Metode și tehnici de cercetare sociologic sau

cercetări sociologice

Introduere
Metodologia cercetării sociologice este o știință relativ tînără, în raport cu alte științi,
apare abia la începutul secolului 20, este știința care inițial era preocupată de studiu societății,
schimbărilor in interiorl societatii. La mijlocul sec 20 ajunge a fi știința care se preocupă de
indentificarea, cunoașterea, analiza tuturor problemelor, nevoilor, schimbariilor din interiorul
societății. Scopul acestei științi este în a studia societatea pentru a arăta pe deoparte, realitatea
vieții în societate, dar de pe altă parte de a prognoza, presupune, preîntâmpina anumite situații
dificile, probleme, crize în societate. Inițial cercetarea făcea parte doar din sociologie, în timp a
colaborat intensiv cu asistența socială, iar mai tîrziu a devenit știința multidimensional. Fără
cercetarea sociologică nu vor face față lumea politică, lumea afacerii, lumea obiectelor umane și
nu vor face față lumea din sfera economică, statistică. Astăzi cu ajutrul cercetării sociologice
putem pe deoparte vedea realitatea, iar pe altă parte gusturile, dispoziția, dorințele. Când vorbim
de asistență socială atunci ajunem la concluzia ca asistentul social nu poate face față lucrului fără
utilizarea cercetării sociologice. Astfel că asistentul social nu va putea lucra cu benefiarul fără a
ști care sunt nevoile lui, cum putem asigura parte din nevoile lui, atingem sau nu scopul, pentru
asta avem nevoie de cercetare sociologică. Pentru o cercetare eficientă asistentul social are
nevoie de câteva lucruri importante:

- Inițial este nevoie să identificăm sfera sau domeniul de cercetare

- mai apoi este necesar să identificăm metodele de colectare a informațiilor și să fixăm
timpul în care vom colecta aceste informații.
- Apoi trebuie să avem tot ce ne trebuie și să avem o echipa care vor fi implicați în
colectarea informației.

Problema cea mai mare în cercetarea sociologică este timpul, luând în considerare că fenomenele
în societate se schimbă, unele cercetării pot fi deja întîrziate, de aceea asistentul social trebuie să
înțeleagă criza timpului, criza problemei și să echilibreze în timp.

Aspectul fundamental în cercetare:

1. Obiectul
1
 2. Subiectul
3. Teoria cercetării
4. Etapele de cercetare

Orice cercetare trebuie să aibă pucte fundamentale, puncte care ne motivează la cercetare și
ne dă punctul focus al cercetării, nu există cercetare, fără a înțelege foarte clar care este obiectul
și subiectul cercetării. Prima sarcină a oricărui cercetător, este să definească printr-o cercetare
aceste fundamente.

1. Obiectul cercetării – vorbim de societate, sau de grup și ce trebuie să înțelegem e că obiectul

nu poate fi o singură persoană. Nu vom avea un rezultat dacă ne axăm pe o persoana. În cadrul
cercetării mult depinde de volumul de cercetare. Deci ca și obiect de cercetare în centru va sta
omul cu toate caracteristicile sale, însă multitudinea caracteristicilor comune ne va permite să
avem obiectul cercetării. Obiectul de cercetare întotdeauna va fi partea centrală asupra căruia se
va centra cercetarea și din obiect va reieși restul cercetării. Astfel că partea motivațională va ține
de obiect, scopul, sarcinile și pentru noi obiectul de cercetare are 3 noțiuni ca și direcție:

a) motivele prin care obiectul trece prin situația dată, cauzele problemelor;

b) să indentificăm în cadrul cercetării care vor fi metodele utilizate și ce prognosticul (credem,

presupunem cum va fi). În identificarea obiectului de cercetare este interzis categaric schimbarea
obiectului sau mutarea de la un obiectul la altul chiar dacă legăturile sunt foarte strînse, obiectul
trebuie să fie neschimbat pe tot parcursul cercetării.

2. Subiectul cercetării – este partea care izvorăște din obiect sau este stâns legat de obiectul
cercetătii, însușirile, caracteristicile, interesele sau lucrurile strîns legate de obiect. În cazul dat ca
și subiect al cercetării pot fi: problemele, condițiile de trai, școala sau profesia, interacțiunea cu
alte persoane, alte grupuri sociale. În anumite situații subiectul cercetării nu va fi legat direct de
obiect, ci va avea legături indirecte cu obiectul de cercetare. Este foarte important să identificăm
cât mai multe părți ale subiectului cercetat, cu cât mai lateral vom studia subiectul cu atât mai
ușor ne va fi în formularea sarcinilor, ipotezelor de cercetare. Astfel, dacă copii social vulnerabili
sunt obiectul, subiectul va fi părinții, mîncare, școala, grădinița, hainele, prietenii. Vorbind de
subiectul de cercetare, el poate avea aspect teoretic, când încercăm să presupunem anumite
însușiri sau calități, iar alte ori vom avea subiecte practice când ne bazăm pe cercetătile
anterioare sau pe rezultatele anterioare.

2
3. Teoria cercetătii – este foarte important să știm că cercetarea este un proces mai anevoios, un
proces cu mai multe provocări, cu diferite echipe de lucru, de aceea când vorbim despre
cercetare avem câteva principii de cercetare din domeniu teoriei, astfel că avem:

- cercetare fundamentală/temeinică – este cerecetarea care presupune o analiză profundă a

cauzelor, a efectelor în problematica cercetată, vom observa care sunt tendințele sociale, sau
noile provocări în societate, de obicei această formă de cercetare este elaborată și condusă de
stat, are loc ca și urmare a interesului statal și apare în rezultate statistice, astfel de întrebări cum
a fi probleme demografică, căsătorii, divorț, fac parte din acest gen de cercetare.

- Al doilea model este cercetarea cognitivo-practică, acest gen de cercetare presupune că noi
avem o problemă reală cu care se confruntă o grupă de oameni, avem clar ce trebuie să facem,
cum trebuie să facem într-un domeniu anumit. Cele mai multe cercetări la etapa actuală sunt din
acest domeniu și noi ca și oameni ne confruntăm, le vidăm sau participam, fie când suntem pe
strada la telefon sau internet. (cît de confortabil a fost autobusul, despre magazine, restaurante)

-Cercetări care depind de timp: -cerectare de scurtă durată (o săptămna- o lună, un singur
subiect), cercetare de lungă durată (câteva luni- câțiva ani, mai multe subiecte). Avem cercetări
care sunt după formă cercetări de teren. Dacă unele cerecetari pune ca cerecetatorul să lucreze cu
literatură, biobliografie, atunci avem alt gen de cercetare care presupune că vor lucra în teren,
vor lucra cu oamenii nemijlocit și toate rezultele se vor baza pe rezultatele din teren.

4. Etapele de cercetare – orice cercetare din domeniu sociologic, va avea mai multe etape de
cercetare, fiind formată din mai mulți pași concreți pe care trebuie să le interprindă cercetătorul.

1. Prima etapă este numită etapa de pregătire:

un cercetător va acorda foarte mult timp pregătirii și acest timp va fi pe studierea rezultatelor
anterioare, studierea literaturii și opiniilor din cărți, înțelegerea foarte clară a obiectului și
subiectului, tema lucrării etc. Aici fiecare cercetător va delimita timpul, etape de pregătire.
Cineva spunea „o pregătire bună pentru cercetare, garantează o reușită de 70% a cercetării de
mai departe”. În această etapă de pregătire cercetătorul trebuie să răspundă foarte clar la
următoarele întrebări „ce voi face cand voi face, asupra cui voi face și cu ce voi face?”. În etapa
de pregătire există un alt pas important, pasul pregătirii teoretice, cercetătorul în acest pas
trebuie să formuleze tema cercetării, să formuleze scopul, sarcini, ipoteze. Următorul pas la etapa
de pregătire este indentificarea oamenilor ce ne vor ajuta și resurse care ne vor ajuta.

3
Cercetatorul trebuie să știe clar care este echipa de lucru și de unde va lua bani pentru printer,
xerox, mîncare. Ultimul pas a pregătirii cercetării este planul - cercetătoul trebuie să-și plnifice
timpul, sarcinile, activitățile, să-ți planifice perioada de cercetare și incheere a cercetării.

2. A doua etapă este cercetarea propriu zisă

aici din punct de vedere practic vom implementa tot ce am pregătit, astfel pas cu pas vom merge
conform lucrurilor pregătite, pentru atingerea rezultatelor. La etapa actuală avem câteva lucruri
importante să le facem în timpul cercetării:

- vom instrui echipa, vom efectua treninguri pentru a explica voluntarilor cum se
lucrează cu chestionarul, ancheta, cum se colectează informația, la ce trebuie să atragă
atenția, în unele situații cand nu avem literatură sau frt puțină, vom aveam cercetarea
împărțită în 2: prima parte va fi o cercetare de informare, în situația dată într-o
saptămână, două vom efectua o cecetare cognitivo-pactică și vom vedea, suntem pe
calea cea bună, avem presupuneri justificate etc. după cercetarea inițială vom veni cu
cercetarea bazată pe forme și metode ……… vom implementa cercetarea calitativă,
cantitativ și vom strînge, vom colecta cît mai mult posibil rezultate.

3. A 3 etapă – etapa de analiză și evaluare a cercetării –

cei mai mulți cercetători vor merge în analiză și cercetare după fiecare metodă în parte, însă
există cercetători care fac toată analiza la finele cercetării și unele rezultate pierd din
obiectivitate, de aceea se recomandă ca o analiză să fie verificată pe baza altei analize, de aceea
avem analiza inițială și analiza finală. Dacă lucrurile sunt făcute la timp și dacă ne sunt introduse
în calculator atunci partea cu analiza finală ne va fi mai simplă. Azi avem programe specializate
de analiză a datelor și avem programa „Excel” care la fel este utilizata de mulți cercetători în
prelucrarea și analiza cercetării, luand în considerare era tehnologică, analizele de azi sunt mult
mai simple și mai colorate (tabele, grafice).

