ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ADRIAN V.

RĂDULESCU”

“Măiestria dascălilor ~
reper important în formarea
personalității copiilor”

MURFATLAR-2018
2018

0
 Cuprins

I. CREATIVITATEA RESURSĂ ESENȚIALĂ A INOVAȚIEI DIDACTICE ................................... 4

1.Creativitatea, sursă de inovare în grădiniță, Meltiș Cristina Anamaria, Mihuț Gianina
Anamaria,Grădinița cu Program Prelungit ,,Floare de Colț” Brad ..................................................... 4
2.Jocul didactic și stimularea creativității, Miu Adela, Școala Gimnazială nr. 1 Cocu, Argeș .............. 6
3.Inovația și cercetarea psihopedagogică – resurse ale perfecționării și creativității, director, prof.
Toader Izabela, Școala Gimnazială Vulcana Pandele .......................................................................... 8
4.Creativitatea – un proces complex, Prof. Înv. Primar Bălan Nicoleta-Mariana, Școala Gimnazială
Vulcana Pandele ................................................................................................................................. 11
5.Învăţarea bazată pe gândirea critică-metoda prelegerii intensificate, Prof. Mîţiu Lavinia Carmen,
Prof. Dezso Alina Grădiniţa P.P. ,,Floare De Colţ”-Brad, Jud. Hunedoara .................................... 14
6.Creativitatea, resursă esențială a inovației didactice, Prof.Înv.Primar Munteanu Ștefania Carmen,
Școala Gimnazială Hangu, Neamț ...................................................................................................... 16
7.Importanţa educaţiei nonformale în viaţa de zi cu zi, Bibliotecar -Mesteacăn Maria, Liceul
Tehnologic „I.C.Petrescu” Stîlpeni –Argeş ........................................................................................ 18
8.Creativitate în educaţie, Prof.înv.primar Şeicahmed Farida, Şcoala Gimnazială nr.1 Dorobanţu,
structură a Liceului I.C.Brătianu din Nicolae Bălcescu, jud. Constanţa ............................................ 20
9.Metode şi procedee creative de predare, Mesteacăn Andreea, Şcoala Gimnazială „Constantin
Brâncoveanu” Stefăneşti- Argeş ......................................................................................................... 23
10.Creativitatea- o necesitate astăzi !, Profesor învăţământ preşcolar Vlad Mariana, Grădiniţa P. P.
“Căsuţa de turtă dulce” Constanţa .................................................................................................... 27
11.Importanţa dezvoltării creativităţii copiilor, Prof. învăţământ preşcolar Ghibu Mirela, G.P.P.
„Căsuţa de turtă dulce” Constanţa .................................................................................................... 31
12. Creativitatea ca rezultat al adaptabilității și a flexibilității în gândire, Prof. Etem Şeniz, Şcoala
Gimnazială „Lucian Grigorescu”, Medgidia, .................................................................................... 34
13.Rolul și importanța profesorului în dezvoltarea personalității elevului, Kuharek Florina, Școala
Gimnazială Regina Maria,Arad .......................................................................................................... 37
14.Creativitatea și metoda turul galeriei, Cadru didactic : Arion Bianca Anamaria, Școala Gimnazială
Vurpăr ................................................................................................................................................ 41
15.Creativitate în cadrul unei activităţi integrate cu conţinut formativ,Prof. înv. preşc. Loghin
Ecaterina,G.P.P. ,,Prichindel”Suceava .............................................................................................. 44
16.Metode de dezvoltare a creativității, Prof.ȋnv.preşcolar:Bugeanu Nicoleta, G.P.N Năsturel
Constanţa ............................................................................................................................................ 47
II. INVAȚAREA IN CONTEXTE NONFORMALE PREMISA PENTRU ANCORAREA IN
REALITATE ...................................................................................................................................... 50
17.Învățarea în contexte nonformale –premisă pentru ancorarea în realitate, prof. Bălan Daniela,
Școala Gimnazială Vulcana Pandele .................................................................................................. 50
18.Educația nonformală, Baicu Ileana, CMBRAE,Gradinița “Piticot” .............................................. 52

1
19.Educația ecologică realizată prin activități non-formale, Prof.înv.primar Baciu Gina, Școala
Gimnazială Vădeni ............................................................................................................................. 54
20.Modalități concrete de aplicare a învățării prin descoperire în activitățile cu preșcolari,
Prof.înv.preş. Bosînceanu Gabriela, Şc.Gimnazială Rîşca- G.P.N.Buda ........................................... 56
III. VALENȚE FORMATIVE ALE ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE .......................... 59
21.Clubul de lectură, Prof. Mariana Rodica Borzei, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir
Hurmuzescu” Deva ............................................................................................................................. 59
22.Valenţe formative ale activităţilor extracurriculare, Prof. Înv. Primar Vasilescu Maria, Şcoala
Primară Nr.1, Miceşti ......................................................................................................................... 62
23.Proiect naţional: „Satul românesc al sec. XXI – leagăn al copilăriei‖ – diseminare a 5 ediţii
consecutive, Prof. înv. primar Blaga Violeta, Şcoala Gimnazială Comuna Timişeşti, Neamţ ............ 66
24.Valenţe formative ale activităților extrașcolare, Prof.inv.primar Petrache Dorina Florentina,
Școala Gimnazială Nr.96, Bucuresti, sector 4 .................................................................................... 71
25.Rolul activităţilor extraşcolare în procesul instuctiv-educativ, Prof.Paleru Rodica, Școala
Gimnazială Nr.1 Dorobanțu ............................................................................................................... 74
26.Parteneriatul dintre grădiniță și școală și rolul acestuia în adaptarea preșcolarului la cerințele
școlarității, Învățător Aramă Florentina, Școala Gimnazială nr. 1 Dorobanțu, jud. Constanța ......... 76
27.Rolul activităților extracurriculare în educaţia copilului, Prof.Înv.Primar, Florea Sofia Nicoleta,
Școala Gimnazială Nr.1 Dorobanțu.................................................................................................... 79
28.Importanța activităților extracurriculare în dezvoltarea copilului preșcolar, Prof. înv. preșc.
Daniela Cămîrzan, Grădinița P.P. Nr: 64 Galați ............................................................................... 81
29.Impactul activităţilor extraşcolare asupra elevilor, Prof. dr . Nica Elena Loredana, C.N.I Matei
Basarab, Rm. Vâlcea .......................................................................................................................... 83
30.Modernizarea procesului instructiv-educativ prin îmbinarea cu activităţile extracurriculare, Prof.
Înv.pimar Butnariu Daniela, Școala Gimnazială Nr. 1Țibucani, ........................................................ 85
31.Importanța activităților extracurriculare in sistemul educational, Meiroșu Liliana, Grădinița P.N.
Vădeni jud. Brăila............................................................................................................................... 89
32.Micii ecologiști iubesc excursiile, Inv . Draghici Agnes, Școala Gimnazială Vădeni, Jud. Brăila
............................................................................................................................................................ 91
33.,,Tradiții și obiceiuri de Paști''-proiect de activitate extracurriculară, Prof. Înv. Primar, Bădăluță
Daniela, Șc. Gimnazială,, Gheorghe Lazar'', Structura ,,Vasile Alecsandri'', Corbu ....................... 93
34.Importanța proiectelor și activităților extracurriculare pentru elevi și profesori -“Practici și Servicii
Inovative în educație”, prof.metodist Burada Anamaria, Casa Corpului Didactic Constanța............ 96
IV. TRADIȚIA PEDAGOGICĂ IZVORUL MODERNITĂȚII ......................................................... 99
35.Tradiţia pedagogică, izvorul modernităţii, Înv. Dragnea Mariana, Şcoala Gimnazială Vulcana
Pandele ............................................................................................................................................... 99
36.Instrumente TIC utilizate la disciplina Limba și literatura română, Prof. Petroșan Daniela, Școala
Gimnazială ”Viceamiral Ioan Murgescu”,Valu lui Traian,Constanța ............................................. 103

2
37.Importanţa studierii literaturii române în invăţământul preuniversitar, prof. Popa Gafia, Școala
Gimnazială „Adrian V. Rădulescu”, Murfatlar ................................................................................ 105
38.―Proiectul Cetățeanul‖ și democraţia participativă, Prof. Popescu Lavinia, Școala Gimnazială
“Adrian V. Rădulescu”, Murfatlar, .................................................................................................. 111
39.Zestre de valori – măiestria pedagogică, prof. înv. primar Munteanu Natalia, Şcoala Gimnazială
Nr. 1, Poarta Albă, Jud. Constanţa ................................................................................................... 113
40.Fantastic și real în epopeile turcești, prof. Ene Ulgean, Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu”
.......................................................................................................................................................... 116
41. Abordarea interdisciplinară a educaţiei muzicale, în ciclul primar, prof. înv. primar, Daniela
Păscălin, Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” ...................................................................... 118
42.Portofoliul de audiții muzicale - o practică inovativă de formare și receptare a elementelor de
expresie muzicală, prof. înv. primar Neș Daniela, Școala Gimnazială „Adrian. V. Rădulescu”,
Murfatlar .......................................................................................................................................... 123
43.Interdisciplinaritatea – o ,,comunicare‖ necesară în educaţie, prof. Ivanov Nicoleta, Școala
Gimnazială Gheorghe Țițeica”, Constanța........................................................................................ 128

3
 I. CREATIVITATEA RESURSĂ ESENȚIALĂ A INOVAȚIEI DIDACTICE

1.Creativitatea, sursă de inovare în grădiniță

Meltiș Cristina Anamaria, Mihuț Gianina Anamaria

,Grădinița cu Program Prelungit ,,Floare de Colț” Brad

Creativitatea este o explozie de idei noi, care generează soluționări problemelor întâmpinate
în multiple domenii. Întâmpinând zi de zi diverse probleme la clasă, tehnicile creativității ne stau la
îndemână, dându-ne o mână de ajutor în rezolvarea lor. Aceste metode ale creativității, nu te duc spre
imitație, te duc spre o minte socială care te stimulează să creezi idei care au rezultat un concept
concret.
Copilul preşcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozităţi, a freamătului
permanent pentru a cunoaşte tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada preşcolară imaginaţia se
exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniţă la toate activităţile. Preşcolaritatea reprezintă
vârsta la care este imperios necesar stimularea potenţialului creativ al copilului, nevidenţiat sau
neexprimat prin cunoaşterea şi stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente prin
susţinerea manifestaţilor printr-o motivaţie intrinsecă. Activitatea didactică trebuie înţeleasă ca un act
de creaţie nu ca un şir de operaţii şablon, de rutină. Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de
înţelegere a copiilor, să trăiască împreună sentimente puternice, să creeze situaţii care să îmbogăţească
mintea copilului cu anumite reprezentări şi obişnuinţe, să-şi transforme ocupaţia într-o frumoasă
minune.
Stimularea potenţialului creativ al preşcolarului impune utilizarea unor strategii care pun
accentul pe antrenarea autentică şi plenară a copilului, pe dezvoltarea autonomiei, a iniţiativei, a
gândirii sale critice. La vârsta preşcolară jocul şi desenul constituie un cadru pentru antrenarea
virtuţilor muncii şi creaţiei; ele amplifică posibilităţile de expresie comportamentală, sporesc
vitalitatea spirituală, dinamismul creativ al copilului, nevoia activă de explorare a noului în raport cu
experienţa personală şi generează acel elan lăuntric pentru noi elaborări, expansivitatea specifică
pentru această vârstă. Activităţile ludice şi artistico - plastice sunt purtătoare ale unor multiple virtuţi
formative în dezvoltarea psihică generală a copilului şi, implicit în dezvoltarea creativităţii.
Copilul transpune conştient realul într-un plan imaginar, creează, chiar dacă într-un mod
elementar. Prin joc se realizează asimilarea realului la eu şi acomodarea eu- lui la real ( mai ales prin
imitaţie). Stimulative pentru creativitate sunt jocurile didactice dar şi jocurile de simulare ( jocul de
rol). Prin implicarea afectivă şi cognitivă a copilului, jocul de rol dezvoltă empatia, capacitatea
evaluativă şi cea anticipativă, stimulează relaţiile interpersonale de cooperare şi competiţie,
capacitatea de adaptare la comportamentul celuilalt.
Dezvoltarea unui comportament creativ nu se poate realiza numai prin acţiunea unui factor
izolat, oricât de laborios ar fi el organizat ci presupune racordarea la circuitul creativităţii a întregii
ambianţe în care trăieşte fiinţa umană. Forţele creative ale preşcolarului se formează şi se dezvoltă
numai în climatul ludic.Întrucât jocul, prin excelenţă constituie cadrul specific al unui antrenament al
spontaneităţii şi al libertăţii de expresie, el constituie un stimul important în cultivarea receptivităţii şi
sensibilităţii, a mobilităţii şi flexibilităţii specifice; el sporeşte vigoarea acţională a copilului şi
amplifică nevoia de activitate şi explorare a noului, de imaginaţie, de elaborare. Copilul preşcolar este
prin natura sa un creativ, datorită imensei sale curiozităţi, afreamătului permanent pentru a cunoaşte
tot ceea ce se petrece în jurul său; peste tot ceea ce îl împinge pe copil spre acţiune este activitatea

4
creatoare şi numai după ce a câştigat o cunoştinţă şi şi-a împăcat curiozitatea începe cealaltă activitate
plăcută, a copilului care devine descoperitor.
În acest an școlar am făcut cunoștință cu metodele creative din diseminările din incinta
grădiniței, susținute de colegele mele care au fost implicate într-un proiect de mobilitate Erasmus +.
Aceste diseminări ne-au familiarizat cu metode și tehnici creative precum: SCAMPER, metoda ,,jocul
întrebărilor‖, ,,flow creativ‖, instrumentele lui Bono‖ și multe altele. Am aplicat la grupa
antepreșcolară metoda celor patru întrebări pilon, o metodă care poate fi aplicată în toate domeniile.
Am folosit această metodă la povestea ,,Cei trei purceluși‖și pe întreg anul școlar, am folosit un
demers didactic adecvat vârstei, permițându-le să se manifeste spontan, fără îngrădiri. Această metodă
se folosește de patru intrebări: întreabarea posibilității, a necesității, reducerii rezistenței și a
nepotrivirii, astfel ajutându-te să creezi acel timp magic, în care copilul regizează. Prins în mreaja
originalității, copilul luptă să sudeze unicitatea sa, în lumea pe care o construiește.
Folosindu-te de aceste frumoase metode și tehnici care te scot din monotonia zilei, derulezi
activități creative la clasă care focalizează anumite valori. Aceste valori ies la iveală prin antrenament
zilnic, iar la sfârșitul exercițiului creativitatea reușind să amprenteze ,,frumosul și noul‖ în toate
domeniile. Gândirea este punctul forte care trebuie antrenată zilnic atât la antepreșcolari cât și la
preșcolari. Când spun antrenare, subliniez faptul că, noile orizonturi nu sunt proiecțiile adultului ci
cele ale copilului. Odată cu intrarea pe ușa grădiniței, antepreșcolarii intră într-o lume paralelă față de
cea în care trăiesc, ei își schimbă rolurile zilnic, în funcție de tema zilei pe care educatoarea o divulgă
și o predă în așa fel încât ei să creeze. Creându-și propriul rol, se amprentează asupra lor o
personalitate cu caracter puternic care îi incurajează spre mai mult. Această idee că poate, îl
încurajează spre un efort de muncă mai mare, astfel ajungând să caute și să găsească soluții singur,
rezultatul fiind satisfacția reușitei.
Creativitatea apare atunci când nu avem bariere, când nu suntem îngrădiți, atunci când
creierul este antrenat zilnic pentru a face ceva nou. În final ,,noul‖ din viața noastră ne aduce cea mai
mare realizarea personală, o viață veselă, frumoasă și creativă. Cadrele didactice jonglând la fiecare
activitate cu metodele creative care nu numai că antrenează grupa zilnic ci și construiește propriile
interpretări, idei.
În concluzie, creativitatea ne alimentează activitatea de la grupă și cele din grădiniță emanând
un aer creativ, astfel implementându-se starea activă atât la cadru didactic cât și la preșcolar care a
generat noul, frumosul și fericirea.

Bibliografie:

 Bocoş, M., Catalano, H. (2008), Pedagogia învăţământului preşcolar şi şcolar, Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
 Bontaş, I., (2007) Tratat de pedagogie Editura Bic All, Bucureşti. *** (3-4/2008),
 Revista învăţământului preşcolar, Bucureşti. *** (1-2/2008), Revista învăţământului
preşcolar, Bucureşti.

5
 2.Jocul didactic și stimularea creativității,

Miu Adela,
Școala Gimnazială nr. 1 Cocu, Argeș

De cele mai multe ori se ignoră faptul că omul este, prin structura sa biologică, o
fiinţă autocinetică şi că dreptul la mişcare nu poate fi abolit de nici un fel de normă didactică.
În activitatea didactică nu trebuie ignorat raportul dintre evoluţia randamentului intelectual şi
starea fizică generală.
Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă,
stimulând iniţiativa și creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui
obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa,
cuprinde o motivaţie intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura
participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea
vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor
probleme, stimulând puterea de investigaţii şi cointeresarea continuă.
Jocul este foarte important, sub variatele sale forme, în dezvoltarea copilului,
importanţe subliniate de numeroase teorii ale jocului din literatura pedagogică şi de locul
acestuia în diferite sisteme de educaţie. Jocul are o valoare funcţională ce rezidă în faptul că
el transpune simbolic copilul în rolurile adultului. De aici decurge importanţa îmbogăţirii
impresiilor copiilor despre viaţa şi activitatea oamenilor dintr-o sferă largă, de domenii
profesionale, accesibile înţelegerii lor.
Copilul se joacă de-a ceea ce a văzut sau a auzit. Modelele de urmat pe care el le
transpune în joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi activitatea adulţilor din preajma
lui. Pe această cale îşi asimilează semnificaţia socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă.
Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activităţile ce se desfăşoară.
Datorită conţinutului şi modului de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de
activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează
şi dezvoltă unele deprinderi elementare şi de muncă organizată.
Jocurile didactice sunt un mijloc foarte important şi pentru realizarea sarcinilor
educaţiei morale. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a
spiritului de independenţă, a disciplinei conştiente, a spiritului colectiv şi a altor calităţi de
voinţă şi de caracter. În joc copiii învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele
colegilor, să aprecieze nepărtinitor succesele altora. Aşadar, jocurile didactice exercită o
influenţă pozitivă asupra întregii personalităţi a copilului. Ele pot însoţi fiecare obiect de
învăţământ, fiecare lecţie luând şi forma unor întreceri, concursuri între toţi elevii, între
rânduri de bănci, grupe de elevi.
Voi prezenta în continuare câteva jocuri didactice folosite la Educaţie plastică pentru
dezvoltarea creativităţii.
Continuă tu!—este un exerciţiu care cere îmbogăţirea formei date. Se oferă spre
observare o planşă pe care au fost desenate fragmente, elemente, forme: o mână, un cap de
peşte, un triunghi, o pălărie, o frunză, o petală şi se cere elevilor să constituie, alegând dintre
posibilităţi pe aceea care li se pare cea mai potrivită, pentru a realiza ei înşişi o compoziţie,
completând partea aleasă cu elementele care întregesc forma.
Un tablou neterminat—este un exerciţiu care vizează imaginaţia, creativitatea, cât şi
inteligenţa şi abilitatea de a desena. Se prezintă o lucrare neterminată (sunt trasate doar câteva
linii) şi se cere elevilor să o continue.

6
 Creează un model—este un joc ce urmăreşte inventivitatea, simţul măsurii, ritmul şi
originalitatea. Se cere elevilor să folosească semnele: ∩, *, │, în orice poziţie, în orice ordine
şi repetate de câte ori vor pentru a realiza un desen decorativ (friză, chenar sau un obiect
astfel decorat).
Jocul Kim, dezvoltă memoria vizuală - grafică-o serie de 8 – 12 obiecte sunt puse pe
catedră şi se lasă un timp în câmpul vizual al copiilor, apoi se acoperă cu o pânză. Copiii vor
desena toate obiectele pe care şi le amintesc.
Tunelul—joc ce urmăreşte dezvoltarea memoriei vizuale, plecând de la datele
percepute într-o anumită ordine. Un copil confecţionează un colier din mărgele multicolore
cu o anumită alternanţă de culoare. Colierul va fi introdus sub un tunel format dintr-o bucată
de carton pliat în două. Copiii trebuie să-şi imagineze şi să spună ordinea perlelor la ieşirea
din tunel (ordinea directă sau ordinea inversă).
Serii de desene—joc pentru dezvoltarea memoriei vizuale şi atenţiei. Se execută la
tablă, sub ochii elevilor, o serie de desene şi, în timp ce atenţia copiilor este distrasă, se şterge
unul sau mai multe. Elevii trebuie să identifice desenul sau desenele care au fost şterse.
Jocul punctelor—elevii trebuie să unească cele nouă puncte cu numai patru drepte
fără să ridice creionul de pe hârtie şi fără să revină pe acelaşi traseu.

Gama jocurilor didactice este foarte variată. Imaginaţia învăţătorului poate genera
jocuri noi, dintre cele mai ingenioase.
Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea unei gândiri creatoare, la formarea
priceperilor şi deprinderilor de activitate independentă. De aceea, metoda jocurilor trebuie să
facă parte din strategiile didactice de predare-învăţare.

Bibliografie:
Ludmila Preda, Mirela Paraschiv—,,Educaţia plastică în ciclul primar‖, Editura
Didactica Nova, Craiova, 2003
Rafila Cotuna—,,Locul şi rolul jocului didactic în învăţare‖, Revista Învăţământul
primar nr. 3-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2005
Miron Ionescu, Ioan Radu—,,Didactica modernă‖, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005

7
 3.Inovația și cercetarea psihopedagogică – resurse ale perfecționării și creativității

director, prof. Toader Izabela,

Școala Gimnazială Vulcana Pandele

Fără îndoială, creativitatea reprezintă un element structural al activității umane, cel

care duce la cunoștințe și experiențe noi.
Creativitatea este un proces metodologic care trebuie să permită:

Producerea în cantitate mare a ideilor de un grup unit de aceeași preocupare

FINALITATE
Derularea procesului: Răspuns satisfăcător la o preocupare
producerea cantitativă de un grup cu interese comune.
de idei

Literatura de specialitate arată că principalele caracteristici ale creativității sunt

productivitatea, utilitatea, noutatea și originalitatea.
Inovația este „utilizarea creatoare a resurselor umane și materiale după metode
intensive, care permit atingerea unui nivel mai ridicat în realizarea obiectivelor propuse‖ (M.
A. Huberman, 1978, p.16). Ea constă, deci, în acceptarea, instalarea și utilizarea unei
schimbări cu efect pozitiv.
În învățământ, în practica instrucției școlare se observă că este mult mai ușor de
aplicat o inovație care necesită o acceptare individuală (cunoștință – individual acceptată),
decât una care necesită o acceptare colectivă sau generală (cunoștință – acceptată colectiv).
Astfel spus, este ușor să determinăm administrarea unor informații sau a unor procedee
individuale, decât a unor modificări în practici, atitudini sau valori.
Neacceptarea sau chiar refuzarea inovației în învățământ poate avea multe cauze și
poate îmbrăca forme diferite.

Factori care determină/ impun ionvația în școală

Prin esența sa, procesul didactic este supus schimbărilor, înnoirilor permanente, dar,
paradoxal, el tinde totodată la o stabilitate, conservare relativă, ceea ce favorizează stagnarea.
Conținutul învățământului, de exemplu, tinde să fixeze sub o formă definitivă cunoștințele
necesare care, de fapt, sunt mereu provizorii. Tendința conținuturilor de a se închega în
sistem, de a se considera ofertă pe termen lung și tendința opusă de a asimila, ca urmare a
apariției de noi cuceriri, noi realități social-istorice, ajunge într-o stare de disfuncție,
impunând schimbarea. Dar există o seamă de factori care influențează pozitiv sau negativ
schimbările în învățământ.
Din categoria factorilor pozitivi care generează inovația fac parte persoanele și
instituțiile care promovează spiritul novator. Novatorii individuali sunt educatoarele,
învățătorii, profesorii, directorii, cercetătorii – oameni cu o foarte bună pregătire de
specialitate, cu creativitate, gândire divergentă, inteligență vie, care suportă cu greu
restricțiile, conformismul, adaptarea la norme, eșecul în activitatea inovatoare. Din această
categorie fac parte persoanele receptive la ideile novatoare ale altora, valorificându-le în
activitatea proprie.
În cazul instituțiilor novatoare avem direcții și servicii ale M.E.N., institute de
cercetare, catedre și departamente universitare, inspectorate școlare, casele corpului didactic,
fiecare unitate școlară etc. Este vorba de subsisteme ale învățământului capabile să intuiască

8
necesitatea, să elaboreze / reelaboreze modalități de lucru, să adapteze maniere de lucru și,
mai ales, să gândească și să realizeze strategii proprii și operante.
Relativ la tipurile de inovații, după conținut, în școală întâlnim: inovații materiale,
cele care vizează echipamentul școlar, inovații de concepție, care privesc modul de a
prezenta și organiza procesul didactic, structura curriculum-ului, productivitatea metodologiei
didactice, optimizarea învățării etc.; inovații de conduită interpersonală, care vizează
rolurile dintre factorii binomului educațional, relațiile dintre cadrele didactice etc.
În funcție de natura și volumul schimbărilor care au loc, K. Haveloch distinge
patru tipuri de inovații:
 Formarea de noi competențe la membrii corpului profesoral.
 Investiții pentru asigurarea spațiului și echipamentelor corespunzătoare etc.
 Schimbări de obiective (transformarea elevului și în subiect al educației; accentuarea
învățământului formativ, urmărirea mai atentă a randamentului școlar).
 Schimbări în valori și în orientare (abordarea interdisciplinară a educației).

Cercetarea psihopedagogică

Pentru a duce la rezultate pozitive, cercetarea trebuie temeinic pregătită, operație care
constă într-o suită de pași strict necesari:
1. Alegerea problemei de cercetat.
Aplicarea celor mai eficiente metode și tehnici de predare, aspecte ale conținutului
învățământului, ale optimizării actului instructiv-educativ pot constitui obiectul unor
investigații psihopedagogice.
De exemplu, specializarea într-un anumit domeniu ușurează intuirea unor subtilități
care merită să fie investigate temeinic, dezvăluite și valorificate. Lectura și discuțiile cu
oameni cu experiență sugerează puncte de vedere, căi de urmat semnificative.

2. Documentarea în problema aleasă pentru cercetat

Studiul domeniului în care se va face investigația îl ajută pe profesor să stabilească și
valoarea lucrării, îi dă posibilitatea să fixeze limitele cercetării, să intuiască procedeele și
mijloacele ajutătoare. Pentru a ușura pregătirea și desfășurarea cercetării este necesară analiza
în adâncime și extensiune a surselor informative, atât a celor contemporane, cât și a celor
anterioare.

3. Stabilirea ipotezei de lucru

Pe baza documentării, profesorul poate stabili ideea directoare, ipoteza de lucru, care
este, pe scurt, o presupunere, un enunț a cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă,
potențială și urmează a se dovedi ca atare prin verificare practică, mai ales prin experiment.

4. Întocmirea planului de cercetare

Etapa pregătitoare a cercetării se încheie cu elaborarea planului de lucru. Întocmirea
unui plan este esențială în asigurarea succesului în cercetare.
Elementele structurale ale planului pot fi:
 Expunerea problemei.
 Bibliografia.
 Metodica și tehnica cercetării.

Procesul de investigație psihopedagogică poate lua forme variate: de la simpla

observație la experimentul formativ, de la administrarea unui chestionar scris la interviul de

9
grup, de la obișnuita lucrare de control până la testul normalizat etc. Printre modalitățile mai
frecvent utilizate, pot fi evidențiate:
1. Metoda observației.
2. Experimentul.
3. Studiul de caz.
4. Interviul de grup.
5. Chestionarul scris.

Istoria marilor invenții și descoperiri, a operelor de artă și a revoluției tehnico-

științifice este istoria inteligenței și a creativității, care i-au permis omului să făurească
primele unelte, să stăpânească natura prin știință și tehnică, să creeze un peisaj nou pe planeta
noastră și să pătrundă în spațiul cosmic.

BIBLIOGRAFIE:

1. Prof. univ. dr. Miron Ionescu, „Educația și dinamica ei‖, Editura Tribuna
Învățământului‖, București, 1998.
2. Marin Stoica, „Pedagogie și psihologie‖, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.
3. Octavian – Mihail Sachelarie, Nicolae-Florentin Petrișor, „Resursele umane - o
provocare pentru managementul contemporan‖, Editura Paralela 45, Pitești, 1998

10
 4.Creativitatea – un proces complex

Prof. Înv. Primar Bălan Nicoleta-Mariana,

Școala Gimnazială Vulcana Pandele

Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original.
Actul creator este un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul
imaginației creatoare, a unor idei, teorii sau produse noi, originale, de mare valoare socială și
aplicabile în diferite domenii de activitate.
În cadrul unor școli psihopedagogice au fost formulate mai multe teorii asupra
creativității.
Teoria asociaționistă, elaborată de Nednik (1962) care consideră creativitatea un
proces de organizare şi transformare a unor elemente asociative în combinații noi, originale,
pe baza gândirii.
Teoria configuraționistă (gestaltistă) definește creativitatea ca produs al imaginației
(și nu al gândirii logice), cu ajutorul căreia sesizăm brusc lacunele din configurația întregului,
completându-le.
Teoria transferului creativității îl are ca reprezentant pe J. P. Guilford. El concepe
creativitatea ca o etapă a învățării, transferabilă și în alte domenii de activitate.
Unii specialiști explică, deci, produsul creației prin nivelul gândirii logice, alții relevă
influența unor factori de personalitate (motivații, atitudini), iar a treia categorie diminuează
sau chiar neagă importanța inteligenței, atribuind rol hotărâtor imaginației (Wertheimer).
Școala contemporană, centrată pe elev, are un rol bine precizat în dezvoltarea
uriașului potențial intelectual, reprezentat de inteligență și creativitate, care, pus în valoare, va
asigura neîntrerupt progresul social-uman. În relația elev-proces de învățământ, cunoașterea
nivelului de dezvoltare intelectuală al fiecărui elev este deosebit de importantă pentru
folosirea unor metode adecvate, care să permită individualizarea învățământului, astfel încât
fiecare elev să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare prin procesul
învățării.
Se cunoaște că procesul de învățământ poate fi considerat ca o înlănțuire de situații de
instruire-învățare. Dar aceste situații (tipuri de activități didactice), doar prefigurate, trebuie
pregătite, create, în adevăratul sens al cuvântului la momentul potrivit. De asemenea, ele
trebuie realizate în mod efectiv, în funcție de condițiile concrete de lucru cu elevii.
Metodologia procesului de învățământ nu a constituit o categorie închisă, invariabilă
și dată o dată pentru totdeauna, lipsită de flexibilitatea și suplețea cerută de exigențele
crescânde ale vieții școlare. În decursul timpului, fiecare metodă sau sistem de metode a
suferit transformări mai mult sau mai puțin radicale, nu atât sub aspectul formei, cât al
conținutului și țelurilor cărora i-au fost subordonate, adaptându-se noilor orientări ale
sistemelor de instruire, nivelului de cunoștințe atins de științele explicative ale ființei umane,
de progresele teoriei și practicii pedagogice. Prin caracterul ei dinamic, metodologia didactică
a rămas, astfel, un domeniu în permanență deschis cercetărilor și experimentării, inovației și
creației.
Creativitatea este un proces complex, care angajează întreaga personalitate a elevului.
Dintre metodele de învățământ care dezvoltă creativitatea importante sunt cele activ-
participative, printre care amintesc câteva metode și procedee de imaginare:
 Brainstorming-ul.
 Sinectica.
 Inventica.

11
 Brainstorming-ul (asaltul de idei) este o metodă elaborată de Alex. F. Osborn (1957)
și folosită la început în industrie. În școală ea poate fi utilizată la cercurile de creație
tehnico-științifică pentru stimularea și exersarea creativității elevilor.
Eficiența metodei depinde de respectarea mai multor condiții:
 Grupul creativ să nu fie mai mare de 7-10 persoane.
 Membrii grupului să aibă un nivel intelectual eterogen, să dovedească competență și
dorința de a rezolva probleme.
 Tema ședinței de creație trebuie să fie cunoscută din timp, critica ideilor interzisă, iar
evaluarea acestora amânată.
 Conducătorul de grup trebuie să fie receptiv față de ideile noi, să creeze o atmosferă
destinsă, de încredere și respect față de ideile altora.
Brainstorming-ul se defășoară în trei faze:
1. În prima fază are loc punerea problemei, comunicarea unor informații suplimentare în
legătură cu problema de rezolvat și cu tehnicile de imaginare, după care urmează
elaborarea ideilor.
2. În faza a doua, după câteva zile, membrii grupului creativ se întâlnesc din nou, ascultă
ideile emise și eventual, le completează, apoi le combină și le selectează pe cele mai
eficiente.
3. În ultima fază are loc verificarea, evaluarea și aplicarea ipotezelor de rezolvare a
problemei. Unii cercetători, printre care și W. J. J. Gordon sunt de părere că,
dimpotrivă, discuția în contradictoriu și critica ideilor ar stimula creativitatea.

Sinectica sau asocierea unor elemente diverse, aparent fără importanță, pentru a
produce idei noi, este o metodă inițiată de W. J. J. Gordon. Etapele sinecticii sunt:
 Analiza și înțelegerea problemei pentru a face ca un lucru ciudat să devină familiar.
 Abordarea problemei dintr-o nouă optică pentru a face ca obișnuitul să devină ciudat,
folosind fantezia, analogia personală, directă și simbolică.
De exemplu: A. G. Bell a inventat telefonul pe baza analogiei directe dintre oasele
urechii și o piesă de membrană mai rezistentă și mai groasă, care ar putea pune în funcțiune o
piesă de oțel.
Kekule, identificându-se cu un șarpe care își înghide coada, a dezvoltat o intuiție a
moleculei de benzen în termeni de inel.

Inventica este și ea o metodă de elaborare a unor idei noi, pe baza unei interpretări
interdisciplinare (matematică, fizică, biologie).
1. În prima fază are loc fragmentarea obiectului și utilizarea lui în forme noi.
2. În a doua fază se obțin aspecte sau idei originale prin combinări, permutări,
aranjamente și alte procedee matematice.
În creația individuală sau de grup, după ce a fost comunicată problema de rezolvat,
eficiente sunt și următoarele indicații: determinați aspectele problemei; selecționați
subproblemele atacate; fixaţi-vă datele utile; selecționați cele mai bune surse pentru culegerea
tuturor datelor; imaginați-vă toate ideile posibile, susceptibile de a furniza cheia problemei;
dați curs liber imaginației voastre, nu cenzurați ideile, dar notați-le imediat ce vă vin în minte;
selecționați ideile cele mai apte de a vă conduce la soluție; imaginați-vă toate mijloacele de
control posibile; alegeți soluția finală și evaluați consecințele aplicării ei.
Educarea creativității este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul
școlii, având în vedere:
 dezvoltarea la elevi a operațiilor gândirii logice (analiza, comparația, sinteza,
abstractizarea, generalizarea) și a operațiilor specifice obiectelor de specialitate;
 dezvoltarea imaginației creatoare, a capacităților de inovație şi invenție;

12
  existența în școală a unor laboratoare și ateliere bine dotate, a unor cercuri tehnico-
științifice și literar-artistice conduse de profesori creativi;
 mediul școlar creativ, concretizat în folosirea la lecții și lucrări practice a metodelor și
procedeelor euristice, de descoperire și invenție și a exercițiilor creative, bazate pe
dezvoltarea gândirii, divergente și combinatorii.
Învățarea creativă se realizează folosind învățarea euristică prin problematizare, dialog
euristic, descoperire, modelare, brainstorming, procedee de imaginare, rezolvarea de
probleme descoperind mai multe soluții, rezolvarea de exerciții creative, care trebuie să existe
în manualele școlare și în programele disciplinelor opționale de studiu, precum și în cele
pentru pregătirea în vederea participării la concursuri și olimpiade a elevilor supradotați.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ioan Cerghit, „Metode de învățământ‖, Editura Didactică și Pedagogică, București,

1997.
2. I. Cerghit, I. I. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, „Didactica‖, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1998.
3. Marin Stoica, „Pedagogie și psihologie‖, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.

13
 5.Învăţarea bazată pe gândirea critică-metoda prelegerii intensificate

Prof. Mîţiu Lavinia Carmen, Prof. Dezso Alina

Grădiniţa P.P. ,,Floare De Colţ”-Brad, Jud. Hunedoara

Cadrele didactice se confruntă din ce în ce mai des cu probleme de a-i pregăti optim
pe copii, pentru a reuşi, pentru a fi prosperi şi productivi într-un viitor pe care nu-l putem
prevedea în detaliu. De aceea pentru mulţi educatori gândirea critică înseamnă gândire de
nivel superior-,,superior‖ referindu-se de obicei la poziţia superioară ocupată în taxonomia
abilităţilor cognitive a lui Blooom: o formulare a unor păreri originale, alegerea raţională a
unei opţiuni dintre mai multe posibile, rezolvarea de probleme şi dezvoltarea responsabilă a
ideilor.
În sprijinul cadrelor didactice, şi pentru a fi un profesor creativ, Uniunea Europeană, a
lansat Programul Erasmus+, care din 2007 a devenit promotorul modernizării unei educaţiei
superioare în Europa. De fapt scopul acestui program este acela de a crea o zonă europeană a
educaţiei superioare şi de a promova inovarea în întreaga Europă.
În urma finalizării stagiului de formare, la care am participat în anul şcolar 2016-2017,
în cadrul Proiectului de mobilitate şcolară în scopul formării mele profesionale intitulat
,,Creative&Critical Mind‖-Sevilla, Spania, mi-am dat seama că am şansa să fiu printre
participanţii privilegiaţi la a astfel de exerienţă unică în cariera mea didactică.
Mi-am dorit să fiu dintr-odată un profesor creativ, să-mi schimb modul şi maniera de a gândi,
de a implica elevii şi întreg procedul de învăţare, întru-un proces de gândire critică şi
creativă.
Pentru ca elevii, să reflecteze la informaţiile noi şi să le integreze în rândul
cunoştinţelor şi convingerilor anterioare, trebuie ca ei să se angajeze în conversaţie, să-şi
exprime ideile cu propriile cuvinte, să-şi însuşească vocabularul nou, să-şi dezvolte
încrederea în forţele proprii, să înţeleagă valoarea propriilor lor idei şi opinii, să asculte cu
respect şi interes punctele de vedere ale celorlalţi colegi, să fie pregătiţi să formuleze şi să
susţină judecăţi, să se implice activ în procesul de învăţare.
Una dintre metodele care se bazează pe gândirea critică şi care poate fi aplicată la
clasă este metoda prelegerii intensificate. Prelegerea intensificată se desfăşoară după cum
urmează pe mai multe etape sau faze: prima fază premergătoare, este evocarea.
În cadrul acestei faze, educatorul dă grupei o temă de lucru care concentrează atenţia
copiilor asupra materialului ce urmează a fi prezentat. Educatorul urmăreşte două scopuri: să-
i facă pe copii să-şi revizuiască cunoştinţele anterioare referitoare la subiectul dat şi să-i facă
să formuleze întrebări cărora să le caute răspunsurile pe parcursul prelegerii aplicând
brainstorming-ul, să alcătuiască liste cu ceea ce ştiu ca punct de plecare. Uneori metoda
brainstorming se realizează individual, alteori în perechi sau cu întregul grup.
În această etapă este important ca educatorul să se abţină de a le vorbi copiilor în
măsura posibilului lăsându-i pe ei să vorbească. Rolul educatorului este de a îndruma şi
extrage ideile precum şi de a-i asculta cu atenţie pe copii. Important este faptul că prin
această activitate iniţial, copilul stabileşte un punct de plecare bazat pe propriile cunoştinţe la
care adaugă altele noi.
Cel de-al doilea scop al fazei de evocare este de a-l activiza pe cel care învaţă. Pentru
ca înţelegerea critică de durată să aibă loc, copii trebuie implicaţi activi în procesul de
învăţare.
Cea de-a doua faza a metodei prelegerii intensificate este prelegerea parţială sau
realizarea sensului.

14
 Educatorul începe prelegerea şi vorbeşte timp de 15/20 de minute, astfel cel care
învaţă vine în contact cu noile informaţii sau idei. Acest contact poate lua forma lecturii unui
text a vizionării unui film sau efectuării unui experiment.
Sarcina educatorului este de a menţine implicarea şi interesul copilului stabilite în faza
de evocare şi de a susţine eforturile copiilor în monitorizarea propriei înţelegeri: întrebă
despre ceea ce nu au înţeles pentru a cere lămuriri.
Cea de-a treia fază este verificarea sau reflecţia. După prima parte a prelegerii,
educatorul poate să-i lase pe copii să-şi compare ideile de la început cu cele prezentate în
prelegere.
În această etapă copiii îşi consolidează cunoştinţele noi şi îşi însumează activ schema
pentru a include în ea noi concepte. În această etapă are loc învăţarea durabilă. Se aşteaptă de
la copii să înceapă să-şi exprime în propriile lor cuvinte ideile şi informaţiile întâlnite,
reformulând ceea ce au înţeles cu vocabularul lor se creează un context personal care are
sens.
Permiţând discuţiile în etapa de reflecţie, copiii se confruntă cu o varietate de modele
de gândire, generând astfel un schimb de idei sănătos, o dezvoltare a vocabularului şi
capacităţii de exprimare.
Cea de-a patra fază- o nouă activitate pregătitoare de evocare. Educatorul cere din nou
copiilor ca în perechi sau individual să-şi activizeze cunoştinţele anterioare şi să-şi stabilească
scopuri pentru a asculta cel de-al doilea segment al prelegerii.
Cea de-a cincea fază- se continuă prelegerea cu o nouă verificare. Educatorul
continuă prelegerea timp de 10/15 minute, după care urmează o nouă comparare a ideilor
proprii cu ideile prezentate în prelegere.
Cea de-a şasea fază şi ultima din desfăşurarea metodei este exerciţiul rezumativ sau
reflecţia (evaluarea). Educatorul propune un exerciţiu grupei care îi ajută pe copii să
reflecteze la materialul prezentat în întreaga prelegere. Acest exerciţiu poate fii sub diferite
forme-educatorul poate cere copiilor să răspundă la o întrebare cu mai multe răspunsuri
posibile care să fie relevantă pentru principalele probleme ridicate de prelegere (subiectul
activităţii); să se discute o problemă ridicată de prelegere, pe scurt un lucru pe care l-au
reţinut şi învăţat pe parcursul activităţii.
Experinţa unică de care am beneficiat în anul şcolar 2016-2017, participând la
Programul Erasmus+, m-a învăţat că, îndrumând copiii să gândească critic şi creativ, rolul
meu la clasă a devenit de partener şi nu de conducător în procesul de învăţare, implicându-i
astfel cu o minte activă şi cu suficientă energie pentru a putea achiziţiona cunoştinţe durabile,
necesare de-a lungul vieţii.

BIBLIOGRAFIE:
K.R. Popper, ―Societatea deschisă şi duşmanii ei‖
Derek Rowntree, ―Învaţă cum să înveţi‖ (―Learn how to study‖), prima ediţie apărută în
1970
Charles Hobbs, ―Organiser votre temps, maîtriser votre vie‖, 1988
Simona Elena Bernat, ―Tehnica învăţării eficiente‖, presa universitara UBB, Cluj, 2003

15
 6.Creativitatea, resursă esențială a inovației didactice,

Prof.Înv.Primar Munteanu Ștefania Carmen,

Școala Gimnazială Hangu, Neamț

Misiunea cea mai importantă pentru școală este aceea de a forma personalități
puternice creatoare compatibile cu societatea de azi. Conceptul de creativitate admite
contribuția factorilor de mediu și de educație în formare creativă a fiecărui individ uman.
Constantin Noica afirma: ,,Visez la o școală în care să nu se predea, la drept vorbind,
nimic. Să trăiești liniștit și cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câțiva
dintre oamenii tineri ai lumii să vină acolo pentru a se echilibra de tirania profesoratului. Căci
totul și toți le dau lecții. Totul trebuie învățat din afară și pe dinafară, iar singurul lucru care le
e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeți că au și ei ceva de spus, de
mărturisit ceva? Și nu vedeți că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar
mijlocitori între ei și ei înșiși… Dar nici asta nu trebuie să le fi spus.‖
Dacă stăm și analizăm în profunzime afirmațiile lui Constantin Noica, ajungem la
concluzia că a dezvolta capacitățile creative ale gândirii, înseamnă a cultiva flexibilitatea,
abilitatea de a gândi abstract, originalitatea, fluiditatea expunerii ideilor, capacitatea de a
stabili asemănări și deosebiri, disponibilitatea de elaborare, organizare, reordonare.
Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care folosește intensiv experiența și
cunoștințele acumulate, oferind soluții și idei originale. Gândirea creatoare este deosebit de
complexă și are la bază o serie de factori care-i permit combinările, transformările,
implicările, relațiile, identificările sau evaluările. Pe lângă coeficientul de inteligență, un rol
important în creativitate îl au ereditatea, capacitățile intelectuale, aptitudinile, caracterul,
mediul socio-cultural.
Activitatea desfășurată cu elevii în procesul de învățământ oferă bogate și diverse
ocazii de cultivare a creativității. Creativitatea se formează prin orientarea și stilul activității
elevilor, prin tipuri de exerciții și sarcini care pot constituie un antrenament al gândirii.
În actul gândirii creatoare există momente diferite calitativ – perioada de preparare,
incubația, iluminarea, verificarea sau revizuirea soluției.
Creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii
adecvate. Ea poate deveni o modalitate de învățare cu multiple beneficii pentru școlarii mici.
Aceștia sunt de-a dreptul încântați să li se ofere șansa să-și exprime gândurile și sentimentele
în moduri cât mai variate și originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest
scop. Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât si
învățătorul în realizarea obiectivelor propuse. Identificarea unor metode și procedee care să
faciliteze stimularea creativității, găsirea unor căi de activizare a învățării, face viața școlară
mai dinamică, motivantă și interesantă, învățătorului oferindu-i-se satisfacții deosebite.
Lecțiile de limba română oferă reale posibilități de organizare și desfășurare a unor
multiple activități menite a dezvolta capacitatea de creație a elevilor. Dintre acestea pot fi
amintite: povestirea cu schimbarea formei, povestirea prin analogie, continuarea povestirii,
intercalarea unor noi episoade în povestiri, ilustrarea textelor literare, modelajul, dramatizarea
povestirilor, realizarea compunerilor, crearea de poezii, ghicitori, alcătuirea propozițiilor
după scheme date, transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă și invers.
Un loc important în dezvoltarea limbajului și a vocabularului activ îl are utilizarea
jocurilor didactice orale, asemenea activități de învățare oferind elevilor nu numai bucuria și
satisfacția de a se juca, dar sunt și un real prilej de dezvoltare a capacităților de exprimare
orală și în același timp de dezvoltare a capacităților creative.

