3.

PARAMETRII ENERGETICI AI PROCESULUI

3.1. FORŢELE CARE APAR LA TĂIERE
3.1.1. CALCULUL FORŢEI LA TĂIEREA CU ELEMENTE ACTIVE CU MUCHII
TĂIETOARE PARALELE

Forţa tehnologică de tăiere la stante se determină cu relaţia:

F = S0 = l.g. (3.1)

unde S0 este secţiunea supusă forfecării : S0 = l.g, în care l este lungimea conturului tăiat;
g - grosimea materialului; iar  - rezistenţa la tăiere a materialului prelucrat.

Pentru a lua în considerare o serie de influenţe asupra valorii acestei forţe (neuniformitatea
jocului, a grosimii, a proprietăţilor materialului, starea de uzare, etc.), forţa calculată cu care se
alege utilajul pe care se va executa prelucrarea este majorată cu 30%, astfel că va fi:
Fc = 1,3.l.g. (3.2)
Valoarea rezistenţei la tăiere se stabileşte ţinând seama că procesul nu este totuşi de forfecare
pură, ci este însoţit şi de încovoierea şi întinderea materialului. In acest sens  este considerată o
rezistenţă convenţională la tăiere (raportul dintre forţa de tăiere şi aria initiala a secţiunii care se
taie), şi există şi o rezistenţă reală la tăiere (real) care ia în considerare şi ecruisarea materialului,
şi care se va determina folosind curba de ecruisare.
Pentru calculele inginereşti obişnuite se recomandă folosirea unor relaţii orientative cu care se
determină rezistenţa la forfecare  în funcţie de rezistenţa la rupere a materialului respectiv, de
tipul:
 pentru oţel şi aluminiu moale:  = (0,75...0,90)Rm,
 pentru alamă CuZn37:  = (0,65...0,73)Rm,
 pentru duraluminiu moale:  = (0,65...0,75)Rm,
unde Rm este rezistenţa la rupere a materialului respectiv.
:
 3.1.2. FORŢA DE TĂIERE LA FOARFECE CU ELEMENTE
ACTIVE CU MUCHII TĂIETOARE ÎNCLINATE

Inconvenientul major al tăierii cu muchii tăietoare paralele constă în faptul că acestea atacă
semifabricatul dintr-o dată pe întreaga secţiune de forfecare (întregul contur de tăiere), forţa
crescând brusc de la zero la valoarea maximă. Aceasta face ca echipamentul tehnologic şi utilajul
folosit pentru tăiere sa fie solocitat cu şoc, rezultând şi un nivel important de zgomot.

Pentru evitarea acestor aspecte, în unele situaţii se recurge la tăierea cu înclinarea uneia dintre
muchii (cea mobilă la foarfece, oricare dintre ele la ştantă), conform schemei din figura (cazul
foarfecelui cu lamă înclinată).
 F

b
x1
dx x 1
2


dy
A D C

h
i
E

g
1B
2
l

Considerând că în poziţia 1-1 lama mobilă a pătruns în semifabricat pe adâncimea i, executând tăierea pe
suprafaţa elementară dS = dx.dy, forţa necesară tăierii acestei suprafeţe elementare va fi:
dF = 0.dS = 0.dx.dy (3.3)
Din triunghiurile asemenea ABC şi DCE rezultă: x dy i
= sau dy = x (3.4)
x1 i x1

Pentru poziţia 2-2, când lama mobilă a patruns în material pe adâncimea i = g, x1→ b şi rezultă:
 g
dy = x (3.5)
b
Înlocuind (8.13) în (8.12) se obţine: g
dF =  0 .x.dx (3.6)
b
b
g 1 1 g2
sau prin integrare: F =  0  x.dx = g.b. 0 = 0 (3.7)
b 0 2 2 tg
unde tg = g/b.

Relaţia (3.7) arată că în acest caz forţa de tăiere nu depinde de lungimea conturului tăiat, dar ea se
foloseşte în această formă numai pentru g  6 mm. Pentru grosimi mai mari se recomandă utilizarea
relaţiei:
g2
F = k1 u (3.8)
tg
în care u este un lucru mecanic specific de forfecare (pentru aluminiu u = 1,5 daN.mm/mm3, pentru
oţel OLC10: u = 10 daN.mm/mm3), iar k1 - un coeficient ce depinde de grosimea semifabricatului
tăiat (k1 = 1,8 pentru g = 6…8 mm; k1 = 1,2 pentru g > 8 mm).
3.1.3. CALCULUL FORŢEI LA TĂIEREA LA ŞTANŢĂ CU MUCHIILE TĂIETOARE
ÎNCLINATE
Este folosită în situaţiile în care din diverse motive (restrictive) este necesară realizarea unei forţe de
tăiere mai mică decât cea rezultată pentru tăierea cu muchii tăietoare paralele (chiar dacă construcţia
şi realizarea elementelor active devine mai complicată).
In figura este prezentată o variantă (relativ simplă) a tăierii la ştanţă având poansonul cu
muchii tăietoare înclinate, pentru un contur de formă dreptunghiulară.
Considerând momentul în
care poansonul a pătruns în material
F1 pe distanţa unei grosimi g, pe
 Fm e d porţiunile de contur AB şi CD tăierea
g

AB MN PS CD
F se face cu muchii tăietoare paralele,
iar pe porţiunile AM, BN, CP şi DS
h F2 tăierea se face cu muchii tăietoare
înclinate. Ţinând cont de relaţiile
cursa
(8.2) şi (8.14), forţa totală de tăiere
până în acest moment va fi:
A M P C
1 g2
F1 = 2Fa + 4Fc = 2.a.g. + 4 
2 tg 
a

B N D
S
(3.9)
c c
b
La deplasarea în continuare a poansonului cu incremente egale cu grosimea materialului,
secţiunea tăiată va fi constantă (până la ultimul increment când descreşte la zero), iar forţa de
tăiere va avea valoarea:

1 g2
F2 = F3 = ... = Fn = 4  (8.27)
2 tg

In cazul acestei construcţii şi poziţii a

muchiilor tăietoare, tăierea este însoţită şi de o
încovoiere a materialului, care majorează forţa
totală, şi care este acoperită prin coeficientul 1,3
(vezi relaţia (8.3)).
Pentru alte tipuri de contururi tăiate
(circular, etc.) sau alt mod de dispunerea a
înclinării, determinarea relaţiei de calcul a forţei
se face după o schemă de calcul similară.
Inclinarea muchiei tăietoare se poate
realiza la poanson (pentru operaţii de perforare)
sau la placa de tăiere (pentru operaţii de
decupare). In acest fel, deformarea prin
încovoiere care însoţeşte procesul de tăiere nu va
afecta piesa, ci deşeul rezultat.