4. A 4-a etapă, concluzii și recomandări –

toată cercetarea se îndreaptă spre acest final, astfel că toată cercetarea trebuie să aibă concluzii
foarte clare cu rezultate clare, daca am ajuns aici, de ce am ajuns, dacă suntem deacord, de ce
suntem și concluziile cercetărilor trebuie să răspundă la intrebările „ați atins sau nu scopurile”,
„sunteți gata să împărtășiți necazurile și nevoile cercetării”. Orice cercetare se încheie cu
recomandări, atunci când arătăm care sunt lucrurile în realitatea lor, e bine să oferim oamenilor

4
soluții, partea cea mai grea a cercetării sunt oferirea soluțiilor și oferirea sfaturilor cum situația
dată se poate îmbunătăți.

19.09.2017

Aspectele teoretice în cercetare

1. Lucru cu bibliografia
2. Problematica și actualitatea
3. Formularea temei de cercetare
4. Scopul și formularea lui
5. Sarcinile
6. Ipoteza
7. Planul de lucru

1. Lucru cu bibliografia –

orice cerecetare poate începe din nevoia asistentului social de a vedea realitatea lucrurilor însă,
cercetarea propriu-zisă începe în bibliotecă, sala de lectură, unde cercetătorul ia aminte cu
rezultatele diferitor cercetări interprinse anterior. Este important ca cerecetătorul să colecteze cât
mai multă literatură din domeniu cercetării efectuate, este bine ca literatura să fie controversată,
cu contradicții de subiect, în așa fel încât cercetătorul să aibă o gamă cât mai largă de
perspective. Sigur că literatura va prezenta situația cu ceva timp în urmă, dar avem nevoie și de
rezultate mai apropiate, aici se recomană să lucram cu periodica, artcicole știintifece scrise anul
trecut, anul acesta, pentru a ne documenta cu rezultatele. Pe de altă parte sunt binevenite
cercetările organizate, proiectele care lucrează în același domeniu în care suntem noi, cercetările
lor ne pot arăta realitatea așa cum este ea. Cercetătorul colectând volumul de literatură, are
obligațiunea s-o împartă în grupe și categorii: literatură generală și specială, literatura care
reprezintă realitatea de 5 ani, de 3 ani și din anul acesta. De asemenea trebuie să avem literatură
care doar cercetează și literatură care ne oferă răspunsuri și variante de răspunsuri, literatura care
reflectă situația de peste hotare și experiența lor de lucru, din țara noastră și experiența noastră de
lucru. Scopul principal al bibliografiei este să ofere cerecetatorului mai multe perspective asupra
problemei, o cerecetare trebuie să pornească de la 20-25 surse bibliografice. Literatura ne ajută
să indentificam scopurile și sarcinile cercetării și ne ajută să vedem ce metode sunt mai bune

5
pentru a fi folosite în cercetarea noastră (ancheta sau interviul). O acumulare suficientă a
bibliografiei garantează succesul cercetării.

2. Formulare problematicii și actualitatea –

orice cercetare trebuie să convingă oamenii din jur și pe cercetator, ca ea este actuală, că noi ne
vom ocupa de lucruri necesare organizației noastre și atunci când vorbim de actualitate este
necesar să utilizăm date statistice, date comparative, situația din trecut și prezent, anumite analize
pe care le-au facut alți cercetători și vom putea sa demonstram că cercetarea nooastra este
actuală. Atunci când utilizam date statistici sau alte cifre, este important să facem față câtorva
lucruri :

- Date să nu fie mai veche de 3 ani pentru că societatea este vie, schimbările au loc foarte
rapid. Utilizarea datelor statistice mai vechi de 5 ani nu ne vor ajuta ținând cont că ne vor
furniza date învechite, nereale
- Este important să indicăm sursa din care ne-am inspirat, surse serioase reprezintă anumite
organizații la nivel de stat, cât și furnizarea la nivel internațional. Dacă sursa nu este
serioasă, dacă nu este identificată, dacă e din internet fără autor atunci datele nu pot fi
utilizate.

26 sept 2017

3. Formularea temei –

Tema este un alt punct important în cercetare, exită câteva condiții de care trebuie să ținem
cont când vom formula tema:

- Tema trebuie să fie clară, cuvintele trebuie să reflecte atât domeniu de cercetare cât și
modalitatea prin care vom cerceta, tema trebuie să conțină în sine, obiectul cercetării,
- în situația dată nu se recomandă să punem ,,?,, sau alte semen de punctuație, nu se
recomandă să avem termini neclar, sofisticați
- nu se recomandă să avem în tema de cercetare motoouri, declarații, etc. Scopul principal
al temei e ca printr-o propoziție, omul care vor lua cunoștință să înțeleagă despre ce este
vorba.
- Tema trebuie să reflecte problematica care trebuie să o prezentăm, ea nu trebuie să ridice
problem, dispute, dileme.

6
 - Tema nu trebuie să aibă concept generale, teme generale și formulări generale. Orice
cercetător trebuie să evite în măsura posibilităților generalitățile.

4. Scopurile –

orice cercetare are centru de cercetare – scopuri. Nici o cercetare nu se poate desfășura dacă nu
are în centru ei scopuri, ele sunt acele indicatoare care ne dau direcții în cercetare, ne arată ce
vrem să facem și încotro ne îndreptăm. Scopurile vor izvorî din problematică și din temă și va
ajuta cercetarea pe parcurs. Există mai multe forme ale scopurilor, unii cercetători preferă
scopuri declarative, adică un scop sau două care vor reflecta cercetarea la general și vor declara
ce vrem sa facem și cum. Această formă a fost practicată cel mai des în trecut. Însă în ultimii 15
– 20 ani, au mai apărut și alte forme prin care indicăm scopurile cercetării. Astfel există scopuri
holistice, acestea sunt scopurile care vor privi cercetarea din diferite puncte de vedere și va ajuta
cercetătorul să realizeze cercetarea in complexitatea ei.

Scopurile colistice se imparte in 3 categotii:

1. cognitive – vor să cunoască, sau vor reflecta nivelul de cunoaștere sau ne dorim să
transmitem informații. Tot ce ține de informații, cunoștințe vor fi reflectate în scopuri
cognitive (cît de mult ei cunosc beneficiarii informații consecințele).
2. Emoțiomal – va reflecta starea emoțională a respondentului, ne vom propune să vedem
schimbări, motivarea și realitatea emoțională prin care trec respondenții cercetrii. Astfel
că la scopul emoțional noi ne dorim să vedem ce factori vor produce schimbarea
emoțională, ce influențează asupra simțului și cum putem să-l motivam pe plan de
simțuri, reacții.
3. Practic – scopurile practice sunt formulate în intenția de a arăta ce vom face, cum vom
face în raport cu cercetarea, astfel că în cadrul acestor scopuri se va reflecta mersul
cercetării în pas cu pas. Termenii de a face, a ajuta, a alina fac parte din scopurile
practice.

Scopurile trebuie să fie clare, trebuie să fie posibil de atins, trebuie să fie măsurabile. Noi
trebuie să înțelegem că vom avea instrumente suficiente pentru a atinge scopul propus. În cadrul
cercetării trebuie să evităm scopuri nerealistice, ar fi bine să evităm scopuri cu termini grandioși,
ar fi bine să fixăm scopuri în măsura puterii noastre și ușor de atins. Când venim să formulăm
scopurile și ne dorim să vedem dacă le putem sau nu atinge, e bine să fixăm instrumentele de
măsurare (cum vom măsura scopul cognitive – interviu, chestionar). Mai avem o formă de
7
scopuri, sunt scopuri care sunt axate pe rezultate: scopuri analitice, avem scopuri bazate pe
observare, pe confirmare, majoritatea acestor scopuri vor reflecta intenția cercetătorului îndreptat
spre rezultatele cercetării. Orice cercetător poate folosi ușor orice formă de scop și nu va greși
sub nici o formă dacă va utilize unul din ele. Noi în cadrul UDG-ului recomandăm forma a doua
prin care vom acționa cognitive, emoțional, practic. În anul 1991-94 au existat cercetători care s-
au dezis de termenul scopuri introducînd termenul de obiective. La etapa actual acești 2 termeni
sunt utilizațți ca sinonime, paralele. Miler, Babie vor susține că între scop și obiectiv există
diferență, vor insista că scopul corect este obiectivele cercetării și nu sunt de acord cu scopuri.
Miler susține că în orice cercetare vom distinge 3 tipuri de obiective:

- fundamentale (de bază) – aceste obiective au drept scop dobîndirea cunoștinților noi.
- Aplicate – vor ține de analiză și identificarea soluțiilor, să analizăm starea, să înțelegem
provocările și să propunem soluții.
- Evaluative – vom evalua și ne vom expune.

Acțiunile sunt de success, mai puțin success, insucces. După ei fixarea obiectivelor trebuie să fie
concentrate dupa ideia de baza, ce urmărim să cercetăm și ce nou va aduce cercetarea noastră,
vom dobândi cunoștințe noi, vom face diferențe între stări, vom elabora noi programe de
cercetare. De asemenea se propun în cadrul obiectivelor să indentificăm și tipul cercetării, vom
avea cercetarea de exploarare (în teren direct cu oamenii) sau vom avea o cercetare explicativă
prin care să explicăm fenomenul dat sau descriptivă.

După anii 2010 încoace au mai apărut cercetători care au zic că nu are importanță cum numim
inima cercetării, scop sau obiectiv, dar ceea ce trebuie să ne propunem e să înțelegem
cauzalitatea. Cerecetările trebuie să se axeze pe ce a dus aici, așa că vom fi interesați ……..în
idea care este cauza anterioară? Care este relația dintre cauză și efect, cum vom explica această
legătură? Din perspective lor orice cercetare trebuie să înțeleagă de ce am ajuns acolo unde am
ajuns.

