TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN ÎN OLTENIA

Sîrbu Adeluţa, L.T. “Constantin Brâncuși”, Craiova

Cosma Sorina Maria, C.E. “Gheorghe Chiţu”, Craiova

Tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun în Oltenia sunt multe, iar majoritatea sunt de atragerea
binelui asupra gospodăriei. Se spune că în această noapte se deschide cerul, iar oamenii buni pot să-
l vadă pe Dumnezeu luând masa cu sfinţii şi îngerii.
În ajunul Crăciunului, în Oltenia’ în multe comune se vrăjeşte în foc. Toţi membrii familiei
se adună în jurul focului şi dau cu o nuia în foc zicând: “Bună dimineaţa lui Ajun / Că-i mai bună a
lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile lăptoase / Caii încurători / Oameni sănătoşi /
Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.
Mersul cu Vicleiul Flăcăii trebuie să meargă în această seară având grijă să nu ocolească
gospodăriile fetelor care le-au dat păpuşi, iar aceştia trebuie să scoată cât mai la vedere. În caz
contrar altfel fiind mare supărare. Tot în Oltenia în ziua de Crăciun are loc loc „Adunatul
gunoaielor“. Oamenii merg prin curte şi adună toată resturile, în credinţa că gospodăria va avea pui
mulţi, iar femeile se aşază pe vine, aşa cum vor sta cloştile pe ouă în anul care va veni.
Sarbatorile de iarna "bat la uşă", iar o dată cu ele sunt reînviate tradiţiile şi obiceiurile
olteneşti păstrate din moşi-strămoşi. În aceasta zona etnografică există tradiţii şi obiceiuri inedite,
care încă se mai păstrează în mediul rural şi care constituie o unicitate în tara noastră.
Scormonitul în foc: este un obicei practicat în majoritatea satelor olteneşti, în Ajunul
Craciunului. Toti membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o joardă în foc.
Adunatul gunoaielor: este un ritual ce se practică chiar în ziua de Craciun. Cei ai casei
merg prin curte şi adună toate gunoaiele, în credinţa că gospodaria va avea pui mulţi, iar femeile se
aşează pe vine, aşa cum vor sta clostele pe ouă, în anul următor.
Colindatul: în toata zona Olteniei exista numeroase colinde specifice, dar cele mai
cunoscute şi raspândite sunt Steaua şi Plugul cel Mare. Steaua: este o datina straveche care înca se
mai practică din Ajunul Craciunului şi până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii,
fiecare dintre ei având un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ţine steaua, celălalt este responsabil
cu adunarea banilor, a nucilor şi a covrigilor, iar ceilalţi doi ţin sacuiul şi un ciomag, pentru a se
apara de câini.
Plugul cel Mare: este cel mai răspândit obicei ce se practică în noaptea de Anul
Nou. Plugul se organiza de către flăcăii din sat, şi era condus de un băiat mai viteaz numit
"staroste", ce avea sarcina de a ţine plugul de coarne şi a rosti urarea. Ceata era compusă de obicei
din 12 flacai, iar spre deosebire de Pluguşor, mergea numai la familiile înstarite din sat.
Obiceiuri pentru aflarea ursitului: De Anul Nou se credea că fetele nemăritate îşi pot
afla ursitul îndeplinind anumite ritualuri prestabilite. Astfel, acestea numarau şi leagau cu ochii
închişi al zecelea par din gardul de nuiele, iar a doua zi se duceau sa vadă cum este parul, ca să ştie
cum o să arate ursitul. Dacă parul era drept , viitorul soţ va fi un bărbat frumos. în cazul în care
bucata de lemn era una scorojită, fetele vor avea un bărbat urât, iar dacă acesta era noduros, atunci
vor avea parte de un partener bogat.
Moşii de Crăciun sau pomana de mână: este un obicei vechi de sute de ani, ce se
practică atât în ziua de Ajun, cat şi de Craciun. Dimineata, femeile pleacă la cimitir, unde tămâiază
mormintele, după care se întorc acasă, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare
colac pun câte un ou şi câte o lumânare, după care se trimit prin vecini.
Pitărăii: obicei de pe vremea dacilor. Este un obicei ce se practică încă de momârlanii din
Valea Jiului, şi semnifică sacrificiul adus divinităţii drept multumire pentru rodnicia holdelor şi a
pomilor. Pitărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete. Îmbracaţi în haine
populare, se aduna în noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopotei, năframe
multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori, după care le agaţă pe prăjini de câtiva metri lungime. Odată
terminat acest ritual, alaiul porneşte la colindat pe la casele din sat.
Obiceiuri pentru aflarea ursitului
Se crede că de Anul Nou fetele nemăritate îşi pot afla ursitul îndeplinind anumite ritualuri
prestabilite. Astfel, încă din vremuri străvechi, acestea numărau şi legau cu ochii închişi al zecelea
par din gardul de nuiele iar a doua zi se duceau să vadă cum este parul, ca să ştie cum o să arate
ursitul. Daca parul era drept, se credea că viitorul soţ va fi un bărbat frumos. În cazul în care bucata
de lemn era scorojită, se spunea că fata respectivă va avea un bărbat urât, iar dacă lemnul devenea
noduros, atunci ursitul va fi un bărbat bogat.

Bibliografie:
VRABIE, Gheorghe, Folclorul, obiect – principii – metodă – categorii, Bucureşti, Editura
Academiei R.S.R., 1970
VRABIE, Gheorghe, Proza populară românească. Studiu stilistic, Bucureşti, Ed. Albatros,
1986
VULCĂNESCU, Romulus, Măştile populare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970
POP, Mihai, Folclor românesc. Texte şi interpretări, vol. II, Bucureşti, Ed. Grai şi suflet –
Cultura naţională, 1998