Sistemul

Digestiv
Deaconu Ionela
Sistemul digestiv - schema
SECTIUNI:

Cavitatea bucala (gura)

Plexul celiac

Pancreasul

Cai biliare - Vezica biliara

Ficatul

Anusul

Rectul

Colonul - Intestinul gros

Apendicele

Intestinul subtire

Duodenul

Stomacul

Esofagul

Faringele

Flora intestinal
Recapitulare
Sistemul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de
organe ce realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si
evacuarea reziduurilor neasimilabile.

Structuri componente

Sistemul digestiv este alcatuit din:

- tub digestiv, o serie de organe tubulare de calibru diferit;

- glande anexe, ancorate la diferite etaje ale tractului digestiv.

Functiile sistemului digestiv

Principala functie a sistemului digestiv este de a prepara hrana necesara

celulelor organismului. Acest proces este realizat prin digestie si absorbtie.
Tubul digestiv
Masoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucala pana la anus,

constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul caruia acestea

sufera transformari necesare prepararii hranei pentru celulele corpului,

prin intermediul mijloacelor digestive fizice si chimice.

Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv,

reprezentand locul unde digestia este demarata. Cavitatea bucala

cuprinde limba si dintii. Prin intermediul limbii se distinge

gustul, textura, dar si temperatura alimentelor. Dentia este implicata

cu precadere in masticatie, care impreuna cu digestia chimica

realizata prin actiunea salivei formeaza la acest nivel bolul alimentar.

Faringele reprezinta canalul de legatura dintre cavitatea bucala in
esofag.

Esofagul este un conduct ce masoara aproximativ 25 cm si strabate

gatul, de la cartilajul cricoid ce il delimiteaza de faringe, toracele si o
portiune mica din abdomen pana la orificiul cardia, unde se conecteaza la
stomac. Peristaltismul esofagian si secretiile de mucus sunt responsabile
cu transportul si respectiv alunecarea bolului alimentar catre stomac.

Stomacul este un organ cavitar, plasat in loja gastrica in abdomen si

reprezinta segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Este responsabil
cu transformarea bolului alimentar prin actiuni mecanice si chimice in
chim gastric, pe care il stocheaza pana cand acesta devine pregatit sa fie
evacuat in intestinul subtire.
Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tractului
digestiv, masurand un diametru de 2. 5 cm si o lungime de pana la 6 m,
de la orificiul pilor pana la valvula ileo-cecala. La nivelul
intestinului subtire, chimul gastric este transformat in chil
intestinal prin intermediul unui complex de procese, fiind absorbiti
aproximativ 90% din nutrientii pe care organismul ii primeste ulterior
in urma digestiei. Intestinul subtire este subimpartit in duoden,
portiunea fixa in care se secreta sucul hepatic si pancreatic,
jejunul, portiunea mijlocie, mobila, spiralata, care face legatura
Cu ileonul, portiunea finala a intestinului subtire ce se intinde pana
la valvula ileo-cecala, de unde tubul digestiv se continua cu intestinul
gros.
Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, avand un
calibru superior intestinului subtire si o lungime de pana la 1. 6 m,
cuprins intre valvula ileo-cecala si anus. La acest nivel sunt
preluati nutrientii ramasi neabsorbiti din chilul intestinal,
transformat si eliminat ulterior sub forma de materii fecale.
Intestinul gros prezinta cecul cu apendicele piloric, colonul,
dispus sub forma unui cadru in jurul intestinului subtire, cuprinzand
potiunea ascendenta, transversa, descendenta si sigmoida
terminandu-se cu rectul, in care materiile fecale sunt stocate inainte
de a fi eliminate prin actul defecatiei. Canalul anal, situat inferior
rectului se deschide prin orificiul anal sau anus, nivel la care se
termina tubul digestiv.
digestiv
Contribuie la digestie prin intermediul secretiilor.

Glandele salivare sunt responsabile cu secretia salivei, o mixtura

de apa, enzime si mucina, in cavitatea bucala pentru a lubrifica
alimentele ce urmeaza a fi ingerate. De asmenea, enzimele din saliva
interactioneaza cu alimentele din cavitatea bucala declansand procesul
de digestie chimica.

