MEDII DE AŞCHIERE

13.1 Consideraţii generale

Căldura produsă în procesul de aşchiere se transmite la scula aşchietoare,

semifabricat, aşchie, mediul înconjurător, respectiv întregului sistem tehnologic.
Incălzirea sculei şi semifabricatului este supărătoare, ea produce deformarea
termică precum şi schimbarea structurii materialului, deci în urma încălzirii
martensita din oţelul din care este confecţionată scula sau elemente din structura
aliajelor simple dure se pot transforma în structuri de tranziţie, mai moi astfel
încât se micşorează duritatea materialului şi se pot pierde din uzura la rezistenţă
a sculei. Pentru aceasta se utilizează lichide sau gaze de aşchiere, etc, care
contribuie la evacuarea căldurii produse.
Mediul în care se desfăşoară procesul de aşchiere are o acţiune
multilaterală fizico-chimică asupra desfăşurării procesului de aşchiere şi anume,
având două tipuri de efecte asupra aşchierii– unele benefice cum sunt:
- rol de răcire (mediul de aşchiere evacuează o parte din căldura produsă
şi deci contribuie la răcirea sculei, semifabricatului şi întregului
sistem);
- rol de ungere (mediul de aşchiere reduce forţele de frecare exterioare
dintre aşchie şi suprafaţa de degajare– contribuind la micşorarea uzurii
sculei şi dintre faţa de aşezare a sculei şi suprafaţa aşchiată a
semifabricatului –influenţând asupra descreşterii uzurii sculei şi
îmbunătăţirea netezimii suprafeţei prelucrate);
- efect de aşchiere (reducerea durităţii materialului prelucrat prin
adsorbţia la suprafaţa metalului a componentelor capilar – active
existente în mediul de aşchiere);
- împiedicarea depunerilor pe tăiş (ceea ce influenţează asupra
rugozităţii, vibraţiilor deci şi a ecruisării suprafeţelor prelucrate,
precum si asupra uzurii sculei);
- protejarea suprafeţei prelucrate, a maşinii-unelte dispozitivului
împotriva coroziunii;
- spălarea respectiv îndepărtarea aşchiilor (de exemplu la prelucrarea
găurilor adânci, rectificare);
precum şi unele efecte dăunătoare (adverse) cum sunt:
- efectele psihologice neplăcute ca: degajarea de mirosuri neplăcute,
fumuri toxice sau vapori toxici;
250 MEDII DE AŞCHIERE

- coroziunea anumitor componente ale maşinii-unelte şi a pieselor, de

exemplu corodarea lagărelor pe baza de aliaje de cupru de care medii
de aşchieri care conţin sulf si clor;
- solidificarea dup menţinerea in rezervorul pentru lichidul de aşchiere o
perioada îndelungată printr-un fenomen de polimerizare şi înfundarea
instalaţiei pentru aplicarea fluidelor de aşchiere.
Datorită acţiunii complexe a mediului de aşchiere o denumire , care să
reflecte mai complet aspectele legate de procesul de aşchiere, se consideră aceea
de “medii de aşchiere” sau “fluide de aşchiere” - şi nu aceea de “lichide de
răcire” – cu totul necorespunzătoare sau “lichide de ungere şi răcire” –
incompletă, sau “lichide active de ungere şi răcire” – mai completă, dar care
evidenţiază trei roluri ale acestuia. Dacă nu există un mediu de aşchiere ad-hoc,
respectiv este vorba de aşchiere aşa-zisă “uscată”, totuşi aerul atmosferic
creează de fapt, un mediu de aşchiere.

13.2 Acţiunea mediilor de aşchie

13.2.1 Acţiunea de răcire

Aceasta constă în preluarea parţială a căldurii rezultate în procesul de aşchiere,

