Cupris

I. Scurt istoric........................................................................................................................2
II. Scopul Clubului de la Roma...............................................................................................3
III. Obiective............................................................................................................................4
IV. Membri...............................................................................................................................6
V. Publicații
1. ” The Limits to Growth„....................................................................................................7
2. ” Beyond the Limits„........................................................................................................10
3. ” Limits to Growth: The 30-year update„.........................................................................11
4. ”2052 – A global Forecast for the Next Forty Years„......................................................12

Ⅵ. Concluzie...............................................................................................................................14

Ⅶ. Bibliografie...........................................................................................................................15

1
 Ⅰ. Scurt istoric

Denumirea sa nu are nimic comun cu

oraşul Roma, Vaticanul, sau Biserica catolică. Ovin
Demaris a calificat preocupările acestei organizaţii
secrete drept o”afacere murdară” (Dirty Business), în
spatele său stau “Comitetul celor 300″ (“Clubul”
fiind considerat ca unul din instrumentele de lucru
cele mai puternice ale acestuia)”Black Nobility” (în acest sens, unii atribuie ideea “Clubului”
reginei luliana a Olandei) , “Marshall Fund” (vom reveni asupra lui) şi clanul Rockefeller care a
şi donat, dealtfel, “Clubului” terenul unde-şi are sediul general (Bellago, Italia).

În fondarea sa în 1968, un rol major i se acordă lui Aurelio Peccei, cel mai vechi
preşedinte al concernului Fiat (un multi-conglomerat gigantic, aflat în mâna Comitetului celor
300″), în care “Black Nobility” deţine cote importante din acţiuni şi profit (Ex. Agnellis şi alţii).
Spre a-şi realiza “misiunea” Peccei a absolvit cursurile la “Tavistock Institute” (considerat “mama”
institutelor de „spălat creierul” din lume, fondat cu sprijinul lordului Bertrand Russel, fratele lui
Aldous Huxley, Kurt Levin şi Eric Trist), sub bagheta vestitului general maior John Rawlings Rees.
Următorul pas în “finisarea” cunoştinţelor sale 1-a reprezentat “cartierul general al NATO” de unde
Peccei a selecţionat oameni de primă mână; n-au lipsit, desigur, nici conexiunile cu celelalte
organizaţii ale iluminaţilor, Bilderberg, Trilaterala etc.

În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali,

savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde complexelor
subiecte asupra viitorului planetei. Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de cercetători de la
„Massachusetts Institute of Technology” să fie angajat spre a alcătui un proiect esențial pentru
viitoarea activitate a Clubului de la Roma. Au fost puse câteva condiții esențiale pentru alegerea
cercetătorilor ce vor lucra precum și a modului de lucru. Astfel, numărul celor implicați în proiect
să fie redus, în jur de 100 de personalități, să nu aibă nevoie de finanțări mari, pentru a-și putea
păstra independența; să fie apolitică, dar transculturală și în sfârșit, să fie neoficială, în sensul că nu
se dorea să beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizații internaționale.Clubul de la Roma
este o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției întregii lumi
diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Este compus din oameni de știință, economiști,

2
oameni de afaceri, înalți funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele cinci
continente.

După moartea lui Aurelio Peccei, în 1982, Clubul de la Roma n-a încetat să examineze în
continuare tabloul lumii și să atragă atenția că o inevitabilă criză generală, cu implicații morale,
politice, sociale și economice, amenință planeta. Mesajul pe care l-a lăsat pentru generațiile viitoare
Aurelio Peccei a fost acela că lumea va avea un viitor bun, numai dacă va înceta risipa de resurse.
Consider că acum trebuie să existe o viziune integrată asupra lumii (creștere economică, mediu,
populație) și că noile tehnologii nu reprezintă o soluție suficientă pentru a rezolva problema
schimbărilor climatice, mai ales acum când ne aflăm la limita unor schimbări ireversibile. «Dacă
Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este întâietatea în a se răzvrăti împotriva ignoranței
sinucigașe a omenirii cu privire la adevărata ei condiție.» dr. Aurelio Peccei.

