Dendrometrie_ II Curs 5

1.5. Metode de cubare a arboretelor bazate pe procedee simplificate

Atunci când nu se cere o precizie ridicată pentru determinarea volumului, în practică se

folosesc procedee simplificate. Acestea au avantajul că necesită un volum de muncă mai redus,
având la bază folosirea coeficientului de formă al arboretului şi stabilirea suprafeţei de bază la hectar
prin procedee simplificate, cum ar fi, de exemplu, procedeele relascopice sau cele ale distanţei medii
dintre arbori.

1.5.1. Procedeul înălţimii medii reduse

Înălţimea medie redusă a unui arboret se defineşte ca produs dintre coeficientul de formă şi
înălţimea unui arbore mediu al arboretului.
Se porneşte de la formula generală care dă volumul unui arboret V=G x H x F (2.8), care
devine (ţinând cont că produsul H şi F reprezintă înăţimea medie redusă): V=G x (HF) (2.9). Această
relaţie stă la baza procedeului de cubaj al înălţimii reduse (HF). În practică prezintă interes produsul
hgfg, ce corespunde arborelui mediu al suprafeţei de bază. Acesta, putându-se determina
caracteristicile, înlocuiesşte arborele mediu al volumului care este necunoscut.
Înălţimea medie redusă (HF) este puternic corelată cu înălţimea medie H a arboretului.
Corelaţia dintre (HF) şi H se exprimă printr-o funcţie polinomială de gradul al II - lea:
HF = (HF)T = a0 + a1H + a2H2, (2.10)
Rezultă: V = G x (HF) = G(a0 + a1H + a2H2) (2.11)
Coeficienţii de regresie a0, a1 şi a2 din formula (2.11) au fost calculaţi pentru principalele specii
forestiere de la noi (Giurgiu, 1969) şi sunt prezentaţi în tabelul 1.30, fapt ce a făcut posibil tabelarea
formulei (2.11) pentru arboretele cu înălţimi medii H mai mari de 7 m (Giurgiu, 1969).
Tabelul 1.30

Aşadar, dacă se cunoaşte suprafaţa de bază G determinată printr-un procedeu relascopic, de

exemplu, şi înălţimea medie a arboretului, stabilită prin măsurarea a 10 -15 înălţimi la arbori cu
diametre apropiate de diametrul mediu al suprafeţei de bază, se poate calcula volumul după formula

1
Dendrometrie_ II Curs 5
(2.9), prin înmulţirea suprafeţei de bază G cu înălţimea medie redusă HF, obţinută cu relaţia (2.10), în
funcţie de înălţimea medie H a arboretului.
Procedeul are la bază ipoteza potrivit căreia coeficientul de formă variază numai în raport cu
înălţimea hg, nu şi cu diametrul dg = D, ceea ce este o ipoteză simplificată exprimată prin identitatea
FD = FT, generatoare uneori de însemnate erori.

1.5.2. Metoda de cubaj cu tabele de producţie generale

Modelele matematico - auxologice care au stat la baza elaborării celor două ediţii a tabelelor
de producţie generale (Giurgiu, ş.a. , 1972 şi Giurgiu, ş.a. 2004) au la bază legitatea lui Eichhorn.
Pornind de la această legitate, pentru principalele specii forestiere de la noi, a fost stabilită o relaţie
corelativă între volumul la ha (V) al arboretelor echiene şi pure, de consistenţă normală (având indice
de densitate1,0) şi înălţimea medie H, independent de vârstă şi condiţii staţionale (clasa de
producţie).
În baza acestei legităţi s-au calculat şi celelalte caracteristici ale arboretelor: diametrul mediu
dg, numărul de arbori la hectar, suprafaţa de bază la hectar G, coeficientul de formă F, ş.a.
Pentru a determina volumul unui arboret (VR) ce are o densitate diferită de cea normală (1,0)
folosind tabelele de producţie generale, volumului din tabele (VT) urmează să i se aducă o primă
corecţie, şi anume să se înmulţească cu indicele de densitate (I D). Acesta reprezintă, după cum s-a
mai arătat, raportul dintre suprafaţa de bază reală a arboretului (G R) şi suprafaţa de bază normală din
tabelele de producţie (GT).
GR
VR = VT x ID = VT x ,
Rezultă: GT (2.12)
O a doua corecţie ce se aduce (Giurgiu, ş.a., 2004) se referă la coeficienetul de formă mediu
al arboretului real (FR). Acesta poate avea alte valori decât cel al arboretului normal (FN).
În aceste condiţii, formula pentru determinarea volumului devine:
GR F R
VR = VT x ID = VT x x ,
GT F N (2.13)
Formulele de calcul pentru FR şi FN sunt următoarele:
vn vr
FN = FR =
g n h gn (2.14) gr h gr (2.15)
unde:
gn reprezintă suprafaţa de bază a aborelui mediu dgn al arboretului normal;
vn - volumul arborelui mediu al arboretului normal, calculat după formula:

