“ Sănătatea este un cuvânt mare.

Ea cuprinde nu
numai corpul, mintea si spiritul, ci si perspectiva `

Musculatura Spatelui
Datorita dimensiunilor mari ale suprafetei spatelui si numeroaselor grupe musculare plasate pe mai
multe straturi si niveluri, in tehnica de lucru cu greuatati acestea sunt divizate in doua mari zone:
musculatura spatelui superior si musculatura spatelui inferior. In cadrul spatelui superior vom discuta
despre muschi: cel trapez, romboid, marele dorsal, iar pentru spatele inferior, muschiul patratul
lombelor, muschii spinali, muschii sacrospinali, erectori, transversul spinos, muschiul posterior si
inferior.

Principalii muschi ai spatelui superior sunt: muschiul trapez, marele dorsal, micul si marele rotund,
muschii romboizi. Acestia au urmatoarele actiuni:
- Rotatori externi si interni ai bratului;
- Raspund de miscarile omoplatului;
- Abductia si adductia bratului;
- Retroductia umarului etc.

Muschiul marele dorsal are o forma lata si alungita si se gaseste in prim- planul musculaturii
spatelui, evidentiindu-se lateral, sub axila. El are rolul de a se apropia (adductie) bratul, efectueaza
rotatia interna si extensia acestuia, proiecteaza umarul inapoi si, cand are punct fix pe humerus,
ridica toracele.

Muschii romboizi sunt muschi lati, ce se gasesc pe peretele posterior al spatelui, intre omoplati, si
trag omoplatii inauntru imprimand umerilor o miscare de proiectie inapoi, lucreaza in opozitie cu
muschii pieptului, care trag umerii spre inainte. Exercitiile pentru dezvoltarea musculaturii spatelui
solicita in acelasi timp si musculatura bratelor, de aceea, acestea au un rol de definire a muschilor
bicepsi, tricepsi precum si a musculaturii antebratelor. Exercitiile pentru muschii romboizi sunt
denumite in literatura romaneasca si „ramat”. Aceste exercitii se pot efectua din pozitia stand (in
picioare), din stand aplecat, din asezat sau din culcat facial cu sprijin pe piept sub diferite unghiuri
formate de corp cu solul. Tinand cont de aceste pozitii vom intalni:

- Ramat orizontal, cand se lucreaza din asezat sau din stand, dar bratele efectueaza o miscare de
tragere spre piept pornind din pozitia initiala cu bratele intinse inainte;
- Ramat vertical, cand corpul este in pozitia stand aplecat sau culcat facial, mai precis cand bratele
efectueaza o ridicare a greutatii sau, cu alte cuvinte, greutatea urmeaza o traiectorie ascendenta.

In cazul ramatului orizontal, in pozitia initiala umerii sunt dusi (stransi) spre inainte, iar pieptul
„adunat”. In momentul efectuarii miscarii, umerii sunt trasi spre inapoi, muschii pieptului se intind, iar
omoplatii tind sa se atinga. Exercitiile prin care se ridica greutatile (la helcometru), iar bara are o
traiectorie descendenta (tractiuni), spre barbie sau la ceafa, necesita o viteza de lucru mai mica si o
miscare cat mai ampla. In astfel de exercitii, umerii sunt ridicati cat mai mult (umerii ating urechile),
iar in momentul efectuarii miscarii acestia coboara odata cu ridicarea greutatii (in cazul aparatelor cu
scripeti) sau a corpului pe verticala (in cazul tractiunilor la bara) si astfel se incordeaza musculatura
spatelui. La exercitiile la care bara se trage la piept (aducandu-se de dus) musculatura spatelui este
implicata intr-o proportie de 2/3, iar la cele in care bara este dusa la ceafa, in proportie de 1/3.
Celelalte parti sunt preluate de musculatura umerilor, pieptului, abdomenului, etc. La toate exercitiile
pentru dezvoltarea musculaturii spatelui sunt implicati si muschii bratelor, cei mai utilizati fiind
muschii bicepsi si muschii extensori si flexori ai antebratelor. Deoarece muschii spatelui sunt mari
(ocupa suprafete mari) in comparatie cu cei ai bratelor, enumerati mai sus, necesita utilizarea unor
greutati mari, pe care muschii bratelor nu le pot controla. De aceea, acestia vor fi mereu folositi doar
ca niste „carlige”, controlul greutatii fiind realizat de spate printr-o concentrare si incordare maxima.
La ramatul vertical, precum si la indreptari (aplecari), pe langa musculatura antebratelor, cu ajutorul
careia se apuca si se sustine greutatea, mai sunt implicati si umerii. Este important de retinut ca
muschii vizati sunt cei ai spatelui si trebuie sa ne concentram atentia asupra lor. Bratele nu trebuie
sa fie folosite prea mult.

O alta grupa musculara, de care trebuie tinut cont in timpul prelucrarii musculaturii spatelui superior,
este cea a muschilor lombari, care sunt muschi stabilizatori, fiind solicitati permanent la mentinerea
pozitiei stand. Cele mai eficiente exercitii pentru muschii lombari sunt „indreptarile”. La acest
exercitiu, spatele este in usoara extensie, dupa care se realizeaza aplecarea spre inainte. Miscarea
se efectueaza din zona coloanei lombare; tot restul spatelui trebuie tinut drept si incordat, pana se
ajunge ca trunchiul sa fie paralel cu solul (sa fie 90⁰ intre coapse si trunchi), dupa care se revine la
pozitia initiala. Pentru ca acestia sunt muschi stabilizatori (dupa cum am mai amintit), ei nu pot
realiza un efort prea mare. De aceea, se recomanda protejarea prin folosirea centurilor speciale (de
culturism) sau prin alternarea antrenamentelor in care se folosesc greutati mici; ca programare este
suficient o data pe saptamana. Pentru a izola muschii lombari in timpul indreptarii trunchiului,
genunchii sunt usor indoiti pentru a nu fi implicati si muschii bicepsi femurali (situati la nivelul
coapsei posterioare). Multi culturisti folosesc „indreptarile” cu genunchii intinsi pentru solicitarea si
prelucrarea musculaturii coapsei posterioare si in special pentru bicepsii femurali.

Implicarea partii inferioare a spatelui este prezenta si la alte exercitii, de obicei la cele care necesita
incordari puternice datorita greuatatilor foarte mari (genuflexiuni). Muschiul trapez reprezinta o grupa
importanta a spatelui superior, cu suprafata destul de mare si cu un rol bine definit. Este situat in
plan superficial, impartit in portiuni: superioara, mijlocie si inferioara. Are ca actiune ridicarea
umarului si bascularea omoplatului, proiectarea umarului inainte, fiind responsabil de miscarile
capului. 

This site uses cookies from Google to deliver its services, to personalise ads and to
analyse traffic. Information about your use of this site is shared with Google. By using
this site, you agree to its use of cookies.LEARN MOREGOT IT

Muschi
 Classic








 Muschii
 

 Abdomenul
 

 Musculatura Spatelui
 

 Musculatura Picioarelor
 

 Antrenament
 

 Musculatura Bratelor
 

 Dieta pe timpul antrenamentului

1.
2.
DEC

22

Muschi
  
Organ dotat cu proprietatea de a se contracta si a se decontracta. 
Tesutul unui muschi este constituit din fibre musculare: acestea sunt compuse din celule denumite monocite, care
cuprind in citoplasma lor numeroase filamente alungite paralel cu axa mare a celulei. Aceste filamente sunt de doua
tipuri: unele, delicate, sunt facute din actina, celelalte, groase sunt compuse din miozina. Multumita interactiunii lor se
efectueaza contractia musculara.

Muschiul cardiac - Denumit si miocard, acesta are o structura apropiata de cea a muschilor striati,
dar contractiilesale sunt autonome si involuntare. 

muschii netezi - Denumiti si muschi albi, acestia sunt prezenti in peretele a numeroase organe (uter, intestin,
bronhii, vezicula, vase sangvine etc,). Contractia lor este involuntara, autonoma sau asigurata prin sistemul
nervosvegetativ.
Unii muschi netezi pot fi atinsi de spasme (contractii involuntare). 

muschii striati
- Denumiti si muschi rosii sau muschi scheletici sau ai scheletului, acestia unesc oasele unele de altele si permit
mobilitatea corpului. Contractia lor este voluntara, supusa unui control cerebral, fiecare fibra musculara este
conectata la o terminatie nervoasa care primeste ordinele ce provin din creier, impulsia nervoasa stimuleaza
muschiul eliberand un neurotransmitator chimic (substanta secretata de unii neuroni pentru a transmite influxul
nervos spre alte celule), acetilcolina. Acesti muschi sunt mentinuti constant intr-o stare de contractie moderata
tonusul muscular. 
- Clacajul este provocat de o ruptura, ca urmare a unui efort violent, a catorva fibre musculare ale unui muschi: se
vorbeste de o rupere propriu-zisa atunci cand atingerea este de o anume importanta, iar de intindere atunci cand
fibrele musculare sunt doar intinse exagerat. 
- Afectiunile care pot atinge muschiul sunt miozita (inflamatia), miastenia (oboseala musculara intensa si rapida a
muschilor prin blocarea transmisiei influxului nervos catre muschi) si miopatiile (boli congenitale rezultand dintr-o
alterare a fibrelor musculare).
Postată acum 22nd December 2011 de Cooper
  

1 
Vizualizați comentariile

Se încarcă
Tema Vizualizări dinamice. Un produs Blogger.
Colana vertebrala este compusa din 33 de vertebre care actioneaza unitar in scopul mentinerii verticalitatii, protectiei
maduvei spinarii, redistribuirii presiunilor si facilitarii miscarilor de flexie-extensie. Daca aceste vertebre se
inflameaza, se deplaseaza sau exercita presiune anormala pe discurile intervertebrale, apare durerea lombara.
Colana este sustinuta de ligamente si muschi, ce pot suferi intinderi sau leziuni.

Aceste aduc la spasm muscular exprimat prin dureri dorsale.S-a constatat ca 70-75% din problemele spatelui apar la
cei ce practica un sport. Dintre sporturi, cele cu potential mare de afectare a spatelui sunt fotbalul, voleiul, baschetul,
sporturile cu racheta si probele de alergare viteza sau pe plan declinat. Alte sporturi au potential mai mic de afectare:
jogging, schiul, hocheiul si culturismul. Acest lucru se poate explica si prin faptul ca in aceste sporturi se acorda o mai
mare atentie prevenirii traumatismelor.

In culturism si alte sporturi, traumatismele care duc la aparitia durerilor de spate sunt provocate de miscari gresite, ce
duc la mici intinderi sau leziuni microscopice ale musculaturii si tendoanelor, si de obicei sunt usor de tratat.

