Sunteți pe pagina 1din 8

 Îndoirea tablelor - descrierea procedurii

Îndoirea este o operaţia tehnologică de modificare a formei şi dimensiunilor semifabricatelor,


fără îndepărtare de material, adică se modifică forma unui semifabricat prin încovoiere plană
în jurul unei muchii rectilinii.
Îndoirea este procedeul de prelucrare prin deformare prin care o tablă plană este curbată cu o
anumită rază de îndoire „R”. În procesul de îndoire a unui material de grosime „g”, numai
fibra neutră îşi păstrează dimensiunea iniţială (rămâne nedeformată). Fibra exterioară se
lungeşte, datorită unor tensiuni de întindere care apar pe suprafaţa exterioară a tablei în zona
îndoită, iar fibra interioară se scurtează, datorită tensiunilor de compresiune ce apar în zona
interoară a curburii.

Fig. 1: Schema procesului de îndoire


Cunoaşterea fibrei nedeformate în zona îndoită „B” (Fig. 1:) este foarte utilă pentru
dimensionarea semifabricatului ce urmează să fie supus îndoirii. Dacă se presupune că fibra
neutră (Rfn) are raza de curbură Rfn=R+0,45g, atunci lungimea fibrei neutre în zona îndoită
este dată de relaţia:

în care este unghiul de îndoire, iar g reprezintă grosimea materialului.


În realitate deformaţiile din zona îndoită sunt mult mai complexe, dar dacă raportul dintre
lăţimea şi grosimea tablei este mai mare de 8 se poate considera că au loc numai deformaţiile
fibrelor longitudinale, paralele cu axa neutră.

Deoarece deformaţiile sunt cu mult mai mari cu cât raportul dintre este mai mare,
trebuie avut grijă să nu apară fisuri pe suprafaţa întinsă a materialului. Din aceste motive,
raza de îndoire se exprimă prin multipli ai grosimii tablei. Pentru prevenirea fisurării tablei
şi a deteriorării sculelor de deformare se recomandă ca această rază de îndoire să fie de
minim 0,8 mm, chiar şi în condiţiile deformării tablelor cu plasticitate ridicată.
Raza minimă de îndoire poate fi determinată, cu destul de mare precizie, luând în
considerare valoarea gâtuirii „Z” obţinută în urma încercării la tracţiune a materialului, cu
una din relaţiile.:

, când Z < 0.2


, când Z > 0.2
Deformarea plastică a tablelor este însoţită şi de o deformare elastică (datorită legii
coexistenţei deformării elastice cu a deformării plastice). Această deformare elastică face ca
materialul, în urma procesului de îndoire, să se relaxeze şi să revină la o altă rază de îndoire
„Rf” diferită de raza de îndoire „R0” a materialului aflat sub sarcină (Fig. 2).

Fig. 2: Relaxarea elastic a materialului după îndoire (ao - unghiul de îndoire; ax - unghiul de
îndoire după relaxarea materialului)
Există mai multe relaţii de calcul a relaxării elastice, dar nici una dintre ele nu conduce la
obţinerea unor valori exacte. Din aceste motive sunt necesare determinări experimentale ale
relaxării. Pentru reducerea numărului de determinări experimentale se recomandă, totuşi,
utilizarea unor asemenea relaţii de calcul. De exemplu, pentru îndoirea tablelor din aliaje
refractare se recomandă relaţia următoare:

în care:
 σc-limita de curgere a materialului
 E- modulul de elasticitate
Compensarea relaxării elastice se face prin dimensionarea corespunzătoare a sculelor, în
sensul că ele se vor construi la o rază „Ref” care va fi mai mică decât raza „R0” prevăzută
piesei în desenul de execuţie.
Îndoirea la raze mari de îndoire se face în dispozitive cu role sau prin utilizarea
anumitor şabloane.
Îndoirea în dispozitivul cu 3 role (virolare) presupune introducerea tablei 3 între rolele 1, 2 şi
5 (Fig. 3). Deplasarea între aceste role, în ambele sensuri a tablei, se face prin intermediul
rolei de antrenare 1 rotită manual sau mecanizat. Forţa necesară procesului de îndoire se
realizează prin intermediul rolei 2. Modificarea razei de îndoire se face prin deplasarea
rolelor 2 şi 5.