respectiv micşorarea temperaturii aşchiei, sculei şi piesei precum şi diminuarea
temperaturii pe suprafaţa de contact– ca urmare avînd loc o micşorare a forţelor
de frecare şi deci o îmbunătăţire a netezimii suprafeţei prelucrate.
Luându-se în considerare felul cum de produce răcirea (conductivitatea,
evaporare parţială), se deduce că efectul de răcire depinde de conductivitatea
termică a lichidului, capacitatea calorică a acestuia, căldura latentă de
vaporizare, conductivitatea termică, debitul de fluid şi tendinţa de umectare a
suprafeţei.
Din aceste puncte de vedere, apa are cea mai mare capacitate de răcire, iar
uleiul mineral cea mai scăzută, raportul fiind de 1:7. Între ele capacitatea de
răcire variază în funcţie de proporţiile celor două elemente.
Dar, este de observat faptul că apa pură nu udă bine suprafeţele metalice
datorită impurităţilor, (uleiurilor, etc.), care există pe acestea. Din această cauză
în apă se adaugă săpunuri cu adaos de electroliţi alcalini (pentru reducerea
durităţii apei şi a formării unei pelicule de oxid pe suprafaţa metalelor) sau se
introduc emulsii (care au efect anticoroziv datorită săpunurilor şi adaosurilor
pasivizante – săpunurile fiind absorbite pe suprafeţele metalice formând cu
uleiul mineral, pelicule care protejează metalele de acţiunea agenţilor conţinuţi
în emulsie sau în afară). De aceea în locul apei, se utilizează soluţiile apoase
care au de asemenea o capacitate de răcire bună.
 MEDII DE AŞCHIERE 251

Se poate calcula cantitatea de lichid necesară răcirii, dacă se scrie relaţia

între cantitatea de căldură cedată de aşchie şi cantitatea de căldură preluată de
lichid (egalitatea):
 S⋅ v ⋅ρ 

 100 
( '
) '
 ⋅ θas − θas ⋅ c = Q ⋅ ρ ⋅ ∆θ
' (13.1)

în care: S – aria secţiunii aşchiei, în mm;

v – viteza de aşchiere, în m/mm;
ρ - densitatea materialului prelucrat, în kg/dm;
θas – temperatura aşchiei la prelucrarea “uscată”, în grd;
θas’ – temperatura aşchiei la prelucrarea cu lichid de aşchiere,
în grd;
Q – cantitatea de lichid, în 1/min
ρ’ – densitatea lichidului de aşchiere, în kg/dm
∆θ - creşterea temperaturii lichidului de aşchiere, în grd
c’ – căldura masică a lichidului de aşchiere, în kJ/kg grd.

Din relaţia (13.1) se deduce:

S ⋅ v ⋅ ρ ⋅ ( θ as − θ as
'
)⋅c
Q= (13.2)
1000 ⋅ ρ ' ⋅ ∆θ '

Experienţele au arătat că temperatura de aşchiere se micşorează cu 100…200 °C

datorită acţiunii de răcire a lichidelor. Din experimentări s-a constatat că după o
anumită viteză de aşchiere, (în jur de 130 m/min), efectul de răcire nu se mai
manifestă pentru că timpul de transmitere a căldurii nu este suficient, ca urmare
nu se mai justifică folosire acestora pentru efectul de răcire. De asemenea tot în
urma experimentărilor s-a constatat că la formarea de vapori transmiterea
căldurii se face mai greu deoarece perna de aburi care se formează împiedică
transmisia căldurii, evitarea acestui efect putând fi făcută prin folosirea metodei
prin pulverizare a fluidului de aşchiere.
Debitul de lichid depinde, desigur, de condiţiile în care se desfăşoară
procesul de aşchiere regimul de aşchiere, tipul operaţiei, temperatura mediului
înconjurător, cantitatea de aşchii produsă şi felul în care se aplică fluidul.

13.2.2 Acţiunea de ungere

În primul rând, trebuie precizat că acţiunea de ungere nu se produce printr-un
mecanism similar cu cel de la alte domenii prin formarea unui film e ulei care să
se plaseze între cele două suprafeţe (ca la organe de maşini), deoarece condiţiile
locale din zona de aşchiere sunt cu totul împotriva formării unui astfel de film
252 MEDII DE AŞCHIERE

