Obiectul, subiectul, funcțiile și problematica sociologiei comunicației

Sociologia mass-media reprezintă una dintre ramurile sociologiei care studiază particularitășile funcționale ale mass-
media.
Interesul pentru problematica sociologiei mass-media în știința mondială este determinată de încercările de a explica
procesele care caracterizează ontologia socială a schimbărilor din a doua jumătate a secolului XX, diversificarea și expansiunea
surselor de comunicare în masă, inclusiv în formatul electronic. Sociologia mass-media se desprinde de la sociologie în a 2
jumatate a sec. XX, dezvoltându-și propriul aparat categorial conturându-și arealul teoretic și formându-și propria metodologie
de cercetare.
Metodele și tehnicele sociologice au oferit posibilitatea de a studia și explica diversitatea proceselor de comunicare
practică, inclusiv a noilor evoluții comunicaționale, precum ar fi comunicarea media pe internet, comunicarea interculturală și
globarizarea procesului de comunicare.
Obiectul de studiu al sociologiei mass-media include sisteme de comunicare în general, caracteristicile funcționale de
comunicare ale surselor mass-media și impactul lor asupra publicului.
Subiectul sociologiei mass-media include persoane, grupuri, organizații, societatea în ansamblu încadrată în activitățile
mass-media (MM).
Sociologia mass-media include:
- Definirea comunicării;
- Comunicarea ca proces social;
- Identificarea tipurilor MM și caracteristicile;
- Surprinderea și analiza fenomenului comunicării;
- Structura și dinamica comunicării MM.
Sociologia MM are la bază o materie interdisciplinară formată din următoarele domenii:
 Filosofie – vede comunicarea drept una dintre proprietățile atributelor materiei cauzate de unitatea materială și
prin urmare interacțiunea, interdependența fenomenelor și proceselor de realitate.
 Etnologia – studiază caracteristicile comunicării în zona etică;
 Psihologia și psiholingvistica – studiază factorii care contribuie la transmiterea și recepțuionarea informației,
motivele care împiedică procesul de comunicare intrapersonală, interpersonală, de grup, public, de masă.
 Psihologia socială – exploarează comunicarea interpersonală, interacțiunea indivizilor în grupuri mici, și între
grupuri.
 Lingvistica – examinează probleme de comunicare verbală; apariția și dezvoltarea vorbirii și a limbajului, ș. a.
Sociologia MM trebuie abordată din perspectiva funcțiilor:
 Cognitivă – în limitele acestei funcții, sociologia MM elaborează paradigme coneptuale de bază care explică
mecanismele comunicării, schimbului informațional, interacțiunii comunicaționale.
 Metodologică – rezidă în elaborarea metodele eficiente de cunoaștere științifică a proceselor sociale
comunicaționale.
 Pronosticare – care presupune determinarea obiectivelor pe termen apropiat și îndepărtat, modelarea
proceselor comunicaționale în societate în scopul determinării evoluțiilor și rezultatelor probabile.
 Implementativă – presupune soluționarea unor probleme ca optimizarea și eficientizarea proceselor de
comunicare, elaborarea recomandărilor în vederea implementării strategiilor comunicării MM eficiente.
Raimon Gudon consideră că problematica MM include:
- Comunicarea și cosietatea;
- Studiul mijloacelor de comunicare în masă și a eficienței acestora asupra opiniilor, convingerea atitudinilor și
comportamentele oamenilor;
- Elaborarea metodologiilor de studiere a MM și activitățile de comunicare specifice.
Sintetizând din mai multe susrse bibliografice, constatăm că problematica sociologiei MM include întemierea esenței și a
funcțiilor comunicării de masă, stabilirea limitelor obiectului și subiectului sociologiei MM, funcționarea mecanismului feed-
back¸modelarea comunicării de masă, rolul dominantelor sociale, impactul comunicării MM asupra normativității lexicului,
particularitățile presei scrise, radioului, TV, internetului ca forme de comunicare în masă, specificul și impactul formelor
electronice de comunicare, impactul globalizării asupra procesului de comunicare.

