Sistemul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de organe ce

realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si evacuarea reziduurilor

neasimilabile.

Structuri componente
Sistemul digestiv este alcatuit din:
- tub digestiv, o serie de organe tubulare de calibru diferit;
- glande anexe, ancorate la diferite etaje ale tractului digestiv.

Tubul digestiv
Masoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucala pana la anus, constituind
traiectul alimentelor ingerate pe parcursul caruia acestea sufera transformari
necesare prepararii hranei pentru celulele corpului, prin intermediul mijloacelor
digestive fizice si chimice.

Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv, reprezentand locul unde

digestia este demarata. Cavitatea bucala cuprinde limba si dintii. Prin intermediul
limbii se distinge gustul, textura, dar si temperatura alimentelor. Dentia este implicata
cu precadere in masticatie, care impreuna cu digestia chimica realizata prin actiunea
salivei formeaza la acest nivel bolul alimentar.

Faringele reprezinta canalul de legatura dintre cavitatea bucala in esofag.

Esofagul este un conduct ce masoara aproximativ 25 cm si strabate gatul, de

la cartilajul cricoid ce il delimiteaza de faringe, toracele si o portiune mica din
abdomen pana la orificiul cardia, unde se conecteaza la
stomac. Peristaltismul esofagian si secretiile de mucus sunt responsabile cu
transportul si respectiv alunecarea bolului alimentar catre stomac.

Stomacul este un organ cavitar, plasat in loja gastrica in abdomen si reprezinta

segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Este responsabil cu transformarea
bolului alimentar prin actiuni mecanice si chimice in chim gastric, pe care il
stocheaza pana cand acesta devine pregatit sa fie evacuat in intestinul subtire.

Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tractului digestiv, masurand un

diametru de 2. 5 cm si o lungime de pana la 6 m, de la orificiul pilor pana la valvula
ileo-cecala. La nivelul intestinului subtire, chimul gastric este transformat in chil
intestinal prin intermediul unui complex de procese, fiind absorbiti aproximativ 90%
din nutrientii pe care organismul ii primeste ulterior in urma digestiei. Intestinul
subtire este subimpartit in duoden, portiunea fixa in care se secreta sucul hepatic si
pancreatic, jejunul, portiunea mijlocie, mobila, spiralata, care face legatura
cu ileonul, portiunea finala a intestinului subtire ce se intinde pana la valvula ileo-
cecala, de unde tubul digestiv se continua cu intestinul gros.

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, avand un calibru superior

intestinului subtire si o lungime de pana la 1. 6 m, cuprins intre valvula ileo-
cecala si anus. La acest nivel sunt preluati nutrientii ramasi neabsorbiti din chilul
intestinal, transformat si eliminat ulterior sub forma de materii fecale. Intestinul gros
prezinta cecul cu apendicele piloric, colonul, dispus sub forma unui cadru in jurul
intestinului subtire, cuprinzand
potiunea ascendenta, transversa, descendenta si sigmoida terminandu-se cu rectul,
in care materiile fecale sunt stocate inainte de a fi eliminate prin actul
defecatiei. Canalul anal, situat inferior rectului se deschide prin orificiul anal sau
anus, nivel la care se termina tubul digestiv.

Glandele anexe ale sistemului digestiv

Contribuie la digestie prin intermediul secretiilor.

Glandele salivare sunt responsabile cu secretia salivei, o mixtura de apa, enzime si

mucina, in cavitatea bucala pentru a lubrifica alimentele ce urmeaza a fi ingerate. De
asmenea, enzimele din saliva interactioneaza cu alimentele din cavitatea bucala
declansand procesul de digestie chimica.

Ficatul este plasat in loja hepatica, sub diafragm si reprezinta cea mai mare glanda
din corp, cantarind aproximativ 1. 5 kg. Pe langa faptul ca ficatul reprezinta organul
vital ce detoxifica sangele de agentii nocivi organismului, acesta este implicat si in
procesul de digestie prin secretia bilei, un lichid ce actioneaza cu predilectie in
dregradarea grasimilor. Intre mese bila se acumuleaza in vezicula biliara sau
colecist.

Pancreasul este o glanda mixta, retroperineala, situata inapoia stomacului. Functia

exocrina a pancreasului este implicata in digestie, fiind responsabila cu elaborarea si
secretia sucului pancreatic, un lichid care contine echipament enzimatic capabil sa
degradeze toate tipurile de substante alimentare.