Componenţa “Clubului” este identică cu a unui grup internaţional aparţinând

“Establishment”-ului, cu membri din 25 de ţări, înglobând între 50 şi 100 de persoane.Eisunt
oameni de ştiinţă, educatori, economişti, industriaşi etc., cu funcţii în guverne naţionale, sau
asimilaţi deja de “guvernul internaţional” (“international civil servants”), mulţi dintre ei fiind
membri ai CFR şi ai familiei Rockefeller.

Ⅱ. Scopul Clubului de la Roma

Scopul principal al grupului este de a rezolva problemele legate de industria națională și

internațională. Cercetările pe care inițiatorii Clubului de la Roma le-au intreprins cu privire la
viitorul industriei și al economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de
risipa de resurse care sunt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că urmăresc
regionalizarea și unificarea întregii lumi.

S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul,
populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la climă și
resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile privilegiate și cele în curs
de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli.

Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în
educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.

3
 Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării,
plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele planetei
sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt nelimitate.

Ⅲ. Obiectivele Clubului de la Roma

Unificarea lumii şi constituirea unui “Guvern Mondial” format dintr-o elită (n.a. – masonă)
care va acţiona asupra unui număr de “10 regiuni administrative” (numite astfel în cadrul unui
raport al clubului, datat din 1973) care se află în stare de “flux” (adică cu graniţe deplasabile, ceea
ce are ca efect conflicte etnice şi războaie aducătoare de bani bancherilor internaţionali
ce finanţează confruntările şi vând armamentul părţilor beligerante şi, în al doilea rând,
contribuie substanţial la reducerea populaţiei; în sfârşit, introduce în capul oamenilor ideea că
naţionalismul şi patriotismul sunt cauza tuturor relelor, inclusiv a războaielor, făcându-i tot mai apţi
să renunţe la suveranitatea naţională şi să accepte „noua ordine” şi „guvernul mondial”, aducătoare
de pace!), în 1973 se chemau “regate” (Kingsdoms), denumire ce ulterior a dispărut, revenindu-se la
“regiuni”. In teribila lucrare a lui Gary Kah, este redată harta lumii cu cele 10 regiuni concepute de
“Clubul de la Roma”, în cadrul cărora Rusia poartă numărul 5, având înglobate între noile ei
fruntarii România şi toate celelalte ţări ex-socialiste satelite.

Funcţionând ca gigantica socialist-iluministă “Think-Tank” şi beneficiind de

activitatea unora dintre cei mai buni cercetători din lume, Clubul de la Roma îşi propune să
realizeze o “conştiinţă globală” cu o “biserică unică” într-o “comunitate globală”, în care fiecare
individ să-şi dea seama că: “unitatea de bază a cooperării umane şi a supravieţuirii s-a mutai de la
nivel naţional la nivel global” (scrie “Comitetul executiv al Clubului la pag. 147 a lucrării sale,
“Mankind at trie Turning Point” – “Omenirea la răscruce”-).Din aceeaşi sursă aflăm de asemenea,
că ţelul final este “schimbarea fundamentală… în distribuirea averii şi venitului, deoarece
distribuirea averii şi a venitului nu se va mai face pe baza liberului schimb, când producătorul îşi
vinde munca şi produsele la preţul pieţii şi este plătit după cât valorează oferta lui pe piaţa liberă,
„noua ordine mondială” prevede ca omul să fie sclavul total şi perpetuu al „guvernului mondial”
care-i cere maximum de efort şi, în schimb, îl hrăneşte, îl îmbracă, îl cazează, câtă vreme este
producător, după care urmează euthanasia, (adică suprimarea lui blândă) (n.a. – dând
“naţionalismul” în mâna aşa-ziselor partide extremiste, în realitate creaţii ale regimurilor comuniste
repomădate şi socializate, la comanda “mondialiştilor, în sânul populaţiei apar repulsie şi reticenţă
pentru aceste valori, acestea aruncându-o imediat, sau cândva, în braţele ”mondialiştilor”).

