virus (TMV)
Primul semn al infecției este evident prin decolorarea slabă a nervu-
rilor, apariția de pete de decolorare la frunzele tinere în vârf și prezența
simptomului de mozaic al frunzei (foto 17).
Când atacul este foarte puternic frunzele se deformează, se gofrează,
iar pe frunzele mature de la bază apar pete necrotice de cca 3 mm în diame-
tru (foto 18).
Plantele mozaicate sunt mai puțin dezvoltate decât cele sănătoase.

Foto 17. Tobacco mosaic virus – Foto 18. Tobacco mosaic virus –
mozaic al frunzelor de tutun Pete necrotice pe frunzele bazale de tutun

Patogenul este Tobacco mosaic virus (sin. Marmor tabaci Holmes,

sin. Nicotiana virus 1 Smith) care are particulele virale în formă de bastona-
șe de dimensiuni 300 x 18 mµm (nm) și căror greutate moleculară este de 39
milioane daltoni (foto 19).

33
 Foto 19. Tobacco mosaic virus – Particule virale sub forma de bastonașe

Are o mare variabilitate de forme și tulpini și virulențe diferite.

Forma de cristalizare: cristale poligonale, fus, ace sau fibre. Temperatu-
ra de inactivare 92-93oC, diluția limită 10-6, rezistența în suc timp îndelungat.
Transmiterea virusului se poate realiza prin intermediul seminței in-
fectate, prin resturile vegetale, infectate rămase în sol, prin contactul dintre
plantele infectate și cele sănătoase, mai ales atunci când apar răni mecanice
în timpul efectuării lucrărilor de întreținere, prin inventarul de lucru și prin
intermediul muncitorilor.

2.1.6.9. TMV la ardei

Virus mosaic tabaco în pepper
Frunzele prezintă aspect marmorat sau mozaicat (foto 20). Fructele
infectate cu TMV au dimensiuni sub nivelul celor sănătoase, prezentând
deformații, suprafața pătată, rugoasă, fiind depreciate calitativ (foto 21).

Foto 20. Tobacco mosaic virus în pepper Foto 21. Tobacco mosaic virus în pepper –
– Frunze de ardei cu aspect marmorat fructe de ardei deformate

2.1.6.10. TMV la tomate

Virus mosaic tabaco în tomatoes
Foliajul are aspect marmorat alternând porțiunile de limb de culoare
galbenă cu cele de culoare verde.
Frunzele sunt ferme și spațiile dintre nervuri gofrate. Plantele infec-
tate sunt pitice, iar florile decolorate.
În cazul în care infecția se produce la plantele tinere acestea își reduc
capacitatea de fructificare, iar în cazul în care fac fructe acestea sunt de di-
mensiuni mici, depreciate calitativ (foto 22, 23)

34
 Foto 22. Tobacco mosaic virus în tomatoes – frunze cu aspect marmorat
și decolorarea neuniformă a fructelor

Foto 23. Tobacco mosaic virus în tomatoes – fructe deformate

2.1.6.11. Pătarea inelară a tutunului

Tobacco ringspot virus (TRSV)
Virusul infectează tomatele, castraveții, mazărea, fasolea, lucerna, etc.
Boala apare pe frunzele plantelor infectate sub forma unor inele cloroti-
ce sau necrotice cu diametrul la început de 1mm, iar apoi de 5-6 mm (foto 24).
Altă formă de manifestare a bolii este necroza perinerviană, care
apare sub forma unor dungi lineare brune de-a lungul nervurilor (foto 25).
Transmiterea virusului se face în mod frecvent prin Xiphinema ame-
ricanum și mai puțin prin intermediul tripșilor și păianjenilor.

Foto 24. Tobacco ringspot virus (TRSV) - inele clorotice pe frunze

Foto 25. Tobacco ringspot virus (TRSV) - Simptome pe nervurile frunzelor

35
 2.1.6.12. Frunze de ferigă la tomate
Cucumber mosaic virus în tomato (CMV)
Plantele bolnave au frunzele slab dezvoltate, datorită axului foliar
mult scurtat și curbat în jos sau în spirală.
Culoarea frunzelor atacate este verde-mat, iar foliolele prezintă pe mar-
gini sau în apropierea nervurilor pete clorotice cu aspect mozaicat (foto 27).
În unele cazuri parenchimul foliar se reduce până în apropierea ner-
vurii principale, luând aspectul unei „frunze de ferigă” (foto 26).
Există tulpini ale virusurilor care produc dungi necrotice pe nervurile
frunzelor și pe tulpini, iar în cazuri mai grave produc distrugerea și necroza-
rea întregii plante.

Foto 26. Cucumber mosaic virus în tomato (CMV)

Atrofierea parenchimului foliar „frunze de ferigă”

Foto 27. Cucumber mosaic virus în tomato (CMV)

aspect mozaicat pe foliole

Principalii vectori care transmit virusul sunt: Myzus persicae, Aphis

gossypii, A. craccivora, A fabae.

2.1.6.13. Piticirea și îndesirea tufelor de ardei

Cucumber mosaic virus în pepper
Plantele rămân mici, frunzele se aglomerează în rozetă către vârful
plantei, prezentând zone necrotice, frunzele atacate putând chiar cădea (foto
28). Frunzele prezinta un aspect mozaic cu alternanta de țesuturi de culoare
galbena și verde (foto 29).
Infecția precoce determină absența înfloririi, iar infecția tardivă de-
termină deformarea fructelor și dezvoltarea defectuoasă a acestora (foto 30).

36
 Foto 28. Cucumber mosaic virus în pepper - frunze în rozeta

Foto 29. Cucumber mosaic virus în pepper

aspect mozaicat pe frunze

Foto 30. Cucumber mosaic virus în pepper

fructe de ardei deformate

2.1.6.14. Pătarea inelară neagră a tomatelor

Tomato black ring virus
Produce pătări inelare la tomate, sfeclă, fasole, salată, zmeur, căp-
șun, îngălbenirea nervurilor țelinei, boala „buchet” la cartof, piticirea lăstari-
lor la piersic și mozaicul salcâmului. Virusul atacă specii de la peste 55 ge-
nuri de plante.
Pe frunzele plantelor infectate, apar pete inelare, necrotice, cu o nu-
anță neagră. Într-un stadiu mai avansat al bolii, apar pete negre, alungite pe
cozile frunzelor și tulpini, iar pe frunză, petele se măresc și frunzele se usu-
că (foto 31). Pe fructe, apar pete brune, inelare. După o primă etapă de atac,
plantele încep să se refacă dar frunzișul prezintă pete de decolorare și are
tendința de a se deforma.
In natură, transmiterea virusului este asigurată de nematozi și prin
sămânță.
Dezinfectarea cu Dazomet 90 PP-600 kg/ha sau Basamid G-500
kg/ha, asigură distrugerea nematozilor și a altor ciuperci de sol.

37
 Foto 31. Tomato black ring virus
Frunze de tomate cu pete necrotice de nuanță neagră

2.1.6.15. Boala petelor de bronz

Tomato spotted wilt virus
Tomato spotted wilt virus a fost depistat pentru prima data în Austra-
lia la începutul anilor 1990 și s-a extins cu rapiditate în alte zone, astfel încât
actualmente este un patogen comun în zonele temperate, tropicala și subtro-
picala a globului. Ataca peste 1000 de specii de plante, dar în special toma-
tele (Peters și colab., 1990).
Particulele de TSWV sunt sferice și au diametrul între 80 și 110 nm
(foto 32)
Plantele virotice prezintă o ramificare a lăstarilor anormală, frunze
curbate în jos, cu nervuri închise la culoare.
La baza frunzelor, pe partea inferioară, apar pete de culoare asemă-
nătoare bronzului, imprecis delimitate (foto 33). Fructificarea este slabă, iar
pe fructele mici, slabe din punct de vedere nutrițional, cu apar pete inelare,
roșii sau galbene (foto 34).
Tulpinile plantelor virotice pot prezenta brunificări și înnegriri ale
lăstarilor.
Transmiterea virusului este asigurată de tripsul tutunului și specii ale
genului Frankliniella care după achiziționarea virusului rămân infecțioase
dar, nu transmit virusul la generațiile următoare. Tripsul contactează virusul
în stadiul larvar în procesul de hrănire pe plantele infectate, apoi transmit
virusul ca adulți de la o planta la alta (Best, 1968).

38
 Foto 32. Particule de Tomato spotted wilt virus

Foto 33. Tomato spotted wilt virus

pete de bronz pe frunze

Foto 34. Tomato spotted wilt virus

pete inelare galbene pe fructe

2.1.6.16. Vărsatul prunelor

Plum pox virus
Descoperit pentru prima data în Bulgaria în 1910, actualmente Plum
pox virus este răspândit în toate tarile europene, având un statut endemic în
majoritatea țărilor din centrul și sudul Europei și prezentând un potențial
ridicat de a se extinde și pe alte continente (Garcia și colab., 2014).
Un studiu realizat în 2006 (Cambra și colab., 2006) a arătat ca pierderile
economice datorate atacului virusului Plum pox în plantațiile de piersic în USA
și Canada au fost de aproximativ 4,8 milioane de euro și au implicat distruge-
rea a 264.000 de pomi în Canada și 190.000 în Pennsylvania, SUA.
Atacul se manifestă pe frunze și pe fructe. Pe frunzele complet dez-

39
voltate apar pete de culoare verde deschis sau gălbui, de formă circulară,
răspândite pe toată suprafața limbului (foto 35). Frunzele bolnave au în ge-
neral aceeași dimensiune cu cele sănătoase, simptomele fiind vizibile în
cursul lunilor mai-iunie și septembrie-octombrie.
Pe fructe apar pete circulare sau alungite de culoare gălbuie verzuie,
cu aspect apos vizibile pe fructele nematurate. Țesuturile din dreptul petelor
nu se mai dezvoltă și fructele apar deformate, prezentând scurgeri de clei
(foto 36). în cazul fructelor de piersic se remarca apariția unor inele circula-
re de culoare galbena (foto 37), iar în cazul caisului, fructele prezinta de-
formări ale țesuturilor din dreptul petelor, adâncite în pulpa (foto 38). Petele
circulare pot apărea și pe sâmburi (foto 39, 40). Fructele atacate au un con-
ținut în zahăr redus comparativ cu cele sănătoase și cad cu aproximativ o
lună înainte de a se matura, ceea ce determină pierderi mari de recoltă.

Foto 35. Plum pox virus - pete circulare de culoare galbena pe frunze

Foto 36. Plum pox virus - Fructe de prun deformate

Foto 37. Plum pox virus - Pete circulare pe fructe de piersic

40
 Foto 38. Plum pox virus - deformări ale fructelor de cais

Foto 39. Plum pox virus - Pete pe sâmburii fructelor de piersic

Foto 40. Plum pox virus - Pete pe sâmburii fructelor de cais

2.1.6.17. Mozaicul mărului

Apple mosaic virus
Apple mosaic virus a fost denumit inițial după simptomele pe care le
da pe mar (White 1928, Bradford și Joley, 1933; Christoff, 1934, Fulton,
1972, Perzick și Lenz, 2011). Datorită similarităților serologice cu Prunus
necrotic ringspot virus (PNRSV), Apple mosaic virus a fost eronat conside-
rat initial ca o tulpina a PNRSV (Bock, 1966, 1967; barbara și colab., 1978;
Smith și Skotland, 1986), însă în 1992 Crosslin și Mink au atâta cu claritate
diferențele între cele doua virusuri.
Pe frunze apar pete neregulate de culoare galbenă cu o nuanță crem,
răspândite neuniform pe suprafața limbului (foto 41, 42). Simptomele sunt
grave la temperaturi de 18-22oC și mascate la temperaturi de peste 26oC
(Fridlund 1970).
Fructele provenite de la pomii bolnavi sunt mici și au calități gustati-
ve reduse (foto 43).

41
 Foto 41. Apple mosaic virus - pete neregulate de culoare galbenă pe frunze

Foto 42. Apple mosaic virus - pete neregulate de culoare galbenă pe frunze

Foto 43. Apple mosaic virus - pete neregulate de culoare galbenă pe frunze

2.1.6.18. Scurt nodarea viței de vie

Grapevine fanleaf virus (GFLV)
Scurt nodarea viței de vie este cea mai păgubitoare viroza a vitei de
vie (Raski și colab, 1983; Bovery și colab, 1990; Matelli și Savino, 1990).

42
 Plantele infectate cu acest virus prezintă lăstari slab dezvoltați, inter-
nodurile scurte, dispuse în zig-zag (foto 44). Planta apare mult îndesită prin
manifestarea fenomenului de proliferare a lăstarilor.
Frunzele de la lăstarii atacați sunt mult mai mici decât cele de la
plantele sănătoase, deformate, asimetrice și cu numeroase pete clorotice
(foto 45).
Prin înmulțirea materialului de plantat infectat și comercializarea lui
se răspândește și virusul. De asemenea, răspândirea păduchelui țestos poate
fi asociată cu o contribuție importantă la răspândirea și transmiterea virusu-
lui și nematodul Xiphinema index este responsabil de răspândirea virusului
(Hewitt și colab., 1958).

Foto 44. Grapevine fanleaf virus

lăstari de viță de vie cu internoduri dispuse în zig-zag

Foto 45. Grapevine fanleaf virus -

pete clorotice pe frunzele de viță de vie

2.2. Micoplasmozele plantelor de cultură

2.2.1.Ce sunt micoplasmozele?

Sunt boli sistemice produse de microorganisme prokariote numite
micoplasme (mycoplasma-like organism, MLO). Micolopasmele au fost
identificate de către un grup de cercetători japonezi (Doi și colab., 1967) și
prima micoplasma a fost identificată de Kunkel în 1926.
Pleomorfismul (forma instabilă) micoplasmelor este dat de faptul că
nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă stabilă,
deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei constituenților
43
de bază ai peretelui celular ca în cazul bacteriilor; prezintă numai o mem-
brană elementară.

2.2.2. Forma și dimensiunea micoplasmelor

Micoplasmele au formă variabilă:
- corpusculi elementari sferici (50-100 mµm sau nm);
- corpusculi cu celule mari de înmugurire;
- celule sferice (100 - 300 µm);
- celule ovoide (400 - 1000 µm);
- forme filamentoase de 1-2 µm lungime și 0,08- 0,3 µm grosime.
Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm și 1-2 µm, ce-
ea ce le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) și bac-
terii (mai mici decât bacteriile).
Micoplasmele (MLO) conțin în interiorul membranei elementare ri-
bozomi și filamente cu ADN și ARN, celulele de micoplasme conțin deci
ambii acizi nucleici

2.2.3. Proprietăți care le aseamănă cu virusurile

- filtrabilitatea,
- multiplicarea,
- sensibilitatea la eter și cloroform,
-inducerea de schimbări la nivelul cromozomilor și inhibarea de că-
tre seruri specifice (Barile, 1965; Standbridge, 1971).

2.2.4. Proprietăți care le aseamănă cu bacteriile

-prezintă echipament enzimatic, fiind capabile de metabolism pro-
priu, realizând sinteze elementare;
-capacitate de creștere pe medii sintetice acelulare care conțin vita-
mine, aminoacizi, steroli și ser de cal;
-proprietăți fermentative și în special capacitatea unor specii de a
produce acid lactic, lipsa citocromului și a catalazei, particularități care sunt
specifice bacteriilor lactice (Neimark, 1967).

2.2.5. Micoplasmozele principalelor plante de cultură

2.2.5.1. Filodia trifoiului
Clover phyllody
Filodia = transformarea părților florale în special carpelele în struc-
turi proliferative asemănătoare frunzelor (foto 46, 47).
Filodia trifoiului este o micoplasmoza răspândită în întreaga lume,
dar care apare cu frecventa mai mare în Czechoslovakia (Musil, 1961), Ca-
nada (Chiykowski, 1962), Franta (Gianotti și colab., 1968, maillet și colab.,
1968), Italia (Belli, 1972; Amici și colab., 1972), Romania (Ploaie și colab.,
1968, 1977), Germania (Kleinhempel și colab., 1972), Danemarca (Begtrup
și Thomson, 1984).
Patogenul se multiplică în vectori și are o perioadă minimă de incu-
bație de 10 zile (Sinha și Chiykovski, 1967) și produce la aceștia modificări
citopatogene.
MLO sunt transmise prin insecte din ord. Homoptera: Auche-
norryncha și în special Macrosteles spp. și uneori din ord. Psyllide.

44
 Foto 46. Clover phyllody virus - părțile florale asemănătoare frunzelor

Foto 47. Clover phyllody virus -

părțile florale asemănătoare frunzelor

2.2.5.2. Proliferarea mărului

Apple proliferation MLO
Micoplasma este prezentă în majoritatea tarilor UE, cu exceptia Uni-
ted Kingdom unde a fost identificat, dar eradicat (Davies și colab., 1986), cu
excepția Danemarcei și Olandei, dar s-a confirmat prezenta sa și în India și
Africa de Sud (Seemüller, 1990). Boala produce evidente modificări de
creștere, plantele atacate având înălțime mică, reducerea în creștere ajun-
gând la 50% față de plantele sănătoase.
Pomii infectați iau aspect de tufă, au frunzele colorate parțial sau to-
tal, reduse ca dimensiune și stipelele micșorate (foto 48).

Foto 48. Apple proliferation - aspect de tufă

Procentul de legare este scăzut, fructele au dimensiuni reduse, pagu-

bele produse depinzând de agresivitatea patogenului și de vârsta pomului în
timpul perioadei de infecție (foto 49).

45
 Proliferarea micoplasmei determina simptome la temperaturi cuprin-
se între 21-25oC, iar la temperaturi între 29-32oC este inhibată, găsindu-se
doar în rădăcini (Ducroquet și colab., 1986). Pomii infectați cu micoplasma
sunt sensibili în mod particular la făinare (Podosphaera leucotricha) (Bove-
ry, 1963, 1972; Seidl și Komarkova, 1974).

Foto 49. Apple proliferation - fructe reduse ca dimensiuni

În mod natural se poate transmite cu ajutorul insectelor, prin fuziu-

nea rădăcinilor de la un pom la altul, prin altoiri cu instrumente nedezinfec-
tate și au fost raportate studii privitor la transmiterea prin Cuscuta sp. (Mar-
witz și colab., 1974; Heintz, 1986). Nu se transmite prin semințe sau polen.

2.2.5.3. Stolburul tomatelor

Stolbur disease mycoplasm
Stolbur disease mycoplasm afectează peste 45 de specii de solana-
cee cultivate și spontane, cele mai importante plantele gazda fiind tomatele,
cartoful, ardeiul, vinetele, precum și specii din familiile Asteraceae, Con-
volvulaceae (Convolvulus arvensis), Fabaceae (trifolium sp.) (Valenta și
colab., 1961). Prezenta micoplasmei a fost confirmata în țări precum Aus-
tria, Grecia, Polonia, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Franța (Marchoux și colab.,
1956), Ungaria, Israel (Zimmermann-Gries, 1970), Italia, România (Săvu-
lescu și colab., 1969), Elveția (Bovery, 1956), Turcia, China, India, SUA
(Thompson și Mynhardt, 1987).
Boala se manifestă prin decolorarea marginii frunzelor de tomate si-
tuate în vârful tulpinii (foto 50), care apoi se colorează în violaceu ca urmare
a acumulării de antociani (foto 51).
Pedunculii florari sunt mult îngropați, sepalele sunt puternic hiper-
trofiate și uneori concrescute.
Principalul simptom de manifestare al bolii observat la cartof, ardei
și vinete este ofilirea plantelor însoțite de decolorarea și deformarea frunze-
lor și a altor organe ale plantei.
Mycoplasma are particule sferice, eterogene cu diametrul de 50-
80 µm în diametru, ușor deformabile.
Mycoplasma este cunoscuta ca parazita pe 80 specii de plante ce
aparțin la 10 familii botanice. Transmiterea agentului patogen în natura este
asigurata de speciile genului Cuscuta și de insectele Hyalestes obsoletus,
Euscelis plebejus și Macrosteles laevis.

46
 Foto 50. Stolbur disease mycoplasm -
decolorarea marginii frunzelor de tomate

Foto 51. Stolbur disease mycoplasm -

colorarea în violaceu a frunzelor de tomate

2.2.5.4. Virescența căpșunului

Green petall MLO
Boala a fost semnalată pentru prima dată în țara noastră în culturile
de căpșun din județele Argeș și Vâlcea de către M. Ploaie.
Plantele de căpșun infectate, prezintă o înverzire a petalelor, hiper-
trofierea caliciului și modificarea elementelor florale și a fructelor (foto 52).
Plantele bolnave nu formează fructe, frunzele prezintă o bordură ro-
șietică și uneori se ofilesc prematur.
Transmiterea bolii se realizează prin insecte vectoare de tipul cicade-
lor, prin altoire și prin cuscută.

Foto 52. Green petall MLO

fructe de capsun cu elemente modificate

47
 2.2.5.5. Flavescența aurie la vița-de-vie
Grapevine yellows GY MLO
Flavescence dorée-FD MLO
Pe coarde simptomele constau în rămânerea lemnului verde, cu as-
pect cauciucat și atârnând, mai ales atunci când infecția se produce devreme
(Wolf și colab., 1994). Pe frunze apar cloroze în zona nervurilor principale
la soiurile albe (foto 53), iar pe frunzele aparținând soiurilor roșii apare o
colorație rosie-violacee (foto 54). În cazul infecțiilor timpurii inflorescențele
se usucă și cad, iar legarea fructelor este redusă. Când infecțiile se produc
tardiv, strugurii capătă o culoare maronie, boabele se zbârcesc, iar peduncu-
lii se usucă (foto 55). La cea mai mică scuturare, boabele de struguri cad.
Butucii infectați intră rapid în declin. Toate varietățile de Vitis vinifera sunt
sensibile la GY în diferite grade.
Micoplasma se transmite de la plantele infectate la cele sănătoase
prin intermediul cicadei ampelofage Scaphoideus titanus Ball sau prin altoi-
re (Maixner și colab., 1993).

Foto 53. Grapevine yellows GY MLO

cloroze pe frunzele soiurilor albe

Foto 54. Grapevine yellows GY MLO

colorație roșie-violacee pe frunzele soiurilor roșii

48
 Foto 55. Grapevine yellows GY MLO
pedunculii uscați și boabe zbârcite

2.3. Bacteriozele plantelor de cultură

2.3.1. Ce sunt bacteriozele plantelor?

Bacteriozele plantelor sunt boli infecțioase produse de bacterii și da-
torită pierderilor importante de producție pe care le produc prezintă un deo-
sebit interes practic.
Bacteriile constituie o diviziune taxonomică regrupată de procariote,
care se caracterizează prin prezența unui perete celular format din peptido-
glucanaze.

2.3.2. Ce sunt bacteriile?

• bacteriile sunt organisme unicelulare, cu diametrul celulei de or-
dinul micronilor.
• Structura celulei bacteriene (membrană celulară, citoplasmă și or-
ganite citoplasmatice) se caracterizează astfel:
• celula bacteriană nu prezintă nucleu organizat
• celula bacteriană este haploidă
• nu conține mitocondrii
• nu se constată prezența curenților citoplasmatici și nici a mem-
branei nucleare
• bacteriile fitopatogene nu conțin clorofilă, sunt heterotrofe
• conține ambii acizi nucleici: ADN și ARN
• conține pigmenți care dau culoarea specifică coloniilor bacteriene,
ceea ce reprezintă criteriu de determinare

2.3.3. Clasificarea bacteriilor

• Clasificarea după Bergery (1949) valabilă și astăzi încadrează di-
viziunea Bacteria în clasa Schizomycetes.
• Pot fi regrupate în 6 genuri:
– Corynebacterium,
– Xanthomonas,
– Agrobacterium,
– Erwinia,
– Streptomyces,
– Pseudomonas.

49
 Diferite forme de bacterii

a) coci; b) diplococi; c, d-streptococi; e) stafilococi; f) tetracoci; g) sarcină; h) bacili;

i) diplobacili; j) streptobacili; k) spirili; l) vibrioni; (după I. Bobeș)

2.3.4. Ce simptome produc bacteriile?

Pătările și arsurile sau necrozele bacteriene pot să apară ca simp-
tome în urma acțiunii parazitare a bacteriilor pe frunze, tulpini, flori și fruc-
te. Petele pot fi numeroase dispuse în majoritate pe frunze unde distrug mare
parte din suprafața foliară și frunzele cât și planta apar ca arse. Forma pete-
lor poate fi circulară sau ovală sau în alte cazuri la dicotiledonate poate fi
unghiulară sau colțuroasă din cauza mărginirii lor de către nervurile frunze-
lor petele fiind înconjurate de un halou sau un brâu de îngălbenire. În cazul
bacteriilor care atacă gramineele petele pot fi alungite, dungate sau striate.
Pătările și arsurile bacteriene ale frunzelor, tulpinilor și fructelor sunt cauza-
te de bacterii care aparțin genurilor Xanthomonas și Pseudomonas, iar ar-
surile și necrozele sunt cauzate de bacterii aparținând genurilor Erwinia și
Pseudomonas. Câteva exemple sunt edificatoare în acest sens:
-Pseudomonas syringae pv. tabaci produce focul sălbatic al tutunului
simptome reprezentate de pete ovale înconjurate de un halou de îngălbenire;
-Pseudomonas syringae pv. lachrymans produce pătarea unghiulară
a frunzelor de castraveți simptome reprezentate de pete colțuroase înconju-
rate de un halou de îngălbenire;
-Pseudomonas syringae pv. phaseolicola care produce arsura aureo-
lată a fasolei pete de brunificare înconjurate de un halou;
-Pseudomonas syringae pv. syringae produce pătarea frunzelor de
fasole și arsura liliacului;
-Pseudomonas syringae pv. tomato care produce pătarea bacteriană
a tomatelor;
-Xanthomonas campestris pv. phaseoli produce arsura comună a fasolei;
-Xanthomonas campestris pv. translucens produce arsura bacteriană
sau dungarea cerealelor;
-Xanthomonas arboricola pv. pruni produce pătarea bacteriană a
fructelor, frunzelor și ciuruirea la prun;
-Xanthomonas campestris pv. vesicatoria produce pătarea bacteria-
nă la tomate și ardei;

50
 Ofilirile bacteriene vasculare apar ca urmare a pătrunderii și înmul-
țirii bacteriilor în interiorul vaselor conducătoare xilemice influențând
schimbul de apă și săruri minerale dintre sistemul radicular și partea aeriană.
În interiorul vaselor conducătoare xilemice bacteriile pot secreta enzime de
tipul pectinazelor, cutinazelor, celulazelor care pot acționa asupra pereților
vaselor conducătoare producând disolvarea, tăiere și chiar descompunerea
lor. Din vasele conducătoare, bacteriile pot migra în celulele parenchimatice
aflate în imediata apropiere a fasciculului de vase xilemice unde continuă
procesul de patogeneză. Aici pot forma cavități sau locusuri unde continuă
înmulțirea și procesul de hrănire stânjenind creșterea și dezvoltarea plante-
lor. Bacteriile mai pot produce și toxine care intervin asupra țesuturilor da și
o producție considerabilă de melanine care de regulă se depun pe pereții
vaselor conducătoare. În final are loc dezorganizarea, distrugerea și chiar
înfundarea vaselor conducătoare motiv pentru care apare procesul de ofilire
sau vestejire reversibilă la început, apoi permanentă.
Speciile de bacterii care produc ofiliri sau veștejiri bacteriene sunt:
Clavibacter (Corynebcterium) michiganense subsp. spendonicum
care produce putregaiul inelar al cartofului boală de carantină fitosanitară
pentru România.
Clavibacter (Corynebcterium) michiganense subsp. michiganense
care produce cancerul sau ofilirea bacteriană a tomatelor-boală de carantină
fitosanitară.
Curtobacterium (Corynebcterium) flacumfa-ciens produce ofilirea
bacteriană a fasolei;
Erwinia tracheiphila produce ofilirea bacteriană a cucurcitaceelor;
Erwinia amylovora produce focul bacterian al rozaceelor;
Ralstonia solanacearum produce vestejirea bacteriană a cartofului, dar
și a altor solanacee și este boală de carantină fitosanitară pentru România;
Xanthomonas campestris pv. campestris produce nervațiunea nea-
gră a frunzelor de varză.
Decolorarea frunzelor și a altor organe, apare datorită reducerii
numărului de cloroplaste. Intensitatea diferită este în funcție de faza atacu-
lui, vârsta plantei gazdă și virulența patogenului.
Hidrozele apar de regulă în faza incipientă a procesului parazitar de-
terminând creșterea conținutului de apă sub forma îmbibării țesuturilor ata-
cate, care capătă o culoare verde translucid (ex: Pseudomonas lachry-mans
care produce pătarea unghiulară a castraveților).
Putregaiurile moi sau umede, se întâlnesc mai ales la organele căr-
noase, în urma descompunerii lamelei pectice a membranelor dintre celule și
au ca rezultat descompunerea țesuturilor. Sunt frecvent întâlnite la plante cu
tuberculi, bulbi sau rădăcini tuberizate (de exemplu, la cartoful atacat de
Erwinia carotovora pv. atroseptica, la porumbul atacat de Erwinia
chrysanthemi pv. zeae).
Tumori, gale sau diverse proliferări ale unor țesuturi apar pe rădă-
cini, tulpini și sunt produse de bacterii aparținând genului Agrobacterium
respectiv specia Agrobacterium tumefaciens care produce cancerul bacte-
rian al pomilor fructiferi, al viței-de-vie dar și al altor specii de plante.
Ulcerele sau cancerele de suprafață apar la suprafața scoarței pe tul-
pini și ramuri la pomii fructiferi, dar și la unele plante legumicole, scoarța
este brunificată, se deshidratează, pe ea apar crăpături și în final apare ca o
zonă necrotică moartă. De multe ori când vremea este prielnică din aceste
ulcere poate să exudeze nu mucus bacterian.

51
 Râia este simptomul specific pentru râia comună a cartofului produ-
să de Streptomyces scabies care constă în formarea unor pustule

2.3.5. Bacteriozele principalelor plante de cultură

2.3.5.1. Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveți
Pseudomonas syringae p.v. lachrymans
(E.F.Smith et Bryan) Joung Dye et Wilkie
Pseudomonas syringae p.v. lachrymans este unul dintre cele 50 de
patovare ale speciei Pseudomonas syringae (Young și colab., 1996)
Pierderile de producție cauzate de acestă boală pot ajunge funcție de ti-
pul de cultură de la 3-5% până la 50% (Bradbury, 1986, Lelliott și Stead, 1987).
Simptome. Atacul bacteriei Pseudomonas syringae p.v. lachrymans
poate avea loc pe frunze, tulpini și fructe. Primele simptome pot să apară
încă din faza cotiledonală când apar pete mici rotunde sau colțuroase, hidro-
zate la început, care se necrozează sau se brunifică și în final țesutul afectat
se usucă. Atacul pe cotiledoane nu este unul foarte puternic motiv pentru
care plantele reușesc să depășească această fenofază, cresc și se dezvoltă.
Atacul cel mai reprezentativ se produce pe frunzele mature unde
bacteria determină apariția unor pete unghiulare sau colțuroase de culoare
verde închis, hidozate înconjurate de o zonă galbenă verzuie și dispuse pe
limbul foliar pe lângă nervurile principale (Bradbury, 1986) (foto 56).
Dimensiunea petelor la început este de 3-5-7mmputând să se extindă
până la 15 mm dimensiune. În condiții favorabile de umiditate și temperatu-
ră petele pot să conflueze sau să se unească, reducând considerabil suprafața
activă a frunzei.
În condiții de umiditate pe dosul frunzelor în dreptul petelor colțu-
roase apare exudatul bacterian sub forma unor picături. Pe vreme uscată
exudatul capătă o consistență crustoasă și are culoare albă-cenușie. Sub ac-
țiunea parazitară a bacteriei țesutul cuprins începe să se brunifice sau să se
necrozeze și din el se desprind porțiuni de țesut mai mari sau mai mici, în
frunze apărând găuri mai mari sau mai mici și foarte variabile ca dimensiuni
și forme (frunzele apar perforate) (foto 57).
După legarea castraveților bacteria se poate instala și pe aceștia produ-
când pete circulare de 1-2 mm gălbui albicioase înconjurate de un halou verde
gălbui de 2-3 mm lățimea care ulterior devin albicioase, iar coaja crapă în drep-
tul lor lăsând poartă de intrare pentru patogeni sau bacterii care pot determina
putrezirea fructului. Uneori petele pot fi chiar adâncite în țesut.
Patogenul este bacteria Pseudomonas syringae p.v. lachrymans
(E.F.Smith et Bryan) Joung Dye et Wilkie care are formă de bastonaș, are
dimensiuni de 1,2-2x0,8 µm. Este o bacterie aerobă, neacidorezistentă, as-
porogenă și gram negativă. Se dezvoltă foarte bine la temperaturi de 18-
28oC și poate trăi la temperaturi de la 1-35oC.
Bacteria poate fi transmisă prin plescăiala de ploaie sau prin irigarea
prin aspersiune, prin vânt, prin intermediul uneltelor, cu care se realizează
lucrările de întreținere și prin intermediul muncitorilor. Infecțiile cu bacterii
se realizează prin stomate după ce acestea au ajuns în picăturile de apă de pe
frunze sau de pe alte organe. Infecția fructelor se poate realiza mai ales prin
rănile superficiale ale pieliței fructelor.
Perioada de incubație este diferită funcție de tipul infecțiilor.

52
 Foto 56. Pseudomonas syringae p.v. lachrymans
pete unghiulare colțuroase pe frunze

Foto 57. Pseudomonas syringae p.v. lachrymans

țesuturi perforate pe frunze

2.3.5.2. Focul sălbatic al tutunului

Pseudomonas syringae pv. tabaci
Este o boală foarte distructivă pentru tutun și poartă această denumi-
re deoarece se transmite foarte ușor și foarte rapid. Pe lângă tutun poate ata-
ca și soia.
Atacul bacteriei se poate realiza atât la nivelul răsadurilor cât și în
câmp. În cazul atacului pe răsaduri acestea pot fi distruse în totalitate, de-
terminând moartea lor.
În cazul atacului bacteriei realizat pe plantele aflate în câmp, în cul-
tură focul sălbatic produce zone mari, neregulate, moarte pe frunze, care se
vestejesc și cad făcând frunzele fără valoare comercială.
Simptome. Primele simptome pot să apară pe frunzele plăntuțelor
sub forma unor pete cu aspect hidrozat, verzi-închis apoi brun-negricioase
separate de țesutul sănătos. Suprafața frunzelor cuprinse de boală poate pu-
trezi parțial sau în totalitate și frunzele cad.
Răsadurile pot fi distruse în răsadniță sau după transplantare. Când
răsadnița are condiții bune de aerisire și căldură și infecțiile sunt întârziate,
petele pot prezenta centrul brun-cenușiu, cu țesutul uscat acesta fiind încon-
jurat de un halou galben.
Atacul bacteriei pe frunzele bazale ale plantelor din câmp începe
prin determinarea apariției unor pete mici galbene de 0,5-1,0 cm în diametru
mai mult sau mai puțin circulare sau ovale, uneori chiar foarte ușor colțu-
roase. Zona centrală a petelor sub acțiunea parazitară a bacteriei se necro-
zează, iar zona exterioară a petelor rămâne colorată în galben sub forma

53
unui halou sau brâu care înconjoară pata având 2-3-mm lățime (foto 58).
Petele se extind rapid și pot ajunge până la 2-3 cm dimensiune une-
ori pot fi chiar mai mari. Există situații când petele apropiate pot să se
unească sau să conflueze determinând moartea unei părți apreciabile din
limbul frunzei. În perioadele de uscăciune țesuturile bolnave rămân intacte,
însă în condiții de umiditate ele se extind și centrul lor se fărămițează și
cade lăsând frunzele cu găuri mari ele pierzându-și din valoarea comercială
(foto 59). Mai rar pot să apară pete mici circulare brune și pe alte organe
cum ar fi: pe tulpini, pe capsule, pe pețioluri.
Patogenul este bacteria Pseudomonas syringae pv. tabaci (Wolf. et
Foster) Young, Dye et Wilkie, fam. Pseudomonadaceae care este gram-
negativă, are 1-6 cili polari, are formă de bastonaș cu dimensiuni de 1,3-
3x0,5-1,5µm. S-a dovedit a fi o bacterie rezistentă la ger suportând -25oC
timp de 58 de zile, dar este sensibilă la uscăciune. Transmiterea bacteriei se
poate realiza prin semințele infectate și resturile bolnave ale plantelor infec-
tate. Bacteria produce tabtoxin o toxină foarte puternică capabilă să producă
îmbolnăvirea țesuturilor chiar în absența bacteriei.

Foto 58. Pseudomonas syringae p.v. tabaci

pete înconjurate de un halou galben

Foto 59. Pseudomonas syringae p.v. tabaci

frunze de tutun cu țesutul afectat desprins

2.3.5.3. Arsura comună a fasolei

Xanthomonas axonopodis pv. phaseoli
(Smith) Vauterin, Hoste, Kersters et Swings
Xanthomonas campestris p.v. phaseoli (Smith) Dye.

Simptome. Boala se manifestă pe frunze, tulpini, păstăi și boabe.

Atacul bacteriei poate începe în unii ani încă din faza cotiledonală când de-
termină apariția unor pete mici gălbui brune, circulare sau neregulate, ușor
adâncite în țesut.

54
 Pe foliolele frunzelor bacteria determină apariția unor pete umede
verzui, colțuroase sau circulare.
În dreptul petelor mai târziu bacteria produce un exudat bacterian gal-
ben, mucilaginos pe vreme umedă și alb crustos pe vreme uscată. Petele se ex-
tind ajungând până la 1-2 cm în diametru și au o culoare galbenă roșietică. Mai
târziu țesuturile din dreptul petelor se brunifică sau se necrozează și petele ră-
mân înconjurate de un halou galben cu dimensiuni de 2-5mm (foto 60).

Foto 60. Xanthomonas axonopodis pv. Phaseoli

Țesut necrozat înconjurat de un halou galben

Uneori țesuturile necrozate din dreptul petelor brunificate se sfâșie,

iar foliolele sau frunzele se desprind de pe plantă apărând o desfrunzire
prematură care va influența producția.
Pe pețioluri și tulpini pot să apară pete brune sau brun-roșcate, ușor
adâncite în țesut, acoperite sau nu de exudat bacterian.
În anumite condiții petele pot înconjura tulpina și aceasta se frânge
fie sub propria greutate fie sub acțiunea vântului.
Pe păstăi apar pete circulare sau ovale de 4-10 mm, ușor adâncite în
țesut de culoare verde măslinie la început, apoi culoarea devine galben-
brunie și sunt mărginite de o linie roșie cărămizie (foto 61).

Foto 61. Xanthomonas axonopodis pv. Phaseoli

atac pe păstăile de fasole

Sunt situații cînd pot apărea confuzii când simptomele produse de

atacul bacteriei pot fi confundate cu simptomele produse de ciuperca Colle-
totrichum lindemuthianum. Confuziile por fi eliminate fie prin observarea
exudatului bacterian, fie printr-un examen microscopic.
Păstăile puternic atacate formează boabe mici, zbârcite care la supra-
față prezintă o culoare galben sau fumurie (foto 62). Bacteria poate supravi-
ețui pe semințe între 2 și 15 ani (Burkholder, 1921; Schuster și Sayre, 1967).
În anii cu condiții favorabile înmulțirii bacteriei respectiv vreme umedă o
lungă perioadă de timp și temperaturi cuprinse între 22-28oC culturile de
fasole pot fi atacate intens, iar culturile de fasole să prezinte aspect de arsură
ceea ce influențează mult producția ducând la reducerea ei semnificativ.
55
 Foto 62. Xanthomonas axonopodis pv. Phaseoli
atac pe boabe de fasole
Patogenul este bacteria Xanthomonas axonopodis pv. phaseoli
(Smith) Vauterin, Hoste, Kersters et Swings sin. Xanthomonas campestris
p.v. phaseoli (Smith ) Dye din regnul Procariote, diviziunea Bacteria, fami-
lia Pseudomonadaceae.
Forma bacteriei este de bastonaș cu dimensiuni de 0,5-3,6x0,3-
1,4µm, prezintă un singur cil și este asporogenă.
Perioada de incubație este de 2-5 zile. Pierderile de producție pot
ajunge la 22-45% (Yoshii și colab., 1976; Wallem și Galway, 1977).

2.3.5.4. Veștejirea bacteriană a cartofului sau

putregaiul brun al tuberculilor de cartof
Ralstonia solanacearum
(sin. Pseudomonas solanacearum)
Este un patogen de carantină fitosanitară pentru România și este mo-
nitorizat conform HG 563/2007. Pot fi atacate speciile de Solanum tubero-
sum, Lycopersicon esculentum, Solanum dulcamara.
Boala a fost identificată pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-
lea la cartof, tutun, tomate și arahide în Asia, sudul Statelor Unite și America de
Sud (Smith and colab. 1998). Bacteria a fost descrisă pentru prima dată ca Ba-
cillus solanacearum de către Smith (1896). în anii care au urmat au fost identi-
ficate 5 rase patogene și 5 patovare (Buddenhagen și colab., 1962).
Simptome. Atacul bacteriei asupra plantelor de cartof poate deter-
mina apariția îngălbenirii și vestejirii frunzelor apoi stânjenirea ritmului de
creștere până la stopare și apariția fenomenului de piticire.
Efectul atacului îl constituie ofilirea bruscă (foto 63), răsucirea mar-
ginilor în sus și brunificarea și uscarea frunzelor.
Dacă la plantele ofilite se secționează transversal tulpinile se consta-
tă că țesuturile vasculare sunt brunificate sau înnegrite (foto 64). Din zonele
afectate de bacterie prin presare se scurge exudatul bacterian de culoare albă
apoi gri-brună strălucitoare după oxidare.
Tuberculii infectați prezintă unele particularități prin care pot fi re-
cunoscuți:
-ochii din zona apicală sunt de culoare cenușie-maro și din ei și prin
hil este eliminat exudat bacterian;
-dacă acești tuberculi vor fi secționați longitudinal se va observa că
inelul vascular dispus pe marginea tuberculului la circa 5 mm de margini
prezintă brunificare și înnegrire și un aspect sticlos. Se observă o serie de
cavități formate pe traiectul inelului de vase.
Prin apăsarea marginii tuberculului secționat, din dreptul inelului
vascular se va observa exudatul bacterian de culoare crem (foto 65).
Patogenul este bacteria Ralstonia (Pseudomonas) solanacearum
care are formă de bastonaș, este gram-negativă, prezintă un cil polar și are
dimensiuni de 0,5-1,5 µm (foto 66).
56
 Au fost identificate 5 rase ale bacteriei dintre care pentru România
rasa 3 este cea mai importantă atacă foarte virulent cartoful și tomatele de-
terminând vestejire sau ofilire rapidă, iar țesuturile vasculare sunt brunifica-
te și pline cu exudatul bacterian alb-gălbui.

Foto 63. Ralstonia (Pseudomonas) solanacearum

frunze de cartof veștejite

Foto 64. Ralstonia (Pseudomonas) solanacearum

țesuturi vasculare brunificate

Foto 65. Ralstonia (Pseudomonas) solanacearum

tubercul de cartof infectat, cavități cu exudat bacterian

Foto 66. Ralstonia (Pseudomonas) solanacearum

bacteria sub forma de bastonaș cu cil polar

57
 2.3.5.5. Pătarea și ciuruirea frunzelor de sâmburoase
Xanthomonas arboricola pv. Pruni
sin. Xanthomonas campestris pv. pruni (Smith) Dye.
Boala se manifestă pe frunze, fructe și ramuri având importanță eco-
nomică prin afectarea aspectului comercial al fructelor, prin slăbirea pomu-
lui, prin pătarea și ciuruirea frunzelor, prin defoliere și prin ulcerele, sau
leziunile sau cancerele pe care le produce pe ramuri.
Simptome. Atacul bacteriei începe întâi pe frunze pe care determină
apariția unor pete circulare de 0,5-2 mm dimensiune uneori pot ajunge până
la 5 mm în diametru care sunt roșietice-violacei sau brune. De jur împrejurul
petelor apare un halou de îngălbenire de 1-2 mm.
În condiții de umiditate excesivă pe suprafața petelor poate să apară
exudatul bacterian în care se regăsesc numeroase bacterii. În condiții de us-
căciune, secetă, arșiță, țesuturile atacate se necrozează și încep să se des-
prindă puțin câte puțin, în final țesutul desprinzându-se în totalitate și lăsând
în urmă un orificiu. Astfel frunzele apar ciuruite de unde și denumirea bolii
de „ciuruirea frunzelor” (foto 67).

Foto 67. Xanthomonas arboricola pv. Pruni - ciuruirea frunzelor

Când atacul este puternic numărul petelor formate crește considera-

bil și suprafața foliară fotosintetic activă scade foarte mult. Frunzele puter-
nic atacate se îngălbenesc, se brunifică și cad.
Pe fructe apar pete mici circulare brune cu aspect umed de circa 1
mm dimensiune înconjurate de un halou de îngălbenire. La soiurile de prun
sensibile petele pot fi mai mari, negre și adesea unite între ele.
Atacul bacteriei poate fi regăsit și pe fructele de piersic, cais și cireș
(Du Plessis, 1988). Pe petele de pe fructe poate să apară un exudat bacterian
de culoare ușor gălbuie.
Când atacul pe fructe se produce devreme, acestea pot fi deformate
fiindu-le afectată creșterea și apar o serie de excavații în care se regăsesc
bacteriile (foto 68).

58
 Foto 68. Xanthomonas arboricola pv. Pruni
atac pe fructe de piersic

În cazul atacului pe fructele mature pe lângă pete pot să apară și une-

le crăpături care permit pătrunderea bacteriilor, dar și a altor patogeni în
pulpa fructelor determinând putrezirea lor sau afectarea lor din punct de
vedere comercial.
Atacul bacteriei pe lăstari și ramuri produce pete lenticulare de 7-8
cm în jurul mugurilor sau a lăstarilor. În dreptul lor scoarța se brunifică și
final evoluează către cancere deschise. Du Plessis (1983, 1987) sugerează ca
bacteria migrează din lăstari spre frunze.
Patogenul este Xanthomonas arboricola pv. pruni, sin. Xantho-
monas campestris pv. pruni (Smith) Dye. Bacteriile au formă de bastonaș,
au un cil polar (sunt monoflagelate) sunt gram-negative, neacidorezis-tente
și au 1,6-1,8 x 0,4-0,6 µm.
Alături de acestă bacterie poate fi regăsită și Pseudomonas mors-
prunorum care produce simptome asemănătoare și are formă de bastonașe
de 0,8-2,3 x 0,3-0,6 µm. Bacteria este transmisa prin altoiri (Goodman și
Hattingh, 1988) și cu ajutorul Cicada spp.

2.3.5.6. Cancerul bacterian al pomilor fructiferi

Agrobacterium tumefaciens (Smith and Townsend)
Conn (sin. Agrobacterium radiobacter var.
tumefaciens (Smith and Townsend ) Kean et al.)
Este o bacterie polivoră care poate ataca un mare număr de specii de
plante gazdă (după Popescu, 1993 643 specii dicotiledonate, dar nici o mo-
nocotiledonată, iar după Agrios, 2005 afectează plante lemnoase și erbacee
aparținând la 140 genuri și 60 familii botanice.
Cele mai frecvente atacuri pot fi întâlnite în practică la pomii fructi-
feri (măr în special, la pomii fructiferi sâmburoși), la mur și la vița-de-vie
specie la care produce așa numita ariceală. De Cleene (1979) a identificat
cel puțin 640 de specii de plante aparținând a 331 genuri și 93 familii sus-
ceptibile la A.tumefaciens.
Simptome. Bacteria Agrobacterium tumefaciens este un patogen de
rană și ea produce infecțiile cele mai numeroase în zona coletului acolo un-
de apar cele mai multe răni fie de la lucrările de întreținere, de la dăunători,
de la îngheț-dezgheț etc. și unde determină apariția unor tumori mici și albi-
cioase la început (foto 69), apoi mari, tari lemnoase cu dimensiuni de la
câțiva centimetri până la 25-30 cm. Tumorile pot să apară la baza tulpinii,
pe rădăcini și uneori pe tulpini și ramuri (foto 70, 71).
Tumorile pot fi hiperplazice, adică rezultă din diviziunea haotică a
59
celulelor, fiind constituite dintr-o mulțime nedefinită de microtumorete, iar
tumorile hipertrofiate sunt mai în volum, au suprafața exterioară netedă și
ele rezultă din creșterea exagerată în volum a celulelor. în tumori sunt acu-
mulate substanțe precum β-indolacetic acid și acizi organici (malic, citric,
oxalic, etc) (Bobes și colab, 1972).
Atacul bacteriei este foarte periculos în pepiniere unde poate afecta
puieții și aceștia nu mai pot fi comercializați atunci când au tumori.
O lungă perioadă de timp modul de inducere al tumorilor nu a fost
cunoscut, tumorogeneza fiind pusă pe seama unor virusuri.
Mai târziu au fost descoperite plasmidele de tip Ti (tumor inducing
și de tip Ri (root inducing).
În genul Agrobacterium au fost diferențiate mai multe specii:
- Agrobacterium tumefaciens mai denumită și biovarul 1 care atacă
speciile lemnoase cum ar fi: pomii fructiferi sâmburoși, pomii fructiferi se-
mințoși, sălciile și vița-de-vie. La pomii fructiferi produce gale sau tumori
ale bazei tulpinii, ale ramurilor chiar și pe rădăcini, iar la vița-de-vie pe bu-
tuc și pe coarde.
- Agrobacterium rizogenes care produce rădăcini fibroase sau păroa-
se la măr denumită și biovarul 2.
- Agrobacterium rubi care producegale la răchită, zmeur și mur.
- Agrobacterium tumefaciens și Agrobacterium rizogenes pot avea
pe cromosomul lor atât plasmidele Ti cât și Ri.
- Agrobacterium radiobacter nu are astfel de plasmide și nu produce
cancere.
Patogenul este bacteria Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
în formă de bastonaș cu câțiva flageli dispuși în smoc în partea laterală a
polului și lați puțini, rari, dispuși polar. Flagelii din smoc sunt mai lungi
decât lungimea bacteriei.

Foto 69. Agrobacterium tumefaciens

Apariția de tumori albicioase la început

60
 Foto 70. Agrobacterium tumefaciens
tumoare pe tulpina de trandafir

Foto 71. Agrobacterium tumefaciens

tumoare pe arbori

2.3.5.7. Cancerul bacterian al viței-de-vie

Agrobacterium tumefaciens (Smith and Townsend) Conn
Atacul bacteriei asupra plantelor de viță-de-vie se poate realiza în
diverse fenofaze de creștere și dezvoltare (foto 72). Cel mai periculos se
realizează în pepiniere când bacteria poate ataca zona punctului de altoire
sau zona de formare a calusului unde pot să apară tumori (foto 73).
Fiind un patogen de rană bacteria se mai poate instala la baza butu-
cului sau a tulpinii, sau în zona de formare a rădăcinilor.
Când atacul bacteriei se produce mai târziu la plante mature, tumori-
le apar pe butuc, unde multiplele tăieri crează porți de intrare pentru bacte-
rie, dar și pe coarde.
Tumorile sunt formate din numeroase microtumoretecare erump în
afară prin scoarță dând un aspect coraliform.

61
 Foto 72. Agrobacterium tumefaciens
Tumori pe coarde de vita de vie de 1an

Foto 73. Agrobacterium tumefaciens

tumora la punctul de altoire

2.3.5.8. Pătarea bacteriană punctiformă a tomatelor

Pseudomonas syringae pv tomato
Boala se manifesta atât pe frunze, cat și pe fructele de tomate. Pato-
genul ataca cu precădere tomatele, dar și alte specii spontane.
Pe frunze apar pete brun-negricioase dispuse aleatoriu, uneori înconju-
rate de un halou clorotic (foto 74). Petele se extind și ocupă porțiuni extinse de
limb ducând la uscarea frunzelor. Pe fructe apar puncte de culoare negricioasa
afectând calitatea cosmetic și nutrițională a acestora (foto 75, foto 76).

Foto 74. Pseudomonas syringae pv tomato

pete brun negricioase pe frunze de tomate

62
 Foto 75. Pseudomonas syringae pv tomato
pete brun negricioase pe fructele de tomate

Foto 76. Pseudomonas syringae pv tomato

pete brun negricioase pe fructele de tomate

Patogenul este bacteria Pseudomonas syringae pv tomato, gram

negativă, aerobă, motile, polar flagelată, DNA 58-60%. Se transmite prin
sămânță și supraviețuiește ca saprofit pe resturile vegetale, sol și suprafață
foliară. Se răspândește ușor cu ajutorul ploii și vântului. Simptomele apar pe
frunzele de tomate în condiții de umiditate și temperatura între 13-25oC.

2.3.5.9. Cancerul bacterian al tomatelor

Corynebacterium michiganense (Smith) Jensen
pv. michiganense Dye et Kemp
Este un patogen de carantină fitosanitară și este monitorizat de către
unitățile fitosanitare în conformitate cu planurile de monitorizare stabilite
prin HG 563/2007. Produce importante pierderi de producție 25-70%, iar
boala poate fi combătută foarte greu (Rat și colab., 1991).
Simptome. Atacul bacteriei se poate realiza asupra plantelor de to-
mate din faza cotiledonală și până la completa maturitate a plantelor. În faza
cotiledonală bacteria determină apariția unor pete mici albicioase aproape
circulare de 1-3 mm dimensiune. Țesuturile cuprinse de bacterie ulterior se
necrozează (foto 77).

Foto 77. Corynebacterium michiganense pv. michiganense

țesuturi infectate necrozate

63
 Atacul bacteriei pe plantele mature determină fenomenul de vestejire
sau ofilire parțială sau totală a frunzelor, lăstarilor, copililor și uneori ofilirea
reversibilă a plantei întregi, apoi ofilirea permanentă când bacteriile au ocupat
și au dezorganizat măduva și vasele conducătoare. Apar pete pe frunze și
fructe, cancere deschise longitudinale dispuse în lungul tulpinilor cel mai ade-
sea, dar pot să apară și pe pețiolurile frunzelor, pe pedunculi și chiar pe ner-
vuri. După cum se poate observa Cancerul bacterian al tomatelor este o boala
vasculara (sistemica) și parenchimatica (superficiala) cu un spectru larg de
simptome rezultând în diminuarea suprafeței fotosintetic active, vestejire,
moartea prematura a plantelor și lipsa de marketabilitate a fructelor.
Pe fructe, la suprafață, apar așa numitele pete în „ochi de pasăre”,
dar pot avea loc și infecții sistemice la nivelul vaselor conducătoare, vizibile
doar dacă fructul este secționat.

Foto 78. Corynebacterium michiganense pv. michiganense -

așa numitele pete în „ochi de pasăre”

Dacă se secționează tulpina plantelor, lăstarii, copilii, pețiolurile și

fructele infectate se observă că vasele conducătoare sunt brunificate sau
înnegrite, dezorganizate și înfundate de către bacterie și deci nefuncționale.
Patogenul este bacteria Clavibacter (Coryne-bacterium) michiga-
nense pv. michiganense.
2.3.5.10. Ofilirea bacteriană a cruciferelor sau
Putregaiul negru al cruciferelor sau
Nervațiunea neagră a frunzelor de varză
Xanthomonas campestris pv. campestris
Bacteria Xanthomonas campestris pv. campestris poate ataca varza
în principal, dar și rapița, conopida, guliile, ridichile, muștarul precum și alte
specii de crucifere din flora spontană.
Simptome. Atacul bacteriei pe plantele de varză poate începe din
faza cotiledonală, continuând apoi cu răsadul și poate avea loc toată perioa-
da de vegetație.
Faza cotiledonală este cea mai sensibilă, deoarece marginile cotile-
doanelor se îngălbenesc, se brunifică, se ofilesc, se zbârcesc și mor.
Răsadurile pot fi și ele afectate destul de grav putându-se ajunge
până la moartea acestora.
După transplantarea răsadului în câmp primele atacuri ale bacteriei
au loc pe frunzele bazale care în urma atacului se vor ofili și vor atârna.
Primele simptome pe frunzele plantelor mature apar sub forma unor
pete clorotice dispuse de la marginea frunzelor în formă de triunghi cu baza
pe marginea frunzei și cu vârful în jos spre baza frunzei. Mai târziu țesuturi-
le afectate de bacterie se brunifică și se usucă. Nervurile frunzelor atacate
ies foarte bine în evidență deoarece ele se înnegresc (foto 79).
64
 Foto 79. Xanthomonas campestris pv. campestris
tesuturi afectate, brunificate

Bacteria trăiește și se înmulțește în vasele conducătoare și cuprinde

alte frunze, tulpina și poate ajunge și în rădăcini.
Dacă se efectuează secțiuni prin tulpină sau prin pețiolul frunzelor
infectate se va observa că fasciculele de vase conducătoare sunt înnegrite și
pot fi observate picături mici galbene cu bacterii, alteori cavități pline cu
bacterii spre măduvă sau spre cortex (foto 80).
Bacteria distruge țesuturile și ca urmare a procesului parazitar se poate
resimți și un miros neplăcut, respingător datorat produșilor de dezasimilație.

Foto 80. Xanthomonas campestris pv. campestris

Vase conducatoare innegrite

Patogenul este Xanthomonas campestris pv. campestris. Bacteria

are formă de bastonaș cu dimensiuni de 0,7-0,3-5 µm și prezintă un cil po-
lar adică este monoflagelată, gram-negativă, aerobă și asporogenă. Infecțiile
se pot produce prin stomate, hidatode sau răni. Perioada de incubație poate
fi de 9-11 zile atunci când infecția se produce prin răni și de 12-21 de zile
când infecția se produce prin hidatode. Temperatura optimă de dezvoltarea
bacteriei este 26-28oC și umiditatea de 90-100%.
Transmiterea bacteriei se face prin semințele infectate și prin resturi-
le de plante infectate, rămase în sol sau prin căpățânile de varză infectate
reținute pentru seminceri.

65
 2.3.5.11. Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof
Clavibacter michiganensis subsp. spendonicus
Pentru România acest patogen este unul foarte important fiind înscris
pe lista patogenilor de carantină fitosanitară și este monitorizat de către uni-
tățile fitosanitare conform HG 563/2007.
Pierderile cauzate culturilor de cartof pot ajunge la 15-50% (Lansa-
de, 1950; Muller și Ficke, 1974; Easton, 1979; Setten, 1985).
Simptome. În multe situații plantele infectate manifestă simptomele
destul de târziu încât fie sunt trecute cu vederea deoarece cultura a ajuns
aproape de maturitate, iar simptomele se regăsesc în principal la nivelul tu-
berculilor aflați în sol și deci invizibili până la recoltare, fie sunt mascate de
senescența instalată mult mai devreme decât normal, fie mascate sau con-
fundate cu simptomele altor boli (boala poate fi usor confundata cu atacul
unor patogeni precum Phytophthora infestans, Verticillium albo-atrum,
Thanatephorus cucumeris sau seceta).
Aproape de recoltare sau mai înainte, la plantele infectate se pot ob-
serva frunzele inferioare mai mult sau mai puțin decolorate în verde pal la
început apoi în galben după care intervine brunifcarea și uscarea (foto 81).
Atacul bacteriei este puternic influențat în primăverile reci și umede și
verile călduroase. Plantele infectate pot prezenta fenomen de stagnare în creștere
sau de piticire, pe foliole pot să apară zone de îngălbenire, iar marginile se răsu-
cesc în sus sub formă de luntriță sau de linguriță, apoi devin necrotice.

Foto 81. Clavibacter michiganensis subsp. spendonicus

frunze de cartof decolorate, verde pal

Sub acțiunea bacteriei frunzele se vestejesc și planta moare. Dacă la

aceste plante se secționează tulpina și porțiunea secționată va fi presată se va
observa eliminarea unui exudat crem din interiorul vaselor conducătoare.
Bacteria poate circula prin vasele conducătoare (unde se hrănește și
se înmulțește) până la tuberculii pe care îi infectează. Prin secționarea longi-
tudinală a tuberculilor infectați se va observa decolorarea sticloasă galben
crem a inelului vascular care se evidențiază la circa 5 mm de marginea exte-
rioară a secțiunii spre interior. Ulterior inelul se necrozează și pot apărea
caverne din care prin presare se elimină un exudat bacterian crem (foto 82).
Inelul vascular se poate prezenta ca o linie brună continuă sau poate
prezenta mici caverne. De aici poate porni o putrezire moale umedă bacteri-
ană care produce completa putrezire a tuberculului.
Patogenul este Clavibacter michiganense ssp. Spendonicus, sin.
Corynebacterium spendonicum (Spieck et Kott.) Scapt et Burkh. o bacterie
gram-pozitivă în formă de bastonaș. Se transmite prin tuberculi infectați și
atacul devine mai periculos dacă la plantare tuberculii sunt secționați.

66
 Foto 82. Clavibacter michiganensis subsp. spendonicus
Inelul vascular necrozat cub exudat bacterian de culoare crem

2.3.5.12. Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul umed

al tuberculilor de cartof
Erwinia carotovora pv. atroseptica
Cercul de plante gazdă este reprezentat de cartof, ceapă, usturoi,
praz, țelină, varză, conopidă, morcovi, pepen, tomate, ceapa, salata, muștar,
plante ornamentale (iris) ș.a. Unii compuși asociați cu activitatea bacteriana
(ex. 1,4 – naphthoquinones) acumulați în țesuturile afectate ale plantei pot
cauza unele probleme de sănătate (Banasiuk și colab., 2012). Pierderile de
producție pot ajunge și pana la 98% ((Thinda și Payakab, 1985; (Czajkowski
și colab. 2009; Rahmanifar și colab., 2012))
Simptome. Atacul bacteriei se poate realiza în diverse fenofaze de
vegetație ale cartofului, în special în anii ploioși.
Când atacul are loc în primele faze de vegetație plantele infectate au
un ritm de creștere încetinit, sunt mai pitice, au frunzele mici, îngălbenite și
marginile frunzelor răsucite.
Tulpinile prezinta pete brunificate cu țesutul din dreptul petelor în-
muiat, fapt ce slăbește rezistenta mecanica a tulpinii, iar cu timpul planta se
înnegrește și se usucă (foto 83).

Foto 83. Erwinia carotovora pv. atroseptica

plante de cartof cu baza tulpinii brunificată

Pe tuberculii atacați apar pete brun-albăstrui, adâncite, iar în secțiune

perpendiculara în dreptul lor țesutul este brunificat sub forma de dungi spre
centrul tuberculului (foto 84).

67
 Foto 84. Erwinia carotovora pv. atroseptica
tuberculi de cartof brunificați

2.3.5.13. Putregaiul moale al tulpinilor de porumb

Erwinia chrysanthemi pv. Zeae
Patogenul afectează porumbul, sorgul și iarba de Sudan (ca gazde
principale) și tomate, sfecla de zahar, cartofi (ca gazde secundare). Plantele
afectate prezinta simptome de ofilire și cădere. Porumbul este cel mai sus-
ceptibil la 40-60 de zile de la semănat. Primele simptome apar sub forma
albirii și ofilirii vârfurilor frunzelor superioare (foto 85), iar infecția se ex-
tinde de la nivelul radacinilor la baza tulpinii, primul și chiar al doilea inter-
nod (foto 86). Daca se face o secțiune prin tulpina se vad vasele conducătoa-
re brunificate și țesuturile moi și un miros de acid butiric. Plantele se smulg
cu ușurință de la baza tulpinii.
Bacteria iernează în resturile vegetale ramase pe sol, dar nu poate
supraviețui mai mult de un an. Boala este favorizata de temperaturi ridicate
32-34C și umiditate ridicată.

Foto 85. Erwinia chrysanthemi pv. zeae

albirea și ofilirea varfurilor frunzelor superioare de porumb

Foto 86. Erwinia chrysanthemi pv. zeae - tesuturile moi și brunificate

68
 2.3.5.14. Arsura merilor, perilor și gutuilor
sau focul bacterian al rozaceelor
Erwinia amylovora (Burrill) Winslow et al.
Este o boală de carantină fitosanitară și este monitorizată conform
prevederilor HG 563/2007 de către unitățile fitosanitare. Este o boala origi-
nara din America de Nord care a pătruns în Europa în anii 1950-1960. în
Germania și Franța nu a fost raportata, însă este prezentă în Romania, Unga-
ria, Italia, Spania, unde eforturile de eradicare continua.
Cercul de plante gazdă pe care bacteria Erwinia amylovora le atacă
este destul de larg și cuprinde speciile pomicole gutui, păr și măr (enumerate
în funcție de sensibilitate, gutuiul specia cea mai sensibilă, apoi părul și mă-
rul mai rezistent), dar și specii de Cotoneaster, Pyracantha, Crataegus,
Sorbus (excepție Sorbus intermedia), Eryobotria, Mespilus, Stranvaesia,
(Van der Zwet și Keil, 1979), Bradbury (1986).
Bacteria iernează exclusiv în resturile vegetale infectate, pătrunzând
în pomii sănătoși prin flori, stomate, lenticele, hidatode sau răni, fiind purta-
ta de insecte sau de stropii de ploaie (Beer, 1979).
Simptome. Atacul bacteriei se produce mai întâi pe florile deschise
care sunt cele mai sensibile și unde bacteriile pot ajunge ușor prin interme-
diul insectelor care vizitează florile pentru polen.
Florile infectate se hidrozează, încep să se zbârcească, se încrețesc,
se brunifică, se ofilesc și se înnegresc. Infecția poate cuprinde și pedunculul
care în final se înnegrește (foto 87).
Dacă vremea este umedă și călduroasă la exteriorul pedunculului
exudează picături de lichid în care se regăsesc bacteriile. De la flori infecția
poate cuprinde pintenii, mugurii, frunzele, lăstarii, ramurile și chiar tulpina.

Foto 87. Erwinia amylovora - flori infectate, brunificate, ofilite

De la florile de pe același pinten sau de pe aceeași rămurică, infecția

ajunge la frunze pe care apar pete brun-negricioase printre nervurile princi-
pale sau pe lângă marginile frunzelor. Acestea se răsucesc, se vestejesc și
rămân prinse de ramură sau de lăstar (foto 88).

Foto 88. Erwinia amylovora - frunze brunificate, agățate de ramuri

69
 În cazul lăstarilor, aceștia sunt ușor infectați cel mai infectat fiind
vârful lor care se ofilește, se curbează în formă de cârjă sau de cârlig și frun-
zele vestejite rămân prinse de lăstar (foto 89).

Foto 89. Erwinia amylovora

lăstari brunificați, curbați în formă de cârjă

La gutui și măr lăstarii infectați se brunifică și se usucă, pe când la

păr lăstarii se înnegresc.
Pe lăstarii infectați pot să apară picături de exudat bacterian alb-pai
până la roșu închis. Există situații când din interiorul țesuturilor afectate de
bacterie să exudeze filamente cu aspect de rețea vătoasă.
Ramurile și lăstarii terminali pot fi și ei infectați cu ușurință și se
vestejesc de la vârf către bază. Pe ramuri și trunchi pot să apară scurgeri de
exudat bacterian umed, dar și cancere (foto 90). Unde se formează cancerele
coaja este umedă și moale la început apoi se contrage și zona cu cancer apa-
re scobită înfundată cu margini crăpate. Bacteria poate circula prin interiorul
pomului ajungând până în zona coletului unde poate brunifica țesuturile și
produce moartea pomilor (foto 91).

Foto 90. Erwinia amylovora Foto 91. Erwinia amylovora

scurgeri de exudat bacterian umed livadă afectată de bacterie, în declin

Fructele pot fi și ele atacate, se brunifică sau se înnegresc și se zbâr-

cesc și de multe ori pe suprafața lor se pot observa picături de exudat bacte-
rian (foto 92).

70
 Foto 92. Erwinia amylovora
scurgeri de exudat bacterian umed

Patogenul este bacteria Erwinia amylovora, care are dimensiunea

de 1,1-1,6 x 0,6 – 0,9 µm, gram negativă, cu extremități rotunjite, motila, cu
flageli (Van der Zwet și Keil, 1979) (foto 93).

