Duminica Sfintelor Icoane

Ce sunt icoanele?
În tradiţia ortodoxă, icoana nu este doar un element decorativ bisericesc sau un
obiect util pentru celebrarea slujbelor: ne rugăm în faţa ei, o sărutăm, o considerăm
un obiect sfânt.
Icoanele, așa cum vedem din etimologia cuvântului (εἰκών– imagine în oglindă,
reprezentare vie), sunt imagini, reprezentări fie ale lui Dumnezeu în Treime, fie ale
Mântuitorului Iisus Hristos, fie ale sfinților sau ale îngerilor.
Prin intermediul icoanelor, oamenii contemplă Împărăția lui Dumnezeu și intră
într-un dialog direct cu divinitatea, căci așa cum afirma Părintele Dumitru
Stăniloae, „icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu
se pot privi față în față”.
De unde vin icoanele? (Icoane în V.T?)
Principiul iconografiei coboară în istorie până în vremea Vechiului Testament.
Primul simbol iconografic îl găsim pe vremea lui Noe; este curcubeul pe care
Dumnezeu îl rânduieşte ca „semn al legământului dintre Mine şi pământ”
(Facerea 9, 13). Apoi vom găsi şi alte simboluri iconografice: sângele de miel de
pe casele evreilor care erau robi în Egipt, şarpele de aramă ridicat în pustie care
prefigura jertfa lui Hristos, norul şi focul de deasupra tabernacolului, cei doi
heruvimi din aur de pe capacul chivotului Legii, chipurile de heruvimi de pe
ţesăturile din tabernacol, diadema sfinţeniei, etc.
Primele Icoane
Istoria Sfintei Mahrame a Domnului începe cu un rege care era foarte bolnav. Pe
nume Avgar, acesta era, la vremea respectivă, conducătorul cetății Edesa și suferea
atât de lepră, cât și de o boală a oaselor, care îl chinuia foarte mult. Auzind despre
minunile făcute de Mântuitorul, a trimis unul dintre oamenii săi de încredere, pe
nume Anania, împreună cu o scrisoare, al cărei conținut suna astfel: „Abgar,
toparhul (princepe, voievod), fiul lui Uchama, lui Iisus, bunului Mântuitor, Care
S-a arătat în Ierusalim, salutare. Auzit-am de tine că fără leacuri și fără plante
tămăduiești. Mi s-a spus că pe orbi îi faci să vadă, pe ologi să umble, pe leproși îi
curățești, că alungi duhurile necurate și pe demoni, că tot felul de boli vindeci, ba

1
chiar și pe morți îi înviezi. Și auzind eu toate acestea despre Tine, am socotit în
gândul meu din două lucruri una: ori că ești Dumnezeu Care ai coborât din cer și
faci astfel de minuni, ori că ești Fiul lui Dumnezeu Cel ce face astfel de minuni.
Drept aceea, Îți scriu acum și Te rog să ostenești a veni până la mine, ca să mă
izbăvești de boala pe care o am” (apud Eusebiu de Cezareea, „Istoria
bisericească”, I, XIII, 6-8, în: Scrieri I, PSB, vol. 13, București, EIBMBOR, 1987,
pp. 60-61).

SF Luca?
Sfanta Traditie îl mărturisește neâncetat pe Sfântul Apostol Luca drept zugrav și
iconar al Maicii Domnului. Se crede că sfântul a pictat mai mult de 70 de icoane cu
Maica Domnului, la multe dintre ele, el având-o drept model pe Maica Domnului
în persoana, Ea înca trăind în acea vreme.
Sfântul Ioan Damaschin, mare iubitor și apărător al sfintelor icoane, ne scrie:
,,Dumnezeiescul Apostol și Evanghelist Luca a zugrăvit întocmai sfântul și prea -
cinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a întâlnit-o la Ierusalim,
aflându-se înca în trup și predicând în Sfântul Sion. A pictat-o pe Preacurata
Fecioară în culori și în amestec de ceara, pe o bucată de lemn, ca să ne-o lase
amintire și să ne-o arate așa cum era în realitate, dar văzută ca intr-o oglinda.
Maica Domnului însăsi binecuvantand-o, i-a spus: Harul meu va fi cu ea."
Nichifor al Constantinopolului, patriarh în anul 814, da mărturie despre faptul
că Apostolii au pictat primele icoane cu Mântuitorul și cu Maica Domnului, unii în
scris, iar alții in culori: ,,Icoanele sfinților trebuiesc cinstite ca unele ce au apărut
de la început, la un semn al lui Dumnezeu, ca și icoanele zugrăvite de mâinile
Apostolilor, cele ale Domnului Hristos Însusi și ale Celei ce L-a născut."
Icoanele sunt „chipuri cioplite”?
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri,
sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini
înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu gelos, care pedepsesc neleguirea părinţilor în copii până la al treilea şi
la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de
cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.(Porunca a II-a)
Piatra de poticnire în înţelegerea corectă a icoanelor este sintagma „chip cioplit”.
Deşi porunca vorbeşte de chip şi asemănare (care se referă la funcţia iconografică),

