USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

Referat Politici Agroalimentare

AGRICULTURA ECOLOGICĂ:
REALITĂŢI, POLITICI, TENDINŢE

Realizat de Mihaela Diana Podariu

Iaşi 2010
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

Conform definiţiei dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură FAO

(Food şi Agriculture Organization) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în
"Codul Alimentarius", agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de
gestionare a procesului de producţie, care contribuie la sprijinirea şi consolidarea
rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi
activitatea biologică a solului”.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi
resursele naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice,
pesticidelor de sinteză şi a erbicideior, metodele de prevenire jucând un rol
primordial în lupta împotriva dăunătorilor, bolilor şi a buruienilor.
Fermele şi societăţile agroindustriale ecologice sunt, în general, de
dimensiuni mici sau mijlocii. În toată lumea, majoritatea fermelor ecologice ocupă
suprafeţe mici (0,5-30 ha), cultivă şi/sau cresc un număr mic din una, două sau trei
specii de plante şi animale şi, respectiv prelucrează unul, două sau trei produse
agricole diferite.

Realităţi

Agricultura ecologică este considerată ca fiind singura alternativă pentru

mileniul al III-lea. Europa şi în special statele occidentale, au început să-şi organizeze
această activitate încă din anii 1935-1940, dar primele semne de recunoaştere a
activităţii productive şi comerciale datează din anul 1980, când agricultura ecologică
este recunoscută atât de piaţă, cât şi de către guverne, organisme naţionale şi
internaţionale.
În prezent, agricultura ecologică este practicată în aproximativ 100 de ţări din
lume şi suprafaţa de teren care este gestionată în agricultura ecologică este în
continuă creştere.
În acord cu statisticile I.F.O.A.M., suprafaţa agricolă mondială destinată
producţiei ecologice se cifrează la 15.8 milioane ha, cele mai mari suprafeţe fiind
deţinute de Australia (7.6 milioane ha), Argentina (3 milioane ha) şi Italia (1 million
ha). Repartiţia suprafeţelor pe continente este astfel: Oceania 48.5%; Europa 23.6%
(170.000 ferme); America Latină 20% (150.000-ferme); America de Nord 7.5%
(10.500 ferme); Asia 0.33% (61.000); Africa 0.14% (71.000).
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

Conform raportului „Lumea agriculturii organice, statistici şi trenduri”, ediţia

2007, Australia este cel mai „bio” continent după criteriul întinderii suprafeţelor
cultivate. Pe locul doi al clasamentului se situează Europa cu 6,9 milioane de ha, fiind
urmată de America Latină cu 5,8 milioane. La nivelul UE, agricultura organică
reprezintă 3,7% din totalul suprafeţei agricole, cu toate că, între 1993 şi 1998, s-a
înregistrat o creştere de 25%.
Italia este ţara europeană cu cele mai extinse suprafeţe cultivate ecologic: peste
1 milion de hectare, adică 20% din total UE. Este urmată de Germania, Spania, Marea
Britanie şi Franţa. Italia are şi cel mai mare număr de ferme ecologice, 31% din total
UE, fiind urmată de Austria, Spania şi Germania.
În 2001, cheltuielile pe locuitor pentru procurarea de eco-produse au
înregistrat cele mai mari valori în Danemarca – 58,08 euro. Elveţia ocupa locul
secund cu 48,74 euro, fiind urmată de Austria cu 25,01 euro, Olanda cu 19,5 euro,
SUA cu 14,36 euro etc. În România suprafaţa cultivată ecologic reprezintă mai puţin
de 1% din suprafaţa totală agricolă, dar această cifră este în permanentă creştere.
Dacă în 2000 suprafaţa cultivată organic era de 17438 de ha, în 2006, ea a fost
extinsă la 170000 de ha. În anii următori, trenul s-a menţinut ascendent, suprafaţa
cultivată ecologic din România a crescut de la 190.000 de hectare în 2007, la
240.000 de hectare în 2009. În ciuda acestui fapt, numărul celor care practică
agricultura ecologică a scăzut semnificativ, de la 4.100 în 2008, la 3.200 în 2009,
potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Astfel, producţia de alimente ecologice a
scăzut anul trecut la 74.000 de tone, de la 90.000 de tone în 2008. Chiar dacă
agricultura organică este la început de drum în România, ţara noastră se număra
printre primii 20 exportatori la nivel mondial.
În România, potrivit datelor MADR, valoarea pieţei interne de produse
agroalimentare ecologice a valorat, în 2008, circa 20 de milioane de euro, în timp ce
exporturile s-au cifrat, în aceeaşi perioadă, la 100 milioane euro, dublul valorii din
2006. Creşterea pieţei ecologice din România este totuşi una constantă, în condiţiile
în care la nivelul lui 2008 erau înregistraţi 86 de procesatori de produse bio, aproape
dublu faţă de 2007, când era consemnat un număr de 48. Din totalul raportat, 60 de
procesatori activau în producţia vegetală, 9 în cea animalieră şi 17 în apicultură.
Deşi potenţialul sectorului agriculturii ecologice este mare – românii consumă
anual produse bio de 10 milioane de euro, majoritatea producătorilor exportă materia
primă pentru că în România nu există unităţi de procesare, iar produsele se întorc
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