Foto 93. Erwinia amylovora

aspect microscopic

TEST DE EVALUARE
1. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor, de-
finiţi virusurile şi arătaţi care este structura lor.

REZOLVARE
Ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor poartă numele de viruso-
logie.
Virusurile sunt patogeni infecţioşi ai plantelor, animalelor, omului şi
bacteriilor, care se caracterizează prin diferenţe fundamentale atât din punct
de vedere structural, cât şi fiziologic, de microorganismele procariote şi cu
atât mai mult de cele eucariote.
Virusurile sunt particule sau entităţi sau macromolecule infecţioase
formate dintr-un miez reprezentat de unul dintre acizii nucleici esenţiali, în
majoritatea cazurilor ARN-ul viral şi doar în puţine cazuri ADN-ul dar ni-
ciodată ambii acizi nucleici (materialul genetic), iar la exterior prezintă o
teacă proteică denumiktă capsidă şi care este formată din capsomere.
Tipul de organizare la virusuri este acelular, iar posibilitatea de
existenţă a virusurilor se manifestă sub două forme:
- extracelular, virusul este numit virion, particulă virală sau cor-
puscul elementar şi corespunde particulei virale mature, comple-
te, infecţioase.
Virionul este forma în care virusul se găseşte la sfârşitul procesului
de replicare în celula plantei gazdă şi sub care este eliberat în mediul exterior.
- intracelular, în urma pătrunderii virusului într-o celulă prin pro-

71
 cesul de infecţie, structura virionului este profund modificată, în
sensul că genomul viral este liber în celula plantei gazdă şi pre-
gătit să se replice şi să fie* transcris; acest stadiu reprezentat de
genomul viral liber, lipsit de învelişul proteic poartă numele de
virus vegetativ.

2. Care sunt principalele simptome produse de virusuri în procesul de pato-

geneză?

Exerciţii:
Exemplu rezolvat
1. Transmiterea virusurilor la plante se realizează prin:
a) altoiri între planta infectată şi cea test
b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa,
Olpidium, Synchytrium)
c) intermediul vectorilor animali nematozi, afide, cicade,
acarieni, musculiţa albă, diverse alte specii de insecte;
d) organe vegetative;
e) cuscută;
Rezolvare: a), b), c), d), e)

De rezolvat
2. Însuşirile generale ale virusurilor sunt:
a) Forma şi dimensiunile, testul de afide;
b) ultrafiltabilitatea, electonomicroscopicitatea, multiplicarea;
c) Rezistenţa la presiune; sarcina electrică,
inhibarea infecţiozităţii;
d) biotropismul pozitiv, cristalinitatea, diluţia limită;
e) Temperatura de inactivare, influenţa valorii pH;
Rezolvare:..............................

Care sunt însuşirile generale ale virusurilor?

Care sunt proprietăţile biologice ale particulelor virale?
Care sunt proprietăţile fizice ale virusurilor?
Care sunt proprietăţile chimice ale virusurilor?
Care sunt principalele viroze, care este patogenul cauzator şi care
sunt simptomele de recunoaştere ale lor?
Ce fel de boli sunt virozele?

72
 TEST DE EVALUARE
1. Care sunt caracterele generale ale micoplasmelor.
REZOLVARE
Micoplasmele sunt microorganisme pleomorfe (au formă instabilă) dată de
faptul că nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă
stabilă, deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei con-
stituenţiilor de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o
membrană elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă
variabilă:
- corpusculi elementari sferici (f50-100mµm sau nm);
- corpusculi cu celule mari de înmugurire;
- celule sferice (f 100 - 300 mµm sau nm);
- celule ovoide (f 400 - 1000 mµm sau nm);
- forme filamentoase de 1-2 µm lungime şi 0,08 - 0,3µm grosime.
Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea ce le
situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai
mici decât bacteriile).
Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare ribozomi
şi filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin ambii
acizi nucleici.
După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi
bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele speci-
fice bacteriilor.

2. Enumeraţi principalele micopasmoze cunoscute şi prin ce se ca-

racterizează fiecare?
REZOLVARE

Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Transmiterea micoplasmelor la plante se realizează prin:
a) altoiri între planta infectată şi cea test
b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa,
Olpidium, Synchytrium)
c) intermediul vectorilor animali cicade,
d) organe vegetative;
e) cuscută;
Rezolvare: a), c), e)

De rezolvat
2. Însuşirile generale ale micoplasmelor sunt:
a) Forma şi dimensiunile;
b) ultrafiltabilitatea, electonomicroscopicitatea, multiplicarea;
c) Rezistenţa la presiune; sarcina electrică,
inhibarea infecţiozităţii;
d) biotropismul pozitiv, cristalinitatea, diluţia limită;
e) Temperatura de inactivare, influenţa valorii pH;
Rezolvare:..............................

Ce fel de boli sunt micoplasmozele? Cum se recunosc aceste boli?

73
 TEST DE EVALUARE
1. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu studiul bacteriilor, definiţi
bacteriile şi arătaţi care este structura lor.
REZOLVARE
Ştiinţa care se ocupă cu studiul bacteriilor poartă numele de bacteriologie.
Bacteriile sunt organisme unicelulare, cu diametrul celulei de ordinul mi-
cronilor.
Structura celulei bacteriene (membrană bacteriană sau perete bacte-
rian, membrană citoplasmatică, citoplasmă şi organite citoplasmatice) se
caracterizează asfel:
- celula bacteriană nu prezintă nucleu organizat
- celula bacteriană este haploidă
- nu conţine mitocondrii
- nu se constată prezenţa curenţilor citoplasmatici şi nici a mem-
branei nucleare
- bacteriile fitopatogene nu conţin clorofilă, sunt heterotrofe
- conţine ambii acizi nucleici: ADN şi ARN
- conţine pigmenţi care dau culoarea specifică coloniilor bacterie-
ne, ceea ce reprezintă criteriu de determinare.

2. Ce boli sunt cele produse de bacteriile Agrobacterium tumefaciens, An-

nulus pruni, Erwinia chrysanthemi pv. zeae, Erwinia amylovora, Coryne-
bacterium michiganense pv. michiganense?
REZOLVARE

Exerciţii:
Exemplu rezolvat
1) Principalele genuri de bacterii mai importante sunt?
a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysan-
themi pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganen-
se pv. michiganense
b) Xanthomonas campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris
pv. Juglandis, Corynebacterium michiganense pv. Michiganense,
tumefaciens
c) Corynebacterium, Xanthomonas, Agrobacterium, Erwinia,
Streptomyces, Pseudomonas;
d) Erwinia carotovora. subsp. Atroseptica, Erwinia carotovora
subsp. Carotovora, Erwinia amylovora, Erwinia chrysanthemi pv.
Zeae
e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas campestris
p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis;
Răspuns: c)

74
 De rezolvat
2) Principalele bacterioze cunoscute la plantele de cultură sunt:
a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysan-
themi pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv.
michiganense
b) Arsura comună a fasolei; Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmbu-
roase; Arsura bacteriană a nucului; Cancerul bacterian al tomatelor;
c) Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie;
Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof;
d) Putregaiul umed al morcovului; Arsura merilor, perilor şi gu-
tuilor sau focul bacterian al rosaceelor; Putregaiul moale al tulpinilor de
porumb.
e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas campestris
p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis;
Răspuns: .......................

Întrebări
Care sunt caracterele generale ale bacteriilor?
Care sunt principalele simptome produse de bacteriile fitopatogene?
Descrieţi morfologia bacteriilor şi structura lor.
Ce sunt traheobacteriozele şi care specii de bacterii le produc?
Ce bacterii fitopatogene produc arsura frunzelor? Descrieţi pe scurt
aceste boli.
Care dintre bacteriile prezentate este încadrată în lista patogenilor de
carantină fitosanitară?
Care bacterie produce ciuruirea frunzelor? Ce alte simptome mai pot
fi prezente pe lângă ciuruire?

REZUMATUL TEMEI NR. 2

Tema este une complexă şi ea cuprinde referiri la caracterele genera-
le ale virusurilor şi unele simptome reprezentative de recunoaştere a viroze-
lor cauzate plantelor, la caracterele generale ale micoplasmelor dar şi pre-
zentarea unor micoplasme reprezentative precum şi caracterele generale ale
bacteriilor, a simptomelor produse de atacul bacteriilor şi a câteva bacterio-
ze mai reprezentative întâlnite în activitatea practică. Atât virusurile cât şi
micoplasmele au însuşiri asemănătoare pornind de la dimensiunile lor ex-
trem de reduse şi de unde rezultă însuşiri cum ar fi: electronomicroscopicita-
tea, ultrafiltrabilittea şi multiplicarea. Bolile cauzate şi de virusuri şi de mi-
coplasme sunt boli cu acţiune generalizată sau cu acţiune sistemică, modifi-
cările produse putând fi chiar până la nivelul genomului şi de multe ori ire-
mediabile. Pentru realizarea infecţiilor virusurile dar şi micoplasmele au
nevoie de vectori care să le inoculeze sau să le transmită. Simptomele virale
pot avea manifestare externă, dar în únele cazuri simptomele pot fi mascate
sau latente. Sunt prezentate virozele cele mai frecvente şi cu pierderile cele
mai mari la cereale, la leguminoase pentru boabe, la cartof, la sfeclă, la tu-
tun, la tomate, la pomii fructiferi şi la viţa-de-vie. În ceea ce priveşte mico-
plsmozele sunt prezentate simtomele caracteristice cum ar fi cele de prolife-
rare, stolbur sau boala albastră, cloroză, virescenţă, filodie. Mai există şi alte
tipuri de simptome cum ar fi flavescenţa aurie la viţa-de-vie, piticirea po-
rumbului ş.a. Vectorii principali ai micoplasmelor sunt cicadele.
Bacteriile se deosebesc de celelalte două categorii de patogeni prin
structura mai complexă, prin dimensiunile mai mari, prin formă, prin pre-

75
zenţa cililor sau flagelilor, prin prezenţa exudatului bacterian, mucilaginos
pe vreme umedă şi alb crustos pe vreme uscată, prin simptomele caracteris-
tice, dar şi prin condiţiile specifice de umiditate ridicată şi temperaturi mo-
derate de care au nevoie pentru înmulţire, evoluţie, patogeneză şi răspândire.
Simptomele caracteristice atacului bacteriilor pot fi reprezentate de putrega-
iuri moi sau umede, de ofiliri, de ciuruiri ale frunzelor, de hidroze, de deco-
lorarea frunzelor sau a altor organe, de necroze sau arsura frunzelor, de
cancere sau tumori. Unele viroze, micoplasmoze şi chiar bacterioze datorită
pierderilor mari de producţie împinse uneori până la compromiterea culturi-
lor sunt încadrate în lista patogenilor de carantină fitosanitară, fiind tehnolo-
gic foarte greu de combătut şi doar focul poate limita arealul lor de patoge-
nitate. Este prezentat atacul unor bacterii asupra unor plante de cultură şi
respectiv rezultatul acestui atac reprezentat de bolile pe care le produc cum
ar fi: Pseudomonas syringae p.v. lachrymans care cauzează Pătarea un-
ghiulară a frunzelor de castraveţi; Xanthomonas campestris p.v. phaseoli
cauzează Arsura comună a fasolei; Xanthomonas campestris p.v. pruni
cauzează Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmburoase; Xanthomonas cam-
pestris pv. Juglandis cauzează Arsura bacteriană a nucului; Corynebacteri-
um michiganense pv. Michiganense cauzează Cancerul bacterian al toma-
telor; Agrobacterium tumefaciens, Agrobacterium radiobacter. var tume-
faciens cauzează Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-
vie; Erwinia carotovora. subsp. atroseptica cauzează Înnegrirea bazei tul-
pinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof; Erwinia carotovora subsp.
carotovora cauzează Putregaiul umed al morcovului; Erwinia amylovora
cauzează Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau focul bacterian al rosaceelor;
Erwinia chrysanthemi pv. zeae cauzează Putregaiul moale al tulpinilor de
porumb.
Diagnosticul cel mai corect se poate pune după examenul microsco-
pic şi încadrarea bacteriei în categoria celor gram pozitive sau gram negati-
ve, acidorezistente sau neacidorezistente, sporogene sau asporogene.

76
 TEMA NR. 3

MICOZELE PLANTELOR

Unități de învățare
3.1. Clasificarea ciupercilor fitopatogene.
3.2. Caracterele sau însușirile generale ale ciupercilor fitopatogene.
3.2.1. Tipuri de aparate vegetative la ciupercile fitopatogene.
3.2.2. Înmulțirea asexuată la ciupercile fitopatogene.
3.2.3. Înmulțirea sexuată la ciupercile fitopatogene.
3.3. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli şi a naturii
lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa Plasmodiophoromycetes.
3.4. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli şi a naturii
lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa Ooomycets.
3.5. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli şi a naturii
lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa Chytridiomycetes.
Obiectivele temei
-Prezentarea definiţiei micozelor, diverse sisteme de clasificare a ciupercilor
fitopatogene, încadrarea sistematică a ciupercilor fitoptogene după Agrios;
-Clasificarea ciupercilor fitopatogene;
-Prezentarea tipurilor de aparate vegetative ale ciupercilor fitopatogene si a
înmulțirii acestor ciuperci.
-Cunoaşterea principalelor micoze şi a naturii lor cauzale reprezentată de
ciuperci din clasele Plasmodiophoromycetes, Oomycetes, Chytridiomyce-
tes, a diferitelor şi multiplelor tipuri de simptome şi prezentarea aspectelor
microscopice pentru identificarea coretă a patogenului;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor
dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de micozele prezentate.
Timpul alocat temei: 7 ore
Bibliografie recomandată:
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii
anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi
combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN
973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor
cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în Taxonomia ciupercilor
Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi - ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec- 2006 -Atlas de Fitopatologie trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

3.1. Clasificarea ciupercilor fitopatogene

Se face in următoarele grupări taxonomice: filum (terminaţia -

mycota), clasa (terminaţia- mycetes), ordin (terminaţia-ales), familie (ter-
minaţia -aceae), gen. Clasificarea ciupercilor fitopatogene se face după ca-
racteristicile aparatului vegetativ, dar şi după modalitatea de reproducere
asexuată şi/sau sexuată. Clasificarea ciupercilor fitopatogene (după SMITH
1988; CARLIE & WATKINSON 1994) se face în următoarele clase:
77
 1. PLASMODIOPHOROMYCETES
2. CHYTRIDIOMYCETES
3. OOMYCETES
4. ZYGOMYCETES
5. HEMIASCOMYCETES
6. ASCOMYCETES
7. HETEROBASIDIOMYCETES (TELIOMYCETES)
8. HOMOBASIDIOMYCETES
( HOLOBASIDIOMYCETES)
9. DEUTEROMYCETES
Clasificarea ciuperilor fitopatogene după Jean Semal (1993) cuprin-
de următoarele clase:
1. MYXOMYCETES
2. PLASMODIOPHOROMYCETES
3. CHITRIDIOMYCETES
4. OOMYCETES
5. ZYGOMYCETES
6. ASCOMYCETES
7. BASIDIOMYCETES
8. DEUTEROMYCETES ( Fungi Imperfecţi )
9. AGONOMYCETES
Din punct de vedere morfologic ciupercile sunt alc[tuite din aparat
vegetativ, fructificaţii asexuate şi sexuate, care servesc drept criterii de de-
terminare a speciilor respective.
Încadrarea sistematică a ciupercilor fitopatogene
Ciupercile fitopatogene au fost încadrate din punct de vedere siste-
matic în Regnul FUNGI, (Whittaker, 1969) încrengătura EUMYCOTA, în
care sunt cuprinse următoarele subîncrengături: Mastigomycotina, Zygomyco-
tina, Ascomycotina, Deuteromycotina sau Grupul Fungilor imperfecţi şi
Basidiomycotina. Această clasificare a avut la bază cercetările efectuate de
NOLAN şi MARGOLIASH (1968) privind citocromul C din diferite orga-
nisme, iar realizarea ei a fost făcută de AINSWORTH şi SUSSMAN.
Clasificarea ciupercilor prezentată după Agrios
REGNUL PROTOZOA
Phylum Myxomycota-produce un plasmodiu sau plasmodiul ca
structură
Clasa Myxomyctes (putregaiuri subţiri). Corpul lor este nud, ana-
morfele plasmodiu. Ele produc zoospori. Pot creşte sau pot acoperi părţile
bazale ale plantelor dar nu infectează plantele.
Ordinul Physarales plasmodiu saprofitic care dă spori sau fructifi-
caţii crustoase conţinând spori. Ele produc zoospori care au doi flageli.
Genurile: Fuligo, Mucilago şi Physarum cauza putregaiurilor subţiri
la baza plantelor.
Phylum Plasmodiophoromycota
Ordinul Plasmodiophorales-Plasmodiul produs în celulele rădăcini-
lor şi tulpinilor plantelor.
El produce zoospori care au doi flageli. Praziţi obligaţi.
Genurile: Plasmodiophora, specia Plasmodiophora brassicae care
produce hernia rădăcinilor la crucifere.
Polymyxa, specia Polymyxa graminis parzită pe grâu şi alte cereale.
specia Polymyxa betae prezentă în sol şi vector pentru
rizomania sfeclei.

78
 Spongospora, specia Spongospora subterannea cauzează râia uscată
a tuberculilor de cartof

REGNUL CHROMISTA (STRAMENOPILES)

Phylum OOMYCOTA-prezintă zoospori biflagelaţi cu un flagel mai
lung îndreptat înainte şi unul mai scurt ca un vîrf de bici îndreptat înapoi.
Clasa Oomycetes (putregaiuri moi, rugini albe, mane). Ciupercile
Oomycetes au miceliul neseptat şi alungit. Produc zoospori în zoosporangi.
Zoosporii sunt biflagelaţi. Stadiul sexual este reprezentat de oospori produşi
prin unirea gametangilor diferenţiaţi morfologic şi sexual denumiţi anteridie
(gametangiul mascul) şi oogon (gametangiul femel).
Ordinul Saprolegniales-au bine dezvoltat miceliul. Zoosporii sunt
produşi în zoosporangi lungi, cilindrici ataşaţi de miceliu. Obişnuit câţiva
oospori în oogonium.
Genul Aphanomyces, Aphanomyces euteiches care produce putrezi-
rea rădăcinilor la mazăre.
Ordinul Peronosporales – miceliul bine dezvoltat, neseptat, ramifi-
cat, inter- sau intracelular, adesea cu haustori. Zoosporangele oval sau limo-
niform, formaţi pe miceliul normal sau pe sporangiofori. Sporangele la ma-
joritatea speciilor germinează producând zoospori, dar în alte cazuri sporan-
gii germinează direct şi produc un tub germinativ sau un filament de in-
fecţie. Reproducerea sexuală se produce prin unirea oogonului cu anteridia
din fuzionarea cărora rezultă oosporul. Oosporii germineză dând naştere la
un sporangiu care conţine zoospori sau la un tub germinativ sau filament de
infecţiecare curând produce un sporange depinzând de specie.
Familia Pythiaceae-Sporangi, obişnuit zoosporangi produşi de-a
lungul hifelor somatice ori a tipurilor de hife cu creşteri nederminate şi aşe-
zate liber. Oogonul cu pereţi subţiri. Ciuperci facultativ parazite.
Genul: Pythium cu speciile Pythium debaryanum, Pythium ulti-
mum, Pythium aphanidermatum, Pythium oligandrum etc. Aceste specii
produc căderea plăntuţelor.
Genul: Phytophthora cu speciile Phytophthora infestans care produ-
ce mana cartofului şi mana tomatelor Phytophthora cactorum, Phytophthora
erythroseptica, Phytophthora capsici, Phytophthora syringae, Phytophthora
parasitica, Phytophthora parasitica nicotianae, Phytophthora cambivora.
Familia Peronosporaceae Sporangi formaţi pe sporangiofori cu
creştere determinată. Răspândirea sporangelui cu ajutorul vîntului dar şi a
plecăielii de ploaie. Ciuperci parazite obligate. Cuprinde genurile:
Genul Plasmopara cu speciile
Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie,
Plasmopara helianthi Novot. var. Helianthi Novot.
cauzează mana florii-soarelui;
Genul Peronospora cu speciile
Peronospora tabacina cauzează mana tutunului,
Peronospora pisi-mana mazării,
Peronospora trifolii-mana trifoiului,
Peronospora aestivalis-mana lucernei,
Peronospora destructor-mana cepei,
Peronospora alii-mana usturoiului,
Peronospora porum-mana prazului,
Peronospora farinosa sau
Peronospora schachtii-mana sfeclei,

79
 Peronospora arborescens-mana macului;
Genul Pseudoperonospora cu speciile
Pseudoperonospora cubensis-mana castraveţilor
Pseudoperonospora humului-mana hameiului;
Pseudoperonospora canabina-mana cânepii;
Genul Peronosclerospora cauzează mana porumbului (P. Philippi-
nensis) a trestiei şi porumbului (P. Sacchari), a sorgului (P. Sorghi) şi altele.
Sclerophthora macrospora cauzează porumbului boala denumită
crazy top sau vârf nebun.
Sclerospora graminicola cauzează mana gramineelor.
Familia Albuginaceae sau Cystopeae (albumeală sau impropriu
spus rugini albe) Sporangii formaţi în lanţuri.
Genul Albugo cu specia Albugo candida sau genul Cystopus cu spe-
cia Cystopus candidus cauzează albumeala cruciferelor sau impropriu spus
rugina albă a cruciferelor.
REGNUL FUNGI
Ciupercile din acest regn produc miceliu al căror perete este alcătuit
din glucani şi chitină. Nu prezintă cloroplaste.
Phylum CHYTRIDIOMYCOTA-ciupercile încadrate produc zoos-
pori care care au un singur flagel posterior.
Genul Olpidium cu specia Olpidium brassicae trăieşte parazit în
rădăcinile de varză şi a altor plante. Poate transmite virusuri.
Genul Physoderma cu specia Physoderma maydis cauzează pete
brune la porumb şi Physoderma (=Urophlyctis) alfalfae cauzează vârf cu
negi %%% la lucernă.
Genul Synchytrium, Synchytrium endobioticum cauzează râia nea-
gră, buba neagră sau cancerul cartofului.
Phylum ZYGOMYCOTA-Produce spori asexuaţi imobili formaţi în
sporange. Nu formează zoospori. Sporii de rezistenţă sunt zigospori produşi
prin fuziunea a doi gameţi similari morfologic.
Clasa Zygomycetes (mucegaiurile pâinii)-Saprofiţi sau paraziţi ai
plantelor, oamenilor şi animalelor
Ordinul Mucorales-Spori asexuaţi imobili formaţi într-un sporange
terminal
Genul Rhizopus cauzează mucegaiurile pâinii şi putregaiuri moi al
fructelor şi legumelor

Phylum ASCOMYCOTA (ascomycetes, sac fungi) Cele mai multe

dintre ciupercile cuprinse au stadiul sexuat denumit telemorf şi stadiul ase-
xuat denumit anamorf.Produc spori sexuali denumiţi ascospori, în general
câte opt grupaţi într-o ască. Produc spori asexuaţi (conidii) pe hife libere sau
pe conidiofori ori în structuri de fructifcare asexuată (picnidii, acervuli, etc.).
Clasa Archiascomycetes-un grup de diverse ciuperci dificil de carac-
terizat.
Ordinul Taphrinales-ciupercile cuprinse prezintă asce care iau
naştere din celule ascogene binucleate.
Genul Taphrina, cu speciile Taphrina deformans, Taphrina pruni,
Taphrina insititiae
Ascomycetes filmentoase
Ordinul Erysiphales (ciuperci care produc făinări)-ciuperci care
prezintă asce cu ascospori închise în ascofructe complet închise denumite
cleistotecii sau cleistocarpi. Miceliul, conidiile şi cleistoteciile sau cleisto-

80
carpii se formează la suprafaţa ţesutului atacat al plantei gazdă. Sunt paraziţi
obligaţi.
Genuri monoasce la care cleistotecia sau cleistocarpul contine o
singură ască cu 8 ascospori
Genul Sphaerotheca cu speciile
Sphaerotheca fuliginea cauzează făinarea castraveţilor;
Sphaerotheca pannosa var. rosae cauzează făinarea trandafirului;
Sphaerotheca pannosa var. persicae cauzează făinarea piersicului;
Sphaerotheca mors-uvae cauzează făinarea americană a agrişului
şi coacăzului.
Genul Podosphaera cu speciile
Podosphaera leucotricha cauzează făinarea mărului;
Podosphaera oxycanthae cauzează făinarea gutuiului;
Podosphaera tridactyla cauzează făinarea caisului.
Genul Blumeria cu specia
Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. tritici cauzează făinarea grâului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei
Genul Erysiphe cu speciile
Erysiphe betae cauzează făinarea sfeclei,
Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor
Erysiphe cichoracearum cauzează făinarea castraveţilor, făinarea
florii-soarelui
Genul Microsphaera cu speciile
Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata) cauzează făinarea stejarului;
Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi
coacăzului.
Genul Leveillula cu specia
Leveillula taurica cauzează făinarea tomatelor;
Genul Phyllactinia cu specia
Phyllactinia guttata cauzează făinarea alunului
A. Pyrenomycetes-Ascomycete cu peritecie-Peritecia sau în unele
grupuri cleistotecii în stromă, imerse în rare hife mate sau libere.
Ascele au un perete.
Ordinul: Hypocreales Stroma pală sau albastră roşie sau strălucitor colorată.
Asce ovoide la cilindrice cu un por apical. Ascosporii sunt de la sferici la
aciformi, cu una sau mai multe celule, de obicei eliberaţi forţat. Conidiile
sunt produse pe conidiofori hialini. Unele produc substanţe toxice pentru
oameni şi animale. Altele produc regulatori de creştere. Altele sunt antago-
nice sau parazite ale altori fungi, şi altele sunt sistemic parazite ( endofite)
ale multor cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti, făcându-le otrăvitoare în
iarba sau nutreţul verde.
Genul: Hypocrea, unele specii care produc anamorfele Trichoderma
şi Gliocladium care sunt ca ciuperci de biocontrol împotriva mai multor
patogeni ai plantelor.
Melanospora care are ca anamorfe Phialophora şi Gonatobotrys
parazitează miceliul mai multor fungi incluzând importanţi patogeni ai plan-
telor Ophiostoma, Ceratocystis, Fusarium şi Verticilium;
Nectria, cauzează cancerul ramurilor şi tulpinilor la arbori;
Gibberella, cauzează putregaiul rădăcinilor şi bazei tulpinii la po-
rumb şi formarea seminţelor mici;

81
 Claviceps, Claviceps purpurea cauzează cornul secării la secară şi
alte cereale, scleroţii fiind otrăvitori pentru om şi animale datorită conţinutu-
lui în alcaloizi, Claviceps sorghi la sorg;
Epichloe, cu specia Epichloe typhina furca de tors a gramineelor cu
anamorfa Acremonium;
Ordinul Microascales lipsite de stromă. Cele mai multe au peritecii,
dar unele au cleistotecii. Ascele sunt globuloase sau ovoide, dezintegrante.
Ascosporii sunt unicelulari.
Genul: Ceratocystis, cauzează vestejirea stejarului (Ceratocystis fa-
gacearum); cancere ale sâmburilor fructelor şi altor arbori şi putrtegaiul
rădăcinii la cartoful dulce (Ceratocystis fimbriata); putregaiul vărfului ana-
nasului (Ceratocystis paradoxa) şi specia Ceratocystis coerulescens.
Ordinul Phyllachorales Pritecii în stromă, asce oblonge sau cilindri-
ce, cu pori la capătul lor. Ascospori cu forme diferite, hialini sau închişi.
Genurile: Glomerella, Glomerella cingulata cauzează multe antrac-
noze şi putregaiul amar al merelor. Stadiul anamorf al ciupercii este Colleto-
trichum gloeosporoides;
Phyllachora, Phyllachora graminis cauzează pătarea frunzelor la
gramineele din fâneţe şi pajişti.
Ordinul Ophiostomatales-Periteciile cu parafize. Asce globuloase
sau ovoide dezintegrante. Mai multe specii sunt răspândite de insecte. Unele
specii cauzează pătarea albastră a lemnului.
Genul: Ophiostoma, Ophiostoma novo-ulmi, cauzează boala Olan-
deză a ulmului (anamorfa Sporothrix şi Graphium);
Ordinul Diaporthales – Peritecii în stromă fie în fung fie în ţesutul
plantei sau în hifele de pe substrat. Asce cilindrice cu spori. Ascosporii au
una sau mai multe septe şi pot fi de la hialini la bruni.
Genul: Diaporthe, Diaporthe helianthi cu anamorfa Phomopsis he-
lianthi cauzează ătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui; Di-
aporthe citri cauzează melanoza citricelor, Diaporthe vexans cauzează pu-
tregaiul fructelor de vinete, Diaporthe phaseolorum cauzează putregaiul
tulpinilor şi păstăilor de soia. Anamorfele lor sunt specii ale genului Pho-
mopsis.
Gnomonia, Gnomonia juglandis (sin. Gnomonia leptostyla) cu
anamorfa Marssonina juglandis cauzează antracnoza nucului.
Gaeumannomyces, Gaeumannomyces graminis cauzează înnegri-
rea bazei tulpinii sau îngenuncherea cerealelor (grâu, orez, ovăz) şi alte
graminee din fâneţe.
Magnaporthe, Magnaporthe grisea cauzează boala busone a orezu-
lui. Anamorfa ei este Piricularia oryzae.
Leucostoma (forma Valsa) cauzează cancerul piersicului şi a altor
pomi fructiferi.
Ordinul Xylariales – Peritecii închise, uneori cufundate în stromă.
Asce cilindrice sau subglobuloase. Ascospori cu una sau câteva celule, hia-
lini sau închişi.
Genurile: Hypoxylon, Hypoxylon mammatum cauzează cancere se-
vere la plop
Rosellinia cu specia Rosellinia necatrix putregaiul alb al rădăcinilor
la pomii fructiferi şi viţa-de-vie.
Xylaria cauzează cancerul pomilor şi putrezirea lemnului;
Eutypa cu specia Eutypa armeniacae cauzează cancere la pomii
fructiferi şi viţa-de-vie.

82
 B. Loculoascomycetes-Acomycete cu ascostromă. Produc asce cu
loculi preformaţi în stromă. Ascostroma poate fi monoloculară (pseudote-
cie) sau multiloculară. Ascele au pereţi dubli.
Ordinul Dothideales-Loculi cu hife sterile care se dechid apical
printr-un por. Asce ovoide la cilindrice , în fascicule. Ascospori uni- sau
pluricelulari, hialini sau bruni.
Genul: Mycosphaerella cauzează pătarea fruzelor la cereale şi gra-
minee din fâneţe şi pajişti (Mycosphaerella graminicola) şi pătarea frunze-
lor la căpşun (Mycosphaerella fragariae). Anamorfele pot fi Septoria, Ra-
mularia sau chiar Cercospora.
Elsinoë cauzează râia citricelor (Elsinoë fawcettti), antracnoza stru-
gurilor (Elsinoë ampelina) şi antracnoza zmeurei (Elsinoë veneta).
Ordinul Capnodiales-Ascocarpi superficiali liberi pe hife mate sau
închise.
Genul Capnodium cuprinde unul sau mai mulţi fungi care cauzează
putregaiuri negre ale plantelor
Ordinul Pleosporales-Asce înconjurate de pseudoparafize. Ascos-
troma variabilă.
Genurile: Cochliobolus, ale cărui anamorfe sunt Bipolaris şi
Curvularia cauzează pătarea frunzelor şi putregaiurile rădăcinilor la cereale
şi graminee din fâneţe şi pajişti.
Pyrenophora, a cărei anamorfă este Drechslera, cauzează pătarea
frunzelor la cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti
Setosphaera (anamorfa este Exserobilum) cauzează pătarea frunze-
lor la cereale şi ierburi (graminee din fâneţe şi pajişti).
Pleospora (anamorfa este Stemphylium), cauzează putregaiul negru
al tomatelor (mucegaiul).
Leptosphaeria (anamorfa este Phoma) cauzează putregaiul negru al
tulpinii la varză
Venturia (anamorfa este Pollacia şi Spilocaea) cauzează pătarea
cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor la măr (Venturia inaequa-
lis sau Endostigme inaequalis) şi la păr (Venturia pyrina sau Endostigme
pyrina)
Guignardia (anamorfa este Phyllosticta) cauzează putregaiul negru
al strugurilor
C. Discomycetes: Ascomycetes cu apotecii. Ascocarpi de foma unor
cupe, farfurioare sau perniţe şi denumiţi apotecii. Asce cilindrice sau ovoi-
de, adesea presărate cu parafize. Ascosporii sunt eliberaţi forţat.
Ordinul Rhytismales- Ascocarpii sunt nedri, sferici, discoidali su
alungiţi şi sunt produşi în stromă. Asce variabile. Ascospori hialini sau
bruni, ovoizi sau filiformi.
Genul Rhytisma cu specia Rhytisma acerinum care produce pătarea
neagră a frunzelor de arţar sau pecingenea frunzelor de arţar.
Ordinul Helotiales-Apoteciile de forma unor cupe sau discuri. Asce-
le cu vârful subţiat sau îngroşat. Ascosporii sunt sferici, alungiţi sau fili-
formi şi pot fi lipsiţi de septe pnă la câteva septe.
Genul Monilinia cu speciile Monilinia fructigena care cauzează pu-
tregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi
seminţoşi, Monilinia laxa care cauzează putregaiul brun şi mumifierea fruc-
telor la pomii fructiferi sâmburişi, Monilinia linhartiana care cauzează mo-
nilioza fructelor tinere de gutui şi Monilia fructicola (patogen de caranti-
nă) care cauzează putregaiul brun al drupelor.

83
 Sclerotinia cu specia Sclerotinia sclerotiorum care cauzează putre-
gaiul alb la floarea-soarelui, rapiţă, fasole, mazăre, soia, lucernă, castraveţi,
tomate, morcov, vinte, salată etc. Pe floarea-soarelui a mai fost găsită şi spe-
cia Sclerotinia minor.
Pseudopeziza cu specia Pseudopeziza trifolii care cauzează pătarea
frunzelor de trifoi şi lucernă
Diplocarpon cu speciile Diplocarpon maculatum care cauzează pă-
tarea negră a gutuilor şi perelor şi Diplocarpon rosae cauzează pătarea ne-
gră a frunzelor de trandafir.
D. Deuteromycetes sau ascomicete conidiale sau grupul fungilor
imperfecţi-miceliul bine dezvoltat, septat, ramificat. Reproducerea sexuată
şi stucturile aferente sunt rare, lipsesc sau sunt necunoscute. Sporii asexuaţi
(conidiile) sunt formate pe conidiofori care pot exista singuri, grupaţi în
structuri specializate ca sporodochia şi coremia ori produşi în structuri cu-
noscute sub denumirea de picnidii şi acervuli. Cele mai importante ascomi-
cete conidiale sau fungi imperfecţi vor fi prezentaţi în cele ce urmează.
Tabelul 1
Stadiul anamorf Sigur sau legătura cu
grupul Telemorf
Genul Geotrichum, Geotrichum candidum cau- Saccharomycetales
zează putregaiul acru al fructelor şi legumelor
Penicillium cauzează putregaiul albastru al fructe- Talaromyces
lor
Aspergillus cauzează mucegaiul pâinii şi putrezi- Eurotium
rea seminţelor
Paecilomyces utilizat ca patogen de biocontrol Byssochlamys
pentru musculiţa albă
Oidium cauzează făinări Erysiphe, etc.

Ascomicete cu
peritecii
Chalara cauzează vestejirea stejarului, cancerul Ceratocystis
arborilor
Acremonium endofitic în ierburi Epichloë
Sporothrix şi Graphium cauzează boala olandeză a Ophiostoma
ulmului
Trichoderma utilizat ca patogen de biocontrol îm- Hypocrea
potriva altor fungi
Verticillium cauzează vestejiri vasculare la multe Hypocrea
plante
Fusarium cauzează vestejiri vasculare, putregaiuri Gibberella
ale rădăcinilor, putregaiuri ale tulpinilor, infeţii ale
seminţelor
Colletotrichum cauzează antracnoze la multe Glomerella
plante (Colletotrichum lindemuthianum-
antracnoza fasolei, Colletotrichum oligochaetum
sau C. Lagenaium antracnoza cucurbitaceelor)
Loculoascomycetes
Cercospora cu specia Cercospora beticola cauzează Mycosphaerella
cercosporioza sfeclei
Septoria cauzează pătarea frunzelor la multe culturi Mycosphaerella
Phyllosticta cauzează putregaiul negru al strugurilor Guignardia
84
Alternaria cauzează multe tipuri de pătări ale frun- Lewia
zelor şi arsuri
Stemphylium putregaiul fructelor la tomate
Bipolaris cauzează pătări ale frunzelor şi putrega- Cochliobolus
iuri ale rădăcinilor la graminee
Drechslera cauzează pătări ale frunzelor la graminee Pyrenophora
Curvularia
Cladosporium cu specia Cladosporium fulvum Fulvia, Venturia
sin. Fulvia fulva care cauzează pătarea cafenie a
funzelor de tomate şi Cladosporium carpophilum
sin. Stigmina carpophila care cauzează ciuruirea
frunzelor la sâmburoase
Sphaeropsis cauzează putregaiul negru al merelor Botryosphaeria
Ascomicete cu apotecii
Botrytis cu specia Botrytis cinerea cauzează putre- Botryotinia
gaiul cenuşiu la multe specii de plante
Monilia cauzează putregaiul brun al drupelor Monilinia
Marssonina cauzează pătarea neagră a frunzelor de Diplocarpon
trandafir
Entomosporium cauzează pătarea frunzelor şi fruc- Diplocarpon
telor la păr

Cylindrosporium cauzează pătarea frunzelor la Mycosphaerella

multe specii de plante
Melanconium cauzează putregaiul amar al stru- Greeneria
gurilor
Basidiomycetes
Rhizoctonia cu specia Rhizoctonia solani cauzea- Thanatephorus
ză putregaiuri ale rădăcinii şi tulpinii
Rhizoctonia forme binucleate Ceratobasidiales
Sclerotium cu specia Sclerotium rolfsii arsura Aethalium
sudică la multe culturi

Phylum BASIDIOMYCOTA
Basidiomycetes micromicete şi macromicete sau ciuperci cu pălărie
şi picior. Sporii sexuaţi denumiţi basidiospori sunt spori exogeni produşi la
exteriorul basidiei. Ei pot fi unici sau patru basidiospori diferenţiaţi sexual.
Ordinul Ustilaginales cuprinde ciuperci care produc plantelor de
cultură boli cunoscute popular sub denumirea de tăciuni şi măluri. Basidia
poate fi fragmentată sau neseptată. Prezintă promiceliu cu teliospori. Sunt
produşi numai teliospori şi basidiospori.
Genurile: Ustilago cauzează tăciuni
Ustilago zeae sau U. maydis cauzează tăciunele comun al
porumbului,
Ustilago tritici cauzează tăciunele zburător al grâului,
Ustilago nuda cauzează tăciunele zburător al orzului,
Ustilago avenae cauzează tăciunele zburător al ovăzului;
Tilletia cauzează măluri
Tilletia caries, Tilletia foetida, Tilletia triticoides, Tilletia
intermedia cauzează mălura comună a grâului,
Tilletia indica (patogen de carantină) cauzează mălura
parţială a grâului
85
 Tilletia controversa (sin. T. nanifica) cauzează mălura
pitică a grâului;
Urocystis cu mai multe specii
Urocystis occulta cauzează tăciunele frunzelor de secară,
Urocystis cepulae cauzează tăciunele frunzelor de ceapă şi
Urocystis tritici cauzează tăciunele frunzelor de grâu;
Sorosporium cu specia Sorosporium holci-sorghi cauzează
tăciunele inflorescenţelor la porumb;
Sphacelotheca cu specia Sphacelotheca reiliana cauzează
tăciunele inflorescenţei sorgului.
Ordinul Uredinales cuprinde ciuperci care produc plantelor de cultu-
ră boli cunoscute popular sub denumirea de rugini. Basidia fragmentată.
Produce mai multe tipuri de spori denumiţi: picnospori, ecidiospori, uredos-
pori, teliospori şi basidiospori. Uredosporii asigură răspândirea în timpul
perioadei de vegetaţie. Sunt paraziţi obligaţi.
Genurile: Cronartium
Gymnosporangium
Hemileia cu specia Hemileia vastatrix cauzează rugina arborelui de cafea
Melampsora cu speciile Melampsora lini care cauzează rugin inului şi
Melampsora medousae cauzează rugina plopului şi coniferelor;
Phakopsora, cu specia Phakopsora pachyrrhizi cauzează rugina soiei;
Phragmidium cu speciile Phragmidium disciflorum sau P. mucronatum
cauzează rugina trandafirului şi
Phragmidium rubi-idaei cauzează rugina zmeurului şi murului;
Puccinia cu mai multe specii
Puccinia recondita cauzează rugina brună a grâului,
Puccinia striiformis sau P. glumarum cauzează rugina galbenă a grâului,
Puccinia graminis cu mai multe forme specializate cauzează rugi-
na neagră a gramineelor. Se cunosc:
Puccinia graminis f. sp. tritici specializate cauzează rugina neagră a
grâului,
Puccinia graminis f. sp. hordei cauzează rugina neagră a orzului,
Puccinia gramini f. sp. secalis cauzează rugina neagră a secarei,
Puccinia graminis f. sp. avenae cauzează rugina neagră a ovăzului,
Puccinia coronata cauzează rugina coronată a ovăzului,
Puccinia hordei cauzează rugina brună pitică a orzului,
Puccinia helianthi cauzează rugina florii-soarelui.
Uromyces cu specia Uromyces appendiculatus cauzează rugina fa-
solei.
Corecţii ale încadrărilor sistematice au mai fost realizate după
index fungorum.

3.2. Caracterele sau însușirile generale ale ciupercilor fitopatogene

La nivel mondial se cunosc peste 100.000 de specii de ciuperci din-

tre care 10.000 prezintă importanță economică pentru plante.
În general o ciupercă este alcătuită din:
1. Aparatul vegetativ;
2. Partea de înmulțire asexuată;
3. Partea de înmulțire sexuată.
Există specii de ciuperci la care lipsesc cele două forme de înmulțire
menționate mai sus, înmulțirea fiind vegetativă.

86
 La majoritatea ciupercilor aparatul vegetativ poartă denumirea de
miceliu. Acesta este format în general din hife miceliene. Formarea hifelor
pornește de la un spor („sămânța ciupercii”) și după germinarea lui apare un
filament de infecție care crește, se dezvoltă și dă naștere la o hifă miceliană
care are grosimea de la 0,5-100 µm majoritatea situându-se între 2-10 µm.
Micozele sunt boli infecţioase ale plantelor provocate de ciuperci fi-
topatogene. Ciupercile fitopatogene (fungi sau mycetes) reprezintă un grup
de organisme heterotrofe cu structură şi caractere biologice extrem de diver-
sificate, adaptate la un mod de viaţă saprofit, parazit sau simbiotic prezente
în număr de peste 100000 de specii, dintre care 8727 de specii se găsesc în
România (V.Bontea 1985).

3.2.1.Tipurile de aparate vegetative la ciupercile fitopatogene

1. Gimnoplastul este specific pentru ciupercile inferioare din clasa
Chytridiomycetes și este format din masă citoplasmatică și nucleu. Mai este
denumit aparat vegetativ nud.
Unii specialiști consideră că gimnoplastul ar fi înconjurat de o mem-
brană foarte subțire, fină și elastică ceea ce îi permte să ia forma celulei pe
care o parazitează (foto 94).
Creșterea, dezvoltarea și înmulțirea gimnoplaștilor se realizează în
interiorul celulelor pe care le parazitează, deci este un aparat vegetativ cu
dezvoltare intracelulară.

Foto 94. Gimnoplast Synchytrium endobioticum

2. Plasmodiul este tipul de aparat vegetativ format din celule giganti-

ce care prezintă membrană, masă citoplasmatică în care plutesc mai mulți
nuclei (foto 95). Este specific pentru Plasmodiophora brassicae care produce
la varză și la rapiță hernia rădăcinilor și pentru ciupercile din Mixomycota.

Foto 95. Plasmodiu - Plasmodiophora brassicae

87
 3. Sifonoplastul este aparatul vegetativ cu dezvoltare intercelulară.
Este format dintr-o membrană ramificată, în interior se află masa citoplas-
matică în care plutesc mai mulți nuclei. Poate fi considerat o celulă giganti-
că polinucleată (foto 96, foto 97).

Foto 96. Sifonoplast - Rhyzopus nigricans

a. sporange; b. sporangiofor; c. lumela; d. spori; e. rizoizi.

Denumirea de sifonoplast a fost dată din cauza asemănării foarte

mari a acestui tip de aparat vegetativ cu algele din Siphonales. Alți autori
arată că în cazul acestui tip de aparat vegetativ se poate aplica principiul
sifonării în sensul că dacă membrana se rupe la capătul unei ramificații în-
treaga masă citoplasmatică împreună cu nucleii din interior vor ieși din inte-
riorul membranei dacă se aplică o presiune la partea de intrare în sifonoplast.
Este prezent la speciile cuprinse în clasa Oomycetes, din încr.
Oomycota, regnul Chromista.

Foto 97. Sifonoplast - Plasmopara viticola

4. Dermatoplastul este aparatul vegetativ care are o structură fixă

datorită elementelor specifice care sunt prezente: membrana, masa cito-
plasmatică și nucleul. Practic are structura unei celule normale și este întâl-
nit la Saccharomycetaceae (adică la drojdii). Înmulțirea se realizează prin
înmugurire sau prin diviziune (foto 98).
88
 Foto 98. Dermatoplast - Saccaromyces cerevisiae

5. Talul filamentos poate fi de două feluri:

Tal filamentos simplu și
Tal filamentos ramificat
Talul filamentos simplu este format din hife miceliene prevăzute
cu celule cilindrice între ele existând pori de legătură prin care se realizează
circulația sevei gata elaborată în planta gazdă de la o celulă la alta prin pre-
siune osmotică.
Tal filamentos ramificat diferă de talul filamentos simplu deoarece
sunt prezente ramificații care sunt orientate pe direcția minimei rezistențe. Este
format din hife miceliene pluricelulare, septate, fiecare porțiune dintre două
septe reprezentând o celulă (foto.99). În fiecare celulă se poate regăsi un singur
nucleu haploid (cu n cromosomi) cazul miceliului primar. Există și situația
când într-o celulă se regăsesc 2 nuclei, cazul miceliului secundar de la Uredi-
nale miceliu mai denumit și dikariont. Mai poate să apară și miceliul terțiar o
structură anatomo-histologică specifică ce intră în alcătuirea basidiofructului.

Foto 99. Tal filamentos - Nigrospora oryzae

6.Talul masiv este format din împletirea mai strânsă sau mai laxă a
hifelor miceliene ducând la formarea unor țesuturi false numite plectenchi-
me (foto 100).

Foto 100. Tal masiv - Claviceps purpurea

89
 În funcție de rolul pe care îl îndeplinesc denumirile lor diferă. Pot fi
plectenchime mecanice, de nutriție, de structură etc. Este întâlnit la ciuperci-
le lignivore care formează basidiofructe, carpofor sau corp de fructificare.

3.2.2.Înmulțire asexuată la ciupercile fitopatogene

Reprezintă totalitatea fructificațiilor care se formează pe aparatul vege-
tativ în timpul perioadei de vegetație a plantelor și asigură înmulțirea și răspân-
direa ciupercii pe organele plantei în timp ce ele vegetează. Fructificațiile ase-
xuate sunt haploide și ele au putere patogenă adică putere de îmbolnăvire.
Fructificațiile cunoscute că asigură înmulțirea asexuată a oomicete-
lor sau a altor ciuperci sunt zoosporii uni- sau biflagelați, sporangioforii cu
sporangi sau cu zoosporangi ca la clasa Oomycetes, conidiile formate pe
conidiofori care pot fi singulare ca la majoritatea speciilor sau grupate în
lanțuri ca la familia Erysiphaceae, ca la speciile Monilinia sau chiar ca la
genul Alternaria. Sporangioforii cât și conidioforii pot fi singulari sau gru-
pați în mănunchiuri. Conidioforii mai pot fi grupați sub formă de lagăr când
împreună cu conidiile formate formează un acervul, sub formă de sporodo-
chie ca la speciile Monilinia sau Fusarium sau sub formă de coremie (mă-
nunchi de conidiofori grupați la un loc sub formă de mătură cu conidii în
vârf) ca la genul Graphium.
Conidiile la rândul lor se pot grupa după modul de formare în diver-
se tipuri: hifal, melanconial și sferopsidal.
Picnidiile cu picnospori reprezintă și ele un tip de fructificație ase-
xuată destul de frecventă la multe dintre speciile de ciuperci.

3.2.3. Înmulțire sexuată la ciupercile fitopatogene

Apare și se dezvoltă tot pe aparatul vegetativ pentru a asigura trece-
rea de la o generație la alta. În această fază ciupercile diferențiază celulele
sau țesuturile cu funcție sexuală, are loc apoi procesul de sexualitate, proces
în care are loc plasmogamia (unirea citoplasmelor a doi gameți) și carioga-
mia (fuziunea nucleilor corespondenți), deci practic prin unirea celulelor sau
a gametangiilor se trece de la haplofază la diplofază, adică de la faza cu n
cromosomi la faza cu 2n cromosomi când are loc contopirea nucleilor și
rezultă celula ou sau zigot. Celula în care se produce contopirea sau unirea
nucleilor poartă denumirea de zeugit, iar cea în care se produce reducerea
cromatică adică revenirea la starea de n cromosomi deci revenirea la faza de
putere patogenă poartă denumirea de gonotocont.
La ciupercile inferioare procesul de trecere de la haplofază la diplo-
fază este destul de scurt și el se realizează după cum urmează:
Haplofază (n) PC diplofaza (2n) M sau R haplofaza (n)
P=plasmogamie
C=cariogamie
M =meioză sau R=reducere cromatică
În cazul ciupercilor evoluate apare o fază intermediară în care celule-
le au câte doi nuclei și ea poartă denumirea de dicariofază care poate fi mai
scurtă în cazul ciupercilor din Ascomycota și mai lungă la ciupercile din
Basidiomycota.
Haplofază (n) P dicariofaza (n+n) C diplofaza (2n) R haplofaza(n)
Dacă se constată că există incompatibilitate între gameții produși de
același tal rezultă că avem de-a face cu o ciupercă heterotalică; dacă există
compatibilitate între gameți atunci ciuperca este homotalică.

90
 Ciupercile în ciclul lor evolutiv diferențiază fie celule cu funcție sexuală
care poartă denumirea de gameți, fie țesuturi sau o asociere de celule care poar-
tă denumirea de gametangi și de asemenea îndeplinesc o funcție sexuală.
Procesul de unire al acestora poartă denumirea de proces de sexuali-
tate și funcție de elementele sexuale care participă poartă diverse denumiri:
-gametogamie-este întâlnită la ciupercile inferioare și reprezintă
unirea a doi gameți sau a două celule care îndeplinesc o funcție sexuală. Ex.:
unirea zoosporilor asemănători în procesul de izogametogamie la
Synchytrium endobioticum și formarea zigozoosporului.
-gametangiogmia-reprezintă unirea în procesul de sexualitate a ga-
metangiilor (țesuturi care îndeplinesc o funcție sexuală) care pot fi asemănă-
tori și procesul se numește izogametangiogamie sau gametangii pot fi dife-
riți (anteridie-gametangiul mascul și oogon-gametangiul femel ca la
Oomycetes sau anteridie-gametangiul mascul și ascogon-gametangiul femel
la ciupercile din încr. Ascomycota. și procesul de sexualitate se numește
heterogametangiogamie.
-somatogamia-reprezintă unirea a două celule ale miceliului primar
haploid care poartă funcții sexuale diferite +/- putându-se regăsi fie pe ace-
lași tal așa cum se întâmplă la ciupercile homotalice sau pe taluri diferite
cazul ciupercilor heterotalice.
Se cunosc mai multe tipuri de spori sexuați prezentați în majoritatea trata-
telor de specialitate și anume: oosporii, zigosporii, ascosporii și basidiosporii.
Oosporii rezultă în urma unui proces de sexualitate denumit hetero-
gametangiogamie din unirea anteridiei cu oogonul și sunt înveliți în mai
multe membrane sau de un perete îngroșat avînd rol și de formă de rezisten-
ță. Prin germinare dau naștere la un promiceliu cu un sporange în care se
formează zoosporii care vor realiza infecțiile primare. Sunt întâlniți la
Oomycetes.
Zigosporii sunt întâlniți la ciupercile din încr. Zigomycota. Rezultă
din unirea a doi gameți izogami dintre care gametul femel este considerat
cel care este receptor și în care de regulă se formează zigosporul, iar game-
tul donor este gametul mascul.
Ascosporii sunt spori haploizi formați în urma meiozei sau reducerii
cromatice care se realizează în interiorul ascei la ciupercile din încr. As-
comycota. În general sunt în număr de 8, dar pot fi și 4 sau 2 într-o ască.
Primăvara după eliberarea lor din ască generează infecții primare.
Ascofructul în care se formează ascele cu ascospori poartă diverse
denumiri în funcție de formă: dacă este sferic și complet închis poartă de-
numirea de cleistotecie sau cleistocarp, dacă are formă de pepene și este
prevăzut cu un osteol și un perete mai îngroșat poartă denumirea de perite-
cie și dacă are formă de cupă având pereții căptușiți cu asce cu ascospori
poartă denumirea de apotecie.
Basidiosporii sunt spori exogeni haploizi și se formează pe epibasi-
dia tetracelulară putând avea fucție sexuală +/-. Basidiosporii formați pe
epibazidii sunt întâlniți la ciupercile din încr. Basidiomycota. De asemenea
produc înfecții primare.

91
3.3. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli
şi a naturii lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa
Plasmodiophoromycetes.
Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulareale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Oomycetes.
-Recunoașterea microscopică a formelor de înmulțire asexuată și a
tipului de reproducere la Oomycetes și unde este cazul prezentarea ciclului
evolutiv.
Aparatul vegetativ al ciupercilor inferioare, Plasmodiophoromyce-
tes este un plasmodiu şi care au un mod de parazitare intracelular.
Ciupercile din clasa Plasmodiophoromycetes sunt paraziți obligați
intracelulari care face parte din regnul Mycota, secția Myxomycota .
Această încrengătură are o singură clasă (Plasmodiophoromycetes),
cu un singur ordin (Plasmodiophorales) şi 47 de specii care au talul de tip
plasmodiu. Sunt endoparazite obligate (Plasmodiophora, Spongospora) ale
plantelor cu flori, algelor (Woronina în Vaucheria; Sorodiscus în Chara) şi
ciupercilor (Woronina în Saprolegniales) şi induc, în mod frecvent, hipertro-
fii ale celulelor infectate (Kirk şi colab., 2001).
Bolile provocate de acești fitopatogeni se manifestă în formarea unor
tumori canceroase. Sporii se dezvoltă din plasmodiu în interiorul celulelor
plantei gazdă. Importante din punct de vedere fitopatologic sunt numai ge-
nurile Plasmodiophora și Spongospora cu speciile Plasmodiophora brassi-
cae (hernia rădăcinilor de varză) și Spongospora subterranea (râia făinoasă
a cartofului).

3.3.1. Hernia rădăcinilor de varză-Plasmodiophora brassicae Woron

Simptome. Pe rădăcini şi uneori la baza tulpinii apar porţiuni hiper-
trofiate care alternează cu porţiuni subţiri (Foto 101 şi 102). În câmp plante-
le bolnave se recunosc uşor pe timp secetos deoarece se ofilesc, rădăcinile
putrezesc, planta nu formează căpăţână sau aceasta nu se dezvoltă şi moare.

Foto101:Plasmodiophora brassicae Foto 102: Secţiune prin rădăcini afectate

de hernia rădăcinilor de varză

3.4. Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi prezentarea unor boli

şi a naturii lor cauzale reprezentate de ciuperci din clasa
Ooomycetes.
Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulareale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Oomycetes.
-Recunoașterea microscopică a formelor de înmulțire asexuată și a tipu-
lui de reproducere la Oomycetes și unde este cazul prezentarea ciclului evolutiv.
92
 Introducere
Oomycetele sunt cunoscute că sunt ciuperci care produc putregaiuri
umede sau moi (water molds), mane (foliar blights), albumeală (downy mil-
dews), arsuri, căderea plantutelor și sunt considerate un grup de microorga-
nisme eukariote terestre și acvatice.
Oomycetele tericole sunt în principal paraziți vasculari ai plantelor și
cuprind sau includ câțiva patogeni foarte importanți ai plantelor.
Genul Aphanomyces inclus în Ordinul Saprolegniales produce pu-
tregaiuri ale rădăcinilor la o serie de gazde cum ar fi: mazărea, ridichea și
sfecla de zahăr.
În Ordinul Peronosporales sunt cuprinse trei familii de patogeni.
În familia Peronosporaceae sunt cuprinse genurile: Plasmopara,
Pseudoperonospora, Peronospora și Bremia care încadrează patogeni care
produc sau cauzează boli foliare importante cunoscute sub denumirea de
mane pe unele specii de plante cum ar fi: vița-de-vie, floarea-soarelui, tutu-
nul, cânepa, castraveții, urzica, brocoli, ceapa, lucerna, trifoiul, macul, ma-
zărea, soia, salata.
În familia Pythiaceae sunt cuprinși patogeni, obligați și nonobligați
și ca genuri reprezentative sunt Pythium și Phytophthora.
În genul Pythium sunt cuprinși patogeni care atacă numeroase specii
producând arsura gazonului, dar și putrezirea semințelor și moartea plăntuțelor.
Speciile Phytophthora produc o serie de simptome funcție de specia
care atacă și specia de pantă atacată.
Phytophthora infestans produce mana cartofului și mana tomatelor.
Speciile Phytophthora mai pot producemana ardeiului, a prazului sau putre-
gaiul rădăcinii și tulpinii la numeroase specii de plante.
Patogeni de carantină fitosanitară sunt: Phytophthora fragariae care
atacă plantele de căpșun și Phytophthora ramorum care produce moartea
rapidă a stejarului sau arsura ramurilor la mulți arbori și arbuști și este o
amenințare pentru păduri și pepiniere.
În familia Albuginaceae sau Cystopeae este inclus genul Albugo sau
Cystopus care produce boli mai blândenumite albumeală sau impropriu ru-
gini albe (este diferență mare între ruginile propriu-zise și ruginile albe) care
atacă tulpinile, frunzele și fructele la o serie de specii de plante de crucifere
și câteva specii de buruieni.
În general Oomycetele sunt privite ca și ciuperci inferioare față de
fungii adevărați sau ciupercile adevărate din câteva motive:
-pereții celulelor Oomycetelor conțin celuloză, betaglucani (-1,3 și β-
1,6) și aminoacidul hidroxyprolină, dar nu conțin chitină care se regăsește în
pereții celulelor la fungii adevărați;
-stadiul vegetativ al Oomycetelor este diploid în timp ce la fungii
adevărați acesta este haploid sau dikariotic;
-Oomycetele produc hife care nu sunt septate (cenocitice, lipsite de
pereți despărțitori).
Reproducerea asexuată în cazul majorității Oomycetelor se produce
prin formarea unei structuri numită sporangium din care iau naștere sau se
formează hife specializate numite sporangiofori. Sporii (zoospori) sunt bi-
flagelati. Sporangii diferă în funcție de speciile oomycetes, în privința for-
mei sporangelui, modul lor de germinație, localizarea sporangelui, cu privire
la țesutul gazdei și structura sporangioforilor.
La Plasmopara, Pseudoperonospora, Peronospora și alte genuri
care produc mane, sporangioforii sunt ramificați și prezintă la capătul fiecă-

93
rei ramificații câte un singur sporange. Ei ies prin stomate singuri sau gru-
pați în mănunchiuri.
Forma sporangelui la Pythium este filamentoasă la unele specii până
la rotundă la altele. Sporangele sau zoosporangele la speciile Phytophthora
este adesea în formă de lămâie.
La Albugo sporangioforul este neramificat și produce un lanț de spo-
rangi uniți între ei prin câte un disc de gelatină denumit disjunctor.
Gruparea sporangilor dedesubt de epiderma plantelor formează băși-
cuțe și prin ruperea epidermei sporangii sunt eliberați.
În cazul speciilor din genul Peronospora din germinarea sporangelui
rezultă direct filament de infecție. Vântul și plescăiala de ploaie contribuie
la diseminarea acestor sporangi.
În cazul speciilor Phytophthora, Plasmopara, Pseudoperonospora
sporangele germinează indirect producând mai întâi zoospori care la rândul
lor în condiții favorabile de temperatură și umiditate germinează și produc
filament de infecție.
Zoosporii sunt spori asexuați și prezintă doi flageli care ajută zoos-
porii să se deplaseze prin apă până în apropierea și apoi chiar realizând con-
tactul cu planta gazdă.
Prezența flagelilor este un alt caracter care diferențiază Oomycetele
de ciupercile adevărate și contribuie la susținerea ideii de clasificare în Reg-
nul Stramenophila.
La Aphanomycetes și specii ale genului Phytophthora diferențierea
zoosporilor are loc în sporangi.
În contrast, la multe specii Pythium sporangiul produce un scurt tub
care este prins sau conectat de o structură secundară denumită veziculă.
Zoosporii sunt parțial diferențiați în sporangi și transferați printr-un
tub în veziculă pentru dezvoltarea finală și eliberare.
Sporangii unor specii sunt capabili să germineze direct fie prin for-
marea unui tub germinativ, fie indirect prin formarea de zoospori care ei la
rândul lor trebuie să germineze și să formeze filamentul de infecție.
Tipul de germinare este influențat în mare măsură de condițiile cli-
matice în mod special de temperatură. Poate fi dat ca exemplu patogenul
Phytophthora infestans care produce mana cartofului și mana tomatelor la
care temperaturile scăzute favorizează formarea zoosporilor.
Pentru unele ciuperci de sol cum este cazul speciei Phytophthora
cryptogea tipul germinației sporangelui este influențat de umiditatea solului.
Un sol foarte umed sau saturat cu apă induce formarea zoosporilor în
timp ce condiții de uscăciune favorizează germinarea directă. După elibera-
rea și dispersarea zoosporilor aceștia înoată prin apă prin porii solului sau la
suprafață solului. Ei sunt adesea atrași de zaharurile sau aminoacizii produși
de rădăcinile plantelor.
Zoosporii pot fi dispersați cu apele de suprafață pe distanțe lungi
contaminând șuvoaie de apă, canale.
Ajunși pe suprafața organelor plantelor susceptibile, zoosporii își
resorb flagelii, adică se închistează și apoi germinează producând un fila-
ment de infecție.
Reproducerea sexuată la Oomycetes are loc între două gametangii dis-
tincte: unul mare rotund denumit oogon conținând unul sau mai mulți nuclei și
un alt gametangiu mai mic denumit anteridie care fertilizează oogonul.
Modul în care este conceputa morfologia anteridiei este un caracter
important în stabilirea particularităților unor genuri din clasa Oomycetes.

94
Astfel, la unele genuri anteridia este atașată lateral oogonului (paragynous)
(foto.103), iar în cazul altor genuri anteridia înconjoară baza oogonului
(amphigynous) (foto 104).

Foto 103 - anteridia atașată oogonului

Foto 104 - anteridia înconjoară baza oogonului

La speciile homotalice fertilizarea poate avea loc cu un singur tip de

miceliu. La heterotalice este nevoie de două tipuri de filamente diferențiate.
În ambele cazuri, rezultatul este formarea zigotului sau a oosporului.
Oosporii au rol de spori de rezistență. Ei sunt produși în țesuturile in-
fectate ale plantei și eliberați în sol când țesuturile plantei se degradează.
Ei germinează fie direct formând un filament de infecție, fie formea-
ză un promiceliu cu un sporange la capăt sau indirect prin formarea unei
vezicule cu zoospori.
În cazul sporangilor tipul germinației este dependent de specie și mediu.

MATERIALE NECESARE
-Plante presate aparținând la diverse specii și cu simptome de mană;
-Lame de microscop;
-Lamele de microscop;
-Ac spatulat;
-Vas Petri;
-Apă distilată sau lactofenol;
-Planșa cu tipurile de sporangiofori și sporangi la Oomycetes;
-Imagini cu simptomele și funcțiile ciupercilor Oomycetes;
-Planșe color;
-Prezentări video.

95
 Tipuri de fructificații asexuate ale ciupercilor din
Clasa Oomycetes

A) Pythium; B,C) Phytophthora; D) Sclerospora; E) Peronospora;

F) Plasmopara; G) Bremia; H) Basidiospora; I) Albugo (Cystopus).

3.4.1. Căderea (putregaiul) plăntuțelor Pythium de baryanum Hesse

Speciile Pythium sunt patogeni de sol răspândiți în toate tipurile de
sol mai ales în zona pădurilor, în climat temperat mai ales în răsadnițe, sola-
rii și sere.
Cele mai mari pagube sunt realizate la semințele semănate și la rădă-
cinile plăntuțelor înainte și după emiterea germenelui.
Pierderile realizate depind foarte mult de umiditatea solului, de tempera-
tură, de umiditatea relativă a aerului, de nebulozitate și de alți factori interactivi.
Plăntuțele pot fi complet distruse de cădere și putrezire sau ele pot să
piară după trasplantare.
În multe cazuri slaba germinare a semințelor sau slaba putere de
străbatere a solului pot fi rezultatul infectării cu speciile Pythium în stadiul
de preemergență. Cel mai frecvent atacate sunt plantele de varză, ardei, to-
mate, castraveți, tutun, sfeclă ș.a.
Plantele mature cum este cazul plantelor de porumb pot fi vestejite sau
ofilite când sunt infectate cu patogenii care produc căderea, ei dezvoltând pu-
tregaiuri și leziuni ale sistemului radicular și ale bazei tulpinii ceea ce duce la
întârzierea considerabilă a creșterii și la reducerea drastică a producției.
Simptome. Infecția pornește din sol. Miceliul ciupercii se instalează
pe colții semințelor în zona coletului. Când semințele speciilor de plante
sensibile față de atacul speciilor Pythium sunt semănate în soluri infestate
(tomate, ardei, vinete, varză, tutun ș.a.) și se produce infecția cu speciile
Pythium, germinarea lor poate să eșueze sau este întreruptă sau cel puțin
încetinită, devin moi și spongioase, apoi capătă o culoare brună, se zbârcesc
și se dezintegrează (putrezesc).
Colțul plantelor sau germenele în procesul de străbatere al stratului
de sol și până la ieșirea la suprafața solului pot fi atacate sau infectate de
patogen, acesta cuprinde tot germenele care moare înainte de ieșirea la su-
prafața solului.
De asemenea, infecția cuprinde rădăcinile și țesuturile moi ale plan-
tulelor, cauzând putrezirea rădăcinii, a zonei coletului și căderea plantutelor
(foto 105). Boala este cu acțiune acută și se manifestă prin apariția la înce-
put a unor pete brune în zona hipocotilară.
96
 Foto 105. Pythium de baryanum
brunificarea și inmuierea tesuturilor în zona coletului

Zonele invadate sau cuprinse de patogen devin moi (capătă o consis-

tență moale apoasă) se decolorează apoi se brunifică și rapid se prăbușesc
(cad la suprafața solului). Partea bazală a tulpinii plăntuțelor devine moale
și mult mai subțire decât partea neinvadată de patogen; ca rezultat plăntuțele
infectate cad la suprafața solului (datorită scăderii drastice a rezistenței meca-
nice a țesuturilor infectate). În scut timp deoarece nu mai există legătură între
sistemul radicular și partea aeriană plantele se vestejesc și mor (infecție pos-
temergentă). Moartea plăntuțelor infectate se produce rapid 48 de ore până la
72 de ore până la maximum o săptămână fiind vorba de o boală acută.
Țesuturile din dreptul zonelor brunificate se subțiază, se înmoaie, re-
zistența mecanică a lor scade foarte mult, iar plantele cad la suprafața solu-
lui de unde și denumirea bolii de căderea plăntuțelor (foto 106).