Ficatul este plasat in loja hepatica, sub diafragm si reprezinta

cea mai mare glanda din corp, cantarind aproximativ 1. 5 kg. Pe langa
faptul ca ficatul reprezinta organul vital ce detoxifica sangele de
agentii nocivi organismului, acesta este implicat si in procesul de
digestie prin secretia*bilei*, un lichid ce actioneaza cu predilectie in
dregradarea grasimilor. Intre mese bila se acumuleaza in vezicula
biliara sau colecist.
DIGESTIA
Digestia se desfasoara in mai multe etape, alimentele urmand a fi procesate in functie de
etajul tractului digestiv in care se afla.
Astfel, prin demararea functiilor secretorii si motorii a organelor implicate are loc digestia.

Digestia incepe in cavitatea bucala, odata cu masticatia alimentelor ce urmeaza a fi

ingerate. Saliva este secretata in cantitati mari, intre 1-1. 5 l zi de 3 mari glande salivare,
submandibilare, sublinguale si parotida in cavitatea bucala, fiind amestecata de limba cu
alimentele masticate prin intermediul dentitiei, proces finalizat cu formarea bolului
alimentar. Saliva contine printre alteele, enzime digestive, precum amilaza salivara
(ptialina), ce intervine in degradarea chimica a polizaharidelor, transfomand amidonul in
maltoza si lipaza linguala, care hidrolizeaza lanturile lungi de trigliceride in gliceride
partiale
si acizi grasi in stare libera. De asemenea, saliva contine si mucus, o glicoproteina utilizata
ca adjuvant in lubrifierea alimentelor si formarea bolului alimentar. Dupa formarea
bolusului se poate produce deglutitia (inghitirea) ce consta in transportul masei alimentare
in esofag prin faringe. Mecanismul este coordonat de centrii deglutitiei din medulla
oblongata si puntea lui Varolio. Reflexul este initiat de receptorii tactili de la nivelul
faringelui, pe masura ce bolul alimentar este impins prin intermediul limbii catre partea
posterioara a cavitatii bucale. Se desfasoara astfel in 0. 3 s timpul bucal al deglutitiei,
partial voluntar.
Faringele reprezinta locul unde se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie.
Astfel, deoarece atat produsele alimentare cat si aerul trec prin faringe, epiglota, o
lama cartilaginoasa se interpune in deschiderea laringeala in timpul deglutitiei
pentru a preveni asfixierea alimentara. Orofaringele, posterior cavitatii bucale ce se
continua cu laringofaringele sunt portiunile din faringe prin care alimentele sunt
transportate la acest nivel. Astfel are loc timpul faringian al deglutitiei care dureaza
pana la 2 s, trecerea aerului este temporar intrerupta, alimentele avand prioritate
sa inainteze catre esofag.