5. Sarcinile –

Sunt aspectele și instrumentele pe care cercetătorul îl va aplica pentru fiecare scop în parte.
Fiecare saricnă trebuie să sa sunt din pnct de vedere aplicaiv, practice așa încât cercetătorul să
fixeze foarte clar instrumentele. Sarcinile vor izvorî dor din scopuri și la un scop formulat trebuie
să avem cel puțin 2-3 sarcini. Sarcinile sunt pașii concreți de reațizare a scopului, instrumente de
realizare a scopului. Ele ne vor ajuta sa vedem ce facem cum facem în raport… Cît mai multe
sarcini la un scop cu atât ne va fi mai simplu realizarea scopului. Formularea corectă a sarcinilor

8
ne va ușura sarcinile, noi vom ști ce interprindem și cum. În cadrul scopurilor noi avem
instrumentele pe care le vom utilize și măsurările, aici vom fixa foarte clar ce instrumente vom
utilize, testul sau interviul, documentele etc. De aceea când vorbim de sarcini și instrumente vom
indica foarte clar instrumentul utilizat de noi.

Când vorbim de măsurări, atunci vom vorbi de diferite posibilități:

1. Măsurarea stării inițiațe - această măsurare ne ajută să vedem cum sunt beneficiarii la
momentul de față.
2. Măsuararea post-implicație – vom măsura ce s-a schimbat ca și urmare a implicației
noastre
3. Măsurarea ordinară - această măsurare se construiește pe un sistem ierarhic, de la 1 la 5
în care 1 e foarte mic 5 e foarte mare. Măsurarea în nivelul de interval – este metoda prin
care măsurăm un punct de referință și anumite interval (timp, grad, (termometru, viteza la
mașină)).

De asemenea avem scăli de măsurare, multe concept soliale se măsoară în scăli: scala
turston, liker, gutman.

29.09.2017

6. Ipoteza – în orice cercetare noi vom avea de aface cu ipoteza de cercetare. Are 2
categorii:
1. Ipoteza general a cercetării
2. Ipotezele bazate pe fiecare metodă în parte – ipoteze de lucru

Ipoteza este o presupunere enunțată pe baza unor fapte cunoscute sau necunoscute cu privire la
anumite fenomene, lucruri, care nu pot fi observate direct, însă noi presupnem că ele sunt de
ordinul dat. Altcineva susține că ipoteza este o presupunere cu caracter provizoriu, formulat pe
baza anumitor experimente sau în baza intuiției. Cea mai simplă difiniție este „presupunere
formulată în baza unor fapte cunoscute”. De aceea orice ipoteză trebuie să aibă 4 aspecte
fundamentale în formularea ei:

1. Caracterul de presupunere sau ceea ce estimăm noi sau un rezultat așteptat

2. Existența unor premise, a unor date preliminare, informații din alte surse în baza
cărora noi ne sprijinim
3. Descrierea unor relații dintre fenomene de ordin causal
4. Impunerea unui proces prin care vom argument sau vom dezminți lucru dezmințit

9
Ipotezele au un scop foarte important în cercetare, cu cât mai multe ipoteze vor fi formulate, cu
atât cerectarea va avea un caracter de analiză, descoperire, demostrare. În baza ipotezelor noi
vom da caracter cerecetării noastre, va fi cercetare de explorare, analiză sau confirmare.
Existența anumitor teorii, anumitor observații, anumitor cercetări cu rezultate anterioare ne vor
ajuta în formularea ipotezelor, de caeea este bine să studiem diferită literatură, să ne notăm
afirmațiile impotetice fcăcute de autor, și atunci în cercetarea noastră va fi una utilă. Când
vorbim despre ipoteze atunci noi trebuie să le formulăm în următoarea formă de construcție:
ipoteza generală va reeși din temă, din problematic și actualitate, ipotezele în baza metodelor de
cercetare vor reeși din scopuri și sarcini, de aceea când formulăm ipotezele trebuie să pregătim și
instrumentele prin care le vom testa. Orice ipoteză trebuie supusă testului și atunci le vom putea
demonstra sau infirma, de aceea parte din metodele utilizate vor ajuta la verificarea și testarea
ipotezelor. Anumite experimente, sau alte istrumente vor întări cercetarea noastră testînd
ipotezele.

Ipoteza generală trebuie să aibă caracterul întregii cercetări și să corespundă întregii viziuni
asupra cercetării, pe când ipotezele în baza metodelor vin să ne ajute în aplicarea metodelor și
testelor asupra. Dacă ipotezele au fost confirmate noi le numim ipoteze valide sau ipoteze care
au putut fi supuse cercetării. De asemenea noi avem și ipoteze invalide, în situația dată nu e
necesar să le scoatem din cercetare sau să ne temem de ele și să le ignorăm. Dacă noi nu am fost
în stare să argumentăm o ipoteză, sau ipoteza nu s-a adeverit pe parcusul cerecetării, ea tot
ipoteză rămîne și noi o prezentăm in lucrarea noastră că felul in care am gîndit nu se adeverește.

Orice ipoteză trebuie să păstreze coerența externă, adică să fie formulate științific și să corespună
presupozițiilor științifice. Nu se poate ca ipoteze să se contrazică cu alte științe.

Ipoteza trebie să aibă coerență internă – să nu se contrazică cu alte scopuri sau sarcini din
interiorul cercetării. Nu putem să formulăm in aceeași lucrare 2, 3 ipoteze care se contrazic un
ape alta.

De asemena în cadrul ipotezelor avem 3 grupe distinct între ipoteze:

a. Principiu – reprezintă un enunț, afirmație, în baza unei deducții logice

b. Axiomă – este foarte aproape de cea a principiului, este foarte utilizată când avem un grad
înalt de aproximație. Se utilizează în situația când presupunem foarte mult că adevarul e
de partea noastră. Cercetătorul se bazează pe afirmații clare anterior cercetării.

10
 c. Postulat – este utilizat adesea pentru a desemna un adevăr care a fost deja demonstrat și
nimeni nu-l pune la îndoială, însă cercetătorul are anumite bănuieli, presupuneri și
dorește încă o dată să-l demonstreze.

Din punct de vedere științific în asistența socială cât și în alte științe socio-umane ipotezele mai
pot fi împărțite in 3 tipuri:

1. ipoteze teoretice
2. ipoteze de lucru
3. ipoteze empirice

Alții vin cu alte tipuri, gradate în felul urmatr:

1. ipoteză aplicată
2. conceptuală
3. teoretică
4. empirică

5. Planul de lucru –

orice cercetare indiferent de caracterul ei, că e teoretică, că e practică, noi trebuie să avem un
plan prin care vom efectua activitatea noastră de cercetare. La etapa actuală de cele mai multe ori
sunt propuse mai multe planuri pe care le va avea cercetătorul:

1.Planul caledaristic – acesta presupune ca cercetătorul să-și fixeze anumite obiective

strategice (sunt fixate data, luna, dacă cercetarea e mai mare și anul de realizare a lucrurilor).

2.Planul de acțiune – noi să elaborăm o strategie în care vom delimita acțiunile:

- primul pas pregătirea teoretică,

- pasu doi pregatirea echipei de muncă,
- pasu 3 efectuare cercetării,
- pasu 4 analiza rezultatelor;
- pasu 5 scrierea cercetării,
- pasul 6 concluziile și recomandarea.

Astfel că planul de acțiune are ca scop să ne ajute să înțelegem complexitatea lucrării și tot o
dată felul în care o vom separa implicându-se.

11
4. Planul teoretic – este elaborarea cuprinsului lucrării scrise unde vom avea: introducere,
capitolele, concluzia și recomandarea. Este planul care se ocupă de dizainu cercetării, în
special de partea scrisă.

Concluziile și recomandările

Concluzia și recomadările nu trebuie să fie confundate una cu alta. Orice lucrarea din
asistența socială se încheie cu recomandări.

Partea impotantantă în lucrarea sociologică este concluzia, tot efortul care l-am depus
pînă acum, toate acțiunile noastre au avut drept scop să ajungem aici, astfel că concluziile le
putem trage numai după. Concluzia este partea care reprezintă pe de o parte punctual de
vedere al cercetătorului. În concluzie se face o analiză clară a rezultatului cercetării. Astfel că
concluzia trebuie să reflecte foarte clar scopul prin care noi vom demonstra a fost atins sau
nu a fost atins. De asemnea în concluzie vom prezenta rezultatele metodelor de cercetare,
mergând prin fiecare metodă aparte. Astfel că trebuie clar, simplu de prezentat rezultatele
cercetării și ultima parte a concluziilor sunt concuziile făcute în baza ipotezelor noastre,
astfel că ipotezele trebuie prezentate succint, dar clar vor arăta au fost adeverite sau
neadevereite, contrazise în cadrul cercetării noastre. În cazul în care ceretarea are pucte apart,
capitole, atunci vom merge în concluzie pe baza capitolelor, arătînd rezultatele la care am
ajuns.

Recomandările – în cadrul cercetării recomandările sunt scoase aparte și sunt prezentate

ca ultima parte din cercetare. Toată cercetarea noastră a fost văzută pentru a ajunge la acest
punct, pentru a elabora și a oferi soluții în înțelegerea problemei, tratarea ei sau prezentarea
realității așa cum este ea. Recomandările sunt scoase din cercetare și sunt prezentate în formă
scrisă aparte, punctate. Dacă noi am putut ajunge la un plan de soluții, atunci trebuie să
avem: punctul 1, punctul 2 în recomandările noastre. La începutul oricărei recomandări noi
trebuie să indicăm cui este adresată, de obicei organizațiilor cu profil social sau anumitor
persoane care au comandat cercetarea. Recomandările trebuiesc a fi argumentate pentru a
arăta că acestea sunt soluțiile pe care dumneavoastră le vedeți, le știți în baza cercetării
efectate. Recomandările de asemenea trebuiesc împărțite în categorii, trebuie de menționat că
există recomandări cu prioritate înaltă care trebuiesc implimentate imediat și există
recomandări care pot fi în timp implimentate. În anumite cercetări sociale recomandările care
afectează viața clientului sunt puse in cele prioritate.