O alta cauza este hernierea discurilor intervertebrale. Este de obicei cea mai severa afectiune a colanei vertebrale in
regiunea lombara. Se produce prin "alunecarea" laterala sau posterioara a unui disc intervertebral. Apare mai ales la
persoane sub 50 de ani, dar se constata si la varstnici. Discul intervertebral este compus dintr-o substanta de
consitenta moale, dar si elastica, ce are rolul de a absorbi socurile mecanice dintre vertebre. Portiunea centrala a
discului poate fi comparat cu interiorul lichid al unei mingi de golf, care iese la exterior printr-un punct de slaba
rezistenta sau leziune. El realizeaza o compresiune asupra nervilor, ceea duce la aparitia durerii la nivel lombar, cu
iradiere in membrul inferior de aceeasi parte. La varstinici discurile isi pierd din elasticitate si consitenta lichidiana, se
micsoreaza si astfel fetele articulare ale vertebrelor se apropie anormal, producand iritarea nervului adiacent. La
culturisti, cele mai multe probleme apar la miscarea de ridicare a unei greutati de la planul solului, cu spatele curbat
si eventual usor roatat in plan axial. De aceea este ESENTIALA invatarea corecta a exercitiilor precum ramatul sau
indreptarile si purtarea unei centuri late, care sa fixeze regiunea lombara. Trebuie avut mereu in minte ca aceste
exercitii (precum si orice alta miscare de ridicare a unei greutati de la sol) se executa cu spatele drept, chiar in usoara
extensie. Miscarea trebuie controlata pe tot parcursul ei. Sunt interzise miscarile bruste. De asemenea este
recomandat mai ales la incepatori acordarea unei atentii deosebite asupra exercitiilor ce au rolul de dezvoltare a
musculaturii lombare si abdominale.

Presupunand ca s-a produs un mic accident si apar dureri la nivel lombar, ce masuri imediate ar trebui luate?

In primul rand se impune intreruperea oricarei activitati fizice care ar putea solicita mijlocul. In cazurile cele mai
severe, repausul la pat este obligatoriu. Se recomanda asezarea celui in cauza pe o suparfata de consistenta mai
ridicata (o saltea mai tare, eventual o scandura sub saltea, sau chiar direct pe podea). Doua pozitii sunt
recomandate:

asezat pe spate cu o perna plasata sub genunchi

asezat pe o parte, cu genunchii adusi la piept si o cu o perna intre ei

Daca se constata contractura spastica a musculaturii, este indicata aplicarea locala de gheata si/sau masaj. Aceste
masuri diminueaza spasmul si durerea asociata, dar se recomanda numai in perioada acuta a afectiunii. Mai tarziu,
pentru a scadea rigidiatea musculaturii lombare se poate aplica local caldura, sub forma unor comprese sau bai
calde.Pentru reducerea spasmului muscular, a inflamatiei articulatiilor si ligamentelor si a durerii se poate asocia o
medicatie antiinflamatorie usoara,Cu ajutorul fizioterapiei, spasmul si inflamatia musculaturii dorsale pot fi reduse
semnificativ. In plus, la indicatia unui specialist in fiziokinetoterapie sportivul poate urma un antrenament specific de
reabilitare si fortificare a anumitor grupe musculare pentru a preintampina aparitia altor episoade dureroase. Acest
antrenament are rolul de a ameliora flexibilitatea si forta structurilor lombare.

In unele cazuri, mai ales la cei care stau mult timp asezati pe scaun se poate recomanda purtarea unui corset special
care mentine rectiliniaritatea colanei si scade nivelul durerii.De tinut minte: mici modificari ale stilului de viata, in ceea
ce priveste felul de a dormi, de a sta asezat sau in picioare ne pot scapa de mari probleme. De multe ori este
suficient un control minim al posturii pentru a preveni aparitia altor episoade dureroase.La persoanele
supraponderale o scadere in greutate chiar de numai 5 kg poate fi benefica, astfel micsorandu-se presiunea care
"apasa" pe colana lombara.

Sistemul digestiv

Sistemul digestiv (digestia) are loc intr-un tub lung de 9m ,in tubul digestiv care incepe cu cavitatea bucala (pe aici intra
hrana) si se termina cu rectul (pe aici se indeparteaza substantele neasimilate). Partile principale sunt: cavitatea bucala,
faringele, esofagul, stomacul si intestinele. Gura, prima portiune a tubului se afla in cavitatea bucala. Aici au loc cele mai
importante subprocese ale digestiei, incepând cu descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici, dizolvabile.
Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un
organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul
face legatura dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol important il au dintii.

In partea din fata opt incisivi (patru in dantura superioara, patru in cea inferioara), patru canini (cate unul in partea superioara si
inferioara, pe ambele laturi), opt premolari si doisprezece molari. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare. In
faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt
inchise de niste inele musculoase.

Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, ce se imparte in trei parti functionale: gura stomacului - cardia,
fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite. Producerea sucului gastric este controlata
in mare parte de nervi si in parte de hormoni.

Pancreasul exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua canale in duoden.
Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul incepe sa produca sucul imediat
dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este producerea celor doi hormoni
pancreatici, insulina si glucagonul.

Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se
produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, avand in compozitia sa in cea mai mare parte apa,
plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul
gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.

Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata
superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stang. Lobul drept este mai mare , ocupând toata partea dreapta de sus a
abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva - fibroasa din care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli.
Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de
reciclare, in special pentru globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de
aproximativ 100 zile.

Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale
de muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de
6m. In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul. Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele
abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.

Intestinul gros are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul
anal. Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon
deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune - cecum, de forma unei pungi din care se
prelungeste apendicele. Colonul traverseaza abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou brusc in jos. Partea din
colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul
anal.

Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este portiunea initiala a intestinului subtire cu rol in digestia eficienta a hranei.
Are o forma de potcoava ce inconjoara capul glandei pancreatice. Peretele duodenului are doua straturi musculare care se
contracta si se relaxeaza alternativ, contribuind la deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei. Deasupra stratului
muscular se gaseste submucoasa ce contine multe glande care secreta mucusul protectiv. Aceasta previne autodigestia
duodenului sau lezarea lui de catre compusi acizi reveniti din stomac.

In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre enzimele
necesare pentru digestie. Sucul actioneaza, de asemenea, pentru a neutraliza secretia gastrica acida. Celulele mucoasei
necesita o reinoire constanta. Ele se multiplica mai rapid decat oice alte celulue ale organismului: din o suta de celule, una este
inlocuita la fiecare ora pe tot parcursul vietii.

Digestia 
Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult acid clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de catre
secretiile proprii ale duodenului si de actiunea bilei si a sucurilor pancreatice, care se varsa in duoden din vezicula biliara si
pancreas. Duodenul primeste sucurile digestive de la pancreas si cantitatile importante de bila, care este produsa in ficat si
stocata in vezica biliara, pana cand este nevoie de ea.

Secretia sucului pancreatic este declansata de doi hormoni. Secretina stimuleaza producerea unor cantitati mari de sucuri
alcaline care neutralizeaza aciditatea chimului partial digerat. Enzimele pancreatice se produc ca raspuns la eliberarea unui al
doilea hormon, pancreozimina. Bila este, de asemenea, eliberata in duoden din vezicula biliara, pentru a fragmenta particulele
de grasimi.

Enzimele pancreatice ajuta la digestia hidratilor de carbon si a proteinelor pe langa cea a grasimilor. Aceste enzime includ
tripsina, care desface peptonele in componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grasimile in molecule de glicerol si
acizi grasi; amilaza care desface hidratii de carbon pana la maltoza. Hrana digerata patrunde apoi in jejun si ileon, portiuni ale
intestinului subtire situate in continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificarilor chimice. Enzimele sunt
eliberate de celulele unor mici indentatii numite criptele Lieberkuhn.

Cea mai mare parte a absorbtiei are loc in ileon, care pe peretele interior prezinta milionae de proeminente minuscule,
denumite vilozitati.. Fiecare vilozitate contine un capilar si o mica ramura limfatica, chilifer. Cand hrana digerata vine in contact
cu vilozitatile, glicerolul, acizii grasi si vitaminele dizolvate intra in chilifere si sunt transportate in sistemul limfatic si, apoi, in
fluxul sangvin.

Aminoacizii rezultati din digestia proteinelor si zaharurilor din hidratii de carbon, plus vitamine si minerale importante cum ar fi
calciu, fier, iod, sunt absorbite direct in capilarele vilozitatilor Aceste capilare duc la vena port-hepatica, care transporta hrana
direct la ficat. Acesta, la randul lui, retine unele substante pentru necesitatile proprii si pentru stocare, iar restul acestora sunt
trecute mai departe in circulatia generala a organismului.

Mezenterul 
Este o membrana care sustine jejunul si ileonul. Este alcatuita din doua straturi de peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15
cm si este atasata de peretele posterior al abdomenului. Adancimea mezenterului, masurata de la baza pana la intestit, este de
aproximativ 20 cm, ceea ce permite atat jejunul, cat si ileonul sa se miste relativ liber in cavitatea abdominala.

Jejeunul 
Jejunul reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive utilizabile din hrana, lasand sa treaca apa si produsii de
degradare. Procesul de absorbtie este finalizat de ileon. Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m inainte de jonctiunea cu
ileonul. Pentru a indeplini acest rol, jejunul are o structura specializata, pentru a asigura o suprafata maxima de contact cu
lumenul, astfel incat sa poata asigura o absorbtie crescuta.

Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare. Observand la microscop suprafata interna, se vede ca intreaga suprafata
este alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare vilozitate are aproximativ un milimetru. Suprafata de
contact cu hrana digerata creste si mai mult, deoarece invelisul celular al fiecarei vilozitati are o structura specifica, cu "margine
in perie".

Absorbtia hranei 
Intrucat jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in sange, necesita o irigatie eficienta. Arterele si venele ce
transporta sangele catre si de la peretii jejunali trec prin mezenter. Venele care dreneaza jejunul, ca si venele care dreneaza
restul intestinului, nu ajung direct la inima, ele conflueaza pentru a forma vena porta, care ajunge la ficat.

Aceasta inseamna ca substantele nutritive absorbite in sange sunt transportate intai la ficat, pentru metabolizare, inainte de a
ajunge in restul organismului.Grasimile din alimente sunt absorbite in sistemul limfatic concomitent cu absorbtia altor substante
nutritive in sange. Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau "chilifer", care face posibila absorbtia. Acest tip particular de
fluid limfatic ce contine grasimi si care dreneaza din intestin este denumit chil.