2
porunca se referă nu la icoană ci la idol, definit prin „lucru din câte sunt în cer, sus,
şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!”
De altfel, dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu era nevăzut şi, prin urmare, nu
putea fi reprezentat, prin Hristos Dumnezeu se face văzut, om asemenea nouă, ceea
ce justifică teologic atât reprezentarea cât şi adorarea Sa, prin icoane. Sfântul Ioan
Evanghelistul exprimă biblic acest adevăr „Cuvântul (lui Dumnezeu) S-a făcut
trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din
Tatăl, plin de har şi de adevăr.”
Al VII-lea Sinod Ecumenic a hotarat: ,,Este permis și chiar bineplăcut înaintea
lui Dumnezeu a face icoane. Acestor icoane sfinte nu li se dă însă adorarea
(închinarea) care se cuvine numai lui Dumnezeu, ci venerarea sau cinstirea care
se aduce persoanei înfățisate pe icoană, iar nu materiei icoanei sau chipului de pe
ea”.
Sf. Vasile cel Mare – Cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre cel înfățișat în
icoană.
Cum se pictează o catapeteasmă? Sfântul Altar

-În Sfântul Altar se găsește zugrăvită Maica Domnului, Ea fiind reprezentată ca

rugătoare pentru creștini. Pe pereții Sfântului Altar se gasesc pictați Sfinții Ierarhi
ca autori ai Sfintelor Liturghii dar si alți ierarhi cu o însemnătate deosebită.
Pe catapeteasmă sau tâmplă se zugrăvesc icoane ce se raportează la mântuirea
lumii prin Iisus Hristos.
- Deasupra catapetesmei stă Sfânta Cruce cu Răstignirea, având de o parte pe
Maica Domnului și de alta pe Evanghelistul Ioan.
-În rândul întâi sub Cruce, se pun icoanele Profeților. Sfânta Fecioară stând în
mijloc cu Pruncul, iar Profeții de-a dreapta și de-a stânga ținând în mână profeția
sau simbolul lor și arătând spre Iisus Hristos.
- În al doilea rând se așază icoanele Apostolilor sau icoana Mântuitorului, în
mijloc;
-În al treilea rând icoanele Praznicelor Împărătești cu Învierea Domnului în mijloc
sau Cina cea de Taină sau Sfânta Mahramă

3
 -În rândul de jos se așază icoanele împărătești: a Mântuitorului la dreapta, a
Maicii Domnului la stânga și icoana hramului la dreapta, iar la stânga icoana
Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Ierarh Nicolae, sau și altele după cum va
permite spațiul.
-Sub acestea se vor zugrăvi tablouri corespunzătoare icoanei de deasupra sau
anumite scene din Vechiul Testament.
-Pe Ușile Împărătești, se zugrăvește Buna Vestire, iar pe cele laterale Arhanghelii
Mihail și Gavriil.
-Pe bolta turnului, în mijlocul Bisericii, se zugrăvește Mântuitorul, revărsând raze
în toate părțile ca Luminător al lumii (ca Pantocrator ).
-Pe pereții din jos ai turnului se zugrăvesc Sfinții Apostoli sau Liturghia
Îngerească sau și una și alta.
-Pe unghiurile de jos ale turnului se zugrăvesc Evangheliștii cu simbolurile lor, și
anume: Sfântul Evanghelist Matei având alături un Înger, Sfântul Evanghelist
Marcu un leu, Sfântul Evanghelist Luca un vițel și Sfântul Evanghelist Ioan un
vultur.
-Pe partea dreaptă a Bisericii, de la catapeteasmă spre ușă, se zugrăvește
Mântuitorul ca Arhiereu pe tron, având la dreapta pe Maica Domnului și la stânga
pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.
-Pe partea stângă a Bisericii, de la catapeteasmă spre ușă, se zugrăvesc Sfinții
Împărați Constantin și Elena. Pe ambele părți apoi, Sfinții Mari Mucenici:
Gheorghe, Dumitru și ceilalți, după cum spațiul și mijloacele permit.
-Pe boltă, deasupra ferestrelor, în dreapta, avem Nașterea Domnului, iar în stânga
Învierea Domnului. În Bisericile unde se află Moaștele unui Sfânt și unde un Sfânt
este cu deosebire venerat de popor, se pun tablouri din viața sfântului respectiv.
- Pe amvon se zugrăvesc Evangheliștii cu simbolurile lor, iar pe peretele de lângă
amvon, deasupra predicatorului, Sfântul Ioan Gură de Aur.
-În atriu (pridvor), la intrarea în Biserică, se zugrăvește de o parte Învierea cea de
obște, iar de cealaltă parte Judecata de Apoi.
-În nartică (tindă), în locurile rămase libere, și unde pot avea loc și alte icoane, se
pot zugrăvi pe zid, pe coloane sau pe lemn, icoanele Sfinților a căror venerare este
mai răspândită ca Mucenici și Mucenice, Cuvioși și Cuvioase.

