Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
"Nu mai putem să ne mai vedem unul pe celălalt", spune bătrânul. "Suntem bolnavi unul de
celălalt și m-am săturat să vorbesc despre asta, așa că-ți chemi sora în Chicago și spune-i . ".
Furios, fiul îi cheamă pe sora lui, care explodează la telefon. - La fel ca și cum se
divortează, strigă ea. - O să am grijă de asta.
Îi cheamă pe Phoenix imediat și strigă la tatăl ei: "NU te divorțezi. Nu face nimic până nu
ajung acolo. Îi sun pe fratele meu și amândoi vom fi acolo mâine. Până atunci nu fă nimic,
MINE MINE? și închide.
Bătrânul își închide telefonul și se întoarce spre soția lui. "Bine", spune el, "vin pentru Ziua
Recunostintei si isi platesc propriul drum".
(Charles Smith, Just Plain Funny, RoseDog Books, 2012)
• Acţiunea de a persuada urmărește obiectivul de a determina adeziunea
receptorului, îndemnându-l să gândească şi să acţioneze în acord cu
propriile valori, fie că acestea preexistau, fie că sunt promovate de
discursul emiţătorului.
• Spre deosebire de demonstraţie şi de argumentare, persuasiunea nu
căuta să suprime dimensiunea emoţională (subiectivă) a discursului; o
îmbina cu cea raţională, într-un „dozaj” determinat de abilităţile de
comunicator ale emiţătorului, care trebuie să adapteze discursul atât
contextului, cât şi caracteristicilor receptorului.
• Asumarea naturii dialogice a discursului, principiul orientării spre receptor
şi principiul cooperării se dovedesc, esenţiale în cazul persuasiunii.
• Pentru ca procesul de influenţă să poată avea loc, trebuie îndeplinite
două condiţii:
- iniţiatorul influenţei deliberate se presupune a deţine un grad
acceptabil de competenţă şi informaţie, fiind animat de intenţii care
sunt acceptate de receptor ca fiind bine orientate.
- relaţia de influenţă trebuie să se bazeze pe un consens tacit al
entităţilor implicate, asupra valorilor împărtăşite şi a efectelor
probabil produse”.
Sunt enumerate şapte mari tipuri de manipulare:
• manipularea emoţiilor,
• a intereselor,
• a situaţiei (a contextului),
• manipularea poziţiilor,
• a relaţiilor,
• a normelor şi,
• a identităţii.
• 2. Argumentarea ca element fundamental al comunicării
• Argumentarea presupune un demers de ordin preponderent raţional prin
care se urmăreşte validarea unei ipoteze avansate;
• ipotezele şi concluzia nu vor fi incontestabile, dar vor fi justificate şi
justificabile;
• dimensiunea subiectivă nu poate fi reprimată, dar tinde să fie redusă la
minimum, dată fiind forţa argumentelor raţionale;
• receptorul prevăzut este unul „universal”, impersonalizat în măsură maximă;
• obiectivul este acela de a justifica o ipoteză, de aproba valabilitatea
raţională a acesteia;
• temeiurile acestui discurs sunt, în general, de ordin axiologic (ca exemple,
putem da posibile discursuri despre rolul benefic al căsătoriei, consecinţele
faste ale studiului, caracterul malefic al ideologiilor extremiste etc
• Argumentarea este procesul de formare a motivelor, justificarea
credințelor și tragerea de concluzii cu scopul de a influența gândurile
și / sau acțiunile altora.
• (2). Structură argumentativă în cadrul căreia argumentul este format din două sau mai multe
premise şi o concluzie.
• Exemplu: Întrucât olimpicii intră la facultate fără concurs, iar tu eşti olimpic, rezultă că şi tu vei intra
la facultate fără concurs. (argument format din două premise şi o concluzie).
• (3). Structură argumentativă complexă (argument complex). Argumentele complexe sunt acele în care cel
puţin una dintre premise este justificată/susţinută de către una sau mai multe propoziţii. În componenţa unui argument
complex intră următoarele componente:
• – o concluzie finală;
• – una sau mai multe concluzii intermediare – propoziţiile (premisele) care justifică concluzia
finală şi care sunt justificate la rândul lor de către una sau mai multe propoziţii;
• – premise care justifică concluzia finală, dar care nu sunt concluzii intermediare (libere);
• – propoziţiile care justifică concluziile intermediare.
https://www.youtube.com/watch?v=tkY1S8m7jGo
• https://www.youtube.com/hashtag/logicasiargumentare
• 13.1. Pregătirea şi susţinerea prezentării în public
Lucrul in echipa - luarea angajamentului
1. sunt cele mai indicate pentru a rezolva probleme complexe care necesita opinii şi
cunoştinţe diferite!
3. sunt mult mai orientate spre obiective decât organizaţia in ansamblul sau si îşi
stabilesc mult mai uşor o viziune si un scop propriu (este mai uşor de identificat un
obiectiv al unei echipe)!
5. sunt mai flexibile decât grupurile organizaţionale, pentru că pot fi mult mai uşor
formate, dizolvate, reorganizate sau redimensioante!
6. cultivă loialitatea şi funcţionează pe principiul: “toţi pentru unul şi unul pentru toţi”