Ileonul 
Reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana ajunge, in drumul ei, de la stomac la colon. Are o lungime de
3,5 m - conectand duodenul si jejunul cu intestinul gros - si reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului
subtire. Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale intestinului subtire. Suprafata externa este
protejata de peritoneu - o membrana care captuseste cavitatea abdominala. Peretele este alcatuit, in principal, din straturi
musculare responsabile pentru transportul hranei digertae si straturi mucoase care delimiteaza lumenul.

Bila
Este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs in ficat si stocat in vezicula biliara. Este eliberat din vezicula
in intestinul subtire, ca raspuns la prezenta alimentelor, si este esentiala pentru digerarea grasimilor. Face parte, de asemenea,
din sistemele excretorii ale corpului, deoarece contine produsii de degradare a celuleor uzate. In fiecare zi, ficatul produce
aproximativ 1 litru de bila. Desi contine peste 95 % apa, are in compozitie o gama larga de substante chimice ce includ saruri
minerale, colesterol si pigmenti biliari ce ii confera culoarea caracteristica.

Bila ramane in vezicula biliara pana cand devine necesara in procesul de digestie. Pe masura ce hrana patrunde din stomac in
duoden, acesta produce un hormon denumit colecistochinina. Acest hormon ajunge pe cale sangvina la vezicula biliara si
determina contractia peretilor acesteia, astfel incat bila este eliminata. Dupa aceea, bila se scurge printr-un alt duct, ductul
biliar comun (coledoc) si printr-un orificiu ingust, sfincterul Oddi, care permite sa patrunda in intestinul subtire.

Sarurile minerale din bila, ce includ bicarbonatul, nutralizeaza aciditatea hranei partial digerata in stomac. Sarurile biliare,
substante chimice denumite glicocolat de sodiu si taurocolat de sodiu, descompun grasimile astfel incat enzimele digestive isi
pot exercita actiunea. Pe langa actiunea de emulsionare, se crede ca sarurile biliare favorizeaza absorbtia grasimilor prin
peretle intestinal. Ele transporta de asemenea vitaminele A, D, E, K.

Organismul isi conserva sarurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90 % dintre ele fiind transportate inapoi la ficat
prin sange, unde stimuleaza secretia de ila si sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datoreaza pigmentului denumit
bilirubina. Una din functiile principale ale ficatului este de a lisa globulele rosii uzate. In cursul acestui proces, hemoglobina,
pigmentul din eritrocite, este descompus chimic si formeaza biliverdina, un pigment verde care este rapid convertit in bilirubina
de culoare galben-verzuie.

Rinichii sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de alta a sirei spinarii,
protejati de coastele inferioare(rinichiul stâng mai sus decât cel drept). Fiecare rinichi are o lungime de aproximativ 10cm, o
latime de 6cm si cântareste circa 150gr. Rinichiul este conectat la principalul sistem sangvin prin intermediul arterei renale,
care transporta sângele spre rinichi si prin vena renala, care transporta din rinichi sangele filtrat si curatat.

Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de culoare brun-
galbuie, la exterior) si zona medulara (de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale sunt alcatuite din tuburi colectoare
si vase de sange. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de
arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele
sunt conducte (25-30cm) care ies din partea concava a fiecarui rinichi.

Vezica urinara este un organ cavitar, in care se depoziteaza urina, situata in partea inferioara a cavitatii abdominale. Peretele
muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra, aflata in continuarea vezicii urinare, este
canalul de evacuare a urinei in mediul extern.

Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Corpul omenescacum 7 ani 5 luni #15427

Sistemul muscular
Principalele grupe de muschi
Muschii capului: 
• Muschii mimicii (cutanati), frontali si occipitali;
• Muschii din jurul orificiilor nazale si bucale, constrictori si dilatatori;
• Muschii masticatori.

Muschii gatului si cefei:

• Pielos al gatului;
• Sterno-cleido-mastoidieni;
• Hioidieni.

Muschii Trunchiului:
• Pe fata posterioara a trunchiului sunt muschii trapezi, marii dorsali si muschii santurilor vertebrale (in plan
profund);
• Pe fata antero-laterala sunt muschii toracici (pectorali, dintati, intercostali) si abdominali (drepti si oblici);
• Prin contractie, muschii abdominali participa la defecatie, mictiune si expiratie;
• Intre torace si abdomen se gaseste muschiul diafragma care este boltit spre torace.

Musculatura membrelor superioare:

• Muschii de pe centura scapulara;
• Muschii membrului propriu-zis: brat (biceps, triceps), antebrat (flexor si extensori ai mainii, pronatori si
supinatori), muschii mainii.

Musculatura membrelor anterioare: 

• Muschi de pe oasele centurii pelviene (fesierii);
• Musculatura membrului propriu-zis: musculatura coapsei (cvadricepsul, croitorul, aductorul, bicepsul femural),
musculatura gambei (muschii gambei extensori ai piciorului, ponatori supinatori iar posterior se gaseste
tricepsul sural.

Muschii reprezinta elementele active ale aparatului locomotor. Sub actiunea impulsurilor nervoase, ei se
contracta sau se relaxeaza. Prin intermediul nervilor, muschii pot primi impulsuri voluntare (contractii voluntare,
la muschii striati – scheletici –) sau involuntare (contractii involuntare, la muschii netezi sau cardiac).

Dupa forma, dispunere, mod de contractie, muschii sunt categorisiti in doua clase:

1. Muschi viscerali, netezi, care se gasesc dispusi in peretii organelor interne (stomac, intestine, artere etc.).
Intreaga masa se contracta lent, involuntar, primind impulsuri vegetative.
2. Muschi striati, care se subimpart in doua tipuri: cardiaci, cu contractii involuntare, si scheletici, cu contractii
mixte, de obicei voluntare.

Muschii scheletici se insera pe oase, pe care le pun in actiune. Un muschi are doua sau mai multe puncte de
insertie, dintre care unul este de origine, iar celalalt (celelalte) sunt de insertie, reprezentat, de cele mai multe
ori printr-un tendon. Intre ele se gaseste masa (corpul) muschiului.

Dupa dispozitia fibrelor masei musculare in raport cu tendonul, muschii scheletici se impart in:

- Muschi fusiformi, cu fibre lungi, paralele pe lungime, permitand miscari diverse, dar cu forta scazuta
(sternocleidomastoidian, croitor etc.);
- Muschi penati, cu tendonul in centru sau lateral si fibrele musculare dispuse oblic pe acesta si pe lungime,
executand miscari cu forta crescuta (brahial etc.);
- Muschi cu mai multe origini si un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps, sternocleidomastoidian).
Sunt muschi mari, puternici;
- Muschi cu intersectii tendinoase (dreptii abdominali).
In raport cu modul de functionare, muschii pot fi:
- agonisti, care realizeaza aceeasi miscare (apropie doua oase),
- antagonisti, care participa la miscari pe aceeasi directie, dar in sensuri opuse (unul apropie doua oase, celalalt
le departeaza; de exemplu, bicepsul si tricepsul).

La exterior, muschii prezinta o teaca membranoasa, numita epimisium. Ea ii separa de organele invecinate,
facand insa corp comun cu tesutul conjunctiv subdermic, periost, aponevroze, tendoane etc.

In interior, muschiul prezinta o structura fasciculata, fiecare fascicul fiind delimitat de o teaca colagenic –
conjunctiva (perimisium). Fasciculele sunt impartite in fibre, de asemenea, acoperite de o teaca conjunctiva,
endomisium. Aceste trei teci au legatura intre ele, fiind mai bine vizibile la muschii biceps, triceps, cvadriceps
etc. Ele sunt constituite din fibre colagenice, reticulare, elastice, celule fibroblastice, histiocite, adipocite etc.

Fibrele musculare ocupa volumetric in jur de 70 – 85% din muschi, iar tecile conjunctive cam 15 – 30%.

Tendoanele sunt cordoane de tesut conjunctivo – fibros, situate la capatul muschiului, inserandu-se pe os.

Lucrand strict sub control nervos, muschii sunt bogat inervati de fibre motorii, senzitive si vegetative,
metabolismul si functionarea lor depinzand integral de starea inervatiei.
Fibrele motorii provin din ganglionii spinali, sau din nervii cranieni.
Legatura axon – fibra musculara se face printr-o sinapsa modificata, numita placa motorie.
Executand functii complexe, muschiul striat dezvolta un metabolism activ, ceea ce necesita o irigare sanguina
bogata. Reteaua capilara din jurul fibrelor musculare are o suprafata de 4 – 6 ori mai intinsa decat cea
tegumentara.

Fibra musculara este o celula alungita, cu fibrile contractile in citoplasma. Ea este unitatea morfo-functionala
a muschiului. Are o forma fusiforma, conica, cvasicilindrica si dimensiuni de ordinul a 1mm (la muschiul scaritei)
– 34 cm (la muschiul croitor) lungime si 10 – 100 microni diametru.
De obicei, fibrele musculare sunt mai groase la barbat decat la femeie si la indivizii bine intretinuti comparativ
cu cei mai prost hraniti. Dezvoltarea muschiului se face prin ingrosarea fibrelor, ca urmare a cresterii catitatii de
sarcoplasma si a continutului fibrilar.
Fibrele pot traversa longitudinal intreg muschiul, sau se pot opri undeva in masa acestuia, efilandu-se. In
general, circa 98% din fibre sunt inervate de o singura placa neuro-musculara, situata la mijocul acestora, dar
sunt si cazuri cand o placa neuro-musculara inerveaza mai multe fibre.

Fibra musculara este alcatuita din: membrana, numita sarcolema, citoplasma (sarcoplasma), si aparat fibrilar.

Sarcolema este o membrana aproape continua, ce prezinta un orificiu de intrare a fibrei nervoase. Se

constituie dintr-un complex elastic, subtire, bistratificat; stratul intern, mai subtire (circa 70 Ångstromi), se
numeste membrana plasmatica, iar cel extern, mai gros (de circa 300 – 500 Ångstromi), numit membrana
externa, are o elasticitate foarte mare.
Sarcolema se continua cu tesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, iar in interior se conecteaza cu
membranele Z ale miofibrilelor. Functional, sarcolema stabileste legatura dintre interiorul si exteriorul celulei,
prin intermediul sistemului de canalicule T, importanta cale pentru schimburile de substante cu lichidul
intercelular. De asemenea, sistemul T detine rolul primordial de transmisie a impulsului nervos de la placa
neuro-musculara la miofibrile.
Sarcoplasma este citoplasma celulara, formata din miofibrile si citoplasma necontractila.