Foto 106. Pythium de baryanum

subtierea zonei coletului și caderea plantutelor

Degradarea țesuturilor moi se datorează distrugerii peretelui celular

de către enzimele secretate de patogen, precum pectinaze, hemicelulaze,
celulaze și proteinaze, precum și de către toxinele produse de patogen (Mar-
tin 1994; Campion et al. 1997).
Dacă în sol se regăsește patogenul Pythium de baryanum infecțiile
în special în răsadnițe pot atinge un procent însemnat de 50-70 chiar 90% în
primele 2 zile de la germinare și scade în a 3-a și a 4-a zi de la germinare.
În răsadnițe atacul patogenului Pythium de baryanum apare în vetre
de dimensiuni mai mari 15-20 cm în diametru sau mai mici sau chiar plante
individual infectate și distruse.
Atacul se poate relua după plantarea răsadului în solar, seră sau în
câmp dacă în sol există sursă de infecție sau ea vine odată cu răsadul și dacă
sunt condiții de mediu favorabile: umiditate în exces, nebulozitate și tempe-

97
raturi care scad la 5-6oC dimineața fiind foarte afectate plantele de pe rându-
rile marginale din solar acolo unde temperatura este mai scăzută.
Patogenul este Pythium de baryanum Hesse încadrată în regnul
Chromista, încr. Oomycota, clasa Oomycetes, ord. Pythiales, fam. Pythia-
ceae, genul Pythium.
Miceliul este format din filamente miceliene neseptate care se dez-
voltă printre celulele țesutului infectat, dar și la exteriorul țesuturilor infecta-
te mi ales în condiții de umiditate.
Pe miceliu cresc sporangi care germinează direct producând unul sau
mai multe tuburi germinative sau produce hife scurte la capătul cărora se
formează un balon ca un sporangiu secundar denumit veziculă. În veziculă
sunt formați 64-128 zoospori care după ce sunt eliberați după câteva minute
își resorb flagelii, realizează o formă rotundă ca un chist și germinează pro-
ducând un filament de infecție. Acesta penetrează țesutul gazdei și începe o
nouă infecție, dar uneori poate produce o altă veziculă în care sunt formați
zoospori secundari și acest proces poate fi repetat.
Miceliul formează de asemenea oogoane sferice și anteridii în formă
de bastonaș. Anteridia produce un tub de fertilizare care intră în oogon. Nu-
cleii anteridiei trec prin tub către nucleii oogonului, se unesc cu aceștia și
formează zigoți. Oogonul fertilizat produce un perete gros și devine oospor.
Oosporii sunt forma de rezistență a patogenului peste iarnă rezistând
la intemperii și totodată este forma sexuată prin care se trece de la o genera-
ție la alta. Oosporii germinează în primăvară în mod asemănător cu cel des-
cris pentru sporangi. Temperaturi de peste 18oC favorizează germinarea
tuburilor germinative sau a filamentelor de infecție, în timp ce tempera-turi
cuprinse între 10-18oC induc germinarea prin formarea zoosporilor.
Speciile Pythium trăiesc în resturile vegetale ale plantelor infectate
moarte și în rădăcinile fibroase ale plantelor.
Patogenul are nevoie de apă în exces în care zoosporii să înoate și să
producă infecția. Când solurile umede sunt puternic infestate cu Pythium une-
le semințe sau tinerele plăntuțe în astfel de soluri pot fi atacate de patogen.
Pentru evitarea atacului patogenului Pythium de baryanum tehnolo-
gia de producere de răsad s-a modificat substanțial producându-se răsad pe
pastile de turbă, în pahare de unică folosință, în plăci de plastic cu alveole, în
cuburi nutritive mai vechea tehnologie sau în răsadnițe. Se recomandă tratarea
cu apă fiartă a amestecului de pământ din răsadnițe sau cu abur sub presiune
la 120oC sub folie de polietilenă. Când apare atacul în răsadniță se recomandă
smulgerea plăntușelor afectate de cădere împreună cu a unui brâu de plante
sănătoase și tratamente cu Previcur 607 SL sau Previcur energy.
Prevenire și combatere
Răsadurile vor fi produse pe soluri dezinfectate termic cu apă fiartă
10-20 l/m2 până la 35-45 l/m2 funcție de grosimea stratului de pământ sau
cu aburi supraîncălziți la 135-140oC timp de 5-6 ore sub folii de PVC sau la
110-115oC timp de 10-12 ore sau pe cuburi nutritive dezinfectate, în pahare
de plastic de unică folosință sau pe cilindri de turbă presați și dezinfectați și
unde transmiterea ciupercii se realizează greu.
Semințele se vor trata obligatoriu cu următoarele fungicide în vede-
rea distrugerii altor patogeni de pe sămânță: Royal Flo 42 S-3l/t; Apron Fl-
10 l/t; Mancoben 60 PTS (mancozeb + tiofanat metil)-4 kg/t; Super Homai
70 PM (tiram+tiofanat metil + diazinon)-5g/kg săm. sau 5kg/t; Apron XL-
350 ES-1 l/t săm.

98
 În vederea protejării plăntuțelor se pot executa tratamente preventive cu:
Previcur 607 SL 0,15%; Previcur energy -0,1% (3,0 l sol/m2) Folpan 50 WP-
0,2% (răsad 4-5 l/m2); Merpan 80 WDG-0,15% (1-5 l soluție/m2 răsad); etc.

3.4.2. Mana cartofului Phytophthora infestans

Mana cartofului este cea mai păgubitoare boală a cartofului la nivel
mondial (Larger, 1946, Turner, 2005). Boala este frecventă și păgubitoare în
anii cu frecvența ploilor cu soare mare sau cantități pluviometrice ridicate,
cu temperaturi cuprinse între 19-26 grade C și cu umiditatea relativă a aeru-
lui de peste 85%.
Atacă și tomatele, vinetele și alte solanaceae sălbatice. Mana carto-
fului se manifestă atât pe organele aeriene (frunze, pețioluri, tulpini), cât și
pe tuberculi.
Prezența bolii în culturile de cartof este mai frecventă în zonele mai
reci și cu vreme mai umedă sau în anii cu temperaturi mai scăzute spre mo-
derate și cu cantități pluviometrice însemnate.
Mana poate distruge folajul și tulpinile plantelor de cartof în orice
moment al perioadei de vegetație.
Cea mai deosebită manifestare a pagubelor cauzate de mană la cultu-
ra cartofului a fost înregistrată în anul 1845 în Irlanda când scăderea drastică
a producției de cartof a determinat marea foamete irlandeză și a generat mi-
grația masivă a irlandezilor către S.U.A.
Simptome
Atacul pe plantele de cartof
Atacul oomicetei Phytophthora infetans pe plantele de cartof se realizează
pe foliolele frunzelor bazale pe care apar pete de îngălbenire, umede, de înmuiere,
în mod normal situate către marginile foliolelor sau către vârful acestora.
Pe vreme umedă și cu temperaturi scăzute spre moderate petele se
extind rapid, devin brune sau se necrozează, au țesutul distrus și prezintă un
brâu de îngălbenire nedefinit.
Pe partea inferioară a foliolelor, în dreptul brâului de îngălbenire
care înconjoară pata, acesta măsurând 3 până la 5 mm apare un puf alb care
reprezintă fructificația asexuată a oomicetei reprezentată de sporangiofori și
zoosporangi (foto 107).
În timp relativ scurt întreaga foliolă este infectată, se brunifică și ar
un aspect mototolit.

Foto 107. Phytophthora infestans

fructificația asexuată a ciupercii reprezentată de sporangiofori
și zoosporangi

Când este o perioadă mai îndelungată de umezeală continuă o mare

parte din organele plantei de cartof se brunifică, se înnegresc și putrezesc.

99
 Sub acțiunea patogenă în planta de cartof se produc o serie de reacții
biochimice care determină degajarea unui miros caracteristic.
În condiții de soare și vreme uscată activitatea ciupercii poate fi în-
cetinită sau chiar stopată. Petele apărute nu se mai extind, devin negre, țesu-
turile infectate și înnegrite se răsucesc, se ofilesc și oomiceta numai fructifi-
că asexuat pe partea inferioară a folilolelor.
La revenirea condițiilor de umiditate activitatea patogenă se reia.
Dacă temperatura este cuprinsă între 10-18oC și umiditate ridicată oomiceta
poate infecta tulpinile și pețiolurile frunzelor, vârfurile lăstarilor, practic
toată partea superioară a plantei fiind înnegrită și putrezită.
Atacul patogenului evoluează foarte rapid formând vetre de atac
mari de câte 10-15-20 m în diametru ele contrastând cu zonele culturii ră-
masă neafectată (foto 108).

Foto 108. Phytophthora infestans

Căderea și uscarea culturii de cartof

Atacul pe tuberculii de cartof

Tuberculii afectați prezintă pe suprafața cojii pete brun roșietice la
nivelul pulpei sau brune vineții (foto 109). Petele au dimensiuni de 5-15 mm
uneori chiar mai mari. Mai târziu zona petelor devine tare, uscată și uneori
înfundată, adâncită.
Pe suprafața tuberculilor în condiții de umiditate pot să apară fructi-
ficațiile asexuate ale oomicetei. Obținerea fructificațiilor poate fi realizată
din tuberculii cu pulpă vineție prin forțarea fructificării la cameră umedă.

Foto 109. Phytophthora infestans

Pete brun rosietice la nivelul cojii tuberculilor de cartof

Dacă secționăm longitudinal sau transversal un tubercul atacat în

dreptul petei se observă că pulpa este colorată în brun-violaceu, colorație
care avansează de la periferie spre interiorul tuberculului (foto 110).

100
 Foto 110. Phytophthora infestans
Cartof cu pulpa afectata de atacul ciupercii

Dacă infecția s-a produs înainte de recoltare, simptomele trec neobser-

vate și procesul de patogeneză continuă în depozite (magazii, silozuri, gropi).
Patogenul este Phytophthora infestans încadrată în fam. Pythia-
ceae, ord. Pythiales, clasa Oomycetes, încr. Oomycota, regnul Chromysta.
Miceliul oomicetei este un sifonoplast care crește printre celulele
țesuturilor infectate și trimite în interior haustori prin care sunt preluate sub-
stanțele gata preparate. De pe miceliu cresc sporangioforii și zoosporangii
care ies prin osteolul stomatelor pe dosul foliolelor.
Sporangioforii sunt ramificați monopodial altern, ramificațiile pre-
zintă creșteri nedeterminate și din apariția unor ștrangulări repetate apar 1-
11 zoosporangi hialini, ovoizi sau limoniformi de 25-30x15-24µm. La vâr-
ful zoosporangilor apare o papilă germinativă.
Prin vânt, plescăilă de ploaie, apa de ploaie și apa de irigație acești
zoosporangi pot să fie vehiculați.
Modul de germinare al zoosporangilor este diferit în funcție de tem-
peratura din mediul înconjurător și de umiditate.
Când temperatura este cuprinsă între 10-15oC și există umiditate zoos-
porangii germinează și eliberează 8 sau 4 zoospori reniformi și biflagelați.
Dacă temperatura este mai mare de 15oC și vremea este umedă zoospo-
rangii germinează și emit direct tuburi germinative sau filamente de infecție.
Până în 1980 înmulțirea patogenului Phytophthora infestans era reali-
zată doar prin tipul A1. După 1980, răspândit din Mexic, tipul A2 al patogenului
a făcut posibilă și înmulțirea sexuată prin participarea celor două tipuri A1 și A2.
Oomiceta diferențiază anteridia și oogonul care crește deasupra ante-
ridiei, are loc kariogamia și rezultă oosporul. Acesta prin germinare emite un
tub germinativ la capătul căruia apare un sporange care urmează modul speci-
fic de germinare al zoosporangilor. Tubul germinativ pătrunde în planta prin
stomata, leticele și rani (Robertson, 1991). Cand resturile vegetale infectate se
descompun pe sol, oosporii se formează în sol. Exista puține informații pri-
vind germinarea oosporilor în sol și mecanismul de infecție realizat de către
aceștia plantelor de cartof (Andrivon, 1995, Drenth și colab., 1995).
Transmiterea oomicetei se poate face prin tuberculii infectați aflați
accidental printre tuberculii folosiți pentru plantat. O altă cale de infecție se
poate realiza de către zoosporangii aflați în sol.
Infecțiile primare în condiții de umiditate și temperatură corespunză-
toare pot să apară la 35-40 de zile de la plantare.
O epidemie poate fi produsă dacă în tuberculii de plantat ajung
0,002% tuberculi infectați. Diseminarea zoosporangilor prin vânt se poate
face cu 11 km/zi.

101
 Prevenire și combatere
Se recomandă folosirea de tuberculi proveniți din loturi certificate
unde frecvența tuberculilor afectați de mană să fi fost sub 0,002%. Ca o mă-
sură suplimentară atât în culturile pentru material de plantat cât și în culturile
pentru consum, cosirea vrejilor trebuie realizată mai devreme pentru a împi-
edica trecerea miceliului din vreji în tuberculi. De asemenea, cultivarele
trebuie să fie tolerante cum ar fi: rezistente sau mijlociu rezistente. În vede-
rea combaterii manei la cartof primul tratament trebuie executat preventiv
când plantele au 20-30 cm sau mai exact când frunzele de pe același rând se
ating, deoarece este greu de depistat când se realizează pragul de 5% plante
infectate, iar apoi evoluția explozivă a bolii nu mai poate fi controlată.
Produsele avizate pentru mană: Champion 50 WP (cupru meta-
lic+hidroxid de cupru)-3 kg/ha, Dithane 75 WG (conținut în EBDC Zn/Mn
75%) 2-2,5 kg/ha (t.p. 21 z); Dithane M 45 (mancozeb 80%) 2-2,5 kg/ha
(t.p. 21 z); Previcur 607 SL (propamocarb)-3 l/ha, Bravo 500 SC (clorota-
lonil)-1,5-2,0 l/ha; Bravo 75 WP (clorotalonil)-2 kg/ha (t.p. 21 z), Curzate
50 WP (cimoxanil 50%) 0,25 kg/ha+1 kg Mancozeb (t.p. 14 z); Equation
Pro (cimoxanil+famoxadon)-0,4 kg/ha, Melody Duo 66,8 WP-3kg/ha; Ri-
domil Gold MZ 68 WP (mefenoxam 4% + mancozeb 64%)-2,5 kg/ha în
perioada de creștere maximă a frunzelor; Ridomil Gold Plus 42,5 WP (me-
fenoxam2,5%+Cu2+40%)-3kg/ha în perioada de creștere maximă a frunze-
lor; (t.p. 7z); Shavit F 71,5 WP (folpet+ diamenol)-2 kg/ha, etc.
În vederea evitării apariției de rase rezistente la fungicide se reco-
mandă alternarea fungicidelor așa fel încât să nu se realizeze două trata-
mente succesive cu fungicide având substanțe active din aceeași grupă.
Ciuperca prezintă mai multe rase fiziologice (0, 1, 2, 3, 4, 1.3, 1.4,
1.3.4.) sau rase complexe cum sunt (1.2.3.4.; 1.3.4.7.10. și 1.4.10.11.) a că-
ror virulență crescută a determinat apariția sensibilității la unele cultivare
impunându-se pe viitor creșterea rezistenței prin ameliorare.

3.4.3. Mana tomatelor Phytophthora infestans (Mont.) de Bary

Patogenul Phytophthora infestans (Mont.) de Bary atacă atât culturile
de cartof în câmp la care produce mana cartofului cât și culturile de tomate din
spațiile protejate (solarii și sere) sau din câmp la care produce mana tomatelor.
Prima semnalare a bolii a fost realizată de Payen, în Franța în anul
1847 (Erwin, D.C. și O.K. Ribeiro. 1996). Boala e favorizată de evoluția
condițiilor de mediu (frecvența ploilor cu soare și a ploilor acide, tempera-
turi cuprinse între 11-26 grade C, sursa de inocul existentă în tuberculii de
cartof de unde ciuperca fructifică asexuat pe plantele de cartof, iar zoospo-
rangii sunt transportați cu ajutorul vântului pe plantele de tomate), sensibili-
tatea cultivarului, tehnologia aplicată.
Simptome. Contaminarea și infecția plantelor de tomate de fructifica-
țiile patogenului Phytophthora infestans poate fi realizată de la germinare
până la sfârșitul perioadei de vegetație. Când infecția are loc în stadiul de
germinare sau de plantulă, rădăcinile rămân scurte, se subțiază și se brunifică.
Tesuturile cuprinse de oomicetă se necrozează apoi plăntuțele pier.
În faza de răsad cotiledoanele și frunzele adevărate încep să se brunifice
apoi se vestejesc, capătă o culoare verde-brună apoi brună.
În timpul perioadei de vegetație în câmp Phytophthora infestans
poate ataca foliolele, frunzele, florile, tulpinile și mai ales fructele.
Atacul pe foliole constă în apariția unor pete de formă circulară, se-
micirculară sau neregulată către vârful foliolelor (foto 111).

102
 Foto 111. Phytophthora infestans
Pete de forma neregulata pe foliolele de tomate

Petele de brunificare rămân înconjurate de o zonă gălbuie de forma

unui halou sau brâu. Pe dosul foliolelor în dreptul petelor apar fructificațiile
asexuate ale oomicetei (112).

Foto 112. Phytophthora infestans

dosul foliolelor cu fructificatii asexuate ale ciupercii

În condiții de favorabilitate foliolele sau frunzele infectate se bruni-

fică și se usucă.
Când umiditatea atmosferică este ridicată țesuturile infectate putrezesc.
Pe pețioluri și tulpini atacul realizat de Phytophthora infetans se
manifestă la început sub forma unor pete mici, ovale sau neregulate care se
pot extinde până la cuprinderea totală a pețiolurilor și a tulpinii (foto 113).

Foto 113. Phytophthora infestans

Petioluri și tulpina cu tesuturile brunificate

Țesuturile din dreptul petelor au culoare brună sau brun-negricioasă, se

necrozează și tulpina de la locul infecției până la partea extremă se brunifică
sau se necrozează și tulpina se poate îndoi sau chiar rupe. În condiții de umidi-
tate și temperatură corespunzătoare evoluției patogenului țesuturile putrezesc.

103
 De regulă atacul se produce la locul de prindere al frunzelor pe tul-
pină unde fructificațiile oomicetei găsesc cele mai bune condiții pentru ger-
minare și infecție (loc mai umed, mai umbrit, mai răcoros).
Mai pot fi infectate inflorescențele. Pe caliciu și pedunculii florali
apar pete brun-deschis sau de culoare brun-închis. Bobocii atacați nu se mai
deschid și cad de timpuriu. Inflorescențele atacate prezintă pe sepalele flori-
lor și e pedunculul acestora, zone brune care se extind și determină uscarea
acestora limitând mult fructificarea.
O formă de atac periculoasă este și cea de pe fructe. Acestea pot fi in-
fectate în toate fazele de creștere și dezvoltare. Când atacul se produce pe fruc-
tele mici acestea se brunifică și cad. Pe fructele verzi de mărimi diferite și pe
cele roșii simptomele diferă în funcție de cultivar (soi sau hibrid) (foto 114).

Foto 114. Phytophthora infestans

Atac pe fructe

Tomatele verzi devin tari, aspre, iar cele coapte au pete brune-
deschise, pe suprafața cărora apar zone concentrice (foto 115).
Petele de pe fructele coapte sunt, de regulă, netede, de culoare brun-
deschis și zonate concentric. Pe fructele care cad la baza solului ciuperca
sporulează abundent (foto 116).

Foto 115. Phytophthora infestans

Pete concentrice pe fructele de tomate verzi

Foto 116. Phytophthora infestans

Pete concentrice pe fructele de tomate coapte

Au fost descrise mai multe forme de manifestare a atacului patogenului

Phytophthora infestans pe fruct dintre care cele mai reprezentative sunt:

104
 -formă de atac obișnuit-fructele se brunifică, devintari, iar suprafața
lor apare denivelată;
-formă de brunificare închisă sau deschisă;
-formă concentrică-brunificarea fructelor apare în zona concentrică
de culoare brun-închis, alternând cu zone brun mai deschis.
În cazul fructelor verzi zonele brun închis sunt mai adâncite, iar pe
fructele roșii aceste zone pot avea aspect strălucitor.
-mai pot fi observate forma de atac moale și forma de atac rugoasă.
Patogenul este Phytophthora infestans (Mont.) de Bary încadrat în
fam. Pythiaceae, ord. Pythiales, clasa Oomycetes, încr. Oomycota, regnul
Chromysta.
Are un miceliu de tip sifonoplast care se dezvoltă printre celulele țe-
suturilor parazitate. Filamentele miceliene sunt subțiri, ramificate, neseptate
și hialine, pe ele fructificând sporangioforii și zoosporangii (fructificațiile
asexuate ale oomicetei). Sporangioforii ies prin osteolul stomatelor pe partea
inferioară a foliolelor, sunt ramificați monopodial altern și pot fi izolați sau
grupați în mănunchiuri. Lungimea și grosimea lor prezintă dimensiuni de la
140,3-446,5 x 5,75-9,20µm. Media lungimii este de 249,76 ±8,16 µm, iar
media grosimii este de 7,28±0,15 µm. La capătul ramificațiilor cu creșteri
nedeterminate se formează zoosporangi caduci, ovali cu un model caracte-
ristic pe suprafață vizibil în microscopia electronică.
Dimensiunile zoosporangilor pot fi cuprinse între 9,4-40,5x 14,1-
26,2 µm. În interiorul zoosporangilor se formează 8 sau 4 zoospori reni-
formi și biflagelați.
Germinația zoosporangilor se realizează în intervalul de temperatură
4-24 C. Germinația cea mai bună se realizează la 14oC după 3 ore.
o

Cercul plantelor gazdă fiind reprezentat de tomate și cartof, transmi-

terea ciupercii de la un an la altul este asigurată de către tuberculii infectați,
atât cei existenți în materialul de plantat cât și prin intermediul celor mici,
infectați și care rămân pe și în sol după recoltare (Jones și colab., 1991). De
la o plantă infectată rezultată din tuberculii infectați, după apariția petelor
de brunificare și respectiv a fructificațiilor pe dosul folilolelor, răspândirea
se poate face prin intermediul zoosporilor din zoosporangi cu ajutorul vântu-
lui care poate purta aceste fructificații la distanțe mari de circa 11 km/zi în
câmp deschis și chiar la distanțe mai mari.
În fermele legumicole trebuie să se asigure o izolare în spațiu între
solele cultivate cu cartof și cele cultivate cu tomate. În cazul serelor și sola-
riilor se va menține o temperatură cât mai constantă de aproximativ 20oC
pentru a se evita condensul și se va face o aerisire corespunzătoare pentru a
nu permite persistența picăturilor de apă pe plante. Încă de la primele simp-
tome observate pe frunze sau fructe se va face o lucrare de îndepărtare a
acestor organe afectate și scoaterea lor în saci de polietilenă pentru a nu
permite apariția fructificațiilor și apoi răspândirea lor în arealul culturii și a
provoca noi infecții secundare.
Produse avizate pentru mana tomatelor: Bouillie bordelaise (sulfat de
cupru neutralizat+Cu2+-0,75%-1%) (7,5-10 kg/ha); Super Champ Fl-3 l/ha-
0,3%; Dithane 75 WG (conținut în EBDC Zn/Mn 75%) 2-2,5 kg/ha (t.p. 21
z); Dithane M 45 (mancozeb 80%) 2-2,5 kg/ha (t.p. 21 z); Bravo 500 SC
(clorotalonil)-1,5-2,0 l/ha; Bravo 75 WP (clorotalonil)-2 kg/ha (t.p. 21 z);
Acobat MZ 90/600 WP (dimetomorf+ mancozeb)-2 kg/haEquation Pro (ci-
moxanil +famoxadon)-0,4 kg/ha; Melody Duo 66,8 WP-3kg/ha, Ridomil
Gold MZ 68 WP (mefenoxam 4%+mancozeb 64%)-0,25%)-2,5 kg/ha în

105
perioada de creștere maximă a frunzelor; Ridomil Gold Plus 42,5 WP (me-
fenoxam 2,5% + 40% Cu2+)-0,3%-(3kg/ha în perioada de creștere maximă a
frunzelor); Shavit F 71,5 WP (folpet+diamenol)-2 kg/ha, etc.
În vederea evitării apariției de rase rezistente la fungicide se reco-
mandă alternarea fungicidelor așa fel încât să nu se realizeze două trata-
mente succesive cu fungicide având substanțe active din aceeași grupă.
În sere și solarii se recomandă irigarea prin picurare pentru a nu
se diminua efectul tratamentelor și a nu crea condiții optime pentru noi
infecții secundare.

3.4.4. Mana viței-de-vie Plasmopara viticola (B et C) Berl et de Tony

Este considerat patogenul cu impactul cel mai reprezentativ asupra
plantațiilor de viță-de-vie reușind să realizeze influențe directe atât asupra
pierderilor de recoltă care sunt foarte diferite de la un an la altul, de la câte-
va procente până la aproape compromiterea totală a recoltei în anumiți ani
(ex. 1991) și influență directă asupra calității vinului. Pierderile citate în
literatura de specialitate de diverși autori sunt de la 10-80% (McNally și
colab.1985, Boller și colab.,1989, Boller și Candolfi 1990; Candolfi 1991,
Candolfi și colab.,1993, Linder și Jermini 2001, Martinson și colab. 1997).
Simptome. În majoritatea tratatelor de fitopatologie editate se menționează
următoarele simptome care pot să apară diferențiat pe toate organele verzi
ale plantelor de viță-de-vie respectiv pe frunze, pe lăstari ierbacei, pe cârcei,
pe inflorecențe, pe ciorchini și pe boabe.
Atacul oomicetei Plasmopara viticola determină pe frunze patru
tipuri de simptome caracteristice, dar și diferite.
1. Pete de decolorare sau pete de îngălbenire pe fața superioară a
frunzelor cu transparență uleioasă mai ales când frunzele sunt
privite în lumina solară de dimensiuni cuprinse de la 0,5 la 2 cm
cu marginea difuză. Aceste pete apar pe frunze după ce acestea
au depășit 10-25 cm2 și până ce ajung la maturitate când rezistența
lor crește (foto 117).

Foto 117. Plasmopara viticola

pete de îngălbenire pe partea superioara a frunzelor

2. Apariția unui puf alb sau a unei eflorescențe albe pe dosul

frunzelor în dreptul petelor în condiții favorabile de umiditate și temperatură
acestea reprezentând fructificațiile asexuate ale patogenului respectiv spo-
rangioforii și zoosporangii (foto 118).

106
 3. Necroza, brunificarea sau arsura frunzelor care apare după
circa două săptămâni datorită parazitării țesuturilor de către patogen, datori-
tă consumului de către acesta a asimilatelor și a apei toate fiind folosite pen-
tru creștere, dezvoltare și fructificare, iar țesutul parazitat moare. Frunzele
cu suprafață foliară mare afectate de arsură se desprind de pe lăstar, iar aceș-
tia nu mai beneficiază de translocarea substanțelor de rezervă, nu se coc,
rămân verzi și degeră peste iarnă (foto 119).

Foto 118. Plasmopara viticola

puf alb pe dosul frunzelor în dreptul petelor

Foto 119. Plasmopara viticola

brunificarea țesuturilor frunzelor afectate de patogen

4. Frunze cu pete mici colțuroase brune în mozaic simptomul ca-

racteristic ce apare prin luna august când pe frunzele mature apar pete mici de
brunificare, colțuroase de 1-2-3 mm dimensiune în care patogenul începe să
diferențieze gametangiile (oogonul și anteridia) din copularea cărora rezultă
oosporii (forma sexuată, dar și de rezistență a patogenului) (foto 120).

Foto 120. Plasmopara viticola

pete mici de brunificare colturoase pe frunze

Atacul oomicetei pe lăstarii ierbacei și pe cârcei determină apariția

unor pete de brunificare care în perioadele umede se pot acoperi și ele cu
fructificații asexuate (sporangiofori și zoosporangi), dar nu întotdeauna.
107
 Pe lăstarii mai lignificați atacul determină apariția unor pete alungite
brune-violacei dispuse pe internoduri sau în preajma nodurilor.
Coardele atacate nu se maturează normal, iar amidonul acumulat în
celule este în cantitate mai mică decât în celulele normale.
Atacul patogenului pe inflorescențe este deosebit de periculos deoa-
rece infecția se poate realiza prin pedunculul inflorescențelor sau prin flori.
Rezultatul-inflorescențele sunt distruse în întregime, adică 100% (foto 121).

Foto 121. Plasmopara viticola

atac pe inflorescente

Atacul patogenului pe ciorchini are loc sub două forme:

-putregai cenușiu când bobițele de struguri de la formare până la
dimensiunea de 3 mm sunt atacate, stomatele sunt deschise și miceliul pato-
genului poate ocupa toate țesuturile, fructificațiile asexuate (sporangiofori și
zoosporangi) ieșind în afară prin osteolul stomatelor și determinând brunifi-
carea și distrugerea ciorchinelui în proporție de 100% (foto 122).
-putregai brun care apare ca urmare a atacului oomicetei pe boabele
de struguri care au depășit dimensiunea de 3 mm și până când acestea ating
2/3 din dimensiunea bobului specifică soiului de viță-de-vie (foto 123).

Foto 122. Plasmopara viticola

atac pe bobitele de strugure în formare

108
 Foto 123. Plasmopara viticola
atac pe boabele de struguri care au depășit dimensiunea de 3 mm

În această fenofază stomatele sunt închise, patogenul este sechestrat

în interiorul bobului, el consumând apa și substanțele nutritive motiv pentru
care boabele se brunifică, se deshidratează, se zbârcesc și putrezesc. Pierde-
rea este mai mică decât în cazul putregaiului cenușiu deoarece sunt destule
boabe care scapă de atac. Când sunt recoltați strugurii afectați de putregaiul
brun, boabele rămase sănătoase se scutură la baza butucului ele având pe-
dunculul afectat de oomicetă.
Patogenul care produce mana viței-de-vie este oomiceta Plasmopara
viticola care este încadrată în regnul Chromista, încr. Oomycota, clasa
Oomycetes, ord. Peronosporales, fam. Peronosporaceae, genul Plasmopara.
Miceliul patogenului este de tip sifonoplast care se dezvoltă interce-
lular și trimite haustori sferici sau piriformi în celulele țesutului infectat. Din
aceste celule prin presiune osmotică sunt preluate substanțele nutritive gata
elaborate în celule cu care oomiceta se hrănește. Prin osteolul stomatelor
sunt trimiși în afară sporangiofori grupați în mănunchiuri pe care de ste-
rigme se prind zoosporangi cu zoospori.
Sporangioforii sunt ramificați în treimea superioară monopodial al-
tern realizând 5-6 ramuri prinse aproape perpendicular, ultimile terminații
fiind ascuțite și purtând denumirea de sterigme. Numărul acestor sterigme
este în general de 3 grupate în formă de cruce, dar pot fi și terminații cu 2
sterigme sau chiar cu 4 sterigme. De vârful sterigmelor se prind zoosporangi
caduci de 14-30x10-18 µm În interiorul zoosporangilor se pot forma obișnu-
it 8 zoospori uneori chiar 4 zoospori reniformi și biflagelați de 6-8x4,5µm.
Dimensiunea sporangioforilor poate fi de la 300 la 1200 µm.
În condiții favorabile de umiditate și temperatură (U% 95-100% și
T C= 18-24oC) timpul de formare al fructificațiilor este de 6-10 ore.
o

Perioada de incubație a oomicetei este de 3,8-4 zile în condiții optime

(U% 95-100% și ToC= 18-24oC) și de 14-15 zile în condiții mai puțin favora-
bile (temperaturi mai ridicate sau mai scăzute și umiditate mai scăzută).
Ciclul evolutiv. Sursa de infecție de la un an la altul este asigurată
de oosporii oomicetei care se regăsesc în frunzele cu pete în mozaic căzute
la baza butucului în toamna anului precedent.
Frunzele cu oospori putrezesc, iar primăvara când temperatura depă-
șește 10-12oC și umiditatea este în exces, oosporii germinează, formează un
promiceliu în vârful căruia apare un sporange. În interiorul lui se află 16
zoospori reniformi și biflagelați. Ulterior membrana sporangelui crapă și
zoosporii sunt eliberați în excesul de apă de la baza butucului. Aceștia înoa-
109
tă în apa de la baza butucului până când plescăiala unei ploi repezi sau to-
rențiale împroșcă zoosporii pe frunzele bazale situate la baza butucului.
Zoosporii ajunși în contact cu frunzele își resorb flagelii adică se
închistează, germinează și emit un filament de infecție care pătrunde prin
stomate producând infecții primare.
După perioada de incubație apar primele pete uleioase sau altfel de-
numite undelemnii, iar pe dosul frunzelor primele fructificații asexuate repre-
zentate de sporangiofori și zoosporangi. La rândul lor zoosporangii formați
eliberează cei 8 sau rar cei 4 zoospori reniformi și biflagelați care la rândul
lor asigură noi infecții secundare pe alte frunze, inflorescențe, ciorchini, lăs-
tari, boabe producând inclusiv putregaiul cenușiu sau/și putregaiul brun.
Ciclul se încheie spre toamnă când în frunzele cu pete în mozaic
oomiceta diferențiază gametangiile-anteridiile și oogoanele-din unirea cărora
rezultă oosporii.
Aceștia sunt formele de rezistență ale patogenului ei fiind protejați
de patru membrane: endospor, exospor, membrană primară și membrană
secundară și asigură trecerea peste iarnă a oomicetei.
Oosporii sunt totodată și partea de înmulțire sexuată a patogenului
asigurând trecerea de la o generație la alta.

3.4.5. Mana florii-soarelui Plasmopara helianthi Novot. var.

helianthi Novot. (syn. Plasmopara halstedii)
Prima semnalare a manei la floarea-soarelui a fost realizată de către
Halsted în anul 1876 în statul Massachusetts din S.U.A. pe specia Eupatori-
um purpureum L. (Leppik, 1966, Novotel'nova, 1966, Virányi, 1984).
În țara noastră primele focare au fost observate în anul 1946. În anul
1956 Rădulescu semnalează mana florii- soarelui în împrejurimile Clujului.
În anul 1965 Cristina Raicu și V. Baniță arătau că mana florii-
soarelui era răspândită în sudul și sud-estul României, iar pagubele în anu-
mite culturi de floarea-soarelui se ridicau la circa 60% și chiar mai mult.
În alte zone în perioada anilor 1970-1973, ani foarte ploioși în anu-
mite zone s-a ajuns la pierderi de 80-95% motiv pentru care s-a pus sub
semnul întrebării dacă floarea-sorelui se mai poate cultiva sau nu (Sackston,
1981, Gulya și colab., 1991).
Importante în evoluția bolii sunt formele de manifestare sau tipurile de
simptome ale patogenului Plasmopara helianthi, modul și evoluția infecției,
condițiile de mediu care o favorizează, perioada de incubație a patogenului,
ciclul evolutiv al acestuia și modul de transmitere (Virányi și Oros, 1990).
Simptome. În funcție de sursa de infecție a patogenului Plasmopara
helianthi contaminarea și infecția plantelor de floarea-soarelui poate avea
loc pe parcursul întregii perioade de vegetație a culturii începând chiar cu
faza de germinare-răsărire.
În funcție de momentul realizării infecției și de modul în care evolu-
ează procesul infecțios de-a lungul timpului au fost descrise cinci forme de
manifestare ale bolii.
1. Infecția se produce în fenofaza de germinare-răsărire a plăntuțelor
Se constată că sub acțiunea ciupercii ritmul de creștere al plăntuțelor
încetinește considerabil, tulpinile rămân subțiri, frunzele nu mai cresc, ră-
mân mici, au formă alungită și îngustată.
Plantele se brunifică și se necrozează la 15-25 cm înălțime și mor (se
vestejesc, se usucă) (foto 124).

110
 Foto 124. Plasmopara halstedii
Plante de floarea soarelui raman mici, subtiri

2. Plantele de floarea-soarelui pot fi infectate în faza de 1-2 etaje

de frunze adevărate.
Miceliul ciupercii reușește să cuprindă majoritatea organelor vegeta-
tive. Internodiile sunt foarte scurte, frunzele se îngălbenesc aproape în totali-
tate și pe partea lor inferioară apare o abundență de fructificații asexuate
prezente sub forma unui gazon care acoperă aproape în întregime suprafața
inferioară a frunzelor. Înălțimea plantelor este redusă și plantele capătă as-
pect de „varză” (foto 125). Formează capitul mic și lipsit de semințe.

Foto 125. Plasmopara halstedii

fructificații asexuate pe partea inferioara a frunzelor

O contribuție importantă la realizarea infecțiilor din fenofaza de ger-

minare-răsărire și fenofaza de 1-2 etaje de frunze adevărate revine oosporilor din
sol, practic forma de rezistență și perpetuare a ciupercii Plasmopara helianthi.
3. Când infecția se produce în fenofaza de 4-5 etaje de frunze plan-
ta manifestă simptome de îmbolnăvire la etajele superioare. Plantele for-
mează capitul, dar el se prinde pe tulpină aproape în poziție perpendiculară,
iar pe frunze apar pete de decolorare (foto 126).

Foto 126. Plasmopara halstedii

Plante de floarea soarelui cu capitulul perpendicular pe tulpina

111
 Miceliul se răspândește în interiorul țesuturilor, el având proprietatea de
chemotactism, adică ocupând vârfurile de creștere și blocându-le creșterea.
Treptat miceliul poate ajunge la frunzele din vârful plantelor. El
poate traversa planta, dar nu este obligatoriu să cuprindă toate frunzele.
Această formă de manifestare poate să provină dintr-o infecție primară rea-
lizată de zoosporii proveniți din oospori sau secundară din zoospori formați
în zoosporangi pe sporangiofori.
4. Planta nu se deosebește de cea sănătoasă. Evidențierea miceliu-
lui patogenului în tulpină se poate face prin examinare microscopică. Se
întâmplă de cele mai multe ori ca miceliul să nu difuzeze în frunze. Condi-
țiile climatice au cea mai mare importanță ele favorizând o creștere foarte
rapidă a plantei în timp ce miceliul ciupercii are o creștere și o dezvoltare
mai lentă, dar el urmărește întotdeauna vârful vegetativ al plantei.
Miceliul poate ajunge și în semințe, iar punerea în evidență a miceli-
ului din semințe se face prin secționarea acestora transversal la jumătatea
înălțimii și colorarea miezului cu albastru de metilen.
Miezul semințelor de floarea-soarelui după clătire cu apă rămâne alb
dacă miezul este sănătos și se colorează pe porțiunile ocupate de miceliul
ciupercii în albastru la cele infectate. De regulă se face frecvența semințelor
infectate la 100 de semințe analizate.
5. Infecțiile localizate sunt realizate de zoospori pe frunze și deter-
mină apariția unor pete circulare, mai puțin circulare sau colțuroase de di-
mensiuni de 2 cm care reduc suprafața fotosintetic activă, dar nu produc
pierderi însemnate cantitativ.
Patogenul este Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi Novot.
încadrat sistematic ca și specia Plasmopara viticola. Din punct de vedere
microscopic fructificațiile asexuate cât și cele sexuate sunt foarte asemănă-
toare cu cele descrise la Plasmopara viticola.
Transmiterea ciupercii se realizează prin zoosporii ciupercii sau prin
oospori.
Perioada de incubație a ciupercii depinde de temperatură și ea poate
fi de 5 zile la 20-24oC, de 7 zile la 18-20oC și de 9 zile la 12-14oC.

3.4.6. Mana cucurbitaceelor Pseudoperonospora cubensis (Berk.

et Curt.) Rostov
Cercul de plante gazdă pe care se manifestă mana cucurbitaceelor
este reprezentat de castraveți, pepeni galbeni, dovleci, dovlecei.
A fost identificată și semnalată în diverse țări din Europa, America
de Nord, Asia, Africa (Thomas 1996; Dick 2001; Göker și colab., 2007;
Voglmayr, 2008, Slusarenko și Schlaich, 2003; Holub, 2008). În România
boala a fost semnalată de prof. Tr. Săvulescu în 1928.
Boala este favorizată de anii cu condiții de precipitații abundente,
umiditate relativă a aerului ridicată, temperaturi moderate când poate deter-
mina pagube semnificative ce pot conduce la afectarea parțială sau totală a
plantelor infectate putându-se ajunge chiar la distrugerea totală a plantelor în
special a celor de castraveți.
Atacul patogenului poate fi deosebit de grav în special la culturile de
castraveți din câmp, sere sau solarii înființate pentru castraveciori de toamnă.
Simptome
Atacul patogenului Pseudoperonospora cubensis se poate realiza
de-a lungul întregii perioade de vegetație, dar mai ales pe frunzele tinere
care sunt mai sensibile și mai predispuse la atac.

112
 Pe frunze, pe fața lor superioară în urma atacului apar pete de îngăl-
benire de dimensiuni diferite de la câțiva milimetri la 25 mm și de formă
colțuroasă (foto 127). Când ajung către dimensiunea maximă culoarea lor
galbenă limonie contrastează cu verdele normal al frunzelor.

Foto 127. Pseudoperonospora cubensis

Pete de îngălbenire de formă colțuroasă

Datorită parazitismului realizat de patogen la nivelul țesuturilor cu-

prinse (respectiv a consumului de substanțe nutritive gata elaborate și a
apei) acestea se brunifică și se necrozează (foto 128).

Foto 128. Pseudoperonospora cubensis

țesut brunificat și necrozat

Pe dosul frunzelor în dreptul petelor, oomiceta fructifică asexuat

sporangiofori și zoosporangi care apar sub forma unui puf sau a unui gazon
cenușiu sau cenușiu-violaceu (foto 129).

Foto 129. Pseudoperonospora cubensis

țesut brunificat și necrozat

Când condițiile de mediu sunt foarte favorabile numărul petelor poa-

te fi de la 10 și poate ajunge la 200 pe o frunză afectând cea mai mare parte
a suprafeței fotosintetic active a frunzelor ducând în final la uscarea țesuturi-
lor. Porțiunile de țesut brunificate și uscate devin sfărâmicioase, iar frunzele
puternic atacate cad.
113
 Vrejii astfel desfrunziți și lipsiți de sursa de hrană produsă de frunze
se vestejesc, împreună cu florile de pe ei care nu mai formează fructe și în
felul acesta producția scade considerabil.
Castraveții formați pe plantele puternic atacate rămân mici, deshidra-
tați nu mai ajung la maturitate din cauza lipsei de substanțe nutritive și au
gust amărui.
Boala apare și produce pierderi mari la cultura de primăvară-vară în
ani cu precipitații abundente sau când frecvența ploilor cu soare este mare
atât în câmp cât și în solarii sau sere.
Pierderi mari apar la culturile de toamnă în câmp, sere și solarii mai
ales când este favorizată formarea picăturilor de rouă și temperatura este
cuprinsă între 16-24oC.
Patogenul este oomiceta Pseudoperonospora cubensis (Berk. et
Curt.) Rostov încadrată sistematic în regnul Chromis-ta, încr. Oomycota,
clasa Oomycetes, ord. Peronosporales, fam. Peronosporaceae, genul Pseu-
doperonospora.
Miceliul oomicetei se dezvoltă intercelular și trimite în afară prin
stomate pe dosul frunzelor în dreptul petelor de îngălbenire mănunchiuri de
sporangiofori gălbui hialini, ramificați dicotomic în treimea superioară, de
90-310x4-8 µm.
Terminațiile ramificațiilor sunt reprezentate de 2 sterigme inegale,
ascuțite de care se prind zoosporangi de culoare brună care contrastează cu
culoarea sporangioforilor.
Dimensiunile zoosporangilor sunt de 16-28x10-20µm. Diferențierea
zoosporangilor se realizează în timpul nopții, iar maturarea lor se produce
după 12-14 zile. Zoosporangii pot fi diseminați de curenții de aer sau de
vânt, de vibrațiile plantelor din timpul efectuării lucrărilor de îngrijire (polit,
copilit, condus pe sfoară) de plescăiala de ploaie, de către om etc.
Ajunși în picăturile de apă (de ploaie, de rouă, de gutație) înnoată cu
ajutorul flagelilor, se închistează și apoi emit filamentul de infecție care va
pătrunde în interiorul țesutului frunzelor prin stomate realizând noi infecții
(Thomas, 1996).
Perioada de incubație poate fi de 4-5 zile. Spre toamnă oomiceta di-
ferențiază gametangiile (oogon și anteridie) din unirea cărora se vor forma
oosporii sferici gălbui-brunii cu dimensiuni de 36-43,5 µm în diametru. Ei
reprezintă partea sexuată și forma de rezistență a oomicetei până în primăva-
ra anului următor.
După maturarea și germinarea oosporilor în primăvară sunt eliberați
zoosporii care vor asigura infecțiile primare. Uneori, zoosporangii rezistă pe
resturile vegetale ale culturilor de castraveți din sere și solarii apoi sunt ve-
hiculați cu ajutorul vântului. Literatura de specialitate arată că zoosporangii
pot supraviețui în anumite condiții chiar până la 40oC.

3.4.7. Mana cepei Peronospora destructor (Berk.) Casp

Este un patogen periculos pentru toate tipurile de culturi de ceapă res-
pectiv pentru cultura de ceapă pentru bulbi, pentru cultura de ceapă pentru se-
miceri (obținerea seminței negre de ceapă) și pentru cultura de producere de
arpagic. Cercul de plante gazda este: usturoiul, prazul, salata și ceapa de iarnă.
Patogenul provoacă defolierea cepei, dezvoltarea bulbului, germinația
semințelor și poate influenta negativ pretabilitatea cepei la depozitare, pierderile
de producție putând ajunge chiar la 75% (Stuart și Newhall, 1935, Glushchen-
ko, 1980, Brewster, 1994, Sugha și colab., 1996, Wakeham, 2015)

114
 Simptome. Atacul speciei Peronospora destructor în cazul culturii
de ceapă pentru bulbi se realizează pe frunzele fistuloase în perioadele mai
umede când umiditatea se menține pe frunze și apr pete de decolorare oval-
eliptic alungite de 2-3 cm la început în treimea superioară a frunzelor, apoi
ele se extind și pot cuprinde între 30-70% din frunză, uneori chiar frunza în
întregime.
Dacă sunt condiții prielnice de evoluție pentru patogen respectiv
umiditate în exces și temperaturi moderate (sunt necesare temperaturi sub
22o C și umiditate pe frunze de cel puțin 3 ore), pe suprafața petelor se dez-
voltă fructificațiile asexuate reprezentate de sporangiofori și sporangi sub
forma unui puf sau gazon catifelat de culoare cenușiu-violacee (Palti, 1989,
Koike și colab., 2007) (foto 130).

Foto 130. Pseudoperonospora destructor

Fructificații asexuate reprezentate de sporangiofori și sporangi
sub forma unui puf

Sub acțiunea parazitară a patogenului frunzele se înmoaie devin flas-

ce, își îndoaie partea superioară în jos devenind atârnânde, se albesc deve-
nind cenușii și se usucă (foto 131).
De la frunze miceliul ciupercii trece la catafilele bulbului pe care le
infectează și unul sau mai multe straturi de catafile se îngălbenesc, se în-
moaie și capătă o consistență care ne permite să îndepărtăm straturile res-
pective, iar inima bulbului să rămână neafectată.
Catafilele bulbilor infectați pot putrezi parțial sau total sau bulbii pot
putrezi atât în câmp cât și în spațiile în care sunt depozitați.

Foto 131. Pseudoperonospora destructor

Frunze de ceapa alb-cenușii, atârnând

Patogenul poate ataca și culturile de seminceri de ceapă afectând în

principal tijele florale pe care apar pete de decolorare apoi de brunificare cu
fructificațiile asexuate de culoare violacee.
Pe măsură ce parazitarea se accentuează se constată că tijele florale
se frâng, iar semințele fie nu se mai formează, fie sunt mici și cu energie
germinativă slabă.

115
 Pe plantele infectate mai târziu se pot instala și patogeni saprofiți cum
ar fi Stemphylum botryosum Wallr. (sin. Macrosporium parasitium Thüm.
Patogenul este Peronospora destructor (Berk.) Casp. din fam. Pe-
ronosporceae, ord. Peronosporales, clasa Oomycetes, încr. Oomycota, reg-
nul Chromista.
Miceliul se dezvoltă intercelular și trimite în afară sporangiofori ra-
mificați dicotomic, terminațiile finale fiind două sterigme inegale arcuite și
ascuțite de care se prind sporangi ovoizi. La sfârșitul ciclului evolutiv ciu-
perca diferențiază gametangiile și pe resturile vegetale infectate se formează
oosporii ca forme de rezistență.
Perioada de incubație poate fi de 7-15 zile.
Transmiterea patogenului se poate realiza prin semințe infectate, prin
bulbi infectați, prin arpagic infectat sau prin oosporii formați pe resturile
vegetale infectate
Infecțiile primare pot fi realizate de oosporii care germinează și pro-
duc infecții.

3.4.8. Mana salatei Bremia lactucae

Oomiceta Bremia lactucae își poate manifesta atacul la culturile de
salată din câmp, solarii și sere atât la salata pentru frunze cât și la salata pen-
tru mugure vegetativ sau căpățână.
Simptome. Frunzele plantelor de salată (fie ea salată de frunze, fie
salată pentru mugure vegetativ sau căpățână) pot fi contaminate de sporangii
oomicetei și în condiții prielnice de umiditate ridicată și temperaturi mode-
rate, în condițiile persistenței picăturilor de apă pe frunze sau a apei de guta-
ție se produce infecția.
În urma realizării infecției pe frunze încep să apară pete de decolora-
re sau de îngălbenire estinse în spațiile dintre nervuri (foto 132).
Petele nu au nici forme nici dimensiuni bine delimitate și în scurt
timp începe procesul de brunificare a țesuturilor afectate.

Foto 132. Bremia lactucae

debutul infecției, pete de decolorare între nervuri

Corespunzător petelor hipofil apare o fructificație de culoare albă ca

un puf sau ca un gazon care reprezintă sporangioforii și sporangii oomicetei
(foto 133).

116
 Foto 133. Bremia lactucae
fructificație albp de sporangiofori și sporangii

Sporangioforii ies prin osteolul stomatelor, sunt ramificați dicotomic,

iar părțile terminale ale ramificațiilor prezintă trei până la cinci sterigme ascuți-
te la vârf, grupate în formă de cupă sau de coroană (foto 134). De fiecare ste-
rigmă se prinde câte un sporange sferic sau aproape sferic (foto 135).
Patogenul este Bremia lactucae din fam. Peronosporceae, ord. Pe-
ronoporales, clasa Oomycetes, încr. Oomycota, regnul Chromista.
Procesul de sexualitate este o heterogametangiogamie și din unirea
anteridiei cu oogonul rezultă oosporul ca formă de înmulțire sexuată, dar și
ca formă de rezistență.

Foto 134. Bremia lactucae

Sporangiofori cu ramificații care prezinta 3-5 sterigme în formă de coroană

Foto 135. Bremia lactucae

Sporangi prinși de sterigme

117
 3.5. Caracterele generale ale ciupercilor din
Clasa Chytridiomycetes

Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulare ale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Chytridi-
omycetes.
-Recunoașterea microscopică a formelor de înmulțire asexuată și a
tipului de reproducere la Chytridiomycetes și unde este cazul prezentarea
ciclului evolutiv.
Ciupercile din această clasă sunt specii parazite, neoperculate care au
ca aparat vegetativ gimnoplastul parazit intracelular.
Înmulțirea asexuată se realizează prin zoospori uniflagelați, piri-
formi, care se formează în zoosporangi, cu care se afla asociati în sorospo-
rangi (7-9).
Inmultirea sexuata se realizează ca urmare a izogametangiogamiei.
Zoosporii (izogameti +/-) care sunt unicelulari, halpoizi, cu aceeași morfo-
logie, fuzionează cate doi și formează un zigozoospor biflagelat diploid. Pe
parcursul ciclului biologic în cazul ciupercilor din aceasta clasa, se întâlnesc
atât zoosporangi de vara, cat și akinetosporangi (a=fără, kinesis = miscare,
spora=samanta, spor) care sunt sporangi durabili sau zoosporangi de iarna.
Din Clasa Chytridiomycetes face parte și familia Synchytriaceae ca-
re încadrează mai multe genuri, cel mai important fiind genul Synchytrium,
cu specii de ciuperci parazite care afectează frunzele, tulpinile aeriene și
tuberculii (pe care produc tumori). Dintre aceste specii cea mai importanta
este Synchytrium endobioticum, patogen de caracntina, care produce Raia
neagra, cancerul, racul sau buba neagra a cartofului.

MATERIALE NECESARE
-Plante presate aparținând la diverse specii și cu simptome de mană;
-Lame de microscop;
-Lamele de microscop;
-Ac spatulat;
-Vas Petri;
-Apă distilată sau lactofenol;
-Planșa cu tipurile de sporangiofori și sporangi la Oomycetes;
-Imagini cu simptomele și funcțiile ciupercilor Oomycetes;
-Planșe color;
-Prezentări video.

3.5.1. Râia neagră, buba neagră sau cancerul cartofului Synchytrium

endobioticum (Schilb) Perc.

Ciuperca Synchytrium endobioticum (Schilb) Perc. atacă în princi-

pal cartoful, dar se mai poate instala și pe alte plante solanacee cum ar fi
tomatele, măselarița, mătrăguna, zârna, lăsciorul.
Râia neagră este o boală de carantină fitosanitară și este monitorizată
în România de către unitățile fitosanitare pe tot teritoriul țării în conformita-
te cu HG 563/2007.
Boala apare în majoritatea tarilor UE, în Asia, Africa, America de
Sud (Percival, 1910, Keller, 1968, Noble și Glynne, 1970, Langerfeld, 1984,
Stachewicz, 1989).

118
 Simptome. Atacul ciupercii Synchytrium endobioti-cum (Schilb)
Perc. se realizează la nivelul tuberculilor care sunt cei mai expuși, dar și pe
frunzele care vin în contact cu solul, baza tulpinii și pe stoloni. O caracteris-
tică importantă este faptul că sistemul radicular nu este afectat motiv pentru
care de-a lungul perioadei de vegetație este foarte greu de a se diferenția
plantele atacate de cele sănătoase. Plantele infectate încep să prezinte tumori
sau excrescențe albe mici cu aspect buretos pe organele cu infecții (foto
136). Apoi tumorile cresc în dimensiuni în special cele de pe tuberculi care
pot ajunge de la dimensiunea unui bob de mazăre până la 1/3, 1/2, 3/4 sau
chiar dimensiunea unui tubercul întreg. Culoarea excrescențelor se modifică
devine brun-negricioasă iar acestea capătă aspect de tumoră. Pe un tubercul
pot să apară una sau mai multe tumori fapt ce determină putrezirea mai ra-
pidă sau mai înceată a tuberculului (foto 137).

Foto 136. Synchytrium endobioticum

tumori sau excrescențe albe mici cu aspect buretos pe tuberculi

Foto 137. Synchytrium endobioticum

tumori brun-negricioase pe tuberculi

Patogenul este Synchytrium endobioticum (Schilb) Perc. fam.

Synchytriaceae, ord. Chytridiales, clasa Chytridiomycetes, încr. Chytridi-
omycota, regnul Fungi.
Ciuperca face parte din categoria paraziților obligați, care nu produ-
ce hife, dar sporangia conține 200-300 zoospori motili. Forma de rezistență
a ciupercii se regăsește în interiorul tumorilor și este reprezentată de așa
numiții akinetosporangi. Ei pot fi puși în evidență din punct de vedere mi-
croscopic fie prin secțiuni efectuate prin tumori, fie prin macerarea acestora.
Akinetosporangii au dimensiuni de 50-70 µm și prezintă trei membrane care
protejează aceste fructificații respectiv endosporul sau intina, exosporul sau
exina și episporul.

119
 Ciclul evolutiv
Akinetosporangii sunt forma de rezistență a ciupercii și ei pot rezista
în sol între 3 și 9 ani atât datorită celor trei membrane cât și datorită conținu-
tului redus de apă al protoplasmei (foto 138).

Foto 138. Synchytrium endobioticum

akinetosporange

Primăvara după o perioadă de maturare a akinetosporangilor de circa 70 de

zile, când temperatura este în creștere spre 11-12oC și apa este în exces ei
germinează și eliberează 200-300 de zoospori care se deplasează cu ajutorul
flagelului prin apa care trebuie să fie în exces până ce ajunge în contact cu
tuberculul. Aici își resoarbe flagelul pătrunde în interiorul celulei îi consumă
conținutul și se transformă într-o amoebă sau într-un corp amiboid. Celulele
aflate de jur împrejur încep să se dividă haotic și se formează rozeta de celu-
le (foto 139).

Foto 139. Synchytrium endobioticum

Rozeta de celule formata în jurul corpului amiboid

Corpul amiboid crește în dimensiuni, se acoperă de o membrană și se

transformă în prosor (în traducere pro=înainte, sor=grup, reuniune, asocie-
re). Apoi membrana prosorului se rupe la o margine și nucleul cu proto-
plasma formează un sac exterior în care nucleul începe să se dividă de 32-64
ori, iar protoplasma se divide în 5-7 pungi sau compartimente. Apare astfel
sorul de zoosporangi. Apoi fiecare pungă se individualizează și rezultă 5 sau
7 zoosporangi. În interiorul fiecărui zoosporange diviziunea continuă până
rezultă 200-300 de nuclei. Are loc apoi învelirea nucleilor în protoplasmă și
se individualizează în zoospori de vară. Prin ruperea membranei zoosporan-
gelui zoosporii sunt puși în libertate și pot realiza noi infecții.
În funcție de evoluția condițiilor de mediu în special a umidității, a
umidității relative a aerului, a temperaturii po avea loc între două și 16 ci-
cluri de evoluție de la zoospor la zoospor.
Absența umidității atât pluviometrice cât și relative influențează ne-

120
gativ capacitatea infecțioasă a ciupercii. Seceta în special poate inhiba mult
posibilitățile de infecție ale ciupercii.
Către toamnă zoosporii capătă funcție sexuală, se transformă în ga-
meți și din unirea a doi gameți în procesul de izogametogamie se formează
zigozoosporul. Apoi se formează prosorul diploid, are loc diviziunea nu-
cleului, formarea sorului de zoosporangi, reducerea cromatică pentru reveni-
rea la faza de n cromosomi și respectiv revenirea la puterea patogenă a ciu-
percii, apoi are loc învelirea în cele trei membrane endospor, exospor și
epispor și rezultă akinetosporangele care este forma de rezistență, dar și
forma sexuată.
Ciclul evolutiv a pornit de la akinetosporange și s-a încheiat prin
formarea akinetosporangelui (foto 140).

Foto 140. Synchytrium endobioticum - Ciclu evolutiv

TEST DE EVALUARE
Ce fel de boală este râia neagră a cartofului şi cum o recunoaşteţi?
Răspuns:
Râia neagră este o boală de carantină fitosanitară şi ea se re-
cunoaşte după tumorile mari de culoare negricioasă cu aspect buretos, de
dimensiuni comparabile cu 1/3, 1/2 sau chiar dimensiunea unui tubercul
întreg, tumori pe care le produce pe tuberculi în special, dar şi pe baza tul-
pinii, stoloni şi pe frunzele care vin în contact cu solul.
În tumori se formează akinetosporangii ciupercii de 50-70
mµ dimensiune, înconjuraţi în cele trei membrane: endospor, exospor şi
epispor şi cu circa 200 de nuclei în interior

Ce fel de boală este hernia rădăcinilor de varză? Dar căderea plăn-

tuţelor? Prezentaţi sumar simptomele şi patogenul sau natura cauzală.

121
 Exerciţii
Exemplu rezolvat
1) Principalele genuri ale clasei Oomycetes sunt?
a) Albugo (Cystopus), Phytophthora, Plasmopara, Peronospora;
b) Phytophthora, Plasmopara, Pperonospora;
c) Albugo, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora, Pseudopero-
nospora;
d) Albugo, Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora, Pse-
udoperonospora
e) Albugo (Cystopus), Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Pero-
nospora, Pseudoperonospora, Sclerospora,Basidiospora, Bremia
Răspuns: e)

De rezolvat
2) Ce tip de fructificaţii se examinează microscopic pentru recu-
noaşterea genurilor şi respectiv a speciilor din Oomycetes?
a) Forma şi dispunerea oosporilor;
b) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi zoosporangilor;
c) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi sporangilor sau a
sporangioforilor şi zoosporangilor
d) Forma şi arhitectura ascelor cu ascospori;
e) Forma şi dispunerea conidioforilor şi coniidiilor sau a picnidiilor
cu picnospori
Răspuns: .......................

Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a herniei rădăcinilor de

varză.
Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a bolii denumită râia
neagră, buba neagră sau cancerul cartofului.
Care sunt caracterele generale ale ciupercilor din clasa Oomycetes?
Cum recunoaşteţi mana cartofului? Descrieţi patogenul şi încadrarea
lui sistematică.
Cum se manifestă mana tomatelor? Dar mana de sol a tomatelor. Ca-
re sunt patogenii cauzatori?
Descrieţi simtomele de manifestare ale manei viţei-de-vie şi patoge-
nul cauzator. Care sunt elementele de recunoaştere microscopică ale ciuper-
cii Plasmopara viticola?
Descrieţi simptomele de manifestare ale manei florii-soarelui şi pre-
zentaţi descrierea microscopică a ciupercii Plasmopara helianthi Novot.
var. helianthi Novot.
Care sunt principalele specii ale genului Peronospora şi ce boli pro-
duc ele? Descrieţi pe scurt principalele mane produse de speciile genului
Peronospora.
Care sunt caracteristicile microscopice de recunoaştere ale ciuperci-
lor din genul Peronospora?
Descrieţi mana salatei şi caracteristicile microscopice ale genului Bremia.

122
 REZUMATUL TEMEI NR. 3
Tema prezintă noţiuni referitoare la micozele plantelor prezentând
diverse sisteme de clasificare ale ciupercilor fitopatogene dar şi caracterele
generale ale diverselor categorii de patogeni. Încadrarea sistematică este
prezentată după Agrios dar şi actualizări după index fungorum. Sunt prezen-
tate tipurile de aparate vegetative întâlnite la ciupercile fitopatogene, forme-
le de înmulţire asexuată, sexuată şi vegetativă. Recunoaşterea genurilor se
face după observarea microscopică a fructificaţiilor asexuate repectiv după
arhitetura sporangioforilor şi forma, culoarea şi structura sporangilor sau a
zosporangilor deoarece ei dau specificitate şi nu după forma oosporilor care
sunt foarte asemănători.
Sunt descrise boli cum ar fi hernia rădăcinilor de varză care este pro-
dusă de ciuperca Plasmodiophora brassicae un patogen specific de sol, boli
produse de ciupercile Oomycetes, boli denumite popular mane şi care pro-
duc simptome caracteristice cum ar fi: apariţia petelor undelemnii cu dimen-
siuni de la 0,5-2 cm pe faţa superioară a frunzelor, apariţia pe dosul frunze-
lor a fructificaţiilor asexuate ale ciupercii reprezentate de sporangiofori şi
sporangi sau zoosporangi sub forma unui puf sau gazon de culoare albă sau
violacee, brunificarea, necroza sau arsura frunzelor. Excepţie fac albumeala
cruciferelor şi căderea plăntuţelor. Sunt descrise principalele genuri din
Oomycetes cum sunt: Albugo sau Cystopus, Pythium, Phytophthora, Plas-
mopara, Pseudoperonospora, Peronospora, Sclerospora şi Bremia. Specii-
le cele mai reprezentative din genurile mai sus menţionate sunt:
Albugo candida sau Cystopus candidus care cauzează albumeala
cruciferelor sau după alţi autori rugina albă a cruciferelor;
Pythium debaryanum cauzează căderea plăntuţelor la legume;
Phytophthora infestans cauzează mana cartofului şi mana
tomatelor;
Phytophthora parasitica cauzează mana de sol a tomatelor;
Plasmopara helianthi var helianthi cauzează mana florii-soarelui;
Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie;
Pseudoperonospora cubensis cauzează mana castraveţilor;
Peronospora tabacina cauzează mana tutunului;
Peronospora destructor cauzează mana cepei;
Peronospora trifolii cauzează mana trifoiului;
Peronospora aestivalis cauzează mana lucernei;
Peronospora brassicae cauzează mana verzei;
Peronospora spinaciae cauzează mana spanacului;
Bremia lactucae cauzează mana salatei.
Încrengătura sau Phylum Chytridiomycota încadrează familia
Synchytriaceae în care este cuprinsă specia Synchytrium endobioticum,
patogen de carantină fitosanitară şi care produce râia neagră, buba neagră
sau canceul cartofului. Ciuperca Synchytrium endobioticum afecteză în
principal tuberculii, pe care produce tumori buretoase brun-negricioase, dar
poate afecta şi stolonii, baza tulpinii şi frunzele care vin în contact cu solul.
Fructificaţiile care asigură rezistenţa în timp şi totodată perpetuarea bolii
sunt akinetosporangii, organe de fructificare de 50-70 µm înveliţi în trei
membrane: endospor, exospor şi epispor. În interior prezintă circa 200-300
de nuclei care vor deveni zoospori.

123
 TEMA NR.4

CARACTERELE GENERALE ALE CIUPERCILOR DIN

ÎNCRENGĂTURA ASCOMYCOTA

Unități de învățare
4.1. Ciupercile din Ord. Taphrinales. Cunoaşterea şi identificarea genurilor
şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse şi a posibilităţilor de preveni-
re şi combatere.
4.2. Ciupercile din Ord. Erysiphales. Cunoaşterea şi identificarea genurilor
şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse şi a posibilităţilor de preveni-
re şi combatere.
4.3. Bolile produse de ciupercile din genurile Mycosphaerella, Pyrenopho-
ra, Venturia, Gibberella, Diaporthe, Polystigma, Gnomonia și posibilităţilor
de prevenire şi combatere.
4.4. Bolile produse de ciupercile din genurile Claviceps, Sclerotinia, Moni-
linia, Botryotinia, Botrytis, Fulvia (Cladosporium), Drechslera (Helmin-
thosporium) și posibilităţilor de prevenire şi combatere.
Obiectivele temei
-Prezentarea diferitelor tipuri de miceliu, fructificaţii asexuate şi sexuate ale
genurilor şi speciilor din Familiile Taphrinaceae și Erysiphaceae, precum și
din genurile Mycosphaerella, Pyrenophora, Venturia, Gibberella, Diaporthe,
Polystigma, Gnomonia, Claviceps, Sclerotinia, Monilinia, Botryotinia, Botrytis,
Fulvia (Cladosporium), Drechslera (Helminthosporium), precum și recunoașterea
lor microscopică.
-Recunoaşterea microscopică a tipurilor de simptome produse de ciupercile
din Familiile Taphrinaceae și Erysiphaceae, precum și din genurile
Mycosphaerella, Pyrenophora, Venturia, Gibberella, Diaporthe, Polystig-
ma, Gnomonia, Claviceps, Sclerotinia, Monilinia, Botryotinia, Botrytis,
Fulvia (Cladosporium), Drechslera (Helminthosporium).
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor
dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate plantelor.