log v n =a0 + a1 log d gn +a 2 log 2 d gn + a3 log h gn+ a4 log 2 h gn (2.16)

hgn - înălţimea medie a arboretului normal, considerată egală cu înălţimea medie h gr a
arboretului real;
gr - suprafaţa de bază abrorelui mediu dgr al arboretului real;
vr - volumul arborelui mediu al arboretului real, calculat potrivit formulei:

log v r = a0 + a1 log d gr + a2 log 2 d gr +a 3 log h gr + a4 log 2 h gr

(2.17)
hgr - înălţimea medie a arboretului real.

2
Dendrometrie_ II Curs 5
Coeficienţii a0, a1, a2, a3, a4, din relaţiile (2.16) şi (2.17) sunt cunoscuţi (Giurgiu ş.a., 2004).
Aşa cum se poate deduce, cum de altfel însuşi autorul algoritmului recunoaşte, această
corecţie este aplicabilă numai în cazul prelucrării computerizate a datelor, iar în practică ea nu a fost
luată în considerare întrucât rezultatele finale nu sunt influenţate semnificativ.
O altă formulă pentru determinarea volumului arboretelor bazată pe tabelele de producţie
generale a fost de propusă de Leahu (1994). Formula are la bază axioma potrivit căreia coeficientul
de formă al arboretului (F) variază în raport atât cu înălţimea medie (H), cât şi cu diametrul mediu (D).
Întrucât modelul matematico - auxologic al tabelelor de producţie nu ia în considerare şi
influenţa structurii arboretelor asupra producţiei acestora şi ţinând cont de faptul că purtătorul
structurii este diametrul, pentru a se ajunge la o relaţie de calcul care să stea la baza acestei metode
s-a pornit de la formula generală V = G x H x F, în care cele trei caracteristici biometrice factoriale se
exprimă în raport cu diametrul mediu al suprafeţei de bază (D) din tabelele de producţie, astfel:
VR = GR x HD x FD, (2.18)
GT F T
,
Dacă relaţia (2.18) se înmulţeşte cu raportul unitar G T F T se obţine:
G F G F
V R = G T FT H D R D , VR = VT R D ,
GT F T (2.19) sau G T FT (2.20)
în care: VR este volumul real la hectar corespunzător suprafeţei de bază reale GR a arboretului;
VT - volumul normal la hectar, extras din tabelele de producţie în funcţie de specie, clasă de
producţie şi vârsta arboretului;
GT - suprafaţa de bază normală la hectar, determinată de asemenea, în raport cu specie,
clasa de producţie şi vârsta arboretului;
FT - coeficientul de formă al arboretului, extras şi el tot din tabelele de producţie în funcţie de
înălţimea medie a arboretului;
FD - coeficientul de formă ala rboretului, extras din tabelele de producţie, dar, de data aceasta,
în funcţie de diametrul mediu al suprafeţei de bază D a arboretului.
GR
Raportul GT din relaţia (2.20) reprezintă indicele de densitate ca raport dintre suprafaţa de

FD
bază GR şi suprafaţa de bază normală GT, iar raportul FT apare ca o corecţie aplicată
coeficientului de formă FT, variabil cu înălţimea medie şi încorporat în V T, corecţie prin care se ia în
considerare variaţia acestui coeficient în raport cu diametrul.
La aceeaşi formulă care dă volumul real se ajunge prin înmulţirea volumului V T din tabelele
de producţie cu indicele de densitate definit prin raportul dintre volumul real V R = GRHDFD şi cel normal
pe unitate de suprafaţă VT = GTHTFT, determinat în funcţie de vârsta şi înălţimea medie HD.
Într-adevăr, cunoscând că înălţimile medii H D şi HT pentru acelaşi arboret sunt identice,
rezultă:
GR H D F D GR F D
V R = V T ID = V T =V T ,
G T H T FT GT FT (2.21)
Dar formula (2.21) se mai poate scrie şi astfel:

3
Dendrometrie_ II Curs 5
V T FD FD
V R = GR =G R ( HF )T ,
GT F T FT (2.22)
Întrucât aplicarea tabelelor de producţie la cubarea arboretelor se bazează pe o formulă
diferită de aceea a înălţimilor medii reduse, pentru a obţine rezultate apropiate, în formula (2.11) este

