Proiect pentru examenul de

certificare a calificĂrii profesionale

Îngrijirea pacientului cu gutĂ

ÎNDRUMĂTOR,
DR. LAURA TEODORESCU

ABSOLVENT,
BOSTAN PAULA

2014
INTRODUCERE
CAP.1. ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR
CAP.2. GUTA-ASPECTE GENERALE
CAP.3. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GUTĂ
CAP.4. STUDIU DE CAZ-PLAN DE ÎNGRIJIRE A
UNUI PACIENT CU GUTĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 Despre gută s-a spus la un moment dat că este o regină a bolilor şi în
acelaşi timp o boală a regilor şi a fost în acelaşi timp subiect pentru
excelente pagini de roman.
Să vedem însă cum arată o scurtă istorie a acestei boli, luând în
considerare evenimentele cele mai importante ce au marcat cercetarea
acestei boli, încă din cele mai vechi timpuri şi până la momentul actual.
lucrările
Astfel,
sale
încă
“Aforisme
din secolul
asupra
V î.e.n.,
gutei”celebrul
pentru Hipocrate
ca apoi, înconsemnează
secolul I e.n. în
însuşi Seneca să scrie despre caracterul familial al gutei.
În secolul III e.n., Galen, părintele medicinei, face o descriere a
tofilor gutoşi pentru ca însă abia în secolul XIII să se impună termenul de
“gută” consacrat de data aceasta de către Vielehardouin.
De aici în colo, descoperirile sunt extrem de numeroase şi nu le
putem reda decât pe cele mai importante. În 1679, van Leeuweuhoek
descrie pentru prima dată existenţa cristalelor de A.U. la nivelul tofilor
gutoşi. În 1776 este decelată prezenţa acidului uric la nivelul calculilor
renali din cadrul litiazei renale uretice pentru ca nu mult timp mai târziu
să se evidenţieze prezenţa uratului de Na la nivelul tofilor, de către
Wollaston în 1797. Prima încercare de tratare a gutei, urmată de un mare
succes a atacului
tratarea avut loc acut
în 1814
de când
gută;Want a descris
încercare eficacitatea
urmată Colchicinei
la scurt timp de în
stabilirea cauzei acestei boli şi anume prezenţa hiperuricemiei (Garrod,
1848) în 1899 Freudweiler descoperă faptul că şi artrita gutoasă este
datorată tot cristalelor de urat, de data aceasta existente la nivelul
lichidului sinovial.
1.1.Aspecte generale privind 1.2.Rolul oaselor în
sistemul osos organism

1.3. Structura oaselor 1.4. Scheletul-prezentare

generală
 Aparatul locomotor este constituit din sistemul
osos și sistemul muscular, asigurând împreună
susținerea corpului și posibilitatea de deplasare.
Sistemul osos reprezintă totalitatea oaselor din
corp (cu aproximație 200) legate între ele prin
articulații. El reprezintă partea pasivă a
aparatului locomotor.
Pentru a forma scheletul corpului uman,
forma, structura și modul de legătură a oaselor
reprezintă expresia adaptării la statura bipeda și
locomotoare.

substanței
Datorită compozitiei
osoase, ele au
chimice
proprietatea
și arhitecturii
de a
rezista la: presiune, tracțiune, torsiune.
 În organism, oasele au urătorul rol:
 determină forma corpului, iar împreună cu

articulațiile dintre ele, asigură suportul părților

moi;
 participă la formarea cavităților de protecție a

unor organe (cutia craniană, canalul vertebral,

cutia toracică, bazinul);
 sunt organe ale mișcării pentru că participă la

formarea articulațiilor și servesc ca punct de

inserție pentru mușchi;
 măduva roșie (din epifizele oaselor lungi, din


oasele
depozitlate și scurte),fosfocalcice,
de substanțe are rol în hematopoeză;
pe care
organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcină).
 ș ăț ț
ș ț
Ț ț ăș ț ă

ș
ă

ț


ș ț ă ș ă ă
ăț :

 ă ș ă ă ș ș
ă
ș ă ă ș ș ș ț
 ă ă ă ț ă ș
ț ă
 ă ș ă ș ă ț
ș ă
 Scheletul este alcătuit din vase grupate pe regiuni, formând
elementul de susținere și de protecție ale diverselor aparate:
scheletul axial (format din craniu, coloană vertebrală) și scheletul
toracelui membrelor (superioare și inferioare).
Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene (neurocraniu)
și oasele masivului
Neurocraniul facial (crescerocraniu).
(craniul cerebral) este alcătuit din opt oase: patru
neperechi (frontal, etneoid, sfenoid și occipital) și patru perechi
(două parietale și două temporale, fiecare cu detalii caracteristice).
Viscerocraniul (splahnocraniu) este alcătuit din 14 oase diverse,
dintre care două neperechi: vomerul și mandibula, și sase perechi:
maxilar, zigomatic, nazal, lacrimal, palatinși conca nazală inferioară.
Scheletul trunchiului este format din piesele osoase ale coloanei
vertebrale, toracelui și bazinului osos.
Coloana vertebrală este formată din 33 – 34 vertebre suprapuse,
având fiecare
cervicale, caracteristic
12 toracale, i speciale.
5 vertebre Pe regiuni
lombare, se disting
5 vertebre 7 vertebre
sacrale sudate
într-un singur os, osul sacru și 4 sau 5 vertebre invaluate și sudate
între ele formând osul coccis.
 Coloana vertebrală este formată din 33 – 34 vertebre suprapuse, având
fiecare caracteristici speciale. Pe regiuni se disting 7 vertebre cervicale, 12
toracale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate într-un singur os,
osul sacru și 4 sau 5 vertebre invaluate și sudate între ele formând osul
coccis
Scheletul toracelui este o componentă a scheltului trunchiului și este
format din coloana brocală, în care sunt cele 12 perechi de coaste: primele
7 perechi de coaste adevărate, 5 perechi de coaste false, dintre care 2
perechi sunt coaste flotante.