Timpul alocat temei: 9 ore

Bibliografie recomandată:
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii
anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi
combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN
973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor
cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în Taxonomia ciupercilor
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec- 2006 -Atlas de Fitopatologie trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulare ale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din clasele care apar-
țin încrengăturii Ascomycota (7 clase, dintre care sunt acceptate 6:

124
 Ascomycetes, Neolectomycetes, Pneumocystidomycetes,
Saccharomycetes, Schizosaccharomycetes și Taphrinomycetes (Kirk
și colab., 2001).
-Recunoașterea microscopică a formelor de înmulțire asexuată și a
tipului de reproducere la ciupercile din încrengătura Ascomycota și unde
este cazul prezentarea ciclului evolutiv.
Ciupercile din această încrengătura sunt în mare parte saprofite, dar
exista și câteva specii parazite care produc la plante făinări, putregaiuri,
cancere, etc. Această încrengătură cuprinde 7 clase, 56 ordine, 227 de fami-
lii și 32739 de specii (Kirk și colab., 2001) saprofite, simbionte sau parazite,
în general, pe plante.
Aparatul vegetativ al acestor ciuperci este reprezentat de un tal fila-
mentos alcătuit din hife ramificate și septate, excepție făcând drojdiile din
familia Saccharomyceae, care au ca aparat vegetativ un dermatoplast.
In cazul acestor ciuperci exista miceliu primar de lunga durata) și mice-
liu secundar (de scurta durata), cu excepția ciupercilor din ordinul Taphrinales,
la care miceliul secundar este de lunga durata, iar cel primar de scurta durata.
Înmulțirea se realizează pe cale asexuată și sexuată.
Înmulțirea asexuată. Organele de înmulțire asexuată (foto 141)
sunt reprezentate de conidii, care se formează pe miceliul primar (haploid) și
care sunt organe de propagare. Conidiile prezintă o mare diversitate în ceea
ce privește caractere morfologice diferite, în ceea ce privește forma (sferică,
cilindrică, fusiformă, semilunar, piriformă, naviculiformă, muriformă etc.),
dimensiunea (de la câțiva micron la 160 μm) și culoarea (de la gălbui la ver-
de măsliniu, brun, negru) etc., care constituie un criteriu important de identi-
ficare a genurilor și speciilor. Conidiile se pot forma direct pe filamente
miceliene, fiind denumite conidii de înmugurire sau pe conidiofor. Conidio-
forii pot fi izolați sau grupați în coremie, sporodochie, acervul sau picnidie.
Coremia are aspect de coloana, alcătuită din conidiofori grupati în
mănunchiuri strâns legate, fiecare conidiofor avand o conidia în vârf (ex.
Genul Graphium).
Acervulul este format din lagăre subcuticulare sau subepidermice,
având conidiofori scurți așezați pe hife strâns împletite, conidiile fiind puse
în libertate prin ruperea epidermei.
Picnidia are forma globuloasa sau de sac și se formează în interiorul
țesuturilor vegetale parazitate de ciuperca. în interiorul ei se găsesc conidio-
fori scurți, în vârful cărora se afla spori numiți picnospori sau picnoconidii.
în partea superioara picnidia are un orificiu numit osteol sau ostiol prin care
sunt expulzați picnosporii sau picnoconidiile.
Sporodochia are forma unei pernițe și este formată din aglomerarea
hifelor miceliene la suprafața organelor afectate. Pe suprafață lor se afla
conidiofori scurți care poarta conidia singular sau înlănțuite.

Foto 141. Organe de înmulțire asexuată la ciupercile din

încrengătura Ascomycota

125
 Înmulțirea sexuată. Aceasta se realizează prin ascogamie (hetero-
gametangiogamie) și constă în fuzionarea conținutului anteridiei cu al asco-
gonului. La alte specii, nu se mai diferențiază organe sexuale, iar înmulțirea
sexuată se realizează prin somatogamie (unirea filamentelor vegetative).
Produsul înmulțirii sexuate (ascogamiei) este asca (organul sporifer caracte-
ristic) în care, de regulă, se formează 8 ascospori haploizi (foto 142).

Foto 142. Produsul înmulțirii sexuate la ciupercile din încrengătura

Ascomycota – asca cu ascospori

La majoritatea ascomicetelor, ascele se formează în corpuri sporifere

("ascofructe", ascomată), iar la celelalte direct pe miceliu sau pe substrat.
După forma și structura lor, corpurile sporifere sunt de trei tipuri: cleistote-
ciu, periteciu și apoteciu. Ascele prezintă formă și structură diferită. Pe baza
structurii ascelor și a constituției peretelui lor, ascomicetele sunt grupate în
prototunicate (cu peretele ascelor primitiv, nediferențiat) și eutunicate (cu
peretele ascei diferențiat funcțional). Acestea din urmă pot fi unitunicate
(asce cu perete simplu, format dintr-un singur strat) și bitunicate (asce cu
perete format din două straturi).
Ciclul biologic al ciupercilor Ascomycota cuprinde, în general, un
stadiu anamorf (asexuat, imperfect) și un stadiu teleomorf (sexuat, perfect).
De regula, stadiul sexuat este parazitar, pe când cel sexuat este saprofit și
se dezvolta pe resturile vegetale.

MATERIALE NECESARE
-Plante presate aparținând la diverse specii și cu simptome de mană;
-Lame de microscop;
-Lamele de microscop;
-Ac spatulat;
-Vas Petri;
-Apă distilată sau lactofenol;
-Planșa cu tipurile de sporangiofori și sporangi la Oomycetes;
-Imagini cu simptomele și funcțiile ciupercilor Oomycetes;
-Planșe color;
-Prezentări video.

126
4.1. Ciupercile din Ord. Taphrinales. Cunoaşterea şi identificarea
genurilor şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse
şi a posibilităţilor de prevenire şi combatere

Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulare ale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Taphri-
nomycetes.
-Recunoașterea microscopică a formelor de înmulțire asexuată și a
tipului de reproducere la ciupercile din Clasa Taphrinomycetes și unde este
cazul prezentarea ciclului evolutiv.
Această clasă are un ordin (Taphrinales), două familii (Protmyceta-
ceae și Taphrinaceae), 6 genuri și 115 specii. Familia Taphrinaceae cuprinde
un singur gen (Taphrina) cu 95 de specii parazite, capabile să sintetizeze
chinone (fitohormoni) care determină gale, hiperplazii pe organele atacate.
Pentru ciupercile din aceasta clasa aparatul vegetativ de lunga durata
este un miceliu dikariot. Nu prezinta organe de înmulțire asexuată (conidii),
iar ascele nu sunt închise în ascofructe (libere), ele formandu-se libere pe
suprafata substratului atacat sub forma unui strat himenial. în fiecare asca se
formeaza 8 ascospori unicelulari, hialini, elipsoidali sau sferici, care au ca-
pacitatea de a înmuguri în aceasta.

Ordinul Taphrinales
Speciile Taphrina produc plantelor următoarele tipuri de simptome:
1. Încrețiri și bășicări ale frunzelor
Taphrina deformans produce bășicarea frunzelor de piersic (Prunus
persica);
Taphrina bullata produce bășicarea frunzelor de păr;
Taphrina cerasi (sin. T. Minor; sin. T. Gilgii; sin. T. Wiesneri; sin.
T. Pseudocerasi ) produce încrețirea frunzelor de cireș (Prunus avium);

2. Mături de vrăjitoare
Taphrina insititiae produce mături de vrăjitoare la prun;
Taphrina cerasi produce mături de vrăjitoare la cireș (Prunus avi-
um) și vișin (Prunus cerasus);
Taphrina armeniacae semnalată pe cais (Prunus armeniaca);
3. Deformări ale fructelor
Taphrina pruni (sin. T. insititiae; sin. T. padi; sin. T. pruni-
subcordatae produce boala cunoscută sub denumirea de hurlupi sau ghirtoci
sau cocoșei la prun.
4.1.1. Bășicarea frunzelor la piersic Taphrina deformans
Această specie poate ataca frunzele, lăstarii, florile și fructele produ-
când în general deformarea acestora, bășicarea frunzelor la piersic și necta-
rin. Au fost consemnate atacuri și la migdal.
Atacul ciupercii Taphrina deformans se produce în primăverile reci
și ploioase în special în anii când precipitațiile au o repartizare cât mai echi-
librată în lunile aprilie-mai, iar temperatura medie este în jur de 15oC.
Important de reținut este faptul că această boală determină o defoliere
prematură a piersicului care are drept consecință formarea de fructe mici și mai
puține sau se înregistrează căderea fructelor, afectând serios producția. Dacă au
loc atacuri succesive ale ciupercii poate apărea declinul piersicului.

127
 Atacul cel mai reprezentativ se produce la nivelul frunzelor mai ales
al celor poziționate în vârful lăstarilor.
Primele simptome constau în apariția pe frunze, mai ales în treimea
bazală a unor bășicări de circa 1 cm dimensiune de formă aproximativ ro-
tundă și culoare roșietică. Ulterior frunzele infectate se îngroașă, se hipertro-
fiază, se distorsionează, se curbează în jos și înspre interior, se încrețesc, se
bășică prezentând zone convexe pe partea superioară, cărora pe dosul frun-
zelor le corespund zone convexe (foto 143).

Foto 143. Taphrina deformans

basicarea, hipertrofierea și distorsionarea frunzelor

Trebuie să reținem faptul că țesuturile din zona nervurilor au o creș-

tere mai încetinită în timp ce țesuturile dintre nervuri au o creștere mai acce-
lerată din această cauză apărând modificările descrise mi sus.
Frunzele atacate suferă o serie de modificări structurale atât în ceea ce
privește structura țesutului foliar care nu mai este diferențiat pe celule palisa-
dice și țesut lacunar ci predomină celulele palisadice mai mari cu membrana
îngroșată, crește conținutul de apă, scade conținutul în glucide, scade conținu-
tul în pigmenți clorofilieni și crește în prima fază conținutul în antociani.
Culoarea frunzelor infectate este roșie sau purpurie la început apoi
frunzele devin roșii-gălbui acoperite de o pudră gri, apoi virează spre galben
până la brun și cad.
Pot fi infectate florile, fructele tinere și lăstarii.
Florile și fructele infectate cad timpuriu din pomi în fenofazele spe-
cifice de creștere și dezvoltare.
Lăstarii infectați se îngroașă, se scurtează, se brunifică, își curbează
vârful și fie mor în timpul verii sau peste iarnă datorită temperaturilor scăzu-
te și lipsei de substanțe nutritive din timpul vegetației care să fi contribuit la
maturarea sau coacerea lemnului.
Fructele verzi atacate au un aspect pufos, bășicat și crapă (foto 144).

Foto 144. Taphrina deformans

Fructe cu aspect basicat

128
 Patogenul este Taphrina deformans care are miceliul ramificat și
septat cu dezvoltare intercelulară.
Infecția este realizată de către filamentele de infecție care pătrund
prin stomate sau prin penetrarea cuticulei.
Ciuperca formează un strat ascogen din care vor lua naștere ascele
cu ascospori.
Ascele apar sub forma unui strat catifelat. Ele sunt dispuse pe fața
inferioară a frunzelor. Au formă de sac cu dimensiuni de 25-40x8-11µm și
au în interior 8 ascospori sferici sau elipsoidali (foto 145).

Foto 145. Taphrina deformans

Asce cu ascospori

Ascosporii sunt eliberați din ască la începutul verii sunt vehiculați cu

ajutorul vântului și ajung pe organele pomilor. Aici germinează și dau naște-
re miceliului primar care trăiește ca saprofit între solzii mugurilor sau prin-
tre crăpăturile scoarței ramurilor. În acest stadiu rezistă în timpul iernii.
Primăvara are loc somatogamia și respectiv formarea miceliului dika-
riotic (miceliu format din celule cu câte 2 nuclei) care este miceliul parazitar.

4.1.2. Hurlupi sau cocoșei sau ghirtoci Taphrina pruni (Fuck.) Tul.
Ciuperca Taphrina pruni atacă în principal prunul.
Simptome. Contaminarea și infecția cu ascosporii ciupercii se reali-
zează primăvara în perioada înfloritului când ascosporii ajunși pe stigmatul
florilor deschise germinează și emit filamentul de infecție care pătrunde în
ovarul florilor determinând dilatarea, alungirea și arcuirea acestuia cu di-
mensiuni diferite de la 1-6 cm lungime, 1-2 cm lățime și 0,5 cm grosime.
Din astfel de flori vor rezulta fructe mai mari decât cele sănătoase de 2-2,5
ori mai mari, deformate, colorate în verde-cenușiu, cu mezocarpul hipertro-
fiat și endocarpul atrofiat (foto 146).

Foto 146. Taphrina pruni fructe mai mari decât cele sănătoase, deformate

Pe suprafața fructelor infectate ciuperca formează un strat catifelat,

albicios sau cenușiu cu aspect brumat format din numeroase asce cu ascospori

129
(foto 147). Aceste fructe ajung în general primele la maturitate fiind bucuria
copiilor care se bucură de faptul că sunt mari și atrăgătoare deși au un conți-
nut scăzut în zahăr, pulpa fiind hipertrofiată, iar sâmburele este atofiat.

Foto 147. Taphrina pruni

pe suprafața fructelor se formează fructificațiile ciupercii, asce cu ascospori

Forma hurlupilor sau a cocoșeilor este prelungă ușor aplatizată și cu

o ușoară tentă de răsucire în spirală (foto 148).

Foto 148. Taphrina pruni

Hurlupi rasuciti

Patogenul este Taphrina pruni care are miceliul ramificat și septat

cu dezvoltare intercelulară la nivelul fructelor dar și sub solzii mugurilor sau
sub scoarța lăstarilor pe care se află fructele infectate.
Infecția este realizată de către filamentele de infecție rezultate din germi-
narea ascosporilor eliberați din asce care pătrund prin stigmatul florilor în ovare.
Ascele au formă de sac cu dimensiuni de 30-60x8-15 µm și conțin 8
ascospori hialini sferici cu dimensiuni de 4-5 µm (foto 149).

Foto 149. Taphrina pruni asce cu ascospori

130
 Ascosporii pot înmuguri în ască sau în afara acesteia și formează co-
nidii din care vor rezulta filamente de infecție sau germinează direct fila-
mente de infecție care vor infecta florile. Are loc apoi somatogamia și res-
pectiv apariția miceliului dikariont.

4.2. Ciupercile din Ord. Erysiphales. Cunoaşterea şi identificarea

genurilor şi speciilor din aceste ordine, a bolilor produse
şi a posibilităţilor de prevenire şi combatere

Ciupercile cuprinse în familia Erysphaceae sunt paraziți obligați și

ele produc plantelor de cultură boli cunoscute popular sub denumirea de
făinări sau oidium.
Denumirea de făinare vine de la aspectul făinos, prăfos, pudrat care se
înregistrează în momentul fructificării asexuate a acestor ciuperci țesuturile
infectate fiind de culoare albă și căpătând aspect de pudrare cu făină. Denu-
mirea de oidium vine de la termenul din limba franceză „oidiom”, dar și de la
forma conidiană specifică majorității genurilor de tip oidium (foto 150).
Miceliul specific acestor genuri și specii de ciuperci din familia Erysip-
haceae este cu dezvoltare externă sau ectoparazit. El se fixează de țesut prin
intermediul unor organe dilatate de forma unor ventuze denumite apresori care
în centru prezintă niște prelungiri miceliene care străpung cuticula și pătrund în
celule. La capătul prelungirilor miceliene din apresori se formează haustorii
prin care prin presiune osmotică sunt preluate substanțele nutritive gata elabora-
te preparate în celulă. Substanțele din celulele infectate nu vor mai putea hrăni
celulele și țesuturile plantelor infectate deoarece ele sunt preluate de ciupercă și
folosite pentru creșterea, dezvoltarea și înmulțirea acesteia.
La genul Leveillula miceliul se dezvoltă intercelular (foto 151), iar
la genul Phyllactinia miceliul are dezvoltare hemiendoectoparazită, adică
jumătate se dezvoltă la interiorul țesutului infectat, iar ceslaltă jumătate la
exteriorul țesutului. Pe jumătatea exterioară se formează fructificațiile ase-
xuate de tip ovulariopsis (foto 152).
Înmulțirea asexuată se realizează prin fructificații de tip Oidium
ca la genurile Sphaerotheca, Podosphaera, Blumeria, Erysiphe, Mi-
crosphaera, Uncinula, Sawadea, de tip Oidiopsis sau ovariopsis ca la ge-
nul Leveillula și de tip ovulariopsis ca la genul Phyllactinia.
Tipul conidian oidium presupune fructificarea conidioforului cilindric
care se ridică în poziție perpendiculară pe hifa miceliană și din ștrangularea și
septarea repetată rezultă un lanț de conidii în număr de 7-9 în formă de butoiaș,
conidia din vârf fiind conidia matură care se desprinde prima din lanț după ce s-
a maturat complet și o alta urmează (foto 150). Prin desprinderea conidiilor din
lanț apare aspectul prăfos, pulverulent, făinos, de „pudrare cu făină”.

Foto 150. Conidții de tip oidium

131
 Tipul conidian oidiopsis sau ovariopsis este întâlnit la genul Leve-
illula și este format dintr-un conidiofor multiseptat cilindric, subțire și hialin
care poartă în vârf o singură conidie unicelulară mare, hialină, alungit-
lanceolată (foto 149).

Foto 151. Conidii de tip oidiopsis

Tipul conidian ovulariopsis este specific pentru genul Phyllactinia.

El constă din fructificarea unui conidiofor cilindric multiseptat care fructifi-
că în vârf o singură conieoval alungită mai îngroșată și rotunjită la partea
superioară (foto 152).

Foto 152. Conidii de tip ovulariopsis

Înmulțirea sexuată a ciupercilor erysiphaceae se realizează prin

procesul de sexualitate la care participă anteridia (gametangiul mascul) și
ascogonul (gametangiul femel) din unirea cărora rezultă hife ascogene care
vor da naștere la una sau mai multe asce cu 8, 4 sau 2 ascospori închise în
ascofructe sferice complet închise de culoare brun-roșietică sau brun-
negricioasă cu desene pentagonale sau hexagonale pe suprafață și diverși
apendici care constituie criteriu de identificare alături de alte caractere.
Clasificarea genurilor din familia Erysiphaceae s-a făcut ținându-se
cont de următoarele criterii:
-nr. ascelor din cleistotecie sau din cleistocarp;
-tipul și forma apendicilor;
-tipul conidian;
-nr. ascosporilor din ască.
Pornind de la primul criteriu majoritatea autorilor disting două grupe
de genuri în familia Erysiphaceae respectiv monoasce și poliasce.
Genuri monoasce sunt prezentate ca fiind genurile Sphaerotheca și
Podosphaera.
Genuri poliasce sunt considerate genurile: Blumeria, Erysiphe, Mi-
crosphaera, Uncinula, Sawa-dea, Leveillula și Phyllactinia.
Descrierea genurilor:
Genul Sphaerotheca prezintă cleistotecie sau cleistocarp monoască (o
singură ască în ascofruct), apendici simpli lungi, bruni întunecați hialini către
ascofruct și gălbui hialini spre vârf, tip conidian oidium, 8 ascospori în ască.
132
 Genul Podosphaera prezintă cleistotecie sau cleistocarp monoască
(o singură ască în ascofruct), apendici simpli lungi ramificați simplu sau
multidicotomic la partea terminală, dispuși ecuatorial pe ascofruct și tip co-
nidian oidium, 8 ascospori în ască.
Genul Blumeria a fost denumit astfel după Blumer care l-a cercetat
și identificat pentru prima dată prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască,
apendici simpli, tip conidian Oidium, 8 ascospori în ască.
Genul Erysiphe prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască, apen-
dici simpli, tip conidian Oidium, 8 ascospori în ască.
Genul Microsphaera prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască,
apendici simpli, tip conidian Oidium, 8 ascospori în ască.
Genul Uncinula prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască, apen-
dici uncinulați sau răsuciți în spirală la partea terminală, tip conidian Oidi-
um, 8 ascospori în ască.
Genul Sawadea prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască, apen-
dici bifurcați uncinulați sau răsuciți în spirală la partea terminală în sensuri
contrare, tip conidian Oidium, 8 ascospori în ască.
Genul Leveillula prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască, apen-
dici simpli, tip conidian Oidiopsis sau ovariopsis, 2-4 ascospori în ască.
Genul Phyllactinia prezintă cleistotecie sau cleistocarp poliască, ca-
re la exterior are două tipuri de apendici: primul tip-apendici scurți hialini
foarte numeroși prezenți pe toată suprafața cleistoteciei și al doilea tip-
apendici lungi ascuțiți la vîrf și bombați la bază dispuși ecuatorial în număr
de 8, tip conidian Ovulariopsis, 2 ascospori în ască.
Prezentarea speciilor de ciuperci din fiecare gen și a bolilor pe care
ele le produc.

ERYSIPHACEAE MONOASCE
În genul Sphaerotheca sunt încadrate următoarele specii:
Sphaerotheca macularis produce făinarea căpșunului.
Sphaerotheca pannosa var. persicae produce făinarea piersicului,
migdalului și are anamorfa sau forma conidiană Oidium leucoconium.
Sphaerotheca pannosa var. rosae produce făinarea trandafirului și
are anamorfa sau forma conidiană Oidium leucoconium.
Sphaerotheca mors-uvae produce făinarea americană a agrișului și
coacăzului și are anamorfa sau forma conidiană Oidium.
Sphaerotheca humuli produce făinarea hameiului și are anamorfa
Oidium erysiphoides.
Sphaerotheca fuliginea produce făinarea castraveților și are ana-
morfa Oidium erysiphoides.
În genul Podosphaera sunt încadrate următoarele specii:
Podosphaera leucotricha produce făinarea mărului și părului și are
anamorfa sau forma conidiană Oidium farinosum.
Podosphaera oxycanthae produce făinarea la speciile Crataegus,
Cydonia, Sorbus și are anamorfa sau forma conidiană Oidium crataegi.
Podosphaera tridactyla produce făinarea la genul Prunus și are
anamorfa sau forma conidiană Oidium passerini.

ERYSIPHACEAE POLIASCE
În genul Blumeria este încadrată specia Blumeria graminis care
produce făinarea cerealelor și are anamorfa Oidium monilioides.
Prezintă următoarele forme specializate:

133
 Blumeria graminis f.sp. tritici produce făinarea grâului;
Blumeria graminis f.sp. hordei produce făinarea orzului;
Blumeria graminis f.sp. secalis produce făinarea secarei;
Blumeria graminis f.sp. avenae produce făinarea ovăzului.
În genul Erysiphe sunt încadrate următoarele specii:
Erysiphe abelmoschi cu anamorfa sau forma conidiană Oidium
abelmoschi produce făinarea bamelor;
Erysiphe betae produce făinarea sfeclei și are anamorfa sau forma
conidiană de tip oidium;
Erysiphe cichoracearum peoduce făinarea tutunului și are anamorfa
sau forma conidiană Oidium tabaci;
Erysiphe cichoracearum f. sp. helianthi produce făinarea florii-
soarelui;
Erysiphe cichoracearum produce făinarea salatei;
Erysiphe cruciferarum Opiz ex L. Junell sin. Erysiphe communis
produce făinarea cruciferelor;
Erysiphe heraclei sin. Erysiphe umbeliferarum produce făinarea
morcovului;
Erysiphe heraclei produce făinarea mărarului;
Erysiphe trifolii produce făinarea trifoiului;
Erysiphe pisi D.C. produce făinarea mazării;
Erysiphe polygoni D.C. produce făinarea reventului;
În genul Microsphaera sunt încadrate speciile:
Microsphaera alphitoides sin. Microsphaera abbreviata cu anamor-
fa sau forma conidiană Oidium alphitoides produce făinarea stejarului, dar
în anumite zone poate ataca și grâul;
Microsphaera begoniae produce făinarea speciilor de Begonia;
Microsphaera berberidis produce făinarea dracilei și făinarea mahoniei
Microsphaera grossulariae produce făinarea europeană a agrișului
și coacăzului;
Microsphaera polonica produce făinarea hortensiei;
În genul Uncinula sunt încadrate următoarele specii:
Uncinula necator cu anamorfa sau forma conidiană Oidium tuckeri
produce făinarea viței-de-vie;
Uncinula prunastri produce făinarea porumbarului Prunus spinosa);
Uncinua salicis frecventă pe Salix produce făinarea sălciilor;
În genul Sawadea este încadrată specia Sawadea bicornis care pro-
duce făinarea la speciile Acer campestre, A. negundo, A. platanoides, A.
pseudoplatanus, A. tataricum.
În genul Leveillula sunt cuprinse următoarele specii:
Leveillula solanacearum f. lycopersici sin. Leveillula taurica cu
anamorfa sau forma conidiană Oidiopsis taurica care produce făinare toma-
telor;
Leveillula solanacearum f. capsici care produce făinare ardeiului;
Leveillula solanacearum f. melongena care produce făinare vinete-
lor;
În genul Phyllactinia este încadrată specia Phyllactinia guttata (sin.
Ph. Suffulta, Ph. corylea) care este parazită obligată pe specii din genurile:
Corylus, Cornus, Fagus, Acer, Viburnum, Alnus, Betula, Carpinus, Popu-
lus, Ulmus, Tilia s.a.).

134
 4.2.1. Făinarea trandafirului Sphaerotheca pannosa var. rosae
Anamorfa sau f.c. Oidium leucoconium

Este considerată una dintre cele mai păgubitoare boli ale trandafiru-
lui atât la plantele aflate în culturi înființate în câmp sau culturi de trandafir
înființate în spații protejate sere sau solarii (Pasini și colab., 1997).
Simptome. Atacul ciupercii Sphaerotheca pannosa var. rosae se
poate realiza pe organele verzi. Începe pe frunzele tinere prin formarea unor
insulițe pâsloase care mai târziu capătă un aspect prăfos sau pulverulent când
ciuperca fructifică asexuat și formează conidiofori și conidii de tip Oidium,
iar conidiile încep să se desprindă din lanț (Rose Magazine Inc., 2011).
Pâsla miceliană se extinde pe frunze (foto 153) care sub acțiunea pa-
razitară a ciupercii încep să se îngălbenească, să se brunifice, să se răsuceas-
că și să se micșoreze (este blocată creșterea destul de rapid) și în final să
cadă de pe lăstari.

Foto 153. Sphaerotheca pannosa var. rosae

pâsla miceliană extinsă pe frunze

Bobocii florali pot fi cuprinși respectiv acoperiți de pâsla miceliană

albă a ciupercii care în final îi brunifică și îi usucă. În absenț unor măsuri de
prevenire și combatere pierderile pot fi foarte mari (Morgan, 2010).
Patogenul este ciuperca Sphaerotheca pannosa var.persicae cu
anamorfa sau f.c. Oidium leucoconium.
Cand ascosporii sau conidiile (foto 154) ajung pe suprafața frunzei în
condiții de umiditate germineaza în 2-4 ore atingând dezvoltarea maxima a
filamentului de infecție în 24 ore. Temperatura optima pentru germinare este
de 22oC (min 5oC-max 35oC), întregul ciclu de conidiogeneza fiind de 72
pana la 96 ore.

Foto 154. Conidii de tip oidium

(Sphaerotheca pannosa var. rosae)

4.2.2. Făinarea piersicului Sphaerotheca pannosa var. persicae

Anamorfa sau f.c. Oidium leucoconium

Făinarea piersicului produce pagube atunci când primăverile sunt ca-

racterizate de umiditate în exces și timp răcoros după care urmează veri căl-
duroase și secetoase. Boala apare în mai multe zone ale lumii, fiind una din-

135
tre cele mai importante boli ale piersicului și migdalului (Yarwood 1939;
Weinhold 1961; Grove 1995; Adaskaveg și colab. 2001; Reuveni 2001; Re-
uveni și colab. 2006).
Simptome. Din observațiile efectuate de-a lungul tipului s-a consta-
tat că organele cel mai frecvent atacate de ciuperca Sphaerotheca pannosa
var. persicae sunt frunzele tinere flate în vârful lăstarilor. Pe aceste organe
se formează insulițe pâsloase albe de 2-4 mm dimensiune care reprezintă
miceliul ectoparazit al ciupercii (foto 155). Ele se pot extinde unindu-se
între ele și ocupând zone din ce în ce mai întinse, uneori aproape întreg lim-
bul frunzelor.

Foto 155. Frunze tinere de piersic acoperite cu miceliul ciupercii

(Sphaerotheca pannosa var. persicae)

În momentul fructificării asexuate a ciupercii, miceliul capătă un as-

pect prăfos sau pulverulent din cauza desprinderii conidiilor din lanțul de tip
Oidium.
Pâsla miceliană de culoare albă poate cuprinde lăstarii de jur împre-
jur și sub acțiunea parazitară ei se vestejesc și se usucă.
În anumite condiții pe lăstarii infectați se pot forma cleistoteciile sau
cleistocarpii ciupercii. În condițiile din țara noastră s-a constatat că aceste
fructificații sexuate apar destul de rar.
Atacul pe fructele în curs de maturare sau chiar mature este asemă-
nător cu cel realizat pe fructele tinere.Țesuturile ocupate de miceliul ciuper-
cii se brunifică, pot să apară chiar crăpături și fructele încep să putrezească
(foto 156).

Foto 156. Fructe de piersic acoperite cu miceliul ciupercii

(Sphaerotheca pannosa var. persicae)

Patogenul este ciuperca Sphaerotheca pannosa var.persicae cu

anamorfa sau f.c. Oidium leucoconium.

136
 4.2.3. Făinarea cucurbitaceelor Sphaerotheca fuliginea (Schi ex
Fr.) Poli, Erysiphe orontii Castagne emend. U. Braun Leveillula cucur-
bitacearum Golovin (sin. Leveillula taurica f.sp. cucumis sativa Zapr.)

Pentru speciile de cucurbitacee (castraveți, pepeni galbeni, dovlecei

și dovleac) făinarea este considerată cea mai păgubitoare atât pentru culturi-
le înființate în sere în special, dar și în solarii cât și pentru cele înființate în
câmp (Sittery, 1978; McCreight și colab. 1987, Epinat și colab., 1993; Mo-
hamed și colab. 1995, Robinson și Decker-Walters, 1997, Cohen și Eyal
1995, Hosoya și colab., 1999, 2000) .
Pierderile produse de făinare la cultura castraveților înființată în spa-
ții protejate în absența unor măsuri de protecție corespunzătoare a culturii
pot ajunge la 55-70%.
Simptome. Pe toate organele aeriene verzi ale plantei în special pe
frunze, dar și pe vreji, uneori pe pețioluri mai rar pe fructe pot să apară din a
doua jumătate a lunii iunie insulițe albe circulare sau neregulate de 5 până la
10 mm (foto 157) dimensiune formate din miceliul ectoparazit filamentos,
septat și ramificat al speciilor Sphaerotheca fuliginea și Erysiphe orantii
(sin. Erysiphe cichoracearum) și fructificațiile asexuate de tip Oidium forma-
te din conidiofori cilindrici din a căror fragmentare repetată se formează lan-
țul de conidii elipsoidale, incolore, unicelulare de 22-46x14-25 µm (foto 158).
După maturarea conidiilor și desprinderea lor din lanț moment care
corespunde apariției aspectului prăfos sau pulverulent al fructificațiilor ase-
xuate, conidiile pot realiza noi contaminări și noi infecții dacă au condiții
favorabile respectiv curenți de aer sau vânt care să le transporte, temperaturi
de la 10 la 35 oC optimul fiind de 26-28 oC și U%=70%.

Foto 157. Miceliul ectoparazit filamentos, septat și ramificat al speciilor Sphaerotheca

fuliginea pe frunzele de cucurbitacee

Foto 158. lanțul de conidii elipsoidale, incolore, unicelulare

(Sphaerotheca fuliginea)

137
 Conidiile germinează și emit un filament de infecție, formează apre-
soriul și produc infecția, adică filamentul pătrunde în celulele țesutului. In-
cubația poate dura între 4-7 zile.
Identificarea patogenului se poate face după forma conidiană speci-
fică fiecărui patogen, dar mai ales după forma cleistoteciilor.
Sphaerotheca fuliginea formează conidii eliptice trunchiate la cape-
te diferite de cele aparținând speciei Erysiphe orontii care formează conidii
cilindrice rotunjite la capete. Identificarea microscopică cea mai lejeră este
după forma cleistoteciilor sau a cleistocarpilor.
La Sphaerotheca fuliginea cleistotecia este globuloasă sau sferică
de culoare brun-roșcată și cu desene pentagonale sau hexagonale pe suprafa-
ță (foto 159). Apendicii sunt simpli rar neregulat ramificați. Dimensiunea
cleistoteciilor este de 69-121 µm. În fiecare ască se formează o singură ască
cu 8 ascospori. Ascele au dimensiuni de 55-80x50-65 µm, iar ascosporii 20-
24x14-16 µm.

Foto 159. Cleistotecie globuloasă de culoare brun-roșcată

(Sphaerotheca fuliginea)

La Erysiphe orontii cleistoteciile măsoară 90-140 µm au în interior

6-12 asce de 40-70x12-14µm și 8 sau 4 ascospori de 12-25x12-14 µm.
Atacul speciei Leveillula cucurbitacearum la castaveți este diferit
de cel prezentat anterior deoarece miceliul acestei specii este endoparazit și
simptomele constau în apariția unor pete de îngălbenire sau de decolorare.
Pe dosul frunzelor apar fructificațiile asexuate reprezentate de conidiofori și
conidii de tip oidiopsis sau ovariopsis care ies prin stomate. Conidioforii
sunt cilindrici hialini pluricelulari de 100-600x4-5 µm și poartă în vârf o
singură conidie unicelulară cilindrică rotunjită la capete sau ușor ascuțită la
bază de 41-60x11-23 µm. Cleistoteciile sunt brune-închis de 100-250 µm cu
apendici simpli hialini sau ușor colorați în brun. În cleistotecii se află între 8
și 32 asce. În asce se regăsesc 2-4 ascospori de 23-39x15-21µm.
Prezența speciei Leveillula cucurbitacearum nu este un fapt obiș-
nuit ci ea apare doar în anumite condiții, în anumite zone și în general destul
de rar. Ea a fost menționată de profesorul Docea și colaboratorii ca fiind
găsită în sere din zona limitrofă a Bucureștiului. La noi în zonă e nu a fost
observată. Am menționat-o ca un potențial viitor patogen al culturilor de
castraveți din sere și solarii.

4.2.4. Făinarea mărului Podosphaera leucotricha (Ell. și Ev.)

Salmon Anamorfa sau f.c. Oidium farinosum
Este o boală care înregistrează grade ridicate de atac în special în
plantațiile vechi de măr înființate cu soiurile Ionathan și Idared și în pepinie-
rele în care se produce material de plantat din aceste soiuri.

138
 Simptome. Atacul ciupercii se poate înregistra la nivelul frunzelor,
florilor, lăstarilor tineri, asupra fructelor tinere prin apariția la suprafața
acestor organe a unui miceliu ectoparazit de culoare albă care în momentul
fructificării asexuate a ciupercii devine prăfos sau pulverulent (foto 160).

Foto 160. Miceliul ectoparazit al ciupercii

Podosphaera leucotricha, pe frunzele de măr

Acest aspect apare mai ale atunci când conidiile s-au maturat și în-
cep să se desprindă din lanțul de tip Oidium. Frunzele tinere situate în vârful
lăstarilor precum și lăstarii pe o porțiune de 15 sau 20 cm sunt cel mai frec-
vent afectate. Frunzele rămân mai mici, sunt deformate, răsucite, se îngălbe-
nesc, se brunifică și se usucă. Lăstarii își curbează vârful sub formă de cârlig
și se brunifică (Jones și Sutton, 1984). În anii în care nu se fac tratamente
corespunzătoare cu produse pe bază de sulf sau altele avizate lăstarii se
brunifică și de sub zona brunificată de la un mugure dormind poate porni un
alt lăstar care crește și depășește lăstarul brunificat refăcându-se creșterile
atât de necesare pentru fructificările viitoare. De regulă acești lăstari afectați
de făinare trebuiesc îndepărtați prin tăierile de primăvară sau chiar din
toamnă (foto 161).

Foto 161. Miceliul ectoparazit al ciupercii

Podosphaera leucotricha, pe lăstarii de mar

Florile afectate rămân sterile și se brunifică înregistrându-se o

pierdere foarte mare. Când atacul are loc mai târziu după legarea fructelor
acestea nu mai cresc se brunifică și cad, iar cele care supraviețuiesc au va-
loare nutrițională și comercială scăzută (Spotts și colab., 1981). Făinarea
cunoaște o evoluție deosebit de gravă în verile călduroase și secetoase spe-
cia fiind xerofită.

139
 Cercetările efectuate de Sestraș (2003) au indicat că soiurile Jonat-
han, Jonne Spur, Jonathan Smith, Black John, Jonathan Watson, Nüred Jo-
nathan, Delia, Aromat de vară, Roșu de Cluj sunt foarte susceptibile la făi-
nare, în timp ce soiurile Gloster, Starkrimson și Prima sunt moderat suscep-
tibile, înregistrând grade de atac scăzute.
Patogenul este ciuperca Podosphaera leucotricha (Ell. și Ev.) Sal-
mon cu anamorfa sau f.c. Oidium farinosum. Miceliul ciupercii este ectopa-
razit, hialin septat, ramificat, din care se diferențiază haustori și conidiofori
și conidii de tip Oidium (16 -27 x 10-17 μ) (foto 162).

Foto 162. Conidii de Podosphaera leucotricha

Denumirea de Oidium farinosum vine de la termenul din limba fran-

ceză farine care înseamnă făină și care exprimă cea mai apropiată asemăna-
re cu pudrarea cu făină a țesuturilor atacate de ciupercă. Fructificația sexuată
este reprezentată de cleistotecii sferice prevăzute cu apendici lungi dispuși
ecuatorial ramificați simplu la partea terminală.
Infecțiile primare pot fi realizate de către ascosporii eliberați din sin-
gura ască aflată în ascofruct sau de miceliul de rezistență localizat sub solzii
mugurilor. După formarea primelor conidii acestea vor produce reinfecții
sau infecții secundare.
Patogenul rezistă peste iarnă sub formă de miceliu de rezistență în sol-
zii mugurilor, iar în primăvară miceliul devine activ și va infecta frunzele,
florile, lăstarii, urmând infecții repetate pe parcursul perioadei de vegetație.

4.2.5. Făinarea grâului Blumeria graminis f.sp, tritici sin. rysiphe

graminis f.sp. tritici Anamorfa sau f.c. Oidium monilioides

Este considerată una dintre bolile importante ale grâului realizând

pagube ce diferă de la un an la altul, de la o zonă la alta, de la un cultivar la
altul. Ca valori procentuale pagubele pot fi de 3-5% adică situate în limita
PED și pot crește până la 20-62% în special atunci când ciuperca avansează
de pe frunzele bazale până la nivelul spicului localizându-se la nivelul aces-
tuia (Fernandes și colab., 1988; Linhares, 1988; Reis și colab., 1997; Szunics
și colab., 2001).

140
 Plantele de grâu pot fi atacate de ciupercă încă din toamnă, după ră-
sărire sau cel mai adesea primăvara prin luna martie sau aprilie. Contamina-
rea frunzelor bazale, a tecii frunzelor și chiar a tulpinilor este realizată fie de
ascosporii eliberați din asce și ascele din cleistotecii care se regăsesc fie pe
resturi vegetale (frunza, teci, tulpini), fie pe sol, fie pe plantele spontane
(Mehta, 1993). Vehicularea sporilor se realizează fie cu ajutorul vântului, fie
cu plescăiala de ploaie, fie mixt. Ascosporii germinează emit un apresoriu și
apoi un filament de infecție (foto 163).

Foto 163. Maturarea ascosporilor în casmotecie, germinarea ascosporilor

de Blumeria graminis f.sp, tritici

Se formează niște insulițe pâsloase de culoare albă care reprezintă

miceliul ectoparazit al ciupercii. Dimensiunea insulițelor pâsloase este de 3-
4 mm, apoi ele cresc în dimensiuni, pot să conflueze și ajung să ocupe su-
prafețe din ce în ce mai mari din limbul foliar, de pe teaca frunzelor sau de
tulpină (foto 164).

Foto 164. Miceliul de Blumeria graminis f.sp, tritici

Fixarea pe substat a miceliului ectoparazit se realizează prin inter-

mediul apresorilor din centrul lor pornind o prelungire miceliană care pă-
trunde în țesut și la capăt formează un haustor prin care sunt absorbite sub-
stanțele gata preparate în celula parazitată.
Sub acțiunea parazitară a ciupercii țesuturile cuprinse se îngălbenesc,
se brunifică și se usucă. Frunzele bazale atacate primele ajung să se usuce
relativ devreme.
În momentul fructificării asexuate a ciupercii miceliul capătă un as-
pect prăfos sau pulverulent din cauza desprinderii din lanțul de tip Oidium a
conidiilor care luate de vânt și ele pot realiza noi infecții secundare (foto 165).

141
 Foto 165. Blumeria graminis f.sp, tritici
Conidiofori cu conidii

Nivelul infecțiilor depinde de evoluția condițiilor de mediu, de rezis-

tența cultivarului, de tehnologia aplicată.
Într-un stadiu de evoluție mai avansat al ciclului evolutiv al ciuper-
cii, culoarea miceliului se schimbă, devine gălbui-crem și după diferențierea
gametangiilor are loc procesul de sexualitate și respectiv formarea cleistote-
ciilor. Ele sunt fructificațiile sexuate și apar în pâsla miceliană ectoparazită
sub forma unor punctișoare negricioase (foto 166).

Foto 166. Blumeria graminis f.sp, tritici

Punctișoare negre - cleistotecii

Patogenul este ciuperca Blumeria graminis f.sp. tritici, sin. Erysip-

he graminis f.sp. tritici.
Anamorfa sau forma conidiană a ciupercii este Oidium monilioides
și este reprezentată de conidiofori scurți care se ridică de pe hifele miceliene
ectoparazite în poziție perpendiculară și din ștrangularea repetată formează
un lanț de conidii în formă de butoiaș. Numărul conidiilor poate de 4 până la
8, conidia din vârf fiind conidia matură, ea desprinzându-se prima din lanț.
Pe măsură ce conidiile se maturează ele se desprind din lanț, cad alături de
miceliu și dau aspectul prăfos sau de pudrare cu făină. Dimensiunile conidii-
lor sunt de 18-36x11-17 µm (C. Sandu Ville, 1967.) Cleistoteciile sau cleis-
tocarpii sunt de formă sferică, de culoare brun-roșietică sau brun-negricioasă
au niște desene pe suprafață de forma unor ochiuri pentagonale sau poligo-
nale și dimensiuni de 115-235 µm.
De jur împrejur cleistoteciile prezintă apendici simpli sau fulcre lungi
mai întunecate către ascofruct și hialine către partea terminală. În interiorul
cleistoteciilor se pot forma între 8 până la 25 asce hialine de 66-100x24-40
µm. În interiorul ascelor se regăsesc 8 ascospori, acvidental 4 de formă elip-
soidală, sunt hialini, unicelulari și măsoară 20-30x10-13 µm (foto 167).

142
 Foto 167. Blumeria graminis f.sp, tritici
conidiofori, conidii, cleistotecii, asce cu ascospori

Din cercetările și observațiile efectuate de-a lungul timpului s-a con-

nstatat că patogenul prezintă 11 forme specializate dintre care cele mai im-
portante sunt:
Blumeria graminis f.sp. tritici produce făinarea grâului;
Blumeria graminis f.sp. hordei produce făinarea orzului;
Blumeria graminis f.sp. secalis produce făinarea secarei;
Blumeria graminis f.sp. avenae produce făinarea ovăzului.
Cercul de plante gazdă este destul de larg. În România a fost descris pa-
togenul pe 32 de specii de graminee, iar la nivel mondial pe circa 70 de specii.
Sunt cunoscute și o serie de rase fiziologice ale patogenului care
manifestă virulență variată.
Patogenul se poate transmite prin ascosporii eliberați din asce și
formate în cleistotecii și prin conidiile vehiculate cu ajutorul vântului, a pi-
căturilor de ploaie, a insectelor.

4.2.6. Făinarea viței-de-vie Uncinula necator Anamorfa sau f.c.

Oidium tuckeri
Denumirea formei conidiene vine de la Tucker care a identificat făi-
narea viței-de-vie în Anglia în 1845. Apoi boala a fost semnalată în Franța
în 1848, iar în România a fost identificată în 1851. Boala poate afecta vigoa-
rea plantelor de viță de vie, rezistența la iernare (northover și Homeyer,
2001; Grove, 2003), iar în plan secundar calitatea, aroma, pH-ul vinului
gadoury și colab., 2001; Pearson, 1988).
Simptome. Atacul ciupercii se poate produce pe toate organele verzi,
dar cel mai grav este cel de pe frunze, ciorchini, boabe (foto 168) și lăstari
erbacei. Atacul pe frunze constă în apariția unor insulițe pâsloase de culoare
albă sau alb-gri care reprezintă miceliul ectoparazit al ciupercii (foto 169).

Foto 168. Uncinula necator

miceliul ciupercii pe struguri negrii

143
 Foto 169. Uncinula necator
miceliul ciupercii pe frunzele de viță de vie

Pe miceliu mai târziu apar fructificațiile asexuate reprezentate de co-

nidiofori și conidii de tip oidium (foto 170).

Foto 170. Uncinula necator

Conidiofori cu conidii de tip Oidium

După maturarea conidiilor din lanțurile de tip oidium se desprind din

lanț și aspectul apare prăfos sau de pudrare cu făină a țesuturilor, fiind împrăș-
tiate de vânt, ploaie, curenți de aer (Hammett și Manners, 1974; Willoquet și
colab., 1998). Lăstarii erbacei pot fi cuprinși și ei de miceliul ciupercii fapt ce
duce la încetinirea sau stoparea creșterii. Lăstarii atacați fie degeră peste iarnă
deoarece substanțele de rezervă nu se mai depun în cantitate suficientă în lăs-
tari, fie ei nu se maturează sau nu se coc și pot degera peste iarnă. În primăva-
ră se recunosc și după petele de înnegrire care apar pe suprafața lor. Prin tăieri
aceste porțiuni trebuiesc înlăturate pentru că pot constitui surse de infecție.
Ciorchinii și florile dacă sunt infectate se vor brunifica și usca.
Atacul cel mai periculos dar și cel mai răspândit este cel de pe cior-
chini și boabe. După legarea boabelor dacă acestea sunt infectate pâsla mi-
celiană se dezvoltă și le acoperă parțial sau total pielița boabelor ceea ce va
duce la pierderea elasticității și încetinirea creșterii acesteia pielița nemaiți-
nând ritmul cu interiorul boabelor care crește nestingherit. Ulterior pielița
crapă lasă descoperit miezul pe care se instalează diverși alți patogeni care
vor conduce la apariția mucegaiului, dar și la scurgerea sucului la exteriorul
boabelor (foto 171). Într-o plantație de viță-de-vie puternic atacată de Unci-
nula necator se va percepe un miros specific de mucegai de la distanță.

144
 Foto 171. Uncinula necator
Boabe de struguri cu pielița crăpată datorită atacului ciupercii

Patogenul este ciuperca Uncinula necator cu anamorfa sau forma

conidiană Oidium tuckeri. Miceliul este ecoparazit și de pe hifele miceliene
se formează conidiofori cilindrici din a căror septare repetată se formează
conidii în formă de butoiaș de 28-30x14-16 µm. Partea sexuată este repre-
zentată de cleistotecii sau cleistocarpi de formă sferică cu diametrul de 80-
135 µm cu apendici dispuși ecuatorial al căror vârf este uncinulat sau răsucit
în formă de spirală (foto 172).

Foto 172. Uncinula necator Cleistotecie cu apendici cu vârf în formă de spirală

Cleistoteciile se formează în pâsla miceliană către toamnă și ele apar

sub forma unor punctișoare brun-negricioase sferice dispuse mai mult în
zona nervurilor frunzelor (foto 173).

Foto 173. Uncinula necator

Cleistotecii formate în pâsla miceliană

Din observațiile efectuate de-a lungul timpului s-a constatat că rolul

cel mai important revine miceliului de rezistență care se localizează printre
solii mugurilor sau prin crăpăturile scoarței lăstarilor sau coardelor. Rolul
ascosporilor eliberați din asce nu este atât de important în generarea infecții-
lor primare. Infecțiile secundare sunt produse de către conidii.

145
 Temperatura optimă pentru germinarea conidiilor este de 22-24oC iar
umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 90-100%. Perioada de incuba-
ție poate dura între 7 și 14 zile funcție de momentul în care se produce in-
fecția și de evoluția condițiilor climatice din perioada incubației.

4.2.7. Făinarea tomatelor Leveillula solanacearum f. lycopersici

Sin. Leveillula taurica (Lév.) Arn. Erysiphe sp.
Este o boală care apare în culturile de tomate aflate în sere, în solarii
sau în câmp.
Simptome. Atacul ciupercii Leveillula solanacea-rum f. lycopersici se
realizează în special pe frunze unde sub acțiunea parazitară apar pete gălbui pe
partea superioară de dimensiuni 2-9 mm și a căror formă este neregulată.
Evoluția petelor pe frunze depinde de favorabilitatea umidității rela-
tive 55-75% și temperaturii 18-26oC care pot determina apariția unui număr
mare de pete pe frunze 25-30 care se pot uni și afecta suprafețe importante
din limbul foliar (foto 174).

Foto 174. Leveillula solanacearum f. lycopersici

pete gălbui pe partea superioară a frunzelor

Pe dosul frunzelor în dreptul petelor apar fructificațiile asexuate ale

ciupercii reprezentate de un puf sau o eflorescență albă formată din conidio-
forii și conidiile ciupercii (forma conidiană Oidiopsis taurica) (foto 175).

Foto 175. Leveillula solanacearum f. lycopersici

puf de conidii și conidiofori pe partea inferioară a frunzelor de tomate

În urma avansării procesului parazitar al ciupercii țesuturile afectate

încep să se brunifice și să se usuce. Ulterior frunzele se îngălbenesc și se usucă.
La o observare mai atentă a plantelor infectate se poate constata că acestea
formează fructe mici cu conținut scăzut în substanțe nutritive (deoarece o par-
te reprezentativă din acestea sunt consumate de ciupercă) și fără gust.
146
 Atacul ciupercii Leveillula solanacearum f. lycopersici, sin. Leve-
illula taurica (Lév.) Arn. începe de pe frunzele bazale aflate în apropierea
solului și apoi avansează către vârful plantei. Pot fi afectate un număr apre-
ciabil de frunze putându-se ajunge chiar la uscarea completă a frunzelor. În
anul 1989 Costache și colab. Menționează că făinarea tomatelor mai poate fi
produsă și de o specie ectoparazită din genul Erysiphe.
Atacul speciei Erysiphe începe tot pe frunzele bazale, pe fața lor su-
perioară prin formarea unor insulițe pâsloase albe aproape circulare, de di-
mensiuni diferite care reprezintă miceliul ectoparazit al ciupercii. Ele devin
prăfoase sau pulverulente în momentul fructificării asexuate a ciupercii res-
pectiv maturarea conidiilor și desprinderea lor din lanțul de tip Oidium. Sub
pâsla miceliană țesuturile infectate se îngălbenesc și se usucă.
Atacul se mai poate produce și pe tulpină sau chiar pe sepalele florilor.
Organele cuprinse de făinare încep să se usuce și producția de romate scade
considerabil. Această ciupercă nu a fost depistată până în prezent în zona Dolju-
lui, dar am amintit-o ca o viitoare posibilă problemă fitosanitară a tomatelor.
Patogenul sau natura cauzală este reprezentată de ciuperca Leveillu-
la solanacearum f. lycopersici, sin. Leveillula taurica (Lév.) Arn. cu forma
conidiană Oidiopsis taurica și cea de-a doua Erysiphe sp. cu forma conidia-
nă Oidium (foto 176).

Foto 176. Oidiopsis taurica Conidiofori și conidii

Primul patogen are miceliul endoparazit pe când cel de-al doilea are
miceliul ectoparazit. Partea sexuată și într-un caz și în celălalt este reprezen-
tată de cleitotecii poliasce cu apendici simpli. Diferența o face numărul de
ascospori din ască la primul patogen el fiind de 2-4 ascospori iar la cel de-al
doilea numărul ascosporilor este de 8.

4.3. Bolile produse de ciupercile din genurile Mycosphaerella,

Pyrenophora, Venturia, Gibberella, Diaporthe, Polystigma,
Gnomonia și posibilităţile de prevenire şi combatere

4.3.1. Înflorirea parazitară a boabelor de porumb Gibberella fu-

jikuroi (Saw.) Wr. anamorfa Fusarium moniliforme (Sheld.)
Boala este una dintre cele mai importante boli ale porumbului în în-
treaga lume cu implicații economice și asupra sănătății animalelor și oame-
nilor (Marn și colab, 1999, Bush și colab., 2004, Miller, 2008, Shephard,
2008, Wagacha și Muthomi, 2008, Mukanga și colab., 2010, De Oliveira
Rocha și colab., 2011).

147
 Atacul ciupercii se poate produce pe toată perioada de vegetație a
porumbului în zonele uscate și secetoase.
Dacă sunt semănate boabe infectate cu această ciupercă, plăntuțele
se brunifică, putrezesc și mor fie înainte de răsărire, fie la scurt timp după
răsărire determinând apariția de goluri în cultură. Se poate ajunge chiar la
întoarcerea culturii și reînsămânțare alteia. Deoarece ciuperca sintetizează o
toxină și o depozitează în endosperm în timpul germinării, ea se retranslocă
spre rădăcini și determină inhibarea creșterii.
În cazul atacului pe plantele mai mari este afectată baza tulpinii și
sistemul radicular care se brunifică. Aceste organe pot putrezi și în general
se acoperă cu miceliul și fructificațiile ciupercii de culoare albă sau alb-roz.
Plantele vestejite rămân în picioare când vremea este uscată și mici
leziuni brune închis se dezvoltă pe internodurile bazale. Când internodurile
bazale sunt secționate longitudinal floemul apare brun-închis.
În stadiile finale ale infecției măduva este dezorganizată și țesuturile
înconjurătoare se decolorează (foto 177).

Foto 177. Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr. anamorfa Fusarium moniliforme (Sheld.)
tulpini de porumb afectate cu măduva destructurată

Simptomul cel mai caracteristic apare pe boabele infectate care crapă

în faza de maturitate. Endospermul boabelor se revarsă în afară în mod ase-
mănător ca la floricelele de porumb. Pe știulete atacul începe de la vârf și
continuă către baza știuletelui simptomele de înflorire albă fiind mai prezen-
te în zona mediană. Dacă sunt condiții favorabile de umiditate și temperatu-
ră pe boabele infectate ciuperca poate fructifica miceliul, dar și fructificațiile
asexuate de culoare alb-roz (foto 178).

Foto 178. Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr. anamorfa Fusarium moniliforme (Sheld.)
miceliul ciupercii vizibil pe boabele atacate

Patogenul este Gibberella fujikuroi cu anamorfa sau forma conidia-

nă Fusarium moniliforme. Este încadrată în fam. Nectiaceae, ord. Hypo-

148
creales, subclasa Hypocreomycetidae, clasa Sordariomycetes, încr. As-
comycota, regnul Fungi. Ciperca fructifică asexuat macro- și microconidii
de tip Fusarium. Macroconidiile au formă de semilună, sunt hialine, prezin-
tă 3-6 septe transversale și pot avea dimensiuni de 41,5x4,5 µm
Fructifică și microconidii de tip Fusarium care sunt hialine, ovoide
sau ovale și au dimensiuni de 10,2x4,2 µm. Pot fi grupate fie în lanțuri, fie
în glomerule. (foto 179).

Foto 179. Fusarium moniliforme ( Sheld.)

Micro – și Macroconidii de tip Fusarium

Fructificațiile sexuate sunt periteciile negricioase de 270-370x215-

310 µm. În interiorul periteciilor se formează numeroase asce gălbui hialine
în care se formează 4-8 ascospori unicelulari, bicelulari sau cu 2-3 septe
sunt alungiți și sunt așezați pe două rânduri.
Periteciile se formează destul de rar pe resturile vegetale în condiții
favorabile (foto 180).
Atacul ciupercii poate fi favorizat de molia porumbului Sitotroga
cerealela.

Foto 180. Fusarium moniliforme ( Sheld.)

Peritecie cu asce cu ascospori

Transmiterea patogenului se poate realiza prin intermediul fructifica-

țiilor asexuate cel mai adesea și ocazional chiar și prin asosporii formați în
ascele din peritecii.
Tehnologia culturii adaptată condițiilor fiecărei zone cu semănat în
epoca optimă, cu asigurarea unei răsăriri rapide, cu evitarea rănirii plantelor
în timpul efectuării lucrărilor mecanice de întreținere și împiedicarea rănirii
plantelor de către dăunători limitează atacul.

149
 4.3.2. Putregaiul tulpinilor și știuleților de porumb Gibberella
roseum f.sp. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen sin. Gibberella saubinetti
(Mont.) Sacc. sin. Gibberella zeae Anamorfa sau f.c. Fusarium roseum f.
sp. Cerealis graminearum (Schv.)
Simptome. Atacul ciupercii se poate realiza pe toată perioada de
vegetație a porumbului începând de la sămânța infectată și terminând cu
atacul pe boabe și pe pănuși, factorul climatic fiind foarte important în dez-
voltarea epidemica a bolii (Gilbert și colab., 1999, Clear și Patrick., 2000).
Primele simptome ale bolii pot fi observate încă de la răsărirea cultu-
rii când pot fi observate goluri în cultură deoarece fie boabele nu mai ger-
minează, fie plăntuțele atacate de ciuperca localizată în sămânța infectată
mor înainte de ieșirea la suprafața solului ele având rădăcinile și gemenele
cuprinse de ciupercă. Pe aceste organe apare un miceliu alb-roz împreună cu
conidiile ciupercii.
Alte simptome pot fi observate la baza plantelor de porumb când
acestea au 20-30 cm înălțime și când la baza tulpinii pot să apară zone de
brunificare acoperite de miceliul alb-roz putându-se ajunge până la moartea
plantelor, boala fiind o traheomicoză.
O altă fenofază importantă în care boala se poate instala este fenofa-
za de apariție a inflorescențelor (a paniculului și a mătăsurilor) până la ter-
minarea fecundării.
În această fenofază porumbul are consumurile de substanțe nutritive
cele mai mari și realizează o serie de translocări care necesită un efort energetic
deosebit ceea ce face ca plantele să fie mai sensibile față de atacul patogenului.
Atacul se poate produce la nivelul sistemului radicular ceea ce duce
la putrezirea rădăcinilor și la înroșirea lor. Pot fi infectate primul sau chiar și
cel de-al doilea internod bazal. La exterior poate să apară o culoare galbenă,
apoi apare brunificarea, înmuierea și putrezirea tulpinii, iar măduva este
dezorganizată și prezintă caverne pline cu miceliul și fructificațiile asexuate
ale ciupercii.
Colorarea măduvei în roz-roșietic este specifică pentru această ciu-
percă ceea ce ne ajută să o diferențiem de specia precedentă care producea o
putrezire albă.
Dacă secționăm tulpina în zona bazală vom observa miceliul roz în
dreptul nodurilor și în măduvă (foto 181).

Foto 181. Gibberella zeae

Miceliul roz al ciupercii la nivelul măduvei

După putrezirea internodurilor bazale se întrerupe circulația sevei

prin plantă și la presiuni dinamice ale vântului, tulpinile putrezite se frâng și
apare ofilirea și uscarea plantelor de porumb care contrastează cu plantele
sănătoase încă verzi.
Un simptom caracteristic acestei boli este cel care apare în urma
atacului ciupercii pe știuleți și boabe. Știuleții pot fi acoperiți de la vârf spre
bază cu miceliul și fructificațiile ciupercii de culoare albă sau roz-rubinie
Boabele infectate au o facultate germinativă mult scăzută (foto 182).

150
 Foto 182. Gibberella zeae
Atac pe știuleți și boabe

Când știuletele este infectat devreme, iar umiditatea este mare, se

poate produce putrezirea totală a știuletelui.
Atacul pe pănuși prezintă și el o specificitate în sensul că pe suprafa-
ța lor apare miceliul alb-roze, iar pănușile și mătasea rămase intacte se li-
pesc de știulete ( foto 183).

Foto 183. Gibberella zeae

Pănuși lipite de știuletele afectat

Atacul se poate produce și pe știuleții depozitați mai ales dacă umidi-

tatea este ridicată.
Ciuperca Gibberella roseum f. cerealis produce o serie de micoto-
xine care sunt toxice pentru om și animale mai ales pentru porcine.
Patogenul este ciuperca Gibberella roseum f.sp. cerealis (Cke.)
Snyder et Hansen, sin. Gibberella saubinetti (Mont.) Sacc.sin. Gibberella
zeae,Anamorfa sau f.c.Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum
(Schv.) încadrată în fam. Nectiaceae, ord. Hypocreales, subclasa Hypocre-
omycetidae, clasa Sordariomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Înmulțirea asexuată se realizeză prin macro- și microconidii de tip
Fusarium.
Macroconidiile au o formă de semilună mai subțire cu capetele ascu-
țite, sunt prevăzute cu mai multe septe (3-5), sunt hialineși la capătul inferi-
or prezintă un mic pinten care este un caracter de recunoaștere. Dimensiuni-

151
le macroconidiilor pot fi de 30-60x4-6 µm. Printre macroconidii ciuperca
fructifică numeroase microconidii unicelulare hialine (foto 184).

Foto 184. Gibberella zeae

Macroconidii

Partea sexuată a ciupercii este reprezentată de peritecii negricioase

de formă sferică sau ovoidă care în anumite situații pot prezenta chiar și un
gât scurt. Dimensiunile pot fi de 280-300x170-220 µm (foto 185).
În interiorul periteciilor se formează asce alungite de 55-75x9-12µm.
În ascele hialine se formează 8 ascospori fusiformi cu 1-3 septe de 18-24x4-
5µm (foto 186).

Foto 185. Gibberella zeae

Secțiune printr-o peritecie

Foto 186. Gibberella zeae

Ascospori fusiformi cu 1-3 septe

Umiditatea și temperaturile cuprinse între 21-30oC sunt condiții fa-

vorabile de evoluție a ciupercii.
Temperatura minimă corespunde temperaturii de 6oC față de care
practic se calculează și coltestul hibrizilor de porumb. Pragul maxim de
temperatură până la care ciuperca rezistă este de 36oC.
152
 Pe lângă porumb Fusarium graminerum poate ataca și plantele de grâu
la care produce albirea spicelor sau înroșirea spicelor. Atacul se manifestă pe
sistemul radicular, baza tulpinii și pe spice (foto 187). Rotațiile scurte
grâu/porumb, porumb/grâu favorizează transmiterea patogenului și sporirea
sursei de inoculum primar (Ali și Francl, 2001, Osborne și colab., 2002).

Foto 187. Anamorfa sau f.c. Fusarium roseum f. sp. cerealis

graminearum – albirea spicelor

4.4. Bolile produse de ciupercile din genurile Claviceps,

Sclerotinia, Monilinia, Botryotinia, Botrytis, Fulvia (Cladosporium),
Drechslera (Helminthosporium) și posibilităţile de prevenire şi
combatere

4.4.1. Cornul secării Claviceps purpurea

In Europa boala se manifesta în țări precum Germania, Polonia, Ru-
sia, Belarusia, Ucraina (Geiger și colab., 2009) și poate reduce producția cu
5-10%, însă cel mai important aspect este acela ca scleroții conțin alcaloizi
foarte toxici pentru om și animale cum ar fi: cornutina, ergotina, ergotoxina,
dar care sunt foarte importanți pentru industria farmaceutică (Wegulo și
Carlson, 2011).
Boala apare pe spice în perioada înfloritului și maturității spicelor.
Din florile infectate ale spicului se scurge un lichid vâscos dulceag. În aces-
te picături se găsesc sporii asexuați ai ciupercii.
În locul cariopselor, patogenul formează scleroți de 2-4 cm lungime
și 3-6 mm grosime, care au o structură densă fiind alcătuiți din plectenchime
(foto 188).
La exterior lor se găsește paraplectenchimul foarte dens, de culoare
neagră-violacee, iar la interior prosoplecten-chimul de culoare albă.

Foto 188. Claviceps purpurea

scleroti

Întrucât scleroții ciupercii Claviceps purpurea conțin substanțe foar-

te toxice (ergotsclerot, cornutină, ergotină, ergotoxină, acid sphacelinic) se
recomandă controlul furajelor și a semințelor folosite în hrana animalelor în

153
vederea protejării animalelor de toxicitatea toxinelor menționate mai sus.
Semințele de secară folosite pentru făină trebuie să fie curate, fără scleroți
pentru a se evita îmbolnăvirile cauzate de alcaloizii conținuți în scleroți.
Importanță farmaceutică
Spre deosebire de tehnologia de cultură care impune reducerea numă-
rului de scleroți la maximum posibil, pentru industria farmaceutică proble-
matica se inversează, fiind necesare cultivare foarte sensibile și cu perioadă
cât mai lungă de înflorire. Eficiența economică a acestor culturi este de circa
10 ori mai mare decât a unei culturi obișnuite pentru sămânță. În aceste cul-
turi trebuie chiar să se facă inoculări artificiale pentru a obține o cantitate cât
mai mare de scleroți la hectar.
Ergotina se folosește la medicamente ce opresc sângerarea, cornuti-
na care are acțiune asupra sistemului nervos, acidul sphacelinic care se fo-
losește pentru contracția mușchilor netezi sau se regăsește în perfuziile indi-
cate în cazul nașterilor grele etc.

4.4.2. Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor și rapănul ramurilor

a măr Venturia inaequalis (Cke.)Wint. sin. Endostigme inaequalis (Cke.)
Syd. Anamorfa sau f.c. Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck.
Este una dintre bolile importante ale mărului care în anumiți ani și în
condiții de mare favorabilitate poate realiza pierderi de până la 70% din re-
coltă (Agrios, 2005).
Simptome. Atacul cel mai reprezentativ al ciupercii se realizează primă-
vara pe frunze, apoi pe fructe, pe ramuri și mai rar pe sepalele florilor și muguri.
Atacul pe frunze se realizează în urma contaminărilor și infecțiilor
primare realizate fie de ascospori, fie de conidiile care au rezistat peste iar-
nă, fie de miceliul ciupercii localizat în muguri (MacHardy, 1996).
Perioada de umectare a organelor verzi în special a frunzelor trebuie
să fie de minimum 4-18 ore, contaminarea după 37-73 ore dacă temperatura
este de peste 5oC, perioada de incubație fiind de 22 de zile (după Mills și
Laplante, 1951).
După reușita infecției și după perioada de incubație pe frunze apar
pete cafenii de dimensiuni diferite de la 3-5 mm și pot ajunge până la 10
mm (foto 189). Ele sunt în general dispuse fie pe dosul frunzelor, fie pe par-
tea superioară a frunzelor, fie pe ambele fețe funcție de locul contaminării și
de rezistența soiului.

Foto 189. Venturia inaequalis pe măr

Pete cafenii pe partea inferioara a frunzelor

Miceliul ciupercii crește printre celulele țesutului foliar, după principiul

minimei rezistențe și se extinde spre exteriorul petei în sensul razelor unui cerc.
În momentul fructificării asexuate a ciupercii respectiv a formării
conidioforilor și conidiilor, aspectul petelor devine unul catifelat și de culoare
cafenie.

154
 Atacul pe fructele tinere constă în apariția unor pete cafenii cu aspect
catifelat care influențează creșterea și dezvoltarea fructelor acestea rămânând
mici și diforme (asimetrice) deoarece zona ocupată de pată nu mai crește.
Când atacul pe fructe se produce mai târziu petele pot avea 5-10
mm, sunt cafenii, nu mai au aspect catifelat, țesutul fructului din dreptul
petelor devine sclerenchimatic și el crapă în sens radiar (foto 190).

Foto 190. Venturia inaequalis

atac pe fructe de măr

Atacul pe lăstari și ramuri începe din zona mugurilor infectați, ciu-

perca determinând apariția unor pete de brunificare (foto 191). Ulterior ca
urmare a patogenezei dezvoltată de ciupercă, scoarța se brunifică, se exfoli-
ază apare zdrențuită și dă un aspect răpănos lăstarilor sau ramurilor afectate
care în final se usucă.

Foto 191. Venturia inaequalis – atac pe lăstari

Patogenul este ciuperca Venturia inaequalis (Cke.) Wint. sin. En-

dostigme inaequalis (Cke.) Syd. anamorfa sau f.c. Fusicladium dendriti-
cum (Wallr.) Fuck. încadrată în fam. Venturiaceae, ord. Pleosporales, clasa
Dothideomycetes, subîncr. Pezizomycotina, încr. Ascomycota, regnul
Fungi. V. Inaequalis este un fung heterotalic și conține 7 cromozomi haplo-
izi (Day și colab., 1956).
Anamorfa Fusicladium dendriticum fructifică conidiofori unicelu-
lari, cilindrici, bruni, noduroși către vârf de 17,5-48 x 4-6,5µm și în vârf
formează o conidie în formă de pară (foto 192) care poate fi unicelulară la
început, apoi apare o septă sau un perete despărțitor conidia devenind bice-
lulară spre maturitate și atinge dimensiunile de 16-30x6-9µm.