FD
necesar să se introducă raportul F T , obţinându-se o formulă corectată:
FD
V = G(a0 + a1H + a2H2) F T , (2.23)
care devine astfel identică sub raport teoretic cu formula (2.22).
Folosirea tabelelor de producţie la determinarea volumului arboretelor presupune
stabilirea vârstei medii a arboretului, determinarea înălţimii medii h g, ca medie aritmetică a 10-15
înălţimi măsurate la arborii cu diametre apropiate de diametrul mediu al suprafeţei de bază d g, dedus
din inventarierile efectuate în cadrul unor suprafeţe de probă de 300-500 m 2, în care se determină,
de asemenea, şi suprafaţa de bază reală a arboretului G R. Această suprafaţă se poate determina şi
prin procedee relascopice.
În continuare, se stabileşte clasa de producţie în funcţie de specie, vârstă şi înălţimea medie
(hg). Apoi, în funcţie de specie, clasa de producţie stabilită, se extrag atât volumul V T, suprafaţa de
bază GT şi coeficientul de formă FT în funcţie de vârstă, cât şi coeficientul de formă F D în funcţie de
diametrul D, calculându-se raportul:
GR F D
k=
GT F T (2.23.a)
În final, se determină volumul real al arboretului (VR) prin înmulţirea volumului VT cu raportul k
şi cu suprafaţa S în hectare a arboretului:
VR = VT k S (2.24)
Metoda de cubaj cu tabele de producţie, în ipoteza că G R s-ar determina prin inventarieri
integrale, iar H prin procedee exacte, ar fi o metodă tot atât de exactă ca şi metoda arborelui
mediu al arboretului.

1.5.3. Metoda de cubaj cu tabele de producţie simplificate

Construcţia tabelelor de producţie simplificate se bazează pe constatarea că, la o anumită
înălţime medie a arboretelor cu consistenţă normală, îi corespunde aproximativ acelaşi volum la
hectar, independent de vârstă şi clasa de producţie. O asemenea legătură statistică s-a constatat şi
între suprafaţa de bază GT şi înălţimea medie H.
Expresiile matematice ale acestor corelaţii sunt următoarele:
a) pentru suprafaţa de bază:
Gn = a0 + a1hg + a2hg2 (Giurgiu, 1972), (2.25)
2 3 4
Gn = a1hg + a h + a h + a4 hg , (2.26) pentru înălţimi medii H ≤ 22m; pentru înălţimi medii H >
2 g 3 g

22m ecuaţia este următoarea: Gn = F + b1(hg - 22) + b2(hg - 22)2 + b3(hg - 22)3 + b4(hg - 22)4 (2.27)
(Giurgiu, 2004).
b) pentru volum:
Vn = a0 + a1hg + a2hg2 (Giurgiu, 1972), (2.28)

4
Dendrometrie_ II Curs 5
Vn = a1hg + a2hg2 + a3hg3+ a4 hg4, (2,29) pentru înălţimi medii H ≤ 22m, iar pentru înălţimi medii
H > 22m ecuaţia este următoarea: Gn = F + b1(hg - 22) + b2(hg - 22)2 + b3(hg - 22)3 + b4(hg - 22)4 (2.30)
(Giurgiu, 2004).
Relaţiile (2.25)…(2.30) au stat la baza întocmirii ultimelor două ediţii a tabelelor de producţie
simplificate (Giurgiu, Decei, 1972 şi Giurgiu, Drăghiciu, 2004) pentru principalele specii forestiere de
la noi din ţară. Acestea conţin atât valorile normale ale suprafeţei de bază la hectar (G n), cât şi
volumele normale la hectar (Vn) doar în raport cu înălţimea medie hg (expresie a legităţii Eichhorn).
Tabelele de producţie simplificate conţin, pe specii, numai în funcţie de înălţimea medie H,
suprafaţa de bază GT şi volumul mediu la hectar VT. Ele sunt întocmite, ca şi cele de producţie
generale, pentru arborete echiene, pure şi de densitate normal. Când arboretul de cubat nu are

GR

consistenţă plină, urmează să se aducă o corecţie în funcţie de densitate

( )
GT
.
În aceste condiţii, volumul la hectar se obţine astfel:
GR
VR = VT
GT , (2.31)
VT
V R = GR =G R HF
GT (2.32)
Din punct de vedere teoretic, se constată că volumul unui arboret, stabilit prin metoda
tabelelor de producţie simplificate, după relaţia (2.32), este identic cu cel obţinut cu formula (2.11)
care stă la baza procedeului de cubaj al înălţimii medii reduse.
Rezultatele apropiate obţinute prin cele două metode se justifică, aşa cum s-a arătat deja, prin
acceptarea ipotezei simplificatoare potrivit căreia coeficientul de formă variază numai în raport cu
înălţimea medie, nu şi cu diametrul mediu al arboretului.
Aşadar, în vederea estimării volumului unui arboret este suficient să se cunoască înălţimea
medie şi suprafaţa de bază reală la hectar a arboretului de cubat.
Din tabele se extrage, în funcţie de specie şi înălţimea medie, volumul V T şi suprafaţa de bază

