Sunteți pe pagina 1din 2

Temă

Caracterizarea Victoriei Lipan

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului şi unul dintre


cele mai complexe personaje feminine din literatura noastră. Vitoria
reprezintă imaginea unui erou popular, având o personalitate
reprezentativă şi puternică. Este soţia lui Nechifor Lipan şi mama
Minodorei şi a lui Gheorghiţă.
Încă de la început impresionează prin frumuseţea şi farmecul
fizic, căci la cei aproape 40 de ani „ochii ei căprui răsfrângeau lumina
castanie a părului”, însă privirea ei era dusă departe, semn al
gândurilor care o copleşeau. Ochii ei „luceau ca într-o uşoară ceaţă, în
dosul genelor lungi, răsfrânse în cârligaşă”.
Pe lângă faptul că era o femeia dârză şi aspră, mai era şi o femeie
harnică, având grijă de o întreagă gospodărie în lipsa soţului ei, acesta
des fiind în absenţă. Vitoria mai reprezintă şi o femeie arhaică. Era
credincioasă, respecta cu stricteţe obiceiurile strămoşeşti şi creştine.
Nu pleacă la drum până nu se consultă cu preotul, se ruga, ţinea
post 12 vineri, se spovedea, se împărtăşea, iar când întâlneşte o
cumetrie şi o nuntă respectă tradiţia şi mai ales e preocupată să
împlinească toate cele creştineşti pentru înmormântarea lui Nechifor.
Însă, pe lângă acest fapt este şi o fire superstiţioasă.
Crede în vise, în semne, în descântece şi în vrăji şi pentru aceasta
nu uită să meargă şi la baba Maranda pentru a afla veşti despre soţul
ei. Vitoria este caracterizată indirect şi prin nume, care sugerează că va
fi victorioasă biruind toate greutăţile şi împlinindu-şi destinul.

Fiind un personaj complex, caracterizat atât prin mijloacele


caracterizării directe şi indirecte, părerile criticilor literari referitoare
la Vitoria sunt diverse.
Vitoriei, la fel ca şi Marei, din romanul lui Ioan Slavici “Mara”,
ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate şi suferă de fiecare
dată când copiii ei trec prin dificultăţi. Ambele reprezintă o fire
ambiţioasă şi insistentă. Relaţiile mamă-fiică însă diferă. Mara îşi
susţinea fiica şi accepta ideile acesteia spre deosebire de Vitoria, care
nu era deacord cu alegerea fiicei ei. Mara e un permanent sprijin moral
pentru fata ei, îi da dreptate. Vitoria însă, şi în ultimul monolog zice că
nu o v-a da pe Minodora de alesul ei în nici un caz.

Vitoria reconstituie drumul făcut de bărbatul ei şi îşi atinge scopurile


puse anterior, ceea ce nu era caracteristic unei “simple muieri” din acele
timpuri.

S-ar putea să vă placă și