Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 2.conceptualizare - Clinica.psiho
Curs 2.conceptualizare - Clinica.psiho
CURS 2
ORIENTĂRILE PSIHANALITICE
TRATAMENTUL PSIHANALITIC
Aşa cum precizează Widlocher şi Braconnier (Psihanaliză şi psihoterapii, 2000), de la Freud
până în prezent am plecat de la o descoperire, aceea a psihanalizei şi am ajuns la multiple metode
terapeutice care se inspiră din ea. Unele sunt schimbări directe ale descoperirii freudiene, în vreme
ce altele se îndepărtează mai mult de ea.
Ca metodă de investigaţie, psihanaliza presupune definirea manierei în care este instituită
experienţa regresivă, adică procesul analitic.
Scopul iniţial al travaliului este de a conştientiza ceea ce era inconştient. Dificultatea ţine de
modul în care va fi definit ceea ce era inconştient. Sarcina psihanalistului este aceea de a repera
lacunele discursului conştient, de a-şi formula ipoteze plauzibile asupra elementelor lipsă, de a le
comunica pacienţilor şi, în virtutea efectelor acestei comunicări asupra urmării discursului, de a le
evalua validitatea.
În terapiile psihodinamice simptomul este mai puţin important decât ceea ce l-a produs.
Procesul de psihoterapie se bazează pe descoperirea cauzelor simptomului, pe ,,insight-ul” asupra
cauzelor comportamentului şi mai puţin pe comportamentul în sine.
Tehnica psihanalitică reprezintă ansamblul atitudinilor şi operaţiilor mentale care deservesc
această sarcină fundamentală.
Ca metodă, psihanaliza presupune definirea structurilor mentale susceptibile de a fi modificate
prin investigaţia psihanalitică. În acelaşi timp, va fi studiată maniera în care se modifică aceste
structuri, luându-se în considerare schimbarea individuală. Scopul travaliului analitic este ca
individul să trăiască şi să descopere noi moduri de a simţi şi a gândi. Termenul de travaliu îl implică
în mare măsură pe acela de transformare, de dobândire a unui ascendent asupra unei anumite
realităţi.
Specificitatea psihanalizei ridică problema diferitelor metode de tratament referitoare la terapie
psihanalitică. Opinia potrivit căreia conflictele personale şi intrapsihice, amintirile infantile sau
analiza transferului, chiar dacă folosirea sa poate fi mai multsau mai puţin importantă, ar fi
accesibile numai curei tip, trebuie să fie în prezent mult nuanţată.
Rezultatele cercetărilor monografice sau punctul de vedere al majorităţii psihanaliştilor
sugerează renunţarea la ideea conform căreia cazurile mai puţin severe ţin de domeniul
psihoterapiilor, iar cazurile mai complexe şi grave de cura tip. Tratamentul cazurilor complexe nu
permite întotdeauna măsurile ce acţionează o perioadă îndelungată de timp şi sunt mai
constrângătoare. Mulţi autori susţin că există cel puţin două tipuri de terapie: una care vizează şi
obţine o suprimare a simptomului, prin întărirea apărărilor mature, care este orientată mai mult către
potolirea conflictelor inconştiente şi atenuarea apărărilor arhaice; una care vizează şi obţine o
schimbare curativă a structurii şi a dezvoltării pacientului, prin analizare apărărilor, prin înţelegerea
şi elaborarea conflictelor inconştiente şi a strcuturii personalităţii. Aşa cum arată Widlocher şi
Braconnier, în prezent trebuie să ţinem cont de progresele care s-au realizat în domeniul indicaţiilor,
mijloacelor şi metodelor care trimit la psihanaliză.
În lucrarea citată, cei doi autori prezintă succesiv scopurile, mijloacele şi metodele care definesc
ansamblul tratamentelor psihanalitice.
Scopurile
Scopul este reprezentarea a ceea ce se urmăreşte prin intermediul unei acţiuni. Atunci când
vorbim despre tratamentul psihanalitic, este important să distingem între diferitele tipuri şi diferitele
conţinuturi ale scopului: scopuri imediate – scopuri pe termen lung; scopuri specifice – scopuri
globale.