Bolul alimentar este propulsat in esofag, prin relaxarea sfincterului esofagian

superior, moment in care debuteaza timpul esofagian al deglutiei ce poate dura
intre 4-8 s. Peretii esofagului contin o patura bistratificata de tesut muscular neted,
cu fibre dispuse circular la interior si longitudinal catre exterior. Fibrele musculare
determina peristaltismul prin care alimentele sunt deplasate de-a lungul
esofagului. Miscarile peristaltice se propaga sub forma de unde de contractie
precedate de relaxare periodica. Jonctiunea dintre esofag si stomac este prevazuta
cu sfincterul esofagian inferior ce inchide orificiul cardia. Odata cu declansarea
undelor peristaltice si pe masura ce bolul alimentar inainteaza catre stomac, prin
cresterea presiunii intraesofagiene sfincterul esofagian inferior se relaxeaza si are
loc finalizarea deglutitiei concomitent cu evacuarea bolului
alimentar in stomac.
Alimentele sunt deplin digerate in intestinul subtire, iar stomacul asista mai mult la
demontarea fizica a acestora inceputa in cavitatea bucala. Peretii stomacului sunt
formati din muschi extensibili ce ii confera acestuia capacitatea de a se adapta la
continutul sau, contribuind in acelasi timp la digestie.
Bolul alimentar patrunde in stomac prin orificiul cardia, nivel la care incepe digestia
gastrica, substantele alimentare fiind atacate sucul gastric, care contine apa, HCl,
enzime si mucina. Enzimelor din stomac le sunt asigurate conditii optime, acestea
degradand substantele la un pH si o temperatura specifica. Acidul gastric ajuta in
procesul de denaturare al proteinelor, conferind pH-ul optim pentru reactiile in care
este implicata pepsina si distruge microorganismele ingerate odata cu alimentele.
Celulele parietale ale stomacului secreta factorul intrinsec, o glicoproteina ce permite
absorbtia vitaminei B12. Mucusul este secretat de glandele gastrice, cardiale si
pilorice si impreuna cu mucina din sucul gastric lubrifiaza si protejeaza mucoasa
gastrica de actiunea pepsinei si a acidului clorhidric.
Miscarile tonice, de adaptare si undele peristaltice executate in urma ingestiei de
alimente au ca rezultat amestecul alimentelor cu sucul gastric, transformarea bolului
alimentar in chim gastric si evacuarea acestuia in intestinul subtire. Pe masura ce
chimul se apropie de deschiderea duodenala, prevazuta cu sfincterul piloric,
contractiile musculare retropulseaza masa alimentara, exercitand presiuni
suplimentare asupra acesteia descompunand-o in particule mai mici. Mai multi
factori afecteaza procesul de golire al stomacului, inclusiv gradul de actiune al
miscarilor peristaltice cat si tipul de alimente.
Dupa ce a fost procesata in stomac, masa alimentara trece in intestinal subtire prin orificiul piloric.
Cea mai mare parte a digestiei se desfasoarea la acest nivel, debutand in momentul in care chimul
gastric patrunde in duoden. La acest nivel sunt secretate 3 lichide care intervin in digestie:
- Sucul hepatic sau bila neutralizeaza aciditatea si emulsioneaza grasimile pentru a favoriza
absorbtia acestora. Bila este produsa in
ficat si stocata in vezicula biliara de unde trece in duoden prin ductele hepatice. Bila din vezicula
biliara este mult mai concentrata.
- Sucul pancreatic este produs de acinii pancreatici si contine enzime precum amilaza pancreatica,
lipaza pancreatica si tripsinogen.
- Sucul intestinal este secretat de glandele intestinale si contine enzime printre care se numara
enteropeptidaze, erepsina, tripsina,
chimotripsina, maltaza, lactaza si sucraza.
Deoarece sucurile digestive care actioneaza la acest nivel sunt alcaline, nivelul pH-ului este crescut
in intestinul subtire. Se creeaza
astfel un mediu propice activarii enzimatice necesar degradarii moleculare. Microvilii enterocitelor
existente la acest nivel maresc
capacitatea si viteza de absorbtie concomitent cu cresterea suprafetei de absorbite a intestinului
subtire. Nutrientii sunt absorbiti prin
peretele intestinal in sangele periferic, care ajunge pe cale portala la ficat, unde are loc filtrarea,
detoxifierea si prelucrarea nutrientilor.
Musculatura neteda a intestinului subtire executa miscari peristaltice, pendulare, de contractare
periodica a anselor intestinale ce determina scurtarea si lungirea acestora si miscari segmentare,
prin aparitia unor inele de contractie care segmenteaza portiuni din intestin. In urma ansamblului de
miscari se asigura un contact strans a particulelor alimentare cu sucurile digestive secretate la acest
nivel precum si propulsia celor ramase nedigerate catre intestinul gros pentru continuarea digestiei.
La nivelul intestinului gros, masa alimentara este retinuta suficient
pentru a permite fermentarea acesteia sub actiunea bacteriilor
intestinale, care descompun unele substante neprelucrate in intestinul
subtire. In urma proceselor de fermentare si putrefactie asociate cu