16
 O altă modalitate de stimulare a creativității este realizarea unei sarcini de muncă pe
echipe. Elevii sunt împărțiți în grupuri. Fiecare grup va strânge informații, le va sintetiza și le
va prezenta pe subteme, va realiza desene și ansambluri care vor reprezenta anumite
caracteristici ale temei propuse.
Desenul și pictura joacă un rol important în dezvoltarea copilului. Prin această
activitate copilul descoperă lumea exterioară în imagini și culori, dar totodată își îmbogățește
și alimentează lumea lui interioară.
Pentru provocarea, antrenarea şi dezvoltarea spiritului creator al elevilor, noi,
profesorii ar trebuie să ținem cont de câteva sfaturi:
- Iniţiaţi elevii în experimente prin care să-şi valideze gânduri, idei!
- Fiţi permanent receptivi la ideile noi din mintea celor mai tineri, în legătură cu specialitatea
dumneavoastră!
- Evitaţi stilul dictatorial, care impune idei, soluţii, metode!
- Creaţi în clasă sau în atelier o atmosferă de emulaţie, de destindere creatoare (fără
rigiditate); promovaţi ambientul stimulativ prin decorare, prin acustică, prin muzică etc.!
- Învăţaţi elevii să persevereze în realizarea unor proiecte!
- Folosiţi modele şi exemple mobilizatoare din vieţile unor savanţi, oameni de ştiinţă, mari
creatori!
- Apreciați spiritul creativ, inovator, nonconformist al elevilor!
- Dezvoltaţi spiritul de aventură prin povestiri interesante, prin expediţii şi studii pe teren!
- Încurajaţi producţia de întrebări şi idei!
- Utilizaţi o gamă cât mai variată de metode, procedee şi tehnici de antrenament: îmbinaţi
formele de activitate didactică cu cele extrașcolare; cereţi copiilor să realizeze mici colecţii
tematice pe o problemă tehnică!
- Încurajaţi creativitatea individuală, dar şi pe cea colectivă!
- Învăţaţi elevii să observe atent marele creator - natura!
- Creaţi zilnic momente de meditaţie asupra proiectelor sau problemelor elevilor!
- Evitaţi cei trei R: rutina şi rugina - care conduc la ruina sufletelor!
- Îmbinaţi munca şi jocul cu activitatea creativă!
- Fiţi dumneavoastră înşivă creativi, şi elevii vă vor urma exemplul!
În concluzie, putem spune că creativitatea trebuie încurajată și cultivată, astfel vom
putea oferi societății oamenii de care are mare nevoie.

BIBLIOGRAFIE:
1. Mircescu Mihai, Antrenamentul creativităţii. Ghid practic de metode, procedee şi
exerciţii, Editura Eurobit S.R.L., Timişoara, 1997.
2. Revista națională de articole, studii și lucrări științifice, Inițiative didactice, Editura
Delta Cart, Pitești 2008,2013.

17
 7.Importanţa educaţiei nonformale în viaţa de zi cu zi

Bibliotecar -Mesteacăn Maria,

Liceul Tehnologic „I.C.Petrescu” Stîlpeni –Argeş

Educaţia nonformală cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se derulează în

afara clasei (activităţi extra-para-perişcolare) sau prin intermediul unor activităţi opţionale
sau facultative. Termenul nonformal desemnează o realitate educaţională mai puţin
formalizată sau neformalizată, dar totdeauna cu efecte formative (Cozma, 1988, p.50).
Acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin în
întâmpinarea intereselor variate, individuale ale elevilor. Educaţia de tip nonformal a existat
dintotdeauna. Ceea ce este nou astăzi în legatura cu această manieră de a educa rezidă în
organizarea ei planificată. În unele situaţii educaţia nonformală poate fi o cale de ajutor
pentru cei care au şanse mai mici de a accede la o şcolarizare normală: saraci, izolaţi,
locuitori din zonele retrase, analfabeţi, tineri in derivă, persoane cu nevoi speciale (De
Landsheere, 1992, p.566). Printre obiectivele specifice acestei educaţii, se pot enumera :
a) Susţinerea celor care doresc să-şi dezvolte sectoare particulare în comerţ, agricultură
servicii, industrie, etc;
b) Ajutarea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;
c) Alfabetizarea;
d) Desavarşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate;
e) Educaţia pentru sanatate sau timpul liber,etc;
Educaţia nonformală completează educaţia formală într-un cadru instituţionalizat
situat în afara sistemului de învaţămậnt, dar şi în interiorul acestuia, activat prin „organisme
şcolare conexe‖, extradidactice sau extraşcolare, constituite ca „punte între cunostinţele
asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal (vezi Văideanu, George, 1988, pag 232).
Educaţia nonformală sprijină, direct si indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de
învătămậnt, pe două circuite pedagogice principale :
A) Un circuit pedagogic situat în afara clasei :
- Cercuri pe discipline de învătămậnt, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice
/transdisciplinare;
- Ansambluri sportive, artistice, culturale, etc;
- Întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare ;
B) Un circuit pedagogic situat în afara şcolii:
a) Activităţi perişcolare, organizate pentru valorificarea educativă a timpului liber;
- Cu resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, vizionări de spectacole
(teatru, cinema, etc) şi de expoziţii, etc;
- Cu resurse moderne: videoproiector, instruire asistată pe calculator, radio-
televiziune şcolară, etc;
b) Activităţi paraşcolare, organizate in mediul socio-profesional, „soluţii alternative‖
de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, institituţionalizate speciale la
nivel de: presă pedagogică, radio-televiziune şcolară, cursuri, conferinţe tematice
– cu programe speciale de educaţie permanentă,etc.
Activităţile de educare nonformală au un caracter instituţional. Ele probează – în
comparaţie cu activitaţile de educaţie formală –câteva note specifice:
- Proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre
interdisciplinalitate şi educaţie permanentă – la nivel general - uman, profesional,
sportiv etc;

18
 - Organizarea facultativă, neformalizată cu profilare dependentă de opţiunile
elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale, cu deschideri speciale spre
experiment şi inovaţie;
- Evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative,
fără note sau calificative oficiale;
Structura acţiunii educaţionale de tip nonformal are un plus de flexibilitate şi de
deschidere în raport cu influenţele câmpului pshihosocial care concentreză şi multiplică
numeroase efecte centrale şi secundare, dependente de stilul activităţii de formare –
dezvoltare a personalităţii, proiectat şi realizat în timp şi spaţiu.
Această structură parcurge două coordonate funcţionale specifice educaţiei
nonformale, coordonate prezentate uneori ca obiective generale‖ de vocaţie ―(vezi De
Lansheeere, Viviane, 1992, pag. 566, 567);
- Sprijinirea elevilor şi chiar a adulţilor cu şanse reduse de acces la o şcolaritate
normală;
- Stimularea dezvoltării socio-economice şi culturale a personalităţii umane şi a
comunităţii locale;
Pe acest fond sunt relevate şi obiectivele specific educaţiei nonformale :
- Dezvoltarea unor sectoare socio-economice particulare;
- Valorificarea adecvată a resurselor locale;
- Alfabetizarea funcţională în special a grupurilor sociale defavorizate ;
- Formarea si perfecţionarea profesională;
- Educarea generaţiilor pentru o existenţă sănătoasă în plan intelectual –moral -
tehnologic-estetic-fizic;
Dezvoltarea educaţiei nonformale oferă sugestii şi chiar soluţii pentru depăşirea
prelungitei „crize a şcolii‖. Limitele educaţiei nonformale ţin de incapacitatea sa momentană
de validare socială a rezultatelor‖ care nu conduc decật rareori la o calificare oficială a
competenţelor― (De Landsheere, Viviane 1992, pag.566). Obiectivele specifice acestui tip
aparte de instrucţie nonformală vizează:
- Ridicarea nivelului general al educaţiei prin „difuzarea programelor în şcoli
izolate sau încadrate necorespunzator‖;
- Ridicarea nivelului de pregătire a cadrelor didactice, din unele şcoli sau zone prin
calitatea exemplară a modelelor pedagogice propuse;
- Extinderea proceselor de învăţare sistematică pană la nivelul organizării
programelor universitare prin intermediul televiziunii;
- Completarea cunostinţelor în domenii care solicită un grad ridicat de operativitate
a informaţiei: limbi străine, ştiinţe socio-umane, matematică, biologie, etc;
- Stimularea „alfebetizarii funcţionale― în domenii productive care solicită
perfecţionarea şi chiar (re)calificarea profesionala continuă(vezi
Schramm,Wilbur,Kahnert,Friefrich;Coombs,Philip,H,Lyle,Jack,1979).

Bibliografie :
Cristea, Sorin, Pedagogie pentru pregătirea examenelor de definitivat, grad didactic II,
grad didactic I,Editura Hardiscom-Piteşti, 1996.

19
 8.Creativitate în educaţie

Prof.înv.primar Şeicahmed Farida,

Şcoala Gimnazială nr.1 Dorobanţu, structură a Liceului
I.C.Brătianu din Nicolae Bălcescu, jud. Constanţa

Într-o lume dinamică, schimbarea, progresul se manifestă în plan ştiinţific,

metodologic, instrumental, la nivelul tehnicilor şi tehnologiilor, dar şi la nivelul
mentalităţilor, atitudinilor şi comportamentelor. Ca urmare, procesul învăţării moderne nu
poate face abstracţie de aceste schimbări. Devine necesară promovarea învăţării în grup, a
metodelor şi strategiilor care să asigure continutul învăţării. Utilizarea şi aplicarea metodelor
educaţionale alternative presupune automat şi utilizarea unor metode alternative de evaluare.
Astfel în practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul
realizării unor corelaţii eficiente între predare-învăţare-evaluare şi pentru a atinge
dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare.
Curriculum-ul pentru învățământul primar este structurat în funcție de un model
comunicativ- funcțional, care presupune dezvoltarea integrală, atât a capacităților de
receptare și exprimare orală, cât și a capacităților de receptare a mesajului scris și de
exprimare în scris. În elaborarea acestuia s-a avut în vedere adoptarea curriculum-ului la noua
vârstă școlară și la particularitățile psihologice ale acesteia. De asemenea, demersul actual de
proiectare a curriculum-ului pentru clasele I și a II-a a ținut cont de necesitatea
individualizării reale aprocesului de predare-învățare, a creșterii eficienței procesului
educațional și, în egală măsură, de necesitatea relaxării programului școlarilor mici, atât din
perspectiva organizării conținuturilor cât și amodalităților de planificare a activităților de
învățare.
Organizarea unor activități cu adevărat interactive va avea un rezultat cu adevărat
profitabil atât pentru construirea aparatului evaluativ pentru aria pe care o prezentăm, pe care
fiecare cadru didactic și-l circumscrie în funcție de clasa propriu-zisă, cât și pentru a pune în
relație obiectivele și conținuturile celorlalte arii curriculare și pentru a dezvolta activitățile
transcurriculare. Disciplinele nu sunt valorificate ca scop în sine ci ca furnizoare de situații și
de experiențe învățare.
Transdisciplinaritatea fundamentează învățarea pe realitate, favorizează viziunea
globală, transferul cunoștințelor în contexte diverse, dar, introdusă excesiv, prezintă pericolul
acumulării de lacune, al lipsei de rigoare și de profunzime în cunoaștere.
În Reforma conținuturilor învăţământului, M. Stoica consideră că
transdisciplinaritatea are ca punct de plecare nu materia, ci demersurile intelectuale, afective
și psiho-motorii ale elevului. A practica transdisciplinaritatea înseamnă a te plimba prin
științe, a-ți forma o viziune polioculară, astfel încât să nu fie ocultată complexitatea realului.
În programa pentru clasele I și a II-a activitățile transdisciplinare sunt prezentate ca o
punte între preșcolaritate și școlaritate. Aceste activități abordează o temă generală din
perspectiva mai multor arii curriculare, construind o imagine cât mai completă a temei
respective. Este tipul de activitate unde cunoștințele și capacitățile sunt transferate de la o arie
la alta. Prin intermediul acestor activități se urmărește atingerea obiectivelor tuturor ariilor
curriculare într-un context integrat. Termenul poate fi asociat cu cel de activitate tematică.
Diferența dintre o unitate de învățare și activitatea tematică este aceea că o unitate de învățare
urmărește atingerea obiectivelor de referință ale disciplinei, pe când activitatea tematică
combină obiectivele de referință ale mai multor discipline.
Conceptul de creativitate are o sferă foarte largă. El se referă la numerose și diverse
acțiuni în diferite domenii ale activității umane și la diferite niveluri, începând cudescoperirea

20
științifică, invenția sau creația artistică și terminând cu inovația organizatorică sau socială,
inventivitatea sau adaptabilitatea individuală.
Fenomen multidimensional, creativitatea apare ca o activitate complexă care se
finalizează într-un produs. Ea se manifestă în desfășurarea unui proces și presupune existența
unor trăsături de personalitate și a unui context social și organizațional în care se desfășoară.
Dacă se pornește de la considerentul că actul creator este o descoperire unică și
revelatoare și se acceptă ca atare numai în cazurile în care atinge nivelul superior, se
abordează de fapt, cum constată J. Bruner, o teorie a ,,oamenilor mari,,. Dacă, pe de altă
parte, creația se evaluează în funcție de valoarea social- istorică a produsului, atunci trebuie
să afirmăm că a gândi creația înseamnă a realiza idei sau soluții ce intră în arsenalul științei,
artei sau tehnicii.
În cazul activității copiilor, produsul și valoarea lui nu constituie neapărat un criteriu
de apreciere. Hotărâtoare sunt procesele psihice care concură în actul creației: investigațiile,
restructurările, descoperirile independente care se conturează în final într-un răspuns
personal, în soluții revelatoare, chiar pentru individ. Creativitatea copiilor se caracterizează,
înainte de toate, prin aportul intelectual, afectiv, motivațional pe care îl aduce subiectul în
activitate, ca și prin eforturile personale care se soldează cu un oas înainte în evoluția
personală.
Pentru creația copiilor, caracteristică este descoperirea, nu invenția, aceștia trăind o
surpriză în fața descoperirilor lor.
Creația este forma optimă de canalizare a energiilor psihice și de autoafirmare. Efectul
creației atrage după sine schimbări în structura personalității, asigurându-i dinamica.
Creativitatea răspunde și trebuințelor de cunoaștere care apar pregnant la copii; evidentă fiind
la copii nevoia de a pune întrebări, de a depista erori, de a experimenta și de a obține
răspunsuri.
Un rol determinant în dezvoltarea creativității revine mediului școlar și familialal
copilului precum și conduitei de instruire. Referindu-ne la cadrul general în care se
desfășoară educația în școala noastră, românească am putea spune, pe drept cuvânt, că a
început să devină mai cald și mai deschis. Indiscutabil, cultivarea spiritului creativ al elevului
depinde în mare măsură de capecitatea dascălului de a crea o atmosferă propice procesului de
învățare.El este mijlocitorul dintre copil și lumea înconjurătoare, îi deschide posibilități de
dobândire a unor experiențe proprii sprijinindu-l în ordonarea și sistematizarea cunoștințelor.
Produsul de bază în educarea creativității este activitatea independentă care se poate
pune în practică la toate obiectele de studiu. Angajarea sistematică a elevilor în operații de
analiză, sinteză, generalizare asigură o gândire flexibilă și creativă.
Lumea însăşi este o creaţie. Noi înşine constituim o creaţie naturală şi educaţională.
Plecând de la aceste afirmaţii consider, în mod sincer, că noi, învăţătorii, avem obligaţia
morală de a crea ,,creieri‖ care să ducă mai departe societatea, lumea, fiecare generaţie având
obligaţia să contribuie la împingerea omenirii spre mai bine.
Conform ,,Dex‖-ului, ,,a crea‖ înseamnă a face ceva ,,ce nu există‖, având ca sprijin
cunoştinţe, informaţii anterioare, experienţele înaintaşilor pe care le valorificăm conform
necesităţilor vremii. Numai învăţând creativ devenim creativi. Am folosit metode şi procedee
noi pentru a face învăţarea mai plăcută, am creat cadrul emotiv al lecţiei cu emoţii fireşti, aşa
cum făcea domnul Trandafir, aducând motivaţia pentru a parcurge cu forţe proprii textul
literar şi pentru a le stimula interesul .Domeniile de creativitate sunt multiple, precum şi
formele utilizate. În cele ce urmează voi concretiza câteva situaţii de învăţare care solicită
creativitatea, dovedindu-se în acelaşi timp şi foarte eficente. Orice manual de limba şi
literatura română, indiferent de clasă, are texte literare alese, cu multe expresii plastice,
conducând la sensibilizarea unor simţiri omeneşti: bucurie, bună dispoziţie, plăcere, odihnă,
linişte, optimism, dar şi tristeţe (Balada unui greier mic), melancolie (Ce te legeni), etc.

21
Introducerea în lumea lui Eminescu am realizat-o prin audiţii muzicale, care au constituit o
pledoarie pentru lumina pădurii, susurul apelor și iubirea nemărginită a poetului.
După ce am studiat opera lui Eminescu le-am dat elevilor ca temă realizarea unui
portofoliu ,,Natura eminesciană‖. Am rămas impresionată de felul cum şi-au ordonat
cunoştinţele despre poet şi operă, cum au folosit propriile gânduri stabilind legătura între poet
şi natură. Ştim cu toţii că în ―prima copilărie‖ există o prospeţime a imaginaţiei, a curiozităţii,
neobişnuită, fapt pentru care le oferim elevilor prilejul de manifestare a imaginaţiei creatoare
prin lecţiile de compunere. Compunerea este o muncă grea. Scopul ei este de a-i obişnui pe
elevi cu un vocabular corect; tinde să-i înveţe să se exprime în scris mai bine decât în vorbire;
le trezeşte dorinţa de a-si exprima gândurile într-o formă originală şi elegantă.Cel mai înalt
grad de creaţie, cea mai evidentă notă de originalitate o reprezintă ,,compunerea liberă‖.
Pentru realizarea acesteia, elevul este stimulat să prezinte în mod liber aspecte, impresii,
sentimente din viată, din mediul său, care apoi să fie completate, stilizate, perfecţionate într-o
compoziţie cu adevărat liberă. Pentru o compunere despre ,,primăvara‖ am folosit texte din
manual, creaţiile marilor scriitori, cât şi ieşirile în contact direct cu natura. Astfel, elevii au
folosit informaţiile, imaginile, expresiile artistice din diverse lecţii, dând compunerii culoare
si sunet. Considerând că aceste compuneri sunt rezultatul unui efort personal de gândire al
elevilor, al unei activităţi creatoare, am adunat aceste creaţii într-o culegere intitulată
,,Gândurile copiilor― pe care o folosim ca material auxiliar în activitatea noastră. Sunt multe
compuneri reuşite la care elevii au lucrat mult, punându-şi în evidenţă originalitatea părerilor
lor. Iată câteva titluri: ,,Primul meu concurs‖, ,,Cum arată localitatea mea‖, ,,Gânduri de
copil’’,etc
Deşi pledez pentru păstrarea vacanţei ca timp liber al elevului, cu acordul lor am
hotărât să scriem ,,ceva‖ deosebit şi anume un jurnal de vacanţă, în felul acesta evitând
plictiseala, monotonia, dând drumul imaginaţiei să zboare. Ştiu că jurnalul conţine acţiuni,
fapte, întâmplări, trăiri, impresii ce sunt personale, elevii hotărând să le citim, stârnind interes
şi curiozitate. Surpriza a fost deosebită pentru că au adus jurnale foarte bine întocmite,
presărate cu multe trăiri şi impresii pornite din suflet. Citind, am descoperit că aceste
însemnări erau adevărate creaţii constituind o sursă de satisfacţii, stimulând căutările,
provocând elevul, evitând plictiseala, superficialitatea şi povara temei de vacanţă.
O formă atractivă, recreativă, inventivă este ,,şezătoarea‖. Ea creează cadrul propice elevilor
de a se manifesta liber. Este o modalitate eficentă de îmbogăţire a cunoştinţelor prin
varietatea producţiilor literare: poezii, ghicitori, povestiri, dramatizări, dans popular,
proverbe. Exemple: ,,În lumea povestirilor lui Ion Creangă‖: fond muzical- muzică din ţinutul
naşterii lui; înregistrări pe caseta audio şi video cu poveşti scrise de el; planşe cu personaje
din poveştile lui Creangă; joc de rol; dramatizare în versuri ,,Fata moşului şi fata babei‖; dans
popular din Moldova.Prin participarea la realizarea temei, copilul ,,actor‖ oferă distracţie,
înălţare sufletească, oferă un prilej de manifestare inedită şi nestingherită a valenţelor native,
în faţa părinţilor gata de a le oferi zâmbete, bucurie, emoţii, flori sau lacrimi de recunoştinţă
şi bucurii. Problema creativităţii şi eficienţei va rămâne mereu ,,o problemă‖ deoarece această
capacitate diferă de la om la om, de la învăţător la învăţător.

Bibliografie:
1.Miron Ionescu, Ioan Radu: ,,Didactica modernă‖
2.Mihai Stanciu: ,,Reforma conținuturilor învățământului‖, Polirom, Iași,2001,
3.Louis D Hainant: ,,Programe de învățământ și educație permanentă‖, E.D.P.
București, 2004.

22
 9.Metode şi procedee creative de predare

Mesteacăn Andreea,
Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Stefăneşti- Argeş

În contextul provocărilor contemporane, creativitatea devine o premisă pentru

pregătirea viitorilor oameni ai societăţii moderne. Astfel, interesul oamenilor pentru
problemele creativităţii este în continuă creştere. Educaţia şi învăţământul sunt profund
implicate şi esenţial responsabile în valorificarea potenţialului creator al resurselor umane pe
care le pregăteşte şi le gestionează- elevi, cadre didactice, instituţiile înseşi şi cele conexe ale
acestora.
În 1937, psihologul american G. Allport lansa termenul de creativitate, dorind să
răspundă unei necesităţi a timpului: reducerea difuziei terminologice pe care o întâlnea în
noţiuni precum talent, inteligenţă, dotare, aptitudine, s.a.
Definind creativitatea drept o modalitate integrativă a personalităţii, a vieţii ei reale,
se deschidea calea provocărilor pentru anii care au urmat. Trei erau tendinţele în aplicarea
creativităţii (Popescu-Neveanu, 1971):
 Prima tendinţă plasa creativitatea în spaţiul realizărilor superioare ale gândirii logice,
suprasolicitând componenta rational- critică, programul şi programarea;
 A doua considera inteligenţa ca factorul prim al structurii creativităţii, dar nu singurul;
 A treia, forţa relativ superficial ruperea creativităţii de diversitatea formelor
inteligenţei, controversată doar la nivelul corelaţiilor înalt semnificative.
De-a lungul timpului, creativitatea a fost definită sub foarte multe forme. J. Moreno a
numit-o facultatea de a „introduce în lume un lucru oarecum nou‖, „de a lega dimensiuni
până aici straine una de alta‖ ( A. Koestler), „de a reorganiza elementele câmpului de
perceptie într-o formă originală şi susceptibilă, de a da loc la operaţii într-un câmp fenomenal
oarecare‖ (A. Moles, R. Claude).
Creativitatea a devenit treptat o „energie creatoare a universului uman‖, stimulatoare a
unui nou stil de viaţă, al proiectelor personale, al autoexprimării armoniei şi păcii interioare,
al reuşitelor profesionale ale actorilor educaţiei. Astfel, necesitatea unui cadru didactic creativ
devine imperativă. Acesta este, potrivit lui Cherkaoui (1979), unul dintre specialiştii
domeniului, „pivotul în jurul căruia se ordonează toate variabilele, este forţa care mediază
toate relaţiile între determinanţii sociali şi procesele educative, este agentul care reglează
interacţiunile într-o clasă, controlează corectitudinea cognitivă şi morală şi defineşte criteriile
de evaluare ale acestora‖ (Creţu, 1997, p. 259).
Numeroase cercetări au considerat ca fiind esenţiale la un profesor atitudinile
permisive, centrarea pe elev, eficacitatea pedagogică afectivă, cognitivă, socială, personală şi,
natural, cea creativă.
Dintre reperele metodologice mai importante pentru didactica activităţilor creative,
şcolare şi extraşcolare, sunt amintite următoarele:
 Metode logice de abordare a problemelor:
1. definirea şi formularea cauzelor care au generat apariţia problemei:
- stabilirea obiectivelor şi a rezultatelor urmărite prin rezolvarea
problemei;
- culegerea informaţiilor necesare pentru a prinde problema în ansamblul
ei;
- formularea problemei în termeni analogici domeniului în care a aparut;
- determinarea subproblemelor;

23
 - tratarea analogică a acestora, cu redefinirea problemei iniţiale;
2. analiza problemei centrale în vederea determinării subproblemelor, mai
precis delimitate şi cuantificate prin:
- modelul analizei morfologice, al descompunerii problemei în elemente
componente,
- al analizei funcţionale (descompunerea problemei în funcţii
elementare, de bază),
- al analizei grafice (redarea prin mijloace grafice a funcţiilor problemei
şi a relaţiilor dintre acestea);
3. metode de evaluare şi selecţie a soluţiilor;
4. metode de luare a deciziilor în rezolvarea de probleme („arborele de
decizie‖).
 Metode şi procedee euristice:
1. Aplicarea unei teorii deja cunoscute în domenii de activitate care nu au
fost încă studiate,
2. Revizuirea ipotezelor, reluarea şi perfecţionarea fundamentelor teoretice
sau experimentale care au condus la formularea unor principii,
3. Tehnici de clasificare şi ordonare a faptelor, ideilor, datelor experimentale
după cât mai multe criterii,
4. Matricea descoperirilor şi anticiparea unor fenomene, elemente
necunoscute, ale căror proprietăţi sunt, însă previzibile (ex: Tabelul lui
Mendeleev),
5. Metoda prezentării datelor, ideilor sub cele mai variate scheme şi coduri
(reprezentare grafică, scheme constructive, structurale, funcţionale,
diagrame),
6. Metoda depăşirii limitelor morfologice, scoaterea unui fenomen, obiect,
din contextul perceptiv şi introducerea unor variaţii în acest context pentru
a obtine o viziune nouă asupra obiectului,
7. Metoda fuzionării a două teorii, care să fie cât mai distincte între ele,
8. Aplicarea unei teoreme, principiu cu caracter foarte general în orice
domeniu de activitate,
9. Metoda limitelor, explorarea domeniului de graniţă dintre două concepte,
dintre care unul este foarte bine cunoscut, iar celălalt în curs de
investigare,
10. Metoda emergenţei, prin care se pune în evidenţă discontinuul din
continuu, calitativul din cantitativ,
11. Metoda transferului, transpunerea unui sistem de gândire dintr-un câmp de
cunoaştere în altul,
12. Metoda contradicţiei (luarea unei atitudini de opozitie faţă de ceea ce s-a
realizat până la un anumit moment dat), bazata pe argumente şi dovezi
convingătoare, riguros determinate,
13. Metoda critică (inlocuirea unui procedeu, concept vechi cu unul nou).
 Procedee de imaginare:
1. Actualizarea tuturor ideilor legate de o problemă, de o metodă, în vederea
găsirii unora noi,
2. Brainstormingul,
3. Sinectica,
4. Adaptarea unui obiect, metoda, la anumite situaţii concrete,
5. Modificarea formei, a organizării interne a unui obiect, fenomen,
6. Substituţia (înlocuirea unor elemente, însuşiri ale unui obiect cu altele),

24
 7. Augmentarea şi adiţionarea,
8. Diminuarea,
9. Multiplicarea,
10. Omisiunea,
11. Schematizarea,
12. Diviziunea,
13. Amalgamarea şi aglutinarea,
14. Rearanjarea şi restructurarea,
15. Inversarea,
16. Combinarea, asamblarea unor elemente anterior disparate,
17. Transpoziţia, pe model empatic relativ bine controlat (situarea mentală şi
afectivă în locul unei alte persoane),
18. Listarea celor mai diferite intrebuinţări posibile ale unui obiect şi / sau
funcţii, corelative cu datele unei probleme,
19. Enumerarea tuturor consecinţelor posibile ale soluţiilor găsite pentru o
problemă,
20. Găsirea cât mai multor căi de rezolvare a unei probleme,
21. Combinarea unor lucruri, cuvinte, idei mai diferite (îndepărtate) între ele,
22. Găsirea cât mai multor înţelesuri (sensuri) pe care le poate avea un
concept,
23. Inventarea de simboluri pentru reprezentarea unor noţiuni cu caracter
foarte general,
24. Raţionamentul analogic (stabilirea de asemănări şi relaţii între concepte
aparţinând unor domenii diferite şi transferarea elementelor comune dintr-
un domeniu în celălalt şi utilizarea inedită a variatelor tipuri de analogii
(directe, personale, simbolice, prin fantezie),
25. Identificarea cu obiectul (umplerea acestuia) cu datele unei probleme şi
„înţelegerea‖ acestora din interiorul lor,
26. Matricea de îndepărtare creativă (obţinerea unei imagini cu totul noi
despre un obiect, o problemă prin elaborarea de analogii şi asociaţii
îndepărtate),
27. Metoda cercetărilor analogice, căutarea analogiilor la problema iniţială,
28. Metoda structurilor latente, punerea în evidenţă a elementelor ascunse în
formularea unei probleme,
29. Profil subiectiv al produsului, elaborarea unor direcţii noi privind evoluţia
unui produs plecând de la datele existente,
30. Profil analogic al problemei,
31. Concepte analogice asociate,
32. Metoda periscopului, restructurarea funcţiilor unei probleme prin
combinări inedite,
33. Metoda interviului grupului creativ, cu stimularea imaginaţiei grupului
prin transpunerea problemei într-o lume fantanstică şi abordarea ei prin
procedee fanteziste; redarea ca o poveste.
Este relevant ca activităţile să fie organizate în asa fel încât să reprezinte un
suport pentru:
- Învăţarea creativă. Semnificative sunt: stimularea gândirii productive,
utilizarea abilităţilor individuale, generarea de noi semnificaţii,
năzuinţa spre necunoscut, incitarea curiozităţii, exersarea
autocontrolului, discplinarea şi gestiunea mentală, inducerea de

25
 satisfacţii personale, asigurarea condiţiilor materiale, spaţiale,
temporale, planificarea raţională a resurselor;
- Cercetarea explorativă. Importante sunt: documentarea informaţională,
ideatică, transferul de sensuri, de criterii, de clasificare;
- Organizarea inedită a materialelor, ideilor, soluţiilor. Sursele pot fi:
rapoarte, portofolii, jurnale, colecţii, jocuri;
- Generarea de noi moduri de a privi lucrurile, asociate cu utilizarea de
noi mijloace de exprimare a ideilor, structurilor, formelor, modelelor;
- Comunicarea efectivă de mesaje explicite, inovatoare. Sunt relevante
aranjările specifice de cuvinte în propoziţii, vizualizarea datelor
experienţei, descrierile verbale, alcătuirea de fişe informative, de note,
anunţuri, marketingul ideatic s.a.
- Proiectarea învăţării din perspectiva principiilor conduitei creative.
Toate aceste idei pot fi implementate în masura în care se promovează elevul
creator prin interactivitate cu grupul. Putem spune că orice elev, de orice
varstă, dispune de un anume potenţial creator. Trăsăturile manifestate sunt, în esenţă,
curiozitatea, interesul pentru elaborări noi şi originale, sensibilitatea la probleme,
fantezia liberă, fluenţa asociativă şi ideativă, flexibilitatea şi capacitatea de
metaforizare, nonconformism, coeficient de inteligenţă peste medie, capacitatea de a
vedea experienţa la sursa generatoare de nou, pornind de la procedee cunoscute de
organizare şi de exprimare în forme noi, de la structuri motivaţional-atitudinale
operante în raport cu obiectivele creaţiei.
De importanţă deosebită se dovedesc a fi orientările moderne, special
destinate formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice în domeniul creativităţii
specialităţii şi, deopotrivă, al psihopedagogiei creativităţii.

Bibliografie:
Creţu, C., Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi, 1997
Dan Potolea, Ioan Neacşu, Romiţă B. Iucu, Ion-Ovidiu Pânişoară (coord.)-
Pregatirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, Polirom,
Bucureşti, 2008;
Popescu-Neveanu, R, Psihologie generală şi noţiuni de logică, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971.

26
 10.Creativitatea- o necesitate astăzi !

Profesor învăţământ preşcolar Vlad Mariana,

Grădiniţa P. P. “Căsuţa de turtă dulce” Constanţa

“Creativitatea este aerul fără de care nu pot trăi.”

Cecil B. DeMille

Din toate lucrurile preţioase din lume, care credeţi că este cel mai important? Sunt
parfumurile, aurul, rubinele, diamantele? Nu! Sunt copiii, pentru că fără ei, lumea nu ar mai
avea viitor!
Psihologii susţin în general, că a fi creaţie, înseamnă a crea ceva nou, original şi
adecvat realităţii. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a
produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate şi este
imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.
Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat
vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică prin
complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează
creaţia.
Vârsta preşcolară oferă multiple premise favorabile pentru cultivarea potenţialului
creativ: dinamismul, impetuozitatea si expresivitatea ce-i sunt proprii, freamătul si vibraţia
lăuntrică, disponibilităţile de exteriorizare spontană, de autoexpresie însufleţită, analoge
oricărui elan creativ.La acestea se adaugă tendinţe spre autonomie,mobilitatea si spiritul de
inventivitate ce face ca obiectele-dar şi fiinţele-să capete roluri dictate de nevoia de moment a
copilului.
Valoarea jocului ca activitate fundamentală a grădiniţei, a fost relevată de
J.Piaget,care îl defineşte ca o pârghie foarte puternică a învăţării, deorece „copilul care se
joacă îşi dezvoltă percepţiile, inteligenţa, tendinţa de a exprima instinctele sale sociale‖.
Activităţile ludice au dovedit valenţe formative asupra dezvoltării psihice generale şi
implicit asupra dezvoltării creativităţii. Astfel, ele angajează copilul intr-o comunicare
multilaterală cu partenerii de joc, oferă prilejul de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment
al jocului. Dinamismul imaginativ intelectual se manifestă din plin în jocurile de creaţie,
jocul oferind şi o anumită energizare în planul resurselor afectiv-motivaţionale. Intensitatea şi
expresivitatea trăsăturilor emoţionale în interpretarea diferitelor roluri sunt corelate cu nevoia
de acţiune,de construcţie în plan acţional-practic.
Jocurile şi învăţarea prin joc oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina şi
recombina reprezentările pe care le posedă, de a reconstrui realul din propriile imagini.
Ascultând poveşti, copilul reconstituie mintal principalele momente ale naraţiunii,de multe
ori imitând, inventând, adaugând,creând pur şi simplu. Astfel, copilul creează noi poveşti.
Jucându-se cu creionul si cu culorile ,cu plastilina, copilul obţine linii,f iguri, forme
neobişnuite, originale, interesante. Deci,el este capabil să realizeze produse noi, neobişnuite,
originale (chiar dacă acestea au mai mult valoare pentru el). Lucrările copiilor, creaţiile lor,
sunt dovada că viaţa lor interioară este destul de bogată şi că intenţiile lor depăşesc
posibilităţile de care dispun, dar şi că preşcolarul începe să-şi însuşească o serie de tehnici
specifice desenului, picturii, construcţiilor, povestirii.
Locul central în creaţiile copiilor îl ocupă imaginaţia. La vârsta preşcolară are loc o
explozie a imaginaţiei, fapt ce i-a determinat pe unii psihologi să afirme că la această vârstă

27
imaginaţia atinge apogeul dezvoltării sale. De fapt,imaginaţia este atât de prezentă şi datorită
particularităţilor gândirii, care,fiind insuficient elaborate, nu-şi impun cenzura absolut
necesară. Activitatea creativă a copilului se explică prin faptul că el nu cunoaşte suficient
relaţiile dintre obiecte şi fenomene şi,imaginându-le, ajunge astfel la construcţii neobişnuite
care adulţilor le pot părea uneori nonsensuri.
O mare importanţă o are acum şi coloratura afectivă a creaţiilor. În acest sens, sunt
semnificative folosirea culorilor în desen şi semnificaţia afectivă a culorilor. Sunt interesante
accentele personale pe care copiii le pun în poveştile lor, în desen, în dans.
Nu orice activitate de învăţare permite activarea şi îmbogăţirea potenţialului creativ,
ci numai învăţarea activă bazată pe problematizare, descoperire, explorare. Problematizarea
nu se reduce nici într-un caz la aplicarea unor algoritmi matematici aflaţi în formare, ci
presupune formularea problemelor, identificarea datelor şi a relaţiilor dintre ele, anticiparea şi
verificarea soluţiilor. Utilizarea dominantă a problematizării favorizează formarea
sensibilităţii copilului faţă de probleme şi mai ales dezvoltarea capacităţii anticipative, a
gândirii divergente.
Motivaţia pozitivă, afectivă şi cea de ordin relaţional stimulează nevoia copilului de a-
şi exprima propriile opinii, propriile cunoştinţe într-o formă inedită. Trăirile afective plăcute,
pozitive, declanşate de utilizarea de către adult a motivaţiei afective, de aprobările verbale şi
nonverbale, stimulează conduita creativă a preşcolarului şi devin motive creative.
Educaţia creativă la vârsta preşcolară devine din ce în ce mai mult nu numai un
deziderat, ci şi o realitate.
Creativitatea continuă să preocupe , nu pentru că eforturile de până acum au fost
sterile , ci pentru că potenţialul creativ reprezintă una dintre avuţiile cele mai complexe şi mai
misterioase, iar educarea lui în vederea manifestării prin comportamente creatoare, unul
dintre cele mai îndrăzneţe şi mai înalte obiective.
Cum dezvoltăm creativitatea copilului?
1. Dă-i ocazia să-şi aleagă singur domeniul.
2. Nu stabili ţinte prea înalte .
3. Alege activităţile potrivite.
4. Oferă-i spaţiu şi timp pentru creaţie .
Rolul de părinte oferă ocazia de a încuraja sau de a inhiba creativitatea copilului în
primii ani de viaţă. Oferă-i micuţului tău mediul potrivit pentru a-i dezvolta creativitatea.
Inteligenţa şi talentul nu sunt lucruri care pe care i le poţi oferi copilului tău, însă mediul
propice pentru dezvoltarea creativităţii este la îndemâna ta. Modul în care îl încurajezi sau îl
critici poate influenţa foarte mult tendinţele creative ale micuţului tău.
Creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială, deoarece
implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile
populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi.
Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui
rezultat sunt produse originale, semnificative şi de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul
ar trebui pus pe proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei originale, care pare să fie
baza potenţialului creativ. În înţelegerea acestui fenomen, este util să considerăm diferenţele
dintre gândirea convergentă şi cea divergentă. Problemele asociate cu gândirea convergentă
au de obicei o singură soluţie corectă.
Pentru o înţelegere corectă a creativităţii copilului, trebuie să distingem creativitatea
de inteligenţă şi talent. S-a pus problema dacă într-adevăr creativitatea copiilor poate fi
diferenţiată de celelalte abilităţi cognitive. Studii recente, însă, au arătat că anumite
componente ale potenţialului creativ pot fi deosebite de inteligenţă. Termenul "înzestrat" este

28
utilizat de obicei pentru a desemna un grad înalt de inteligenţă. Dar se pare că inteligenţa şi
creativitatea sunt independente. Un copil foarte creativ nu este neapărat şi foarte inteligent.
Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, la
grădiniţă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţii, gânduri, sentimente care, în această
manieră artistică, sunt mai accesibile a fi exteriorizate.
Câteva exerciţii de stimulare a creativităţii: desenul liber, fără structură, pictura cu
mâna dominantă dar şi cu cea non-dominantă sau cu picioarele:, modelajul unei poveşti
inventate, soluţiile personale pe care copiii învaţă să le adapteze în funcţie de situaţie. Chiar
atunci când sunteţi în mijlocul unei poveşti fascinante, opriţi-vă din citit sau din joc şi rugaţi-i
pe ei să continue povestea! Oare cum continuă ea? Creativitatea le este stimulată,
dezvoltându-le, în primul rând, încrederea în ei, în ceea ce pot oferi, respectându-i pentru
frumuseţea şi unicitatea lor.
Educarea creativităţii copiilor nu ar trebui să fie îngrădită de niciun fel de interdicţii,
limitări sau critici.
Efectele benefice se vor reflecta în flexibilitatea cu care copilul se va adapta la situaţii
noi, în originalitatea cu care va găsi soluţii la problemele pe care le întâmpină, în încrederea
în sine şi expresivitatea cu care va înfăţişa lumii creaţiile sale personale - rod ale unei
imaginaţii vii şi gândire ce devine autonomă.
Să fii creativ astăzi nu mai este o calitate, ci o necesitate. Indiferent dacă este vorba
despre viaţa personală sau cea profesională, întotdeauna apar situaţii în care este nevoie de o
anumită doză de creativitate. Fie că avem nevoie de noi strategii, suntem într-un impas sau
întâlnim o problemă, toate implică idei noi şi spontaneitate. Vorbim despre a şti cum să
găseşti soluţia potrivită la problemă şi momentul potrivit.
Creativitatea trebuie cultivată, acest lucru este evident. Fiecare om se naşte cu
facultatea de a fi creativ, care la unii este mai dezvoltată, iar la alţii nu.
Cu toate acestea, dacă o lăsăm să lâncezească, în timp această abilitate se va toci şi va
intra într-o lume a automatismelor. Astfel, copilul, adultul de mâine va uita să mai gândească
şi va pierde controlul asupra propriei vieţii şi posibilitatea de a o îmbunătăţi. Va merge numai
pe drumurile bătătorite, va gândi numai cum l-au învăţat cei dinaintea lui, va fi sclavul unor
tipare şi imaginaţia se va bloca. De aceea este atât de importantă cultivarea creativităţii,
pentru ca în fiecare moment, în fiecare situaţie dificilă, copilul să fie capabil să găsească cel
puţin o ieşire, o rezolvare alternativă şi astfel să poată alege ce este mai bun. A fi creativ cu
viaţa ta înseamnă a te putea remodela, a fi deschis la a înţelege mai mult decât înţelegi în
momentul prezent, din tine şi din ceilalţi, a căuta alternative şi soluţii la problemele ce
inevitabil se ivesc, a rămâne mai ales mobil, dându-ţi astfel posibilitatea unei creşteri din
interior. Aşadar, înseamnă a-i permite copilului interior să trăiască în continuare în tine, a-l
lăsa să te ajute să descoperi şi să redescoperi magia şi bucuria visului ce se împleteşte cu
realitatea.
Cum pot educatoarele încuraja creativitatea?
- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri
exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se
potrivească cu cele ale adulţilor.
- Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care
acesta rezolvă o problemă.
- Folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar
în viaţa de zi cu zi.
- Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la
ideile obişnuite la idei mai originale.
- Încurajând procesul, iar nu scopul.

29
 Adulţii pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei
într-un cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra
celei divergenţe. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi
siguranţa de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.
Bibliografie
1. A .CHIRCEV , „Specificul dezvoltării psihice în perioada antepreşcolară‖
,E.D.P.,1987
2. E. RAFAILĂ, ―Educarea creativităţii la vârsta preşcolară,‖, Editura Aramis,2002
3. I. BONTAŞ, ‖ Tratat de pedagogie‖, Editura Bic All, Bucureşti, 2007
4. J. PIAGET, ―Naşterea inteligenţei la copil‖ ,E.D.P.,Bucureşti, 1973
5. R.SILVERSTONE, ―Televiziunea în viaţa cotidiană‖ , Editura Polirom, Iaşi, 1999
6. Revista învăţământului preşcolar, 3-4/ 2008, Bucureşti.