Miofibrilele formeaza ionoplasma. Ele ocupa cam 60 – 80% din masa si volumul fibrei, prezentandu-se ca
filamente de 1 – 3 micrometri diametru si de lungime egala cu a fibrei. Miofibrilele nu poseda membrana
proprie. Spatiul dintre ele este ocupat de citoplasma, mitocondrii si reticul endoplasmatic. Intr-o fibra se gasesc
in jur de 1000 – 1100 de miofibrile, care se dispun paralel pe axul lung al acesteia. Astfel, fibra capata un
aspect striat longitudinal.
Structura lor este consecinta succesiunii de discuri formate din material proteic cu indice de refractie diferit
(luminos sau intunecat) de-a lungul fibrelor, ceea ce le confera aspectul striat transversal. Discurile sau benzile
luminoase, clare, izotrope, monorefringente in lumina polarizata sunt mai subtiri si poarta denumirea de benzi I,
iar cele anizotrope, intunecate, birefringente, mai groase, se numesc benzi A.

Dupa cantitatea de sarcoplasma, mioglobina („hemoglobina musculara“), rezerva de oxigen, avem urmatorele
tipuri de fibre musculare:
- fibre rosii, cu un continut mai ridicat in mioglobina, cu contractii lente (peste 3,5 ms), puternice, functionand
aproape continuu si obosind greu (muschii antigravitationali, cu metabolism preponderent oxidativ);
- fibre albe, cu numeroase miofibrile, mai sarace in mioglobina; au contractii rapide (sub 3,5 ms) si obosesc
usor. Au metabolism preponderent glicolitic, anaerob.

Nu exista muschi alcatuit doar din fibre rosii sau albe, dar exista muschi constituiti predominant din fibre rosii
sau albe. Astfel, extensorii au in special fibre rosii, iar flexorii mai multe fibre albe.

La om a fost evidentiat un al treilea tip de fibre, intermediar, rozalii. Este posibil ca, extrapoland, sa admitem ca
acestea ar sta la originea celorlalte. Adica, intr-un stadiu ontogenetic, cand muschii inca nu s-au separat in
flexori sau extensori, toti muschii scheletici sa fi continut doar fibre rozalii. Pe masura stabilizarii unui anumit
regim de functionare si de metabolism, fibrele evolueaza spre unul dintre aceste tipuri.

Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

https://www.prostemcell.ro/54-sfaturi-si-intrebari/4640-
corpul-omenesc.html
ISTEMUL CIRCULATOR

Sangele este indispensabil functionarii organelor si supravietuirii. Este mentinut in permanenta miscare intr-o retea de vase
sanguine – artere, vene – care impanzesc tot organismul pentru a transporta oxigenul si substantele vitale nutritive in tesuturi,
si pentru indeparta acele substante nocive care acumulandu-se ar putea deveni nocive.

Cat sange avem ?

Sangele constituie a 14-a parte din greutatea noastra corporala, deci volumul lui exact depinde de dimensiunile corpului.

Un barbat matur de statura medie, are aproximativ 5 litri de sange, iar o femeie matura de statura medie, o cantitate ceva mai
mica. 45% din volumul total al sangelui este alcatuit din celule specializate, celule cu diferite functii speciale. Din acestea, cele
mai semnificative sunt globulele rosii si si globulele albe. Aceste globule minuscule se afla intr-un lichid denumit plasma.
Acesta este un lichid dens, de culoare galbuie deschisa, care contine proteine, sare si glucoza dizolvate in apa. Intr-un sistem
circulator a unui om matur exista in jur de 3 litri de plasma, rolul cel mai important al acesteia fiind de agent de transport al
celulelor albe si rosii.

VASELE DE SANGE

Pentru ca trupul nostru sa stea in viata, acesta trebuie sa primeasca o in mod constant mancare si oxigen. In acelasi timp
dioxidul de carbon si alte substante produse de celule trebuie inlaturate din corp. Sistemul circulator este o retea de vase care
permite inimii sa pompeze sangele prin corp. Vasele de sange sunt mici tuburi responsabile cu transportul sangelui peste tot in
corp. Sistemul circulator uman este compus din inima si sistem de vase.
 Sistemul de vase este format din 3 tipuri de vase :artere, vene si capilare.

ARTERA - este un vas mare de sange ce conduce sange bogat in oxigen de la inima pana la tesuturi si celule ale corpului.
Aceste artere se impart in ramuri mai mici, numite arteriale, care au pereti musculari, si care prin contractie si prin relaxare
rebleaza fluxul sanguin.

VENELE - sunt vase care transporta sange sarac in oxigen catre inima. Cand sangele da oxigenul tesuturilor isi schimba
culoarea in rosu inchis si devine nefolositor pana cand nu cedeaza substantele de balast si nu se reincarca cu oxigen. Sangele
incarcat cu toxine din capilare, ajunge in venule, care au diametrul putin mai mare, apoi in vene, care in sfarsit ajunge in inima.
Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care, din loc in loc face cute, numite valvule venoase, indrumand
sangele numai intr-un singur sens(spre inima). Aceste valvule opresc scurgerea sangelui inapoi in jumatatea dreapta a inimii,
este pompat prin arterele pulmonare in capilarele plamanilor, unde dioxidul de carbon este inlaturat prin respiratie si se
improspateaza cu oxigenul inspirat.Sangele oxigenat ajunge in partea stanga a inimii, de unde porneste din nou spre tesuturi.

CAPILARELE - sunt de marime microscopica (o sutime de milimetru) si au o buna difuziune. Prin peretii lor se face schimbul
de oxigen, substante nutritive, respectiv dioxid de carbon si substante de balast. Suprefata totala a capilarelor depaseste 6000
m², iar volumul lor este atat de mare incat nu se pot umple toate in acelasi timp cu sange.
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din Sistemul nervos central al vertebratelor, fiind protejată de
canalul vertebral, legat de gât, trunchi şi extremităţile corpului prin intermediul nervilor spinali, finnd învelit la fel
ca şi creierul într-o membrană (meninge).
Amplasare

Măduva spinării la fetuşi (la cei nenăscuţi) ajunge până în sacrum, la sugari ajunge până în regiunea lombară,
iar la adulţi măduva spinării se întinde de la cap numai până la a doua vertebră lombară.

Acest fenomen se explică prin faptul că coloana vertebrală se dezvoltă (creşte) mai repede decât măduva
spinării (ascensiunea măduvei = Ascensus medullae spinalis).

Prin acest fenomen de ascensiune a măduvei, nervii spinali se prelungesc pentru a ajunge mai departe orificiul
de ieşire intravertebral formându-se aşa numita coada de cal Cauda equina, acest fenomen este important în
medicină, între vertebra 3/4 lombară putându-se cu o seringă luare de probă din lichidul rahidian, sau injecta
anumite medicamente fără a leza cu acul măduva spinării.

Nu la toate vertebratele se întâlneşte acest fenomen de ascensiune a măduvei spinării. Altfel spus, măduva
spinării este localizată în canalul vertebral şi ţine de la vertebra cervicală C1 până la vertebra lombară L2. De
acolo, are o formaţiune terminală numită fillum terminle. Fillum terminale împreună cu rădăcinile nervilor spinali
sacrali şi lombari formează coada de cal. Măduva spinării este localizată în canalul vertebral şi ţine de la gaura
occipitala până la vertebra lombară L2. Are o formatiune terminală numită fillum terminale, aceasta împreuna
cu rădăcinile nervilor spinali sacrali şi lombari formează "coada de cal".

Invelişuri

Menigele măduvei spinării (Meninges medullae spinalis) are în principiu acelaşi rol ca meningele cerebral, şi
aici se poate distinge stratul exterior dura mater, stratul mijlociu arahnoida şi stratul alipit de măduvă pia mater.

In comparaţie cu meningele cerebral sunt animte diferenţe ca: dura mater nu este strâns lipit de ţesutul osos al
vertebrelor ci între ele se află un spaţiu (important pentru injecţii epidurale) epidural sau peridural căptuşit cu un
strat conjunctiv şi adipos.
Altă diferenţă este existenţa ligamentelor din pia şi dura mater Ligamentum denticulatum aceste spaţii fiind
umplute cu lichid cerebrospinal (Liquor cerebrospinalis).

Secţiune transversală prin măduva spinării

Forma măduvei spinării

Forma măduvei este forma unui cordon ingroşat la capete Intumescentia cervicalis şi Intumescentia
lumbosacralis de aici pornesc nervii spinali ce inervează membrele inferioare şi superioare.

In partea inferioară (caudală) măduva se termină cu o porţiune ascuţită Conus medullaris. Ventral (desubt la
animale) şi în faţă la om măduva prezintă un şanţ Fissura mediana anterior (la om) şi (la animale: Fissura
mediana ventralis) pe partea opusă Sulcus medianus posterior. Aceste adâncituri (şanţuri) împart măduva în
cordoane (Funiculus anterior), (Funiculus posterior) şi între ele (Funiculus lateralis). Rădăcinile (originea)
nervilor spinali sunt între cordonul lateral şi cel dorsal sau ventral.

Segmentele nervilor spinali

Măduva spinării este împărţită în 5 zone, după originea nervilor spinali: - primul orificiu intravertebral fiind între
vertebrele atlas şi axis.
- măduva cervicală (sau a gâtului) (8 segmente, vertebre la mamifere)
- măduva toracică (12 vertebre)
- măduva lombară (5 vertebre)
- măduva sacrală (5 vertebre)
- măduva codală (coccigiană, la om rudimentar)

Structura măduvei

Măduva spinării constă din substanţă cenuşie unde predomină celulele nervoase şi substanţă albă aici
predomină prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Intr-o secţiune transversală măduva apare ca un fluture cu aripile anterioare Cornu anterius la animale Cornu
ventrale şi aripile posterioare Cornu posterius respectiv dorsale.
In regiunea toracală sau lombară apare şi un corn lateral Cornu laterale. Ambele aripi sunt unite prin comisura
cenusie Commissura grisea. In centrul comisurii se află canalul ependimar sau central Canalis centralis, care
este plin cu lichidul cefalorahidian.

Rădăcini

Laminae şi Nucleii substanţei cenuşii

Ramurile cu nucleii nervilor senzitivi periferici se află în arpile dorsale, aceste informaţii vor fi mai departe
transmise creierului. Ramurile cu nucleii nervilor motori se află în aripile ventrale, aceşti nervi prin axoni
transmit impulsul nervos muşchilor determinând mişcarea.
In aripile laterale se află neuronii nervilor vegeatativi simpatic şi parasimpatic. Substanţa nervoasă poate fi
împărţită în 10 straturi (lat. laminae).

Pe lângă rolul de a transmite informaţiilor creierului, sau preluarea comenzilor acestuia, măduva spinării mai
poate prelua în centrii din măduvă independent de creier controlul, luînd în acest caz reflexele nervoase.