Observațiile. Metoda observației în studiul sociologic al MM

Observația este o tehnică de investigație utilizată în domeniul cercetării sociologice a MM. Observația are drept scop
culegerea de informații cu valoare de fapte reale necesare pentru a confirma ipoteza lansată în procesul cercetării. Ea are o
mare importanță la I etapă de cercetare a domeniului MM. Pentru o abordare coerentă a metodei observației se elaborează fișa
de observație.
Observația e o metodă ce se aplică permanent pe tot parcursul cercetării sociologice. Observația presupune urmărirea
comportamentului verbal, non-verbal, para-verbal al interlocutorului, tipul și structura relației din mediul investigat, atitudinile,
stările și reacțuiile emoționale.
Observația poate fi clasificată în:
1. Directă – cercetătorul intră în relație directă cu respondentul.
2. Indirectă – cercetătorul observă aspecte din mediul de proveniență al respondentului.
Observația eșantionată presupuneelaborarea eșantionului în selectarea subiecților care urmează să fie supus observației.
Recomandări în cazul aplicării anchetei sociologice:
1. Informații obținute exclusiv prin aplicarea observației, vor fi mai relevante dacă sunt validate prin alte tehnici.
2. Există situații contextuale în timpul derulării observației când subiectul supus observației poate să se afle într-o
situație care nu-i este specifică.
3. Utilizarea metodei observației sociologice și a informațiilor rezultate necesită o experiență în interpretare pentru a
reduce riscul subiectivității interpretării datelor empirice (practice).
4. Înregistrarea informațiilor rezultate prin aplicarea tehnicii observației se realizează după întrevederea cu
respondentul, fiind necesară analiza și sinteza acestor date. Înregistrarea informațiilor se include în fișa cu observații.
În fșa cu observații se va include obligatoriu:
- Data; - Ziua;
- Ora; - Anul înreg. observ.;
- Toată informația care ține de subiectul observației.
5. Orice tip de observație va include răspunsuri la următoarele întrebări:
- Cine va fi supus observației?
- Cum va fi realizată informația?
- Cum vor fi înregistrate faptele de observație?
- Cum vor fi interpretate și incluse în cercetarea generală?

Condiții prealabile de realizare a observației:

1. Înainte de începerea cercetării pe teren, cel ce face observația se va familiariza cu obiectul cercetării.
2. Tehnicile de observare și procedeele de înregistrare a datelor empirice trebuie formulate corect și
suficient de mult repetate pentru ca observația să fie validă (reală).
3. Înainte de a observa, cercetările trebuie să memorizeze itemii unităților de observație.
4. Procedura de înregistrare a datelor presupune ca observatorul să noteze faptele observate în teren.
5. Timpul în care realizăm observația variază în funcție de natura cercetării.

Conținutul notelor de observație:

Poate face trimiteri la fotografii, desene, hărți, material suplimentar, factorii de mediu care pot influența
respondentul (temperatura, iluminarea, zgomotul) precum și modificări care au survenit în timpul observației.
În ultimele observații nu vor fi incluse aprecieri subiective ale observatorului, vor fi notate doar fapte reale, fără
a interveni elementul emotiv al observatorului.
Notele de observație vor fi revăzute, completate. Conținutul acestora va fi clasificat provizoriu, iar când sistemul
de categorie e bine conturat se va trece la clasificarea lor definitivă.

Metodologia realizării anchetei sociologice. Definirea metodei. Tehnica chestionarelor sociologice.

Operator de interviu – persoană care adresează întrebările chestionarului.
Respondent – persoană care răspunde.

Primul criteriu de clasificare a chestionarelor se realizează după conținutul informației și modul de aplicare. Din
acest punct de vedere distingem 2 tipuri de chestionare:
- De date factuale – care sunt aplicate în scopuri administrative și vor include întrebări factuale. Informația obținută
prin astfel de întrebări nu poate fi pusă la îndoială.
- De opinie – care se referă la datele care sunt imposibile de a fi observate direct. Vor fi studiate opinii, atitudini,
motivarea, interesele, dispozițiile și înclinațiile, adică tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei, trăirile ei
subiective.
- Chestionare speciale – axate pe o singură temă.
- Omnibus (cu mai mlte teme, întrebări) – sunt cele mai des întâlnite în cercetări sociologice. Specificul lor rezidă în
cantitatea mare de informație și posibilitatea de a surprinde interacțiunea și condiționarea faptelor sau fenomenelor
sociale.

Al doilea criteriu:
- după forma întrebărilor:
1. Chestionare cu întrebări închise/precodificate – acestea permit doar alegerea răspunsurilor fixate dinainte în
chestionare. Gradul de libertate al respondentului este redus. Răspunsul trebuie să se încadreze în limitele
categoriilor propuse de cercetător. Acest lucru presupune din partea respondentului existența unoropinii și
cunoștințe bine cristalizate, iar din partea cercetătorului – o bună cunoaștere a realității. Răspunsurile:
da/nu/nuștiu.
2. Chestionare cu întrebări deschise/cu întrebări libere, postcodificate – acetsea lasă persoanelor anchetate
libertatea unor exprimări individualizate a răspusurilor.
3. Și închise și deschise/semideschise.

Al treilea criteriu:
- divizate după modul de aplicare:
1. autoadministrative – acestea presupunînregistrarea răspunsurilor de către însăși persoanele incluse în
eșantionul investigat. Pot fi:
- poștale;
- publicate în ziare sau reviste;
- online;
- anexate la diferite mărfuri vândute.
Cele poștale reprezintă o modalitate mai rapidă și ieftină de recoltare a informațiilor. Expedierea prin poștă a
chestionarelor presupune pregătirea răspunsului. Respondentului i se oferă odată cu chestionarul un al doilea plic
timbrat cu adresa tipărită a instituției care lansează cercetarea. Chiar dacă expedierea chestionarelor e foarte rapidă,
înapoierea lor este relativ încetată. De regulă, sosirea răspunsurilor depășește limita de timp fixată pentru înapoierea
lor. Multe răspunsuri nu ajung niciodată la instituția care a lansat cercetarea. Principalul avantaj al chestionării prin
poștă este costul său redus. Ultimele chestionare recepționate marchează durata recoltării informațiilor.
2. administrate de operatori de anchete.

