Agroturismul din Franța și România

Student: Agăinoaei Dumitrița-Denisa

Facultatea: Agricultură
Specializarea: S.A.P.C.
Anul: 1

2020

TURISMUL RURAL PE PLAN INTERNAŢIONAL

             

Tot mai mulți sunt cei care doresc să-și petreacă vacanța cât mai departe de locurile aglomerate,
de poluare, de zgomot.
Din ce în ce mai mult, turiștii renunță la hotelurile luxoase și doresc să se simta ca acasă, într-un
cadru intim, să beneficieze de servicii personalizate. Dar, pe de altă parte, nu pot să renunțe la un
minim de confort.
Astfel a apărut conceptul de turism rural și apoi cel de agroturism, și tot mai mulți au apelat la
aceste forme de turism, pentru a-ți petrece vacanța sau concediul.
Putem spune că turismul rural și agroturismul au atras în principal turiștii dornici de aventură,
dar care își doreau un spațiu de cazare mai confortabil, familiile cu copii mici, care sunt extrem de
entuziasmați de animalele domestice, de libertatea ce li se oferă în ceea ce privește posibilitățile de
recreere și chiar persoanele de vârsta a treia.
Conceptele de turism rural diferă de la țară la țară, în ceea ce priveste spațiul de cazare oferit și
activitățile pe care le implică. Turismul rural a fost neglijat de cercetatorii din turism, fiind adesea
confundat cu activitatile recreationale desfasurate în mediul rural.
Exista o varietate de termeni care descriu activitatea turistică în zonele rurale: agroturism,
turism la ferma, turism rural, turism de odihnă, turism alternativ și mulți alții, cu înțelesuri diferite de la
o țară la alta. Keane, M.J, a evidențiat faptul că, este dificil de evitat confuziile legate de aceste
denumiri, deoarece termenul de "turism rural" a fost adoptat de Comunitatea Europeană cu referire la
întreaga activitate turistică din zona rurala. Orice definiție a turismului rural necesită recunoașterea
calităților esențiale a ceea ce este "rural". Astfel, Urry definește spațiul rural ca fiind:
 Zona în care agricultura e dominantă;
 Zona cu relații sociale particul 11211k109l are determinate de proprietate și controlul
mijloacelor de producție agricole;
 Zona cu densitate redusă a populației, unde, în mod consecvent, sunt dificultăți în
asigurarea consumului colectiv."
Potrivit lui Cloke, zonele rurale au fost asociate cu caracteristici specifice rurale: agricultura,
zone slab populate, așezări dispersate, iar ruralitatea a fost conceptualizată în termeni ai situării la
periferie, ai zonelor îndepartate și ai dependenței de activitățile economice rurale.
Zonele rurale sunt locuri pentru consum și locuri unde producția este bazată pe fondarea unor
noi locuri destinate turismului.
 Mai mult, Urry atrage atenția asupra schimbarilor de preferințe, datorită apariției unei noi clase
de servicii, care a dus la o mai mare accentuare a consumului în mediile rurale. Aceste preferinte au
influențat de asemenea alte grupuri sociale, care au adoptat valori similare în consumul zonelor rurale,
incluzând: urmarirea unor povești pastorale; acceptarea simbolurilor culturale legate de mediul ritual
idilic; o mai mare accentuare a ocupațiilor în aer liber în asemenea medii.
Putem afirma, fără a greși, că apariția călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar
activitățile turistice în spatiul rural au început a fi practicate empiric din aceeași perioadă. Este
cunoscută astfel participarea în numar mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) și
Delfi (Apolo)- frecventarea băilor curative sau jocurilor festive periodic organizate.
Europa este cea care înregistrază primele forme conștientizate de turism rural în secolele XVI-
XVII; în acele vremuri pictorii erau interesați să valorifice în operele lor construcțiile și mediul
spațiului rural. Viața satului, așa cum era ea și nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor
francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-
1778) povestește în lucrarea sa "Confesiuni" despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat
multor oameni ai timpului planuri de călatorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura.
 FRANȚA

(Coasta de Azur)

În această ţară turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de
diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice
şi cuprinde circa 37 000 de aşezăminte.