4
Cum ne Închinăm în Biserică
Când se intră în sfântul lăcaş, se fac trei închinăciuni sub policandrul din mijlocul
bisericii şi se zice rugăciunea Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta
cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieşte-mă pentru dreptatea Ta, pentru
vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea. Amin!, apoi se merge la
iconostas, numit şi tetrapod, unde se fac două închinăciuni şi se zice rugăciunea:
,,Învierea Ta Hristoase Mântuitorul nostru îngerii în ceruri o laudă iar pe noi pe
pământ ne învrednicește cu inimă curată să te slăvim" dacă este duminică, iar dacă
este altă sărbătoare se zice troparul sfântului sau al praznicului a cărui icoană este
acolo; la sfârşit făcându-se încă o închinăciune (aceste închinăciuni se fac la toate
icoanele la care urmează să ne închinăm), după care se merge la icoana
împărătească a Mântuitorului şi se rosteşte rugăciunea „Preacuratului Tău chip ne
închinăm, Bunule, cerând iertare greșelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de
bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmașului
pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de
bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuiești lumea. Amin!”, apoi se
merge la axioniţă, dar ocolind iconostasul, fară să se treacă prin faţa sfintelor uşi,
unde se zice rugaciunea: „Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvorul milei,
învrednicește-ne și pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos.
Arată-ți puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îți strigăm, cum
oarecând ți-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară
bucură-te!” urmând a merge la icoana împărătească a Maicii Domnului şi se zice
Ceea ce esti izvorul milei, învredniceste-ne pe noi milostivirii, Născătoare de
Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată, precum de-a pururea, puterea
Ta, că întru tine nadăjduind, strigăm tie: Bucura-te, ca si oarecand Gavril, mai
marele voievod al celor fară de trupuri., după care se merge la icoanele din partea
stângă şi la cele din partea dreaptă a icoanelor împărăteşti, zicându-se troparele
sfinţilor sau praznicelor reprezentate de acele icoane.
Dacă biserica respectivă deţine şi moaşte ale sfinţilor, mergem şi ne închinăm şi
acolo, apoi în pronaos să ne închinăm la icoanele de acolo, bineînţeles în bisericile
care au aceste icoane, după care ne retragem, bărbaţii în partea dreaptă a bisericii,
iar femeile în partea stângă.
Persoanele clericale (preoţi, diaconi, arhierei), paraclisierii sau orice credincios
(ce are binecuvântarea preotului), la intrarea în sfântul altar, rostesc rugăciunea:
"Intra-voi în casa Ta…" ca şi la intrarea în biserică.

5
 La iesirea din biserica, facem trei metanii spre sfantul altar si rostim: ,,Doamne,
Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma,
mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale, da-mi indreptare vietii si purtare
inteleapta, daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata
rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland
mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna
cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin“.
Acest ritual al închinării reprezintă înfăţişarea credinciosului în faţa Sfintei
Treimi, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, cu care va deveni coliturghisitor
(împreună slujitor) prin strânsa comuniune dintre liturghia cerească şi cea
pământească.