Al patrulea criteriu:
- în funcție de numărul persoanelor care răspund concomitent.
1. Chestionare autoadministrate individual.
2. Chestionare autoadminitrate colectiv.

Structura chestionarelor
În structura lor obligatoriu vor fi incluse următoarele întrebări:
- Introdcutive, de contact sau de spart gheața;
- De trecere;
- Întrebări filtru;
- Întrebări bifurcate;
- Întrebări de ce?;
- Întrebări de control;
- Întrebări de identificare.
Întrebările de ce? Au funcția de a provoca explicațiile în raport cu diferite opinii exprimate. Aceste întrebări se
aplică în cazul testării diferitor decizii luate, a opiniilor exprimate.
Întrebările de control aduc informații noi șu unifică fidelitatea, consistența opiniei exprimate.
Întrebări de identificare servesc la analiza răspunsurilor din chestionar. Aceste întrebări vizează genul, vârsta,
nivelul de școlarizare, domeniul de activitate, zona de reședință, confesia religioasă, naționalitatea respondentului.
Tehnci de structurare a chestionarelor
1. Tehnica pîlniei care presupune trecerea de la generale la particulare. Subiectul e pus pus în situația de a
răspunde mai întâi la o întrebare care vizează un aspect general, urmând să răspundă la o întrebare particulară.
Această tehnică presupunde mai întâi formularea unor întrebări libere/deschise, iar în final a unor întrebări
închise.
2. Tehnica pîlniei răsturnate urmărește drumul invers de la particular la general. Respondentul va răspunde mai
întâi la o întrebare particulară după care va urma cele de ordin general.
3. Efectul Halo definește contagiunea răspundurilor fie prin iradierea sentimentelor sau prin ierarhizarea logică a
acestora.
Lungimea chestionarelor:

Experimentul în șiința sociologică

În cunoașterea științifică experimentul are o valoare deosebită. În știința sociologică experimentul e asociat cu
abordarea analitică a fenomenului. Experimentul presupune formularea ipotezelor de cercetare.
Cercetarea experimentală constituie un proces de cercetare care începe cu verificarea relațiilor de cauzalitate și
sfârșește cu formularea unor soluții care reies din ipotezele elaborate.
Inițial, experimentul e aplicat în științele naturii, care au parcurs calea de adaptare la științele socio-umanistice.
Experimentul astăzi e aplicat în asemenea domenii precum pedagogia, psihologia, sociologia și psihosociologia.
Concomitent a fost elaborat un suport metodologic al experimentului sociologic. Pentru ași îndeplini funcțiile cognitive,
experimentul sociologic trebuie să se fondeze pe teorie. Din această cauză experimentul se aplică la o etapă mai târzie a
cunoașterii științifice.
Conceptualizarea teoretică a experimentului în științele socio-umanistice se realizează în perioada anilor 60 ai
secolului trecut. Dintre autorii care au contribuit la elaborarea metodologiei experiențelor îi putem nominaliza pe
Claudio Bernard, Norman Triplet, Robert Zajoc etc.
În literatura de specialitate, identificăm mai multe definiții care explică esența experimentului. Una din primele
definiții e dată în 1945 de către Grein Word. În percepția acestuia, experimentul e verificarea ipăotezei.
În 1954 Rose vine cu o altă definire a experimentului, în a cărei percepție, experimentul constă în aplicarea unui
stimul de la un anumit obiect, păstrând neschimbat alți stimuli care pot să afecteze obiectul.
 În interpretarea modernă, experimentul constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra
variabilelor dependente, într-o situație constantă cu scopul verificării ipotezelor cauzale.
Tipologia experimentelor:
- Experimente naturale, care se realizează în condiții naturale, de teren.
- Experimente artificiale, realizate în condiții de laborator și menținute de cercetător.
Etapele cercetării experimentale:
1. Alegerea problemei pentru cercetarea științifică care poate fi studiată prin aplicarea experimentului.
2. Identificarea factorilor sociali, de personalitate care pot influența procesul.
3. Alegerea variabilelor explanatorii, care se realizează în funcție de ipotezele înaintate.
4. Stabilirea situației experimentale, identificarea aparatelor și echipamentului necesar pentru realizarea
experimentului.
5. Stabilirea subiecților și grupurilor experimentale, inclusiv si cele de control.
6. Aplicarea experimentului propriu-zis.
7. Interpretarea și analiza rezultatelor.
8. Scrierea raportului final.
Dezavantajele experimentului:
1. Identificarea variabilelor;
2. Timp mult.
Deosebiri între anchetă și experiment:
Ancheta:
- Îndeplinită de respondent;
- Eșantion extins.
Experimentul:
- E realizată de cercetător;
- Eșantion mic.
Experimentul nu trebuie să vină în contradicție cu etica; trebuie de realizat în favoarea oamenilor.
Interviul sociologic
1. Interviul structurat sau descriptiv presupune o listă de întrebări prescrise, a căror formulare și ordine sunt
prestabilite. Interviul servește uneori ca substitut al chestionarului. Datorită faptului că oferă contactul personal,
discuția directivă este mai atrăgătoare decât chestionarul cu o rată mai mare de răspuns. Aplicăm chestionarul
comparându-l cu interviul în cazul când dorim să verificăm cum înțeleg participanții întrebările ce le sunt puse.
Alegem pentru cercetarea mass-media această tehnică în cazul în care tematica e foarte precisă și dacă indicatorii
diferitelor variabile au fost deja validate anterior. Această tehnică a fi preferabilă alto metode de interviuri atunci
când intervievatorii de care dispunem le lipsește experiența cercetărilor pe teren.
2. Interviul semistructurat e cea mai aplicată tehnică de interviu sociologic, situându-se la mijloc între discuțiile
standardizate și cele non-directive. Intervievatorul dispunde de un ghid structurat în funcție de fluxul conversațional
și al reacțiilor interlocutorului. Rolul intervievatorului va fi acela de a focaliza discuția pe tematicile studiate punând
întrebări adecvate în momente precise.
3. Interviul liber sau non-directiv – unde doar tematica servește în calitate de ghid apriore. Acest moment va orienta
atitudinile și întrebările acestuia, care vor fi mai dinamice și interactive în fluxul conversațional. Totuși cercetătorul va
trebui să formuleze și să descrie problematica pe care o va investiga, tipul optim de acțiune ce trebuie stabilit în
cursul interviului, să reflecteze asupra genului de informații pe care va trebui să le obțină de la interlocutor.
4. Discuția exploratorie care este o tehnică de intervievare pentru a completa lectura făcută în legătură cu o temă de
cercetare. Tehnica se adresează experților în domeniu, actorilor vizați de publicul țintă și unor persoane din acest
public. Scopul discuției exploratorii e orientat spre elaborarea unor aspecte ale problemei discutate pînă acum.
Ghidul de interviu reprezintă un instrument de lucru capabil să producă toate informațiile necesare pentru a
testa ipotezele cercetării. Ghidul are următoarela structură:
a) Partea introductivă prealabilă a interviului;
b) Partea consacrată elementelor de descriere a participantului.
c) Criteriile includerii în eșantion.
d) Lista întrebărilor.
Partea introductivă determină motivație inițială a subiectului de a participa la discuții, conferă încredere să
prezinte intervievatorul și comanditarul cercetării, tipul de informație și scopul ei, explicitarea condiției interviului prin
confidențialitate, consimțământ liber, descrie beneficiile pentru participanți, cere permisiunea de a trece la
intervievare.
Elementele descriptive presupun siguranța faptului că respondetul a fost ales potrivit eșantionului elaborat.
Astfel de riau o parte din întrebările descriptive care ar releva caracteristicile necesare participării la cercetare. Alt
element este pregătirea ghidului de interviu prin redactarea întrebărilor și formularea acestora. Scopul redactării în
circumscrierea conținuturilor în conformitate cu obiectivele cercetării. Se utilizează un limbaj clar, accesibil și înțșeles de
publicul țintă. Formele de prezentare a întrebărilor vor contribui la maximizarea validității răspunsurilor. Angajarea
 întrebărilor trebuie să fie logică și să asigure un curs comunicațional agreabil și să reducă din ezitări în privința ordinii
întrebărilor.
Efectele care pot apărea în legătură cu ordinea întrebărilor:
 Efectul de consistență, care se materializează prin situația de interviu când se facecorelarea răspunsului cu un
răspuns anterior, adică nevoia de redefinire a nivelului comunicațional.
 Efectul de oboseală, care apare în cazul când timpul este prea lung și s-a epuizat conversația.
 Efectul de redundanță care crează ideea că întrebarea se repetă.
Criterii privind organizarea întrebărilor în interviul sociologic:
 Să înceapă cu întrebări la care se poate răspunde real și care ar reflecta obiectul cercetării.
 Să plaseze întrebările complexe după ce s-a stabilit raportul de încredere, dar înainte să obosească.
 Să ordoneze întrebările logic și să aibă sens pentru intervievat.
 Întrebările vor fi grupate după teme.
 În blocurile tematice de întrebări se va merge de la general spre particular.
 Se vor utiliza comentarii de tranziție.
Etapele realizării unui interviu sociologic:
1. Contactul inițial în cadrul cruia va fi stabilită relația cu interlocutorul și încrederea acestuia pentru a răspunde
onest la întrebările adresate. În cadrul contactului inițial se va contracara un eventual refuz undele întrebări
contradictorii.
2. Întrebările descriptive care au rolul de a verfifca dacă intervievatul este persoana necesară cercetării.
3. Conținutul interviului, misiunea interlocutorului se va limita la:
- Reformularea întrebărilor fără a pierde sensul;
- Reorientarea respondentului dacă se abate de la subiectul discuției;
- Discuția motivării interlocutorului și menținerea atenției acestuia la un nivel optim;
- Operatorul de interviu va fi atent să nu-și manifeste acordul sau dezacordul privind cele enunțate de
respondent.
4. Sfârșitul interviului. Se multumește respondentului, se evită disconfortul în cazul abordării unei teme mai
deficile.
5. Codificarea informației, pe suport audio sau vieo.
6. Prelucrarea rezultatelor și interpretarea datelor empirice.