miscarile peristaltice, de segmentare si tonice executate de
musculatura intestinului gros, deseurile neasimilabile vor
forma materiile fecale ce se stocheaza in ampula rectala pentru o
perioada, urmand a fi eliminate prin actul defectiei.
ABSORBTIA
Absobtia reprezinta procesul de trecere a substantelor necesare
organismului prin peretii organelor tubului digestiv in mediul intern.
La nivelul cavitatii bucale, a esofagului precum si la nivelul
stomacului realizarea proceselor de absorbtie este neglijabila. Astfel,
cele mai multe particule alimentare, precum apa sau mineralele sunt
absorbite la nivelul intestinului subtire. Mucoasa intestinala cuprinde
valvule conivente (plici circulare) si vilozitati intestinale
acoperite de o retea de enterocite prevazute cu microvili, ce maresc
capacitatea de absorbtie a intestinului subtire. Procesul de absorbtie
variaza in functie de tipul de nutrienti, astfel ca apa si sarurile
minerale, vitaminele hidrosolubile, glucoza, aminoacizii si acizii grasi
cu lant scurt sunt preluati de sange si condusi pe cale portala la
ficat, iar vitaminele liposolubile si chilomicronii trec initial in
limfa dupa care sunt preluati de sange. Procese de absorbtie a apei,
electroliti, vitamine si aminoacizi se manifesta si la nivelul
intestinului gros, inainte de formarea materiilor fecale.
Reglarea digestiei
Controlul digestiei pe cale hormonala
Majoritatea hormonilor care controleaza functiile implicate in sistemul digestiv sunt produsi si
secretati de celulele mucoasei gastrice si a
intestinului subtire. Acesti hormoni sunt eliberati in sangele circulant de la nivelul tractului digestiv,
calatoresc initial catre inima si revin prin sistemul arterial, stimuland sau inhiband motilitatea si
secretia de sucuri digestive.
Principalii hormoni care controleaza digestia sunt:
- Gastrina influenteaza stomacul sa produca aciditatea necesara dizolvarii si digestiei alimentelor,
prin stimularea activitatii
glandelor gastrice de a secreta pepsinogen si acid clorhidric. De asemenea, gastrina intervine in
dezvoltarea normala a celulelor din mucoasa stomacului, intestinului subtire si a colonului.
- Secretina influenteaza secretia pancreatica, bogata in bicarbonate ce ajuta sa neutralizeze
aciditatea continutului gastric cand acesta patrunde in duoden. De asemenea, secretina stimuleaza
ficatul sa
elaboreze bila.
- Colecistochinina influenteaza pancreasul sa produca echipamentul enzimatic continut de sucul
pancreatic. De asemenea este implicata in dezvoltarea normala a celulelor pancreatice si stimuleaza
descarcarea
colecistului.
- Peptidul gastric inhibitor este influentat de prezenta masei alimentare in duoden, intervine in
procesul de evacuare gastrica si induce secretia de insulina.
- Motilina influenteaza motilitatea gastrointestinala si stimuleaza productia de pepsina.
Controlul digestiei pe cale nervoasa
Controlul nervos al cavitatii bucale si faringelui este realizat de
ramuri senzitive si motorii din nervii cranieni. In rest, activitatea
organelor este controlata de nervii intrinseci si extrinseci.
Nervii intrinseci sunt reprezentati de regula prin plexurile nervoase
vegetative Meissner si Auerbach dispuse sub forma unei retele dense in
peretii esofagului, stomacului, intestinului subtire si ai colonului.
Nervii intrinseci raspund prin reflexe locale atunci cand asupra
peretilor in continutul carora se afla se exercita presiuni datorita
prezentei masei alimentare. Astfel, nervii intrinseci devin responsabili
atat cu deplasarea alimentelor, cat si cu semnalizarea glandelor
secretoare de sucuri digestive prin existenta maselor alimentare la
anumite nivele din tractul digestiv.
Nervii extrinseci provin din sistemul nervos vegetativ parasimpatic,
cu fibre din nervul vag si vegetativ simpatic cu fibre din plexul
celiac, mezenteric superior si inferior. Neurotransmitatorii prin
care nervii extrinseci functioneaza sunt acetilcolina si adrenalina.
Acetilcolina favorizeaza comprimarea stratului muscular al peretilor
tractului digestiv, intensificand deplasarea masei alimentare si a
sucurilor digestive, stimuland astfel secretia acestora. Contrar
acetilcolinei, adrenalina imprima un efect de relaxare a stratului
muscular din tractul gastrointestinal, scazand viteza de circulatie a
sangelui la acest nivel, concomitent cu diminuarea sau oprirea digestiei.
Reglarea apetitului

Pofta de mancare este reglata de centrii nervosi ai foamei localizati

in hipotalamus. Unul reprezinta centrul apetitului, iar celalalt
este centrul de satietate.
Hormoni din sistemul digestiv responsabil cu reglarea apetitului sunt:
- Grelina produsa de stomac si intestinul subtire in absenta
alimentelor in sistemul digestiv, stimuland astfel apetitul.
- Peptidele YY sunt secretate de ileon si colon ca raspuns la prezenta
alimentelor in tractul digestiv, inhiband astfel apetitul.