Sunteți pe pagina 1din 1

Tonsilita cronica Etiopat clasificarea dupa Soldatov si Popa

Amigdalita cronică
Aceasta este o boală a întregului organism, caracterizată printr-o inflamaţie nespecifică, alergică, infecţioasă a
ţesutului limfoid din amigda-lele palatine.
E t i o p a t o g e n i e . Cauza determinantă a amigdalitei cronice este streptococul p-hemolitic, grupa A. Cercetările
recente au stabilit că la bolnavii cu amigdalita cronică în criptele amigdalelor s-au depistat şi alţi agenţi patogeni:
stafilococi, pneumococi, anaerobi, viruşi, ciuperci şi asociaţii de microbi. S-a constatat de asemenea că amigdalita
cronică este o consecinţă a anginelor recurente. Unii autori afirmă că amigdalita cronică are de la început o evoluţie
lentă, cronică. Şi, în sfârşit, se susţine şi ideea că de la naştere amigdalele sunt deja infectate. Pentru ca să se instaleze
o amigdalita cronică, în afară de factorul in-fecţios, mai este nevoie şi de factori favorizanţi anatomici şi anatomo-
topografici. Amigdalele palatine sunt situate la întretăierea căilor respiratorii cu cele digestive. Pe de altă parte,
criptele amigdaliene reprezintă focarul principal de infecţie, fiindcă la nivelul lor se creează condiţii care îngreuiază
eliminarea conţinutului lor. Orificiile criptelor pot fi acoperite de stâlpul anterior şi de cele două plice : triangulară şi
semilunară.
Frigul, respiraţia bucală, o serie de factori nocivi (termici, chimici, biologici etc.) ; infecţia de vecinătate (rinita,
sinuzita, leziunile gingivo-dentare) ; vegetaţiile adenoide etc. constituie o altă grupă de factori favorizanţi amigdalitei
cronice. Carenţa vitaminelor, alimentaţia insuficientă şi iraţională (la copii alimentaţia artificială), precum şi
bolileinfectocontagioase de asemenea sunt factori favorizanţi ai amigdalitei cronice.
Conform investigaţiilor recente (O. F. Melnikov, Kiev), dezvoltarea amigdalitei cronice este datorată concurenţei şi
suprasolicitării mic-robiene. Se ştie că în cavitatea bucală, în criptele amigdaliene şi pe supra faţa amigdalelor palatine
există diverse antigene, care pot deveni patogene când concurenţa şi încercarea excesivă depăşesc pragul posibilită-
ţilor de apărare a amigdalelor. Prin urmare, instalarea unei amigdalite cronice este un proces activ, la care participă
trei factori: 1. infecţia : 2. factorii favorizanţi; 3. scăderea imunităţii organismului.
Aşadar, amigdalita cronică are următorul mecanism de dezvoltare. Unii dintre factorii favorizanţi (frigul, alimentaţia
insuficientă etc.) duc la scăderea imunităţii organismului şi în aceste condiţii se exacerbează virulenţa agentului
patogen (streptococul p-hemolitic, grupa A) şi ia naştere amigdalita cronică.
Fireşte aceasta este o schemă, în realitate, însă, o boală cum este amigdalita cronică apare şi se dezvoltă atunci când în
organism acţionează concomitent mai mulţi factori cauzali. Caracterul patogeniei amigdalitei cronice depinde de
particularităţile acţiunii reciproce dintre microbul determinant şi organism.
A n a t o m i e p a t o l o g i c ă . în ţesutul amigdalei palatine sunt întâlnite frecvent următoarele modificări —
leziuni histopatologice :
stratul epitelial al vaselor este puternic dilatat cu îngroşarea intimei şi tromboză vasculară ;
leziunile de la nivelul criptelor cuprind întregul lor traiect de la suprafaţa mediană faringiană până la capsulă, unde
găsim un aflux de limfocite şi alte celule epiteliale şi sanguine. Criptele au o formă alungită, hipertrofică, atrofică şi
sinuoasă. în interiorul criptelor se găsesc produse ale distrucţiei celulare : limfocite dezintegrate, celule epiteliale
descuamate, particule alimentare, praf de calcar şi microbi saprofiţi ai cavităţii bucale. După multiple inflamaţii
amigdaliene, orificiile criptelor pot să se astupe, în cripte se acumulează celule descuamate, limfocite, microbi etc,
care menţin starea de infecţie cronică a amigdalelor. în fundul acestor cripte pot apărea nişte chisturi amigdaliene de
reten-ţie cu o mărime de la un grăunte de orez până la mărimea unei alune. Acest chist poate persista ani în şir şi prin
creşterea lui progresivă poate să exteriorizeze pe suprafaţa amigdalei.
Ţesutul limfatic de asemenea suferă modificări, se produce hiper-plazia masivă a lui, se observă leziuni ale capsulei şi
ale ţesutului celular pericapsular, apare scleroză la nivelul septurilor interlobare.
Fiecare caz de amigdalita cronică are particularităţile sale histopatologice. De aceea unii autori încearcă să facă o
clasificare a amigdalitelor cronice după tabloul histopatologic.