Atitudinea generală a operatorului de interviu:

- Neutralitate;
- Empatie;
- Non-discriminare;
- Atitudine binevoitoare față de respondent;
- Tonul optim de coomunicare care va îmbina respectu și modestia;
- Stilul de comunicare va fi deschis, orientat spre receptor;
- Se va abține de la orice comentarii, stăpânirea mimicii și a gestiunilor;
- Se va respecta distanța minim de 1 m de la respondent;
- Cercetătorul va demonstra atenție față de postura corpului său, vestimentație, gesturi, mimică.
Focus grupurile în sociologie
Focus grupul e o metodă sociologică de cercetare bazată pe discuții colective libere ce exploatează o anumită
întrebare sau un ansamblu de întrebări. Focus gruprile (FG) sunt comunicări situate în plan social, în cadrul cărora
participanții negociază semnificații, crează altele noi și dau naștere diversității și divergenței de opinii precum și
consensul lui.
Istoricul apariției și dezvoltării FG
Robert Merton și Paul Lazarsfeld au fost primii care au elaborat și aplicat această tehnică de cercetare. Scopul
constituirii acestei tehnici a fost studierea efectelor comunicării de masă în timpul războiului, cum ar fi propaganda de
război, patriotismul. Actualmente, metoda FG e o metodă la modă în marketing și umrărește descoperirea motivațiilor
în cazul consumului și în cazul surselor inconștiente ale alegerii unui produs; mecanismele de formare ale opiniilor și a
semnificațiilor. În cercetările de marketin focus grupurile se aplică ca suport pentru elaborarea și evaluarea
programelor de marketing. FG au tendința de a înlocui tehnicile de discuție individuală privind lansarea unor noi
produse. Pentru Robert Merton, FG trebuiau să furnizeze sursele cercetării, aducând idei și ipoteze noi. Aceste ipoteze
trebuiau confirmate prin sondaj, astfel producând interpretări specifice. FG actualmente sunt aplicate și în alte domenii
ca sociologia comunicării, sociologia mass-mediei, sociologia opiniei publice, psihologiei, politologiei ș.a. după 1990 în
evoluția FG se constată o reconfigurare a metodelor calitative ce permit studierea mai amplă a semnificațiilor, a
interpretării și a înțelegerii observate la participanți. Spre deosebire de chstionare și interviuri, FG sunt mai sociale. Ele
oferă informații despre formarea și evoluția reprezentărilor sociale a credințelor a ceea ce știm, a ideologiilor care
circulă în societate. În cadrul FG se elaborează, se tematizează un obiect social. Serj Moscovei, în 1984 spunea că noi
gândim cu gura. Majoritatea cercetătorilor neglijează trăsăturile comunicaționale, gramaticale și semantice ale
limbajului care sunt chiar vectorii acestei atitudini, credințe și opinii.
 FG pot fi orientate spre realizarea următoarelor 4 principii:
1. Studierea conversațiilor care au loc în cadrul societății.
2. Studierea comunicării ne conduce spre înțelegerea modului în care fenomenele sociale sunt clasate și
denumite de oameni. Aflăm cum oamenii interpretează și reconstruiesc fenomenele sociale, cum le schimbă
sensul și cum le creazănoi semnificații.
3. Ideile noastre sunt marcate de crize sociale, de bulversări de orice natură. Toate acestea contribuie la
amplificarea câmpului comunicațional.
4. Oamenii au caracteristici asemănătoare cu cele ale erudiților care contribuie la dezvoltarea procesului
comunicațional.
FG și alte metode de cercetare
FG constituie o metodă cronollogică și intensivă cân se folosește în:
a) Studiul inițial al cercetării pentru a produce idei și ipoteze și pentru a repera un nou câmp de investigare, astfel
discuțiile pot fi relativ libere, ideile și ipotezele vor fi testate ulterior prin intermediul chestionarelor și
discuțiilor.
b) În stadiul ulterior al cercetării, ca mijloc de aprofundare a înțelegerii datelor pentru înțelegerea motivelor unei
asemenea luări de poziție, a incertitudinii și tensiunile în comunicare, a formării opiniilor pentru completarea
unor cercetări etnografice.
c) Separat de alte metode.
Rolul moderatorului
Moderatorul e persoana care suscită exprimarea opiniilor și dirijează procesul discuțiilor. Poate fi chiar
cercetătorul însuși sau o persoană pregătită pentru a atinge obiectivele cercetării.

Funcțiile cercetătorului/sociologului/moderatorului în procesul realizării FG:

1. Să se asigure că se respectă programul de cercetare;
2. Să încurajeze toți membrii grupului să participe la discuții;
3. Să favorizeze exprimarea unor opinii diverse;
4. Să se creeze tensiuni între aceștia, iar tensiunile să fi negociate;
5. Să fie un comunicator abil;
6. Să suțină dinamica discuției;
7. Să evite să-și expună propriile judecăți și evaluări asupra subiectului discutat sau asupra discuției însăși.
8. Să se prezinte ca un expert;
9. Să nu pună întrebări indecente;
10. Să încurajeze clarificarea punctelor de vedere și să explice anunțurile , enunțurile și afirmațiileformulate
ambigu...
Eșantionul în FG
Mărimea eșantionului trebuie să fie corelată cu obiectivele cercetării. În cazul FG de experți vor fi invitate în jur
de 6 persoane, pentru a permite articipanților să-și exteriorizeze opiniile. FG comercial e mult mai extins și necesită
posibilitatea de a acumula diversitatea de opinii. Pentru a acoperi tema de cercetare se aplică în jur de 3-5 FG pentru a
epuiza diversitatea subiectului și pentru a atinge saturația teoretică. Grupurile pot fi omogene și eterogene.
Omogenitatea include sexul, vârsta, rezidența, asemănarea conceptuală sau chiar cunoașterea lor. Eterogenitatea e
necesară pentru dinamica discuției pentru suscitarea perspectivelor diferite și pentru a determina confruntarea
acestora.

Informația extrasă prin FG:

1. Importanța probleelor pentru participanți.
2. Pertinența pe care o constituie problema în percepția lor.
3. Motivele răspunsurilor pe care le dau.
4. Legătura cu alte probleme pertinente.
5. Legătura modului lor de a gândi.

Întrebările pe care cercetătorul trebuie să și le adreseze înainte de a începe cercetarea:

1. Care e problema supusă cercetării?
2. Ce vreau să descoper?
3. Care ar trebui să fie proprietățile FG, mărimea eșantionului, omogenitatea și eterogenitatea?
4. De ce am nevoie de aceste date?
5. Ce gen de analiză voi aplica?
6. Trebuie să înregistrez sau să filtrez discuția?
7. Ce tipuri de materiale voi aduce în discuție pentru a atinge scopul cercetării?
8. Ce rol trebuie să joace moderatorul în această discuție?
9. Caracteristicile Fg vor fi de evaluare, judecată, tensiune, confuntare de idei și opinii?

Cu ce se va confrunta un cercetător neexperimentat?

 1. Incapacitatea de a prevedea timpul necesar pentru analiza datelor,.
2. Reguli care trebuie respectate în procesul comunicării.
3. Deficiențe în interacțiunea cu membrii grupului.
4. Modul în care a fost exprimată opinia.
5. Probleme de transcriere lingvistică.

Tehnici de scalare (creștere) sociologică a mass-mediei

Scalarea este o tehnică prin care se descrie cantitativ și calitativ un fenomen, o realitate socială. Scalarea se
realizează prin ordonarea proprietăților pe un spațiu liniar, unidimensional, ce se extinde de la o extremă negativă la
una pozitivă. Spațiul liniar este scală. Scalarea se utlizează numai când fenomenele cercetate au una sau mai multe
proprietăți ce se ordonează în funcție de gradul de intensitate.
Scala este instrumentul de măsurare utilizat în studiile sociologice MM. Scala este alcătuită dintr-un set de
propoziții, expresii simple sau simboluri ce constituie u spațiu liniar, unidimensional gradat de-a lungul căruia se
distribuie elementele sale componente în funcție de intensitatea pe care o exprimă. Fiecărui element component al
scalei îi corespunde o anumită valoare, număr sau numeral.
Orice procedură de scalare se compune din 3 elemente proprii, care sunt specifice tuturor operațiunilor de
măsurare:
 Fenomenul ce urmează să fie scalat;
 Scala sau instrumentul de măsurat;
 Reguli de atribuire a valorii scalei fenomenului studiat în funcție de intensitatea caracteristicilor sale.
Fenomenul care poate fi scalat sunt:
- Opinii; - Aspirații; - Convingeri;
- Judecăți; - Motivații; - Satisfacții;
- Atitudini; - Valori; - Comport. umane.
Prin intermediul scalelor se realizează o conceptualizare a domeniului studiat. Itemii incluși în scale
caracterizează domeniul respectiv.
Regulile de atriburie a avlorrilor de scală permit realizarea corespondenței dintre domeniul investigat și instrumentul de
măsurare.
Etapele realizării scalării:
1. Definirea fenomenului cercetat. Determinarea proprietăților acestora.
2. Elaborarea indicatorilor, formularea itemilor ce alcătuiesc scala.
3. Elaborarea modelului descrierii cantotative, marcarea gradelor de intensitate de-a lungul procesului definit.
4. Culegerea de informații necesare construcției scalei (ancheta pilot).
5. Definirea scalei.
6. Aplicarea scalei elaborate în cercetarea fenomenului avut în atenție.
7. Analiza și interpretarea informației obținute.
8. Integrarea rezultatelor în ansamblul cunoștințelor referitoare la fenoenul studiat.
Avantajele scalării:
- Reprezintă o anumită standardizare a acțiunii ceea ce permite o mai bună compabilitate a informațiilor obținute în
diverse cercetări.
- Se obține o informație la nivel ordinar sau cardinal aptă de a fi prelurată printr-un calcul matematic diversificat.
Tipologia scalelor:
1. Scale simple care constau dintr-un singur item ale cărui caracteristici sunt ordonate pe un continuu și cărora le
sunt acordate valori în funcție de gradul de intensitate pe care îl reprezintă.
2. Scale compuse alcătuite dintr-un set de indicatori care se referă la aceeași proprietate a fenomenului analizat.
Scalele simple dse diversifică în:
1. Scale de ierarhizare sunt utilizate pentru a descrie comportamentul verbal al subiecților investigați în cadrul
diferitelor cercetări. Scalele constau dintr-un set de expresii verbale sau simbolice despre fenomenul investigat
în funcție de gradul de intensitate pe care îl exprimă. Prin intermediul ierarhizării se ordonează variabilele de
răspuns la întrebările de opinie, satisfacție, motivație și informare.
2. Scale de opinie urmăresc semnificațiile acordate evenimentelor a căror experiență est independentă de opinia
exprimată.
3. Scalele de informare se aplică atunci când urmează să fie măsurat gradul de informare al cetățenilor despre
anumite decizii luate de către consiuliul local sau guvernanți.
4. Scalele de notare sau de raiting care au scopul ca conținutul scalelor să fie constituit din judecăți obiective, iar
răspunsurile sunt formulate urmărindu-se o serie de criterii de evaluare.
Formele de scale simple pot fi:
- Scale itemizate;
- Scale de ordonare;
- Scale grafice;
Erorile care pot interveni în aplicarea scalării
1. Efectul Hală – când opinia celui de alături e contaminată de altă opinie.
2. Eroarea generalizărilor.
 3. Evitarea pozițiilor extreme.
4. Eroarea contrastului care se exteriorează prin judecata opusă a unor oameni vis-a-vis de poziția celui care notează.
Pentru a evita erorile se recomandă: elaborarea scalelor coerente, criterii de evaluare, figuri și instruirea corespunzătoare
a celor care vor realiza notarea.
Eșantionarea în cercetarea sociologică în mass-media
Sursele mass-media își realizează singure cercetările deoarece:
- Costisitor;
- Au experiență (potențial);
- Veridicitatea;
- Confidențialitatea.
Prin eșantionare se urmărește realizarea unei cerectări reprezentative prin studierea numai a unei părți din universul
cercetării, care alcătuiește o clecție statistică de unități.
Eșantionarea se aplică în cazul realizării ancheteide tipul sondajelor de opinie publică, de marketing, de audiență, de
consum. Se aplică în studiul documentelor sociale și în cazul observației.
Eșantionarea constă în extragerea în condiții specifice a unui număr de unități specifice din universul cercetării.
Eșantionarea este un model la scală mică a universului cercetării. Rezultatele obținute din studierea eșantionului vor fi
extracolate la nivelul întregului univers de cercetare. Eșantionaele se bazează pe:
- Legea numerelor mari;
- Calculul posibilităților.
Reprezentativitatea e dependentă de mărimea eșantionului și schema de eșantionare utilizată. Eroarea admisibilă a
eșantionului e ± 3 %. Mărimea eșantionului e invers proporțională cu pătratul erorii de eșantionare pentru a reduce eroarea la
jumătate, trebuie să crească de 4 ori volumul eșantionului.
Calcularea mărimii eșantionului presupune cunoașterea caracteristicilor distribuției variabililor colectivității totale
considerate criterii de eșantionare.
Tipurile de eșantioane:
- Probabilist. Fiecare unitate statistică din universul cercetării are șansa cunoscută de a fi selectat pentru cercetare.
- Neprobabilistă. Selecția persoanelor urmează o procedură referențială. Schema de eșantionare este pe cote (după
anumite caracteristici, selectăm populația în funcție de anumiți indicatori).
Tehnica analizei de conținut (content-analiză)
1. Specificul tehnicii.
2. Etapele analizei de conținut.
Analiza de conținut se aplică în cazul contentului informațional, inclusiv comunicarea simbolică. Analiză de conținut e o
descriere obiectivă sistematică și cantitativă a oricărui comportament simbolic. În calitate de unități de analiză apare cuvîntul și
în calitate de numărare apar caracteristicile fizice ale contentului informațional (cm, min).
Unitatea de context reprezintă acel segment al comunicării care permite a se vedea dacă unitatea de înregistrare are
orientare negativă (pozitivă sau neutră).
Mărimea unității de context e condiționată de mărimea unității de înregistrare care poate fi mai mare sau cel puțin egală
cu ea.
Unitatea de numărare are funcția de cuantificare. Ea poate fi identică cu unitatea de înregistrare sau se preferă unități de
numărare cu caracteristici fizici evidente (lungimea, suprafața, durata). Pentru o analiză mai detaliată se utilizează unitățile
tipografice (cvadratul, cicero).
Etapele analizei de conținut:
1. Alegerea temei de cercetare.
2. Stabilirea materialului pentru analiză.
3. Eșantionarea.
4. Analiza conținutului informațional care include analiza frecvențelor. Va fi analizată tendința contextului.
5. Analiză evaluativă.
6. Analiza contingenței care permite analiza structurii termenilor.
Studiu de caz
Studiul de caz reprezintă o metodă folosită la analizarea diferitelor tendințe folosind reprezentarea individuală.
Studiul de caz poate fi folosit pentru a descrie un domeniu pentru a analiza o situație. Studiul de caz se aplică la scară
largă începând cu analiza unei probleme și închinând cu evaluarea programelor și proiectelor. Studiile de caz se aplică la
începutul unei cercetări sociologie în procesul derulării procesului sociologice spre finele unei cercetări sociologice.
Studiul de caz e un instrument eficient de cercetare pentru a identifica diferite detalii cu privire la problemele din
domeniul în cauză. Studiul d ecaz reprezintă una din metodele mai puțin standardizate, însă solicită respectarea următoarelor
etape de cercetare:
1. Selectarea cazului.
Criterii de selecție a cazului:
- Scopul studiului, care se aplică pentru identificarea cazurilor relevante și identificarea tendințelor generale;
- Reprezentativitatea cazului ca exemplu al unui anumit grup de fenomene.
2. Colectarea datelor.
Poate fi realizată aplicându-se și alte metode:
 1. Inteviul;
2. Sondajul de opinie.
3. Analiza documentelor, ș.a.
3. Descrierea cazului.
Rezultatele studiului de caz sunt prezentate sub formă de text științific. Raportul final al studiului de caz conține o analiză
a celor mai importanți factori care influențează procesul, comparația dintre diferite cazuri, modelul conceptului care descrie cele
mai importante evenimente care rezultă în urma anlizei cazurilor, se recomandă ca materialele despre cazuri care ilustrează
eșecul să fie difuzate cu mare atenție.