Scopurile diferitelor şcoli terapeutice
ŞCOLILE Scopuri pe termen scurt Scopuri pe termen mediu Scopuri pe termen lung sau
DE TERAPIE sau scopuri ale metodei sau criterii ale reuşitei concepte ale sănătăţii psihice
terapeutice
PSIHANALIZA Asocierea liberă Conştientizarea Forţa Eului (capacitate de
Analiza nevoilor, percepere adecvată a
interpretărilor, a afectelor şi realităţii)
situaţiei de transfer cogniţiilor Comportament călăuzit de
şi a probei realităţii refulate înţelegerea situaţiei
Satisfacerea Capacitate de amânare a
nevoilor actuale satisfacerii nevoilor şi
şi căutarea unor dorinţelor
noi posibilităţi de
satisfacere
ABORDAREA NON- Experienţa trăită Acceptarea Dezvoltarea proprie activă
DIRECTIVĂ (experiencing) propriei şi orientată
Explorarea de sine experienţe Dezvoltarea capacităţii
Diferenţierea între Percepere personale de judecare
experienţele vechi diferenţiată a Deschiderea faţă de
şi cele noi propriei persoane realitate
Integrarea şi a anturajului
experienţelor noi Schimbarea
(modificarea structurii proprii
concepţiei despre Sporirea
sine) flexibilităţii
Diminuarea
tensiunii
interioare
ABORDAREA Schimbările Restructurarea Înţelegerea condiţiilor care
COMPORTAMENTALĂ ecologice repertoriului generează probleme
Destructurarea comportamental: personale
comportamenlor eliminarea Îmbunătăţirea
neadecvate (pornind comportamentelo competenţelor
de la probleme de r neadecvate şi Schimbarea manierea de
fond) stabilizarea unor percepere a prppriei
Achiziţionarea unor comportamente persoane şi a anturajului
comportamente noi adecvate noi Libertate, înţelegere,
Trecerea de la Autocontrolul autonomie
întărirea prin
intermediul altuia la
întărirea prin
propria persoană
Tabelul arată că, excepţie făcând scopurile pe termen scurt ale terapiilor comportamentale,
care nu sunt în mod evident de inspiraţie psihanalitică, scopurile citate sunt coerente cu obiectivele
oricărui tratament psihanalitic. În acest context, aspectul global sau specific al schimbării este
probabil cel mai important: scopul schimbării vizate este urmărit în modificările structurii
personalităţii comparabile cu obiectivul fixat de Freud: ,,Acolo unde era Se-ul, trebuie să apară
Eul”, sau constă numai într-o modificare a atitudinilor dispoziţionale, a deprinderilor relativ
periferice, dintr-o schimbare parţială a structurii.
O descriere precisă a scopurilor tratamentului psihanalitic este dificilă, diverşi autori descriu
scopurile în moduri diferite, chiar şi în cadrul aceleiaşi şcoli.
În acest caz, pare preferabilă propunerea unui concept al unui continuum de la scopuri strict
psihanalitice ,,din punct de vedere istoric”, adică de la dobândirea unui insight definit prin
capacitatea de a înţelege semnificaţia aflată la originea comportamentelor şi simptomelor sale, într-
un cuvânt conştientizarea a ceea ce este inconştient, până la scopurile de îngrijire, adică ajutarea
pacientului să le confrunte cu realitatea, să anticipeze consecinţele negative ale acţiunilor sale,
ameliorându-şi prin aceasta capacitatea de a judeca, să atenueze tensiunile psihice şi să administreze
contradicţiile. (p.16)
Mijloace
Mijlocul este activitatea prin intermediul căreia este atins scopul. Mijloacele psihologice
utilizate într-un tratament psihanalitic pot fi descrise ţinând cont de două repere: relaţia terapeutică
interpersonală şi reperarea elementelor şi a forţelor care au o influenţă specifică în modificarea
procesului.
Relaţia terapeutică interpersonală constituie baza pe care se întemeiază tratamentul. Toate
tratamentele psihanalitice, indiferent de metodă, acordă o importanţă fundamentală analizei,
reflecţiei şi cursului relaţiei terapeutice.
Alianţa terapeutică în terapia psihanalitică a fost definită ca raportul relativ raţional şi non-
nevrotic pe care îl are pacientul cu analistul lui. Reacţiile iniţiale ale pacientului faţă de situaţie, faţă
de contactul stabilit, de plăcerea de a fi ascultat sau faţă de frustrarea sa de a nu se simţi imediat
uşurat constituie primele repere ale alianţei terapeutice (dar şi precursorii transferului). Stabilirea şi
menţinerea alianţei terapeutice nu se suprapun întru totul cu formarea unui transfer pozitiv, care ţine
de organizarea relaţiilor infantile refulate. Alianţa terapeutică de lucru nu se poate stabili decât dacă
clinicianul nu este nici rece, nici distant, nici arbitrar. În acest stadiu, tăcerea şi abstinenţa trebuie să
aibă ca unic obiectiv crearea unui mediu terapeutic care să îi permită pacientului să se exprime altfel
decât o face de obicei, determinându-l astfel să capete treptat încredere în terapeutul său şi în
propria capacitate de a exprima dorinţe şi conflicte ţinute ascunse faţă de psihanalistul său. Acesta
din urmă caută să lărgească posibilităţile pacientului de a-şi pune întrebări cu privire la propria
persoană, dar trebuie, în acelaşi timp, să păstreze un profund respect faţă de libertatea şi autonomia
pacientului, evitând o investire prea intensă a dorinţei sale de a îngriji, de a vindeca rapid
simptomele sau comportamentele psihologice.
Transferul
În cazul oricărui tratament psihanalitic, evoluţia şi înţelegerea trasferului sunt instrumente
fundamentale, din trei motive: