Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

GT
PATRIMONIUL TURISTIC AL SPAȚIULUI

M
ateria primă a turismului este spaţiul, depinde în principal de condiţiile geografice. Astfel,
potrivit unor autori, cadrul natural alături de patrimoniul cultural şi istoric, respectiv
potenţialul tehnic şi economic pot reprezenta tot atâtea criterii geografice care
influenţează localizarea turistică. Termenul de materie primă turistică, potrivit altor autori, se confundă
adeseori cu potenţialul turistic, resursele turistice sau oferta turistică (Muntele, Iaţu 2003), termeni între
care există o serie de nuanţe de diferenţiere.
Potenţialul turistic include totalitatea elementelor naturale (materia primă naturală, adesea
transformată şi adaptată de către om) sau antropice (materia primă artificială care cuprinde amenajările
antropice) care pot forma obiectul atracţiei unui anumit loc turistic1.
Tabelul I-1
Clasificarea resurselor recreative
După Clawson, Knetsch (1966) şi completată de Boniface, Cooper (1994)
Resurse pentru consum Intermediare Resurse de bază

Orice fel de resurse disponibile,
adesea lucrate de om / antropice
(oraşe, parcuri, bazine de înot,
parcuri zoologice etc.). Dezvoltare
superioară, intensivă, apropiată
utilizatorilor, în centrele mari
populate. Atenţia îndreptată pe
presiunea utilizatorilor. Activităţile
includ: golf, tenis, plimbări, mers cu
bicicleta, picnic, etc. adesea sunt
activităţi sezoniere, incluse în
extra-sezon.
Cele mai bune resurse accesibile, la
o distanţă convenabilă de
utilizatori. Accesul este foarte
important. Mai multe resurse
naturale decât facilităţi de utilizat,
dar supuse unei mari presiuni şi
degradări. Activităţile includ:
camping, drumeţii, vânătoare,
pescuit, înot, picnic.
Resurse majore. Atenţia principală
este pe calitatea resurselor, cu
intensitate mică de dezvoltare şi cu
facilităţi construite de om la nivel
minim. Adesea aflate la distanţă de
utilizatori, resursele determină
tipul de activitate (circuitele
turistice, interes ştiinţific, drumeţii,
ascensiuni pe munte, pescuit,
vânătoare).

Activitate principală Resurse principale

Artificialitate Naturalitate

Intensitatea dezvoltării

Distanţă faţă de utilizatori

Sursa: Dinu Mihaela (2002)

Resursele turistice implică existenţa unor arii cu o mare densitate a atracţiilor turistice şi o legătură
strânsă cu posibilităţile tehnice ale societăţii. Bunăoară, unele destinaţii izolate, situate în Oceanul Pacific

1 Un loc turistic este până la urmă o creaţie umană care funcţionează atâta timp cât rezistă atracţia care l-a generat.

1
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

sau Indian, bogate în resurse turistice (ape calde, soare, nisip fin, vegetaţie luxuriantă) nu au intrat în
circuitul turistic decât după inventarea unor mijloace de transport aeriene rapide.
Materia primă turistică nu este reprezentată aşadar decât de acea resursă turistică utilizată de
activităţile turistice şi devenită ofertă turistică sau acel potenţial turistic, mai mult sau mai puţin amenajat.
Resursele utilizate de activităţile turistice au atras atenţia specialiştilor în domeniu, de unde şi încercările
numeroase în a le defini şi clasifica. O astfel de clasificare a resurselor recreative, frecvent luată în
considerare, este cea realizată de Clawson şi Knetsch în 1966 şi adaptată de alţi cercetători. Această
clasificare include resursele recreative cu referire la relaţia dintre resurse şi utilizatori.
Boniface şi Cooper (1994) deosebesc trei categorii de bază: areale cu resurse pentru consum
(centrele urbane mari populate sau în apropierea acestora); areale cu resurse de bază de calitate, aflate la
distanţă de utilizatori, iar resursele determină tipul de activitate; areale intermediare cu resurse accesibile,
aflate la o distanţă convenabilă faţă de utilizatori (tabelul I-1).
Varietatea resurselor turistice ale unei ţări, specificul acţiunii şi influenţei lor în activitatea turistică
fac necesară delimitarea a două categorii de resurse turistice, şi anume: resursele turistice naturale şi
resursele turistice antropice.

1. Resursele turistice naturale

Suportul material al tuturor activităţilor turistice îl reprezintă ansamblul condiţiilor naturale, care
prin calităţile sale determină apariţia fluxurilor turistice şi de aceea poate fi considerat factorul iniţial în
amenajarea turistică a teritoriului respectiv.
Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu
care au capacitatea de a exercita o acţiune de atracţie asupra unor potenţiali turişti, facilitând, astfel,
exploatarea turistică a spaţiului respectiv. Valoarea potenţialului turistic natural creşte proporţional cu
numărul componentelor mediului, calitatea acestora, precum şi cu modul de asociere într-un anumit areal.
Gradul de integrare a elementelor mediului natural în peisaj, nivelul lor de asociere ori starea de echilibru
a componentelor peisajului generează, în final, gradul de atractivitate a mediului natural dintr-un
teritoriu.
Pentru turiştii potenţiali din mediul urban „natura sălbatică”, virgină, nemodificată de om,
constituie un element de mare atractivitate care pentru a-i creşte valoarea, a-i admira valenţele în deplină
siguranţă şi confort este absolut necesară „amenajarea naturii” şi în primul rând construirea căilor de
acces şi a spaţiilor de cazare specifice (lodgii 2). Această cosmetizare a naturii trebuie însoţită de acţiuni de
protejare şi conservare a patrimoniului turistic, fapt ce nu exclude exploatarea intensivă, ci presupune
utilizarea raţională a acesteia fără a o degrada, fie prin limitări ale fenomenului turistic, fie prin măsuri de
reabilitare permanentă a peisajului3.
Principalele categorii de resurse cu atractivitate turistică care aparţin cadrului natural sunt: relieful
şi structurile geologice, climatul, hidrografia, vegetaţia, fauna şi resursele cosmice.
Potenţialul natural oferă o bogată paletă de atracţii din care se detaşează: coastele litorale însorite
(atractive pentru cura heliomarină), munţii (pretabili drumeţiilor şi practicării sporturilor de iarnă),
formele şi microformele de relief deosebite (piscuri, circuri glaciare, cratere vulcanice, forme carstice
precum peşterile şi avenurile), râurile şi lacurile (solicitate pentru activităţile de agrement), spectacolul
oferit de căderile de apă, izvoarele termale şi minerale ori asociaţiile de vegetaţie, unele specii de animale
sălbatice). Omul este polarizat preferenţial de tot ce iese din cotidianul urban al societăţii de consum, iar
natura oferă cu prisosinţă astfel de atracţii. Un peisaj natural spectaculos are automat o atracţie turistică şi
constituie un atu turistic garantat. Aceasta explică afluenţa mare a turiştilor spre unele situri naturale
celebre, între care se numără: Marele Canion (vizitat anual de circa 5 mil. turiști), Pădurea de Piatră
(China), stâncile de la Meteora (Grecia), Uluru (Ayers Rock) din Australia, fiordurile norvegiene.

2 Lodgiile sunt structuri turistice de cazare construite din materiale ușoare, reciclabile, bazate pe energie neconvențională și design
indigen.
3 Un exemplu elocvent în amenajarea unui peisaj natural îl reprezintă Parcul Natural Pădurea de Piatră de la Lunan, provincia

Yunnan (China), deschis turiştilor din anul 1976. Pe cei 400 km2, parcul cuprinde sute de grupuri uriaşe de „arbori de stâncă cu
o înălţime de circa 30 m, mai celebre fiind Marele Shilan şi Micul Shilan.

2
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Megalitul Uluru (Ayers Rock), Australia Stâncile de la Meteora/Kalambaka, Grecia

1.1. Potenţialul turistic al reliefului

Relieful constituie resursa cea mai atractivă a cadrului natural. Singur sau în asociere cu alte
componente naturale sau antropice, relieful se înscrie ca o atracţie turistică deosebită în peisaj tocmai
datorită complexităţii sale genetice, configuraţiei morfologice, principalilor indicatori morfometrici,
repartiţiei spaţiale, etc. totodată, relieful reprezintă şi „suportul tuturor” componentelor mediului
geografic, inclusiv al societăţii şi al activităţilor antropice cele mai diverse (Dinu, M. 2002). Ca urmare,
relieful constituie şi „suportul” activităţii de turism graţie potenţialului său de atractivitate valoros dar şi
posibilităţilor de echipare a acestuia cu structuri de cazare sau a altor dotări capabile să-i permită
valorificarea sa turistică.
Dar relieful influenţează direct sau indirect prin expunere, etajare, orientare, geodeclinitate sau
fragmentare, distribuţia spaţială a tuturor celorlalte componente ale învelişului geografic. Ca atare, relieful
reprezintă fundamentul oricărui peisaj dar şi principala componentă a potenţialului turistic dintr-un
spaţiu geografic.
Regiunea montană exercită cea mai mare atracţie prin altitudine, forma vârfurilor şi crestelor
(ascuţite, rotunjite, simetrice, asimetrice), prin adâncimea văilor şi configuraţia acestora (chei, canioane,
defilee), prin contrastul de care se leagă o varietate de forme de relief specifice: forme ale reliefului
glaciar, ale reliefului vulcanic, forme ale reliefului dezvoltat pe roci calcaroase, ale reliefului tectonic,
petrografic, eolian, litoral sau fluviatil.
•Vârfurile şi crestele montane se impun în peisaj prin simetria, pitorescul şi atractivitatea lor, prin
faptul că reprezintă punctele de belvedere de amplă deschidere panoramică asupra regiunilor învecinate.
Pe unele vârfuri, au fost edificate, pentru pitorescul lor, castele (castele Neuschwanstein – Germania, Urgel
– Spania, Foix – Franţa) sau cetăţi (cetăţile San Marino, Deva, Poienari) acolo unde funcţia de apărare era
mai uşor de asigurat. Punctele culminante ale marilor înălţimi muntoase atrag foarte mulţi turişti în Asia
(continentul cu cele mai mari altitudini ale planetei – lanţul muntos Himalaya, desfăşurat pe circa 2500 de
km, include cel mai înalt vârf al Terei, vârful Everest 8848 m şi alte 23 de piscuri ce depăşesc 7600 m,
dintre care Chagori – K2 – 8611 m în Munţii Karakorum; vârful Kanchenjunga - 8584 m; vârful Macalu –
8481 m; vârful Dhaulagiri – 8172 m ş.a.); America de Sud, numeroase vârfuri de peste 6000 m (vârful
Aconcangua – 6959 m; vârful Chimborazo - 6310 m; vârful Llullaillaco – 6723 m, vârful Tupungato –
6800 m); America de Nord cu lanţul Munţilor Stâncoşi (vârful McKinley – 6198 m); Africa (Kilimanjaro –
5892 m; Kenya – 5194 m); Europa unde principalele vârfuri ale sistemelor montane au devenit cunoscute
în întreaga lume tocmai datorită faptului că reprezintă certe obiective de interes turistic: Mont Blanc –
4807 m, Dufourspitze – 4634 m, Matterhorn – 4478 m, Jungfrau – 4148 m, în Munţii Alpi; Pic du Midi
(2805 m) în Munţii Pirinei; vârfurile Gerlachovka – 2663 m, Moldoveanu – 2544 m şi Omu – 2505 m, din
Munţii Carpaţi, vârful Musala – 2925 m în Munţii Rodopi; Australia, unde altitudinea maximă de 2230 m
se înregistrează în vârful Kasciuszko – 2230 m.
Sfera de interes pentru vârfurile de mare înălţime din toate masivele montane ale globului este în
creştere, ele constituind obiective esenţiale şi destinaţii pentru turismul pietonal montan (trekking) ce
oferă turiştilor panorame largi, dincolo de aria montană, spre văile şi depresiunile înconjurătoare. Şi

3
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

totuşi, interesează mai mult, nu altitudinea absolută a vârfurilor, de regulă cu o înfăţişare geometrică
(piramidală, trapezoidală sau conică în cazul aparatelor vulcanice) şi o alcătuire petrografică rezistentă la
procesele de dezagregare, ci mai degrabă diferenţa de nivel dintre masivul montan şi văile/depresiunile
ce-l delimitează, fapt ce creşte rolul punctelor de belvedere.
•Crestele montane se impun în peisajul geografic prin:
-creste ascuţite şi înalte rezultate prin intersectarea în partea superioară a versanţilor în urma
procesului de eroziune glaciară de pe ambii versanţi; componenta cea mai spectaculoasă a crestelor
ascuţite /alpine) o formează custurile4, cu o largă răspândire în sistemele montane alpine (Alpi, Pirinei,
Carpaţi, Caucaz, Himalaya etc.);
-creste (culmi) rotunjite sau aplatizate formate pe conglomerate sau calcare în care fenomenul de
dezagregare la latitudini medii a generat forme masive cunoscute sub denumirea de poduri (exemplu
Podul Bucegilor), foarte apreciate de amatorii de drumeţii montane.

Creasta Munților Făgăraș văzută de pe vârful Moldoveanu (2544 m)

În România se remarcă creasta nordică principală a Munţilor Făgăraş (dezvoltată de la est la vest pe
o lungime de 60 km, cu sectoare crenelate alcătuite din numeroase ace şi turnuri, mici sectoare de
abrupturi, datorită predispoziţiei structurale, întrucât şisturile cristaline sunt redresate la verticală; Acul
Cleopatrei, Turnurile Podrogului, Colţul Elefantului; Strunga Dracului); creasta principală a Munţilor
Rodnei în lungime de 30 km (dezvoltată pe direcţia est-vest şi cuprinzând în aliniament vârfuri de peste
2000 m); cresta principală a Munţilor Retezat cu frecvente sectoare de custură în jurul vârfurilor mai
înalte (Peleaga, 2509 m). În Masivul Parâng se detaşează creasta principală, lungă de 10 km şi unde sunt
întâlnite forme de relief asemănătoare ce aparţin crestei principale şi custurilor secundare de tip
contrafort. Cea mai reprezentativă creastă calcaroasă din regiunea carpatică este întâlnită în Munţii Piatra
Craiului. Aceasta se impune din punct de vedere peisagistic prin lungimea sa de peste 25 km, altitudinea
medie de 2000m, desfăşurare pe direcţia NE-SV şi prezenţa unui relief miniform de tip horn.

4 Sectoare de creastă foarte înguste cu aspect de lamă de ferăstrău (gipfelflühr).

4
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Creasta sudică a Munților Piatra Craiului

În Munţii Banatului, arealele calcaroase-conglomerative sunt marcate de prezenţa unor creste
înguste în sectorul Defileului Dunării (Cazanele Mari) şi în Munţii Dognecea, precum şi a platourilor cum
este cel de la Ciucaru Mare. Culmi rotunjite sau aplatizate se întâlnesc în centrul şi vestul Munţilor Apuseni
(Munţii Codru Mama, Munţii Pădurea Craiului).

Creste înguste în Defileul Dunării (Cazanele Mici)