Întrebări pentru eșantionare

Interesele mass-mediei ale studenților ULIM
1. Cât de des citiți/răsfoiți un ziar?
a) Zilnic; b) Săptămânal; c) Foarte rar.
2. Ce susre mass-media scrise din Republica Moldova cunoașteți?
a) ZdC
b) Timpul;
c) ZdG;
d) Adevărul;
e) Altele (exemplificați).
3. Ce surse de informare utilizați cel mai des?
a) Radioul; b) Presa scrisă; c) TV; d) Internetul.
4. Care domeniu vă preocupă cel mai des?
a) Culural; c) Economic; e) Social.
b) Sportiv; d) Politic;
5. Cât de frecvent ascultați radioul?
a) Rar; b) Des; c) Niciodată.
6. Care sunt frecvențele radio audiate?
a) Radio Chișinău; f) Radio Plai;
b) Radio Noroc; g) PRO FM;
c) Micul Sămăritean; h) Radio Moldova Actualități;
d) Radio Kiss FM; i) Altele (exemplificați);
e) Radio 21; j) Niciunul.
7. Ce posturi de radio străine ascultați?
8. Ce posturi TV urmăriți cel mai des?
a) Moldova 1; d) Jurnal TV;
b) PRO TV; e) Prime;
c) Publica TV; f) Altele (exemplificați).
9. Ce obișnuiți să vizionați cel mai des în cadrul acestor programe?
a) Emisiuni culturale; d) Filme;
b) Emisiuni politice; e) Știri;
c) Emisiuni sociale; f) Altceva.
10. Ce posturi de TV străine vizionați?
11. Credeți ca posturile TV din RM dispune de libertatea necesară?
a) Da; b) Nu; c) Nuștiu.
12. În comparație cu șările europene, presa din RM este limitată?
a) Da; b) Nu; c) Nuștiu.
13. Cât de des utilizați internetul?
a) Foarte des; b) După necesitate; c) Rar.
14. Care sunt site-urile de informare cel mai des utilizate?
a) Site-uri de socializare;
b) Site-uri de companie publicitară;
c) Site-uri de conținut general;
d) Site-uri de știri;
e) Bloguri;
f) Altele (exemplificați).
15. Cât timp petreceți utilizând acest site?
a) 90 %; b) 50 %; c) 10 %; d) Altele.
16. Este bine organizat sistemul de informare la ULIM?
a) Da; b) Nu; c) Nu prea.
17. Întâlniți dificultăți de comunicare în cadru universității?
a) Da; b) Nu; c) Puțin.
18. Ce propuneri aveți pentru îmbunătățirea sistemului de comunicare în cadrul ULIM?
19. Ce propuneri aveți pentru îmbunătățirea mass-media la nivel de republică?
 20. Ce vârstă aveți?
a) 19 – 21; b) 22 – 24; c) 26 – 28.
21. Mediul din care proveniți.
a) Rural; b) Urban.
22. Anul de studii.
a) I; b) II; c) III; d) IV.
23. Facultatea.

Introducere
Salut! Noi studenții facultății de Litere/Jurnalism din cadrul ULIM realizăm o cercetare sociologică cu tematica:
„Interesele mass-media ale studenților ULIM”. Vă rugăm să ne acordați suportul Dvs. În realizarea acestei cercetări. Răspunsul
Dvs. Contează iar noi vă garantăm confidențialiate acestuia. Venim la adresa Dvs. Cu încă o rugăminte, de a răspund esincer la
întrebările adresate.
Vă muțumim mult pentru timpul acordat.