30
 11.Importanţa dezvoltării creativităţii copiilor

Prof. învăţământ preşcolar Ghibu Mirela,

G.P.P. „Căsuţa de turtă dulce” Constanţa

Dezvoltarea creativităţii presupune stimularea la copii a curajului de a emite ipoteze,

capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză, de a elabora o
strategie de lucru şi nu de-a aşepta de-a gata soluţiile adulţilor.
Harris oferă una din cele mai bune descrieri ale creativităţii:
 Este o capacitate de a imagina sau de a inventa ceva nou;
 Este o atitudine: aceea de a accepta schimbarea şi noutatea, disponibilitatea de a te
juca cu idei şi posibilităţi, un obicei de a căuta metode pentru a îmbunătăţi lucruri.
 Este un proces- persoanele creative muncesc mult şi continuu pentru a îmbunătăţi idei
şi soluţii, găsind alternative pentru munca lor.
Pentru a se adapta noilor condiții de viață, copiii de azi trebuie să fie creativi, iar creativitatea
la copiii preșcolari se poate stimula prin multiple căi și mijloace variate. Copilul se naște cu
capacitatea de a învăța dar șansa supraviețuirii, a umanizării și socializării lui depinde de
contactul cu adultul, de mediul educațional. Tot ceea ce poate realiza o ființă umană, depinde
de învățare, exercițiu, muncă și creație. Nicidată nu este prea târziu pentru cunoașterea,
stimularea, educarea și dezvoltarea creativității. Grădinița devine primul mediu organizat de
maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a acestora. Copilul este
prin natura sa un spirit creativ, datorită imensei sale curiozități, a freamătului permanent
pentru a cunoaște ceea ce se petrece în jurul său.
Preșcolaritatea este considerată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă
experiență educațională din viața unei persoane. Una din dimensiunile esențiale pentru
întreaga dezvoltare și afirmare a personalitățiieste creativitatea. Profilul psihologic al vârstei
preșcolarității cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea potențialului creativ și
anume dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea propriei vârste. Trăsăturile cele mai
proeminente, în sens creativ, ale primei copilării după P. Osterrieth sunt trebuința de
independență și autonomie, mobilitatea și spiritul de inițiativă,tendința afirmării de sine, de
independență și de realizare.
Creativitatea nu trebuie confundată cu talentul, îndemânarea sau inteligenţa. Creativitatea nu
înseamnă a face ceva mai bine decât ceilalţi, înseamnă a gândi, a explora, a descoperi şi a
imagina. Ideile creative se regăsesc în toate aspectele vieţii în plină dezvoltare a unui copil,
creativitatea poate fi învăţată zilnic.
Cadrul didactic trebuie să cunoască ş să folosească adecvat metodele şi tehnicile de predare/
învăţare menite să stimuleze activismul şi creativitatea copiilor săi. Limitele creativităţii sunt
definite de către sistemul educaţional, care încurajează mai mult imitaţia în învăţare decât
spontaneitatea şi creativitatea. Cadrele didactice care respectă ideile copiilor îi ajută să
gândească şi să-şi rezolve problemele singuri. Copiii care sunt liberi să greşescă, să exploreze
şi să experimenteze, de asemenea se vor simţi liberi să inventeze, sa creeze şi să găsească
multiple modalităţi de a rezolva situaţiile întâlnite. Beneficiul învăţării creativităţii în
grădiniţă face ca activităţile să fie mai eficiente şi mai distractive, dând un farmec imaginaţiei
şi învăţării copiilor care să dureze o viaţă.
Toate aceste deziderate ale creativităţii pot fi realizate numai dacă sunt îndeplinite o
serie de condiţii şi situaţii specifice care pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ, a
gândirii divergente , a atitudinii creative şi active, ca de exemplu:
 Încurajarea copiilor să pună cât mai multe întrebări ;

31
  Limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc frustrare;
 Stimularea comunicării prin organizare de discuţii şi dezbateri;
 Cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii , a autonomiei în învăţare;
 Stimularea spiritului critic constructiv;
 Favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii;
 Intotdeauna copiii trebuie să şie că orice problemă are mai multe soluţii;
 Copiii nu trebuie descurajaţi spunându-li-se că ideile lor nu sunt practice;
Cel mai important lucru este acela că, copiii au nevoie de timp : timp să se joace, timp să
experimenteze, timp să facă greşeli, timp să încerce toate posibilităţile intr-o situaţie şi timp
să exploreze propria lor lume imaginară. Tot acest timp îi va ajuta să devină mai creativi în
rezolvarea problemelor şi, cu timpul, ar putea deveni adulţi care gândesc mai departe de
aparenţe.
Cadrele didactice înţelepte oferă activităţi cu multiple oportunităţi pentru comportamentul
creativ. Ei propun obiective care cer muncă originală, învăţare independentă, proprie
iniţiativă şi experimentare. Acestea pun la dispoziţie materiale care permit o învăţare
progresivă, prin experimentare directă, strategii care permit ideilor să se lege de altele şi
activităţi care îi fac pe copii să gândească creativ.
Dintre multiplele de posibiltăţ de cultivare a creativităţii copilului, activitatea plastică,
în special modelajul, este una din activităţile prin care copilul este pregătit treptat pentru
muncă şi prin care se are în vedere dezvoltarea capacităţilor sale creatoare. Aceste activităţi
contribuie la educarea deprinderilor motrico-senzoriale şi a mişcărilor fine, la educarea
gândirii şi a actelor de voinţă şi îi formează copilului deprinderea de a transforma un material
brut, int-unul util, frumos, care aduce după sine satisfacţia reuşitei. Copiii sunt imaginativi si
au un potenţial creativ fantastic.Este felul lor natural de a fi. Iar pentru a rămane astfel, este
important să le fie încurajată libertatea de expresie, iar stabilirea limitelor să nu devină prea
rigidă.
Copiilor le place să asculte şi să inventeze poveşti, să joace roluri, să interacţioneze
printr-un joc continuu, pe care-l îmbogăţesc mereu, din ce în ce mai mult, fiind atenţi si
receptivi totodată la ce descoperă la ceilalţi.
Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, la
grădiniţă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţii, gânduri, sentimente care, în această
manieră artistica, sunt mai accesibile a fi exteriorizate.
Câteva exerciţii de stimulare a creativităţii: desenul liber, fără structură, pictura cu mâna
dominantă dar şi cu cea non-dominantă sau cu picioarele, modelajul unei poveşti inventate,
soluţiile personale pe care copiii învaţă să le adapteze în funcţie de situaţie.
Cadrul cel mai important de manifestare dar şi de stimulare a potenţialului creativ este jocul,
cu toate tipurile sale. Conduita creativă ludică este o premisă pentru viitorul comportament
creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare socială. Deşi este mai
simplu, alături de jocul imitativ, jocul de mânuire de obiecte se îmbogăţeşte teptat, copilul
combină diferite mişcări şi descoperă multiple utilizări ale obiectelor.
În jocul de construcţie imită şi reproduce modele de acţiune implicate în situaţii de viaţă,
întâlnite în lumea adulţilor şi a obiectelor.
În jocul de creaţie cu subiect din viaţa cotidiană, copilul imită şi reproduce selectiv modele
de comportament oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt în accord cu dorinţele şi
preferinţele sale. În realizarea rolurilor asumate se foloseşte de obiecte reale cărora le dă nu
numai semnificaţii reale, ci şi semnificaţii proprii. Dacă la început acţiunile reprodue sunt
simplificate, în timp le complică, le combină între ele, le îmbogăţeşte cu ceea ce a acumulat
în experienţa sa cognitivă.
32
 Jocul de creaţie cu subiect din basme şi poveşti aduce şi el modificări, adăugiri, combinări
de replică, de acţiuni. Preşcolarul modifică, în funcţie de trăirile sale emoţionale faţă de
personaj, evoluţia acestuia, relaţiile lui cu celelalte personaje. Manifestă independenţă în
alegere şi spontaneitate în interpretarea rolului asumat. Este capabil chiar să interpreteze toate
rolurile din aceeaşi poveste, fără a imita educatoarea sau colegul care l-a precedat. Prin jocul
de creaţie cu subiect din basme şi poveşti, copilul se transpune într-o lume mirifică, a tuturor
posibilităţilor, conştientizând caracterul ei nereal (―ştiu că nu e aşa, dar aşa aş vrea să fie).
Creativitatea trebuie cultivată, acest lucru este evident.
Fiecare om se naşte cu facultatea de a fi creativ, care la unii este mai dezvoltată, iar la alţii nu.
Cu toate acestea, dacă o lăsăm să lâncezească, în timp această abilitate se va toci şi se va intra
astfel într-o lume a automatismelor. Astfel, copilul, adultul de mâine va uita să mai gândească
şi va pierde controlul asupra propriei vieţi şi posibilitatea de a o îmbunătăţi.
Va merge numai pe drumurile bătătorite, va gândi numai cum l-au învăţat cei dinaintea lui, va
fi sclavul unor tipare şi imaginaţia se va bloca.
De aceea este atât de importantă cultivarea creativităţii, pentru ca în fiecare moment,
în fiecare situaţie dificilă, copilul să fie capabil să gasească cel puţin o ieşire, o rezolvare
alternativă şi astfel să poată alege ce este mai bun. A fi creativ cu viaţa ta înseamnă a te putea
remodela, a fi deschis la a înţelege mai mult decât înţelegi în momentul prezent, din tine şi
din ceilalţi, a căuta alternative şi soluţii la problemele ce inevitabil se ivesc, a rămâne mai
ales mobil, dându-ţi astfel posibilitatea unei creşteri din interior.
Aşadar, a fi creativ înseamnă a-i permite copilului interior să trăiască în continuare în tine, a-
l lăsa să te ajute să descoperi şi să redescoperi magia şi bucuria visului ce se împleteşte cu
realitatea.
Cultivarea creativității în mintea și sufletul copiilor preșcolari este o necesitate și se
impune din ce in ce mai mult într-o societate în plină mișcare.

Bibliografie:
- Cristea, S. ,Creativitatea în procesul de învățământ, în Revista de Pedagogie, 1992
- Munteanu, A., Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timișoara, 1994
- Stoica, A., Creativitatea elevilor. Posibilități de cunoaștere și educare, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1993
- Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, M.E.C.T., 2008

33
 12. Creativitatea ca rezultat al adaptabilității și a flexibilității în gândire

Prof. Etem Şeniz,

Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu”, Medgidia,

Ce este creativitatea? Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau

intrapersonal al carui rezultat sunt produse originale, semnificative şi de o inaltă calitate. În
cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei
originale, care pare să fie baza potenţialului creativ. În inţelegerea acestui fenomen, este util
să consideram diferenţele dintre gândirea convergentă şi cea divergentă. Problemele asociate
cu gândirea convergentă au de obicei o singura soluţie corectă. Gândirea divergentă, în
schimb, cere celui care rezolvă problema generarea mai multor soluţii, puţine dintre acestea
fiind noi, de o calitate înalta şi funcţionale - într-un cuvant, creative.
Creativitateă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical. În acest
context, talentul se refera la posesia unui înalt grad de îndemanare tehnica într-un domeniu
specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără
însă a reusi să provoace emoţii sau, de exemplu, sentimentul ca acea operă este unică. Este de
asemenea important să ţinem cont de faptul ca creativitatea nu se manifestă doar în muzică,
arta şi scris ci în toate domeniile curiculare, în ştiinţă, dar şi în studiile sociale. Cele mai
folosite metode de măsurare a creativităţii la copii sunt bazate pe fluenţa ideaţionala. Probele
referitoare la fluenţa ideaţională cer din partea copiilor generarea cât mai multor raspunsuri la
un anumit stimul, într-un mod asemanător brainstorming-ului.
În general, fluenţa ideaţionala este considerată o calitate critică a procesului creativ.
Răspunsurile copiilor pot fi populare sau originale, cele originale atestând potenţialul creativ.
Astfel, un copil de 4 ani întrebat ce obiecte de culoare roşie cunoaşte, va enumera nu numai
camioane, mere şi cardinali, dar şi pojarul şi mâinile reci. În cazul copiilor mici, creativitatea
ar trebui să se axeze pe proces: generarea de idei.
Acceptarea ideilor multiple de către adulţi într-o atmosfera non-evaluativa va ajuta
copiii să genereze din ce in ce mai multe idei sau să treacă la stadiul urmator, cel de evaluare
de sine. Pe masură ce copiii îşi dezvoltă abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea
lor şi generarea de soluţii devin din ce în ce mai importante. La aceasta vârstă, accentul ar
trebui pus pe evaluarea ideilor proprii, deoarece acesti copii îşi exploreaza capacitatea de
generare şi evaluare ale soluţiilor problemei şi îşi revizuiesc ideile bazându-se pe această
evaluare. Evaluarea de către terţi şi criteriile pentru determinarea soluţiilor semnificative ar
trebui folosite numai în cazul adolescenţilor mari sau al adulţilor.
Abilitatea creativă a fiecărui individ se formează şi se dezvoltă numai daca condiţiile
mediului familial, şcolar, socio-cultural, istoric etc. permit acest lucru. Şi, bineînţeles, părinţii
au un rol esenţ în dezvoltarea creativităţii copiilor fiind primii care formeaza mediul de
creştere şi educare a copilului. Încă de la naştere, creierul fiecărui copil este stimulat diferit
de către mediul sau. Astfel, se dezvolta funcţionarea predominantă a unei emisfere, uneori în
defavoarea celeilalte. Având în vedere faptul ca cele doua emisfere cerebrale sunt
complementare şi se susţin reciproc, stimularea inconstanta şi inegala este daunatoare
dezvoltării armonioase a individului. Ideal ar fi ca parinţii să fie preocupaţi de antrenarea
copilului în cât mai multe tipuri de activitaţi în cadrul cărora să acţioneze o multitudine de
stimuli care "să pună la treaba cât mai multi neuroni".
Ce anume influenteaza creativitatea?
În cazul copiilor mici, factorul critic pentru evitarea asa-numitei "fixaţii a răspunsului
corect" (un copil nu va raspunde daca nu ştie sigur că răspunsul va fi corect) îl reprezintă o
atmosferă non-evaluativă. În cadrul procesului de socializare, de-a lungul anilor de şcoala

34
elementară, copiii tind din ce în ce mai mult spre conformitate. Procentul de răspunsuri
originale în cadrul probelor de fluenţă ideaţionala scade de la 50% la copiii de 4 ani la 25%
pe parcusul şcolii elementare, crescând apoi iar la 50% in timpul studiilor superioare. Este
foarte important să li se dea posibilitatea copiilor de a exprima o gândire divergentă şi de a
gasi mai multe modalitaţi de a ajunge la o soluţie. Recompensele sau cointeresarea par să
afecteze procesul creativ. Deşi recompensele nu afecteaza numărul răspunsurilor în cadrul
probelor de fluenţă ideaţionala, ele par să diminueze calitatea răspunsurilor copiilor şi
flexibilitatea găndirii lor. Cu alte cuvinte, recompensele reduc capacitatea copiilor de a trece
de la o categorie la alta în cadrul răspunsurilor lor. Într-adevar, orice constrângere externă
pare sa reducă această flexibilitate. Anumite studii au arătat că materialele structurate, în
special când sunt combinate cu instructiuni structurate, reduc flexibilitatea la copiii de 4 ani.
Într-un anume caz, instrucţiunile structurate au aparut numai în demonstraţia referitoarea la
rezolvarea unui puzzle. Pedagogii trebuie să ţina cont de faptul ca structura raspunsurilor unui
copil este foarte subtilă. Anumite cercetări sugerează ca acei copii care par să fie creativi sunt
adeseori implicaţi în jocuri imaginative şi sunt motivaţi mai mult de factori interni decât de
factori externi, cum ar fi recompensele sau cointeresarea.
Cum pot adulţii încuraja creativitatea?
Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără
restrângeri exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se
potrivescă cu cele ale adulţilor.
- Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fară a judeca modul divergent în care
acesta rezolvă o problemă.
- Folosind modalitaţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar
în viaţa de zi cu zi.
- Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la
ideile obisnuite la idei mai originale.
- Încurajand procesul, iar nu scopul.
Concluzie:Adulţii îi pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi
exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii
convergente, cât şi asupra celei divergente. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure
copiilor posibilitatea şi siguranţa de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-
un nou punct de vedere.
Tot aşa cum nu toţi copiii sunt la fel de inteligenţi, ei nu sunt nici la fel de creativi.
Dar în acelaşi fel în care toţi copiii au manifestări de inteligenţă, încă de la naştere, ei prezintă
de asemenea şi manifestări care evidenţiază potenţialul creativ. În esenţă, creativitatea este o
forma de rezolvare a problemelor. Dar este una specială deoarece implică probleme la care nu
există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile populare sau convenţionale nu
funcţioneaza. Creativitatea implică adaptabilitatea şi flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact
acele abilităţi pe care multe studii referitoare la educaţie le-au demonstrat ca fiind critice
pentru elevi. Pentru o întelegere corectă a creativităţii copilului, trebuie să distingem
creativitatea de inteligenţă şi talent. S-a pus problema dacă într-adevar creativitatea copiilor
poate fi diferenţiata de celelalte abilităţi cognitive. Studii recente, însă, au aratat ca anumite
componente ale potenţialului creativ pot fi deosebite de inteligenţă. Termenul "înzestrat" este
utilizat de obicei pentru a desemna un grad înalt de inteligenţă. Dar se pare ca inteligenţa şi
creativitatea sunt îndependente. Un copil foarte creativ nu este neaparat şi foarte inteligent.
Există niste factori stimulativi şi altii inhibitori ai creativităţii. Cunoaşterea lor ne
permite să acţionăm în vederea dezvoltării creativităţii. Şi cine sunt primii educatori daca nu
parinţii? Ce pot face acestia pentru a-i feri pe copiii lor să devină niste inadapataţi emotional

35
şi social? Ce metode să folosească pentru a dezvolta, în mod eficient, inteligenţa emotională a
copilului?
Iată câteva probleme:
 Copilul este timid? Parinţii nu trebuie să se lase pradă tendinţei de a-l supraproteja.
Această atitudine îl va priva de oportunitatea de a învăţa să se descurce singur în situaţii
nefamiliare şi să scape de teamă.
 Parinţii ignoră sentimentele copilului? Copiii trataţi cu afecţiune şi inţelegere sunt şi ei
afectuoşi cu ceilalţi şi au puţine sentimente negative faţă de părinţii lor. Sunt încrezători
în ei înşişi şi au abilităţi sociale bine dezvoltate. Copiii respinşi, criticaţi, neglijaţi sunt
candidaţi la eşec.
 Copilul are probleme de învăţare? Felul cum învaţă un copil este în directă relaţie cu
inteligenţa emoţionala. Dezvoltarea acestei abilitaţi duce la creşterea capacităţii de
învăţare.
Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. W. Allport pentru a
desemna o formaţiune de personalitate. Înainte de 1950 termenul de creativitate era desemnat
ca inspiraţie, talent, supradotare, geniu, imginaţie sau fantezie creatoare. Inspiraţia este o
stare psihică de tensiune puternică, cu durată variabilă, în cursul căreia se centrează în linii
generale viitoare ideea sau soluţia nouă. Inspiraţia este o etapă a procesului de creaţie.
Talentul este o formă specială de capacităţi sau abilităţi, cum este capacitatea
muzicală, respectiv este o aptitudine naturală care se manifestă într-o anumită „direcţie‖.
Weisberg apreciază că toate persoanele creatoare au un număr restrâns de trăsături
comune: interesele de cunoaştere, independenţa judecăţilor, încrederea în sine, intuiţia şi o
fermă percepţie de sine ca individ creativ. Intuiţia se referă la tendinţa de a ajunge la o
concluzie sau de a îndeplini o acţiune fără explicaţii amănunţite pentru fiecare pas al
procesului.
Oamenii de ştiinţă înalt creativi se caracterizează prin:
 nevoia de a se elibera de reguli (flexibilitate); deschidere la experienţă, sensibilitate la
probelele importante, în general nu îi interesează rezolvarea problemelor
nesemnificative;
 problematizare – pot vedea o problemă acolo unde nimeni nu o vede, ducând astfel la
apariţia unui nou domeniu de cercetare.
Duff (sec. XVIII) remarca că există trăsături cum sunt spontaneitatea, asociativitatea
şi curiozitatea, care sunt specifice copiilor şi adulţilor foarte creativi.

Bibliografie:
Mihaela Roco - Creativitate şi inteligenţa emoţionala, Editura Polirom, Bucureşti, 2001,
Filer, V. - Creativitate si creativitate managerială, Editura Expert, Bucureşti, 2005
Cerghit I. - „Creativitatea-trăsătură de bază a personalităţii profesorului‖, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 2008

36
 13.Rolul și importanța profesorului în dezvoltarea personalității elevului

prof. Kuharek Florina,

Școala Gimnazială Regina Maria,Arad

Transformările importante intervenite în dezvoltarea societății afectează într-o

măsură importantă și viața școlii. Cererea crescândă de educație permanentă, integrarea
învățământului cu cercetarea și producția, obligă școala să-și revizuiască principiile,
obiectivele, structura, metodologia și stilul de lucru, pentru a răspunde adecvat exigențelor tot
mai mari pe care societatea i le pune in față.

Obiectivele care stau in fața școlii contemporane, numeroase și complexe, pot fi

îndeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregătit și înzestrat cu valoroase calități
personale și profesionale. Este subliniată cu deosebire sarcina formativă ce revine
personalului didactic în educarea tinerei generații și nu numai aceea de instruire a elevilor.
Inversarea de accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizată doar prin simpla
formulare a unor deziderate elevate, întrucât reclamă o reconsiderare a întregului sistem de
învățământ și în special o subliniere specială a locului și rolului profesorului în acest sistem,
el fiind specialistul care participă la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate.

Fiecare educator, învățător și profesor din întregul sistem de învățământ, trebuie să fie
atât un bun specialist în domeniu, cât și un bun educator. Numai îmbinând aceste două
calități, cadrele didactice își vor îndeplini în bune condiții sarcina de înaltă responsabilitate și
onoare în formarea tinerei generații.

A reveni mereu asupra rolului și funcțiilor profesorului, înseamnă a încorpora noile

achiziții ale cercetării pedagogice și a preciza domeniile si direcțiile de competență ale
acestuia.

Rolul profesorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalității

elevilor. Cu toate că a sporit și influența altor factori în procesul educației, profesorul este
principalul modelator al personalității elevilor, începând de la imprimarea unei conduite
externe, până la formularea aspirațiilor și idealurilor lor de viață.

Efectele activității și personalității profesorului au făcut obiectul unor cercetări de

pedagogie, psihologie pedagogică și de sociologia educației, urmărindu-se ridicarea eficienței
activității pedagogice în general și a profesorului în special. Sporirea funcției profesorului de
confident, consilier, transmițător al valorilor culturale, a lărgit câmpul de activitate și a
accentuat interdependentele.

Principalele directii de cercetare stiintifica privind rolul profesorului, care a imbogatit

domeniul didacticii sunt: Personalitatea sa ; Rolul si funcțiile sale; Comunicarea și relațiile
cu elevii; Pregătirea și perfecționarea; Eficiența activității sale;

Concluziile desprinse din aceste cercetări au îmbogățit tabloul caracteristicilor

educatorilor, au sporit caracterul științific al unor recomandări pedagogice, au fundamentat
unele observații și date acumulate în timp și au conferit un caracter științific deciziilor privind
organizarea și conducerea procesului de învățământ.

37
 A reconsidera statutul cadrelor didactice înseamnă a reexamina dintr-o perspectivă
nouă, a-i aduce îmbunătățirile care i se impun, a revedea funcțiile acestor cadre și poziția lor
in relațiile lor cu elevii și cu ceilalți factori educativi, a le spori ponderea formativă în
ansamblul activităților ce le desfasoară. Profesorul ocupă o poziție cheie în activitatea de
programare, de organizare, realizare și evaluare a procesului educațional. Extinderea
educatiei permanente impune și ea modificări substanțiale în statutul profesorului, datorită
apariției unor noi specialiști în învățământ, cum sunt planificatorii, animatorii culturali.
Încercarea școlii de a pregăti cadre pe măsura exigențelor societății actuale, a impus o
necontenită prefacere a sistemului de învățământ, o înnoire și îmbogățire a profilului
profesiunilor respective.

Profesorul a constituit punctul de plecare în construirea unei concepții pedagogice

despre învățământ și educație, cărora li s-a imprimat o puternică notă socială.

Profesorul este un bun organizator și conducător al procesului educațional, iar

problematica funcției profesorului este foarte bogată și complexă, iar aspectele cele mai
apropiate de munca sa didactică sunt: profesorul - coordonator al procesului didactic;
profesorul - diriginte; și pregatirea si perfectionarea sa.

Pregătirea și specializarea profesorului în activitatea didactică și educativă îl

îndreptățește să devină proiectantul, organizatorul și conducătorul principal al operei de
formare a personalității elevilor. Profesorul, fiind cel care cunoaște modelul de personalitate
ce trebuie format, care înțelege mecanismul complicat al construirii personalității elevului,
care posedă aptitudinile necesare conducerii unui colectiv și priceperea organizării vieții
acestuia, este firesc să fie principalul specialist și participant la opera educativă. Aceste
calități îl îndreptățesc pe profesor să fie conducătorul procesului educativ. Profesorul trebuie
să-și proiecteze activitatea în toate detaliile (obiective, resurse, tehnologie, evaluare, decizie)
stabilind precis ceea ce vrea să realizeze. Proiectarea muncii didactice și educative pe o
perioadă mai apropiată sau mai îndelungată, presupune utilizarea unei tehnici pretențioase,
sprijinită pe date stiintifice. El va căuta să afle care sunt disponibilitățile fiecărui elev, pe care
va trebui să le pună în valoare.

Profesorul trebuie să fie principalul animator al vieții colectivului, sarcina

pretențioasă, dar importantă și delicată. A ști să insufle entuziasm, să inspire încredere, să
mobilizeze forțele, să polarizeze toate energiile și toți factorii, să creeze o atmosferă tonica,
optimistă, să producă un climat favorabil muncii, înseamnă să fie o personalitate puternică, să
dispună de calități deosebite și să-i cucerească pe cei cu care lucrează.

Educatorul trebuie să stie care sunt coordonatele unei activități colective reușite,
condițiile antrenării membrilor unui colectiv în realizarea unui scop comun, ce fel de
perspective i-ar putea atrage și ce stimulente le-ar putea întreține elanul în muncă un timp
îndelungat. Aici se îmbină cel mai mult știința cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experiența
cu inițiativa, tactul cu măiestria, calmul cu entuziasmul, căutarile cu siguranța.

Orice profesor este și un creator de modele, de proiecte educaționale, de profile, de

metode și procedee, un inovator. O asemenea calitate îi pretinde profesorului imaginație,
abilitate, inovație în toate imprejurările, nu numai în cadrul lecțiilor. Orice elev este un unicat
și fiecare cere un anumit tratament pentru a se realiza optimal. A stabili condițiile,
tratamentul și modalitățile prin care fiecare elev își poate pune în valoare mai bine

38
disponibilitățile și calitățile sale și a obține succese, înseamnă a descoperi specificul fiecăruia
și a ști să adaptezi tehnologia educației acestor particularități individuale.

A construi lecții interesante, a organiza activități formative variate, atractive, multiple

și complexe, a-i iniția pe elevi in ,,tainele" specialității și a-i ajuta să-și programeze
activitatea, înseamnă a fi creatorul unui sistem de muncă pasionant, captivant, atrăgător.
Profesorul trebuie să desfășoare și o muncă de consilier și orientator ajutând fiecare elev să-și
aleagă corect tipul de studiu și apoi profesiunea care corespunde cel mai bine profilului
personalității sale.

Sprijinirea elevilor în formularea proiectului lor de viitor înseamnă cunoașterea

temeinică a fiecăruia, dezvoltarea capacităților lor de autocunoaștere, furnizarea unor
informații profesionale, sistematice si selective.

Orice profesor poate și trebuie să dezvolte interesele, aptitudinile și talentele elevilor,

ajutându-i să-și valorifice la maximum aptitudinile. Conducerea elevului de-a lungul anilor în
școală,astfel încât să se realizeze pe deplin, este cea mai autentică probă a unei acțiuni
pedagogice reușite. Modelând personalitatea fiecărui elev, profesorul este preocupat să
descopere direcția optimă de dezvoltare a acestuia și de stimulare a capacităților necesare
împlinirii sale. Ajutând fiecare elev să-și aleagă tipul de studii și apoi profesiunea care
corespunde cel mai bine personalității sale, profesorul rezolvă nu numai problema orientării
profesionale, ci și pe aceea a integrării cu succes a absolvenților în viața profesională
ulterioară, este atent la îmbinarea pregătirii teoretice cu cea practică.

Spre rolurile de orientator, consilier și confident al elevilor, trebuie să tindă fiecare

profesor. Aprecierea rezultatelor activității educaționale, constituie o verigă obligatorie a
structurii actului pedagogic. Fără exersarea ei, profesorul nu poate aplica principiile educative
și nu își poate corecta și adecva propria activitate la cerințele specifice situației.

Evaluarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor legate de specialitatea pe care o

predă, ca și a abilităților, intereselor, atitudinilor și trăsăturilor caracteriale ale elevilor, are o
importanță educativă deosebită, fiindcă poate deveni sursa unei motivații susținute. Astfel
elevii apreciază și îi clasifică pe profesori și după sistemul de evaluare al acestora. Actul de
evaluare trebuie să primească o nota mai tehnica și mai obiectiva pentru a spori valoarea
științifică a întregii activități pedagogice.

Profesorul îi poate influența pozitiv atât pe tineri, cât și pe adulți, prin organizarea și
îndrumarea diferitelor forme de activitate: conferințe, dezbateri, serii de întrebări și
răspunsuri, audiții și vizionări în colectiv urmate de comentarii, organizate la casele corpului
didactic, cluburi, biblioteci, muzee, case de lectura și de creație, cât și de coordonator al
influenței familiei și a altor factori din mediul lor de viață, în direcția formării multilaterale a
personalitatii tânărului, ca viitor cetățean.Implicarea profesorului în diferite activități cultural-
educative și politico-ideologice constituie o dovadă a înțelegerii superioare a rolului său
social, acționând ca un agent al transformărilor sociale.

Profesorul – diriginte este un îndrumător, capabil să organizeze, conducă și coordoneze

ansamblul influențelor ce se exercită asupra membrilor grupului. Activitatea de predare a
fiecărui profesor presupune integrarea contribuției sale, armonizarea ei cu a celorlalți colegi
și mai ales orientarea și adecvarea ei la modelul de personalitate pe care vrem să-l realizam.
Un asemenea rol ii revine dirigintelui.

39
 În ansamblul profesorului didactic se impune și examinarea activității dirigintelui,
acesta fiind promotorul formării și dezvoltării personalității elevilor. Funcția de diriginte îi
sporește profesorului responsabilitatea, îi amplifică rolul și îl așează într-un anumit raport cu
toți ceilalți factori educativi. Această funcție îl apropie de elevi și îi lărgește simțitor sfera de
influență, adăugând la predarea specialității și rolul de coordonator al întregii activități a
clasei sale. Tot dirigintelui îi revine sarcina de a urmări climatul de muncă al clasei,
interesul și emulația elevilor pentru învățătură, aria lor de informare, stilul de muncă,
eficiența activităților colective și mai ales progresul fiecărui elev la fiecare obiect de
învătământ și de la o etapă la alta.

BIBLIOGRAFIE:
- 1.Dottrens, Robert, A educa și a instrui,Editura Didactică și Pedagogică, București,
1998, p.23-43;
- 2.Lăzărescu,Olga,Personalitatea copilului,Editura enciclopedică româna,București,
1969, p.5-22;
- 3.Vartolomei, Eugen, Curs de psihologie generală,Academia Română de
Management,2011, p.127-130;
- 4.Zisulescu, Ștefan, Caracterul, Editura Didactică si Pedagogică,București,
1978,p.24-42
- 5.Zlate, Mielu,Fundamentele psihologiei,Editura Universitară, București, 2008,
p.337-353;
- 6.Zorgo,Beniamin,Radu,Ion ,Studii de psihologie scolară,Editura Didactică si
Pedagogică, București, 2007, p.9-58.

40
 14.Creativitatea și metoda turul galeriei

Arion Bianca Anamaria,

Școala Gimnazială Vurpăr

Metoda prin care elevii îşi pot exprima gândurile, ideile, soluţiile liber și prin care își
dezvoltă creativitatea se numeşte Turul galeriei. Are această denumire deoarece produsele
realizate de elevi vor fi afişate la o galerie. Această metodă permite mişcarea fizică în clasă 1,
stârnind curioziotatea şi interesul elevilor.
Această metodă este structurată pe mai multe etape :

 se constituie grupuri de 3-4 elevi, fiecare grupă trebuind să efectueze sarcinile

date şi să transforme forma finală într-un poster/afiş pentru a putea fi pus în
galerie;
 posterele/afişele se lipesc pe pereţii clasei sau pe o planşă sub formă de
galerie;
 fiecare grup de elevi trec prin faţa posterelor. Afişelor colegilor lor pentru a le
scrie diferite comentarii critice sau laudative;
 grupuri îşi reiau locul şi citesc însemnările;
Avantajele metodei Turul galeriei

 se formează deprinderi de ascultare activă;

 se dezvoltă creativitatea şi gândirea critică;
 se dezvoltă diferite competenţe : emoţionale, relaţionale, de comunicare;
 se promovează învăţarea activă şi se încurajează lucrul în echipe;
Dezavantajele metodei Turul galeriei

 nu se implică unii elevi (de obicei cei mai slabi);

 se poate ajunge uşor la conflicte între elevi;
 se poate ajunge la tendinţa de conformare la opinia grupului, unii elevi ne mai
exprimându-şi părerea;
Putem sublinia faptul că această metodă stimulează gândirea şi creativitatea elevilor şi
îi determină să caute soluţii, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, să compare şi să
analizeze şi cel mai important îi învaţă pe elevi să-şi emită şi să-şi susţină propriile idei. În

1
Creţu, D., Nicu, A., Pedagogie pentru definitivat şi gradul didactic II, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian

41
cadrul acestei metode, conversaţia, problematizarea, explicaţia, exerciţiul, dobândesc statutul
de procedeu didactic.

Exemplu de practică :
Am folosit această metodă ca un joc la clasa a V-a. Am dat ca temă facultativă pentru
acasă elevilor să reprezinte printr-un desen basmul „ Prâslea cel voinic şi merele de aur‖, pe o
coală albă de hârtie A4, sau pe o coală din blocul de desen. Am precizat faptul că pot fi
folosite orice culori sau materiale doresc şi de asemenea că lucrările nu vor fi semnate pentru
a nu influenţa părerea celorlalţi elevi.
Desenele pe care le vor obţine vor fi afişate pe o planşă astfel încât să poată fi
observate de elevi. Le este explicată sintagma a face turul galeriei şi li se cere să voteze un
singur desen, considerat a fi cel mai sugestiv, cel mai reprezentativ pentru basmul studiat
(votul poate fi exprimat printr-o steluţă aplicată sub coala de hârtie). Voturile vor fi numărate
şi se va stabili elevii câştigători (primii trei de exemplu). Acestora li se va cere să vină în faţa
clasei şi să îşi explice viziunea artistică.
La sfârşit, profesorul va face aprecieri, având grijă să remarce produsele care au
ilustrat secvenţe ale basmului. Aceste lucrările vor fi păstrate pe planşă în clasă sau vor fi
fotografiate şi publicate în revista şcolii.

De asemenea am folosit această metodă tot la clasa a V-a pentru a preda figurile de
stil. Cu ajutorul acestei metode şi cu ajutorul elevilor am realizat o planşă cu figurile de stil
învăţate.

42
 Această metodă am folosit-o de asemenea pentru a celebra ziua poetului nostru
naţional, Mihai Eminescu. Elevii au scris diferite poezii şi pentru fiecare dintre acestea au
realizat câte un desen.

Bibliografie :

Creţu, D., Nicu, A., Pedagogie pentru definitivat şi gradul didactic II, Sibiu, Editura
Universităţii „Lucian Blaga‖, 2009.

43
 15.Creativitate în cadrul unei activităţi integrate cu conţinut formativ

Prof. înv. preşc. Loghin Ecaterina

G.P.P. ,,Prichindel”Suceava

,,Ceasul naşterii copilului este ceasul începutului educaţiei sale”(Petalozzi )

În grădiniţă, basmele şi poveştile reprezintă suportul principal al formării

caracterelor.Nu este lipsită de importanţă nici informaţia despre lumea de altădată pe care o
transmit basmele şi poveştile. Acestea constituie de multe ori un mijloc plăcut de însuşire a
cunoştinţelor despre natură şi om şi un procedeu eficient de îmbogăţire a limbajului
preşcolarilor. Poveştile reprezintă un instrument important în educarea estetică,frumosul din
literatură contribuind la dezvoltarea gustului estetic al copiilor.
„A fost odată ca niciodată…‖,aşa încep toate poveştile şi tot aşa începe şi povestea mea.
Numai că, de această dată, protagoniştii sunt fiinţe mici şi gingaşe, cu suflet bun şi minte
ascuţită. Cu toţii pornesc într-o lungă călătorie de iniţiere în viaţă, având ca îndrumători Feţi-
Frumoşi dârji şi neînfricaţi şi Ilene Cosânzene cu chip frumos şi suflet bun. Asemenea
discipolilor, tinerele vlăstare vor să devină oameni buni şi harnici, curajoşi şi de
încredere.Vârsta preşcolarităţii le oferă cadrul adecvat pentru iniţierea în societate, căci acum
este perioada în care copiii descoperă cele mai multe personaje din basme şi poveşti pe care
doresc să le copieze. Căci literatura, după cum menţionează Bianca Bratu, este cea care oferă
prilejul copilului de a „realiza o binevenită dedublare a sa atunci când se recunoaşte în
altul.Înainte de a putea înţelege că „eul‖său se află în contact cu alte „euri‖, el îşi află un
alter ego multiplicat în fiecare personaj cu care simpatizează: copil, zână, prinţ, iepure,
gândăcel, etc.‖
Pentru formarea şi informarea preşcolarilor am apelat deseori la poveşti şi basme din
literatura naţională şi universală. Mijlocul de insuflare la preşcolari a dragostei pentru
literatură,dar şi pentru informarea copiilor despre aspecte din mediul înconjurător şi formarea
de priceperi şi deprinderi este povestirea. Nu există probabil un alt mijloc educativ cu un
impact atât de decisiv asupra formării copilului, precum sunt poveştile.
Astfel,în cadrul temei,,Cine sunt/suntem?‖ copiii au dobândit informaţii despre corpul
uman şi igiena corporală ascultând poveştile „Maricica‖ şi „Supărarea Danielei‖, au aflat ce
înseamnă politeţea din povestirile,,Nu numai la grădiniţă‖ şi „Sanda la grădiniţă‖.Personajele
negative şi păţaniile lor i-au determinat pe copii să respecte şi să aplice regulile de igienă
corporală şi de comportare civilizată, spre a nu fi exemple negative în grupă.
Copiilor curaţi li se atribuie totdeauna aprecierea de frumos. Ceea ce nu se poate spune
de Maricica din povestea ,,Maricica‖(Luiza Vlădescu). Jucând jocul în timp ce cântă: ,,
Coroana e rotundă,/Rotunda e şi luna,/Frumoasă e şi fata/Pe care o aleg/ ―copiii o evită pe
Maricica pentru că nu e frumoasă, adică curată, nu o doresc în joc: ,, Maricică,Maricică, noi
nu vrem în grupa mică, să avem o murdărică.‖
Având ca suport această poveste am realizat scenariul activităţii integrate „Vreau să fiu
curat şi ordonat.”Copiii intră în sala de grupă intonând cântecul specific grupei „Zum, zum
albinuţa mea!‖ pentru a se face cunoscuţi musafirului. Se opresc în dreptul pernuţelor miraţi
şi descoperă pe fiecare o albinuţă ce le oferă diferite obiecte de igienă provocându-i la o
discuţie liberă cu tema „Prietenii curăţeniei‖ (Activitatea de grup). Salutul „Bună
dimineaţa, prieteni ai curăţeniei!” va constitui prilej de introducere într-o atmosferă care să
trezească interesul pentru oferta zilei de astăzi, interes ce va fi exprimat de copii prin
completarea tabloului cu prezenţa, (Catalogul zilei). Calendarul naturii va provoca din nou

44
copiii privind abordarea temei, descoperindu-se caracteristicile vremii în această zi deosebită
cu ajutorul „Meteorlologului de serviciu‖ desemnat în urma completării Tabloului cu
Responsabilităţi.
Pentru că această zi este plină de surprize plăcute, educatoarea le propune să-şi
exprime bucuria prin mişcare şi să execute jocul muzical „Bună dimineaţa, dragă grădiniţă‖
(Tranziţie). Surpriza cea mai mare abia acum apare. În grupa noastră îşi face apariţia o fetiţă
foarte supărată (Noutatea zilei). Fetiţa printre suspine le spune copiilor că ea vine de la altă
grupă unde a avut o întâmplare destul de neplăcută datorită aspectului său neângrijit. De
supărare a plecat de la grupă iar pe hol s-a întâlnit cu o Albină, căreia i-a povestit păţania ei.
Aceasta i-a recomandat să vină în vizită la grupa „Albinuţele harnice‖ deoarece copiii de aici
sunt foarte ordonaţi şi îngrijiţi.
„Pentru că suntem atât de curaţi, ordonaţi şi prietenoşi‖ (Mesajul zilei), educatoarea le va
propune copiilor să desfăşoare activitatea „Vreau să fiu curat şi ordonat.‖
„Zburând ca albinuţele‖ (Tranziţie), copiii se vor aduna la centrul Bibliotecă unde
educatoarea le va expune povestea „Maricica‖de Luiza Vlădescu urmărind logica
momentelor principale. În timpul povestirii, aceasta va nuanţa vocea, va marca prin
expresivitatea limbajului semnele de punctuaţie şi va accentua latura educativă a poveştii.
Farmecul povestirii dat de acţiunea personajelor ei, precum şi prezentarea imaginilor vor
capta atenţia copiilor. După ce au aflat povestea Maricicăi, educatoarea le propune copiilor
să o înveselească puţin şi să o ajute să înveţe obiectele necesare igienei zilnice. Astfel
aceasta îi va ridica în picioare şi vor intona cântecul „Aşa suntem noi hărnicuţi‖ (Tranziţie),
după care vor afla ce au de făcut mai departe (oferta de lucru – ,,Să o ajutăm pe Maricica”)
descoperindu-le materialele de la fiecare centru deschis. După ce vor executa câteva exerciţii
de gimnastică (Tranziţie),) se vor îndrepta spre centrele deschise în funcţie de ecusoanele
primite. Copiii care pe ecuson au periuţa de dinţi, se vor îndrepta la centrul Ştiinţă „în pas de
frunicuţă‖ (Traziţie) unde vor avea de selectat diverse bucăţi din obiectele de igienă din
povestea „Maricica” şi nu numai, întregindu-le. Copiii care vor avea pe ecuson un săpunel,
se vor îndrepta spre centrul Artă „alunecând ca săpunul‖ (Tranziţie) unde vor avea de
modelat diferite forme de săpun, având grijă să utilizeze culorile date – roşu şi galben. Copiii
care au ecusonul cu pahar se vor îndrepta spre centrul Construcţii „sărind ca periuţa pe
dinţişori‖ (Tranziţie) unde vor avea de îmbinat diferite piese de construcţii din plastic cu care
vor realiza săpuniere, suporturi pentru periuţele de dinţi fiind atenţi la utilizarea culorilor
cerute. Bucuroşi că au descoperit ceea ce au de făcut, copiii îşi încep lucrul cu drag, iar
atmosfera din grupă este una foarte plăcută, antrenantă şi relaxantă. Pe tot parcursul lucrului,
aceştia vor fi ajutaţi la centre de către educatoare.
La „Clinchetul clopoţelului‖ (Tranziţie), copiii îşi fac curat la locul unde au lucrat
(Rutina – „Masa mea e cea mai ordonată‖), apoi „zburând ca fluturaşii‖ (Tranziţie) se
îndreaptă spre grupul sanitar pentru a dovedi că sunt adevăraţi prieteni ai curăţeniei.(Rutina –
„Sunt un copil îngrijit‖).
Finalul fericit al povestirii antrenează copiii la centrul Bibliotecă într-o discuţie
referitoare la personajele din poveste şi faptele lor, precum şi la gestul făcut de Maricica care
nu a ascultat de sfaturile obiectelor de igienă. Se pune accent pe latura educativă, faptele
personajelor din poveste transferându-se în viaţa reală a copiilor. Maricica mulţumeşte
copiilor pentru ajutorul dat şi le promite că de acum încolo va asculta toate sfaturile bune pe
care le va primi.
Copiii sărbătoresc acest eveniment prin ascultarea cântecului „Igiena şi bunele
maniere” (A.L.A2) imitând împreună cu Maricica ceea ce le transmite textul.
Activitatea s-a încheiat cu aprecierea muncii şi eforturilor copiilor în ducerea la
îndeplinire a tuturor sarcinilor şi apariţia pachetului de la Albină în care vor găsi o scrisoare

45
şi multe albinuţe din ciocolată, anunţându-i că este foarte mulţumită de ceea ce au realizat
copiii de la grupă. Astfel fiecare copil a primit cîte o albinuţă din ciocolată.
Prin implicare şi participare activă la activitate, precum şi prin trăirea stărilor afective
create de situaţiile contextuale, copiii au dobândint comportamente şi atitudini pozitive.Nu
doresc să se identifice cu Maricica şi nici să poarte numele ei. Au reuşit să înţeleagă că e
important să păstrăm curăţenia corporală.
Nu este suficientă prezentarea exemplelor din textele literare pentru a le forma
copiilor deprinderi de comportare moral-civică. Obişnuiesc ca în practica zilnică a diferitelor
acţiuni, să observ îndeaproape comportamentele copiilor. Astfel folosesc aprobarea ca
metodă de întărire a comportamentului pozitiv şi dezaprobarea în cazul comportamentului
negativ. Aplauzele răsplătesc comportamentele pozitive şi au ca efect crearea unei stări
emoţionale pozitive.
Basmele şi poveştile sunt bogate în exemple morale ce ajută la formarea personalităţii
micilor ascultători. Împreună cu frumosul din artă,frumosul din literatură contribuie la
formarea gustului estetic.
Lumea copilăriei este o lume de poveste lungă şi frumoasă. Ioan Slavici, subliniind
importanţa poveştilor, preciza:,,povestea a fost fondul plăcerilor mele din copilărie-poveştile
erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună‖.Să nu încetăm şi noi, educatoarele,
să le oferim copiilor astfel de plăceri spre a fi sigure că vom modela caractere nobile,
asemenea eroilor buni şi curajoşi din basme.