(temperatura, mişcarea relativă a celor două suprafeţe, presiunea de aşchiere),

astfel că ungerea se realizează prin altfel de mecanisme. Din calculele efectuate
s-a constatat că ipotetica peliculă formată ar fi de ordinul a 200 Å, [1], ceea ce
este mult mai puţin ca rugozitatea suprafeţei. Acţiunea de ungere se explică prin
formarea la interfaţa sculă-piesă sau sculă aşchie a unui strat limită format din
compuşi chimici ai sulfului şi clorului liber din fluidele de aşchiere cu oxizii
metalici de pe suprafaţa piesei, un fel de “săpunuri metalice” care au o rezistenţă
la forfecare mult mai mică şi produc datorită acestui fapt un efect de ungere.
Afinitatea mare, ce există între lichid şi metal, face ca pelicula formată la
suprafaţa metalului (din stratul de absorbţie) să nu fie îndepărtată chiar la
presiunile mari ce au loc în procesul de aşchiere – astfel încât se împiedică
contactul între metal pe metal, respectiv frecarea directă între suprafeţele
metalice. Se poate mări afinitatea lichidului adăugându-se substanţe cu compuşi
de clor şi sulf care la temperatura de lucru eliberează clorul şi sulful producând
“săpunurile metalice” şi de asemenea substanţe capilar-active, care coboară
tensiunea superficială a lichidului, mărind gradul de umectare.
Introducerea substanţelor capilar-active măreşte alocarea presiunii critice
Pc, la care are loc ruperea peliculei de lichid – ca urmare a ridicării
coeficientului de frecare. Considerîndu-se ca şi forţa specifică de contact la
aşchiere PN, este necesar ca Pc = (FN/Sc). Unde FN este forţa normală pe faţa
de degajare şi Sc – aria suprafeţei de contact între faţa de degajare şi aşchie.
Capacitatea de ungere a unui lichid este cu atât mai mare cu cât rezistenţa
specifică la aşchiere scade faţă de rezistenţa specifică la aşchia “uscată”.

13.2.3 Efectul de aşchiere

Aceasta constă în uşurarea curgerii plastice a metalului, în zona stratului

superficial al acestuia în care a avut loc adsorbţia moleculelor de substanţe
capilar-active. Intradevăr moleculele substanţelor capilar-active pătrunzând în
moleculele foarte fine (care se formează la deformarea sub presiunea sculei din
cauza tensiunilor care iau naştere) sau chiar pe reţeaua cristalină tensionată,
trecând pe planele de alunecare, uşurează deformaţiile. Ca urmare, lucrul
mecanic consumat cu deformarea plastică scade.
La această reducere a lucrului mecanic de deformare contribuie şi
pătrunderea lichidului în microfisuri unde, formând în acestea pelicule extrem
de subţiri, posedă un surplus de energie liberă producându-se astfel o “presiune
de despicare”, care echivalează cu o creştere a forţelor exterioare de aşchiere.
Una din substanţele cu o mare capacitate de penetrare este tetraclorura de
carbon, care are din păcate vapori foarte toxici şi ca urmare nu se foloseşte decât
la experimentări sau în condiţii foarte stricte de laborator.
Efectul a fost constatat prin supunerea la tracţiune a unei bare introdusă în
tetraclorură înainte de încercare şi a unei bare netratate, ambele fiind prelucrate
 MEDII DE AŞCHIERE 253

la exterior prin aşchiere. S-a văzut că rezistenţa la rupere a barei tratate a fost
mai redusă decât la cea netratată.
Cercetătorul P.A. Rebinder, [12] a arătat că uşurarea deformaţiei şi
distrugerii metalului sub influenţa lichidului activ poate fi mărită prin adaosuri
mici de substanţe speciale, absorbite în metalul prelucrat, care măresc energia de
umectare, respectiv afinitatea lichidului. Aceste substante au fost denumite
“activatori”.
În concluzie, lichidele active accelerează şi favorizează deformaţia
plastică a metalelor sub influenţa moleculelor de substanţe capilar-active
absorbite, şi în plus, sub aceeaşi influenţă produc a afânare a stratului superficial
al metalului (datorită acţiunii de despicare), avînd loc o “înmuiere” a metalului
în acest fel se reduce rezistenţa la aşchiere a metalului aşchiat.

13.2.4 Protejarea suprafeţelor prelucrate şi a restului suprafeţelor

metalice

Acestea se obţin prin formarea peliculelor cu caracter de oxid pe suprafeţele

metalice, ceea ce împiedică acţiunea agenţilor de coroziune (oxigen, apă, acizi,
etc.) – efect pasivizator. Pentru a preveni coroziunea apei se pot lua diferite
măsuri:
adăugarea de electroliţi alcalini (aşa după cum s-a văzut);
introducerea de emulsoli (care au un efect anticoroziv datorită
săpunurilor şi al adaosurilor pasivizante);
introducerea săpunurilor cu adaos de electroliţi alcalini;

