3.1.

Analiza procesului de tăiere

- Continuare -

Tăierea
Forţa F reprezintă forţa de tăiere. Ea se determină distinct cu relaţii
specifice fiecărui procedeu de forfecare sau ştanţare.
Punctul de aplicaţie al forţelor nu se găseşte pe muchia tăietoare ci,
datorită deformării locale a materialului care “îmbracă“ tăişul, punctul de
aplicaţie este uşor deplasat. Distanţa dintre punctele de aplicaţie al forţelor
pe cele două tăişuri asociate este a2j.
Momentul de răsturnare M = F  a este provocat de cuplul celor două
forţe F situate la distanţa a. El tinde să rotească (răstoarne) semifabricatul
supus tăierii şi să-l împăneze între tăişuri, împiedicând buna desfăşurare a
procesului.
Forţa de strângere Q a semifabricatului este dezvoltată cu scopul de a
genera un moment de sens contrar QcM, care să împiedice răsturnarea
semifabricatului, c fiind distanţa de la punctul de aplicaţie al forţei de
strângere faţă de zona activă.
Uzual forţa de strângere Q este 30 – 40% din forţa de tăiere F şi are
mare importanţă asupra preciziei de tăiere.
Forţa laterală T tinde să îndepărteze tăişurile asociate contribuind la
uzarea utilajului. Este o forță nedorită dar inevitabilă care contribuie la
creșterea jocului între cuțite, înrăutățirea calității suprafeței tăiate și conduce
la uzarea foarfecelui.

3.2. Forfecarea
Forfecarea este o operaţie de tăiere cu ajutorul a două tăişuri asociate,
după un contur deschis, drept sau curb, aplicat tablelor, benzilor sau barelor
laminate de diferite secţiuni.
În general forfecarea este o operaţie pregătitoare prevăzută la
începutul tehnologiei de fabricare a piesei.
În funcţie de tipul utilajului folosit se deosebesc următoarele procedee
de forfecare:
• tăierea cu foarfecele de banc;
• tăierea cu foarfecele cu lame paralele;
 • tăierea cu foarfecele cu lame înclinate;
• tăierea cu foarfecele cu cuţite disc;
• tăierea cu foarfecele cu cuţite vibratoare.
Fiecare dintre aceste tipuri de foarfeci prezintă caracteristici
constructive, funcţionale şi energetice distincte.

3.2.1. Tăierea cu foarfecele de banc

Foarfecele de banc este un utilaj simplu, cu acţionare manuală,
destinat tăierii tablelor subţiri frecvent utilizat mai cu seamă în atelierele de
lăcătuşerie.
În funcţie de mărimea sa, foarfecele de banc permite tăiere după
contururi simple, drepte sau uşor curbe, a tablelor din oţel sau neferoase
având grosimea maximă de cca. 2 mm (la oţeluri) şi de cca. 3 mm (la
neferoase).
Batiul foarfecelui se montează rigid pe o masă robustă. Cele două
cuţite sunt montate cu şuruburi astfel:
• cuţitul inferior (fix) pe suportul inferior corp comun cu batiul;
• cuţitul superior (mobil) pe suportul superior care execută o mişcare
de rotaţie în jurul unei articulaţii.
Suportul superior este coborât de către muncitor prin intermediul unei
pârghii de acţionare. Foarfecele prezintă un sistem de reglare a jocului între
tăişuri şi un mecanism de strângere a semifabricatului.
 Din punct de vedere funcţional acest tip de foarfece este un “hibrid”
între foarfecele cu lame înclinate şi foarfecele cu lame paralele, prin aceea
că, la începutul tăierii cuţitele sunt înclinate sub un unghi a cărui valoare
scade continuu prin rotirea cuţitului superior în jurul articulaţiei, pentru ca, la
sfârşitul tăierii acest unghi să tindă la zero, asemenea tăierii cu lame
paralele.

3.2.2. Tăierea cu foarfecele cu lame paralele

Foarfecele cu cuţite paralele se foloseşte pentru tăierea tablelor
(benzilor) groase şi înguste în semifabricate individuale.
Schema de principiu a acestui foarfece este prezentată în figura 3.2.
Semifabricatul de dimensiuni lg se aşează pe cuţitul inferior fix. Cuţitul
superior mobil execută cursele de coborâre – ridicare deplasându-se în
ghidajele utilajului. Între cele două cuţite se prevede un joc j dependent de
grosimea semifabricatului g şi calitatea materialului tăiat .