Scheletul
coxale, bazinului
articulate cuprinde
posterior centur
cu osul a pelviană
sacru formată
(articulația din cele două
sacrailiaca), oase
iar anterior
articulate între ele prin semifiza pelviană.
Scheletul membrului superior este alcătuit din piese osoase proprii
fiecărui segment.
Umărul este format din oasele centurii toracale (scapulare), clavicula care
fixează membrul superior de torace (articulația sternoclaviculară) și scapula
(omoplatul) os plat de formă triunghiulară.
Scheletul membrului inferior. Membrul inferior are trei segmente: coapsa,
al cărui schelet este format din femur; gamba, al cărui schelet este format
din tibie și fibulă; piciorul, în scheletul căruia găsim tarsul, metatarsul și
falangele
Scheletul gambei este format din două oase așezate paralel: tibia și fibula.
Oasele piciorului. Piciorul este ultimul segment al membrului inferior, format
din 26 de oase. Acestea sunt așezate în trei grupe: tarusul, metatarusul și
falangele.
Scheletul degetului piciorului este format din falange.
 Guta este o boală cu substrat metabolic
complex, cu puternic caracter familial,
observată cu precădere
caracterizată clinic laprin
bărbaţii tineri,
episoade
caracteristice de artrită acută şi, mai
târziu, prin afectări cronice ale
articulaţiilor şi altor ţesuturi ale
organismului, toate acestea evoluând pe
fondul unei hiperuricemii persistente.
 A. Hiperuricemia
asimptomatică