Efectul de spălare
Acesta ajută la îndepărtarea aşchiilor mici (rezultate în urma prelucrării fontei),
praful metalic, etc. prevenind astfel lipirea acestora între ele sau de suprafeţele
metalice ale sistemului maşină-unealtă-dispozitiv-piesă-sculă, de asemenea
împiedică acumularea aşchiilor pe suprafaţa piesei sau sculei. Pentru a preveni
lipirea aşchiilor se adaugă în apă electroliţi alcalini (sodă calcinată sau săpun).
Acestea curăţă suprafaţa pieselor (impure întotdeauna în ulei – sau altă
substanţă), formând cu resturile de ulei pelicule de adsorbţie – ungere – pelicule
ce vor dezavantaja arderea prafului metalic. Rolul pe care îl joacă lichidul de
aşchiere – micşorează forţele de aşchiere (prin micşorarea forţelor de frecare
interioară sau exterioară).
îmbunătăţeşte rugozitatea suprafeţei prelucrate (prin efectul “de
aşchiere” prin împiedicarea depunerilor pe tăiş, prin micşorarea forţelor
de frecare exterioare);
măreşte durabilitatea sculei aşchietoare (prin îndepărtarea parţială a
căldurii produse la locul de aşchiere, prin micşorarea forţelor de frecare,
deci a uzurii) şi ca urmare, contribuie la intensificarea regimului de
aşchiere;
254 MEDII DE AŞCHIERE

micşorează vibraţile (prin reducerea forţelor de aşchiere şi

micşorarea forţelor de frecare).

13.3 Clasificarea lichidelor de aşchiere, [12]

Clasificarea lichidelor de aşchiere se face în raport cu rolul pe care acestea îl au

în ceea ce priveşte răcire, ungerea sau efectul de aşchiere. Lichidul cu efectul cel
mai mare de răcire este apa, iar lichidul cu efectul cel mai mare de ungere este
uleiul.
Clasificarea lichidelor:
Grupa 1 – cuprinde soluţiile apoase ale electroliţilor alcalini: carbonat de
sodiu (soda calcinată), fosfat trisodic, silicaţi de sodiu şi potasiu (sticla solubilă),
azotit de sodiu într-un mediu slab alcalin, bicromat de potasiu sau sodiu
(ultimele două într-o concentraţie de maxim 0,05-0,07% din motive de protecţie
a muncii).
Grupa 2 – cuprinde soluţii apoase de substanţe capilar-active: săpunuri
hidrofile (pe bază de potasiu, sodiu, trietanol-amină), acizi naftenici, acid oleic
şi alţi acizi graşi şi sintetici, precum şi produse de sulfatare (amestec de acizi
sulfonaftenici, ulei de ricin sulfatat).
Grupa 3 – cuprinde emulsii tip “ulei-apă” care se prepară în compoziţii ce
se emulsionează în mod automat, emulsoli şi paste fiind amestecate cu apă,
acestea produc emulsii.
Grupa 4 – cupride emulsii activate, care diferă de cele anterioare prin
adaosuri de substanţe cu afinitate mai mare: substanţe cu sulf, acid oleic, acizi
sintetici – pentru mărirea proprietăţilor de ungere a emulsiilor, se pot utiliza
adaosuri de grafit coloidal pn apă.
Grupa 5 – cuprinde uleiurile, uleiurile minerale cu afinitate pentru
metale, dar adeziunea dintre pelicula şi suprafaţa metalului nu este destul de
rezistentă. De aceea se adaudă substanţe capilar-active: combinaţii sulfuroase şi
clorurate, acizi organici macromoleculari naturali sau sintetici, esteri şi sărurile
lor, uleiuri vegetale, untura de peşte, grafit, etc.
Tipuri de uleiuri:
Ulei PE 1 tip A (STAS 2598/1979) – ulei emulsionabil pentru perlucrarea
metalelor unde: litera P – indică destinaţia, litera E – indică faptul că e
emulsionabil, cifra 1 – indică gradul de aditivare sau ulei PE 1 tip B, PE 5 tip
EP, ulei P4 C1, etc.

