Sunteți pe pagina 1din 7

Tema: Etica profesională a managerului de servicii psihologice

1. Etica profesională a managerului de servicii psihologice: noţiuni şi


definiţii de bază.
2. Avantajele şi importanţa eticii pentru manageri.
3. Principiile etice pentru membrii unei organizaţii.

1. Noţiunea de etică reprezintă ansamblul normelor de convieţuire, de


comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare
nu este sancţionată prin lege, ci de opinia publică. Noţiunea de etică are acelaşi
înţeles cu cea de morală, ambele noţiuni fac trimitere la obiceiurile, moravurile
unei societăţi. Şi totuşi, exista diferenţe asupra celor doua noţiuni.
Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de
reguli produse de societate într-o anumită perioadă istorică, cărora trebuie să ne
supunem pentru a fi integraţi într-o societate dată. El evocă intervenţia unei
autorităţi tradiţionale, capabile să ne indice ce trebuie făcut sau evitat. Într-o
societate culturală dezintegrată, individualistă, cuvântul morală poate produce
neîncredere. De exemplu în societatea noastră, chiar nu demult, se considera moral
să baţi copiii pentru neascultare, dar aceasta nici atunci şi nici acum nu este etic,
pentru că contravine bunului simţ. Şi exemple de moralitate de acest gen veţi găsi
în diferite perioade ale istoriei la diferite naţiuni.
Etica simbolizează ştiinţa binelui şi a râului. Dar a fi etic nu înseamnă o
obligaţie; etica este raţională, nu o impunere externă. A fi etic înseamnă să respecţi
anumite valori, care nu reprezintă altceva decât binele oamenilor şi anumite
principii morale.
O etică sănătoasă reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica este
fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă fundamentul de
relaţionare faţă de manageri, faţă de angajaţi, de colegi, de beneficiari, de

1
subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii.
Etica nu se referă doar la legăturile pe care le avem cu alte persoane, toţi avem
legături unii faţă de alţii, ci la calitatea acestor legături.
În acest context se mai utilizează şi noţiunea de deontologie. Noţiunea de
deontologie, într-un sens mai restrâns, desemnează “un ansamblu de reguli,
considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni”. Se vorbeşte astfel despre
deontologia medicală, deontologia pedagogică, deontologia asistentului social,
deontologia managerului, etc. Nerespectarea ei, în anumite profesii, antrenează
excluderea din activitatea respectivă.

Etica managementului
Etica managementului prevede asumarea responsabilităţilor. Fiecare angajat
trebuie să-şi cunoască responsabilităţile şi trebuie să fie gata să-şi asume anumite
responsabilităţi noi în dependenţă de circumstanţele şi situaţiile critice care se pot
întâmpla. Responsabilitatea împărtăşită la fiecare nivel organizaţional contribuie la
eficienţă şi promptitudine în funcţionarea organizaţiei. Responsabilitatea este cu
atât mai apreciată, cu cât este mai evidentă în situaţiile de criză, accidente,
conflicte. Sentimentul de responsabilitate contribuie la redresarea situaţiei şi la
evitarea pe viitor a acestora.
La baza eticii în management se află principiul transparenţei. Acesta
presupune informarea la timp a personalului, partenerilor, beneficiarilor,
sinceritatea şi onestitatea în tratarea lor. Această abordare produce sporirea
gradului de încredere şi siguranţă. Acest principiu este cu atât mai valabil, cu cât
mai mult se doreşte un management de lungă durată, o imagine pozitivă, o
perspectivă de bună conlucrare.
Respectarea propriilor promisiuni, în special pentru persoanele cu posturi de
răspundere, este un alt principiu al comportamentului etic. A nu te ţine de cuvânt
poate fi asociat cu neseriozitatea sau cu neprofesionalismul. Astfel este
recomandabil să se facă doar acele promisiuni care pot fi respectate în totalitate.

2
Etica în management presupune formarea relaţiilor după formula de câştig
reciproc. Poti, intr-adevăr, cu talentul tău să convingi pe cineva de un anumit lucru,
fără să-i oferi in realitate nimic. Acest lucru se va întoarce insă împotriva ta. Exista
un moment post serviciu în care beneficiarul se gândeşte cât a câştigat accesând
serviciul respectiv. Statisticile au dovedit ca un beneficiari nemulţumit va spune la
peste douăzeci de persoane de nemulţumirea lui, pe când un beneficiar mulţumit va
spune la maxim trei persoane.
Acest principiu se abordează şi faţă de personalul din cadrul organizaţiei.
Atât angajatul cât şi angajatorul îşi doresc un anturaj de lucru benefic. Ambii au
anumite interese, aceste interese trebuie luate în seamă maximal posibil, pentru a
menţine motivaţia personalului pe de o parte, şi pentru a realiza interesul
managerului legat de calitatea serviciului prestat, pe de altă parte.