GR
kT = ,
la hectar GT. Apoi se calculează indicele de densitate GT care diferă de raportul

GR F D
k=
GT F T dat de relaţia (2.23a). În continuare, analog tabelelor de producţie generale se
determină volumul real pentru întreaga suprafaţă S a arboretului
VR = VT k S (2.33)
Ca urmare a ipotezei simplificatoare, prezentată deja, rezultatele obţinute prin această metodă
sunt apropiate de cele ale metodei de cubaj a înălţimilor medii reduse.

1.6. Recomandări pentru alegerea metodei de cubaj

Pentru alegerea metodei de cubaj trebuie avute în vedere următoarele:

5
Dendrometrie_ II Curs 5
- eroarea (toleranţa) admisă prin norme tehnice, standarde, contracte sau convenţii între
beneficiar şi furnizor, cu precizarea probabilităţii de acoperire;
- eroarea specifică fiecărei metode de cubaj luată în considerare;
- costurile aferente acestor metode;
- natura produselor, tratamentul prescris de amenajamente;
- particularităţile structurale şi staţionale ale arboretelor;
- valoarea lemnului destinat comercializării;
- scopul evaluării (determinarea volumului de lemn destinat comercializării, amenajarea
pădurilor etc.);
- ponderea unui anumit element de arboret în volumul total;
- siguranţa de aplicare.
În cazul evaluării volumului de lemn destinat comercializării, în condiţiile economiei de piaţă,
cresc cerinţele faţă de precizia metodelor de cubaj.
Corect este ca evaluarea şi tranzacţiile comerciale să se bazeze pe măsurarea lemnului
recoltat, aşa cum se procedează în multe ţări europene cu o silvicultură avansată. În asemenea
situaţii, pentru evaluarea lemnului pe picior pot fi folosite metode mai puţin precise şi costisitoare.
Faţă de cele menţionate anterior se recomandă aplicarea cu precădere a metodei tabelelor de
cubaj (cu două intrări) sau a metodei ecuaţie de regresie bifactoriale (d şi h) pentru volumul arborilor.
Se are în vedere că aceste metode, spe deosebire de cele bazate pe valorile medii ale diametrelor şi
înălţimilor, reflectă mai corect corelaţia dintre dimensiunile arborilor (d şi h); totodată, prezintă mai
multă siguranţă în aplicare.
Metoda seriilor de înălţimi relative şi metoda seriilor de volume relative sau echivalentele lor
matematice bazate pe ecuaţii de regresie, pot fi aplicate cu succes doar în cazul arboretelor echiene
şi pure prevăzute a se exploata prin tăieri rase. Mai pot fi aplicate pentru evaluarea elementelor de
arboret cu pondere redusă (sub 10%) în volumul total al arboretelor amestecate, pentru care este
dificil de măsurat un număr mare de înălţimi pentru a stabili relaţia dintre diametre şi înălţimi.
În cazul arboretelor cu arbori de mare valoare se recomandă, pe cât posibil, aplicarea unor
metode performante bazate pe cubarea analitică a arborilor nedoborâţi, folosind instrumente
moderne.
Metoda cu arbori de probă doborâţi, din cauza costurilor ridicate şi a dificultăţilor de aplicare,
prezintă interes redus. Totuşi această metodă poate fi luată în considerare pentru cubarea unor
arborete situate în condiţii staţionale extreme sau afectate de uscarea anormală a arborilor.
O schemă privind alegerea celeimmai potrivite metode pentru evaluarea volumului de lemn
destinat comercializării este prezentată în tabelul 1.31 (Giurgiu et al., 2004).
În cazul amenajării pădurilor (în special pentru arboretele care nu intră în suprafaţa periodică
în rând) - cerinţele faţă de precizia metodei de cubaj fiind mai reduse - se recomandă procedeele
simplificate (metoda de cubaj cu tabele de producţie generale, metoda de cubaj cu tabele de
producţie simplificate) care se bazează pe determinarea în prealabil a suprafeţei de bază pe element
de arboret. Cum suprafaţa de bază este una dintre caracteristicile cele mai sigure din arboret, de
precizia cum se determină aceasta, depinde şi precizia metodei de cubaj. Este contraindicată
folosirea indicelui de închidere a coronamentului şi a compoziţiei, stabilite doar prin estimări vizuale.