5
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

•Platourile montane înalte atrag turiştii prin complexitatea peisajului, gradul redus de populare,
condiţiile aspre de trai, un mod de viaţă original. Aceste ţinuturi izolate, precum: platourile înalte (unele
aflate la peste 4000 m altitudine) din Anzi şi Tibet (Acoperişul Lumii), Tian Shan sau Karakorm atrag un
număr important de turişti, căci pe lângă relieful pitoresc, lacurile tectonice, vulcanice sau glaciare
completează un peisaj specific în care aşezările umane (Lhasa, La Paz, Quita) introduc o notă
complementară de atractivitate.
•Versanţii munţilor apar frecvent sub forma abrupturilor care contrastează puternic faţă de
suprafeţele înconjurătoare prin denivelări de sute sau chiar mii de metri (Munţii Tassili şi Tibesti din
Africa de Nord; Munţii Himalaya, cu denivelări de 4000 m; abruptul prahovean al Munţilor Bucegi de peste
1000 m sau sub forma versanţilor cu pante domoale, accesibili pentru practicarea drumeţiilor, a
sporturilor de iarnă şi unde se remarcă Alpii Savoiei, Alpii Bernezi, Alpii Bavariei, Alpii Dolomitici, Carpaţii
Meridionali, Munţii Balcani, Munţii Caucaz, Munţii Stâncoşi.
În aceeaşi categorie se pot include şi pereţii verticali ai unor masive izolate (podişuri de tip „mesas”
în America de Nord) sau ale „sierrelor” din Podişul Guyanei (cu abruptul celebru Roraima), Podişul
Braziliei (Bandeira).
•Pasurile şi trecătorile sunt locuri mai joase în cadrul munţilor favorabile pentru circulaţia turistică
inter/intraregională. Ele se interpun masivelor montane mai greu accesibile sau crestelor muntoase
(pasurile) sau se desfăşoară de-a lungul văilor ce străpung transversal sistemele muntoase (trecătorile).
Prin aceste locuri se concentrează fluxurile turistice graţie amplasării cu predilecţie a căilor de transport
rutiere sau feroviare care, în cazul pasurilor valorifică locurile de belvedere pentru a da posibilitatea
turistului să admire regiunile traversate (pasurile Shipka 1300 m, Troian 1525 m, din Stara Planina de
unde se pot admira Depresiunea Karlovo-Kazanlak, valea Tunga şi culmea Stredna Gora; pasurile din
Carpaţii româneşti – Bratocea 1267 m, Giuvala 1241 m, Merişor 760 m, sau a face un popas într-un punct
cu o vedere panoramică generoasă (pasurile Mestecăniş 1096 m, Tihuţa 1200 m din Carpaţii Orientali), iar
acolo unde arealul multor pasuri a permis s-au dezvoltat habitate umane, inclusiv staţiuni turistice,
amplasamente pentru campare turistică, baze turistice, intens solicitate, precum: Predeal, Chamoix, Val
d'isère, Courmayeur, Valle d'Aosta, Kaprun.
Trecătorile au un rol important în traversarea munţilor mult mai lejeră la nivelul firului de apă, prin
intermediul cheilor (cheile Bicazului) sau defileurilor (defileul Mureşului între Topliţa şi Deda), pe căile
rutiere, feroviare sau chiar fluviatile („cursul eroic” al Rhinului la traversarea Masivului Şistos Rhenan,
valea Dunării la Passau, defileul Dunării la Porţile de Fier). Străpungerile realizate de reţeaua hidrografică
în pachetele de roci dure au condus la formarea unor tronsoane spectaculoase cu o fizionomie complexă
şi lungimi variabile unde sectoarele mai înguste (chei) alternează cu arii depresionare largi, formate din
roci mai puţin rezistente (celebru fiind în acest sens sectorul transversal al Oltului prin Carpaţii
Meridionali unde cele două sectoare înguste de la Turnu Roşu şi Cozia sunt despărţite de larga depresiune
a Loviştei). Dacă în Carpaţi abundă văile transversale în lungul cărora s-au format trasee turistice
tradiţionale, nu aceeaşi situaţie se întâlneşte în Alpi sau Pirinei, unde în lipsa văilor transversale
(trecătorilor) fluxurile turistice se focalizează prin intermediul pasurilor de culme, de mare altitudine,
unde sectoarele cu dificultăţi morfologice au impus construirea unor tuneluri (Mont Blanc, Simplon, St.
Gotthard, Frejus – în Alpi) pentru fluidizarea circulaţiei turistice în sezonul hivernal.
În contextul turismului rutier din Europa se remarcă o serie de pasuri din Munţii Alpi: Bernina
2328 m altitudine, Furka 2341 m, Grand St. Bernard 2469 m, St. Gotthard 2102 m, Simplon 2009 m,
Brenner 1370 m din Munţii Pirinei (Pas de la Casa 2408 m); Carpaţii româneşti (Urdele 2145 m, Prislop
1416 m, Predeal 1033 m).
•Văile intramontane, mai ales, concentrează multe atracţii turistice (chei, defilee, canioane, cascade,
stânci cu forme deosebite, versanţi spectaculoşi etc.) deunde şi forţa de polarizare turistică deosebită a
acestora, mai ales atunci când se alătură şi unele realizări antropice de seamă (valea Bicazului, valea
Nerei, valea Cernei sau văile unor mari fluvii de pe glob – Colorado, Parana, Nil, Zambezi, Changjiang,
Huang He, Gange etc.).
•Cheile reprezintă sectoare specifice de vale îngustă, puternic adâncită şi cu lungimi variabile de
până la câţiva kilometri. Ele s-au format în zonele montane acolo unde apa râurilor exercită o puternică
eroziune pe verticală în pachetele groase, compacte de roci (calcare, mai puţin în structuri vulcanice sau

6
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

metamorfice). Cheile se mai pot forma şi prin prăbuşirea tavanului unor peşteri, astfel încât sectoarele de
râu subterane apar treptat la zi. Ritmul accelerat al eroziunii pe verticală şi captările carstice impuse în
anumite sectoare ale văilor de tip cheie au condus la detaşarea podurilor naturale (cel mai cunoscut fiind
Podul Natural de la Ponoarele – judeţul Mehedinţi). Cheile atrag turişti prin ineditul şi spectaculozitatea
unor tronsoane înguste de vale ale căror caracteristici principale sunt date de versanţii abrupţi, cu pereţi
surplombaţi, prezenţa marmitelor laterale suspendate (dovezi ce marchează nivelele succesive ale văilor)
cu largă răspândire a reliefului ruiniform. Au o răspândire foarte mare în toate sistemele montane. În ţara
noastră cele mai cunoscute şi apreciate de turişti sunt: Cheile Bicazului (8 km lungime), Cheile Nerei (20
km), Cheile Turzii, formate de râul Hăşdate pe o lungime de 3,5 km, Cheile Vârghişului (3 km), Cheile
Dâmbovicioarei (8 km), Cheile Olteţului, Cheile Runcului, Cheile Sohodolului, Cheile Urşilor, Tătarului,
Zănoagei şi Orzei, de pe valea Ialomiţei, Cheile Râmeţilor, Cheile Bulzului ş.a.

Podul natural de la Ponoarele (județul Mehedinți)

•Defileele sunt sectoare de văi cu trăsături morfologice complexe, puternic adâncite şi se desfăşoară
pe lungimi mai mari decât cheile. Din punct de vedere peisagistic defileele se remarcă prin alternanţa
sectoarelor de vale îngustă (cheie) până la sectoare mai largi, de tipul bazinetelor. În lungul lor s-au fixat
căile de comunicaţie prin care se concentrează importante fluxuri turistice atrase tocmai de pitorescul
acestor sectoare alternante, sălbăticia acestora.
Un potenţial turistic deosebit prezintă:
Defileul Dunării, cuprins între Baziaş şi Drobeta-Turnu-Severin (144 km), cel mai lung defileu de
pe continentul european, comparabil adeseori cu un fiord norvegian, cuprinde sectoare mai înguste
(Cazanele Mari şi Cazanele Mici) şi bazinete mai largi (Moldova Veche, Dubana, Orşova);
Defileele Oltului: Defileul de la Tuşnad, adâncit în andezite pe o lungime de 5 km, între masivele
Pilişca şi Ciomadu Mare; Defileul Racoş, adâncit în rocile bazaltice ale Munţilor Perşani; Defileul Turnu
Roşu – Cozia desfăşurat pe o lungime de 58 km, prezintă două sectoare mai înguste la extremităţi
/sectorul Baiţa şi Câineni, în partea nordică, pe o lungime de 17 km şi sectorul Coziei, situat în
extremitatea sudică, între Munţii Căpăţânii şi Cozia, în lungime de 16 km) între care se situează
Depresiunea Loviştei; importanţa turistică a defileului este dublată de prezenţa a numeroase obiective
turistice cultural-istorice din lungul sau apropierea şoselei de importanţă internaţională E68 (parte din
viitoarea autostradă şi magistrală europeană 4);
Defileul Lainici (Bumbeşti – Livezeni) realizat de Jiu pe o lungime de 33 km, reprezintă una dintre
cele mai spectaculoase sectoare de văi carpatice (adâncit în formaţiuni metamorfice şi granite vechi);