Cinstirea
Desigur, nu trebuie să confundăm cinstirea pe care le-o dăm sfinţilor cu cinstirea
pe care i-o dăm lui Dumn.ezeu. Cinstirea ce I se cuvine lui Dumnezeu se numeşte
adorare, pe când cea adresată sfintilor se numeşte venerare, iar cea dată Sfintei
Fecioare Maria, Maica Domnului, se numeşte supravenerare sau preacinstire.
Adorarea este o cinstire absolută care I se cuvine numai lui Dumnezeu, izvorul
întregii existenţe, Căruia noi ne dăruim cu întreaga noastră fiinţă ca Acelui Care
este Creatorul, Proniatorul şi Binefăcătorul nostru. Prin adorare, noi dăm expresie
îndeosebi dependenţei şi supunerii totale faţă de Dumnezeu, în timp ce prin
venerare, care e o cinstire relativă, noi îi cinstim pe sfinţi pentru vrednicia lor
deosebită. Mai, mult, cinstindu-i pe sfinţi, noi Îl cinstim în mod indirect pe
Dumnezeu, Care a dat acestora harui său, cu aiutorul căruia şi prin ostenelile lor au
devenit persoane bineplăcute lui Dumnezeu, „prieteni" şi „casnici" ai Săi. Iar pe
Ingeri cinstim pentru sunt ,duhuri slujitoare" şi soli ai lui Dumnezeu către noi,
fiindu-ne de folos în lucrarea mântuirii noastre. Prin cinstirea sfinţilor şi a
ingerilor, Îi aducem laudă lui Dumnezeu precum ne indeamnă psalmistul:
„Lăludaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Ps 150, 1). Făcând parte din aceeaşi
comuniune a Bisericii, relaţia noastră cu sfinţii e o relatie de dragoste frăţească, noi
având îndrăzneală către ei, iar ei ca prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu au
indrăzneală către El ca să se roage pentru noi. Sfinții duc o viaţă conştientă
cunoscând prin harul lui Dumnezeu trebuinţele celor de pe pământ, se bucură ciănd
aceştia se pocăiesc şi se întristează când aceştia perseverează pe calea păcatului.
Interesul şi dorinţa îngerilor şi a sfinţilor este să crească numărul celor ce vor locui
6
în corturile drepţilor, in ,,sânul lui Avraam", căci astfel sporeşte şi comunicarea
celor ce vieţuiesc în dragostea cea fără margini a Hristos în ceruri.

Sfantul Ioan Damaschin - Rolul icoanelor in cult

a) Instructiv-educativ. - Suportul teologic al icoanei se definea de-abia acum cand
cultul ei fusese atacat de iconoclasti, dar uzul icoanelor era vechi in Biserica,
impus mai ales pentru folosul sau didactic. Invocand texte mai vechi, mai ales din
Parintii capadocieni, care au evidentiat acest aspect al importantei icoanelor in cult,
Sf. Ioan Damaschin precizeaza ca "icoanele sunt cărti pentru cei neștiutori de
carte și cronici care vorbesc neîncetat, ai cinstirii sfinților, instruind fără cuvinte
pe cei care le vad și sfințind vederea. Nu am prea multe cărți - continua eruditul
autor al "Sfintelor Paralele, - și nici nu am timp liber spre a citi , intru însă în
biserica, spitalul obștesc al sufletelor, înăbusit de gânduri ca de niște spini,
podoaba picturii mă atrage să nu uit, îmi desfatează vederea ca o livadă și, pe
nesimțite, marirea lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am privit răbdarea
mucenicului, răsplata cununilor și mă aprind ca prin foc cu dorința de a-l imita.
Căzând la pământ mă închin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicului și mă
mântui". Este schițat aici într-un mod magistral efectul psihologic-educativ al
icoanelor. Icoanele își îndeplinesc rolul instructiv prin faptul că ne pun mereu în
fața faptele trecute, minunile sau virtuțile "spre slava, cinstea și cunoașterea celor
care au învins și s-au distins în virtute", dar aceasta instruire se face cu un scop
educativ : "Ca sa evitam cele rele si sa râvnim virtuțile".

Rolul icoanelor n-are numai o directie umana, ci in acelasi timp el are si o directie
spre Dumnezeu, caci "sunt facute spre slava Lui si a Sfintilor Lui, spre râvnirea
virtutii și evitarea viciului si spre mântuirea sufletelor.
b) Harismatic. - Prin teologia sa asupra icoanelor Sf. Ioan Damaschin "a largit
dezbaterea, legand foarte abil problema cultului si a folosirii icoanelor, in
legatura cu rolul jucat de riturile si obiectele sensibile in opera mantuirii si a
sfintirii noastre, de problema posibilitatii sfintirii si ridicarii materiei la o stare
supranaturala".

7
Asa cum se da har dumnezeiesc "celor materiale din pricina numelor celor pictati
pe icoane", tot asa "daca cel zugravit este plin de har, participa si icoanele la har in
masura credintei".