Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
ai secolului trecut, lucrările savanţilor ruşi fiind dedicate sociologiei şi psihologiei victimei,
rolului ei în etiologia actului infracţional, "vinovăţiei victimei", necesităţii studierii personalităţii
şi comportamentului victimei în scopul descoperirii, cercetării şi prevenirii infracţiunilor,
protecţiei şi reparării prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune etc. Pot fi
menţionaţi următorii cercetători: Lev Frank (1972, 1977), David Rivman (1971, 1975), Vasimea
Minskaia (1971, 1988), Viola Rîbaliskaia (1975, 1983, 1988), Veniamin Polubinski (1977,
1979), Evghenii Ţentrov (1971, 1982), Vladimir Kudreavţev (1960), Nineli Kuzneţova (1967,
1969), Vladimir Konovalov (1982), Valerii Vandîşev (1978, 1989), Skripkin V.G. (1984),
Lukicev O.V. (1997), Gorşenkov A,G. (1999), Şafikov Iu. S. (1999), Gluhova A.A. (1999),
Nadtoka S.V. (1999),Ghintovt E.A. (2000), Usmanov D.R. (2000), Fiodorov A.V. (2000) etc.
Problematica victimologică este elucidată şi în lucrările elaborate de Arefiev A.Iu., Gorşenkov
G.N., Dieacenko A.P., Kvaşis V.E., Sorokoteaghina D.A., Zabreanski Gh.I., Smoleac L.I., unele
aspecte victimologice fiind cercetate în cadrul altor teme de către un şir de criminologi şi
criminalişti ruşi cum sunt: Antonean Iu.M., Bîşevschi Iu.V., Goreainov C.C., Konev P.S.,
Krasikov A.N., Kuzneţova N.N., Pobegailo E.F., Starcov O.V., Şestacov D.A. etc.
Pe cînd, în RM studiile victimologice datează începînd cu anii 90-2000 și cei mai cunoscuți
profesori sînt Gheorghe Gladchi, V. Bujor.
2. Analizați obiectul de studiu, sarcinile și scopul victimologiei ca știință
Etimologic, termenul victimologie derivă din latinescul “victima” – “victimă” şi grecescul
“logos” – tradus prin “cuvânt, idee, ştiinţă”. Victimă este persoana care suferă de pe urma unei
întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.), pe cînd în antichitate acest termen
semnifica persoana sacrificată zeilor . În acest sens, victimologia ar fi ştiinţa despre toate
victimele, inclusiv victimele accidentelor, ale sistemului politic, violenţei etc.
În realitate, dezbaterile privind obiectul de studiu al victimologiei şi statutul ştiinţific al acesteia
continuă pînă în prezent. Unii specialişti din domeniul respectiv susţin că victimologia este
o ramură a criminologiei, alţii consideră că este o ştiinţă interdisciplinară despre victima
infracţiunii, fiind auxiliară dreptului penal, dreptului procesual-penal, criminalisticii. Există şi
opinii potrivit cărora victimologia este o ştiinţă socială complexă şi autonomă despre victimă, iar
studiul victimei infracţiunii este doar o parte componentă a sistemului disciplinei date.
Menţionăm că, actualmente, într-un şir de state occidentale, victimologia este considerată drept o
ştiinţă socială complexă, dispersată din cadrul criminologiei, fiind amplu studiată ca disciplină
importantă de sine stătătoare.
Victimologia este tratată ca ramură a criminologiei de o bună parte a savanţilor occidentali cum
sunt Hans von Hentig, Henri Ellenberger, Marvin Wolfgang, Jean Pinatel, Ernst Seelig, Willem
Nagel, von Hans Joachim Schneider etc., precum şi de cei mai notorii specialişti ruşi: Frank
L.V., Rivman D.V., Daghel P.S., Vandîşev V.V., Konovalov V.P. şi români: Rodica Mihaela
Stănoiu, Aurel Dincu, Ion Oancea, Ion Gheorghiu-Brădet, Gheorghe Nistoreanu.