Bibliografie
1.Bianca Bratu,Preşcolarul şi literatura,Editura Didactică şi Pedagogică,1977
2.Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
3.Revista învăţământul preşcolar nr.3-4/2004

46
 16.Metode de dezvoltare a creativității

Prof.ȋnv.preşcolar:Bugeanu Nicoleta
G.P.N Năsturel Constanţa

Stimularea creativităţii este un demers educaţional complex ce cuprinde simultan

fenomene de activare,antrenare,cultivare şi dezvoltare a potenţialului creativ.În acest scop
este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice de stimulare şi
antrenare a creativităţii şi de gru Receptivitatea şi curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei,
tendinţa sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulaţie, dorinţa lui de a realiza ceva
constructiv creativ pot fi alimentate şi împlinite efectiv, pot fi puse adecvat în valoare prin
solicitări şi antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în
stimularea şi cultivarea potenţialului creativ propriu vârstei preşcolare.
Atunci când vorbim de creativitate şi de stimularea ei la copiii de vârstă preşcolară, nu putem
face abstracţie de influeţele mediului socioeducaţional. Fără un mediu socio-educaţional
adecvat, potenţialul creativ al copilului nu se va concretiza niciodată.
Ca strategie generală de acţiune în stimularea creativităţii în învăţământul preşcolar,
este utilă valorificarea în sistemul activităţilor instructiv-educative a condiţiilor şi principiilor
învăţării de tip creativ. O metodă pe care o vom analiza ȋn lucrarea de faţă este proiectul.
Proiectul reprezintă o formă de evaluare complexă, ce conduce la aprecierea unor
capacităţi şi cunoştinţe noi precum: organizarea şi sistematizarea materialului,generalizarea
problemei,aplicarea soluţiei la un câmp mai vast de experienţe,creearea unui produs nou,dar
şi prezentarea concluziilor.
Proiectul începe în clasă, prin definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru, eventual şi prin
începerea rezolvării acesteia.Se continuă acasă, pe parcursul câtorva zile sau săptămâni,timp
în care copilul are permanent consultare cu educatoarea şi se încheie tot în clasă, prin
prezentarea, în faţa colegilor, a unui raport asupra rezultatelor obţinute. Proiectul poate lua
forma unei sarcini de lucru individual sau de grup.
Grupul poate fi alcătuit din patru, cinci participanţi. Fiecare membru al grupului are o
sarcină precisă. Educatoarea organizează activitatea, oferă informaţii, sugestii, încurajează
participarea copiilor.Punctul de plecare în realizarea unui proiect este o temă bine precizată şi
care urmează să fie studiată prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu activitatea practică.El
poate lua forme variate în funcţie de natura activităţii,de gradul de complexitate a temei şi
mai ales de vârsta copiilor. Astfel de teme pot fi alese din domenii diferite, însă noi vom face
referire la teme care vizează în esenţă dezvoltarea limbajului copiilor preşcolari.Spre
exemplificare sugerăm ca temă de proiect:„Ion Creangă- scriitorul copiilor‖.
Proiectul este o formă de evaluare puternic motivată pentru copil pentru că vizează atât
aspecte teoretice cât şi practice.La vârsta preşcolară proiectul pentru a putea fi accesibil
copiilor va avea elemente ludice.Acesta permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării.
Este un proces în care se parcurg următoarele etape:
-copiii investighează, descoperă, prelucrează informaţii despre o temă de real interes pentru
ei, care are relevanţă atât pentru experienţa lor de viaţă, cât şi pentru contextul vieţii
cotidiene;
-sunt actori cu roluri multiple în organizarea, planificarea, realizarea şi evaluarea activităţilor;
-sunt puşi în situaţii practice în care sunt determinaţi intrinsec să experimenteze deprinderi şi
capacităţi noi şi să le consolideze pe cele deja dobândite;
-utilizează cooperarea ca modalitate de bază ȋn atingerea scopurilor individuale şi de grup;
-se construieşte o comunitate de învăţare.
Puncte tari ale metodei:

47
-prin utilizarea proiectului ca metodă creativă de învăţare şi evaluare actul educaţional va
căpăta alte semnificaţii şi valenţe formative, aşadar această metodă prezintă câteva avantaje
semnificative :
-pune subiectul într-o situaţie autentică de creativitate şi acţiune;
-cultivă încrederea în forţele proprii;
-stimulează creativitatea;
-facilitează achiziţionarea unor metode de muncă specific.Aşadar,metoda proiectelor
stimulează şi satisface curiozitatea firească a copilului, implicându-l în propriul proces de
dezvoltare,ȋi dezvoltă foarte mult creativitatea.Educatoarea nu este decât un ghid atent,o
persoană-resursă care sprijină respectarea rutei individuale de învăţăre.
La preşcolari indiferent de vârstă,în toate jocurile intervin şi se exersează elemente
creative:mobilitatea,flexibilitatea,comprehensiunea gândirii,capacitatea de imaginare a unor
noi soluţii,aplicarea în practică a acelora care au fost memorate şi care şi-au dovedit eficienţa
şi implicit în dezvoltarea limbajului.Preşcolarii creativi sunt curioşi,vin cu soluţii
neobişnuite,cu idei originale,au iniţiativă şi un spirit de observaţie bine dezvoltat,pun
ȋntrebări adecvate,explorează,au imaginaţie bogată şi compun multe poveşti.
Copiii care au fost cuprinşi în proiectul nostru şi au participă la joc într-un mod activ,au
înregistrat performanţe ridicate ȋn activitaţile desfăşurate,datorită folosirii adecvat de către
educatoare,a metodelor alternative ce implică creativitate.
Am aplicat în grădiniţa noastră metoda proiectului,iar ȋn experiment au fost introduşi
preşcolari din toate grupele,iar pentru a face aplicarea probelor mai atractivă pentru copii,
acestora li s-a spus că sunt invitaţi la un joc.În cadrul proiectului au fost antrenaţi educatoare,
copii, părinţi şi comunitatea locală, pe parcursul derulării proiectului am urmărit modul de
comunicare,nivelul de dezvoltare a limbajului copiilor,influenţele participanţilor în
îmbogăţirea vocabularului copiilor,gradul de creativitate,dar şi progresul realizat de copiii
implicaţi în proiect. Am apelat la joc atunci când a fost nevoie să sintetizez informaţiile
dobândite de copii, să pot derula experimentul propus, astfel încât să pot demonstra ipoteza
formulată.Lumea poveştilor este lumea copilăriei,iar dacă am reuşit să-l emoţionăm pe copil
când ascultă o poveste şi apoi să-l facem pe el ȋnsuşi să creeze poveşti,înseamnă că ne-am
atins scopul.
Prin poveştile lui Creangă şi prin transpunerea lor în imagini,copiii ascultându-le,au fost
încântaţi având posibilitatea de a-şi arăta simpatia sau antipatia faţă de personaje.Ascultând şi
înţelegând mesajul următoarelor poveşti:
-‖Capra cu trei iezi‖: copiii au făcut distincţie între forţele răului şi ale binelui,ȋntre
neascultarea sfaturilor celor mari şi consecinţele suportate ;
-„Ursul păcălit de vulpe‖: cumătra vulpe rămâne pentru copii şireată şi lacomă;
- „Fata babei şi fata moşneagului‖:copiii au cunoscut ce înseamnă: cinstea – necinstea,
adevărul – minciuna, munca – lenevia;
Copiii au avut posibilitatea,ȋn cadrul proiectului,să creeze altfel de final de poveste,sau să
creeze alte ȋntâmplări cu pesonajele poveştilor prezentate,să creeze jocuri de rol sau mici
scenete.
Influenţa cărţilor,libertatea de exprimare, dialogurile euristice, întrebările problemă
dezvoltă calităţi indispensabile viitorului şcolar,creativitatea,flexibilitatea, iniţiativa şi ȋn
acelaşi timp ȋi face pe copiii să creeze ei ȋnsuşi scenarii de poveste.
Creativitatea devine educabilă ȋncă de la vârsta prescolară ȋn condiţiile ȋn care
educatoarele sunt preocupate de creearea unui climat corespunzător,propunandu-şi să
realizeze corelaţii interdisciplinare,să promoveze manifestarea liberă a copiilor ȋn ȋnvăţare,dar
ȋn primul rând să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui copil folosind metode şi procedee ce
implică procesul de creaţie. Atitudinea noastră,a adulţilor trebuie corectată ȋn momentul ȋn
care ei‖omoară‖ din start creativitatea copiilor,deseori insistăm ca preşcolarii să facă totul ―ȋn

48
mod corect‖,ȋnsă trebuie să-i lăsam să viseze,să nu etichetăm fanteziile copiilor ca fiind
―aiureli‖, ‖prostii’’,‖copilării‖,să nu comparăm copiii ȋntre ei,să nu descurajăm curiozitatea
copiilor,pentru că unul dintre indicatorii creativităţii este curiozitatea.
BIBLIOGRAFIE:
1.Cosmovici A; Iacob L , ―Psihologie școlară‖, Ed. POLIROM, Iași, 2005;
2.Mureşan Fl.; Batcu C.; Giurgiuţiu, D., ―Creativitatea la preşcolari‖, Arad, 2007
3.Roşca Al., ―Creativitatea generală şi specifică‖, Editura Academiei, Bucureşti,1981;
4.Preda V,‖Metoda proiectelor la vârste timpurii‖, Editura Miniped, Bucureşti,2002;
5.Preda V.―Copilul şi grădiniţa‖,Editura Compania,Bucureşti, 1999.
6..Vrăşmaş E , Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;

49
 II. INVAȚAREA IN CONTEXTE NONFORMALE PREMISA PENTRU
ANCORAREA IN REALITATE

17.Învățarea în contexte nonformale –premisă pentru ancorarea în realitate

prof. Bălan Daniela,

Școala Gimnazială Vulcana Pandele
Din analiza caracteristicilor și funțtiilor educației învțământului, rezultă că asupra
personalității, în curs de dezvoltare sau perfecționare, sunt prezente variate categorii de
influențe și acțiuni, fiecare cu altă forță de modelare, sensibilizare, cu alte efect.
Dacă tot ceea ce ne înconjoară ne influențează, atunci învățamantul este interesat de
cunoașterea, receptarea și chiar dirijarea, organizarea, reglarea acestora, după gradul lor de
manifestare, de relționare.
Educația nonformală este reprezentată de ansamblul activităților educative
institutionalizate,dar care se realizează în afara sistemului formal al educației școlare.
Este vorba de influențele educaționale realizate prin intermediul instituțiilor de cultură,
al mass-media. Ea se află undeva între acțiunile educative (conștiente, în instituții special
organizate) și influențele educative (spontane,incidentale)
Educația nonformală are rolul de a completa și întregi educația formală, de a satisface
necesitățile sociale și aspirațiile individuale, de a lărgi și îmbogăți nivelul de cultură,de a oferi
modalități organizate de a petrece timpul liber, de a dezvolta și exersa aptitidinile individuale.
Instituțiile în care se realizează cu precădere această educație sunt cele culturale-
teatrele,opera,opereta,cluburile,bibliotecile,muzeele.
Educația nonformală așa cum este practicată de multe organizații și grupuri, este
 Voluntară,optională
 Bazată pe interesele, aptitudinile,înclinațiile individului
 Accesibilă oricui
 Un proces organizat,care urmărește anumite obiective educaționale
 Participativă și centrată pe cel care învață
 Bazată pe implicarea atât a individului,cât și a grupului,într-o abordare colectivă
 Holistică și bazată spre proces
 Bazată pe experiență și acțiune și are ca punct de plecare nevoile participanților
Educația oficială reprezintă ansamblul fenomenelor educative exercitate în cadrul
unor instituții a căror recunoaștere formală conferă siguranța acumulării unor
cunoștinte, competențe și a dezvoltării personalității conform finalităților educaționale
realizate.
Se vorbește din ce în ce mai mult despre importanța depășirii granițelor dintre educația
oficială și neoficială, despre promovarea comunicării și cooperarii, care vor ajuta la
sincronizarea activităților educaționale și a mediilor de invățare, pentru a asigura elevilor un
set coerent de oportunități.
Activitățile extrașcolare promovează cooperarea, participarea și învățarea prin
experiență.Scopul lor este acela de a încuraja tinerii să gândească ,să simtă și să ia atitudine.
În aceste activități fie,că sunt vizite sau proiecte, nu este important dacă se discută
despre dreptul la viață sau la libertatea de expresie,valorile democratice,respectul,toleranța, ci
este important ca ele sa fie învățate intr-un mediu și printr-un proces care promovează
respectivele valori.
Activitățile specifice educației nonformale se pot desfășura prin

50
  învățarea cooperativă-oamenii lucrează împreună spre a căuta soluții care sunt în
beneficiul lor și al celorlalți membri din grup.Componentele esențiale ale cooperării
sunt interdependența pozitivă, interacțiunea față în față,responsabilizarea individuală
și în grup
 Participarea efectivă la formarea și dezvoltarea propriei personalități.Prin participare,
ei își dezvoltă diverse competențe, incluzând luarea de
decizii,ascultarea,empatia,respectul față de ceilalti,asumarea responsabilității pentru
propriile decizii și moduri de acțiune
 Învățarea experențială(bazată pe întreprinderea de acțiuni practice,unde este
important ca oamenii să găsească oportunități reale pentru implicare.
 Facilitarea(rolul celui ce îndrumă activitățile extradidatice este de a-i ajuta pe indivizi
să descopere cât de multe cunoștințe dețin deja,să-i încurajeze să învețe mai mult și
să-și descopere propriul potențial.
Aceste activități ajută oamenii
 Să fie motivați să învețe
 Să-și dezvolte cunoștințele,atitudinile și valorile
 Să se schimbe
 Să se implice
 Să-și asume responsabilitatea
 Să-și stimuleze încrederea în sine
 Să se solidarizeze
În activitățile specifice educației nonformale,fiecare individ se poate manifesta liber și în
funcție de propriul stil de învățare,aspect care de multe ori este supus în educația formală
unor costrângeri de tipul
 Neîncrederii în posibilitățile elevilor
 Conflictelor interpersonale și de grup în clasă
 Formularea de concluzii pripite, parțiale
 Slaba stăpânire a emoțiilor,blocajul afectiv.
Educația nonformală evidențiază necesitatea, rolul, modul, valorificarea influențelor
formative,educative și a altor forme de organizare a realizării educației, în afară și după etapa
școlarității-familială, în instituțiile culturale, mass-media, instituții și organizații de copii și
tineret.
Aceste influențe sunt corelate cu mediul extrașcolar în care participă educații, cu modurile
de petrecere a timpului liber, cu includerea lor în diferite grupuri specifice.
Activitățile nonformale pot fi –în afara clasei(cercuri pe discipline,competiții, ansambluri
tematice,expoziții),în afara școlii(preșcolare-spectacole,excursii,conferințe,cluburi,dezbateri)
și după integrarea profesională, ca activități de formare continuă, prin programe specifice.
Educația nonformală valorifică posibilităti, resurse, experiențe,căutari
locale,experimentează modalități de actualitate în activitatea culturală,științifică,tehnologică,
prin consultații,sprijinirea performanțelor sau a conversiei profesionale, prin antrenarea
comunității în favoarea persoanelor cu nevoi speciale de educație, prin inserția în probleme
de strictă actualitate, prin noi abordări pluri- și interdisciplinare, prin participare la
autoadministrare, prin valorificarea diferitelor inițiative, idei creatoare,dificil de dezvoltat în
școală.

BIBLIOGRAFIE

 POTOLEA,Dan,2008,Pregatirea psihopedagogica,Polirom
 JOITA,Elena,2003,Pedagogie si elemente de psihologie scolara,Arves

51
 18.Educația nonformală

Baicu Ileana
CMBRAE,Gradinița “Piticot”

„De la un om mare, ai întotdeauna de învățat, chiar și când tace.”(Seneca)

„Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate.”(Sigmund
Freud)

Educația nonformală constituie „ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și

realizate într-un cadru instituționalizat extradidactic sau/și extrașcolar‖ (S. Cristea, Dicționar
de pedagogie), văzut ca „o punte între cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate
informal‖ (G. Văideanu, Educația la frontiera dintre milenii).
Educația nonformală a fost definită de către J. Kleis, drept "orice activitate
educațională intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al
cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării
învățarii și a cunoașterii și al minimalizării problemelor, cu care se confruntă acesta, în
sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor)".
Educația nonformală se referă la orice acțiune organizată, în afara sistemului școlar,
prin care se formează o punte între cunoștințele predate de profesori și punerea lor în practică.
Avantajul este lipsa stresului rezultat din notarea elevilor, a disciplinei impuse, a temelor
obligatorii. Invățarea se realizează cu plăcere.
Învățarea nonformală înseamnă plăcerea de a cunoaște și de a te dezvolta. Este
necesară respectarea unor reguli și principii, pentru a desfășura activități nonformale de
calitate. Activitățile non formale sunt atractive, datorită formelor lor variate (cercuri de
lectură, sportive, cultural-științifice, întâlniri cu scriitori, cluburi de știință, serbări școlare,
drumeții, excursii, tabere, expediții, școala de weekend, concursuri, vizionări de spectacole,
vizite la muzee, biblioteci etc.). Activitățile pot avea au loc în școală sau în alte locații. Au
caracter formativ-educativ, promovează munca în echipă, elevii se manifestă spontan și liber.
„Ca om de divertisment, om de afaceri, tată, soț și prieten, am învățat multe lecții, care
mi-au arătat ce trebuie și ce nu trebuie făcut, pentru a seta obiective îndrăznețe, puternice, și a
le realiza. Am învățat aceste lecții, atât de la reușitele pe care le-am avut, cât și de la eșecuri.
Și vreau să împărtășesc aceste învățături cu voi.‖ - Steve Harvey
Așa cum sublinia Steve Harvey, fiecare persoană are un anumit har, cum ar fi
abilitatea de a rezolva probleme, de a crea relații sau de a confecționa obiecte de artă. Acesta
e un cadou pe care trebuie doar să îl folosești și să-l valorifici.
Un punct forte al educației daneze vizează starea de bine a copiilor, se bazează pe o
teorie extrem de simplă și anume: pentru a învăța și a avea succes în învățare, ai nevoie,
înainte de orice, să ai o stare de bine. Este un lucru firesc, te simți bine poți face orice, nu ești
bine atunci nu prea poți să faci nimic. Din păcate, școala românească nu acordă o importanță
prea mare stării de bine, la noi, copiii merg la școală, pentru că trebuie să învețe. De foarte
multe ori, învățarea are loc sub presiune, iar prețul este plătit prin consecințe emoționale,
destul de neplăcute, pe termen lung și mediu.
Starea de bine este o noțiune mai complexă. Se au în vedere componentele, care țin de
societate și de familie, de școală, de nevoile de bază, de nutriție, de sănătate, componente care
țin de calitatea interacțiunilor cu cei din jur, de sprijinul pe care-l primești atunci când ai
nevoie.
Școala ar trebui să acorde un interes sporit modului în care se simt oamenii, astfel
încât aceștia să fie confortabili, iar incertitudinea să poată fie ținută sub control. Așa cum

52
sublinia Maria Montessori în „Descoperirea copilului‖: „Să nu-i educăm pe copiii noștri
pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista, când ei vor fi mari și nimic nu ne
permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze‖.
În mod cert, nu putem ști care sunt dominantele de piață economică, pentru tinerii care
intră anul ăsta în liceu sau pentru cei care încep facultatea acum. Peste câțiva ani, apar noi
locuri de muncă, alte ocupații. O componentă esențială a educației este capacitatea de a
gestiona incertitudinea și pregătirea pentru a nu deveni anxios și pentru a nu avea frici, în fața
unui lucru, care, până la urmă, este natural pentru societatea noastră.
Educația nonformală are rolul de a facilita procesul de învățare și de transformare al
oamenilor în contexte diferite, cu metode diferite. Granițele dintre învățarea formală și cea
non-formală sunt din ce în ce mai mici. Ceea ce contează pentru individ este calitatea
experiențelor la care este supus și, mai puțin, cantitatea lor. Important este cât de mult îl ajută
să se transforme, să-și atingă potențialul, să evolueze, astfel încât să fie cea mai bună versiune
a lui.
Pentru ca învățarea să aibă succes, trebuie să mobilizeze, din cât mai multe
perspective. La școală, se pune accent pe latura cognitivă și, mai puțin, pe latura acțională (a
testa, a încerca) și pe latura emoțională (emoții, experiențe). De asemenea, latura socială este
foarte importantă, pentru că ―noi suntem animale sociale‖, învățăm prin interacțiunea cu
ceilalțí.
Realitatea arată că învățarea are loc pe tot parcursul vieții, iar, astăzi, mai mult ca
oricând, din cauza transformărilor sociale accelerate, a faptului că fiecare zi e altfel. Așa cum
spune un proverb chinezesc „Profesorii îți deschid ușa. De intrat, trebuie să intri singur.‖
Învățarea nu vine singură la tine, nu ești un spectator, căruia i se întâmplă lucruri. Este
necesară o stare de alertă mentală în care te duci, cauți, întrebi, conversezi, primești, dar ești
și coparticipant.
Atât educația formală, cât și cea nonformală, urmăresc formarea unor comportamente
propice învățării continue, achiziționarea unui volum de informații și transferarea lui în
diverse domenii ale cunoașterii, dezvoltarea gândirii critice, multiplicarea experiențelor
pozitive. Educația non-formală are un rol important în formarea educațională a tinerilor și
rămâne una dintre variantele optime, pentru susținerea plăcerii de cunoaștere și de afirmare
profesională.

Bibliografie:
https://leaders.ro/newsfeed/
http://trainermarianaiacob.weebly.com
http://www.imparte.ro
https://www.edu.ro/
http://www.tribunainvatamantului.ro/
http://cuvintecelebre.ro

53
 19.Educația ecologică realizată prin activități non-formale

Prof.înv.primar Baciu Gina

Școala Gimnazială Vădeni

Necesitatea educației ecologice

Cu tradiții în multe state europene, prin educația ecologică se urmărește informarea
copiilor despre schimbările care au loc și consecințele lor și formarea unor comportamente
care sa prevină aceste consecințe.
Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte,
influențează personalitatea acestora constituind un cadru absolut necesar dezvoltării lor.
Cunoșterea mediului înconjurător este de o importanță deosebită în dezvoltarea globală a
copiilor, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ din învățământul
preșcolar. Omul trăiește în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale şi s-a folosit de tot
ceea ce acesta i-a oferit pentru a supraviețui. Mediul înconjurător de astăzi este un rezultat al
acțiunilor omului, influenţând foarte mult evoluţia societăţii umane. Degradarea continuă a
naturii este cauzată de intervenţia omului în natură, iar pericolul este foarte mare. Valenţele
formative ale acestor forme de activităţi, se extind asupra tuturor com- portamentelor,
îmbogăţind sfera informaţională, declanşând trăiri afective şi oferind condiţii prielnice
exersării conduitei moral-civice a copiilor. Specific acestor activităţi este faptul că stimulează
spiritul de iniţiativă şi dispun de o încărcătură afectivă puternică.
Copiii dobândesc o mare cantitate de informaţii despre munca omului, îşi formează
reprezentări simple despre structura şi condiţiile de viaţă ale unor plante şi animale, despre
legi obiective ale succesiunii anotimpurilor, despre frumuseţile şi bogăţiile ţării. Copilul care
a învăţat să admire natura, parcul cu flori, să asculte susurul unui izvor, să observe munca
depusa de unele insecte pentru a-şi strânge provizii pentru iarnă (furnicile, de exemplu) sau
câtă strădanie depune o rândunică pentru a construi cuibul puişorilor ei şi apoi pentru a-i
hrăni, acel copil va deveni prietenul naturii şi mai apoi protectorul ei. Acţiunile turistice
contribuie la îmbogăţirea conţinutului jocurilor şi al celorlalte forme de activităţi organizate
în grădiniţă. Astfel, în urma plimbărilor, excursiilor organizate în diferite zone ale ţării şi în
natură, copiii pot reda cu mai multă creativitate şi sensibilitate imaginea realităţii în cadrul
activităţilor de desen şi modelaj; iar cu materialele culese îşi îmbogăţesc simţitor jocurile de
creaţie şi activităţile practice.

Educația ecologică informală

Educația informală este o educație difuză, constituind un proces de achiziție de
informații care se situează înafara unui cadru instituționalizat. Acest tip de educație are un
caracter spontan și se concretizează în totalitatea influențelor pe care preșcolarul le resimte
din partea familiei, a grupului de prieteni, a mass-mediei. Educația informală provine din
trăirea unor experiențe spontane, acumulate zi de zi. Educația informală reprezintă un set de
achiziții dobândite într-o manieră întâmplătoare, dar în condiții numeroase și variate, care
determină existența umană ca atare.Poate fi realizată mai ales prin mijloace de comunicare,
televiziune, computer, casete video-audio, acțiuni ale ONG-urilor sau prin vizitarea, înafara
cadrului institutional, a unor instituții(muzee, biblioteci, grădini botanice sau zoologice,
centre de informare).
Exemple practice
Educația ecologică prin intermediul mass-mediei.

54
 Alături de familie, școală și grupul de prieteni, mass-media devine un mediu constant
în viața copilului încă de la cele mai fragede vârste. Mesajele mediatice au un mare impact
deosebit de puternic asupra personalității preșcolarului ce pot avea implicații imediate sau
latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile.
În ceea ce privește educația ecologică mass-media poate deveni un mediu facil de
informare cu privire la mediu prin difuzarea unor materiale care prezintă diverse aspecte din
viața animalelor sau plantelor și a repercursiunilor care le au faptele oamenilor asupra
acestora.
Prin urmărirea de astfel de materiale se cultivă dragostea de natură, responsabilitatea,
dorința de a se implica, unul dintre avantaje fiind acela că preșcolarii cunosc amănunte pe
care nu le pot vedea în realitate.
Educația ecologică în cadrul familiei.
Educația ecologică a copilului începe încă din familie, care oferă copilului primele
informații despre mediul iîconjurător și primele norme de conduita. Aceste cunoștințe se
dezvoltă și se fundamentează pe parcursul întregului traseu educațional însă este foarte
important exemplul din familie.
Prin propriul exemplu sau prin stabilirea unor activități care să ajute mediul părinții
pot contribui în mod semnificativ la dezvoltarea sentimentului de respect față de natură și la
conturarea dorinței de a o conserva într-o stare bună.
Influențele familiei în legătură cu mediul devin piatră de temelie pentru perioada
preșcolarității, când într-un cadru instituționalizat toate cunoștințele copiilor vor fi
aprofundate și cristalizate în comportamente de lungă durată.
În familie se pot stabili reguli ecologice care să ajute natură, prin realizarea unor
activități de tip familial:
 Sortarea resturilor pe categorii, hârtie, plastic și sticlă, și aruncarea acestora la centre
specializate în reciclare.
 Realizarea unor obiecte decorative din lucruri care de obicei sunt aruncate(cutii,
capace, sticle)
 Urmărirea de materiale video sau scrise despre mediul înconjurător și necesitatea
trăirii într-un mediu sănătos.
 Excursii în arii protejate, grădini zoologice sau botanice unde copiii pot obține
informații direct de la sursă, având contact cu animale sau specii de plante cunoscând
astfel importanța lor în menținerea echilibrului naturii.
 Activități de ecologizare- Activităţile practice stimulează spiritul practic şi pe cel
competitiv , prin solicitarea de a efectua, în perechi sau în echipă, diverse activităţi.
Preșcolarii sunt curioşi, au multe nelămuriri, sunt receptivi şi uşor de modelat.
Efectuarea experimentelor este pentru ei un motiv de mare bucurie. Participă cu
entuziasm iar satisfacţia unei reuşite îi stimulează şi le dă imboldul de a continua.
Preșcolarii pricep repede, observă rezultatele, le interpretează, se implică cu
responsabilitate în acţiuni concrete precum: îngrijirea plantelor din clasă, plantarea de
seminţe, flori sau puieţi în curtea casei.
Bibliografie
1. Burcu, A., Burcu A., (2005). Educația Eco, dezvoltarea durabilă și calitatea vieții.
Cluj-Napoca: Mega.
2. Dinca, E.,(2008). Copiii și natura-educația ecologică și de protecția mediului.
București: Caba Educational.
3. Geamănu, N.A., (2005). Modul de formare a cadrului didactic implicate în proiecte
de educație ecologică la nivel preprimar și primar. Ploiești: Cuvântul Info.
55
 20.Modalități concrete de aplicare a învățării prin descoperire în activitățile cu
preșcolari,

Prof.înv.preş. Bosînceanu Gabriela,

Şc.Gimnazială Rîşca- G.P.N.Buda

În grădiniță, alături de joc, considerăm a fi fundamentale alte două tipuri de activități:

explorarea și experimentarea. Aceste activități se realizează prin învățare prin descoperire.
Învățarea prin descoperire presupune observarea unor obiecte din mediul înconjurător sau a
unor fenomene , consemnarea și prelucrarea informațiilor obținute și formularea concluziilor.
Învățarea prin descoperire este o învățare experiențială, este activă și, de obicei, este
individuală. Activitățile bazate pe învățare prin descoperire sunt printer cele mai eficiente
instrumente de predare și de învățare. Deși se desfășoară individualizat și poate fi continuată
și de unul singur, învățarea prin descoperire trebuie îndrumată de cadrul didactic. Rolul
cadrului didactic este de a menține interesul copilului pentru activitate, de a-l ajuta pe copil să
își folosească cunoștințele și deprinderile anterioare, de a-l îndruma prin întrebări ajutătoare .
Toate tipurile de activități din grădiniță pot facilita învățarea prin descoperire,
importante fiind proiectarea și facilitarea de către educatoare a acestor activități. În realizarea
acestor activități copilul trebuie să țină seama de particularitățile de vârstă ale copiilor, să nu
utilizeze idei abstracte care nu pot fi înțelese de copii, să dezvolte gândirea și abilitățile de
comunicare ale copiilor.
În acest scop, am proiectat o activitate bazată pe învățare prin descoperire pe care am
desfășurat-o la grupa pe care o coordonez. Vă prezint în continuare scenariul activității:

NIVELUL: II (5-6 ani)

TEMA ANUALĂ DE ÎNVĂŢARE : ,,Cum este, a fost şi va fi aici pe Pământ?‖
TEMA PROIECTULUI : ,,POVESTE DE TOAMNĂ‖
TEMA ACTIVITĂŢII : ”De vorbă cu ”CUM - DE CE ” ”
CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE : DȘ: ”De vorbă cu ”CUM - DE CE ”
”- exerciții cu material individual, cu elemente DȘ (cunoașterea mediului), DEC
(educație plastică), DLC.
TIPOLOGIA : verificare și sistematizare de cunoștințe.
MIJLOC DE REALIZARE: exerciții cu material individual.
DURATA : o oră
SCOP : Îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor și deprinderilor de comparare a obiectelor
prin măsurare cu etaloane nestandardizate, prin raportarea la reprezentările acumulate din
realitatea înconjurătoare, stimulând capacitățile activ- participative individuale și de grup.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
 Să determine prin cântărire (cu balanța) masa unor diferite obiecte din material
diferite;

56
 Să măsoare capacitatea unor vase cu etaloane nestandardizate;
 Să comunice verbal și graphic rezultatele obținute;
 Să compare rezultatele obținute;
 Să împartă întregul în jumătăți și sferturi;
 Să compare părțile între ele și cu întregul;
 Să aprecieze corectitudinea unor enunțuri formulate de educatoare;
 Să realizeze compoziții plastic, exersându-și deprinderile însușite.

STRATEGII DIDACTICE :
A. metode şi procedee : conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, expunerea,
problematizarea, jocul, branistorming, observaţia, munca în echipă, experimentul,
învăţarea prin descoperire, trierea aserţiunilor.
B. resurse materiale : Personajul ‖CUM - DE CE‖, ecusoane, fructe , legume naturale
și din plastic, coșuri, balanțe, cuburi din lemn, fișe de înregistrare a datelor , carioci,
culori, pahare din plastic, eprubete din plastic, cuțite din plastic, storcător de fructe,
farfurii, acuarele, pensoane, carton colorat, folii, palete din carton colorat.
C. forme de organizare : frontal;în grupuri; individual.

SCENARIUL ACTIVITĂŢII:
Copiii intră în grupă și se așează pe scăunele, în semicerc. Se poartă o scurtă convorbire
despre toamnă.
În fața lor sunt așezate două coșuri în care se găsesc legume și fructe. Se grupează în
perechi și aleg legume și fructe pe care le sortează pe două tăvi.
Fac cunoștință cu ‖CUM DE CE‖, un semn tare drăguț și curios. Acesta ne aduce și niște
ecusoane care seamănă cu el, pentru copii.
După primirea ecusoanelor, copiii se vor regrupa pe centre, în funcție de culoarea
ecusonului primit. De la ‖CUM DE CE‖ primim o cutiuță cu întrebări la care copiii vor
răspunde în funcție de sarcinile de lucru.
Se prezintă materialele și sarcinile de lucru de la fiecare grupă:
I Cântăresc fructe și legume, compară greutatea unora cu a celorlalte, compară greutatea cu
etaloane nestandardizate și consemnează grafic observările efectuate.
II Transferă cantități de suc de fructe dintr-un recipient în altul, comparând cantitățile
transferate. Copiii vor avea la dispozitie recipiente de diferite mărimi. Se vor consemna grafic
observațiile făcute.
III Taie fructe și legume astfel încât să obțină jumătăți și sferturi din acestea. Le ordonează,
compară părțile între ele, dar și părțile obținute cu întregul. Apoi, pictează , folosind aceste
părți, prin tehnica ștampilării.
În timpul executării sarcinilor, se va răspunde la întrebările primite de la ‖CUM - DE CE‖.
După efectuarea observațiilor se desfășoară jocul ‖Adevărat- Fals‖, în care copiii vor
aprecia veridicitatea unor enunțuri formulate de educatoare prin ridicarea paletelor de
culoare verde, respectiv, roșie.

LISTĂ ÎNTREBĂRI:
I 1.DE CE un ardei este mai greu decât o pară?
2.DE CE e mai greu mărul decăt castana?
3.DE CE am nevoie de mai multe prune pentru a fi la fel de grele decăt para?
4.CUM este un măr natural față de unul de plastic?
5.DE CE nu este echilibrată balanța dacă am 3 ghinde într-o parte și tot 3 castane
în cealaltă parte.

57
 6.CUM echilibrez o balanță?

II 1. Câte seringi cu suc sunt necesare pentru a umple un pahar până la dunga neagră?
2. DE CE punem mai puțin suc într-o eprubetă mare decât în una mică în același
timp?
3. DE CE în timp ce a curs de două ori clepsidra ai pus mai mult suc decât atunci
când a curs o singură dată?
4. DE CE cu un căpăcel punem mai puțin suc decât cu un pahar mic?
5. CUM pui un pahar în altele 2 încât să fie aceeași cantitate în ambele pahare?
6. Câte seringi cu suc sunt necesare pentru a umple un pahar până la semnul
roșu?DE CE sunt necesare mai puține?

III 1.Câte jumătăți are un întreg?DE CE ?

2. Un fruct tăiat în bucăți mici este la fel de greu precum fructul întreg? DE CE?
3. CUM tai un morcov pentru a obține jumătăți?
4. CUM tai un măr pentru a obține sferturi?
5. Câte sferturi are un întreg? DE CE?
6. 2 bucăți care nu sunt la fel sunt jumătăți? DE CE?

LISTĂ ASERȚIUNI:
1.Un vas mic se umple mai greu decât un vas mare.
2.O pară este mai grea decât o castană.
3.Dacă avem pe fiecare talger al balanței 3 obiecte, întotdeauna balanța este echibrată.
4.O conopidă este mai grea decăt un măr.
5.Ojumătate dintr-un întreg este la fel de grea precum întregul.
6.Un sfert dintr-un întreg este mai ușor decât întregul.
TRANZIȚII
 Poezii și cântece despre anotimpul Toamna.
 Joc de atenție: ‖Ghicește ce s-a schimbat!‖

BIBLIOGRAFIE:
 MECT- „Curriculum pentru învăţământul preşcolar‖ – Editura „Didactica Publishing
House‖, Bucureşti, 2009;
 MECT- ‖Ghid de bune practice pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani‖,
București, 2008.
 Neagu, Mihaela; Beraru ,Georgeta- ‖Activități matematice în grădiniță‖, Editura ‖AS
*S‖, Iași, 1995;
 Dumitrana, Magdalena - ‖ Activitățile matematice în grădiniță- Ghid practic însoțit de
105 sugestii de activități‖, Editura ‖Compania‖, București ,2002

58
III. VALENȚE FORMATIVE ALE ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE

21.Clubul de lectură

Prof. Mariana Rodica Borzei

Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva

Elevii clasei a II-a B îndrumați de mine

participă în fiecare lună la activități dedicate
lecturii și cititului împreună.
Editura Arthur oferă lunar elevilor
Jurnale de lectură și cărți extraordinare,
pline de umor și învățăminte, la un preț
redus.
Elevii sunt astfel motivați să citească de

plăcere, să exploreze lumea textului pentru mai

multă cunoaștere sau să își formeze o viziune
personală asupra lumii pornind de la lectură
sau de la anumite personaje.
Dorim să vă facem cunoștință cu câteva
dintre cărțile lecturate la Clubul de lectură
în acest an școlar:
 Eroina Clementina de Sara
Pennypacker - Plină de viață, cu cele mai
năstrușnice rezolvări pentru situațiile în care se regăsește, Clementina, personajul cu
un păr de culoarea fructului care îi poartă numele, reușește să te cucerească
iremediabil încă de la primele pagini.
 Micuțul Nicolas de Goscinny & Sempe – este cartea care aduce aminte celor mari de
Recreația mare a lui Mircea Sântimbreanu și celor mici de Jurnalul unui puști, fiind,
în același timp, pledoarii pentru frumoșii ani de școală, dar mai ales aventurile,
jocurile, poznele și năzdrăvăniile de prin recreație.

59
 Procesul limonadei de Jacqueline Davies – îi are ca eroi principali pe elevii de școală
primară și oferă cititorilor o lecție despre bine și rău, vină și inocență sau balanța
justiției.
 Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele de Matei Vişniec – îl are ca
personaj principal pe omul de zăpadă care porneşte într-o mare aventură. Un text plin
de sensibilitate, un text bogat în măruntă filosofie, un text potrivit în aceste zile de
final de iarnă, când Soarele începe să-şi facă tot mai bine simţită prezenţa în viaţa
noastră.
 Povestea frindelului de Andrew Clements – este o poveste în care vom descoperi cu
toţii puterea cuvintelor şi puterea fiecăruia dintre noi asupra lumii viitoarelor cuvinte.
Oricine poate descoperi, oricine poate născoci cuvinte care să rămână în vocabularul
generaţiilor viitoare. „Povestea frindelului‖ este, de fapt, povestea lui Nick Allen,
abonatul la şotii din clasa sa – în fiecare clasă există câte unul, nu? –totodată un copil
plin de imaginaţie şi foarte inteligent. Nick porneşte un mic război cu toată lumea
pentru un cuvânt nou: frindelul. Pentru că, nu-i aşa, de ce să folosim cu toţii banalul şi
învechitul cuvânt pix?...
 Insula lui Abel de William Steig – este o carte care a câştigat o sumedenie de premii
şi a cucerit o mulţime de inimi, prin fin umor şi o mai fină percepţie a lucrurilor care
ne înconjoară. Această carte reuşeşte să dea la fel de multe lecţii de viaţă precum a
făcut-o Robinson Crusoe, dar face acest lucru pe un limbaj mult mai accesibil
copiilor.
Elevii participă în număr mare la această activitate unde, pe lângă lectura propriu-zisă,
ei ilustrează coperta cărții preferate, descriu personajul principal, recomandă această carte
și altor colegi.
Iubitorii lecturii au participat şi la activitatea „Să ne-ntindem la citit‖ unde au scris pe
„tricouri‖ de hârtie cele mai interesante paragrafe din cartea lecturată, citindu-le mai apoi
colegilor.

60
Elevii au mai completat fişe de tipul „Recenzia mea de carte‖ în care au descris:
- personajul principal;
- locul acţiunii;
- problema pe care personajele au
încercat s-o rezolve;
- deznodământul (cum s-a
rezolvat problema/situaţia);
- emoţiile şi elementele surpriză;
- cuvintele noi învăţate din
această lectură;
- ce aş schimba în această carte;
- cum aş ilustra coperta cărţii preferate,
- citatul preferat, etc.

Activitatea se încheie cu decernarea diplomei de SUPERCITITOR.

61
 22.Valenţe formative ale activităţilor extracurriculare

Prof. Înv. Primar Vasilescu Maria

Şcoala Primară Nr.1, Miceşti

Educaţia nu este un proces limitat, spaţial şi temporal cu incidenţă determinată asupra

biografiei personale. formarea individului după principii etice şi axiologice solide trebuie să
devină un proces continuu, o coordonată a şcolii şi a societăţii româneşti. Transformarea
educaţiei într-un proces permanent este imperativ pentru lumea contemporană. Îndeplinirea
acestora reclamă efortul solidar al familiei, al şcolii de toate gradele, al instituţiilor cu profil
educativ şi al massmedia, care prin impactul covârşitor asupra audienţei poate deveni o
tribună a educaţiei. Individul, aflat în centrul acestui proces, trebuie ajutat să-şi formeze o
concepţie corectă asupra existenţei, întemeiată pe moralitate şi respect social, să adopte drept
puncte de reper valori autentice şi să se integreze armonios în societate.
Şcoala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe
care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare,
trăsături specifice copiilor. Au nevoie de acţiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le
împlinească setea lor de cunoaştere, să le ofere prilejul de a se emoţiona puternic, de a fi în
stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile.
Activităţile extracurriculare contribuie la adâncirea şi completarea procesului de
învăţământ, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularităţi prin care se deosebesc de
activităţile din cadrul lecţiilor. Aceasta se referă la conţinutul activităţilor, durata lor, la
metode folosite şi la formele de organizare a activităţilor.
Conţinutul acestor activităţi nu este stabilit de programa şcolară, ci de către cadrele
didactice, în funcţie de interesele şi dorinţele elevilor.Având un caracter atractiv, elevii
participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de
activităţi. Activităţile extracurriculare pot îmbrăca variante formate: spectacole cultural-
artistice, excursii, vizite, cercuri pe discipline sau cercuri literare, întreceri sportive,
concursuri etc.Alegerea din timp a materialului şi ordonarea lui într-un repertoriu cu o temă
centrală este o cerinţă foarte importantă pentru orice fel de activitate extracurriculară.
Dat fiind rolul educativ al serbărilor şcolare în istoria învăţământului românesc şi
constatând că lucrările destinate serbărilor şcolare din ultimele decenii au fost deficitare prin
conţinutul, valenţele şi scopul, ca însuşi sistemul educaţional unilateral care le-a generat şi
degenerat, vor stărui asupra acestei forme de activitate extracurriculară. Creativitatea copiilor
este stimulată încă de la vârsta preşcolară şi este continuată la şcoală prin practicarea unor
jocuri specifice vârstei acestora.
Se ştie că jocul este esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la
condiţia adultului. Jocul socializează, umanizează, prin joc se realizează cunoaşterea
realităţii. Se exersează funcţiile psihomotrice şi socioafective, el are rolul de a bucura,
destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea şi
neîmplinirile individuale.
Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru
cei mici. Acestea dau posibilitatea copiilor să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală,
acasă, să deseneze diferite aspecte, să demonteze jucării. Concursurile cu premii sunt
necesare în dezvoltarea creativităţii copiilor şi presupun o cunoaştere aprofundată a materiei
învăţate. Întrebările pot cuprinde: interpretare, recitare, priceperi şi deprinderi formate în
activităţile practice. Serbarea şcolară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a

62
capacităţilor de vorbire şi înclinaţiilor artistice ale elevilor. Prin conţinutul vehiculat în cadrul
serbării, elevii culeg o bogăţie de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan şi sincer situaţiile
redate. Stimularea şi educarea atenţiei şi exersarea memoriei constituie obiective importante
care se realizează prin intermediul serbării. Intervenţia, la momentul oportun, cu rolul pe care
îl are de îndeplinit fiecare elev şi susţinută de suportul afectiv-motivaţional, contribuie la
mărirea stabilităţii atenţiei, iar cu timpul sporeşte capacitatea de rezistenţă la efort.
Pregătirea elevilor pentru serbare este un aspect tot atât de important ca şi pregătirea
învăţătorului pentru fiecare lecţie. Această cerinţă se traduce într-o acţiune ce cuprinde mai
multe momente:
Comunicarea din timp a datei la care va avea loc serbarea;
Comunicarea temei; cunoaşterea din timp a acesteia orientează şi menţine interesul,
ceea ce favorizează receptarea, sporeşte eficienţa învăţării;
Desfăşurarea serbării a cuprins, de asemenea, mai multe momente:
Pregătirea cadrului corespunzător, deosebit de cel al sălii de clasă;
Copiii contribuie şi ei la amenajarea sălii;
Încheierea serbării reprezintă un moment căruia i se acordă o importanţă pedagogică
necesară;
Desigur, serbările pot fi ocazionate de diferite alte momente semnificative din viaţa
şcolii sau a comunităţii sociale şi marile sărbători religioase.
Contribuţia copilului la pregătirea şi realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită
ca un scop în sine, ci prin prisma dorinţei de a oferi ceva spectatorilor: distracţie, înălţare
sufletească, plăcerea estetică, satisfacţie-toate acestea îmbogăţindu-le viaţa, făcând-o mai
frumoasă, mai plină de sens. Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când reuşeşte să
trezească o emoţie în sufletul spectatorilor. Reuşita spectacolului produce ecou în public, iar
reacţia promptă a spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.
O activitate deosebit de plăcută este excursia. Ea ajută la dezvoltarea intelectuală şi
fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Excursia îl reconfortează pe copil,
îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului
cultural ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară prin
însuşirea a noi cunoştinţe. Ea reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire
psihologică a elevilor, pentru a-i face să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva
evadării, din atmosfera de muncă, ci şi ca un act de ridicare a nivelului cultural. Este una din
activităţile extraşcolare frecvent folosită pentru cunoaşterea trecutului local, naţional şi chiar
a unor zone de pe diverse meridiane ale globului pe bază de experienţă directă.
Deosebit de eficace, excursia cu caracter istoric se poate organiza în toate localităţile
ţării, pentru că nu există palmă de pământ românesc care să nu aibă mărturii ale trecutului
dintre cele mai semnificative.
Excursia, temeinic organizată şi pregătită, creează o atmosferă deosebit de favorabilă
instrucţiei, educaţiei, formării complete a personalităţii elevului. Preferinţa pentru excursie,
participarea lor masivă, sunt argumente suficiente pentru a demonstra că elevii sunt însetaţi
de a cunoaşte cât mai multe lucruri noi în mod direct, că se simt deosebit de satisfăcuţi şi
bucuroşi de a-şi petrece timpul în mijlocul frumuseţilor naturii, că trăiesc simţiri dintre cele
mai intense în contactul direct cu tezaurul de valori al înaintaşilor, că, în acest cadru,
prieteniile şi colegialitatea cunosc noi dimensiuni. Excursiile dezvoltă încrederea în marile
posibilităţi ale omului, formează
conştiinţa răspunderii şi demnităţii umane.
Excursiile pot fi clasificate ţinând seama de mai multe criterii:
1). După sezonul în care se organizează:
� excursia de iarnă,
� excursia de primăvară,

63
� excursia de vară,
� excursia de toamnă.
2). După mijloacele de transport: pot fi grupate în drumeţii, sau cu trenul,
cu autocarul, cu bicicletele etc.;
3). După loc şi durată excursiile pot fi:
� locale (2 – 3 ore);
� pe o durată mai mare şi pe un traseu mai lung, depăşind graniţele
judeţului;
4). După obiectivul general şi după obiectivele concrete:
� excursiile – lecţie, care îşi propun dobândirea de cunoştinţe, aprofundarea cunoştinţelor,
sistematizarea, recapitularea şi evaluarea cunoştinţelor (premergătoare unei teme, în timpul
desfăşurării ei sau finale);
� excursiile cu caracter sportiv şi recreativ;
� excursii după treptele de învăţământ, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor
participanţi:
a) în clasele primare, excursiile au un caracter intuitiv, în cadrul cărora se îmbină
cunoaşterea perceptivă cu cunoaşterea raţională;
b) în clasele gimnaziale, când se aprofundează, se sistematizează şi se îmbogăţesc
cunoştinţele, priceperile şi deprinderile elevilor;
c) în clasele liceale, când se recapitulează, se apreciază şi se corelează cunoştinţele de istorie
cu cele de la alte discipline de învăţământ;
Excursiile se fac cu aprobarea Consiliului profesoral şi a Consiliului de Administraţie al
şcolii.
În timpul excursiei pot fi folosite toate metodele de învăţământ, însă observaţia,
comparaţia, învăţarea prin descoperire, problematizarea, demonstraţia, interdisciplinaritatea
se situează în primul plan.
În desfăşurarea unei excursii se disting mai multe etape:
� pregătirea excursiei;
� desfăşurarea excursiei;
� sistematizarea cunoştinţelor;
� valorificarea ulterioară a realizărilor excursiei;
� concluzii;
� tema pentru acasă.
Vizionarea în colectiv a filmelor este o activitate foarte îndrăgită de copii, nu numai
datorită fascinaţiei pe care imaginea filmului o exercită asupra lor, ci şi dorinţei de a se afla în
grupul prietenilor şi colegilor cu care pot să facă schimb de impresii. Dacă în clasele I şi a II-
a elevii sunt atraşi mai mult de desene animate, pe măsura înaintării în vârstă urmăresc şi alte
emisiuni (filme cu caracter istoric, emisiuni legate de viaţa plantelor, a animalelor etc.)
Un rol deosebit în stimularea creativităţii îl constituie biblioteca şcolară, care îl pune pe
copil în contact cu cărţi pe care acesta nu le poate procura. Lectura ajută foarte mult la
dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte şi expresii frumoase pe care să le
folosească oriunde. Nu este domeniu al activităţii umane în care să nu manifeste o puternică
înrâurire actul educativ din activitatea extracurriculară.
De asemenea şi vizita la muzeu este una dintre activităţile didactice extraşcolare
importante pentru consolidarea cunoştinţelor de istorie la clasele primare. Originea muzeului,
ca instituţie de cultură, se pierde în negura vremii. Datorită funcţiilor sale ştiinţifice şi
educative, el reprezenta locul unde omul de ştiinţă sau învăţăcelul găsea probe de necontestat
ale cunoaşterii. Primul muzeu atestat de istorie este muzeul Ptolomeilor din Alexandria. Ideea
de muzeu şcolar a apărut mai târziu. J.A.Comenius, în opera sa ― Didactica magna‖, în care a
semnalat, în mod just, importanţa acestui tip de muzeu ca sursă de material didactic intuitiv.