Impulsurile (senzitive) ascendente sunt dirijate prin Fasciculus cuneatus şi Fasciculus gracilis, situate în
Medulla oblongata impulsurile vor fi conduse prin Tractus spinothalamicus în Thalamus (Centrul seimţului de
presiune, pipăire, temperatură, durere).
Tractus spinocerebellaris este traiectul lateral spre creierul mic (cerebel) care furnizează informaţii în legătură
cu poziţia corpului.

Impulsurile (căile) descendente (sistemul piramidal) prin (Tractus corticospinalis) vin impusurile motoare din
centrul motor din cortex (scoarţa cervicală). Ca căi motoare extrapiramidale sunt numite căile motoare ce nu
folosesc această cale ca de exemplu: Tractus rubrospinalis, Tractus vestibulospinalis şi Tractus reticulospinalis
toate se termină în cornul anterior.

Sistemul Nervos

 in curand ca acum am treaba... dar las loc ptr un video si astept sa-mi impartasiti opinia

Aveti de unde alege, parol, nu evitati sa va implicati, inrositi ochii 

Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

 Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Corpul omenescacum 8 ani 4 luni #4691

Sistemul Osos

Sistemele organismului sănătos

Intre sistemele organismului bărbaţilor şi femeilor există multe diferenţe în ceea ce priveşte variatele funcţii necesare.
Cunoaşterea tuturor componentelor organismului vă va ajuta să fiţi vigilentă la modificările ce pot să apară.
Există peste 200 de oase în sistemul osos al organismului, care susţin şi dau formă corpului, protejează organele şi asigură
mobilitatea. Oasele sunt conectate la aproximativ 600 de muşchi, iar conexiunile între oase se realizează prin articulaţii care
sunt menţinute împreună prin ligament. Femeile prezintă o cavitate pelvină mai largă decât bărbaţii, pentru a se adapta la
creşterea copilului. In timpul gravidităţii, ligamentele şi articulaţiile devin mai moi, ca pregătire pentru naştere.

Cum se formează oasele

Oasele reprezintă materie vie, fiind degradate şi reînnoindu-se în mod constant. Incep prin a fi precum cartilajul şi se întăresc
pe măsură ce creşteţi. Acest proces este continuu şi este important în special în preajma pubertăţii, când hormonii stimulează
întărirea amestecului de proteine (colagen) şi minerale şi îngroşarea oaselor. Până la vârsta de 25 ani, oasele au atins
lungimea lor maximă.
Cartilajele rămân numai la capătul oaselor care suportă greutatea corpului, în articulaţii şi între vertebrele coloanei, unde
acţionează ca un absorbant al şocurilor; de asemenea, cartilajele dau forma vârfului nasului, urechilor şi traheei. Grosimea
oaselor continuă să crească până în deceniul al 4-lea al vieţii, după care scade progresiv. Cea mai rapidă scădere se produce
în primul an după menopauză, datorită lipsei estrogenului, şi continuă timp de un deceniu. Până la vârsta de 70 ani, densitatea
osoasă este redusă cu o treime.
Oasele sunt tari în partea exterioară, dar moi şi spongioase în partea interioară. Măduva osoasă, care produce celulele
sanguine şi este stocată în cavităţile oaselor este roşie la naştere. Mai târziu, cea mai mare parte din ea devine ţesut grăsos
galben. La adulţi, producţia celulelor sanguine roşii - aproximativ 200 de miliarde de celule pe zi - are loc în coloana vertebrală,
stern, coaste, clavicule, oasele pelvine şi oasele craniului.

Ce poate funcţiona prost

Sistemul osos uman trebuie să lucreze din greu pentru a satisface toate cerinţele la care este supus. Articulaţiile care susţin
greutatea corpului – coloana vertebral, şoldurile şi genunchii - sunt cele mai vulnerabile. Toate oasele sunt suscceptibile la
fracturi dacă sunt răsucite sau sunt supuse unor tensiuni excesive. Fracturi frecvente pot indica faptul că oasele sunt mai
fragile decât ar fi normal. Osteoartrita - lezare de lungă durată a suprafeţei articulare acoperite de cartilaj - este frecventă la
persoanele în vârstă ca rezultat al uzurii şi rupturilor; ea afectează de 2 ori mai mult femeile decât bărbaţii. Osteoporoza, în
care masa osoasă totală este redusă, iar oasele devin fragile, este cea mai frecventă tulburare osoasă ce afectează femeile.
Măsurile de prevenire pot minimaliza pierderea osoasă.

Tipurile de oase
Oasele lungi. Acestea sunt alcătuite dintr-un ax cu o protuberantă la fiecare capăt şi se găsesc la nivelul membrelor inferioare,
braţelor şi coastelor.
Oasele scurte. Aflate, de exemplu, la nivelul gleznei şi încheieturii mâinii, acestea au forma unei cutii şi sunt situate în locuri
unde este necesar un surplus de forţă. Oasele plate. Se găsesc la nivelul craniului si scapulelor şi au o construcţie similară cu
oasele scurte.
Oasele neregulate. Acestea includ oasele pneumatice, ce se găsesc în cavităţile nazale şi urechea medie, care conţin spaţii cu
aer; oasele sesamoide, precum rotula, care sunt învelite în cartilaje; şi oasele accesorii, oase suplimentare care nu fuzionează
în cursul dezvoltării şi se găsesc uneori la nivelul picioarelor

Tipurile de ţesut osos

Os compact. Stratul extern dur. Os spongios. Reţeaua interioară a ţesutului. Măduva osoasă. Ţesutul grăsos ce se găseşte în
spaţiile din osid spongios şi în cavitatea centrală a unor oase, în care sunt produse celulele roşii şi albe ale sănqelui şi
plachetele.

Tipurile de articulaţii
Balama. La nivelul cotului, degetelor de la mâini şi picioare. Glisor. La nivelul coloanei vertebrale, încheieturii mâinii şi gleznelor
Articulaţii cu bile. La nivelul umerilor şi-şoldurilor.
Tip şa. La nivelul poli celui.

Puterea muşchilor
Oasele nu se pot deplasa nicăieri fără muşchi, care reprezintă 30-40% din greutatea corporală a femeii. 20 sau 30 de muşchi
trebuie să funcţioneze împreună pentru a vă permite să vă deplasaţi, în acelaşi timp menţinându-vă echilibrul. Muşchii ridică şi
rotesc oasele, permiţându-vă să realizaţi acţiuni fizice precum tracţiune, împingere, presare, întindere, mersul, alergatul şi
săritul. Ei funcţionează ca perechi opuse. Un muşchi este cunoscut ca agonist, iar celălalt ca antagonist - deoarece unul
contractă, iar celălalt relaxează în mod automat, sub controlul creierului. Numai când învăţaţi noi abilităţi fizice deveniţi
conştientă de coordonarea complexă a acestui parteneriat. Muşchii scheletului - la nivelul picioarelor, braţelor, gâtului, toracelui
şi feţei - sunt conectaţi de oase prin tendoane: benzi de fibre proteice solide, elastice, denumite colagen. Ligamentele sunt şi
ele alcătuite din colagen şi susţin articulaţiile. Muşchii posedă propriile lor rezerve de combustibil, care sunt utilizate pentru
satisface cerinţele unui efort fizic intens. Cu cât faceţi mai mult efort fizic, cu atât mai mult muşchii au nevoie de oxigen şi
glucoza sanguină. Acţiunile de zi cu zi ale muşchilor scheletului, inimii, ficatului şi creierului utilizează aproximativ 70% din
energia dumneavoastră totală.
 (inca in lucru)
Multa sanatate si...Doamne-ajuta!

Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12

Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Corpul omenescacum 8 ani 4 luni #4698

Sistemul nervos
a
n
i
e
l

C
O
N
Elementele de baza ale sistemului nervos sunt celulele nervoase, numite neuroni. Sistemul nervos are doua parti
E
importante: sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) si sistemul nervos periferic (cuprinde totul in afara de
tesutul nervos din sistemul central). Sistemul nervos periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic C
(adunarea informatiilor de la organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central) si sistemul nervos vegetativ T
(coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor). A
T
Maduva spinarii are o lungime de circa 40 cm, de forma cilindrica, formata din tesut nervos si ocupa interiorul coloanei
vertebrale, de la partea inferioara a creierului pâna la partea inferioara a spatelui, realizând legatura in dublu sens dintre
creier si sistemul nervos periferic. Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul scoartei cerebrale, stratul exterior m
al creierului. Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din celule gliale, care apara, hranesc si sprijina i
celula nervoasa. n
i
Celulele nervoase sunt foarte diferite, dar structura lor de baza este identica cu un nucleu aflat in centrul corpului celulei;
s
din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare, numita axon care la capat se imparte in multe ramuri, fiecare ramura
terminandu-se cu o "maciuca" terminala. Pentru sustinerea sistemului nervos central este nevoie de mult oxigen si t
substante nutritive, adica de o bogata circulatie sanguina. Creierul si maduva spinarii sunt aparate de trei straturi de r
pielita fibroasa numita meninge. Cavitatile interioare ale creierului si ale maduvei spinarii sunt umplute cu un lichid - a
lichidul cefalorahidian, care are rol de a amortiza traumatismele provocate din exterior.
t
o
Creierul
r
Creierul uman este o bucata de tesut moale, de culoare gri-rozalie, avand forma unei nuci uriase si o suprafata ondulata.
Greutatea medie a creierului la barbat - 1350 g, iar la femeie - 1200 g, reprezentând 2% din greutatea totala a corpului.
Creierul si sira spinarii sunt acoperite de trei straturi de celule, meningele, care impreuna cu cavitatile creierului
(ventricule) contin un lichid apos - cerebrospinal.
g
Acesta protejeaza impotriva loviturilor si umflaturilor si transporta substante nutritive din sânge. Cele mai mici e
componente ale creierului sunt celulele nervoase - neuronii. Creierul contine peste 10000 de milioane de neuroni. t
Neuronul are o masa centrala continând nucleul, centrul de control al celulei, o fibra groasa, axonul si numerose fibre
,
subtiri numite dendrite. Dendritele realizeaza un sistem de comunicare intre neuroni.

d
e
c
i

e
x
i
s
t
!

s
t
s
:

1
5
2
8
0

a
n
k

y
Creierul primeste informatii de la organele de simt ale corpului: ochii, urechile, nasul, limba si pielea. Mesajele nervoase o
sunt numite impulsuri. Fiecare neuron are o sarcina electrica, chiar si cand nu este folosit.Creierul este principalul u
coordonator si totodata centrul de comanda al organismului. Acesta preia mesaje provenind de la ochi, urechi, nas,
limba, piele si trimite semnale spre muschi si glande. Creierul consta din trei unitati structurale principale: emisferele
cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul. r
e
Exista trei unitati functionale principale ale creierului: c
e
1. prima (care se afla la baza creierului) este compusa din portiuni denumite formatii reticulate, bulbul rahidian, cerebelul,
i
talamusul si hipotalamusul - controleaza starea de constienta si raspunsul la stimuli
2. a doua (consta in jumatatile posterioare ale emisferelor cerebrale) analizeaza si inmagazineaza informatia provenita v
de la simturi e
3. a treia (cuprinde jumatatea din fata emisferelor celebrale) se ocupa cu formarea intentiilor si programelor - activitati d
mentale superioare.
:
Emisferele cerebrale
4
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului care se dezvolta din vezicula telencefalica. 5
Cele doua emisfere sunt despartite incomplet printr-un sant adanc numit fisura interemisferica si legate la baza prin 3
corpul calos.
1
Emisferele cerebrale prezinta o fata dorsolaterala, una mediana si una bazala. Fetele sunt strabatute de santuri adanci
denumite scizuri, care delimiteaza lobii, si anturile mai putin adanci care delimiteaza girusurile (circumvolutiile). Santurile r
cele mai importante sunt: santul lateral al lui Sylvius, santul central al lui Rolando, santul parieto-occipital si santul m
calcarin. a
:
Lobii delimitati de aceste santuri pe fiecare emisfera sunt: frontal, parietal, temporal si occipital. in lobul frontal se
evidentiaza girusurile frontale Fv F2, F3 si girusul precentral ascendent, in lobul parietal se distinge girusul postrolandic
sau parietal ascendent. in lobul temporal se evidentiaza girusurile: temporal superior (Tj), temporal mijlociu (T2) si 3
temporal inferior (T3). in lobul occipital sunt girusurile occipitale: superior, mijlociu si inferior (Oj, 02, 03). Pe fata bazala 8
este situat girusul hipocampului. Pe fata mediana se observa girusul corpului calos si santul calcarin, situat in lobul
occipital

Structura interna

Emisferele cerebrale sunt alcatuite din cele doua feluri de substante intalnite in celelalte organe nervoase studiate pana
acum. Substanta alba (60% din masa emisferelor) se afla la interior si este constituita din fibre de asociatie, fibre
comisurale si fibre de proiectie, ascendente (senzitive) si descendente (motorii). Substanta cenusie (40% din masa
emisferelor) este dispusa la exteriorul emisferelor cerebrale (cortexul) si la baza emisferelor, formand nucleii bazali
(corpii striati). in fiecare emisfera se gaseste un ventricul lateral (I, II) cu lichid cefalorahidian, care comunica cu
ventriculul III si IV din trunchiul cerebral si cu canalul ependimar medular.

Cerebelul

Cerebelul este asezat in partea dorsala a trunchiului cerebral, in etajul posterior al cutiei craniene si deriva din portiunea
dorsala a metencefalului (vezicula a IV-a). Superior este acoperit de emisferele cerebrale de care este despartit printr-un
sept provenind dintr-o prelungire a duramaterului. Are o greutate de 150 grame si o forma ovoida turtita.

Cerebelul este alcatuit dintr-o portiune mediana ingusta numita vermis si doua portiuni laterale nu- mite emisfere
cerebeloase . Este legat de bulb prin pedun- culii cerebelosi inferiori, de punte de pedunculii cerebelosi mijlocii si de
pedunculii cerebrali prin pedunculii cerebelosi superiori. Suprafata cerebelului este brazdata de santuri paralele de
diferite adancimi; cele superficiale delimiteaza lamelele, altele mai adanci delimiteaza lobulii, iar cateva mai profunde
delimiteaza lobii cerebelosi.

Structura interna 

Cerebelul este format din substanta cenusie si substanta alba.

Substanta cenusie este distribuita in doua teritorii distincte: in interiorul organului, sub forma unor nuclei cerebelosi, si
la periferia lui, sub forma unei lamele superficiale subtiri ce formeaza scoarta cerebeloasa. Scoarta cerebeloasa este
alcatuita din trei straturi de celule: la exterior, stratul molecular (superficial), format dintr-un numar redus de neuroni de
talie mica; stratul mijlociu sau al lui Purkinje, alcatuit din neuroni de talie mare (celulele lui Purkinje) cu dendritele
abundent ramificate in stratul molecular si axonii lungi patrunzand in substanta alba si fac sinapsa cu neuronii din nucleii
cerebelosi; stratul granular sau intern, format din neuroni multipolari de talie mijlocie.

Substanta alba este formata, pe de o parte, din axonii celulelor din stratul mijlociu, iar pe de alta parte, din fibrele care
vin la cerebel sau de la alte organe nervoase. Mai exista si fibre de asociatie si comisurale.Cat priveste legaturile
externe, acestea sunt reprezentate prin fascicule de fibre reunite in cele trei perechi de pedunculi: inferiori, mijlocii si
superiori. in pedunculii cerebrali se gasesc atat fibre aferente, cat si fibre eferente . Fibrele aferente si eferente
realizeaza multiple conexiuni cu talamusul, cu cortexul, cu nuclei ai trunchiului cerebral si cu maduva spinarii. Fibrele
eferente nu ajung direct in coarnele anterioare medulare, ci in nucleii vestibulari, in substanta reticulata a trunchiului
cerebral sau in cortexul motor.

Functiile cerebelului

Din punct de vedere functional, cerebelul prezinta trei componente cu vechime filogenetica diferita: arhicerebelul,
paleocerebelul si neocerebelul. Arhicerebelul este forma tiunea cea mai veche denumitasi lobul floculo-nodular, care
indeplineste functia de reglare a echilibrului. Primeste aferente vestibulare si proprioceptive inconstiente.

Paleocerebelul, format din nucleii cerebelosi, are rol in mentinerea tonusului muscular, alaturi de nucleul rosu,
substanta reticulara si scoarta cerebrala. El actioneaza prin intermediul fasciculelor vestibulo-spinale si rubrospinale.

Neocerebelul este o formatiune noua filogenetica, este constituit din emisferele cerebeloase si nucleul dintat. El asigura
coordonarea miscarilor fine comandate de scoarta cerebrala, diminuand sau intarind aceste comenzi si determinand
astfel armonizarea activitatii diferitelor grupe musculare.

Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!

Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Corpul omenescacum 8 ani 4 luni #4724

Nervii cranieni

Sunt in numar de 12 perechi. Isi au originea sau se termina in nucleii celor trei parti ale trunchiului cerebral . Ei fac parte
dintre nervii periferici cu exceptia primelor doua perechi (olfactivi si optici). Nervii cranieni, spre deosebire de cei spinali, nu
au doua radacini si nu pastreaza dispozitia segmentara. Unii sunt senzitivi, altii sunt motori si micsti.

I. Nervii olfactivi sunt nervi senzitivi si sunt reprezentanti prin axonii celulelor senzitive din mucoasa nazala de unde
pornesc impulsurile de miros pe care le transmit spre scoarta cerebrala. Nu apartin trunchiului cerebral.

II. Nervii optici sunt nervi senzitivi si isi au originea in neuronii multipolari din retina si transmit impulsul determinat de
excitatiile vizuale spre scoarta cerebrala.

III. Nervii oculomotori sunt nervi motori si isi au originea in pedunculii cerebrali punand in actiune o parte din muschii
globilor oculari (dreptul superior, dreptul inferior, dreptul intern, oblicul inferior) si ridica pleoapa superioara.

IV. Nervii trohleari sunt nervi motori si isi au originea in pedunculii cerebrali. Ei actioneaza asupra muschiului oblic
superior ai globilor oculari.

V. Nervii trigemeni sunt nervi micsti si isi au originea in mai multi nuclei din trunchiul cerebral (bulb, punte, mezencefal).
Ei sunt formati din trei ramuri: olfactiva, maxilara si mandibulara. Primele doua sunt senzitive si inerveaza tegumentul si
musculatura fetei, iar cea de-a treia este mixta si inerveaza muschii masticatori.

VI. Nervii abducens sunt nervi motori cu originea in punte, punand in miscare muschiul drept extern al globilor oculari.

VII. Nervii faciali sunt nervi micsti care isi au originea in punte. Ei asigura inervatia musculaturii mimicii, sensibilitatea
gustativa si secretia glandelor salivare, sublinguala sisubmaxilara.

VIII. Nervii vestibulo-cohleari sunt nervi senzitivi si sunt formati din doua componente: ramura cohleara (acustica) ce
culege de la urechea interna impulsul produs de excitatiile auditive si ramura vestibulara care culege tot de la urechea
interna informatii in legatura cu pozitia corpului in spatiu (echilibru). Isi are originea in punte.

IX. Nervii glosofaringieni sunt nervi micsti si isi au originea in bulb. Ei asigura sensibilitatea gustativa, inervatia
muschilor laringelui si secretia glandelor parotide.

X. Nervii vagi sunt nervi micsti cu originea in bulb si au traiectul cel mai lung; au fibre senzitive, motorii si vegetative si
controleaza activitatea majoritatii organelor interne (inima, plamani, stomac etc).

XI. Nervii accesori sunt nervi motori si isi au originea in bulb, si inerveaza muschii sternocleidomastoidieni si frapezi.

XII. Nervii hipoglosi sunt nervi motori cu originea in bulb si inerveaza musculatura limbii.

http://anatomie.romedic.ro/coloana-vertebrala
Așa cum am scris într-un alt articol, mușchiul transvers abdominal(TrA) este un mușchi ce
are un rol în stabilitatea coloanei. Dar cât de important este acest rol? Printre mușchii
pe care îi auzim din ce în ce mai des numiți ca și “core”, se numără și TrA. Acest “core”
pare să fie un grup diferit de mușchi ce au ca și rol stabilizarea coloanei, separat de
celelalte structuri din jurul lor. Aceasta este o greșeală, deoarece acești mușchi nu
funcționează separat, ci doar împreună cu vecinii lor.
TrA este considerat un mușchi destul de important ce oferă stabilitate în partea
anterioară a trunchiului, însă el funcționează doar în relație cu ceilalți mușchi ai
abdomenului.

Studiat separat, pentru unii indivizi, acest mușchi TrA poate fi lipit de oblicul intern sau
chiar absent (Gray’s Anatomy, ediția 36, 1980, p 555), ca și variație normală a corpului.

Un alt exemplu este cel al gravidelor, al căror TrA se lungește extrem de mult, iar
postpartum durează undeva între 4-6 săptămâni pentru ca mușchii să revină la forma
inițială și vreo 8 săptămâni pentru ca stabilitatea să revină la nivelul pelvisului. Dacă TrA
ar avea de unul singur un rol așa de important, este greu de înțeles cum în această
perioadă, în urma unor studii, durerile de spate s-au atenuat la peste 75% din femeile
supuse studiului.

