DANSUL POPULAR

Dansurile populare zonale sunt însotite numai de muzica instrumentală, presărată cu strigături, pocnete din
degete, bătăi din palme, paşi bătuţi, chiuituri etc., subliniind o dată în plus sincretismul jocurilor populare
din diferite zone folclorice.Dansul a avut o importanţă deosebită în viaţa socială a omului fiind nelipsit din
ritualurile religioase. În timp s-au produs mutaţii în cadrul dansurilor jocurilor populare în sensul că unele
şi-au păstrat funcţia rituală (Caluşul, Cununa, Drăgaica), iar altele s-au transformat în dansuri de gluma.

Căluşari sau Căluşul

Dans tradițional românesc, prezent în timpurile vechi atât în Moldova cât și în Transilvania, dar
care astăzi mai este practicat doar în Muntenia, Oltenia și Ardeal(zona Orăștiei). În mod tradițional, dansul
se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor, și are scop tămăduitor, însă există documente istorice care
atestă practicarea dansului și cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldații lui Mihai Viteazul,
“călușerii”, ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund
Bathory în 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia. Călușul este un obicei românesc practicat de Rusalii și
ține de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiția populară a dacilor Căluș, Căluț sau Călucean.
Piesele din „echipamentul” călușarilor poartă și ele denumiri care amintesc de numele zeului, mișcările
dansului simbolizând tropăiturile și comportamentul cabalin.

Căluşul are o multitudine de semnificaţii rituale: de fecunditate, de fertilitate, de vindecare de luatul

din căluş şi încă multe altele. Căluşul, în ansamblu, este alcătuit dintr-o suită de acte rituale ce se succed în
desfăşurarea concretă a obiceiului. Constituirea cetei de căluşari, confecţionarea steagului şi a recuzitei ce-i
este aferentă, jurământul căluşarilor ce avea loc odinioară la hotar sau între hotare, dar al cărui text propriu-
zis nu se cunoaşte, actele rituale mimico-dramatice din timpul colindatului gospodăriilor, îngroparea
steagului şi spargerea căluşului prezintă o deosebită importanţă în definirea obiceiului. În analiza aspectelor
coerologice am ţinut seamă de toate aceste caracteristici şi decupaje secvenţiale.
 Căluşul oltenesc are în componenţă numai bărbaţi, cu vârste diferite, excluzând copiii, care nu sunt
acceptaţi în ceata care colindă satele decât de la o anumită vârstă. După cum am arătat, în localităţi din Dolj
şi Mehedinţi, în grup erau incluse şi fete sau femei numite crăiţe care nu participau însă la toate secvenţele
rituale şi nici nu executau dansurile mai complicate.

Toate consemnările despre Căluş arată că în ceată numărul dansatorilor era impar (5, 7, 9, 11 sau
mai mulţi); numărul includea vătaful, mutul şi stegarul.

Conducătorul cetei poartă numele de vătaf. Acesta este de regulă cel care conduce, coordonează,
instruieşte formaţia, acceptă sau elimină căluşarii din ceată. Funcţia de vătaf a fost transmisă, în unele
situaţii, din tată în fiu. Mutul însă nu reprezintă un caz general, astfel sunt foarte multe cete de căluşari care
nu au acest persona, îl şi ajută pe vătaf în menţinerea rigorilor ritualului, pedepsindu-i (formal sau real) pe
cei care greşesc, impune anumite reguli în relaţia cu beneficiarii şi asistenţa (trasează cercul în care
căluşarii joacă şi îi protejează pe aceştia de cei care asistă sau de agresiunea forţelor malefice, solicită şi
restituie gazdelor plantele şi substanţele pe care le vor supune actului magic).Mutul este socotit un simbol
al alungării sterilităţii prin etalarea phallus-ului, existând credinţa că atingerea acestuia este aducătoare de
fertilitate. Pe lângă aceste simboluri el este cel care creează momentele comice pentru asistenţă, timp
necesar de odihnă pentru căluşari. Mutul mai poartă uneori în mână o sabie de lemn vopsită în roşu (poate
un vestigiu al prerogativelor lui mai vechi sau o altă ipostază a phallus-ului) sau în unele situaţii un bici ori
alte obiecte cu caracter ritual.

Principalul însemn al cetei de căluşari este steagul cu toate componentele acestuia care prezintă o
încărcătură magică şi sunt nelipsite din practicile profilactice sau curative: pelin, usturoi, busuioc, frunze de
nuc, spice de grâu. Steagul reprezintă un criteriu în întrecerile dintre cete, „cu cât este mai înalt cu atât este
mai bine“. Importanţa acestei efigii rezidă şi în păstrarea credinţei conform căreia, dacă unei cete îi
dispărea steagul, aceasta trebuia să se desfiinţeze. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, vătaful se îngrijea de
alegerea unui stegar destoinic. Dar chiar şi contactul vârfului cu pământul sau căderea steagului puteau să
ducă la pierderea forţei grupului, de aceea se recurgea în acest caz la repetarea momentului solemn al
rostirii jurământului.