Potrivit altor opinii, victimologia, apărută ca ramură ştiinţifică a criminologiei, trebuie să se
transforme treptat într-o ştiinţă interdisciplinară autonomă, auxiliară criminologiei,
criminalisticii, dreptului penal şi dreptului procesual-penal. De exemplu, încă în 1966 Lev Frank,
considerat pe bună dreptate unul dintre creatorii victimologiei sovietice, vorbea despre
necesitatea depăşirii victimologiei sovietice a statutului de anexă a criminologiei, dezvoltându-şi
şi aprofundîndu-şi în permanenţă conţinutul. Ulterior autorul precizează că drept condiţie
necesară pentru relevarea victimologiei într-o ştiinţă autonomă interdisciplinară serveşte
existenţa unui complex de probleme de sine stătătoare care pot fi soluţionate doar aplicînd
realizările diferitor ştiinţe şi, în acelaşi timp, nici una dintre ştiinţele existente nu poate soluţiona
2
independent problemele în ansamblu. Astfel, analiza mai minuţioasă a obiectului general,
particular şi a problemelor principale ale dreptului procesual penal, dreptului penal,
criminologiei şi criminalisticii, în contextul problematicii victimei infracţiunii, permite a stabili
interdependenţa şi interacţiunea anumitor elemente ale obiectului particular şi problemele ce
necesită soluţionare. De exemplu, trăsăturile şi starea psihică a persoanei vătămate trebuie
studiate şi luate în consideraţie la cercetarea criminalistică şi psihologică a mecanismelor
infracţiunii atât în contextul teoriei probaţiunii, cît şi a teoriei calificării infracţiunilor.
Iurie Antonean la fel opta pentru constituirea victimologiei ca disciplină ştiinţifică autonomă
în strânsă legătură cu dreptul penal, dreptul procesual penal, criminologia, criminalistica şi
psihologia judiciară. O viziune similară are şi savantul rus Sidorov B.V., care consideră
victimologia criminală o ştiinţă juridică interdisciplinară cu caracter aplicativ. Mihailov A. vine
şi el să susţină că, în esenţă, victimologia este o ştiinţă complexă şi pe deplin independentă.
Unul din scopurile principale ale victimologiei constă în reabilitarea victimelor, deoarece acestea
suportă prejudicii fizice, morale și materiale în rezultatul infracțiunii săvîrșite, își pierd
încrederea în lumea înconjurătoare și în forțele proprii, motiv din care ar fi protejate, susținute,
recuperate.
Scopul principal al victimologiei ar fi preîntîmpinarea săvîrșirii infracțiunii și victimizării
persoanelor.
Printre sarcinile victimologiei se înscriu:
Studierea procesului de victimizare și a rolului victimei în mecanismul actului
infracțional;
Stabilirea pronosticului victimologic, deoarece cunoscînd mecanismul de victimizare,
metodele și tipurile de victimizare, caracteristicile victimelor, locul și perioada de timp ce
corelează cu procesul de victimizare, este posibil a preciza nivelul victimizării în plan
statistic;
Sarcina informativ-practică constă în informarea a potențialelor victime despre metodele
de comitere a infracțiunilor ;
Recuperarea pagubei și înlăturarea consecințelor infracțiunii;
Victimoterapia, ce ar include elaborări metodologice de comportare cu victima, de
audiere a acesteia, precum și de creare a unui sistem de reabilitare a victimei.
3. Formulați metode și tehnice de investigare victimologică
Victimologia este o stiinta care foloseste procedeele de investigare comune celorlalte stiinte
sociale, pentru o cercetare juridica interdisciplinara. Metodele de cercetare vor prezenta
complexele interindividuale dintre victima si agresor, actiunea grupurilor sociale asupra fiecaruia
dintre acestia si chiar relatiile dintre grupurile sociale cunoscute, scopurile acestor grupuri.
Consecintele metodologice constau in explicarea fenomenelor globale, corelatia acestora si
perceperea evolutiei starii agresovictimale, creandu-se posibilitati de previziune care definesc
aceasta stare.
Metoda logica. Metoda logica este reprezentata de procedeele si operatiile specifice utilizate
pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale aparute in
sistemul de fenomene agreso-victimale ca realitati obiective. Orice actiune-inactiune agresionala
se refera la un principiu de identitate, de aparare a unor interese care vor califica actiunea ca fiind
pozitiva sau negativa, a carui finalitate o individualizeaza. Rezulta ca la conflicte de valori si
atitudini asemanatoare vor aparea efecte victimale asemanatoare. Cand actiunile-inactiunile
3
agresive se degradeaza sau se amplifica, pentru a permite aparitia altor atitudini din partea
agresorului, acest fenomen se va repercuta si la nivelul efectelor victimale, pastrand continutul
agresiunii.