2. Avantajele şi importanţa eticii pentru manageri

Avantajele managementului etic


Managementul trebuie să fie eficient. Un serviciu trebuie să fie eficient. Prin
urmare, trebuie de renunţat la atitudinile, acţiunile si strategiile care sunt un
obstacol în calea eficienţei. Este destul de evident că violarea principiilor etice şi
morale duce inevitabil la corupţie şi lipsă de încredere din partea celor din afara
organizaţiei şi lipsă de încredere în interiorul organizaţiei. Se mai poate vorbi în
acest context despre eficienţa organizaţională? Răspunsul este evident. Deci cât
dăunează şi cât contribuie etica la succesul în management?
  
1. Studiile demonstrează că organizaţiile care au o conduita etica în activitate au
rezultate pozitive şi, mai mult, superioare celor care nu sunt preocupate de
acest aspect.

2. Programele pentru susţinerea eticii în activitate cultivă spiritul de echipă şi


măresc eficienţă angajaţilor. Discuţiile referitoare la valorile organizaţiei şi a

3
modului în care acestea afectează opiniile angajaţilor contribuie la construirea
unui climat deschis, integru şi a sentimentului de apartenenţă la organizaţie. La
rândul lor, acestea au un efect pozitiv asupra motivaţiei şi performanţei
angajaţilor.

3. Programele de etică contribuie la dezvoltarea profesională a membrilor


organizaţiei. Angajatul “echipat” cu “aparatul etic” corespunzător va avea o
imagine realistă asupra sa şi a organizaţiei şi va putea rezolva inspirat dilemele
etice cu care s-ar putea confrunta la un moment dat.

4. Etica in afaceri contribuie la gestionarea unor valori pe care se bazează


managementul calităţii şi planificarea strategica. Efortul de a alinia valorile
angajaţilor cu cele ale companiei, de a dezvolta politici şi proceduri în
concordanta cu acestea este util şi în alte domenii esenţiale ale organizaţiei. Ele
susţin managementul calităţii, care pune un accent important pe climatul de
încredere organizaţională, performanţă, calitatea produselor şi serviciilor şi
feedback. De asemenea, un management de calitate al eticii în afaceri poate
constitui un pilon solid pentru strategiile pe termen mediu şi lung ale companiei
(reducerea costurilor, expansiune pe alte pieţe etc.)

5. Comportamentul etic promovează o imagine publică puternică. O organizaţie


care, în acţiunile sale, este preocupată de dimensiunea etică a afacerilor, va avea
o imagine publică pozitivă. Indivizii, fie că sunt clienţi, candidaţi sau membri ai
comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea, îşi vor forma o imagine potrivit
căreia respectivele organizaţii acordă o importanţă egală oamenilor şi profitului
şi că fac eforturi pentru a opera cât mai corect posibil. Această imagine va
influenţa pozitiv imaginea produselor şi serviciilor.

6. Pe termen lung, etica în afaceri contribuie la evoluţia etică a societăţii. Multe


dintre comportamentele imorale considerate acceptabile acum câteva decade

4
sunt respinse astăzi. Mai mult decât atât, oamenii cred că aceste atitudini sunt
imorale (din acestea fac parte discriminările de diverse tipuri). De evoluţia
morală a societăţii profită şi organizaţiile, care îşi pot desfăşura activitatea
economica într-un mediu mai curat şi mai previzibil.

Importanta eticii pentru manageri


Studiile în domeniul eticii în management identifică câteva valori esenţiale
respectarea cărora de către pe care manageri ar contribui la o desfăşurare cât mai
etică a activităţii într-o organizaţie, şi anume:
- consideraţie faţă de colegi;

- supravegherea respectării standardelor etice;

- creativitate în economisirea resurselor şi în protecţia mediului;

- oferirea serviciilor cât mai calitative beneficiarilor;

- corectitudine faţă de beneficiari, personalul angajat, organizaţii, comunitate;

- transparenţă şi eliminarea minciunii în comunicarea cu partenerii,


beneficiarii, personalul angajat, reprezentanţii administraţiei publice locale;

- interdependenta faţă de comunitatea în care trăim şi ne desfăşurăm


activitatea.