64
El a subliniat în mod deosebit necesitatea de a studia lucrurile şi nu umbra lor. Marii
pedagogi au arătat că existenţa muzeului şcolar este tot atât de importantă ca existenţa
bibliotecii în şcoală. Fotografiile din muzeu reprezentând chipurile sau momente din
activitatea unor personalităţi ce au fost martori ai istoriei au o influenţă deosebită asupra
imaginii de ansamblu ce şi-o formează copiii despre istorie, în general şi istorie locală, în
special. Mulţimea de exponate ale muzeului oferă suport lecţiilor de istorie, dându-le elevilor
posibilitatea să cunoască tradiţiile locale, contribuţia înaintaşilor la istoria oraşului şi a ţării.

Note bibliografice
1. Reasihia Bărbuleanu, Victoria Radu, „Metodica predării Istoriei patriei”, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1988.
2. Ion R. Popa, „Metodica predării Istoriei în învăţământul preuniversitar”, Craiova,
Editura „ GH. Alexandru‖, 1999.
3. Daniela Beşliu şi colaboratorii, „Istorie. Sugestii didactice pentru clasa a IV-a”,
Bucureşti, Colecţia Didactici, Centrul Educaţia 2000+, 2006.

65
23.Proiect naţional: „Satul românesc al sec. XXI – leagăn al copilăriei” – diseminare a 5
ediţii consecutive

Prof. înv. primar Blaga Violeta

Şcoala Gimnazială Comuna Timişeşti, Neamţ

Proiectul „Satul / oraşul românesc al sec. XXI –

leagăn al copilăriei‖ s-a încheiat în urma derulării a cinci
ediţii consecutive, marcând un final de parteneriat între 125
de şcoli din întreaga ţară şi din străinătate. Cu unele şcoli am
fost parteneri de la început până la final, altele ni s-au
alăturat, pe parcurs, din curiozitate şi din dorinţa de a –şi
împărtăşi experienţe asemănătoare celor vizualizate pe
didactic.ro, „locul întâlnirilor noastre‖:
http://forum.didactic.ro/proiect-national-satul-orasul-
romanesc-al-sec-xxi-t16864.html.
Judeţele participante sunt: Neamţ, Suceava, Galaţi, Iaşi, Bacău, Vaslui, Sălaj, Maramureş,
Satu Mare, Mureş, Hunedoara, Arad, Timişoara, Caras – Severin, Dâmboviţa, Argeş, Olt,
Braşov, Buzău, Constanţa, Prahova. Sunt sate şi oraşe ale
României care au salutat prezenţa pe parcursul a 5 ani şcoli
din străinătate, în care procesul instructiv – educativ se
desfăşoară şi în limba română, alături de limba sârbă şi cele
internaţionale: engleza şi franceza..
S-au derulat 26 teme comune, 5 diseminări, în care
fiecare grupă de proiect a căutat să expună ceea ce face cinste
şcolii sale, comunităţii din care face parte. Tematica variată a
motivat şi a provocat în acelaşi timp domenii diferite de
activitate: selectarea celor mai semnificative imagini şi
realizări ale comunităţii, ale şcolii, activităţi şcolare şi
extraşcolare, tradiţii şi obiceiuri specifice regiunii, locului
natal al fiecăruia, parteneriate între instituţiile comunităţii,
activităţile cu părinţii şi de perfecţionare a cadrelor didactice.
Împărtăşindu-ne experienţe, impresii, informaţii…am
reuşit să antrenăm copii, părinţi şi cadre didactice într-o
adevărată competiţie a calităţii, a provocărilor, a încercărilor
şi experienţelor de bună practică. Astfel am reuşit să ne
descătuşăm: curajul, spiritul de solidaritate, de echipă,
perseverenţa, simţul aprecierii şi al PRIETENIEI.
Cadre didactice, copii şi părinţi din întreaga ţară, din străinătate, au conştientizat
regulile unui „joc‖ de parteneriat şi au fost de acord cu o muncă ce a necesitat multă dăruire,
timp, creativitate, selecţie, documentare … cu satisfacţii la finele fiecărei ediţii.
Rând pe rând, ne-am cunoscut partenerii şi şcolile în care aceştia îşi desfăşurau activitatea
instructiv – educativă. Peste tot zâmbeau şi se zăresc copii frumoşi, veseli, trăindu-şi o
copilărie într-un mod firesc şi specific societăţii contemporane, cu aspecte
pozitive, luptând optimist pentru o viaţă şi mai bună, liniştită, aliniată la condiţiile ce pot
reflecta o societate modernă.
Prin şcolile româneşti se simte schimbarea … sunt din ce în ce mai luminoase, frumoase,
moderne, adevărate ―oaze‖ de cultură şi educaţie. Comunitatea ne este alături prin: părinţi,

66
reprezentanţi ai instituţiilor locale, locul primordial în formarea şi educarea tinerei generaţii
fiindu-i atribuit şcolii.
În temele dedicate cadrelor didactice şi activităţilor experimentate de peste ani şi ani am
descoperit cu toţii bucuria şi simplitatea slujirii celor mai nobile şi curate suflete: copiii. Cu
toţii am demonstrat că ne merităm, prin tot ceea ce am făcut ―de-a lungul anilor‖ că suntem zi
de zi: mamă, tată, medic, poliţist, preot, avocat, judecător… şi nu este deloc uşor pentru că
fiecărui în parte, dedicăm copilului de lângă noi : răbdare, perseverenţă, spirit de iniţiativă,
informaţii şi iar răbdare.
Ei bine, ne-am încurajat unii pe alţii, dovedind că nu suntem singuri ci formăm o mare
echipă cu care să ne mândrim şi să aprindem o luminiţă în învăţământul românesc. Tinerii
parteneri au învăţat încă un lucru: perseverenţa este cheia succesului în tot ceea ce faci,
ambiţia, abnegaţia, optimismul şi mai ales dăruirea de
sine.
Modelele din activităţile extracurriculare prezentate
în moduri atât de originale, pe fundal de culoare şi cântec, au
încântat ochii şi au deschis suflete … copiii au fost
impresionaţi iar cadrele didactice motivate în derularea
altora, experimentând idei împrumutate şi educative,
desfăşurând astfel şi alte activităţi plăcute copiilor, spre
încântarea părinţilor, membrilor din comunitate. Cu toţii
ştim importanţa acestor activităţi care aureolează o activitate
didactică sau imprimă caracterul practic aplicativ al
informaţiilor şi al
deprinderilor formate în cadrul disciplinelor şcolare.
Am descoperit cu toţii aspectele comune ale
activităţilor extracurriculare: comemorări, zile naţionale,
mondiale, activităţi specifice regionale sau locale, sărbători
religioase…în care trebuie pregătiţi şi integraţi copiii, drept
continuatori ai zestrei culturale şi informaţionale moştenite
de către noi de la înaintaşi.
Fotografiile postate în materiale demonstrează clar
asemănări ce ţin de: timp, zile, importanţă, conţinuturi …
dar s-au deosebit vizibil prin modalităţile de organizare, strategii de abordare şi desfăşurare...
diferite de la comunitate la alta, în funcţie de un specific dat de loc, de tradiţie şi nu în cele
din urmă de creativitatea cadrelor didactice, ale copiilor, dorinţa de a fi originali şi a obţine
efectul pozitiv al finalităţilor.
Am fost deosebit de interesaţi asupra modului de
prezentare al activităţilor de consiliere cu părinţii
elevilor, al unui mod diferit de abordare a celor mai
cooperante şi valorificate metode, procedee prin care
părintele elevului devine pilonul de sprijin al educatorului.
Descoperim tot mai mult că legătura strânsă dintre şcoală
şi familie dă acea credibilitate şi încredere de care avem
nevoie în cunoaşterea, educarea şi implementarea
copilului în viaţa comunităţii, a societăţii contemporane.
Parteneriatele cu instituţiile din comunităţile locale
sunt adevărate oportunităţi de implementare a
informaţiilor din mai multe domenii, exemple practice de

67
activităţi ale vieţii de zi cu zi. Am avut alături de noi personalul medical, preoţi, din
administraţia publică,
poliţişti, pompieri, funcţionari…care fie că au sau nu copii la şcoală au răspuns afirmativ
chemărilor noastre şi au intrat motivaţi în ―jocul nostru‖ frumos, interesant şi educativ. Copiii
mereu le sunt recunoscători pentru oportunităţile deschise, fiindu-le astfel împlinite
dorinţele de a se documenta, de a afla lucruri interesante, de a-i pregăti pentru viaţă. Faptul că
participă la viaţa comunităţii, implicându - se activ în activităţile comune le dă copiilor curaj,
speranţe şi dorinţa motivată de a fi pregătit corespunzător pentru timpul în care el va fi
adultul iar societatea aşteaptă multe de la el.
Fiecare comunitate are un specific prin care se
individualizează şi pentru care fură atenţia celor din jur. Este
vorba de tradiţiile şi obiceiurile înţelenite locurilor, cu
elementul comun – costumul popular. Geografia şi istoria
locurilor au oferit copiilor satisfacţia
redescoperirii atâtor elemente frumoase ale satului sau oraşului
privind: sărbători ale locului, obiceiuri specifice moştenite din
străbuni, derularea unor evenimente ale comunităţii, bogăţii şi
frumuseţi prin care să ne simţim mândri de darul pe care l-am
primit la naştere, în această ţară şi în acel loc.
Crăciunul, Anul Nou, Paştele…şi alte evenimente
naţionale sunt elementele comune care ne-au unit dar modul în
care acestea se derulează este total diferit de la o regiune la alta.
Copiii şi părinţii au avut surpriza să descopere lucruri pe care în
nicio disciplina şcolară
nu ar fi întâlnit-o. Mereu a existat comparaţia raportând totul la
etalonul comunităţii locale, desprinzând astfel concluzii şi
decizii care nu pot decât să lărgească sfera ariilor informaţionale
şi comportamentale.
Din tematica derulată în cele 5 ediţii:
Şcoala / inima comunităţii noastre
Satul/ oraşul în care trăiesc
Rolul cadrului didactic în comunitate:
a) manager al procesului instructiv- educativ
b) continuator al tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti
c) iniţiator şi coordonator al activităţilor extracurriculare
d) consilier al părinţilor dar şi al celorlalţi membri ai comunităţii
Vi-l ―împrumutăm‖ pe Creangă/ Slavici/ Arghezi/ Coşbuc…
Vă invităm la noi şi vă propunem!
Cea mai frumoasă realizare a satului, a şcolii în acest an şcolar
Geografie de vacanţă
Toamna mândră a sosit / Noi la şcoală- am revenit!
Satul românesc aflat mereu în sărbătoare
Copilul de azi – cetăţeanul responsabil de mâine
Rolul calculatorului în educarea copilului
Copil ca tine sunt şi eu!
Natura în palma unui copil
Didactica activităţilor extracurriculare
Concurs naţional de creaţie: „Dragu-mi este satul natal!‖
Povestiri de la bunicul/ bunica
Mâncăruri tradiţionale din regiunea mea

68
Sărbători ale satului – sărbătorile mele
Pregătirea mapelor de lucru şi deschiderea expoziţiilor de vară
… cu fireştile teme de monitorizare şi diseminare a fiecărei ediţii, prin revista cu ISSN a
proiectului, „Hora prieteniei‖ , apărută în 4 numere şi distribuită şcolilor participante.

Ce am învăţat din acest proiect?

„Nu ţi se dă niciodată dorinţa fără să ţi se dea şi puterea de a o duce la îndeplinire.
Totuşi…va trebui să munceşti pentru asta!” ( Richard Bach)
Nu poţi trăi şi munci singur. Roadele muncii tale
nu dau satisfacţie decât atunci când ai cu cine le
împărtăşi… echipa este importantă şi prin acest proiect am
reuşit să cimentăm prietenii, să facem sacrificii colective,
să ne facem noi prieteni pentru a le fi alături, pentru a-i
aprecia sau a-i ajuta la nevoie… Am reuşit să ne
cunoaştem pe sine, pe cei de lângă noi, să înfruntăm
situaţii pentru a ne cunoaşte anumite limite, peste care am
trecut sau nu. Am descoperit ca timpul ne declară mereu
“război‖ şi pentru eficienţă avem nevoie de selecţie,
prezentări concise iar amănuntele trebuie pierdute cu
rost…
“Copilăria este o lume aparte, pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru
cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală şi plină de armonie” ( Eugen
Herovanu)
Am trăit şi retrăit, la fiecare ediţie, jocul copilăriei, reuşind astfel să vedem ceea ce-i
marchează şi interesează pe copiii noştri, pentru a interveni eficient în organizarea corectă a
timpului liber, organizând activităţi plăcute, atractive, motivante şi educative vârstei lor.
Le-am dat ocazia de a cerceta, de a se documenta de a-şi trăi copilăria şi chiar de a
se juca, raportându-se la alte modele educative prezentate de partenerii de proiect.
“Profesorul şi elevul să fie mereu atenţi unul la altul. Şcolarul să urmeze
pretutindeni pe profesor, care trebuie să meargă mereu înaintea şcolarului. Profesorul,
de câte ori îl vede pe elev greşind, de atâtea ori să-i atragă atenţia asupra greşelii şi să-l
înveţe să se corecteze.” (Comenius)
Am avut posibilitatea celor cinci ediţii să fim alături de copii, părinţi şi prin alte
activităţi care să ne ajute în cultivarea încrederii, perseverenţei, cinstei, adevărului şi a altor
trăsături morale pe care nici o altă disciplină şcolară nu o
poate aplica în practica vieţii precum activitatea
extracurriculară prezentată. Fiecare a făcut ce i-a plăcut,
cum a putut,
descoperind afinităţi, plăceri şi învăţarea de bună voie,
pe bază de interes şi motivaţie intrinsecă, iar rolul nostru
a fost doar să-i încurajăm sau să-i corectăm, dirijându-i
spre calea netedă a cunoaşterii.
Am profitat din plin în spre a-i atrage pe copii şi
părinţi cât mai mult în Centrele de Documentare şi
informare din şcoli, spre a utiliza mijloacele moderne
într-un mod educativ şi practic.
Să înveţi pentru tine dar…să ştii pentru toţi!” ( Nicolae Iorga)
Iată că prin tot ceea ce am făcut am creat discipline ale copiilor: geografie şi istorie
( prezentare de localităţi, împrejurimi, scurte monografii), limbă română în explicaţii concise,
fluente, curgătoare şi captivante, discipline artistice ( desen, ab. practice, muzică: lucrări

69
deosebite şi grăitoare pentru o tematică corespunzătoare, serbări şi expoziţii pregătite cu
migală şi dragoste), ed. civică ( prin cultivarea permanentă a prieteniei şi corespondenţei cu
ajutorul Internet-ului, între elevi şi cadrele didactice partenere),
“Încearcă să trăieşti în aşa fel încât să nu prea te faci remarcat acolo unde eşti,
însă să ţi se simtă lipsa imediat ce dispari de acolo” ( Victor Hugo)
Atât de multe lucruri
frumoase s-au putut realiza, prin
ambiţia, motivaţia de a nu
rămâne mai prejos decât
partenerii noştri de proiect!
Imagini ale expoziţiilor deschise
în şcolile partenere au fost
postate pe didactic.ro, spre a fi
„vizitate‖ şi de alţi colegi, elevi
şi cadre didactice din toată ţara,
spre a le da un bun exemplu şi-n
acelaşi timp spre a-i invitat în
alte proiecte credibile şi
educative, de ce nu alte ediţii ale
acestui proiect.
Am crescut credibilitatea copiilor noştri, ale părinţilor şi colegilor faţă de
perseverenţa de a finaliza un proiect educativ de parteneriat, în ciuda resurselor materiale
precare şi a timpului aflat în opoziţie cu dorinţele noastre.
“ Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ, putem face numai lucruri mici,
cu multă dragoste.” (Mother Teresa)
Şi toţi cei implicaţi au demonstrat iubire şi
pasiune pentru tot ceea ce au oferit ochiului liber al
privitorului: materiale diverse pe baza unei observări
îndeaproape a tot ce este în jurul şi sufletul nostru.
Copiii au fost fericiţi şi entuziasmaţi în pregătirea şi
realizarea celor mai valoroase lucrări ale lor,
reflectând: satul , şcoala, oamenii din jurul lor,
activităţile educative la care iau parte cu interes şi
scopuri comune. Cu dragoste le-am dăruit prietenilor
care le-au aşteptat şi cu aceleaşi sentimente am
primit.

―Orice educaţie este autoeducaţie, iar noi ca dascăli şi educatori, creăm de fapt doar
contextul în care copilul se autoeducă. Trebuie să realizăm contextul optim, pentru ca, prin
noi,copilul să se educe el prin propriul său destin lăuntric.‖ ( Rudolf Steiner)

70
 24.Valenţe formative ale activităților extrașcolare

Prof.inv.primar Petrache Dorina Florentina

Școala Gimnazială Nr.96, Bucuresti, sector 4

Educația prin activitățile extracurriculare urmărește identificarea și cultivarea

corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum
și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Trebuința de a se juca, de a fi
mereu în mișcare, de a pune întrebări despre ceea ce-i înconjoară (formal și informal) este
tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viața. În cadrul acestor activități elevii se
deprind să folosească surse informaționale diverse, să întocmească colecții, să sistematizeze
date, să se dezvolte creativ, învață să învețe, se autodisciplinează, ‖se eliberează de tirania
profesoratului‖ (Costantin, Noica,‖Jurnal filozofic‖, pag.7-8).
Grija față de timpul liber al copilului, atitudinea de cunoaștere a dorințelor copiilor și
de respectare a acestora trebuie să fie dominantele acestor activități extrașcolare. Activitătile
acestea dezvoltă gândirea critică și stimulează implicarea tinerilor în actul decizional în
contextul respectării drepturilor omului și al asumării responsabilităților sociale, realizându-
se astfel o simbioză lucrativă între componenta cognitivă și cea comportamentală.
Plimbările, excursiile în natură, „o carte pe care o scoţi din bibliotecă, un Preludiu de
Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală, sunt mult mai
educative decât o lecţie.‖( Costantin, Noica,‖Jurnal filozofic‖, p. 9). La vârsta școlară, copiii
sunt foarte receptivi și ingenioși. Ei pot reda cu succes imaginea realității, a unei cărți citite
sau a unei piese muzicale audiate în cadrul activităților de desen/modelaj, în activitățile
creative.
Exemple de activități extrașcolare pe care elevul le poate realiza sunt multiple. Ele
variază în funcție de locație, modul de realizare, forma, timpul acordat, instituțiile și
persoanele implicate. Acestea pot fi: vizite la muzee, expoziții, monumente și locuri istorice,
case memoriale; vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive;
excursii și tabere școlare; plimbări în aer liber; spectacole; serbările și festivitățile; șezători
literare; carnaval; activități propuse de elevi și părinți; etc.
Activitățile extrașcolare sunt apreciate atât de copii, cât și de factorii educaționali în
măsura în care: valorifică și dezvoltă interesele și aptitudinile copiilor; organizează într-o
manieră plăcută și relaxantă timpul liber al copiilor contribuind la optimizarea procesului de
învățămțnt; formele de organizare sunt ingenioase, cu caracter recreativ; copiii au teren liber
pentru a-și manifesta în voie spiritul de inițiativă; participarea este liber consimțită,
necondiționată, constituind un suportnputernic pentru o activitate susținută; au efect pozitiv
pentru munca desfășurată în grup; creează un sentiment de siguranță și încredere tuturor
participanților; urmăresc lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de
învățământ; contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Potențialul larg al activităților extrașcolare este generator de căutări și soluții variate.
Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginația, bucuria și în dragostea din sufletul
copiilor, dar să îi lași pe ei să te conducă spre acțiuni frumoase, valoroase și fructuoase.
Realităţile zilelor noastre arată că sec.XX este şi perioada celor mai mari descoperiri
şi transformări ale civilizaţiei omeneşti,dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte
asupra vieţii. Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru
nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent
a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de

71
bunuri a crescut mult, iar exploatarea intesă a resurselor Pământului relevă, tot mai evident,
UN DEZECHILIBRU ECOLOGIC. Ocrotirea planetei este o problemă mondială şi, tocmai
de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume aceasta responsabilitate. Protecţia naturii devine tot
mai mult una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi comportă trei
aspecte importante: prevenirea deteriorarii mediului, acţiuni de reconstrucţie ecologică şi
acţiuni de poluare.
Scopul principal al unui program de educaţie ecologică este acela de a oferi fiecărui
copil, părinte posibilitatea de a manifesta o atitudine pozitivă, responsabilă faţă de mediul în
care trăieşte. Eu trebuie sa le transmit ideea că ―PǍMÂNTUL‖ nu este doar al lor, ci al
copiilor, nepoţiilor lor de aceea, ei trebuie să-l păstreze cât mai‖CURAT‖. Este important ca
noi, cei ce avem misiunea de a-i educa pe cei mici, să avem o conştiinţă ecologică bine
conturată, pentru ca acţiunile pe care le desfăşurăm să fie eficiente şi credibile în faţa
copiilor. Elevii trebuie să realizeze că problemele mediului încojurător sunt ale lumii întrgi,
ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră poate să afecteze în mod
distructiv natura.
În cadrul programului de educaţie ecologică mi-am propus ca obiectiv central
stimularea motivaţiei pentru protecţia mediului încojurător şi formarea unui comportament
ecologic adecvat, iar obiectivele privind elevii au fost:
-observarea şi descrierea elementelor mediului înconjurător;
-dezvoltarea experienţei şi formarea capacităţii de a folosi cunoştiinţele şi abilităţile căpătate
în luarea unor decizii bine gândite, pozitive pentru rezolvarea problemelor de mediu;
-formarea unei atitudini, unor comportamente ecologice favorabile ameliorarii relaţiilor dintre
om şi mediu;
-dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a problemelor legate de reciclarea,
recondiţionarea şi refolosirea deşeurilor;
-dezvoltarea abilităţilor necesare indentificării şi investigării problemelor de mediu în scopul
participării lor la rezolvarea acestora;
-conştientizarea rolului fiecăruia dintre noi în realizarea unei lumi mai bune şi a unui mediu
sănătos;
-conştientizarea relaţiilor dintre un mediu sănătos şi viaţa noastră;
-conştientizarea efectelor negative ale poluării asupra atmosferei, asupra vieţuitoarelor;
-exprimarea grijii şi dragostei faţă de mediu prin activităţi individuale şi de grup;
-popularizarea regulilor şi exemplelor de comportament ecologic.
Obiectivele pe care mi le-am propus privind părinţii şi alţi factori educaţionali din
comunitate au fost:
-conştientizarea părinţilor şi altor factori educaţionali din cadrul comunitătii cu privire la rolul
în formarea şi dezvoltarea propriilor copii;
-creşterea implicării părinţilor şi altor factori ai comunităţii în rezolvarea problemelor
administrative financiare care vor apărea pe parcursul derulării acestui program;
-mass-media, care să inspire prin programele sale creative părinţii şi copiii în realizarea unor
activităţi de menţinere a unui mediu sănătos.

Rezultatele aşteptate în urma unui astfel de proiect educaţional sunt:

-aptitudini de îngrijire, de curăţenie şi evitarea risipei;
-folosirea diverselor materiale din natură;
-plantarea şi îngrijirea unor copaci;
-realizarea unor obiective de arta folosind materiale reciclabile;
-îngrijirea animalelor şi a plantelor;
-participarea directă la acţiuni de curăţire a spaţiului verde şi a unor spaţii de joacă;
-colectarea deşeurilor;

72
-marcarea, prin acţiuni directe, a zilelor importante ale Ecologiei: ziua păsărilor, mediului,
arborilor, a apei, pământului, luna padurii etc.
Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru
activități socio-culturale, facilitatea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru
reușita școlară în asamblu ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale. Aceste activități trebuie să le privim ca întreguri, nu ca părți rupte și
scoase din viața reală a copilului. Ele se desfășoară într-un cadru informal, ce le permite
elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății, să-și
maximizeze potențialul intelectual și latura relațional-valorică.

Bibliografie:
Cernea, Maria, ‖Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de
învățământ, în învățământul primar‖ nr.1/2000, Ed. Discipol, București;
Cucoş, C., Pedagogie, ediţia a II-a,2002, Editura Polirom, Iaşi;
Comănescu I., Autoeducaţia, azi şi mâine, 1994, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea;
Noica,C., Jurnal filosofic,1990, Editura Humanitas, Bucureşti;
Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, 2000,Editura Aramis, București;
Văideanu G., Educaţia la frontiera dintre milenii, 1988, Editura Politică, Bucureşti

73
 25.Rolul activităţilor extraşcolare în procesul instuctiv-educativ

Prof.Paleru Rodica
Școala Gimnazială Nr.1 Dorobanțu

Activitățile extrașcolare contribuie la formarea personalității elevului. Sunt

importante și utile. Dar sunt anumite aspecte care ar putea să influențeze succesul acestora,
printre acestea numărându-se: desfășurarea acestora după programul de studiu, când elevii
sunt deja obosiți sau înainte și aceștia nu se mai pot concentra la ore. Deci, programul
elevului este mai încărcat. Profesorii caută soluții pentru valorificarea lor: urmăresc
programul elevului din ziua respectivă, cât a avut de învățat sau de scris.
De-a lungul anilor, activitățile extrașcolare au luat forme variate, toate având ca scop
învățarea nonformală și petrecerea în mod plăcut a timpului liber. Prin aceste activități, care
cuprind domenii și arii foarte mari, elevii își pot dezvolta anumite competențe și abilități
necesare unei bune dezvoltări armonioase pentru o integrare în societate. Când vorbim de
activități extrașcolare, ne referim la acel program la care elevul participă după ore și ar
trebui să facă acest fapt cu plăcere deoarece scopul este acela de a-i forma abilitățile
necesare unei bune dezvoltări, formării personalității elevului care își va găsi prin acestea
înclinațiile, talentul și domeniul în care ei vor fi performanți.
Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să
împăcăm grădiniţa cu viaţa. Pentru a-l face pe copil să depăşească în şcoală „greutăţile greu
de învins‖, important este să nu uităm că una din trebuinţele principale ale copilului este
jocul. Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate
în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna
deosebite.În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale
diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe. Prin faptul că în
asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se
autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi
cunoască preşcolarii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai
frumos obiectivul principal al grădiniţei şi al învăţământului primar – pregătirea copilului
pentru viaţă prin laudă. Trebuie promovat modul variat de abordare a problemelor de
manipulare a obiectelor şi a ideilor. Școlarii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o
gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a
descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica
constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de
învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de
voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al
activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este
garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi
laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. Scopul activităţilor extraşcolare
este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi

74
bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea
integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei,
fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.
O altă temă foarte importantă este timpul liber și elevul trebuie să aibă alternative
atractive și care îi dezvoltă competențele însușite în școală. Activitățile extrașcolare sunt
acele uși care se deschid pe ambele părți, scopul lor fiind același, dezvoltarea personalității,
stimularea încrederii în sine. Este de dorit ca elevul să învețe prin joc, să asimileze noi
cunoștințe și într-un cadru nonformal. Datoria noastră de dascăli este de a-i crea elevului
spațiul, conjuctura care să îl ajute să dea frâu imaginației, să își valorifice înclinațiile
dezvoltându-le până va ajunge la performanță.
Astfel de activități extrașcolare utilizăm și în cadrul programului ,,Școala
Altfel‖ pe care îl desfășurăm în fiecare an. Impactul cel mai bun îl au excursiile, elevii fiind
astfel entuziasmați, iar noi cadrele putem să le cunoaștem mai bine nevoile, spiritul de
echipă și modul de comportantament în afara școlii. Elevii doresc astfel de activități, ei
nemaifiind stresați de viața școlii, de clopoțel, de teste și teme.
Prin aceste activități li se oferă elevilor un alt mod de însușire a unor trăiri, valențe
pozitive ale vieții. Cât sunt mici, toți copiii trebuie să își însușească valori morale, să trăiască
momente înălțătoare, să conștientizeze rolul religiei în formarea lui ca individ și să participe
la toate evenimentele importante alături de familia unită. Aceasta este soluția vitală pentru o
viață echilibrată, pentru petrecerea momentelor neegalabile din mijlocul familiei, pentru
formarea ca individ responsabil și valoros pentru societate.

BIBLIOGRAFIE

* Cernea, Maria, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de

învăţământ, în ― Învăţământul primar― nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti;
* Ionesc, M., Chiş, V., Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de
instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
* Vlăsceanu, Gheorghe, coord., Neculau, Adrian, Şcoala la răscruce. Schimbare şi
continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact, Editura Polirom,
2002

75
26.Parteneriatul dintre grădiniță și școală și rolul acestuia în adaptarea preșcolarului la
cerințele școlarității

Învățător Aramă Florentina

Școala Gimnazială nr. 1 Dorobanțu, jud. Constanța

Conceptul de parteneriat educaţional constituie o relaţie de colaborare, cooperare, o

comunicare eficienta, acceptarea diferenţelor şi interacţiuni îndreptate în scopul optimizării
rezultatelor educaţiei . Parteneriatul este o atitudine , caracterizată prin cooperare, implicare,
dialog şi (co)responsabilitate.
Proiectele educaţionale derulate în regim de parteneriat trebuie să se bazeze pe valori
comune, precum asigurarea egalităţii de şanse în educaţie, încurajarea iniţiativei şi implicării,
dezvoltarea cooperării, colaborării, cultivarea disciplinei şi responsabilităţii, promovarea
comunicării eficiente, dezvoltarea spiritului civic.
Obiectivele parteneriatelor realizate între şcoală şi diverse instituţii ţin de următoarele
aspecte:
 Asigurarea coerenţei politicilor şi strategiilor naţionale care consideră
educaţia ca fiind o reală prioritate;
 Asigurarea instrumentelor pentru dezvoltarea programelor specifice;
 Asigurarea colaborării şcolii cu beneficiarii în acordarea şanselor egale de
cuprindere şi participare echitabilă a întregii societăţi la procesul educaţional;
 Consolidarea cadrului instituţional şi legislativ al dezvoltării umane;
 Dezvoltarea unor programe compensatorii pentru cei defavorizaţi;
 Întărirea rolului şcolii la nivelul comunităţii locale;
 Implicarea comunităţii în asigurarea calităţii în educaţie;
 Asigurarea, prin colaborarea cu mass-media, a informării publicului în ceea
ce priveşte impactul social al programelor şi măsurilor educaţionale.
Principalele trăsături caracteristice ale unui parteneriat educaţional ţin de următoarele
aspecte:
 realizarea interacţiunii psihosociale la baza căreia se află sprijinul reciproc,
toleranţa , efortul comun al factorilor implicaţi şi constituirea scop ;
 procesul de elaborare în comun al demersurilor de realizare a sarcinilor ;
 motivaţia comună ;
 acordarea sprijinului pentru atingerea unor rezultate optime atât la nivel
individual , cât şi colectiv.

Termenul de parteneriat se bazează pe faptul că partenerii au un fundament comun

de acţiune şi dovedesc un spirit de reciprocitate care le permite să acţioneze împreună.
Părinţii şi profesorii pot crea parteneriate valabile, angajându-se în activităţi comune de
învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăşurând proiecte
colaborative, participând împreună la activitatea de luare a deciziei.
Şcoala este instituţia care realizează în mod planificat şi organizat sprijinirea
dezvoltării individului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de
învăţământ. Rolul ei fundamental este acela de furnizor al serviciilor de educaţie . Educaţia
constituie domeniul eforturilor conjugate ale factorilor implicaţi în scopul realizării unei
complexe desfăşurări a caracteristicilor potenţiale ale personalităţii, în vederea formării de
abilitaţi, deprinderi, aptitudini şi capacităţi de integrare socială. Este un proces cu o
importanţă socială majoră, prin intermediul ei realizându-se comunicarea experienţei sociale

76
către copii şi tineri, angajându-se astfel în formarea personalităţii complex dezvoltate pentru
progresul social. Educaţia, pe lângă funcţia cognitivă, informativă, îndeplineşte şi roluri
formative privind conduitele de rol şi de statut. Funcţia ei axiologică rezidă în faptul că oferă
criterii de ierarhizare a valorilor şi de integrare a propriilor capacitaţi în optica socială şi în
schimbările acesteia.
Parteneriatul educaţional implică responsabilizarea tuturor factorilor sau instituţiilor
angajate pentru asigurarea calităţii în educaţie, pentru succesul scolar, pentru prevenirea
abandonului şi integrarea cu succes a viitorilor cetăţeni în viaţa socială activă.
Atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiari sunt
elevii.
În cadrul parteneriatului educaţional, ca în cazul tuturor celorlalte relaţii de acest tip,
este esenţială comunicarea. În orice tip de organizaţie, se pleacă de la premisa că optimizarea
comunicării poate induce efecte durabile şi pozitive în activitatea desfăşurată . Comunicarea
trebuie concepută prin strategii complexe de comunicare, care să permită o circulaţie a
informaţiei relevante, care să permită mereu, în timp real, luarea unor decizii la care
participarea membrilor să aibă sens pentru fiecare dintre aceştia.
Proiectele educaţionale derulate
în regim de parteneriat trebuie să se
bazeze pe valori comune, precum
asigurarea egalităţii de şanse în
educaţie, încurajarea iniţiativei şi
implicării, dezvoltarea cooperării,
colaborării, cultivarea disciplinei şi
responsabilităţii, promovarea
comunicării eficiente, dezvoltarea
spiritului civic.
În cadrul proiectelor
parteneriale se utilizează strategii care
contribuie la modelarea atitudinilor
pozitive a beneficiarilor direcţi, elevii,
faţă de ceilalţi şi faţă de relaţiile
umane, în general , la generarea de convingeri asociate valorilor morale , precum şi la
cultivarea modelelor comportamentale adecvate normelor si valorilor societăţii din care face
parte elevul .
Este bine ştiut că integrarea preşcolarilor în clasa pregătitoare constituie o etapă
destul de dificilă atât pentru aceştia, cât şi pentru părinţi. Cu cât această etapă este
depăşită cu uşurinţă, cu atât succesul boboceilor este mai sigur. În vederea integrării cu
succes a preşcolarilor în clasa pregătitoare se impune ca personalul didactic din cele două
cicluri de învăţământ să colaboreze pentru asigurarea continuităţii procesului de instruire şi
educare.
Integrarea copilului in şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediul şcolar. În calitatea
noastră de educatori sau invăţători ne-am intrebat adesea: ―De ce se manifestă adesea unele
forme de inadaptare a copiilor chiar din primele zile de şcoală? De ce unii elevi din clasa
pregătitoare nu fac faţă cerinţelor şcolare?
Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie căutate doar in cunoaşterea particularităţilor
de vârstă şi individuale a copiilor sau in stilul de activitate al învăţătorului, ci se impune o
cunoaştere şi o analiză atentă a activităţii din grădiniţă şi familie, medii care asigură
pregătirea copilului pentru şcoală.

77
 În acest scop , organizarea unor activităţi comune (şcoală-grădiniţă) ce vizează
familiarizarea copiilor cu munca şcolarilor, cu relaţiile ce se stabilesc între învăţător si elevi,
elevi-elevi, ar face ca reprezentările copiilor despre şcoală sa fie mai clare, mai coerente si
mai apropiate de realitate, acest lucru conducând la un debut şcolar optim.
Prin intermediul parteneriatul şcoală-grădiniţă se pot surprinde toate aceste aspecte,
se pot analiza și sintetiza într-o strategie care va permite egalizarea şanselor şcolarilor şi
integrarea optimă a preșcolarilor în învățământul primar.
Parteneriatul pe care l-am
desfășurat în anul trecut școlar între
școala noastră și grădinița din
localitate, între elevii clasei a IV-a și
preșcolarii grupei mari, respeciv între
cadrele didacice care coordoneaza
aceste colective de copii au avut ca
obiective:
- Crearea unei relații de colaborare și
cooperare între cadrele didactice din
instituții diferite de învățământ în
vederea armonizării condițiilor
specifice fiecărei instituții cu
exigențele sociale actuale;
- Promovarea dialogului și a
comunicarii între preşcolari și elevi în vederea dezvoltării deprinderilor sociale de
comunicare și relaționare eficientă, a toleranței și respectului;
- Implicarea efectivă a elevilor și preșcolarilor în activități cu caracter extracurricular
conducând la stimularea și promovarea capacităților creatoare, formarea capacității de
acceptare a valorilor specifice fiecărui grup;
- Desfășurarea unor activități comune pentru formarea unui cadru propice dezvoltării
deprinderilor sociale şi emoționale la copii în vederea reducerii în intensitate și frecvență a
problemelor de adaptare şi integrare în mediul şcolar ;
- Familiarizarea parinților preșcolarilor cu specificul școlii și stimularea interesului acestora
față de activitățile școlare și extracurriculare realizate în parteneriat.

BIBLIOGRAFIE

1. Ecaterina Adina Vraşmaş, Consilierea şi educaţia părinţilor, Ed. Aramis, București,

2002;
2. Coord. Şchiopu, Ursula, Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, București, 1997;
3. Coord.Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa, Psihologie şcolară, Ed.Polirom, Iași,
1999

78
 27.Rolul activităților extracurriculare în educaţia copilului

Prof.Înv.Primar, Florea Sofia Nicoleta

Școala Gimnazială Nr.1 Dorobanțu
Educaţia nu este un proces limitat, spaţial şi temporal cu incidenţă determinată asupra
biografiei personale. Formarea individului după principii etice şi axiologice solide trebuie să
devină un proces continuu, o coordonată a şcolii şi a societăţii româneşti. Transformarea
educaţiei într-un proces permanent este imperativ pentru lumea contemporană. Îndeplinirea
acestora reclamă efortul solidar al familiei, al şcolii de toate gradele, al instituţiilor cu profil
educativ şi al mass-media, care prin impactul covârşitor asupra audienţei poate deveni o
tribună a educaţiei. Individul, aflat în centrul acestui proces, trebuie ajutat să-şi formeze o
concepţie corectă asupra existenţei, întemeiată pe moralitate şi respect social, să adopte drept
puncte de reper valori autentice şi să se integreze armonios în societate.
Activităţile extracurriculare contribuie la adâncirea şi completarea procesului de
învăţământ, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularităţi prin care se deosebesc de
activităţile din cadrul lecţiilor. Aceasta se referă la conţinutul activităţilor, durata lor, la
metode folosite şi la formele de organizare a activităţilor.
Procesul educaţional din școală presupune şi forme de muncă didactică
complementară activităţilor obligatorii. Acestea sunt activităţi extracurriculare pe care
învățătoarea le desfăşoară în școală sau în afara școlii.
Activităţile extracurriculare au o deosebită influenţă formativă asupra elevului.
Parteneriatele implementează un sistem de educaţie un proces complex şi îndelungat
care cere o colaborare strânsă şi continuă şi o comunicare între Ministerul Educaţiei şi alte
instituţii (incluzând familia, care este o instituţie) în vederea asigurării coordonării tuturor
măsurilor privind drepturile, protecţia şi dezvoltarea viitoare a copilului.
În cadrul acestor parteneriate se pot parcurge următoarele conţinuturi: transmiterea unor
informaţii despre ecologie, dobândirea unor cunoştinţe despre relaţia om-mediu, educarea
unor comportamente şi conduite civilizate, îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din
diferite domenii, cultivarea unor atitudini de investigare, cercetare etc .
Un astfel de parteneriat l-am realizat cu Școala Nr. 31 din Constanța , un parteneriat
cu titlul ,,Vis de iarnă‖. Am desfășurat o activitate în care copiii și-au împărtășit din
experiența lor, au prezentat gazdelor o scenetă și colinde, iar cei din Constanța au fost
primitori și deschiși către nou. Cu toate că ,gazdele erau de etnie romă, copiii școlii noastre i-
au considerat prietenii lor, împărtășindu-le din experiența proprie. Astfel am realizat și o
activitate despre cum stopăm discriminarea în școli. Prin aceste parteneriate nu au numai
elevii au de câștigat, ci și cadrele didactice.
Pentru vizita pe care am făcut-o la școala parteneră părinții au fost receptivi și au
participat și ei, implicându-se în colectarea de mici cadouri. Elevii noștri au fost foarte
încântați că au putut bucura inimile unor copiii defavorizați.
O resursă şi un sprijin permanent în educarea şi dezvoltarea copiilor o constituie
implicarea familiei, părinţilor ca parteneri în educaţie. Părinţii sunt încurajaţi să ia parte la
planificarea şi derularea programelor educative pentru copiii de vârste mici, ceea ce implică o
responsabilizare şi o eficienţă sporită.
De asemenea, formarea trebuie să garanteze faptul că părinţii vor deveni mai sensibili
la problemele sociale şi psihologice, precum şi la probleme de orice gen atunci când îşi cresc
copiii. Astfel, părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de
manifestare în viaţa de grup, pot înţelege mai bine rolul lor educativ.