4
 Noua religie, cu elemente satanice şi oculte, va fi cea a “erei noi” (New age) în care se
vorbeşte de “noosferă”, adică “intelectul colectiv”; noosfera poate fi găsită în scrierile oculte ale lui
Pierre Theilhard de Chardin, care se pare că au influenţat foarte mult religia “erei noi”(1103),

Un scop important şi nedisimulat urmăreşte să frâneze dezvoltarea industrială şi cercetarea

ştiinţifică, în special în SUA, distrugând-o în economie şi agricultură, în acest sens, la conferinţa
Clubului, din 1980 (imediat după victoria în alegeri a lui Reagan, preşedinte nemason şi neagreat de
mondialişti), la Washington DC, plecându-se de la cartea lui Sir Bertrand Russel (“The Impact of
Science on Society”, sau în româneşte “Impactul ştiinţei cu societatea”) s-a formulat un plan
concret de “control al activităţilor internaţionale ale SUA.

La aceeaşi conferinţă s-a mai discutat anularea politicii conservatoare a lui

Reagan, prin “radicalizarea” (socializarea) partidului democrat; în acest sens, la aceeaşi întâlnire
a fost prezent Anthony Wedgewood Benn, şeful socialiştilor britanici, un strateg al “Fabian-
Society” şi un adept al “războiului între clase” (n.a. – în formularea cunoscută nouă ca “lupta
de clasă”). O lună mai târziu, tot în Washington, s-au întâlnit aceiaşi oameni, la care s-au adăugat
invitaţii, ajungându-se la 2.000 de participanţi, având şi persoane venite din partea grupului
“Heritage-Foundation” (finanţat de magnatul berii, Joseph Coors). Această fundaţie a avut ca
protagonişti pe şir Peters Vickers şi Alfred Milner (membri ai “mesei rotunde”), Willy Brandt
(evreu sefard, alias Herbert Ernst Karl Frahm, unul dintre cei mai importanţi oameni de contact ai
KGB-ului în Europa, descendent al unei familii de evrei sefarzi din Lubeck), Olof Palme (cu
antecedente de producător porno, dar membru al Comitetului celor 300), Franşois Mitterand (şi el
membru al „Comitetului celor 300″), Philip Agee (ex-agent CIA şi membru al aceluiaşi comitet),
Bettino Craxi (şeful socialiştilor italieni, arestat de câţiva ani pentru corupţie, legături cu mafia şi
loja P2), Michael Harrington (de la “Institutul de studii social-democratice din Washington”),
necunoscutul la acea vreme, Felipe Gonzales (devenit ulterior primul-ministru al Spaniei şi şeful
socialiştilor spanioli), Jerry Rifkin (evreu, ministru de Externe al Angliei, în guvernul conservator
ce 1-a precedat pe Tonny Blaire, actualul prim-ministru laburist), Gar Apelrovich (reprezentând cel
mai mare institut de studii socialiste din SUA “Institute for Policy Studies”), socialistul american
Ron Dellums (din California), Gloria Steinham (organizatoarea “Mişcării libertăţii femeilor” din
SUA, vizitată în urmă cu ani de zile de comunista evreică Kollontay, agentă sionistă şi a
Comminternului). Remarcabil este că reprezentanţii “Internaţionalei socialiste”, ca Brandt, Palme şi
Benn, aveau întâlniri zilnice cu reprezentanţii lui “State Departament” (Cyrus Vance, Henry
Kissinger), la o adunare ce s-a autodenumit “înmormântarea Statelor Unite” (n.a. – în capitala SUA,
2.000 de complotişti internaţionali, de conivenţă cu trădători din “Establishment”, conlucrau la