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziție importantă amintim: Haute-Savoie,
Herault, saone si Loire, Cotes d'Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte -precum și regiuni binecunoscute ca:
Bourgogne, Bretagne sau Alsac.
    Turismul rural în Franta are o veche și bogată tradiție, Franța putând fi considerată leagănul
turismului rural.
           Între 1960-1970, în Franța se înregistrau sejururi spontane și sporadice a orășenilor în
mediul rural . În 1964 au fost lansate "Stațiunile verzi de vacanțe".
   Pentru a deveni "stațiune verde", o localitate trebuie să ofere un cadru de vacanta natural si
atractiv (calitatea apei, proprietăți generale); să posede echipamente recreaționale diversificate (terenuri
de tenis, sala de sport, piste pentru călarie, etc.); să dispună de unități de cazare suficiente (cel puțin
200 de paturi), diversificate și confortabile (teren de camping 2, hotel clasificat); să asigure informații
turistice.
         Conceptul "vacanțelor verzi" declanșează o multitudine de inițiative individuale și
colective, multiplicând formele de cazare. În același timp se multiplică și asociațiile locale, regionale
sau nationale ce îsi propun sa promoveze loisir-ul la ferma: mai întâi prin sprijinul acordat
agricultorilor de a  crea o unitate de cazare sau serviciu cu caracter turistic, apoi lansând stagii de
artizanat. Aceste asociații, începând din anul 1970 s-au constituit într-o asociație generală, denumită
"Tourisme en espace rural"(TER), ce cuprindea 4000 de sate turistice, 150000 de locuri cazare,
dispersate în 80 de departamente.
        După o perioadă de euforie, în jurul anului 1975, se constată o plafonare incontestabilă a
tuturor activităților rustice. Spre începutul anilor '80 se pare că turismului rural nu i se acorda un loc
stabil alături de celelalte tipuri de vacanțe.
         În ceea ce privește agroturismul, au existat mai multe condiții care au contribuit la apariția
și dezvoltarea acestuia. Una dintre acestea se referă la problemele cu care s-a confruntat agricultura
franceză, ceea ce a făcut ca agroturismul să fie considerat o activitate complementară pentru zonele în
care agricultura întâmpina dificultăți. O alta condiție a fost reprezentată de creșterea în ritmuri rapide a
numărului reședințelor secundare. De asemenea, trebuie adăugat și faptul că în Franța se obișnuiește
fragmentarea vacanțelor, ceea ce permite petrecerea timpului liber în mai multe locuri.
         În domeniul turismului rural, regruparea producătorilor se face în jurul numeroaselor
asociații: Gîtes de France, Agriculture et tourisme, Logis de France, Cléconfort, Villages Vacances
Familles, Hôtels et Châteaux.
   În ceea ce privește promovarea turismului rural, în Franta s-au creat structuri la fiecare
nivel de organizare. La nivel comunal s-a înființat "Grupul Agricol de Exploatare în Comun"
(G.A.E.C.), care permite exploatarea și promovarea unor "gîte" sau a unor hanuri țărănești. La nivel
departamental și regional există o multitudine de organisme care dispun de grupe de studiu pentru
dezvoltarea și promovarea turismului rural.
          În anul 2004, au fost realizate doua ghiduri regionale: Primul Ghid Regional Auvergne, ce
regrupeaza 2200 gîtes ruraux din 4 departamente: Allier, Cantal, Haute-Loire și Puy de Dôme si Primul
Ghid Regional Normandie, ce regrupeaza 2200 gîtes ruraux din 5 departamente: Calvados,
Eure,  Manche, Orne si Seine-Maritim

Ce-i face pe toți acești vizitatori să aleagă Franța?

