Neomodernismul (2).

Nichita Stănescu

Etapele creației și viziunea poetică

 Privită în ansamblul ei, opera poetică a lui Nichita Stănescu poate fi citită ca o „înscenare a
poesisului(=tehnica discursului poetic)” (Ion Pop, Poezia românească neomodernistă), ca o
aventură a discursului poetic, un spectacol care dezvăluie relația (când mai tensionată, când
mai destinsă) între obiect și cuvântul care îl răsfrânge. Există, astfel, trei posibilități ale acestei
relații: 1. oglindirea obiectului în cuvânt; 2. transfigurarea obiectului prin cuvânt; 3. câștigarea
unui teritoriu de liberă mișcare a cuvântului.
- Cuvântul = „umbra de aur în conștiință a materiei”, „partea cea mai rezistentă a biologiei
umane”
- Poezia se situează „la vama dintre gândirea în imagini și gândirea în noțiuni”

1. Lună în câmp – viziunea despre iubire

2. În dulcele stil clasic – viziunea parodică despre iubire

3. N-ai să vii – forțarea limitelor limbajului, dinamitarea convențiilor gramaticale

 Repere pentru înțelegerea viziunii poetice

Cunoașterea
- cunoașterea = un proces care presupune existența a doi termeni: eul cunoscător și obiectul
supus cunoașterii;
- tipuri de cunoaștere: rațională, senzorială, poetică.
(Vedere în acțiune – nașterea ochiului interior)
- cunoașterea senzorială – clasificarea simțurilor (superioare/ inferioare)
- parțialitatea cunoașterii/ perspectiva limitată – posibilități de „remediere” a deficienței
(Lauda omului)
Relația eu-lume
- universul este lipsit de intenționalitate, inert; trăirile eului (dinamismul interior al eului) pune
cosmosul în mișcare
Leoaică tânără, iubirea
- poetul își asumă misiunea de a-l reabilita pe Ptolemeu sau a fi un coautor al marelui
astronom antic (Laus Ptolemaei)
Dau sfat:/ cei care au pus pământul/ să fie slugă soarelui,/ să-i caute justificare./ Altfel e trist
pe pământ.
 Etapele creației:
I. Poezia „metaforică” – Sensul iubirii (1960), O viziune a sentimentelor (1964), 11 elegii
(1966)

II. Poezia „necuvintelor” – Necuvintele (1969), În dulcele stil clasic (1970), Măreția frigului
(1972)

III. Poezia „metalingvistică” – Epica magna (1978), Opere imperfecte (1979), Noduri și
semne (1982)

Tema:
Pornind de la premisa că ambiguitatea este una dintre caracteristicile definitorii ale limbajului poetic
neomodernist, se relevă posibilitatea interpretării acestui text într-un dublu cod de lectură: ca artă
poetică și ca poezie de dragoste. Astfel, pronumele personal ea are dublu referent: poezia, respectiv
iubita. Schițează ideile centrale pentru fiecare dintre cele două (posibile) interpretări.

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -

a piele de copil mirosea spinarea ei, 
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă. 

Ea nu avea greutate, ca respirarea. 

Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari. 

Ea era frumoasă ca umbra unui gând. 

Între ape, numai ea era pământ.

(Nichita Stănescu, Evocare)

(1) poezia

prima strofa

-o imagine de o finete și sensibilitate poetica deosebita

-motivul nasterii, motiv recurent în volumul „Opere imperfecte” (=ilustreaza caracterul pur și
inocent al creatiei)

-poetul văzut ca sculptor al limbii(„a piatră proaspăt spartă

a strigăt dintr-o limbă moartă”)

a doua strofa

-poezia reprezintă pentru Stanescu o exprimare în mod absolut al sentimentelor, fapt ce nu ar

putea fi făcut doar prin intermediul limbii(moarte)

-este prezentata ideea ca poezia ca pura exprimare a sentimentelor, născută dintr-o neliniste
sufleteasca, este accesibilă oricui

(2) iubita

prima strofa

-portret de o finete și sensibilitate poetiva aparte

 -puritate, inocenta, naivitate

a doua strofa

-chipul iubitei se intercaleaza cu un ideal universal

-o fiinta capabila sa trăiască sentimentele într-un mod absolut

a treia strofa

-metafora cosmogonica

-fiinta iubita reprezintă un punct de pornire a unui univers nou dintr-o perspectiva
creationista(despartirea uscatului de ape)

-odata cu aparitia iubirii, fiinta umana capata sens(vezi „Leoaica tânăra iubirea”)