12
 Cercetarea calitativă și cantitativă
În anii 60–70 oamenii de știință au ajuns la concluzia că metodele de cercetare
sociologice nu mai pot fi prezentate ca un tot întreg, ci a venit timpul de a face schimbări
radicale împărțind toate mijlocele de cercetare sociologică în două categării: în prima au fost
introduse metode calitative și au fost intreduse ca și înțelegere metoda cantitativă.

Metoda cantitativă – este metoda ce presupune o cercetare în profunzime cu

aplicarea acelor instrumente care ne permite să lucrăm cu un grup cît mai mare de persoane,
iar datele cercetărilor să le putem prezenta în formă statistică sau grafică. Astfel că scopul
cercetării cantitative este obținerea datelor precise, riguroase, din punct de vedere
sociologică. Vom evita datele cu aproximație, sau datele care ne vor da o m.rajă de eroare
mai mare. Instrumentele cercetării cantitative este ancheta, chestionarul, interviul în masă,
sondajul de opinie, studiile în raport cu grupurile sociale, nevoile economice etc. Procedura
cea mai aplicată în cercetarea cantitativă sunt oferirea de către cercetător a unei grile de
întrebări fie în formă scrisă, fie în formă orală, iar respondenții, oamenii să ofere cât mai clar
răspunsul la aceste întrebări. Concluziile și recomandările de cele mai multe ori sunt
prezentate în formă de date statistice sau tabele grafice.

Cercetarea cantitativă îndrăgită de mai mulți cercetători din cauza preciziei în

rezultate și a unei implicări mai puține emoțional din partea cercetătorului. De aceea astăzi se
consideră că această metodă presupune maai multe instrumente, presupune mai multe
rezultate, presupune lucruri exacte și în astfel de cecetări putem considera că obectivitatea
concluziiile și recomandărilor este mult mai superioară. Partea puternică a acestor cercetări
este grupul mare de oameni, este utilizarea seturilor mari de întrebări cât și tehnolociilor
contemporane. În cercetarea cantitativă putem ușor apela la rețele de socializare, la sondaje
online sau anchete online, putem utiliza emailurile și baza de date a diferitor comanii, putem
utiliza telefonul fix, telefonul mobil, putem deasemenea utilia locurile aglomerate din oraș
sau sat. Astfel că piețile, autogările, alte gări devin locurile cele mai atractive pt cerecetarea
cantitative.

Pentru ca o cercetare cantitativă să aibă loc noi vom opera în mediu cu 2000-5000. Într-o
cercetare calitativă pot fi 2, 5, 10 oameni, în dependență de mărimea grupului pe care-l
cercetăm.

13
 Cercetaea calitativă – este o cercetare ce presupune exploararea temei, presupune că
noi avem deja anumite informații și ne-am dormi să exploarăm un grup mic concret de
oameni pentru a ne convinge asupra informației pe care o posedăm. Astfel că cercetarea
calitativă presupune discuții, interviuri personalie unu la unu dintre cercetător și respondent.
Astfel că în studiile date ne interesează nu doar răspunsul la întrebare, ci suntem interesați de
reacția omului la întrebările noastre, ne interesează emoțiile retrăite. Suntem interesați de
comportamentul, percepțiile omului ca și urmare sau determinat de discuția pe care o avem.
Cel mai des această metodă este utilizată în argumentarea ipotezelor de cercetare sau atunci
când vrem să înțelegem profunzimea credințelor, atitudinilor, credinților anumite persoane
dintr-un grup. Instrumenetele utilizat în cercetarea calitativă sunt:

- studiul de caz,
- interviuri orale personalizate,
- observația

Le aplicăm la un foscus grup sau la un grup mic dintr-unul mare sau aplicăm interviul unu la
unu având de cele mai multe ori interviul formal sau structurat. Rezultatele cercetării calitative
de cele mai multe ori este utilizat în formă descriptivă. Primul care a folosit cercetarea calitativă
a fost N.Denzin, coordonând o teză de doctorat, și atunci el a insistat ca cercetătorul să uitilizele
o tehnică specială, fiind numită de el ca tehnică calitativă. Susținând că medoda calitativă ne dă
posibilitate la mai multă experiență, și la mai multă interpretare, bazându-ne pe studii de caz sau
experiențe personale. În situația metodelor calitative, noi vom interacționa direct cu subiectul
cercetării.

Cercetarea calitativă presupune o logică a descoperirii, un interes față de emoții, retrăiri,

comportament și interacțiune cu omul propriuzis. Cercetarea calitativă poate fi aplicată cu
mult succes în asistența socială, atunci când suntem interesați de individ sau persoana care
trece prin anumite probleme, viața unui gup (obiceiurile grupului, credințele, legile și normle
grupului, anumite reguli de conduită). Se aplică atunci când ne interesează reacțiile omului
sau unui grup de oameni asupra unor anumite evenimente sau situații, când ne interesează
interacțiunea dintr-un om sau un grup anumit sau atunci când ne interesează experiența unu
om în retrăirile ce lea avut într-o situație anumită sau într-un grup anumit.

Unii cercetători după anii 95 încoace (King, Silverman, Paile) au început să susțină că
cercetarea calitativă nu prea miroase a cercetare științifică, academică, din cauza focusării pe
individ sau grup mic și pe partea emoțională, ceea ce nu poate fi standartizat sau nu poate fi
fixat. De aceea observațiile, autoobservațiile, anumite interviuri, în momentul în care nu
14
 poate fi fixat din punct de vedere al cifrelor, statisticilor, atunci n-o putem considera ca și
cercetare autentică sau corectă. Alții dimpotrivă susțin că numai această metodă de cercetare
ne poate permite de a ajunge la rezultate concrete și diverse ceea ce înseamă că analizind
răspunsul omului, comportamentul lui, emoțiile etc. putem ajunge la o obiectivitate mai mare
ca și rezultat.

Locul cercetării calitative în știința socială – cercetarea calitativă îi rezervă un rol

destul de important cercetătorului, arătînd că el este în centru cercetării și datorită lui are loc
producerea cunoașterii productive. De aceea cercetătorul este interesat de retrăirile pe care le
are individul, cum individul construiește relații cu alți actori sociali. De asemenea este
interesat pentu a reconstrui, înțelege anumite experiențe avute de beneficiari, culltura lor,
credința lor. De aceea în cercetarea calitativă cercetărorul de multe ori va motiva, va
mărturisi, va simți împreună cu cei ce se află sub cercetare. Partea mai șubredă a acestei
cercetări este faptul că ultimul cuvânt în cercetare îl are cercetătorul, astfel că câte o dată el
poate pierde anumite date din cauza experiențelor personale, alte ori el poate rămine marcat
emoțional, atins de lucrurile studiate și poate ajunge la concluzii greșite sau la recomandări
finale incorecte. De aceea după 2000 încoace tot mai mulți au apelat la utilizarea ambelor
cercetări, unind 2 termeni la un loc – cercetarea calitativ-cantitativă. În literatura de
specialitate de multe ori poate fi întînlit disputa dintre oamenii de știință, cît de corect este să
utilizăm ambele metode de cercetări. Totuși după părerea unora astăzi știința este tot mai
mult interesată de emoții, comportament, de aceea se susține importanța cercetării calitative.

Cercetarea cantitativă este îndrăgita de mai mulți cercetători, tocmai din cauza preciziei
în rezultate și a unei implicări mai puține emoționale, din partea cercetătorului. De aceia astăzi se
consideră că această metodă presupune mai multe instrumente, presupune mai multe rezultate,
lucruri exacte. Și în astfel de cercetări putem considera că obiectivitatea concluziilor și
recomandărilor este mult mai superioară. Partea puternică a acestor cercetări este grupul mare de
oameni, utilizarea seturilor mari de întrebări cât și tehnologiilor contemporane. În cercetarea
cantitativă putem apela ușor la rețele de socializare, la sondaje online sau anchete online, putem
utilize mailurile și baza e date a diferitor companii. Putem utilize tel fiz, movil și de asemenea
locurile agglomerate din ora sau sat. astfel că piețele, autogările, alte gări devin locurilor cele
mai bune pentru cercetarea cantitativă. Pentru ca o cercetare cantitativăsa aibă loc, noi vom opera
în mediu 2-5 mii oameni. Într-o cercetare calitativă pot fi 5 oameni, 10 oameni, în dependență
mărimea grupului.

15
 Cercetătorii au o opinie diferită în raport cu aceste metode. Unii dintre ei consideră că
trebuie să utilizam doar cercetările cantitative pentru că ele oferă mai multe date, cifre, un
rezultat mai exact și în baza acestor cercetără putem mult mai ușor să atingem scopurile,
sarcinile, ipotezele. Alții propun să utilizam cercetarea calitativă pentru că în acestă cercetare
lucrăm cu unitățile sociale și este mult mai aproape de paradigm noastră, a asistenței sociale.

Câteva puncte de repere prezentate de Creswell. El afirmă că între cantitativ și calitativ există
anumite diferențe în abordarea obiectivității. Exemplu: este real lucru acesta sau nu? Metoda
cantitativă va răspunde: realitatea e obiectivă, avem o singură realitate și dacă lucru acesta poate
fi supus cercetării este real. Metoda calitativă va zice: lucru acesta este subiectiv, nu putem ști
daca e real sută la sută. Și deci, putem avea mai multe realități, în aceeași formă. Metoda
cantitativă e strânsă legata de cauză - efect, este strâns legată de metodă, nu se ia în considerare
contextul, este orientată spre explicație și evaluată în funcție de unitățile de măsurare. Rezultatul
se deduce din analiza. Metoda calitativa - nu e neapărat să avem cauză și nu ne interesează
neapărat consecințele. Studiul, cercetătorul, beneficiarul poate să se influențeze reciproc. De
asemenea cercetătorul construiește cercetarea pe parcurs, poate îmbunătăți anumite întrebări și
metode.

