Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice

Probațiune, Mediere și Asistență Socială a Victimelor Infracțiunilor

Integritatea morală a psihologului

Masterand:
Profesor coordonator:
Cambasur căs. Olariu Valentina
Dr. C. Cozma
Lăcrămioara

Iași 2020
 Filozofilor sofiști le revine meritul de a fi pus pentru prima dată problema esenței
moralității. Aceștia au poposit însă la o soluție relativistă și individualistă în răspunsul la această
problemă, fiindcă pentru aceștia legile, dreptul și principiile morale se fundamentează pe
convențional, pe traditțe și pe bunul plac și că, de aceea, acestea au o valoare relativă. Sofiștii
devin chiar reprezentanții nihilismului moral, căci ce înseamna altceva, cele ce spun ei, ca "ce
este răul, dacă celui care l-a făptuit nu i se pare că este rău" ? Consșient de pericolul mare pe
care-l reprezentau sofițtii cu acest nihilism moral pentru comunitatea poporului grec, Socrate
combate pe sofiști și face indubitabil dovada că știința noțională constituie singurul fundament al
faptei bune. A acționa drept și bine însemna la Socrate a acționa pe temeiul înțelegerii esenței
virtuții, virtutea fiind înțeleasă ca îmbinarea dintre știința despre ceea ce este bine și existență.
Consecința acestei concepții etice a fost la Socrate afirmația că "nimeni nu acționeaza de bună
voie nedrept, ci numai din insuficiența științei" despre ceea ce este bine și rău. Socrate afirma
ideea că exista un bine care obligă general-valabil pe toți oamenii, indiferent de părerile lor: este
acel "Daimonion", ca glasul conștiinței.
Existența valorii a fost contestată în domeniul cunoașterii științifice, din așa-numitele
științe teoretice, însă a fost recunoscută în unanimitate valoarea în etică. Mulți teoreticieni
limitează valoarea la etică, iar din acest motiv, valorile etice au fost foarte studiate. Astfel,
majoritatea studiilor au apreciat că valoarea etică este un drept al vieții practice. Viața unui om
este o permanent dorință de realizare a unor scopuri, la care ajungem prin acțiunile pe care le
facem, de aceea se ivește, firesc, întrebarea cu privire la scop, care este cel mai bun scop???
pentru unii oameni, cea mai importantă este fericirea, pentru alții profesia, pentru unii familia,
pentru alții averea, pentru unii-virtutea. Dacă și valorile etice ar fi la fel de variate, acțiunile nu ar
mai fi unitare și atunci s-ar crea un adevărat haos moral, de aceea s-a simțit nevoia de a se găsi o
anumită valoare etică, general valabilă și pe care să o recunoască toți.
H. Meyer considera că valoarea etică este un produs voinței eului, al voinței de
perfecționare a personalității. La fel și Wundt considera că acțiunea umană este direcționată de
scopuri reale și de motive, fapt ce determină o clasificare a acțiunilor în două categorii: morale
și imorale. Astfel, motivele și scopurile sunt determinantele interne ale acțiunii, iar acești doi
factori (moral și imoral) ai acțiunii morale determină valoarea etică. Aceasta pentru a fi
completă, trebuie să îi cuprindă pe amândoi. Tot Wundt considera că motivele nu pot avea
valoare etică dacă nu au și un scop, o faptă morală nu are nicio valoare dacă nu este rezultată din
motive morale. În etica veche, la fel ca și în cercetările psihologice mai vechi, contau în
principal, motivele subiective. Astfel valoarea etică era subiectivă. Etica nouă este la polul opus
eticii vechi, prin aceea că normele morale și scopul acțiuni trebuie să aibă o valoare obiectivă.
Kant considera că necesitatea obiectivă este o condiție esențială a valorii etice. Astfel “el
vede în om pe lângă voința sensibilă, care îl îndeamnă la să-ți satisfacă trebuințele dictate de
sensibilitate, și o voință suprasensibilă, determinate numai de principii rationale, fără a se referi
la obiectele posibile ale dorinței”.1i. Valoarea morală nu este aceea care e determinată de un
principiu empiric sau de un sentiment oarecare empiric ci ea e determinată “de un principiu