Un alt însemn principal al căluşarilor îl reprezintă costumul acestora. Se foloseşte un costum

bărbătesc de sărbătoare la care se aplică elemente folosite numai cu această ocazie: bete (fie montate în
talie sub forma unei fustanele, fie doar încrucişate peste bust) şi batiste (de obicei, date de mamele cu copii
mici şi de fetele de măritat „să fie jucate în Căluş”), pălărie împodobită cu panglici şi mărgele (în trecut
pălărie de paie, mai târziu, de fetru, însă sunt şi localităţi unde se poartă fes), ocazional se mai poartă
cioareci sau târsini şi opinci la care au pinteni fixaţi. Am inclus aici alte obiecte de recuzită precum beţele
căluşarilor, considerate de cercetători relicve ale săbiilor, dar având totodată diferite funcţii (de sprijin, de
luptă sau ludică) şi phallus-ul mutului despre care deja am vorbit.Pintenii, zurgălăii, ataşaţi opincilor sau
prinşi de târsini, ciucurii sau clopoţeii fixaţi de talie, batistele şi betele – au avut în trecut rosturi magice de
apărare a dansatorilor şi de alungare a spiritelor rele din vatra satului, dar astăzi acestea sunt accesorii care
completează şi fac unică ţinuta vestimentară a căluşarilor.

Băieţii îmbrăcaţi în costume tradiţionale de căluşari purtând un baston decorat cu panglica tricoloră cu
franjuri căzând la un capăt.

Băieţii intră în scenă unul câte unul cu bastonul la spate prins de cele două mâini. Pasul este şchiopătat. Se
formează un cerc.

Mişcarea 1 : Se aduce bastonul în faţă şi cu el ridicat, băieţii înaintează în interiorul cercului pe melodie
spunând : « Hei, hei helei-şa şi încă o dată tot aşa...helei şa şi aşa şi aşa »
Mişcarea 2 : Se retrag cu pas de mers obişnuit pe cerc şi se deplasează cu bastonul ridicat oblic şi spre
dreapta şi apoi spre stânga(8 timpi).

Mişcarea 3 : Deplasare spre interiorul cercului cu bătaie pe piciorul drept şi pe baston. Revenire (8 timpi).

Mişcarea 4 : Băieţii se deplasează spre stânga şi spre dreapta stând cu faţa la cerc şi cu bastoanele coborâte
(lanţ de bastoane- băieţii îşi prind bastoanele vecinului cu mâna dreaptă).

Mişcarea 5 : Băieţii se întorc cu spatele la cerc şi se deplasează spre stânga şi dreapta cu bastoanele sus.

Mişcarea 6 : Băieţii se aşează în semicerc cu pas şchiopătat şi cu bastonul la spate. Doi băieţii i dansează cu
pas mai săltat şi rapid şi apoi efectuează duelul cu bastoanele încrucişate. Ceilalţi bat pasul pe loc a
bastonului folosind strigăturile anterioare.

Mişcarea 7: Se efectuează coloana de gimnastică pe patru şiruri. Lupta cocoşilor- duelul cu bastoanele (8
timpi) şi învârtirea 360º a perechilor şi apoi schimbul de locuri, şirurile 1-2 cu 3-4 pe perechi

Mişcarea 8: Poziţia şezând cu bastonul lângă piciorul drept, ridicarea picioarelor îndoind genunchii.Tălpile
pe podea, braţele se sprijină în spatele corpului pe podea. Se bat picioarele stânga-dreapta (8 timpi) şi apoi
se ridică piciorul drept pe genunchiul stâng. După aceea, se bat din nou picioarele (8 timpi) şi se ridică
piciorul stâng pe piciorul drept (se aşează călcâiul pe genunchiul drept).

Mişcarea 9: Şezând cu picioarele îndoite se bat alternativ picioarele (stâng-drept-8 timpi) şi apoi se face o
răsucire prin săritură a corpului spre stânga şi spre dreapta.

Mişcarea10: Ridicarea băieţilor în poziţia de stând cu bastonul ţinut în faţă cu braţele coborâte. Săritură pe
loc cu ridicarea bastonului sus.

Mişcarea 11: Cu pas şchiopătat, cu bastonul la spate ies pe linia cercului.

România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu Ritualul
Călușului inclus la 25 noiembrie 2005.

România poseda un foarte bogat şi complex tezaur folcloric. Dansurile populare româneşti
cunoscute prin frumuseţea şi marea lor varietate, constituie acest tezaur alături de cântece, fabule, legende
şi poezia populară.