Functiile sistemului digestiv

Principala functie a sistemului digestiv este de a prepara hrana necesara celulelor
organismului. Acest proces este realizat prin digestie si absorbtie.

DIGESTIA
Digestia se desfasoara in mai multe etape, alimentele urmand a fi procesate in
functie de etajul tractului digestiv in care se afla. Astfel, prin demararea functiilor
secretorii si motorii a organelor implicate are loc digestia.

Digestia incepe in cavitatea bucala, odata cu masticatia alimentelor ce urmeaza a fi

ingerate. Saliva este secretata in cantitati mari, intre 1-1. 5 l/zi de 3 mari glande
salivare, submandibilare, sublinguale si parotida in cavitatea bucala, fiind
amestecata de limba cu alimentele masticate prin intermediul dentitiei, proces
finalizat cu formarea bolului alimentar. Saliva contine printre alteele, enzime
digestive, precum amilaza salivara (ptialina), ce intervine in degradarea chimica a
polizaharidelor, transfomand amidonul in maltoza si lipaza linguala, care
hidrolizeaza lanturile lungi de trigliceride in gliceride partiale si acizi grasi in stare
libera. De asemenea, saliva contine si mucus, o glicoproteina utilizata ca adjuvant in
lubrifierea alimentelor si formarea bolului alimentar. Dupa formarea bolusului se
poate produce deglutitia (inghitirea) ce consta in transportul masei alimentare in
esofag prin faringe. Mecanismul este coordonat de centrii deglutitiei din medulla
oblongata si puntea lui Varolio. Reflexul este initiat de receptorii tactili de la nivelul
faringelui, pe masura ce bolul alimentar este impins prin intermediul limbii catre
partea posterioara a cavitatii bucale. Se desfasoara astfel in 0. 3 s timpul bucal al
deglutitiei, partial voluntar.

Faringele reprezinta locul unde se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie.

Astfel, deoarece atat produsele alimentare cat si aerul trec prin faringe, epiglota, o
lama cartilaginoasa se interpune in deschiderea laringeala in timpul deglutitiei pentru
a preveni asfixierea alimentara. Orofaringele, posterior cavitatii bucale ce se
continua cu laringofaringele sunt portiunile din faringe prin care alimentele sunt
transportate la acest nivel. Astfel are loc timpul faringian al deglutitiei care dureaza
pana la 2 s, trecerea aerului este temporar intrerupta, alimentele avand prioritate sa
inainteze catre esofag.

Bolul alimentar este propulsat in esofag, prin relaxarea sfincterului esofagian

superior, moment in care debuteaza timpul esofagian al deglutiei ce poate dura intre
4-8 s. Peretii esofagului contin o patura bistratificata de tesut muscular neted, cu
fibre dispuse circular la interior si longitudinal catre exterior. Fibrele musculare
determina peristaltismul prin care alimentele sunt deplasate de-a lungul esofagului.
Miscarile peristaltice se propaga sub forma de unde de contractie precedate de
relaxare periodica. Jonctiunea dintre esofag si stomac este prevazuta cu sfincterul
esofagian inferior ce inchide orificiul cardia. Odata cu declansarea undelor
peristaltice si pe masura ce bolul alimentar inainteaza catre stomac, prin cresterea
presiunii intraesofagiene sfincterul esofagian inferior se relaxeaza si are loc
finalizarea deglutitiei concomitent cu evacuarea bolului alimentar in stomac.

Alimentele sunt deplin digerate in intestinul subtire, iar stomacul asista mai mult la