A-A

g
l
A

Fig. 3.2. Tăierea cu foarfecele cu lame paralele.

Forţa maximă necesară tăierii unui semifabricat cu dimensiunile

secţiunii lg se determină cu relaţia:
F = l  g   r = k  g  l   0r [N] (3.3)
unde r este rezistenţa reală la forfecare a materialului, r=k0r în N/mm2;
0r – rezistenţa convenţională la forfecare, 0r=(0,75…0,9) r;
r – rezistenţa minimă de rupere la tracţiune;
 k – coeficient de corecţie k=1,1…1,3, ţine cont de
- uzura muchiilor tăietoare;
- variaţia jocului între cuţite;
- neuniformitatea structurii materialului;
- ecruisarea materialului.
Forţa necesară tăierii nu este constantă în timpul procesului de tăiere.
Graficul de variaţie a forţei tăietoare F cu cursa activă g este redată în figura
3.3.
faza
Forta F plastica
faza de
forfecare

F med

0 Cursa h
hf g

Fig. 3.3. Variaţia forţei tăietoare cu cursa.

Se observă faptul că forţa, nulă la începutul procesului, creşte odată

cu pătrunderea cuţitului în material, până la valoarea maximă F
corespunzătoare sfârşitului fazei de solicitare în stare plastică (hf). Odată cu
intrarea în faza de forfecare forţa de tăiere scade, cu unele praguri, până la
zero, valoare atinsă la sfârşitul tăierii când cursa activă este tocmai grosimea
semifabricatului g.
Forţa laterală T care tinde să îndepărteze tăişurile asociate are o
valoare dependentă de existenţa sau inexistenţa elementului de strângere-
fixare a semifabricatului Q. Ea se determină ca şi cotă procentuală din forţa
maximă de tăiere F având valorile:
T=(18%…35%)F – fără element de strângere;
T=(10%…18%)F – cu element de strângere.
Lucrul mecanic L de tăiere este aria figurii delimitate pe grafic de
curba de variaţie şi axa cursei active Og – figura 3.3.
 g
L =  F  dh (3.4)
0
unde variabila – cursa h – ia valori în domeniul h0,g.
Această relaţie se utilează mai ales în determinări precise când se
cunoaşte legea de variaţie a forţei F, în mod uzual lucrul mecanic
determinându-se cu o relaţie aproximativă, mai accesibilă şi rapidă, care
aproximează suficient de bine lucrul mecanic consumat:
L = Fmed  g  10 −3 =   F  g  10 −3 [J] (3.5)
unde Fmed=F este forţa medie în N iar =Fmed / F - coeficientul de
proporţionalitate a forţei medii cu forţa maximă 0,25…0,75, în funcţie de
calitatea materialului şi grosimea sa – tabelul 3.2.
- Nu se memoreaza valorile din tabel!-
Tabelul 3.2
Coeficientul  pentru grosimi g [mm]
Calitatea materialului
sub 1 1-2 2-4 peste 4
Oţel moale
0,70-0,65 0,65-0,60 0,60-0,50- 0,45-0,35
=250-350N/mm2
Oţel cu duritate medie
0,60-0,55 0,55-0,50 0,50-0,42 0,40-0,30
=350-500N/mm2
Oţel dur
0,45-0,40 0,40-0,35 0,35-0,30 0,30-0,25
=500-700N/mm2
Aluminiu şi cupru
0,75-0,70 0,70-0,65 0,65-0,55 0,55-0,40
(recoapte)
Valorile prezentate se referă la tăierea cu jocuri normale. La jocuri mai
mici corespunzătoare tăierii de precizie, precum şi la lucrul pe prese rapide
coeficientul  se micşorează.
Puterea utilă consumată la forfecarea cu tăişuri paralele se determină
cu relaţia:
L n
Pu = kW  (3.6)
60  10 3
unde L este lucrul mecanic [J] iar n numărul de curse duble/minut a utilajului.
Puterea necesară pentru alegerea utilajului este :
Pu Lna
Pnec = a = kW  (3.7)
 60  10 3  
unde  este randamentul mediu al utilajului (orientativ 0,5…0,7 în funcţie de
tipul şi starea lui tehnică) iar a – coeficientul regimului de lucru 1,1…1,4.
Forfecele cu lame paralele se utilizează şi pentru tăierea (debitarea)
barelor de diverse secţiuni. În acest caz cele două tăişuri vor fi profilate după
forma secţiunii transversale a barei de tăiat – figura 3.2. Pentru calculul forţei
maxime necesare, în formula (3.3) termenul lg se înlocuieşte cu aria
secţiunii transversale, celelalte mărimi energetice calculându-se cu relaţiile
prezentate anterior.
Precizia semifabricatelor tăiate cu foarfecele cu lame paralele este
corespunzătoare treptelor de precizie IT 10 - 12 iar rugozitatea suprafeţei
tăiate este Ra = 25…12,5m, dependentă de materialul prelucrat, jocul dintre
cuţite şi starea tăişurilor.

