5.

STRUCTURAREA EXPUNERII (DISCURSULUI)

În ceea ce priveşte structurarea unei expuneri (a unui discurs, a unui expozeu sau a
unei alocuţiuni), se apreciază că există următoarele trei posibilităţi:
a) discursul a priori:
În cadrul acestuia, etapele necesar a fi parcurse sunt următoarele:
- enunţarea tezei;
- anunţarea scopului sau deciziei urmărite;
- prezentarea faptelor capabile să demonstreze fundamentul tezei expuse;
- expunerea concluziilor de susţinere a scopului urmărit;
b) discursul a posteriori:
Ordinea etapelor ce urmează a fi parcurse este:
- prezentarea faptelor;
- expunerea concluziilor;
- anunţarea scopului urmărit.
Subliniem faptul că, în cadrul unui asemenea tip de discurs, trebuie să dăm dovadă de
stăpânire de sine şi să avem o excelentă putere de convingere asupra auditoriului.
c) discursul a contrario:
Discursul a contrario, specific, mai ales, avocaţilor, implică parcurgerea următoarelor trei
etape:
- prezentarea tezei opuse (spre exemplu, o formulare de genul: “Iată ce nu
este recomandabil a fi făcut”);
-prezentarea cât mai subiectivă a faptelor, în scopul de a influenţa, decisiv, opinia
auditoriului;
-anunţarea opiniei personale a vorbitorului şi a tezei propuse de acesta.
Dintre cele trei tipuri de expuneri (discursuri), este recomandabilă adoptarea primului,
cu condiţia ca oratorul să îşi fi creat un ascendent asupra auditoriului (în caz contrar, existând riscul ca
acesta să pregătească obiecţii privind teza prezentată).