Foto 192. Venturia inaequalis – conidii în forma de pară

155
 Infecțiile secundare realizate de conidii se produc după o perioadă de
umectare de 4-18 ore la temperatura de 19-20oC.
Pe frunzele căzute la baza pomului ciuperca se hrănește saprofit, di-
ferențiază anteridia și ascogonul din unirea cărora rezultă hife ascogene care
vor da naștere ascelor cu câte 8 ascospori bicelulari, asce închise în peritecii
brun negricioase, ovoide de 90-145 µm, prevăzute cu osteol protejat de țepi
bruni (foto 193).

Foto 193. Venturia inaequalis –

pseudotecie în care se formează asce cu ascospori

Ascosporii au celula superioară ovalizată pe lungime și este fixată pe

celula inferioară care este oval alungită. Ascosporii sunt bruni olivacei și
măsoară 11-15x4-7µm (foto 194).

Foto 194. Venturia inaequalis – ascospori

Victoria Șuta arăta că la 18oC infecția cu ascospori poate dura 9-18

ore, iar perioada de incubație 8 zile.

4.4.3. Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor și rapănul ramurilor

la păr Venturia pirina (Aderh.) Sydow sin. Endostigme pirina (Cke.) Syd.
Anamorfa sau f.c. Fusicladium pirinum (Lib.) Fuck.
Boala este una dintre cele mai importante în plantațiile de păr din
întreaga lume (Shabi, 1990). Soiurile de păr suferă pagube importante din
cauza atacului acestei ciuperci mai ales în anii cu precipitații abundente
primăvara și vara (Kienholz și Childs, 1951).
Simptome. Atacul ciupercii se realizează în mod asemănător ca la
măr, adică sunt afectate frunzele, fructele, lăstarii, ramurile, mugurii și sepa-
lele florilor.
Pe frunze după contaminare și reușita infecției apar pete de culoare
măslinie de la 0,5-10 mm dimensiunile cele mai frecvente fiind între 3-6
mm (foto 195).

156
 Foto 195. Venturia pirina – pete pe frunzele de păr

Pe fructele tinere petele sunt de dimensiuni 8-10-12 mm au aspect

catifelat și influențează creșterea și dezvoltarea lor ele apărând asimetrice.
Pe fructele mature apar pete cafenii cu crăpături mult mai proemi-
nente sau pot să apară crăpături adânci mărginite de sclereide (foto 196).

Foto 196. Venturia pirina atac pe pere

Aceste crăpături pot constitui porți de intrare pentru alți patogeni în

special pentru Monilinia fructigena.
În cazul atacului pe lăstari și ramuri miceliul se află sub scoarță și
scoarța se exfoliază, se zdrențuiește, capătă aspect răpănos și lăstarii cât și
ramurile se usucă.
Deși rar, atacul ciupercii poate fi observat și pe sepalele florilor cât
și pe muguri.
Patogenul este ciuperca Venturia pirina (Aderh.) Sydow sin. Endos-
tigme pirina (Cke.) Syd. anamorfa sau f.c. Fusicladium pirinum (Lib.) Fuck.
încadrată în încadrată în fam. Venturiaceae, ord. Pleosporales, clasa Dothi-
deomycetes, subîncr. Pezizomycotina, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Pe pseudostromele formate de miceliul ciupercii apar conidiofori ci-
lindrici simpli, noduroși la partea superioară (alți autori precizează că sunt
denticuli) și măsoară 30,5-74,5x3,5-7,5µm (foto 197).

157
 Foto 197. Venturia pirina –
pseudostroma cu conidiofori și conidii piriforme

În vârful conidioforului se formează câte o conidie piriformă bicelu-

lară de 12-45x5-11 µm (foto 198).

Foto 198. Venturia pirina

Conidii piriforme

Temperatura optimă de germinare a conidiilor este de 20-22oC, mi-

nima 2 C, maxima 31oC. Maturarea scosporilor are loc în 3-4 luni (Curtis,
o

1921, Hearman, 1933, Kienholz și Childs, 1961, Latorre și colab., 1985).

Eliberarea ascosporilor are loc după ploaie sau în prezența picaăturilor de
rouă (Latorre și colab., 1985, Williamson, și Burchill, 1974).

4.4.4. Pătarea roșie a frunzelor de prun Polystigma rubrum (Pers.)

DC. Anamorfa sau f.c. Polystigmina rubra (Desm.) Sacc.
Manifestarea bolii depinde foarte mult de condițiile de umiditate din
lunile mai, iunie, iulie care trebuie să fie ridicată, temperaturi de 18-26o C,
umiditate relativă de 100-85%, să existe sursa de infecție și soiurile de prun
să fie sensibile sau susceptibile, pierderile de producție fiind cuprinse între
30-80% (Lăbușcă și colab., 2012). În aceste condiții la sfârșit de mai, înce-
put de iunie pe frunzele de prun atacate de Polystigma rubrum apar pete
circulare sau ovale de dimensiuni foarte diferite de la 3-5 mm până la 10-12
mm de culoare gălbuie la început, apoi virează spre roșu carmin și spre
toamnă ajung la culoarea vișinei putrede (foto 199).

Foto 199. Polystigma rubrum

Pete ovale cu culoare roșu carmin

158
 Pe partea superioară a țesutului cuprins de ciupercă se observă o
ușoară adâncitură sau concavitate, iar pe dos în dreptul acelorași pete se
observă o zonă bombată în jos.
Țesutul din dreptul petei este mai îngroșat decât țesutul sănătos, este
modificat sau transformat din țesut vegetal în țesut sclerenchimatic deoarece
în interior ciuperca formează o țesătură strânsă și densă de hife miceliene de
tipul stromei (foto 200).

Foto 200. Polystigma rubrum - stroma

Suprafața fotosintetic activă este redusă considerabil și rezultă

pierdri de recoltă, scăderea calității acesteia și nediferențierea mugurilor de
rod pentru anul următor.
Patogenul este Polystigma rubru (Pers.) DC. cu anamorfa sau f.c.
Polystigmina rubra (Desm.) Sacc. Este încadrat în fam. Phyllachoraceae,
ord. Phyllachorales, clasa Sordariomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
În interiorul stromei ciuperca formează fructificațiile asexuate repre-
zentate de picnidii cu picnospori (Foto 201). Picnidiile pot avea de la 90 la
150 µm, prezintă apical un osteol sau un orificiu prin care sunt eliberați pic-
nospori hialini în formă de cârlig, de ac de undiță sau de bastonaș și măsoară
25-30x1,5-2,5µm.

Foto 201. Polystigma rubrum – picnidie cu picnospori

După eliberartea picnosporilor care căptușesc picnidia în interior, aceas-

ta se transformă și devine peritecie și în interiorul ei are loc procesul de sexuali-
tate dintre anteridie și ascogon care vor da naștere la hife ascogene. Acestea var
da naștere în interiorul periteciei ascelor cilindric măciucate gălbui hialine în
care sunt prezenți 8 ascospori gălbui hialini oval alungiți (foto 202).

159
 Foto 202. Polystigma rubrum – asce cu scospori oval alungiți

Ei asigură în primăvara următoare infecțiile primare. Patogenul are

ca rival ciuperca trichotecium roseum care afectează filamentele ascogonale
ale ciupercii Polystigma rubrum.

4.4.5. Antracnoza nucului Gnomonia juglandis (DC) Trov.

Anamorfa sau f.c. Marssonina juglandis (Lib.) Mang.
Simptome. Patogenul Gnomonia juglandis poate contamina și in-
fecta prin ascospori sau conidii foliolele, pețiolurile, lăstarii și fructele.
Pe foliole apar în urma infecțiilor pete de brunificare de diverse dimen-
siuni cu zonalități și nuanțe diferite: brun mai deschis în zona centrală a petei și
brun mai închis către partea laterală extremă a petei. Dimensiunile petelor pot fi
de la 5mm la 2 cm sau chiar mai mari. Petele se pot uni între ele rezultând o
suprafață afectată mult mai mare care se brunifică și se usucă (foto 203).

Foto 203. Gnomonia juglandis Pete de brunificare pe frunzele de nuc

Pe fața inferioară a folilolei, în dreptul petelor apar fructificațiile

asexuate ale patogenului Gnomonia juglandis acervulii (lagăre subcuticu-
lare de conidiofori și conidii) de forma unor puncte negre plate dispuse de
regulă în cercuri aproximativ concentrice (foto 204).

Foto 204. Gnomonia juglandis

Acervulii ciupercii dispuși în cercuri concentrice

160
 Foliolele sub acțiunea parazitară încep să se îngălbenească, să se
brunifice, se usucă și se desprind de pe pețiol cu miult mai devreme decât în
mod obișnuit.
Pe fructe sau pe lăstari pot să apară pete de brunificare cufundate în
țesut, pe partea adâncită putându-se forma acervulii ciupercii (foto 205).

Foto 205. Gnomonia juglandis

Atac pe fructe de nuc

La nivelul fructelor miceliul poate pătrunde până la miez care este

brunificat, iar gustul miezului devine amar.
Patogenul este Gnomonia leptostyla, sin. Gnomonia juglandis
(DC) Trov. cu anamorfa sau f.c. Marssonina juglandis (Lib.) Mang. Este
încadrat sistematic în fam. Gnomoniaceae, ord. Diaporthales, clasa Sor-
dariomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă printre celulele țesutului infectat și
fructifică asexuat lagăre subcuticulare de conidiofori și conidii care poartă
denumirea de acervuli. Conidioforii sunt scurți, cilindrici, numeroși, hialini
de ei prinzându-se conidii în formă de semilună, bicelulare de 19-28x5µm
(foto 206).

Foto 206. Gnomonia juglandis

Conidii în forma de semiluna

Partea sexuată este reprezentată de diferențierea anteridiei și ascogo-

nului din unirea cărora rezultă hife ascogene în interiorul periteciei cu gât
lung cu dimensiuni de circa 300 µm. În partea sferică a periteciei interiorul
este căptușit cu numeroase asce cilindric alungite în care se formează câte 8
ascospori bicelulari de 17-25x2-3 µm (foto 207).

161
 Foto 207. Gnomonia juglandis
Peritecie cu asce cu ascospori

Apariția gâtului lung la peritecie permite o întârziere apreciabilă a

expulzării ascelor și respectiv a ascosporilor din ască până la apariția orga-
nelor verzi ale nucului în primăvară. Patogenul iernează în frunzele infecta-
te, ascosporii reprezentând sursa de inoculum primar în primăvara, în timp
ce conidiile asigura realizarea infecțiilor pe parcursul perioadei de vegetatie
(Klebahn, 1907, Gard, 1928, Karaca, 1961, Berry, 1961)

4.4.6. Pătarea glumelor la grâu Pheosphaeria nodorum cu anamorfa

Septoria nodorum
Pătarea glumelor poate fi o boală importantă la grâu, triticale, secară și
ovăz în întreaga lume (Mittelstadt și Fehrmann, 1987, Bathgate și Loughmann,
2001, Cowger și Silva Rojas, 2006, Sommerhalder și colab., 2007).
Simptome. Plantele pot fi atacate pe toată perioada de vegetație res-
pectiv de la coleoptil și până la maturitate.
În primele faze de vegetație atacul poate să apară în principal din să-
mânță, dacă sămânța a fost infectată producând pete de brunificare pe coleoptil.
Apoi atacul poate să evolueze pe frunze, pe teaca frunzelor, pe tul-
pini mai ales în zona nodurilor, pe glume, pe spice și pe boabe.
Atacul ciupercii pe frunze constă în apariția unor pete oval alungite
sau lenticulare cu o zonă centrală necrozată sau brunificată înconjurată de o
bordură îngustă galben-verzuie care mărginește pata (Eyal și colab., 1987)
(foto 208).

Foto 208. Septoria nodorum - pete pe frunzele de grâu

162
 Pe frunze picnidiile ciupercii apar mai târziu după ce țesutul s-a
brunificat comparativ cu specia Zimoseptoria tritici la care picnidiile apar
mult mai devreme.
Pe petele de pe frunze picnidiile pot să nu apară în schimb apar în
număr mare la nivelul nodurilor, pe tulpină, pe teaca frunzelor și mai ales pe
trimea superioară a glumelor (foto 209).

Foto 209. Septoria nodorum

pete pe partea superioara a glumelor

Când infecția se produce la nivelul nodurilor poate să apară deforma-

re, curbarea paiului cu posibilitatea căderii sau frângerii paiului de la nodul
sau nodurile infectate și ca urmare apariția pierderilor de recoltă.
La această specie a fost observată regenerarea ciclică a picnidiilor și
picnosporilor în țesuturile moarte.
Picnidia poate iniția producerea de noi picnospori după 10-33 de zile
în funcție și de rezistența cultivarului.
Patogenul este Pheosphaeria nodorum sau Leptos-phaeria nodo-
rum cu anamorfa Septoria nodorum încadrată în fam. Phaeosphaeriaceae,
ord. Pleosporales, subclasa Pleo-sporomycetidae, clasa Dothideomycetes,
încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul ciupercii este obișnuit ramificat și prezintă septe despărți-
toare și este transparent.Mai târziu culoarea miceliului devine închisă.
Picnidiile și picnosporii se pot dezvolta atât în cultură artificială sau
pe țesuturile gazdei. Picnidiile se formează sub stratul epidermal de celule și
sunt de culoare închisă (foto 210).

Foto 210. Septoria nodorum

Picnidie formată subepitelial

Picnosporii sunt eliberați prin osteolul picnidiei, sunt cilindrici, rotun-

jiți la capete, transparenți cu 0-3 septe (foto 211). Dimensiunile pot fi de la
15-32x2-4 µm. Fiecare celulă a picnosporului conține un nucleu. Pot exista și
micropicnospori de 3-6x0,7-1 µm care și ei contribuie la realizarea infețiilor.
163
 Foto 211. Septoria nodorum - Picnospori

În Pennsylvania Halfon-Meeiri, A. și M.M. Kulik, 1977 au izolat și

picnospori atipici cu dimensiuni de 12-27x2-3 µm.
Gheorghieș arăta că dimensiunea picnosporilor în zona de sud a Ro-
mâniei este de 18-40x3-4,5 µm. Dimensiunea picnidiilor poate fi de 160-
210 µm, iar culoarea lor este neagră.
Pseudoteciile formei perfecte Pheosphaeria nodorum sau Lep-
tosphaeria nodorum au dimensiuni de 120-200 µm. În interiorul lor se for-
mează asce bitunicate cu câte 8 ascospori. Ascosporii sunt ușor curbați, te-
tracelulari cu a doua celulă mai voluminoasă decât celelalte, iar capetele
sunt rotunjite. Dimensiunile ascosporilor sunt de 23-32x4-6 µm. Pentru
germinarea picnosporilor temperatura poate fi de la 5-37oC cu un optim cu-
prins între 20-25oC.
Germinarea și penetrarea filamentului de infecție se realizează dacă
ToC este între 15-25oC cu un minim de 6 ore de umiditate.
Infecțiile și apariția simptomelor se realizează în 7-14 zile dacă ToC
este de 22-24oC.
Pentru realizarea infecțiilor este necesar ca perioade lungi să fie
umiditate relativă ridicată și temperaturi de peste 7oC și să nu existe perioa-
de de uscăciune de durată.
Sursa primară de inocul poate proveni de la resturile vegetale infec-
tate pe care se pot regăsi fructificațiile și aparatul vegetativ al ciupercii sau
sămânța infectată.
În Georgia (SUA) de la sămânța infectată s-a ajuns la 80% atac. O
plăntuță infectată la 5000 poate cauza o epidemie.

4.4.7. Pătarea cenușie sau sfâșierea frunzelor de porumb

Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica,
Drechslera turcica sin. Helminthosporium turcicum
Boala este răspândită în toate zonele cultivatoare deporumb din în-
treaga lume, determinând pierderi de producție de aproximativ 50% la hibrizii
sensibili, în perioada umplerii boabelor, datorită afectării suprafeței foliare
(Paul și colab., 1994, White, 1999).
În ultimul timp ca urmare a creșterii considerabile a rezistenței gene-
tice a hibrizilor de porumb față de această boală nu mai reprezintă o pro-
blemă deosebită pentru cultura porumbului. Boala poate să apară spre sfârși-
tul perioadei de vegetație sau mai frecvent în culturile succesive.
Simptome. Contaminarea și mai ales infecțiile încep să se manifeste
în culturile de porumb sensibile din fenofaza de 7-8 frunze și poate continua
până toamna când frunzele virează spre galben și se usucă.
În această perioadă după reușita infecțiilor pe frunze în condiții de
umiditate în exces și temperaturi moderate apar pete lenticulare de 2-3 cm
lungime și 2-5 mm lățime de culoare cenușie-verzuie (de unde denumirea de

164
pătarea cenușie) care sub acțiunea toxinelor patogenului devin galben
ochracee, iar mai târziu cafenii mai ales atunci când apar fructificațiile ase-
xuate ale ciupercii. Petele sunt delimitate de o linie, de un halou brun des-
chis (foto 212).

Foto 212. Exserohilum turcicum

Pete cafenii pe frunzele de porumb

Apoi petele cresc considerabil în dimensiuni putând ajunge la 15-20

cm lungime și 2-3 cm lățime fiind în continuare delimitate sau mărginite de
același brâu sau halou brun.
Pe hibrizi foarte sensibili impactul bolii poate fi foarte mare deter-
minând uscarea aproape totală a frunzelor. Pot fi afectate teaca frunzelor și
uneori chiar pănușile. Efectul seamănă cu efectul înghețului.
Petele se dezvoltă în lungul limbului frunzelor uneori unindu-se cap
la cap, rezistența mecanică a țesutului scade foarte mult și sub acțiunea fac-
torilor de mediu (umezeală, arșiță, presiune dinamică a vântului) frunzele
încep să se sfâșie de unde cea de-a doua denumire a bolii.
În interiorul petelor mai târziu se formează fructificațiile asexuate ale
ciupercii reprezentate de conidiofori și conidii. Ele apar de culoare cafenie.
Patogenul este Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum
(Pass.)Subram et Jain, Bipolaris turcica, Drechslera turcica, sin. Helmin-
thosporium turcicum (Pass.) fam Pleosporaceae, ord. Pleosporales, clasa
Dothideomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul se dezvoltă intercelular și trimite în afară conidiofori cilin-
drici pluricelulari (foto 213) în vârful cărora se prind conidii naviculiforme
sau fusiforme pluricelulare cu 2-9 celule cu membrana netedă și de culoare
verde măslinie (foto 214). Dimensiunile pot fi de 80-150x20-24 µm.

Foto 213. Exserohilum turcicum Foto 214. Exserohilum turcicum

Conidiofori cilindrici pluricelulari Conidii fusiforme pluricelulare

Patogenul supraviețuiește și se transmite prin sămânța infectată (Tui-

te, 1969, Perkins și Pedersen, 1987, Ritchie și colab., 1993, Menten, 1995,
Pinto, 1996, Manchado și colab., 2002).

165
 4.4.8. Pătarea cafenie a frunzelor de tomate Mycovellosiella fulva
(Cooke) Cifferi sin. Fulvia fulva (Cooke) Ciferri, sin. Cladosporium
fulvum Cooke, sin. Passalora fulva
Boala a fost descrisă pentru prima dată în anul 1883 de catre Cooke și
actualmente este una dintre cele mai importante boli ale tomatelor, deși pagube-
le produse au fost semnificativ limitate de introducerea în genomul cultivarelor
a genei de rezistenta Cf-9 (Rivas și Thomas, 2002, Kruijt și colab., 2005).
Simptome. Atacul ciupercii Mycovellosiella fulva se manifestă la
palntele de tomate în special în solarii sau sere. Primele afectate sunt frunze-
le bazale situate în imediata vecinătate a solului care după ce sunt contami-
nate și apoi infectate încep să prezinte pete de îngălbenire, iar mai târziu sub
acțiunea parazitară a ciupercii ele își schimbă culoarea care devine galben
brună și în final ajung brune roșietice (foto 215).

Foto 215. Mycovellosiella fulva

Pete brune pe frunzele de tomate

Forma și dimensiunile petelor diferă foarte mult în funcție de rezis-

tența cultivarului, de favorabilitatea condițiilor de evoluție a patogenului, de
virulența acestuia și de existența sursei de infecție. În general petele pot fi de
formă ovală de 0,5-2 cm dimensiune dar de multe ori petele confluează între
ele și atât dimensiunea cât și forma suferă modificări semnificative suprafața
petelor crește și marginea este neregulată.
În dreptul acestor pete pe dosul foliolelor apare un puf catifelat de
culoare brun violacee sau cafenie care reprezintă fructificațiile asexuate ale
ciupercii respectiv conidioforii și conidiile (foto 216).

Foto 216. Mycovellosiella fulva

Puf de conidii și conidiofori pe frunzele de tomate

Sub acțiunea parazitară a ciupercii țesuturile infectate se brunifică și

se usucă (Jones și colab., 1997). Fenomenul de uscare al frunzelor începe cu

166
cele bazale și urcă în sus pe plantă influențând nivelul de fructificare și cali-
tatea fructelor. Plantele se debilitează, poate să apară stagnarea creșterii, se
formează fructe mai mici cu gust necorespunzător deoarece din frunzele
uscate nu se mai translocă asimilate spre tulpină și spre fructe. Deși în prin-
cipal patogenul afectează frunzele, ocazional acesta poate infecta și pețiolu-
rile, florile și fructele (Butler și Jones, 1949, Jones și colab., 1997).
Patogenul este Mycovellosiella fulva, Fulvia fulva (Cooke) Cifferi
(sin. Cladosporium fulvum Cooke) încadrată în fam. Mycosphaerellaceae,
ord. Capnodiales, subclasa Dothideo-mycetidae, clasa Dothideomycetes,
încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă printre celulele țesuturilor infectate din
frunze, tulpini și fructele tinere și trimite în afară prin stomate în special pe
dosul foliolelor mănunchiuri de conidiofori cilindrici hialini pluricelulari
simpli sau ramificați de 110-140x4-6 µm. Ei poartă în vârf conidii eliptice,
sferice sau cilindrice cu 1-3 celule sau 1-2 septe de dimensiuni 7-32x4-12
µm (foto 217).

Foto 217. Mycovellosiella fulva

conidiofori și conidii

Transmiterea ciupercii se relizează prin intermediul conidiilor răma-

se pe resturile vegetale.

4.4.9. Pătarea neagră a florii-soarelui Phoma macdonaldii Boerema

sin. Phoma oleracea var helianthi tuberosi Sacc.
Boala apare în toate zonele de cultură ale florii soarelui din întreaga
lume afectând producția de semințe în funcție de rezistența cultivarului,
agresivitatea patogenului și condițiile climatice (Gulya și colab., 1997,
Maširević și Forgić, 2000). Cea mai afectată este masa a 1000 de boabe care
scade semnificativ.
Simptome. Atacul ciupercii se poate înregistra pe întreaga perioadă
de vegetație a florii-soarelui și pe toate organele aeriene după răsărire, res-
pectiv pe cotiledoane, frunze, pe pețioluri, pe tulpini și mai puțin pe bractee
și capitul. Primul poate fi infectat cotiledonul în jurul nodului cotiledonar
unde apar zone de decolorare sau un inel cotiledonar. De aici spre tulpină
transmiterea ciupercii se realizează în aproximativ 7 zile sau o săptămână.
De la inelul cotiledonar simptomele evoluează către formarea unui manșon
larg brun sau negru (foto 218).

167
 Foto 218. Phoma macdonaldii
Atac în zona coletului la floarea soarelui

Pe frunze apar pete negre diferite ca formă și dimensiuni. Pe pețio-

luri apar pete de culoare brun-închis. Pe nervuri apar pete brun închis care
au marginile de culoare mai deschisă. Țesuturile frunzelor de pe partea su-
perioară a frunzelor din dreptul petelor de pe nervuri se brunifică sau se ne-
crozează (Al Fadil și colab., 2011).
Atacul cel mai caracteristic apare pe tulpinile încă verzi sub forma
unor pete negre dispuse izolat în special în zona de inserție a pețiolurilor pe
tulpină (foto 219).

Foto 219. Phoma macdonaldii

Atac în zona de inserție a pețiolurilor pe tulpină

Atacul poate fi observat și pe pedunculul capitulului, pe capitul și pe

bractee. Sub acțiunea parazitară a ciupercii pedunculul se poate frânge și
apare șiștăvirea achenelor.
Pe capitul atacul ciupercii determină apariția unor pete negre rotunde
care uneori pot cuprinde pedunculul de jur împrejur și apar leziuni suberificate.
Patogenul este Phoma macdonaldii Boerema, sin. Phoma oleracea
var helianthi tuberosi Sacc. care formează un miceliu intercelular ramificat și
conține o substanță fin granulară. Fructifică asexuat picnidii cu picnospori.
Picnidiile pot avea 39,3-188,1x84,2-203,0 µm (Țârcomnicu și colab.
1972).
Picnosporii pot avea 4,3-7,2x1,4-2,9 µm după Mc Donald sau 1,6-
3,7x2,3-7,9 (după Țârcomnicu și colab. 1972), 3,2-8,5x2,0-6,5µm (după Frezzi),
iar (după Acimović 1965) 5,4-8,8x2,7-3,6 µm. Marić și Maširević (1988) arătau
că dimensiunile picnosporilor pot fi de 3,0-6,2x1,3-2,6 µm (foto 220).

168
 Foto 220. Phoma macdonaldii - picnospori

Forma perfectă sau telemorfa ciupercii a fost identificată în Argenti-

na în 1968 de Frezzi, de Donald în S.U.A. în 1985, de Peres și Lefol în
1996, de Marić și colab. în 1981 ca fiind Leptosphaeria lindquisticii.
Periteciile pot măsura 274-306 µm după datele oferite de Marić și
Maširević, 1988. Periteciile sunt mai puține decât picnidiile ( la 8 picnidii
apare o peritecie).
În peritecii se formează ascele cu ascospori. Ascele sunt cilindrice
ușor curbate, prezintă un picioruș și conțin în interior 8 ascospori tetracelulari.
Infecțiile primare ale ciupercii Phoma macdonaldii pot fi realizate
de picnospori sau de ascospori.
Temperatura optimă de evoluție și fructificare a ciupercii este între
24-28oC. Țesuturile plantelor de floarea-soarelui aflate în fenofaze de evolu-
ție mai avansate par a fi mai sensibile față de atacul ciupercii.
Pentru realizarea infecțiilor cu picnospori sau cu ascospori este ne-
voie de 24 de ore cu umiditate atmosferică saturată la 25oC, 48 de ore la
temperatura de 20oC și 72 de ore la temperatura de 15oC.

4.4.10. Pătarea brună-cenușie a tulpinilor de floarea-soarelui sau

necroza și frângerea tulpinilor de floarea-soarelui Diaporthe helianthi
cu anamorfa sau f.c. Phomopsis helianthi Munt. Cvet. et al
Prima semnalare a bolii a fost realizată în Yugoslavia (Acinovic și
Straser, 1982), apoi a patruns și în alte țări (Herr și colab., 1983, Delos și
Moinard, 1995, Gulya și colab., 1997). În România a pătruns în Câmpia de
vest fiind semnalată de Iliescu și Csep în 1982, Ciurea și colab. 1983.
În anii 1982, 1983 au fost observate atacuri de 80% în județele Arad,
Bihor din vestul țării, dar și în județele din sud Teleorman, Călărași, Ialomi-
ța unde atacul a prezentat valori cuprinse de la 30 la 70%.
La S.C.A. Șimnic, M. Paraschivu 1991 a publicat date privind grade-
le de atac ale ciupercii Phomopsis helianthi de 50,4% la HS 70 în 1986 și
de 66,45 la HS1216 în anul 1987.
În prezent, în România boala este semnalată în toate zonele cultiva-
toare de floarea-soarelui, iar pagubele înregistrate sunt diferite și ele depind
de factorii de mediu, de sensibilitatea sau rezistența cultivarului, de existența
sursei de infecție și de tehnologia aplicată. Boala afectează capacitatea de
producție și conținutul de ulei (Diaz Franco și Ortegon Morales, 2003).
Simptome. Boala se manifestă pe frunze, pețioluri, tulpini și calatidii.
Pe capitul apariția bolii este destul de rară. Atacul ciupercii pe frunze este foarte
important deoarece el determină apariția unor pete brun închis vizibile mai ales
pe dosul frunzelor, care se localizează către extremitățile celor trei nervuri prin-
cipale având forma unui triunghi cu vârful înspre pețiol (foto 221).

169
 Foto 221. Diaporthe helianthi
Pete brun închis pe frunzele de floarea-soarelui

Patogenul respectiv ciuperca pătrunde în nervuri, produce și elibe-

rează toxine pe care le folosește pentru a-și croi drum spre pețiol, apoi spre
tulpina (Muntanola-Cvetkovic și colab., 1991).
Petele necrotice prezintă la extremitate o margine galbenă semnul
prezenței toxinei în nervuri. Apoi țesuturile frunzei se necrozează frunza se
răsucește și atârnă de-a lungul nervurii și pare arsă (foto 222). Simptomele
descrise pe frunze apar de la a doua pereche de frunze până la a 11-a.

Foto 222. Diaporthe helianthi - Frunze uscate atârnând de piețioluri

Pe tulpini în dreptul prinderii pețiolului frunzei pe tulpină apar pete

brune deschis care au formă eliptică și se pot dezvolta până la cuprinderea
tulpinii. Zona centrală a petei se decolorează și devine cenușie marginile
rămânând colorate în brun mai închis (foto 223).

Foto 223. Diaporthe helianthi - Pete brune pe tulpina de floarea-soarelui

Acțiunea infecțioasă a ciupercii la nivelul tulpinii se răsfrânge asupra

țesuturilor măduvei care sunt dezorganizate, circulația sevei este întreruptă
și se înregistrează ofilirea părții superioare a plantei după care urmează
frângerea tulpinilor și căderea plantelor (foto 224).

170
 Foto 224. Diaporthe helianthi - Frângerea tulpinilor și căderea plantelor

Dacă secționăm tulpina în dreptul petelor măduva apare dezorgani-

zată și întreruptă prezentându-se ca monezile într-un fișic.
Pe măsură ce apar petele pe tulpină se observă clorozarea frunzelor apoi
planta se ofilește și se usucă în totalitate mai devreme sau mai târziu funcție de
intensitatea atacului ciupercii, dar și de condițiile climatice ale zonei.
Patogenul este Diaporthe helianthi cu anamorfa sau f.c. Phomopsis
helianthi Munt. Cvet. et al. Este încadrată în fam Diapothceae, ord. Diapor-
thales, subclasa Sordariomyce-tidae, clasa Sordriomycetes, încr. As-
comycota, regnul Fungi.
Patogenul Phomopsis helianthi fructifică asexuat picnidii cu pic-
nospori de tip alfa și beta sau stilospori.
Picnosporii alfa sunt unicelulari hialini și eliptii și prezintă două in-
cluziuni lipidice (foto 225). Apar foarte rar în câmp deși ar fi capabili să
germineze și să dea naștere unui nou miceliu.

Foto 225. Diaporthe helianthi - Picnospori de tip alfa

Stilosporii sau picnosporii beta sunt filiformi, alungiți, curbați și au

dimensiuni de la 17-42x0,5-2 µm (foto 226).

Foto 226. Diaporthe helianthi - Picnospori de tip alfa și beta

S-a observat că după 48 de ore de coexistență picnosporii de tip beta

rămân singuri.

171
 Periteciile ca și picnidiile se formează pe tulpină, corpul periteciilor
fiind implantat în stratul lignificat al tulpinii.
Periteciile au un gât alungit, țepos și ele străpung epiderma (foto 227).

Foto 227. Diaporthe helianthi - peritecie

Culoarea periteciilor este variabilă de la gălbuie către brun închis sau

chiar către negru. Dimensiunile periteciilor pot fi de 369,7-443,2x180,1-
313,0µm (Acimović 1983) sau 290-430 µm în diametru.
Gâtul periteciei poate măsura 260-850µm.
Ascele sunt cilindrice, lungi de 60-76,5 µm și late de 8,7-12,5 µm.
Conțin câte 8 ascospori bicelulari dispuși pe două rânduri.
Ascosporii sunt elipsoidali și hialini. Dimensiunile lor pot fi de 15-
17,5x5-7,5 µm sau pot ajunge la 50x5 µm.

4.4.11. Sfâșierea frunzelor de orz Pyrenophora graminea (Rabh.)

Ito. Et Kurib. Anamorfa sau f.c. Drechslera graminea Drech. Sin. Hel-
minthosporium gramineum Rabh.
Sfâșierea frunzelor este o boală sistemică a orzului cu transmitere
prin samanta, dar care nu afectează alte culturi cerealiere (Tekanz 1983,
Mathre, 1997).
Este o boală importantă a orzului reușind în anumiți ani să producă pa-
gube mari la orz care pot ajunge de la 5% la 30% (Paraschivu M. 1987). Rezis-
tența orzului la Pyrenophora graminea a fost raportată atât cantitativ (Arru și
colab., 2003), cât și calitativ (Skou și colab., 1994, Tacconi și colab., 2001).
Simptome. Ciuperca este localizată în sămânță și devine activă în peri-
oada germinării seminței invadînd coleoptilul și infectând fiecare dintre frunze-
le pe care el le formează. Sfâșierea frunzelor produce excelente semne de di-
agnostic și simptomele caracteristice apar în timpul perioadei de vegetație.
Dungi galbene înguste se dezvoltă între nervurile frunzelor și au de
la câțiva centimetri lungime și se extind apoi pe toată lungimea frunzelor.
Aceste dungi destul de rapid virează spre culoarea brun-roșietică apoi devin
brune închis.
Sub acțiunea parazitară a ciupercii țesuturile afectate se necrozează,
apoi mor și se usucă, rezistența lor mecanică este depreciată și sub acțiunea
dinamică a vântului frunzele se sfâșie de la vârf către bază de-a lungul dun-
gilor sau nervurilor (foto 228).
Frunzele devin închise, se răsucesc și se uzează. Deși simptomele
bolii apar pe limbul frunzelor, de aici atacul poate continua pe teci, apoi pe
tulpini mai ales în zona nodurilor unde apar pete de brunificare. Deși atacul
are loc încă din stadiul de plantulă sporularea este întârziată până în fenofa-
za de înflorire a culturii de orz.

172
 Foto 228. Pyrenophora graminea
Frunze de orz sfâșiate de-al lungul nervurilor

Infecțiile florale ale plantelor sănătoase se produc prin intermediul

conidiilor transportate cu ajutorul vântului.
Ciuperca intră în dormanță după ce invadează paleile seminței în
dezvoltare.
În funcție de evoluția condițiilor climatice și de rezistența și tipul
cultivarului plantele bolnave pot prezenta diferite aspecte. Fie plantele se
brunifică în totalitate, formează spice mici și sterile sau formează semințe
mici în spice care vor fi suflate de vântul combinei, plantele având o poziție
erectă în lan, ele fiind ușor vizibile la suprafața lanului ca plante brunificate
care contrastează cu plantele sănătoase verzi cu paiul curbat sub greutatea
boabelor din spice, fie plantele bolnave sunt mult mai mici decât plantele
sănătoase, ultimul internod mai scurt, plantele sunt brunificate, spicele sunt
aplecate în jos și suprafața foliară sfâșiată, distrusă în cea mai mare parte
mai ales când infecțiile sunt precoce.
La S.C.D.A. Șimnic în anul 1987 a fost înregistrat cel mai puternic
atac pierderile de producție ajungând la 30% (Paraschivu M. 1987).
Patogenul este ciuperca Pyrenophora graminea (Rabh.) Ito. et Ku-
rib. Anamorfa sau f.c. Drechslera graminea Drech. sin. Helminthosporium
gramineum Rabh. încadrată în familia Pleosporaceae, ordinul Pleosporales,
clasa Asco-mycees, încrengătura Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvotă intercelular și poate fi galben deschis
sau subhialin. El poate pătrunde chiar și în vasele conducătoare dând bolii
caracter de sistemicitate.
Ciuperca fructifică asexuat conidiofori și conidii sub forma unui puf
catifelat brun cenușiu. Conidioforii ies prin stomate sub forma unor fascicu-
le sau mănunchiuri de 2 până la 6 și au culoare gri sau brun închis sunt ci-
lindrici, septați și pot avea dimensiuni de 120x10-12 µm. Celula bazală a
conidioforului este mărită. La partea superioară a conidioforului se formează
conidiile care pot avea 2-8 septe, obișnuit 3-6septe sunt naviculiforme și
măsoară 35-105x15-25 µm (foto 229). Conidiile tinere sunt gri deschis și
virează spre brun închis cu vârsta. Ele sunt drepte, cilindrice, ușor subțiate la
capete, au capetele rotunjite și normal măsoară 60-90x15-18 µm.
Intervalul de temperatură în care conidiile pot germina este cuprins
între 4 C până la 20oC. Din fiecare celulă a conidiei rezultă câte un filament
o

de infecție. În anumite condițiipe filamentele de infecție pot apărea chiar și

conidii secundare.

173
 Foto 229. Pyrenophora graminea - Conidiofor cu conidie germinată

Partea perfectă a ciupercii este reprezentată de peritecii care se for-

mează foarte rar în natură pe resturile plantelor de orz infectate. Periteciile
sunt globuloase sau ușor turtite, pot fi brun-negricioase și au dimensiuni de
350-850µm. În interiorul lor se formează asce hialine cu 4-6 ascospori elip-
soidali, pluricelulari cu 2-3 septe (foto 230). Ascosporii sunt galben bruni și
au dimensiuni de 45-75x20-32,5 µm. În ască ascosporii sunt dispuși pe două
rânduri. Ascele pot măsura 225-425x32-50 µm. Ascele pot fi fixate în peri-
tecie cu ajutorul unor pseudoparafize.

Foto 230. Pyrenophora graminea - Asce cu ascospori

De la un an la altul ciuperca se poate transmite prin intermediul se-

mințelor infectate, prin miriștea infectată, prin resturile bolnave ale plantelor
infectate rămase pe câmp în care ciuperca poate să se regăsească fie sub
formă de miceliu, fie de fructificații.
Contaminarea începe în timpul înfloritului când conidiile ciupercii
pot ajunge pe spice, germinează și filamentele pot ajunge fie în pericarp fie
între palee și bob.
Infecția propriu-zisă este de tip germinal, miceliul pătrunde în cole-
optil, se dezvoltă o dată cu acesta și infectează primele frunze.

4.4.12. Pătarea reticulară brună a frunzelor de orz Pyrenophora

teres (Sacc.) Drechs. Anamorfa sau f.c. Drechslera teres Drechs. sin.
Helminthosporium teres
În ultimii ani s-a constatat o creștere a gradului de atac al acestui
patogen în culturile de orz, devenind o boala distructivă în toate zonele unde
se cultivă orz (Steffenson, 1997, Rau și colab., 2007), ducând la pierderi de
producție de 10-40% (Steffenson și colab., 1991, Jayasena și colab., 2007,
Murray și Brennan, 2010).
Simptome. După realizarea infecțiilor pe frunzele de orz apar niște
pete de culoare verde deschis, apoi galbene, dispuse între nervuri de 20-25
cm lungime și de 1-3 mm lățime. Pe suprafața petelor apar liniuțe brune
subțiri dispuse transversal, longitudinal în unele situații chiar și oblic deter-
minând apariția unei rețele reticulare. Ulterior acest aspect se estompează și
pata virează spre brun închis (foto 231).
174
 Foto 231. Pyrenophora teres - Pete brune pe frunzele de orz

În majoritatea cazurilor la partea exterioară a petelor se observă o

zonă de decolorare galbenă deschis. În condiții de umiditate pe suprafața
petelor se constată apariția unui puf brun care reprezintă fructificațiile ase-
xuate ale ciupercii respectiv conidioforii și conidiile.
Cu cât numărul petelor de brunificare reticulată este mai mare cu atât
mai rapid frunzele se îngălbenesc, se brunifică și se usucă. Pot fi atacate
spicele și boabele. Boabele infectate prezintă embrionul galben brun și
energia germinativă considerabil scăzută.
Patogenul este ciuperca Pyrenophora teres (Sacc.) Drechs. cu ana-
morfa sau f.c. Drechslera teres Drechs. sin. Helninthosporium teres Sacc.
Este încadrată sistematic în familia Pleosporaceae, ordinul Pleosporales,
clasa Ascomyce-tes, încrengătura Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular. Pe suprafața petelor se
formează un puf brun care reprezintă conidioforii și conidiile. Conidioforii
sunt cilindrici, pluricelulari, bruni și au dimensiuni de 120-200x7-9 µm.
În vârful conidioforilor se formează conidii pluricelulare de culoare
galbenă olivacee de 30-175x15-22 µm (foto 232).

Foto 232. Pyrenophora teres - conidii

Răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetație se realizează

prin intermediul conidiilor vehiculate cu ajutorul vântului sau chiar a plescă-
ielii de ploaie.
Pe resturile vegetale infectate patogenul poate forma peritecii ca fruc-
tificații sexuate. În peritecii se formează asce cu câte 8 ascospori bruni, ovali,
pluricelulari (au 3 septe transversale și 1-2 septe longitudinale) (foto 233).

175
 Foto 233. Pyrenophora teres - ascospori

De la un an la altul patogenul se transmite prin sămânța infectată și

prin resturile vegetale bolnave rămase în sol sau pe sol. Infecțiile primare sunt
germinale adică se produc în timpul germinării. Filamentul de infecție se dez-
voltă odată cu coleoptilul și infectează prima sau primele frunze pe care se
formează conidii. Prin intermediul lor sau al altor conidii formate pe resturile
vegetale infectate se vor realiza infecțiile secundare pe alte frunze și boabe.
Pe lângă orz ciuperca mai poate ataca grâul, ovăzul, meiul. Cercetă-
torii au constatat de-a lungul timpului că soiurile de orz de tip „nutans” sunt
mai frecvent atacate comparativ cu cele de tip „erectum”.

4.4.13. Putregaiul negru al rapiței Leptosphaeria maculans Ana-

morfa sau f.c. Phoma lingam
Este considerată una dintre bolile foarte importante ale rapiței, reali-
zând în anii favorabili de evoluție pierderi de recoltă care pot depăși 1t sau
2t la hectar, uneori chiar mai mult (Zhou și colab., 1999).
Pierderile de recoltă sunt cauzate de efectele bolii care influențează
negative prin reducerea semnificativă a suprafeței fotosintetic active a frun-
zelor, prin afectarea capacității de absorbție a apei și a elementelor nutritive
din sol, prin reducerea numărului de silicve pe planta și a numărului boabe-
lor în silicvă și prin scăderea masei a 1000 de semințe.
Simptome. Atacul ciupercii se poate realiza pe o perioadă destul de
lungă de timp, începând cu faza dicotiledonală și până la formarea silicvelor.
Sursa de infecție are o mare importanță și ea poate fi reprezentată de
periteciile cu asce și ascospori care se formează în perioada septembrie-
noiembrie pe resturile vegetale sau de picnidiile cu picnospori (Hammond și
colab., 1985).
Infecțiile primare de regulă sunt realizate de ascosporii eliberați din
asce, care la rândul lor sunt eliberate din peritecie după o ploaie.
Infecțiile secundare sunt realizate de către picnosporii eliberați din
picnidie.
Când contaminarea și infecțiile cu diverșii spori ai ciupercii sunt rea-
lizate pe cotiledoane ele determină apariția unor pete de 2-3 mm. Infecțiile
realizate pe frunzele adevărate duc la apariția unor pete circulare sau ovale
delimitate de un brâu sau un halou brun închis înconjurat la rândul lui de o
zonă de decolorare a țesutului gălbuie sau brună deschis.
Zona din interiorul brâului brun se decolorează, capătă o nuanță ce-
nușiu albicioasă, iar aici ciuperca formează numeroase fructificații asexuate
sub forma unor puncte negre globuloase cufundate în țesut care reprezintă
picnidiile cu picnospori (foto 234).

176
 Foto 234. Phoma lingam
Tesut cu picnidii cu picnospori

În condiții favorabile de umiditate (existența picăturilor de apă pe

frunze sau a apei de gutație, umiditate atmosferică ridicată de peste 85% și
temperaturi de 18-24-26oC) picnosporii germinează emit filament de infecție
și produc numeroase alte infecții pe alte frunze, alte plante, pe tulpini și chi-
ar pe silicve.
Petele apărute pe frunze se extind destul de mult și de rapid astfel că
pot prezenta dimensiuni cuprinse de la 0,5-2,5 cm în diametru.
Țesutul din dreptul petelor își pierde rezistența mecanică și elastici-
tatea și devine sfărâmicios motiv pentru care el se rupe sub acțiunea dinami-
că a vântului și sub variațiile de temperatură și umiditate și lasă frunzele
ciuruite.
Când atacul este puternic frunzele în special cele bazale pe care ata-
cul începe și este cel mai avansat se îngălbenesc și se usucă devreme.
Atacul ciupercii de pe frunzele bazale poate avansa către baza tulpi-
nii și apoi pe colet. Aici apar pete de brunificare sau maro deschis cu margi-
nile brun-negricioase. Necrozele apărute pe colet sau la baza tulpinii pot
duce la o gâtuire sau strangulare a porțiunii cuprinse de ciupercă, la încetini-
rea ritmului de alimentare a părții aeriene a plantei cu apă și săruri minerale
și în final se poate înregistra frângerea tulpinii și respectiv moartea plante-
lor (Sun și colab., 2000).
Când atacul se produce devreme la coletul plantelor tinere acestea se
usucă și pier prematur lăsând cultura rară sau cu goluri.
Atacul ciupercii pe tulpină determină apariția unor pete mici, brun-
închis până la negru de unde și denumirea bolii de putregai negru.
Plantele atacate care reușesc să supraviețuiască se maturează mai
devreme, adică prezintă țesuturi senescente, silicvele se deschid prematur și
se înregistrează pierderi considerabile.
Patogenul este ciuperca Leptosphaeria maculans cu anamorfa
Phoma lingam.
Această ciupercă atacă și culturile de varză de unde sursa de infecție
se poate împrospăta.
Forma conidiană este reprezentată de picnidii globuloase cufundate
în țesut. Picnidiile prezintă o deschidere apicală denumită osteol și au interi-
orul plin cu numeroși picnospori haploizi, hialini, mici, ovoizi (foto 235).

177
 Foto 235. Phoma lingam – picnidie

Pe resturile vegetale rezultate la recoltare ciuperca se hrănește sapro-

fit, diferențiază gametangiile anteridie și ascogon din unirea cărora vor rezulta
hifele ascogene care vor da naștere ascelor cu ascospori închise în peritecii
(foto 236). După eliberarea ascosporilor aceștia vor realiza infecțiile primare.

Foto 236. Phoma lingam - peritecie cu asce cu ascospori

4.4.14 Putregaiul alb al florii-soarelui Sclerotinia sclerotiorum

(Lib.) de Bary
Ciuperca Sclerotinia sclerotiorum are un larg cerc de plante gazdă:
floarea-soarelui, rapița, soia, mazărea, fasolea, castraveții, tomatele, vinete-
le, cartoful precum și un număr însemnat de specii spontane în întreaga lu-
me (Wolf și Cromwell, 1919, Smith, 1900,Jagger, 1920, Dennis, 1974, Gil-
bert și Bennett, 1917).
Putregaiul alb al florii-soarelui este produs de ciuperca Sclerotinia
sclerotiorum care poate ataca diferite organe ale plantelor de floarea-
soarelui: capitulul, coletul sau baza tulpinii, pețiolul frunzelor sau frunzele,
tulpina și mugurele terminal.
Modul de manifestare al atacului depinde de mai mulți factori și dis-
tribuția geografică este foarte diferită de la țară la țară.
Mennessier, 1988, arăta că în Franța putregaiul capitulului este for-
ma principală urmată de atacul pe mugurele terminal, la colet, pe frunză și
pe tulpină.
Foarte important este momentul realizării infecției.
Simptome. În cazul plantelor tinere primele simptome pot să își facă
apariția la colet sau la baza tulpinii.
178
 În zona coletului, atacul ciupercii reprezentat de pătrunderea miceliu-
lui rezultat din scleroții aflați în vecinătate determină apariția unor pete ume-
de, galben-brune. Mai târziu țesuturile cuprinse se înmoaie, se brunifică și
putrezesc. Ca urmare a procesului parazitar plăntuțele se ofilesc și se usucă.
Infecțiile realizate în faza de plantulă (deși foarte severe întrucât
produc moartea acestora) nu sunt atât de periculoase întrucât ciuperca nu
trece de la o plantă la alta.
Scleroții, forma de rezistență și de răspândire a ciupercii în sol prin
germinare pot da naștere la miceliu care poate produce infecții la nivelul
rădăcinilor sau a coletului.
După realizarea infecției are loc putrezirea zonei bazale a tulpinii
adică zona coletului împreună cu o parte a sistemului radicular.
Pata de brunificare sau de putregai umed de la colet se poate extinde,
se acoperă cu miceliu de culoare albă în condiții de umiditate ridicată și
plantele astfel infectate se ofilesc și se usucă (foto 237).
La interiorul țesuturilor cuprinse de ciupercă se formează scleroții
(foto 238). Uneori ei pot fi observați și la exteriorul zonei brunificate.

Foto 237. Sclerotinia sclerotiorum -

Miceliu de culoare albă care acoperă baza tulpinii

Foto 238. Sclerotinia sclerotiorum – scleroti

Din germinarea scleroților pot rezulta și apotecii în formă de cupă

sau de pâlnie (foto 239) ai căror pereți sunt căptușiți cu numeroase asce cu
câte 8 ascospori (foto 240).

Foto 239. Sclerotinia sclerotiorum – apotecii

179
 Foto 240. Sclerotinia sclerotiorum – asce cu ascospori

După proiectarea ascelor cu ascospori din apotecie și respectiv a as-

coporilor din asce, aceștia din urmă învehiculați cu ajutorul vântului pot
ajunge în contact cu cotiledonele, cu mugurele terminal, pot ajunge pe pețio-
lurile frunzelor și pe frunze, pe tulpină la diverse înălțimi și pe capitul.
Cotiledoanele pot fi contaminate și apoi infectate fie prin rănile rea-
lizate de înțepăturile sau rosăturile unor insecte, fie pe țesuturile necrozate
de scăderea bruscă a temperaturilor.
Ascosporii vehiculați cu ajutorul vântului pot contamina mugurele
terminal în fenofaza de la 6 frunze și până când acesta atinge dimensiunea
de 2 cm.
Pentru realizarea infecției este necesar ca umiditatea să fie ridicată și
timpul de umezire să depășească 40 de ore.
Mugurele terminal poate fi brunificat și distrus dacă vremea se men-
ține umedă și temperaturile sunt de 18-20oC.
Distrugerea mugurelui terminal mai poate fi realizată dacă infecția se
produce pe tulpină sub mugure și are loc brunificarea și ofilirea părții apicale.
Dacă vremea devine uscată, călduroasă și secetoasă cum s-a întâm-
plat în vara anului 2017 procesul parazitar poate fi stopat și asistăm la vin-
decarea țesuturilor cu început de infecție și cicatrizarea altor țesuturi anterior
infectate. De la un mugure lateral de sub zona brunificată poate porni un
lăstar lateral care în final poate chiar forma capitul, dar mai mic.
Atacul cupercii Sclerotinia sclerotiorum pe mugurele terminal mai
poate fi influențat de infecția și apariția fructificațiilor ciupercii Botrytis
cinerea care poate stânjeni sau chiar opri procesul de patogeneză al Sclero-
tiniei sclerotiorum.
De regulă ascosporii contaminează frunzele tinere sau mature, de
aici miceliul trece în nervura principală, apoi în pețiol și de aici în tulpină.
Atacurile pe tulpina de floarea-soarelui se pot produce la diferite înăl-
țimi realizând zone de brunificare care se acoperă cu fructificația albă a ciu-
percii asemănătoare cu vata. Țesuturile brunificate putrezesc, sunt distruse,
măduva este dezintegrată și rămân întregi doar vasele conducătoare lemnoase.
Rezistența mecanică fiind alterată tulpina se frânge și în interiorul
tulpinii apar corpusculi negri cărbunoși (scleroții ciupercii).
Pe un sclerot pot să apară de la o apotecie la 8-32 și chiar 100 de apotecii.
Apoteciile sunt în formă de pâlnie au 4-8 mm, sunt de culoare brună
și se formează pe scleroți cu paraplectenchimul înnegrit sau melanizat și cu
țesutul întreg.
În pereții apoteciilor iau naștere ascele cu ascospori, cuprinse între
130-160x8-10 µm sau 111,4-128x5,2-6,6 µm.
180
 Ascele pot avea dimensiuni cuprinse între 130-160x8-10 µm sau
111,4-128x5,2-6,6 µm.
Într-o ască se formează câte 8 ascospori ovoizi sau elipsoidali, unice-
lulari, hialini, de 9-13x4-6,5µm sau mai mari de 11,7-16,9x3,9-5,2 µm.
O apotecie poate elibera 2x108 ascospori așa cum arătau Maširevič și
Gulya.
Facultatea germinativă a ascosporilor depinde de temperatură și ea
se poate păstra 60 de zile când valorile sunt de 20-25oC. La temperaturi sub
20oC vitalitatea ascosporilor se poate prelungi.

4.4.15. Putregaiul alb al rapiței Scleotinia sclerotiorum

Este considerată o boală foarte păgubitoare cu un larg cerc de plante
gazdă în care sunt cuprinse pe lângă rapiță, floarea-soarelui, soia, fasolea, ma-
zărea, tomatele, ardeiul, castraveții ș.a. Patogenul infectează frunzele, tulpinile,
florile și silicvele de rapiță (Datnoff și colab., 1997, Huber și Jones, 2016).
În literatura de specialitate se arată că pierderile de producție cauzate
de atacul ciupercii Sclerotinia sclerotiorum la rapiță ajung în Franța la peste
1,5 t/ha, iar în Statele Unite și Canada la 10-15% (Zhao și colab., 2004).
În România, în județul Dolj frecvențele de atac au prezentat valori de
3-5-8-12%, iar în județul Olt într-o cultură de rapiță amplasată pe malul
stâng al Oltului au fost înregistrate frecvențe de la 20-80%.
Atacul ciupercii Sclerotinia sclerotiorum se realizează fie prin in-
termediul miceliului provenit din gerinarea scleroților în apropierea plante-
lor de rapiță, fie prin contaminarea și infecțiile realizate de ascosporii elibe-
rați din ascele formate în apoteciile germinate pe scleroți (forma de rezisten-
ță a ciupercii).
Scleroții sunt niște corpusculi negri cărbunoșicare fructifică în zone-
le cuprinse de ciupercă și au 4-7 mm lungime și 3-4 mm grosime (foto 241).

Foto 241. Sclerotinia sclerotiorum – scleroti în tulpina de rapiță

După recoltare sau la mărunțirea resturilor vegetale ale culturii de

rapiță ei rămân la suprafața solului sau la o adâncime destul de mică.
În condiții de umiditate suficientă și la o temperatură de 7-11oC,
scleroții germinează și formează apotecii cu asce și ascospori (foto 242).

181
 Foto 242. Sclerotinia sclerotiorum – ască cu scospori

Ulterior, ascele sunt eliberate din apotecii și ele proiectează ascospo-

rii care sunt vehiculați de vânt pe plantele de rapiță din solele învecinate
dacă viteza vântului este mică și la kilometrii distanță sau zeci de kilometri
dacă viteza vântului este mare.
Pentru germinarea ascosporilor este nevoie de persistența picăturilor
de apă sau a apei de gutație între 16-24 de ore, umiditatea relativă a aerului
să fie de la 85-100% și temperatura de 22-26oC.
Viabilitatea sporilor poate dura până la 21 de zile funcție și de condi-
țiile de mediu și pot realiza infecții dacă pe plantele de rapiță sunt menținute
frunzele și tulpinile umede timp de 2-3 zile.
Zona cea mai afectată este cea de deasupra solului care se brunifică
se decolorează și pe vreme umedă se acoperă cu o pâslă miceliană albă
asemănătoare cu vata, ea reprezentând miceliul ciupercii (foto 243).
Porțiunea afectată poate fi de 15-20-35 cm. În interiorul tulpinii în
zona afectată de ciupercă se vor forma scleroții.

Foto 243. Sclerotinia sclerotiorum

Miceliul ciupercii acoperind țesuturile infectate

Infecțiile la plantele de rapiță pot fi realizate încă din faza de rozetă,

dar cele mai multe se produc la înflorire când petalele florilor căzute pe
frunze sau pe tulpiniconstituie un mediu foarte prielnic, unde ascosporii
găsesc căldura și umiditatea necesare germinării.

4.4.16. Putregaiul alb al tulpinii și fructelor de castraveți și pe-

peni galbeni Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary
Această boală a fost descrisă la noi în țară de prof. Tr. Săvulescu și
colab. în anul 1938.
Putregaiul alb apare frecvent în culturile de castraveți și pepeni gal-
beni din sere și solarii, producând pierderi importante de 10-15-20% (cum a
fost cazul atacului ciupercii de la serele de la Ișalnița în anul 1996).
Condițiile de mediu care favorizează infecția, apariția, evoluția și răs-
pândirea ciupercii sunt reprezentate de umiditate în exces fie din precipitații,
fie umiditate atmosferică ridicată 95-100%, temperaturi cuprinse între 17-
21oC și nebulozitate (Purdy, 1979, Wiletts și Wong, 1980, Kim și Cho, 2003)
182
 Simptome. Atacul ciupercii Sclerotinia sclerotiorum se poate pro-
duce la nivelul tulpinilor, pe pețiolii frunzelor și pe frunze și pe fructe.
Atacul ciupercii pe tulpini se poate produce la diverse înălțimi de la
suprafața solului și până la o înălțime de 1,2-1,5 m.
Locul de infecție cel mai important este la nivelul ramificațiilor sau
la nivelul inserției pețiolului frunzei pe tulpină. În aceste zone ciuperca oda-
tă pătrunsă în țesuturi determină apariția unor pete de culoare gălbuie la
început, țesuturile cuprinse se înmoaie, se hidrozează, apoi se brunifică și
se extind în lungime și cuprind vrejul de jur împrejur.
Ulterior țesuturile cuprinse de pete de brunificare se acoperă cu un
miceliu albicios (asemănător cu vata).Țesuturile cuprinse se observe vasele
conducătoare lemnoase care rămân intacte (nu sunt afectate de ciupercă). În
interiorul acestor țesuturi se formează scleroții (corpusculi negri cărbunoși)
care reprezintă forma de rezistență a ciupercii (foto 244).

Foto 244. Sclerotinia sclerotiorum

Scleroti în interiorul pepenelui galben

În condiții de umiditate ridicată ciuperca poate infecta fructele, pe-

țiolurile frunzelor și frunzele. Fructele aflate în apropierea solului sunt cele
mai predispuse la atac, ele se înmoaie de la vârf către bază, putrezesc și se
acoperă cu miceliul alb al ciupercii (foto 245).

Foto 245. Sclerotinia sclerotiorum – castravete acoperit

de miceliul ciupercii

Același simptom apare pe pețiolurile frunzelor și pe frunze. În interio-

rul fructelor, dar și al pețiolurilor și tulpinilor se formează scleroții ciupercii.
Deoarece la locul de atac pe tulpină ciuperca determină alterarea, pu-
trezirea și descompunerea țesuturilor, schimbul de apă și substanțe minerale
dinspre rădăcină către frunze și a substanțelor gata elaborate de către frunze
către celelalte organe nu se mai produce și partea superioară a plantelor se
ofilește și se usucă. Practic întreaga plantă este compromisă.
Boala apare și în câmp în ani cu precipitații abundente sau când cul-
turile de castraveți vin în rotație după plante gazdă comune sau când sunt în
apropierea unor culturi unde atacul ciupercii Sclerotinia sclerotiorum s-a
manifestat.

183
 Patogenul este ciuperca Sclerotinia sclerotiorum.
Ciuperca rezistă de la un an la altul prin scleroți și prin miceliul activ
în țesuturile infectate ale plantelor vii sau miceliul saprofit aflat în resturile
vegetale infectate.
Scleroții după germinare dau naștere la organe de înmulțire sexuată
denumite apotecii. Forma apoteciilor este de cupă sau de pâlnie, culoarea lor
este brună, diametrul este de 1-10 mm și prezintă un peduncul de 2-3 cm,
subțire, cilindric (foto 246).

Foto 246. Sclerotinia sclerotiorum - apotecie

În interiorul apoteciilor se formează asce cu câte 8 ascospori incolori

unicelulari, ovoizi de dimensiuni 6-8 µm (foto 247).

Foto 247. Sclerotinia sclerotiorum – ascospori

Ascosporii prin vehiculare cu ajutorul curenților de aer și în prezența

picăturilor de apă, germinează, emit filament de infecție care pătrunde în
țesut și realizează noi infecții. Putregaiul alb apare în culturile de castraveți
în ciclul I de cultură în sere sau în solarii.
O atenție deosebită trebuie acordată asolamentului sau rotației încer-
când fermierii să realizeze că nu trebuie cultura de castraveți să urmeze după
tomate, ardei, vinete, varză, salată morcovi, fasole, mazăre.
Prevenire și combatere
Prevenirea bolii se poate realiza prin măsuri de eliminare din cultură
a plantelor cu simptome de putregai alb. Ele vor fi smulse, puse în saci de
polietilenă și scoase afară din spațiile protejate. În sere și chiar în solarii
unde s-a constatat prezența putregaiului alb se recomandă dezinfecția solului
fie cu Basamid granule 500 kg/ha fie cu abur sub presiune.
Aerisirea va trebui să asigure o umiditate relativă în jur de 60-70%.
Frunzele bazale este bine să fie îndepărtate preventiv.

184
 4.4.17. Putregaiul cenușiu al strugurilor Botryotinia fuckeliana
(De Bary) Whetz sin. Sclerotinia fuckeliana Anamorfa sau f.c. Botrytis
cinerea
Patogenul a fost identificat ca atacând un număr mare de specii
(235), printre care și strugurii, salata, tomatele, tutunul, căpșunile.
Boala este cunoscută și recunoscută după pagubele mari, importante
pe care le realizează pe strugurii ajunși la coacerea în pârgă adică au acumu-
lat suficient zahăr în boabe încât ciuperca Botryotinia fuckeliana să poată
să se hrănească pe aceștia.
Pagube mari sunt înregistrate la soiurile cu pielița bobului albă și
subțire și mai ales la soiurile cu strugurii cu boabele apropiate, înghesuite pe
ciorchine mai ales în toamnele cu vremea călduroasă și umedă. În astfel de
condiții pierderile de recoltă pot fi cuprinse de la 30-70%, iar strugurii afec-
tați de putregaiul cenușiu de regulă trebuiesc culeși întâi și scoși din planta-
ția de viță-de-vie și abia apoi recoltați strugurii sănătoși. Oricum vinurile
obținute în aceste condiții sunt de o calitate slabă și se păstrează greu (Ma-
gyar și Soós, 2016).
Ciuperca Botryotinia fuckeliana atacă în coacerea în pârgă mai ales
pe fondul existenței înțepăturilor produse pe boabe de insectele speciilor
Cochylis și Eudemis. Prin înțepăturile produse de insecte ciuperca pătrunde
în interiorul bobului producând putrezirea acestuia, apoi pielița se desprinde
cu multă ușurință de pe boabe și ciorchinii ajung să putrezească parțial sau
în totalitate (foto 248).

Foto 248. Botryotinia fuckeliana – ciorchini putreziți

Atacul ciupercii se mai poate realiza pe frunze producând zone de

îngălbenire, apoi de înroșire.
Simptome asemănătoare pot fi produse și pe lăstari, pe plantele afla-
te în școlile de vițe și pe plantele de viță-de-vie în curs de creștere. Poate fi
afectat și punctul de altoire împiedicând calusarea.
Patogenul este Botryotinia fuckeliana (De Bary) Whetz (sin. Scle-
rotinia fuckeliana de Bary) anamorfa sau f.c. Botrytis cinerea Buchw. în-
cadrată în fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae,
clasa Leotiomyce-tes, încr. Ascomycota, regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă printre celulele țesuturilor infectate și
este format din hife septate brune lipsite de haustori. Pe miceliu se dezvoltă
conidiofori pluricelulari ramificați la partea superioară monopodial altern și
pe sterigme de forma unor noduli se prind numeroase conidii dispuse aglo-
merat, în formă de ciorchine (foto 249).

185
 Foto 249. Botryotinia fuckeliana – conidiofor cu sterigme și conidii

Conidiile sunt ovoide și au dimensiuni de 9-15x6-10 µm (foto 250).

Foto 250. Botryotinia fuckeliana – conidii

Când temperatura este scăzută ciuperca formează microscleroți

negri, de consistență tare, de formă neregulată. În primăvara anului următor
prin germinarea microscleroților apar apotecii cupuliforme ai căror pereți
sunt căptușiți cu numeroase asce cu câte 8 ascospori unicelulari, elipsoidali,
hialini cu dimensiuni cuprinse între 8-10x3,5-4 µm (Ulea, 2003 citat de Că-
tălin Tănase și Tatiana Eugenia Șesan 2006).
În anumiți ani și în anumite zone geografice (Bordeaux în Franța,
Cotnari, Pietroasele, Murfatlar în România) apare putregaiul nobil.
Există ani când se produce contaminarea și infecția boabelor de stru-
guri, coapte în pârgă, după care dacă intervine o perioadă foarte călduroasă
și secetoasă boabele infectate pierd din cantitatea de apă și astfel crește
semnificativ conținutul de zahăr.
În astfel de ani deși producția de struguri este mai scăzută, datorită
creșterii conținutului de zahăr la 250-280 g/l se obțin cele mai bune vinuri.
Frecvența apariției putregaiului nobil este într-un an sau în doi ani
din zece ani. Datorita numeroaselor tratamente cu pesticide, patogenul a
dezvoltat rezistenta (Rupp și colab., 2017).

4.4.18. Putregaiul cenușiu al florii-soarelui Botrytis cinerea Pers.

Prima semnalare a putregaiului cenușiu în România a fost realizată
de Hulea în anul 1941 într-un câmp experimental de la Băneasa unde s-a
constatat un puternic atac pe calatidii al ciupercii Botrytis cinerea. În 1997,
1998 pagubele realizate de putregaiul cenușiu în județul Dolj s-au situat
între 25-30% fapt ce a influențat semnificativ calitatea uleiului de floarea-
soarelui (Paraschivu M., 2011). În anii cu favorabilitate pierderile de pro-
ducție pot ajunge la 30-40% (Kufner, 1987).
Simptome. Atacul ciupercii Botrytis cinerea se poate produce pe
toată perioada de vegetație a florii-soarelui. Primele infecții se pot realiza de
la sămânța infectată, iar în timpul vegetației celelalte infecții pot fi produse
de conidiile patogenului.

186
 Când este prezent pe semințe, patogenul poate contamina și infecta
tinerele plantule care se decolorează, frunzele își pierd turgescența devenind
flasce, se înmoaie, se răsucesc și apoi putrezesc. În condiții de umiditate și
temperaturi moderate spre scăzute întreaga plantulă poate fi acoperită de
fructificațiile asexuate ale ciupercii respectiv de conidiofori și conidii de
culoare cenușie de tip Botrytis.
Sensibilitatea cea mai mare se înregistrează la floarea-soarelui ime-
diat după răsărire și apoi în perioada formării capitulelor. Atacul pe capitule
se manifestă către sfârșitul verii (foto 251).