Fig. 3: Îndoirea în dispozitivul cu 3 role (virolare)


CC – cilindrii de curbare; SF – semifabricat; PC – produs curbat.
Cu acest dispozitiv se pot obţine diferite unghiuri şi raze de îndoire, putându-se ajunge până
la obţinerea unui cilindru, situaţie în care capetele tablei se împreunează. Îndoirea la unghiuri
mari sau raze mai mici de îndoire se realizează treptat.
Îndoirea cu o rolă (Fig. 4) se realizează numai la raza rolei.

Fig. 4: Îndoirea cu o rolă


Pentru aceasta, tabla 3 este prinsă pe rola 6 prin intermediul sistemului de prindere 4 (bride,
şuruburi etc.) Tabla este îndoită prin rotirea rolei 6, în timp ce tabla este menţinută în contact
cu aceasta prin intermediul forţei de întindere Fj. Raza de îndoire poate fi mică, în limitele
tehnologice de prelucrare a rolei. Unghiul de îndoire poate fi aproape 1800.
Îndoirea cu segment de rolă

Fig 5.: Îndoirea cu segment de rolă


Este o operaţie asemănătoare îndoirii în dispozitivul cu rolă. În această situaţie, tabla 3 este
adusă în contact cu rola de îndoire prin intermediul rolei secundare 2 apăsată cu o forţă F.
Unghiul de îndoire este limitat de unghiul segmentului de rolă.
Îndoirea la raze mici de îndoire
Cel mai adesea, pentru îndoirea la raze mici de îndoire a pieselor de dimensiuni mari se
utilizează maşina de îndoit manuală (Fig. 6). În această situaţie, tabla 4 se prinde între fălcile
1 şi 2 care, în acelaşi timp, constituie şi muchiile în jurul cărora se execută îndoirea. O falcă
mobilă 3, care se poate roti în jurul unei axe paralele cu muchiile fălcilor de prindere şi trece
prin vârful acestora, îndoaie materialul la unghiul dorit. Posibilităţile de îndoire sunt limitate,
atât sub raportul valorii unghiurilor, al razei de îndoire, cât şi al combinaţiilor de îndoire.

Fig. 6: Maşina de îndoit manuală


Îndoirea pe maşini de îndoit tablă cu acţionare mecanică (Fig. 7) se face în matriţă, aceasta
asigurând o precizie mai mare de îndoire şi o productivitate ridicată.
Pe masa maşinii de îndoit 4 este montată matriţa 2. Tabla 1 (piesa) este îndoită cu ajutorul
poansonului 3 asupra căruia acţionează o forţă de îndoire F. Această forţă se calculează cu
relaţia:

în care:
 K - un coeficient stabilit în funcţie de raportul dintre distanţa dintre reazeme
(K=1,25÷1,6 pentru l=(15÷5)g);
 L - distanţa dintre reazeme;
 b - lăţimea semifabricatului;
 σr - rezistenţa de rupere la tracţiune.
Fig. 7: Maşina de îndoit tablă cu acţionare mecanică (Abcant)
Îndoire prin rotire (rotary bending)
Poansonul este un cilindru care are un canal cu unghiul dorit de îndoire. Tabla e aşezată pe
matriţă, cu zona în care se doreşte îndoirea pe marginea matriţei. Nu se utilizează dispozitive
pentru fixarea tablei Forţa e transmisă poansonului care forţează tabla să se îndoaie. Canalul
de pe cilindru are 2 suprafeţe: una care face contact cu tabla transmitând presiunea şi una
ţinând tabla în poziţie pe matriţă

Fig.8.: îndoire prin rotire


Îndoirea în matriţă
În această situaţie procesul se desfăşoară pe maşini de îndoit cu acţionare mecanică utilizând
matriţe de complexitate mai mare, dar care conduc la o creştere a productivităţii. Prin acest
procedeu se obţin profile de diferite configuraţii, funcţionale sau de rezistenţă, în serie mare
şi de calitate superioară. Pentru obţinerea piesei (Fig. 9), materialul 1, debitat la dimensiunile
necesare, este aşezat în matriţa 2 şi poziţionat corespunzător în raport cu cavitatea acesteia.
Poansonul 3, acţionat de forţa F, v-a îndoi tabla conform geometriei cavităţii matriţe. După
terminarea îndoirii, datorită relaxării elastice a materialului tablei, piesa reţinută în matriţă şi
este scoasă cu ajutorul extractorului 4 care acţionează asupra piesei cu forţa de scoatere Fs.

Fig. 9: îndoirea în matriţă


Tehnipedia - Oferă date tehnice strict cu caracter informativ despre produsele comercializate.

S-ar putea să vă placă și