7
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Defileul Mureşului (Topliţa – Deda), lung de 30 km şi format în andezite şi aglomerate vulcanice,

între Munţii Călimani şi Munţii Gurghiului);
Faimosul sector al Celor trei Defilee: Qutangxia, Wuxia şi Xilingxia, cu o lungime de 240 km şi o
denivelare de 120 m între localităţile Baidicheng (Sichuan) şi Nanjinguan (Hubei); albia fluviului
Changjiang (Yangzi, Fluviul Albastru), încorsetată de structura petrografică şi îngustă de numai 100 m
constituie manificul peisaj al celor Trei Defilee care polarizează anual peste 15 milioane de turişti;

Fluviul Yangzi în sectorul inundat al defileului, favorabil pentru turismul de croazieră

Defileele andine sculptate de afluenţii de obârşie ai fluviului Amazon; Marañon (formează o
succesiune de defilee numite pongos) dintre care cea mai impunătoare este Pongo de Mauscriche, lung de
5 km, adânc de 7000 m şi cu o lăţime de numai 35 m), respectiv Ucayali.
•Canioanele sunt sectoare mai lungi şi mai adânci decât defileele sculptate în platouri cu structură
tabulară. Ele devin obiective turistice de mare importanţă prin etalarea versanţilor cu numeroase trepte
succesive, datorate varietăţii şi alternanţei diverselor roci, precum şi existenţa unei palete largi de
microforme de relief de un pitoresc aparte (coloane, ciuperci, poliţe, surplombe, stânci izolate). Aceste văi
adânci se formează în regiuni cu un climat arid, pe structuri tabulare care suportă în timp uşoare mişcări
de ridicare pe verticală. Cel mai impresionant canion din lume, Grand Canyon (Marele Canion) este situat
în Podişul Colorado, traversat pe o lungime de 450 km, de fluviul cu acelaşi nume. Cu o lăţime cuprinsă
între 200 m şi 30 km şi o adâncime de până la 2133 m, Grand Canyon, protejat şi declarat parc naţional din
anul 1882 constituie una dintre cele mai mari atracţii turistice din America de Nord şi vizitat anual de
circa 5 milioane turişti.
Fluxul turistic spre una dintre cele mai mari atracţii turistice din SUA este unul în creştere şi
datorită amenajărilor turistice de excepţie realizate aici în ultimele decenii (căi de acces, ascensoare
laterale, poduri şi platforme suspendate, flotilă de avioane uşoare şi elicoptere pentru vizitare,
aeroporturi, muzee şi nu în ultimul rând numeroase structuri de cazare.
Alte sectoare de canioane apreciate de turişti mai sunt:
• Red Rock Canyon, aflat la 20 km de Las Vegas (Nevada) şi vizitat anual de peste 1 milion de turişti;
• Bryce Canyon, localizat în parcul naţional cu acelaşi nume din statul Utah, prezintă adâncimi
cuprinse între 2400 şi 2700 m;

8
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Bryce Canyon (Utah, S.U.A.)

Antelope Canyon (Arizona) dezvoltat în gresiile nisipoase este o locație populară pentru fotografi și
vizitatori, dar și o sursă de afaceri turistice pentru populația Navajo

9
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Antilope Canyon s-a format prin eroziunea gresiilor de Navajo din cauza inundațiilor și și a altor procese
sub-aeriene. Apa de ploaie, mai ales în timpul sezonului mai umed, se deplasează pe aceleași trasee și de-a
lungul timpului prin eroziune coridoarele se adâncesc iar marginile dure se rotunjesc conducând la forme
„curgătoare” caracteristice

Scără pentru accesul turiștilor în sectoarele mai joase ale Canionului Antilope

10
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Sector superior din Antilope Canyon Razele de lumină pătrund mai greu în sectorul
inferior al canionului

Antelope Canyon – versanții canionului în sectorul inferior

11
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Antilope Canyon - turist admirând „formele curgătoare“ din sectorul inferior al canionului

12
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

• Antilope Canyon dezvoltat în gresiile Navajo din nordul statului Arizona;