B. Artrita acută C. Guta

gutoasă intercritică

D. Guta cronică
tofacee
 Nefropatia acidurică este strâns
legată de formarea cristalelor de
Afectarea renală pare a fi cea mai acid uric la nivelul tubular renal
sau la nivelul bazinetului sau chiar
frecventă complicație a gutei după
ureterului, ceea ce duce la o
artrita acută existând de altfel mai
scădere a fluxului urinar. Această
multe tipuri de afectare renală
entitate este cauzată de existența
asociată cu hiperuricemie. Printre
unor concentrații crescute ale
acestea nefropatia uratică se
acidului uric în urină care se poate
datorează depozitării cristalelor de
manifesta, fie prin nefropatie, fie
urat monosodic la nivelul
interstițial renal, depunere prin apariția calculilor de acid
uric. De asemenea, trebuie
asociată cu existența unei stări
menționat faptul că nefropatia prin
cronice de hiperuricemie.
Oxalat de Ca apare, și aceasta mai
frecvent la pacinții cu
hiperuricemie și gută
 B.Explorările de
laborator pentru C. Aspecte
confirmarea radiologice
A.Acesta este în
diagnosticului Radiografiile
primul rând clinic:
Prezența în includ: Uricemia executate în
antecedente a unor mai mare de stadiul timpurii
ale gutei sunt
7mg%;
episoade de artrită evidențierea normale, dar cu
acută instalată cristalelor de urat trecerea timpului,
brusc, cu distrugerile de la
de Na+ la nivelul
remisiune
lichidului sinovial;
nivelul cartilajului
completă în și osului prin
Examinarea depuneri
maxim 1-2
săptămâni; histologică a subcondrale de
tofilor; urat determină
Prezența tofilor
gutoși. Examinarea modificări
radiologică;
Anatomia radiologice
caracteristice.
patologică.
Obiectivele terapeutice în gută sunt următoarele:
-Prevenirea apariției unor noi atacuri;
-Prevenirea apariției complicațiilor rezultate prin
depunerea de urat de sodiu sau acid uric la nivel
articular, renal sau în oricare alt organ;
-Prevenirea apariției asociațiilor morbide cum ar fi:
obezitatea, HTA, Hipertriglicedimia.
Medicamentele folosite în tratamentul gutei
aparțin din punct de vedere al mecanismului de
acțiune atât clasei de agenți
clasei medicamentelor antiinflamatori
cu efect cât și
antihiperuricemic.
 Asistenta împarte resposabilit şi se alǎturǎ
ǎţile
acţiunii concetǎţenilor şi altor membrii ai echipei
sanitare în vederea de a rǎspunde nevoilor publicului
în domiciliul sǎnǎtǎţii pe plan local, naţional şi
internaţional
În cadrul comportamentului bolnavului, asistenta
va urmări: poziția bolnavului în pat; expresia fetei;
apetitul; starea psihică; somnul; durerile; contracțiile și
convulsiile; parezele și paraliziile.
Urmărirea funcțiilor vitale și vegetative ale
organismului este una dintre cele mai însemnate
îndatoriri ale asistentei medicale. Asistenta medicală va
măsura temperatura, pulsul, respirația, tensiunea
arterială, iar valorile acestora vor fi notate imediat în
foaia de temperatură.
 Asistenta medicală urmărește și notează în
foaia de temperatură, faza pulmonară a
respirației care se desfășoară în doi timpi:
inspirația și ex pirația. Bolnavului i se urmărește
frecvența respirației, timpul respirator, simetria
mișcărilor respiratorii, amplitudinea și ritmul.
Probe de sânge în afecțiunile renale:
hemoleucograma cu f ormulă leucocitară;
hematocrit, VSH; uree; creatinină; acid uric;
ionograma sangvină; grup sanguin, Rh; tipul de
protrombină – T. Quick; T. Hawell
Recoltarea sângelui capilar pentru examene
hematologice și biochimice: Hemoleucograma,
timp de sângerare,
sanguin, timp deacid
uree, creatinină, coagulare, grup
uric, ionograma
sangvină.
 Asigură condiții de microclimat (salon cu temperatura optimă,
umiditate scăzută, ventilație permanentă și confortul necesar: - pat cu
somiera rigidă pentru a-i favoriza poziția corectă a coloanei lombare).
Discută cu pacientul asupra repausului total sau relativ la pat, în
funcție de afectarea articulațiilor importante și asigur aceasta.
Poziția pacientei în pat este decubit dorsal, adaptată localizării
durerilor.
Observă comportamentul pacientului (durerile, caracterul lor, locul
de iradiere, reacția la tratamentul administrat).
Informează pacientul și îl pregătește în vederea recoltării sângelui și
urinei pentru examenul de laborator, sânge pentru determinarea VSH-
ului, reacția Latex, Hb, PCR, Fibrinogen, Glicemie și urină pentru sumar
de urină.
Explorează și identifică gradul de mobilitate al pacientului,
capacitatea și limitele fizice.
Planifică un program de exerciții specific unor anumite grupe musculare
în funcție de grupele musculare afectate și de capacitatea pacientului.
Efectuează mișcări pasive cu membrele inferioare la interval de două
ore.
musculară
Explică pacientului
pe care o pozițiile
prezintă.mai avantajoase ținând cont de contractură
Însoțește pacientul la serviciul de fizioterapie.
Măsoară și notează funcțiile vitale.
 Asigură un climat optim și linistit pentru ca pacientul să se poată odihni.
Învață pacientul să practice tehnici de relaxare înainte de culcare, lecturi
plăcute, exerciții respiratorii, să aerisească salonul câteva minute.
Creează un climat de încredere, încurajează și liniștește pacientul pentru a-și
recăpăta echilibrul psihic.
Observă calitatea somnului, dacă celelalte nevoi sunt satisfăcute, întocmește un
program de odihnă în funcție de preferințele pacientului.
Explică pacientului importanța regimului alimentar prescris de medic.
Îl informează asupra alimentelor pe care trebuie să le consume.
Explorează preferințele pacientului asupra alimentelor permise și interzise.
Servește pacientul cu alimente la temperatura moderată, la ore regulate și
prezentate atrăgător.
Calculează numărul de calorii în funcție de vârstă și activitatea pacientului,
fiind în repaus (25 cal/24 h; 25 cal/kg = 1500 cal/ kgcorp/24 h).
Lasă pacientul să aleagă alimente după gusturile sale, respectând
contraindicațiile regimului.
Încurajează pacientul și îi explică rolul intervențiilor.
 Guta este o maladie caracterizată în principal printr-o dezordine
metabolică bine precizată şi uşor cuantificabilă şi anume
hiperuricemia (nivelul acidului uric seric mai mare de 7 mg/dl) cu
determinări în principal articulare – determinări atât cronice
(artropatia gutoasă cronică) cât şi cu potenţial de evoluţie acută
(artrita acută gutoasă) - afectarea articulară fiind uşor de observat
radiologic unde apar imagini caracteristice.
Secundar afectării articulare, apare în anumite cazuri şi o
afectare renală litiaza renală uratică iar cel mai frecvent în scădere
pare a fi şi expresia clinică a depunerilor de cristale de acid uric
extraarticular sub forma tofilor gutoşi, întâlniţi azi doar la
aproximativ 38% din pacienţii afectaţi de gută, aşa cum reiese de
altfel din graficele prezentate în anexă şi comentate în partea
specială.
Am ilustrat existenţa unor strânse legături între afectarea
metabolismului glucidic, manifestată prin incidenţa diabetului
zaharatmanifestată
lipidic, tip II şi gută,prin
precum şi între
obezitate afectarea metabolismului
şi dislipidemii, plus bolile asociate
acestora (hipertensiune arterială) şi gută.