6
Dendrometrie_ II Curs 5
Prin urmare dacă se cunoaşte suprafaţa de bază G a unui arboret, determinată de pildă printr-un
procedeu Bitterlich sau prin alt procedeu şi înălţimea medie a arboretului, stabilită prin măsurarea a
10-15 înălţimi la arbori cu diametre apropiate de diametrul mediu al suprafeţei de bază, se poate
calcula volumul folosind metode expeditive.
În cazul arboretelor incluse în decenal de recoltare a produselor principale se recomandă
aplicarea metodei seriilor de înălţimi sau a metodei seriilor de volume (relative sau absolute).
O altă recomandare se referă la necesitatea păstrării neschimbate a metodei de cubaj de la o
amenajare la alta, în special pentru amenajarea pădurilor de codru grădinărit, pentru care trebuie
efectuate inventarieri integrale sau realizată o reţea permanentă a locurilor de probă.
Tabelul 1.31

1.7. Determinarea diametrului de bază (d) după diametrul la cioată (d c)

Sunt frecvente cazurile pentru care este necesară cunoaşterea diametrului de bază (d- la
înălţimea de 1,3 m de la sol) al arborilor doborâţi şi evacuaţi din arboret (licit sau ilicit). În acest scop
este util diametrul la cioată, considerat ca o importantă caracteristică factorială, folosind următoarele
trei procedee:
1) Procedeul tabelelor generale (Giurgiu, et al., 2004). De exemplu, pentru arborii de molid cu
diametrul la cioată de 40 cm, diametrul de bază (probabil) va fi de 32,6 cm (tabelul 1.32).
Sunr necesare următoarele precizări:
- tabelele sunt valabile numai pentru determinarea diametrului de bază după diametrul cioatei
cu înălţimea de 30 cm (potrivit standardelor valabile în perioada întocmirii lor). În consecinţă, folosirea
diametrului cioatei măsurat, de pildă la înălţimea de 10 cm de la sol va supraestima diametrul de
bază;

7
Dendrometrie_ II Curs 5
- pentru un număr mic de cioate erorile de reprezentativitate pot depăşi limitele de
suportabilitate;
- tabelele au un caracter general, aşa încât pot interveni erori sistematice pentru cazuri
particulare (arborii proveniţi din lăstari, arbori cu lăbărţări exagerate etc.).
Procedeul tabelelor generale nu poate oferi decât informaţii aproximative.
Tabelul 1.32
Determinarea diametrului de bază (d) după diametrul cioatei (dc) - extras

2) Procedeul tabelelor locale. Acestea se pot întocmi pe zone şi categorii omogene de

arborete (aceeaşi specie, vârste şi condiţii staţionale apropiate etc.) sau chiar pentru anumit arboret.
În acest scop, la un număr suficient de mare (minimum 150) de arbori se măsoară atât
diametrele la cioată (la înălţimea de 1/3 din diametrul de bază, dar nu mai mult de 10 cm), cât şi
diametrele de bază. Cu aceste date, la calculator, se stabileşte legătura corelativă dintre diametrul de
bază (d) şi diametrul la cioată (dc), folosind o ecuaţie de regresie potrivită:
- liniară: d = a0 + a1dc
- parabolică: d = a0 + a1dc + a2dc2

8
Dendrometrie_ II Curs 5
Sau de alt tip, unde coeficienţii a 0 şi a1 sau a0, a1 şi a2 sunt cei oferiţi determină prin metoda
celor mai mici pătrate sau automat folosind, de exemplu, programul Excel.
Dând diferite valori pentru dc va rezulta tabela dendrometrică căutată, adecvată populaţiei de
arbori luaţi în considerare.
Acest procedeu oferă soluţii cu un grad mai ridicat de siguranţă.
3) Procedeul mediei. Este conceput şi aplicat pentru un număr mic de arbori extraşi din
arboret, cu precizarea că se analizează cazul fiecărui arbore. Pentru început se determină înălţimea
cioatei arborelui extras. Apoi, la 3-4 arbori de aceeaşi specie şi provenienţă din acelaşi arboret, având
diametre la cioată egale sau foarte apropiate de diametrul la cioată al arborelui lipsă, se măsoară atât
diametrele dc, cât şi diametrele d. Cu aceste date se calculează raportul:

k=
∑d
∑ dc
Diametrul de bază al arborelui în cauză va fi apropiat de cel calculat după formula d = kdc.
Acest procedeu, deşi mai laborios, oferă rezulate de precizie şi siguraţă ridicate.