Metoda tipologica. Aceasta metoda stabileste o multime de trasaturi constante existente
permanent in cadrul fenomenului agreso-victimal, analizand diferentierea calitativa si cantitativa
a acestora si eliminand trasaturile neesentiale. Metoda stabileste prototipuri de victima in functie
de diferite criterii: mediul socio-cultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic,
moral, religios, politic), modul de viata si tipul de civilizatie frecventat, calculul coeficientului de
intensitate al participarii victimei la agresivitate, volumul si dinamica victimizarilor (global si pe
sectoare de victimizare). Procesele de interactiune agresor-victima si comportamentele de grup
ale victimelor vor fi apreciate si delimitate in categorii de victime dependente de: actiunile-
inactiunile victimelor, particularitatile actelor si mijloacelor utilizate, consecintele actelor
victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal.
Metoda clinica. Metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a cazurilor
individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie tratamentul
corespunzator fiecarei victime. Aceasta formula se aplica pornind de la anamneza cazului de
victimizare pentru a se intelege diversitatea cauzelor si conditiilor concrete pornind de la
trasaturile de personalitate ale victimei. In baza diagnosticului se va stabili un tratament de
natura psiho-sociala pentru reducerea efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea
antagonismelor dintre agresori si victime urmand ca, intro faza ulterioara, sa se identifice si
aplice masuri de integrare a victimei in raporturi normale, de natura familiala, sociala, juridica si
religioasa.
Metoda comparativa. Aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si discutarea
elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze la
evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazeaza pe ipoteza ca esenta
elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezida in asemanarea sau deosebirea relativa
sau radicala de un alt fenomen, in cadrul mai larg al relatiilor umane. Pentru explicarea
fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la urmatoarele procedee:
4
cantitativa si numerica a anumitor categorii determinate de cauze, conditii, evenimente etc.
Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs efectul victimal, se
ajunge la o cauzalitate singulara. Scopul metodei este de a culege informatii pentru compararea
lor. Prin identificarea acestora se determina o anumita concluzie statistica privind coeficientii de
dependenta a fenomenului victimal de actele agresionale. In acest mod se vor cunoaste
dimensiunile fenomenului victimal, intensitatea si structura efectelor victimale, periodizarea sau
mutatiile acestora pentru un anumit cadru socio-teritorial.
11
Aşa cum sugeram mai sus, impunerea propriei voinţe prin forţă în relaţia cu celălalt se produce
mai ales în următoarele condiţii: 1. existenţa unor emoţii negative care se răsfrâng asupra
celorlalţi precum: frica, furia, tristeţea etc.; 2. existenţa unor modele de comportament violent şi
3. unele condiţii pot facilita declanşarea şi descărcarea agresivităţii (situaţiile neprielnice,
frustrante, factorii climaterici, atacul, percepţia intenţiei agresive, consumul de alcool/droguri
ilicite, simpla vedere a armelor sau „efectul armelor” etc.).
Violenţa este considerată a fi un abuz de putere, o modalitate de impunere a puterii asupra
celorlalţi dar, în mod paradoxal, ea semnifică uneori şi lipsa de putere. În aceasta situaţie, dorinţa
persoanei agresive de a se afirma este atât de puternică încât se transformă în agresivitate
distructivă şi violenţă.
3. Estimați rolul factorilor de risc victimal de natură biologică, sociologică și psihologică.
Factorii de risc conjunctural, relational si natural. Clasificarea factorilor de risc victimal este
determinata de mediile socio-structurale de provenienta a victimelor, de tipologia valorilor lezate
(fizice, morale, religioase, politice), de conditiile socio-economice in care traiesc victimele, de
regulile de conduita acceptate de victime. Factorii de risc releva si gradul concret de
responsabilitate a victimelor in comiterea actului agresional.
a) Factorii de risc conjunctural sînt factorii economici, politici, culturali, care acționează la nivel
individual cat si la nivelul grupului care se exprimă în discordantă ce există dintre situatia
economico-sociala a individului si tendinta modificarii imediate a acesteia. Natura acestor factori
poate rezulta si din nevoile obiective care preocupa victima (libertinajul comportamental, viata
de familie, perfectionarea individuala sau profesionala), asigurand pluralitatea, coexistenta si
similitudinea modurilor comportamentale victimale.
b) Factorii de risc relational. Caracterul subiectiv al relatiilor individuale, in cadrul existentei
umane, determina o anumită concordanta dintre actul agresional si efectul victimal. In acest sens,
relatia dintre agresor și victima poate fi perceputa in mod diferit de către fiecare dintre acestia, si
depinde în mare măsură de conditiile sau de momentele variabile ale existentei. Efectul victimal
al oricărui atentat agresional este mijlocit de relatia anterioara atentatului dintre victima si
agresor, relația simultană, precum și relația posterioară a agresiunii.