• Grand Canyon din Parcul Naţional Yellowstone care prin gama de culori ce se schimbă în funcţie
de unghiul de însorire şi-a atras un renume mondial (274 m adâncime şi 2000 m lăţime);
• Canionul Tara, situat în Parcul Naţional Durmitor (Muntenegru) 82 km lungime şi 1300 m
adâncime, considerat cel mai adânc din Europa;
• Canionul Ordesa, înscris în patrimoniul UNESCO, format de râul Arzazas în Munţii Pirinei (Spania)
şi desfăşurat de 16 km lungime;
• Canionul Ardeche din Parcul Naţional Cevennes, al cărui punct de atracţie îl reprezintă Podul
Arcului – o formaţiune calcaroasă înaltă de 60 m;
• Canionul Mides, situat în sudul Tunisiei.
Alte tipuri de văi care atrag mulţi turişti sunt văile oarbe5 şi sohodolurile6, ale căror farmec este dat
de ineditul văilor seci şi atmosfera de mister creată de dispariţia apelor în adâncurile masivelor calcaroase
prin sorburi sau ponoase. În ţara noastră astfel de văi apar în regiunile carstice din Munţii Apuseni, Munţii
Aninei, Podişul Mehedinţi, iar în Europa în Podişul Karst (Slovenia), carstul morav (Cehia) sau Causses
(Franţa).
Microformele de relief, rezultate în urma acţiunii de dizolvare a apelor şi de coroziune a vântului,
oferă o mare varietate morfologică (turnuri, coloane, ciuperci, pietre singuratice, poduri de piatră şi lut,
poduri naturale, figuri antropomorfe şi zoomorfe etc.) care pot genera un interes turistic major.
Aceste forme au o răspândire mai largă în unităţile montane alcătuite din conglomerate, calcare,
gresii, aglomerate vulcanice, dar şi în regiunile mai joase unde predomină alternanţa nisipurilor şi a
pietrişurilor cu strate de argilă, marne, tufuri vulcanice etc.; printre cele mai atractive şi vizitate asemenea
elemente se remarcă: Pădurea de Piatră de la Shilin, Pădurea de Lut din Yuanmou, Muntele Wuyi cu
cele 99 de stânci ciudate din provincia Fujian (China), Pădurea pietrificată din Arizona şi cele 124 de
păduri naturale din Arches National Park (SUA), palatele de piatră din Alpii Dolomitici (Italia), stânca
Lorelei din valea Rhinului (Germani), Sfinxul şi Babele din Bucegi, Pietrele Doamnei din Rarău, cei 12
Apostoli din Călimani, Râpa Roşie de lângă Sebeş, „piramidele coafate” din Depresiunea Mehadica, Grădina
Zmeilor din Podişul Someşan.

Pădurea de piatră - importantă formațiune calcaroasă ( suprafață de 500 km²), situată

în apropiere de Shilin, provincia Yunnan (China)

5 Văile oarbe se formează pe traseul unor foste albii de râuri cu ape permanente prin adâncire, fiind atins un punct de absorbție,
sectorul de albie situat în aval de acest loc seacă în totalitate, iar cel din amonte își păstrează drenajul continuu.
6 Sohodol – vale seacă într-o regiune calcaroasă; cazuri de acest gen le constituie văile de tip sohodol din apropierea

localitățiiMotru-Sec, Runcu șin nordul Olteniei, Roșia din Munții Apuseni ș.a.

13
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Râpa Roșie de lângă Alba-Iulia

Relieful fluvial şi litoral, prin formele variate şi deosebit de pitoreşti, ocupă un loc important în
potenţialul turistic atât prin multitudinea posibilităţilor de valorificare în balneoterapie, odihnă şi
recreere, pescuit sportiv şi de vânătoare, croaziere, sporturi nautice, ecoturism s.a. cât şi prin numărul de
turişti atraşi anual. Potenţialul natural oferit de văile râurilor şi zonele litorale a fost cunoscut şi
valorificat încă din antichitate şi unde Valea Nilului şi Delta Nilului, văile Tigru şi Eufrat, Gange şi Indus sau
Huang – He şi Chiang Jiang au reprezentat nucleele unor mari civilizaţii ale umanităţii, care au fost şi
continuă să fie, şi în prezent, cu unele excepţii, areale de mare atracţie turistică.
Nivelele de bază determinate de mişcările neotectonice şi oscilaţiile de nivel ale Oceanului Planetar,
au determinat şi generat modelarea reliefului. Reţeaua hidrografică majoră se remarcă mai ales prin
sectoarele de văi transversale şi longitudinale, lunci, terase (valorificate pentru amenajările turistice), iar
pe unele sectoare cursuri meandrate, ostroave şi insule, toate reprezentând elemente de mare atracţie
turistică. Se detaşează, în acest sens, văile fluviilor Seine, Rhin (prin Masivul Sistos Renan), Rhone, Loire,
cotul Dunării cu insula Szentendre, cetatea şi staţiunea Vişegrad la care se adaugă orăşele istorice Vác şi
Esztergom, insula Margareta din Budapesta ori Defileul Dunării, Inn – afluentul Dunării, Aar cu celebrele
staţiuni elveţiene din cursul superior Dalyan (Asia Mică), Iordan – râu cu rezonanţă în antichitate,
Colorado, Yellowstone, Mississippi etc. Deltele marilor fluvii (Nil, Rhone, Dunărea, Volga, Mekong, Gange –
Brahmaputra, Dalyan) reprezintă locaţii atractive pentru pescuitul şi vânatul sportiv sau practicarea
excursiilor în ariile naturale protejate. Atracţia turistică a unor râuri sau fluvii este completată şi de
prezenţa unor aşezări pe malurile arterelor hidrografice, multe dintre acestea cu numeroase şi valoroase
vestigii istorice şi monumente culturale (Pario, Florenţa, Budapesta, Viena, Salzburg, Praga, Berna,
Interlaken etc.)
Peisajul litoral, aparent monoton, prezintă o varietate de forme şi microforme ce-şi aduc
contribuţia la diversitatea litoralului. Rezultat în urma acţiunii apelor marine asupra uscatului ţărmurilor,
relieful litoral prezintă un mare potenţial de atracţie prin formele specifice rezultate (insule, peninsule,
golfuri, estuare, capuri, faleze, strâmtori, plaje, cordoane litorale, arcuri marine, canale maritime etc.).
Unele dintre ele s-au impus în mod variat în activitatea de turism prin suportul oferit amenajării de

14
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

staţiuni balneo-maritime fie pe ţărmurile Mării Mediterane (cu cea mai importantă zonă a turismului
balneo-maritim de pe glob), fie la latitudini tropicale (Marea Caraibelor şi Golful Mexic, Golful Bengal,
Marea Andaman, Insulele Hawaii, Canare, Azore).