demontarea fizica a acestora inceputa in cavitatea bucala. Peretii stomacului sunt
formati din muschi extensibili ce ii confera acestuia capacitatea de a se adapta la
continutul sau, contribuind in acelasi timp la digestie.
Bolul alimentar patrunde in stomac prin orificiul cardia, nivel la care incepe digestia
gastrica, substantele alimentare fiind atacate sucul gastric, care contine apa, HCl,
enzime si mucina. Enzimelor din stomac le sunt asigurate conditii optime, acestea
degradand substantele la un pH si o temperatura specifica. Acidul gastric ajuta in
procesul de denaturare al proteinelor, conferind pH-ul optim pentru reactiile in care
este implicata pepsina si distruge microorganismele ingerate odata cu
alimentele. Celulele parietale ale stomacului secreta factorul intrinsec, o
glicoproteina ce permite absorbtia vitaminei B12. Mucusul este secretat de glandele
gastrice, cardiale si pilorice si impreuna cu mucina din sucul gastric lubrifiaza si
protejeaza mucoasa gastrica de actiunea pepsinei si a acidului clorhidric.
Miscarile tonice, de adaptare si undele peristaltice executate in urma ingestiei de
alimente au ca rezultat amestecul alimentelor cu sucul gastric, transformarea bolului
alimentar in chim gastric si evacuarea acestuia in intestinul subtire. Pe masura ce
chimul se apropie de deschiderea duodenala, prevazuta cu sfincterul piloric,
contractiile musculare retropulseaza masa alimentara, exercitand presiuni
suplimentare asupra acesteia descompunand-o in particule mai mici. Mai multi
factori afecteaza procesul de golire al stomacului, inclusiv gradul de actiune al
miscarilor peristaltice cat si tipul de alimente.

Dupa ce a fost procesata in stomac, masa alimentara trece in intestinul

subtire prin orificiul piloric. Cea mai mare parte a digestiei se desfasoarea la acest
nivel, debutand in momentul in care chimul gastric patrunde in duoden. La acest
nivel sunt secretate 3 lichide care intervin in digestie:
- Sucul hepatic sau bila neutralizeaza aciditatea si emulsioneaza grasimile pentru a
favoriza absorbtia acestora. Bila este produsa in ficat si stocata in vezicula
biliara de unde trece in duoden prin ductele hepatice. Bila din vezicula biliara este
mult mai concentrata.
- Sucul pancreatic este produs de acinii pancreatici si contine enzime precum
amilaza pancreatica, lipaza pancreatica si tripsinogen.
- Sucul intestinal este secretat de glandele intestinale si contine enzime printre care
se numara enteropeptidaze, erepsina, tripsina, chimotripsina, maltaza, lactaza si
sucraza.
Deoarece sucurile digestive care actioneaza la acest nivel sunt alcaline, nivelul pH-
ului este crescut in intestinul subtire. Se creeaza astfel un mediu propice activarii
enzimatice necesar degradarii moleculare. Microvilii enterocitelor existente la acest
nivel maresc capacitatea si viteza de absorbtie concomitent cu cresterea suprafetei
de absorbite a intestinului subtire. Nutrientii sunt absorbiti prin peretele intestinal in
sangele periferic, care ajunge pe cale portala la ficat, unde are loc filtrarea,
detoxifierea si prelucrarea nutrientilor.
Musculatura neteda a intestinului subtire executa miscari peristaltice, pendulare,
de contractare periodica a anselor intestinale ce determina scurtarea si lungirea
acestora si miscari segmentare, prin aparitia unor inele de contractie care
segmenteaza portiuni din intestin. In urma ansamblului de miscari se asigura un
contact strans a particulelor alimentare cu sucurile digestive secretate la acest nivel
precum si propulsia celor ramase nedigerate catre intestinul gros pentru continuarea
digestiei.

La nivelul intestinului gros, masa alimentara este retinuta suficient pentru a permite

fermentarea acesteia sub actiunea bacteriilor intestinale, care descompun unele
substante neprelucrate in intestinul subtire. In urma proceselor
de fermentare si putrefactie asociate cu miscarile peristaltice,
de segmentare si tonice executate de musculatura intestinului gros, deseurile
neasimilabile vor forma materiile fecale ce se stocheaza in ampula rectala pentru o
perioada, urmand a fi eliminate prin actul defectiei.

ABSORBTIA
Absobtia reprezinta procesul de trecere a substantelor necesare organismului prin
peretii organelor tubului digestiv in mediul intern. La nivelul cavitatii bucale, a
esofagului precum si la nivelul stomacului realizarea proceselor de absorbtie este
neglijabila. Astfel, cele mai multe particule alimentare, precum apa sau mineralele
sunt absorbite la nivelul intestinului subtire. Mucoasa intestinala cuprinde valvule
conivente (plici circulare) si vilozitati intestinale acoperite de o retea de enterocite
prevazute cu microvili, ce maresc capacitatea de absorbtie a intestinului subtire.
Procesul de absorbtie variaza in functie de tipul de nutrienti, astfel ca apa si sarurile
minerale, vitaminele hidrosolubile, glucoza, aminoacizii si acizii grasi cu lant scurt
sunt preluati de sange si condusi pe cale portala la ficat, iar vitaminele liposolubile si
chilomicronii trec initial in limfa dupa care sunt preluati de sange. Procese de
absorbtie a apei, electroliti, vitamine si aminoacizi se manifesta si la nivelul
intestinului gros, inainte de formarea materiilor fecale.