O importanță majoră o are reacția pe care o manifestă victima referitor la acceptarea sau refuzul
relației.
c) Factorii de risc natural. Comportamentul victimei este justificat in mod obiectiv de modul de
intelegere a exigentei sociale, modul de determinare in raporturile interindividuale, de calitatile
individuale de natura psihica, morala si intelectuala. Existenta sociala determina un anumit
comportament si un anumit grad de intelegere a existentei. Inzestrarea biologica, gradul de
sanatate fizico-psihica si aparitia unor necesitati de natura materiala dictează capacitatea sau
incapacitatea de adaptare a victimei la mediul social, la un conflict interindividual si la urmarile
lui. In situatie de incapacitate grava de adaptare este nevoie de interventia societatii cu masuri de
recuperare victimala. Asadar factorii de risc natural isi au sorgintea in existenta sociala si in viata
psiho-morala a victimei.
1. Descrieți tipurile de infr contra persoanei conform prevederilor legisla pen în vigoare
care presupun prezența obligatorie a victimei.
2. Analizați particularitățile statutul pr-pen al p. Vătămate la faza UP.
Etapa UP e o etapă obligatorie a procesul pen. în cadrul căreia victima infrac. căreia îi este oferit
statutul de p. vătămată îî sunt garantate din punct de vedere legal mai multe dr procedurale care
sînt specificate în art. 60 totodată fiind stabilite obligațiile corespunzătoare.
16
Important este să menționăm că p. vătămată e audiată în condițiile audierii martorului, adică în
caz de refuz sau eschivare de la declarații, poartă răspundere în baza art. 213 CP, în caz de
declarații false – art. 212 CP.
Legislația pr-pen stabilește statutul de p civilă pu p. vătămată care a suportat prejudicii materiale
sau morale prin acțiunile infractorului.
Deși în cele mai multe cazuri dosarele penale sînt pronite din oficiu de organele de drept cînd
sunt sesizatede comiterea infracțiunii, totuși pentru o anumită categorie de fapte legiuitorul a
lăsat la discreția victimei dacă să fie pornită UP.
E vorba despre o excepție de la principiul oficialității și constă în posibilitatea victimei prin lege
de a decide dacă infractorul va fi tras la răspundere penală.
Dr de a depune o plîngere prealabilă a fost lăsată la discreția victimei în 2 categorii de cazuri:
17
3. Dați apreciere tratamentului psihologic al victimei examin cauzei inst de jud. ulterior
rezolvării judiciare a urmărilor victimizării.
VIII. Suicidul
19
– identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice, durere cronică
și suferință emoțională acută;
– instruirea lucrătorilor din domeniul sănătății în evaluarea și gestionarea comportamentului
suicidar;
– îngrijirea persoanelor care au încercat sa se sinucidă și furnizarea de sprijin comunitar.
IX. Suicidul
20
declanșează aproape reflex. În acest caz, persoana va alege prima metodă letală pe care o
găsește la îndemână.
2. Analizați tipologia personalității de tip suicidar ?
3. Elaborați strategii și metode de prevenire a suicidului
Actul sinucigaş nu este de regulă spontan şi întâmplător. El are rădăcini adânci în factorii externi
dar mai ales în structura personalităţii individului (care nu reprezintă altceva decât produsul
eredităţii şi al factorilor de mediu psihofizici şi sociali ce intervin în diferite etape ale dezvoltării
lui).
Profilaxia trebuie îndreptată contra formării unei asemenea personalităţi defectuoase sau
morbide. Teoria psihiatrică relevă că profilaxia suicidului trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele direcţii de intervenţii:
o igienă mintală şi o terapie a stărilor depresive prin ameliorarea condiţiilor materiale şi sanitare,
integrarea afectivă culturală şi profesională a persoanelor, o politică de reducere a excesului de
anomie.
educarea în spiritul vieţii în comun, ţinând cont de faptul că izolarea socială favorizează suicidul;
„învăţarea” individului de a trăi în comun.