Cercetarea este dependentă de context, foarte mult importă oamenii și felul în care îi înțelegi și
abordezi. Evaluarea cercetării se face prin verificare. Cercetarea cantitativă are drept scop să se
bazeze pe teoriile existente și să verifice teoriile care sunt. Cercetarea calitativă se bazează pe
situația din teren, este dependent de situații și își propune să-și reflecte realitatea așa cum este ea.
Din punct de vedere a instrumentelor avem deosebiri: cercetarea cantitativă va folosi metode,
tehnici nestructurate, adică aparte folosim fiecare metodă nefiind interdependent pe când în
cercetarea calitativă metodele și tehniciile sunt structurate și depind una de alta, studiile de caz
depend de experiment, experimental de sondaj, sondajul de observație etc. Știința la etapa
actuală au venit cu inițiativa ca să încercăm de a îmbina ambele metode de cercetare într-o
singura cercetare, arătâns că utilitatea lor, beneficiu lor crește considerabil. De aceea este
important să folosim împreuna aceste metode. Atunci când vrem să argumentăm anumite
categorii le vom testa prin cantitativ, iar când vrem sa prezentam realitatea lor vom prezenta
calitativ. Când vorbim de cercetări profunde vom apela la cantitativ si calitativ. Această metodă
este numită metoda mixtă, în literature de specialitate, europenii și americanii o numesc metoda
mixtă de cercetare.

16
 Metode de colectare a datelor

Orice cercetare cu caracter sociologic, presupune să avem cercetare în teren, presupune să

lucrăm cu datele și presupune ca cercetarea noastră să fie îndreptată spre oameni. Există diferite
opinii în raport cu selectarea datelor și există diferite metode și tehnici de colectare a datelor. La
etapa actuală avem dezbateri mari în raport cu metodele utilizare și marea majoritate a
cercetătorilor propun ca datele să fie colectate pe bază de metode. Medodele cantitative aparte și
calitativă aparte. Există alții care vor susține să nu separăm metodele de colectare a datelor.
Cercetarea să fie văzută ca un tot întreg, doar să facem anumite specificații: să utilizăm împreună
și cele cantitative și cele calitative, doar că cercetătorul la începutul cercetării să vină cu o
specificare.

Sunt propuse următoarele metode de colectare a datelor:

1. Metoda selectivă pe un eșantion mare

2. Observația
3. Experimentul
4. Analiza documentelor
5. Interviul individual sau de grup
6. Sondajul de opinii
7. Studiul de caz
8. Metode etnografice
9. Metode multiple

1. Metoda selectivă pe un eșantion mare

– face parte din cercetarea cantitativă, este metoda care presupune cel mai mare eșantion de
oameni, iar cercetătorul este în situația în care, trebuie din acest masiv să selecteze grupuri de
oameni în baza anumitor criterii. Metoda dată este utilizată rar și doar în situația în care tema
cercetării noastre presupune nivelul de țară sau nivelul orașului, situații în care avem mii de
oameni. În acest caz cercetătorul trebuie să selecteze un fragment din obiectul de cercetare și să-l
utilizeze în cadrul cercetării sale. Cel mai des este aplicată atunci când este vorba de opinia
populației, atitudinea populației, anumite preferințe ale populației, utilizîm impreuna cu sondajul
de opinii (ex. Dacă am dori să vedem cum vor vota oamenii duminica viitoare, atunci în
17
eșantionul nostru avem cam 2milioane persoane ce merg la vot, în acest context nu vom intervia,
chestiona toți 2 milioane de oameni, în situația dată se aplică metoda selectivă). Beneficiile
acestei metode e că putem într-un timp scurt, cheltuind resurse minime, să realizăm scopul
propus și să fim la curent cu realitatea lucrurilor din domeniu care dorim să-l cercetăm.

Pentru realizarea selecției avem nevoie mai întîi de toate să definim cateva lucruri importante:

1.obiectul cercetării – in cazul când avem un domeniu general de cercetare, este necesar să
definim obiectul care va fi parte din cercetare

2.unitatea selectivă – în cazul acesta este vorba despre purtătorul de informații, pe care noi îl
vom selecta pentru colectarea informației, este fragment din obiectul de cercetare, în cazul dat
poate fi vorba de persoane sau grup de persoane, care au caracterisitici identice, sau
asemănătoare, se încadrează în scopul cercetării și utilizând această unitate nu vom pierde nimic
din procesul de cercetare, astfel că definind unitatea. Noi o putem caracteriza și supune cercetării
(ex. Dacă obiectul cercetării sunt studenții din RM atunci dacă vom idenntifia 100 studenți din
chișinău, 100 Cahul, 100 Orhei vom indica unitatea selectivă).

3.conceptul masivului general/masa generală – aici încadrăm toate persoanele care pot fi parte
din cercetarea noastră, arătînd care sunt caracteristicile, care sunt lucrurile comune, ce parte din
cercetarea noastra ii unește pe toți.

4.conceptul de selecție reprezentativă – vom discuta principiile și caracteristicile în baza cărora

vom face selecția, cum voi lua, cum voi alege din masa generală, persoanele care mă interesează
pe mine, în anumite situații putem merge in baza unor carcateristicii, in baza unui procentaj.

5. reprezentarea tematică – în situația dată vom evidenția tema sau subiectul care ne interesează
și selecția va putea fi efectuată în baza interesului tematic, sau subiectului cercetării.

Pentru efectuarea selecției, fiecare cercetăror trenbuie să treacă prin etapa de pregătire, când el a
cercetat foarte bine subiectul și a cercetat foarte bine întreaga masă a obiectului de cercetare și in
situația dată a stabilit criteriile, caracteristiciile in baza cărora se va efectua selecția. În acest
context este necesar ca fiecare cercetataor să treca prin cateva faze de pregătire:

1. Partea financiară a cercetării –

de câte surse are nevoie cercetărorul, cât este gata să cheltuie pentru cercetare, care vor fi
materialele utilizate, care este numrul maxim de oameni pe care îi poate include în cercetare. În
18
situația dată el va putea înțelege care este volumul maxim pe care îl poate utiliza pentru a nu
avea probleme in cercetare.

2. Difinirea clară a sarcinilor pentru selecție –

dacă sarcinile cercetării permite o selecție mai mare sau în baza unor caracteristici, atunci
cercetătorul va lua în calcul în timpul cercetării.

3. Va lua in considerație procesele, procedurile, instrumentele utilizate în cercetare –

dacă va fi chestionar sau cercetarea opiniiilor, atunci de cele mai multe ori putem să-l petrecem
oral sau să avem un dictofon sau să efectuam intr-un masiv mai mare în rețele de socializare.

4. De la volum și interval-

Intervalul se referă la cât de des vom efectua aceste metode sau proceduri de lucru cu o diferență
de o zi o saptamina sau o lună, iar la volum ne interesează care va fi numărul maxim de oameni
selectați. Pentru a avea un rezultat mai exact, se recomandă să avem un volum mai mare cu un
interval mai mic.

Când vorbim despre selecții trebuie să fim conștienți că avem 4 tipuri de selecție care poate fi
utilizată în cercetare:

1.Selecția la întimplare – este cea mai des utilizată tehnică de selectare, în care cercetătorul din
timp nu știe numele, vârsta, ocupațiea respondentului, singura caracteristica trebuie să fie
student. Metoda la întimplare, presupune că cercetătorul din timp nu alege persoanele, nu
influențează cercetarea, nu se implica respondentul emoțional, nu are nici un scop și cel care
pune întrebarile și cel care răspunde la întrebari sunt neutree în raport cu tema cercetării. Ceea
ce presupune că rezultatele cercetării va avea un grad mai înalt de exactitate și obictivitate a
cercetării și vom avea raspunsul mult mai aproape de realitatea lucrurilor.

2. După tip - cercetatorul în faza asta trebiue să identifice tipajul care pleacă la cercetarea, fie că
este vorba de vârstă sau gen sau alte tipaje. Selectare se va face doar la persoane care se
încadrează în tipajul dat, aratând că celelalte persoane nu sunt parte a cercetarii. Ca și tipaj pot fi
anumite tipuri de oameni sau anumite colective de muncă, care își petrec un anumit număr de ore
împreuna, fiind identificați ca și grupă.

3.Mecanică - în cazul dat, secretul este mecanizmul pe care îl vom utiliza in cadrul selectiei. În
situația dată este important să fixam în baza carui mecanizm ne vom implica in cercetare.
Selecția mecanică presupune 2 pasi consecutivi:
19
a. Distanta intre selectiare.

b. Selectia propriu zisa.

Singura condiție în selecția mecanică e că noi să identificăm foarte clar metoda prin care vom
lucra cu esantionul. De obicei în selectarea mecanică putem merge având ideea. Alegem fiecare
persoana cu care ne intilnim 30 secunde de la ultima persoană. Intervalul de timp este
mecanismul pe care vom selecta persoana. Dacă facem selecția în instituții sau organizații, atunci
alegem pe cei care nume se incepe cu a sau b sau c. De asemenea putem alege în baza înălțimii,
greutății.