Poate:
 tartinele cu unt muiate în ceașca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor
cu melci sau a brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;
 vinurile albe, roșii, roz sau negre;
 șampania;
 french-cancanul;
 felul lor de a fi: indisciplinați, seducători, un pic sovini, dar mai ales gazde atente, gata
la orice pentru a-și satisface vizitatorii.
În plus nu trebuie neglijat raportul preț-calitate care constituie o preocupare majoră pentru
fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga "un puternic atașament pentru regiunea
natală și o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta", precum și grija autorităților de a sprijini
toate aceste intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen
lung (până la 15 ani) și cu dobânda mică (3.5%).
Toate acestea și încă câteva lucruri pe care nu le poți descoperi decât la fața locului au
contribuit la noua înfațișare a turismului francez în spațiul rural și la clasarea în topul preferințelor
turiștilor de pretutindeni.
 ROMÂNIA

Agroturismul a fost practicat în România multă vreme în mod neorganizat, rezultând din
necesitatea turiştilor de a găsi un mod de cazare accesibil şi cu un grad de confort mai ridicat decât în
cazul campingurilor sau cabanelor, în timpul vacanţelor.
După 1989, s-a manifestat nevoia unei organizări a acestor spaţii de cazare, prin omologarea şi
clasificarea lor. Gama serviciilor s-a îmbunătăţit, s-a lărgit şi, astfel, tot mai multi săteni şi-au deschis
casele pentru a primi turişti.
Primele forme ale agroturismului organizat au apărut în zona Rucăr-Bran, ulterior înfiinţându-
se şi ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural).
După apariţia acestei organizaţii, în fiecare judeţ au fost omologate gospodării şi a apărut
concurenţa, bazată în special pe resursele naturale ale zonei, pe atracţiile oferite turiştilor.
Ca urmare a acestor transformări şi a tendinţei de modernizare şi perfecţionare a activitătilor
agroturistice, turismul rural a ocupat şi ocupă un loc important în oferta turistică din ţara noastră,
reprezentând pentru mulți dintre noi o alternativă atractivă în vederea petreceri vacanţelor şi
concediilor.
Pe parcursul ultimilor ani, au apărut şi o serie de reglementări de ordin legislativ în ceea ce
priveşte această problemă, şi au fost editate o serie de lucrări ce tratează conceptul de turism rural şi
agroturism în satul românesc, unele dintre ele venind în sprijinul celor ce vor să primească turişti în
gazdă, având forma unui îndrumator.
Turismul rural şi agroturismul au cunoscut o dezvoltare semnificativă în România şi se poate
afirma că se aliniază din ce în ce mai mult standardelor europene din acest domeniu.
Turismul rural în țara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplator, și
mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii '20-'30, cazare la cetățeni
a vizitatorilor ocazionali a unei așezări rurale.
Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turiști
aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare ca fost un început promițător, căci în anul 1972
Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru
promovarea turistică interanțională procedează la identificarea și selectarea unor localități rurale
representative pentru satele românești ce urmau a fi lansate în turism.
În urma acestor studii, de comun acord cu oficiile județene de turism și organele administrației
locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern și internațional circa 118 localități rurale.
Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se
declarau , experimental, sate de inters turistic, denumite "sate turistice", următoarele 14 localități:
Letești (Argeș), Fundata și sirmea (Brașov), Sibiel (Sibiu), Tișmana (Gorj), Mirighiol și Crișan
(Tulcea), Racos (Timiș), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Vodă (Maramureș), Vatra Moldoviței
(Suceava), Poiana Sarata (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).
În anul urmator, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiștilor străini în locuințele
particulare, satele turistice devenind nefuncționale pentru turismul internațional. Dat fiind faptul că o
parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale
Oficiului Național de Turism "Carpați" București și contracte pe piața externă, se realizează o bresa -
prin intermediul unei ordonanțe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) - pentru satele Lerești, Rucăr,
Sibiel, Murighiol și Crișan.
Scurta perioadă de "oficializare" a turismului nu a făcut posibilă organizarea activității de
turism și nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localități nu s-au omologat