5
ruinarea Americii, sub ochii binevoitori ai serviciilor secrete americane!! Dovadă peremptorie a
formidabilei infiltrări a iluminaţilor!!). La adunarea următoare, din Lucatti (Veneţia), delegatul
Michael Harrington (prezent şi la Washington) îl cita astfel pe Willy Brandt: “Willy Brandt doreşte
prăbuşirea sistemului social în Europa, ceea ce va antrena după sine acelaşi lucru în SUA”. Prin
activitatea iluminaţilor, SUA este oricum din punct de vedere social distrusă, cu un moral şi un
spirit al esteticii degradate, într-un cuvânt, în decădere; trebuie dată numai lovitura de graţie, în
planul “Clubului de la Roma” intrau chiar de atunci măsuri de destabilizare financiară a SUA:
dobânzi variabile, dobânzi ridicate pentru împrumuturile contractate de Guvernul American la FED
(Federal Reserve Bank); s-au mai propus, în acelaşi scop al destabilizării sociale, stimularea şi
declanşarea conflictelor (până la războaie civile) rasiale şi între clase (n.a. -luptele de stradă
devastatoare din California din urmă cu câţiva ani se plasează, cu siguranţă, între aceste acte de
provocare şi înscenare).

Depopularea marilor oraşe (în special din cele supraindustrializate din America de Nord) şi
dislocarea populaţiei în zonele agricole, vizând scăderea forţei de muncă oferită şi necesare
industriei.

Ⅳ. Membri

O listă incompletă a membrilor clubului în care, în afară ar europeanul (decedat) Willy

Brandt, figurează, probabil cu un anumit tâlc, numai americani:William Whispinger (Asociaţia
Internaţională a maşiniştilor), Şir Peter Vickers Hali, Stuart Butler şi Steven Hessler (toţi trei de la
“Heritage Fondation), Lane Kirkland (preşedinte AFL-CIO), Irwin Suall (MI6), Roy Maras Cohn
(ex-consilier al lui Mc Carthy), Henry Kissinger, Richard Falk (Princetown University), Douglas
Frazier (Asociaţia producătorilor de automobile), Max Fisher (United Brands Fruits Company),
Averill Harrimann (intim al familiei Rockefeller), Jean Kirkpatrick (ex-ambasador al SUA la
ONU), Elmo Zumwalt (Admirai, US-Nav\ , Michael Novak (American Entreprise Institute), Cyrus
Vance (ex-secretar de stat), April Glaspie (ex-ambasador în Irak), Milton Friedman (economis: Paul
Volcker (FRB), Gerald Ford (ex-preşedinte SUA), Charles Percy (senator), Raymond Matthuis
(senator), Michael Harrington (membru al “Fabian Society” de culoare socialistă), Samuel
Huntington (şeful planului de distrugere a naţiunilor), Clairborne Pell (senator), Patrick Leahy
(senator).

6
Ⅴ. Publicații

1. ” The Limits to Growth„

Este un raport din 1972 privind simularea pe calculator a
creșterii economice și populaționale exponențiale cu o aprovizionare
finită de resurse. Finanțat de Fundația Volkswagen și comandat de
Clubul de la Roma, concluziile studiului au fost prezentate pentru
prima oară la reuniunile internaționale de la Moscova și Rio de Janeiro
în vara anului 1971. Autorii raportului sunt Donella H , Meadows,
Dennis L. Meadows, Jørgen Randers și William W. Behrens III,
reprezentând o echipă de 17 cercetători.
De la publicarea sa, au fost achiziționate circa 30 de milioane de exemplare ale cărții în 30 de
limbi. Aceasta continuă să genereze dezbateri și a făcut obiectul mai multor publicații ulterioare.
Cel mai recent, Limitele creșterii: Actualizarea de 30 de ani a fost publicată la 1 iunie 2004.

În momentul în care echipa MIT a fost însărcinată să întreprindă proiectul care a dus la LTG,
Clubul de la Roma avea două obiective:
 Obțineți perspective asupra limitelor sistemului nostru mondial și constrângerile pe care acesta le
pune asupra numărului și activității umane.
 Identificați și studiați elementele dominante și interacțiunile acestora, care influențează
comportamentul pe termen lung al sistemelor mondiale.
Studiul a folosit modelul computerului World3 pentru a simula consecințele interacțiunilor dintre
pământ și sistemele umane. Modelul sa bazat pe lucrarea lui Jay Forrester de la MIT, așa cum este
descris în cartea sa World Dynamics.