4. Selecția in serie - Este opusă selectiei la întimplare pentru că de fapt vom identifica clar,
persoanele care vor fi supuse chestionarii, și nu vom merge la întimplare, și vom avea portretul
persoanei chestionate. Vom fixa anumite criterii care trebuie să le aiba persoana, pentru a
participa în cercetarea noastră: să fie stuent, anu 2, 20 ani etc

5. Lucru cu documentele –

la etapa actuală, lucru cu documentele este metoda utilizată în cercetarea cantitativă, atunci când
vorbim de masă, societate, întrebări globale și putem să utilizam în cercetarea calitativă când
vorbim de individ, individualitate, acte personale care ne vor aduce lumină în raport cu
persoanna stuiată. Majoritatea cercetătorilor socot că lucrul cu documentele este una
fundamentală, ea ne dă informație exactă, ne sugerează domenii teoretice și informația dată de
documente este plină de încredere. Astfel că această metodă este cel mai des utilizată atunci când
vrem să facem cunoștință cu problema, când avem nevoie de surse demne de încredere sau când
vrem să vedem problema sau situația ei in istorie, făcînd analize comparative cu trecutul și
prezentul, pe de altă parte documentele ne permit să intelețelegem realitatea zilei de azi. Și
pentru a a arăta ca cercetarea noastră este demnă de încredere, vom face referințe la documente.
De cele mai multe ori vom utiliza documentele de stat, emise de stat, având încredere în ele
100% (certificatul de baștere, casatorie, sunt veridice) și ne informează concret. De asemenea
putem avea anumite informații statistice care vor reflecta realitatea zilei de azi, salariu minim,
salariu mediu, coșul minim de consum, sunt informații furnnizate de organele de stat și atunci
vericidatea lor nu poate fi pusă la îndoială. Când vorbim de date statistice a organizațiilor de stat,
atunci numărul persoanelor născute, decedate, căsătoriilor și divorților, sunt documente veridice
100%, de aceea în cadrul cercetării pentru a arăta seriozitate, obiectivitate, sau problematica,
trebuie să utilizăm documente. De aceea fiecare cercetare în măsura posibilității, trebuie să
prezinte documente serioase, veridice pentru argumentarea teoriei sau ipotezelor de
20
cercetare. Există anumite cercetări în care noi nu avem dreptul să ignorăm documentele, când
cercetăm problemele sociale, când avem anumite analize, este necesar obligatoriu să prezentăm
documente, unele cercetări pot avea documente din arhiva de stat, alte cercetări pot prezenta
documente din arhiva persoanală (poze, scrisori,). Cu cât mai multe documente sunt prezentate
în cercetare, cu atât cercetarea noastră este mai aproape de obiectivitate. La etapa actuală putem
împărți documentele în cateva categorii:

1. documentele scrise: analize, date statistice, rezultatul altor cercetări, memuare, scrisor, etc,
important ca ele să aiba un conținut scris și să transmită în formă scrisă.

2. Sunt documuntele din cultura materială – ne referim la lucrurile ce caracterizează o anumită

perioadă istorică (cerneala și penița, pixu, calculatoru ne vorbesc despre un anumit secol).

3. Documente ce ne vor reflcta imagini: foto, video, sculpturi, picturipa

Tipurile de documente -

La etapa actuală în cercetarea științifică vorbim de forte multe documente și pentru ca să facem o
separare și o diferență dintre ele toate documentele s-au repartizat pe tipuri:

1. Documentele oficiale/ neoficiale –

în docmentele oficiale, intră toate documentele care sunt scrise pe blancuri de stat sau a anumitor
oganizații și sunt întărite cu semnătură și ștampilă oficială, astfel că de departe putem identifica
documentul oficial. Documentele neoficiale sunt acele documente care aparțin persoanelor, au
caracter personal și de cele mai multe ori pot fi anumite amintiri, scrisori, opinii a unei persoane
în parte.

2. Documente descriptive/ statistice –

documentele descriptive sunt cele care vor descrie situația, vor prezenta starea, vor căuta să ne
arate cauza și efectele anumitor situații sau impactul asupra omului sau asupra societății, după
conținut pot fi de la o foaie pana la nenumărate foi, singura condiție e ca problema să fie
analizată în cadrul documentului. Documentul statistic nu va prezenta cauzele, efectele, ci va
prezenta doar date seci, în formă de %, cifre, tabele etc. Datele statistice prezintă realitatea
naumitor rezultate nefiin interesată de ceea ce va urma.

3. Documente informaționale/ juridice –

21
informaționale sunt cele cae au drept scop să ne informeze în raport cu anumite evenimente sau
probleme sociale, aici pot fi ziarele, televiziunea, radioul, etc. Toate noutățile în care avem
rubrica „evenimente sociale„ au la bază informații și pot fi considerate documente
informaționale. Documentele juridice, sunt ordine, legi care au fost primite la nivel de stat sau
oraș, au carcater obligativ și vin sa ne aducă informații in raport cu normativele state din
Republica Moldova. Cele mai multe legi sunt editate în culegeri de legi sau în monitorul oficial.

4. Documente cu caracter cultural/ educațional –

documentele culturale sunt cele care vin să ne aducă diferite povestiri, folclor, basme, poezie,
muzică etc. și au drept scop să ne influențeze sau să relateze nivelul cultural în mijlocul
societății, astfel că aici cărțile, inregistrările audio, video vor intra în categoria documente
culturale. Documentele educaționale sunt cele care au drept scop să producă anumite influențe
asupra omului la nivel educațional, bunele maniere, documente de școlarizare.

5. Documente personale/nepersonale –

documentele persoanele sunt cele care vor reflecta identitatea unei persoane, ele vor fi eliberate
de organele de stat și vor aduce lumină în raport cu individul, în raport cu stuiile lui, ocupația,
aici avem doc ca: certificatul de naștere, buletinul, diploma, carnet de muncă. Condițiile în
documentele oficiale sunt: fotografia, datele cu caracter persoanl, informații despre ziua, luna
anul nașterii etc. Documentele nepersonale sunt cele în care este descris persoana sau grupa de
persoane și apar relațiile, legăturile, pot fi anumite protocale luate la nivel de grup, în care
important nu este persoana, ci discuția în grup sau problema abordată de către grup, în astfel de
documete se va sublinia că decizia va aparține gruupului și aici documentul are caracter colectiv.

6. Documente după importanță majoră/ documente secundare –

documentele de importanță majoră sunt cele care ne aduc informații din prim plan, ne descriu
situația acum la moment așa cum este ea. De cele mai multe ori sunt documentele care vor
reflecta observația sau chestionarul, sunt documente care nu sunt necesare a fi prelucrate,
analizate. De asemenea în documentele date sunt incluse acelea care vor prezenta lucrurile fără a
le pune la îndoială și mai avem documente care vin din categoria secretelor de stat și pot fi
analizate, prelucrate, abia peste un timp anumit. Documentele secundare sunt acelea care nu
prezintă realitatea din teren, ci analizează, prelucrează informația și vor prezenta niște concluzii a
informației prelucrate, de obicei aceste documente nu vor prezenta originalele, ci vor face
referință la originale, scopul acestor documente e să prezinte analizele rezultatelor.

22
Criteriile de lucru cu documentele:

La etapa actuală una din problemele de bază în lucru cu documentele este stabilirea
istoricității și adevărului din document, astfel că oridecâte ori avem în fața noastră anumite
documente, cercetătorul trebuie să evite falsul, neadevărul din documentele văzute, astfel că
sarcina fiecărui cercetător este să poată da la o parte documentele adevărte de cele neadevărate,
de aceea cele mai multe documente sunt supuse anumitor criterii de prelucrare și sunt supuse
analizelor suplimentare, cercetătorul trebuie să fie convins că are în față original, documente
serios și că informația este adevărată. De aceea fiecare document trebuie supus analizelor și
criteriilor de analiză.

Criterii:

1. Criteriul informațional –

atunci cand studiem documentu treb să vedem aca inf prezentată în el poate fi confirmată de altă
sursă. Orice doc cât de unic ar fi el treb de confirmat prin alte 3-4 surse. Nici un cercetător nu are
voie să utilizeze un singur doc sau o singură sursă în cercetare, treb s colectăm cât mai multe
surse posibile ce se confirmă una pe alta, sau se completează.

2. Criteriul analizei –

nici un document nu poate fi utilizat fără a fi supus analizei critice de catre autor (cand s-a scris,
cum, în ce împrejurări), astfel că lucrurile descrise de catre document, trebuie să coincidă
timpului, contextului, evenimentelor.

3. Criteriul selectării –

la momentul în care vom cerceta documentele este necesar, important să vedem cum autorul
documentelor a selectat informația, a fost el martor ocular al evenimentelor sau a scris în baza
anumitor povestiri văzute de alții, s-a implicat el direct in conversație, sau alții au selectat. Pentru
noi este necesar să vedem cum a selectat autorul informația și cît de obiectivă este ea, dacă în
document scrie că „am vazut, am analizat„ avem temei să credem în ce a relatat martorul ocular.
De asemenea în lucru cu documetele mai avem să facem cîțiva pași pentru a confirma
originalitatea documentului:

1. Evaminarea documentelor în interior –

23
prelucrarea interioară presupune să analizăm cuvintele, propozițiile, jocurile de cuvinte, forma de
scriere, dacă corespunde timpului, conținutului sau timpului. Este important să ne convingem că
din punct de vedere gramatical l-a scris în concordanță cu anii. Este important ca la examinarea
interioară să lucrăm cu conținutul, în cazul dat conținutul ne interesează în expresii, cuvinte, dacă
coincide timpului, coincide contextului istoric cultural, dacă coincide cu celalte informații pe
care le avem sau poate informația dată să fie confirmată de alte surse.

2. Evaminarea în exterior –

presupune ca cercetătorul să studieze foaia, scrisu, cerneala, semnele, semnăturile, stilu de

scriere pentru a ne convinge că exteriorul documetului coincide timpului pe care îl prezintă sau
examinează (stema de stat, felul cum e pusă ștampila, și în baza acestor lucruri putem spune că
documentul corespunde timpului).

Metoda analizei documentului :

Când vorbim de analiza documentelor trebuie să fim foarte expliciți că în cadrul

documentului ne interesează analiza informațională a documentului, în situația dată vorbim de o
abordate critică a ceea ce este scris în document. Abordarea critică este să punem la îndoială... să
căutăm explicații în afara documentului dat. Cele mai des utilizate metode de analize sunt:

1. Formalizat sau calitativ –

această metodă presupune să lucrăm cu conținutul destul de atent. Conținutul nu este atât de
bogat în detalii și noi nu putem în baza documentului să tragem anumite concluzii, în situația
dată cercetătorul caută din răsputeri să fie atent cu fiecare cuvint, propoziție și să interpreteze
informația, conținutul este scurt, fără detalii, fără descrieri, fără specificării și atunci cercetătorul
interpretează textul în baza documentului.

2. Neformalizat sau cantitativ –

presupune că textul în sine explică toate lucrurile. Noi explicând informația nu avem nevoie de
interpretare sau argumentare pentru că textul în sine prezintă toate argumentele. În situațaia dată
documentul în sine ne reprezintă suficiente detalii, dar cercetătorul va face referință la aceste
documente.

