LUCRAREA NR.

ÎNCERCAREA DE AMBUTISARE
DUPĂ METODA ERICHSEN
3.1. Considerații teoretice

Ambutisarea reprezintă transformarea unui semifabricat plan în piesă cavă sau

transformarea adâncimii unei piese cave cu micşorarea corespunzătoare a dimensiunilor
transversale.

Echipamentul pentru ambutisare se compune din trei elemente principale:

• poansonul şi matriţa (sau placa activă) care limitează conturul exterior al piesei,
• inelul de reţinere (placă de presiune sau element de apăsare) care presează metalul
pe matriţă, evită cutarea acestuia şi controlează curgerea în lungul poansonului.

Poansonul delimitează conturul interior al

piesei şi realizează forţa necesară deformării
tablei (forţa de ambutisare).
Metoda de deformare depinde de modul de
acţiune a inelului de reţinere. La ambutisarea prin
întindere tabla este blocată între matriţă şi inelul
de reţinere. La ambutisarea adâncă tabla alunecă
între matriţă şi inelul de reţinere. Fig. 3.1. Schema procedeului de ambutisare
3.1. Considerații teoretice

Prin ambutisare se pot obţine piese de forme şi dimensiuni diferite începând cu cele mai
simple, de formă cilindrică de înălţime mică, şi terminând cu cele de formă complexă
asimetrică.

Caracterul complex al stării de tensiuni și deformații ce apare la ambutisare impune

materialului prelucrat să aibă o anumită compoziție chimică, microstructură și proprietăți
mecanice care vor determina prelucrabilitatea sa prin ambutisare.

Pentru aprecierea comportării materialului la ambutisare se folosesc atât încercările

generale pentru stabilirea compoziției chimice, microstructurii și caracteristicilor mecanice
cât și o serie de metode speciale de determinare a capacității de ambutisare.
3.1. Considerații teoretice

Există astăzi un număr important de metode și criterii de apreciere a prelucrabilității prin

ambutisare a tablelor subțiri care diferă între ele prin modul în care este solicitat materialul
în cursul încercării:
 Deformare prin întindere liniară;
 Deformare prin întindere biaxială (JOVIGNOT, ERICHSEN, etc.) pe direcție
perpendiculară (FUKUY, SWIFT, GUYOT);
 Deformare prin întindere biaxială combinată cu cea peste muchia poansonului
(K.W.I.);
 Deformare prin întindere pe o direcție și compresiune pe direcție perpendiculară,
combinată cu deformarea prin întindere biaxială a materialului de sub poanson
(FUKUY cu poanson semisferic);
 Deformare prin întindere pe o direcție și compresiune pe direcție perpendiculară,
combinată cu deformarea forței maxime de ambutisare, urmată apoi de deformare
prin întindere biaxială până la rupere (ENGELHARDT).
Există și alte încercări, mai complexe, ale căror rezultate pot furniza date mai exacte în
privința prelucrabilității prin ambutisare a tablelor subțiri: metoda UGAL (propusă la
Universitatea din Galați), metoda curbelor limită (CL), determinarea modului de ecruisare n
și a coeficientului de anizotropie r.
În cadrul lucrării de laborator aprecierea capacității de ambutisare a tablelor subțiri se va
face prin metoda ERICHSEN.
3.2. Determinarea capacității de ambutisare prin metoda ERICHSEN

Încercarea de ambutisare Erichsen constă în deformarea cu ajutorul unui poanson cu

cap semisferic a unei epruvete de tablă până în momentul ruperii acesteia, în vederea
determinării adâncimii maxime de ambutisare. Încercarea se aplică la table şi benzi cu
grosimea de 0,1…2 mm, epruvetele având formă circulară sau pătrată. cu latura de minim
90 mm, iar matriţa având dimensiunile conform figurii 3.2.

Apăsarea realizată cu ajutorul

inelului de reţinere (~10 kN) împiedică
alunecarea materialului în raport cu
matriţa în timpul ambutisării. Încercarea
Erichsen caracterizează capacitatea de
deformare a unui produs prin întindere
pe două direcţii, în condiţiile reducerii
grosimii acestuia în procesul de
ambutisare.
Adâncimea de pătrundere a
poansonului, exprimată în milimetri,
reprezintă indicele Erichsen (IE), cel
mai utilizat indice pentru aprecierea Fig. 3.2. Schema încercării Erichsen: 1 - epruvetă,
capacităţii de deformare a tablelor. 2 – matrița, 3 – inel de strângere, 4 - poanson; a - grosimea
epruvetei; h - adâncimea de ambutisare
3.3. Metode și mijloace de experimentare