2. SORTAREA ARBORETULUI
2.1. Aspecte generale
Repartizarea volumului unui arboret pe sortimente primare, dimensionale sau industriale
poartă denumirea de sortarea arboretului.
Valoarea de întrebuinţare a lemnului depinde în mare măsură de calitatea lui. Prin calitatea
lemnului se înţelege totalitatea proprietăţilor morfologice (dimensionale), fizico-mecanice, chimice şi
chiar estetice pe care le posedă biomasa reprezentată de arbori. Aceasta poate fi uşor stabilită la
lemnul doborât şi prelucrat, în timp ce la arborii în picioare calitatea lemnului se stabileşte cu
dificultate.
Calitatea lemnului poate fi afectată de prezenţa unor defecte de formă sau structură. Se
consideră defecte acelea care reduc valoarea lemnului şi depăşesc anumite limite ştiinţifice stabilite
prin standarde.
În funcţie de dimensiune, calitate şi utilitate, lemnul după doborâre se clasifică în sortimente
sau grupe de sortimente definite de standarde şi norme interne.
În raport cu grosimea lemnului, se distinge:
- lemn mare, care include masa lemnoasă având un diametru cu coajă egal sau mai mare de
5 cm;
- lemn mărunt, având diametrul cu coajă sub 5 cm.
După forma secţiuni transversale, deosebim:
- lemn rotund, care păstrează forma aproximativ circulară a tulpinii, crăcilor sau rădăcinilor din
care provine. În categoria lemnului rotund intră catargele (= lemnul rotund de răşinoase provenit din
fusul arborelui, având lungimea de la cioată până la porţiunea terminală a fusului ce prezintă un
diametru cu coajă sub 5 cm), buştenii (= piese cu diametrul la capătul subţire mai mare de 14 cm şi
lungimea de peste 2,5 m) şi butucii (= buştenii cu lungimea mai mică de 2,5 m).

9
Dendrometrie_ II Curs 5
- lemn despicat, caracterizat printr-o formă poligonală, eventual şi cu unele laturi curbe,
rezultat prin despicarea cu toporul a lemnului rotund. În această categorie intră: lobdele, blănile sau
spărturile.
După caracteristicile fizico-mecanice, în special densitate, distingem:
- lemn tare, cu duritatea în secţiunea transversală mai mare de 650 daN/cm2 (tisă, carpen, fag,
ulm, salcâm, frasin, paltin ş.a.);
- lemn moale, cu duritatea în secţiunea transversală mai mică de 650 daN/cm 2 (molid, brad,
pin, plop, tei, salcie, anin ş.a.).
Lemnul rotund destinat prelucrării industriale sau utilizat în construcţii a fost subîmpărţit în
următoarele sortimente:
- primare;
- dimensionale;
- industriale.
Sortimentele primare sunt reprezentate de: lemnul de lucru, coaja lemnului de lucru, lemnul
de foc cu diametrul mai mare de 5 cm şi vârfuri de crăci cu diametrul sub 5 cm.
Lemnul de lucru este constituit din masa lemnoasă aptă pentru utilizări în construcţii sau în
industrie. Lemnul de foc se măsoară cu coajă, în timp ce lemnul de lucru se ia fără coajă. De aceea
coaja lemnului de lucru se cubează separat.
Sortimente dimensionale se clasifică în raport cu diametrul la capătul subţire fără coajă al
pieselor de lemn, astfel (Decei, 1980):
Tabelul 2.1.
Sortimente dimensionale ale lemnului de lucru
Denumirea sortimentului: Diametrul la capătul subţire, cm:
clasa subclasa răşinoase foioase
I >34 >40
lemn gros
II 24-34 24-40
III 20-24 -
I 14-20 20-24
lemn mijlociu II 10-14 16-20
III - 12-16
lemn subţire - <10 <12

Sortimentele industriale sunt descrise în standarde oficiale şi se stabilesc în raport cu

specia, dimensiunile, proprietăţile fizico-mecanice şi estetice, precum şi cu restricţiile calitative
privind anumite defecte şi anomalii ale lemnului - criterii multiple care se iau în considerare
concomitent.
Astfel, potrivit standardelor, o repartizare a lemnului de lucru pe sortimente industriale apare
astfel (Giurgiu, 1979):
- buşteni de molid şi brad pentru rezonanţă;
- buşteni pentru claviatură (la molid, paltin, frasin);
- buşteni pentru furnire estetice obţinute prin decupare (la fag, stejar, gorun, gârniţă, frasin,
paltin, ulm, arţar, jugastru, nuc, cireş, păr ş.a.);
- buşteni pentru furnire estetice obţinute prin derulare (la fag, mesteacăn, carpen, anin, plop,
tei ş.a.);