3. Formalizmul și neformalizmul îmbinate –

24
această metodă este considerată frt temeinică, solidă. Se consideră că în cadrul acestei analize
cercetătorul va prelua informația și o va interpreta. Astfel că noi avem capacitatea să interpretăm
cifre exacte, date exacte și tot o data să interpretăm aceste date.

4. Metoda prin care vom căuta cuvinte cheie sau expresii cheie arătînd că tot doc este
centrat pe acestă expresie.

Cuvintele cheie ne ajută să înțelegem ideea documentului și s-o prelucrăm in baza cuvintelor
cheie. În situația dată ori cât de mare sau mic ar fi documentul este necesar să rificam întrebarea
care este cuvintele cheie ce ne va ajuta să înțelegem documentul dat.

Cand vorbim de analiza documentelor, toate aceste metode ne ajută. De aceea scopul primordial
al nostru este să dăm explicare sau interpreare a informației, pe o foaie separată autorul cercetării
va încerca să scrie ce prezintă acest document și care sunt noțiunile lui de bază.

5. Metoda observației

La etapa actuală metoda observației este consideată una din cele mai utilizate metode în
colectarea informației din teren. Mulți dintre noi suntem martori a diferitor informații și
evenimente și atunci suntem purtători de informații prețioase pentru comunitate sau societate.
Pentru ca metoda observației să aibă un carcater științific și să se deosebească de simplu, interes,
curiozitate. Cercetătorul trebuie să respecte câteva condiții și factori pentru observarea
evenimentelor:

1. Cercetătorul trebuie să respecte legislația în vigoare. Să nu utilizeze metode incorecte

2. Trebuie să respecte spațiu și timpul privat a individului
3. Trebuie să comunice persoanelor intenția de a observa și înregistra
4. Informația este necesară a fi înregistrată pentu ca mai apoi să fie prezentată ca argument
solid în cercetare de aceea cercetătorul în faza inițială trebuie să răspundă la câteva
întrebări: de ce are nevoie în cercetare, unde va utiliza informația, ce scopuri sau sarcini
vor fi abordate prin observație
5. Să clarifice foarte clar situația în care va fi aplicată observația

Observația trebuie să evidențieze nu doar situația problema, contextul, dar și instrumentariu

pe care le vom folosi, voluntarii, ce operațiuni tehnologice vom utiliza, peioada și durata
observației.

25
Dacă vorbim de această metodă în raport cu altele, atunci metoda observației are câteva
priorități:

- Ne permite să fixăm în timp real evenimentele și să le analizăm în realitatea lor

- Ne perrmite să avem un grad de obiectivitate mai mare
- Operativitate în studierea problemei
- Ne permite să vedem maștabl acestei probleme in contextul rural, urban sau pe țară
- Putem să utilizăm această metodă mînă în mînă cu alte metode: interviul, ancheta,
chestionarul, studiu de caz, însoțit de observare ne va divulga mult mai multă informație.
Atunci când mergem la beneficiari și avem ancheta socială, observația deja trebuie să
lucrez că metoda de colectare a informaților.

De asemnea în cadrul acestei metode este necesar să stabilim:

- Obiectul observației
- Situația în care vom observa
- Să avem înțelegerea cu persoanele supuse observației

Tipurile observației

În această metodă putem utiliza diferite tipuri de observație în condiția în care să colectăm
cât mai multă informație și cât mai diversă. Cercetătorul trebuie din faza inițială să stabilească
care din observație va fi utilizată și trebuie să fie conștient că pentru o observație normală trebuie
să aibă 2 tipuri. Este important că în timpul ales și utilizat, în faza inițială să-i ofere mai puțin
contact cu beneficiarul pentru a nu rămâne influențat emoțional, psihic sau să nu-și formeze
anumite stereotipuri, prejudecăți ca urmare a observației și a contactului direct cu beneficiarul.
La etapa actuală sunt utilizate cel mai des 8 tipuri de observație:

1. Necontrolată -

Este forma de observare în care cercetătorul știe foarte clar obiectul, știe clar care este condiția
observației, dar din timp nu specifică situațiile de observare și din timp nu face parte din
interiorul situaților. Astfel că cercetătorul rămâne în afara observației și nu controlează procesele
de viață, progresele, ci obsearvă lucrurile cum decurg de la sine, păstând cît mai mult posibil
naturalitatea situației. Oricare nu ar fi situațiile observate, cercetătorul nu controlează timpul,

26
spațiu și condițiile în care se află. Acest gen de observație presupune că beneficiarul se va afla în
zona lui de confort fără a fi deranjat de procedura observației.

2. Controlată –

Este o observație mai dificilă, cercetătorul cunoaște foarte bine obiectul și condițiile observației,
el nu este implicat în interiorul situației, dar din afară controlează ori anumite procese, timpul sau
situațiile, prin anumite condiții, prin anumite înțelegeri avute prealabil. Cercetătorul comunică ce
îl interesează, sunt stabilite criteriile de control și atunci beneficiarul activează, trăiește în baza
acestor criterii de control. De cele mai multe ori astfel de cercetare presupune stabilirea din timp
a unui scenariu în care cercetătorul stabilește criteriile de control, iar mai apoi în situația în care
se ajunge va observa cum beneficiarul face față, el are puncte de control, situații de control.
Scopul cercetătorului este să fie în control asupra situației și a nu permite situației să iasă de pe
acest control. Partea bună a acestei metode e că situațile stabilite de control permite
cercetătorului să facă o analiză mai eficientă și o documentare mai profundă. Astfel că cercetarea
dată este mult mai obiectivă.

3. Neinclusă –

Presupune din start că cercetătorul să nu fie parte din grup, să nu interacționeze cu grupul în
perioada observației, de cele mai multe ori ar fi bine ca cercetătorul să fie în afara grupului și
condiții observate, om străin în activitate și în cadrul acesta să aibă loc observația în cadrul
grupului unde se afla ben. Neinclus ne permite ca cercetătorul să rămînă în afara grupului și ei să
rămână în grup și să se comporte cum se comportă zi de zi.

4. Inclusă –

Presupune că cercetătorul are un raport de prietenie cu observația și situația observată, cu

beneficiarul, are un contact personal de comunicre. Astfel că cercetătorul pt un timp poate deveni
pate din grupul lui, parte activă prin care cercetătorul are acces la situații, persoane, la informații,
astfel că el poate vedea așa cum sunt lucrurile din interior și le consemnează așa cum sunt ele din
interior. Dacă vorbim de asistența socială atunci asistentul interacționează mai profund,
interacționează mai mult cu beneficiarii lui, fiind parte împreună cu ei din aceleași situații.

De cele mai multe ori noi recomandăm ca aceste 4 metode să meargă mână în mână, adică
controlată cu inclusă, necontrolată cu neinclusă.

5. De laborator –

27
Presupune că beneficiarul sau obiectul observației va fi scos din mediul lui natural, obișnuit
pentru el și va fi adus într-un mediu stabilit de cercetător pentru a vedea cum acest obiect
reacționează, se comportă în mediu diferit lui. În observația de laborator totul este regizat, locul,
situațiile, dialogurile din timp pregătite. Astfel el fiind pe teritoriul nostru este supus unei
observații exigente. Tot ce se întîmplă în viața lui la acel moment este regizat de cercetător.

6. De câmp –

situația trebuie să fie cât mai naturală, obiectul observației trebuie să fie în condițiile obișnuite
pentru el, de cele mai multe ori are loc în activitățile beneficiarului – muncă, odihnă, studii etcc.
Observația și condițiile observației sunt așa cum trebuie să fie, la dispoziția lui.

7. Sistematizată –

Este cea care este stabilită în cadrul unui mecanism. Noi ne propunem să observăm obiectul și
situația pe parcurs a 10 zile, de la ora 4 la ora 6. Faptul că are loc în fiecare zi este sistem,
permanent pentru o perioadă.

8. La întîmplare –

Este observația care nu a fost planificată din timp, însă situația observării se include în scopul și
sarcinile noastre și atunci situația noastră devine furnizor de informare, este metoda cea mai rar
folosită pentru că nu vom sta și vom aștepta întîmplarea, dar câte o data in anumite situații,
cercetătorul a fost martor, a văzut, coincide cu scopul și sarcinile lui și le-a fixat în jurnalul de
observație.

Orice cercetător dacă își dorește ca observația să devină sursă de informație, trebuie
să aleag 2 tipuri și neapărat să fie documentate (în scris, audio, foro etc).

Pentru o observare mai eficientă avem nevoie să respectăm câteva consiții:

1. Planificarea observației - cercetătorul trebuie din timp să planifice când va avea loc
observația, ce condiții și situații în interesează, ce scopuri, sarcini, ipoteze vor fi rezolvate
prin metoda dată și să discute din timp cu obiectul observației pentru a avea toate
înțelegerile de rigoare.
2. Cercetătorul trebuie să țină cont de context, de împrejurări, elemente de cultură, elemente
de educație în pregătirea observației.

28
 3. Dacă este vorba de observație în cadrul organizațiilor, persoanelor juridice, este necesar
să primim acordul lor de a face video, audio, înregistrări chiar dacă obiectul observației
se află în teritoriul lui. În cazul acesta este necesar să nu încălcăm legislația etc.
4. Pregătirea echipei – este necesar de înțeles cine și ce voluntari vor fi implicați în
observație, este bine ca voluntaru să fie instructat și pregătit pentru observație, pentru a
nu încălca legea și pentru a scoate informații obiective. Se recomandă în anumite situații
ca cercetătorul împreuna cu voluntarii să aibă o lecție două împreuna în terne....
5. Pregătirea documentelor și echipamentului – este necesar să vedem ce surse de scriere a
informației va fi utilizat, să-l pregătim și să-l avem sub mână. Dacă vom scrie
observațiile scrise sau video sau altceva este bine să le pregatim, să le testăm ca nu
cumva să rămânem fără echipament în timpul observației. Vorbim de sec 21 avem la
îndemînă echipament eften și bun.
6. Este necesar pentru perioada de cercetare să avem un loc în care va fi depozitat
documentele foto, video, filmările ca mai apoi în perioada analizei și prelucrării
informației să avem acces la ele. Se deschide un catalog în care este notat ziua, ora,
documentele depozitatec și locul în care se află.
7. Analiza informației primite.

