15.

MIHAI EMINESCU EPIGONII

• Concepţia Iui Eminescu despre poezie şi rnisiunea artistului

• Semnificaţia titlului, teina şi cornpoziţia poernului
• Elogiul scriitorilor înaintaşi din „zilele de aur a scripturilor romane
• Critică aspră a scriitorilor contemporani pcntru lipsa Ior de idealuri

• Eminescu a fost frământat de rol ul şi misiunea artistului în

societate încă din tinereţe. Ingrijorarea faţă de soarta literaturii ; române îl face să scrie Iui Iosif Vulcan:
„In România domneşte de- ‚:
magogia şi în politică şi în literatură: precum omul onest (becsiiletes) răn~âne aici necunoscut în viaţa
publică (kt5z~let), astfel talentul ade-vărat e înecat de buruiana (gyom) rea a mediocrităţilor (k~’5z~p-
szeriZs~g), a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă (szernte1ens~g) şi prin
admiraţie reciprocă”.
Această atitudine ~ritică faţă de lipsa de cinste şi de ideal în lite-ratură s~g~seş~ exprlmată în poeziile
„Junii corupţi”, „Criticilor mei”,,,Scrisoarea I”, „Scrisoare 11”__‚Epigonii”,
Impotrivindu-se(el1enszegt~lve) formalismului, Eminescu cere în „Criticilor mei” ca poezia să aibă un
conţinut bogat, o formă capa-bilă să exprime adevărul. Exclamă cu ironie amară:
„E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au sa sune
„

~ „Conyqrbiri_literare” este arta poetică a lui Eminescu~

scrisă su b inf1uen~a unei epigr amea lui Schiller. Titlul (lb. greacă epigonos = urmaş nedemn) arată că
poezia e adresată urmaşilor nedemni (m~ltat1an utddok) ai unor înaintaşi strălucitori.
Într-o scrisoare adresată redactorului revistei „Convorbiri litera-re”, lui Iacob Necruzzi Eminescu
formulează temap~ezieiş~ie:
comparaţiadintre avantul(iendiiletj paşoptiste pen-
___ ;

tru_libertatesocial ă şi naţion ală şi pentru oartă plinăde ideal~i

întrepoezia epigonilor, care cultivă versuri fără c
formale şi reci. onţinut major,
„Ideea fundamentală scrie Eminescu e comparaţiunea dintra Iucrarea încrezută (hittel teli) şi naivă
- -

a predecesorilor (el6dok) noştri ~şi lucrarea noastră trezită (felvilăgosult), dar ....... Comparaţiunea
-din poezia mea cade în defavorul (hătrănyăra) generaţiunii noi şi cred cu drept”.
- -

Poemul are două mari părţi puse în antiteză romantică (roman

• I. Prima parte compusă din 1 lstrofe cuprinde elogiul scriit~rilor înaintaşi,~din „zilele de aur a
scripturilor române”.
Ţicliindeal, fabulistul, „gură de aur”, Mumuleanu, poetul, „glas
- cu durere”, Donici, fabulistul, „cuib de înţelepciune”, Anton Pann,
;culegătorul de folclor, „finul (keresztf~a) Pepelei, cel isteţ ca un
i proverb” sunt autori minori prezentaţi doar cu ajutorul unor metafore sugestive.
Ion Heliade Rădulescu, care se inspiră din mituri, Vasile Cârlova, patriotul militar, Grigore
Alexandrescu, poetul umbrelor şi al ruinelor (romok), Diinitrie Bolintinenu, autorul legendelor
- romantice sunt evocaţi în câte un vers sau mai multe.
i Poetul preferat (kedvenc) Andrei Mureşanu, revoluţionarul ardelean este elogiat într-o strofă:
importanţa mesianică (megvăltăi, lătnoki) a Iiricii sale e sugerată de două frumoase metafore: „Preot
- deşteptării noastre, semnelor vremii profet”.
Costache Negruzzi, autorul nuvelelor istorice din volumul „Fragmente istorice” este preţuit pentru
inspiraţia istorica a scrisului
- său:
„Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne
„

Căci pe mucedele pagini stau domniile romane

 Gradaţia respectului pentru străduinţa înaintaşilor culminează în
- finalul tabloului întâi când, în trei strofe, e elogiat Vasile
Alecsandri:
„Ş-acel rege-al poeziei veşnic tânăr şi ferice
Ce din frunză îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice Ce cu basmul povesteşte veselul
—

Alecsandri...”
: Bardul de la Mirceşti” este elogiat pentru inspiraţia folclorică,
„

~ pentru încrederea în viitorul ţării, pentru elogiul (d~cs6t’t~s) trecutului

:glorios, pentru bogăţia tematică a operei.
• A doua pa~ţe a~p~ern .ic2 inoptstrofe este o critică ~ lu
~e patriotism, pentru supert~cia1itate ~feliiletess~g),~~tru absenţa