Reglarea digestiei
Controlul digestiei pe cale hormonala
Majoritatea hormonilor care controleaza functiile implicate in sistemul digestiv sunt
produsi si secretati de celulele mucoasei gastrice si a intestinului subtire. Acesti
hormoni sunt eliberati in sangele circulant de la nivelul tractului digestiv, calatoresc
initial catre inima si revin prin sistemul arterial, stimuland sau inhiband motilitatea si
secretia de sucuri digestive.
Principalii hormoni care controleaza digestia sunt:
- Gastrina influenteaza stomacul sa produca aciditatea necesara dizolvarii si
digestiei alimentelor, prin stimularea activitatii glandelor gastrice de a secreta
pepsinogen si acid clorhidric. De asemenea, gastrina intervine in dezvoltarea
normala a celulelor din mucoasa stomacului, intestinului subtire si a colonului.
- Secretina influenteaza secretia pancreatica, bogata in bicarbonati ce ajuta sa
neutralizeze aciditatea continutului gastric cand acesta patrunde in duoden. De
asemenea, secretina stimuleaza ficatul sa elaboreze bila.
- Colecistochinina influenteaza pancreasul sa produca echipamentul enzimatic
continut de sucul pancreatic. De asemenea este implicata in dezvoltarea normala a
celulelor pancreatice si stimuleaza descarcarea colecistului.
- Peptidul gastric inhibitor este influentat de prezenta masei alimentare in duoden,
intervine in procesul de evacuare gastrica si induce secretia de insulina.
- Motilina influenteaza motilitatea gastrointestinala si stimuleaza productia de
pepsina.

Controlul digestiei pe cale nervoasa

Controlul nervos al cavitatii bucale si faringelui este realizat de ramuri senzitive si
motorii din nervii cranieni. In rest, activitatea organelor este controlata de nervii
intrinseci si extrinseci.
Nervii intrinseci sunt reprezentati de regula prin plexurile nervoase vegetative
Meissner si Auerbach dispuse sub forma unei retele dense in peretii esofagului,
stomacului, intestinului subtire si ai colonului. Nervii intrinseci raspund prin reflexe
locale atunci cand asupra peretilor in continutul carora se afla se exercita presiuni
datorita prezentei masei alimentare. Astfel, nervii intrinseci devin responsabili atat cu
deplasarea alimentelor, cat si cu semnalizarea glandelor secretoare de sucuri
digestive prin existenta maselor alimentare la anumite nivele din tractul digestiv.
Nervii extrinseci provin din sistemul nervos vegetativ parasimpatic, cu fibre
din nervul vag si vegetativ simpatic cu fibre din plexul celiac, mezenteric
superior si inferior. Neurotransmitatorii prin care nervii extrinseci functioneaza
sunt acetilcolina si adrenalina. Acetilcolina favorizeaza comprimarea stratului
muscular al peretilor tractului digestiv, intensificand deplasarea masei alimentare si a
sucurilor digestive, stimuland astfel secretia acestora. Contrar acetilcolinei,
adrenalina imprima un efect de relaxare a stratului muscular din tractul
gastrointestinal, scazand viteza de circulatie a sangelui la acest nivel, concomitent
cu diminuarea sau oprirea digestiei.

Reglarea apetitului
Pofta de mancare este reglata de centrii nervosi ai foamei localizati
in hipotalamus. Unul reprezinta centrul apetitului, iar celalalt este centrul de
satietate.
Hormoni din sistemul digestiv responsabil cu reglarea apetitului sunt:
- Grelina produsa de stomac si intestinul subtire in absenta alimentelor in sistemul
digestiv, stimuland astfel apetitul.
- Peptidele YY sunt secretate de ileon si colon ca raspuns la prezenta alimentelor in
tractul digestiv, inhiband astfel apetitul.