Obținerea unor oxizi de siliciu prin metoda sol-gel

Dioxidul de siliciu este denumirea grupei reprezentate prin formula chimică SiO2 fiind

confundat de unii cu acidul silicic H4SiO4 sau denumit incorect oxid de siliciu. Dioxidul de
siliciu este partea componentă cea mai importantă a sticlei, sau silicaților cu forma cea mai
reprezentativă cuarțul.

Formele amorfe de SiO2 sunt răspândite frecvent în stare de amestec ca

în lava vulcanică sticloasă și tectite (topituri sticloase provenind din meteoriti

Formele cristaline de SiO2 spre deosebire de formele amorfe, formele cristaline au

toleranță mult mai mică față de impurități, deosebindu-se astfel numai prin structură:

 Morganit (Calcedon) o varitate de cuarț fibros, microcristalin

 α-Quarz (cuarț de adâncime format la temperaturi < 573 °C și presiuni de p < 30 kbar)
 Tridymit (o variantă de cuarț format la temperaturi mai ridicate) 867 °C < 1470 °C, p < 5
kbar
 Cristobalit (o variantă de cuarț format la temperaturi mai ridicate) 1470 °C < 1727 °C
 Coesit:(variantă a cuarț) cu densitatea 3,01 g/cm³, format la 20 kbar < p < 75 kbar
 Stishovit: (silicat din clasa oxizilor metalici) 75 kbar < p

Dioxidul de siliciu face parte din silicați în grupa cărora cuarțul este într-o stare aproape
pură, sau legată de alte elemente ca în cazul: feldspatului mineralelor argiloase, siliciul fiind o
parte componentă importantă a scoarței pământului.

Proprietăți chimice

Dioxidul de siliciu este practic insolubil în apă sau acizi cu excepția acidului fluorhidric

(HF) reacție în care se eliberează tetrafluoridul de siliciu (gaz) având formula (SiF4). Iar mai ales
forma amorfă a
Utilizare

Dioxidul de siliciu sintetic este folosit în fabricarea de vopsele, lacuri, substanțelor

adezive, obiecte de artă, industria semiconductorilor sau ca pigment în producerea straturilor
speciale aplicate pe hârtie.

Este utilizat de asemenea în industria cosmetică, alimentară (ex.purificarea berii, agent

antiaglomerant pentru cafeaua instant), farmaceutică, producerii detergenților.

Ca material izolant, sau la ambalaje ca material de protecție a obiectelor fragile, în

fabricarea cauciucului.

O importanță mare o are în industria sticlei, lentilelor aparatelor optice, ca izolant

electric, în laboratoare sticla de cuarț fiind aproape indispensabilă, sau sticle speciale ca cele
rezistente la temperaturi ridicate (sticla de iena), sau care filtrează radiațiile ultraviolete.

Este folosit în fabricarea anvelopelor de iarnă pentru a evita întărirea cauciucului în

condiții de frig.

SiO2 nu este moleculă, ci formula chimică unei grupe de polimere anorganice, la fiecare
atom-Si sunt legate 4 atomi de oxigen.
( https://ro.wikipedia.org/wiki/Dioxid_de_siliciu sus )

Aricol

https://sci-hub.tw/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0022309386901122

( https://sci-hub.tw/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0022309386901122
jos )

Studiu actual asupra obținerii acestor geluri

Pregatirea gelulilor

Soluțiile au fost preparate dizolvând Si (OC2 H5)4 (TEOS) într-un amestec de etanol și
apă distilată, conținând un catalizator, menținând raportul molar Et-OH / TEOS constant și egal
cu 5.

Raportul molar H20 / TEOS (R) a fost variat de la 1 la 20 (R = 1, 4, 20). S-au adăugat
catalizatori în apă distilată, folosind HC1 și NH 3 pentru a obține apă acidulată (pH = 3) sau
bazică (pH = 9,5). Soluțiile au fost agitate timp de o oră în baloane închise.

