ROMANTISMUL

Floare albastra
de Mihai Eminescu


Precizarea trăsăturilor curentului cultural/ literar:

Sfârșitul secolului al XVIII-lea este marcat, în plan european, de o serie de metamorfoze sociale, politice,
economice, context care favorizează cristalizarea unui nou curent cultural, ce poartă numele de romantism. Apărut ca
reacție împotriva rigorilor impuse de clasicism, romantismul propune un nou mod de raportare a ființei umane la sine și la
lumea în care aceasta trăiește. Astfel, dacă literatura clasică oglindea realitatea exterioară, noua literatură, romantică, va
deveni expresia realității interioare a artistului, cu ajutorul fanteziei creatoare. Prin urmare, romantismul se caracterizează
prin predilecția pentru visare și contemplare, prezentând, de obicei, un cadru nocturn (dominat de motive precum luna și
ceilalți aștri), iar personajul romantic va oglindi tocmai această atitudine – va fi un visător, un însetat de absolut, un
personaj excepțional în situații excepționale.

Reprezentativă pentru meditatia fiziologica a lui Mihai Eminescu este opera Floare albastra o creație în care
regăsim teme, idei și motive literare romantice. Aceasta este o creație de tinerețe a poetului, datând din anii 1872-1873;

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/
literar:

În primul rând, caracterul romantic al textului eminescian se evidențiază prin construirea discursului pe baza
ANTITEZEI.Textul poetic dezvolta antiteza dintre planul CELEST si cel TELURIC; dintre omul de geniu si omul
comun;dintre cunoasterea APOLINICĂ si cunoasterea DIONISIACĂ.In plus, apar si alte opozitii precum : eternitate –
efermitate, moarte-viata, masculine – feminin.De asemenea compozitia romantica se realizeaza prin alternarea a doua
planuri, a doua moduri de existenta , a doua ipostaze ale cunoasterii : lumea abstracta a cunoasterii absolute,
infinite,apolinice si lumea iubirii concrete si-a cunoasterii terestre,dionisiace.

În al doilea rând, se observă, la nivelul discursului, amestecul de specii literare, ca trăsătură specifică
romantismului. La nivel structural, în poem se împletesc două specii ale genului liric: idila ( forma idealizata a iubirii care
incepe sa apara in a doua strofa) si elegie ( descrisa in finalul poeziei). Astfel, observăm elemente de idila în descrierea
unui cadru rustic surprins în momentul rasaririi (în prima parte a poemului), în timp ce elegia este evidențiată în finalul
acestuia, prin ilustrarea sentimentului de regret si de tristate profunda dintre cei doi îndrăgostiți.

Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două imagini sau
idei poetice:

Dimensiunea romantică a textului se reflectă și în plan tematic, discursul abordând două teme majore: iubirea şi
natura. Natura însăşi reprezintă pentru romantici (şi pentru Eminescu în special) o poartă/o cale de acces, de deschidere
spre cosmic. Natura preia întotdeauna, la romantici, trăirile fiinţei şi le amplifică.

O primă secventa reprezentativă pentru tema operei o reprezintă lumea rece a ideilor,lumea lui (alcătuita din
primele Trei strofe).Monologul fetei incepe cu un repros realizat prin forma adverbului “iar” in urmatorul context : “iar te-
ai cufundat in stele” .De asemenea, tonul adresarii este familiat alterand propozitiile afirmative si negative, exclamative si
interogative, precum : “ Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”.Termenii populari din creatia eminescina sunt reflectivi pentru
tema iubirii precum : “încalte” si ”nu căta” sustin adresarea familiala , iar cele doua apelative ”sufletul vietii mele” si
”iubite” exprima iubirea sincera.Totusi, universul spiritual in care geniul este izolat se configureaza prin enumeratia
simbolurilor eternitatii si ale mortii : ”iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri-nalte?”.Dar aspiratia spre cunoasterea
absoluta este sugerata in special de metafora ”...râuri in soare/Gramadesti-n a ta gandire”.

O altă secventa reprezentativă pentru tema operei o reprezintă a doua interventie a vocii lirice masculine,
continuare a meditatiei barbatesti asupra acestei iubiri trecute pe care acum o proiecteaza, după viziunea acestuia in ideal
si iubire ( in strofele 13-14).Forma de idila se incheie cu despartirea ”si te-au dus dulce minune/Si-a murit iubirea noastra”
dintre cei doi indragostiti.De asemenea, trairea dionisiaca reprezentata de ipostaza feminina este inlocuita de detasarea
apolinica ( ipostaza masculina) si de asumarea sentimentului de tristete.Totusi, verbele la timpul trecut sustin decalajul
temporal si tonalitatea elegiaca care se stabileste de-a lungul poeziei intre cei doi indragostiti : ”stam”, ”dus”, ”a murit” .
Versul final indica contrastul dintre vis si realitate si incompatibilitatea dintre cele 2 lumi: ”Totusi este trist-n
lume”

Analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat,
din seria: titlu, imaginar (univers) poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice:

Viziunea despre lume a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de structură, compoziție și de limbaj ale
textului poetic. Adevăratul element paratextual, titlul anticipează ideea poetica, fiind în strânsă legatura cu mesajul
transmis de text.Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun nearticulat si un adjectiv propriu-zis.”Floare albastra” isi are
punctul de plecare in mitul romantic de aspiratie catre idealul de fericire,de iubire pura care nu se mai desprinde de
sentimentul eului.Motivul literar este intalnit si la Novalis si la Leopardis care cauta cu nesavarsire iubirea si perfectiunea
simbolizata de “Floarea Albastra”.In plus, creatia eminesciana “floarea” simbolizeaza frumusetea si viata, iar “albastrul”
este culoarea infinitului, a marilor departari, a idealului .

La nivelul motivelor poetice, este de remarcat unul dintre simbolurile centrale ale textului, cel al florii albastre,
care, da si titlul operei si care este de circulatie europeana, reprezetand in romanul Henrich Vom Ofterdingen” de Novalis
tendinta spre infinit, nazuinta de a atinge indepartata patrie a poeziei.In textul eminescian, motivul florii albastre are
valoare polisemantica din pricina iubirii deoarece acesta reprezinta aspiratia spre fericire prin iubire, chemarea lumii
fenomenale, nostalgia iubirii indica un mister al vietii, opozitia ireductibila dintre lumea efemer-terestra si lumea ideilor si
a cunoasterii absolute.

Prin urmare, ,, Floarea albastra” rămâne un text poetic reprezentativ pentru romantismul românesc, fiind o idilă-
elegie în care se împletesc tema naturii și tema iubirii, realitatea și visarea, spațiul cosmic și spațiul teluric, într-o viziune
tipic eminesciană și cu ajutorul unor mijloace artistice inedite.