79
 Principala răspundere pentru protecţia, creşterea şi dezvoltarea copiilor îi revine
familiei şi, ca atare, familia este îndreptăţită să beneficieze de toată protecţia şi sprijinul de
care are nevoie.Prin urmare, accesul părinţilor, familiilor, tutorilor, al persoanelor care au în
îngrijire copii şi al copiilor înşişi la o gamă completă de informaţii şi servicii este o prioritate,
parteneriatele încheiate cu familia fiind menite să sprijine educaţia copiilor de vârstă
timpurie.
Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă şi culturală a copiilor
constituie o prioritate naţională şi globală.
Acest gen de parteneriate vizează stimularea mentală, antrenarea fizică şi dezvoltarea
amplă a abilităţilor copiilor prin diferite activităţi, cum ar fi: muzica, abilitatea manuală;
formarea unor deprinderi de colaborare; desfăşurarea unor activităţi didactice cu teme istorice
şi creştine etc.
Școala ocupă un loc central în comunitate. Rolul este de a crea viitori cetăţeni iar
acest lucru nu este suficient a se învăţa doar în cadrul activităţilor de educaţie pentru
societate. De aceea, este nevoie de participarea la activităţi extracurriculare.
Proiectele de parteneriat educaţional cu Comunitatea Locală - Primărie, Poliţie – au ca
argument educaţia şcolarilor pentru cetăţenie democratică în vederea formării unor cetăţeni
activi si responsabili. Prin acţiunile desfăşurate în acest sens copiii îşi însuşesc concepte cheie
– libertate, justiţie, egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a instituţiilor
democratice, sunt puşi în diferite situaţii de a respecta pe cei de lângă ei, îşi formează
deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi.
Un rol important în dezvoltarea copilului de vârstă timpurie îl au ONG-urile, prin
încheierea de parteneriate cu acestea, având ca scopuri promovarea şi valorizarea diversităţii
şi egalităţii în drepturi; promovarea şi respectarea personalităţii şi a drepturilor copilului;
conştientizarea importanţei educaţiei pentru sănătate; promovarea comportamentelor
sănătoase şi prevenirea comportamentelor cu risc (campanii antidrog, împotriva fumatului
etc)
Un astfel de proiect l-am încheiat cu ONG-ul ,,Salvați copiii‖ proiect în urma căruia
am încercat să ajutăm elevii cu probleme ai unei școli partenere. Toți cei care au fost
implicați, elevi, părinți și cadre didactice, au avut inițiativă în desfășurarea acestor activități,
au colaborat și au pregătit și mici daruri pentru cei cu probleme.
Într-o accepţiune generală, educaţia este procesul (acţiunea) prin care se realizează
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Educaţia este contină. Ea începe din primele
momente ale vieţii şi se încheie odată cu ea.
Fiecare copil este unic, iar educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale
ale fiecărui copil. Rolul cadrului didactic este extrem de mare în acest sens.
Învățătoarea este persoana care trebuie să ofere ocazii de dezvoltare fiecărui copil în parte,
pentru că școala este locul unde are loc procesul de dezvoltare a personalităţii ca parte
componentă a educaţiei .De aceea, formarea continuă a cadrelor didactice, a asistenţilor
sociali şi a altor categorii de personal de îngrijire care, prin activitatea lor, trebuie să
colaboreze cu părinţii în domeniul educaţiei şi îngrijirii copilului, este una dintre
componentele psihopedagogice esenţiale în atingerea scopului propus.
„Menirea firească a şcolii nu este să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile
intelectuale în mintea copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.‖ (Ioan Slavici)
Bibliografie:
Gutium I, Mămăligă M, Mumjiev G - Parteneriatul pas cu pas , Editura Fundaţia
Internaţională pentru sisteme Electorale, Chişinău, 2000
Velea , Luciana şi colaboratorii - Participarea elevilor în şcoală şi în comunitate, Ghid pentru
profesori şi elevi , Editura Agata , 2006

80
 28.Importanța activităților extracurriculare în dezvoltarea copilului preșcolar

Prof. înv. preșc. Daniela Cămîrzan,

Grădinița P.P. Nr: 64 Galați
Activitățile extracurriculare contribuie din plin la întelegerea și fixarea
cunoștințelor obținute de copii în procesul de învățământ. Ele prezinta niște particularitați,
deosebindu-se de activitățile desfășurate zilnic. Acestea se referă la conținutul activităților,
durata, organizarea lor ,precum și la metodele aplicate în realizarea acestora. Conținutul
activităților extracurriculare nu este stabilit de programa școlară, ci de către cadrul didactic,
în funcție de nevoile, interesele și dorințele copiilor. Având un caracter atractiv, aceste
activități aduc multă bucurie și entuziasm în rândul tuturor copiilor.
O formă de activitate extracurriculară este excursia didactică. Aceasta oferă
copiilor contactul direct cu natura, dându-le posibilitatea de a observa plantele și animalele în
stare naturală. Organizarea unei excursii se poate baza pe teoria inteligențelor multiple (TIM)
a lui Howard Gardner. Acesta propune o nouă viziune asupra inteligenței, care este împărțită
în opt inteligențe independente. În cadrul realizării unei excursii aceste tipuri de inteligențe
pot fi observate pe larg. Inteligența verbală este reliefată de copiii care folosesc eficient
cuvintele, vorbind sau povestind despre lucrurile observate in mod direct.
Inteligența logico-matematică se observă la copiii care au abilitatea de a analiza lucrurile, de
a face propriile cercetări în vederea obținerii unor rezultate dorite.
Inteligența vizual-spațială este caracteristică copiilor care gândesc din perspectiva spațială .
Acești copii au capacitatea de a percepe culorile, liniile, formele, spațiul și relațiile dintre
aceste elemente.
Inteligența corporal-kinestezică este specifică copiilor rezistenți la efort fizic în aer liber.
Acestia manifestă o diponibilitate mare pentru mișcare, alergare, cățărare, întrecere.
Inteligența muzical-ritmică poate fi observată deasemenea în cadrul unei excursii. Cei
pasionați de muzică pot cânta sau asculta cântecul păsărilor în timp ce investighează natura.
Inteligența interpersonală îi face pe copii să-i înțeleagă pe cei din jur, să-i asculte, să
evalueze stările, intențiile și sentimentele celorlalți.
Inteligența intrapersonală implică abilitatea unor copii de a se înțelege pe sine, de a-și
cunoaște posibilitățile de a realiza un lucru.
Inteligența naturalistă este specifică copiilor care fac distincție între diferitele tipuri de plante
și animale observate în natură. Acești copii sunt atrași de mediul înconjurător, de fenomenele
naturale, de schimbările din natură.
Prezentând cele opt tipuri de inteligență percepute în cadrul desfașurării unei
excursii, activitățile extracurriculare nu pot fi cu nimic mai prejos decât activitățile obligatorii
de la clasă. Cunoaşterea mediului înconjurător de către copiii preşcolari reprezintă o
importanţă deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum şi o sarcină de bază a procesului
instructiv-educativ desfăşurat în grădiniţa de copii. În acest sens, activităţile de cunoaştere a
mediului înconjurător contribuie în mod deosebit la educaţia intelectuală a preşcolarilor.O
mare însemnătate a importanţei activităţilor de cunoaştere a mediului rezidă din faptul că prin
acestea se reuşeşte cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii şi de protejare a
mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relaţiile copiilor cu natura şi mediul. În
aceste activităţi preşcolarii exersează deprinderile de îngrijire şi ocrotire a mediului
înconjurător , educând atitudinea pozitivă faţă de natură şi în acelaşi timp stimulând
curiozitatea pentru investigarea acesteia. În timpul unei excursii, copiii au ocazia să observe
ordinea, curăţenia, aspectul frumos al parcurilor, al grădinilor, al spaţiilor verzi, bucurându-şi
sufletul şi ochii . În cadrul acestor activităţi , copii au ocazia să observe şi spaţii neingrijite,
sticle şi hârtii aruncate, gunoaie. Chiar dacă sunt mici, preșcolarii află că aceste deşeuri

81
aruncate de oamenii care nu respectă şi nu iubesc natura, nu numi că au un aspect urât, dar
sunt toxice şi, prin degradarea lor, conduc la poluarea aerului pe care îl respirăm. În cadrul
proiectului tematic „Copacii‖, copiii au aflat cât de important este copacul pentru viaţa
omului. Aerul este curat şi sănătos numai dacă în jurul nostru sunt multe spaţii verzi, multe
plante. Pornind de la afirmaţia, „natura a existat fără om, dar omul nu poate exista fără
natură‖, conştientizăm faptul că avem datoria să-i ajutăm pe cei mici să cunoască şi să
ocrotească natura. Putem face acest lucru în cadrul oricărei excursii didactice.
Alte activități extracurriculare , la fel de plăcute și utile ca excursia didactică sunt
: drumețiile, plimbările și vizitele. Realizată, de obicei, pe durata unei singure zile drumeţia
este călătoria făcută pe jos, ea recomandându-se în special în activităţile turistice întreprinse
cu copiii. Prin drumeţie se urmăreşte o anumită călire fizică ce dă organismului rezistenţă la
efortul cerut de mersul pe jos. Dar, concomitent, drumeţia oferă participanţilor posibilitatea
culegerii directe a unui vast material informativ şi o mare satisfacţie cu reale valenţe
educative . Mersul pe jos permite abordarea oricărui traseu, de la asfaltul şoselei, la poteca de
munte. Înainte de plecare, educatoarea familiarizează copiii printr-o largă gamă de procedee
cu obiectivele urmărite, precum şi cu sarcinile care le vor reveni. Copiii trebuie influenţaţi
afectiv, cognitiv şi volitiv, mobilizaţi în direcţia cunoaşterii în mod activ a realităţii date.
Organizarea activităţilor copiilor la locul stabilit variază in funcţie de temă, precum şi de
condiţiile existente. Dar, indiferent de acestea, la început, investigarea mediului se va face de
către copii în mod liber după ce, în prealabil, educatoarea le-a formulat câteva cerinţe: să nu
depăşească un anumit spaţiu, să nu deterioreze copacii, arbuştii, iarba, florile sau alte lucruri
cu care vin în contact, să semnaleze colegilor sau educatoarei ceea ce au observat, au
descoperit si să efectueze anumite activităţi practice sau jocuri. Apoi, educatoarea intervine
pentru a aduna copiii şi a-i orienta spre scopul precis de cunoaştere dinainte stabilit. În prima
parte se poate organiza o conversaţie liberă, importantă fiind orientarea acestora spre a
investiga, dându-le posibilitatea să-şi reactualizeze diferite informaţii, să găsească căi în
rezolvarea unor probleme, să facă comparaţii, pentru a evidenţia caracteristicile distinctive
ale obiectelor cu care au venit în contact. Observaţiile oferite de multiple aspecte ale naturii şi
ale mediului înconjurător trebuie să constituie puncte de plecare în organizarea unor variate
activităţi cu întreg colectivul de copii. Educatoarea trebuie să facă apel la toate cunoştinţele
copiilor, pentru fixarea şi sistematizarea lor, pentru a le întreţine prin interesul şi curiozitatea
faţă de lumea înconjurătoare, valorificând materialul cules în cât mai numeroase activităţi
viitoare.
Plimbarea este, mai ales pentru preşcolari şi elevii din clasele I-II, modalitatea cea mai
indicată de a face scurte deplasări pe jos, adică un fel de drumeţie de proporţii reduse,
adaptată pe măsura posibilităţii copiilor de a face efort fizic şi a cunoaşte în mod nemijlocit
viaţa şi lumea din jur. Vizitarea unui obiectiv turistic constituie un important procedeu
instructiv-educativ, care trebuie pregătit şi efectuat după anumite criterii metodice.
Ca o concluzie, activitățile extracurriculare desfășurate în aer liber aduc un plus
important în evoluția copiilor, atât din punct de vedere cognitiv, motric, dar mai ales
emoțional. Alese cu grijă aceste activități vor fi îndrăgite și apreciate de întreg colectivul de
copii.

82
 29.Impactul activităţilor extraşcolare asupra elevilor

Prof. dr . Nica Elena Loredana

C.N.I Matei Basarab, Rm. Vâlcea
„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm
să se adapteze.”
(Maria Montessori –,,Descoperirea copilului‖)
Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai
ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe
informativ pe formativ. Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde
spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai
poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină
o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot
mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de
învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.
Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl
trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria
evoluţie a individului.
În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte
copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele
formării personalităţii copiilor.
În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect
psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Complexitatea
finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru
activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru
reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce
permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi
maximizeze potenţialul intelectual.
Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ,
ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg
al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de
învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra
dezvoltării elevilor.
Excursiile pe care le organizez contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre
frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură.
Prin excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând
astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Copiii pot cunoaşte realizările oamenilor,
locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti. Excursia este cea
care îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar
şi îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific.
Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale – organizate
selectiv – constituie un mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale
poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în starea lor
naturală, procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale, momentele legate
de trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi activitatea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei

83
şi culturii universale şi naţionale, relaţiile dintre oameni şi rezultatele concrete ale muncii lor,
stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea ce elevii acumulează în
cadrul lecţiilor.
Spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în şcoală, prin care
copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. Deşi această formă de activitate îl pune pe
copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea
constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează,
permanent, la afectivitatea copilului.
Parteneriatele ajută elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când
părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie,
se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele
trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai
sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de
natura relaţiilor publice. În cadrul acestor parteneriate se pot parcurge următoarele
conţinuturi: transmiterea unor informaţii despre ecologie, dobândirea unor cunoştinţe despre
relaţia om-mediu, educarea unor comportamente şi conduite civilizate, îmbogăţirea
vocabularului activ cu cuvinte din diferite domenii, cultivarea unor atitudini de investigare,
cercetare etc.
Implicarea elevilor în proiectele educative, atât la nivel naţional cât şi
internaţional a crescut în ultimii ani acesta dovedind interesul crescut al elevilor faţă de
unele activităţi educative. Concursurile de creaţie literară şi plastică urmăresc stimularea
implicării elevilor în activităţile extraşcolare, descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor
artistice şi literare ale copiilor din ciclul primar . Prin participarea la astfel de proiecte
elevii îşi dezvolta aptitudinile artistice şi literare ,spiritul de echipă- (în realizarea
lucrărilor colective) ,îşi vor testa aptitudinile,îşi vor putea pune în valoare calităţile
artistice .
Activităţile extracurriculare mai sus enumerate şi analizate sunt apreciate atât de către
copii, cât şi de factorii educaţionali în măsura în care :
valorifică şi dezvoltă interesele şi aptitudinile copiilor;
organizează într-o manieră plăcută şi relaxantă timpul liber al copiilor, contribuind la
optimizarea procesului de învăţământ ;
formele de organizare sunt din cele mai ingenioase, cu caracter recreativ ;
copiii au teren liber pentru a-şi manifesta în voie spiritul de iniţiativă;
participarea este liber consimţită, necodiţionată, constituind un suport puternic pentru
o activitate susţinută;
au un efect pozitiv pentru munca desfăşurată în grup;
urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ;
contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia
orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine
creatoare, atât în modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel
o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea activităţilor
extraşcolare oferite creşte interesul copiilor pentru şcoală şi pentru oferta educaţională.

84
 30.Modernizarea procesului instructiv-educativ prin îmbinarea cu activităţile
extracurriculare

Prof. Înv.pimar Butnariu Daniela

Școala Gimnazială Nr. 1Țibucani,
Activitatea educativă şcolară şi extraşcolară reprezintă spaţiul aplicativ care permite
transferul şi aplicabilitatea cunoştintelor, abilităţilor, competenţelor dobândite în sistemul de
învăţământ.
Activităţile extracurriculare au o deosebită influenţă formativă, în cadrul cărora copiii
se confruntă cu realitatea printr-o percepere activă, investigatoare, prin acţiuni directe asupra
obiectelor şi fenomenelor din mediul înconjurător, a unor zone geografice şi locuri turistice.
Prin formele sale specifice, activitatea educativă şcolară şi extraşcolară dezvoltă
gândirea critică şi îi stimulează să se implice în actul decizional, le formează şi le dezvoltă
capacităţile intelectuale, disponibilităţile afective, abilităţile practice, în vederea afirmării
talentelor, aptitudinilor, şi iniţiativelor individuale, realizându-se, astfel, o simbioză lucrativă
între componenta cognitivă şi cea comportamentală.
Activităţile extracurriculare oferă posibilităţi mai largi de cunoaştere nemijlocită a
realităţii, stimulează spiritul de iniţiativă, îmbogăţesc experienţa, iar implicarea frecventă, ca
subiecţi, în organizarea şi desfăşurarea lor, determină supunerea de bună voie
regulilor,asumarea responsabilităţi, autodisciplina..
Activităţile extracurriculare stimulează spiritul de întrajutorare şi solidaritate de grup,
de a acţiona şi de a rezolva probleme în mod responsabil, oferă condiţii dintre cele mai
prielnice pentru formarea conştiinţei şi conduitei cooperante. Efortul intens pe care l-au depus
a determinat obţinerea unor rezultate mai bune, un randament mai mare din partea tuturor, le-
a activat memoria de durată. Datorită prezenţei motivaţiei intrinseci pentru studiu, utilizarea
proceselor mentale de nivel superior (dezvoltarea gândirii abstracte) se dezvoltă gîndirea
critică, edificarea unor relaţii interpersonale fundamentate pe colegialitate, solidaritate, grijă
şi devotament, sprijin reciproc, aprecierea diversităţii, încurajarea. Raportul dintre competiţie
şi cooperare a avut o evoluţie pozitivă în urma obţinerii unor rezultate favorabile, în acord cu
expectanţele fiecărui membru al grupului.
Concursurile şcolare se constituie într-un cadru eficace de stimulare a creativităţii şi
capacităţilor intelectuale ale elevilor cu aptitudini şi achiziţii temeinice, reprezintă un context
complex de evaluare a aptitudinilor şi achiziţiilor elevilor care plasează elevii participanţi în
contexte de autoinformare şi formare. Se generează, astfel, eficienţa învăţării de cunoştinţe,
deprinderi, atitudini şi comportamente, se accentuează caracterul formativ-educativ al
educaţiei primare prin transferul de la cantitate la calitatea informaţiei, în contexte variate.
Elevii sunt puşi în situaţia să esenţializeze, să structureze, să restructureze, să asocieze idei, să
aplice ceea ce au învăţat.
Concursurile contribuie la dezvoltarea unor capacităţi intelectuale, centrate pe
informare şi formare intelectuală, pe creşterea interesului şi motivaţiei pentru autoinstruire,
pe stimularea creativităţii, oferă prilejul dezinhibării spontaneităţii, fanteziei, creativităţii,
constituind un context psiho-social şi educaţional stimulativ, mobilizator şi un potenţial
reglator al activităţii viitoare. Proiectate, organizate şi desfăşurate din perspectiva educării
spiritului de fair play în rândurile elevilor şi cadrelor didactice, concursurile dezvoltă spiritul
competiţional centrat pe valori socio-educaţionale. Rezolvarea subiectelor probei teoretice cât
şi a probei practice se va face prin conlucrarea directă între membrii fiecărei echipe.
Împărţirea sarcinilor de lucru se realizează în cadrul echipelor, prezentarea rezolvării
subiectului probei practice va fi publică şi va fi făcută de către un membru desemnat al
fiecărei echipe.

85
 Fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi
alege propriul destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care
mediul îi crează condiţiile de actualizare a sinelui. Imaginea de sine pozitivă a adus cu sine
creşterea performanţelor şcolare. Elevii cu imagine de sine pozitivă şi-au estimat corect
resursele, şi-au asumat responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele
proprii.Concursurile au crescut şansele de acces la competiţiile şcolare şi pentru elevii cu ritm
psihointelectual mai lent. Prin diversificarea demersurilor de abordare diferenţiată a acestora,
prin pozitivarea comunicării şi interacţiunilor învăţător- elev/elevi, organizarea la nivelul
şcolii, al clasei a unor competiţii care să-i implice fiind deosebit de benefice. Aspectele
relevante ale autocunoaşterii (imaginea de sine, stima de sine, aptitudinile şi abilităţile
personale, motivaţia, emoţiile şi mecanismele de apărare şi adaptare, autoeficacitatea
percepută) au putut să se dezvolte în condiţiile în care cunoştinţa despre sine a elevului l-a
ajutat să-şi regleze comportamentul în societate, modul în care îşi percepe propriile
caracteristici cognitive, emoţionale sau sociale.
Aşadar, indiferent la ce nivel au fost organizate, la ce arie curriculară s-au organizat,
concursurile şcolare la care au participat elevii mei, au contribuit la dezvoltarea spiritului
deschis, atent, atât la elevi, cât şi la cadrele didactice, fapt care a dus la creşterea capacităţii
acestora de a se concentra asupra propriului rol. Autoexigenţa, implicit rigoarea critică în
contexte educaţionale date, constituie un prilej de maturizare a elevilor din perspectiva
atitudinilor, trăsăturilor de caracter, sentimentelor sociale. Ipostazele de comunicare şi
interacţiune specifice concursului şcolar promovează comportamente interumane pozitive pe
fondul unei autoexigenţe în planul propriei personalităţi.
Învăţarea prin cooperare reprezintă utilizarea, ca metodă instrucţională, a grupurilor
mici de elevi, astfel încît aceştia să poată lucra împreună, urmînd ca fiecare participant să-şi
îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi
membri ai grupului. În cadrul situaţiilor de cooperare, copiii se află într-o situaţie de
conlucrare pentru îndeplinirea unor scopuri comune căutarea unor rezultate benefice pentru ei
şi pentru toţi membrii grupului respectiv. Elevii s-au regăsit în competiţiile colectivului cu
sine însuşi, iar înregistrarea efectelor pozitive atât pe reţeaua verticală învăţător- elev cât şi pe
cea orizontală elev- elevi, a dus la dezvoltarea imaginii de sine pozitivă în rândul elevilor.
Imaginea de sine pozitivă aduce cu sine creşterea performanţelor şcolare. Aceşti elevi îşi
estimează corect resursele, îşi asumă responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele
proprii. Respectul de sine este determinat de o imagine de sine pozitivă ce favorizează
manifestarea respectului din partea celorlalţi.
Formarea conduitei patriotice include deprinderi şi obişnuinţe de comportare în
spiritul cerinţelor patriotismului, anumite trăsături pozitive de caracter implicate pe plan
comportamental. Această sarcină se realizează prin integrarea copiilor în viaţa şi frământările
şcolii. Conduita patriotică nu trebui să se manifeste doar în împrejurări excepţionale, ci să
fie evidentă în tot ceea ce întreprinde copilul pentru înflorirea patriei sale.
Bogata colecţie de monumente arhitecturale, piese de artizanat, ustensile străvechi şi
instalaţii meşteşugăreşti îi introduc pe elevi în viaţa ţăranului român. În Muzeul Satului-
reprezentare a civilizaţiei originale a poporului român, carte de istorie a satului românesc –
rămâne o poartă deschisă spre viaţa tradiţională a neamului supus acum unui profund
fenomen de alterare spirituală. Experienţa dobândită se materializează în lucrări artistico-
plastice: desene, farfurii decorate cu modele populare, măşti.
Excursiile îi familiarizează pe elevi cu valorile fundamentale ale istoriei şi culturii
naţionale, îi determină să respecte şi să păstreze aceste valori, să conştientizeze
interdependenţa vitală om-mediu, să-şi formeze atitudinea de respect faţă de mediu, dar le
stimulează şi formarea continuă în vederea integrării în cultura şi civilizaţia europeană.

86
 În cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare se dezvoltă sensibilitatea morală a
copilului, apare prietenia interpersonală, se dezvoltă sentimentul răspunderii, dăruirea
afectivă prin interacţiunea socială a şcolarului mic cu mediul educogen. Încet, dar sigur, ca
membri ai societăţii, copiii au fost mai receptivi la obligaţiile sociale, au manifestat
disponibilităţi de participare şi cooperare în acţiunile comune cu colegii lor, au manifestat
conduite sociale responsabile.
Excursiile literare, vizitele la case memoriale, vizionarea unor spectacole de teatru,
audiţiile în lectura unor actori şi scriitori consacraţi au avut calitatea de a le creşte interesul
pentru procesul de creaţie literară, de a le cultiva sentimentul de dragoste şi admiraţie pentru
scriitorii noştri, i-au stimulat în propria creaţie literară, artistică, fiind un mijloc eficace de
adâncire a cunoştinţelor literare şi de educaţie a elevilor.
Excursiile religioase le-au stimulat curiozitatea de a descoperi elementele ce ţin de
credinţa ortodoxă, dorinţa de călătorie în scopul cunoaşterii istoricul creştinismului ortodox
din ţara noastră. Pe plan afectiv, le-a trezit sentimente de preţuire şi ataşament faţă de
frumuseţile naturale ale ţării noastre, le-a dezvoltat spiritul de apartenenţă la spiritualitatea
poporului român, le-a accentuat sentimentul de voinţă, disciplină şi credinţă în Dumnezeu.
Excursiile şi drumeţiile au contribuit la adâncirea şi completarea procesului de
învăţământ, mai cu seamă la „ancorarea‖ sa în realitatea mediului natural şi social explorat
direct. Conţinutul didactic al drumeţiilor şi excursiilor este mult mai elastic, mai variat şi mai
complex decât al lecţiilor în clasă, având şi un caracter mai atractiv, determinând elevii să
participe masiv într-o atmosferă de voioşie, cu optimism şi cu multă însufleţire la asemenea
acţiuni, însetaţi de a cunoaşte cât mai multe locuri noi în mod direct. Elevii au fost satisfăcuţi
şi bucuroşi în a-şi petrece timpul în mijlocul frumuseţilor naturii, de a intra în contact direct
cu tezaurul de valori al înaintaşilor, de a descoperi noi dimensiuni ale prieteniilor, ale
relaţiilor între colegi.
Formarea şi dezvoltarea conştiinţei patriotice se realizează pornind de la
reprezentările formate prin contactul cu mediul înconjurător. Pentru micul şcolar, noţiunea de
,,patrie‖ are un conţinut concret, referindu-se la satul sau oraşul natal, la natura cu care vine
în contact, la familie, la limba pe care o vorbeşte, la realităţile sociale care îl înconjoară. La
intrarea în şcoală, cei mai mulţi copii au definit noţiunile morale: cinste, curaj, adevăr prin
aspecte concrete, uneori chiar nesemnificative, iar noţiunile de ,,patrie‖ şi ,,patriotism‖ au un
conţinut restrâns şi concret. Pe măsură ce elevii şi-au însuşit cunoştinţe despre ţară şi fapte de
eroism ale strămoşilor, despre realizările oamenilor, aceste noţiuni s-au conturat cu tot mai
multă claritate şi precizie, au devenit noţiuni clare şi bogate în conţinut despre patrie: locul
unde s-au născut, unde trăiesc, unde am învăţat primul cuvânt, unde am făcut primii paşi,
pământul unde s-au născut şi au crescut, meleagurile strămoşeşti ale copilăriei.
Prin excursii şi vizite de documentare la muzee şi monumente istorice, copiii au fost
sensibilizaţi în ceea ce priveşte istoria şi tradiţiile poporului român. În timp, exersarea şi
conştientizarea raţională a conduitei au declanşat trăiri afective pozitive, au amplificat
adeziunea faţă de aceste valori, au angajat elevul, printr-o motivare internă, în consolidarea
achiziţiilor dobândite.
Pe lângă deprinderi şi obişnuinţe, conduita patriotică include trăsături de voinţă şi
caracter: curaj, spirit de răspundere, perseverenţă, abnegaţie, spirit de sacrificiu, încredere în
forţele proprii etc., trăsături care pot declanşa şi realiza acţiuni şi fapte patriotice. În cadrul
activităţilor, copiii îşi însuşesc norme care contribuie la formarea profilului moral-civic, în
spiritul democraţiei participative, în cadrul comunităţii în care trăieşte, le oferă oportunitatea
să-şi exprime atitudinea patriotică în fapte şi acţiuni concrete (I. Nicola, 2003).
Vizionarea unor piese de teatru sau spectacole accesibile vârstei copiilor,
corespunzătoare educaţiei pe care trebuie să o primească copiii de această vârstă şi
prezentarea într-o formă artistică îngrijită constituie în primul rând un preţios mijloc de

87
cunoaştere a relaţiilor dintre oameni, îmbogăţeşte gândirea copilului, dându-i posibilitatea să
cunoască trecutul, să înţeleagă prezentul şi să năzuiască spre viitor, pregătindu-l pentru viaţă.
Participând la spectacol, micul şcolar are în faţă eroii vii, care-l entuziasmează şi i se impun
ca exemple de urmat, care îi trezesc dorinţa de a deveni mai bun, corect şi cinstit în
comportare, de a citi el însuşi cartea respectivă. Din păcate aceste spectacole pentru copii sunt
din ce în ce mai puţine în ultimii ani, iar şansele ca elevii din mediul rural să ajungă de la zeci
de kilometri pentru a viziona un astfel de spectacol sunt minime.
Ţinând seama de rolul important pe care-l joacă emoţiile estetice în viaţa spirituală a
copiilor de vârstă şcolară mică şi mijlocie, am urmărit nu numai vizionarea, ci chiar punerea
în scenă a unor piese pentru copii. Aceste spectacole constituie încercări destul de grele la
care elevii trebuie să se prezinte la un înalt nivel artistic şi de disciplină, dar contribuie foarte
mult la stimulare
Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ impun imbinarea activităţii
şcolare cu activităţi extracurriculare ce au numeroase valenţe formative .Desfăşurarea
activităţilor şcolare şi extraşcolare permite şi manifestarea creativităţii de grup, a relaţiilor
creative.În acest cadru, şi educatorul îşi poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică.
Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare
realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite
ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod
plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară,
contribuind la formarea personalităţii.De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de
activitate care îmbracă cele mai variate forme.Realizarea acestor activităţi presupune
alegerea din timp a materialului de către cadrul didactic, abordarea creatoare a temelor de
către acesta şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi dragoste pentru copii.
Astfel de activităţi se deosebesc de cele şcolare prin varietatea formelor şi a
conţinutului, prin durata lor, prin metodele folosite, prin utilizarea unei forme specifice de
verificare şi apreciere a rezultatelor şi prin raporturile de colaborare, de apropiere, de
încredere şi de prietenie dintre cadrele didactice şi elevi.

88
 31.Importanța activităților extracurriculare in sistemul educational

Meiroșu Liliana
Grădinița P.N. Vădeni jud. Brăila
„A instrui pe tineri cum se cuvine, nu constă în a le vârî în cap mulțime de cuvinte,
fraze, expresiuni și opiniuni din diferiți autori, ci a le deschide calea cum să priceapă
lucrurile.”,
John Amos Comenius

Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare, activităţi de învăţare

realizate la grupă şi urmăresc îmbogăţirea informaţiilor primite în cadul activităţii didactice,
cultivă interesul pentru desfăşurarea anumitor domenii, atrag copilul la integrarea în viaţa
socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, contribuind în felul acesta la
formarea personalităţii copilului. De aceea grădiniţa trebuie să ofere diverse astfel de
activităţi pentru a-i atrage pe copii.
Activitatea extracurriculară a unei grădinițe permite completarea, rotunjirea şi
modelarea activităţii didactice strict desfăşurată pe procesul de predare şi învăţare a
conţinuturilor programelor pe discipline. În esenţă, această activitate reprezintă acel "altfel de
educaţie", dar care contribuie uneori definitoriu la completarea personalităţii copiilor sau
descoperirea şi încurajarea la ei a unor valenţe şi aptitudini pentru care activitățile nu ne oferă
timpul fizic necesar, sau cele mai bune modele. Se impune totodată corelarea obiectivelor
stabilite la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi a celui local cu cele specifice unităţii
de învăţământ, inclusiv a activităţilor extracurriculare şi extraşcolare.
Toate activităţile extracurriculare desfăşurate cu copiii au rolul lor în dezvoltarea ca
persoane inteligente, sigure pe ele,capabile să se descurce în orice situaţie, bogate din punct
de vedere cultural în această societate plină de pseudo-cultură. În cadrul activităţilor didactice
şi extracurriculare, alături de îndrumătorii lor, aceştia dovedesc creativitate, imaginaţie,
atitudine, talent, afirmându-şi în mod original personalitatea. Activităţile extracurriculare pot
realiza obiective prioritare ale procesului instructiv-educativ, cum ar fi:
- dobândire de cunoştinţe noi din diverse domenii;
- completarea şi sistematizarea unor cunoştinţe;
- educarea atitudinii copilului faţă de învăţătură şi faţă de şcoală;
- cultivarea respectului faţă de semeni şi faţă de sine;
- educarea în spiritul dragostei faţă de natură, faţă de patrie;

89
- dezvoltarea capacităţilor creatoare ale elevilor;
-formarea unor deprinderi utile în viaţa de zi cu zi.
Gama activităţilor de acest gen e foarte vastă, acestea fiind plăcute şi accesibile vârstei
copiilor. Astfel de activităţi corespund intereselor şi stărilor emoţionale ale copiilor: vizita la
muzee, grădini botanice, zoologice, edificii de artă, la fabrici sau în locuri de muncă ale
părinţilor; excursii; spectacole pentru copii; cercuri ştiinţifice pe obiecte; concursuri pe
diferite teme; editarea unor reviste; serbări şcolare; șezători, datini şi obiceiuri specifice
anumitor locuri. Organizarea acestor activităţi presupune un plus de efort din partea
cadrului didactic care ştie să respecte şi anumite reguli, să îndeplinească anumite condiţii.
Valenţele formative ale activităţilor extracurriculare sunt multiple:
- elevii sunt puşi în situaţia de a acţiona, de a fi participanţi direcţi la diferite situaţii concrete
de viaţă;
- iau contact cu oameni diferiţi cu alt comportament decât al învăţătorului: muzeografi, actori,
călugări etc.;
- în cadrul concursurilor se cunosc mai bine, se descoperă pe ei înşişi;
- excursia este "o lecţie" în care se deschide marea carte a naturii, a istoriei patriei;
-revistele şcolare evidenţiază talentele copiilor;
- serbările şcolare realizează interdisciplinaritatea, corelarea cunoştiinţelor din mai multe
domenii;
- dezvoltă procesele intelectuale şi trăsăturile de caracter,
- cultivă sensibilitatea faţă de frumos,
-educă starea de emotivitate a copiilor;
Descoperirea talentelor, a propriilor aptitudini, le oferă copiilor posibilitatea
descoperirii de sine, a valorii personale în competiţie cu valoarea celorlalţi.
Ca o concluzie personală, consider că trebuie să încercăm să-i atragem pe copii să
participe la activităţi cu ajutorul tuturor metodelor pe care le putem aborda. Având
posibilitatea de a desfăşura activităţi extracurriculare munca noastră devine un pic mai uşoară
deoarece aceste activităţi sunt atractive şi îi determină pe copii să participe fără să-i
forţăm. Menirea noastră este de a trezi curiozitatea viitorilor indivizi ai societăţii, de a le
potoli această curiozitate şi de a-i pregăti pentru viaţă, atât cu ajutorul activităţilor didactice
pe care le desfăşurăm la grupă cât şi prin intermediul activităţilor extracurriculare.

90
 32.Micii ecologiști iubesc excursiile

Inv . Draghici Agnes

Școala Gimnazială Vădeni, Jud. Brăila
“De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea.
Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară.” - Antoine de Saint-Exupery
Omul, de la începuturile existenței sale s-a aflat în mijlocul naturii. Dar, uneori natura
impune manifestări față de care omul ramâne neputincios. Treptat, oamenii au încercat să
facă cercetări, să descopere mai multe lucruri despre natură, observând că natura se
desfăsoară după anumite reguli și de aceea menținerea unui anumit echilibru al naturii este
esențial pentru desfășurarea normală a vieții.
Atitudinile și comportamentul nostru în raport cu tot ceea ce ne înconjoară se
formează încă din momentul în care ne naștem. Mai întâi părinții noștri sunt cei care încearcă
să ne familiarizeze cu normele și valorile morale, acest lucru fiind continuat de către cadrele
didactice. Dacă dorim ca « semințele« educației ecologice să dea roade, trebuie ca publicul-
țintă să fie alcătuit din copii, în primul rând, deoarece, precum spune și un proverb mai vechi,
« pomul când e mic se-ndreaptă« , de mici trebuie să le formăm copiilor principalele noțiuni,
priceperi si deprinderi de educație ecologică, trebuie ca ei să manifeste interes încă de mici,
pentru a putea fi adevarați ecologiști în timp.
Activitățile extracurriculare sunt menite să ofere elevilor oportunităti multiple de
recreere, să le dezvolte spiritul de competiție, să le valorifice potențialul intelectual și
aptitudinile, să le stimuleze imaginația, creativitatea și inițiativa.
In cadrul școlii educația ecologică se poate realiza prin mai multe forme : observații,
experimente, povestiri, plimbări, drumeții, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de
mișcare, jocuri distractive, colecții, spectacole, tabere, concursuri, vizionări de documentare.
Mulți oameni susțin că, în zilele noastre, copiii de pretutindeni își petrec tot mai puțin
timpul în mijlocul naturii, ei preferând să stea mai mult în fața computerului și a
televizorului.
De aceea, dascălii își pot aduce contribuția în formarea acestora ca « mici ecologiști«,
spre exemplu prin ținerea orelor în mijlocul naturii, în aer liber, pentru a stimula spiritul de
creație al copiilor.
Este extrem de important ca problemele de mediu să fie transmise cât mai interesant,
mai accesibil, să se desfășoare ca o sărbătoare, elevii să simtă că au contribuit cu adevarat la
protecția mediului care ne înconjoară.
De exemplu, lecțiile predate în aer liber sunt mult mai interesante, oferă elevilor
posibilitatea de a cunoaște direct elementele despre care învață.Excursiile ,
drumețiile,investigațiile ne pot oferi posibilitatea înțelegerii fenomenelor neturii și protejării
ei .
Excursia reprezintă un mijloc didactic de mare importanță în raport cu dezvoltarea
cognitivă și afectivă a copilului, oferă copiilor posibilitatea să observe, să cerceteze, să

91
cunoască în mod direct o mare varietate de aspecte din natură. Contribuie la educarea și
dezvoltarea simțului estetic, trezește dragostea pentru natură și respectul pentru frumusețile
ei, stimulează curiozitatea și spiritul de echipă al copiilor, aceștia întipărindu-și în memorie
unele aspecte care poate vor fi de neuitat pentru ei, și le vor întipări în memorie pentru tot
restul vieții.
Excursia didactică are ca scop principal lărgirea orizontului didactic, realizând de
asemenea legătura dintre teorie și practică. Etapele ce trebuie parcurse pentru organizarea
acestei activități, urmăresc structura oricărui tip de excursie, dar importanța majoră o are
etapa pregătitoare, organizatorică, de pregătire a colectivului de elevi pentru a fi capabili să
realizeze obiectivele propuse pe parcursul activității.
Excursia reprezintă o calătorie de cel puțin o zi, efectuată în afara localității de
reședință, cu un mijloc de transport, având ca scop recreerea, vizitarea, informarea, studiul.
In funcție de conținut, identificăm mai multe categorii de excursii :
- excursii pentru cunoașterea componentelor naturale ale peisajului geografic ;
- excursii pentru cunoașterea anumitor obiective social-economice și culturale din peisajul
geografic ;
- excursii cu obiective mixte.
Stabilirea atentă a obiectivelor este foarte importantă. Trebuie stimulată dorința și
curiozitatea elevilor de a descoperi noi fenomene și elemente, dar și dorința de călătorie în
scopul cunoașterii .
Excursia este una dintre cele mai atractive, plăcute și utile activități de recreere și odihnă
activă, facilitând contactul direct cu mediul, aceasta presupunând o percepere activă a unor
zone geografice, peisaje, acționând direct asupra acestora. Prin aceste acțiuni copiii
dobândesc informații, își formează reprezentări, trăiesc experiențe de învățare.

Bibliografie

1. Pârvu, C., Godeanu, S., Stere, L.,(1985), ―Călăuză în lumea plantelor și animalelor‖, Ed.
Ceres, București;

2. ―Revista Invățământul Preșcolar‖, nr. 3-4/2006, Ministerul Educației și Cercetării,

Institutul de Științe ale Educației, Ed. Coresi, București;

3. ―Prietenii naturii‖-Enciclopedie practică a copiilor, Editura Ion Creangă, București,

1983;

4. Ionescu, M., Radu, I., (2004), ―Didactica modernă‖-ediția a II-a, revizuită, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca.

92
 33.,,Tradiții și obiceiuri de Paști''-proiect de activitate extracurriculară

Prof. Înv. Primar, Bădăluță Daniela

Șc. Gimnazială,, Gheorghe Lazar'',Structura ,,Vasile Alecsandri'', Corbu
În procesul de invățământ cadrele didactice nu trebuie neapărat să formeze mari
creatori ale caror produse să se caracterizeze prin originalitate și valoare socială, ci trebuie să
fie preocupați de formarea unor capacități cognitive ca fundment al procesului creativ real de
mai târziu.

Asimilarea unui volum mare de informații la care se adaugă o anumită experiență

de viață ajută la dezvoltarea potențialului creativ.

Un copil creativ se manifestă prin: curiozitate, originalitate, independeță,

nonconformism, flexibilitate în gândire, permanent preocupat, preferă complexitatea.

Pentru stimularea potentialului creator este recomandat :

-utilizarea unor metode active ;

- învățarea prin efort propriu;
-adoptarea unei atitudini creatoare de către învățător în conceperea activităților și în
relațiile cu elevii;
-asigurarea unui climat de încredere, relaxare psihică care să permită descătușarea
energiilor.
Propun un proiect pentru o activitate extracurriculară, activitate realizată cu elevii
mei în prejma sărbătorilor Sfintelor Paști

TITLUL PROIECTULUI : “Tradiţii şi obiceiuri de Paşti ”

LOCUL DESFǍȘURǍRII : Şcoala Gimnazială Vasile Alecsandri, Corbu

RESPONSABIL: PROF. ÎNV. PRIMAR. BĂDĂLUŢĂ DANIELA

DOMENIUL EDUCATIV: EDUCAȚIE RELIGIOASĂ

TIPUL PROIECTULUI : local, la nivelul unităţii

MOTO:
Atâtea lucruri bune-ţi trimite Dumnezeu
Şi-aşa puţin îţi cere să-i dai , copilul meu,
Deci, ia te rog aminte la toate câte-ţi spun:
Să fii mereu cuminte , ascultător şi bun.

Şi vei vedea răsplata: de Paşti, un îngeraş,

Pe care voi îl ştiţi că este iepuraş,
Îl va trimite Domnul cu daruri, ouă roşii,
Ca să ciocniţi şi voi precum ciocneau strămoşii.

93
 ARGUMENT

Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de impăcare sufletească, lumina sfântă din noaptea
Învierii Mântuitorului călăuzindu-ne spre o viață mai bună, lipsită de griji.
Punctul de pornire în desfășurarea proiectului l-a constituit curiozitatea copiilor de a afla
cât mai multe despre Isus și despre obiceiurile și tradițiile de Paști.
Copiii iubesc această sărbătoare nu pentru latura ei religioasă, ci mai mult pentru latura
laică - venirea iepurașului cu cadouri și de aceea voi încerca să sădesc în sufletele lor iubire
pentru Dumnezeu și semeni.
Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce la constientizarea faptului că
tradițiile trebuie păstrate și transmise mai departe.

DESCRIEREA PROIECTULUI

SCOP:
1. Formarea şi consolidarea deprinderilor tehnice corecte de desen , pictură şi colaj .
2. Dezvoltarea simţului estetic, stimularea creativităţii, cultivarea sensibilităţii copiilor .

OBIECTIVE:
- cunoașterea de către elevi a insemnătății sărbătorii Pascale;
- realizarea unui cadru optim în vederea obţinerii unor atitudini de real interes faţă de
înţelepciunea populară , tradiţii şi obiceiuri ;
- realizarea de desene si picturi pe sticlă, incondeiere de ouă ;
- antrenarea copiilor in activitaţi menite să contribuie la preluarea și transmiterea tradițiilor și
obiceiurilor ,
- cultivarea dragostei pentru tradițiile si obiceiurile de Paști;
- cultivarea disponibilităţilor practice ale copiilor prin activităţile extracurriculare.

GRUP ŢINTĂ:

- elevii din clasa a III-a

BENEFICIARI:
- elevii si cadrul didactic implicat in proiect.
DATA : 30 martie 2018

DURATA: 4 ore

ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI:

1 DRUMUL CRUCII-URCUS SPRE INVIERE - Discuții cu preotul despre

însemnătatea sarbatorilor pascale

94
 2. TRADIȚII SI OBICEIURI DE PAȘTI‖
Mâini dibace -Picturi, desene, ouă încondeiate.
Elevii vor realiza desene si picturi pe sticlă și vor incondeia ouă .
Se va amenaja o expoziție cu lucrările elevilor.

REZULTATE AŞTEPTATE:
- obţinerea unor atitudini de real interes faţă de înţelepciunea populară , tradiţii
şi obiceiuri ;
- cunoașterea de către elevi a însemnătății sărbatorii Pascale;
- valorificarea potenţialului creativ al copiilor;
- realizarea unei expoziţii la nivelul unităţii.

RESURSE IMPLICATE:

 umane: elevii claselor clasei a III-a, cadrul didactic.

 temporale: 4 ore
 materiale:
- ilustraţii cu aspecte despre sărbătoarea de Pasti;
- carioca, acuarele, suporturi pentru ouă , tempera, pensule,
- lumânări pascale;
- cărţi cu poezii despre Pasti;
- CD cu cântece și informații despre Paști;
- camera video.

PROMOVAREA PROIECTULUI:

 la nivelul unităţii: comisia metodică.

EVALUARE:

 realizarea activităţilor şi obiectivelor ;

 expoziţie cu lucrările realizate;
 fotografii;
 prezentarea proiectului ȋn cadrul comisiei metodice din unitate.

SUSTENABILITATE:
Mi-am propus ca acest proiect educaţional să se desfăşoare ȋn fiecare an ȋn perioada
Sfintelor Paști.

BUGETUL PROIECTULUI: Autofinanţare

95
34.Importanța proiectelor și activităților extracurriculare pentru elevi și profesori -
“Practici și Servicii Inovative în educație”

prof.metodist Burada Anamaria

Casa Corpului Didactic Constanța

Proiectele m-au învăţat că lumea nu se

rezumă la orizontul lecțiilor, care să le ofere elevilor
un spaţiu privilegiat al reflecţiilor, al evadării din
cotidian, al găsirii unor răspunsuri facile şi
mulţumitoare. Nu se rezumă nici la felul cum încerc
să îmi educ elevii, cu privire la comunicarea
interumană, la exprimarea elevată, elegantă,
pertinentă, argumentată a opiniilor. Nici la curajul
de a expune ideile personale într-un cadru potrivit,
cu graţie, dar fermitate. Am constatat că ceea ce fac
în orele de cultură civică e util pentru spirit, pentru
dezvoltarea ulterioară a copiilor, că îi învăţ multe
lucruri importante, că îi ajut să urce treptele
cunoaşterii de sine. Dar, odată cu implicarea în
proiecte, am înţeles că sunt atât profesor şi, în
acelaşi timp, sunt parte integrantă, ca cetăţean, a
lumii în care trăiesc, aşa cum elevii nu sunt doar
componente esenţiale ale procesului de învăţământ,
ci şi actanţi în universul cotidian, în existenţa lor de
zi cu zi.
Consider că derularea activităţilor extracurriculare are o importanţă deosebită pentru
elevi, deoarece reprezintă o modalitate de a li se oferi acestora un nou orizont de aşteptare,
acela al devenirii lor ca adulţi, al responsabilizării, al înţelegerii modului în care, fiecare
dintre ei, trebuie să participe activ la viaţa de zi cu zi. Atragerea fondurilor nerambursabile
și derularea proiectelor în școală contribuie la dezvoltarea unității de învățământ, a
dimensiunii internaţionale, accesului la alte sisteme de învăţământ, oferă elevilor
posibilitatea de a-şi pune în valoare calităţile, abilităţile, capacitatea creativă şi în afara
orelor de curs.

Un astfel de proiect este proiectul ―Practici și Servicii Inovative în educație‖, proiect

finanțat prin Programul INTERREG România- Bulgaria, care are ca scop principal
îmbunătățirea mediul educațional și creșterea calității educației, și, în special,
îmbunătățirea condițiilor și integrării grupurilor de minorități dezavantajate precum și
prevenirea abandonului școlar. Proiectul a plecat de la necesitatea folosirii metodelor și
tehnologiilor moderne care vor spori interacțiunea în procesul de învățare și necesitatea
modernizării facilităților prin achiziționarea de echipament, software educational etc.

96
 În timpul implementării proiectului se dezvoltă o strategie și un manual cu exemple
de activități metodologice și bune practici. Clase deschise, seminarii și activități de training
au fost ținute cu profesorii și părinții. Se va crea o pagina web cu un centru metodic online.
Se vor ține activități educative, culturale precum și tabere de training cu elevii și profesorii.
Schimbul cultural cu profesorii bulgari, din şcoala parteneră, a făcut posibilă pentru
aceștia exprimarea propriei opinii cu privire la probleme şi prezentarea acestora în şi a avut
drept consecinţă schimb de bune practici cu scopul creşterii interesului elevilor faţă de
educație, conservarea și dezvoltarea identității culturale a copiilor minorităților etnice și a
colegilor lor în mediul multicultural integrat. În experiențele de activitate cele mai bune
practici din activitățile din cadrul proiectului au fost aplicate pentru a crește motivația
pentru învățare și pentru a face școala un loc mai atractiv pentru studenți pentru a preveni
abandonul școlar.

Accentul activităților este orientat spre dezvoltarea activităților extracurriculare

îndreptate spre interesele elevilor și integrarea educațională a copiilor prin formarea
comunităților. Dezvoltarea activităților extracuriculare susținute de program - muzică,
coregrafie, artă, limbi străine, cluburi sportive, competențe civice, geografie și istorie,
etnografie, educație pentru sănătate se va realiza prin formarea cluburi tematice: "Folclor și
etnie", "Tradiții și obiceiuri", "Artizanat și îndrumare profesională". Două tabere de instruire
vor fi organizate pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani pe o durată de cinci zile.
Taberele vor avea 20 de copii implicați din fiecare școală / doi lideri. Tabăra tematică de
vară "Meșteșugurile populare tradiționale și patrimoniul cultural intangibil - tradiții și
obiceiuri – va avea loc la Școala primară" Hristo Smirnenski " și tabăra tematică de vară
"Natura și istoria Dobrogei - trecut comun și patrimoniu comun". - la Murfatlar.

Se vor organiza vizite la expoziții etnografice, muzee, vizitarea obiectivelor turistice.