Modelul sa bazat pe cinci variabile: "populația, producția alimentară, industrializarea,

poluarea și consumul de resurse naturale nerentabile". La momentul studiului, toate aceste variabile
au fost în creștere și se presupunea că acestea continuă să crească exponențial, în timp ce
capacitatea tehnologiei de a crește resursele a crescut doar liniar. Autorii intenționează să exploreze
posibilitatea unui model de feedback sustenabil care ar putea fi obținut prin modificarea tendințelor
de creștere între cele cinci variabile în cadrul a trei scenarii. Ei au remarcat că proiecțiile lor pentru
valorile variabilelor din fiecare scenariu erau predicții "numai în sensul cel mai limitat al
cuvântului" și erau doar indicii ale tendințelor comportamentale ale sistemului. Două dintre scenarii

7
au văzut "depășirea și prăbușirea" sistemului global până în secolul al XXI-lea, în timp ce un al
treilea scenariu a dus la o "lume stabilizată".
După examinarea simulărilor pe computer, echipa de cercetare a ajuns la următoarele
concluzii:
 Având în vedere situația obișnuită, și anume, fără modificări ale tendințelor istorice de creștere,
limitele creșterii pe pământ ar deveni evidente până în 2072, ducând la o "scădere bruscă și
incontrolabilă atât a capacității populației, cât și a capacității industriale".
 Tendințele de creștere existente în 1972 ar putea fi modificate, astfel încât să se poată realiza o
stabilitate ecologică și economică durabilă.
 Cu cât oamenii din lumea întreagă încep să se străduiască pentru cel de-al doilea rezultat de mai
sus, cu atât mai mare este șansa de ao realiza.

Clubul de la Roma a persistat după The Limits of Growth și a oferit, în general, o actualizare
completă a cărții la fiecare cinci ani.

O retrospectivă independentă asupra dezbaterii publice privind Limitele creșterii a

concluzionat în 1978 că au câștigat atitudini optimiste, provocând o pierdere generală a impulsului
în mișcarea de mediu. În timp ce rezumau un număr mare de argumente opuse, articolul
concluziona că "argumentele științifice pentru și împotriva fiecărei poziții ... par să fi jucat doar o
mică parte în acceptarea generală a unor perspective alternative".

În 1989, sa desfășurat un simpozion în Hanovra, Saxonia Inferioară, intitulat "Dincolo de

limitele creșterii: Societatea industrială globală, viziunea sau coșmarul?" În 1993, Beyond the
Limits a fost publicată ca o actualizare de 20 de ani a materialului original. Limitele creșterii:
Actualizarea de 30 de ani a fost publicată în 2004.

În 2008, Graham Turner de la Organizația de Cercetare Științifică și Industrială a

Commonwealth-ului (CSIRO) din Australia a publicat o lucrare intitulată "O comparație a"
limitelor de creștere "cu 30 de ani de realitate". Ea a comparat ultimele treizeci de ani de date cu
scenariile expuse în cartea din 1972 și a constatat că schimbările în producția industrială, producția
de alimente și poluarea sunt toate congruente cu unul dintre cele trei scenarii ale cărții - cel al
"afacerii ca de obicei". Acest scenariu în limite indică prăbușirea economică și societală în secolul
XXI. În 2010, Nørgård, Peet și Ragnarsdóttir au numit cartea un "raport de pionierat". Ei au spus că
"abordarea sa rămâne utilă și că concluziile sale sunt încă surprinzător de valide ... din păcate,
raportul a fost în mare parte respins de către critici ca o profeție a zilei de închisoare care nu a fost
supusă unei examinări".
8
 Tot în 2008, cercetătorul Peter A. Victor a scris că, deși echipa Limits probabil a subestimat
rolul mecanismului prețurilor în ajustarea rezultatelor, criticii ei l-au supraestimat. El afirmă că
limitele creșterii au avut un impact semnificativ asupra concepției problemelor de mediu și constată
că modelele din carte au fost concepute ca previziuni "numai în cel mai limitat sens al cuvântului".

