Tema pentru acasa

13.05.2020 Popa Ion

Ex 9 pag 244
Argumentează, prin exemple din text, afirmaţia lui Eugen Simion:
Paradoxul pe care-l încearcă Nichita Stănescu în Necuvintele este de a
folosi un alt mijloc de comunicare lirică decît cuvîntul, un alt instrument
de comunicare sau evocare, capabil să exprime universul concret.

In volumul "Necuvintele" (1969), Nichita Stanescu pune in discutie chiar materialul de

constructie a universului poetic, cuvintele, considerate, in plin modernism, insuficiente,
devalorizate prin tocire, prin repetabilitate extrema. Poetul neaga cuvintele, inlocuite prin
reversul lor, "necuvintele", expresie a Cuvantului originar, care nu trebuia sa semnifice, sa
substituie obiectul, ci era obiectul insusi, lumea in potentiala devenire.

Prin caracteristicile ei de arta poetica, poezia "Necuvintele" propune utilizarea altui tipar
semantic, in care sugestia sa fie graitoare in aceasta inversare a rolului semnelor si a codurilor
lingvistice. Gesturile individului sunt insotite de o combustie interna pe masura:

"El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.

Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti."

Ex 1 pag 244
Nichita Stănescu a căutat acele cuvinte ce denumesc procese în mers: alergare, fluturare,
zburare.Acestea sunt infinitive lungi, derivate în substantive. Pentru poet, ele sunt concepte pe
cale de a se constitui, sensul lor rezultând din alunecarea sau deplasarea semanticii, care ţine de
emitent. În limbasa poetică, sau poezească, orice cuvânt este o luptă–victorie.