În cadrul taberelor din ambele școli se va desfășura "Ziua diversității culturale", cu
spectacole de cântece și dansuri populare și moderne, precum și realizarea tradițiilor și
obiceiurilor diferitelor grupuri etnice. Se va organiza o expoziție cu fotografii, picturi,
suveniruri, afișe făcute de studenți. Pentru fiecare tabără va fi produs un film cu durata de 10
minute. În timpul desfășurării activităților proiectului vor fi organizate chestionare și
concursuri, se va aplica un chestionar: Valori culturale și politice ale Comunității Europene
cu elevii din clasele V-VI, o i competiție în domeniul tehnologiilor informaționale cu elevii
din clasele VII-VIII și un concurs de eseuri - Ce știm despre Comunitatea Europeană?.
Studenții din ambele școli vor fi autori cheie ai ziarului școlar. În toate activitățile și
performanțele extrașcolare ale elevilor, părinții vor fi implicați activ.

Strategia elaborată, îndrumarea metodologică și ghidul de bune practici vor fi

distribuite în mai mult de 100 de școli din Dobrich și din județul Constanța, ceea ce va crea
condiții pentru multiplicarea rezultatelor proiectului și extinderea parteneriatului.

Prin dezvoltarea cooperării dintre Școala Primară "Hristo Smirnenski" și Școala

"Adrian V. Rădulescu" situate în regiunile învecinate de pe ambele maluri ale frontierei vor

97
fi desfășurate activități comune pentru îmbunătățirea sistemului educațional, împărtășirea
valorilor comune și apartenența la un spațiu comun, social și cultural, profesorii din școlile
partenere își vor spori competențele și abilitățile, vor dobândi noi cunoștințe și abilități care
îi vor afecta pe elevi - principala prioritate a sistemului de învățământ. Activitățile extra-
curriculare își vor recupera pozițiile în școli și vor dobândi o mai bună calitate; atractivitatea
școlii va crește cu scopul de a reduce abandonul școlar din sistemul educațional, se va crea
un mediu favorabil, un climat psihologic și o atitudine pozitivă în sprijinul celor care se
întorc. Activitățile metodologice și practicile mai bune vor contribui la stabilirea unor
planuri școlare anuale eficiente și atingerea obiectivelor stabilite. Părinții din ambele
comunități vor dobândi o experiență și o capacitate nouă. Rolul lor în managementul și
dezvoltarea educației va crește. Se va îmbunătăți dialogul cu alte instituții care activează în
domeniul educației școlare (neguvernamentale, municipale și regionale). Durabilitatea
proiectului va fi asigurată de noile condiții și oportunități create. Se va asigura un mediu
creativ pentru profesori și studenți. În viitor, vom lucra pentru a crea o bază de informare
comună pe diferite subiecte și oportunități de a împărtăși experiențe, materiale și bune
practici. Ne așteptăm ca prin inovația introdusă prin realizarea proiectului, profesorii să
găsească timp pentru a-și finaliza realizarea și dezvoltarea profesională. Împărțind ideile și
practicile lor bune, acestea vor ridica prestigiul instituției școlare și vor îmbunătăți calitatea
educației. Prin introducerea de tehnologii educaționale inovatoare, interacțiunea dintre elevi
și profesori va deveni mai plină și mai motivantă pentru realizări importante. Rezultatele
proiectului vor fi diseminate către celelalte școli din municipiul General Toshevo / 6 / și
Murfatlar / 4 / către celelalte școli din regiunile Dobrich și Constanța, precum și la
structurile locale și regionale ale învățământului. După finalizarea proiectului, finanțarea
activităților va fi implementată cu ajutorul și sprijinul financiar al municipalităților și
companiilor din regiuni, prin propriile venituri și venituri din exploatare ale consiliilor
școlare și asociațiilor părinților. Rezultatele proiectului vor contribui la realizarea unui
parteneriat eficient între cele două școli și la extinderea rețelei în favoarea comunităților din
regiunea de frontieră.

Aşadar, se poate uşor constata că astfel de proiecte extracurriculare pot aduce un

plus de informaţie elevilor și profesorilor şi stimula dorinţa acestora de a aprofunda
înţelegerea problemelor actuale ale școlilor. Ei dobândesc capacităţi şi abilităţi necesare
acţionării ca cetăţeni activi și responsabili, dar, în acelaşi timp, duc la creşterea încrederii de
sine acestora şi a dorinţei de implicare în discutarea unor probleme. În plus, aceste proiecte
au drept consecinţă conştientizarea importanţei voluntariatului în viaţa de elev, dezvoltarea
capacităţii de lucru în echipă, dezvoltarea abilităţilor lingvistice ale elevilor, dar şi crearea
unor relaţii deschise, bazate pe cooperare şi respect reciproc între elevi şi profesorii
implicaţi.

98
 IV. TRADIȚIA PEDAGOGICĂ IZVORUL MODERNITĂȚII

35.Tradiţia pedagogică, izvorul modernităţii

Înv. Dragnea Mariana

Şcoala Gimnazială Vulcana Pandele

Motto: Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi.

(Articolul 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

Noile educaţii? Educaţia este un drept fundamental al omului pentru care s-au purtat
lupte seculare. Ce este nou în acest domeniu? Ce poate fi definit ca nou atunci cand vorbim
despre noile educaţii? În documentele UNESCO din anii 80 sunt menţionate ca noi educaţii
următoarele:
- educaţia relativă la mediu,
- educaţia pentru pace şi pentru cooperare,
- educaţia pentru participare şi pentru democraţie,
- educaţia în materie de populaţie,
- educaţia pentru o noua ordine economică internaţională,
- educaţia pentru comunicare şi pentru mass-media,
- educaţia pentru schimbare şi dezvoltare,
- educaţia nutriţională,
- educaţia economică şi casnică modernă,
- educaţia pentru timpul liber.
Acestea sunt considerate răspunsurile la problematica lumii contemporane. Această
listă nu este finalizată. Ea a fost regândită şi completată. Pedagogii consideră că noile educaţii
reprezintă impulsul de care are nevoie sistemul român de educaţie pentru a creşte eficienţa
şcolară şi enumeră ca necesare pentru politica educaţională:
- educaţia pentru pace şi cooperare;
- educaţia ecologică/pentru mediu;
- educaţia pentru participare şi democraţie;
- educaţia demografică;
- educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
- educaţia pentru comunicare şi presă;
- educaţia nutriţională/pentru sănătate;
- educaţia economică şi casnică modernă;
- educaţia pentru timpul liber;
- educaţia privind drepturile fundamentale ale omului;
- educaţia pentru o noua ordine internaţională;
- educaţia comunitară.
Lista nu este completă. Aceasta se poate modifica în funcţie de schimbările care au
loc la nivel global şi nevoile viitoare ale omenirii.
Aceste nevoi de formare ale elevilor sunt tratate foarte puţin în cadrul instituţiilor de
învăţământ. Orele de educaţie civică şi cultură civică nu acoperă punctele de interes ale
educaţiei tinerilor pentru a construi o societate la nivel global. Teme precum cetăţenia,

99
democraţia, discriminarea şi xenofobia, drepturile sociale, egalitatea sexelor, educaţia,
globalizarea, mass-media, mediul, pacea şi violenţa, sănătatea, sărăcia, securitatea umană
sunt abordate în cadrul orelor de consiliere şi orientare şi pot fi subiectul unor activităţi
extracurriculare sau extraşcolare prin intermediul proiectelor educaţionale.
La Forumul Mondial al Educaţiei 2015, care a avut loc în Coreea de Sud, s-a stabilit o
nouă viziune a educaţiei pentru următorii 15 ani ( Education 2030) bazată pe drepturile
omului şi demnitate, justiţie, incluziune, diversitate culturală, lingvistică şi etnie. De
asemenea, s-a reafirmat faptul că responsabilitatea unei educaţii a viitorului aparţine tuturor.
Educaţia este esenţială pentru pace, toleranţă şi dezvoltare sustenabilă. Education 2030 işi
propune să dezvolte gândirea critică şi creativă a elevilor, abilităţile de cooperare şi
curiozitatea tinerilor. De asemenea, consideră educaţia ca pionul principal în promovarea
democraţiei şi a drepturilor omului care facilitează respectul pentru diversitatea culturală,
religioasă şi lingvistică. Mai mult de atât, educaţia este un drept fundamental.
Drepturile omului reprezintă fundaţia unei societăţi bazată pe egalitate în diversitate.
Drepturile omului nu sunt prezente doar în zona civică şi politică, ci şi în domeniul social,
cultural şi economic.
Educaţia pentru drepturile fundamentale ale omului urmăreşte dezvoltarea unei culturi
în care drepturile omului sunt cunoscute, aplicate şi respectate de către cetăţeni. Cunoaşterea
drepturilor omului nu înseamnă neapărat şi respectarea acestora. Drept urmare, este necesară
formarea unor atitudini, valori şi comportamente la elevi care să promoveze respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Educaţia pentru drepturile fundamentale ale omului vizează formarea tinerilor şi
introducerea lor într-o cultură a înţelegerii şi respectării drepturilor omului. Tinerii trebuie să
cunoască concepte precum libertate, egalitate, democraţie, dreptate, drepturi etc. De
asemenea, aceştia au nevoie să înţeleagă diferenţele existente între fiinţele umane şi
acceptarea acestora. Oamenii sunt responsabili de propriile lor acţiuni, acesta este primul
lucru pe care tinerii trebuie să-l înveţe. Acest lucru se poate realiza prin abordarea unor
activităţi participative centrate pe elevi care trebuie valorificate la maxim pentru a fi eficiente
şi atractive pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei. Elevii trebuie învăţaţi că, adesea, chiar
conflictele sunt o sursă de promovare a spiritului dreptăţii dacă sunt abordate într-o manieră
pozitivă. Activităţile noilor educaţii au la bază învăţarea experienţială şi învăţarea prin
acţiune.
Educaţia privind drepturile fundamentale ale omului se referă la educaţia tinerilor
pentru schimbare şi implică formarea lor ca cetăţeni activi care promovează şi respectă
drepturile oamenilor. Activităţile desfăşurate în acest process al schimbării pornesc de la
cunoştinţele şi experienţele participanţilor şi încurajează implicarea în discuţii şi participarea
la acţiuni de simulare. În acest caz, vorbim despre învăţarea experienţială.
Învăţarea prin cooperare este un concept de bază atunci când lucrăm cu grupuri de
elevi. Acesta presupune interacţiune, responsabilizarea indivizilor şi dezvoltarea abilităţilor
interpersonale.Tinerii participanţi la acest gen de activităţii trebuie implicaţi în procesul de
alegere a cunoştinţelor, abilităţilor, valorilor şi atitudinilor pe care urmează să le
achiziţioneze.
Activităţile desfăşurate pentru educarea tinerilor privind drepturile fundamentale ale
omului trebuie să fie practice. Copiii reţin informaţiile care corelează ceea ce învaţă la
propriile experienţe. Furnizarea unui cadru nonformal, în care să se desfăşoare, le permite
copiilor sa gândeasca critic într-o atmosferă relaxantă şi pozitivă. Astfel, copiii au
posibilitatea să identifice şi să soluţioneze propriile drepturi şi atribuţii din punct de vedere
moral şi să le asocieze drepturilor omului în general.
Obiectivele unor activităţi de educaţie privind drepturile fundamentale ale omului
sunt:

100
  -cunoaşterea şi susţinerea drepturilor funadamentale ale omului;
 -promovarea respectării drepturilor omului;
 -formarea de parteneri în promovarea unei culturi a drepturilor omului;
 -stimularea gândirii critice;
 -asigurarea unui cadru de lucru adecvat cooperării;
 -formarea tinerilor ca cetăţeni ai lumii
 -cultivarea interesului pentru cunoaşterea drepturilor omului
Pentru a îndeplini aceste obiective, este necesar să cultivăm tinerilor respect faţă de
drepturile proprii, dar şi faţă de drepturile celorlalţi. Trebuie să fim conştienţi că, a cunoaşte
drepturile omului, nu este sufficient pentru a deveni parteneri într-o realitate comună:
formarea unei societăţi a egalităţii, demnităţii, libertăţii şi păcii.

Sfaturi pentru activităţi practice

Idei de pus în practică

- Se desenează o faţă veselă sau o faţă tristă în dreptul articolelor din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului pentru a indica drepturi ale omului care se
respectă sau care se încalcă.
- Definirea drepturilor omului aşa cum sunt percepute de către elevi.
- Brainstorming pornind de la tema drepturile omului.
- Se aruncă mingea şi se continuă propoziţia: Sunt om şi…………….
- Se desemnează un drept fiecărui copil şi se ataşează pe spatele acestuia. Pentru a
afla ce drept este, copilul trebuie să comunice cu ceilalţi copii, folosind întrebări
de genul: Am dreptul de a avea opinii? ( Art. 19. Libertatea de opinie şi
informare).
- Elevii primesc 10 cuvinte pe care trebuie să le încorporeze în formularea
drepturilor omului la nivel personal. Se pot folosi următoarele cuvinte: egalitate,
libertate, educaţie, religie, odihnă, familie, discriminare, securitate, nevinovăţie,
vot
- Crearea unei poveşti pe tema rasismului pornind de la un cuvânt. Fiecare elev
adaugă un cuvânt pentru a crea povestea. Cuvintele pot fi verbe, adjective,
substantive, adverbe, prepozitii etc.
- Crearea unei identităţi vizuale a drepturilor omului prin desene. Activitatea se
poate desfăşura pe grupe. Dupa finalizarea desenelor, celelalte echipe trebuie să
ghicească despre care dintre drepturile omului este vorba.
- Joc de rol pornind de la situaţii diverse.
- Dezbatere pornind de la un articol de ziar.
- Dezbatere pornind de la fimuleţul Discriminarea rromilor
(https://www.youtube.com/watch?v=w_wyYEk8Pi4).
- Joc de BINGO al drepturilor omului.
- Clasificarea drepturilor omului în funcţie de importanţa lor la nivelul grupului de
elevi.
- Joc de memorie. Se multiplică articole din Declaratia Universală a Drepturilor
Omului şi desene specifice acestora sub forma unor cărţi de joc. Aceste cărţi de
joc sunt plasate cu faţa în jos. Fiecare elev trebuie să întoarcă doua cărţi de joc
până se descoperă toate perechile ( imagine si drepturile omului respective)
- Imagini reprezentând drepturile omului sunt aşezate în diferite colţuri ale clasei.
Elevii sunt rugaţi sa se deplaseze către una dintre imagini în momentul în care se
citeşte unul dintre drepturi.

101
 - Elevii trebuie să deseneze harta unui oraş ideal pentru ei şi să specifice care sunt
drepturile locuitorilor respectivului loc.
Educaţia privind drepturile fundamentale ale omului include dezvoltarea unor
cunoştinţe şi abilităţi, formarea de comportamente civilizate, însuşirea de valori şi atitudini,
precum şi întreprinderea de acţiuni care să vizeze susţinerea şi promovarea drepturilor
omului. Acest gen de educaţie înseamnă a învăţa, prin intermediul unor metode activ-
participative, normele şi principiile care stau la baza drepturilor omului. Nu este suficient a
învăţa care sunt drepturile omului. Important este practicarea şi respectarea valorilor care
formează o lume bazată pe demnitate şi egalitate. ―Spune DA ( drepturi şi atribuţii)
educaţiei!‖ este îndemnul pe care îl adresez tinerilor din societatea contemporană. Fiecare
DA înseamnă un pas mai aproape de comunitatea ideală pe care ne-o dorim.
Ca urmare a unor activităţi, care au ca scop educarea privind drepturile fundamentale
ale omului, tinerii trebuie să urmeze deviza ―Nu fi observator pasiv!. Fii un cetăţean
responsabil!‖

Bibliografie
Lucrări consultate:
1. Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (
APADOR-CH), Manualul Drepturilor Omului, Bucureşti, 2008
2. Brander Patricia, ş.a, Repere. Manual de educaţie pentru drepturile omului cu
tineri, Institutul Intercultural Timişoara, Timişoara, 2004, pp 19-63, 465
3. Potolea Dan,ş.a., Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul
II, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, pp 80-84
4. Stiglitz Joseph E., Mecanismele globalizării, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, pp 19-36

Site-uri consultate:

1. http://en.unesco.org/themes/education-21st-century

102
 36.Instrumente TIC utilizate la disciplina Limba și literatura română

Prof. Petroșan Daniela

Școala Gimnazială ”Viceamiral Ioan Murgescu”,Valu lui Traian,Constanța

Strategia creativităţii este un instrument important pe care cadrul didactic trebuie să-l
elaboreze. Într-un climat de creativitate, inovarea, producerea ideilor noi sunt produsul nu
numai al unei persoane sau al unui colectiv de elevi. Ele constituie o atitudine intelectuală,
permanent deschisă noului, care să influenţeze acţiunile întregului personal al școlii.
Creativitatea poate fi promovată şi valorificată în condiţiile unui climat de receptivitate faţă
de nou, în condiţiile în care există atât materiale,cât și informaţiile necesare.
Școala Gimnazială ‖Viceamiral Ioan Murgescu‖ implementează începând cu 1
septembrie 2017, timp de 13 luni, proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare,
Actiunea KA 1 ‖How to become better?‖. Acest proiect răspunde nevoilor profesorilor școlii
noastre de a-și dezvolta competențele profesionale, să realizeze lecții atractive, să utilizeze
metode moderne pentru reducerea abandonului școlar și îmbunătăţirea rezultatelor la
învățătură a elevilor, în special a celor din grupurile de risc. In proiect sunt prevăzute două
fluxuri de formare: Cursul „Interactive media for interactive teaching and learning‖ și
‖Developing critical thinking skills and problem solving games",Ungaria.
În perioada 11-17 noiembrie 2017, am absolvit Cursul „Interactive media for
interactive teaching and learning‖ organizat de Bios- Life Learning Centre, Nicosia, Cipru
care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților de folosire a tehnologiei moderne în activitatea
didactică. Pe parcursul celor 7 zile, formatorii au familiarizat participanții din România,
Franța și Lituania cu noțiunile Google drive, Quizlet, Google forms , podcasting, Quizlet,
My Maps, QR Codes „Stop Motion‖ precum și alte metode moderne de predare. Aptitudinile
creatoare ale elevilor nu se dezvoltă de la sine, ci prin exerciţii de iniţiere în tehnicile creaţiei
artistice, prin lărgirea orizontului lor artistic, în funcţie de gradul de dezvoltare a sensibilităţii,
gândirii, imaginaţiei şi limbajului elevilor în diferite domenii ale artei: literar, muzical, plastic
etc.
Folosirea instrumentelor TIC în activitatea de predare-învățare este apreciată de toţi
elevii. Utilizarea lor facilitează înțelesul conținutului şi activitățile devin mai atractive, în
special când introducem elemente de interactivitate, web sau videoconferinţe. Elevii şi
profesorii devin satisfăcuți de activităţile desfăşurate, de materialele pregătite, crescând astfel
motivaţia, implicarea și rezultatele la învățătură. TIC este un instrument pentru profesorii de
limba și literatura română care facilitează descoperirea unor metode interactive pentru lecţii,
să elimine eventualele dificultăţi pe care le-am întâmpina în predarea conţinuturilor, să afle
cât mai multe detalii despre conţinuturile predate, să facă evaluări complete, să ţină legătura
permanent cu elevii, părinţii acestora, cu alţi colegi, să dezvolte proiecte complexe legate de
realitatea cotidiană. Pe de altă parte, calculatorul oferă posibilităţi reale de individualizare a
instruirii.
El se poate transforma dintr-un mijloc de transmitere a informaţiei, într-un instrument
ce oferă programe de învăţare adaptate cunoştinţelor elevului.Profesorul limba și literatura
română trebuie să identifice toate nevoile elevilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, să
organizeze procesul de predare – învăţare, pe principiile didactice (al sistematizării şi
continuităţii, al însuşirii conştiente şi active, al accesibilităţii şi însuşirii temeinice a
cunoştinţelor), să acţioneze concomitent şi în fiecare moment al activităţii elevului, să
selecteze conținutul conform cu programa, să stimuleze formarea şi dezvoltarea capacităţilor

103
intelectuale, precum şi munca independentă. Astfel, se reduce mult timpul necesar însuşirii
cunoştinţelor şi al celui de transmitere a informaţiilor profesor-elev sau manual-elev.
Dintre instrumentele TIC utilizate la ora de limba română sunt prezentările
PowerPoint , care conțin materiale descriptive, video şi/sau audio, diagrame, legături (de
obicei link-uri) către alte surse.
My Storybook este o aplicație utilizată de profesori pentru a preda alfabetizarea
digitală și povestirea. Elevii care au adrese de e-mail, pot să se înscrie și să înceapă imediat
să folosească My Storybook. Dacă elevii nu au adrese de e-mail, se conectează fiecare la
computer cu o singură adresă de e-mail.Când își termină povestea, elevii pot alege să-și
publice povestea și să o prezinte întregii clase .
De exemplu, elevii clasei a V-a au realizat cartea ‖Tezeu si Minotaurul pe înțelesul
tuturor‖ folosind My Storybook. In cadrul orei de limba română au studiat textul ‖Tezeu și
Minotaurul‖. Le-a plăcut mult și s-au gândit să o ilustreze. Au făcut schițe pentru toate
cadrele pe care au dorit să le ilustreze, apoi au transferat schițele pe formatul storybook pe
care le-au colorat, Au introdus textul dând viață personajelor, peisajelor, elementelor,
detaliilor. Textele sunt în limba română și limba engleză. Au realizat coperta față și coperta
spate a cărții ilustrate. și apoi au printat-o.
Un mijloc foarte educativ de dezvoltare a creativității și imaginatiei este puzzle. Elevii iși
pot realiza singuri puzzle. Pentru realizarea puzzle au selectat imaginile reprezentative din
cartea ‖Tezeu si Minotaurul pe înțelesul tuturor‖ și au utilizat programul Jigs@w Puzzle
Stuff. Apoi pot propune colegilor rezolvarea lor. Alegerea corectă a pieselor dezvoltă
capacitatea de analiză, creativitatea și curiozitatea.
În concluzie, formarea capacităţii de a utiliza calculatorul, de a folosi internetul este
benefică elevilor, atât în activitatea şcolară cât şi în cea extraşcolară, în plan cognitiv cât şi
psihic, prin relaţionarea cu lumea oferită de aceste instrumente de lucru ale mileniului al III-
lea.

Bibliografie

Ionescu M., Radu I.-‖ Didactica modernă‖, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2001;

Joiţa Elena, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Iaşi, Polirom, 2002,

Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii române, Iaşi, Polirom, 1999
https://voxy.com/blog/index.php/2011/05/are-flashcards-aneffective learning-tool-
infographic/ • https://www.wyzant.com/resources/blogs/8579/

104
 37.Importanţa studierii literaturii române în invăţământul preuniversitar

prof. Popa Gafia,

Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu”, Murfatlar

Disciplina limba şi literatura română are un rol deosebit de important în formarea

personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare „ pentru a face faţă
cerinţelor societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere şi pentru a le facilita accesul
postşcolar la învăţarea pe toată durata vieţii― (Memorandumul asupra învăţării permanente,
2002).
Pe parcursul învăţământului obligatoriu, elevii trebuie să-şi formeze în primul rând
competenţele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de
activitate profesională: să se exprime corect, clar şi coerent în limba maternă, să asculte, să
înţeleagă şi să producă mesaje orale şi scrise, în diverse situaţii de comunicare.
Studiul limbii şi al literaturii române are de asemenea o contribuţie esenţială la
formarea unei personalităţi autonome a elevilor, capabile de discernământ şi de spirit critic,
apte să-şi argumenteze propriile opţiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având „conştiinţa
propriei identităţi culturale şi manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie
artistică” 2.
Finalităţile disciplinei se reflectă nemijlocit în competenţele generale şi în setul de
valori şi atitudini enunţate în programa şcolară, din care derivă întreaga structură curriculară
(competenţe specifice, conţinuturi ale învăţării, sugestii metodologice). Aceste finalităţi îşi
găsesc corespondent, în principal, în domeniul Comunicare în limba maternă, aşa cum apare
acesta definit în documentele Uniunii Europene (Anexa 2 a Memorandumului), cât şi în
competenţele transversale, menţionate în acelaşi document, din domeniile Cultură
antreprenorială, Competenţe civice şi de relaţionare interpersonală, A învăţa să înveţi,
Sensibilizare la cultură.
Paradigma programelor şcolare de Limba şi literatura română (pentru gimnaziu şi
pentru învăţământul liceal) este una comunicativ-funcţională. Aceasta presupune studiul
integrat al limbii, al comunicării şi al textului literar. Principiile actualului model sunt:
- urmărirea unui set unitar şi coerent de finalităţi ale studiului disciplinei pe parcursul întregii
şcolarităţi obligatorii;
- adoptarea unui model didactic coerent, în cadrul căruia să apară evidentă deplasarea
accentului de pe simpla achiziţionare de cunoştinţe pe formarea de competenţe şi atitudini, cu
valenţe ulterioare de actualizare şi de extindere;
- diversificarea strategiilor, a ofertelor şi a situaţiilor de învăţare şi adaptarea acestora la
grupul-ţintă;
- asigurarea caracterului flexibil şi actual al studierii limbii române, prin conectarea sa la
realităţile vieţii cotidiene;
- reechilibrarea ponderii acordate în studiu variantei scrise şi celei orale;
- îmbinarea echilibrată a proceselor de receptare şi proceselor de producere a mesajului;
2
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Piteşti, Editura Paralela
45, 2007, p.18;

105
- adoptarea unei perspective consecvent comunicative, în cadrul căreia accentul să fie plasat
pe aspectele concrete ale utilizării limbii.
Finalităţile studiului maternei poartă amprenta epocii în care au fost formulate 3. Alina
Pamfil reţine două perspective ce îşi răspund şi se completează dincolo de timp şi de frontiere
culturale: a lui H.D. Gadamer şi a lui M. Eminescu, modulând diferit ideea unui acasă
spiritual, reprezentat de lumea tălmăcită în cuvinte, dar şi tălmăcirea, de spunerea însăşi.
În Actualitatea frumosului, gânditorul german echivalează învăţarea maternei cu o
primă şi fundamentală articulare a lumii; prin intermediul acestei structurări, imprevizibilul
şi necunoscutul ne pot veni mai aproape, pot deveni familiare, pot fi un acasă, pot dura într-o
ordine spirituală.
Dar familiarizarea nu vizează doar lumea care ne înconjoară, spune Gadamer, ci şi
limba prin care o rostim, o rostuim : „... îndeplinind această primă articulare a lumii, în care
continuăm să ne mişcăm fără încetare, limba maternă însăşi câştigă o familiaritate tot mai
mare‖4. Şi familiaritatea înseamnă aici apropierea şi cunoaşterea tuturor zonelor limbii: a
zonelor ei traductibile şi a celor intraductibile. În acestea din urmă vede Eminescu un acasă
al limbii înseşi, şi la ele se referă Gadamer atunci când vorbeşte despre familiaritatea
dezamăgită de traducerile imperfecte.
Dar gândul lui Eminescu este important nu numai pentru că luminează miezul de
intimitate şi unicitate al limbii; el este important pentru distincţia dintre registrele în care
materna spune lumea: un registru universal, pe care îl împarte cu celelalte limbi, şi unul
propriu, la care acced doar vorbitorii nativi.
Frumoasa şi anacronica metaforă a limbii – sat, cu uliţe şi casă – conţine explicaţia
completă a modului în care are loc, prin maternă, articularea primă şi esenţială a lumii.
Metafora eminesciană anticipează, avant la lettre, concluziile secolului XX referitoare la
teoriile despre „raportul limbă maternă – gândire – cultură”5.
Citite prin metafora lui Eminescu, teoriile au extrapolat fie casa, fie uliţele; fie
unicul, fie universalul. La început a dominat ipoteza lui E. Sapir si B. Whorf, ce considera
materna purtătoare integrală a unui Weltaschauung, forţă modelatoare a ideii, program şi ghid
al activităţii mentale a individului. Apoi s-a conturat ipoteza antinomică a lui R. Wardhaugh,
conform căreia orice limbă naturală oferă vorbitorilor săi un limbaj capabil să descrie orice
observaţie asupra lumii, precum şi un metalimbaj menit să permită reflecţia asupra celorlalte
limbi. Teoriile actuale rescriu, într-o variantă modernă, tezele determinismului lingvistic
sintetizate de Whorf şi certifică intuiţia eminesciană. Viziunea aceasta recunoaşte, pe de o
parte, interacţiunea limbă – cultură şi subliniază prezenţa unor aspecte lingvistice care ne
înzestrează cu seturi cognitive specifice; pe de altă parte, ea afirmă prezenţa, în limbaj şi în
cultură, a unor trăsături universale, care ne reunesc pe toţi în aceeaşi lume.
Din punctul de vedere al Alinei Pamfil, materna este calea prin care articulăm în mod
esenţial lumea, iar această articulare se petrece atât în registrul unicului, cât şi în cel al
universalului. A articula lumea înseamnă aici a gândi, a înţelege după model hermeneutic6

3
Ibid., p.17;
4
Hans Georg Gadamer, Actualitatea frumosului, trad. Val Panaitescu, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 212;
5
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Piteşti, Editura Paralela
45, 2007, p.18;
6
Ibid., p. 223;

106
sau, mai precis, a configura sens: proces subiectiv ce presupune corelare de elemente şi
proiectare de sens; proces dialogic ce pune în relaţie privitorul şi lumea privită şi permite
deplasarea continuă a frontierelor dintre ceea ce este propriu şi ceea ce este străin; proces
autoreflexiv7, ce permite subiectului cunoscător să se cunoască pe sine prin chiar actul de
cunoaştere a orizontului străin.
Materna apare astfel drept modalitate fundamentală de înţelegere a lumii; şi această
înţelegere poate viza:
- lumea în realitatea ei imediată
- discursurile care au fost produse
- instanţele care au produs aceste discursuri şi modul în care au fost produse.
De aici şi importaţa aprofundării şi cizelării cunoştinţelor de limbă; ele determină, în
mod direct, acurateţea şi complexitatea înţelegerii. Şi tot de aici, necesitatea exersării,
rafinării şi diversificării proceselor de înţelegere; ele determină nu numai performanţa
elevilor în toate ariile unde limba este mijloc şi mediu al învăţării; ele permit şi structurarea
atitudinilor şi valorilor.
O asemenea abordare a disciplinei presupune formularea a trei categorii distincte de
obiective, subsumate lui a şti, a şti să faci şi a înţelege; mai mult, această perspectivă impune
aşezarea celor trei tipuri de obiective într-o ordine ce plasează înţelegerea pe treapta ierarhică
superioară.
Viziunea este nouă şi veche, totodată. Este nouă dacă ne gândim la vehemenţa cu
care o serie de studii recente acuză etapele care au ideatizat cunoştinţele sau au supralicitat
capacităţile. Aceste studii propun centrarea demersului didactic asupra proceselor cognitive
superioare, conturează conceptul de curriculum al proceselor şi statuează comunicarea orală,
lectura şi redactarea drept modalităţi de a învăţa, de a duce înţelegerea mai departe. Dar
viziunea este şi veche dacă ne uităm, de pildă, la programele de limbă şi literatură română de
la începutul secolului. Obiectivele formulate aici urmează fidel cele trei trepte, şi anume:
- asimilarea de cunoştinţe;
- formarea de capacităţi şi extinderea înţelegerii;
- dezvoltarea judecăţii/cugetării (care deschide explicit spre orizontul valorilor).
Programa actuală a disciplinei Limbă şi literatură română situează problematica
înţelegerii la nivelul fiecăreia dintre coordonatele ce o compun: 1. practica limbii, 2. formarea
culturii literare şi a unui univers afectiv şi atitudinal corect şi 3. formarea şi dezvoltarea unor
deprinderi de muncă intelectuală.
Înţeleasă ca sistem de valori, de credinţe şi simboluri împărtăşite de indivizii unei
comunităţi, sistem conservat şi dezvoltat continuu, cultura este vizată de programele şcolare
pentru rolul esenţial pe care îl joacă în conturarea identităţii individului, în dezvoltarea sa
personală, intelectuală, afectivă şi morală. Dialogul cu valorile trecutului şi prezentului se
defineşte prin virtuţi aparte: el face cu putinţă iniţierea elevului în orizontul spiritual al
comunităţii şi deschide, în acelaşi timp, un spaţiu de proiecţie şi de descoperire a propriei
identităţi. În funcţie de acest potenţial formativ se conturează şi mizele educaţiei culturale:
construcţia de sine şi integrarea elevului în lumea care trăieşte.

7
Ibid., p.19;

107
 Din multitudinea elementelor constitutive ale culturii, programele aleg, ca dominator
esenţial, limba, şi ca zonă privilegiată, literatura8. De aici, şi centrarea demersului asupra
literaturii naţionale, prezentă, însă, în ultima perioadă, ca teritoriu înscris în spaţiul culturii
universale şi nu ca univers insular.
Aşa cum se poate observa, în Programa actuală, primele trei obiective vizează
formarea unor reprezentări culturale coerente, ultimele două formulează problematica lecturii
în termeni de motivaţii şi atitudini ( disponibilitate, sensibilitate şi interes ) şi în termeni de
capacităţi (înţelegere şi interpretare).
Proiectul este ambiţios, iar condiţionalul-optativ al verbului a dori exprimă depărtarea
acestor puncte de fugă. În acelaşi timp, însă, neiniţierea în cultură are urmări sociale extrem
de grave, vizibile în numărul mare al celor pentru care divertismentul ţine loc de hrană
spirituală. De aici şi responsabilitatea profesorului de limba şi literatura română ce trebuie să
aducă mizele îndepărtate ale proiectului în imediatul lecţiilor de literatură 9. Şi acest lucru
este posibil în situaţia în care se respectă o serie de condiţii legate de alegerea textelor şi de
modul de orientare a lecturii. În alegerea textelor, importante sunt relevanţa culturală şi
estetică, varietatea lor şi concordanţa cu orizontul de aşteptare al elevilor.
În orientarea lecturii şi interpretării, Alina Pamfil consideră decisive următoarele
aspecte : primul se referă la conturarea unor demersuri ce îşi propun trezirea interesului
pentru lectură şi iniţierea elevului în interpretare şi nu obţinerea performanţei interpretative;
cel de-al doilea se referă la valorificarea tuturor dimensiunilor textului literar şi nu doar a
celor estetice. Literatura are capacitatea de a transmite mesaje spirituale (literatura ca
reflecţie asupra lumii şi condiţiei umane) şi culturale (literatura ca mărturie scrisă a unor
epoci).
Manifestare semnificativă a culturii naţionale, expresie tangibilă a specificităţii şi
vitalităţii sale, literatura este o formă directă şi complexă de formare a competenţei culturale.
Cărţile de literatură, ca orice cărţi, permit dialogul cu generaţiile trecute şi cu autorii
contemporani; acestea ne permit, spune Constantin Noica, să stăm de vorbă cu „departele
nostru”10. De aici şi unul din principiile ce întemeiază lectura – principiul dez-depărtării11 –
despre care vorbeşte Gabriel Liiceanu.
Văzute din această perspectivă, cărţile de literatură ale unei culturi aduc, în aproapele
cititorului, concepţii, teme, valori şi stiluri împărtăşite de semenii săi şi îi permit, în felul
acesta, să se integreze într-o comunitate spirituală cu rădăcini îndepărtate în timp. Abordată
astfel, funcţia literaturii este echivalentă cu cea a disciplinelor socio-umane12. Ceea ce o
distinge este complexitatea lumilor sale imaginare: ele pun în scenă emoţii şi pasiuni, opinii
şi idei, întâmplări şi destine, adică viaţa însăşi în diversitatea şi complexitatea ei. A citi
literatură devine, astfel, un mod de a vorbi cu departele nostru despre lume şi viaţă, despre
aspectele ei psihologice, morale, sociale şi filosofice.

8
Ibid., p.20;
9
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Piteşti, Editura Paralela
45, 2007, p.18;
10
Gabriel Liiceanu, Dans cu o carte, în Declaraţie de iubire, Bucureşti, Humanitas, 2001, p. 172;
11
Ibid., p.173;
12
Vistian Goia, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimaziu şi liceu, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
2008, p.11;

108
 Discursul despre ordine şi sens pe care îl spun povestirile este esenţial în formarea
fiinţei umane. Faptul că, de atâta vreme, copiii se cresc cu mituri şi basme este dovada
încrederii pe care umanitatea o are în forţa lor modelatoare. Spuse, tipărite, ecranizate sau
trecute în hiperspaţiul jocului pe calculator, prezentate în formele pline şi cursive ale textului
clasic sau în variantele condensate şi heteroclite ale unor creaţii contemporane, basmele
transmit tipare esenţiale de articulare a lumii şi de construcţie a identităţii. Iar în aceste tipare
se află anticorpii laici pentru neordine şi destrămare. Alături de limba maternă, ce oferă codul
lingvistic esenţial pentru lectura cărţilor şi a lumii, povestirea aşează un tipar cognitiv major.
Iar importanţa lui în înţelegere este vizibilă până şi în secvenţele didactice de reflecţie: în
cadrul lor, elevii povestesc secvenţe de învăţare, de lectură sau de redactare; şi, povestind, le
descoperă ordinea şi sensul.
Fără îndoială, formarea competenţei culturale nu se poate restrânge la cunoaşterea
acestui tip de discurs. Iniţierea în poezie, de pildă, presupune descoperirea unui alt tipar
structural şi focalizarea privirii asupra verbului. Surprinderea specificului literaturii naţionale
pretinde, de asemenea, o altă orientare a lecturii, tematică sau stilistică.
Problema îndrumării lecturii şcolare este extrem de importantă. În anii de formare
intelectuală, tânărul cititor trebuie orientat în mulţimea de opere literare care-i stau la
îndemână, iar la vârsta şcolară mică şi mijlocie (chiar la vârsta şcolară mare) se poate vorbi
de o „incapacitate estetică de a se orienta în lectură şi de a citi numai ceea ce este indicat‖13.
La vârsta la care copilul începe să deschidă ochii asupra lumii, să citească, apare -
pentru cei care îi îndrumă paşii în lectură - dificultatea trierii cărţilor în recomandabile şi
nerecomandabile. Unele cărţi sunt contraindicate din cauza inaccesibilăţii la o anume vârstă,
iar contactul eşuat cu o carte îşi poate pune amprenta, în viitor, pe calitatea lecturii.
Pentru copii, problema e mai simplă: ei au o lectură destinată lor, pentru specificul şi
preocupările lor. La adolescenţi situaţia e alta. Adolescentul, prin însăşi firea lucrurilor, nu
mai este nici copil, dar nici nu a ajuns la maturizarea fizică şi psihică a vârstei în care începe
să se stabilească un echilibru în organismul omului. Pentru această vârstă a adolescenţei, nici
copilărie, nici maturitate, pentru orice pedagog, întrebarea legitimă este: ce este moral şi ce
este imoral, ce este permis şi ce nu este permis? Răspunsul nu se poate încadra într-o reţetă,
ci variază în funcţie de grupurile de adolescenţi, de mediul social în care au crescut până
atunci, de puterea de influenţă (şi de adâncime) a actului educativ etc.
Eficacitatea îndrumării lecturii şcolare depinde şi de cunoaşterea preferinţelor
elevilor, care variază în funcţie de vârstă, temperament, mediu social şi de ambianţa
colectivului şcolar.
Preferinţele elevilor sunt generale şi individuale. Cele generale se raportează la vârsta
şcolarilor şi sunt specifice, în linii mari, majorităţii copiilor pe o anumită treaptă a dezvoltării
lor psihofizice. Cele individuale variază de la individ la individ sau de la un grup de elevi la
altul. Acestea depind de influenţele educative exercitate asupra elevului, dar şi de anumite
trăsături particulare.
Mijloacele pentru cunoaşterea preferinţelor elevilor sunt diverse şi variate, de la cele
generale (ancheta, sondajul) până la cele individuale (convorbiri cu elevii, cu profesorii clasei

13
Nicolae Eftenie, Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Piteşti, Editura Paralela 45,
2008, p.170;

109
sau cu familia elevului, examinarea fişei de cititor de la biblioteca şcolii sau de la biblioteca
pe care o frecventează elevul etc.).
Ca atare, recomandarea cărţilor şi îndrumarea lecturii acestor cărţi trebuie făcută în
funcţie de vârsta elevilor, de cerinţele programelor şcolare, de preferinţele şi de interesele
manifestate de elevi într-o anumită perioadă a dezvoltării lor psiho-fizice.
Elevii pot citi şi citesc de foarte multe ori şi fără îndrumarea profesorului sau a
familiei, dar această lectură nu-şi atinge întotdeauna scopul instructiv-educativ. Elevul,
uneori, ignoră studiul sistematic al disciplinelor de învăţământ în virtutea pasiunii pentru citit
(citind, deseori, cărţi fără importanţă deosebită în formarea lui intelectuală).
În depistarea şi îndrumarea şcolară a acestor elevi se impune coordonarea eforturilor
familiei cu ale educatorilor.
Problema îndrumării lecturii şcolare ridică şi alte întrebări: intervenţia profesorului
sau a familiei nu ştirbeşte cumva din libertatea de acţiune a elevului, fiind cunoscut gradul
ridicat de susceptibilitate şi încăpăţânare al adolescenţilor? Dacă răspunsul este afirmativ,
această libertate trebuie să fie totală sau parţială, supravegheată sau nu? Elevul trebuie lăsat
să se orienteze singur? Se consideră că, pentru a se păstra nişte limite şi pentru existenţa unor
relaţii normale între cei mari şi cei mici, trebuie intervenit în lectura elevului cu tact şi
răbdare, folosind conversaţia şi argumentaţia logică, abilă, în care educatorul va ceda în
aparenţă, dar va câştiga în fond. De asemenea, trebuie să existe o „libertate
supravegheată”14.
Necesitatea îndrumării lecturii izvorăşte din scopul fundamental al educaţiei:
formarea multilaterală a personalităţii umane. Or, în munca de îndrumare sistematică a
lecturii trebuie să se ţină seama de toate considerentele enunţate până acum. Astfel, actul
educativ va putea fi finalizat cu succes.
Însă iniţierea în cultură e bine să înceapă cu texte narative canonice şi să revină
mereu la ele. Şi asta pentru că modelele acţiunii şi ale construcţiei identităţii sunt, în cultură,
un fel de uliţi, de grădini şi de pieţe asemenea celor despre care vorbea Eminescu atunci când
descria limba.

14
Ibid., p. 294;

110
 38.“Proiectul Cetățeanul” și democraţia participativă

Prof. Popescu Lavinia

Școala Gimnazială “Adrian V. Rădulescu”, Murfatlar,

―Proiectul Cetățeanul‖, program al Center for Civic Education SUA, aplicat în

România de Institutul Intercultural Timișoara este diseminat în rândul cadrelor didactice din
România prin intermediul cursului ―Democrație participativă-Proiectul Cetățeanul‖ promovat
de CCD-urile județene, în cadrul programelor de perfecționare din ultimii ani. Reprezintă o
metodă de educație civică, bazată pe elaborarea unui portofoliu care poate fi aplicată la orele
de Cultură civică, dar și la orele de dirigenție, într-o perspectivă interdisciplinară. Are la bază
învățarea prin cooperare și propune metode standardizate de evaluare. Se focalizează pe
participarea civică a copiilor la nivel local și județean. Învățarea se face pornind de la
probleme reale ce afectează elevii și comunitatea.
Elevii dintr-o clasă lucrează împreună pentru a identifica și a analiza o problemă a
comunității, pentru rezolvarea căreia vor propune o soluție și vor elabora un plan de acțiune
care presupune implicarea anumitor reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale, precum
și a societății civile. Elevii învață cum să monitorizeze și cum să influențeze elaborarea
politicilor publice.
―Proiectul Cetățeanul‖ îi scoate pe copii din lumea cunoștințelor școlare și îi introduce
în universul problemelor și politicilor publice din arena luării deciziilor. Își propune să
descrie procesul politic și ceea ce rezultă din el. Este o metodă eficientă de a explica modul în
care funcționează realmente instituțiile publice și viața politică.
Pentru a facilita înțelegerea de către elevi a conceptului de ―politică publică‖ este utilă
diferențierea între: acțiunile ce țin de sfera privată, cele ce țin de sfera societății civile și
acțiunile autorităților publice. Într-o societate democratică politicile publice includ tot ceea ce
este legat de modul în care instituțiile publice gestionează problemele de diferite tipuri ale
societății. Deși pentru numeroase probleme sociale pot exista soluții bazate pe intervenția
societății civile, ―Proiectul Cetățeanul‖ se focalizează exclusiv pe soluționarea unei probleme
a comunității printr-o politică publică.

―Proiectul Cetățeanul‖ presupune un proces structurat în 9 pași:

1. Identificarea problemelor comunității astfel:
-discutându-le cu ceilalți
-intervievând membrii familiilor lor și alți adulți
-citind ziarele și alte documente scrise
-ascultând știrile la radio și TV

2. Selectarea unei probleme

-Elevii prezintă și discută problemele pe care le-au identificat apoi selectează una spre a fi
studiată de către clasă
-Este esențială verificarea faptului că problema selectată este într-adevăr una de politică
publică
-Este preferabilă identificarea unor probleme aflate în responsabilitatea unor autorități publice
accesibile elevilor

3. Colectarea de informații cu privire la acea problemă. Examinarea soluțiilor posibile.

Selectarea unei soluții. Dezvoltarea unui plan de acțiune

111
-Elevii colectează informația cu privire la problema respectivă dintr-o varietate de surse:
Interviuri și rapoarte; Surse scrise; Radio și televiziune; Biblioteci; Internet; Avocați și
judecători; Organizații și grupuri de interes din comunitate; Administrație locală și județeană.
 Pe baza informațiilor colectate clasa va decide asupra unei politici publice ce va fi
prezentată ca soluție a problemei identificate
 Este necesară analiza soluțiilor alternative și conturarea unui plan de acțiune

4. Elaborarea portofoliului constă în realizarea a patru panouri și a unui set de documente

 Grupul 1: realizează explicarea problemei: în ce constă problema si de ce e
importantă, care sunt autoritățile cu responsabilități în domeniu
 Grupul 2: evaluează politicile alternative, evidențiind avantajele și dezavantajele
fiecăreia
 Grupul 3: dezvoltă și argumentează politica publică aleasă de clasă ca soluție, aratând
ca nu contravine principiilor Constituției
 Grupul 4: dezvoltă un plan de acțiune care descrie modul în care pot fi influențate
autoritățile responsabile să aplice soluția propusă de clasă

5. Prezentarea portofoliului
 Audiere publică, organizată de elevii clasei, cu prezența unor adulți din comunitate,
inclusiv reprezentanți ai autorităților
 Prezentările facute de fiecare dintre cele 4 grupuri
 Prezentări orale (4 minute)
 Răspuns la întrebări
 Prezentarea orală trebuie pregatită în așa fel încât să reflecte conținutul portofoliului și
să fie coerentă, clară și concisă.