Într-un articol din 2009 publicat în American Scientist intitulat "Revizuirea limitelor
creșterii după uleiul de vârf", Hall și Day au remarcat că "valorile prevăzute de modelul limitei de
creștere și datele reale pentru anul 2008 sunt foarte apropiate". Aceste constatări sunt în
concordanță cu studiul CSIRO din 2008, care a concluzionat: "Analiza arată că 30 de ani de date
istorice compară în mod favorabil cu caracteristicile cheie ... [ale limitelor la creștere] scenariu
standard" care rulează ", ceea ce duce la prăbușirea globală sistem la mijlocul secolului XXI. "

În 2011, Ugo Bardi a publicat un studiu academic despre limitele creșterii, metodele și
recepția sa istorică și a concluzionat că "Avertizările pe care le-am primit în 1972 ... devin tot mai
îngrijorătoare, pe măsură ce realitatea pare să urmărească îndeaproape curbele pe care scenariul ...
le-a generat. " A fost publicată și o analiză populară a acurateței raportului autorului științific
Richard Heinberg.

În 2012, instituția Smithsonian a organizat un simpozion intitulat "Perspective privind

limitele creșterii". Un alt simpozion a avut loc la Hanovra, Germania intitulat "Deja dincolo?"

Limitele creșterii nu au primit o actualizare oficială în 2012, dar unul dintre coautori,
Jørgen Randers, a publicat o carte, 2052: O prognoză globală pentru următorii patruzeci de ani.

În 2012, scrierea în Scientistul american, Brian Hayes, a declarat că modelul este "mai mult
un instrument polemic decât un instrument științific". El a spus că graficele generate de programul
de calculator nu ar trebui să fie folosite, ca autorii, ca predicții.

În 2014, Graham Turner a concluzionat că "pregătirea pentru un sistem global colaps ar

putea fi chiar mai importantă decât încercarea de a evita colapsul".

În 2016, un raport publicat de Grupul parlamentar al tuturor părților privind limitele creșterii a
concluzionat că "există dovezi tulburătoare conform cărora societatea continuă să urmeze" studiul
standard "al studiului inițial - în care depășirea duce la o eventuală prăbușire a producției și
standardele de viață ". Raportul subliniază, de asemenea, că unele probleme care nu au fost abordate
pe deplin în raportul inițial din 1972, cum ar fi schimbările climatice, prezintă provocări
suplimentare pentru dezvoltarea umană.

9
2. ” Beyond the Limits„

Dincolo de limite este o carte din 1992 care continua

modelarea consecințelor unei populații globale în creștere rapidă, care a
început în limitele creșterii. Donella Meadows, Dennis Meadows și
Jørgen Randers sunt autorii și toți au fost implicați în studiul original al
Clubului de la Roma. Dincolo de limite (Chelsea Green Publishing
Company), Earthscan și-a adresat multe critici din cartea "Limite de
creștere", dar totuși a provocat controverse și reacții mixte.

"Societatea a trecut în depășire ... o stare de a fi dincolo de limite fără să o cunoască.

Aceste limite sunt mai degrabă ca limite de viteză decât barierele de la sfârșitul drumului: rata la
care se pot reînnoi resursele regenerabile, rata la care putem schimbarea de la resursele nerentabile
la cele regenerabile și rata cu care natura ne poate recicla poluarea ... Noi depășim astfel de resurse
esențiale, cum ar fi alimentele și apa, în timp ce copleșim natura cu poluanți precum cei care
cauzează încălzirea globală ".

"Dincolo de limite, recunoaștem că viitorul nu constă în folosirea resurselor sau pur și

simplu în reducerea creșterii populației în țările în curs de dezvoltare. Un viitor durabil va necesita
reajustări sociale și psihologice profunde în lumea dezvoltată și în curs de dezvoltare".