1
Petre Andrei- Filosofia Valorii, -Editura Polirom 1997, pag. 143
rațional a priori”2. Valoarea morală este subscrisă datoriei, valoarea etică este un imperativ căreia
trebuie să ne supunem cu toții. Kant afirmă, totuși, că sentimental respectului față de legea
morală este singurul mobil care determină voința morală. Acest sentiment umilește înclinațiile
personale și ne îndeamnă să ne supunem legii morale, el nu sereferă nici la plăcere, nici la
durere, totuși produce interesul moral, independent de simțuri. Sentimentul de respect pentru
legea morală, este după Kant, singurul sentiment cunosut apriori. Kant întemeiază filosofia
valorii etice pornind de la anliza conștiinței morale.
Morala (lat. Mos, mores, obicei) desemnează un ansamblu de reguli cărora indivizii
trebuie să se conformeze, în calitate de membrii ai societății (Filip, Iamandi, 2008) 3 . Morala se
raportează în stabilirea unui comportament dezirabil, la o serie de categorii precum bine, rău,
datorie, dreptate, nedreptate, precum și la o serie de principia, standarde, reguli, norme, a căror
respectare se întemeiază pe conștiința indivizilor și pe opinia publică. Morala este
obiectulprincipal de studio al eticii. Morala în calitate de teorie etică, integrează valori
șiprescripții admise într-un cadru social-istoric detreminat.
Etica este un termen provenit din grecescul “ethos”-obicei, character și desemneazăo
disciplină filosofică, ce studiază problemele teoretice și practice ale morale.