Chestionarul
Face parte din cerecetarea cantitativă, este o metodă de succes atunci când sunt implicate
foarte multe persoane, de obicei eșantionul unui chestionar presupune de la câteva sute de
persoane în sus pentru ca rezultatele acestui chestionar să fie unul obiectiv și aproape de
realitate. Chestionarul presupune utilizarea unei întrebări deschise având posibilitatea de a oferi
diferite variante de raspuns. De cele m mult ori răspunsuei închise prin da, nu sau nuștiu. În
unele situații chestionarul poate fi formulat din 2 întrebări, a doua fiind de ordin deschis în
intenția de a concretiza, corecta anumite situații. Nu se acceptă mai multe întrebări și nu se
acceptă în cadrul unui chestionar întrebări închise sau mai multe întrebări. De cele mai multe ori
chestionarul este utilizat în întrebări majore de cercetare, generale sau când avem nevoie de
aflarea opiniei publice sau când avem nevoie de a cerceta societatea, dispoziția, prerogativele,
influența etc. În asistența socială chestionarul este utilizat ori de cate ori suntem în dorința de a
vedea anumite probleme sociale, schimbări în bunăstarea societății sau atunci când suntem
interesați de anumite procese, fenomene ce au loc în societate. Nu se utilizează chestionarul în
cercetarea întrebărilor concrete sau atunci cand vrem să aflăm mai multe detalii, lucruri concrete
din domeniu social.

29
Chestionarul se deosebește de anchetă, interviuri, sau alt metode prin două lucruri:

1. Maștabul cercetării
2. Întrebările scurte, clare pe care le putem utiliza

Tipurile de chestionar. La etapa actuală avem 2 tipuri de chestionar care sunt uitilizate cel mai
des în cercetare:

1. Chestionarul standartizat – presupune utilizarea unei întrebări de tip închis, oferind 3

posibilități de răspuns: da, nu, nuștiu. Acest tip de chestionar este cel mai des utilizat, se
utilizează în diferite sfere și noi ca oameni de cele mai multe ori suntem parte a acestor
tipuri de chestionare.
2. Chestionarul nestandaritizat – presupune utilizarea unei întrebări deschise în care
respondentul poate răspunde într-o frază, două, detaliat, utlizând partea descriptivă. În
unele situații putem utiliza chestionare nestandarizate care sunt compuse din 2 întrebări
în care o întrebare poate fi de tip deschis și una de tip închis în care rugăm să ne specifice
răspunsul la prima întrebare. Prima și a doua întrebare sunt strîns legate tematic, prin
scop și atunci nu pot într-un chestionar să coexiste unul fără altul.

Noi nu avem chestionare semistadartizate, cu mai multe întrebări. În cadrul unei cercetări se
poate utiliza chestionarul atunci când avem nevoie rapid pentru clarificarea unei situații, de aceea
chestionarul este singurul instrument care rapid ne poate prezenta situația așa cum este ea, de
aceea mulți cercetători obișnuiesc să uitilizeze chestionarul pentru anumite concretizări.

În asistența socială dacă este vorba de lucru cu beneficiarii noi utilizăm chestionarul mai
puțin sau deloc, ținând cont că este mult mai practic să utilizăm interviul sau ancheta. În asistența
socială se utilizează chestionarul în cercetări masive unde vom cuprinde categoria socială la
nivel de țară.

Când vorbim de chestionar este important să vedem modalitățile prin care putem efectua
chestionarul. Cea mai utilizată posibilitate este scrisă, omului i se dă o parte din foaie și este
rugat în 30 sec să scrie opinia lui. Chestionarul scris este mai ușor de analizat, cercetat, poate fi
mai ușor păstrat în arhivă și putem mai ușor trece prin anumite puncte de referință. A doua
moalitate este orală, cercetătorii, voluntarii pun întrebarea și își notează răspunsurile în formă
scrisă sau pe dictofon. Chestionarul oral este practic în locurile aglomerate cum este piața, gara
feroviară, unde este un fluz mai mare de oameni, oamenii sunt grăbiți și nu au 30secunde să dea
răspuns. Există posibilități de chestionare prin utilizarea IT și telefon mobil. Azi foarte des sunt
uitilizate chestionar sms, prin telefon, internet etc.
30
 Chestionarul presupune respectarea anumitor reguli atunci când ne gandim să formulăm
întrebarea.

Legate de întrebare:

- Trebuie să fie formată corect din punct de vedere gramatical

- Să nu conțină lucruri ce ar ofensa, discreta persanele
- Nu poate conține cuvânte sau propoziții indecente
- Trebuie să corespundă nivelului oamenilor, fără folosirea termenilor sofisticați
- Termenii să fie cat mai simpli

Pentru cercetător:

- Este necesar ca persoana care efectuiază chestionarul să se prezinte, să prezinte

organizația care efectuiază chestonarul
- Să fie amabil, prietenos
- Chiar daca oamenilor nu doresc sa participe, să le mulțumească că l-au asccultat
- Să nu-și impună variantele de raspuns
- Trebuie să-și păstreze neutralitatea cât mai mult posibilă
- Este necesar ca cercetătorul să se convingă că cercetătorul a înțeles întrebarea, condițiile
în care răspunde, că participantul la chestionar este parte a scocietății noastre și se
incadrează în scopul chestionarului.
- Mai bine să întrebe daca este cetățean a Republicii Moldova pentru a evita răspunsurile ..
- Dacă cercetătorul va utiliza voluntari este necesar ca ei să fie instruiți, pregătiți pentru
chestionar.

În chestionar trebuie să cunoaștem că sunt diferite modalități de colecatre a informațiilor, sau

modalitațoi prin care oferim întrebări. Cel mai utilizat este chestionarul în masă.

Chestionarul în masă - aici nu vom ține cont de sex, gen, ani, ocupație, scpecialitate etc, ci
fiecare persoană care este dispusă să participe, este inclusă în cadrul acestui chestionar.
Chestionarul masiv ne va permite în timp scurt să colectăm informații de la orice persoană aflată
în locul cutare, ora cutare.

Chestionarul selectiv – vom chestiona o anumită grupă de oameni în baza anumitor criterii,
ținute de gen, vârstă, criterii mecanice sau în baza anumitor tipaje. Vom chestina doar tinri pana
la 25 ani

31
Chestionarul de o singură dată – este folosit o singură dată în cercetare și poate folosit tip de o
zi, două, trei cand sunt selctate informația și mai mult nu mai apelăm la el.

Chestionarul utilizat de mai multe ori – este utilizat când vrem să comparăm anumite lucruri,
anumite situații, iar pentru ca să menținem gradul de comparare, prezentăm rezultatele primului
chestionar, al doilea, al treiea și astfel arătăm schimbările ce au avut loc.

Ancheta
Este o altă metodă prin care cercetătorul colectează inflormații. Ancheta presupune utilizarea
mai multor întrebări, difeitor tipuri de întrebări. Ancheta presupune ca informația să fie mult mai
adâncă pe care o dea respondentul. Cele mai des întânlite anchete sunt cele cu variante de
răspuns sau în care respondentul subliniază, încercuiește varianta optimă pentru el. Pentru o
anchetare reușită este nevoie de cateva momente importante:

1. Pregătirea –

cercetătorul trebuie să lucreze foarte minuțios asupra întrebărilor pe care le va utiliza, blocurilor
de întrebări ca ele să fie clare, explicite și să furnizeze informația așteptată. De multe ori
cercetătorul poate apela la specialiști din domeniu, care le va formula corect sau va redacta
întrebările existente. Este important să fie pregătită exhipa cu care va pertrece anchetarea, ea
trebuie sa cunoască cum și în ce condiții se va petrece. Trebuie pregătit masivul de oameni,
trebuie să știm unde vom merge, cine va participa. De cele mai multe ori cercetătorul va utiliza
centre, unde oameni sunt grupați și este ușor să adunăm numărul necesar de oameni, școli,
colegii, uzine, fabrici sunt locurile eficiente pentru anchetare, avem oameni mulți, grupuri mari.

2. Efectuarea/ clectarea informației –

este foarte important ca ancheta să fie pegătită de noi și oferită oamenilor pentru a răspunde la
întrebările puse, în cazul dat noi recomandăm ca grupa anchetată să fie de la 8 la 15 pers maxim,
pentru eficiența răspunsurilor oferite. Nu se recomandă grupuri mari de oameni, unde se iese de
sub control, se copie, se influențeze unul pe altul. De dorit ca oamenii să fie împărțiți în mod
singular și să fie încurajați a lucra în mod individual. Cercetătorul trebuie să facă instructajul
anchetării înainte ca să înceapă ancheta, primele zece minute din anchetă sunt instrucțiuni. Noi
putem avea anchetă anonimă sau semnată. Putem să cerecem vârsta sau genul, în dependență de
condițiile cercetătorului.

32
 3. Analiza și prelucrarea anchetării –

fiecare răspuns la întrebare este specificat aparte, se analizează fiecare întrebare aparte fără a
generaliza. Dacă am avut 100 persoane anchetate, atunci specificăm la fiecare întrebare numărul
de oameni care au răspunsuei și felul cum au răspuns.

La etapa actuală trebuie să cunoaștem că fiecare anchetă este formată din trei părți:

1. Preambul – aici specificăm cine efectuiază ancheta, care organizație, cine este
responsabil și scurt prezentăm instrucțiuni.
2. Întrebările propriu zis – 10, 20, 30 întrebări împărțite pe blocuri
3. Partea de mulțumire – pe ultima parte a anchetei

Modalitatea de oferire a anchetei :

- Individală
- Pe grupe
- Masivă

Modalitatea de petrecere:

- Scrisă
- Orală
- Mass-media, internet

33