gospodăriile care întruneau condițiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviței, Vaideeni), în altele cazarea
tuirștilor români se făcea în mod neorganizat și fără o evidență (Crisan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu
foarțe mici excepții, această situație a dainuit pâna în annul 1989.
Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaște. Iau naștere diverse asociații și
organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea și dezvoltarea turismului în zonele rurale.
Una din acestea este Federația Română pentru Dezvolatare Montană (1990), care își propune sprijinirea
sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea și dezvoltarea
agroturismului. Urmează Agenția Română pentru Agroturism (1995) ce își propune racordarea
agroturismului românesc la sistemul interanțional și Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic
și Cultural din România (ANTREC) - 1994 -, membră a Federației Europene de Turism Rural
(EUROGÎTES).
 POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Parafranând o afirmație a marelui pictor Ștefan Lucian, făcut în vara anului 1909 într-o epistolă
- "fromos e un biet cuvânt searbad care nu spune nimic din splendoarea peisajului" românesc,
cunoașterea spațiului rural românesc demarează ca un experiment, continua cu o permanentă cercetare
și se va sfârși printr-o pasiune constantă, întreținută de dorința permanentă a "redescopriri" ori a
revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor , a gândurilor, a sentimentelor
ce se nasc sub imperiul emoțiilor trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene.
Această ofertă primară potențiala, alcătuită dincomponente naturale de peisaj, reprezintă
potențiale resurse turistice și joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în general și a celui
rural în mod special.
Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt:
 valoarea recreativă, estetică și peisagistică, nu în puține rânduri deteriminată de alegerea
destinație (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);
 valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei;
 cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă,
masive muntoase, peșteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc);
 valoarea cognitivă în cazul componențelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau
zoologice, rezervații ștințifice sau monumente ale naturii etc:
Toate aceste elemente se află într-o strânsă interdependență, formând "natura mamă" și cadrul
de viață pentru tot ce "mișcă-n țară" și pe planeta albastră. Particularitățile lor vor ieși în evidență pe
parcursul abordarii prin prisma cunoscatorului și analistului prezent în fiecare dintre noi-în momentele
evaluării bazate pe documentare și logică.
Prezentare generală a resurselor turistice naturale România este situată în Europa, la jumătatea
distanței dintre Ecuator și Polul Nord (45'latitudine nordică) și aproximativ la jumătatea distanței dintre
Oceanul Atlantic și Munțiii Urali (25'latitudine estică). Așezat la răspânătia dintre părțile estică, vestică
și meridională a Europei, teritoriul țăriii noastre este fomat din proporții egale din munți (31%), dealuri
și podișuri (36%), câmpii și lunci (35%), respectând și din acest punct de vedere regulile echilibrului și
armoniei.
Clima temperat-continentală, rețeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanțul carpatic, apele
minerale și termal cu proprietăți curative, pășunile și fânetele, pădurile de ratinoase și foioase, lacurile
și iazurile, Dunărea și Delta sa, luncile si câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje
cu puternica personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoțesc.
Spațiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarec este carpatic prin relief,
dunărean prin rețeaua lui hidrografică și pontic prin deschiderea sa la Marea Neagra, implicit la
Oceanul Planetar. Indiscutabil, această "personalitate geografică" trebuie să fie dublată în timp și de
vocația turistică.
 BIBLIOGRAFIE

Eugen Buciuman - Prof. Univ. Dr. - Economia turismului rural si a agroturismului, Alba Iulia 1999

Eugen Buciuman - Prof. Univ. Dr. - Economie rurala, Alba Iulia 1999

Gheorghe Stanciu - Dr. Ing. - Romania, cartea europeana a spatiului rural, Editura Ceres, Bucuresti
1996

http://www.scritub.com/geografie/turism/Agroturismul-in-tarile-europen95125512.php
Nom, prénom: Agăinoaei Denisa-Dumitrița

C’est pas sorcier – questionnaire

L’histoire des pommes de terre
https://www.youtube.com/watch?v=oEtqLJOgT28

1. Combien de variétés de pommes de terre il y a en France et dans le monde ?

Il y a 175 de variétés en France et plus de 3000 dans le monde.

