Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Istoric
o 1.1Înființarea
o 1.223 august 1944
o 1.31947 - 1965
o 1.4Modelul sovietic
o 1.5După 1965
o 1.6Continuatori
o 1.7Stema
2Congresele Partidului Comunist Român
3Secretarii Generali ai PCR
4Vezi și
5Bibliografie
6Note
7Legături externe
Istoric[modificare | modificare sursă]
Înființarea[modificare | modificare sursă]
Parte dintr-o serie despre
România comunistă
Organizații[ascunde]
Lideri[ascunde]
Petru Groza
Ana Pauker
Ion Gheorghe Maurer
Chivu Stoica
Gheorghe Gheorghiu-Dej
Nicolae Ceaușescu
Elena Ceaușescu
Ideologie[ascunde]
Comunismul național
Tezele din iulie
Protocronism
Cultul personalității lui Ceaușescu
Politici[ascunde]
Colectivizarea
Naționalizarea
Campania de alfabetizare
Planurile cincinale
De-Stalinizarea
Sistematizarea
Politica de austeritate din anii 1980
Cultură[ascunde]
Daciada
Cîntarea României
Cenaclul Flacăra
Obsedantul deceniu
Emblema
Drapelul
Represiune[ascunde]
Cenzura
Canalul Dunăre-Marea Neagră
Reeducarea
Deportările în Bărăgan
Înscenarea de la Tămădău
Experimentul Pitești
Închisoarea Sighet
Proteste și rezistență[ascunde]
Rezistența anticomunistă din România
Mișcările studențești din București din 1956
Dizidența sub Nicolae Ceaușescu
Greva minerilor din Valea Jiului din 1977
SLOMR
Revolta de la Brașov
Scrisoarea celor șase
Revoluția Română din 1989
Relațiile cu URSS[ascunde]
Ocupația sovietică (1944–1958)
SovRom
Problema basarabeană
v
d
m
Deși interziși formal, comuniștii au continuat totuși să ia parte la viața politică a vremii prin
intermediul unor partide noi. În 1925 s-a înființat așa-zisul „Bloc Muncitoresc-Țărănesc” , o
organizație de masă legală, care era în realitate partidul legal al comuniștilor din România. BMT a
avut, în general, aceleași dificultăți electorale ca oricare alt partid mic al vremii, dar cu prilejul
alegerilor din 1931 a produs o surpriză uriașă, reușind să adune nu mai puțin de 73.000 de voturi
(comuniștii vorbiseră chiar de 130.000 de voturi), ceea ce însemna peste 2,5% din voturi și
trimiterea a cinci deputați (printre care și Lucrețiu Pătrășcanu) în parlament. Rezultatul era cu atât
mai remarcabil cu cât BMT reușise să înscrie candidați în mai puțin de jumătate din județe. La
aceleași alegeri din 1931 socialiștii (social-democrații) obținuseră și ei aproape 100.000 de voturi,
ceea ce însemna că partidele muncitorești obțineau împreună în jur de 6% din voturi. Totuși,
politicienii vremii, luați prin surprindere de succesul comuniștilor, au invocat niște vicii de procedură
pentru a-i invalida în bloc pe toți cei cinci deputați comuniști (singurii care s-au opus acestui act au
fost parlamentarii social-democrați) și apoi, după grevele de la Grivița din februarie 1933, BMT a fost
interzis. Comuniștii au înființat imediat „Liga Muncii”, dar această formațiune a avut o viață și mai
scurtă, fiind interzisă după un singur an. După aceea comuniștii români au renunțat la orice veleitate
de natură politică și s-au mulțumit numai cu activități de propagandă în cadrul unor organizații non-
profit (Amicii URSS, Comitetul Antifascist German etc.).
Numărul membrilor PCR în perioada interbelică nu este cunoscut cu precizie. Partidul Comunist din
România număra cu certitudine în jur de 2000 de membri în 1922, imediat după înființare. Conform
anumitor documente ale Cominternului din anii celui de-al Doilea Război Mondial, documente care
infirmă un loc comun de după 1989 (cum că partidul nu avea decât vreo mie de membri), în ciuda
cruntei represiuni interbelice în România ciuntită încă se mai aflau peste 3000 de comuniști[8].
Numărul membrilor de partid a înregistrat probabil un maxim de circa 5000 de persoane în 1936.
(Keith Hitchins, op. cit. p. 436). Alte surse dau numărul membrilor PCdR în preajma zilei de 23
august 1944 între 794 și 1150 de persoane.[9] Numărul membrilor e lipsit de relevanță, pentru că fiind
un partid ilegal PCR oricum nu avea posibilitatea să constituie legal organizații de bază. Reprimarea
a fost continuă în perioada 1924-1944, chiar și în privința activității amintitului BMT. Instanțele
judecătorești ale vremii ajunseseră să condamne adolescenți pentru difuzarea manifestelor
comuniste. Un autor comunist, Petre Constantinescu-Iași, vorbea în 1929 de peste 400 de „deținuți
politici” [10]. În preajma zilei de 23 august aproape toți liderii comuniști și cu o mare parte a membrilor
de partid erau în închisorile regimului Antonescu. Baza electorală a PCR, care se poate estima după
baza electorală a BMT, era mai mult în Ardeal și Banat (regiunile cele mai industrializate ale
României) și din această cauză PCR avea un pronunțat caracter multietnic, românii reprezentând
mai puțin de un sfert din membrii săi în 1930 - distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români
23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%)[11].
Victime ale Marii Epurări din URSS au căzut și 19 înalți funcționari ai Partidului Comunist din
România: Ecaterina Arbore, Imre Aladar, Ioan Dic-Dicescu, Teodor Diamandescu, Alexandru
Dobrogeanu-Gherea, Elena Filipovici, David Fabian, Dumitru Grofu, Jaques Konitz, Elek
Köblös, Leon Lichtblau, Marcel Leonin, Gelbert Moscovici, Alexandru Nicolau, Eugen Rozvan, Alter
Zalic, Petre Zissu, Timotei Marin și Marcel Pauker[12].