Tema poeziei este exaltarea trecutului literar glorios si critica prezentului

literar decazut. Este o tema romantica construita pe contrastul dintre "zilele de

aur a scripturilor romane" si "Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp totu-i
strain".
Ideea este ca valoarea textului literar este data de inaltimea idealurilor
incorporate (,Voi pierduti in ganduri sante convorbeati cu idealuri"), de
frumusetea mesajului social si national ("Si de-aceea spusa voastra, era santa si
frumoasa"), de frumusetea spirituala a celor care au scris ("Caci de minti era
gandita, caci din inimi era scoasa").
Compozitiaeste romantica fiindca are la baza o antiteza.În prima parte se arata
evolutia poeziei romane pana la Vasile Alecsandri iar in partea a doua secritica
lipsa de mesaj,/de har, de inspiratie, de patriotism a poetilor din a doua
jumatate a secolului al XlX Iea; Ca specie literara este o meditatie pe tema
poetul si poezia utilizand cs punct de plecare lepturariul romanesc al iui Aron
Pumnul, elegia Ieremiade de Schiller, in care acesta deplange decaderea
poeziei in Germania si Die Epigonen al lui Karl Immerman, de unde ia titlul
poeziei.
Semnificatia titlului
Titlul poeziei "Epigonii" sugereaza sensul conceptiei
eminesciene privind admiratia pentru poetii predecesori, care credeau în ceea
ce scriau, spre deosebire de contemporanii poetului, despre care acesta
considera ca au o opera "trezita, rece". Cuvantul "epigon" inseamna
descendent, urmas nedemn al unor inaintasi ilustri, exprimand transparent
sensul ideilor si veneratia pe care Eminescu o simtea profund in constiinta sa.
(Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia "Epigonii" este structurata in trei
parti, primele doua fiind delimitate grafic de Eminescu printr-un rand de
puncte de suspensie si aflate in antiteza istorica, artistica si etica. Ultima parte
este o meditatie filozofica profunda si amara prin care Eminescu reflecteaza
asupra conditiei omului in lume.
Prima parte se refera la trecutul meritoriu prin valoarea spirituala a zilelor "de
aur a scripturilor romane", iar cea de a doua parte la prezentul decazut al
poetilor cu "privirea scrutatoare ce nimica nu videaza". Compozitional, poezia
exprima contrastul dintre credinta in ideal si caracterul vizionar din creatia
pasoptistilor si creatia rece, sceptica a poetilor contemporani, iar finalul
meditativ amplifica nefericirea poetului dezamagit de societatea
contemporana sterila sufleteste, lipsita de idealuri marete si dominata de
meschinarie. Pe de alta parte, poezia este o unitate a contrariilor, fiind
alcatuita din trei specii literare distincte: o oda inchinata inaintasilor pasoptisti,
care credeau in misiunea poetului si a poeziei de a contribui *la progres social,
politic si moral, o satira virulenta la adresa poetilor contemporani, ale caror
creatii sunt lipsite de marile idealuri, de credinta profunda in misiunea estetica
si sociala a artei, precum si o meditatie filozofica, realizata in cea mai pura
expresie romantica, incarcata de tristete si de nefericire.