13.4 Utilizarea fluidelor de aşchiere

La alegerea lichidelor de aşchiere, trebiue săse aibă în vedere procedul de
prelucrare prin aşchiere (strunjire, foletare, burghiere şi raportul dintre lungimea
găurii faţă de diametrul acesteia, etc.), materialul prelucrat (oţel, alamă, etc.),
 MEDII DE AŞCHIERE 255

forma aşchiilor, rugozitatea suprafeţei prelucrate, menţinerea dimesiunilor piesei

prelucrate, etc. Se vor da câteva indicaţii generale:
la degroşare, ridicându-se aşchii groase, deci degajându-se multă
căldură şi nefiind în general nevoie de o suprafaţă prelucrată curat,
se utilizează lichide cu o capacitate mare de răcire.
la finisare se vor utiliza lichide cu capacitate mai mică de răcire dar
având proprietăţi de ungere mai ridicate;
la prelucrarea oţelurilor care conduc rău, căldura se întrebuinţează
lichide cu proprietăţi active;
la prelucrarea metalelor puţin plastice (fonta) nu se utilizează
lichide de aşchiere, operaţia executându-se uscat. Totuşi pentru
uşurarea îndepărtării aşchiilor şi purificarea microclimatului de
lucru se pot prevedea lichide de aşchiere, (pentru fonte-uleiuri cu
vâscozitate mică sau emulsii cu adaosuri anticirozive).
la prelucrarea aliajelor de magneziu (electroni) care stropite cu apă
se aprind uşor, este indicat să se utilizeze aer comprimat, sau uleiuri
minerale pure sau în amestecuri cu uleiuri grase uneori chiar cu
uleiuri vegetale.
la prelucrarea aluminiului şi a aliajelor lui se poate face uscat sau
cu lichide de aşchiere. La degroşare, emulsii neutre sau puţin acide;
la finisare, uleiuri minerale cu fluiditate mare sau cu adaos 5%
uleiuri vegetale, în cazul lichidelor bazice aluminiul se corodează.
aşchierea cuprului şi a aliajelor lui se face uscat sau cu uleiuri
aditivate, cu compuşi conţinând sulf sub formă inactivă. Prelucrarea
bronzului se face uscat sau cu uleiuri minerale care conţin aditivi
modificatori de frecare, anticorozivi, etc.

13.5 Metode de dirijare a lichidelor de aşchiere

Se cunosc patru metode de conducere a lichidului de aşchiere, fig.13.1:
prin căderea liberă a lichidului;
prin presiune înaltă;
prin presiune joasă;
prin pulverizare în jet de aer comprimat la joasă presiune.

Fig.13.1 Metode de aplicare a fluidelor de aşchiere

256 MEDII DE AŞCHIERE

Prima metodă este cea mai răspândită. Ea constă din aducerea lichidului la
locul de desprindere al aşchiei, prin cădere liberă sau mică presiune astfel:
la strunjire, vâna de lichid cade de sus pe aşchie (a);
la broşare, lichidul se introduce în capătul rificiului pe unde intră
broşa (presiunea lichidului îndreptând vâna de lichid de-a lungul
axei piesei), şi, simultan, lichidul este necesar să cadă liber la
capătul celălalt al orificiului unde iese broşa din piesă.
la frezare, vâna de lichid trebuie să fie plată şi să cadă se sus, astfel
încât freza să fie umezită de lichid pe întreaga lăţime (b);
la burghiere lichidul de aşchiere este introdus sub presiune în
interiorul piesei cu viteză medie; la burghiere orizontală pe strung
este necesar ca lichidul să se introducă (sub presiune) în interiorul
piesei şi simultan să cadă liber pe burghiu
la mortezarea danturii lichidul de aşchiere se îndreaptă pe
circumferinţa cuţitului-roată;
la frezarea filetului lichidul de aşchiere trebuie îndreptat de sus spre
dinţii frezei la locul de contact dintre freză şi semifabricat;
la tarodare, lichidul de aşchiere cade liber de sus pe muchiile sculei;
la rectificare, lichidul de aşchiere vine tengent la locul de contact
dintre corpul abraziv şi semifabricat;
A doua metodă, constă în îndepărtarea jetului de lichid spretăiş, dinspre
faţa de aşezare, la o presiune de 20-30 Pa, printr-un ajutaj cu diametrul de 0.5-
0.7mm (d). S-a constatat că metoda măreşte eficienţa de răcire şi ungere a
lichidului – prin evaporarea rapidă a lichidului, cât şi prin pătrunderea mai
intensă a lichidului în microfisuri, micşorîndu-se frecarea interioară, durablitatea
sculelor poate să crească până la 5 ori.
Metoda are unele dezavantaje (dificultatea dirijării precise a jetului, necesitatea
filtrării minuţioase a lichidului, utilizarea unei pompe speciale, împroşcarea
lichidului – îngreunând deservirea maşinii-unelte). Datorită acestui fapt, se
utilizează azi numai la prelucrarea aliajelor refractare sau a altor aliaje şi oţeluri
de prelucrabilitate mică.
A treia metodă constă în dirijarea lichidului spre tăiş dinspre faţa de
aşexare, la o presiune de 0.5-2 Pa, printr-un ajutaj cu orificiul de diametru 2-5
mm. La această metodă, se poate folosi pompa cu care este echipată maşina-
unealtă cu deosebirea că se modifică poziţia ţevilor de alimentare cu lichid; şi
aici persistă dezavantajul împroşcării lichidului (fiind necesare dispozitive de
protecţie). Metoda se aplică cu succes în special în cazul sculelor la care
predomină uzura pe faţa de aşezare.
Metoda a patra este cea a utilizării lichidului pulverizat într-un jet de aer,
dirijat spre muchiile aşchietoare, dinspre faţa de aşezare la o presiune de 2-5 Pa,
printr-un ajutaj cu orificiul de diametrul 1,5-0,8mm. Metoda măreşte cu până
50% durabilitatea sculelor, în comparaţie cu utilizarea lichidelor prin cădere.
 MEDII DE AŞCHIERE 257