O altă infirmare a importanței mușchiului TrA poate fi dedusă din lipsa asocierii cazurilor
de obezitate cu durerile lombare, unde din nou, mușchiul este foarte întins și nu poate
funcționa la capacități normale.
Cât privește mușchii drepți abdominali, în reconstrucția sânilor, după o mastectomie, se
folosește o parte a acestor mușchi, lăsând astfel abdomenul destul de slăbit, însă nu
există studii care să lege acestl lucru de durerile lombare.
Zecile de flexii ale trunchiului (abdomene) pe bazin, adică antrenarea mușchiul drept
abdominal, nu pot aduce abdomenul plat la care visăm, fără a antrena și mușchiul TrA,
care este lucrat însă, indirect, la o intesitate scăzută, prin aceste exerciții.

Mușchiul TrA este un mușchi global, adică un mușchi ce se contractă în orice direcție s-
ar mișca trunchiul.

De multe ori, mușchiul TrA este solicitat atunci când lucrăm cu greutăți mari, în situațiile
în care acesta ajută la producerea presiunii intra-abdominale.

Sistemul muscular
NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » ANATOMIE » sistemul muscular

Muschii abdomenului: drept abdominal, oblic, transvers

MUSCHII ABDOMENULUI Advertisements

            Intre linia mediana anterioara, trasata pe linia alba si linia mediana posterioara ce trece de-a
lungul proceselor spinoase ale vertebrelor lombare, se afla pentru fiecare hemiabdomen cate 6 muschi,
numiti muschi ai abdomenului.

            De o parte si de alta a liniei mediane se afla M. drepti abdominali, Muschii oblic extern, oblic
intern si transvers al abdomenului

1.1.1.1.1.1      M.   DREPT ABDOMINAL

            Este un muschi lung cu fibre verticale.

         Origine

: fata anterioara a cartilajelor costale V-VII si procesul xifoid sternal.

         Insertie: osul pubis (intre tuberculul pubian si simfiza).

         Inervatie: nervii intercostali.

         Actiune: - pastrarea verticalitatii trunchiului impreuna cu m. erectori spinali, prin contractie

bilaterala,

-          atunci cand punctul de pe torace este fix, realizeaza flexia trunchiului (ridica pelvisul);
 -          prin contractie unilaterala, inclina corpul de partea respectiva;

-          actioneaza si in respiratie precum si in cresterea presiunii intraabdominale;

-          are rol in mentinerea curburii coloanei lombare.

1.1.1.1.1.2       M.   PIRAMIDAL

            Este un muschi mic, triunghiular, inconstant, situat in teaca m. drept abdominal, anterior de
acesta in partea sa inferioara.

         Origine: prin digitatii incrucisate cu cele ale m. dintat anterior, pe fata externa a coastelor V-XI.

         Insertie: pe creasta iliaca, ligamentul inghinal, tuberculul pubic si linia alba.

         Actiune:

- prin contractie unilaterala- inclina trunchiul de partea respectiva si il roteste de partea opusa;

- prin contractie bilaterala- asista dreptul abdominal in flexia trunchiului.

1.1.1.1.1.3       M.   OBLIC EXTERN

         Origine: prin digitatii incrucisate cu cele ale m. dintat anterior pe fata externa a coastelor V- XI.

         Insertie: pe creasta iliaca, ligamentul inghinal, tuberculul pubic, linia alba.

         Actiune:

-          prin contractie unilaterala- inclina trunchiul de partea respectiva si il roteste de partea opusa;

-          prin contractie bilaterala- asista dreptul abdominal in flexia trunchiului.

1.1.1.1.1.4      M.   OBLIC INTERN

            Fibrele sale se incruciseaza in unghi drept cu fibrele m. oblic extern.

         Origine: pe fata interna a coastelor VII-XII si pe cartilajele costale, creasta iliaca, aponevroza
lombara.

         Insertie: linia alba.

         Inervatie: nervii intercostali.

         Actiune: creste presiunea intraabdominala.

1.1.1.1.1.5       M.   TRANSVERS ABDOMINAL

            Formeaza stratul muscular mai profund al peretelui abdominal.

         Origine: pe fata interna a coastelor VII- XII si pe cartilajele costale, creasta iliaca, aponevroza
lombara.

         Insertie: linia alba.

         Inervatie: nervii intercostali.

         Actiune: creste presiunea intraabdominala.

1.1.1.1.1.6       M.   PATRATUL LOMBELOR

            Este un muschi subtire si patrulater, situat posterior si profund in regiunea lombara.

         Origine: creasta iliaca.

         Insertie: procesele transverse ale vertebrelor lombare si pe coasta a XII-a.

         Inervatie: nervii intercostali.

         Actiune:

▪         prin contractia bilaterala face extensia trunchiului (asistand m. erectori spinali);

▪         prin contractia unilaterala inclina lateral trunchiul.

1.1.1.1.1.7       M.   DIAFRAGM

            Este muschiul care separa cavitatea toracica de cea abdominala. De forma boltita, cu concavitatea
spre cavitatea toracelui, portiunea sa cea mai ridicata este tendinoasa, constituind centrul tendinos. De
aici coboara fibremusculare spre stern, coloana lombara si coaste, pe care se insera. Prin urmare, are o
portiune centrala tendinoasa si una periferica musculara.

            Acest muschi este strabatut de formatiuni viscerale care trec prin orificii speciale: esofag, vena
cava inferioara, artera aorta.

         Origine: este diferita pentru fiecare din cele trei componente ale diafragmului:

        pentru
partea lombara: corpul vertebrelor lombare, prin doua tendoane puternice - stalpii
diafragmului;

         pentru partea costala: pe fata interna a ultimelor sase coaste si cartilajele corespunzatoare;

         pentru partea sternala: are originea pe fata posterioara a apendicelui xifoid.

         Insertie: este specifica pentru fiecare parte:

         pentru partea lombara: pe partile mediale si posterioare ale centrului tendinos;

         pentru partea costala: pe partile antero-laterale ale centrului tendinos;

         pentru partea sternala: pe varful centrului diafragmatic.

         Inervatie: ramuri din nervul frenic si ramuri ale ultimelor sase perechi de n. intercostali.

         Actiune: este cel mai puternic m. inspirator, in contractie marind cavitatea toracica in cele trei
diametre (antero-posterior, transversal, vertical).

1.2.   SINTEZA ACTIUNILOR MUSCHILOR ABDOMINALI

         M. flexori ai trunchiului: M. mare si micul oblic al abdomenului;

         M. rotatori ai trunchiului: M. oblici interni si externi ai abdomenului;

         M. flexori ai bazinului: M. drepti abdominali;

         M. ce realizeaza lateralitatea trunchiului: M. oblici externi si interni ai abdomenului;

         M. ce realizeaza presa abdominala: M. Diafragm, drept abdominal, transvers al abdomenului, oblici
externi si interni ai abdomenului.
            .

1.2.1. MUSCHII PLANSEULUI PERINEAL

                Fac parte din M. trunchiului, inchizand stramtoarea inferioara a bazinului. Participand la

realizarea canalului de nastere pelvigenital se studiaza impreuna cu bazinul osos si organele genitale.

1.2.1.1.1                    PUNCTELE SLABE ALE PERETELUI MUSCULAR ABDOMINAL

            In cadrul procesului filogenetic, omul a trecut la statiunea bipeda, prin desprinderea trenului
anterior al corpului de pe sol. Musculatura abdominala s-a integrat functional, adaptandu-se noilor
necesitati. In urma orientarii spatiale functionale a muschilor si aponevrozelor lor, au ramas, insa,
puncte cu rezistenta scazuta, constituind punctele slabe sau herniare ale abdomenului. Prin aceste
puncte se pot produce hernii, eventratii, prolapsuri etc.

            Astfel de puncte sunt:

         linia alba:  poate permite herniile epigastrice, ombilicale, paraombilicale;

         puncte paramediane- situate la limita dintre marginea m. drept abdominal si aponevrozele m. lati ai
abdomenului;
         inghinale;
         femurale;
         scrotale;
         funiculare;
         subcutanate (inaintea aponevrozei oblicului mare);
         interstitiale (intre urile m. oblici);
         peritoneal

            Herniile pot fi congenitale sau dobandite prin efort sau slabirea peretelui abdominal. Eventratiile

pot apare in urma unor cicatrici vicioase ale peretelui abdominal sau prin diastazis- sau disocierea
fibrelor musculare.

1.2.2. SINTEZA ACTIUNILOR M.   TORACELUI

1.3. (TRUNCHI SI ABDOMEN)

            Miscarile trunchiului se realizeaza pe scheletul axial al corpului, constituit de coloana vertebrala la

care se adauga si partea somatica corespunzatoare.

         Prin prezenta discului intervertebral, miscarile dintre doua vertebre sunt limitate in general la 30,
fiind mai ample in regiunea cervicala si lombara. Totusi, prin interesarea concomitenta a tuturor
articulatiilor intervertebrale, se obtin miscari ample de flexie, extensie, rotatie, inclinare laterala si
circumductie. La miscarea de flexie a trunchiului realizata de articulatiile intervertebrale participa si
flexia coloanei pe femur, in articulatia coxo-femurala.

         Repartizare a muschilor in functie de actiunea lor, ar arata astfel:

-          extensia: realizata de splenius al capului, semispinalul capului, sacro-spinalul, M. erectori;

 -          flexia: psoas-iliacul, lungul gatului, marele si micul oblic, scalenii, SCM, dreptul abdominal,
fesierul mare;

-          miscarea de lateralitate: oblicul mare si mic, muschii flexori (in cazul cand se contracta
homolateral - M. lung);

miscarea de rotatie: M. rotatori, multifidul, splenius al gatului.

Muschii spatelui
MUSCHII SPATELUI Advertisements

               

Sunt dispusi in cinci  uri:

-         Planul I: M. trapez si latissimus dorsi;

-         Planul II: M. levator scapulae (ridicatorul sau angularul scapulei) si M. r 313d33d omboizi
(mare si mic), M. Dintat posterior si superior, M. Dintat posterior si inferior;

-         Planul III: M. Erector spinalis

-        

Planul IV: M. transversospinal, M. Multifizi, M. Rotatori;

PLANUL I

M. TRAPEZ

        Origine: protuberanta occipitala externa, linia nuchala superioara, ligamentul nucal, apofizele
spinoase ale vertebrelor C7-T11.