"Randamentele curente ale culturilor nu pot decât să susțină populația lumii la niveluri de
subzistență, ... în timp ce resursele de energie nerentabile și aprovizionarea cu apă potabilă scad,
gazele cu efect de seră și alți poluanți cresc. În timp ce prognoza este dezastru în decenii, dacă nu se
face nimic, Tehnologia oferă o eficiență sporită a consumului de energie și a controlului poluării,
răspunsul internațional la criza ozonului a fost relativ rapid, iar eforturile de reciclare câștigă
progrese [totuși] ... condițiile care stau la baza depășirii limitelor - creșterea populației și epuizarea
resurselor într-o perioadă finită lumea, de exemplu, să rămână neadresată în coridoarele puterii. "

3. ” Limits to Growth: The 30-year update„

În 1972, trei oameni de știință de la MIT au creat un model de calculator care a analizat
consumul și producția globală de resurse. Rezultatele lor au șocat lumea și au creat o conversație
agitată despre "depășirea" globală sau utilizarea resurselor dincolo de capacitatea de transport a

10
 planetei. Acum, cercetătorii de renume în domeniu,
Donnella Meadows, Jorgen Randers și Dennis Meadows, s-
au alăturat din nou pentru a-și actualiza și extinde
concluziile originale în "Limitele creșterii: actualizarea
globală de 30 de ani".

Meadows, Randers și Meadows sunt lideri de

mediu internaționali recunoscuți pentru cercetarea lor
inovatoare în ceea ce privește semnele timpurii ale uzurii pe
planetă. Citând schimbările climatice drept cel mai tangibil
exemplu al depășirii actuale, oamenii de știință ne oferă
acum un scenariu actualizat și un plan de reducere a
nevoilor noastre de a satisface capacitatea de transport a
planetei.

De-a lungul ultimelor trei decenii, creșterea populației și încălzirea globală s-au falsificat
cu o aparență remarcabilă față de scenariile prezentate de modelul computerului World3 în limitele
inițiale ale creșterii. În timp ce Meadows, Randers și Meadows nu fac o practică de predicție a
degradării mediului înconjurător, acestea oferă o analiză a tendințelor actuale și viitoare în utilizarea
resurselor și evaluează o varietate de rezultate posibile.

În multe privințe, mesajul conținut în limitele creșterii: Actualizarea de 30 de ani este un

avertisment. Suprasolicitarea nu poate fi sustinuta fara colaps. Dar, așa cum autorii au grijă să
sublinieze, există motive să creadă că omenirea poate inversa în continuare unele dintre daunele pe
care le are pe Pământ dacă ia măsuri adecvate pentru a reduce ineficiența și deșeurile.

Scrisă într-un proză revigorant accesibilă, Limitele creșterii: Actualizarea de 30 de ani

este o revigorare mult așteptată a unor voci originale în corul în creștere al sustenabilității. Limitele
creșterii: Actualizarea de 30 de ani este o lucrare de inteligență uimitoare care va expune pentru
umanitate linia tulbure, dar critică între creșterea umană și dezvoltarea umană.

4. ”2052 – A global Forecast for the Next Forty Years„

Este o carte din 2012 care descrie tendințele dezvoltării globale. Este scrisă de Jørgen
Randers și este o continuare a proiectului Limitele creșterii, care în 1972 a fost primul raport

11
mondial al Clubului de la Roma. Acesta diferă în trei moduri de
raportul anterior. În primul rând, nu descrie un scenariu
iminent de dezastru, dar arată doar tendințe. În al doilea
rând, trebuie citit în lumina experienței dobândite încă din
1972, și anume că toată omenirea a răspuns la raport, dar cu o
întârziere de 20-40 de ani. În al treilea rând, oferă nu numai
scenarii viitoare, ci și propuneri concrete privind modul în
care individul ar trebui să răspundă evoluțiilor emergente.

Randers subliniază în mod repetat că nu dorește să prezică

evenimente specifice, ci doar tendințe generale.

Logica fundamentală a prognozei

Randamentele lui Randers se bazează pe două întrebări centrale: "Ce se va întâmpla cu

consumatorul în următorii 40 de ani?" și "În ce condiții - în care mediul social și natural - va avea
acest consum viitor?" (p. 78). El folosește modele de calculatoare pentru a vă asigura că efectele de
feedback nu sunt trecute cu vederea.