2. Qui a été Parmentier ?

Il a été le promoteur de la consommation de la pomme de terre dans l'alimentation humaine.
3. Dans quelle région française on cultive la plus importante quantité de pommes de terre  ?
En Picardie

4. La pomme de terre est une racine ou un tubercule?

Un tubercule
5. Pourquoi détruit-on les feuilles de la plante, 3-4 semaines avant la récolte?
Pour stopper la croissance des tubercules. 

6. Pourquoi faut-il monter des buttes de terre au pied de la plante ?

Pour éviter qu’elle ne prends pas de lumière.

7. Qu’est-ce que contient une pomme de terre ?
Donnez le pourcentage. La pomme de terre contient 20% amidon et 80 % eau.

8. Quel est le rôle de la station météo quand on cultive de la pomme de terre ? Elle a le rôle d’indentifier les
conditions climatiques favorables au developement des champignons. La station nous dit quad on doit traiter
et quand on peut ne pas traiter en permentant d’economiser beaucoup de traitements pour la qualité des
pommes de terres.
9. Quelle est la température optimale de stockage de la pomme de terre?
5 degrés
10. Que se passe-t-il avec un tubercule dans la terre au printemps?
Il se réveille, se develope la tige et les racines grace à la réserve d'amidon.
11. Quelles sont les autres conditions importantes à préserver pour la conservation des pommes de terre ?
l’aération, l humidité et l obscurité.
12. Quelles sont les grandes catégories de pommes de terre ? Donnez quelques exemples pour chacune.
Chain Tendre – Bintje

Chain Ferme – Charlotte

13. Vrai ou Faux ? Plus les frites sont grandes, plus ils font grossir. (Faux)
Nom, prénom : Agăinoaei Denisa-Dumitrița

C’est pas sorcier – questionnaire

Du blé au pain
https://www.youtube.com/watch?v=gdajFlDZ3B4

1. Combien de tonnes de blé, produit la France chaque

année ?
35 milions de tonnes
2. Quelles sont les autres céréales semblables au blé et dans quel but sont-elles utilisées ?
L’orge – de la bière

Le seigle – de la farine et du pain

L’avoine - des flocon d’avoine

Le mais – de popcorn

3. Quelles sont les étapes pour obtenir du blé ?

-octobre-novembre : labourer la terre

- 10 jours après : vaporiser des insecticides

- mai : le blé fleurit

- juillet-aout : c’est prêt

4. Comment on fait pour savoir si le blé est bon à être récolter ? On mesure l’humidité.

5. Qu’est-ce qu’on utilise aujourd’hui pour récolter le blé ? On utilise la moissonneuses-batteuses.

6. Comment s’appelle la machine à ramasser la paille ? S’apelle la presse qui fait de rouleaux.

7. Qu’est-ce qu’on fait dans les laboratoires pour obtenir un blé de meilleure qualité ? On fait des
nouveaux variétés qui sont plus résistants aux maladies et aux insectes.
8. En quoi consiste le métier du meunier ? Il consistait en transformer le grain en farine.

9. Quelles sont les étapes de la transformation du blé en farine ? Nettouyage et mouillage du grain,
broyage, claquage, convertissage et ensachege.

10. Quels sont les différents types de farine ? Complete, blanche, de seigle, pour le pain son.

11. Quel est l’avantage de la farine de blé par rapport aux autres ? Parce que c’est la seule farine qui
permet d’offer au pain l’aspect bien aéré.

12. Quelles sont les étapes de la fabrication du pain ? Le pétrissage, le pointage, la division, le boulage,
le façonnage, l’ apprêt, le grignage et l’rnfournement, la cuisson, le défournement.

13. Combien de grammes de pain est-il conseille à consommer par jour ? 300 grammes quotidienement