Aceleaşi studii au identificat anumite provocări etico-morale în viaţa unei


organizaţii: aprecierea muncii, bunele relaţii în activitate, lucrul calitativ cu
beneficiarii, moralitate în achiziţionare, moralitate în desfăşurarea competiţiei,
tratarea personalului cu demnitate şi respect, remunerarea corectă a personalului,
respectarea legilor, menţinerea onestităţii în activitate, supravieţuire în caz de
schimbări majore.
Managerii au puterea de a dicta politica unei organizaţii şi de a da tonul, din
punct de vedere moral. Ei au şi o mare responsabilitate de a folosi judicios această
putere, ei pot şi trebuie să servească drept modele de comportament etic pentru
întreaga organizaţie. Aceasta are loc nu numai prin comportamentul lor de zi cu zi

5
în care trebuie să fie întruchipate principiile etice, dar şi prin comunicarea în
organizaţie a aşteptărilor similare de la angajaţi şi prin încurajarea rezultatelor
pozitive.
Fiecare manager este intr-o poziţie de influenţă asupra subordonaţilor. Toţi
managerii trebuie să acţioneze ca modele etice bune şi să dea tonul moralităţii în
aria lor de responsabilitate. Ei trebuie să aibă grijă ca aceasta să se facă într-o
manieră pozitivă şi informală.
Stabilirea de obiective rezonabile şi comunicarea subordonaţilor a aşteptărilor
de importanţă majoră este foarte necesară în pentru încurajarea lor, astfel încât
subordonaţii să nu simtă presiuni în direcţia luării unor decizii ne-etice. Evident, că
un şef poate încuraja fără să vrea practici ne-etice, exercitând prea multa presiune
asupra angajaţilor pentru atingerea unor obiective dificile.

3. Principiile etice pentru membrii unei organizaţii

Credinţa în principiile etice nu este o opţiune. Indiferent de postul ocupat în


cadrul unei organizaţiei sau de cum eşti tu ca persoană, principiile etice trebuie să
stea la baza tuturor acţiunilor tale. Faptul cât de înalte sunt standardele pe care
managerul le impune angajaţilor depinde de valorile, caracterul, integritatea şi
onestitatea de care se conduce managerul. Astfel, prin propriul exemplu,
comportamentul managerului trebuie să fie acelaşi cu cel pe care el îl soliciţă celor
din jur.

Mai multe studii indică asupra necesităţii respectării următoarelor principii


etice în cadrul organizaţiei:

 Gândeşte-te la binele celor din jurul tău

Trebuie sa iei in calcul ceea ce înseamnă acest "bine" pentru echipa ta, pentru
colegii tai, pentru superiori, dar şi pentru parteneri şi beneficiari.

 Gândeşte ca un membru al unui colectiv

6
Intr-adevăr, a fi etic este o disciplina personala, o luptă permanenta cu sine, dar
asta nu presupune să gândeşti neapărat ca un individ izolat. Faci parte dintr-un
colectiv şi trebuie să fii conectat la valorile şi comportamentele celor din jurul tău.

 Dă ascultare legilor şi supune-te lor

Conform acestei reguli, trebuie sa respectaţi regulile şi procedurile de lucru


existente în organizaţie: privind comportamentul la birou, ţinuta, programul de
lucru, reguli privind fumatul şi altele trasează linia ce trebuie respectată de toţi
angajaţii.

 Gândeşte-te la tine şi la organizaţia ta, ca parte a întregii comunităţi

Acţiunile şi comportamentele tale pot influenţa imaginea organizaţiei,


atitudinea din partea beneficiarilor, precum şi a reţelei de organizaţii cu care
interacţionează organizaţia pe care o conduci.

 Supune-te regulilor etice, considerându-le ca fiind necondiţionate

Respectarea regulilor etice reprezintă temelia comportamentului etic, corect,


care este benefic atât în plan personal, cât şi din punct de vedere al organizaţiei şi
interacţiunii acestea cu beneficiarii clienţii şi alte organizaţii partenere.

 Gândeşte imparţial, obiectiv, neutru, dezinteresat

Fiecare decizie pe care o iei iţi influenţează comportamentul în relaţia cu cei din
jurul tău. Fii capabil să faci o apreciere justa, atât din punctul tău de vedere, cât şi
din perspectiva celorlalţi.

 Respectă tradiţiile, obiceiurile si convingerile celorlalţi

Nu trebuie sa renunţi la credinţele/principiile tale. Trebuie doar sa acorzi


respectul cuvenit principiilor celor din jurul tău, chiar dacă ele diferă de ale tale.

S-ar putea să vă placă și