Termenul de deontologie provine din limba greacă, de la cuvântul “deon”, care

semnifică datorie, obligație. Deontologia desemnează normele de conduit și obilgațile etice din
cadrul unei profesii și aplicarea anumitor norme morale particular. Etica, morala și deontologia
se referă la ceeace este drept, correct și just. Conduita etică are în vedere atît comportamentul
profesionistului din timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a pofesiei, atunci când reputația
profesionistului, odată afectată se poate repercuta asupra prestigiului profesiei și credibilității
acesteia.
Codul deontologic este o sumă de principia și standard de exercitare a profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică și care instituie regulile de conduităale psihologului cu drept
de liberă practică. Acest cod, pe lângă valoarea lui normative, are rolul de a orienta și regla
numai acele activități ale psihologilor în care aceștia se angajează ca psihologi, nu și pe cele din
viața privată a acestora. Comportamentul personal al psihologului poate fi luat în
consideare/discuție doar dacă adduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridică serious îndoieli
privind capacitatea acestuia de a-și asuma și îndeplini responsabilitățile sale profesionaleca
psiholog.
În primul rând se va avea în vedere respectarea drepturilor și demnității oricărei persoane;
orice persoană are dreptul să îi fie apreciaă valoarea înnăscută de ființă umană și această valoare
nu este sporită sau diminuată de cultură, naționalitate, etnie, culoare sau rasă, religie, sex,
orientare sexuală, statut marital, abilități fizice sau intelectuale, vârstă, statut socio-economicsau
orice altă caracteristică personal,condiție sau statut.
Psihologul trebuie să manifeste respect față de trăirile, experiențele, cunoștințele, valorile,
ideile, opiniile și opțiunile celorlalți. El nu va prejudicial public inaginea celorlalți și nu va
2
Petre Andrei- Filosofia Valorii, -Editura Polirom 1997, pag. 143
3
Antonio Sandu-Etică și practică socială,- Editura Lumen 2015, pag. 7
manifesta inechitate pe criterii de cultură, naționalitate, sex sau alte categorii. Limbajul folosit de
psiholog va fi unul respectuos față de demnitatea celorlați, va refuza să participle la activități și
practice ce nu repsectă drepturile fundamentale ale omului, va refuza să furnizeze informații
oricărei persoane care, după opinia lor va utiliza cunoștințeleși îndemânarea dobândită pentru a
viola drepturile fundamentale ale omului.
Este esențial ca un psiholog să se asigure că , sub nicio formă, consimțământul informat
al clientului nu este dat sub presiune, deoarece clientul trebuie să participle la consigliere din
propria sa voință.
În activitatea desfășurată, psihoologul va avea grijă să nu invadeze spațiul privat,
personal sau cultural al clientului, fără permisiunea clară a acestuia că pot face acest lucru, v
avea grijă să nu prejudicieze dreptul la demnitate umană și dreptul persoanei la propria imagine.
Profesionistul-psiholog, va manifesta maximă responsabilitate pentru starea de bine a
oricărui individ, familie, grup ori comunitate față de care își exercită rolul. Această preocupare
include atât pe cei direct implicați, cât și pe cei indirect implicați în activitățile lor.
Ei vor căuta să manifeste cel mai înalt grad de integritate morală și profesională în toate
relațiile lor, fiind de datoria lor să prezinte onest pregătirea și calificarea sa, oriunde se află în
relația profesională, să nu permită sau să tolereze practicile incorecte și discriminatorii.
Se impune cunoașterea de către psiholog a competențelor, să știe foarte bine limitelede
competență în oferirea de servicii psihologice, se va forma continuu, pentru a asigura practicarea
serviciilor oferite la standard cât mai înalte, vor desfășura doar acele activități profesionale
pentru care au cunoștințe, aptitudini, experiența și atestarea necesară.
Psihologul va arăta respect și preocupare față de clienți, vor evita hărțuirea, abuzul,
relațiile multiple, acordarea consimțămîntului în caz de relații cu terți, nonexploatarea,
participarea activă la decizii, neintrarea în rol profesional atunci când din motive de ordin
personal, professional sau financiar, poate fi afectată obiectivitatea, competența sau eficiența
activității sau există riscul exploatării sau producerii unor daune.
Urgentarea consimțământului, înainte de oferirea sau începerea oricărui tip de serviciu,
psihologul va obține consimțământul informat din partea tuturor persoanelor independente sau
partial dependent implicate.
Prin asigurarea consimțământului clientul va înțelege pe deplin scopul și natura
activității, responsabilitățile mutual, beneficii, riscuri, alternative.
Dreptul la opoziție se va asigura, cu excepția cazurilor de forță majoră de urgență,
psihologul acționează respectând dreptul clientului de a refuza sau opri prestarea unor servicii
psihologice.
Se va întrerupe oferirea de servicii psihologice din motive de confidențialitate, dacă, din
motive ce nu pot fi evitate, psihologul nu mai poate păstra confidențialitatea. Limitele
confidențialității se specific și condițiile în care confidențialitatea poate fi încălcată. Dezvăluirea
de informații confidențiale cu alții, numai cu acordul celor vizați ori în așa manieră, încât sănu
fie identificați, excepție facând situațiile justificate de lege sau în circumstanțe de iminență sau
posibilă vătămare fizică sau crimă.
 Astfel, în desfășurarea activității sale, psihologul se va ghida mereu să urmărească binele,
desi, după cum spunea Aristotel în Etica nicomahică “ a proceda bine este un lucru tot atat de rar
pe cat e de laudabil și frumos”. El trebuie săfie mereu echilibrat și să nu se abată de la drumul
drept “cel ce tinde spre masura justă trebuie în primul rând să evite ceea ce se opune cel mai mult
acestei măsuri, însă este știut faptul că este mult mai ușor să atingem extremele decât să ne
menținem pe linia de mijloc, (“căci dintre extreme una ne face sa greșim mai mult, alta mai
puțin”).
Înainte de a lucra cu un client, psihologul trebuie să se analizeze pe sine, trebuie deci să
își observe propriile tendințe naturale, “căci pe fiecare dintre noi natura l-a înzestrat cu alte
înclinații”. Tot Aristotel este cel care ne îndeamnă să ne îndepărtăm de tendințele noastre pentru
că, îndepartându-ne cât mai mult de greșeală, ajungem la calea de mijloc. Psihologul trebuie să
lucreze apelând mereu la valorile morale, îngrijindu-se mereu să ia cele mai bune decizii în
favoarea clientului său, “alegerea deliberată” care să aibă finalitate pozitivă, nu va pretinde că
știe mai mult decât știe sau că poate mai mult decât știe că poate.
In Etica Nicomachiana Aristotel descrie pe omul superior in felul urmator: "Omul
superior este o personalitate, care trăind în mijlocul vieții, nu este nici timid, nici temerar;  care
este măsurat în placeri; care nu este nici încăpățânat, nici slab; care este cu inima deschisă prie-
tenește către lumea ce-1 înconjoară, fără să fie mândru, înaltandu-se pe sine ; care prețuiește
valoarea bogăției, dar care nici nu-și leagă sufletul de ea, nici nu o risipește ca un ușuratic; care
se supune de bunăvoie legilor, dar care în anumite cazuri concrete, când ele nu sunt în acord cu
conștiința sa, le completeazș cu toată cuviința; care nu dispretuiește buna părere a lumii despre
sine, dar nici nu o supraevaluează; care nu jubileaza în fericire și în furtunile vieții nu dă inapoi".
 
Toate aceste virtuți ce sunt practicate în viața de toate zilele sunt numite de Aristotel "virtuți
etice" sau practice.

Căci suntem buni sau răi după cum preferăm binele sau răul și nu după opiniile noastre.
i