Foto 251. Botrytis cinerea

Atac pe capitul de floarea-soarelui

Pe plantele mai avansate în vegetație patogenul se instalează pe

frunzele tinere, pe butonii florali și pe tulpini.
Un element important al patogenezei pe tulpina de floarea-soarelui
este asemănarea atacului produs de Botrytis cinerea cu cel produs de Scle-
rotinia sclerotiorum cu deosebirea că în dreptul zonelor de brunificare, de
înmuiere a țesuturilor și respectiv a tulpinii apare un strat dens prăfos, cenu-
șiu-verzui format din fructificațiile asexuate ale lui Botrytis cinerea respec-
tiv conidiofori și condii. Când recoltarea se realizează la supramaturare pe
zonele infectat pot să apară scleroți mici și plați.
Când colonizarea achenelor are loc în faza de lapte țesuturile capitulului
devin moi și se pot detașa parțial sau total antrenând pierderea semințelor.
Când atacul se produce la supramaturare, pe capitul fructifică plăci
sclerotice subțiri de 3-4 mm diametru care împreună cu scleroții de pe tulpi-
nă constituie rezerva de patogen pentru primăvara următoare.
Patogenul este Botrytis cinerea Pers. care este anamorfa ciupercii
Botryotinia fuckeliana (De Bary) Whetz sin. Sclerotinia fuckeliana de Bary.
Miceliul ciupercii este septat, foarte ramificat și plin cu o substanță
fin granulată. Trăiește în zona vaselor conducătoare libero-lemnoase. Nu
prezintă haustori. În unele cazuri hifele miceliene pot pătrunde în interiorul
vaselor conducătoare producând o obturare mecanică a acestora. Vasele
conducătoare mai pot fi înfundate și de diverse substanțe gomoase secretate
de plantă ca reacție la atacul ciupercii la care se adaugă substanțele de meta-
bolism ale ciupercii care împreună contribuie la apariția fenomenului de
ofilire a plantei. Miceliul poate trăi și la suprafața organelor atacate pe care
formează fructificațiile asexuate reprezentat de conidiofori și conidii. Coni-
dioforii sunt septați, de culoare întunecată sau brună la bază, mai subțiri și
hialini către vârf. În treimea superioară sunt ramificați monopodial altern,
iar la capătul ramificațiilor pe mici proeminențe apar numeroase conidii
grupate în fomă de ciorchine (foto 252).

187
 Foto 252. Botrytis cinerea – conidiofori cu conidii

Conidiile sunt unicelulare, sferice sau elipsoidale și pot avea dimen-

siuni de 9-15x6,5-10 µm (Van der Berg și Lentz, 1968), 7-21x4,7-10 µm
(Marić și Maširević, 1988)10-12x6-10 µm (Mirza și colab., 1991) și au o
membrană dublă, incoloră sau ușor gălbuie (Iliescu, 1973).
Când temperatura este scăzută între 4-13oC în pâsla miceliană se pot
forma la sfârșitul perioadei de vegetație scleroți negri de formă neregulată,
ușor turtiți de 1-4 mm dimensiune. Prin germinarea lor în primăvara urmă-
toare apar apotecii cu asce și un număr de 8 ascospori în ască. Între asce pot
să apară și parafize.
Transmiterea ciupercii se poate face prin miceliul ciupercii existent pe
resturile vegetale infectate, pe semințe, prin conidiile formate și prin scleroți.

4.4.19. Monilioza pomilor fructiferi semințoși sau putregaiul

brun, putregaiul negru și mumifierea fructelor la pomii fructiferi semi-
nțoși Monilinia fructigena (Aderh et Ruhl.) Honey sin. Sclerotinia fruc-
tigena anamorfa sau f.c. Monilia fructigena
Atacul ciupercii Monilinia fructigena se poate realiza în plantațiile
din câmp de măr, păr și gutui la nivelul fructelor mature și poate continua în
spațiile de depozitare a fructelor semințoase producând pagube importante,
fiind un patogen prezent în întreaga lume (Batra, 1991, Byrde și Willetts,
1977, van Leeuwen și colab., 2002).
Simptome. Această ciupercă în funcție de evoluția condițiilor clima-
tice, dar și de momentul contaminării și infecției poate realiza diverse simp-
tome pe fructe, dar în anumiți ani și condiții de favorabilitate poate ataca
lăstarii și florile, dar mai rar.
Pe fructe mai ales pe cele avansate în vegetație și cu un conținut ri-
dicat în zahăr în condiții de temperaturi moderat ridicate și umiditate pluvi-
ometrică sau relativă crescută în urma realizării infecțiilor apare putregaiul
brun.
El constă în apariția pe fructele mature de măr, păr sau gutui a unor
pete de brunificare care sunt mici la început apoi se extind cuprinzând pulpa
fructelor atât pe suprafață cât și în adâncime, fructele fiind brunificate în
proporție de 1/3, ½, ¾ și uneori întregul fruct se brunifică și putrezește.
Pe suprafața brunificată a cojii fructului apar mai târziu numeroase
pernițe gălbui-crem sau bej de 0,5-1-2 mm ca niște movilițe asezate una
lângă alta dispuse sub forma unor cercuri sau linii curbe închise aproximativ
concentrice. Aceste fructificații sunt formate dintr-un mănunchi de hife mi-
celiene care erumpe la suprafața cojii, de aceste hife prinzându-se fie coni-
diofori scurți fie direct lanțuri simple sau ramificate de conidii în formă de
lămâie. Dispunerea acestor lanțuri de conidii este asemănătoare cu pălăria
unei ciuperci în miniatură. Acest tip de fructificare asexuată a ciupercii Mo-
nilinia fructigena poartă denumirea de sporodochie (foto 253).

188
 Foto 253. Monilinia fructigena
Atac pe păr, sporodochii dispuse circular

Fructele putrezite deoarece își sporesc greutatea cad din pom și ră-
mân la baza acestuia unde constituie o veritabilă sursă de infecție.
Când vremea este rece și umedă atacul ciupercii produce un alt tip de
simptom cunoscut sub denumirea de putregai negru.
Fructele putrezesc în totalitate au o culoare neagră lucioasă sau mată și
cad din pom. Pe suprafața lor nu se formează fructificațiile ciupercii de tipul
sporodochiilor din cauza factorului limitativ temperatură scăzută (foto 254).

Foto 254. Monilinia fructigena

Măr putrezit, brunificat, cu sporodochii

Al treilea tip de simptom produs de Monilinia fructigena este cu-

noscut sub denumirea de mumifierea fructelor și el apare când vremea este
umedă și călduroasă și permite realizarea infecțiilor și începutul putregaiului
brun după care intervine o vreme secetoasă și călduroasă și determină eva-
porarea apei din fructele infectate respectiv are loc deshidratarea și zbârcirea
lor într-un cuvânt mumifierea.
Fructele mumifiate având o greutate și o mărime mult reduse rămân
agățate în pomi și după doi ani, dacă nu au fost îndepărtate din pomi, for-
mează fructificațiile sexuate respectiv apoteciile în formă de cupă sau de
pâlnie cu asce și ascospori (foto 255).

Foto 255. Monilinia fructigena

Pară mumifiată

189
 În anumite condiții ciuperca poate ataca lăstarii cu frunze și mai ales
florile pe care le brunifică.
Atacul poate fi confundat cu efectul înghețurilor târzii de primăvară.
Diferențierea se poate face prin faptul că atacul ciupercii are o anumită evo-
luție în timp începând cu câteva șarpante sau ramuri și câțiva pomi în timp
ce înghețul acționează în întreaga plantație într-o dimineață cu temperaturi
scăzute sub limita înghețului. O altă dovadă a prezenței ciupercii pot fi fruc-
tificațiile asexuate de tipul sporodochiilor.
Patogenul este Monilinia fructigena Aderh et Ruhl.) Honey, sin
Sclerotinia fructigena, încadrată în fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales,
subclasa Leotiomycetidae, clasa Leotiomycetes, încr. Ascomycota, regnul
Fungi, anamorfa sau f.c. Monilia fructigena Pers. Ciuperca formează spo-
rodochii de culoare gălbui-crem sau bej care sunt de forma unor movilițe a
căror suprafață exterioară este formată din numeroase lanțuri de conidii li-
moniforme simple sau ramificate. Conidiile prezintă doi mucroni la capete,
au formă de lămâie și dimensiuni de 16-34x9-15µm (foto 256). Dacă se cal-
culează raportul lungime/lățime se poate constata că el ajunge la 1,8-2.

Foto 256. Monilinia fructigena

Lanțuri de conidii limoniforme

Înmulțirea sexuată se realizează prin fructificații de tipul apoteciilor

cu asce și ascospori (foto 257).
Organe de rezistență mai pot fi miceliul de rezistență, formațiunile
stromatice și scleroții din care de fapt apar și se dezvoltă apoteciile.

Foto 257. Monilinia fructigena

Asce cu ascospori

190
 4.4.20. Monilioza pomilor fructiferi sâmburoși sau putregaiul
brun și mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburoși Monilinia
laxa (Aderh et Ruhl.) Honey Anamorfa sau f.c. Monilia laxa (Ehrenb.)
Sacc.
Ciuperca parazitează speciile sâmburoase cum ar fi: prunul, vișinul,
cireșul, caisul, piersicul, migdalul, corcodușul și alte specii.
Simptome. Atacul ciupercii poate avea loc în câteva fenofaze foarte
importante ale pomilor fructiferi sîmburoși respectiv în fenofaza de înflorire
când pot fi afectate toate speciile sâmburoase mai sus menționate, dar iese
de departe în evidență vișinul la care lăstarii plin de flori într-o perioadă
relativ scurtă de timp se brunifică împreună cu florile pe o lungime de 50-70
cm ceea ce contrastează cu ceilalți lăstari sănătoși. Simptome asemănătoare
pot fi observate și la celelalte specii sâmburoase în cazul atacului în perioa-
da înfloritului.
Poate fi confundat acest atac cu efectul înghețurilot târzii de primă-
vară, dar de care se deosebește prin formarea sporodochiilor gălbui-crem pe
organele infectate (foto 258). Apare valabilă aceeași precizare că înghețul
afectează toți pomii în aceeași dimineță cu temperaturi sub 0oC și cer senin.
Infecțiile florilor pot fi realizate de către ascospori, de conidii sau de
miceliul localizat sub solzii mugurilor sau sub scoarță.
Pătrunderea filamentelor de infecție se poate realiza prin stigmat și
prin stil la ovarul florilor sau dacă ne referim la miceliul de rezistență el
poate pătrunde prin pedunculul florilor până la ovar.
Atacul pe fructe se produce după ce acestea acumulează suficient
zahăr, ciuperca fiind zaharofilă.
Ea poate produce putregaiul brun când vremea este umedă și căldu-
roasă și determină putrezirea fructelor, apariția sporodochiilor gălbui-crem
mai mici decât la Monilinia fructigena și dispuse haotic sau la întâmplare
pe suprafața fructelor infectate.

Foto 258. Monilinia laxa

Sporodochii pe suprafața fructelor de cireș putrezite

Fructele brunificate și putrezite parțial sau total cad din pom uneori
formând un covor de fructe putrezite la baza pomului aspect întâlnit mai ales
la corcoduș.
Mumifierea fructelor se produce atunci când vemea este umedă și căl-
duroasă și permite infecția după care intervine o vreme călduroasă și secetoa-
să când fructele se deshidratează, se mumifiază, pielița lor crapă și din interior
se scurge sucul concentrat în zahăr care are rol de liant sau de adeziv lipind
fructele între ele 3-4-5 la un loc sub forma unui ciorchine, dar și lipind fructe
izolate sau ciorchinii de fructe de scorța lăstarilor sau a ramurilor.

191
 Patogenul este Monilinia laxa (Aderh et Ruhl.) Honey, încadrată în
fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae, clasa Leo-
tiomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi, anamorfa sau f.c. Monilia laxa
(Ehrenb.) Sacc. Ciuperca formează sporodochii de culoare gălbui-crem sau
bej care sunt aglomerări de hife miceliene, conidiofori scurți cu lanțuri de
conidii în formă de lămâie. Lanțurile de conidii iau naștere din unirea
mucron la mucron a conidiilor (foto 259).

Foto 259. Monilinia laxa

Conidiofori scurti cu lanturi de conidii

Dimensiunile conidiilor sunt de 12-15x10µm.

Dacă se calculează raportul lungime/lățime se poate constata că el
ajunge la 1,2-1,5. Se constată la examenul microscopic că aceste conidii
sunt mai scurte și mai bombate comparativ cu cele de la Monilinia fructi-
gena la care conidiile sunt mai lungi.
Pe fructele mumifiate rămase în pomi după 2 ani apar fructificațiile
sexuate respectiv apoteciile în formă de pâlnie cu asce și 8 ascospori unice-
lulari în ască.

4.4.21. Monilioza fructelor tinere de gutui Monilinia linhartiana

Anamorfa sau f.c. Monilia linhartiana

Primăverile reci și ploioase oferă condiții favorabile de evoluție ata-

cului ciupercii Monilinia linhartiana.
Simptome. Contaminarea și infecțiile cu formele de fructificareale
ciupercii respectiv cu ascosporii, conidiile și miceliul de rezistență de sub
scoarță se produc primăvara la nivelul frunzelor și florilor.
Filamentele de infecție pătrund fie prin pețiolul frunzelor fie prin
stigmatul florilor.
Când infecția se produce prin pețiol la nivelul frunzelor partea bazală
a limbului începe să se brunifice și de acoperă cu fructificațiile catifelate ale
ciupercii de culoare gălbui crem.
Când infecția se produce la nivelul florilor filamentele de infecție
vor ajunge în ovarele florilor, care după polenizare vor forma fructe mici
care se vor brunifica, se vor zbârci și vor cădea din pom. Fenomenul fiind
asemănător cu căderea fiziologică.
Dacă fructele căzute vor fi observate cu atenție se va constata că pe
suprafața lor apar sporodochiile ciupercii ceea ce nu se întâmplă la căderea
fiziologică (foto 260).

192
 Foto 260. Monilinia laxa
Fructe de gutui acoperite cu sporodochii

Patogenul este ciuperca Monilinia linhartiana încadrată în fam.

Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae, clasa Leo-
tiomycetes, încr. Ascomycota, regnul Fungi, cu forma conidiană Monilia
linhartiana Prill et Delacr.
Fructificațiile ciupercii sunt strome subcuticulare (aglomerări de hife
miceliene și lanțuri simple sau ramificate de conidii în formă de lămâie cu
dimensiuni de 10-20x9-14 µm).
Un element de recunoaștere microscopică este prezența unui disc de
gelatină, un disjunctor care se interpune sau face legătura dintre două conidii
alăturate ceea ce la celelalte specii nu se regăsește.
În fructele de la baza gutuiului din împletirea hifelor miceliene vor
rezulta scleroți care după 2 ani vor da naștere la apotecii în formă de pâlnie
sau de cupă care au pereții căptușiți cu asce și 8 ascospori în ască.

TEST DE EVALUARE
Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomycete?

REZOLVARE
Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomycete sunt: ascele cu ascospori
formate fie libere la suprafaţa ţesutului atacat fie în ascofructe complet în-
chise de formă sferică aşa cum sunt cleistoteciile sau cleistocarpii, fie for-
mate în peritecii (ascofructe prevăzute cu un orificiu denumit osteol) fie
formate în ascofructe în form de pâlnie denumite apotecii. Alte forme de
rezistenţă ale ciupercilor ascomicete mai pot fi miceliul de rezistenţă, stro-
ma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.

193
 TEST DE EVALUARE
Care sunt principalele caractere ale ciupercilor Ascomicete?

Exerciţii
Exemplu rezolvat
1.Care sunt principalele genuri de ciuperci din Familia Erysiphaceae?
a) Oidium leucoconium, Ooidium monilioides, Oidium farinosum;
b) Genuri poliasce: Blumeria, Erysiphe, Uncinula, Phyllactinia,
Leveillula, Sawadea;
c) Oidium fragariae, Oidium abelmoschi, Oidium tuckeri;
d) Taphrina deformans, Taphrina pruni, Taphrina insititiae;
e) Genuri monoasce: Sphaerotheca şi Podosphaera;
Rezolvare: e şi b

De rezolvat
1.Care sunt principalele specii de ciuperci din Familia Erysiphaceae?
a) Sphaerotheca pannosa var rosae, Sphaerotheca pannosa var.
Persicae, Sphaerotheca fuliginea;
b) Podosphaera leucotricha, Podosphaera oxycanthae,
Podosphaera tridactyla;
c) Blumeria graminis, Erysiphe betae, Erysiphe umbeliferarum;
d) Uncinula necator, Phyllactinia corylea, Leveillula taurica;
e) Microsphaera grossulariae, Sawadea bicornis.
Rezolvare

Întrebări
Clasificaţi ciupercile Ascomicete în funcţie de criteriile care le con-
sideraţi cele mai semnificative.
Care sunt genurile şi speciile de ciuperci cele mai importante din
Phylum Ascomycota?
Care sunt caracterele generale ale ciupercilor cuprinse în familia
Erysiphaceae?
Care sunt principalele genuri şi specii din familia Erysiphaceae?
Ce tipuri de boli cauzează plantelor de cultură ciupercile Erysiphaceae?
Care sunt principalele specii de ciuperci din familia Erysiphaceae şi
ce boli produc?
Ce ciuperci din ordinul Taphrinales cunoaşteţi, ce boli produc şi care
sunt pagubele aproximative produse?

194
 TEST DE EVALUARE
Care sunt ciupercile care produc septoriozele plantelor de cultură?
Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă şi descrieţi principalele simptome.

Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Care este patogenul care produce Pătarea cenuşie a frunzelor de po-
rumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea frunzelor de
porumb;
a) Bipolaris maydis;
b) Helminthosporium teres;
c) Setosphaeria turcica;
d) Bipolaris turcica;
e) Pyrenophora teres;
Rezolvare: c) şi d)

De rezolvat
1. Care este natura cauzală a bolii denumită Pătarea brună a glu-
melor şi spicelor de grâu
a) Glomerella cingulata;
b) Monilinia laxa;
c) Phaeosphaeria nodorum;
d) Stagonospora (Septoria) nodorum;
e) Monilinia fructicola.
Rezolvare:

TEST DE EVALUARE
Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomicete prezentate
în unitatea de învăţare 3?
REZOLVARE
Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomicete prezentate în unitatea de
învăţare 3 sunt: periteciile cu asce şi ascospori (ascofructe prevăzute cu un
orificiu denumit osteol şi care la rândul lui este protejat de un smoc de ţepi
bruni) fie apoteciile (ascofructe în formă de pâlnie care au pereţii căptuşiţi
cu asce cu ascospori. Alte forme de rezistenţă ale ciupercilor ascomicete mai
pot fi miceliul de rezistenţă, stroma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.

Care sunt ciupercile care produc pătări ale frunzelor, fructelor şi ra-
pănul ramurilor la măr şi păr? Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă
şi descrieţi principalele simptome.

195
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Care este patogenul care produce putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi calati-
diilor de floarea-soarelui?
a) Bipolaris maydis;
b) Helminthosporium teres;
c) Botrytis cinerea;
d) Glomerella cingulata;
e) Pyrenophora teres;
Rezolvare: c)

De rezolvat
1. Care sunt ciupercile care produc moniliozele pomilor fructiferi?
a) Glomerella cingulata;
b) Monilinia laxa;
c) Monilinia fructigena;
d) Monilinia linhartiana;
e) Monilinia fructicola.
Rezolvare:

Întrebări
Care sunt ciupercile care produc septorioze plantelor de cultură. Pre-
zentaţi speciile reprezentative ale genului Septoria.
Care sunt ciupercile care produc antracnoze plantelor de cultură?
Ce alte boli reprezentative aţi mai reţinut şi care este natura lor cauzală?
Care este patogenul care produce monilioza pomilor fructiferi se-
minţoşi? Dar monilioza pomilor fructiferi sâmburoşi cine o produce? Cum
le diferenţiaţi şi cât de importante pot fi? Pot fi confundate cu alte efecte ale
factorilor naturali de mediu?
Ce alte ciuperci ascomicotine cunoaşteţi şi ce boli produc? Care sunt
pagubele cauzate şi care este impactul asupra mediului înconjurător?
Care sunt restricţiile care apar la efectuarea tratamentelor?
Cum se manifestă fuzariozele, care sunt patogenii cauzatori şi ce
toxine produc? Seminţele infectate cu speciile Fusarium sunt recomandate
în hrana animalelor?
Care sunt speciile reprezentative din genul Penicillium?
Care sunt speciile reprezentative din genul Aspergillus?
Care este tipul fructificaţiilor asexuate specifice genurilor Penicilli-
um şi Aspergillus?
Câte monilioze cunoaşteţi, care sunt patogenii cauzatori, ce simpto-
matologie realizează şi care este pierderea de recoltă posibilă.
Care este patogenul care produce sfâşierea frunzelor de orz?
Pentru combaterea făinărilor se recomandă produse sistemice, orga-
nice şi pe bază de sulf. Pentru protecţia mediului înconjurător şi acumularea
în cantităţi cât mai mici a rezidiilor toxice ce produs aţi recomanda?

196
 Cum se recunoaşte pătarea roşie a frunzelor de prun? Care este pato-
genul cauzator? Faceţi descrierea lui microscopică.
Descrieţi pătarea brună a frunzelor de gutui, antracnoza frunzelor de
cireş, antracnoza nucului, precizaţi care sunt patogenii cauzatori şi realizaţi
descrierea lor microscopică.
Descrieţi putregaiul alb şi putregaiul cenuşiu la floarea-soarelui. Ca-
re sunt patogenii cauzatori?

REZUMATUL TEMEI NR. 4

Încrengătura sau Phylum Ascomycota cuprinde cca. 28.500 specii

(Isaac 1992) care în marea lor majoritate sunt saprofite, dar printre ele se
află şi specii parazite care produc boli grave (făinări, putregaiuri, cancere,
etc.) la plante.
Aparatul vegetativ al acestor ciuperci este un tal filamentos alcătuit
din hife ramificate şi septate cu excepţia ciupercilor din familia Saccha-
romycetaceae (drojdii) al căror aparat vegetativ este un dermatoplast.
Miceliul primar este de lungă durată, iar miceliul secundar este de scur-
tă durată. Excepţie fac ciupercile din ord. Taphrinales la care, miceliul secun-
dar (dicariotic) este de lungă durată, iar miceliul primar este de scurtă durată.
Organele de rezistenţă ale Ascomicetelor sunt: strome, scleroţi,
miceliul de rezistenţă şi rizomorfe (cordoanele rizomorfe).
Înmulţirea asexuată a ciupercilor din Ascomycotina se realizează
prin organe de înmulţire asexuată reprezentate de conidii propriu-zise, care
se formează pe miceliul primar haploid. Conidiile reprezintă şi organe de
propagare a ciupercilor.
Conidiile prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte forma, di-
mensiunea şi culoarea. Ele se pot forma direct pe filamente miceliene sau se
pot forma pe suporţi speciali numiţi conidiofori. Caracteristic pentru aceste
ciuperci este faptul că una şi aceeaşi specie poate avea mai multe forme co-
nidiene. Morfologia conidiilor reprezintă criteriul important de identificare a
genurilor şi speciilor. Conidiile se pot forma pe conidiofori izolaţi sau gru-
paţi în coremii (ca la genul Graphium), sporodochii ca la speciile: Monili-
nia fructigena, Monilinia laxa, Fusarium coeruleum, acervuli ca la spe-
ciile: Coccomyces hiemalis, Gnomonia juglandis, Fabraea maculata, Col-
letotrichum lindemuthianum, Colletotrichum lagenarium (C. oligocha-
etum) şi picnidii ca la speciile: Polystigma rubrum, Septoria tritici, Septo-
ria helianthi, Septoria lycopersici, Septoria chrysanthemi, Septoria ampe-
lina, genurile Phyllosticta, Phoma, Macrophoma, Cicinnobolus, Coniothy-
rium, Ascochyta, Diplodia, Diplodina, Uromyces şi Puccinia prima formă
de fructificare, etc. De reţinut că genurile Uromyces şi Puccinia deşi au
aceeaşi formă de fructificare asexuată (picnidia cu picnospori) fac parte din
încrengătura Basidiomycota.
Înmulţirea sexuată se realizează cel mai frecvent prin ascogamie
(heterogametangiogamie), care constă în fuzionarea conţinutului anteridiei
cu al ascogonului. La alte specii nu se mai diferenţiază organe sexuale, pro-
cesul fecundaţiei constând în unirea filamentelor vegetative, înmulţire cu-
noscută sub numele de somatogamie.
Produsul înmulţirii sexuate este asca în care de obicei se formează 8
ascospori. La majoritetea speciilor ascele se formează în corpuri sporifere
numite ascofructe. La toate ciupercile din această grupare taxonomică, cu
excepţia celor din ord. Taphrinales, ascele se găsesc închise în fructificaţii

197
denumite ascofructe. După forma şi structura lor ascofructele sunt de mai
multe tipuri: cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii şi apotecii.
Ciclul biologic al ciupercilor ascomicotine cuprinde în general un
stadiu anamorf (asexuat, imperfect) şi un stadiu telemorf (sexuat, perfect).
La un număr mare de ascomicotine stadiul asexuat este parazitar, pe când
cel sexuat este saprofit şi se dezvoltă pe resturi de plante.

Reţinem că în Familia Erysiphaceae sunt cuprinse genuri şi spe-

cii de ciuperci care produc plantelor de cultură boli cunoscute popular
sub denumirea de făinări sau oidium. Genurile se împart în două grupe
importante în funcţie de numărul ascelor cu ascospori din ascofruct sau
din cleistotecie sau cleistocarp respectiv în monoasce şi poliasce. Genu-
rile monoasce sunt: Sphaerotheca şi Podosphaera, iar cele poliasce sunt:
Blumeria, Erysiphe, Microsphaera, Uncinula, Sawadea, Leveillula, Phyl-
lactinia, Trichocladia. Speciile cele mai răspândite şi totodată cele mai
cunoscute sunt:
Sphaerotheca fuliginea cu anamorfa Oidium erysiphoides care produce
făinarea cucurbitaceelor împreună cu Erysiphe cichoracearum;
Sphaerotheca pannosa var. rosae cu forma conidiană Oidium leucoconium
care produce făinarea trandafirului;
Sphaerotheca pannosa var. persicae cu anamorfa sau forma conidiană Oi-
dium leucoconium care produce făinarea piersicului;
Sphaerotheca mors-uvae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium care
cauzează făinarea americană a agrişului şi coacăzului;
Sphaerotheca humuli cu anamorfa sau forma conidiană Oidium erysip-
hoides cauzează făinarea hameiului.
Podosphaera leucotricha cu anamorfa sau forma conidiană Oidium farino-
sum care cauzează făinarea mărului;
Podosphaera oxycanthae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium crataegi
cauzează făinarea speciilor din genurile (Crataegus, Cydonia, Sorbus);
Podosphaera tridactyla cu anamorfa sau forma conidiană Oidium passerini
cauzează făinarea speciilor din genul Prunus.
Genul Blumeria cu speciile:
Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. Tritici cu anamorfa sau forma
conidiană Oidium monilioides cauzează făinarea grâului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului;
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei;
Genul Erysiphe cu speciile:
Erysiphe betae cu anamorfa Oidium cauzează făinarea sfeclei;
Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor
Erysiphe cichoracearum cu anamorfa Oidium cauzează făinarea castraveţilor,
făinarea florii-soarelui;
Erysiphe trifolii cauzeazensieă făinarea trifoiului;
Erysiphe pisi cauzează făinarea mazării;
Genul Microsphaera cu speciile:
Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata) cu anamorfa Oidium alphi-
toides cauzează făinarea stejarului;
Microsphaera begoniae cauzează făinarea speciilor de Begonia;
Microsphaera berberis cauzează făinarea mahoniei;
Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi coa-
căzului;

198
Microsphaera polonica cu anamorfa Oidium hortensiae cauzează făinarea
hortensiei;
Genul Uncinula cu speciile:
Uncinula necator cu anamorfa Oidium tuckeri cauzează făinarea viţei-de-vie;
Uncinula prunastri cauzează făinarea porumbarului Prunus spinosa;
Uncinula salicis cauzează făinarea sălciilor;
Genul Sawadea cu specia
Sawadea bicornis cauzează făinarea speciilor de arţar (Acer campestre, A.
negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, A. tataricum).
Genul Leveillula cu speciile:
Leveillula solanacearum/ Leveillula taurica f. lycopersici cu anamorfa
Oidiopsis taurica cauzează făinarea tomatelor;
Leveillula solanacearum f. capsici cauzează făinarea ardeiului;
Leveillula solanacearum f. melongenae cauzează făinarea vinetelor;
Genul Phyllactinia cu specia
Phyllactinia guttata cu anamorfa Ovulariopsis cauzează făinarea alunului;
Genul Trichocladia cu specia
Trichocladia astragali.
Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect
diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci se pot
identifica după anamorfa ciupercii sau forma coniană (forma, arhitec-
tura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor
la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după
telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate
(asce cu ascospori, ascofructe-cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii cu
asce şi ascospori, apotecii).
La speciile care produc făinări se ţine cont şi de prezenţa sau absenţa
formei de fructificare sexuată (prezenţa sau absenţa cleistoteciilor sau cleis-
tocarpilor, forma şi dispunerea apendicilor, numărul ascosporilor din ască,
tipul conidian).

Reţinem că au fost prezentate ciupercile din genurile: Gibberella,

Claviceps, Colletotrichum, Khuskia, Diaporthe, Gnomonia, Gaeuman-
nomyces, Mycosphaerella, Phaeosphaeria, Septoria, Cercospora, Fulvia
(sin. Cladosporium), Stigmina, Cochliobolus, Didymella, Pyrenophora,
Setosphaeria (sin. Exerohilum), Alternaria, Leptosphaeria.
Sunt cuprinse aici speciile care produc înflorirea albă parazitară
a boabelor de porumb, pătări ale frunzelor de diverse culori, forme şi
dimensiuni la diverse specii de plante, categorie la care intră şi septori-
ozele plantelor, antracnoze, cornul secării, putregaiuri sau putreziri ale
diverselor organe şi la diverse specii de plante, ciuruiri ale frunzelor,
alternarioze diverse. Pierderile cauzate de aceste boli sunt foarte varia-
bile şi ele depind de condiţiile anului, de sursa de infecţie, de rezistenţa
cultivarului, de tehnologia aplicată, de prezenţa sau absenţa dăunători-
lor, de gradul de îmburuienare etc.
Speciile cele mai frecvente şi bolile produse de ele sunt:
-Giberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme cauzează Înflorirea albă
parazitară a boabelor de porumb;
-Gibberella zeae f.c. Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum cau-
zează Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb.
-Claviceps purpurea cauzează Cornul, cornuşa sau pintenul secarei;
-Colletotrichum lindemuthianum cauzează Antracnoza fasolei;

199
-Colletotrichum orbiculare (sin. Colletotrichum lagenarium, sin.
Colletotrichum oligochaetum ) cauzează Antracnoza cucurbitaceelor;
-Khuskia oryzae (sin. Nigrospora oryzae) cauzează Putregaiul uscat al
ştiuleţilor de porumb;
-Diaporthe helianthi f.c. Phomopsis helianthi cauzează Pătarea brună şi
frângerea tulpinilor de floarea-soarelui;
-Gnomonia juglandis F. c. Marsonina juglandis cauzează Antracnoza nucului
-Gaeumannomyces graminis (sin. Ophiobolus graminis) cauzează Înnegri-
rea şi îngenuncherea plantelor grâu
-Mycosphaerella pinodes, f.c. Ascochyta pinodes cauzează Antracnoza mazărei;
-Mycosphaerella fragariae f.c. Ramularia tulasnei şi f.c. Septoria fraga-
riae cauzează Pătarea roşie a frunzelor de căpşuni
-Mycosphaerella graminicola cu anamorfa Septoria tritici cauzează Păta-
rea brună a frunzelor de grâu -
-Phaeosphaeria nodorum cu anamorfa Stagonospora (Septoria) nodorum
cauzează Pătarea brună a glumelor şi spicelor de grâu;
-Septoria helianthi cauzează Pătarea frunzelor de floarea-soarelui-
-Septoria lycopersici cauzează Pătarea albă a frunzelor de tomate sau septo-
rioza tomatelor;
-Cercospora beticola cauzează Pătarea frunzelor de sfeclă sau cercosporioza;
-Fulvia fulva (sin. Cladosporium fulvum) cauzează Pătarea cafenie a
frunzelor de tomate;
-Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii sau Clasterosporium
carpophillum cauzează Ciuruirea frunzelor de sâmburoase:
-Cochliobolus carbonum, Drechslera zeicola, sin. Helminthosporium
carbonum, Bipolaris zeicola cauzează Pătarea frunzelor şi putrezirea cărbu-
noasă a ştiuletelui;
-Cochliobolus heterostropus, Bipolaris maydis, Drechslera maydis (sin.
Helminthosporium maydis) cauzează Pătarea şi arsura frunzelor de porumb
-Didymella lycopersici cauzează Putrezirea coletului la tomate
-Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica, Drechsle-
ra turcica (sin. Helminthosporium turcicum) cauzează Pătarea cenuşie a
frunzelor de porumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşie-
rea frunzelor de porumb;
-Alternaria sp. cauzează Pătarea brună (Alternarioza) a frunzelor, tulpinilor
şi calatidiilor de floarea-soarelui-
-Alternaria triticina cauzează Arsura (uscarea) frunzelor de grâu;
-Alternaria dauci f.spec. solani sin. Alternaria porri f. sp. solani cauzează
Alternarioza tomatelor;
-Alternaria tenuis cauzează Putrezirea fructelor şi seminţelor de ardei;
-Alternaria cucumerina cauzează Alternarioza cucurbitaceelor;
- Alternaria porri cauzează Alternarioza cepei şi prazului;
-Alternaria brassicae cauzează Pătarea neagră a frunzelor de varză şi conopidă;
-Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam cauzează Putregaiul negru al
rapiţei;
Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie
corect diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci
se pot identifica după anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma,
arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa
septelor la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli)
sau după telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor
sexuate (ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi scleroţii).

200
 Reţinem că au fost prezentate principalele boli produse de ciu-
percile din genurile Venturia sau Endostigme, Polystigma, Coccomyces,
Botryotinia, Botrytis, Sclerotinia, Monilinia Diplocarpon, Sclerotium,
Stenocarpella
Principalele specii cuprinse descrise şi bolile produse necesare a fi
reţinute au fost:
-Venturia inaequalis (sin. Endostigme inaqualis), f.c. Fusicladium dendri-
ticum cauzează Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de
măr;
-Venturia pirina (sin. Endostigme pirina), f.c. Fusicladium pirinum cau-
zează Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de păr;
-Putregaiurile produse de specii ale genurilor Penicillium şi Aspergillus;
-Polystigma rubrum, f.c. Polystigmina rubra cauzează Pătarea roşie a frun-
zelor de prun;
-Coccomyces hiemalis cauzează Antracnoza frunzelor de cireş şi vişin;
-Fabraea maculata, F.c. Entomosporium maculatum cauzează Pătarea
brună a frunzelor de gutui (entomosporioza);
-Botryotinia fuckeliana, F.c. Botrytis fuckeliana cauzează Putregaiul ce-
nuşiu al strugurilor;
-Botrytis cinerea cauzează Putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi calatidiilor de
floarea-soarelui
-Sclerotinia sclerotiorum cauzează Putregaiul alb al florii soarelui;
-Monilinia fructigena F.c. Monilia fructigena cauzează Monilioza sau
putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi
seminţoşi
-Monilinia laxa, F.c. Monilia laxa cauzează Monilioza sau putregaiul brun
şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburoşi;
-Monilinia linhartiana, F. c. Monilia linhartiana cauzează Monilioza sau
mumifierea fructelor tinere de gutui;
-Diplocarpon rosae, F. c. Marssonia rosae cauzează Pătarea neagră a frun-
zelor de trandafir
-Sclerotium bataticola cauzează Putrezirea cărbunoasă a tulpinilor de floa-
rea-soarelui;
-Stenocarpella maydis (sin. Diplodia maydis, Diplodia zeae) cauzează Pu-
tregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb.
Simptomele principale pe care le realizează aceste ciuperci în proce-
sul de patogeneză sunt: pătările de diverse culori ale frunzelor (pătarea cafe-
nie, pătarea roşie, pătarea neagră), alteori pătări ale fructelor şi chiar ramuri-
lor, putregaiuri de diverse forme, culori şi cu consistenţe diferite (putregaiu-
rile produse de speciile Penicillium şi Aspergillus, putregaiul cenuşiu şi
putregaiul alb, moniliozele, putrezirea cărbunoasă şi putregaiul uscat).
La fiecare dintre bolile prezentate vom reţine descrierea simptomelor
principale, vom reţine natura cauzală precum şi caracteristicile importante
de recunoaşter a formei de fructificare asexuată cât şi sexuată.
Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect
diagnosticată prin examen microscopic sau chiar prin creştere pe mediu
sau la cameră umedă. Unele specii de ciuperci se pot identifica după
anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma, arhitectura, dispune-
rea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la conidio-
fori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după telemor-
fa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (asce cu
ascospori, ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi apotecii).

201
 TEMA NR.5

CARACTERELE GENERALE ALE CIUPERCILOR

DIN ÎNCRENGĂTURA BASIDIOMYCOTA

Unități de învățare
5.1. Clasa Ustilaginomycetes. Cunoaşterea speciilor Ustilago tritici, U. nu-
da, U. avenae, U. hordei, U. laevis, U. zeae sau U. maydis, Sphacelotheca
reiliana sau Sorosporium holci sorghi, Tilletia caries, T. foetida, T. inter-
media, T. triticoides, T. controversa sau nanifica, a bolilor produse de către
aceste specii şi măsuri de prevenire şi combatere
5.2. Clasa Pucciniomycetes sau fosta clasă Urediniomycetes. Cunoaşterea
speciilor din genurile Uromyces, Puccinia, Tranzschelia, Phragmidium, a
bolilor produse de către aceste specii şi măsuri de prevenire şi combatere.
Obiectivele temei
-Prezentarea caracterelor generale ale ciupercilor micromicete cuprinse în Phylum
Basidiomycota, clasificarea acestor ciuperci
-Cunoaşterea tăciunilor zburători (Ustilago tritici, Ustilago nuda, Ustilago avenae)
a tăciunelui îmbrăcat al orzului (Ustilago hordei), a tăciunelui comun al porumbu-
lui (Ustilago zeae sau Ustilago maydis), a tăciunelui inflorescenţelor de porumb
(Sorosporium holci-sorghi)
-Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc mălurile grâului: mălura comună
(Tilletia caries, T. foetida, T. intermedia, T. triticoides) şi mălura pitică (Tilletia
controversa sau T. nanifica).
-Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc ruginile plantelor.
-Înţelegerea tipurilor de simptome pe care patogenii cazatori ai ruginilor plantelor
le produc în timpul patogenezei şi a modului de realizare a infecţiilor;
-Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe un rol hotărâtor în identifica-
rea şi diagnosticarea bolilor produse de ciupercile uredinale;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre
ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de rugini plantelor afectate.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată:
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii
anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi
combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN
973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor
cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în Taxonomia ciupercilor
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec- 2006 -Atlas de Fitopatologie trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

202
 5.1. Clasa Ustilaginomycetes. Cunoaşterea speciilor Ustilago
tritici, U. nuda, U. avenae, U. hordei, U. laevis, U. zeae sau
U. maydis, Sphacelotheca reiliana sau Sorosporium holci sorghi,
Tilletia caries, T. foetida, T. intermedia, T. triticoides, T. controversa
sau nanifica, a bolilor produse de către aceste specii şi
măsuri de prevenire şi combatere

Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulareale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Ustilagi-
nomycetes.
-Recunoașterea microscopică a caracterelor ciupercilor din Clasa Us-
tilaginomycetes și unde este cazul prezentarea ciclului evolutiv.
Speciile de ciuperci încadrate în acestă clasă sunt obligat parazite,
biotrofe și produc plantelor de cultură boli cunoscute popular sub denumirea
de tăciuni și măluri. Dintre toate ordinele cuprinse, pentru agronomi cele
mai importante sunt ordinul Ustilaginales și ordinul Tilletiales.
În ordinul Ustilaginales este cuprinsă și familia Ustilaginaceae care
încadrează 40 de genuri și 672 specii Kirk și colab., 2001, Agrios, 2005).
Aparatul vegetativ este unul primar, saprofit și de scurtă durată și
unul secundar, dikariont și de lungă durată dezvoltându-se endoparazit și
intercelular. Tăciunii pot fi zburători, îmbrăcați, pot forma gale sau pungi pe
diverse organe ca în cazul tăciunelui comun al porumbului, pot transforma
anumite organe într-o masă prăfoasă de teliospori ca la tăciunele prăfos al
inflorescențelor de porumb sau pot transforma conținutul boabelor într-o
masă prăfoasă de teliospori ca în cazul mălurilor și tăciunilor îmbrăcați.
Teliosporii pot fi de culoare brun-negricioasă, sunt echinulați în ca-
zul tăciunilor zburători, în cazul tăciunelui comun al porumbului și în cazul
tăciunelui prăfos al inflorescențelor de porumb, pot fi cu membrana netedă
ca în cazul tăciunilor îmbrăcați sau pot avea membrana cu creste ca în cazul
speciilor care produc mălurile. Sunt spori de rezistență și au o contribuție
esențială în transmiterea acestor ciuperci. Teliosporii sau vechea denumire
clamidosporii germinează și formează o epibasidie tetracelulară pe care se
formează basidiospori din care prin germinare rezultă un miceliu primar
haploid monocariotic de scurtă durată saprofit. Din unirea miceliilor primare
rezultă miceliul secundar dikariont de lungă durată. Cariogamia are loc în
teliospori care reprezintă hipobasidia sclerificată.

5.1.1. Tăciunele zburător al grâului Ustilago tritici (Pers.) Jens

Este o boală destul de rară în culturile de grâu mai ales având în ve-
dere ameliorarea deosebită a soiurilor de grâu, dar și tehnologiile moderne
care impun tratarea semințelor cu fungicide sistemice, precum și progresul
privind rezistența genetica. Ca urmare, pierderile sunt relativ mici spre mo-
derate (Morton, 1961, Green și colab., 1968, Nielsen, 1983, Nielsen și Tho-
mas, 1996, Thoms și Menzies, 1997, Dhitophichit și colab., 1999).
Simptome. Tăciunele zburător este simptomul principal care apare
la nivelul spicului.
Ciuperca Ustilago tritici afectează spiculețele care sunt distruse și
înlocuite cu o masă prăfoasă brun-negricioasă de teliospori sau clamidospori
(mai vechea denumire dată sporilor).
Masa de teliospori de a nivelul fiecărui spiculeț este înconjurată de o
membrană alb argintie, subțire și ușor friabilă (foto 261).

203
 Foto 261. Ustilago tritici
Masa de teliospori inconjurată de membrana argintie friabilă

Spicele tăciunate ies mai devreme din burduf decât spicele sănătoase.
Plantele infectate au o înălțime mai redusă comparativ cu plantele sănătoase
și par rigide.
Sub acțiunea vântului și a radiaței solare membrana se deshidratează
și se rupe și pune în libertate teliosporii care sunt luați de vânt și transportați
pe florile deschise ale spicelor sănătoase de pe plantele mai apropiate sau
mai îndepărtate.
Are loc în felul acesta contaminarea florală. Aici teliosporii germi-
nează formând o epibasidie tetracelulară pe care apar basidiospori diferenți-
ați sexual. Din ei rezultă filamente ale miceliului primar care poartă funcția
sexuală a basidiosporului din care au provenit.
Filamentele miceliului primar se unesc una cu funcție sexuală mas-
culă și una cu funcție sexuală femelă sau cu celule diferite ale altei epibasi-
dii și formează miceliul dikariont care va pătrunde în pericarp și apoi în ova-
rele tinere. Miceliul secundar astfel format se dezvoltă intercelular și ajunge
în scutelum și apoi în embrion.
Contaminarea și infectarea florilor se poate produce de la fecundarea
oosferei și până în momentul când boabele ating 2/3 din dimensiunea nor-
mală a bobului specifică soiului.
Apoi activitatea miceliului stopează, intră în dormanță având în ve-
dere că bobul se matureză. Boabele infectate și cele sănătoase nu se deose-
besc între ele. Se poate observa că ciclul evolutiv dureză doi ani.
În primul an sunt contaminate și infectate florile și semințele.
În anul doi din boabele infectate după germinare apar plăntuțele care
pe interior au prezent miceliul ciupercii care va ocupa primordiile florale și
la ieșirea spicelor din burduf ele vor fi tăciunate.
Plantele infectate sunt afectate total, adică atât planta principală cât
și frații. Se poate constata că există o anumită eșalonare a eliberării teliospo-
rilor tocmai pentru a asigura o perioadă cât mai îndelungată prezența lor în
aer pentrua contamina florile deschise.
Patogenul este Ustilago tritici (Pers.) Jens, fam Ustilaginaceae, ord.
Ustilaginales, clasa Ustilaginomycetes, încr Basidiomycota, regnul Fungi.
Ciuperca formează teliospori unicelulari echinulați pe partea superioară
(bombată a teliosporului care are o formă de parașută în miniatură) (foto 262).

204
 Foto 262. Ustilago tritici – teliospori

5.1.2. Tăciunele zburător al orzului Ustilago nuda (Jensen) Rostrup

Este o boală care realizează încă pagube destul de importante la cul-
tura orzului de 3-40% motiv pentru care trebuie să i se acorde în continuare
o atenție deosebită (Malik și Batts, 1960 a și b).
Simptome. Ele seamănă foarte mult cu cele descrise la tăciunele zbură-
tor al grâului în sensul că spiculețele la ieșirea spicelor din burduf sunt complet
distruse și înlocuite cu o masă prăfoasă brun-negricioasă de teliospori.
Masa de teliospori este învelită într-o membrană alb-argintie care se
rupe în momentul înfloririi plantelor de orz.
La plantele infectate spicele tăciunate ies mai repede din burduf de-
cât în cazul plantelor sănătoase. Tulpinile plantelor infectate sunt mai sub-
țiri, mai verzi și sunt mai înalte decât plantele sănătoase.
În momentul înfloritului orzului membrana care înconjoară teliospo-
rii se rupe, pune în libertate teliosporii care sunt spulberați de vânt pe florile
deschise ale plantelor sănătoase de orz. Din spic rămâne doar rahisul neafec-
tat și niște rămășițe de teliospori la călcâiele rahisului (foto 263).

Foto 263. Ustilago nuda

Rahisul dezgloit și masa de teliospori la baza rahisului

Ajunși aici germinează, emit o epibazidie tetracelulară care însă nu

formează bazidiospori, somatogamia producându-se între celulele a două
epibazidii apropiate. Se unesc celulele 1 cu 4 și 2 cu 3.
După formarea miceliului dikariont în semințele formate acesta ră-
mâne în dormanță și se reactivează după semănat când semințele infectate
germinează și odată cu ele și miceliul dikariont care crește odată cu planta și
ocupă primordiile florale.
La ieșirea spicului din burduf acesta nu va mai avea boabe formate ci
va fi un spic tăciunat.
Patogenul este Ustilago nuda (Jensen) Rostrup, fam Ustilaginaceae,
ord.Ustilaginales, clasa Ustilaginomycetes, încr Basidiomycota, regnul Fungi.

205
 Ciuperca prezintă teliospori unicelulari de formă oval-alungită, de
5-9 µm cu echinulații pe suprafața superioară, episporul fiind brun (foto
264). La partea inferioară prezintă o adâncitură sau o scobitură care este
locul de prindere pe hifa miceliană.

Foto 264. Ustilago nuda

Teliospori unicelulari

5.1.3. Tăciunele zburător al ovăzului Ustilago avenae (Pers.) Rostr.

Boala se manifestă în culturile de ovăz provenite din sămânță netratată
sau netratată corespunzător la care pierderile pot fi cuprinse între 1-5% și pot
ajunge în anii favorabili la 40% (Parry, 1990, Wang, 2004, Agrios, 2005)
Simptome. Atacul ciupercii Ustilago avenae poate fi observat la
ieșirea și respectiv eliberarea paniculelor din burduf când se observă că boa-
bele sunt complet distruse și înlocuite cu o masă brun-negricioasă de telios-
pori (Nyvall, 1999). Spre deosebire de ceilalți tăciuni zburători descriși în
acest caz paniculele tăciunate se eliberează din burduf mai târziu decât la
plantele sănătoase, iar culoarea galben-verzuie a burdufului avertizează o
anomalie. Apoi masa de teliospori este vehiculată cu ajutorul vântului pe
florile deschise sau chiar pe boabele abia formate ale ovăzului. Aici germi-
nează între glume și palei formînd epibazidia tetracelulară pe care apar 4
bazidiospori diferențiați sexual (2 masculi și 2 femeli)
Paniculele tăciunate sunt erecte deoarece masa de teliospori este
ușoară și ele nu au boabe care să aibă greutate, ramificațiile sunt puțin răs-
frânte și cu spiculețele distruse, transformate într-o masă prăfoasă de telios-
pori de culoare brună-negricioasă (foto 265). Glumele, în funcție de virulen-
ța atacului, pot fi distruse total sau parțial.

Foto 265. Ustilago avenae - Panicul de ovăz infectat

După realizarea procesului de germinare a bazidiosporilor, filamen-

tele miceliului primar se unesc, are loc plasmogamia, apoi resorbția perete-
lui despărțitor și apare miceliul dikariont. El se dezvoltă în pericarp sau între
boabe și palei sau în tegumentul semințelor.
După însămânțarea ovăzului și germinarea semințelor, miceliul por-
nește în vegetație concomitent cu plăntuțele și se dezvoltă concomitent cu
acestea, pe interiorul lor.
206
 La ieșirea paniculelor din burduf se va constata că spiculețele sunt
distruse și înlocuite cu masa brun-negricioasă de teliospori.
Patogenul este Ustilago avenae (Pers.) Rostr. fam Ustilaginaceae,
ord. Ustilaginales, clasa Ustilaginomycetes, încr. Basidiomycota, regnul
Fungi. Teliosporii sunt echinulați cu episporul brunau 5-9 µm și au forma
unei parașute deschise în coborâre (foto 266).

Foto 266. Ustilago avenae - teliospori

5.1.4. Tăciunele îmbrăcat al orzului Ustilago hordei (Pers.) Lagerh.

În ultimii ani tăciunele îmbrăcat al orzului apare din ce în ce mai rar
și fără o importanță economică, atacul situându-se sub pragul economic de
dăunare.
Simptome. Spre deosebire de tăciunele zburător, în cazul tăciunelui
îmbrăcat se observă că spicele tăciunate ies din burduf și își păstrează for-
ma. Se păstrează și forma boabelor, dar la interior se constată că boabele au
conținutul înlocuit cu o masă brun-negricioasă de teliospori (foto 267).
Membrana care înconjoară masa de teliospori este mai groasă, mai rezisten-
tă și ruperea ei se produce în aparatul de treier al combinei unde teliosporii
sunt împrăștiați în masa de semințe.

Foto 267. Ustilago hordei

Spice tăciunate care își păstrează forma

Infecția poate fi realizată fie de teliosporii de pe semințe, fie de cei

de pe sol și ea este o infecție germinală.
Patogenul este Ustilago hordei (Pers.) Lagerh., fam Ustilaginaceae,
ord. Ustilaginales, clasa Ustilaginomycetes, încr Basidiomycota, regnul
Fungi. Teliosporii au membrana netedă au 5-9 µm și episporul este brun. Pe
suprafața teliosporului apare o depresiune acesta fiind locul de prindere al
hifei miceliene la capătul căreia se formează teliosporul (foto 268).

207
 Foto 268. Ustilago hordei - teliospori

5.1.5. Tăciunele îmbrăcat al ovăzului Ustilago kölleri

Pagubele realizate de tăciunele îmbrăcat al ovăzului sunt aproape la
același nivel cu cele realizate de tăciunele zburător al ovăzului.
La plantele infectate, paniculele afectate ies mai greu din burduf de-
cât cele sănătoase, ramificațiile paniculului sunt mai scurte și mai stânse
deoarece în locul boabelor, între paleile parțial distruse se dezvoltă o masă
brun-negricioasă de teliospori.
Masa de teliospori este tare, compactă și se împrăștie lent în timpul
înfloritului sau cel mai adesea este pusă în libertate în momentul recoltării
ovăzului, în aparatul de treier al combinei când teliosporii ajung pe boabele
sănătoase, contaminându-le sau pe/și în sol. Se pot întâlni atacuri parțiale
sau totale ale paniculelor.

5.1.6. Tăciunele comun al porumbului Ustilago maydis (DC) Corda

Tăciunele comun al porumbului apare aproape în fiecare an și se
manifestă diferit în funcție de condițiile climatice, de rezistența hibridului,
de rezerva de patogen. Afectează porumbul (Zea mays) și strămoșul porum-
bului teosinte (Zea mexicana) (Bannett, 2002).
Simptome. Sunt atacate toate organele verzi aeriene ale plantei de
porumb: tulpini, știuleți, panicule și frunze. Pe aceste organe apar pungi sau
gale produse de patogen de dimensiuni de la circa 0,3-0,5 mm până la 1 cm
pe frunze și până la 15-20 cm pe tulpină sau mai ales pe știuleți și de 2-3 cm
pe panicule (Callow și Ling, 1973, Callow, 1975, Banuett, 2002) (foto 269).

Foto 269.Ustilago maydis

Gale formate pe știuletele de porumb

208
 La început pungile sunt acoperite de o membrană alb-lăptoasă sunt
de consistență cărnoasă sau buretoasă și interiorul este format dintr-o împle-
tire de hife miceliene care se regăsesc într-o masă mucilaginoasă, grăsoasă,
umedă (Doehlemann și colab., 2009). Pe vreme uscată această formațiune
suferă modificări interiorul devenind o masă prăfoasă brun-negricioasă de
teliospori. Membrana care înconjoară punga își schimbă și ea culoarea care
devine brun deschis. Cu timpul ea crapă și pune în libertate teliosporii care
realizează infecții localizate mai ales pe vreme uscată și secetoasă (Banuett
și Herskowitz, 1996).
Atacul ciupercii este mai frecvent în culturile de porumb care au fost
bătute de grindină, rănite de cultivator sau de sapă, atacate de sfredelitor
(Ostrinia nubilalis) sau în loturile de hibridare pe linia mamă acolo unde
plantele sunt castrate (se smulge paniculul) și fiecare plantă practic prezintă
o rană. Pe rănile provocate patogenul poate ușor produce infecții, mai ales
că ele sunt localizate.
Patogenul este Ustilago zeae sau U. maydis, fam. Ustilaginaceae,
ord. Ustilaginales, clasa Ustilaginomycetes, încr. Basidiomycota, regnul
Fungi. Teliosporii sunt sferici, unicelulari, cu episporul echinulat și cu
membrana brună. Dimensiunile lor sunt de 8-13 µm (foto 270).

Foto 270. Ustilago maydis - teliospori

5.1.7. Tăciunele prăfos al inflorescențelor de porumb sau tăci-

unele știuleților și paniculelor Sphacelotheca reiliana sin. Sorosporium
holci-sorghi f. zeae (Pass.) Săvul.
Apare de regulă în perioadele secetoase, ani când au fost constatate
frecvențe de 8 și 10% plante infectate.
Simptome. Atacul ciupercii începe devreme în timpul și după răsări-
rea porumbului când infecția este germinală și sistemică.
Miceliul ciupercii se dezvoltă concomitent cu planta și în perioada
apariției știuleților și a paniculelor se poate constata că știuleții sunt distruși
și toate componentele cu excepția pănușilor sunt distruse și înlocuite cu o
masă brun-negricioasă de teliospori care este mărginită de o membrană și de
pănușile strâns unite, rezultând o formă conică, iar paniculele sunt afectate
parțial și formează masa de teliospori mărginită de bractei cu rol de mem-
brane hipertrofiate conice care au forma unor știuleți în miniatură înșirați pe
ramificațiile paniculului. În interiorul pănușilor pot fi observate rămășițe ale
fasciculelor de vase conducătoare ale rahisului sub forma unor firișoare
albicioase (foto 271).

209
 Foto 271. Sorosporium holci-sorghi f. zeae
Rahisul destructurat sub forma unor firișoare subțiri

Dacă mugurii axilari sunt atacați și ei sunt transformați în pungi sau

gale mici care au interiorul plin cu spori.
Înălțimea plantelor infectate care au distruse paniculul și știuletele
este mai redusă comparativ cu înălțimea plantelor sănătoase și își mențin
culoarea verde un timp mai îndelungat.
Patogenul este ciuperca Sphacelotheca reiliana (sin. Sorosporium
holci-sorghi) care are miceliul dezvoltat pe interiorul plantelor infectate și
formează teliospori unicelulari cu numeroase echinulații mai lungi decât
cele de la Ustilago zeae sau U. maydis. Culoarea teliosporilor este brună și
prezintă pe suprafață mai multe adâncituri sau depresiuni care determină
aglomerarea sporilor câte 300-500 sau chiar 1000 la un loc (foto 272).

Foto 272. Sorosporium holci-sorghi f. zeae - teliospori

Infecția este germinală și sistemică și se transmite prin intermediul

teliosporilor.

5.1.8. Mălura comună a grâului Tilletia caries sau Tilletia tritici

Tilletia foetida, Tilletia triticoides și Tilletia intermedia
Recunoașterea plantelor de grâu mălurate prezente într-un lan se
poate realiza după unele caracteristici specifice acestor plante, unele înainte
de înspicare, iar altele cele mai semnificative după înspicare, precum și prin
metode de laborator, metoda PCR (Kellerer și colab., 2006). Înainte de în-
spicare plantele mălurate pot avea înălțimi variabile și anume înălțime mai
redusă cu 10-30% decât a plantelor sănătoase, înălțime la același nivel cu al
plantelor sănătoase sau chiar pot fi plante mălurate mai înalte decât plantele
sănătoase, au o culoare verde-albăstruie, un număr de frunze mai redus și
capacitate de înfrățire mai mică.
210
 Frunzele de la baza plantelor infectate sunt culcate și nu erecte ca la
plantele sănătoase și de regulă sunt clorotice.
Frații formați pe plantele mălurate de asemenea pot fi mai puternic
mălurați decât planta principală. Unii dintre frați rămân mici și fragili.
Plantele mălurate sunt mai sensibile la ger, la rugini și au un metabo-
lism caracterizat prin intensificarea respirației și transpirației.
După înspicarea plantelor de grâu diferențierea plantelor mălurate în
special a spicelor mălurate de spicele sănătoase poate face după următoarele
caracteristici:
-în general, dar fără a fi o regulă, spicele mălurate ies mai devreme
din burduf;
-poziția lor este erectă;
-înălțimea la care se află spicele mălurate poate fi aceeași sau mai
mică decât înălțimea la care se află spicele sănătoase, rar poate fi mai mare;
-spicele mălurate au boabele de culoare vineție sau brun-cenușie;
-la soiurile aristate apare fenomenul de fragilitate sau rupere a aristelor
ele devenind mai scurte și mai rare sau spicele aristate pot să apară mutice;
-boabele mălurate sunt mai bombate cu șănțulețul ventral foarte pu-
țin observabil și sunt mai scurte decât boabele sănătoase;
-spiculețele apar răsfirate atât datorită modificărilor suferite de boa-
bele mălurate, cât și datorită faptului că într-un spiuleț se formează întot-
deauna 3 boabe sau mai multe ceea ce determină depărtarea glumelor și apa-
riția unei forțe de împingere laterală și deci răsfirarea.
Din determinările făcute s-a constatat că pot fi întâlnite spice parțial
mălurate, spiculețe parțial mălurate și chiar boabe parțial mălurate.
-boabele de grâu mălurate sunt ușoare și ele plutesc la suprafața apei
motiv pentru care prin spălarea grâului boabele mălurate pot fi separate de
boabele sănătoase;
-conținutul boabelor este distrus și înlocuit cu o masă prăfoasă de teli-
ospori sau clamidospori de culoare brun-măslinie sau negricioasă (foto 273);

Foto 273. Tilletia caries

Conținutul boabelor înlocuit cu o masă de teliospori și clamidospori

-într-un lan puternic mălurat se percepe un miros de trimetil amină

sau de pește alterat;
-prin frecarea boabelor de grâu între palme, dacă se observă sparge-
rea boabelor mălurate și împrăștierea teliosporilor la suprafața boabelor
sănătoase și se percepe mirosul de trimetil amină sau de pește alterat rezultă
că grâul respectiv este mălurat.
De precizat că grâul mălurat nu trebuie primit în moară pentru a fi
măcinat și transformat în făină.
Patogeni pot fi: Tilletia caries (D.C.)Tul.; sin. Tilletia tritici (Bierk)
Winter, Tilletia foetida (Bauer.) Liro (sin. Tilletia foetens Schröt.), Tilletia

211
triticoides Săvul., Tilletia intermedia (Grassner) Săvul. Această ultimă spe-
cie este considerată a fi un hibrid realizat în timp între Tilletia foetida și
Tilletia caries.
Diferențierea speciilor care produc mălura comună a grâului se face
în special prin observarea microscopică a teliosporilor și compararea și veri-
ficarea eventual chiar măsurarea dimensiunilor specifice teliosporilor sau a
altor caractere morfologice.
Tilletia caries (D.C.) Tul (sin. Tilletia tritici (Bierk) Winter formea-
ză teliospori care pot fi de formă sferică sau aproape sferică, dimensiunile
fiind de la 21 µm la 19 µm, episporul este brun și prezintă pe suprafață o
rețea poligonală formată din 36-60 ochiuri poligonale care sunt delimitate de
niște membrane a căror înălțime atinge 1,6-2 µm. Delimitarea ochiurilor pe
suprafața exterioară a teliosporului seamănă cu delimitarea ochiurilor unui
fagure de miere (foto 274).

Foto 274. Tilletia caries - teliospori

5.1.9. Mălura pitică a grâului Tilletia controversa, sin. Tilletia

nanifica
O lungă perioadă de timp Tilletia controversa sau Tilletia nanifica a
fost considerat un patogen de carantină fitosanitară și tratat ca atare.
În ultimii ani răspândirea ciupercii și importanța ei economică s-a
redus considerabil motiv pentru care la în prezent nu mai este un patogen
înscris pe lista patogenilor de carantină fitosanitară.
Simptome. Principalele simptome pe care ciuperca le produce plan-
telor de grâu infectate sunt:
-plantele bolnave au înălțimi mult mai reduse decât plantele sănătoase
ele situându-se de la 15 cm până la 30-35 putând ajunge și la 50 cm (foto 275);
-spicele afetate de mălura pitică au transformări sau modificări ase-
mănătoare celor produse de mălura comună unele dintre ele mult mai puter-
nic accentuate;
-Spicele sunt mai scurte sau mai mici, răsfirate, alți autori le-au de-
numit „rânjite” datorită ovalizării și bombării semințelor mălurate din spicu-
lețe și estompării șănțulețului ventral;
-conținutul boabelor mălurate este distrus în totalitate și înlocuit cu
o masă prăfoasă bun-negricioasă de teliospori care au același miros specific
de trimetil amină sau de pește alterat;
-plantele afetate de mălura pitică înfrățesc mai mult, iar frații sunt
mai erecți și rigizi.

212
 Foto 275. Tilletia controversa – plante malurate pitice

Ca urmare a înălțimii reduse a platelor infectate de Tilletia contro-

versa sau T. nanifica ele nu sunt tăiate de aparatul de tăiere al combinei și
rămân pe miriște unde boabele mălurate sub acțiunea factorilor de mediu
(uscăciune, vânt, ploi, arșiță) lucrări ale solului cu Jokerul sau cu discul de-
termină împrăștierea teliosporilor la suprafața solului.
Rezistența în timp a teliosporilor este destul de mare 7-9 ani. Infec-
ția este germinală și sunt infectate plantulele.
Pentru realizarea infecției teliosporii ciupercii Tilletia controversa
sau T. nanifica au nevoie de temperaturi scăzute 2-7oC sau 5-6oC, de lumină
redusă și umiditate moderată.
Infecția se produce în 7-20 de zileși se poate prelungi la 30-40 de zi-
le uneori chiar mai mult.
Patogenul este ciuperca Tilletia controversa sau T. nanifica. Teli-
osporii sunt sferici de 20-25 µm cu un număr de 35-65 de ochiuri, înălțimea
crestelor este de 1,5-2 µm și la exterior prezintă un strat de gelatină de 1,5-4
µm (foto 276).

Foto 276. Tilletia controversa – teliospori

5.2. Clasa Pucciniomycetes sau fosta clasă Urediniomycetes. Cuno-

aşterea speciilor din genurile Uromyces, Puccinia, Tranzschelia,
Phragmidium, a bolilor produse de către aceste specii şi măsuri de
prevenire şi combatere.

Obiective
-Observarea de către studenți a principalelor simptome și semne par-
ticulare ale bolilor reprezentative cauzate de patogenii din Clasa Uredini-
omycetes.
-Recunoașterea microscopică a caracterelor ciupercilor din Clasa
Urediniomycetes și unde este cazul prezentarea ciclului evolutiv.

213
 Speciile de ciuperci încadrate în Clasa Urediniomycetes au o însuși-
re esențială în sensul că peretele celular este constituit din D-manoză și apar
septe simple care individualizează celulele. În această clasă sunt cuprinse 5
ordine, 25 de familii, 195 genuri și 8057 specii după datele furnizate de Kirk
și colab. 2001.
Ordinele cuprinse sunt: Agaricostilbales, Atractiellales, Microbo-
tryales, Septobasidiales și Uredinales.
Cel mai important ordin pentru agronomi este ordinul Uredinales
care încadrează ciuperci obligat parazite care produc plantelor de cultură
boli cunoscute sub denumirea de rugini. Denumirea de rugină vine de la
stadiul pustulelor de uredospori care are culoarea oxidului de fier sau a ocru-
lui și este un stadiu foarte dezvoltat al acestor ciuperci. În general aceste
ciuperci nu pot fi înmulțite pe medii artificiale de cultură. Eforturile cercetă-
torilor fitopatologi de a găsi posibilități de a se înmulți uredinalele pe medii
artificiale de cultură au dat roade și se menționează că speciile Gymnospo-
rangium juniperi-virginianae, Puccinia graminis f. sp. tritici, Melampsora
lini și Uromyces dianthi pot fi înmulțite pe medii axenice.
În România prof. Tr. Săvulescu prezintă în Monografia Uredinalelor
un număr de 440 de specii parazite pe 1289 de specii de plante gazdă. La
nivel mondial numărul speciilor descrise a depășit 4000.
O caracteristică esențială a ciupercilor uredinale o reprezintă forma-
rea basidiei care în general este tetracelulară și ea apare din germinarea teli-
osporilor formând la nivelul fiecărei celule câte un basidiospor unicelular
haploid. Acești spori sunt de scurtă durată, germinează și formează filamen-
te miceliene ale miceliului primar care sunt de scurtă durată și parazite. Din
unirea filamentelor miceliului primar de scurtă durată și parazite în urma
plasmogamiei și resorbției peretelui median rezultă miceliul secundar dica-
riont și de lungă durată.
Pe plantele infectate uredinalele formează mai multe categorii de
spori care se succed în ciclul evolutiv în ordinea apariției lor. Categoriile de
spori poartă următoarele denumiri și sunt formate în diverse tipuri de organe
de fructificare:
1. Picnospori unicelulari, hialini, haploizi formați în picnidii sferice
sau globuloase care apar pe partea superioară a frunzelor. Picnosporii mai
sunt denumiți spermatii de către unii fitopatologi, iar organele de fructificare
spermogonii.
2. Ecidiospori sferici sau poliedrici de culoare galben portocalie, de
regulă formați în șiruri verticale formate în ecidii (formațiuni de fructificare
de forma unor urne larg deschise care apar pe dosul frunzelor). Peridia este
un perete îngroșat cu deschidere în formă de cupă sau de cazan sau de urnă
la speciile genului Puccinia. În cazul speciilor care formează ecidii de tip
Caeoma lipsește peridia sau formează un perete constituit din celule cu
membrana îngroșată.
3. Uredospori care se fructifică sub formă de pustule de uredospori,
uredopustule sau uredosori. Sunt categoria de spori cea mai importantă pen-
tru răspândirea pe plantele de cultură a acestor ciuperci. Pustulele de ure-
dospori după ruperea cuticulei capătă aspect prăfos, au culoarea oxidului de
fier sau brună, în timp ce uredosporii au culoare galben-portocalie și sunt
echinulați. De altfel la multe dintre specii este categoria de spori cea mai
numerosă (dar nu la toate speciile).
4. Teliosporii care fructifică sub formă de pustule de teliospori, teli-
opustule sau teliosori. Mai vechea denumire a teliosorilor era de teleutos-

214
pori. Culoarea pustulelor poate fi brun închis, brun-negricioasă sau neagră,
aspectul este prăfos după rupere cuticulei care acoperă inițial fructificația.
Culoarea teliosporilor este brună sau brun-roșcat. Teliosporii sunt spori de
capăt, spori care apar la sfârșitul ciclului evolutiv al acestor ciuperci ei for-
mându-se prin fragmentarea miceliului secundar dicariotic. Celula sau celu-
lele componente ale teliosporului sunt binucleate. Membrana este netedă.
5. Basidiosporii unicelulari care se formează pe basidii. Ei sunt spori
exogeni și se formează la nivelul fiecărei celule a epibasidiei.
Teliosporii sunt foarte importanți deoarece ei dau specificitate și
cu ajutorul lor speciile care produc rugini pot fi identificate din punct de
vedere microscopic. Se cunosc diverse tipuri de teliospori:
-unicelulari specifici pentru genul Uromyces;
-bicelulari specifici pentru genul Puccinia;
-bicelulari cu celule aproape sferice și puternic ștangulați la mijloc
specifici pentru genul Tranzschelia;
-bicelulari într-o masă gelatinoasă specifici pentru genul Gymnospo-
rangium;
-tricelulari specifici pentru genul Triphragmium;
-pluricelulari specifici pentru genul Phragmidium;
În funcție de modul cum își realizează ciclul de viață speciile uredi-
nale au fost împărțite în autoice (auto=aceeași, oikos=casă) (speciile care
realizează ciclul evolutiv pe aceeași plantă gazdă) și heteroice (heter=altul,
diferit, oikos=casă) care realizează ciclul evolutiv și pe alte plante interme-
diare față de planta parazitată în mod normal.
Speciile la care se formează în ciclul evolutiv toate cele 5 categorii
de spori menționate mai sus se numesc macrociclice (Uromyces appendicu-
latus, Puccinia helianthi, Puccinia graminis).
Speciile la care din ciclul evolutiv lipsesc anumite tipuri de categorii
de spori (de regulă picnidiile cu picnospori și ecidiile cu ecidiospori) se nu-
mesc microciclice (ex. Puccinia striiformis).
Ruginile plantelor pot fi de mai multe tipuri:
Rugini macrociclice euforme care formează cele cinci categorii de
spori și pot fi autoice adică ciclul evolutiv se realizează pe aceeași specie de
plantă gazdă (Uromyces appeniculatus, Puccinia helianthi, Phragmidium
mucronatum sau Ph. disciflorum) și heteroice la care ciclul evolutiv se
realizează și pe o altă gazdă intermediară față de gazda principală:
Uromyces pisi, Puccinia graminis, Puccinia sorghi, Puccinia coronifera,
Tranzschelia pruni-spinosae);
Rugini microciclice hemiforme la care lipsește stadiul picnidiilor
cu picnospori și ecidiilor cu ecidiospori ca la Puccinia striiformis (rugina
galbenă a grâului) sau ca la Puccinia recondita (rugina brună a grâului) care
în România se manifestă ca o specie microciclică.