sub formă de produse finite, la preţuri mult mai mari. Frecvent un produs bio este şi
cu 30% mai scump decât unul tradiţional.
La nivel mondial, agricultura ecologică a generat, în 2008, vânzari de 53
miliarde de euro, echivalentul a 1-2% din totalitatea comerţului alimentar.

Politici

Uniunea Europeană acordă o importanţă deosebită agriculturii ecologice, din

punct de vedere al dezvoltării rurale. Principalul obiectiv al politicii agricole a UE
referitor la dezvoltarea rurală este promovarea şi dezvoltarea unei relaţii
compatibile între agricultură şi mediu.
În UE, există 2 reglementări importante ce privesc agricultura ecologică:
regulamentul asupra importului şi anume Regulamentul Consiliului (CE) nr.
1991/2006 din 21 Decembrie 2006 care modifică Regulamentului (CEE) nr. 2092/91
al Consiliului privind metoda de producţie agricolă ecologică şi indicarea acesteia pe
produsele agricole şi alimentare. Celălalt regulament , şi anume Noul Regulament al
Consiliului (EC Nr. 834/2007) din iunie 2007 privind producţia ecologică şi
etichetarea produselor ecologice defineşte producţia ecologică, sigla şi sistemul de
etichetare. Astfel, conform acestei reglementări, este obligatorie menţionarea pe
etichetă şi a codului organismului de inspecţie care inspectează operatorii din
domeniul agriculturii şi certifică şi produsele ecologice. Sigla UE este creată pentru a
mări gradul de recunoaştere al produselor ecologice în rândul consumatorilor şi
acţionează la fel ca şi siglele naţionale.
Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar
tehnicile utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de
tradiţiile locale.
Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
 rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;
 limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a
îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor
alimentari şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea
produselor agricole;
 interzicerea folosirii organismelor modificate genetic;
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

 valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca

fertilizator a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă;
 alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători,
adaptate condiţiilor locale;
 creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu
furaje ecologice;
 folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte.
În ceea ce priveşte politicile de subvenţionare în domeniul agriculturii
ecologice, România este singura ţară europeană care nu primeşte subvenţii pe hectar
pentru culturile bio, pe când de exemplu Grecia dispune de 600 de euro pe hectar. În
cadrul unei ajustări a Politicii Agricole Comune (PAC) din 2009, totuşi România a
propus ca agricultura ecologică să fie sprijinită financiar pe acest pachet. Producătorii
români din agricultura ecologică au putut accesa doar în 2010, fonduri pentru
costurile de certificare şi de conversie, respectiv de trecere de la agricultura
tradiţională la cea ecologică. Însă este insuficient deoarece anual cheltuielile de
atestare în acest sector pot ajunge la un miliard şi jumătate de lei vechi pe an,
costurile fiind suportate de procesator.
La ora actuală, există legislaţie suficientă pentru sectorul eco, însă lipseşte un
sistem de educare şi informare pentru consumatori. Mulţi procesatori din România
şi-au anunţat intenţia de a intra pe această piaţă, dar nu ştiu cum să producă în
sistem ecologic şi mai ales, cum să comercializeze produsele ecologice.