6. Reflectarea asupra experienței de învățare

-Elevii vor reflecta asupra elementelor învăţate pe parcursul întregului proces:
 Exercitarea drepturilor cetățenești
 Responsabilitățile cetățenilor
 Învățarea responsabilităților aleșilor și funcționarilor publici
 Întelegerea scopurilor unui guvern democratic
 Întelegerea rolului societății civile
 Cunoașterea modului de organizare și a procedurilor de funcționare ale diferitelor
autorități publice
 Experimentarea principiilor și valorilor democratice
 Dezvoltarea de deprinderi
 sociale și de comunicare
 intelectuale
 Dezvoltarea unor atitudini și trăsături de caracter
Considerăm că ―Proiectul Cetațenul‖, așa cum este implementat el prin intermediul
cursului ofertat de Casele Corpului Didactic, reprezintă o oportunitate atât pentru cadrele
didactice care îl aplică la clasă, cât mai ales pentru elevii care au ocazia de a experimenta
principiile și valorile democratice, de a face cunoștință cu modul de organizare și funcționare
ale diferitelor autorități publice.

BIBLIOGRAFIE

www.intercultural.ro/citizen

112
 39.Zestre de valori – măiestria pedagogică

prof. înv. primar Munteanu Natalia

Şcoala Gimnazială Nr. 1, Poarta Albă, Jud. Constanţa

După ani de experiență didactică și pedagogică la catedră se poate

spune ca o personalitate este modelată în mod direct sau indirect de factorii:
familia în primul rând, grădiniţă, şcoală, societate, imprimând ca şi trăsături
cultura cu obiceiurile şi tradiţiile ei, precum şi aspectele sociale ale realităţii în
care trăieşte copilul.
Măiestria dascălilor reprezintă un reper important în formarea
personalităţii copiilor. Cadrele didactice sunt un factor marcant în formarea componentelor
zestrei de valori ce reprezintă personalitatea copiilor. De multe ori găsim generaţii de elevi
care şi-au urmat profesorii privind talentele lor şi chiar de ce nu stilul lor didactic. Dacă un
profesor este pasionat de matematică va preda acea disciplină cu mult suflet, va cauta
resursele procedurale, materiale cât mai adecvate, va cauta ca lecţiile să fie antrenante,
atractive, în aşa fel încât copiii vor îndrăgi acea disciplină şi vor da rezultate performante.
Am sesizat în cariera mea că inclusiv chiar şi caligrafia scrisului este copiată de elevi, dacă
învăţătorul / profesorul scrie caligrafic, îngrijit la tablă şi copiii au tendinţa de a urma
caligrafia modelului dat.
Copiii, fiind la începutul vieţii, caută şi îşi doresc modele de urmat, fie din familie, fie
din scoală.Îşi aleg modele dintre vedetele filmelor pentru copii sau adulţi. Unora le plac mult
să audieze / vizioneze poveşti, basme şi îşi doresc să se autentice cu personajele acestor texte
literare. Dacă le urmărim cu atenţie jocurile lor îi vezi costumaţi şi deghizaţi în aceste
personaje îndrăgite, interpretându-le rolurile cu mare drag şi cu multă pasiune. Nu e de mirare
că mai târziu îşi aleg ca şi carieră de viaţă să devină ceea ce şi-au dorit să fie de mici copii.
Cum am amintit anterior lumea fantastică a poveştilor fascinează copiii încă de la cea
mai fragedă vârstă, fie că ele sunt citite în tihna casei de către părinţi sau bunici , fie că sunt
citite de către învăţător. În cadrul orelor de lectură, istorie, la cercurile de literatură, chiar şi la
geografie elevii întâlnesc personaje cu caractere diferite, le apreciază în mod critic pozitiv
sau negativ în funcţie de faptele lor, oferind păreri pro sau contra comportamentului acestora.
Copiii se bucură şi de frumuseţea anotimpurilor, dacă sunt dirijați de adulți – părinți
sau cadre didactice, să le descopere surprizele, tainele acestora, cum ar fi primul fulg de nea,
ploaia florilor de cireș, susurul de vara al cascadelor sau pădurea multicoloră de foiase din
timpul toamnei.
Interpretează personaje de vis, personaje preferate din poveștile copilăriei. Dar cum ar
interpreta vreun personaj dacă nu ar simți mai întâi pulsul unei piese de teatru sau chiar a unei
mici scenete cu jocuri de rol, pusă în scenă cu multă dragoste, pasiune de învățător ,dar și de
către cel învățat. Călătorind pe aripile poveştilor, poeziei sau muzicii, micii şcolari ajung în
actualitatea din care nu doresc să piardă nimic: ştirile calde, întâmplările senzaţionale,
reclamele, poveştile din zilele noastre cu personaje moderne sau roboţi visători, razboinici
viteji.
Cu penelul şi foarfeca, pe hârtie, elevii de la clasa a III-a B, au abordat o tematică
vastă, pe lângă realizarea cu talent a personajelor de poveste prin desen sau colaj, au reusit
să elogieze frumuseţile şi tainele naturii în cele trei anotimpuri toamna, iarna şi primăvara,
cu ornamente de sezon în cadrul proiectelor educaţionale ―O filă de toamna‖, ― Feerii de
iarnă‖ şi ― Fantezii de primăvară‖, au participat cu afise tematice la proiectul « Lumea
magica a teatrului ». Cu drag au lucrat afise reprezentand scene din diversa
tematica a proiectului.

113
 Tot rămânând în sfera magică personajelor literare elevii au participat și la concursul
« Paradă costumelor ecologice » unde în parteneriat cu părinții am realizat o activitate de
abilități practice prin realizarea costumelor pentru micii actori ce au interpretat că joc de rol
diferite personaje preferate din opere literare. Natură darnică le-a oferit peisaje de vis, care i-
au putut inspiră sau le-a oferit materiale pentru realizarea unor compoziţii plastice deosebite
pentru vârsta lor. Au confecţionat decoruri interesante – figurine din legume şi fructe
realizând diferite forme de animale. În fotografiile ataşate se vor vedea aceste figurine.
Ca materiale de lucru elevii au utilizat diverse resurse din trusa AVAP: acuarelă,
carioca, tempera, creioane cerate. Au utilizat materiale din natură: frunze, flori, seminţe,
legume, fructe pentru realizarea unor haioase figurine tematice.
Din amestecul culorilor au obţinut tonuri şi nuanţe variate cu care au realizat forme
spontane sau elaborate.
Mult au îndrăgit tehnica origami şi quilling, realizând din hârtie creponată, glase, carton
colorat personaje sau figurine pentru felicitări sau mărţişoare sau obiecte de decor tematic.
Au lăsat linia, pata sau punctul, ca element de limbaj plastic, să-şi efectueze rolul
dinamic, de construcţie, expresie sau mişcare, redând aspecte din comuna Poarta Albă sau din
împrejurimi, în cele patru anotimpuri ale anului. Pe lângă acestea au adăugat talent, mult
suflet şi imaginaţie.
Prin participarea la orele de arte vizuale şi abilităţi practice, concursuri şi expoziţii de
arte plastice, serbări şcolare cadrul didactic are posibilitatea să descopere tinere talente, care
pot fi cultivate şi dezvoltate pentru a obţine chiar performanţă în acest domeniu, să formeze
personalitatea copiilor prin dezvoltarea capacităţilor creative. Aceste activităţi au fost şi un
feed back real al investiţiei la zestrea culturală a elevilor din partea cadrului didactic.
―Competenţele unui profesor diferă de nivelul său de experienţă, debutant sau expert şi
de disciplină pe care-l predă.
O detaliere a lor ne permite să le organizăm în:
* competenţe privitoare la subiectul şi conţinutul învăţării;
* competenţe referitoare la clasă;
* competenţe cu privire la şcoală şi la sistemul educativ;
*valorile, atributele şi abilităţile implicate de profesia didactică;
*competenţele de comunicare se bazează pe abilitatea de a înţeleg , de a exprimă şi de a
interpreta gânduri, sentimente şi fapte atât pe cale orală cât şi în scris (ascultare, vorbire,
citire şi scriere) într-o gamă potrivită de contexte sociale – la serviciu, acasă, în educaţie şi
instruire – conform cu dorinţele sau nevoile individului ‖ transmitea d-na Livia Arma nu,
profesor la Facultatea de Filologie, - Limba și literatură română – Limba și literatură
franceză, de la Universitatea – Alexandru Ioan Cuza, din Iași, în referatul său
― Competențele cadrului didactic‖.
Aceste competențe nu se obțin decât printr- o formare continuă, studiu intens, cu inters,
multă pasiune pentru ceea ce faci. M-a preocupat ca pe lângă deprinderile formate în cadrul
orelor de Arte vizuale şi abilităţi practice, să învăţ elevii cântece cu tematică diversă: pe
anotimpuri, cu caracter patriotic, cu personaje de poveste, cu valori civice, pe meserii, pentru
familie, pentru lumea necuvântătoarelor. Cu aceste cântecele ne-am etalat vocile şi talentele
în cadrul serbărilor şcolare.
Cu toate că mă pasionează ca şi cadru didactic: artele vizuale şi abilităţile plastice,
muzică, literatură, prin muncă, cu ore de pregătire am reuşit ca împreună cu colectivul clasei
să obţinem rezultate bune şi foarte bune la concursurile organizate la nivel de şcoală,
judeţene, naţionale, internaţionale şi la alte discipline cum ar fi de comunicare în limba
română şi matematică şi explorarea mediului.
Ca rezultat ataşăm aceste mici opere de artă plastică. Pictorii clasei a III-a B vă oferă
câteva modele din expoziţia de pictură şi colaje�« Armonie şi culoare ».

114
Bibliografie:

www.scribd.com/doc/…/Competenţele-profesorilor - Experienţe didactice

- o revistă pentru educaţie şi educatori -

Coordonator prof. înv. primar Munteanu Natalia

« Armonie şi culoare »
Clasa a III-a B

115
 40.Fantastic și real în epopeile turcești

prof. Ene Ulgean

Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu”

Epopeile naţionale turceşti răspund în mod particular anumitor jaloane ale existenţei
populaţiilor turcice privitor atât la creaţie cât şi deschiderea perspectivală către istoricitate.
Producţiile literare pliate pe întreg arealul turcic dau o imagine de ansamblu a vectorilor de
tip cronotop.
Acest relief de bază prinde contur prin îmbinarea fantasticului cu realitatea imediată.
Factorul modelizant îl reprezintă dasein –ul existenţial, în sensul stabilit de Heidegger.
Mentalitatea unui popor care produce frecvent starea de extază este caracterizată de
intruziunea elementelor fantasticului în viaţa reală. Această intruziune este deschisă, fără
bariere operatoare mentale. Fantasticul devine o componentă care nu substituie ci care se
grefează pe elementele realului întro manieră firească, co-existând cu elementele care-i fac
posibilă fiinţarea în real. Translaţia acestor două planuri si suprapunerea lor produc
fenomenul de transgresiune bivalentă. Rezultatul îl constituie o formă modelizantă care
răspunde nevoii omului de a-şi defini baza existenţială, formă care plasează fiinţarea întrun
plan de referinţă, cu coordonate temporale şi spaţiale bivalente. În funcţie de simbolurile
plasate pe reţeaua de semnificaţie, oscilaţia între fantastic şi real devine evidentă. Epopeea
‖zice‖ o istorie care operează cu fapte reale, veridice, însă la nivelul discursului ‖ regrupează‖
datele, dându-le un suport atemporal, restrânge şi aplică o auto-corecţie de proces prin prisma
sistemului închis, creionat de modelizare. Astfel, istoria recreată subzistă în virtutea unei
veridicităţi de proces.
Perimetrul epopeic coincide cu marile ecouri din viaţa unui popor, creat în urma unor
fapte reale precum: migraţia, lupta pentru supravieţuire, plasare spaţială şi autodeterminare,
dar şi în urma unor întâmplări care stau sub semnul miraculosului şi al mitului, precum
creaţia, apariţia omului şi incipitul care a determinat apariţia ramurilor populaţiilor. Epopeile
turceşti sunt creaţii în versuri, cu întindere amplă şi au ca punct de reper o figură centrală, un
erou cu însuşiri supranaturale a cărui naştere stă sub semnul fabulosului. Personajul este un
iniţiat; atributele pe care le posedă sunt dobândite prin predestinare, acţiunile lui sunt centrate
pe ţinte prestabilite. Posibilităţile de fiinţare ale personajului ţin de factura lui duală, rezultată
din invazia planului fantastic în planul realităţii imediate. Dualitatea eroului este vizibilă în
epopeea Oğuz Han, unde Oğuz este întruchiparea lui Bozkurt ( Lupul cenușiu). Proiecţia
lumii celeste în perimetrul realităţii reface întregul, unitatea. Oğuz ‖evită‖ contactul cu
realitatea; are mai mult din consistenţa lupului fantastic, simbolul milenar al populaţiilor
turcice. Iniţierea lui ritualică e una de ‖trecere‖ în spaţiu şi timp, în perimetrul pădurilor care
unesc cerul - Nordul, pământul – Sudul, începutul - Estul şi sfârşitul – Vestul. La împlinirea
destinului, se retrage în cortul lui, echivalentul acoperişului lumii. Situaţia dublului se
răsfrânge şi la nivel ontic. În arealul de circumscriere a eroului, iniţierea vizibilă a acestuia
are rolul de a demonstra compatibilitatea cu un erou real. El face astfel dovada autenticităţii
şi apartenenţei la planul real pentru a fi ‖recunoscut‖ drept conducător. Alte semne şi fapte
supranaturale evidenţiază şi certifică predestinarea. Din punct de vedere al mobilităţii
eroului, se poate face o distincţie clară între supranaturalul basmelor, acolo unde însuşirile se
dobândesc printro atribuire obiectivă, de necesitate, şi fantasticul epopeilor , acolo unde
atributele de înzestrare au caracter permanent, transgresor.
În epopeea creaţiei, fantasticul şi realul au o dispunere pe cele două axe; copacul
lotmanian pe axul orizontal – spaţiu şi copacul luminii şi al umbrei pe axul vertical - timp.
Cele două noţiuni nu dezvoltă planuri concurenţiale ci modelează un sistem simbiotic, în care

116
specificităţile se întreţes. Este un exemplu grăitor despre modul de operare al ‖deschiderii‖, al
breşei.
Fantasticul ni se arată, se revelează prin intermediul mitului, el coexistă în real fiind
fidel naturii care l-a generat. În epopeile turcice, elementele care ‖ introduc‖ fantasticul la
nivel de fabulă, sunt: sunetul, vocea, lumina şi Tanrı (Creatorul, identificat ulterior cu D-
zeu). Sunetul zborului lui Kara Han este vuietul creaţiei universale ce perturbă tăcerea
universală - element perturbator. Vocea, care redă sunetul articulat având o ritmicitate
proprie, constructivă, imperativă, este centrul creaţiei, forţa care mobilizează ieşirea din ape a
lui Ak Ana, elementul feminin. Ea tulbură ordinea cosmică şi o direcţionează către
transformare. Lumina este factorul care ‖deschide‖, realizează breşe. Ea este posterioară
creaţiei pământului şi fiinţează în paralel cu lumile cereşti, întro lume proprie, lumea luminii,
creată după ce Kara Han, elementul masculin, s-a desprins de pământ. Cele trei elemente nu
sunt atributele lui Tanrı ci substanţa din care este alcătuit acesta. Creatorul este astfel
‖centrul‖ iar reţeaua are ca puncte rezonante apa, aerul, pământul şi focul.
Epopeile sunt caracterizate şi de elemente de ‖science – fiction‖ precum: proiecţiile în
plan terestru, casa plutitoare, materializarea, lumina albastră. Ele se articulează pe jalonul
fantasticului, pe acelaşi plan, pe care, ca suport constant al discursului, se evidenţiază reţeaua
de elemente cu care operează mitologia: simboluri şi semne.

117
 41. Inovații în abordarea interdisciplinară a educaţiei muzicale, în ciclul primar

prof. înv. primar, Daniela Păscălin

Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu”

Parcurgerea educaţiei muzicale în trei etape pe parcursul şcolarizării corespunde

finalităţilor învăţământului, ţinând cont de particularităţile psihomotorii şi aptitudinale ale
copiilor şi concordă cu cele trei cicluri curriculare: etapa achiziţiilor senzorial –
fundamentale (grădiniţă şi clasele I – II); etapa achiziţiilor instrumentale, de dezvoltare
(clasele III – VI); etapa achiziţiilor valoric – atitudinale, de observare şi orientare (clasele
VII – XII).
În ciclul primar modalităţile specifice de realizare a educaţiei muzicale utilizează:
exerciţiile muzicale cu rol în formarea deprinderilor, cântecele care sunt principalul mijloc de
familiarizare a copiilor cu limbajul muzical, jocurile muzicale, audiţiile muzicale ce cultivă
gustul pentru valorile autentice.
Corelarea cunoştinţelor dobândite la diverse obiecte de învăţământ în cadrul
activităţilor muzicale poate asigura o sistematizare a cunoştinţelor specifice diferitelor
domenii, scopul fiind realizarea unui sistem unitar de competenţe. Capacitatea de apreciere a
unei opere de artă, ca aspect formativ al învăţării, se realizează prin transferul cunoştinţelor
specifice altor domenii artistice. Acest transfer implică folosirea limbajului specific prin care
comunică fiecare artă, necesitatea unei anumite iniţieri artistice, cât şi crearea unor modalităţi
de utilizare a culturii artistice dobândite în situaţii noi.
O abordare interdisciplinară a educaţiei muzicale în ciclul primar se pliază perfect pe
particularitatea cântecului din folclorul copiilor, în sensul că sincretismul este o caracteristică
specifică. De la cântarea vorbită la ţipătul de bucurie, la dans, cântecul reflectă trăirile şi
acţiunile sale. Aşa cum „imaginea poetică şi cea muzicală au luat naştere într-un proces de
creaţie unic‖ (I. R. Nicola; I. Szenik; Tr. Mîrza, Bucureşti, 1963, p. 69), tot aşa cântecul
copilului este însoţit de cuvânt, mişcare şi joc. La fel desenul copilului privit ca limbaj, ca
mijloc de exprimare a trăirilor induse de muzica ascultată ne dezvăluie prin intermediul
formelor şi culorii lumea sa interioară, interesele sale, orizontul său de cunoaştere, raporturile
sale cu realitatea înconjurătoare.
Temelia percepţiei muzicale a copilului o constituie însă ritmul şi includerea
motricităţii sonore în motricitatea sa generală. Un exemplu grăitor ni-l oferă folclorul copiilor

118
în care ritmul angajează mişcarea naturală în desfăşurarea fenomenului muzical. Cântarea
devine astfel o activitate sincretică afectiv-senzorială.
În receptarea comunicării muzicale iau parte auzul şi o serie de acţiuni reflectorice
care realizează reacţiile tonic-motrice ale corpului. Aceste reacţii participă la transformarea în
trăire psihică a muzicii, în transpunerea ei în mişcare armonioasă în acord cu acele trăiri,
descoperindu-se pe sine şi relaţionând cu ceilalţi. Sincronizarea expresivă a corpului cu
ritmul perceput se obţine prin corelarea muzicii audiate cu mesajul ei muzical şi cu mişcarea.
Se pot interpreta prin mişcări sugestive mici povestiri, se pot exprima mişcările naturii,
dansul rămânând unul dintre cele mai plăcute mijloace de a educa spiritul copiilor pentru
frumos.
Alegerea muzicii trebuie să se facă având în vedere particularităţile de vârstă ale
elevilor, cea mai adecvată fiind muzica jucăuşă, veselă, cea mai apropiată de ritmul lor de
mişcare, de lumea trăirilor lor. Forma ce poate fi redată prin cântec este cea mai potrivită,
cum ar fi prelucrările cântecelor pentru copii de W. A. Mozart, Béla Bartόk, Zoltán Kodály.
Manifestarea artistică liberă a copilului la educaţie muzicală duce la abordarea
diverselor forme de exprimare: exersarea mişcării spontane pe cântec, desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecului, audierea unor creaţii muzicale care declanşează mişcarea liberă,
organizarea unor jocuri inspirate de muzica audiată (de exemplu, Mica serenadă de W. A.
Mozart), organizarea unui dans cu mişcări repetate pe un cântec popular.
Îngemănând expresivitatea muzicii, frumuseţea melodiei cu fiorul poeziei sau
fuzionând în culoare, exploatând toate posibilităţile plastice ale muzicii, rezultă o reflectare a
vieţii şi a farmecului copilăriei. Acolo unde cuvintele sunt neputincioase „vine înarmat cu
toate mijloacele sale un limbaj care spune mai mult, adică MUZICA‖ (P. I. Ceaikovski,
1957, p. 19).
Legătura dintre muzică şi literatură
Contopirea literaturii cu muzica este mai evidentă în cazul muzicii programatice, unde
compozitorul îşi denumeşte lucrarea cu un titlu descriptiv, dă explicaţii, asociază un text. La
fel cum poetul caută muzică în ecoul cuvintelor, iar regizorul în arta cinematografică
introduce acompaniamentul muzical care deschide căi conştiinţei spectatorului, la fel
compozitorul se inspiră din natură, literatură sau arte plastice.
Muzica cu program este o compoziţie muzicală instrumentală a cărei structură este
determinată prin date extramuzicale ce ilustrează o temă dată. Principalele genuri de lucrări
cu caracter programatic sunt poemul simfonic (Vox Maris de George Enescu), simfonia cu

119
program (Simfonia fantastică de Hector Berlioz), suita (Suita sătească şi Suita de impresii
din copilărie de George Enescu).
Din dorinţa de a uni artele într-o simbioză puternică, mari muzicieni s-au inspirat din
lucrări literare, istorice sau din legende, din frumuseţile naturii sau din picturi celebre.
Semnificative sunt lucrările marilor compozitori ca: Romeo şi Julieta de Ceaikovski,
Tablouri dintr-o expoziţie de Mussorgski sau Poemul Carpaţilor de Alexandru Paşcanu, ca şi
basmul simfonic Petrică şi lupul scris de Sergei Prokofiev. (wikipedia.ro)
Prin audierea unor lucrări muzicale în care relaţia muzică – literatură este evidentă sau
doar sugerată, decodificarea mesajului muzical este mai uşor de realizat, mai ales dacă elevii
au o cultură literar-artistică bogată. Ei emit diverse interpretări, descoperă legătura cu
realitatea înconjurătoare, recurg în mod firesc la ajutorul cuvântului.
Legătura dintre muzică şi literatură se creează şi atunci când profesorul solicită
elevilor să-şi exprime ideile audiind o melodie selectată în raport cu un text liric studiat,
îmbinând exprimarea verbală cu muzica. În acest mod lucrarea muzicală devine un mijloc
instructiv-educativ care vine să sprijine, să clarifice înţelesul textului. Impactul versurilor
marilor poeţi este mult mai puternic la nivelul expresiei artistice atunci când elevii le cunosc
şi prin prisma muzicii.
De profunzimea receptării muzicii în relaţie cu literatura depinde formarea unei
culturi de calitate reflectată în comportamentul elevilor la nivelul limbajului, gândirii,
imaginaţiei.

Legătura dintre muzică şi artele plastice

Relaţia dintre limbaje devine mai evidentă, completă şi complexă atunci când sfera se
lărgeşte cuprinzând cuvântul – muzica – imaginea vizuală. Muzica este un mijloc de
exprimare asemănător picturii. Ele sunt limbaje specifice artelor şi comunică emoţii,
sentimente, trăiri, în limbajul cel mai universal posibil, fiind – aşa cum spunea Delacroix – „o
punte aruncată între suflete‖.
Arta sonoră nu se dezvăluie auditorilor decât până la un punct, în funcţie de puterea de
înţelegere şi nivelul de pregătire în domeniu. De aceea activitatea de audiere muzicală,
concepută ca o cale de înţelegere a creaţiei muzicale nu poate despărţi auzul de simţul
văzului. Acest aspect al percepţiei sinestezice a artei muzicale creează legătura între
imaginile muzicale şi cele extramuzicale aparţinând artelor plastice. Limbajul artistic muzical
poate fi pus în corespondenţă cu limbajul artistic plastic. De exemplu, muzica lui Claude

120
Debussy apare ca o broderie de arabescuri pe un fond armonic de culori ale diferitelor
combinaţii timbrale instrumentale. Aceste armonii sunt puse în lumină ca nişte „pete de
culoare‖ în suita de piese miniaturale Colţul copiilor din care face parte Serenada pentru
păpuşă de o expresivitate sugestivă sau muzica picturală din piesa Nori.(wikipedia)
Orientaţi spre receptarea unor opere de artă valoroase din punct de vedere artistic, dar
şi educativ, elevii îşi dezvoltă gustul estetic, spiritul critic prin exersare pe baza descoperirii
legăturilor dintre muzică şi artele plastice care cuprind pictura, sculptura, desenul şi gravura.
Muzica şi matematica

Ce au în comun aceste două ştiinţe? Se spune că „matematica este muzica raţiunii‖.

După cum am arătat şi în capitolul anterior, s-a demonstrat de către oamenii de ştiinţă că
ascultarea muzicii clasice duce la îmbunătăţirea abilităţilor matematice, dar şi că stăpânirea
unor noţiuni elementare de matematică ajută la înţelegerea teoriei muzicale.
Apărută din dorinţa omului de a înţelege şi de a exprima lumea înconjurătoare,
matematica – ştiinţă a numerelor şi a formelor – poate fi folosită pentru descrierea sau
construirea acestei armonii a sunetelor numite muzică.
Melodia este o împletire armonioasă şi structurată a unor sunete, trăsăturile ei cele mai
importante fiind ritmul şi tonalitatea. În ceea ce priveşte ritmul, tempo-ul şi măsura joacă un
rol important: tempo-ul stabileşte cât de alert trebuie cântată melodia, iar măsura dă muzicii o
anumită pulsaţie, indicând câţi timpi sunt într-o măsură şi care dintre ei sunt accentuaţi.
Asfel, ea poate fi de 2/4 (două pătrimi), 3/4 (trei pătrimi), 4/4 (patru pătrimi). Tonalitatea sau
înălţimea sunetelor este determinată de frecvenţa lor: cu cât un sunet este mai înalt, cu atât
frecvenţa sa este mai mare. În funcţie de înălţimea lor, sunetele sunt organizate în game.
Înrudirea matematicii cu muzica are aplicaţii diverse. În predarea matematicii pot fi
folosite conceptele de ritm şi măsură pentru a evidenţia legătura dintre înmulţire, împărţire şi
operaţii cu fracţii. De exemplu, într-o melodie care are măsura de 3/4 trei pătrimi, suma
duratelor notelor muzicale din fiecare măsură trebuie să fie de trei pătrimi.

De asemenea, gamele şi intervalele muzicale pot fi de ajutor în înţelegerea unor

noţiuni matematice elementare cum ar fi şirurile, intervalele sau mulţimile. De exemplu, pe
claviatura unui pian se observă că notele clapelor albe se repetă din 7 în 7. Dacă se

121
înlocuieşte fiecare notă muzicală cu un număr de la 1 la 7, se obţine un şir de numere ale
cărui elemente se repetă din 7 în 7.
Matematicianul dr. Dan Tudor Vuza, preocupat de legătura dintre matematică şi
muzică, a elaborat noi teorii ale structurilor ritmice. Pornind de la proprietăţile matematice
ale structurii muzicii, a construit algoritmi complecşi de calcul, obţinând programe
computerizate care transformă muzica în imagini caleidoscopice sau structuri geometrice în
continuă mişcare.
Se poate descifra astfel, la ascultarea unei melodii, armonia matematică ce stă în
spatele muzicii ce ne încântă.

122
 42.Portofoliul de audiții muzicale - o practică inovativă de formare și receptare a
elementelor de expresie muzicală

prof. înv. primar Neș Daniela

Școala Gimnazială „Adrian. V. Rădulescu”, Murfatlar

Pentru a îmbunătăți capacitatea de receptare a elementelor de expresie mi-am propus

în primul rând căutarea și selectarea unui repertoriu diversificat pentru audiat. În continuare
voi prezenta câteva dintre genurile muzicale din care am ales audițiile din cadrul
portofoliului.
Muzica clasică. Muzica cultă, savantă sau clasică (termen mult mai întrebuințat)
cuprinde totalitatea realizărilor muzicale proprii reprezentanților culturii înalte într-un spațiu
geografic, de-a lungul unui interval însemnat de timp, de ordinul secolelor.
Această muzică este compusă și interpretată de artiști profesioniști bine instruiți. Ea a
devenit o tradiție scrisă, transmisă fiind prin intermediul partiturilor.
Dezvoltarea psihică și intelectuală a copilului poate fi direct influențată de calitatea
muzicii pe care o ascultă. Efectul muzicii clasice asupra psihicului uman este de relaxare și de
accelerare a proceselor învățării.
Ca subgenuri ale muzicii clasice întâlnim: muzica vocală, muzica instrumentală,
vocal-instrumentală și programatică.
Muzica vocală este cea care are ca instrument muzical vocea umană. Aceasta este cel
mai fidel mesager al ideilor și sentimentelor vehiculate de muzică și această afirmație este
valabilă, chiar dacă intonarea unei melodii vocale nu este însoțită de cuvinte. Cu atât mai
mult, un cântec în care cuvintele sunt punctate de melodie-exprimând cu precizie sensurile
dorite de compozitor – este recepționat de ascultător într-un mod ce constituie rezultanta
factorului ideațional (datorită textului), afectiv (datorită timbrului dar și inflexiunilor vocii) și
estetic (datorat cumva de satisfacția creată de îmbinarea celor doi factori anteriori).
Muzica vocală clasică fără acompaniament intrumental o regăsim sub forma
madrigalului sau motetului și missei. Madrigalul este o compoziție polifonică scrisă pe un
text laic, iar motetul o lucrare vocal-polifonică religioasă ce are la bază versete din Biblie sau
din Psalmi, scrise în limba latină. Missa este o compoziție vocal-polifonică amplă, alcătuită
din șase părți, folosită în serviciul liturgic al Bisercii Romano-Catolice.
Muzica instrumentală reprezentată de muzica de cameră este mai ușor de ascultat
datorită combinațiilor armonice sau evoluțiilor contrapunctice ale celor câteva instrumente

123
ale ansamblului cameral. Se creează o atmosferă intimă de comunicare, întreținând
ascultătorul captivat de această muzică datorită dialogului animat al instrumentelor, întrerupt
de atmosfera de visare a părților lente și reluat în finaluri, de regulă ritmate, uneori vijelioase,
ce lasă în urma lor un ecou sufletesc persistent.
Formele sub care întâlnim muzica instrumentală sunt: bagatela, fuga, menuetul,
sonata.
Muzica simfonică este greu „accesibilă‖ mai ales pentru cei mai puțin inițiați, de aici
având și denumirea generică de muzică „grea‖. Este o compoziție muzicală instrumentală de
proporții vaste alcătuită din mai multe părți (de regulă patru părți: allegro, andante, allegreto,
presto), fiind executată în sălile de concert de o amplă orchestră simfonică.
Din lucrările clasice instrumentale am ales pentru audiere: Anotimpurile (Primăvara)-
Antonio Vivaldi, Mica Serenadă – Wolfgang Amadeus Mozart, Dunărea Albastră – Johann
Strauss jun., Simfonia a V-a – Ludwig van Beethoven.
Muzica vocal-instrumentală este reprezentată de cantate, operetă și operă.
Cantata este un gen vocal instrumental, destinată unei voci soliste, cor și
acompaniament instrumental (Bughici, Dumitru, 1978).
Opera reprezintă o lucrare dramatico-muzicală al cărei text este în întregime cântat cu
sau fără acompaniament orchestral. Aceasta începe cu o uvertură sau preludiu care prezintă
cadrul lucrării și uneori o parte din cele mai importante teme care vor fi dezvoltate ulterior.
Îmbină arta vocală cu cea scenică, corurile și baletul completând uneori partitura.
Opereta este o compoziție muzical-dramatică similară operei și derivată din aceasta,
scrisă pe textul unui libret dramatic cu conținut agreabil, cel mai adesea umoristic, cu situații
artificiale și adesea neverosimile, în care cupletele cântate de soliști și cor alternează cu
dialoguri vorbite și cu dansul, totul însoțit de muzică interpretată de o orchestră.
Atât opera cât și opereta se diferențiază de celelalte genuri prin faptul că oferă un
caracter explicit al mesajului muzical, apare dramatismul inerent al confruntării vocilor între
ele, dar și cu orchestra și-l fac pe spectator sau ascultător să se proiecteze în personalitatea
personajului redat de interpret.
Opera și opereta prezintă o valoare educațională plurivalentă, începând cu cadrul
social-istoric de desfășurare a acțiunii și terminând cu pasiunile umane și valorile morale
fundamentale ce sunt prezente în mai fiecare din creațiile muzical-dramatice ce au înfruntat
exigențele timpului (Iamandescu, Bradu-Ion, 2004).
Muzica programatică denumită și muzică cu program este o compoziție muzicală,
care își propune să ilustreze sau să urmărească explicit o temă dată. Este o muzică

124
instrumentală a cărei structură este determinată prin date extramuzicale inspirate din natură,
literatură și arte plastice. Aceasta crează doar iluzia unei realizări pe o dublă cale a funcțiilor
artistice ale creației de acest fel. Programul, neputând conține nimic „specific‖ artistic,
rămâne o simplă informare asupra punctului de plecare al compozitorului în crearea lucrării,
muzica fiind purtătoarea întregii sarcini artistice și tot ea trebuind să constituie criteriul de
apreciere valorică a lucrării. Principalele genuri de lucrări cu caracter programatic sunt
poemul simfonic, simfonia cu program, suita sau uvertura cu program.
Muzica populară este muzica ce poate fi receptată de o mare masă de ascultători pe
baza unor calități specifice genului al cărui impact psihologic este considerat a se datora
următorilor factori: caracterul direct al muzicii datorat sincerității și clarității mesajului,
potențarea mesajului muzical de către cuvintele melodiei, împletirea dintre muzică și vers,
dar și muzica populară instrumentală conduc la o incitare irezistibilă la mișcare, la dans,
crearea bunei dispoziții.
Genurile de muzică populară românească pot constitui audiții muzicale bine receptate
de copii: cântecul de leagăn, „producțiile artistice‖ din folclorul copiilor, cântecul popular
propriu-zis, cântecul de joc.
Cântecul de leagăn reprezintă primul contact al copilului cu muzica, prin glasul duios
al mamei. Prin structura sa simplă, cântecul de leagăn aparține celor mai vechi genuri ale
folclorului nostru. Dar, cu toată simplitatea lui, este o creație de mare sensibilitate și putere
emoțională, datorită elementelor de expresie cel caracterizează sesizate și receptate ușor de
către copii.
Folclorul copiilor face parte din prima treaptă a culturii unei națiuni, în forme arhaice,
având o considerabilă valoare educativă și științifică.
Acest gen aparte al folclorului se naște din dorința copiilor de a cunoaște și a influența
mediul înconjurător, din nevoia firească de mișcare și joc.
Cu mijloace artistice puține și simple, copiii își crează propriul univers artistic,
deosebit de bogat în conținut și forme: cântece, formule, numărători, jocuri. Uneori ei imită
sau preiau obiceiuri și melodii din folclorul adulților.
Toate aceste producții artistice dovedesc bogată imaginație și inventivitatea celor
mici.
Ca mod de manifestare, folclorul copiilor poate fi: cântat, scandat, povestit, gesticulat,
mimat.
Cu toată naivitatea sa și nivelul restrâns al mijloacelor de expresie, folclorul copiilor
este surprinzător de valoros, îmbogățindu-se încontinuu cu variante și forme noi.

125
 Cântecul popular propriu-zis este un gen muzical foarte răspândit în muzica populară
românească și se practică în orice împrejurare. El face parte din repertoriul cântăreților de
muzică populară.
Cercetătorii au identificat cel puțin trei straturi ale cântecului propriu-zis având în
vedere criteriul vechimii lui: stratul arhaic, diferențiat pe zone folclorice, stratul modern și
stratul contemporan.
Dacă stratul arhaic relevă elemente dialectale, care nu depășesc însă sfera stilului
național, cel modern și cel contemporan dovedesc tendințe de uniformizare. Așa s-a ajuns la
cântece cu circulație pe întreg spațiul românesc.
Tematica cântecelor populare este foarte diversificată, ca și sentimentele pe care le
exprimă: de dragoste, de dor, de codru, de jale, de bucurie, cu tematică socială sau conținut
satiric, distractiv.
Cântecul de joc este denumit astfel deoarece însoțește jocul popular. De obicei
melodiile apar fără text ele fiind doar instrumentale sau însoțite de strigături.
Melodiile instrumentale de joc răspândite pe tot spațiul românesc sunt cele de sârbă și
de horă. De aceea le-am selectat pentru audiere datorită tempourilor repezi în care se
încadrează.
Muzica ușoară este categoria care cuprinde lucrări pentru voce și acompaniament,
având caracter de divertisment, texte și melodii foarte simple. Melodiile pot fi cântate și fără
text, ele însoțind dansul (instrumentale).
Datorită simplității și accesibilității lor, ele captează atenția și interesul ascultătorilor.
Trăsăturile definitorii ale pieselor de muzică ușoară: durata scurtă, sub 3 minute și
constanța structurii melodiei: cuplet – refren, accentul pus pe melodie, de regulă cantabilă,
ritmul viu, dansant, uneori obsedant, amplificat de utilizarea permanentă a instrumentelor de
percuție, caracterul frecvent participativ, asocierea frecventă a vocii, conferind calitatea de
dialog cu ascultătorii.
Am observat că este categoria cea mai audiată de copii care de multe ori memorează
piesele de muzică ușoară datorită faptului că le ascultă în mod repetat. De aceea trebuie ca
preferințele pentru acest gen să le fie orientate către acele melodii specifice vârstei și
nivelului de gândire și care au un mesaj de o reală valoare artistică și estetică.
Astfel am selectat pentru audiții lucrări muzicale în care interpreții sunt tot copii sau
adulți care cântă melodii care promovează frumosul, copilăria, în general mesaje pozitive.
Muzica însoțită de imagini filmate are ca precedent artistic de bună calitate: baletul.
Acest gen superior, de cumulare a valorilor muzicii cu dinamica dansului, dar și cu imaginile

126
adeseori picturale ale costumelor și decorurilor este capabil să exprime fără cuvinte o gamă
largă de trăiri ale personajelor și o multitudine de evenimente.
Apoi filmul mut a asociat muzica pentru a i se potența mesajul transmis de imaginile
filmate. Varianta modernă a acestuia poartă denumirea de videoclip, numai că de data aceasta
unei melodii i se asociază un film sau imagini special filmate pentru a reda mesajul acesteia.
Muzica de film a fost concepută pentru a face parte adeseori din acțiune putând să
înlocuiască începutul sau sfârșitul unei scene filmate prin marea ei forță de sugestie, dar mai
ales, permițând anticiparea unei situații sau sublinierea uneori intenționat a unor emoții ale
personajelor comunicându-le subtil sau cu ostentație spectatorilor. Compozitorul este solicitat
de către producător sau regizor pentru a crea un motiv muzical central asemănător
simfonismului care să-l urmărească pe spectator pe tot parcursul filmului. Acest tip de
dezvoltare melodică îl obișnuiește pe ascultător cu o altfel de muzică diferită de cea ușoară
care este mult mai accesibilă.
Pentru portofoliu am ales pentru vizionare „Grozavul și puternicul Oz‖.
La fel de plăcut este pentru copii filmul muzical unde subiectul filmului este mai mult
un pretext pentru interpretarea de către eroii filmului a câtorva melodii foarte accesibile.

127
 43.Interdisciplinaritatea – o ,,comunicare”
necesară în educaţie
prof. Ivanov Nicoleta
Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”,Constanţa
Specialitatea: Limba şi literatura română

Învăţământul se confruntă astăzi cu o serie de provocări, încercând să le facă faţă

printr-o flexibilizare a curriculum-ului, prin diversificarea tematicilor abordate în cadrul
fiecărei discipline sau printr-o abordare interdisciplinară.
Conceptul de interdisciplinaritate a câştigat tot mai mult teren în modul de abordare a
lecţiei moderne şi a devenit o componentă a procesului de instruire prin care se asigură
aspectul activ şi formativ de dirijare efectivă a învăţării. Perspectiva interdisciplinară trebuie
să îl ajute pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, să-şi însuşească o metodologie
unitară de cercetare a realităţii şi să le dezvolte o gândire integratoare.
Interdisciplinaritatea este o intersectare a diferitelor arii disciplinare prin ignorarea
limitelor stricte ale disciplinelor şi prin selectarea temelor comune. Realizarea concretă a
interdisciplinaritătii solicită abordarea complementară a problemelor, recursul la abilităţile şi
demersurile relevante oferite de alte discipline.
Limba şi literatura română, prin însuşi vectorul comunicării, interacţionează cu toate
celelalte discipline de învăţământ. Prin caracterul pluridisciplinar al acestui obiect de studiu
se asigură, pe de o parte, dobândirea de cunoştinţe din alte domenii, iar pe de altă parte,
contribuie la dezvoltarea mobilităţii gândirii şi a creativităţii.
Pentru ca elevii să poată realiza abordări interdisciplinare este necesară selecţia
modalităţilor de lucru care conduce la exersarea principalelor procese de gândire, a
capacităţilor operatorii ale gândirii, fără de care nu este posibilă înţelegerea multiplelor şi
variatelor interdependenţe dintre fenomenele lumii reale.
Activităţile cu caracter interdisciplinar au pronunţate valenţe formative favorizând
cultivarea aptitudinilor creative, cadrul didactic-,,actorul educaţiei‖, dând dovadă de măiestrie
şi pricepere prin găsirea conţinuturilor comune diferitelor obiecte de studiu, în vederea
realizării obiectivelor învăţării. În sistemul educaţional, într-o societate viitoare, este nevoie
de stimularea creativităţii şi acest lucru este posibil numai prin promovarea
interdisciplinarităţii.
Interdisciplinaritatea are un rol important în noile programe de învăţământ şi în
reforma curriculară: în trecerea de la proiectarea axată pe învăţarea paralelă sau simultană a
disciplinelor la proiectarea curriculară, orientată spre învăţarea integrată a cunoştinţelor şi
capacităţilor, aflate în raport direct cu experienţa de viaţă a elevului. Promovarea
interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii.

Studiul de caz – metodă interdisciplinară (Aplicaţie, clasa a XI-a)

Abordarea interdisciplinară prezintă o serie de avantaje cu finalitate directă în
realizarea studiilor de caz la limba şi literatura română, nivel liceal. Materialul aplicat se
referă la studiul-dezbatere ,,România între Orient şi Occident‖ din programa de clasa a XI -
a. Abordarea studiului de caz se bazează pe colaborarea între disciplinele: limbă şi literatură
română, istorie, geografie, informatică, muzică şi educaţie plastică. Elevii au fost împărţiţi în
grupe de câte 5-6 elevi şi le-a fost repartizată sarcina de la începutul anului şcolar. Li s-a
indicat o bibliografie minimală care a inclus: Neagu Djuvara - ,,Între Orient şi Occident.
Ţările Române la începutul sec. al XVIII-lea‖, Alexandru Duţu – ,,Cultura românească şi
civilizaţia europeană modernă‖, Nicolae Iorga – ,,Bizanţ după Bizanţ‖, George Călinescu –
,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent‖, Mircea Muthu – ,,Balcanismul literar
românesc‖, cu precizarea ca fiecare membru al grupei să consulte cel puţin un material.

128
 Definirea problemei a fost realizată în clasă pentru a se înţelege în ce constă
abordarea studiului de caz şi care ar fi scopul acestui proiect (o problemă de identitate
naţională mereu actuală).
Documentarea – Elevii au avut aproximativ trei săptămâni pentru documentare, timp
în care şi-au împărţit rolurile (şef de grupă – responsabil al coordonării colegilor şi redactarea
concluziilor, realizatorul Power Point-ului şi exponeţii), au consultat materialele
bibliografice, au întocmit un suport scris, unul electronic şi unul grafic.
Analiza cazului – La o dată prestabilită, toate grupele au prezentat oral şi liber
proiectul realizat, insistandu-se asupra concluziilor.
Evaluarea finală s-a realizat prin reciprocitate, cu ajutorul colegilor şi a avut în
vedere: calitatea materialului ştiinţific; modul de prezentare (dicţie, poziţie, atitudine);
calitatea prezentării electronice (selectarea unui fond muzical adecvat, selectarea unor
imagini reprezentative, vizibilitatea scrisului, calitatea tranziţiilor, pregnanţă cromatică).
Activitate a fost reuşită şi apreciată, întrucât interesele elevilor noştri sunt astăzi mult
diferite (internetul, muzica, televiziunea etc.) şi respectiva metodă le-a permis să trateze o
problemă de identitate culturală prin intermediul unor mijloace ,,la modă‖. Implicarea
cunoştinţelor de informatică, a simţului muzical şi a gustului estetic au sporit competivitatea
grupelor. Lucrând în grup, elevii schimbă mai multe informaţii, le prelucrează şi le selectează
cu viteză mai mare, ideile individuale se verifică în dialogul dintre coechipieri, hotărârile se
iau mai repede datorită unei aparente micşorări a responsabilităţii, apar idei noi şi originale.
Rolul profesorului în decursul activităţii este acela de a media, de a consilia şi de a
motiva elevul pe calea cercetării, investigaţiei individuale, întrucât ,,Elevul viitorului va fi un
explorator” (Marshall McLuhan), iar în activitatea post–şcolară această aptitudine de a căuta,
de a se documenta va fi esenţială.
Concluzii
Studiul de caz este o metodă modernă de învăţare care lărgeşte orizontul de
cunoaştere a elevilor, iar informaţiile astfel acumulate constituie suporturi temeinice pentru
însuşirea unor elemente din conţinutul programei.
Aplicaţia concretă a dovedit că interdisciplinaritatea se poate realiza şi în şcolile din
România, fără costuri dramatice şi modificări ale orarului. Produsul activităţii este concret,
durabil, atractiv din punct de vedere estetic şi poate fi utilizat şi în cadrul altor secvenţe
educaţionale (poate constitui material didactic).
,,Comunicarea‖ dintre disciplinele necesare studiului de caz devine inevitabilă şi
conduce spre transdisciplinaritate, contribuindu-se astfel la optimizarea învăţământului.

Bibliografie
- Chiprian, Cristina, Ciupercă, Livia, Soluţii didactice alternative. Limba şi literatura
română-ciclul primar, gimnaziu, liceu, Iaşi, Editura Spiru Haret, 2006.
- Crăciun , Corneliu, Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu,
Edirtura Emia, 2004.
- Cucoş, Constantin, Teoria şi metodologia evaluării, Bucureşti, Editura Polirom, 2008.
- Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu,
Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2001.

129
Responsabilitatea pentru studiile publicate aparţine în
exclusivitate autorilor.

ISSN 2559 - 4060

ISSN-L 2559 - 4060

130
 2018

131