Având în vedere că orice sinucidere implică cel puţin o reacţie personalităţii aflate la limita
patologicului, profilaxia primară a conduitei suicidare este apropiată dacă nu chiar echivalentă cu
profilaxia primară a tuturor maladiilor psihice (psihoză, psihopatii, toxicomanii, nevroză).
Acestea se realizează prin:
măsuri şi mijloace nespecifice: călire fizică prin factorii naturali de mediu, călire prin mişcare,
alimentaţie raţională, regim de viaţă şi de muncă igienic.
măsuri specifice (epidemiologice şi psihosociale): depistarea persoanelor care prezintă un risc
crescut pentru conduita suicidară; schimbarea stilului de viaţă prin mijloace educaţionale şi
climat psihosocial.
În cazul în care aveţi suspiciuni în legătură cu o persoană, al cărei comportament prevesteşte
intenţia sa de a se sinucide, trebuie să faceţi câteva lucruri[4]:
– nu lăsaţi singură persoana respectivă, dacă vă confruntaţi cu un risc eminent al unei sinucideri;
– nu vă bazaţi pe faptul că persoana nu este „tipul” care se va sinucide;
– nu ţineţi secret. Spuneţi şi altcuiva de bănuielile dumneavoastră;
– dacă vorbiţi cu persoana, nu analizaţi motivele sale, „te simţi rău deoarece….” şi nu încercaţi
să o şocaţi sau să o provocaţi, exemplu „du-te şi fă-o”.
Această persoană se poate ajuta numai dacă:
– o încurajaţi să-şi îmbunătăţească situaţia de acasă. Dacă viaţa familială este o problemă, oferiţi
sugestii pentru îmbunătăţirea acesteia (de exemplu, terapia cuplului);
– încercaţi să-l ţineţi ocupat şi activ. Oamenii cu depresiuni mintale devin apatici, inactivi, şi ca
rezultat depresia creşte. O egalitate între activitate şi recreere ar putea ajuta;
– încercaţi să-l luaţi din mediul familiar un timp. Chiar şi o schimbare temporară a locului poate
aduce o mare uşurare. Este şansa de a găsi o nouă perspectivă a situaţiei;
– puneţi-l să facă gimnastică. Exerciţiul fizic ajută persoana să se recreeze, să doarmă mai bine,
să arate mai bine, şi să aibă o vedere pozitivă asupra vieţii.
21
Dacă toate aceste metode nu sunt la îndemână, atunci se poate apela la ajutorul profesional, care
poate fi căpătat din următoarele surse:
– centre de prevenire ce pot asigura sfaturi şi ajutoare în caz de urgenţă;
– medici, ce pot ajuta ei înşişi sau pot îndruma persoana spre specialişti;
– preoţi care se implică în tratarea persoanelor ce necesită ajutor, şi au grijă ca acestea să-l
primească la timp;
– asociaţii de stat sau particulare, care sunt surse excelente de ajutoare;
– psihiatrii, psihologi, psihoterapişti care pot mânui problemele emoţionale;
– sfătuitori ai şcolii, ce sunt specializaţi în problemele tinerilor;
– programe de asistenţă organizată pentru rezolvarea diverselor probleme personale;
– grupuri de suport familial, care există pentru asistenţa dată soldaţilor, şi membrilor familiilor
acestora.
X. Violența în familie
23
Violența între relația elev-elev. Formele de manifestare a violenței în relaţia elev-elev sunt, în
ordinea frecvenţei, următoarele: injurii, certuri, conflicte, jignirile privind unele trăsături fizice
sau psihice, bătaia, jignirile privind situaţia socio-economică, jignirile privind aparteneţa etnică,
apoi cele privind apartenenţa religioasă. De asemenea, această formă de manifestare a violenței
respective este mai crescută în mediul urban, în unităţile de învăţământ post- obligatoriu şi în
şcolile de periferie.
Totodată, trebuie să menționăm că această formă de manifestare este specifică vârstei
adolescentine. Principalele cauze ale acestei formede violență sunt reprezentate de mediul
familial, unde pot avea loc astfel de incidente, societatea în ansamblu agresivă, strada și
grupurile stradale, mass-media. În cazul distribuției pe genuri, constatăm că băieții sunt mai
violenți decât fetele. Cauzele și motivațiile acestor manifestări comportamentale la această vârstă
sunt afirmarea masculinității, pentru status într-un grup, pentru rivalitate la băieți, iar concurența
pentru note, apărarea unor relații de prietenie în cazul fetelor.