        Insertie: - pe clavicula (marginea posterioara a extremitatii acromiale)- fibrele descendente  ale

muschiului (superioare);

-         pe acromion: fibrele orizontale (mijlocii);

-         pe marginea posterioara a spinei scapulare - fibrele ascendente (inferioare).

        Inervatie: nervul accesor si ramuri anterioare ale nervilor spinali C3-C4

        Actiune:

         fibrele
superioare: ridica umarul si participa la bascularea scapulei si rotesc capul de
partea opusa;

         fibrele mijlocii: trag scapula spre coloana, inclina coloana;

         fibrele inferioare: ridica trunchiul (intervin in catarare)

M.   LATISSIMUS DORSI (MARELE DORSAL)

        Origine: prin intermediul fasciei toracolombare, pe treimea posterioara a crestei iliace, apofizele
spinoase ale vertebrelor toracice T7- T12, apofizele spinoase ale vertebrelor lombare L1-L5, sacrum, pe
fata externa a ultimelor 4 coaste si unghiul inferior al scapulei.
        Insertie: santul intertubercular al osului humerus.

        Inervatie: nervul toracodorsal.

        Actiune:

-         cand
ia punct fix pe coloana, coboara bratul ridicat, realizand si extensia, adductia, rotatia
interna a bratului;

-         cand
ia punct fix pe humerus, este muschi inspirator si ridica toracele intervenind in
catarare, poate participa la inclinarea trunchiului de aceeasi parte

PLANUL II

M.   LEVATOR SCAPULAE

Este un muschi triunghiular situat in partile laterale ale cefei.

        Origine: tuberculul posterior al apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C1- C4, C5

        Insertie: unghiul superior al scapulei.

        Inervatie: ramurile anterioare ale nervilor C3-C5

        Actiune:

-         este sinergica cu M. trapez, respectiv - ridica scapula in totalitate si implicit umarul, imprima
miscarea de rotatie a scapulei si mentine in pozitie scapula;

-         cand ia punct fix pe scapula, inclina coloana vertebrala de partea muschiului contractat,
realizand flexia laterala a gatului.

MUSCHII ROMBOIZI MARE SI MIC

Sunt acoperiti de muschiul trapez si muschiul levator scapulae.

        Origine:

         romboid mare: pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T1-T4 si vertebra cervicala C7

         romboid mic: pe procesele spinoase ale vertebrelor C6-T1

        Insertie: pe marginea mediala a scapulei (pentru ambii muschi).

        Inervatie: nervul dorsal al scapulei.

        Actiune: asemanatoare cu M. levator scapulae si trapez.

 -         ridica scapula (adductia si ridicarea umarului);

-         roteste scapula in jurul unghiului sau lateral

M.   DINTAT POSTERO-SUPERIOR

        Este acoperit de M. romboizi.

        Origine: procesele spinoase ale vertebrelor C6-T2.

        Insertie: fata externa a coastelor II-V, prin patru digitatii (la nivelul unghiului costal).

        Inervatie: nervii intercostali II-V

        Actiune; ridicarea coastelor,  intervenind in miscarea inspiratorie.

M.   DINTAT POSTERO-INFERIOR

        Origine: - procesele spinoase ale vertebrelor toracice T10-T12;

         procesele spinoase ale vertebrelor lombare L1-L2

        Insertie: fata externa a coastelor IX-XII (la nivelul unghiului costal);

        Inervatie: nervii intercostali IX- XII

        Actiune: coborarea coastelor, intervenind in miscarea expiratorie.

            Daca se contracta ambii muschi dintati posteriori in acelasi timp, ei sunt inspiratori. Daca se
contracta izolat, sunt antagonisti.

  

PLANUL III

Este reprezentat de un complex muscular care ocupa santurile paravertebrale.

M. ERECTOR SPINAE

            Muschiul leaga vertebrele intre ele, craniul coastele si bazinul de coloana.

            Este format din 4 grupe musculare asezate pe straturi de la superficial pana la profund astfel:
masa comuna, M. Iliocostal, M. Longissimus, M. Spinal. Cei superficiali sunt mai lungi iar cei mai profunzi
sunt mai scurti.

            Functia generica este de a participa impreuna cu lantul triplei extensii de la membrul inferior la
mentinerea pozitiei ortostatice precum si la extensia coloanei vertebrale pe ansamblu.
MASA COMUNA

Origine: creasta sacrala mediana, creasta iliaca, fata posterioara sacrum si fascia toracolombara,
procesele  spinoase ale ultimelor vertebre lombare

Insertie: in functie de zona de insertie sunt descrise mai multe coloane musculare:

      coloana laterala – leaga bazinul de coaste si coastele intre ele (M. Iliocostal)

      coloana mijlocie – leaga bazinul de coaste, si coastele de procesele transverse (M. Longissimus)

      coloana
mediala – uneste bazinul de procesele spinoase si procesele spinoase intre ele (M.
Spinal)

M. ILLIOCOSTAL

Este cel mai extern, merge in sus incrucisand toate coastele pana la nivel cervical prinzandu-se pe
unghiurile posterioare ale vertebrelor la nivel toracal, procese transverse la nivel cervical.

 Are trei portiuni:

Portiunea lombara

Origine: masa comuna;

Insertie: unghiul costal ale ultimelor 6 coaste

Portiunea toracala

Origine: ultimele 6 coaste;

Insertie: pe primele coaste (sarind un numar constant de coaste)

Portiunea cervicala

Origine: coastele 3-6

Insertie: tuberculii posteriori ai proceselor transverse  ale vertebrelor C3- C7

M. LONGISSIMUS

Este mijlociu. Este situat in santul format de apofizele transverse cu cele spinoase. Are trei portiuni:

Portiunea toracala

Origine: masa comuna;
 Insertie: pe procesele costiforme si accesorii ale vertebrelor lombare pe coaste, si pe procesele
transverse ale ultimelor vertebre toracale

Portiunea cervicala

Origine: pe procesele transverse ale primelor 5 vertebre toracale;

Insertie: pe procesele transverse ale ultimelor 5 vertebre cervicale;

Portiunea cefalica

Origine: primele vertebre toracale si ultimele 5 vertebre cervicale;

Insertie: apofiza mastoida.

M. SPINALIS

Este greu de diferentiat de Longissimus. Are trei portiuni:

Portiunea toracala

Origine: procese spinoase vertebre lombare L1 , L2 si ultimele 2 toracale

Insertie:  procesele spinoase a primelor 7-8 vertebre toracale

Portiunea cervicala – inconstanta, uneste lig. nucal de apofizele spinoase

Portiunea cefalica – inconstanta – inclusa in masa M. Semispinal al capului

PLANUL IV

SISTEMUL TRANSVERSOSPINAL - sunt muschi cu originea pe apofizele transverse, iar insertiile pe

apofizele spinoase .

 Din aceasta categorie fac parte:

M. SEMISPINAL

Sunt muschi care merge de la apofizele transverse la apofizele spinoase si are trei portiuni: semispinalul
capului (face extensia si rotirea capului), cervical (roteste, extinde si face miscari laterale ale coloanei
cervicale)  si toracal (face rotatia, extensia si inclinarea laterala a portiunilor din coloana toracica).

M. ROTATORI

 Sunt asezati in regiunea toracica a coloanei vertebrale - rol in rotatia coloanei cervicale (pentru ca au
originea pe apofizele transverse ale vertebrelor toracale, dar insertia este pe apofizele spinoase ale
vertebrelor cervicale);
M. MULTIFID

Sunt muschi care se intinde in tot lungul coloanei vertebrale, de la sacru pana la axis si este format din
numeroase fascicule musculare. Realizeaza flexia segmentelor coloanei vertebrale dorsal (extensia) si
lateral (inclinarea/flexia laterala);

SINTEZA ACTIUNILOR MUSCHILOR SPATELUI

        muschii rotatori ai capului: M. oblic inferior al capului, marele drept posterior al capului, spleniusul
si semispinalul capului;

        muschii extensori ai capului: M. trapez, marele drept posterior al capului, micul drept posterior al
capului, micul oblic al capului;

        muschii care determina miscari de lateralitate ale capului: micul oblic al capului, splenius, marele
drept posterior al capului, trapezul;

        M. extensori ai coloanei vertebrale: semispinalul cervical, semispinalul toracal si iliocostalul;

        M. rotatori ai regiunii cervicale: M. Multifid si M. Rotatori;

        M. care fac miscari de lateralitate ale coloanei vertebrale: M. Interspinosi si multifidul;

        M. ridicatori ai umarului: trapezul;

        M. ridicatori ai trunchiului in catarare: marele dorsal.

        M. adductori ai bratului: marele dorsal.

  MUSCHII ANTERO-LATERALI AI TRUNCHIULUI

            Muschii toracelui se impart dupa insertia de origine, asezarea si actiunea lor in:

        muschi superficiali - care leaga membrul superior de trunchi si actioneaza centura scapulara si
membrele superioare

        muschi profunzi - care intervin in mecanica respiratiei fiind muschi proprii ai toracelui si formeaza
peretii toracelui.

  MUSCHII SUPERFICIALI

M.   PECTORAL MARE

        Origine: -      pe clavicula (1/2 mediala a marginii anterioare);

-         stern si coaste (cartilajele costale 1-6), teaca m. drept abdominal;

 -         teaca m. drept abdominal.

        Insertie: creasta tuberculului mare humeral

        Inervatie: nerv pectoral medial.

        Actiune:

- cand punctul fix este pe torace: este adductor al bratului, rotator intern al bratului, coboara bratul
ridicat si proiecteaza umarul inainte (antepulsie);

- cand ia punct fix pe humerus: ridica toracele (intervenind in catarare) si este inspirator auxiliar

M.   PECTORAL MIC

        Origine: prin trei digitatii, pe fata externa a coastelor III-V.

        Insertie: procesul coracoid al scapulei.

        Inervatie: nerv pectoral medial si lateral.

        Actiune:

-         cand ia punct fix pe torace: coboara umarul si il proiecteaza inainte, realizand si bascularea
scapulei;

-         cand ia punct fix pe procesul coracoid: ridica coastele (inspirator auxiliar)

M.   SUBCLAVICULAR

        Origine: coasta I

        Insertie: fata inferioara a claviculei (santul M. subclavicular)

        Inervatie: nervul subclavicular.

        Actiune: coboara clavicula (si implicit umarul) cu punct fix pe clavicula - ridica coasta I (inspirator
auxiliar).

M.   DINTAT ANTERIOR

Ocupa cea mai mare parte a regiunii antero-laterale a toracelui.

        Origine: pe fetele laterale si marginale superioare ale primelor zece coaste.

        Insertia distala: pe marginea mediala a scapulei de la unghiul superior la cel inferior.

        Inervatia: nervul toracal lung.

        Actiune:

-