Gelarea s-a lăsat să se producă la 60 ° C în aceleași recipiente.Timpurile necesare gelării

au fost invers legate de conținutul de apă, diferind de la 12 h pentru R = 20 până la două luni
pentru R = 1. Gelurile au fost uscate la 110 ° C timp de 17 ore într-un cuptor. Tratamentul termic
a fost efectuat într-un cuptor electric în aer, la o viteză de încălzire de 1 ° C /min până la 200 ° C,
440 ° C și 800 ° C și menținerea probelor la fiecare temperatură timp de 17h.

Caracterizarea gelurilor

Analiza termică (DTA și TGA) a fost efectuată pe toate probele după fuseseră uscate la
110 ° C, folosind echipament Mettler la o încălzire constantă viteza de 10 ° C / min de la
temperatura camerei la 1100 ° C. Densitatea aparentă a fost măsurată prin metoda lui Arhimede
folosind toluen suprafața lichidă și BET a fost evaluată folosind un Micromeritics AccuSorb
2100E. Spectrele IR au fost obținute într-un spectrofotometru cu infraroșu Perkin Elmer PE
580B, echipat cu stație de date, folosind tehnica KBr. Microfotografiile SEM au fost realizate pe
probe pulverizate Au-Pd cu Echipamente Siemens Autoscan.
Rezultate si discutii

Măsurători DTA și TGA

Fig. l (a) și (b) prezintă DTA și curba pierderii in greutate in procente a gelurilor, în
funcție de temperatură. În gelul cu R = 1 nu apare nici un efect endotermic în jurul valorii de 130
° C, indicând un proces incomplet de hidroliză cu lipsa apei libere. În schimb, un efect exotermic
puternic are loc la 250 ° C atribuit combustiei radicalilor etilici. Un al doilea efect apare în jurul
valorii de 360 ° C, probabil datorită eliminarii grupărilor organice rămase. Efectul exotermic la
403 ° C, fără pierderea în greutate asociată, fig. Lb, ar putea fi cauzat de o reordonare a rețelei.

Un efect endotermic, asociat cu pierderile de apă absorbită, apare în toate gelurile cu R>
4. Pe de altă parte, gelurile cu R = 4 (pH = 3 și 9,5) prezintă efecte exoterme în jur de 300, 343,
400 și una la 453 ° C, toate însoțite de pierderi în greutate care pot fi atribuite arderii grupărilor
etilice situat pe diferite site-uri ale rețelei, de ex. cu energii diferite de legare Si ~ OR.

Un efect exotermic larg apare pentru gel cu R = 20, indicând a distribuție largă a
energiilor de legături, conform rețelei tridimensionale așteptat pentru geluri cu R ridicat.
Procentul pierderilor în greutate scade odată cu creșterea R, ca urmare a creșterii hidrolizei
generale și eliminarea în consecință a grupelor organice.
Densitatea și măsurători specifice suprafeței

Toate gelurile studiate au arătat o creștere monotonă a densității cu temperatura peste 200
° C. În intervalul 100-200 ° C, însă, o diminuare a densității a fost înregistrată pentru eșantioane
cu R > = 4, probabil justificată de pierderile apei absorbite înainte de începerea sinterizării. În
schimb, pentru R = 1 policondensarea procesul începe de la temperaturi mai scăzute. Valorile
densității finale sunt invers legat de conținutul inițial de apă.

Microscopie prin scanare electronica

Fig. 4 prezintă un set de microfotografii ale gelurilor studiate. Gelul preparat cu R = 1

prezintă fractură fibroasă, ceea ce sugerează o structură liniară ca un lanț, indiferent de
tratamentul termic (a-c). Probabil apare o structură asemănătoare foii pentru probele cu R = 4,
gelurile acidulate (d), precum și cele de bază (e). gelurile preparate cu conținut ridicat de apă (R
= 20) prezintă un aspect mai omogen și aspect compact, panglici și straturi care apar pe
suprafețele fracturii (f, g).