Violența în relația elev-profesor. Referitor la această formă de manifestare a violenței școlare,
deosebim actul de agresivitate prosocială sau antisocială. Astfel, cea antisocială este cea
distructivă, orientată împotriva colectivităţii, pe când cea prosocială serveşte interesele
colectivităţii şi ale individului. O conduită a afirmării adolescentine, sub forma confruntării
directe cu alţii este, de exemplu, prosocială; însă refuzul tânărului de a se supune, indisciplina
gratuită, fuga de la şcoală, zâmbetul ostenativ, limbajul şi comportarea inadecvate ţin cu
siguranţă de cea antisocială.
Această formă de manifestare presupune următoarele exemple: comportamente neadecvate ale
elevilor în raport cu statutul lor (absenteism, fugă, acte de indisciplină la ore, ignorarea cadrelor
didactice, agresiune verbală şi nonverbală, refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice
faţă de profesori), comportamente violente evidente (injurii, loviri, jigniri).
În cazurile de indisciplină, intenţia evidentă a elevilor este de a dezorganiza munca, de a face să
se piardă timp la lecţii, ei ocupând imediat terenul lăsat liber de profesor. Totodată, trebuie să
menționăm că o altă formă a violenței elevilor sunt descărcările emoționale nervoase ale elevilor,
care se pot îndrepta către colegi sau profesori și se produc sub forma reacţiilor agresive verbale,
fizice, ostentative și vestimentația, care se cristalizează după un anumit model: în privinţa
hainelor, machiajului feminin, coafurilor.
Violența în relația profesor-elev. Cel mai adesea se manifestă prin atitudini ironice ale
profesorilor faţă de elevi, evaluare neobietivă, agresiune nonverbală, ignorare, excludere de la
ore, injurii, jigniri, lovire (în ordine descrescătoare a frecvenţei cazurilor).
De asemenea, mai menționăm că din perspectiva elevilor, există cel puţin trei surse care
alimentează această distanţă dintre aşteptările celor două categorii de actori sociali. Astfel, o
primă sursă ar fi distanţa dintre valorile individuale ale elevilor şi valorile şcolare, care se
exprimă prin măsura participării la performanţa şcolară: cu cât acestă distanţă este mai mică, cu
atât elevii realizează succesul şcolar. De asemenea, distanţa dintre expectanţele elevilor privind
atitudinea profesorilor şi practicile acestora, primii aşteptând să fie trataţi, apreciaţi şi
recunoscuţi în funcţie de aspiraţiile, interesele şi caracteristicile personalităţii lor, ceilalţi
structurându-şi atitudinea pornind doar de la variabila succesului şcolar. Distanţa dintre
24
concepţia profesorilor şi cea a elevilor cu privire la relaţia pedagogică face ca deseori aceasta
să devină sursă de frustrare şi violenţă în şcoală. În timp ce elevii îşi doresc un învăţământ
comprehensiv şi personalizat, bazat pe parteneriat, profesorii preferă stilul autoritarist,
fundamentat pe supraveghere şi control, pe un mecanism rigid de acordare a recompenselor şi
sancţiunilor.
3. Formulați metode cu caracter de prevenire a viol școlare
a) Identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent și a cauzelor care pot determina
manifestări de violență a acestora, prin implicarea cadrelor didactice și a personalului
specializat (consilieri scolari, psihologi, asistenți sociali).
b) Implicarea activă a elevilor cu potențial violent sau care au comis acte de violență în
programe de asistență derulate în parteneriat de către școală și alte instituții specializate
(de ex. organele de poliție, autoritatea pentru protecția copilului, autoritățile locale și alte
organisme specializate în programe de protecție și educare a copiilor și a tinerilor).
c) Valorificarea intereselor, aptitudinilor și a capacității elevilor care au comis acte de
violență prin implicarea acestora în activități școlare și extra-școlare (sportive, artistice
etc.).
d) Responsabilizarea elevilor cu comportament violent prin aplicarea unor măsuri de
intervenție cu potențial educativ și formativ; evitarea centrării exclusiv pe sancțiune și
eliminarea din practica educațională a unor sancțiuni care contravin principiilor
pedagogice (de exemplu, sancționarea comportamentului violent prin notă, repetenție,
exmatriculare etc.).
e) Colaborarea școlii cu familiile elevilor cu potențial violent sau care au comis acte de
violență, în toate etapele procesului de asistență a acestora (informarea, stabilirea unui
program comun de intervenție, monitorizarea cazurilor semnalate).
26