5.2.1. Rugina brună a grâului Puccinia recondita sin. Puccinia

triticina
Este rugina cu manifestarea cea mai mare fiind prezentă în lanurile
de grâu cu frecvențe de atac între 1-5%, însă în condiții favorabile pierderile
pot ajunge la 40% (Knott, 1989).
Mai este denumită și rugina frunzei sau rugina limbului deoarece cea
mai mare parte dintre pustulele formate de ciupercă se regăsesc pe frunză.
Poartă denumirea de rugina brună deoarece stadiul cel mai dezvoltat
este stadiul pustulelor de uredospori a căror culoare este brună sau are cu-
loarea ocrului de fier

215
 Mai pot fi afectate teaca frunzelor, paiul și mai rar spicul. Pe frunze
sau pe celelalte organe enumerate mai sus ciuperca formează pustule oval-
alungite sau eliptice de 1-2x0,5-0,8 mm dimensiune.
Ele sunt dispuse haotic sau la întâmplare pe frunze cât și pe celelalte
organe fiecare pustulă fiind izolată și clar conturată.
În dreptul pustulelor de cele mai multe ori apar pete mici de îngălbe-
nire care înconjoară pustulele în special la soiurile sensibile (foto 277).

Foto 277. Puccinia recondita

Pustule de uredospori de culoare brună pe frunze

Atacul poate începe încă din toamnă, dar cel mai adesea din primă-
vară prin luna aprilie și continuă până în luna iunie când frunzele se usucă.
Pustulele de uredospori pot fi foarte numeroase pe frunze la soiurile
sensibile și în ani de mare favorabilitate pot acoperi limbul în totalitate, ure-
dosporii fiind împrăștiați de către vânt (Huerta-Espino și colab., 2011). Mai
târziu epiderma care acoperă pustulele se rupe aproximativ pe linia mediană
a pustulelor (foto 278), crește evapotranspirația, frunzele se îngălbenesc, se
brunifică și se usucă și boabele se șiștăvesc nemaifiind hrănite (nu se mai
retranslocă dinspre frunze substanțe nutritive către bob).

Foto 278. Puccinia recondita

Pustule cu uredospori

Printre pustulele de uredospori de culoare brună se formează pustulele

de teliospori de culoare neagră răspândite haoticși localizate pe aceleași organe.
Patogenul este ciuperca Puccinia recondita sau Puccinia triticina
care este încadrată în încr. Basidiomycota, clasa Pucciniomycetes, ord. Puc-
ciniales, fam. Pucciniaceae, genul Puccinia. În țara noastră specia are un
ciclu scurt reprezentat de pustulele de uredospori și pustulele de teliospori.
Uredosporii sunt unicelulari sferici, echinulați și gălbui portocalii
(foto 279).

216
 Foto 279. Puccinia recondita – uredospori
Aspect microscopic

Teliosporii sunt bicelulari de culoare brună cu celula apicală mai

îngroșată, rotunjită sau retezată oblic, iar celula bazalăeste mai îngustată la
bază și mai lățită către septă sau peretele despărțitor dintre celule și se prind
de un pedicel cilindric subțire gălbui hialin (foto 280).
Dimensiunea teliosporilor este de 35-55x12-20 µm.

Foto 280. Puccinia recondita – teliospori

Aspect microscopic

Cea mai eficienta metodă de control este rezistența genetică (Line și

Chen, 1995).

5.2.2. Rugina galbenă a grâului Puccinia striiformis sin. Puccinia

glumarum
Pagubele produse de Puccinia striiformis pot fi apreciabile mai ales în
anii de mare favorabilitate când este capabilă de a produce epidemii sau epifiții
la nivelul țărilor sau continentelor (Li și colab., 1989, Singh și colab., 2002).
Poate ataca grâul, orzul și secara, dar și un număr apreciabil de gra-
minee din flora cultivată și spontană.
Atacul este favorizat de temperaturile scăzute și umezeală în perioa-
da aprilie-mai. Este o specie microciclică sau hemiformă al cărei ciclu se
rezumă la stadiul uredosorilor și teliosorilor.
Nu uităm nici bazidiosporii care se formează pe epibazidiile apărute
din germinarea teliosporilor.
Patogenul poate ataca toate organele verzi aeriene ale plantelor de
grâu respectiv frunze, teaca frunzelor, tulpini, spice, rahisul, glumele, boa-
bele și aristele.
Pe organele mai sus amintite apar pustulele de uredospori de 0,5-
1x0,2-0,3 mm.
Simptomul cel mai reprezentativ apare pe frunze sub forma unor
dungi sau striuri de îngălbenire dispuse longitudinal pe suprafața limbului
foliar (foto 281). În spațiul dintre două nervuri principale ale frunzei se for-
mează 2 șiruri longitudinale (pot fi chiar 3 șiruri) care îngălbenesc țesutul prin
acțiunea parazitară, dar și prin culoarea galben limonie a uredopustulelor.

217
 Foto 281. Puccinia striiformis
Striuri longitudinale de uredopustule

Ciuperca Puccinia striiformis formează uredosori pe toate organele

verzi inclusiv pe partea internă a glumelor sau chiar pe boabe.
Epiderma uredopustulelor se rupe, se mărește evapotranspirația, sub-
stanțele nutritive nu mai ajung în boabe și acestea se șiștăvesc.
Într-o fază avansată de evoluție a ciclului de dezvoltare a patogenu-
lui se formează pustulele de culoare neagră de teliospori (foto 282).

Foto 282. Puccinia striiformis

Pustule de culoare neagră de teliospori

Puccinia striiformis începe atacul mai târziu decât Puccinia recon-

dita care produce rugina brună, dar mai devreme decât Puccinia graminis
care produce rugina neagră.
Patogenul este ciuperca Puccinia striiformis sau Puccinia gluma-
rum care este încadrată în încr. Basidiomycota, clasa Urediniomycetes, sub-
clasa Incertae sedis, ord. Uredinales, fam. Pucciniaceae, genul Puccinia.
Uredosporii sunt unicelulari sferici sau ușor elipsoidali, prezintă
echinulații pe suprafață și măsoară 18-30x18-26 µm (foto 283).
Teliosporii sunt bicelulari, asimetrici, măciucați, prezintă celula infe-
rioară trunchiat conică, în timp ce celula superioară poate fi sferică sau
alungită, trunchiată sau terminată în con oblic. Dimensiunea teliosporilor
poate fi de 30-70x12-24 µm (foto 284).

Foto 283. Puccinia striiformis – uredospori

Aspect microscopic

218
 Foto 284. Puccinia striiformis – teliospori
Aspect microscopic

În pustule de teliospori se formează și parafize brune care separă

grupurile de teliospori. Printre teliospori pot să apară și mesospori, dar în
număr redus.
Teliopustulele rămân acoperite de epidermă și au un aspect strălucitor.
Uredosporii germinează de la 2-3oC, optimul de germinație se reali-
zează la 12,3oC, iar maximul la 29oC.

5.2.3. Rugina neagră a grâului Puccinia graminis f.sp. tritici

Este o specie macrociclică și heteroică, stadiul picnidian și ecidian
sunt produse pe dracilă (Berberis vulgaris) sau pe Mahonia sp., iar stadiul
pustulelor de uredospori și stadiul pustulelor de teliospori pe plantele de
grâu.
Pe frunzele de dracilă primăvara apar niște pete de îngălbenire în zo-
na cărora pe partea superioară se formează picnidiile cu picnospori sub forma
unor punctișoare negre globuloase subepidermale, iar mai târziu când petele
aproape circulare capătă o nuanță portocaliu roșietică și au 2-5 mm pe dosul
frunzelor în dreptul petelor se formează ecidiile cu ecidiospori (foto 285).

Foto 285. Puccinia graminis f.sp. tritici

Ecidii cu ecidiospori pe frunzele de dracilă (Berberis vulgaris)

După maturarea ecidiosporilor aceștia sunt vehiculați de vânt pe

frunzele de grâu unde germinează și produc primele pustule de uredospori
de culoare brună. Pustulele de uredospori se mai pot forma pe tulpină, pe
teaca frunzelor și pe internodurile superioare ale tulpinii. Se mai pot forma
pe fața externă și internă a glumelor.
Uredopustulele sunt alungite de la 2-3 mm și pot ajunge până la 10-
12 mm, pot să se unească sau să conflueze formând striuri longitudinale cu
epiderma ruptă neregulat (foto 286).

219
 Foto 286. Puccinia graminis f.sp. tritici
Uredopustule cu uredospori pe tulpina de grâu

Mai târziu printre pustulele de uredospori încep să se formeze pustu-

lele de teliospori care sunt foarte numeroase pe tulpină sau pe pai, au aspect
liniar întrerupt și culoare neagră (foto 287).

Foto 287. Puccinia graminis f.sp. tritici

Pustule cu teliospori pe tulpina de grâu

Pornind de la aceste caracteristici denumirea de rugina neagră s-a dat

de la culoarea teliopustulelor care sunt și foarte numeroase, mai este denu-
mită și rugina liniară după dispunerea liniară a pustulelor și rugina paiului
după numărul mare de teliopustule formate pe pai sau pe tulpină.
Vremea ploioasă la sfârșit de iunie început de iulie favorizează apari-
ția și evoluția ruginii negre.
Patogenul este Puccinia graminis f.sp. tritici care este încadrată în
încr. Basidiomycota, clasa Pucciniomycetes, subclasa Incetae sedis, ord.
Pucciniales, fam. Pucciniaceae, genul Puccinia.
Picnosporii sunt unicelulari, globuloși, hialini și haploidali. Ecidios-
porii sunt binucleați și măsoară 14-16 µm. Uredosporii sunt gălbui portoca-
lii, echinulați, oval alungiți prevăzuți cu pedicel și au dimensiuni de 20-
45x12-33 µm (foto 288). Teliosporii sunt bicelulari, au episporul brun și
neted, celula apicală poate fi rotunjită la vârf, ascuțită sau chiar retezată,
sunt ștrangulați la mijloc în dreptul septei despărțitoare și au dimensiuni de
27-63x14-25 µm (foto 289).

Foto 288. Puccinia graminis f.sp. tritici

Uredospori – aspect microscopic

220
 Foto 289. Puccinia graminis f.sp. tritici
Teliospori – aspect microscopic

Specia Puccinia graminis prezintă mai multe forme specializate și

anume:
Puccinia graminis f.sp. tritici produce rugina neagră a grâului;
Puccinia graminis f.sp. hordei care produce rugina neagră a orzului;
Puccinia graminis f.sp. secalis care produce rugina neagră a secarei;
Puccinia graminis f.sp. avenae care produce rugina neagră a ovăzului.
Mai există și alte forme specializate pe diverse specii de graminee.
Totodată s-a constatat prezența a circa 300 de rase fiziologice.

5.2.4. Rugina porumbului Puccinia sorghi

Este o specie macrociclică și heteroică. Stadiul picnidian și ecidian
se formează pe diferite specii ale genului Oxalis (O. corniculata, O. viola-
cea, O. repens). Se comportă ca o specie cu ciclul incomplet.
Pe frunzele de porumb apar pustule brune de uredospori care se dez-
voltă subepidermal, iar după ruperea epidermei se modifică metabolismul
apei în plantă (foto 290).

Foto 290. Puccinia sorghi

Pustule brune de uredispori dezvoltate subepitelial

Mai târziu apar pustulele de culoare neagră de teliospori în dreptul

cărora are loc aceeași rupere a epidermei (foto 291).

Foto 291. Puccinia sorghi

Pustule negre de teliospori

221
 Sub acțiunea parazitară a ciupercii se produce îngălbenirea, apoi
brunificarea și uscarea frunzelor.
Patogenul este ciuperca Puccinia sorghi încadrată în fam. Pucci-
niaceae, ord. Uredinales, clasa Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, reg-
nul Fungi.
Ciuperca formează uredospori sferici sau elipsoidali, de culoare
brun-deschis, fin echinulați cu dimensiuni de 23-30x22-25 µm (foto 292).

Foto 292. Puccinia sorghi

Uredospori – aspect microscopic

Teliosporii sunt bicelulari, alungiți, rotunjiți sau puțin ascuțiți la vârf

și lung pedunculați de dimensiuni 28-50x15-24µm cu membrana brună,
netedă și îngroșată la vârf (foto 293).

Foto 293. Puccinia sorghi

Teliospori – aspect microscopic

Temperaturile de evoluție sunt minima de 4oC, optima de 17oC, iar

temperatura maximă de 32oC.

5.2.5. Rugina prunului Tranzschelia pruni-spinosae (Pers.) Dietel

Se manifestă ca o specie macrociclică și heteroică stadiul picnidiilor
cu picnospori și al ecidiilor cu ecidiospori realizându-le pe speciile de Ane-
mone ranunculoides sau pe Anemone coronifera.
Pe speciile mai sus menționate primăvara se constată apariția unor
pete gălbui cauzate de atacul ciupercii Tranzschelia pruni-spinosae. În
dreptul acestor pete pe partea superioară a frunzelor sau epifil subcuticular
se formează picnidiile cu picnospori de culoare brun-negricioasă și pe dosul
frunzelor sau hipofil se formează ecidiile cu ecidiospori, cupuliforme, cu
ecidiosporii dispuși în lanțuri (foto 294) .

222
 Foto 294. Tranzschelia pruni-spinosae
Ecidii cu ecidiospori pe planta de Anemone ranunculoide

După maturarea ecidiosporilor și eliberarea lor din ecidii ei sunt pur-

tați de vânt pe frunzele diverselor soiuri de prun unde germinează și deter-
mină apariția primelor simptome sub forma unor pete mici de îngălbenire,
aproape punctiforme la început, în dreptul cărora pe dosul frunzelor se for-
mează primele pustule de uredospori cu aspect prăfos, dispuse întâmplător
de culoare galbenă apoi brun deschis (foto 295).

Foto 295. Tranzschelia pruni-spinosae

Pustule de uredospori de culoare brun deschis

Printre aceste pustule apar pustulele de teliospori de culoare brun-

închis (foto 296).

Foto 296. Tranzschelia pruni-spinosae

Pustule de teliospori de culoare brun închis

Ciuperca fiind un patogen obligat consumă intens din substanțele

gata elaborate ale frunzelor, astfel apare modificarea metabolismului apei în
plantă și frunzele se pot îngălbeni, se brunifică și se pot desprinde prematur
de pe lăstari ceea ce influențează negativ calitatea fructelor, producția și
rezistența pomilor la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Patogenul este ciuperca Tranzschelia pruni-spinosae (Pers.) Dietel
încadrată în încr. Basidiomycota, subîncr. Pucciniomycotina, clasa Pucci-
niomycetes sau Urediniomyce-tes, suclasa Incertae sedis, ord. Uredinales,
fam. Uropyxida-ceae, genul Tranzschelia.
Din punct de vedere microscopic ecidiosporii sunt unicelulari sferici
sau poliedrici dikarionți cu dimensiuni de 16-26x15-24 µm.
Uredosporii sunt gălbui, ovali sau piriformi, au doi nuclei și dimen-
siuni de 18-42x10-18 µm pe suprafața lor pot fi observați pori germinativi
(3-5) (foto 297).
223
 Foto 297. Tranzschelia pruni-spinosae
Uredospori – aspect microscopic

Teliosporii au membrană brună, verucoasă, sunt bicelulari puternic

ștrangulați la mijloc, celula superioară mai sferică și cea inferioară mai
alungită și mai mare fiecare cu câte 2 nuclei. Dimensiunile pot fi de 30-
45x19-25µm (foto 298).

Foto 298. Tranzschelia pruni-spinosae

Teliospori – aspect microscopic
Celulele teliosporului se pot desprinde cu multă ușurință legătura lor
mediană fiind foarte slabă.

5.2.6. Rugina trandafirului Phragmidium mucronatum (Pers.)

Schltdl sin. Phragmidium disciflorum (Tode) J.F. James
Este o specie macrociclică și autoică întreg ciclul de dezvoltare al
ciupercii desfășurându-se pe frunzele și lăstarii plantelor de trandafir
(Bhatti, 1984, Ritz și colab, 2005).
Sunt afectate foliolele frunzelor, pețiolurile, lăstarii și receptaculul
bobocilor florali și uneori chiar pe muguri.
Primăvara după realizarea contaminării și respectiv a infecției pe
organele sensibile, dar în special pe foliole, pot să apară pete circulare sau
neregulate de culoare galbenă în dreptul cărora se formează picnidiile cu
picnospori (foto 299) și corespunzător pe dosul foliolelor apar pustule de
culoare portocalie circulare care reprezintă ecidiile cu ecidiospori de tip
Caeoma (foto 300).

Foto 299. Phragmidium mucronatum

Pete de culoare galbenă pe care se formează picnidii cu picnospori

224
 Foto 300. Phragmidium mucronatum
Ecidii cu ecidiospori pe partea inferioară a frunzelor de trandafir

Mai târziu spre vară pe foliolele frunzelor apar pete de îngălbenire

aproape circulare sau chiar colțuroase pe fața superioară, iar hipofil apar pustu-
lele de culoare galbenă de uredospori apoi pustulele de culoare neagră străluci-
toare și cu aspect prăfos de teliospori sau teliopustulele sau teliosorii (foto 301).

Foto 301. Phragmidium mucronatum

Pustule cu teliospori de culoare neagră pe partea inferioară
a frunzelor de trandafir

În urma parazitismului realizat de ciupercă, a prezenței miceliului

dicariotic intercelular, a prezenței pustulelor care modifică esențial metabo-
lismul apei în plantă apare îngălbenirea, brunificarea și uscarea foliolelor
chiar desprinderea lor de pe pețiol. Același tip de parazitism se produce la
nivelul tuturor organelor atacate.
Patogenul este ciuperca Phragmidium mucronatum (Pers.) Schltdl,
sin. Phragmidium disciflorum (Tode) J.F. James are telemorfa Physonema.
Sistematic este încadrată în familia Phragmidiaceae. Patogenul formează
picnidii gălbui cu picnospori unicelulari hialini de 2-3,5x1,3-2,4µm.
Ecidiile de tip Caeoma conțin ecidispori dicariotici, unicelulari, sfe-
rici sau elipsoidali. Dimensiunile lor pot fi de 20-28x18-21 µm. Prezintă
episporul verucos și pot fi gălbui hialini.
Uredosporii sunt importanți în înmulțirea și vehicularea patogenului
în timpul vegetației și au formă sferică sau elipsoidală, sunt de culoare găl-
buie au episporul verucos și măsoară 14-32x13-20 µm (foto 302).

Foto 302. Phragmidium mucronatum

Uredospori – aspect microscopic

225
 Teliosporii sunt foarte caracteristici sunt pluri- sau multicelulari pu-
tând avea 5 până la 9 celule sunt cilindrici cu episporul brun și membrană
verucoasă, în vârf prezintă un mucron ascuțit hialin, iar la bază prezintă un
pedicel lung, hialin, cilindric și mai subțiat sub teliospor și ușor îngroșat
către bază. Dimensiunile teliosporilor sunt cele mai mari: de la 65-110x25-
40 µm (foto 303).

Foto 303. Phragmidium mucronatum

Teliospori – aspect microscopic

TEST DE EVALUARE
1.Care sunt ciupercile care produc tăciuni şi măluri plantelor de cultură?
Răspuns:
Ciupercile care produc tăciuni plantelor de cultură sunt:
Ustilago tritici-tăciunele zburător al grâului
Ustilago nuda- tăciunele zburător al orzului
Ustilago avenae- tăciunele zburător al ovăzului
Ustilago hordei-tăciunele îmbrăcat al orzului
Ustilago laevis sau U. Köleri-tăciunele îmbrăcat al ovăzului
Ustilago zeae sau U. Maydis -tăciunele comun al porumbului
Sorosporium holci-sorghi-tăciunele prăfos al inflorescenţelor de porumb
Tilletia caries, T. foetida, T. triticoides şi T. intermedia-mălura comună
a grâului
Tilletia controversa sau T. nanifica- mălura pitică a grâului.
Tilletia indica - patogen de carantină fitosanitară.

2. Câte forme de tăciuni cunoaşteţi? Denumiţi tăciunii cei mai frec-

venţi şi natura lor cauzală.

Exerciţii
Câte forme de măluri cunoaşteţi?
a) mălura comună a grâului
b) mălura pitică a grâului;
c) mălura înaltă;
d) mălura orzului;
e) tăciunele zburător al grâului
Răspuns: a), b) c), d).
226
 Care sunt criteriile de diferenţiere a mălurii comune de mălura pitică
a grâului?
a) Înălţimea plantelor;
b) Numărul de fraţi;
c) Forma boabelor;
d) Forma teliosporilor
e) Dispunerea spiculeţelor în spic;
Răspuns:………………..

TEST DE EVALUARE
1.Care sunt ciupercile care produc rugini plantelor de cultură?
Răspuns:
Ciupercile care produc rugini plantelor de cultură sunt:
Uromyces appendiculatus-cauzează rugina fasolei
Puccinia recondita-cauzează rugina brună a grâului
Puccinia striiformis-cauzează rugina galbenă a grâului
Puccinia graminis f. sp. tritici-cauzează rugina neagră a grâului
Puccinia graminis f. sp. secalis-cauzează rugina neagră a secarei
Puccinia graminis f. sp. hordei-cauzează rugina neagră a orzului
Puccinia graminis f. sp.avenae-cauzează rugina neagră a ovăzului
Puccinia coronata-cauzează rugina coronată a ovăzului
Puccinia sorghi-cauzează rugina porumbului
Puccinia helianthi-cauzează rugina florii-soarelui
Tranyschelia pruni-spinosae-cauzează rugina prunului
Phragmidium disciflorum-cauzează rugina trandafirului
Phragmidium rubi-idaei-cauzează rugina zmeurului şi murului

TEST DE EVALUARE
2. Cum diferenţiaţi ruginile grâului?

Exerciţii
Câte forme de spori formează uredinalele macrociclice?
a) Picnospori formaţi în picnidii;
b) Ecidiospori formaţi în ecidii
c) Uredospori formaţi în pustule de uredospori
d) Teliospori formaţi în pustule de teliospori
e) Basidiospori formaţi pe epibasidie
Răspuns: a), b) c), d), e).

Care sunt ruginile grâului?

a) Rugina brună a grâului
b) Rugina galbenă;

227
 c) Rugina neagră;
d) Rugina coronată;
e) Rugina brună pitică;
Răspuns:

Care sunt caracterele generale ale ciupercilor din Phylum Bazidi-

omycota?
Cum se pot recunoaşte speciile genului Tilletia?
Prin ce se caracterizează simptomatologia mălurilor?
Câte tipuri de spori formează ciupercile ustilaginale?
Care sunt speciile de ciuperci care produc rugini?
Ce rugini ale plantelor de cultură cunoaşteţi?
Prin ce se caracterizează aceste boli, simptomatologic sau altfel zis
cum le recunoaşteţi?
Care sunt categoriile de spori pe care le realizează ciupercile din or-
dinul Uredinales?
Descrieţi câteva boli produse de ciuperci din ordinul Ustilaginales.
Descrieţi câteva boli produse de ciuperci din ordinul Uredinales.
Descrieţi simptomatologia de la rugina fasolei. Care este patogenul
şi cum se recunoaşte microscopic?
Care sunt ruginile grâului?
Cum deosebim ruginile grâului, care sunt patogenii cauzatori şi cum
se recunosc microscopic?
Cum se recunoaşte rugina coronată a ovăzului şi care este patogenul
cauzator? Faceţi o descriere microscopică a ciupercii.
Cum se recunoaşte rugina florii-soarelui şi care este patogenul cau-
zator? Faceţi o descriere microscopică a patogenului.
Cum se recunoaşte rugina porumbului şi care este patogenul cauza-
tor? Faceţi o descriere microscopică a ciupercii.
Cum se recunoaşte rugina prunului şi care este patogenul cauzator?
Faceţi o descriere microscopică a ciupercii.
Care este simptomatologia specifică pentru rugina trandafirului?
Care este patogenul cauzator al ruginii trandafirului şi cum se recu-
noaşte el microscopic?
Care este simptomatologia specifică pentru rugina zmeurului şi murului?
Care este patogenul cauzator al ruginii zmeurului şi murului şi cum
se recunoaşte el microscopic?
Încercaţi să recunoaşteţi după siptomatologia prezentată în poze cât
mai multe boli.

REZUMATUL TEMEI NR. 5

Ciupercile din încrengătura Basidiomycota sunt cele mai evoluate,
fiind caracterizate prin prezenţa bazidiei (organ omolog ascei, întâlnită la
ciupercile din încr. Ascomycota). Pe bazidie se formează spori externi-
bazidiospori- care, de regulă, sunt diferenţiaţi din punct de vedere sexual.
Aparatul vegetativ se prezintă sub forma unui tal filamentos, sim-
plu sau ramificat, sau sub forma unui tal masiv.
Talul filamentos se prezintă sub forma unui miceliu primar, care
apare în urma germinării bazidiosporilor şi care îşi păstrează caracterul de
sex imprimat de aceştia. Acest miceliu primar este format din celule cu câte
un singur nucleu haploidal şi este, în general, de scurtă durată şi saprofit
(excepţie fac ciupercile din ordinul Uredinales).

228
 Miceliul secundar este alcătuit din celule binucleate şi apare după
efectuarea procesului de plasmogamie. Acest miceliu, în dicariofază, este de
lungă durată şi parazit. Miceliul secundar ce ia parte la alcătuirea carpofori-
lor, şi care formează diferite ţesuturi pseudoparenchimatice specializate pen-
tru îndeplinirea anumitor funcţiuni, poartă numele de miceliu terţiar;
obişnuit, el se încheie prin formarea basidiilor unde are loc definitivarea
procesului de sexualitate prin kariogamie.
Înmulţirea asexuată. Are loc prin conidii (picnospori) care se for-
mează în picnidii (la ord. Uredinales) sau prin celule de înmugurire ce
poartă diferite denumiri.
Înmulţirea sexuată. Este o somatogamie. De multe ori miceliul
secundar prezintă nişte formaţiuni - cârlige caracteristice, care fac legătura
între două celule învecinate ale aceluiaşi filament.
Basidiile au o formă alungită şi pot fi continui (holobasidii) sau pot
fi septate (fragmobazidii), în care caz porţiunea bazală se numeşte hipoba-
zidie, iar porţiunea superioară epibazidie
Ord. Ustilaginales. Ciupercile parazite cuprinse în acest ordin pro-
duc la plante boli cunoscute sub numele de tăciuni şi măluri. Spre deosebire
de uredinale, parazite obligate, unele ustilaginale mai păstrează un scurt
stadiu saprofit, putând fi cultivate pe medii artificiale de pământ.
Aparatul vegetativ este un tal filamentos saprofit şi de scurtă durată
în haplofază şi parazit şi de lungă durată în dicariofază. Miceliul primar ha-
ploidal este reprezentat prin bazidiospori, care sunt diferenţiaţi sexual (spo-
redii). Miceliul secundar se încheie cu formarea clamidosporilor sau a teli-
osporilor, care sunt bazidii sclerificate. Ciupercile din acest ordin au fost
grupate în familiile Ustilaginaceae şi Tilletiaceae.
Din familia Ustilaginaceae fac parte ciupercile care produc tăciuni şi
sunt grupate în genurile: Ustilago (Foto 150), Sphacelotheca şi Sorospori-
um (Foto 151). Din familia Tilletiaceae fac parte ciuperci care produc mă-
luri şi tăciuni de frunze şi sunt grupate în genurile: Tilletia (Foto 152), Enty-
loma şi Urocystis.
Ordinul Uredinales. Aceste ciuperci produc boli la plante cunoscute
sub numele de rugini.
Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât
şi în dicariofază. Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pig-
menţi ce dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii
parazite la noi, pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu
în lucrarea Monografia uredinalelor (1953).
Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor
diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnos-
pori, care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar
care i-a generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare
haploidale, parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin.
Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se rea-
lizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor dife-
renţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de lun-
gă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile
Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre
(Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane (Roes-
telia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe miceliul
secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţi denumiţi uredospori
sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare. Miceliul secun-

229
dar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care poartă nume-
le de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează.
În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe
fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe
sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual.
Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de
plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe spe-
cii de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a
doua, uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate
tipurile de spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice.
Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953),
se face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau
teleutosporilor.
Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin
numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu
teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae
şi specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia
Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia
Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi hete-
roice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi
practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte
plante;
Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari;
Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau
mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germina-
tivi dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei
hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.
Reţinem
Cel mai important ordin ale clasei Urediniomycetes este Ordinul
Uredinales. Ciupercile cuprinse produc boli la plante cunoscute sub numele
de rugini.
Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât
şi în dicariofază. Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pig-
menţi ce dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii
parazite la noi, pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu
în lucrarea Monografia uredinalelor (1953).
Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor
diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnos-
pori, care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar
care i-a generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare
haploidale, parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin.
Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se rea-
lizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor dife-
renţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de lun-
gă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile
Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre
(Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane (Roes-
telia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe miceliul
secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţi denumiţi uredospori
sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare. Miceliul secun-
dar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care poartă nume-
le de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează.

230
 În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe
fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe
sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual.
Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de
plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe spe-
cii de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a
doua, uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate
tipurile de spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice.
Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953),
se face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau
teleutosporilor.
Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin
numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu
teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae
şi specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia
Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia
Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi hete-
roice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi
practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte
plante;
Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari;
Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau
mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germina-
tivi dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei
hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.

OBSERVAŢIE: NATURA CAUZALĂ PENTRU FIECARE BOALĂ ÎN PARTE

TREBUIE CORECT DIAGNOSTICATĂ PRIN EXAMEN MICROSCOPIC.
SPECIILE DE CIUPERCI SE POT IDENTIFICA DUPĂ SIMPTOME, DAR CEL
MAI ADESEA DUPĂ EXAMENUL MICROSCOPIC AL TELIOSPORILOR
OBSERVÂNDU-SE FORMA, ARHITECTURA, DISPUNEREA, CULOAREA,
DIMENSIUNILE, PREZENŢA SAU ABSENŢA SEPTELOR. ÎN CAZUL CIU-
PERCILOR CARE PRODUC RUGINI SE POT OBSERVA CATEGORIILE DE
SPORI FORMATE, DAR IDENTIFICAREA PROPRIU-ZISĂ TOT DUPĂ
FORMA TELIOSPORILOR SE REALIZEAZĂ, DOAR ACEŞTI SPORI AVÂND
SPECIFICITATE.

231
 TEST RECAPITULATIV

1. Dimensiunile virusurilor sunt cuprinse între:

a) 17-2000 µm
b) 17-1720 mµm
c) 300-500 µm
d) 1-2 µm
e) 20-30 µm

2. Care sunt însuşirile virusurilor care sunt legate de dimensiunile lor foarte mici
a) Electronomicroscopicitatea;
b) Ultrafiltrabilitatea;
c) Multiplicarea.
d) Sarcina eletrică;
e) Rezistenţa la herborizare 32 de ani;

3. Virusurile la plante se transmit:

a) direct;
b) prin vectori: vermi, râme, păsări etc.:
c) prin afide, cicade, nematozi, altoire, ciuperci de sol;
d) prin polen, sol şi contact direct între plante;
e) prin apă şi vînt;

4. Simptome produse de virusuri în procesul de patogeneză sunt:

a) virescenţa;
b) mozaicul, cloroza, pătarea inelară;
c) piticirea sau nanismul, atrofia, hipertrofia;
d) putrezirea uscată;
e) putregaiul moale;

5. Ce fel de boli sunt micoplasmozele?

a) boli sistemice
b) boli circulative;
c) cu acţiune generalizată;
d) cu acţiune cronică;
e) cu acţiune localizată;

6. Traheobacteriozele sunt boli ale:

a) frunzelor;
b) rădăcinilor;
c) ale vaselor conducătoare;
d) ale tulpinilor
e) ale fructelor,

7. Traheomicozele sunt boli:

a) ale seminţelor;
b) ale fructelor;
c) cu acţiune localizată, dar cu efect generalizat;
d) infecţioase;
e) fiziologice;

232
8. Căderea plăntuţelor este o boală:
a) cu acţiune localizată;
b) cu acţiune cronică;
c) cu acţiune acută;
d) cu acţiune localizată, dar cu efect generalizat;
e) cu acţiune letală;

9. Mana florii-soarelui produce următoarele tipuri de simptome:

a) piticire sau nanism şi aspect de „varză”;
b) pete undelemnii şi simptome mascate;
c) piticire sau nanism, aspect de „varză”, pete undelemnii şi
simptome mascate
d) nici unul dintre simptome;
e) pătarea şi arsura frunzelor;

10. Mana viţei-de-vie este produsă de ciuperca:

a) Plasmopara helianthi var. helianthi;
b) Peronoplasmopara cubensis;
c) Plasmopara viticola;
d) Pseudoperonospora humuli
e) Peronospora pisi

11. Enumeraţi câteva dintre speciile genului Peronospora şi denumiţi bolile

pe care le produc?
a)
b)
c)
d)
e)

12. Care sunt caracteristicile microscopice de recunoaştere ale ciupercilor

din genul Peronospora?
a) forma şi dimensiunea oosporilor;
b) forma apendicilor;
c) ramificaţia monopodială a sporangioforilor;
d) ramificaţia dicotomică a sporangioforilor şi forma
sporangilor;
e) dimensiunea şi forma zoosporangilor;

13. Mana cartofului este produsă de ciuperca:

a) Peronospora tabacina;
b) Pseudoperonospora humuli;
c) Phytophthora infestans;
d) Peronospora destructor;
e) Peronoplasmopara cubensis;

14. Care este patogenul care produce mana salatei?

a) Peronospora destructor;
b) Peronospora porum;
c) Brermia lactucae;
d) Peronospora pisi;
e) Peronospora aestivalis;

233
15. Mana salatei se recunoaşte după:
a) pete colţuroase galbene delimitate de nervuri;
b)pete colţuroase brune delimitate de nervuri;
c) puful fin de culoare albă de pe dosul frunzelor reprezentat de
sporangiofori şi sporangi;
d) aspectul microscopic al fructificaţiilor asexuate;
e) aspectul macroscopic al oosporilor;

16. Caracteristicile microscopice ale genului Bremia sunt:

a) miceliul este ectoparazit;
b) miceliul este un sifonoplast intercelular;
c) sporangioforii sunt ramificaţi dicotomic în treimea superioară
d) terminaţiile de ordinul trei sunt lăţite sub formă de palmă sau
de cupă şi prezintă pe margini 4-5 sterigme scurte şi ascuţite
pe care se prind sporangi sferici, unicelulari;
e) sporangioforii sunt ramificaţi monopodial altern, terminaţiile
de ordinul trei sunt reprezentate de două sterigme arcuite şi
ascuţite pe care se prind zoosporangi caduci;

17. Principalele genuri de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt:

a) Peronospora şi Bremia;
b) Plasmopara şi Pseudoperonospora;
c) Sphaerotheca şi Podosphaera;
d) Blumeria şi Erysiphe;
e) Microsphaera, Uncinula, Phyllactinia, Leveillula;

18. Criteriile după care se clasifică genurile de ciuperci din familia

Erysiphaceae sunt:
a) tipul cleistoteciei sau a cleistocarpului;
b) tipul şi forma apendicilor, forma conidiană;
c) numărul ascosporilor din ască;
d) lungimea filamentului de infecţie;
e) tipul şi forma sporangilor;

19. Principalele genuri de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt:

a) polivore;
b)polivoltine;
c) monoasce;
d) pleomorfe;
e) poliasce;

20. Principalele specii de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt:

a) Taphrina pruni, Taphrina deformans;
b) Taphrina insititiae;
c) Blumeria graminis;
d) Sphaerotheca fuliginea, Erysiphe cichoracearum;
e) Podosphaera leucotricha, Uncinula necator;

21. Monilioza pomilor fructiferi seminţoşi se recunoaşte după următoarele

simptome:
a) putregaiul brun al fructelor;
b) arsura moniliană, putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifie-
rea fructelor;
234
 c) arsura moniliană, putregaiul brun şi mumifierea fructelor
d) căderea fructelor putrezite;
e) formarea sporodochiilor de forma unor unor ciuperci în
miniatură de culoare crem, grupate în cercuri concentrice
pe fructele cu putregai negru;

22. Monilioza pomilor fructiferi sâmburoşi se recunoaşte după următoarele

simptome:
a) putregaiul brun al fructelor;
b) putregaiul brun şi mumifierea fructelor;
c) arsura moniliană, putregaiul brun şi mumifierea fructelor;
d) formarea sporodochiilor de forma unor ciuperci în
miniatură de culoare crem, dispuse haotic pe fructele cu
putregai brun şi pe fructele mumifiate
f) Dispunerea concentrică a sporodochiilor.

23. Fuzariozele produse de ciupercile Fusarium moniliforme şi Fusarium

graminearum sunt boli comune pentru:
a) grâu şi porumb;
b) grâu, porumb şi rapiţă
c) pentru nici una dintre aceste plante.
d) floarea-soarelui şi rapiţă;
e) tomate,

24. Fuzariozele produc următoarele tipuri de simptome:

a) putrezirea sistemului radicular şi a bazei tulpinii;
b) putrezirea seminţelor;
c) putrezirea sistemului radicular, a bazei tulpinii, putrezirea
seminţelor;
d) putrezirea şi frămiţarea rahisului stiuletelui;
e) desprinderea boabelor de pe rahis;

25. Care sunt patogenii cauzatori ai fuzariozelor porumbului?

a)Drechslera turcica şi Stenocarpella maydis;
b) Fusarium moniliforme şi Fusarium graminearum;
c) Drechslera maydis şi Drechslera carbonum;
d) Setosphaeria sau Exherohilum turcicum;
e) Stagonospora nodorum

26.Ce toxine produc ciupercile Gibberella fujikuroi şi Gibberella zeae?

a) patulin;
b) gibereline;
c) Nu produc;
d) ochratoxine;
e) aflatoxine;

27. Seminţele infectate cu speciile Fusarium sunt recomandate în hrana

animalelor?
a) Da;
b) Nu;
c) Depinde de an;
d) Da, dacă sunt măcinate;
e) Da, dacă sunt măcinate şi făina fiartă.
235
28. Care este patogenul care produce sfâşierea frunzelor de orz?
a) Pyrenophora teres;
b) Pyrenophora graminea cu f.c. Drechslera
(Helminthosporium) gramineum;
c) Drechslera (Helminthosporium) turcicum;
d) Pyrenophora teres cu f.c. Drechslera
(Helminthosporium) teres;
f) Helminthosporium victoriae.

29. Câte forme de tăciuni cunoaşteţi?

a) tăciunii zburători la grîu, orz şi ovăz;
b) tăciunele comun al porumbului;
c) tăciunii îmbrăcaţi
d) tăciunele inflorescenţelor de porumb
e) tăciunele prăfos al grâului;

30. Septoria tritici şi Phaeosphaeria nodorum sunt:

a) Septoriozele grâului;
b) prima anamorfa cea de-a doua telemorfa patogenilor care
produc septoriozele grâului;
c) ciuperci saprofite;
d) ciuperci parazite;
e) ciuperci cu mod de nutriţie heterotrof.

31. Care sunt caracterele generale ale ciupercilor Bazidiomicete?

32. Care sunt tipurile de mălură cunoscute de d-voastră?

a) mălura coronată a ovăzului;
b) mălura comună a grâului;
c) mălura pitică a orzului;
d) mălura brună a grâului
e) mălura galbenă a grâului;

33. Care sunt cele două simptome importante de recunoaştere a mălurii pitice?
a) forma şi dimensiunea teliosporilor sau a clamidosporilor;
b) înălţimea plantelor;
c) înlocuirea conţinutului bobului cu o masă negră de teliospori;
d) înălţimea crestelor;
e) numărul ochiurilor de pe suprafaţa teliosporilor sau a clamidosporilor

34. Speciile genului Tilletia pot fi recunoscute după:

a) forma şi dimensiunile teliosporilor;
b) forma şi dimensiunea apendicilor;
c) forma şi dimeniunea conidiilor;
d) forma şi dimensiunea conidioforilor;
e) arhitectura sporangioforilor;

35. Contaminarea şi infecţia la tăciunii zburători este:

a) florală;
b) germinală;
c) seminală;
d) locală
e) sistemică
236
36. Contaminarea şi infecţia la mălura comună este:
a) florală;
b) germinală;
c) seminală;
d) locală;
e) sistemică.

37. Tăciunii zburători produc:

a) putrezirea boabelor;
b) distrugerea spiculeţelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră,
prăfoasă de teliospori;
c) distrugerea rahisului;
d) distrugerea spiculeţelor fără afectarea rahisului;
e) distrugerea frunzelor şi tulpinii;

38. Tăciunii îmbrăcaţi produc:

a) putrezirea boabelor;
b) distrugerea spiculeţelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră,
prăfoasă de teliospori;
c) distrugerea boabelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră,
prăfoasă de teliospori sau clamidospori;
d) distrugerea spiculeţelor fără afectarea rahisului;
e) distrugerea frunzelor şi tulpinii;

39. Care este patogenul care produce rugina florii-soarelui?

a) Uromyces striatus;
b) Puccinia recondita;
c) Puccinia helianthi;
d) Puccinia sorghi;
e) Uromyces pisi;

40. Rugina prunului este cauzată de:

a) Polystigma rubrum;
b) Puccinia sorghi;
c) Puccinia helianthi;
d)Tranzschelia pruni-spinosae;
e) Taphrina pruni;

41. Rugina prunului este o rugină:

a) macrociclică;
b) microciclică;
c) autoică;
d) heteroică;
e) macrociclică şi heteroică;

42. Ciupercile uredinale formează următoarele categorii de spori

a) conidiofori cu conidii;
b) picnidii cu picnospori, ecidii cu ecidiospori;
c) lagăre subcuticulare de conidiofori şi conidii;
d) pustule de uredospori;
e) pustule de teliospori, basidiospori;

237
43. Ruginile grâului sunt:
a) rugina brună;
b) rugina coronată;
c) rugina galbenă;
d) rugina brună pitică;
e) rugina neagră;

44. Phragmidium disciflorum sau Phragmidium mucronatum se recunoaşte

după:
a) pustulele de uredospori;
b) pustulele de teliospori;
c) forma teliosporilor;
d) ecidiile cu ecidiospori;
e) picnidiile cu picnospori;

45. Rugina trandafirului se recunoaşte după următoarele simptome:

a) pustulele de uredospori;
b) pustulele de teliospori;
c) forma teliosporilor;
d) ecidiile cu ecidiospori;
e) picnidiile cu picnospori;

238
 INDEX POZE
foto 1
http://bulletin.ipm.illinois.edu/pastpest/articles/200004f.html

foto 2
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/SoilborneWheatMosaic.aspx

foto 3
https://academic.oup.com/jipm/article/2/1/J1/2194262

foto 4
http://hortonseedservices.com/Wheat%20Diseases/barleyYellowDwarf.htm

foto 5
http://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Article%20Images/BarleyYellowD
warf06.jpg

foto 6
http://mtvernon.wsu.edu/path_team/DiseaseGallery/bean-common-mosaic-1.htm

foto 7
https://www.apsnet.org/publications/imageresources/Pages/1-24.aspx

foto 8
http://www.res.bbsrc.ac.uk/cdm/plantpath/

foto 9
http://ephytia.inra.fr/en/C/21026/Potato-Symptoms

foto10 http://www.potatovirus.com/index.cfm/gallery.page/Red_Norland.htm

foto 11
http://www.potatovirus.com/index.cfm/gallery.page/Chieftain.htm

foto 12
https://potatoes.ahdb.org.uk/media-gallery/detail/13214/2925

foto 13
https://www.cabi.org/isc/datasheet/42783

foto 14
https://www.cabi.org/isc/datasheet/42783

foto 15
http://www.alamy.com/stock-photo-beet-necrotic-yellow-vein-virus-or-rhizomania-
symptoms-on-sugar-beet-32950032.html

foto 16
http://www.karantin.te.ua/info/shkidlyvi-organizmy/quarantine-organisms-
ternopil/ryzomaniya/

foto 17
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/TobaccoMosaic.aspx

foto18
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/TobaccoMosaic.aspx

foto 19
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/TobaccoMosaic.aspx

239
 foto 20
http://ushotstuff.com/TobaccoMosaicVirus.htm

foto 21
https://vegetableguide.usu.edu/diseases/tomato-pepper-eggplant/tomato-spotted-wilt-virus

foto 22
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/TobaccoMosaic.aspx

foto 23
https://aggie-horticulture.tamu.edu/vegetable/problem-solvers/tomato-problem-
solver/green-fruit/tomato-mosaic/

foto 24
https://www.ipmimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=1440031

foto 25
https://www.agefotostock.com/age/en/Stock-Images/Rights-Managed/AGS-157497-D-
5805

foto 26
https://www.sciencenews.org/article/sneaky-virus-helps-plants-multiply-creating-more-
hosts

foto 27
https://www.sciencenews.org/article/sneaky-virus-helps-plants-multiply-creating-more-
hosts

foto 28
http://www.pesticide.ro/ghidul-bolilor/cucumber-mosaic-virus-in-pepper-piticirea-
plantelor-de-ardei

foto 29 https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5266084

foto 30
https://ag.umass.edu/vegetable/fact-sheets/solanaceous-cucumber-mosaic-virus

foto 31
https://extension.msstate.edu/content/diseases-and-abiotic-problems-greenhouse-tomatoes

foto 32
http://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/TomatoSpottedWilt.aspx

foto 33
https://ag.umass.edu/vegetable/fact-sheets/solanaceous-tomato-spotted-wilt-virus

foto 34
https://garden.org/ideas/view/farmerdill/1727/Tomatoes-and-Tomato-Spotted-Wilt-Virus/
foto 35
https://phys.org/news/2008-07-geneva-station-ny-plum-pox.html

foto 36
http://www.nyis.info/index.php?action=invasive_detail&id=58

foto 37
http://www.nyis.info/index.php?action=invasive_detail&id=58
foto 38- http://www.nyis.info/index.php?action=invasive_detail&id=58
foto 39- http://www.nyis.info/index.php?action=invasive_detail&id=58
foto 40- http://www.nyis.info/index.php?action=invasive_detail&id=58
foto 41- https://gd.eppo.int/taxon/APMV00/photos
foto 42- https://gd.eppo.int/taxon/APMV00/photos
foto 43- http://www.bctfpg.ca/pest_guide/info/126/

240
 foto 44
http://articles.extension.org/pages/33064/grapevine-fanleaf-degeneration-disease

foto 45
http://entoweb.okstate.edu/ddd/diseases/fanleaf.htm

foto 46
https://www.pinterest.com/pin/308637380693681608/

foto 47
http://www.bioimages.org.uk/html/r157449.htm

foto 48
https://www.invasive.org/browse/detail.cfm?imgnum=0660077

foto 49 https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=0454047

foto 50
http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/bolile-tomatelorpartea-1-din-lista-bolilor-
intalnite-in-romania-177-t10.html

foto 51
http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-legume-tomate-rosii/

foto 52
https://www.pinterest.com/pin/99219998023658287/

foto 53
https://gd.eppo.int/taxon/PHYP64/photos

foto 54
http://www.omafra.gov.on.ca/IPM/english/grapes/diseases-and-
disorders/phytoplasmas.html

foto 55
http://www.nib.si/eng/index.php/contact/5-novice/project-of-the-quarter/271-research-
work-on-grapevine-yellows-phytoplasma

foto 56
https://www.mindenpictures.com/search/preview/downy-mildew-pseudoperonospora-
syringae-sp-lachrymans-symptoms-on-squash/0_80122257.html

foto 57
https://www.invasive.org/browse/subthumb.cfm?sub=9503

foto 58
https://www.ipmimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=1440021

foto 59
http://ephytia.inra.fr/en/C/10916/Tobacco-Main-Symptoms

foto 60
https://www.insectimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5363580

foto 61
https://utahpests.usu.edu/uppdl/recent-pests/2012/dis-aug-2012

foto 62
https://gd.eppo.int/taxon/XANTPH/photos

foto 63
http://www.apsnet.org/publications/apsnetfeatures/Pages/Ralstonia.aspx

241
 foto 64 https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=1436100

foto 65
http://www.apsnet.org/publications/apsnetfeatures/Pages/Ralstonia.aspx

foto 66
https://www.researchgate.net/figure/Electron-microscopic-image-of-Ralstonia-
solanacearum-davana-isolate_fig1_221966827

foto 67
https://gd.eppo.int/taxon/XANTPR/photos

foto 68
https://gd.eppo.int/taxon/XANTPR/photos

foto 69
http://uvmgg.wikia.com/wiki/Agrobacterium_tumefaciens

foto 70
https://schultzappel.wordpress.com/2014/06/05/gall-project/

foto 71
http://www.floraitaliae.actaplantarum.org/viewtopic.php?t=63888

foto 72
http://www.usab-tm.ro/Journal-
HFB/engleza/2011/Lista%20lucrari_2011%20PDF/JHFB_15(1)_PDF/32Vizitiu%20Diana.
pdf

foto 73
https://www.researchgate.net/figure/Severe-crown-gall-CG-incidence-and-consequently-
grape-vine-mortality-in-a-3-year-old_fig4_259802188

foto 74
https://www.forestryimages.org/browse/subthumb.cfm?sub=56546

foto 75
https://ag.umass.edu/vegetable/fact-sheets/tomato-bacterial-speck

foto 76
http://news.cornell.edu/stories/2016/09/collaboration-identify-new-disease-resistance-
tomato

foto 77
http://barmac.com.au/problem/bacterial-canker/

foto 78
http://agroromania.manager.ro/articole/gradina-de-legume/bolile-tomatelor-totul-despre-
cultivarea-si-ingrijirea-rosiilor-374.html

foto 79
http://shop.bejo.fr/fr/espace-conventionnel/qualit%C3%A9-et-support/support-
technique/descriptif-maladies-choux/nervures-noires.aspx

foto 80
https://www.apsnet.org/edcenter/advanced/topics/Pages/Xanthomonadins.aspx

foto 81
https://gd.eppo.int/taxon/CORBSE/photos

242
 foto 82
https://gd.eppo.int/taxon/CORBSE/photos

foto 83
http://blog.ferma-gradina.ro/ghidul-bolilor-la-plante/boli-cartofi/

foto 84
http://www.agroatlas.ru/en/content/diseases/Solani/Solani_Erwinia_carotovora_subsp_atros
eptica/

foto 85
http://www.botanistii.ro/blog/putregaiul-moale-al-tulpinilor-de-porumb-erwinia-
chrysanthemi-p-v-zeae/

foto 86
http://www.botanistii.ro/blog/putregaiul-moale-al-tulpinilor-de-porumb-erwinia-
chrysanthemi-p-v-zeae/

foto 87
http://www.provinz.bz.it/land-forstwirtschaft/landwirtschaft/obst-weinbau/feuerbrand.asp
foto 88
https://delange.org/Fruit_Tree_Disease_Arizona/Fruit_Tree_Disease_Arizona.htm

foto 89
http://info.metos.at/tikiindex.php?page=Feuerbrand+%28Erwinia+amylovora%29+Biologi
e

foto 90
http://www.intermountainfruit.org/dbm/fire-blight

foto 91
http://www.unikonstanz.de/FuF/Bio/AGMendgen/Biologie/ralf_background.htm

foto 92
https://www.agromatica.es/fuego-bacteriano/

foto 93
https://www.studyblue.com/notes/note/n/type-disease-fire-blight-of-apple-and-
pear/deck/2775877

foto 94
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 95
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 96
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 97
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 98
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 99
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

243
 foto 100
http://www.scritub.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php

foto 101
https://www.alamy.com/stock-photo-clubroot-plasmodiophora-brassica-distorted-root-on-a-
cabbage-plant-33215979.html

foto 102
https://www.flickr.com/photos/r-rico/456925391

foto 103
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/PathogenGroups/Pages/IntroOomycetes.aspx

foto 104
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/PathogenGroups/Pages/IntroOomycetes.aspx

foto 105
http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/bolile-tomatelorpartea-2-din-lista-bolilor-
intalnite-in-romania-178-t10.html

foto 106
http://www.seminte-ingrasaminte-turba.ro/detalii-produse/ProductsCatalog-Product/10751-
CADEREA-PLANTELOR-Pythium-spp-Phytophthora-spp-Rhizoctonia-solani-/6740-Boli

foto 107
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/Oomycetes/Pages/LateBlight.aspx

foto 108
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/Oomycetes/Pages/LateBlight.aspx

foto 109
https://phys.org/news/2011-12-revealing-potato-disease.html

foto 110
https://www.smithsonianmag.com/science-nature/scientists-finally-pinpoint-the-pathogen-
that-caused-the-irish-potato-famine-71084770/

foto 111
http://mtvernon.wsu.edu/path_team/DiseaseGallery/tomato-leaf-mold-1.htm

foto 112
http://ephytia.inra.fr/fr/C/5086/Tomate-Mildiou-Phytophthora-infestans

foto 113
http://www.tomatocasual.com/tag/blight/

foto 114
http://www.gardenposts.co.uk/tomato-blight/

foto 115
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=1568022

foto 116
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tomato_with_Phytophthora_infestans_(late_blig
ht).jpg

foto 117
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/Oomycetes/Pages/DownyMildewGr
ape.aspx

244
 foto 118
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Plasmopara_viticola_a1_(5).jpg

foto 119
https://www.limnosfm100.gr/limnos/item/8877-therizei-o-peronosporos-ta-ampelia-tis-
limnou-se-apognosi-oi-ampelourgoi.html

foto 120
https://www.biolib.cz/en/image/id67154/

foto 121
https://www.plantmanagementnetwork.org/elements/view.aspx?ID=3639

foto 122
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5485035

foto 123
http://www.alamy.com/stock-photo/plasmopara-viticola.html

foto 124
https://gd.eppo.int/taxon/PLASHA/photos

foto 125
http://info.metos.at/tikiindex.php?page=Plasmopara+halstedii&structure=Disease+models

foto 126
https://gd.eppo.int/taxon/PLASHA/photos

foto 127
https://www.extension.umn.edu/garden/yard-garden/vegetables/diseases-of-
cucurbits/downy-mildew/

foto 128
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Pseudoperonospora_cubensis_host_
symptones.jpg

foto 129
https://alchetron.com/Pseudoperonospora-cubensis

foto 130
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5361481

foto 131
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5361484

foto 132
http://www.westernfarmpress.com/vegetables/rainy-weather-red-flag-downy-mildew-
vegetables

foto 133
https://www.ipmimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=1571022

foto 134
http://bladmineerders.nl/parasites/heterokonta/oomycota/peronosporales/peronosporaceae/b
remia/bremia-lactucae/

foto 135
http://bladmineerders.nl/parasites/heterokonta/oomycota/peronosporales/peronosporaceae/b
remia/bremia-lactucae/

foto 136
http://eng.lbst.dk/plants/harmful-pests/fungi/synchytrium-endobioticum/

245
 foto 137
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=0454023

foto 138
https://www.invasive.org/browse/detail.cfm?imgnum=0454042

foto 139
http://www.outerhebridesfungi.co.uk/species.php?id=410

foto 140
http://www.biologydiscussion.com/fungi/phylogenetic-relationships-of-
phycomycetes/58285

foto 141
http://slideplayer.com/slide/8166522/

foto 142
http://programdlapolski.info/meb/ascospores.awp

foto 143
https://www.sanatateaplantelor.ro/calendarul-tratamentelor-la-pomi-si-vita-de-vie/

foto 144
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/print.php?page=157&typ=html

foto 145
http://fishesofgeorgia.uga.edu/Mycoherb_site/details/Taphdef-Details.htm

foto 146
http://bladmineerders.nl/parasites/fungi/ascomycota/taphrinomycetes/taphrinales/taphrina/ta
phrina-pruni/

foto 147
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/files/219/

foto 148
http://www.pistil.ro/category/bolile-plantelor/hurlupii/

foto 149
http://www.discoverlife.org/mp/20q?search=Taphrina+pruni&mobile=close&wep=0

foto 150
http://www.agbi.tsukuba.ac.jp/~ppmlab/yamaoka_home/parasite/tokaede2_udonko.html

foto 151
http://www.padil.gov.au/pests-and-diseases/pest/main/136587/2692

foto 152
http://ascofrance.com/forum/19686/phyllactinia-ovulariopsis-in-bombacopsis-quinata-in-
panama

foto 153
http://www.rose-gardening-made-easy.com/powdery-mildew-on-roses.html

foto 154
https://ipm.illinois.edu/diseases/rpds/611.pdf

foto 155
http://www.botanistii.ro/blog/fainarea-piersicului-sphaerotheca-pannosa-var-persicae-f-c-
oidium-leucoconium/

foto 156
https://www.apsnet.org/publications/imageresources/Pages/IW00127.aspx

246
 foto 157
https://www.sciencesource.com/archive/Powdery-mildew-(Sphaerotheca-fuliginea)-
SS2834069.html

foto 158
http://botany.upol.cz/atlasy/system/images/ascomycetes/erysiphales/sphaerotheca-
fuliginea--listy--sphaerotheca-fuliginea.jpg

foto 159
http://www.plante-doktor.dk/agurkmeldug.htm

foto 160
https://www.rightplants4me.co.uk/content/powdery-mildew-apple-leaves

foto 161
http://apples.ahdb.org.uk/apple-powdery-mildew-additional-information.asp

foto 162
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Conidia_of_Podosphaera_leucotricha.jpg

foto 163
https://www.researchgate.net/figure/A-to-C-Maturation-of-Blumeria-graminis-f-sp-tritici-
ascospores-in-chasmothecia_fig2_272842637

foto 164
https://www.apsnet.org/publications/imageresources/Pages/fi00189.aspx

foto 165
https://extension.umaine.edu/ipm/ipddl/plant-disease-images/wheat-powdery-mildew-
pathogen/

foto 166
https://phytusclub.com/foto/sintomas-de-oidio-blumeria-graminis-fsp-tritici-em-folhas-de-
trigo/

foto 167
http://www.scritub.com/biologie/botanica/BOLILE-GRAULUI1211191616.php

foto 168
https://www.evineyardapp.com/blog/2015/08/31/powdery-mildew/

foto 169
https://www.evineyardapp.com/blog/2015/08/31/powdery-mildew/

foto 170
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Conidiophores_with_conidia_
(oidii)_of_the_fungus_Uncinula_necator.jpg

foto 171
http://www.agrobestgrup.com/ilac.php?dilkod=EN&ilacid=64&kat=rotundis
foto 170- https://atrium.lib.uoguelph.ca/xmlui/handle/10214/5904

foto 172
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/print.php?page=158&typ=html

foto 173
http://articles.extension.org/pages/18337/managing-diseases-of-organic-tomatoes-in-
greenhouses-and-high-tunnels

foto 174
https://www.flickr.com/photos/scotnelson/30806008094

247
 foto 175
http://bladmineerders.nl/parasites/fungi/ascomycota/pezizomycotina/leotiomycetes/erysipha
les/erysiphaceae/leveillula/leveillula-taurica/

foto 176
http://www.farmwest.com/book/export/html/841

foto 177
http://www.pestnet.org/fact_sheets/maize_fusarium_kernel_rot_224.htm

foto 178
http://www.scielo.org.mx/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S2007-42982015000300020

foto 179
https://www.alchimiaweb.com/blogen/fusarium-cannabis/

foto 180
http://panorama-agro.com/?p=790

foto 181
https://www.pioneer.com/home/site/ca/agronomy/crop-management/corn-insect-
disease/gibberella-ear-rot/

foto 182
https://plantvillage.psu.edu/topics/corn-maize/infos

foto 183
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0168160504003514

foto 184
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/Pages/
Fusarium.aspx

foto 185
http://botit.botany.wisc.edu/toms_fungi/aug2005.html

foto 186
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/Pages/
Fusarium.aspx

foto 187
https://www.flickr.com/photos/dougcwaylett/3278751411

foto 188
https://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6venina.htm

foto 189
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Schurft_bij_appel_(Venturia_inaequalis_on_Mal
us_domestica_%27Schone_van_Boskoop%27.jpg

foto 190
http://www.plantsolutionsnj.com/arbor-lab-diagnostic/tree-diseases/apple-scab-venturia-
inaequalis/

foto 191
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/Pages/AppleScab.aspx

foto 192
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/Pages/AppleScab.aspx

foto 193
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/Pages/AppleScab.aspx

248
 foto 194
http://www.pistil.ro/patarea-cafenie-a-frunzelor-fructelor-de-par-si-rapanul-perilor-
venturia-pirina/

foto 195
https://www.viarural.com.ar/viarural.com.ar/agricultura/aa-enfermedades/venturia-pirina-
01.htm

foto 196
https://www.alamy.com/stock-photo/venturia.html

foto 197
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5530850

foto 198
http://www.botanistii.ro/blog/patarea-rosie-frunzelor-de-prun-polystigma-rubrum/

foto 199
http://bladmineerders.nl/parasites/fungi/ascomycota/pezizomycotina/sordariomycetes/phyll
achorales/polystigma/polystigma-rubrum/

foto 200
https://www.researchgate.net/figure/Polystigma-rubrum-MFLU15-3091-reference-
specimen-a-Swollen-red-orange-brown-leaf_fig3_320923051

foto 201
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/files/181/

foto 202
http://bladmineerders.nl/parasites/fungi/ascomycota/pezizomycotina/sordariomycetes/diapo
rthales/ophiognomonia/ophiognomonia-leptostyla/

foto 203
http://agricol.md/bolile-nucului-combaterea-antracnozei/

foto 204
http://www.discoverlife.org/mp/20p?see=I_MWS73818

foto 205
http://www.bcrc.firdi.org.tw/fungi/fungal_detail.jsp?id=FU200802010011

foto 206
https://www.uniprot.org/taxonomy/13684

foto 207
http://guide.utcrops.com/wheat/wheat-disease-identification/diseases-affecting-
leaves/stagonospora-nodorum-blotch/stagonospora-nodorum-blotch29-2/

foto 208
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/ascomycetes/pages/
septoria.aspx

foto 209
https://www.forestryimages.org/browse/subthumb.cfm?sub=17879

foto 210
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/getreide-
mais/mais/160-exserohilum-turcicum-mais

foto 211
https://nl.wikipedia.org/wiki/Setosphaeria_turcica

249
 foto 212
https://en.wikipedia.org/wiki/Setosphaeria_turcica

foto 213
https://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6fulful.htm

foto 214
https://ag.purdue.edu/btny/ppdl/Pages/POTW_old/4-2-12.html

foto 215
http://www.moag.gov.il/ppis/Plant_Disease_Gallery/D_S_W_S/
Fulvia_fulva.htm

foto 216
https://www.researchgate.net/figure/Phenotypic-variability-of-the-symptoms-of-Phoma-
macdonaldii-at-the-stem-base-observed-on_fig2_32050716

foto 217
http://www.syngentaenvivo.com.ar/2014/manual/files/girasol_enfermedades.htm

foto 218
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/sonnenblumen/329-
phoma-macdonaldi-sonnenblumen

foto 219
https://www.pioneer.com/home/site/us/template.CONTENT/guid.07742617-CF87-8EC4-
ACC7-8F86A120EC67/

foto 220
https://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6phohel.htm

foto 221
http://agrofil.hu/szakcikkek/egyeb-szakcikkek/globalis-felmelegedes-hatasai-
mindennapokban/attachment/diaporthe-helianthi

foto 222
https://alchetron.com/Diaporthe-helianthi

foto 223
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1878614614001731

foto 224
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1878614614001731

foto 225
https://www.semanticscholar.org/paper/Stem-cankers-on-sunflower-(Helianthus-annuus)-
in-a-Thompson Tan/5c0c0b1313b7543f12e00cd7f417761e1bbddadf

foto 226
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/getreide-
mais/gerste/176-drechslera-graminea

foto 227
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/print.php?page=956&typ=html

foto 228
https://www.pesticide.ro/ghidul-bolilor/pyrenophora-graminae-drechslera-graminea-
sfasierea-frunzelor-de-orz

foto 229
https://www.diark.org/diark/species_list/Pyrenophora_teres_f__teres_0_1

250
 foto 230
http://www.padil.gov.au/pests-and-diseases/pest/main/136636/7722

foto 231
http://www.croppro.com.au/crop_disease_manual/ch02s18.php

foto 232
https://pnwhandbooks.org/node/2341/print

foto 233
http://wwwuser.gwdg.de/~instphyt/app/research/phoma-%20sub/phoma-biol.html

foto 234
http://wwwuser.gwdg.de/~instphyt/app/research/phoma-%20sub/phoma-
reclassification.html

foto 235
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5357375

foto 236
http://www.cpm-magazine.co.uk/2017/03/20/sclerotinia-one-spray-two/

foto 237
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/sonnenblumen/330-
sclerotinia-sclerotiorum-sonnenblume

foto 238
http://mtvernon.wsu.edu/path_team/DiseaseGallery/lettuce-white-mold-5.htm

foto 239
https://www.gettyimages.com/detail/photo/stem-rot-sclerotia-in-an-oilseed-rape-or-high-
res-stock-photography/81782258

foto 240
http://ucanr.edu/blogs/salinasvalleyagriculture/index.cfm?tagname=Sclerotinia

foto 241
http://www.seedquest.com/news.php?type=news&id_article=85227&id_region=&id_categ
ory=&id_crop=

foto 242
http://ephytia.inra.fr/fr/C/7977/Melon-Biologie-epidemiologie
foto 243
http://agronomija.rs/2014/bela-trulez-sclerotinia-sclerotiorum/

foto 244
http://ascofrance.fr/forum/28570/sclerotinia-sclerotiorum

foto 245
http://ascofrance.fr/forum/28570/sclerotinia-sclerotiorum

foto 246
https://www.biolib.cz/en/image/id100642/

foto 247
http://ciupercomania.blogspot.ro/2016/05/botrytis-cinerea.html

foto 248
http://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6botci8.htm

foto 249
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/print.php?page=3544&typ=html

