CHIRALESIA

OBICEIUL UMBLATULUI CU CHIRALESIA:

Chiralesia este o tradiție pe care o considerăm specific unor sate
de pe ambele maluri ale cursului mijlociu și cel inferior al
Nistrului (pe teritoriul R.M.: în stânga râului – raioanele Dubăsari,
Grigoriopol, Slobozia; în dreapta – raioanele Criuleni, Anenii Noi,
Căușeni, Ștefan Vodă).Este un obicei cu funcție de urări de bine,
în Ajunul Bobotezei, organizat după modelul Colindatului.

 „Când ne porneam cu Chiralesia mamili ni spuneau: Cataț,nu

vă dușeț pi diparti, cî îmblî strigoi, îs oameni cu coadî”.

(Mălăiești – Grigoriopol)

 „Nu se cerne făină, pentru că se inmulțesc puricii în casă”.

(Basarabia)

TRADIȚII DESPRE OAMENI-STRIGOI

În popor se crede că strigoiul poate fi din născare, ori având o
viață legată de forțele naturale. Copilul-strigoi este posibil să se
nască de la un bărbat-strigoi ori de la o femeie-strigoaie. Pot
apărea și în multe alte situații: însoțire(căsătoria) a două rude
apropiate, copiii născuți de sărbători mari(Buna Vestire, când
fecioara Maria a fost vestită că-l naște pe Iisus); dacă femeia
gravidă iese în curte pe lună plină; dacă femeia gravidă fură ceva și
ascunde la spinare; dacă părinții își blesteamă copiii.

„Dacî-l blastâmî părințâi pi vreun copchil, pi-on om, el sî prifași în

strigoi”.

(Crăsnășeni – Telenești)

Conform credințelor populare, copilul-strigoi posedă anumite

semen: are un picior cu copită, părul pe cap îi este roșcat; șira

PAGE 1
spinării este terminate printr-o coadă cu păr pee a (care poate fi
tăiată de către moașă). Asemenea copil se dezvoltă rapid, este
puternic, rău, minte, fură, omoară animale. Se zice că noaptea, în
timpul somnului, oamenilor-strigoi le iese sufletul pe gură și, sunt
înfățișate de umbre umane, pornesc prin lume, aducând
oamenilor multe daune. Alții spun că, după ce iese sufletul, omul-
strigoi se dă în spatele casei ori se duce la o răspântie de drumuri,
unde se dă de 3 ori peste cap, astfel prefăcându-se într-un fel de
om-animal sau om-pasăre(cal,câine, pisică, mistreț, iepure,
broască, gâină). Căpătând o asemenea înfățișare, strigoiul pleacă
să hoinărească prin imprejurimi, săvârșind variate stricăciuni. În
imaginația unora strigoii vii apar și cu chip de semiom-
semianimal (un fel de sfinx)

„Îs ca vita: cu picioari di vitî, mânili acoperiti cu păr, au cap di om,

trup di om șî coadî”.

(Crăsnășeni – Telești)

„Strigoi-s tot oameni. Numai că până la miezul nopții se scoală din

așternut, se suie pe casă, șed pe reșina casei. Îi ține acolo cât îi ține
– un ceas, două, trei. Când își vine în fire îi om la locul lui. Îi un fel
de boală”.

( Stoicani – Soroca)

„Se spunea că era la noi un om cu coadă. El știa când va ploua. Era

strigoi”.

(Igești – Storojineț – Cernăuți)

Când nu ploua timp îndelungat, țăranii ziceau că strigoii „au legat

ploile”, în cazurile acestea, conducătorii satelor ordonau ca într-o

PAGE 2
anumită zi toată populația localităților să se adune pe malurile
râurilor sau ale iazurilor și să se scalde. Procedau în felul acesta
pentru că, potrivit credinței populare, strigoii erau obligați „să dea
drumul ploilor”. Totodată, se crede, că strigoii se tem de ploaie.
Dacă sunt udați, va ploua.

PAGE 3