10
Dendrometrie_ II Curs 5
- buşteni pentru doage (la stejar, fag);
- buşteni pentru creioane (la tei);
- buşteni pentru calapoade (la carpen);
- buşteni pentru chibrituri (la tei, plop, anin, salcie, mesteacăn ş.a.);
- buşteni pentru cherestea (la majoritatea speciilor);
- buşteni pentru traverse (la fag, stejar, gorun, gârniţă, cer, ulm, salcâm);
- buşteni pentru celuloză şi paste chimice (la molid, brad, plop, salcie, fag);
- lemn pentru stâlpi TTE (la molid, brad, larice, stejar, gorun, gârniţă, fag);
- lemn pentru mină (răşinoase, stejar, gorun, gârniţă, salcâm, ulm, fag);
- lemn pentru construcţii diverse (lemn rotund de răşinoase cu următoare sortimente: bile, cu
diametrul la capătul subţire de 12-16 cm şi lungimea mai mare de 6 m; manele, cu diametrul la
capătul subţire de 8-11 cm şi lungimea de peste 3 m; prăjini, cu diametrul la capătul subţire de 4-7 cm
şi lungimea mai mare de 2,6 m; lemn rotund de foioase pentru construcţii cu diametrul de 4-17 cm la
capătul subţire şi maximum 20 cm la capătul gros fără coajă şi lungimea mai mare de 1,5 m folosit în
special la construcţii rurale).
Alte sortimente industriale (din lemnul despicat):
- lemn pentru plăci din aşchii de lemn (PAL);
- lemn pentru plăci din fibre de lemn (PFL);
- lemn pentru extracte tanante vegetale din stejar, necesar fabricării taninului;
- lemn pentru mangal de bocşă.

2.2. Clasificarea calitativă a arborilor şi arboretelor

În funcţie de proporţia lemnului de lucru rotund, arborii pe picior se clasifică în patru clase de
calitate (Decei, Dissescu, 1960).
Încadrarea arborilor în una din clase se realizează în funcţie de proporţia înălţimii arborelui
aptă pentru lemn de lucru (Tabelul 2.2). Se consideră lemn de lucru porţiunile din fus care potrivit
standardelor în vigoare pot avea utilizări industriale ca lemn de lucru rotund (lemn pentru furnire,
cherestea, mină, construcţii, lemn rotund pentru celuloză ş.a.).
În raport cu procentul mediu al lemnului de lucru din clasa I de calitate se obţin coeficienţii de
echivalenţă care sunt folosiţi apoi la determinarea numărului de arbori de lucru şi de foc prin
transformarea efectivului de arbori din clasele II, III şi IV în numărul de arbori de clasa I de calitate,
înmulţindu-se efectivul de arbori din aceste clase cu valoarea respectivă a coeficienţilor de
echivalenţă (v. tab. 2.2). Coeficienţii de echivalenţă sunt revizuibili periodic în funcţie de noile
cunoştinţe despre posibilităţile de valorificare superioară a masei lemnoase. În scopul simplificării
calculelor s-au întocmit tabele speciale care permit stabilirea numărului de arbori de lucru şi de foc în
funcţie de efectivul arborilor pe clase de calitate (Decei, 1972).
Tabelul 2.2.
Clasificarea calitativă a arborilor
Proporţia de lemn Procentul mediu de utilizare din
Coeficienţi de
de lucru din volumul fusului, la răşinoase, sau din
Grupa de specii Clasa de calitate echivalenţă
înălţimea volumul arborelui întreg, la foioase
arborelui lemn de lucru lemn de foc simbol valori

11
Dendrometrie_ II Curs 5
I >0,60 98 2 - 1,00
II 0,40-0,60 92 8 α 0,94
Răşinoase
III 0,10-0,40 79 21 β 0,81
IV <0,40 15 85 γ 0,15
I >0,50 86 14 - 1,00
II 0,25-0,50 70 30 α 0,81
Foioase
III 0,10-0,25 49 51 β 0,57
IV <0,10 15 85 γ 0,17

În cazul arboretelor de molid, gorun, stejar pedunculat şi fag apte să producă lemn de calitate
superioară: lemn de rezonanţă la molid, lemn pentru furnire la gorun şi stejar pedunculat, lemn pentru
furnire (derulaj) la fag, arborii se vor clasifica şi după alte criterii.
În acest scop, arborii se vor inventaria pe clase şi subclase de calitate, după cum urmează:
Clasa de calitate I II III IV
Subclasa de calitate
- gorun, stejar, fag IA, I IIA, II IIIA, III IV
- molid IA, I II III IV