Atolul Kiritimati - Christmas Island (Foto NASA)

Construcţiile coraligene din apropierea litoralului unor mări calde, situate între paralela de 30 0,
rodul unor vieţuitoare minuscule, încântă prin peisaje încântătoare şi stârnesc acele motivaţii psihologice
pentru care practicarea turismului înseamnă destresare, recreere. Prezenţa lor este legată de anumite
condiţii de temperatură (peste 180C şi optim între 250-300C), de adâncime a apei ( până la circa 25 m), de
salinitate (între 27-400/00), de prezenţa unor ape puternic oxigenate şi cu un grad redus de aluviuni în
suspensie. Formele rezultate au fizionomii variate ce alcătuiesc o lume fascinantă, un adevărat paradis al
florei şi faunei marine care provoacă o atracţie irezistibilă asupra turiştilor împătimiţi de sporturile
subacvative. Dintre construcţiile coraligene mai cunoscute şi apreciate de turişti sunt:
- atolii7 sunt construcţii coraligene cu formă circulară sau eliptică, cu un diametru ce poate depăşi
60 km, ce înconjoară un lac interior numit lagon, cu adâncimi între 30-100 m, legat printr-o portiţă cu
oceanul, au înălţimi de 1-4 m şi o lăţime a inelului de aproximativ 1000 m. Cei mai tipici atoli se întâlnesc
în Oceanul Indian (arhipelagul Maldive, cu o presiune turistică din ce în ce mai mare, la care se adaugă alte
destinaţii turistice de vis cu plaje fine şi un peisaj subacvatic de o frumuseţe rară, precum insulele
Laccadive, Andamam, Nicobar, Cocos, Chagos, Seychelles, Comore), în Oceanul Pacific unde apar
arhipelaguri formate numai din insule coraligene (Marshall, Kiribati, Phoenix, Tuvalu, Tokelan,
Chesterfield) sau mixte, alături de insulele vulcanice (Hawaii, Fiji, Samoa, Tonga, Societăţii, Galapagos ş.a.),
dar şi în Oceanul Atlantic (Bahamas, Bermude, Cayman, Caicos, Turks, ş.a.).

7 Termenul de atol îşi are originea în cuvântul maldiv atol – închis.

15
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Bora Bora, un atol în jurul unei insule vulcanice (foto NASA)

- recifele barieră sunt la rândul lor construcţii coraligene care închis în interiorul lor una sau mai
multe insule necoraligene. Cel mai mare şi cunoscut recif-barieră din lume este Marea Barieră de Corali,
situată de-a lungul plăcii continentale a Australiei de Nord-Est, în apele Mării de Coral. Aceasta se întinde
pe o lungime de peste 2300 km între insula Heron (în sud) şi insula Murray (în nord), are o lăţime
cuprinsă între 2 şi 150 km şi o grosime de peste 250 m 8. Cea mai mare entitate vie de pe Pământ este
alcătuită din cele 3000 de recife, insule, bancuri de nisip fin şi lagune, fiecare în alt stadiu de dezvoltare.
Arhitecţii acestei construcţii uluitoare sunt milioanele de mici polipi coraligeni (circa 350 de specii
diferite) care extrag carbonatul de calciu din apa mării, transformându-l într-un schelet de calcar, iar prin
multiplicarea acestora se ajunge la formarea unui recif coraligen.
Alte asemenea construcţii coraligene se află în lungul insulei Noua Caledonie (coasta vestică), în
Oceanul Pacific, şi în apropierea ţărmului Mării Caraibelor din dreptul peninsulei Yukatan (Mexic, Belize)
sau al insulei Cuba (în dreptul coastei de sud-est).

Relieful eolian se impune peisagistic din ce în ce mai mult prin multitudinea de forme rezultate
prin eroziunea vântului încărcat cu particule de nisip (deflaţie şi coraziune) în roci sedimentare, vulcanice
sau metamorfice, în principal în regiunile deşertice şi în regiunile muntoase:
- pavajul de deflaţie, rezultat în urma acţiunii de spulberare şi de sortare a nisipurilor şi
materialelor dezagregate, pe care automobilele pot circula în condiţii bune, deoarece sunt bine bătătorite
(exemplu raliul Paris-Dakar) se regăseşte în Sahara (unde poartă denumirea de reg), în Australia (giber
plaius) sau în Depresiunea Tarim (deşertul Takla Makan) sub denumirea de sai;
- hamadele – suprafeţele pietroase extinse şi bătute continuu de vânturi sunt specifice deşertului
Sahara (Maroc, Algeria, Libia);
- taffonii sunt excavaţii de dimensiuni mai mari în roci sedimentare puse pe seama variaţiilor
diurne de umiditate ale aerului (alternanţe între umectare şi evaporare), insolaţiei şi vânturilor
dominante, condiţiile caracteristice zonei litorale a deşertului Chilian;
- în asociaţie cu dezagregarea, coraziunea şi deflaţia atacă cu precădere straturile de roci fiabile,
formaţiunile mai dure rămânând tot mai evidente prin creste, ciuperci eoliene, pietre oscilante, stâlpi –
numiţi în Algeria gour;

8Ridicarea nivelului oceanului planetar cu aproximativ 120 m în ultimii 20 000 de ani a făcut ca recifele din cadrul Marii Bariere
de Corali să crească foarte rapid pentru a-şi menţine condiţiile de viaţă.

16
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Ciuperci eoliene (Mushroom rocks) in Timna Park, Negev, Israel

- yardang-urile se formează în pustiurile argiloase din Asia Centrală şi au forma unor şănţuleţe
alungite pe direcţia vântului, cu adâncimi uneori de 2-3 m şi despărţite între ele de creste instabile;
- depresiunile de coraziune şi deflaţie se formează pe interfluviile plate (hamade) alcătuite din
granite şi gresii, deoarece aceste roci se dezagregă direct în nisipuri, ce pot fi spulberate şi transportate de
vânt la distanţe mai mari; aceste forme de relief pot avea dimensiuni de câţiva km2;

(a) (b)
Trandafirul deșertului (Desert rose). cunoscut sub denumirea de trandafir de gips (a) sau
trandafir de nisip (b) are o răspândire mai largă în Tunisia și Algeria