3.2.2. Tăierea cu foarfecele cu lame înclinate

Foarfecele cu cuţite înclinate se foloseşte pentru tăierea tablelor subţiri
(uzual g  3 mm) şi lungi în fâşii după contururi rectilinii.
Grosimea maximă a tablei tăiate depinde de gabaritul şi puterea
foarfecelui respectiv, putând ajunge până la 30mm.
Foarfecele cu cuţite înclinate se mai numeşte şi foarfece ghilotină
(FG).
Aceste tipuri de foarfeci sunt foarte frecvent întâlnite în secţiile de
debitare ale atelierelor de presare la rece pentru tăierea colilor de tablă în
fâşii care ulterior vor fi prelucrate în piese prin procedee de ştanţare –
matriţare.
Particularitatea foarfecelui ghilotină constă în faptul că cuţitul superior
mobil are un unghi de înclinare  = 10…60. Folosind dispozitive de strângere
a tablei pe masa foarfecelui unghiul  poate ajunge la valori de 100…150.
Înclinarea cuţitului superior face ca, la un moment dat, cuţitele să nu
intre în contact cu întreaga lungime l a tablei de tăiat ci să atace progresiv
materialul numai cu o parte din tăiş – figura 3.4.
 Q
dx x
dA

dy
g

l1
l
j

Fig. 3.4. Tăierea cu foarfecele cu lame înclinate.

Lungimea de contact tăiş – semifabricat este o bună parte din timp

aproximativ constantă şi depinde de grosimea materialului g şi de unghiul de
înclinare .
Între cele două cuţite superior şi inferior se prevede un joc j dependent
de grosimea tablei şi calitatea materialului.
 În mod curent strângerea şi fixarea tablei se realizează cu elemente
acţionate hidraulic sau mecanic.
Forţa maximă necesară pentru tăierea cu foarfecele cu tăişuri
înclinate este mai mică decât în cazul în care aceeaşi tablă s-ar tăia cu
foarfecele cu tăişuri paralele.

-Demonstratia matematica de mai jos, aflata in rosu, nu se

memoreaza pentru examen!
Relaţia de determinare a forţei se stabileşte pornind de la forţa (3.8)
elementară dF necesară forfecării unei suprafeţe infinitezimale dA, situată la
distanţa x de punctul de contact O şi având dimensiunile laturilor dx şi dy:
dF = dx  dy   r
unde r [N/mm2] este rezistenţa reală la forfecare a materialului tăiat.
Geometric, se stabileşte relaţia:
dy = x  tg (3.9)
Forţa maximă necesară se determină prin integrare între limitele (0,l1),
l1 fiind lungimea maximă a contactului tăiş - semifabricat.
Geometric se observă că:
g
l1 = (3.10)
tg
Deci:
l
F =  r  tg 1xdx (3.11)
0
Integrând rezultă:
0
0 𝑔
𝑙1 𝑡𝑔𝜙
𝑥2 𝑥2 𝑔2 𝑔2 (3.12)
𝐹 = 𝜏𝑟 ⋅ 𝑡𝑔𝜙 ⋅ | = 𝜏𝑟 ⋅ 𝑡𝑔𝜙 ⋅ | = 𝜏𝑟 ⋅ 𝑡𝑔𝜙 ⋅ = 𝜏𝑟 ⋅
2 2 2⋅𝑡𝑔2 𝜙 2⋅𝑡𝑔𝜙