Pentru realizarea încercării Erichsen se

utilizează trei epruvete din aliaj de Al
(AlMn1, STAS 7608-88) şi trei epruvete din
oţel (A5, STAS 11318-80 ).
Încercarea la ambutisare Erichsen a
epruvetelor se va realiza cu un dispozitiv
experimental acţionat manual (fig. 3.3),
existent în laborator.
La acest dispozitiv forţa de ambutisare se
realizează manual. La rotirea roţii de mână 4,
şurubul 7 se înşurubează în piuliţă şi împinge
poansonul 1 care deformează epruveta 3.
Odată cu şurubul se deplasează şi indicatorul
6, iar adâncimea de pătrundere a poansonului
(indicele Erichsen) se poate citi pe scara
gradată 5.
Forţa de reţinere a tablei este realizată
prin strângerea şuruburilor 9.

Fig. 3.3. Dispozitiv Erichsen

3.4. Modul de lucru

În dispozitivul acţionat manual (figura 3.3)

se introduce vertical prima epruvetă între
inelul de reţinere şi matriţă şi se ţine cu mâna
până se strâng şuruburile 9.
Se acţionează roata 8, care deplasează
poansonul 1 prin intermediul şurubului 5.
Acesta realizează deformarea epruvetei.
Deformarea epruvetei se efectuează până
la apariţia fisurii.
După fisurarea epruvetei se citeşte pe scara
gradată 5 indicele Erichsen şi se notează în
tabelul 3.1.
Se retrage poansonul prin acţionarea în
sens invers a roţii 8, se desfac şuruburile 9 şi
se îndepărtează epruveta din dispozitiv.
În mod similar se procedează şi cu
celelalte două epruvete.
Fig. 3.3. Dispozitiv Erichsen
3.4. Modul de lucru

Distanţa dintre centrele amprentelor şi

marginile epruvetei trebuie să fie de cel puțin
45 de mm, iar distanţa dintre centrele a două
amprente învecinate de minim 90 de mm.
Operaţia de ambutisare trebuie să se
efectueze lent, în mod continuu (fara socuri),
cu o viteza între 5...20 mm/min.
Către sfârșitul încercării se va reduce
viteza către limita inferioară, pentru a se
putea determina cu precizie momentul
apariției fisurii.
Încercarea se consideră terminată în
momentul formării unei fisuri pătrunse, pe o
lungime de circa 5 mm.

Fig. 3.3. Dispozitiv Erichsen

3.5. Prelucrarea datelor experimentale

Pentru aceeași epruvetă fiecare încercare se repetă de minimum trei ori pentru a se putea
stabili o valoare medie.
Datele obţinute experimental se notează în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Indicele Erichsen, IE
g [mm]
Materialul epruvetei
[mm]

0.5 10,2 10,3 11,7

HS590 1 10,5 10,8 10.12

SPCE (180MPo)
0.8 10,6 12,2
(Nippon steel)
 3.5. Prelucrarea datelor experimentale

Datele obţinute experimental se notează în tabelul 1.

Pentru aceeași epruvetă fiecare încercare se repetă de minimum trei ori pentru a se putea
stabili o valoare medie.

Tabelul 3.1
Indicele Erichsen, IE
g [mm]
Materialul epruvetei
[mm]

0.5 10,2 10,3 11,7 10,73

HS590 1 10,5 10,8 10.12 10,4

SPCE (180MPo)
0.8 10,6 12,2 11,4
(Nippon steel)
3.5. Prelucrarea datelor experimentale

În timpul efectuării încercării se citesc, pe cadranele aparatelor de măsură, care sunt

prevăzute cu ac indicator remanent valorile forțelor 𝐹𝑎 și 𝐹𝑟 .
Datele obținute în urma încercărilor efectuate vor fi centralizate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2
g T IE
Nr. crt. Materialul epruvetei
[mm] [%] [mm]
1 35 72 12,56
2 0.7 30 66 13
3 30 68 14
4 30 61 16
5 0.7 27 58 13
6 27 59 12,96

T – rezerva capacității de ambutisare

3.5. Prelucrarea datelor experimentale

Tabelul 3.2
g T IE
Materialul epruvetei
[mm] [N] [mm]
35 72 51,38 12,56
0.7 30 66 54,54 13
30 68 55,88 14
30 61 50,8 16
0.7 27 58 54,2 13
27 59 53,4 12,96