251
 foto 250
https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5405264

foto 251
https://www.alamy.com/stock-photo-pyrus-and-monilinia-laxa-monilinia-fructigena-pear-
with-brown-rot-73016012.ht

foto 252
http://www.hlasek.com/monilinia_fructigena.html

foto 253
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Monilinia_fructigena_a1.jpg

foto 254
http://www.discoverlife.org/20/q?search=Monilinia+fructigena

foto 255
http://mycokeymycelium.blogspot.ro/2011/08/

foto 256
https://www.biolib.cz/en/image/id90530/

foto 257
http://www.discoverlife.org/IM/I_MWS/0659/320/

foto 258
https://www.fitomag.ro/pomi-fructiferi-gutui/

foto 259
https://www.cropscience.bayer.com/en/crop-compendium/pests-diseases-
weeds/diseases/ustilago-tritici

foto 260
http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/smutfungi/Media/Html/ustilagotritici.html

foto 261
http://www.agroatlas.ru/en/content/diseases/Hordei/Hordei_Ustilago_nuda/

foto 262
http://jule.pflanzenbestimmung.de/ustilago-nuda/

foto 263
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Loose_smut_(Ustilago_avenae)_5187022.png

foto 264
http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/smutfungi/Media/Html/
ustilagoavenae.html

foto 265
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/getreide-
mais/gerste/177-ustilago-hordei

foto 266
tps://www.researchgate.net/figure/Teliospores-of-Ustilago-hordei-U-nuda-on-Hordeum-
vulgare_fig1_258293030

foto 267
https://www.art.com/products/p360993043-sa-i4012783/dayton-wild-corn-zea-mays-
infected-with-corn-smut-ustilago-maydis.htm

foto 268
https://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/fungi/Basidiomycetes/
Pages/CornSmut.aspx

252
 foto 269
http://docplayer.net/77387939-Report-on-plant-disease-corn-smuts.html

foto 270
https://www.intechopen.com/books/references/fungal-pathogenicity/stenocarpella-maydis-
and-sporisorium-reilianum-two-pathogenic-fungi-of-maize

foto 271
https://www.cropscience.bayer.com/en/crop-compendium/pests-diseases-
weeds/diseases/tilletia-caries

foto 272
https://www.researchgate.net/figure/Teliospores-of-T-caries-the-type-species-of-the-genus-
Tilletia-showing-reticulate_fig1_7297364

foto 273
http://www.botanistii.ro/blog/boli-plante-malura/

foto 274
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/getreide-
mais/weizen/166-tilletia-controversa-weizen

foto 275
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Puccinia_recondita_f.sp._tritici_on_Triticum_aes
tivum,_Bruine_roest_op_gewone_tarwe.jpg

foto 276
https://www.pesticide.ro/ghidul-bolilor/puccinia-recondita-rugina-bruna

foto 277
http://agritech.tnau.ac.in/crop_protection/wheat/crop_prot_crop%20diseases_cereals_wheat
_1.html

foto 278
http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/print.php?page=2816&typ=html

foto 279
https://www.plantmanagementnetwork.org/elements/view.aspx?ID=2321

foto 280
https://www.flickr.com/photos/cimmyt/5123743683

foto 281
http://agricoltura.regione.emilia-romagna.it/fitosanitario/doc/avversita/avversita-per-
nome/immagini-e-documenti/ruggini-del-frumento-bruna-gialla-nera/uredospore-di-
puccinia-striiformis/view

foto 282
http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/media/html/pucciniastriiformis.html

foto 283
http://www.bioref.lastdragon.org/Pucciniomycotina/Puccinia_graminis.html

foto 284
https://en.wikipedia.org/wiki/Stem_rust

foto 285
http://www.bioref.lastdragon.org/Pucciniomycotina/Puccinia_graminis.html

foto 286
http://agricoltura.regione.emilia-romagna.it/fitosanitario/doc/avversita/avversita-per-
nome/immagini-e-documenti/ruggini-del-frumento-bruna-gialla-nera/uredospore-di-
puccinia-graminis-f.sp.-tritici/view

253
 foto 287
https://www.apsnet.org/publications/imageresources/Pages/
PucciniaGraminis.aspx

foto 288
https://www.wiscontext.org/southern-rust-rare-serious-threat-wisconsin-corn-crops

foto 289
https://www.agrolink.com.br/problemas/ferrugem_1739.html

foto 290
https://www.invasive.org/browse/subthumb.cfm?sub=17597

foto 291
http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de/krankheiten-an-kulturpflanzen/getreide-
mais/mais/162-puccinia-sorghi

foto 292
https://www.biolib.cz/en/image/id121044/

foto 293
https://www.mindenpictures.com/search/preview/plum-rust-tranzschelia-discolor-pustules-
on-plum-leaf-underside/0_80115813.html

foto 294
http://ephytia.inra.fr/fr/C/16265/hypp-Caracteristiques-et-symptomes-de-la-maladie

foto 295
http://www.padil.gov.au/maf-border/pest/main/143078/51301

foto 296
http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/tranzscheliadiscolor.html

foto 297
http://www.dorsetnature.co.uk/pages-gall/g-126.html

foto 298
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rose_rust.jpg

foto 299
http://www.dorsetnature.co.uk/pages-gall/g-126.html

foto 300
https://calphotos.berkeley.edu/cgi/img_query?enlarge=0000+0000+0517+0457

foto 301
https://calphotos.berkeley.edu/cgi/img_query?enlarge=0000+0000+0517+0457

foto 302
https://www.bioimages.org.uk/image.php?id=126769

foto 303
https://www.discoverlife.org/mp/20p?see=I_MWS96817&res=640

254
 BIBLIOGRAFIE

1. ACIMOVIC M, STRASER N. (1982). Phomopsis sp. - novi parazit

suncokreta. (Phomopsis sp. a new sunflower parasite). Zastita Bilja.
33(2).
2. ADASKAVEG, J. E.; SCOT1, S. W.; SCHERM, H. (2001) Diseases
of peach and nectarine. In: COMMON names of plant diseases: 2001.
Accesat: 20 aprilie 2018.
3. ADAMS M.J., ZERBINI F.M., FRENCH R., RABENSTEIN F.,
STENGER D.C., VALKONEN J.P.T., (2011). Family Potyviridae. In:
King A., Adams M., Carstens E., Lefkowitz E. (eds). Virus Taxonomy.
Ninth Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses.
pp 1069-1089. Elsevier Academic Press, London, UK.
4. AGRIOS, G.N. (2005). Plant pathology, Fifth Edition. Elsevier Acade-
mic Press. USA
5. ALFADIL, T., NAFFA, W., MARTINEZ, Y., DECHAMP - GUIL-
LAUME, G. (2011). Mode of Penetration by Phoma macdonaldii in Sus-
ceptible and Tolerant Sunflower Genotypes. Arab Journal of Plant Pro-
tection 29: 131–138.
6. ALI, S., și FRANCL, L. (2001). Progression of Fusarium species on
wheat leaves from seedling to adult stages in North Dakota [online]. In
2001 National Fusarium Head Blight Forum Proceedings. 8–10 Decem-
ber 2001, Holiday Inn Cincinnati-Airport, Erlanger, Ky. Compiled by
S.M. Canty, J. Lewis, L. Siler, and R. Ward, Michigan State University,
East Lansing, Mich. Organized by US Wheat and Barley Scab Initiative.
Printed by Kinko’s, Okemos, Mich. Available from
http://www.scabusa.org/pdfs/forum_01_proc. pdf [accessed October
2004]. p. 99. [Abstr.]
7. AMICI, A., GRACINI, P., OSLER, R., și REFATTI, E. (1972). Alte-
razioni a probable eziologia da micoplasmi in varie specie di piante in
Italia. Riv. Patol. Veg. Ser. 8:21-50.
8. ANDRIVON, D. (1995). Biology, ecology and epidemiology of the po-
tato late blight pathogen in soil. Phytopathology 85, 1053-1056.
9. BANASIUK, R., A. KAWIAK și KRÓLICKA A. (2012). In vitro cul-
tures of carnivorous plants from the Drosera and Dionaea genus for the
production of biologically active secondary metabolites. J. Biotech,
Computational Bio. Bionanotech. 93(2): 87-96.
10. BANUETT, F. (2002). Pathogenic development in Ustilago maydis. In:
Osiewacz HD (ed) Molecular biology of fungal development. Marcel
Dekker, New York, pp 349–398.
11. BANUETT, F., HERSKOWITZ, I. (1996). Discrete developmental
stages during teliospore formation in the corn smut fungus, Ustilago
maydis. Development 122:2965–2976
12. BARBARA, D.J., M.F. CLARK, J.M. THRESH și R. CASPER,
(1978). Rapid detection and serotyping of Prunus necrotic ringspot vi-
rus in perennial crops by enzyme-linked immunosorb-ent assay. Annals
of Applied Biology 90, 395–399.
Apple mosaic virus (PDF Download Available). Available from:
https://www.researchgate.net/publication/303878388
_Apple_mosaic_virus [accessed Mar 14 2018].
13. BATHGATE, J.A. și LOUGHMAN, R. (2001). Ascospores are a so-
urce of inoculum of Phaeosphaeria nodorum, P-avenaria f. sp avenaria

255
 and Mycosphaerella graminicola in Western Australia. Australasian
Plant Pathology 30(4), 317-322.
14. BATRA, L. R. (1991). World species of Monilinia (fungi): Their eco-
logy, biosystematics and control. Mycologia Mem. 16:1-246.
15. BEER, S.V. (1979). Fireblight inoculum: sources and dissemination.
Bulletin OEPP/EPPO Bulletin 9 (1), 13-25.
16. BEGTRUP, J., si THOMSEN, A. (1984). Mykoplasma-lignende or-
ganismer (MLO) og deres udbredelse i Danmark. Tidsskr. Planteavl
88:299-310.
17. BELLI, G., AMICI, A., și OSLER, R. (1972). The mycoplasmas as a
cause of plant disease, with reference to the Italian situation. Meded.
Fac. Landbouwwet. Rijksuniv. Gent. 37:441-449.
18. BERRY, F. H. (1961). Etiology and control of walnut U_ anthracnose.
Md. Agric. Exp. Stn. Bull. A-I 13. 22 p
19. BEST, R. J. (1968). Tomato spotted wilt virus. Advances in Virus Re-
search 13, 65-146.
20. BHATTI, R.M.H., (1984). Axenic culture of rose rust fungus (phrag-
midium tuberculatum). Can.J. Bot. 62: 1098-1099.
21. BIRD, J. și MARAMOROSCH, K. (1978). Viruses and virus diseases
associated with whiteflies. Advances in Virus Research 22, 55-110.
22. BOBEŞ I., COMES I., DRĂCEA A., LAZĂR A., (1972). Fitopatolo-
gie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
23. BOCK K.R., (1966). Arabis mosaic and Prunus necrotic ringspot vi-
ruses in hop (Humulus lupulus L.). Annals of Applied Biology 57, 131–140.
24. BOCK K.R, (1967). Strains of Prunus necrotic ringspot virus in hop
(Humulus lupulus L.). Annals of Applied Biology 59, 437–446.
25. BANASIUK, R., A. KAWIAK și KRÓLICKA A. (2012). In vitro
cultures of carnivorous plants from the Drosera and Dionaea genus for
the production of biologically active secondary metabolites. J. Biotech,
Computational Bio. Bionanotech. 93(2): 87-96.
26. BOLLER, E., CANDOLFI, M. P., REMUND, U. (1989). Thrips im
Ostschweizer Rebbau: 2. Untersuchungen und Überlegungen zur
Schädlichkeit. Schweiz. Z. Obst-Weinbau 125, 214-218.
27. BOLLER, E. si CANDOLFI, M. P. (1990). Thrips im Ostschweizer
Rebbau: 3. Einfluss von Thrips auf die Ertragsbildung der Rebe.
Schweiz. Z. Obst-Weinbau 126, 253-258.
28. BOS L., (1971). Bean common mosaic virus. No. 73 In: Descriptions of
Plant Viruses. Commonwealth Mycological Institute/Association of
Applied Biologists, Kew, England.
29. BOVEY, R. (1956) Une nouvelle maladie à virus de la tomate en Suis-
se Romande. Annuaire Agricole de la Suisse 57, 599-611.
30. BOVEY, R. (1963). Apple proliferation. In: Virus diseases of apples
and pears. Technical Communication, Commonwealth Bureau of Horti-
culture and Plantation Crops No. 30, pp. 63-67.
31. BOVEY, R. (1972). Maladie des proliférations. In: La défense des
plantes cultivées (Ed. by Bovey, R. et al.) (6th edition), pp. 227-231.
Payot, Switzerland.
32. BOVEY R., GÄRTEL W., HEWITT W.B., MARTELLI G.P., VU-
ITTENEZ A., (1990). Soil-borne viruses transmitted by nematodes.
In:Bovey R., Gärtel W., Hewitt W.B., Martelli G.P., Vuittenez A.
(eds.). Virus and virus-like diseases of grapevines, pp. 46-50. Editions
Payot, Lausanne, Switzerland.

256
33. BRADBURY JF, (1986). Guide to Plant Pathogenic Bacteria. London,
UK: CAB International Mycological Institute, 1986, 154-177.
34. BRADFORD F.C. și L. JOLEY, (1933). Infectious variegation in the
apple. Journal of Agricultural Research 46: 901–908.
35. BREWSTER, J.L. (1994). Onions and other vegetable Alliums. CAB
International.
36. BUDDENHAGEN IW, SEQUEIRA L si KELMAN A (1962) Desig-
nation of races of Pseudomonas solanacearum. Phytopathology 52, 726.
37. BURKHOLDER W.H., (1921). The bacterial blight of bean: a syste-
mic disease. Phytopathology 11: 61-69.
38. BUSH, B.J., CARSON, M.L., CUBETA, M.A., HAGLER, W.M.,
PAYNE, G.A. (2004). Infection and fumonisin production by Fusarium
verticilliodes in developin maize kernels. Phytopthology 94: 88-93.
39. BUTLER, E.J. și JONES, S.G. (1949) Tomato Leaf Mould, Cladospo-
rium fulvum Cooke. London: Macmillan.
40. BYRDE, R. J. W., și WILLETTS, H. J. (1977). The brown rot fungi
of fruit. Their biology and control. Pergamon Press, Oxford.
41. CALLOW JA (1975).Endopolyploidy in maize smut neoplasms indu-
ced by maize smut fungus, Ustilago maydis. New Phytol 75:253–257.
42. CALLOW JA, LING IT (1973). Histology of neoplasms and lesions
in maize seedlings following the infection of sporidia of Ustilago
maydis (DC) Corda. Physiol Plant Path 3:489–494
43. CAMBRA, M., N. CAPOTE, A. MYRTA, și G. LLÁCER. (2006).
Plum Pox Virus and the Estimated Costs Associated with Sharka Disea-
se. OEPP/EPPO. OEPP/EPPO Bulletin. Volume 36. 4 Pages: 202-204.
44. CAMPION C, MASSIOT P, ROUXEL F (1997). Aggressiveness and
production of cell-wall degrading enzymes by Pythium violae, Pythium
sulcatum and Pythium ultimum, responsible for cavity spot on carrots.
Eur J Plant Pathol 103:725–735.
45. CANDOLFI, M. (1991). Einfluss von Tetranychus urticae KOCH and
Panonychus ulmi KOCH (Acari) auf Gaswechsel, Wachstum, Ertrag
und Traubenqualität der Weinrebe. Thesis No. 9423, Swiss Federal In-
stitute of Technology, Switzerland.
46. CANDOLFI, M., JERMINI, M., CARRERA, E., CANDOLFI-
VASCONCELOS, M. C. (1993). Grapevine leaf gas exchange, plant
growth, yield, fruit quality and carbohydrate reserves influenced by the
grape leafhopper, Empoasca vitis. Entomol. Exp. Appl. 69, 289-296.
47. CHIYKOWSKI, L. N. (1962). Clover phyllody virus in Canada and its
transmission. Can. J. Bot. 40:397-404.
48. CHIUNGA E, VALKONEN J.P.T., (2013). First report of five viruses
infecting potatoes in Tanzania. Plant Disease, 97(9):1260-1261.
http://apsjournals.apsnet.org/loi/pdis
49. CHRISTIAN, ML. si WILLIS, WG. (1993). Survival of Wheat streak
mosaic virus in grass hosts in Kansas from wheat harvest to fall wheat
emergence. Plant Disease 77: 239–242.
50. CHRISTOFF, A.,(1934). Mosaikkrankheit oder Viruschlorose, bei
Apfeln. Eine neus Viruskrankheit. Phytopathology 7:521–536.
51. CHU, P. W. S. și FRANCKI, R. L (1979). The chemical subunit of
tobacco ringspot virus protein. Virology 93, 398-412.
52. CLEAR, R.M., și PATRICK, S.K. (2000). Fusarium head blight pat-
hogens isolated from fusarium-damaged kernels of wheat in western
Canada, 1993–1998. Can. J. Plant Pathol. 22: 51–60.

257
53. COHEN Y, EYAL H. (1995). Differential expression of resistance to
powdery mildew incited by race 1 or 2 of Sphaerotheca fuliginea in Cu-
cumis melo genotypes at various stages of plant development. Phytopa-
rasitica 23:223-230.
54. COOKE, M.C. (1883) New American fungi. Grevillea, 12, 32.
55. COSTA, A. S. (1976). Whitefly-transmitted plant diseases. Annual
Review of Phytopathology 14, 429-449.
56. COWGER, C. și SILVA-ROJAS, H.V. (2006). Frequency of Phae-
osphaeria nodorum, the sexual stage of Stagronospora nodorum, on
winter wheat in North Carolina. Phytopathology 96(8), 860-866.
57. CROSSLIN, J.M. si MINK, G.I. (1992). Biophysical differences
among Prunus necrotic ringspot Ilarviruses. Phytopathology 82, 200–
206.
58. CURTIS, K.M, (1921).Ascospores ejection of the apple and pear
black-spot fungi. N.Z. J.Sci. Technol. 5: 83-90.
59. CZAJKOWSKI, R., G. GRZEGORZ și VAN DER WOLF J. M.
(2009). Distribution of Dickeya spp. and Pectobacterium carotovorum
subsp. carotovorum in naturally infected seed potatoes. Eur. J. Plant.
Pathol. 125: 263-275
60. D'ARCY, C.J. si L.L. DOMIER. (2000). Barley yellow dwarf. The
Plant Health Instructor. DOI: 10.1094/PHI-I-2000-1103-01.
61. DATNOFF, L.E.; DEREN, C.W.; SNYDER, G.H. (1997). Silicon
fertilization for disease management of rice in Florida. Crop Prot., 16,
525–531.
62. DAVIES, D.L., STICKELS, J.E., ADAMS, A.N. (1986). A single
occurrence of apple proliferation disease. Plant Pathology 35, 400-402.
63. DAY, P.R., BOONE, D.M. și KEITT, G.W. (1956). Venturia
inaequalis (Cke.) Wint. XI. The Chromosome Number. American Jour-
nal of Botany, 43, 835-838
64. DE CLEENE M (1979). Crown gall: economic importance and con-
trol, Zentralbl. Bakteriol. Parasitenk. Infektionskr. Hyg. II Abt. 134(6):
551–554.
65. DELOS M, MOINARD J. (1995). Évolution du Phomopsis du tourne-
sol en France: un bref historique. Phytoma. 473:22–4
66. DE OLIVEIRA ROCHA, L., REIS, G.M., DE SILVA, V.N., BRA-
GHINI, R., TEIXEIRA, M.M., CORREA, B., (2011). Molecular cha-
racterization and fumonisisn production by Fusarium verticillioides iso-
lated from corn grains of different geographic origins in Brasil. Int. J.
Food. Microbiol., 145: 9-21.
67. DENNIS, R. W. G. (1974). Whetzelinia Korf and Dumont, a superflu-
ous name, Kew Bull 29:89-91.
68. DHITAPHICHIT P, JONES P, KEANE EM (1989). Nuclear and
cytoplasmic gene control of resistance to loose smut (Ustilago tritici
(Pers.) Rostr.) in wheat (T. aestivum L.). Theor Appl Genet 78:897–903
69. DIAZ FRANCO A, ORTEGON MORALES A. (2003). Influence of
sunflower stem canker (Diaporthe helianthi) on seed quality and yield
during seed development. Agronomie.;23(7):581–92.
https://doi.org/10.1051/agro:2003032 (Accesat Aprilie 2018).
70. DICK, M. W. (2001). The peronosporomycetes. In D. J. McLaughlin,
E. G. McLaughlin, & P. A. Lemke (Eds.), The mycota VII Part A: Sys-
tematics and evolution (pp. 39–72). Berlin: Springer-Verlag.

258
71. DOEHLEMANN G, VAN DER LINDE K, AßMANN D,
SCHWAMMBACH D, HOF A, MOHANTY A, JACKSON D,
KAHMANN R (2009). Pep1, a secreted effector protein of Ustilago
maydis, is required for successful invasion of plant cells. PLoS Pathog
5:e1000290
72. DOI, Y. M., TERANAKA, M., YORA, K., și ASUYAMA, H. (1967).
Mycoplasma or PLT-group-like microorganisms found in the phloem
elements of plants infected with mulberry dwarf, potato witches’ bro-
om, aster yellows, or paulownia witches’ broom. Ann. Phytopathol.
Soc. Jpn. 33:259-266.
73. DRENTH, A., JANSSEN, E.M., GOVERS, F. (1995). Formation and
survival of oospores of Phytophthora infestans under natural conditions.
Plant Pathology 44, 86-94.
74. DUCROCQUET, J.P., DOSBA, F., LANSAC, M., MAZY, K.
(1986). Effect of temperature on symptom expression of apple prolife-
ration. Agronomie 6, 897-903.
75. DU PLESSIS, H.J. (1983) Chemical control of bacterial spot on
plums: preliminary evaluation of bactericides. DeciduousFruit Grower
33, 413-418.
76. DU PLESSIS, H.J. (1987) Canker development on plum shoots follo-
wing systemic movement of Xanthomonas campestris pv. pruni from
inoculated leaves. Plant Disease 71, 1078-1080.
77. DU PLESSIS, H.J. (1988) Differential virulence of Xanthomonas
campestris pv. pruni to peach, plum and apricot cultivars. Phytopatho-
logy 78, 1312-1315.
78. EASTON, G.D. (1979). The biology and epidemiology of potato ring
rot. American Potato Journal 56, 459-460.
79. EPINAT C, PITRAT M, BERTRAND F. (1993). Genetic analysis of
resistance of ®ve melon lines to powdery mildews. Euphytica 65,
135±144.
80. ERWIN. D.C. SI O.K. RIBEIRO (1996). Phytophthora infestans
(Mont.) de Bary (1876). p. 346–353 in: Phytophthora diseases
worldwide. American Phytopathological Society, St. Paul, Minn., USA.
p.562.
81. EYAL, Z., SCHAREN, A.L., PRESCOTT, J.M., VAN GINKEL, M.
(1987). The Septoria diseases of wheat: Concepts and methods of disea-
se management. Mexico, D.F.: CIMMYT.
82. FERNANDES, J.M.C., ROSA, O.S. și PICININI, E.C. (1988). Per-
das no potencial de rendimento de linhas quase-isogênicas de trigo de-
vidas ao oídio. Fitopatologia Brasileira 13:131.
83. FORD, R. si T. EVANS. (2003). Tobacco mosaic virus. The Plant
Health Instructor. DOI: 10.1094/PHI-K-2003-0528;
http://www.apsnet.org/edcenter/K12/TeachersGuide/ TobaccoMosaic-
Virus/Pages/default.aspx
84. FRIDLUND, P.R., (1970). Temperature effects on virus disease symp-
toms in some punus, malus and pyrus cultivars. Washington Agricultu-
ral Experimental Station Bulletin 726.
85. FULTON R.W., (1972). Apple mosaic virus. CMI/AAB Descriptions
of plant viruses, N. 83.
86. GADOURY, D.M., SEEM, R.C., PEARSON, R.C., WILCOX, W.F.
(2001). Effects of Powdery Mildew on Vine Growth, Yield, and Quality
of Concord Grapes. Plant Disease 85:137-140.

259
87. GARCIA, JA., GLOSA M., CAMBRA, M., CANDRESSE, T.,
(2014). Plum ox virus and sharka: a model potyvirus and a major disea-
se, vol. 15, issue 3, p.226-241.
88. GARD, M. (1928). Sur les causes de l'infdconditd des Noyers et D de
la Vigne en 1926. Ann. Epiphyt. (Paris) 14:132-162. On U 20 - the cau-
ses of the unproductiveness of walnut trees and the vine in 1926. in
Rev. Appl. Mycol. 8:322.
89. GEIGER, H.H.; MIEDANER, T. (2009). Rye breeding. In Cereals
(Handbook of Plant Breeding), 1st ed.; Carena, M.J., Ed.; Springer:
New York, NY, USA, p. 157–181.
90. GIANNOTTI, J., DEVAUCHELLE, G., și VAGO, C. (1968). Mi-
croorganisme de type mycoplasma chez une cicade et une plante in-
fectée par phyllodie. C.R. Acad. Sci. Ser. D 266:2168- 2170.
91. GILBERT, A. H., și C. W. BENNETT. (1917). Sclerotinia trifolio-
rum, the cause of stem rot of clovers and alfalfa. Phytopathology 7:432-
442.
92. GILBERT, J., TEKAUZ, A., KAETHLER, R., MCCALLUM, B.,
MUELLER, E., și KROMER, U. (1999). 1998 survey of fusarium
head blight in spring wheat in Manitoba. Can. Plant Dis. Surv. 79: 90.
93. GLUSHCHENKO, V. (1980). The seed transmission of downey mil-
dew of onion. Zashch. Rast 8, 31.
94. GRAY, S., si GILDOW, F. (2003). Luteovirus-aphid interactions. An-
nual Review of Phytopathology 41: 539-566.
95. GREEN GJ, NIELSEN JJ, CHEREWICK WJ, SAMBORSKI DJ
(1968). The experimental approach in assessing disease losses in ce-
reals: rusts and smuts. Can Plant Dis Surv 48:61–64.
96. GROVE G.G. (1995). Powdery Mildew. W: Compendium of Stone
Fruit Diseases. J.M. Ogawa, E.I. Zehr, G.W. Bird, D.F. Ritchie, K.
Uriu, and J.K. Uyemoto, eds. APS Press, St. Paul, MN, s. 12-14.
97. GROVE, G.G. (2003). Perennation of Uncinula necator in vineyards
of Eastern Washington. Plant Disease 87(11):(IN PRESS).
98. GOFFART, J.P., MARAITE, H. (1992) Influence of temperature on
Polymyxa betae and beet necrotic yellow vein virus (BNYVV). Me-
dedelingen van de Faculteit Landbouwwetenschapen, Rijksuniversiteit
Gent 57 (in press).
99. GÖKER, M., VOGLMAYR, H., RIETHMÜLLER, A., OBER-
WINKLER, F. (2007). How do obligate parasites evolve? A multi-
gene phylogenetic analysis of downy mildews. Fungal Genetics and
Biology, 44, 105–122.
100. GOODMAN, C.A.; HATTINGH, M.J. (1988) Mechanical transmis-
sion of Xanthomonas campestris pv. pruni in plum nursery trees. Plant
Disease 72, 643.
101. GULYA, T., RASHID, K., MAŠIREVIĆ, S.(1997). Sunflower di-
seases in Sunflower technology and production. American Society of
Agronomy, Madison, Wisconsin, USA, 834.
102. GULYA, T.J., SACKSTON, W.E., VIRÁNYI, F., MASIREVIC,
S., RASHID, K.Y. (1991). New races of the sunflower downy mildew
pathogen (Plasmopara halstedii) in Europe and North and South Ame-
rica. Journal of Phytopathology 132, 303-311.
103. GULYA T, RASHID KY, MASIREVIC SM. (1997). Sunflower
diseases. In: AAE S, editor. Sunflower technology and production.
Madison: ASA-CSSA-SSSA; p. 263–379.

260
104. HAMMETT, K.R.W., MANNERS, J.G. (1974). Conidium Liberati-
on in Erysiphe Graminis. III. Wind Tunnel Studies. Transactions Bri-
tish Mycological Society 2:267-282.
105. HAMMOND, K.E., LEWIS B.G. ȘI MUSA T.M., (1985). A syste-
mic pathway in the infection of oilseed rape plants by Leptosphaeria
maculans. Pl. Path. 34: 557-565.
106. HARRISON, B. D. (1977). Ecology and control of viruses with soil-
inhabiting vectors. Annual Review of Phytopathology 15, 331-360.
107. HEARMAN, J., (1933). Contrl of black spot of pears in Weastern
Australia. J.Agric. west Aust. 10: 292-316.
108. HEINTZ, W. (1986). Cuscuta odorata - an effective vector for myco-
plasma-like organisms (MLO)]. Nachrichtenblatt des Deutschen
Pflanzenschutzdienstes 38, 138-141.
109. HERR LJ, LIPPS PE, WATTERS BL. (1983). Diaporthe stem can-
ker of sunflower. Plant Dis. 67:911–3.
110. HEWITT W.B., RASKI D.J., GOHEEN A.C., (1958). Nematode
vector of soil-borne fanleaf virus of grapevines. Phytopathology 48:
586-595.
111. HOLUB, E. B. (2008). Natural history of Arabidopsis thaliana and
oomycete symbioses. European Journal of Plant Pathology, 122, 91–
109.
112. HORNE, A. W. (1967). Electron microscopy of isolated virus parti-
cles and their components. Methods in Virology 3, 522-574.
113. HOSOYA K, NARISAWA K, PITRAT M, EZURA H. (1999).
Race identication in powdery mildew (Sphaerotheca fuliginea) on me-
lon (Cucumis melo L.) in Japan. Plant Breeding 118:259-262.
114. HOSOYA K, KUZUYA M, MURAKAMI T, KATO K, NARI-
SAWA K, EZURA H. (2000). Impact of the resistant melon cultivars
on Sphaerotheca fuliginea. Plant Breeding 119: 286-288.
115. HUBER, D.M.; JONES, J.B. (2016). The role of magnesium in plant
disease. Plant Soil 2013, 368, 73–85. [CrossRef] 6. Ojaghian, M.R.;
Zhang, J.Z.; Zhang, F.; Qiu, W.; Li, X.L.; Xie, G.L.; Zhu, S.J. Early
detection of white mold caused by Sclerotinia sclerotiorum in potato
fields using real-time PCR. Mycol. Prog.15, 959–965.
116. HUERTA-ESPINO J., SINGH R.P., GERMA’N S., MCCALLUM
B.D., PARK R.F., CHEN W.Q., BHARDWAJ S.C., GOYEAU H.
(2011). Global status of wheat leaf rust caused by Puccinia triticina.
Euphytica, 179: 143–160
117. HULL, R. (2002). Matthews' Plant Virology. 4th Edition. Academic
Press, San Diego, CA.
118. JAGGER, I. C. (1920). Sclerotinia minor, n. sp., the cause of a decay
of lettuce, celery, and other crops. J. Agric. Res. 20:331-334.
119. JAYASENA, K.W., A. VAN BURGEL, K. TANAKA, J. ME-
JEWSKI, și R. LOUGHMAN (2007). Yield reduction in barley in
relation to spot-type net blotch. Australas. Plant Pathol. 36:429–433.
doi:10.1071/AP07046
120. JONES, A.L. și T.B. SUTTON (1984). Diseases of Tree Fruits. Coo-
perative Extension Service, Michigan State University, East Lansing,
MI.
121. JONES, J.B., J.P. JONES, R.E. STALL, și T.A. ZITTER (EDS.).
(1991). Late blight. p. 17–18 in: Compendium of tomato diseases.
American Phytopathological Society, St. Paul, Minn., USA. 100 p.

261
122. JONES, J.B., JONES, J.P., STALL, R.E. și ZITTER, T.A. (1997)
Compendium of Tomato Diseases. St. Paul, MN: APS Press.
123. KARACA, I. (1960). Gnomonia leptostyla (Fr.) Ces. et de Not. man-
tarlarinin bioyolajisi uinzerinde bir etfd. Bitki Koruma. Bul. 1:3-9. [A
study on the biology of the 12 fungus, G. leptostyla.] in Rev. Appl.
Mycol. 39:745.
124. KELLER, E.R. (1968). Der Kartoffelkrebs. Mitteilungen der Schwe-
izerischen Landwirtschaft 2 (K/20), p. 4.
125. KELLERER, T., SEDLMEIER, M., RABENSTEIN, F., și KIL-
LERMANN, B. (2006). Development of immunochemical and PCR
methods for qualitative detection of Tilletia species in organic seeds.
Dumalasova, V. (ed.). Special issue. Czech Journal of Genetics and
Plant Breeding, 42, 72–74.
126. KIENHOLZ, J.R., ȘI CHILDS, L., (1951). Pear scab in Oregon.
Agric. Exp. Tech. Bull. 21.
127. KIM, W.G. CHO, W.D., (2003). Occurrence of Sclerotinia rot in
cruciferous crops caused by Sclerotinia spp. Plant Pathol. J., 19, 69-74
128. KIRK, P.M., CANNON, P.F., DAVID, J.C., STALPERS, J.A.
2001. Ainsworth and Bisby`s Dictionary of the Fungi, 9th Edition.
CABI Publishing.
129. KLEBAHN, H. (1907). Untersuchungen üiber einige fungi imperfecti
und die zugeh6rigen ascomycetenformen. IV. Marssonina juglandis
(Lib.) Sacc. Z. Pflanzenkrankh. 17:223-237.
130. KLEINHEMPEL, H., MULLER, H. si SPAAR, D. (1972). Isolie-
rung und Kultivierung von Mycoplasmatales aus Weissklee mit Blu-
tenvergrunungssymptomen. Arch. Pflanzenschutz 8:361-370.
131. KNOTT D.R. (1989). The transfer of rust resistance from alien speci-
es to wheat. In: The Wheat Rust — Breeding for Resistance. Mono-
graphs on Theoretical and Applied Genetics, Berlin, Springer-Verlag:
162–181.
132. KOIKE, S., GLADDERS, P., PAULUS, A. (2007). Vegetable Di-
sease: a colour handbook. Manson Publishing.
133. KRUIJT, M., DE KOCK, M.J.D. și DE WIT, P.J.G.M. (2005) Re-
ceptor-like proteins involved in plant disease resistance. Mol. Plant
Pathol. 6, 85–97. Langford, A.N. (1937) The parasitism of Cladospo-
rium fulvum and the genetics of resistance to it. Can. J. Res. 15, 108–
128
134. KUFNER, E.G., (1987). The most important diseases of sunflo-
werand possibilities for theircontrol. In: Agricultural News No. 4.,
BASB Ludwigshafen, Germany
135. KUNKEL, L. O. (1926). Studies on aster yellows. Am. J. Bot.
23:646-705.
136. LANGERFELD, E. (1984). Potato wart in the Federal Republic of
Germany. Bulletin OEPP/EPPO Bulletin 14, 135-139.
137. LANGHAM M.A.C., DOXTADER D.C., HALEY S.D.,
KALSBECK S., LITTLE R.S., IBRAHIM A.M. (2001). Yield and
growth reductions in winter wheat infected with Wheat streak mosaic
virus. Phytopathology 91: S52.
138. LANSADE, M. (1950) Recherches sur le flétrissement bactérien de la
pomme de terre en France, Corynebacterium sepedonicum. Annales
de l'Institut National de Recherches Agronomiques Series C (Annales
des Epiphyties) 1, 69-156.

262
139. LARGE, E.C. (1946). The advance of the fungi. Henderson & Spal-
ding. London W1.
140. LATORRE, B.A., YANEZ, P. și RAULD, E. (1985). Factors affec-
ting realize of ascospores by the pear scab fungus (Venturia pirina).
Plant Dis. 69:213-216.
141. LĂBUȘCĂ, ANA-VALENCIA, MANOLIU, A., OPRICĂ, LĂ-
CRĂMIOARA, (2012). Influence of Polystigma rubrum attack on
some biochemical parameters in different plum cultivars. Analele Ști-
ințifice ale Univ. „Alexandru Ioan Cuza” Secțiunea genetică și Biolo-
gie Moleculară TOM XIII, p.81-89.
142. LELLIOTT RA, STEAD DE., (1987). Methods for the diagnosis of
bacterial diseases of plants. Methods in Plant Pathology. 1987; 2:44-56.
143. LEPPIK, E.E. (1966). Origin and specialization of Plasmopara hal-
stedii complex on Compositae. FAO Plant Protection Bulletin 14, 72-76.
144. LI G B, ZENG S M, LI Z Q.(1989). Integrated Management of
Wheat Pests.
145. LINDER, C. si JERMINI, M. (2001). Nuisibilité de la cicadelle ver-
te Empoasca vitis Goethe sur le cépage Pinot noir conduit en goblet
dans les conditions valaisannes. Bull. IOBC/WPRS 24, 243-248.
146. LINE R.F., CHEN X.M. (1995). Success in breeding for and mana-
ging durable resistance to wheat rusts. Plant Disease, 79: 1254–1255.
147. LINHARES, W.I.(1988). Perdas de produtividade ocasionadas por
oídio na cultura do trigo. Fitopatologia Brasileira 13:74-75.
148. MACHADO, J.C.; LANGERAK, C.J.; JACCOUD-FILHO, D.S.
(2002). Seed-borne fungi: a contribution to routine seed health analy-
sis. ISTA, Copenhagen, p.134.
149. MACHARDY, W.E. (1996). Apple Scab, Biology, Epidemiology,
and Management. St. Paul, Minn, USA, APS.
150. MAGYAR I, SOO´S J (2016). Botrytized wines – current perspecti-
ves. Int. J Wine Res 8:29–39
151. MAILLET, P. L., GOURRET, J. P., și HAMON, C. (1968). Sur la
présence de particules de type Mycoplasme dans le liber de plante at-
teintes de maladies du type “jaunisse” (Aster Yellow, Phyllodie du
Trèfle, Stolbur de la Tomate) et sur la parente ultrastructurale de ces
particules avec celles trouvées chez divers Insectes Homoptères. C.R.
Hebd. Seances Acad. Paris Ser. D 266:2309-2311.
152. MAIXNER, M., PEARSON, R. C., BOUDON-PADIEU, E., AND
CAUDWELL, A. (1993). Scaphoideus titanus, a possible vector of
grapevine yellows in New York. Plant Dis. 77:408-413.
153. MALIK, M. M. S., și BATTS, C. C. V. (1960a). The infection of
barley by loose smut (Ustilago nuda [Jens.] Rostr.). Transactions of
the British Mycological Society, 43, 117–125.
154. MALIK, M. M. S., și BATTS, C. C. V. (1960b). The development of
loose smut of barley (Ustilago nuda) in the barley plant, with observa-
tions on spore formation in nature and in culture. Transaction of the
British Mycological Society, 43, 126–131.
155. MARAMOROSCH, K. și HARRIS, K. F. (editors) (1979). Leafhop-
per Vectors and Plant Disease Agents. New York: Academic Press.
156. MARCHOUX, G.; GIANNOTTI, J.; LATERROT, H. (1969) Le
stolbur P, une nouvelle maladie de type jaunisse chez la tomate.
Symptômes et examen cytologique des tissus au microscope électro-
nique. Annales de Phytopathologie 1, 633-640.

263
157. MARN, S., HOMEDES, V., SANCHIS, V., RAMOS, A.J.,
MRGAN, N., (1999). Impact of Fusarium moniliforme and F. prolife-
ratum colonization of maize on caloric losses and fumonisin producti-
on under different environmental conditions. J. Stored Prod.Res.
35:15-26.
158. MARTELLI G.P., SAVINO V., (1990). Fanleaf degeneration. In:
Pearson R.C. and Goheen A. (eds.). Compendium of grape diseases,
pp. 48-49. APS Press, St. Paul, MN, USA.
159. MARTIN F (1994). Pythium. In: Komoto K, Singh US, Singh RP
(eds) Pathogenesis and host speciWcity in plant diseases: histopatho-
logical, biochemical, genetic and molecular bases. Pergamon Press,
Oxford, pp 17–36.
160. MARTINSON, T. E., DUNST, R., LAKSO, A., ENGLISH-LOEB
G., (1997). Impact of feeding injury by eastern grape leafhopper (Ho-
moptera: Cicadellidae) on yield and juice quality of Concorde grapes.
Am. J. Enol. Vitic. 48, 291-302.
161. MARWITZ, R.; PETZOLD, H.; KUNZE, L. (1974). Investigations
on the transfer of the possible causal agent of apple proliferation to a
herbaceous host. Phytopathologische Zeitschrift 81, 85-91.
162. MAŠIREVIĆ, S., FORGIĆ, G. (2000). Bolesti–limitirajući faktor
uspešnosti proizvodnje suncokreta. Revija Agronomska saznanja, 10
(3–4): 46–50.
163. MATHRE, D. E. (1997). Compendium of barley diseases. American
Phytopathological Society. pp. 120.
164. MCCREIGHT J.D., PITRAT M., THOMAS C.E., KISHABA
A.N., BOHN G.W. (1987). Powdery mildew resistance genes in mus-
kmelon. Journal of the American Society for Horticultural Science
112, 156±160.
165. MCNALLY, P. S., FOGG, C., FLYNN, J., HORENSTEIN, J.,
(1985). Effects of thrips (Thysanoptera: Thripidae) on shoot growth
and berry maturity of “Chenin blanc” grapes. J. of Econ. Entomology
78, 69-72.
166. MEHTA, Y.R.(1993). Oídio del trigo. In: Mehta, Y.R. (Ed.) Manejo
Integrado de Enfermedades del Trigo. Santa Cruz de la Sierra. CIAT.
p.230-237.
167. MENTEN, J.O.M. (1995). Prejuízos causados por patógenos associ-
ados às sementes. In: Menten, J.O.M. Patógenos em sementes: de-
tecção, danos e controle químico. São Paulo: Ciba Agro, p. 115 - 136.
168. MILLER, J.D., 2008. Mycotoxins in small grains and maize: Old
problems, new challemges. Food Addit. Contam. Part. A Chem.Anal.
Control Expo. Risk. Assess. 25: 219-230.
169. MILNE, R. G. și LUISONI, E. (1977). Rapid immune electron mi-
croscopy of virus preparations. Methods in Virology 6, 265-281.
170. MITTELSTADT, A. și FEHRMANN, H. (1987). Zum Auftreten der
Hauptfruchtform von Septoria nodorum in der Bundesrepublik De-
utschland. Zeitschrift Fur Pflanzenkrankheiten Und Pflanzenschutz-
Journal of Plant Diseases and Protection 94(4), 380-385.
171. MOGHAL, S. M. și FRANCKI, R. I. B. (1976). Towards a system
of identification and classification of potyviruses. Virology 73, 350-362.
172. MOHAMED YF, BARDIN M, NICOT PC, PITRAT M. (1995).
Causal agents of powdery mildew of cucurbits in Sudan. Plant Disease
79, 634-636.

264
173. MORGAN L (2010). Mildew diseases. Quick grow indoor garden
centre articles.
http://www.quikgrow.com/gardening_articles/mildew_diseases.html
(accessed 6 April 2018).
174. MORTON DJ (1961). Percentage yield loss as related to percentage
loose smut in barley. Plant Dis Rep 45:348–350
175. MUKANGA, M., DERERA, J., TONGOONA, P., LAING, M.D.,
2010. A survey of pre-harvest ear rot diseases of maize and associated
mycotoxins in south and central Zambia. Int.J.Food Microbiol. 141:
213-221.
176. MULLER, H.J.; FICKE, W. (1974). [Bacterial ring rot (Corynebac-
terium sepedonicum) a dangerous quarantine disease for potato culti-
vation.] Nachrichtenblatt für den Pflanzenschutz in der DDR 28, 159-
160.
177. MUNTANOLA-CVETKOVIC M, VUKOJEVIC J, MIHALJCE-
VIC M. (1991). The systemic nature of the sunfluower disease caused
by Diaporthe helianthi. Can J Bot. 69(7):1552–6.
178. MURRAY, G.M., și J.P. BRENNAN (2010). Estimating disease
losses to the Australian barley industry. Australas. Plant Pathol.
39:85– 96. doi:10.1071/AP09064
179. MUSIL, M. (1961). Transmission of phyllody virus by means of the
leafhopper Euscelis plebejus (Fallen). Biol. Plant. (Praha) 3:29- 33.
180. NIELSEN J (1983). Spring wheat immune or highly resistant to Usti-
lago tritici. Plant Dis 67:860–863. doi:10.1094/PD67-860
181. NIELSEN J, THOMAS PL (1996). Loose smut. In: Wilcoxson RD,
Saari EE (eds) Bunt and smut diseases of wheat: concepts and met-
hods of disease management. CIMMYT, Mexico, pp 33–47
182. NOBLE, M.; GLYNNE, M.D. (1970). Wart disease of potatoes.
FAO Plant Protection Bulletin 18, 125- 135.
183. NORTHOVER, J., și HOMEYER C. A. (2001). Detection and ma-
nagement of myclobutanil-resistant grapevine powdrey mildew (Uni-
cinula necator) in Ontario. Can. Plant Pathol. 23:337-345.
184. NOVOTEL'NOVA, N.S. (1966). Downy mildew of sunflower, 150
pp. Nauka, Moscow, Russia.
185. NYVALL, R.F. (1999). Field crop tiseases, third edition. Iowa State
University Press. USA.
186. OSBORNE, L., JIN, Y., ROSELEN, F., și HANNOUN, M.J.
(2002). FHB inoculum distribution on wheat plants within the canopy
[online]. In 2002 National Fusarium Head Blight Forum Proceedings.
7–9 December 2002, Holiday Inn Cincinnati-Airport, Erlanger, Ky.
Compiled by S.M. Canty, J. Lewis, L. Siler, and R. Ward, Michigan
State University, East Lansing, Mich. Organized by US Wheat and
Barley Scab Initiative. Printed by Kinko’s, Okemos, Mich. Available
from http://www.scabusa. org/pdfs/forum_02_proc.pdf [accessed Oc-
tober 2004]. p. 175. [Abstr.]
187. PALETI, J. (1989). Epidemiology, prediction and control of onion
downey mildew caused by Peronospora destructor. Phytoparasitica 17,
p.31-48.
188. PARASCHIVU, A.M., (2011). Bolile plantelor - simptomatologie,
cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC, Craiova.
189. PARRY, D. (1990). Chapter 6: Diseases of small-grain cereals. In:
Plant pathology in agriculture. Cambridge University Press.

265
190. PASEV G., KOSTOVA D., SOFKOVA S., (2013). Identification of
genes for resistance to Bean common mosaic virus and Bean common
mosaic necrosis virus in snap bean (Phaseolus vulgaris L.) breeding
lines using conventional and molecular methods.Journal of Phyto-
pathology 162: 19-25.
191. PASINI, C. D’AQUILA, F. CURIR, P. GULLINO, M.L. (1997).
Effectiveness of antifungal compounds against rose powdery mildew
(Sphaerotheca pannosa var. rosae) in glasshouses. Crop Protection
16(3): 251-256.
192. PAUL, Y.S.; HUNDE, B.; ALEMU, M.; AYALEW, M. (1994).
Studies on seed-borne mycoflora of wheat in Ethiopia. In: TANNER,
D.G. Developing sustainable wheat production systems. Addis Ababa,
Ethiopia: CIMMYT.
193. PEARSON, R.C. (1988). Powdery Mildew. In Compendium of Grape
Diseases, edited by A. C. Goheen. St Paul, MN: APS.
194. PECCHIONI, N., FACCIOLI, P., TOUBIA-RAHME, H. AND
TERZI, V. (1996). Quantitative resistance to barley leaf stripe (Pyre-
nophora graminea) is dominated by one major locus. Theor. Appl.
Genet. 93:97−101.
195. PERCIVAL, J. (1910). Potato wart disease: the life history and cyto-
logy of Synchytrium endobioticum. Zentralblatt für Bakteriologie, Pa-
rasitenkunde, Infektionskrankheiten und Hygiene 2 (25), 440- 447.
196. PERKINS, J.M.; PEDERSEN, W. L. (1987). Disease development
and yield losses associated with northern leaf blight on corn. Plant Di-
sease, St. Paul, v. 71, p. 940-943.
197. PETERS, D., DE AVILA, A. C., KITAJIMA, E. W., DE O. RE-
SENDE, R., DE HAAN, P., GOLDBACH, R. W. (1990). An over-
view of tomato spotted wilt virus. Proceedings TSWV Workshop,
Beltsville, 1990 (in press).
198. PETRZIK K. si O. LENZ, (2011). Apple mosaic virus in pome fru-
its. In: Virus and virus-like diseases of pome and stone fruits (Had-idi
A., M. Barba, T. Candresse, W. Jelkmann, ed.), American Phytopatho-
logical Society Press, St. Paul, Minnesota, USA, 25–28. Apple mosaic
virus (PDF Download Available). Available from:
https://www.researchgate.net/publication/303878388_Apple_mosaic_
virus [accesat Martie 14 2018].
199. PINTO, N.F.J. (1996). Tratamento com fungicidas de sementes de
milho. In: SOAVE, J., Oliveira, M.R.M.; Menten, J.O.M. (Ed.) Tra-
tamento químico de sementes. Campinas: Fundação Cargil, p. 52-57.
200. PIRONE, T.P. si S. BLANC. (1996). Helper-dependent vector transmis-
sion of plant viruses. Annual Review of Phytopathology 34: 227-247.
201. PIRONE, T. P. si HARRIS, K. F. (1977). Nonpersistent transmission of
plant viruses by aphids. Annual Review of Phytopathology 15, 55-73.
202. PLOAIE, P. G., GRANADOS, R. G., si MARAMOROSCH, K.
(1968). Mycoplasma-like structures in periwinkle plants with Crimean
yellows, European clover dwarf, stolbur, and parastolbur. (Abstr.)
Phytopathology 58:1063.
203. PLOAIE, P. G., PETRE, Z., si IONICA, M. (1977). Identificarea
unor boli din grupul proliferarii, clorozelor si nanismului la plante,
asociate cu micoplasma in Romania. Ann. Inst. Cercetari Pentru Pro-
tectia Plantelor 12:17-25.

266
204. PURDY, L. H., (1979). Sclerotinia sclerotiorum: History, diseases
and symptomatology, host range, geographic distribution, and impact.
Phytopathology, 69, 875-880
205. RAHMANIFAR, B, N. HASANZADEH, J. RAZMI si GHASEMI
A. (2012). Genetic diversity of Iranian potato soft rot bacteria based
on polymerase chain reaction-restriction fragment length polymor-
phism (PCR-RFLP) analysis. African J. Biotec. 11(6): 1314-1320
206. RASKI D.J., GOHEEN A.C., LIDER L.A., MEREDITH C.P.,
(1983). Strategies against grapevine fanleaf virus and its nematode
vector. Plant Disease 67: 335-339.
207. RAT, B.; POISSONNIER, J.; GOISQUE, M.J.; BURGAUD, A.
(1991) Le point sur le chancre bactérien. Fruit et Légumes 86, 38-40.
208. RAU, D., G. ATTENE, A.H.D. BROWN, L. NANNI, F.J. MAIER,
V. BALMAS (2007). Phylogeny and evolution of matingtype genes
from Pyrenophora teres, the causal agent of barley ‘net blotch’ disea-
se. Curr. Genet. 51:377–392. doi:10.1007/ s00294-007-0126-1
209. REIS, E.M., CASA, R.T. și HOFFMANN, L.L.(1997). Efeito de
oídio, causado por Erysiphe graminis f. sp. tritici, sobre o rendimento
de grãos de trigo. Fitopatologia Brasileira 22:492-495.
210. REUVENI, M. (2001). Activity of trifloxystrobin against powdery
and downy mildew diseases of grapvines. Can. J. Plant Pathol. 23:52-59.
211. REUVENI, M., COHEN, M. si ITACH, N. (2006). Occurrence of
powdery mildew (Sphaerotheca pannosa) in Japanese plum in Nor-
thern Israel and its control. Crop Protection 25: 318-323.
212. RITCHIE, S.W.; HANWAY, J.J.; BENSON, G.O. (1993). How a
corn plant develops. Ames: Iowa State University of Science and Tec-
hnology, p. 26. Special Report, 48.
213. RITZ, C.M., MAIER, W.F.A., OBERWINKLER, F., WISSE-
MANN, V. (2005). Different evolutionary histories of two Phragmidi-
um species infecting the same dog rose hosts. Mycological Research
109: 603-609.
214. RIVAS, S. și THOMAS, C.M. (2002) Recent advances in the study
of tomato Cf resistance genes. Mol. Plant Pathol. 3, 277–282.
215. ROBERTSON, N.F. (1991). The challenge of Phytophthora infes-
tans. Advances in Plant Pathology 7, 1-30.
216. ROBINSON RW, DECKER-WALTERS DS. (1997). Diseases and
nematodes. In: Cucurbits. Wallingford, UK: CAB International, 164-189.
217. ROLOT JL, (2005). Analyse des Facteurs Régulant la Dissémination
du Virus Y de la Pomme de Terre (Pvy) en Vue de Stratégies de Lutte
Raisonnées. Gembloux, Belgium: Faculté des Sciences agronomiques
de Gembloux, PhD thesis.
218. ROSE MAGAZINE INC. 2011. Mildew. http://www. rosemagazi-
ne.com/artciles02/pages/mildew. asp (accesat 6 April 2018).
219. RUPP S, WEBER RWS, RIEGER D, DETZEL D, HAHN M
(2017). Spread of Botrytis cinerea strains with multiple fungicide re-
sistance in German horticulture. Front Microbiol 7:2075. doi:10.3389/
fmicb.2016.02075
220. SACKSTON, W.E. (1981). Downy mildew of sunflower. In: The
downy mildews (Ed. by Spencer, D.M.), pp. 545-575. Academic
Press, London, UK.
221. SAVULESCU, A.; POP, I. (1956) [Contribution to the study of stol-
bur in Romania]. Buletinul Stiintifie, Sectia de Biologie si Stiite Agri-
cola 8, 723-737.

267
222. SCHUSTER M.L., SAYRE R.M., (1967). A coryneform bacterium
induces purple-colored seed and leaf hypertrophy of Phaseolus vulga-
ris and other Leguminosae. Phytopathology 57: 1064-1066.
223. SEEMÜLLER, E. (1990) Apple proliferation. In: Compendium of
apple and pear diseases, pp. 67-68. American Phytopathological Soci-
ety, St. Paul, Minnesota, USA.
224. SEIDL, V.; KOMARKOVA, V. (1974) Studies on natural spread of
proliferation disease of apple. Phytopathologische Zeitschrift 81, 301-
313.
225. SEIFERS DL HARVEY TL MARTIN TJ JENSEN SG. (1997).
Identification of the wheat curl mite as the vector of the High plains
virus of corn and wheat. Plant Disease81: 1161–1166.
226. SEIFERS, D.L., MARTIN, T.J., HARVEY, T.L., FELLERS J.P.,
MICHAUD, J.P.. (2009). Identification of the wheat curl mite as the
vector of Triticum mosaic virus. Plant Disease 93:25–29.
227. SESTRAȘ. R. (2003). Respons of several apple varieties to powdery
mildew (Podosphaera leucotricha) attack in central Transylvania con-
ditions. Journal of Central European Agriculture, vol.4: 348-354.
228. SHABI E., (1990). Pear scab p.22-23 in: Compendum of Apple and
Pear Disease. A.L.Jones and H.S. Aldwinkle, eds. American Phyto-
pathological Society, St.Paul, MN.
229. SHEPHARD, P. 2008. Impact ofmycotoxins on human health in de-
veloping countries. Food Additives Contam., 25: 146-151.
230. SHERWOOD, J.L., T.L. GERMAN, J.W. MOYER si D.E. UL-
LMAN. (2003). Tomato spotted wilt. The Plant Health Instruc-
tor. DOI:10.1094/PHI-I-2003-0613
http://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/Tomato
SpottedWilt.aspx
Tabler, M. and M. Tsagris. 2004. Viroids: petite RNA pathogens with
distinguished talents. Trends in Plant Science 9: 339-348.
231. SINGH R P, HUERTA-ESPINO J, ROELFS A P. (2002). The
wheat rusts.
232. SITTERLY W.R. (1978). Powdery mildews of cucurbits. In: Spencer
DM, ed. The powdery mildews. NY: Academic Press, 359±379.
233. SKOU, J. P., NIELSEN, B. J. și HAAHR, V. (1994). Evaluation and
importance genetic resistance to leaf stripe in western European bar-
leys. Acta Agri. Scand. 44:68−106
234. SLETTEN, A. (1985) The effect of Corynebacterium sepedonicum
on symptoms and yield of four potato cultivars. Potato Research 28,
27-33.
235. SLUSARENKO, A. J., SCHLAICH, N. L. (2003). Downy mildew
of Arabidopsis thaliana caused by Hyaloperonospora parasitica (for-
merly Peronospora parasitica). Molecular Plant Pathology, 4, 159–
170.
236. SMITH, R. E. (1900). Botrytis and Sclerotinia, their relationship to
certain plant diseases and to each other. Bot. Gaz. 29:407-423
237. SMITH D.R si C.B. SKOTLAND, (1986). Host range and serology
of Prunus necrotic ringspot virus serotypes isolated from hops (Humu-
lus lupulus) in Washington. Plant Disease 70, 1019–1023. Apple mo-
saic virus (PDF Download Available). Available from:
https://www.researchgate.net/publication/303878388_Apple_mosai
cvirus [accesat Mar 14 2018].

268
238. SMITH JJ, KIBATA GN, MURIMI ZK, LUM KY, FERNAN-
DEZ-NORTHCOTE E, OFFORD LC SI SADDLER GS (1998).
Biogeographic studies on Ralstonia solanacearum race 1 and 3 by ge-
nomic fingerprinting. In: Bacterial Wilt Disease, Molecular and Eco-
logical Aspects (Ed. Prior P, Allen J & Elphinstone J), pp. 50–55.
Springer, Berlin (DE).
239. SOMMERHALDER, R.J., MCDONALD, B.A. și ZHAN, J.S.
(2007). Concordant evolution of mitochondrial and nuclear genomes
in the wheat pathogen Phaeosphaeria nodorum. Fungal Genetics and
Biology 44(8), 764-772.
240. SPOTTS, R.A., R.P. COVEY și I.C. MACSWAN. 1981. Apple
powdery mildew and scab control studies in the Pacific Northwest.
Plant Dis.65:1006-1009.
241. STACHEWICZ, H. (1989). 100 years of potato wart disease its dis-
tribution and current importance. Nachrichtenblatt für den Pflan-
zenschutz in der DDR 43, 109-111.
242. STEFFENSON, B.J., R.K. WEBSTER, și L.F. JACKSON. (1991).
Reduction in yield loss using incomplete resistance to Pyrenophora te-
res f. teres in barley. Plant Dis. 75:96–100. doi:10.1094/PD-75-0096
243. STEFFENSON, B.J. (1997). Net blotch. In: D.E. Mather, editor,
Compendium of barley diseases. 2nd ed. American Phytopathological
Society, St. Paul, MN. p. 28–31.
244. STUART, W. SI NEWHALL, A. (1935).Further evidence of the
seed-borne nature of Peronospora destructor. Phytopathology 25: 35.
245. SUGHA, S.K., DEVELASH R.K., LIMGH, B.M., THANKUR,
B.M., TYAGI, P.D. (1996). Nature of perennating structure Peronos-
pora destructor. Indian Phytopathology 49, p.260-264.
246. SUN, P., FITT, B.D.L., GLADDERS, P., WELHALM, S.J., (2000).
Relationships between phoma leaf spot and development of stem can-
ker (Leptosphaeria maculans) on winter oilseed rape (brassica napus)
in Southern England. Ann, Appl. Biol. 137: 113-125.
247. SZUNICS, L., SZUNICS, L.U., VIDA, G., BEDÖ, Z. și SVEC, M.
(2001). Dynamics of changes in the races and virulence of wheat
powdery mildew in Hungary between 1971 and 1999. In: Bedö, Z. &
Láng, L. (Eds.) Wheat in a global environment. Proceedings, 6 th In-
ternational Wheat Conference, 5-9 June 2000, Budapest, Hungary.
Kluwer Academic Publishers, Dordrecht. p.373-379.
248. TAMADA, T. (1975) Beet necrotic yellow vein virus. CMI/AAB
Descriptions of Plant Viruses No. 144. Association of Applied Biolo-
gists, Wellesbourne, UK.
249. TEKAUZ, A. (1983). Reaction of Canadian barley cultivars to Pyre-
nophora graminea, the incitant of leaf stripe. Can. J. Plant Pathol.
5:294−301.
250. THINDA, B. S. și PAYAKAB M. M. (1985). A review of bacterial
stalk rot of maize in India. Trop. Pest Manage. 31:311-316.
251. THOMAS, C. E. (1996). Downy mildew. In T. A. Zitter, D. L. Hop-
kins, & C. E. Thomas (Eds.), Compendium of cucurbit diseases (pp.
25–27). St. Paul: American Phytopathological Society Press.
252. THOMAS PL, MENZIES JG (1997). Cereal smuts in Manitoba and
Saskatchewan, 1989–1995. Can J Plant Pathol 19:161–165.
253. THOMPSON, G.J. și MYNHARDT, L. (1987) Tomato big bud di-
sease in South Africa. Phytophylactica 19, 109-111.

269
254. TUITE, J. (1969). Plant pathological methods. Fungi and bacteria.
Department of botany and plant pathology, Purdue University, p. 239.
255. TURNER, R.S. (2005). After the famine: Plant pathology, Phytophtho-
ra infestans, and the late blight of potatoes, 1845-1960. Historical Stu-
dies in the Physical and Biological Sciences 35 (2), 41-370.
256. VALENTA, V.; MUSIL, M.; MISIGA, S. (1961) Investigation on
European yellows-type viruses. I. The stolbur virus. Phytopathologis-
che Zeitschrift 42:1-38.
257. VALKONEN, J.P.T., (2007). Viruses: economical losses and biotec-
hnological potential. In: Vreugdenhil D, ed. Potato Biology and Bio-
technology. New York, NY, USA: Elsevier, 619–41.
258. VAN DER ZWET, T.; KEIL, H.L. (1979) Fireblight: a bacterial
disease of rosaceous plants. USDA Agriculture Handbook No. 510.
259. VAN LEEUWEN, G. C. M., BAAYEN, R. P., HOLB, I. J., și JE-
GER, M. J. (2002). Distinction of the asiatic brown rot fungus Moni-
lia polystroma sp. nov. from M. fructigena. Mycol. Res. 106:444-451
260. VAN REGENMORTEL, M. H. V. (1967). Serological studies on
naturally occurring strains and chemically induced mutants of tobacco
mosaic virus. Virology 31, 467-480.
261. VIRÁNYI, F. (1984). Recent research on the downy mildew of sun-
flower in Hungary. Helia 7, 35-38.
262. VIRÁNYI, F., OROS, G. (1990). Developmental stage response to
fungicides of Plasmopara halstedii (sunflower downy mildew). Myco-
logical Research 95, 199-205.
263. VOGLMAYR, H. (2008). Progress and challenges in systematics of
downy mildews and white blister rusts: new insights from genes and
morphology. European Journal of Plant Pathology, 122, 3–18.
264. VOLLER, A., BARTLETT, A., BIDWELL, D. E., CLARK, M. F.
și ADAMS, A. N. (1976). The detection of viruses by enzymeqinked
immunosorbent assay (ELISA). Journal of General Virology 33, 165-167.
265. VOLLER, A., BIDWELL, D. E. și BARTLETT, A. (1979). The
Enzyme-linked lmmunosorbent Assay (ELISA). Guernsey, U.K.:
Dynatech Europe. 125 pp.
266. VON WECHMAR, M. B.și VAN REGENMORTEL, M. H. V.
(1968). Serological studies on bromegrass mosaic virus and its protein
fragments. Virology 34, 36-45.
267. WAGACHA, J.M. ȘI MUTHOMI, J.W., (2008). Review on myco-
toxin problem in Africa: Current status implications to food safty and
health and possible management strategies. Int.J.Food Microbiol.
124:1-12.
268. WAKEHAM, A. (2015). Evaluation of an integrated disease mana-
gement system to ascribe risk of downey mildew disease on commer-
cial salad and bulb onion crops in the UK, HDC Annual Report 2014
for project CP 099c.
269. WALLEN V.R., GALWAY D.A., (1977). Bacterial blight of field bean:
disease progress, yield loss, and crop canopy development in principal
cultivars in Ontario. Canadian Plant Disease Survey 57: 61-64.
270. WALKEY, D. (1991). Applied Plant Virology. 2nd edition.
Chapman and Hall, London.
271. WANG, S. (2004). Chapter VIII: Fodder oats in China. In Suttie, J.
M. and Reynolds, S.G. (Eds.) Fodder Oats: a world overview. Food
and Agriculture Organization of the United Nations.

270
272. WEGULO, S.N. și CARLSON, M.P. (2011). Ergot of small grain
cereals and grasses and its health effects on humans and lives-
tock.University of Nebraska, Extension, EC 1880. Available onli-
ne:http://ianrpubs.unl.edu/live
/ec1880/build/ec1880.pdf (accessed on 10 Aprilie 2018).
273. WEINHOLD, A.R. (1961). The orchard development of peach
powdery mildew. Phytopathology 51:478-481.
274. WHITE R.P., (1928). An infectious chlorosis of roses. The Plant
Disease Reporter 13, 33–34.
275. WHITE, D.G. (1999). Compendium of corn diseases. 3rd edition.
The American Phytopathological Society: St. Paul, p.78.
276. WILLETTS, H. J., WONG, J.A.L., (1980). The Biology of Sclero-
tinia sclerotiorum, S. trifoliorum, and S. minor with emphasis on spe-
cific nomenclature. Bot. Rev., 46, 101-165
277. WILLIAMSON, C.J., și BURCHILL, R.T. (1974). The perennation
and control of pear scab (Venturia pirina). Plant Pathol. 23: 67-73.
278. WILLOCQUET, L., F. BERUD, și M. CLERJEAU. (1998). Effects
of wind, relative humidity, leaf movement, and colony age on disper-
sal of conidia of Uncinula necator, casual agent of grape powdery
mildew. Plant Pathology 47:234-242.
279. WOLF, F. A., și R. O. CROMWELL. (1919). Clover stem rot. N.
C. Agric. Exp. Stn. Tech. Bull. 16. 22 pp.
280. WOLF, T. K., PRINCE, J. P. si DAVIS, R. E. (1994). Occurrence
of grapevine yellows in Virginia vineyards. Plant Dis. 78:208.
281. YARWOOD C.E. (1939). Control of powdery mildews with a water
spray. Phytopathology 29: 282–284.
282. YOSHII K., GALVEZ G.E., ALVAREZ G. (1976). Estimation of
yield losses in bean caused by common blight. Proceedings of the
American Phytopathological Society 3: 298-299.
283. YOUNG J.M., SADDLER G.S., TAKIKAWA Y., DEBOER S.H.,
VAUTERIN L., GARDAN L., (1996). Names of plant pathogenic
bacteria. Review of Plant Pathology. 7:721-763.
284. ZHAO, J.; PELTIER, A.J.; MENG, J.; OSBORN, T.C.; GRAU,
C.R. (2004). Evaluation of Slerotinia stem rot resistance in oilseed
Brassica napus using a petiole inoculation technique under greenhouse
conditions. Plant Dis. 88, 1033–1039.
285. ZHOU, Y., FITT, B.D.L., WELHALM, S.J., GLADDERS, P.,
SANSFORD, C.E., WEST, J.S., (1999). Effects of severity and ti-
ming of stem canker (Leptospheria maculans) symptoms on yield of
winter oilseed rape (Brassica napus) in UK. Eur. J.Pl.Path.
286. ZIMMERMAN-GRIES, S. (1970). Stolbur - a new potato disease in
Israel. Potato Research 13, 146-150.

271