Adică:
𝑔2
𝐹 = 𝜏𝑟 ⋅ [N] (3.13)
2𝑡𝑔𝜙
(nu se memoreaza formula ci doar factorii 𝝉𝒓 , g si Φ care influenteza
valoarea F)
Exprimând rezistenţa reală în funcţie de rezistenţa convenţională la
forfecare r=k0r expresia forţei maxime necesare tăierii cu forfecele cu
tăişuri înclinate este:
 (nu se memoreaza formula ci doar factorii 𝝉𝒓 , g si Φ care influenteza
valoarea F)
g2
F =k   0 r [N] (3.14)
2tg
Forţa de tăiere variază în timpul procesului, graficul de variaţie în raport
cu cursa fiind prezentat în figura 3.5.

F.L.P.
Forta F [N]

i
F.L.I.
F i
f

g
h
f l

h = g + l tgf

0
g g + l ·tg Cursa h [mm]

Fig. 3.5. Variaţia forţei tăietoare cu cursa: FLÎ – foarfece cu lame înclinate;
FLP – foarfece cu lame paralele.
Se observă că la începutul procesului forţa creşte brusc până la
valoarea maximă F după care se păstrează constantă o mare parte din timp,
pentru ca în finalul procesului să scadă la zero, valoare atinsă în momentul
ieşirii din material.
Tot în figura 3.5 se poate observa, comparativ, variaţia forţei în cazul
tăierii unei table cu foarfece cu lame parale şi apoi cu foarfece cu lame
înclinate. La tăierea cu foarfece cu lame înclinate forţa maximă este sensibil
mai mică în timp ce cursa activă este mai mare.
Lucrul mecanic L de tăiere este aria figurii delimitate pe grafic de
curba de variaţie şi axa cursei active – figura 3.5.
g (3.15)
L =  F  dh
0
unde variabila este cursa h
Cursa maximă activă a tăişului superior este, geometric:
h = g + l  tg (3.16)
 În mod uzual lucrul mecanic se determină aproximând aria figurii
delimitate cu aria unui dreptunghi cu laturile Fxh:
L  F  (g + l  tg)  10 −3 [J] (3.17)

unde forţa F se exprimă în [N] iar g şi l în [mm].

Puterea utilă consumată la forfecarea cu tăişuri înclinate şi puterea
necesară pentru alegerea utilajului se determină cu aceleaşi relaţii - 3.6, 3.7-
ca şi la foarfecele cu lame paralele.
Principalul dezavantaj al foarfecelui ghilotină este acela că fâşia tăiată
se curbează (îndoaie) în sensul şi direcţia de mişcare a cuţitului superior şi
necesită astfel o operaţie suplimentară de planare.
Precizia semifabricatelor tăiate cu foarfecele ghilotină este inferioară
celor tăiate cu foarfecele cu lame paralele. Toleranţele (T) la lăţimea fâşiilor
tăiate (B) cu foarfece ghilotină sunt prezentate în tabelul 3.3.

- Nu se memoreaza valorile din tabel!-

Tabelul 3.3
Lăţimea fâşiei
Grosimea B [mm]
semifabricatului 101- 201- 301-
 50 51-100 500
200 300 500
g[mm] Toleranţa lăţimii fâşiei
T [mm]
 0,5 0,25 0,50 0,75 1,00 1,20 1,50
0,5 - 1,0 0,50 0,75 1,00 1,00 1,20 1,50
1,1 - 2,0 0,75 0,75 1,00 1,25 1,50 2,00
2,1 - 3,0 1,00 1,00 1,25 1,50 1,80 2,20
3,1 – 5,0 1,00 1,25 1,50 1,50 2,00 2,50
5,1 – 7,0 1,25 1,50 1,80 2,00 2,20 2,50
7,1 – 10,0 1,50 1,80 2,20 2,20 2,50 3,00

Rugozitatea suprafeţei tăiate este asemănătoare cu cea a suprafeţei

tăiată cu foarfecele cu lame paralele.