Prognoza privind populația și consumul

Populația mondială va scădea de la aproximativ 2040. Populația activă va atinge vârf în jurul anului
2030. Productivitatea va crește, însă va întâmpina obstacole. Produsul intern brut va crește, dar din
ce în ce mai lent. Investițiile - forțate și voluntare - vor crește. Vor fi suportate costuri noi. Costurile
de adaptare și dezastre vor exploda. Statul va deveni mai implicat. Consumul va stagna și va scădea
în anumite locuri.

Prognoza privind energia și CO2

Eficiența energetică va continua să crească. Cererea de energie este așteptată să crească, dar nu pe
termen nelimitat. Emisiile de dioxid de carbon din consumul de energie vor atinge un maxim în
2030. Temperatura medie globală va crește cu mai mult de două grade, provocând probleme grave.

Prognoza privind amprenta și amprenta ecologică

Cursa pentru resursele naturale va fi dificila, biocapacitatea lumii va fi exploatata din ce in ce mai
mult. Orașele vor deveni surse mai bogate de materii prime pentru metal decât depozitele de
minerale din natură (mineritul urban). În același mod în care grădinile zoologice au devenit deja

12
ultimul refugiu pentru multe specii pe cale de dispariție, parcurile își vor asuma acest rol pentru
natură în general.

Viitorul non-fizic

Randers susține că produsul intern brut global nu va crește, așa cum sa întâmplat în trecut datorită
declinului populației, îmbătrânirii generale și creșterii productivității în scădere.

Internetul va da naștere la o înțelegere complet nouă a ceea ce este privat și public. Cunoașterea nu
va mai fi o resursă redusă, însă acest lucru nu va duce la decizii mai raționale în majoritatea
cazurilor, deoarece cunoașterea pe cont propriu nu este suficientă pentru a schimba comportamentul
atunci când sunt implicate interese puternice. Prin urmare, este probabil ca o "forță ecologică" să fie
creată pentru a impune un comportament pozitiv din punct de vedere ecologic, similar cu forțele de
menținere a păcii (beretele albastre) de astăzi.

Randers face trimitere la recomandările ONU și oferă 20 de sfaturi privind comportamentul

individual.

În mod concret, pentru a crea o lume mai bună pentru nepoții noștri, ar trebui:

- Au mai puțini copii, mai ales în lumea bogată.

- Reduce amprenta ecologică, mai întâi prin încetinirea utilizării cărbunelui, petrolului și gazului
în lumea bogată.

- Construiți un sistem energetic cu emisii scăzute de carbon în lumea săracă, plătit de cei bogați.

- Creați instituții care să contracareze pe termen scurt național.

- Dar, cel mai important, criza viitoare ar trebui utilizată pentru a dezvolta noi obiective pentru
societatea modernă. Să ne reamintim că scopul societății este acela de a crește o satisfacție totală
din partea vieții, nu (numai) să aibă fiecare persoană o contribuție la produsul intern brut.

13
 Ⅵ. Concluzie

Clubul de la Roma este o organizație a persoanelor care împărtășesc o preocupare comună

pentru viitorul omenirii și se străduiesc să facă diferența. Membrii fiind oameni de știință notabili,
economiști, oameni de afaceri și femei de afaceri, funcționari publici de rang înalt și foști șefi de
stat din întreaga lume. Misiunea lor este de a promova înțelegerea provocărilor globale cu care se
confruntă omenirea și de a propune soluții prin analize științifice și comunicare.

14
 Ⅶ. Bibliografie:

- https://www.scribd.com/document/37882189/30-Year-Update-of-Limits-to-Growth

- https://en.wikipedia.org/wiki/The_Limits_to_Growth

- https://www.scribd.com/doc/135840872/Clubul-de-La-Roma

- https://www.scribd.com/doc/168304104/NewsInfo1000-Club-of-Rome-Clubul-de-La-Roma-
COR

- https://www.chelseagreen.com/product/limits-to-growth/

- http://arcor.clubofrome.ro

- https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/09/13/club-of-rome-clubul-de-la-roma-cor/

- https://en.wikipedia.org/wiki/2052:_A_Global_Forecast_for_the_Next_Forty_Years

15