13.6 Măsuri de protecţie a muncii

Măsuri generale se igienă pentru prevenirea bolilor la muncitorii care

lucrează cu lichide de aşchiere:
utilizarea apărătorilor la maşini contra stropilor de lichid;
crăţenia la locul de mncă;
curăţirea perioadică a rezervoarelor de la maşinile-unelte;
îndepărtarea aşchiilor, în timpul prelucrării, cu cârlige;
utilizarea hainelor de protecţie şi spălarea acestora la 12-15 zile;
spălarea cu apă caldă şi săpun a mâinilor şi a antebraţelor, după
terminarea lucrului şi la pauza de prânz;
spălarea sub duşuri calde a muncitorilor;
schimbarea hainelor de protecţie şi a rufelor de corp după terminarea
lucrului;
schimbarea lichidelor de aşchiere le termenele fixate;
controlul de laborator al lichidelor de aşchiere şi încălzirea tuturor
lichidelor de aşchiere la o tetmperetură de peste 100 °C pentru
eliminare bacteriilor;
utilizarea de alifii protectoare pentru mâini;
instructaj cu muncitorii asupra regulilor de protecţie a muncii;

În concluzie, la utilizarea lichidelor de aşchiere se va urmări ca acestea să

nu provoace iritaţii ale mucoaselor sau ale pielii muncitorilor, în plus, se va
urmări ca lichidele de aşchiere să nu distrugă, de asemenea, vopseaua de pe
maşini-unelte.

BIBLIOGRAFIE

1. Armarego, E.I.A. şi Brown, R.H. The Machining of Metals, Prentice Hall Englewood
Cliffs, New Jersey, 1969.
2. Boothroyd, G. Fundamental of Machining Metals and Machine tools. International students
edition, Tokyo,McGraw-Hill, Kogakusa, Ltd.1985.
3. Deacu, L. Kerekes, L., Julean, D., Cărean, M. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor,
Univ. Tehnică, Cluj-Napoca, 1992.
4. Deacu, L. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Rotaprint, I.P.Cluj-Napoca,1980.
5. Lăzărescu, I.D. Calculul şi construcţia sculelor aşchietoare, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1962.
6. Lăzărescu,I. Aşchiere şi scule aşchietoare. Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogica, 1976.
7. Lăzărescu,I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1964.
8. Oprean, A. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1981.
9. Popescu, I. Optimizarea procesului de aşchiere. Craiova, ed. Scrisul românesc, 1987.
10. Sen, G.C. şi Bhattacharyya, A. Principles of cutting Metals. Calcutta, New Central Book
Agency 8/1 Chintamoni, Das Lane, 1970.
11. Shaw, M.C. Metal Cutting Principles, Oxford, Claredon Press, 1986.
258 MEDII DE AŞCHIERE

12. Şteţiu G., Lazărescu, I., Oprean,C. şi Steţiu M. Teoria şi practica sculelor aşchietoare.
Vol.I,II,III, Sibiu, Editura Universităţii, 1994.
13. Weill, R. Techniques d’usinage. Paris, Dunod, 1971.
14. Drăghici, G. Influenţa răcirii cu lichide pulverizat asupra uzurii cuţitului la strunjirea de
degroşare a fontei. In : Construcţia de maşini, nr.10, 1969.
15. Lewis, A. La duree des outils prolongee par des additifs aux huiles de coupe. In: La
Machine-outil francaise, 27, nr.3, 1962.