La molid, în subclasa IA cu lemn de rezonanţă se vor încadra arborii cu diametrul de bază mai mare de 36
cm, din clasa I de calitate, care au trunchiul perfect vertical şi cilindric până la inserţia ramurilor coroanei, "spălat"
complet de crăci pe o lungime apreciabilă. Proporţia coroanei trebuie să reprezinte maxim 10-15% din lungimea totală
a fusului. Coroana trebuie să fie columnară formată din ramuri subţiri, orientate în majoritate în jos. Arborele trebuie
să aibă ritidom subţire, cu solzi rotunjiţi şi marginile răsfrânte în afară şi de culoare brună-roşcată. Pentru a verifica
regularitatea inelelor anuale şi uniformitatea lor se extrag probe cu burghiul; în lipsa acestuia se recurge la "procedeul
lovirii", care presupune lovirea trunchiului cu muchia toporului, în timp ce urechea se fixează în partea opusă, cât mai
aproape de ritidom. Dacă sunetul produs este clar şi prelung, arborele conţine lemn pentru rezonanţă. În cazul în care
sunetul este scurt şi înfundat, arborele respectiv nu conţine lemn de rezonanţă.
Clasificarea în arbori cu şi fără rezonanţă se efectuează numai în zona şi arborele în care, din experienţa
locală, se ştie că există un asemenea sortiment.
- Arborii de stejar pedunculat şi gorun ce conţin lemn pentru furnire estetice pot fi încadraţi în subclasele I A-
IIIA de calitate, dacă au un port zvelt şi sunt elegaţi pe cel puţin 0,5 h; au, de asemenea, coroana uniform repartizată
pe circumferinţă, trunchiul cât mai cilindric, iar ritidomul uniform. Pe porţiunea apreciată ca având lemn apt pentru
furnire estetice, trunchiul trebuie să fie, de asemenea, drept, cilindric şi fără defecte.
În raport cu condiţiile minime, dimensional admise pentru acest sortiment, în această subclasă se vor încadra
numai arborii cu diametre mai mari de 32 cm.
- Arborii de fag ce conţin lemn apt pentru derulaj pot fi încadraţi în subclasele I A, IIA, IIIA de calitate, începând
cu diametrul de 20-24 cm, dacă au trunchiul cilindric şi bine legat, cu coroana dezvoltată şi uniform distribuită, cu
coajă netedă şi fără urme de defecte.
Într-un arboret arborii de calitate superioară sunt, de regulă, grupaţi în categoriile de diametre
centrale şi proxime superioare acestora, aşa încât, sub raportul calităţii, arborii din categoriile centrale
nu sunt reprezentativi pentru întregul arboret.
Cercetările au arătat că specia, bonitatea staţională, vârsta, modul de gospodărire
influenţează structura arboretului pe clase de calitate. Astfel, proporţia arborilor de calitate superioară
se majorează o dată cu ameliorarea condiţiilor de producţie în care cresc şi se dezvoltă arboretele (V.
Giurgiu, 1962). De asemenea, prin efectuarea operaţiunilor culturale se poate reduce ponderea
arborilor din clasele de calitate inferioară, mai ales prin extragerea celor dominaţi, umbriţi sau
deperisanţi.

12
Dendrometrie_ II Curs 5
Arborii odată inventariaţi şi încadraţi în clase de calitate se poate trece apoi la clasificarea
calitativă a arboretelor. Clasificarea se face separat pe specii, distingându-se 12 categorii de
calitate pentru răşinoase (100; 95; 90; 85; ...; 45%) şi 14 pentru foioase (100; 95; 90; 85; ...; 35%).
În scopul întocmirii unor evidenţe privind calitatea arboretelor, s-a elaborat un sistem de
clasificare a acestora pe clase de calitate, independent de specie. Pentru aceasta se determină
procentul arborilor echivalent de lucru (pal) , după formula:
n I +αn II + βnIII +γn IV
pal = 100
nI +n II +n III + nIV
unde α, β, γ sunt coeficienţii de echivalenţă (tabelul 2.2).
În raport cu pal au fost formate 10 clase de calitate, după cum urmează:
Procentul arborilor de lucru sau din
91-100 81-90 71-80 61-70 ... 1-10
clasa I de calitate (pal)
Clasa de calitate a arboretelor I II III IV ... X

Aşadar, prin arbori de clasa I conţinuţi de arboret se înţelege arborii de clasa I efectiv
inventariaţi, cât şi arborii atribuiţi acestei clase prin echivalare, adică prin înmulţirea arborilor din
clasele II, III şi IV cu factorul de echivalenţă indicat în tabelul 2.2.
Numărul total de arbori de clasa I de calitate (N) rezultă din următoarele relaţii:
- pentru foioase
N = NI + 0,81 NII + 0,57 NIII + 0,17 NIV
- pentru răşinoase
N = NI + 0,94 NII + 0,81 NIII + 0,15 NIV,
în care: NI ....NIV reprezintă numărul de arbori din clasele I-IV după inventariere.
Pentru fiecare categorie de calitate, 12 pentru răşinoase şi 14 pentru foioase sunt calculaţi
indici de sortare, pe specii şi în funcţie de diametrul mediu al arboretelor.

13