Tendinţe

Din cifrele prezentate mai sus, se poate observa nivelul de dezvoltare al

agriculturii ecologice pe glob. Chiar dacă agricultura ecologică nu domină
deocamdată pe nici un continent se pare că, cel puţin în UE, există un interes real faţă
de această formă de agricultură.
De exemplu, Germania şi-a fixat un obiectiv ambiţios: să realizeze o pondere
de 20% a agriculturii organice din totalul de suprafeţe cultivate, iar Austria deja în
acest moment are o pondere de 10%. Cu siguranţă şi agricultura ecologică are atât
plusuri, cât şi minusuri, dar e binevenită şi apreciată intenţia de a lua în calcul şi
natura, atunci când vorbim de agricultură în UE. Pentru români ar putea fi o
oportunitate de viitor să pună bazele unei agriculturi cât mai ecologice care, încetul
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

cu încetul, să ia locul agriculturii de subzistenţă, predominantă, în acest moment, în

ţară.
În mod strategic, obiectivul calitativ al sectorului este poziţionarea agriculturii
ecologice în centrul agriculturii naţionale ca un pivot pentru dezvoltarea de durată în
mediul rural. România are mari oportunităţi de promovare şi dezvoltare a agriculturii
ecologice datorită unei suprafeţe agricole de 14,8 milioane hectare şi a solurilor
nepoluate.
Pentru a dezvolta sectorul agriculturii ecologice în România sunt necesare
următoarele măsuri:
 creşterea numărului de operatori din acest sector care primesc sprijin
financiar din partea programelor guvernamentale româneşti;
 creşterea rolului organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) în acest sector prin
programe pentru dezvoltarea comerţului cu produse ecologice;
 creşterea numărului de exportatori implicaţi activ în programele pentru
dezvoltarea comerţului cu produse agricole ecologice, în zone dezavantajate;
 spijinirea exploatărilor comerciale în agricultura ecologică, pentru a fi mai des
întâlnite pe piaţă;
 asocierea micilor producători din domeniul agriculturii ecologice în scopul de
a coopera în marketingul produselor ecologice;
 creşterea numărului de organizaţii municipale şi regionale implicate direct în
implementarea Strategiei Naţionale de Export din faza iniţială;
 creşterea numărului de unităţi de procesare locală şi de proiecte pentru
investiţii străine directe;
 creşterea investiţiilor în activităţile înrudite exporturilor în zonele rurale;
 creşterea numărului de angajaţi din unităţile exportatoare care implementează
reglementările agriculturii ecologice;
 creşterea investiţiilor în activităţi legate de produse agricole ecologice
exportabile din zone rurale mai puţin dezvoltate;
 creşterea volumului de producţie al agriculturii ecologice;
 creşterea numărului de noi companii implicate în activităţi exportatoare de
produse agricole ecologice primare şi procesate;
 creşterea numărului de module de exploatare optimă prin asocierea fermelor
 agricole şi de animale;
USAMV – Specializare Master: Manager Agricol I

 creşterea capacităţilor specifice de procesare din agricultura ecologică;

 îmbunătăţirea capacităţii în termeni de produse şi valoare adăugată;
 creşterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice.
 diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) şi a gamei de
produse procesate (ex.: pâine, produse de patiserie);
 creşterea numărului de proiecte investiţionale noi aprobate.
În concluzie se poate spune că România este o ţară cu un imens potenţial în
sectorul producţiei ecologice, în mare parte datorită faptului că există suficiente
terenuri ce nu au fost chimizate, prin urmare agricultura bio poate fi practicată cu
succes.

Bibliografie:

1. http://www.adevarul.ro/
2. http://ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro
3. http://ec.europa.eu/agriculture/organic/eu-policy/legislation_ro
4. http://iasiinvest.ro/realit%C4%83%C5%A3i-economice/agricultura-
ecologic%C4%83-vanz%C4%83ri-de-53-miliarde-de-euro-la-nivel-mondial
5. http://www.gazetadeagricultura.info/editorial/3087-tendite-alimentare-
2010.html
6. I.Toncea, „Ghid practic de agricultură ecologică”, Ed. AcademicPres, Cluj-
Napoca, 2002.