17
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

- acumulări eoliene se suprapun pe amplasamentul unor pânze aluviale preexistente, de origine

fluviatilă sau marină, şi reprezintă acumulări de nisipuri sau praf, pe care vântul permanent sau periodic
le-a smuls sau le-a spulberat; formele de relief rezultate din acumulări eoliene cunosc aspecte foarte
diferite, grupate în trei mari categorii:
• riduri (ondulări de nisip cu înălţimi de câţiva cm) şi morile de nisip (formate prin îngrămădirea
nisipului în jurul unui obstacol de tufişuri sau înălţimi stâncoase);
• dunele apar în condiţiile unor cantităţi abundente de nisip din zonele aride şi semiaride sub forma
unor valuri asimetrice mult mai mari şi reprezintă formele cele mai caracteristice ale reliefului eolian;
principalele forme de dune după Longwell, Flint şi Sanders (1969) sunt: dunele litorale situate în
apropierea plajelor marine (Canare – Gran Canaria, plaja Maspalomas, Gasconia); barcanele, dune
asimetrice în formă de semilună, răspândite în Asia Centrală; dunele în forma literei W, dezvoltate în zone
cu nisip abundent (deşertul Kara-Kim, Mauritania) şi rezultate din unirea barcanelor; dunele parabolice,
arcuite contrar direcţiei vântului şi formate în urma combinării proceselor de deflaţie şi acumulare şi
dunele longitudinale se dezvoltă în deşerturile cu nisip puţin şi au aspectul unor şiruri de dune orientate
paralele cu direcţia vântului dominant;

Dune asimetrice în formă de semilună (barcane) pe coasta litorală a Perului

• câmpurile de dune ocupă în regiunile aride şi semiaride suprafeţe de mii de km 2, sunt mult mai
variate şi mai complexe, sunt cunoscute sub diverse denumiri: erg în Sahara, kum în Asia Centrală sau
nefud în unele ţări arabe. În culoarele interdunare ca urmare a umidităţii mai mari (datorită apelor
freatice provenite din ploi sau condensarea vaporilor de apă) permite instalarea vegetaţiei cu palmieri.
Acestea sunt oazele mult căutate cândva de caravanele cu mărfuri ale negustorilor din Evul Mediu pentru
locurile de popas (caravanserai) în deşerturile din Asia Centrală şi peninsula Arabia sau de iubitorii
turismului deşertic.
Structurile geologice şi paleontologice inedite pot constitui resurse de mare concentrare a
cererii turistice mai ales acolo unde procesele de dezagregare – alterare, respectiv eroziunea selectivă scot
în evidenţă forme de mare atractivitate prin unicitatea repartiţiei teritoriale, măreţia şi fizionomia
acestora. Amintim în acest sens coloanele de bazalt ale masivului Detunata Goală din partea nordică a
Munţilor Metaliferi, platourile structurale cu suprafeţe relativ plane unde apar forme structurale de mari
dimensiuni în Muntele Rarău (Pietrele Doamnei), Hăşmaşu Mare (Piatra Singuratică), Munţii Ciucaş
(Turma lui Goliat), Munţii Ceahlău (Toaca, Poliţa cu Crini), Munţii Bucegi (Brâna Caraimanului), Munţii
Ahaggar (Algeria), are 40000 de coloane de bazalt de la Giant's Causeway (Irlanda de Nord), piramidele
coafate de la Ritten (Alpii Dolomitici, Italia), Dealurile de Ciocolată din Insula Bohol (Filipine), Munţii
Bungle Bungle din Parcul Naţional Purnululu (Australia de Vest), megalitul Roca Ayers inclus în Parcul
Naţional Uluru – Kata (Australia), Devils Tower (Wyoming, SUA) constituie o provocare irezistibilă pentru
alpiniştii din întreaga lume sau Torro del Paine din extremitatea sudică a statului Chile.

18
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

Torres del Paine National Park (Chile)

TEME DE LUCRU & ÎNTREBĂRI PROBLEMĂ

1. Definiți termenul de resursă turistică naturală.

2. Precizați cele trei categorii de resurse turistice de bază menționate de Boniface și Cooper
în 1994 și oferiți câte patru exemple din fiecare categorie.
3. Suportul material al tuturor activităţilor turistice îl reprezintă ansamblul condiţiilor
naturale. Explicați de ce ansamblul elementelor cadrului natural este considerat factorul
inițial în amenajarea turistică a spațiului geografic.
4. Gradul de atractivitate a mediului natural al unui teritoriu este generat de mai mulți
factori. Menționați trei dintre acești factori.
5. Precizați principalele șase categorii de resurse cu atractivitate turistică care aparțin
cadrului natural.

19
 Adrian Nedelcu – Geografia turismului/ Patrimoniul turistic al spațiului

6. Pentru regiunile din proximitatea regiunilor polare (boreală și australă), atractivitatea

turistică este ridicată și datorită resurselor cosmice. Menționați o astfel de resursă
naturală.
7. Relieful reprezintă resursa turistică cea mai atractivă dintre toate elementele cadrului
natural. Precizați patru argumente pentru a susține afirmația de mai sus.
8. Cum explicați faptul că regiunea montană exercită, comparativ cu o regiune de deal,
podiș sau câmpie, cea mai mare atracție turistică.
9. Menționați elementele care contribuie la creșterea atractivității turistice a unei regiuni
montane. Oferiți câteva exemple pentru fiecare element în parte.
10. Pasurile și trecătorile sunt locuri mai joase în cadrul munților, deosebit de favorabile
circulației turistice în zonele montane, precum Pirinei, Alpi, Carpați sau Balcani. Precizați
care este diferența dintre ele și arătați importanța lor pentru turism.
11. Definiți următorii termeni: cheie, defileu și canion. Menționați pentru fiecare termen câte
patru exemple din România sau de pe glob.
12. Precizați atractivitatea turistică a formelor de relief fluviatil și litoral și menționați
tipurile de turism pretabile acestor forme de relief.
13. Menționați două dintre construcțiile coraligene cele mai cunoscute și apreciate de turiști
și dați câte două exemple din fiecare categorie.
14. Menționați formele reliefului eolian, de mare atractivitate pentru turism, dezvoltate în
principal în regiunile deșertice și cele montane.

20